Scînteia, iunie 1954 (Anul 23, nr. 2987-3012)

1954-06-12 / nr. 2997

Ííh 2937 In legătură cu conferinţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii La Geneva îşi conti­nua lucrările con­ferinţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii (O.I.M.) deschisă la 2 iunie a. c. La ordinea de zi a conferinţei au fost înscrise raportul directorului general al Biroului Internaţional­ al Muncii, informa­­ţi­i şi rapoarte asupra apl­icării con­ven­ţii­lor şi recomandărilor, readaptarea pro­fesională a invalizilor şi altele. De o mare Însemnătate este partic­ipa­rea, Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţi© populară la QJ.M. Ea este de natură să constituie, un factor esenţial , în munca acestei organizaţii, in­direcţia promovării măsurilor îndreptate spre ridicarea­ nive­­lului­ de trai şi apărarea drepturilor oame­nilor muncii de pretutindeni. Printre chestiunile de care se ocupa conferinţa se află şi cererea Republicii Populare Române de a adera la Organi­zaţia Internaţională a Muncii in scrisoa­­rea adresată directorului general al Bi­roului Internaţional al Muncii se arată că guvernul Republicii Popular© Romíne cere admiterea R.P.R. în această orga­nizaţie, în dorinţa dezvoltării cooperării internaţionale cu celelalte state în ches­tiunile care fac obiectul activităţii O.I.M La baza dorinţei Republicii Popular© Române de a colabora în cadrul Organiza­ţiei Internaţionale a Muncii stă convin­gerea că o astfel de colaborare poate ajuta la desfăşurarea activităţii acestei organi­zaţii în interesul oamenilor muncii şi ar putea aduce totodată o contribuţie la cauza dezvoltării colaborării internaţionale. In România orânduirea democrat-popu­­iară a lichidat crizele, şomajul şi anarhia în producţie, asigurând progresul continuu al economiei şi creşterea continuă a nive­lului de trai al oamenilor muncii. In R.P.R. a­­fost realizat dreptul la muncă pentru toţi cetăţenii, care este con­siderat ca unul din drepturile fundamen­tale ale omului. Un rol esenţial îl au sin­dicatele în viaţa economică şi social-poli­tică a ţării. Acest fapt îşi găseşte oglindire fidelă în dezvoltarea necontenită a mişcării sin­dical© din ţara noastră. In prezent, sindi­­catele din R.P.R. cuprind în rândurile lor aproape 2.500.000 muncitori, tehnicieni, ingineri, funcţionari şi studenţi consti­tuind cea mai largă organizaţie de masă a clasei muncitoare. Organizate pe baza unui adine demo­cratism, pătrunsa în permanenţă de grija atentă faţă de necesităţile şi cerinţele oa­menilor muncii, sindicatele din R.P.R. au ca preocupare­ centrală lupta pentru dez­voltarea economiei naţionale, pentru ridi­carea necontenită a nivelului de trai, ma­terial şi cultural al poporului muncitor. Sindicatele participă la elaborarea legi­lor în problemele de producţie, de retribu­ţie a muncii, protecţia muncii, asigurări sociale şi in toate problemele privitoare la satisfacerea nevoilor culturale şi sociale ale oamenilor muncii. Deosebit de puternic este sprijinul ma­terial pe care statul democrat-popular îl acordă sindicatelor. .Tot­­mai­ importante sunt fondurile băneşti .pp.care le gospodă­resc sindicatele din, ţara noastră,­ fonduri puse la dispoziţie de stat pentru asigurări sociale. Astfel în anul 1954 ele înglobează suma de 1 miliard 582 milioane lei, cu 314 milioane mai mult decât în cursul a­­nului trecut. Au crescut în însemnată mă­sură alocaţiile pentru pensiile de bătrâne­ţe şi invaliditate. Sporeşte an de an numa­­rul celor ce-şi petrec concediul de odih­nă în casele sindicatelor. Anul aceste, de pildă, vor pleca în concediu in staţiunile balneo-climaterice 375.000 oameni ai muncii şi 1251000 copii. In condiţiile regimului democrat-popu­lar, problema protecţiei muncii a devenit în R.P.R. o problemă de stat. Controlul asupra aplicării legilor cu privire la pro­tecţia muncii revine sindicatelor. Orga­nizaţiile sindicale joacă un rol important în acţiunea de culturalizare a maselor, in lichidarea analfabetismului etc. Toate acestea reflectă grija adincă a statului nostru democrat-popular faţă de om, pre­ocuparea sa centrală de a asigura poporu­lui muncitor bunăstarea şi progresul. Oamenii muncii din ţara noastră consi­deră ca o datorie sfinta aceea de a parti­cipa la lupta pentru pace şi colaborare internaţională. Sindicatele din R.P.R. sunt participante active la mişcarea mon­dială de luptă pentru apărarea păcii. Avînd asemenea realizări pe tărâmul asigurării drepturilor şi intereselor fun­damentale ale celor ce muncesc, Repu­blica Populară Romina poate — ca parti­cipant în Organizaţia Internaţională a Muncii — să aducă o contribuţie pozitivă în activitatea acestei organizaţii. Desigur, nu