Scînteia, iunie 1954 (Anul 23, nr. 2987-3012)
1954-06-12 / nr. 2997
Ííh 2937 In legătură cu conferinţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii La Geneva îşi continua lucrările conferinţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii (O.I.M.) deschisă la 2 iunie a. c. La ordinea de zi a conferinţei au fost înscrise raportul directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, informaţii şi rapoarte asupra aplicării convenţiilor şi recomandărilor, readaptarea profesională a invalizilor şi altele. De o mare Însemnătate este participarea, Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţi© populară la QJ.M. Ea este de natură să constituie, un factor esenţial , în munca acestei organizaţii, indirecţia promovării măsurilor îndreptate spre ridicarea nivelului de trai şi apărarea drepturilor oamenilor muncii de pretutindeni. Printre chestiunile de care se ocupa conferinţa se află şi cererea Republicii Populare Române de a adera la Organizaţia Internaţională a Muncii in scrisoarea adresată directorului general al Biroului Internaţional al Muncii se arată că guvernul Republicii Popular© Romíne cere admiterea R.P.R. în această organizaţie, în dorinţa dezvoltării cooperării internaţionale cu celelalte state în chestiunile care fac obiectul activităţii O.I.M La baza dorinţei Republicii Popular© Române de a colabora în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii stă convingerea că o astfel de colaborare poate ajuta la desfăşurarea activităţii acestei organizaţii în interesul oamenilor muncii şi ar putea aduce totodată o contribuţie la cauza dezvoltării colaborării internaţionale. In România orânduirea democrat-popuiară a lichidat crizele, şomajul şi anarhia în producţie, asigurând progresul continuu al economiei şi creşterea continuă a nivelului de trai al oamenilor muncii. In R.P.R. afost realizat dreptul la muncă pentru toţi cetăţenii, care este considerat ca unul din drepturile fundamentale ale omului. Un rol esenţial îl au sindicatele în viaţa economică şi social-politică a ţării. Acest fapt îşi găseşte oglindire fidelă în dezvoltarea necontenită a mişcării sindical© din ţara noastră. In prezent, sindicatele din R.P.R. cuprind în rândurile lor aproape 2.500.000 muncitori, tehnicieni, ingineri, funcţionari şi studenţi constituind cea mai largă organizaţie de masă a clasei muncitoare. Organizate pe baza unui adine democratism, pătrunsa în permanenţă de grija atentă faţă de necesităţile şi cerinţele oamenilor muncii, sindicatele din R.P.R. au ca preocupare centrală lupta pentru dezvoltarea economiei naţionale, pentru ridicarea necontenită a nivelului de trai, material şi cultural al poporului muncitor. Sindicatele participă la elaborarea legilor în problemele de producţie, de retribuţie a muncii, protecţia muncii, asigurări sociale şi in toate problemele privitoare la satisfacerea nevoilor culturale şi sociale ale oamenilor muncii. Deosebit de puternic este sprijinul material pe care statul democrat-popular îl acordă sindicatelor. .Totmai importante sunt fondurile băneşti .pp.care le gospodăresc sindicatele din, ţara noastră, fonduri puse la dispoziţie de stat pentru asigurări sociale. Astfel în anul 1954 ele înglobează suma de 1 miliard 582 milioane lei, cu 314 milioane mai mult decât în cursul anului trecut. Au crescut în însemnată măsură alocaţiile pentru pensiile de bătrâneţe şi invaliditate. Sporeşte an de an numarul celor ce-şi petrec concediul de odihnă în casele sindicatelor. Anul aceste, de pildă, vor pleca în concediu in staţiunile balneo-climaterice 375.000 oameni ai muncii şi 1251000 copii. In condiţiile regimului democrat-popular, problema protecţiei muncii a devenit în R.P.R. o problemă de stat. Controlul asupra aplicării legilor cu privire la protecţia muncii revine sindicatelor. Organizaţiile sindicale joacă un rol important în acţiunea de culturalizare a maselor, in lichidarea analfabetismului etc. Toate acestea reflectă grija adincă a statului nostru democrat-popular faţă de om, preocuparea sa centrală de a asigura poporului muncitor bunăstarea şi progresul. Oamenii muncii din ţara noastră consideră ca o datorie sfinta aceea de a participa la lupta pentru pace şi colaborare internaţională. Sindicatele din R.P.R. sunt participante active la mişcarea mondială de luptă pentru apărarea păcii. Avînd asemenea realizări pe tărâmul asigurării drepturilor şi intereselor fundamentale ale celor ce muncesc, Republica Populară Romina poate — ca participant în Organizaţia Internaţională a Muncii — să aducă o contribuţie pozitivă în activitatea acestei organizaţii. Desigur, nu se pot