se pot ignora fapte surve­nit© în ultimul timp şi care arată că în sinul Q.I.M. există elemente ce se tem de creşterea rolului elementelor democra­tice la lucrările organizaţiei. Fără îndo­ială că altitudinea ostilă în diferitele ches­tiuni a unor participanţi la conferinţa O.I.M. exprimă poziţia acelor cercuri in­teresate in sporirea încordării internaţio­nale, in folosirea practicilor faimosului „război rece“ şi în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Manifestările ele­mentelor reacţionare din O.I.M. — şi aici ar trebui citaţi reprezentanţii patronilor şi liderii organizaţiilor reacţionare din S.U.A. şi prietenii lor —­ reflectă neliniştea serioasă ce le-a pricinuit-o acestora apari­ţia delegaţiilor U.R.S.S. şi ale unui şir de ţări de democraţie populară care pînă acum nu participau la lucrările con­ferinţei O.I.M. Chiar zilele acestea, zia­rul elveţian „Journal de Geneve“ a pu­blicat o informaţie în care se arată că delegatul patronilor americani la actuala conferinţă s-a ridicat împotriva mandatu­lui unor delegaţi din ţările lagărului de­mocrat. In manevrele lui, delegatul patro­nilor din S.U.A. este secondat de repre­zentanţii Confederaţiei internaţionale a aşa-ziselor sindicate libere, dar care în fapt nu au nimic comun cu interesele oa­menilor muncii. Desigur că, aşa cum o dovedeşte activitatea lor permanentă, a­­ceste cercuri nu sunt interesate în reali­zarea sarc­inilor care stau în faţa O.I.M. Este limpede că e în interesul desfăşurării cu succes a activităţii O.I.M. ca această organizaţie să se orienteze nu pe drumul zădărnicirii colaborării internaţionale, pe care vor s-o împingă cercurile reacţio­nare, ci pe drumul întăririi colaborării între state şi al micşorării încordării în relaţiile internaţionale. Intrarea Republicii Populare Romín© în ■Organizaţia Internaţional­a,a Muncii ar fi în deplină concordanţă cu­­sarcinile ce-i revin acestei organizaţii în activitatea menită să servească interesele maselor muncitoare. Succesele de seamă dobîndite în Republica Populară Română — atît pe linie de stat cit şi pe linia mişcării sin­dicale — îndreptăţesc intru totul rezolva­rea pozitivă a cererii R.P.R. de a adera la Organizaţia Internaţională a Muncii. La Casa de cultură da Casa de cultură raională din Giur­giu au loc aproape în fiecare seară re­petiţiile corului format din peste 80 per­soane- Echipa de dansuri pregăteşte noi dansuri populare romîneşti, iar colectivul de artişti amatori pune în scenă comedia „D'ate Carnavalului" de I. L Caragiale. Membrii formaţiunii artistice a Casei de cultură prezintă spectacole şi în diferite comune din raion ; în ultimul timp ei au dat reprezentaţii în comunele Arsache, Băneasa, Beiu, Malu etc. De curând a luat fiinţă in cadrul Casei d© cultură un cenaclu literar, iar peste puţină vreme îşi va începe activitatea un cerc de­ vioară şi un teatru de păpuşi. SCÎNTEIA 5 ani de la apariţia „Scînteii pionierului“ Se împlinesc cinci ani de la apariţia „Scînteii pionierului“, organ al C. C. al U. T. M. „Scînteia pionierului" îndeplineşte în cadrul publicaţiilor pentru copii şi tine­ret un rol important în educarea şcola­rilor în spiritul patriotismului socialist, a­ dragostei faţă de puterea populară, faţă de partid şi de U.T.M., al devotamentului pentru cauza socialismului. Ziarul cultivă eroicele tradiţii de luptă ale utopiştilor. „Scânteia pionierului" sădeşte în ini­mile copiilor dragostea şi recunoştinţa, faţă de Uniunea Sovietică ; ea înfăţişează in culori vii minunata viaţă a copiilor so­vietici, schimbul de ratine al constructo­rilor comunismului. „Scinteia pionierului“ dezvoltă sentimentele de solidaritate in­­ternaţionalistă cu popoarele ţărilor de de­mocraţie populară şi cu oamenii muncii din ţările capitaliste. „Scânteia pionierului" desfăşoară o ac­ţiune sistematică pentru a îndrepta prin­cipalele eforturi ale şcolarilor spre învă­ţătură, spr© cucerirea culturii şi ştiinţei înaintate. Merită subliniată în această pri­vinţă iniţiativa organizării olimpiadelor tinerilor fizicieni şi matematicieni, care a stârnit un larg răsunet în rândurile şcola­rilor. Principala îndatorire a ziarului este ca — orientîndu-se după bogata experienţă a ziarului „Pionierskaia Pravda" — să des­făşoare şi mai departe, neobosit, munca de educare comunistă a copiilor, folosind forme variate, specifice vîrstei acestora. Copiii trebuie ajutaţi să combată cu per­severenţă egoismul, lenea, indisciplina,­­ manifestări ale putredei morale bur­gheze. Necontenit să fie cultivate înaltele calităţi morale care trebuie să caracteri­zeze pe fiecare pionier — dragostea de pa­­trie, setea de învăţătură, curajul, abne­gaţia, sinceritatea, prietenia, ataşamentul faţă de colectiv. Se simte de asemenea necesitatea tratării multilaterale a pro­blemelor legate de dezvoltarea gustului artistic al şcolarilor. Cititorii „Scînteii pionierului" ar dori să găsească mai des în paginile ei articole de ştiinţă şi tehnică popularizată, povestiri geografice şi note de călătorie. Ei cer ziarului să acorde mai multă aten­ţie verificării exactităţii materialelor pu­blicate şi îmbunătăţirii aspectului grafic. Cu ocazia împlinirii a 5 ani de apari­ţie, colectivul redacţional al „Scînteii" urează „Scînteii pionierului" să obţină noi succese în îndeplinirea nobilei sarcini de educare comunistă a copiilor. IN EDITURA PENTRU LITERATURA POLITICA a apărut: In ajutorul propagandistului întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, sarcină centrală a partidului 52 pag. 0,75 lei Dezbateri în legătura cu­­ problemele cîntecului de masă In cursul acestei săptămîni a avut loc în Capitală o consfătuire organizată de Ministerul Culturii şi de Uniunea Compo­zitorilor din R.P.R., in cadrul căreia s-au dezbătut probleme legate de creaţia cânte­cului de masă La consfătuire au parti­cipat reprezentanţi ai Ministerului Cul­turii, compozitori, scriitori, dirijori corali, activişti culturali. In primele două zile ale consfătuirii a avut loc audierea a numeroase cîntece de masă create în ultimii ani de compozitorii noştri. După audiere au urmat discuţii, la care au luat parte numeroşi compozitori. Consfătuirea s-a încheiat joi seara la Casa Scriitorilor. Cuvintul de închidere a dezbaterilor a fost rostit de compozitorul Ion Dumitrescu, secretar al Uniunii Com­pozitorilor din R.P.R. (Agerpres) PĂDURARII Ceasuri în şir am tot urcat şi coborât pe poteci înguste, printre fagi şi molizi. Odată cu inserarea, vîntul s-a înteţit, spre asfinţit, depărtările se luminau a ploaie. Ca şi cum ar fi ghicit ce­ mă frămintă, însoţitorul meu, pădurarul, rupse tăcerea. — Haideţi la mine. Cabana-i aci. Mă in­torsei spre el, aceluș surprins Pînă atunci — ocupat cu tăietorii de lemne, ținte călătoriei mele în codrii. Vălenilor — nu-l băgasem pre­a mult în seamă De altfel, nici înfățișarea-i nu te izbea cu girdie deosebit. Avea o față ro­tundă, blajină, cu ciupituri rare de vărsat, şi doi ochi albaştri. Părul des, ţepos, de culoarea frunzişului putred, era retezat scurt. Nipl dădeai mai mult de 30 de ani. Dar sub stofa verzuie a tunicii ghiceai uşor muşchii vînjoşi, căpătaţi în îndelun­gată vreme de trudă. ...Era cald şi plăcut în cabană Un foc bun, din vreascuri uscate, pîlpîia vesel pe vatră, împroşcînd scîntei roşietice în întu­necimea odăii Stoichiţă, pădurarul, căta cu nelinişte spre fereastră. Părea că aş­teaptă pe cineva şi că-i îngrijorat de în­­tirzierea lui Din adîncimile nopţii, răzbătu deodată, tremurat, sunetul unui corn de vînătoare. — Asta-i Brăduţ — se Înveseli pădu­rarul, scoţînd un oftat de uşurare Ştiam eu că tot vine.. Curând după aceea, în cerdac tipăirâ paşi de om grăbit. Noul venit era un om în vîrstâ, slăbuţ şi smolit O pelerină lungă, cenuşie, cădea în cute largi peste trupu-i mărunţel şi ner­vos. Se vedea bine că-i ostenit; sub chi­piul de pădurar, şuviţele u­e păr cărunt, asudat de s­urpblet, se lipiseră de frunte; pe ţepii mustăţii negre, îngălbenite pe alocuri de tutun, licăreau broboane mici de sudoare — li fi obosit — grăi gazda. Odihneş­­te-te. Şi, întolnindu-se spre mine, tainic: — Vine de departe. Tocmai din Valea Teleajenului Cale de-o jumătate de zi... Deschisei gura, vrînd să aflu pricina acestei trudnice călătorii, dar Brăduţ mi-o luă înainte. Se răsuci pe scăunoş, «sodo­rta» în teaşca-i de piele, şi scoase la lu­­mină o revistă cu scoarțe verzui : „Revista pădurilor" O netezi cu grijă înainte de a o deschide. — Ai văzut număru’ ăsta . întrebarea se adresa gazdei. Acesta tăgădui din cap, înroșindu-se ușor. — Eu, l-am cumpărat ieri — continuă iar celălalt, e u-n fel de mîndrie ascunsă în glas. Să știi că-î,un număr Interesant, frate. Dar uite... Vezi aici ? Scrie despre nişte metode noi la plantatul puieţilor de brad , nu mă prea descurc în ele. Stoichiţă se aplecă şi el peste revista cu scoarţe verzui. O vreme, în mica încă­pere se­ lăsă liniştea. Citeau amîndoi. Din cînd în cind, Stoichiţă se oprea . Brăduţ ridica ochii Pădurarul cel tinăr şoptea ceva, iar celălalt dădea din cap, incuviin­­ţind­ cu gravitate , câteodată scotea o ex­clamaţie de surpriză. Pe faţa sa, oboseala se ştersese ca prin farmec­­gtoli­i mici, de veveriţă, sclipeau de o curiozitate co­pilărească 11 măsurăm nedumerit. Ce-l adusese aici, în puterea nopţii 7 Revista asta? Articolul despre puieţii de brad? Ele îl­­ făcuseră să ietă atit