ignora fapte survenit© în ultimul timp şi care arată că în sinul Q.I.M. există elemente ce se tem de creşterea rolului elementelor democratice la lucrările organizaţiei. Fără îndoială că altitudinea ostilă în diferitele chestiuni a unor participanţi la conferinţa O.I.M. exprimă poziţia acelor cercuri interesate in sporirea încordării internaţionale, in folosirea practicilor faimosului „război rece“ şi în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Manifestările elementelor reacţionare din O.I.M. — şi aici ar trebui citaţi reprezentanţii patronilor şi liderii organizaţiilor reacţionare din S.U.A. şi prietenii lor — reflectă neliniştea serioasă ce le-a pricinuit-o acestora apariţia delegaţiilor U.R.S.S. şi ale unui şir de ţări de democraţie populară care pînă acum nu participau la lucrările conferinţei O.I.M. Chiar zilele acestea, ziarul elveţian „Journal de Geneve“ a publicat o informaţie în care se arată că delegatul patronilor americani la actuala conferinţă s-a ridicat împotriva mandatului unor delegaţi din ţările lagărului democrat. In manevrele lui, delegatul patronilor din S.U.A. este secondat de reprezentanţii Confederaţiei internaţionale a aşa-ziselor sindicate libere, dar care în fapt nu au nimic comun cu interesele oamenilor muncii. Desigur că, aşa cum o dovedeşte activitatea lor permanentă, aceste cercuri nu sunt interesate în realizarea sarcinilor care stau în faţa O.I.M. Este limpede că e în interesul desfăşurării cu succes a activităţii O.I.M. ca această organizaţie să se orienteze nu pe drumul zădărnicirii colaborării internaţionale, pe care vor s-o împingă cercurile reacţionare, ci pe drumul întăririi colaborării între state şi al micşorării încordării în relaţiile internaţionale. Intrarea Republicii Populare Romín© în ■Organizaţia Internaţionala,a Muncii ar fi în deplină concordanţă cusarcinile ce-i revin acestei organizaţii în activitatea menită să servească interesele maselor muncitoare. Succesele de seamă dobîndite în Republica Populară Română — atît pe linie de stat cit şi pe linia mişcării sindicale — îndreptăţesc intru totul rezolvarea pozitivă a cererii R.P.R. de a adera la Organizaţia Internaţională a Muncii. La Casa de cultură da Casa de cultură raională din Giurgiu au loc aproape în fiecare seară repetiţiile corului format din peste 80 persoane- Echipa de dansuri pregăteşte noi dansuri populare romîneşti, iar colectivul de artişti amatori pune în scenă comedia „D'ate Carnavalului" de I. L Caragiale. Membrii formaţiunii artistice a Casei de cultură prezintă spectacole şi în diferite comune din raion ; în ultimul timp ei au dat reprezentaţii în comunele Arsache, Băneasa, Beiu, Malu etc. De curând a luat fiinţă in cadrul Casei d© cultură un cenaclu literar, iar peste puţină vreme îşi va începe activitatea un cerc de vioară şi un teatru de păpuşi. SCÎNTEIA 5 ani de la apariţia „Scînteii pionierului“ Se împlinesc cinci ani de la apariţia „Scînteii pionierului“, organ al C. C. al U. T. M. „Scînteia pionierului" îndeplineşte în cadrul publicaţiilor pentru copii şi tineret un rol important în educarea şcolarilor în spiritul patriotismului socialist, a dragostei faţă de puterea populară, faţă de partid şi de U.T.M., al devotamentului pentru cauza socialismului. Ziarul cultivă eroicele tradiţii de luptă ale utopiştilor. „Scânteia pionierului" sădeşte în inimile copiilor dragostea şi recunoştinţa, faţă de Uniunea Sovietică ; ea înfăţişează in culori vii minunata viaţă a copiilor sovietici, schimbul de ratine al constructorilor comunismului. „Scinteia pionierului“ dezvoltă sentimentele de solidaritate internaţionalistă cu popoarele ţărilor de democraţie populară şi cu oamenii muncii din ţările capitaliste. „Scânteia pionierului" desfăşoară o acţiune sistematică pentru a îndrepta principalele eforturi ale şcolarilor spre învăţătură, spr© cucerirea culturii şi ştiinţei înaintate. Merită subliniată în această privinţă iniţiativa organizării olimpiadelor tinerilor fizicieni şi matematicieni, care a stârnit un larg răsunet în rândurile şcolarilor. Principala îndatorire a ziarului este ca — orientîndu-se după bogata experienţă a ziarului „Pionierskaia Pravda" — să desfăşoare şi mai departe, neobosit, munca de educare comunistă a copiilor, folosind forme variate, specifice vîrstei acestora. Copiii trebuie ajutaţi să combată cu perseverenţă egoismul, lenea, indisciplina, manifestări ale putredei morale burgheze. Necontenit să fie cultivate înaltele calităţi morale care trebuie să caracterizeze pe fiecare pionier — dragostea de patrie, setea de învăţătură, curajul, abnegaţia, sinceritatea, prietenia, ataşamentul