amar de drum, pe prăpădul de-afară 7 ...Am aflat mai tîrziu din gura lui Stoichiţă pricina trudnicei călătorii a­ lui Brăduţ. O poveste scurtă şi simplă. ★ Acum vreo trei ani, într-o toamnă, între Stoichiţă şi Brăduţ s-a ridicat zidul de cremene al unei negre duşmănii. O lume întreagă îi ştia prieteni, prie­teni nedespărţiţi Ultim vlăstar al unui străvechi neam de pădurari, Constantin Cepoiu, zis Brăduţ, se născuse în codru, trăise şi muncise la umbra lui. II cunoştea ca ni­meni altul; toţi pădurarii se închi­nau în faţa ştiinţei sale. Dar trăia singu­ratic, închis în trufia-î de meşter al co­drilor. Stoichiţă a fost primul lui prieten. Acesta îmbrăcase tunica de pădurar în 1948, după ce slugărise ani întregi la oraş, la stăpin Ce-i împrietenise? Satul de singurătate al bătrânului ? Înfăţişarea, firile lor deosebite, care se întregeau una pe alta ? Oricum ar fi ■ fost, prietenia se vădea trainică ; părea că nimic n-o s-o cla­tine. Brăduţ, paduraru! cel vîrstnic şi ager, l-a învăţat pe greoiul său tovarăş meşteşugul cel nou Din bătrâneşti înţelep­ciuni i-a limpezit toate tainele codrului , i-a purtat prin cele mai ascunse văgăuni şi peşteri, arătîndu-i rosturile, povestea fiecărui arbore, fiecărei frunzuliţe. La vî­nătoare mergeau împreună- Împreună îşi petreceau duminicile Dar într-o bună zi, în viaţa lor s-a petrecut un eveniment neaşteptat... Capitaliştii despuiaseră fără cruţare mantia de verdeaţă a munţilor; codri în­tregi, cu hotarele pierdute în aburul zării, fuseseră cioipîr­ţiţi, naşi de pe faţa pămân­tului. Aici, în Ocolul Silvic Vălenii-de- Munte, societatea „Drajna“ trecuse prin dinţii ferăstrăului mii de hectare de pă­dure. Acum, noii stăpîni ai acestor plaiuri, oamenii muncii, porneau o aprigă bătălie: sădirea de arbori în locurile dezgolite. Dar trebuiau specialişti, oameni cu price­pere la însămînţat şi plantat. Şi s­pecia­­lişti erau puţini. S-a hotărât atunci ca pă­durarii să urmeze şcoli de calificare. Vestea a stîrnit: vîlvă şi clocot. Pădu­rarii au primit-o felurit: membru de par­tid, Stoichiţă s-a înscris primul , dar Brăduţ şi alţi cîţiva nici n-au vrut să audă. „Eu, la şcoală ? — s-a mirat şi s-a oţărît bătrânul. Eu, Brăduţ? Da’ ce-o să mă înveţe, pe mine, şcoala 7 Pădu­­răritul? Eu am ştiinţă mai multă ca das­călii !“ Mult c-a mai căznit Stoichiţă să-l îndu­plece. Zile-n şir, l-a tot bîrîit la cap. „Hai la şcoală, unchiule. Să vezi ce minunăţii o să afli". Dar celălalt tăcea, îndărătnic. Atunci Stoichiţă cerea să-l lămurească. „Nimic de zis, eşti pădurar vrednic. Dar azi meseria e alta; nu-i deajuns să fii ager, îndemânatic la ţinu­t, să ştii cele mai tainice luminişuri. Trebuie să fii şi om cu carte, priceput. O să-nceapă lucrări de împădurire. Şi n-ai să ştii să le conduci". Brăduţ se îndîrjea însă mai rău. Nu, ei la şcoală nu se duce! Dacă statul vrea să sădească păduri, treaba lui ! Să-şi tocmea­scă specialişti, nu să poarte oameni pe drumuri ! Şi dacă n-au nevoie de el — haida-de ! Unu-i pădurarul Brăduţ ! Aşa că Stoichiţă a plecat singur la şcoală.., Uşor de ghicit ce s-a petrecut atunci în sufletul bătrânului. Necazul, mîndria, rănită i-au aprins în vine un foc aprig. Cum­­ Stoichiţă, pe care-l învrednicise cu prietenia sa, pleacă la şcoală ? îşi închipuie că la şcoală or să-l înveţe mai mult decit l-a învăţat £17 II neşocoteşte . Dacă-i aşa, să­ fie de biroe ! Dar el, Brăduţ, n-o să-i mai vorbească nicicând. Şi-n faţa cîtorva pădurari bătrâni — singurii ce-i rămăseseră „prieteni credincioşi" — Brăduţ a rostit atunci acest jurămînt aprig. Zilele au trecut una cîte una. După trei luni, în plină iarnă, Stoichiţă s-a întors în pădure. In scurtă vreme, din Valea Te­­lejenelului, din sectorul său, au prins să se abată spre Brăduţ zvonuri despre ne­maivăzute „minunăţii“. In pragul primăverii, cînd au pîlpîit primii muguri pe ramuri, în sectorul Iui Stoichiţă au început lucrări de împădu­rire. Codri bătrâni, ce nu cunoscuseră decit ascuţişul securii, s-au umplut de larmă şi forfotă nouă , adunaţi de Stoi­­chiţă, zeci de băieţi şi fete din satele vecine veniseră să insămînţeze şi să plan­teze. Stoichiţă îi conducea , cu cartea-n mină, trecea de la un grup la altul, povă­­ţuind, Îndrumînd. In rarele ceasuri de răgaz, se repezea în oraş, la Văleni, şi se­ întorcea cu un maldăr de cărţi După C­îteva săptămîni, numele lui Stoichiţă stătea pe buzele tuturor . Inginerul şef al regiunii, venit in inspecţie, îl dăduse pildă pădurarilor pentru vrednicia lui. Brăduţ asculta. Se mira. Nu-i venea s­ă creadă urechilor. „Poveşti ! Nu mi-l ştiu eu pe Stoichiţă ? De unde a cules, din­­trredată, atîta înţelepciune . Din trei luni de şcoală . Eu l-am dăscălit trei ani şi tot nu l-am făcut pădurar întreg". Dar cu fiece zi, zvonurile se înmul­ţeau. Se spunea, d® pildă, că in­ginerii pun mare preţ pe hectarele însă­­mînţate de Stoichiţă. Şi că — lucru ce în­trece orice închipuire ! — în sectorul său nu s-a mai întîmplat, de luni de zile, nici o neregulă, nici o hoţie. „Asta-i bună — a rîs Brăduţ. Nu cumva o fi ţinut şedinţă cu braconierii? L-o fi „lămurit“ şi pe Sandu Simion .“ Sandu Simion era un gospodar din cătunul Cheia, cel mai dibaci şi mai viclean braconier. „Da, şi pe Simion" — l-a încredinţat pădurarul ce-i adusese ves­tea. „Asta nu se poate" a hotărât în sinea sa Brăciuţ. Dar îndoiala, odată cuibărită în suflet, nu-i mai dădu pace. Ar fi vrut să meargă la Stoichiţă, să vadă cu ochii lui „minunăţiile" ce se povesteau. Dar jurase să nu-i vorbească. Şi ca om de cu­vînt ce era, nu voia să se facă de ocară. Nu-i vorbă, Stoichiţă s-a arătat deseori doritor să se-mpace. Uneori, cornul său de vînătoare hăulea lung în preajma can­tonului de pe Teleajen. Dar Brăduţ in­­chidea ferestrele şi se zăvora înăuntru. Intr-o dimineaţă, la-nceputul lui mai, s-a ţinut, în cantonul de pe Valea Telejenelului o şedinţă cu toţi pădurarii. O şedinţă despre mersul împăduririlor. Stoichiţă avea să ţină referatul... Cînd a ajuns acolo, Brăduţ s-a frecat la ochi. Nu-i venea să creadă. Cabana lui Stoichiţă se înnoise ca o mireasă : gea­muri curate, cu perdele albe, rânduleţe de fiori în curte... A Intrat înăuntru cu inima­­îndoită, îi apăsa un noian de simţăminte. Mai întâi, era setos s-adulmece adevărul despre cele ce le auzise. Şi-apoi — fără să şi-o mărturisească — îi era dor de Stoichiţă. Fără el, pădurea îi părea singuratecă, pustie. Brăduţ s-a aşezat în­­tr-un colţ al sălii, cu ochii plecaţi. Dar îşi zărise, într-un scapăt de privire, fostul prieten. Stătea la masă alături de ingineri şi-1 privea­ ţintă. Stoichiţă a început să-şi elevenească referatul. In sală s-a lăsat liniştea. Ascultau toţi. Asculta şi Brăduţ, silin­­du-se să nu scape nimic. Dar mare lucru nu pricepea ; unele cuvinte îi sunau străin, supărîndu-i urechea. „Astea te-a învăţat la şcoală — gîndi bătrânul. Le spune acum ca să se fălească". O cifră îi reţinu însă atenţia: „in primăvara aceasta — spunea Stoichiţă — au fost împădurite cu brad şi stejar mai mult de 200 hec­tare". „200­7 se minună, încetişor, Bră­duţ. PIRI... Păi asta-i muncă, nu şagă", îşi luă însă seama şi se înciuda. Asta-i acum ! Să-i cînte-n strună lui Stoichiţă ! Dar fără să vrea, îl asculta cu tot mai mult interes. —­ ...Uite-aşa, tovarăşi — încheie, apă­sat, Stoichiţă, dind înlături foile de hârtie din faţă-i. Asta-i ce-am făcut. Dar... Zăbovi citeva clipe. Se uită ţintă la Brăduţ, şi glasul îi scăzu, se frînse : — ...dar in inima mea nu-s mulţumit. Şi cum aş putea fi ? Ce-s 200 de hectare in nemărginirea Vălenilor? Un strop, nu nimica. Veţi spune poate că-n primăvară s-o sădi mai mult. Aici e buba. Cine-o să sădească ? Doar pădurarii cu şcoală ? Şi-n sectoarele celorlalţi, să hăie vîntul . Lui Brăduţ i se năzări că ochii tuturor se întorc, mustrători, asupră-i. Simţi cum îi zvîcneşte sîngele în tîmple. Ultimele vorbe îi ajunseră în urechi ca o şoaptă : „Eu atât le-aş spune, că nu mi-i dragă pa­­durea , că nu vor s-o vadă Înflorind. Păi cum ? Şi-au făcut burjui­ mendrele, au hăcuit-o, şi noi s-o lăsăm aşa . Dar nu ni-i mumă . Nu-i a noastră ? Drept să vă spun, înainte vreme nu prea mă sinchi­seam de asta. Credeam şi eu — cum cred cu netemeinicie unii — că mi-i dragă pădurea. Dar am fost la şcoală; am aflat de la oameni mai învăţaţi ce-nseamnă s-o iubeşti cu adevărat. S-o iubeşti -r în­seamnă s-o ajuţi să crească, să fie tot mai mîndră. Că ea dă vlagă ţării, ploi ogoare­lor, lemn pentru şantiere... Mie mi-i dragă pădurea! Eu vreau s-o văd înflorind !" In sală se stîrni o mişcare. Ochii se în­toarseră spre Brăduţ. Acesta se ridicase în picioare, aţâţat. Buzele îi tremurau. — O fi Stoichiţă am învăţat — urmă, rar, bătrânul. Da' la oameni nu se pricepe. Nu ştie ci­i în inimi. Să afle atunci că dra­gostea mea pentru codru e mai fierbinte ca a dumnealui. Eu nu mi-s pădurar de un an-doi. O viaţă de om am trudit aici, sub coperiş de frunziş. Am înghiţit pe vremuri mulţime de ocări şi sudalme de la stăpîni. Şi dacă nu mi-am luat lumea-n cap, asta-i pentru că mi-a fost dragă de tot pădurea. Nu m-am­ putut deslipi de ea. Am iubit-o şi-o iubesc mai mult ca oricare 1 — Uşor de zisi Dar cum dovedeşti 7 — Cine a vorbit 7 te răsuci pe loc, cu uimire şi înverşunare, Brăduţ. Cine în­drăzneşte să-mi ceară, mie, dovezi 7 Doar mă ştiţi toţi ! Şi dacă nu vi­i de-ajuns, o să vă dau şi dovezi. La primăvară. Cind or începe iarăşi împăduririle. Mă prind cu toţi că sectorul meu o să fie fruntea. Cu Stoichiţă mă prind, mai întîi şi-ntîi... — Primesc întrecerea, nene Brăduţ. — Aşa... se domoli bătrânul Primeşti, vasăzică ! Te bizui c-o să mă răpui ! De, eşti om cu şcoală , ai ştiinţa unor lucruri nemaivăzute. Dar ce vedea !