faţă de colectiv. Se simte de asemenea necesitatea tratării multilaterale a problemelor legate de dezvoltarea gustului artistic al şcolarilor. Cititorii „Scînteii pionierului" ar dori să găsească mai des în paginile ei articole de ştiinţă şi tehnică popularizată, povestiri geografice şi note de călătorie. Ei cer ziarului să acorde mai multă atenţie verificării exactităţii materialelor publicate şi îmbunătăţirii aspectului grafic. Cu ocazia împlinirii a 5 ani de apariţie, colectivul redacţional al „Scînteii" urează „Scînteii pionierului" să obţină noi succese în îndeplinirea nobilei sarcini de educare comunistă a copiilor. IN EDITURA PENTRU LITERATURA POLITICA a apărut: In ajutorul propagandistului întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, sarcină centrală a partidului 52 pag. 0,75 lei Dezbateri în legătura cu problemele cîntecului de masă In cursul acestei săptămîni a avut loc în Capitală o consfătuire organizată de Ministerul Culturii şi de Uniunea Compozitorilor din R.P.R., in cadrul căreia s-au dezbătut probleme legate de creaţia cântecului de masă La consfătuire au participat reprezentanţi ai Ministerului Culturii, compozitori, scriitori, dirijori corali, activişti culturali. In primele două zile ale consfătuirii a avut loc audierea a numeroase cîntece de masă create în ultimii ani de compozitorii noştri. După audiere au urmat discuţii, la care au luat parte numeroşi compozitori. Consfătuirea s-a încheiat joi seara la Casa Scriitorilor. Cuvintul de închidere a dezbaterilor a fost rostit de compozitorul Ion Dumitrescu, secretar al Uniunii Compozitorilor din R.P.R. (Agerpres) PĂDURARII Ceasuri în şir am tot urcat şi coborât pe poteci înguste, printre fagi şi molizi. Odată cu inserarea, vîntul s-a înteţit, spre asfinţit, depărtările se luminau a ploaie. Ca şi cum ar fi ghicit ce mă frămintă, însoţitorul meu, pădurarul, rupse tăcerea. — Haideţi la mine. Cabana-i aci. Mă intorsei spre el, aceluș surprins Pînă atunci — ocupat cu tăietorii de lemne, ținte călătoriei mele în codrii. Vălenilor — nu-l băgasem prea mult în seamă De altfel, nici înfățișarea-i nu te izbea cu girdie deosebit. Avea o față rotundă, blajină, cu ciupituri rare de vărsat, şi doi ochi albaştri. Părul des, ţepos, de culoarea frunzişului putred, era retezat scurt. Nipl dădeai mai mult de 30 de ani. Dar sub stofa verzuie a tunicii ghiceai uşor muşchii vînjoşi, căpătaţi în îndelungată vreme de trudă. ...Era cald şi plăcut în cabană Un foc bun, din vreascuri uscate, pîlpîia vesel pe vatră, împroşcînd scîntei roşietice în întunecimea odăii Stoichiţă, pădurarul, căta cu nelinişte spre fereastră. Părea că aşteaptă pe cineva şi că-i îngrijorat de întirzierea lui Din adîncimile nopţii, răzbătu deodată, tremurat, sunetul unui corn de vînătoare. — Asta-i Brăduţ — se Înveseli pădurarul, scoţînd un oftat de uşurare Ştiam eu că tot vine.. Curând după aceea, în cerdac tipăirâ paşi de om grăbit. Noul venit era un om în vîrstâ, slăbuţ şi smolit O pelerină lungă, cenuşie, cădea în cute largi peste trupu-i mărunţel şi nervos. Se vedea bine că-i ostenit; sub chipiul de pădurar, şuviţele ue păr cărunt, asudat de surpblet, se lipiseră de frunte; pe ţepii mustăţii negre, îngălbenite pe alocuri de tutun, licăreau broboane mici de sudoare — li fi obosit — grăi gazda. Odihneşte-te. Şi, întolnindu-se spre mine, tainic: — Vine de departe. Tocmai din Valea Teleajenului Cale de-o jumătate de zi... Deschisei gura, vrînd să aflu pricina acestei trudnice călătorii, dar Brăduţ mi-o luă înainte. Se răsuci pe scăunoş, «sodorta» în teaşca-i de piele, şi scoase la lumină o revistă cu scoarțe verzui : „Revista pădurilor" O netezi cu grijă înainte de a o deschide. — Ai văzut număru’ ăsta . întrebarea se adresa gazdei. Acesta tăgădui din cap, înroșindu-se ușor. — Eu, l-am cumpărat ieri — continuă iar celălalt, e u-n fel de mîndrie ascunsă în glas. Să știi că-î,un număr Interesant, frate. Dar uite... Vezi aici ? Scrie despre nişte metode noi la plantatul puieţilor de brad , nu mă prea descurc în ele. Stoichiţă se aplecă şi el peste revista cu scoarţe verzui. O vreme, în mica încăpere se lăsă liniştea. Citeau amîndoi. Din cînd în cind, Stoichiţă se oprea . Brăduţ ridica ochii Pădurarul cel tinăr şoptea ceva, iar celălalt dădea din cap, incuviinţind cu gravitate , câteodată scotea o exclamaţie de surpriză. Pe faţa sa, oboseala se ştersese ca prin farmecgtolii mici, de veveriţă, sclipeau de o curiozitate copilărească 11 măsurăm nedumerit. Ce-l adusese aici, în puterea nopţii 7 Revista asta? Articolul despre puieţii de brad? Ele îl făcuseră să ietă atit amar de drum, pe