„. ...Tîrziu, pe-nserat, Brăduţ a venit ia­răşi la cabana de pe Teleajen O vreme s-a învîrtit nehotărât pe-afară , dar oricum, jurămîntul tot şi-l călcase. A intrat înăun­tru, poticnindu-se de prag. Stoichiţă stă­tea în faţa mesei. Intr-o mină ţinea o carte deschisă, în cealaltă un mănunchi de puieţi de brad. A tresărit cînd a scîrţîit uşa. O vreme au tăcut amîndoi, măsurîn­­du-se din priviri, aşteptînd fiecare să-n­­ceapă celălalt. — Să ne trăieşti, nene Brăduţ — a vor­bit primul Stoichiţă, şi a zâmbit plin, cu zîmbet firesc, ca şi cum nu se rintîmplase nimic între ei. Ce te-abate la noi ? • — N-am mai trecut de mult pe-acei — răspunse, ferindu-şi privirile, Brăduţ. Ce mai noutăţi ? Am auzit că plantezi brazi în Poiana Hoţilor. Hai să-mi arăţi şi mie... ★ In zori, am părăsit cabana. Dimineaţa era o mîndreţe , limpede, cu pătrunzătoare miresme de frunziş. Stoichiţă se sculase înaintea mea. Acum, de bună seamă, trebăluia undeva într-un în­tunecat cotlon al pădurii, supraveghind o nouă lucrare de împădurire. La fel şi Bră­duţ: poate n-ajunsese încă în aşezările sale ; dar parcă ţi vedeam păşind grăbit, pe poteci numai de el ştiute, cugetînd şi minunîndu-se de noile lucruri aflate din revista cu scoarţe verzui. De cînd a venit de la şcoală — îmi spusese gaz­da — Brăduţ a îndrăgit cu tărie car­tea, învaţă, învaţă pe rupte — c­e parc-ar vrea să se răzbune pe îndelungaţii ani de neştiinţă. Cînd nu pricepe ceva ia dru­mul spre Stoichiţă. Acesta îi aşteaptă , de trec mai multe zile fără să-l vadă, îi cu­prinde neliniştea. I s-o fi întîmplat ceva lui Brăduţ? Altminteri ar fi venit. Să tune, să fulgere — tot ar fi venit ! Nu se poate ca,-n răstimpul ăsta să nu fi citit ceva, şi să nu simtă nevoia să întrebe, sau să împărtăşească prietenului său cele aflate. Mai ales acum, cînd sectorul lui Brăduţ e fruntaş pe Ocol la împădurire, şi cînd experienţa lui e atît de folositoare ! ...După culmea muntelui, evantaiul soarelui svîrlea polei de aur pe copacii pădurii. Undeva, în albastre depărtări, a tremurat hăulitul unui corn de vînătoare. Pădurarii începeau o nouă zi de muncă. I. PURCARU Pag. 3 Cuvintarea lui V. M. MOLOTOV, m­inistrul Afacerilor Externe al U.R.S.S., ţinută la 10 iunie 1954, la conferinţa de la Geneva GENEVA 11 (Ag­erpres). — TASS trans­mite cuvintarea rostită la 10 iunie 1954 la conferinţa de la Geneva de ministrul Afacerilor Externe a­l U.R.S.S., V. M. Mo­lotov. Domnul© preşedinte! Domnilor dele­gaţi ! Conferinţa de la Geneva a fost convo­cată pentru a asigura restabilirea păcii în Indochina. Toţi participanţii la confe­rinţă se pronunţă în favoarea necesităţii încetării cit mai grabnice a operaţiunilor militare, în favoarea curmării vărsării de singe în Indochina, în favoarea restabilirii păcii. A te declara însă pentru încetarea operaţiunilor militare şi a contribui cu ade­vărat la încetarea operaţiunilor militare — acestea sunt două lucruri diferite. Delegaţia sovietică consideră că actuala conferinţă trebuie să examineze atit con­diţiile politice cit şi condiţiile militare de restabilire a păcii în Indochina. Acest lucru este necesar pentru ca încetarea ope­raţiunilor militare să nu se transforme in­tr-un scurt răgaz după care operaţiunile militare să se desfăşoare în proporţii şi mai mari şi într-o formă şi mai înverşu­nată. După părerea noastră, în împiedica­rea acestei transformări Franţa este inte­resată în aceeaşi măsură ca şi Republica Democrată Vietnam, ca şi celelalte state indochineze. Totodată, nu putem să nu re­marcăm divergenţei© între declaraţiile cu privire la dorinţa de a se pune capăt cît mai grabnic operaţiunilor militare şi obsta­colele efective ridicate în calea realizării acordului. A fost necesar aproape o lună pentru ca propunerea insistentă a unor de­legaţii, printre care şi delegaţia sovietică, cu privire la: Stabilirea unui contact direct între părţile beligerante, să fie în cele din urmă realizată la 2 iunie la Geneva. Dar şi după gosaste a fost nevoie de o oarecare perioadă pentru ca delegaţia franceză să consimtă la stabilirea unui contact direct între reprezentanţii comandamentelor la faţa locului, în Indochina. Cum se poate obţine încetarea grabnică a operaţiunilor militare dacă pentru rezolvarea simplei probleme de a se stabili legături directe intre reprezentanţii comandamentelor ce­lor două părţi au fost necesare câteva săptă­­mîni ? In prezent noi discutăm problema creării unor com­isii mixte la faţa locului cu participarea reprezentanţilor comanda­mentelor şi a creării unui organism in­ternaţional pentru supravegherea acordu­lui de armistiţiu. Dar şi pe acest făgaş se creează obstacole artificiale în calea realizării acordului. Aşa, de pildă, cînd anul trecut s-au dus tratative pentru acor­dul de armistiţiu în Coreea, s-a realizat repede o înţelegere privind participarea reprezentanţilor Poloniei şi Cehoslovaciei la Comisia ţărilor neutre pentru supra­vegherea aplicării condiţiilor armistiţiu­lui. Dar la conferinţa de la Geneva chiar această _chestiți ţj© a fost transformată în mor­ artificial, ,In,tr,pp "prjtect, de discuţii 'îteifirşite. Sa , creează impresia absolut precisă că unii participanţi la conferinţă se limitează la vorbe cu privire la nece­sitatea de a se pune capăt operaţiunilor militare. In realitate însă, sunt invocate diferite pretexte pentru a dovedi imposi­bilitatea acordului şi pentru a folosi acest răstimp în vederea unor tratative la Wa­shington şi î­n alte locuri cu privire la in­tervenţia altor ţări în războiul din Indo­china. Sub pretextul discuţiilor asupra în­cetării operaţiunilor militare sunt puse fel de fel de condiţii şi sunt întreprinse acţiuni care nu au nimic comun cu ten­dinţa spre încetarea cit mai grabnică a operaţiunilor militare în Indochina. Astfel apare limpede cine anume poartă răspun­derea pentru aceasta. Cea mai importantă problemă politică discutată aici este problema independenţei şi libertăţii naţionale a popoarelor din In­dochina. Unele delegaţii vor aici să ig­noreze această problemă. Dar acest lucru este, desigur, nejust. Reţine atenţia poziţia reprezentanţilor oficiali ai Vietnamului, Laosului şi Cam­­bodgiei aflaţi printre noi, cu care, după cum se vede, este de acord şi delegaţia Franţei. Din această parte ni se dau asi­gurări că în problema independenţei sta­telor indochineze totul ar merg© cît se poate de bine. Nu putem să nu punem faţă în faţă şi astfel de fapte. Reprezentanţii oficiali ai Cambodgiei, Laosului şi Vietnamului spun mereu că au obţinut independenţă pentru Statele lor Dar in cazul acesta de ce aproape nici o ţară din Asia nu recu­noaşte acest lucru . Din ce cauză ţări din Asia cum sunt India, Birmania, Pakistan, Indonezia şi altele, care sunt situate în apropiere de Indochina, refuză să recu­noască existenţa independenţei şi liber­tăţii naţionale în Vietnam, Cambodgia şi Laos? Declaraţiile de astăzi ale reprezen­tantului regelui Cambodgiei, care tinde să izoleze o ţara din Indochina de celelalte două, nu au elucidat problema discutată. Nu se poate trece cu vederea poziţia gu­­vernului S.U.A. în această­ problemă. Ca şi anul trecut, şi în acest an, reprezentanţii oficiali ai S.U.A. declară aproape în fie­care lună în mod public că Franţa trebuie să asigure în cele din urmă independenţa Vietnamului, Cambodgiei şi Laosului- Este necesar, de altfel, să se facă o rezervă. Cind reprezentanţii oficiali ai S.U.A. vor­besc de necesitatea libertăţii şi indepen­denţei naţionale pentru Vietnam, Cambod­gia şi Laos, ei declară adesea în mod făţiş că o adevărată independenţă a statelor in­dochineze nu-i interesează. Cunoscutul se­nator american Knowland a declarat în mod deschis că se poate acorda şi peste cinci ani independenţă Vietnamului, Cam­bodgiei şi Laosului, dar că este necesar ca in prezent Franţa să facă cel puţin o de­claraţie potrivită în această chestiune pentru a uşura recrutarea vietnamezilor în trupele pe care anumite cercuri americane vor să le folosească în vederea continuării războiului din Indochina. Numeroase de­claraţii ale secretarului de stat al S.U.A., dr. Dulles, corespund acestui punct de ve­dere. După aceasta este lesne de înţeles de ce în discursurile pe care le rostesc în ţara lor personalităţi oficiale ale S.U.A. vorbesc atit de des de necesitatea de a se acorda independenţă Vietnamului, Cam­bodgiei şi Laosului şi de ce ia această conferinţă delegaţia S.U.A. păstrează cu persisten­ţă tăcere în această chestiune. Pentru dvs. nu va fi o noutate dacă voi sublinia faptul că pînă în prezent dele­gaţia americană la conferinţa de la Ge­neva nu a suflat nici un cuvînt despre faptul că popoarele Indochinei nu au nici pînă în prezent independenţă naţională şi despre acei care poartă răspunderea pen­tru această situaţie. După cum se ştie, conferinţa de la Ge­neva a considerat necesar ca reprezentanţii militari ai părţilor beligerante să treacă la reglementarea problemei­­zonelor­ de dislo­­care a trupelor­ celor “doilai' părţi citiţiă rm­­cetarea operaţiunilor militare. In legătură cu aceasta, toţi participanţii la