prăpădul de-afară 7 ...Am aflat mai tîrziu din gura lui Stoichiţă pricina trudnicei călătorii a lui Brăduţ. O poveste scurtă şi simplă. ★ Acum vreo trei ani, într-o toamnă, între Stoichiţă şi Brăduţ s-a ridicat zidul de cremene al unei negre duşmănii. O lume întreagă îi ştia prieteni, prieteni nedespărţiţi Ultim vlăstar al unui străvechi neam de pădurari, Constantin Cepoiu, zis Brăduţ, se născuse în codru, trăise şi muncise la umbra lui. II cunoştea ca nimeni altul; toţi pădurarii se închinau în faţa ştiinţei sale. Dar trăia singuratic, închis în trufia-î de meşter al codrilor. Stoichiţă a fost primul lui prieten. Acesta îmbrăcase tunica de pădurar în 1948, după ce slugărise ani întregi la oraş, la stăpin Ce-i împrietenise? Satul de singurătate al bătrânului ? Înfăţişarea, firile lor deosebite, care se întregeau una pe alta ? Oricum ar fi ■ fost, prietenia se vădea trainică ; părea că nimic n-o s-o clatine. Brăduţ, paduraru! cel vîrstnic şi ager, l-a învăţat pe greoiul său tovarăş meşteşugul cel nou Din bătrâneşti înţelepciuni i-a limpezit toate tainele codrului , i-a purtat prin cele mai ascunse văgăuni şi peşteri, arătîndu-i rosturile, povestea fiecărui arbore, fiecărei frunzuliţe. La vînătoare mergeau împreună- Împreună îşi petreceau duminicile Dar într-o bună zi, în viaţa lor s-a petrecut un eveniment neaşteptat... Capitaliştii despuiaseră fără cruţare mantia de verdeaţă a munţilor; codri întregi, cu hotarele pierdute în aburul zării, fuseseră cioipîrţiţi, naşi de pe faţa pământului. Aici, în Ocolul Silvic Vălenii-de- Munte, societatea „Drajna“ trecuse prin dinţii ferăstrăului mii de hectare de pădure. Acum, noii stăpîni ai acestor plaiuri, oamenii muncii, porneau o aprigă bătălie: sădirea de arbori în locurile dezgolite. Dar trebuiau specialişti, oameni cu pricepere la însămînţat şi plantat. Şi specialişti erau puţini. S-a hotărât atunci ca pădurarii să urmeze şcoli de calificare. Vestea a stîrnit: vîlvă şi clocot. Pădurarii au primit-o felurit: membru de partid, Stoichiţă s-a înscris primul , dar Brăduţ şi alţi cîţiva nici n-au vrut să audă. „Eu, la şcoală ? — s-a mirat şi s-a oţărît bătrânul. Eu, Brăduţ? Da’ ce-o să mă înveţe, pe mine, şcoala 7 Pădurăritul? Eu am ştiinţă mai multă ca dascălii !“ Mult c-a mai căznit Stoichiţă să-l înduplece. Zile-n şir, l-a tot bîrîit la cap. „Hai la şcoală, unchiule. Să vezi ce minunăţii o să afli". Dar celălalt tăcea, îndărătnic. Atunci Stoichiţă cerea să-l lămurească. „Nimic de zis, eşti pădurar vrednic. Dar azi meseria e alta; nu-i deajuns să fii ager, îndemânatic la ţinut, să ştii cele mai tainice luminişuri. Trebuie să fii şi om cu carte, priceput. O să-nceapă lucrări de împădurire. Şi n-ai să ştii să le conduci". Brăduţ se îndîrjea însă mai rău. Nu, ei la şcoală nu se duce! Dacă statul vrea să sădească păduri, treaba lui ! Să-şi tocmească specialişti, nu să poarte oameni pe drumuri ! Şi dacă n-au nevoie de el — haida-de ! Unu-i pădurarul Brăduţ ! Aşa că Stoichiţă a plecat singur la şcoală.., Uşor de ghicit ce s-a petrecut atunci în sufletul bătrânului. Necazul, mîndria, rănită i-au aprins în vine un foc aprig. Cum Stoichiţă, pe care-l învrednicise cu prietenia sa, pleacă la şcoală ? îşi închipuie că la şcoală or să-l înveţe mai mult decit l-a învăţat £17 II neşocoteşte . Dacă-i aşa, să fie de biroe ! Dar el, Brăduţ, n-o să-i mai vorbească nicicând. Şi-n faţa cîtorva pădurari bătrâni — singurii ce-i rămăseseră „prieteni credincioşi" — Brăduţ a rostit atunci acest jurămînt aprig. Zilele au trecut una cîte una. După trei luni, în plină iarnă, Stoichiţă s-a întors în pădure. In scurtă vreme, din Valea Telejenelului, din sectorul său, au prins să se abată spre Brăduţ zvonuri despre nemaivăzute „minunăţii“. In pragul primăverii, cînd au pîlpîit primii muguri pe ramuri, în sectorul Iui Stoichiţă au început lucrări de împădurire. Codri bătrâni, ce nu cunoscuseră decit ascuţişul securii, s-au umplut de larmă şi forfotă nouă , adunaţi de Stoichiţă, zeci de băieţi şi fete din satele vecine veniseră să insămînţeze şi să planteze. Stoichiţă îi conducea , cu cartea-n mină, trecea de la un grup la altul, povăţuind, Îndrumînd. In rarele ceasuri de răgaz, se repezea în oraş, la Văleni, şi se întorcea cu un maldăr de cărţi După Cîteva săptămîni, numele lui Stoichiţă stătea pe buzele tuturor . Inginerul şef al regiunii, venit in inspecţie, îl dăduse pildă pădurarilor pentru vrednicia lui. Brăduţ asculta. Se mira. Nu-i venea să creadă urechilor. „Poveşti ! Nu mi-l ştiu eu pe Stoichiţă ? De unde a cules, dintrredată, atîta înţelepciune . Din trei luni de şcoală . Eu l-am dăscălit trei ani şi tot nu l-am făcut pădurar întreg". Dar cu fiece zi, zvonurile se înmulţeau. Se spunea, d® pildă, că inginerii pun mare preţ pe hectarele însămînţate de Stoichiţă. Şi că — lucru ce întrece orice închipuire ! — în sectorul său nu s-a mai întîmplat, de luni de zile, nici o neregulă, nici o hoţie. „Asta-i bună — a rîs Brăduţ. Nu cumva o fi ţinut şedinţă cu braconierii? L-o fi „lămurit“ şi pe Sandu Simion .