conferinţă au fost de acord cu declaraţia reprezentan­tului delegaţiei sovietice că conferinţa de la Geneva porneşte de la principiul unităţii Vietnamului şi că această chestiune nu constituie obiectul unor discuţii. Am ascultat aici în repetate rânduri declaraţii ale reprezentantului guvernului lui Bao Dai în problema unităţii Vietnamu­lui. Acest guvern controlează însă în pre­zent doar o mică parte a teritoriului Viet­namului. Pentru a apăra în fapt unitatea Vietnamului este necesar să se asigure uni­tatea poporului vietnamez. Cea mai bună leg­ă pentru aceasta ar putea-o constitui ținerea cît mai grabnică a unor alegeri generale în Vietnam. Dar despre aceasta reprezentanţii organelor oficiale ale Vietna­mului nu suflă nici un cuvînt Pentru aceasta insistă numai Republica Democrată Vietnam... Acest lucru dovedeşte că nesoco­­tind păre­rea poporului vietnamez însuşi, re­prezentanţii, oficiali ai guvernului Bao Dai sunt mulţumiţi de activitatea lor şi de re­laţiile lor cu Franţa Dar obiectivitatea necesită o atitudine critică faţă de aseme­nea­­poziţii. La timpul său, în 1945, cind Bao Dai a abdicat, el a spus: „Noi nu putem să nu încercăm un oare­care sentiment de regret gîndindu-ne la cei 20 de ani ai guvernării noastre, în decursul cărora nu am putut aduce ţării noastre nici un folos esenţial“ Şi în condiţiile actuale este important să reamintim de această declaraţie: în prezent se află din nou la putere Bao Dai, care în trecut abdicase. Dar unde este vreo dovadă că în prezent lucrurile în Vietnam ar sta mai bine . Asemenea dovezi nu există. Ieri, reprezentantul Statelor Unite ale Americii s-a dedat aici la atacuri împotriva Uniunii Sovietice, repetînd obişnuitele in­sinuări stereotipe la care recurg uneori re­prezentanţii S.U.A. cind n-au ce spune în legătură cu fondul chestiunii. Totodată, el evocat evenimente din trecut şi le-a pre­zentat sub o formă neverosimilă. Intre al­tele, el a spus că politica Uniunii Sovietice faţă de Polonia, în timpul încheierii trata­tului de neagresiune cu Germania în 1939, ar fi fost nejustă. Gratuitatea acestei de­claraţii este evidentă. Pentru aceasta este suficient să consultăm cunoscuta nota is­torică, apărută în U.R.S.S. în 1948, sub titlul „Falsificatorii istoriei". Toata lu­mea vede că politica consecventă a Uni­unii Sovietice faţă de Polonia a dus la sta­bilirea unor relaţii prieteneşti, cu adevărat bune, între U.R.S.S. şi Polonia. Pe de altă parte, rolul de apărător al Poloniei nu se potriveşte de fel reprezentantului S.U.A. Este suficient să arătăm cu câtă persistenţă se pronunţă el aici împotriva participării Poloniei la Comisia ţărilor neutre pentru supravegherea armistiţiului în Indochina. Acest lucru dovedeşte încă odată că faptei© reprezentanţilor Statelor Unite ale Americii nu corespund întotdea­una cu vorbele lor, cu declaraţiile lor. Pentru noi însă ar fi util să aflăm de la reprezentantul american cîte ceva despre politica S.U.A. în problema discutată de noi, şi anume problema restabilirii păcii în Indochina. Această politică este în pre­zent­ unul din principalele obstacole în ca­lea încetării operaţiunilor­ militare în In­dochina şi în calea stabilirii în această ţară a unei păci trainice, dorită din tot sufletul de popoarele din Vietnam, Cam­bodgia şi Laos. Pentru aceasta este necesar ca noi toţi, inclusiv reprezentanţii S.U.A., să nu creăm obstacole artificiale în calea reali­zării acordului cu privire la condiţiile în­cetării cît mai grabnice a operaţiunilor mi­litare în Indochina Pentru aceasta este necesar, mai de­parte, ca toţi participanţii la conferinţa de la Geneva să recunoască faptul că, paralel cu reglementarea condiţiilor militare, in­teresele stabilirii unei păci trainice şi ,.de, RăfifiJiţio­­n Inttoe-in­ing impura şi regle­­­mantarea­^proftlemeto..., politice respective. Din aceste probleme fac parte, în primul rând, problema asigurării independenţei Vietnamului, Laosului şi Cambodgiei şi problema restabilirii unităţii fiecăruia din statele indochineze în condiţiile libertă­ţii şi a ţinerii de alegeri generale. Sarcina conferinţei de la Geneva va fi îndeplinită dacă ea va împiedica În­cercările de extindere a războiului Ira In­dochina şi de creare în acest scop a unor noi birou­ri militare agresive. Această sarcină va fi îndeplinită dacă eforturile conferinţei de la Geneva vor fi îndrep­tate spre încetarea cit mai grabnică a operaţiunilor militare şi spre realizarea unui acord cu privire la principalele con­diţii, de restabilire a păcii în Indochina. Dacă, discursul de astăzi al d-lui Eden ar putea contribui la realizarea acestui lucru, el ar corespunde principalelor sco­puri ale conferinței.

Next