“ Sandu Simion era un gospodar din cătunul Cheia, cel mai dibaci şi mai viclean braconier. „Da, şi pe Simion" — l-a încredinţat pădurarul ce-i adusese vestea. „Asta nu se poate" a hotărât în sinea sa Brăciuţ. Dar îndoiala, odată cuibărită în suflet, nu-i mai dădu pace. Ar fi vrut să meargă la Stoichiţă, să vadă cu ochii lui „minunăţiile" ce se povesteau. Dar jurase să nu-i vorbească. Şi ca om de cuvînt ce era, nu voia să se facă de ocară. Nu-i vorbă, Stoichiţă s-a arătat deseori doritor să se-mpace. Uneori, cornul său de vînătoare hăulea lung în preajma cantonului de pe Teleajen. Dar Brăduţ inchidea ferestrele şi se zăvora înăuntru. Intr-o dimineaţă, la-nceputul lui mai, s-a ţinut, în cantonul de pe Valea Telejenelului o şedinţă cu toţi pădurarii. O şedinţă despre mersul împăduririlor. Stoichiţă avea să ţină referatul... Cînd a ajuns acolo, Brăduţ s-a frecat la ochi. Nu-i venea să creadă. Cabana lui Stoichiţă se înnoise ca o mireasă : geamuri curate, cu perdele albe, rânduleţe de fiori în curte... A Intrat înăuntru cu inimaîndoită, îi apăsa un noian de simţăminte. Mai întâi, era setos s-adulmece adevărul despre cele ce le auzise. Şi-apoi — fără să şi-o mărturisească — îi era dor de Stoichiţă. Fără el, pădurea îi părea singuratecă, pustie. Brăduţ s-a aşezat într-un colţ al sălii, cu ochii plecaţi. Dar îşi zărise, într-un scapăt de privire, fostul prieten. Stătea la masă alături de ingineri şi-1 privea ţintă. Stoichiţă a început să-şi elevenească referatul. In sală s-a lăsat liniştea. Ascultau toţi. Asculta şi Brăduţ, silindu-se să nu scape nimic. Dar mare lucru nu pricepea ; unele cuvinte îi sunau străin, supărîndu-i urechea. „Astea te-a învăţat la şcoală — gîndi bătrânul. Le spune acum ca să se fălească". O cifră îi reţinu însă atenţia: „in primăvara aceasta — spunea Stoichiţă — au fost împădurite cu brad şi stejar mai mult de 200 hectare". „2007 se minună, încetişor, Brăduţ. PIRI... Păi asta-i muncă, nu şagă", îşi luă însă seama şi se înciuda. Asta-i acum ! Să-i cînte-n strună lui Stoichiţă ! Dar fără să vrea, îl asculta cu tot mai mult interes. — ...Uite-aşa, tovarăşi — încheie, apăsat, Stoichiţă, dind înlături foile de hârtie din faţă-i. Asta-i ce-am făcut. Dar... Zăbovi citeva clipe. Se uită ţintă la Brăduţ, şi glasul îi scăzu, se frînse : — ...dar in inima mea nu-s mulţumit. Şi cum aş putea fi ? Ce-s 200 de hectare in nemărginirea Vălenilor? Un strop, nu nimica. Veţi spune poate că-n primăvară s-o sădi mai mult. Aici e buba. Cine-o să sădească ? Doar pădurarii cu şcoală ? Şi-n sectoarele celorlalţi, să hăie vîntul . Lui Brăduţ i se năzări că ochii tuturor se întorc, mustrători, asupră-i. Simţi cum îi zvîcneşte sîngele în tîmple. Ultimele vorbe îi ajunseră în urechi ca o şoaptă : „Eu atât le-aş spune, că nu mi-i dragă padurea , că nu vor s-o vadă Înflorind. Păi cum ? Şi-au făcut burjui mendrele, au hăcuit-o, şi noi s-o lăsăm aşa . Dar nu ni-i mumă . Nu-i a noastră ? Drept să vă spun, înainte vreme nu prea mă sinchiseam de asta. Credeam şi eu — cum cred cu netemeinicie unii — că mi-i dragă pădurea. Dar am fost la şcoală; am aflat de la oameni mai învăţaţi ce-nseamnă s-o iubeşti cu adevărat. S-o iubeşti -r înseamnă s-o ajuţi să crească, să fie tot mai mîndră. Că ea dă vlagă ţării, ploi ogoarelor, lemn pentru şantiere... Mie mi-i dragă pădurea! Eu vreau s-o văd înflorind !" In sală se stîrni o mişcare. Ochii se întoarseră spre Brăduţ. Acesta se ridicase în picioare, aţâţat. Buzele îi tremurau. — O fi Stoichiţă am învăţat — urmă, rar, bătrânul. Da' la oameni nu se pricepe. Nu ştie cii în inimi. Să afle atunci că dragostea mea pentru codru e mai fierbinte ca a dumnealui. Eu nu mi-s pădurar de un an-doi. O viaţă de om am trudit aici, sub coperiş de frunziş. Am înghiţit pe vremuri mulţime de ocări şi sudalme de la stăpîni. Şi dacă nu mi-am luat lumea-n cap, asta-i pentru că mi-a fost dragă de tot pădurea. Nu m-am putut deslipi de ea. Am iubit-o şi-o iubesc mai mult ca oricare 1 — Uşor de zisi Dar cum dovedeşti 7 — Cine a vorbit 7 te răsuci pe loc, cu uimire şi înverşunare, Brăduţ. Cine îndrăzneşte să-mi ceară, mie, dovezi 7 Doar mă ştiţi toţi ! Şi dacă nu vii de-ajuns, o să vă dau şi dovezi. La primăvară. Cind or începe iarăşi împăduririle. Mă prind cu toţi că sectorul meu o să fie fruntea. Cu Stoichiţă mă prind, mai întîi şi-ntîi... — Primesc întrecerea, nene Brăduţ. — Aşa... se domoli bătrânul Primeşti, vasăzică ! Te bizui c-o să mă răpui ! De, eşti om cu şcoală , ai ştiinţa unor lucruri nemaivăzute. Dar ce vedea !„. ...Tîrziu, pe-nserat, Brăduţ a venit iarăşi la cabana de pe Teleajen O vreme s-a învîrtit nehotărât pe-afară , dar oricum, jurămîntul tot şi-l călcase. A intrat înăuntru, poticnindu-se de prag. Stoichiţă stătea în faţa mesei. Intr-o mină ţinea o carte deschisă, în cealaltă un mănunchi de puieţi de brad. A tresărit cînd a scîrţîit uşa. O vreme au tăcut amîndoi, măsurîndu-se din priviri, aşteptînd fiecare să-nceapă celălalt. — Să ne trăieşti, nene Brăduţ — a vorbit primul Stoichiţă, şi a zâmbit plin, cu zîmbet firesc, ca şi cum nu se rintîmplase nimic între ei. Ce te-abate la noi ? • — N-am mai trecut de mult pe-acei — răspunse, ferindu-şi privirile, Brăduţ. Ce mai noutăţi ? Am auzit că plantezi brazi în Poiana Hoţilor. Hai să-mi arăţi şi mie... ★ In zori, am părăsit cabana. Dimineaţa era o mîndreţe , limpede, cu pătrunzătoare miresme de frunziş. Stoichiţă se sculase înaintea mea. Acum, de bună seamă, trebăluia undeva într-un întunecat cotlon al pădurii, supraveghind o nouă lucrare de împădurire. La fel şi Brăduţ: poate n-ajunsese încă în aşezările sale ; dar parcă ţi vedeam păşind grăbit, pe poteci numai de el ştiute, cugetînd şi minunîndu-se de noile lucruri aflate din revista cu scoarţe verzui. De cînd a venit de la şcoală — îmi spusese gazda — Brăduţ a îndrăgit cu tărie cartea, învaţă, învaţă pe rupte — ce parc-ar vrea să se răzbune pe îndelungaţii ani de neştiinţă. Cînd nu pricepe ceva ia drumul spre Stoichiţă. Acesta îi aşteaptă , de trec mai multe zile fără să-l vadă, îi cuprinde neliniştea. I s-o fi întîmplat ceva lui Brăduţ? Altminteri ar fi venit. Să tune, să fulgere — tot ar fi venit ! Nu se poate ca,-n răstimpul ăsta să nu fi citit ceva, şi să nu simtă nevoia să întrebe, sau să împărtăşească prietenului său cele aflate. Mai ales acum, cînd sectorul lui Brăduţ e fruntaş pe Ocol la împădurire, şi cînd experienţa lui e atît de folositoare ! ...După culmea muntelui, evantaiul soarelui svîrlea polei de aur pe copacii pădurii. Undeva, în albastre depărtări, a tremurat hăulitul unui corn de vînătoare. Pădurarii începeau o nouă zi de muncă. I. PURCARU Pag. 3 Cuvintarea lui V. M. MOLOTOV, ministrul Afacerilor Externe al U.R.S.S., ţinută la 10 iunie 1954, la conferinţa de la Geneva GENEVA 11 (Agerpres). — TASS transmite cuvintarea rostită la 10 iunie 1954 la conferinţa de la Geneva de ministrul Afacerilor Externe al U.R.S.S., V. M. Molotov. Domnul© preşedinte! Domnilor delegaţi ! Conferinţa de la Geneva a fost convocată pentru a asigura restabilirea păcii în Indochina. Toţi participanţii la conferinţă se pronunţă în favoarea necesităţii încetării cit mai grabnice a operaţiunilor militare, în favoarea curmării vărsării de singe în Indochina, în favoarea restabilirii păcii. A te declara însă pentru încetarea operaţiunilor militare şi a contribui cu adevărat la încetarea operaţiunilor militare — acestea sunt două lucruri diferite. Delegaţia sovietică consideră că actuala conferinţă trebuie să examineze atit condiţiile politice cit şi condiţiile militare de restabilire a păcii în Indochina. Acest lucru este necesar pentru ca încetarea operaţiunilor militare să nu se transforme intr-un scurt răgaz după care operaţiunile militare să se desfăşoare în proporţii şi mai mari şi într-o formă şi mai înverşunată. După părerea noastră, în împiedicarea acestei transformări Franţa este interesată în aceeaşi măsură ca şi Republica Democrată Vietnam, ca şi celelalte state indochineze. Totodată, nu putem să nu remarcăm divergenţei© între declaraţiile cu privire la dorinţa de a se pune capăt cît mai grabnic operaţiunilor militare şi obstacolele efective ridicate în calea realizării acordului. A fost necesar aproape o lună pentru ca propunerea insistentă a unor delegaţii, printre care şi delegaţia sovietică, cu privire la: Stabilirea unui contact direct între părţile beligerante, să fie în cele din urmă realizată la 2 iunie la Geneva. Dar şi după gosaste a fost nevoie de o oarecare perioadă pentru ca delegaţia franceză să consimtă la stabilirea unui contact direct între reprezentanţii comandamentelor la faţa locului, în Indochina. Cum se poate obţine încetarea grabnică a operaţiunilor militare dacă pentru rezolvarea simplei probleme de a se stabili legături directe intre reprezentanţii comandamentelor celor două părţi au fost necesare câteva săptămîni ? In prezent noi discutăm problema creării unor comisii mixte la faţa locului cu participarea reprezentanţilor comandamentelor şi a creării unui organism internaţional pentru supravegherea acordului de armistiţiu. Dar şi pe acest făgaş se creează obstacole artificiale în calea realizării acordului. Aşa, de pildă, cînd anul trecut s-au dus tratative pentru acordul de armistiţiu în Coreea, s-a realizat repede o înţelegere privind participarea reprezentanţilor Poloniei şi Cehoslovaciei la Comisia ţărilor neutre pentru supravegherea aplicării condiţiilor armistiţiului. Dar la conferinţa de la Geneva chiar această _chestiți ţj© a fost transformată în mor artificial, ,In,tr,pp "prjtect, de discuţii 'îteifirşite. Sa , creează impresia absolut precisă că unii participanţi la conferinţă se limitează la vorbe cu privire la necesitatea de a se pune capăt operaţiunilor militare. In realitate însă, sunt invocate diferite pretexte pentru a dovedi imposibilitatea acordului şi pentru a folosi acest răstimp în vederea unor tratative la Washington şi în alte locuri cu privire la intervenţia altor ţări în războiul din Indochina. Sub pretextul discuţiilor asupra încetării operaţiunilor militare sunt puse fel de fel de condiţii şi sunt întreprinse acţiuni care nu au nimic comun cu tendinţa spre încetarea cit mai grabnică a operaţiunilor militare în Indochina. Astfel apare limpede cine anume poartă răspunderea pentru aceasta. Cea mai importantă problemă politică discutată aici este problema independenţei şi libertăţii naţionale a popoarelor din Indochina. Unele delegaţii vor aici să ignoreze această problemă. Dar acest lucru este, desigur, nejust. Reţine atenţia poziţia reprezentanţilor oficiali ai Vietnamului, Laosului şi Cambodgiei aflaţi printre noi, cu care, după cum se vede, este de acord şi delegaţia Franţei. Din această parte ni se dau asigurări că în problema independenţei statelor indochineze totul ar merg© cît se poate de bine. Nu putem să nu punem faţă în faţă şi astfel de fapte. Reprezentanţii oficiali ai Cambodgiei, Laosului şi Vietnamului spun mereu că au obţinut independenţă pentru Statele lor Dar in cazul acesta de ce aproape nici o ţară din Asia nu recunoaşte acest lucru . Din ce cauză ţări din Asia cum sunt India, Birmania, Pakistan, Indonezia şi altele, care sunt situate în apropiere de Indochina, refuză să recunoască existenţa independenţei şi libertăţii naţionale în Vietnam, Cambodgia şi Laos? Declaraţiile de astăzi ale reprezentantului regelui Cambodgiei, care tinde să izoleze o ţara din Indochina de celelalte două, nu au elucidat problema discutată. Nu se poate trece cu vederea poziţia guvernului S.U.A. în această problemă. Ca şi anul trecut, şi în acest an, reprezentanţii oficiali ai S.U.A. declară aproape în fiecare lună în mod public că Franţa trebuie să asigure în cele din urmă independenţa Vietnamului, Cambodgiei şi Laosului- Este necesar, de altfel, să se facă o rezervă. Cind reprezentanţii oficiali ai S.U.A. vorbesc de necesitatea libertăţii şi independenţei naţionale pentru Vietnam, Cambodgia şi Laos, ei declară adesea în mod făţiş că o adevărată independenţă a statelor indochineze nu-i interesează. Cunoscutul senator american Knowland a declarat în mod deschis că se poate acorda şi peste cinci ani independenţă Vietnamului, Cambodgiei şi Laosului, dar că este necesar ca in prezent Franţa să facă cel puţin o declaraţie potrivită în această chestiune pentru a uşura recrutarea vietnamezilor în trupele pe care anumite cercuri americane vor să le folosească în vederea continuării războiului din Indochina. Numeroase declaraţii ale secretarului de stat al S.U.A., dr. Dulles, corespund acestui punct de vedere. După aceasta este lesne de înţeles de ce în discursurile pe care le rostesc în ţara lor personalităţi oficiale ale S.U.A. vorbesc atit de des de necesitatea de a se acorda independenţă Vietnamului, Cambodgiei şi Laosului şi de ce ia această conferinţă delegaţia S.U.A. păstrează cu persistenţă tăcere în această chestiune. Pentru dvs. nu va fi o noutate dacă voi sublinia faptul că pînă în prezent delegaţia americană la conferinţa de la Geneva nu a suflat nici un cuvînt despre faptul că popoarele Indochinei nu au nici pînă în prezent independenţă naţională şi despre acei care poartă răspunderea pentru această situaţie. După cum se ştie, conferinţa de la Geneva a considerat necesar ca reprezentanţii militari ai părţilor beligerante să treacă la reglementarea problemeizonelor de dislocare a trupelor celor “doilai' părţi citiţiă rmcetarea operaţiunilor militare. In legătură cu aceasta, toţi participanţii la conferinţă au fost de acord cu declaraţia reprezentantului delegaţiei sovietice că conferinţa de la Geneva porneşte de la principiul unităţii Vietnamului şi că această chestiune nu constituie obiectul unor discuţii. Am ascultat aici în repetate rânduri declaraţii ale reprezentantului guvernului lui Bao Dai în problema unităţii Vietnamului. Acest guvern controlează însă în prezent doar o mică parte a teritoriului Vietnamului. Pentru a apăra în fapt unitatea Vietnamului este necesar să se asigure unitatea poporului vietnamez. Cea mai bună legă pentru aceasta ar putea-o constitui ținerea cît mai grabnică a unor alegeri generale în Vietnam. Dar despre aceasta reprezentanţii organelor oficiale ale Vietnamului nu suflă nici un cuvînt Pentru aceasta insistă numai Republica Democrată Vietnam... Acest lucru dovedeşte că nesocotind părerea poporului vietnamez însuşi, reprezentanţii, oficiali ai guvernului Bao Dai sunt mulţumiţi de activitatea lor şi de relaţiile lor cu Franţa Dar obiectivitatea necesită o atitudine critică faţă de asemeneapoziţii. La timpul său, în 1945, cind Bao Dai a abdicat, el a spus: „Noi nu putem să nu încercăm un oarecare sentiment de regret gîndindu-ne la cei 20 de ani ai guvernării noastre, în decursul cărora nu am putut aduce ţării noastre nici un folos esenţial“ Şi în condiţiile actuale este important să reamintim de această declaraţie: în prezent se află din nou la putere Bao Dai, care în trecut abdicase. Dar unde este vreo dovadă că în prezent lucrurile în Vietnam ar sta mai bine . Asemenea dovezi nu există. Ieri, reprezentantul Statelor Unite ale Americii s-a dedat aici la atacuri împotriva Uniunii Sovietice, repetînd obişnuitele insinuări stereotipe la care recurg uneori reprezentanţii S.U.A. cind n-au ce spune în legătură cu fondul chestiunii. Totodată, el evocat evenimente din trecut şi le-a prezentat sub o formă neverosimilă. Intre altele, el a spus că politica Uniunii Sovietice faţă de Polonia, în timpul încheierii tratatului de neagresiune cu Germania în 1939, ar fi fost nejustă. Gratuitatea acestei declaraţii este evidentă. Pentru aceasta este suficient să consultăm cunoscuta nota istorică, apărută în U.R.S.S. în 1948, sub titlul „Falsificatorii istoriei". Toata lumea vede că politica consecventă a Uniunii Sovietice faţă de Polonia a dus la stabilirea unor relaţii prieteneşti, cu adevărat bune, între U.R.S.S. şi Polonia. Pe de altă parte, rolul de apărător al Poloniei nu se potriveşte de fel reprezentantului S.U.A. Este suficient să arătăm cu câtă persistenţă se pronunţă el aici împotriva participării Poloniei la Comisia ţărilor neutre pentru supravegherea armistiţiului în Indochina. Acest lucru dovedeşte încă odată că faptei© reprezentanţilor Statelor Unite ale Americii nu corespund întotdeauna cu vorbele lor, cu declaraţiile lor. Pentru noi însă ar fi util să aflăm de la reprezentantul american cîte ceva despre politica S.U.A. în problema discutată de noi, şi anume problema restabilirii păcii în Indochina. Această politică este în prezent unul din principalele obstacole în calea încetării operaţiunilor militare în Indochina şi în calea stabilirii în această ţară a unei păci trainice, dorită din tot sufletul de popoarele din Vietnam, Cambodgia şi Laos. Pentru aceasta este necesar ca noi toţi, inclusiv reprezentanţii S.U.A., să nu creăm obstacole artificiale în calea realizării acordului cu privire la condiţiile încetării cît mai grabnice a operaţiunilor militare în Indochina Pentru aceasta este necesar, mai departe, ca toţi participanţii la conferinţa de la Geneva să recunoască faptul că, paralel cu reglementarea condiţiilor militare, interesele stabilirii unei păci trainice şi ,.de, RăfifiJiţion Inttoe-ining impura şi reglemantarea^proftlemeto..., politice respective. Din aceste probleme fac parte, în primul rând, problema asigurării independenţei Vietnamului, Laosului şi Cambodgiei şi problema restabilirii unităţii fiecăruia din statele indochineze în condiţiile libertăţii şi a ţinerii de alegeri generale. Sarcina conferinţei de la Geneva va fi îndeplinită dacă ea va împiedica Încercările de extindere a războiului Ira Indochina şi de creare în acest scop a unor noi birouri militare agresive. Această sarcină va fi îndeplinită dacă eforturile conferinţei de la Geneva vor fi îndreptate spre încetarea cit mai grabnică a operaţiunilor militare şi spre realizarea unui acord cu privire la principalele condiţii, de restabilire a păcii în Indochina. Dacă, discursul de astăzi al d-lui Eden ar putea contribui la realizarea acestui lucru, el ar corespunde principalelor scopuri ale conferinței.