Scînteia, iunie 1955 (Anul 24, nr. 3298-3323)
1955-06-11 / nr. 3307
Pag. 2 Succesul concertului artiştilor sovietici întâlnirea publicului vechi rus, Versul romînesc cu ar- ANATOL VIERU tovski şi un cîntec tiştii sovietici este laureat al Premiului de stat, popular spaniol, întotdeauna un pr.- laureat al celui de-al IV-lea Festival Baritonul Lev Iade bucurie şi o al tineretului şi studenţilor kovlev, solista» Filarmanifestare a marii momen de Stat din prieteni” ce leagă pe 5". Moscova, a interpretoarele vecine. Miercuri seara, la contat cu emoţie ani, de Borodin şi Mozart, certul artiştilor sovietic, o asistenţă gal- un cîntec de Soloviov-Sedoi şi cîntecudă a ovaţionat pe prietenii noştri, popular ucrainean ,,Mă uit la cer“. Public Prin alcătuirea lui, concertul ne-a cui a aplaudat trio-ul format din Valenamintit de primele apariţii ale maeştrilor lina Lassupian, Raisa Tizina vioară, sovietici pe, estrada rominească acum 11 Inca.Beganu — violoncel (artişti ai laani, nu mult după eliberarea ţării noastre, tiului de Estradă din Moscova) care a In căutarea unor forme noi de spectacole executat piese de Glinka, Brahms, Ceaipentru masele largi populare, în Uniunea Kovski. Nea bucurat executarea „Ciocîr- Sovietică s-a format o tradiţie a brigăzi î’e'” de care R- Tizina (aci s-ar putea lor artistice din care fac parte artişti ai face o rezervă cu privire la partea introdiferitelor genuri ; în aceste grupuri seductivă a aranjamentului, care este scrisă manifestă adesea maeştri cu o mare ex- într-un stil oarecum îndepărtat de muzica perienţă artistică, alături de tineri care au noastră populară), pornit nu de mult pe făgaşul artei, cin- Pianista Maria Segradova — solistă a tăreţi alături de violonişti, balerini ală Teatrului de Stat de Estradă din Moscova i turn de dansatori populari, recitatori ală- — a executat cu muzicalitate piese de turn de maeştri ai teatrului de păpuşi etc. Rachmaninov, Liszt, Verdi şi Haciatu- In fruntea grupului de artişti care a man- In mod remarcabil, Maria Segraconcertat în sala Ateneului R.P.R. era ce dova a ț inut partea pianului în întregul februl bas rus Maxim Dormidontovici Mi- spectacol.hailov, artist al poporului al U.R.S.S., Iau- Artistul emerit Emanuil Kaminka, marcat al premiului Stalim îhiblicul la adestru al cuvântului şi al recitării de eşteptat cu nerăbdare. M. D. Mihailova trudă, a interpretat un poem de Dolmaimpresionat de la început prin sobrietate tovski şi o poezie, umoristică , arta lui şi simplitate. Cu glasul său puternic, atît Kaminka se distinge prin claritatea dicde specific rusesc, cu măiestria lui excepţiunii, fineţea şi plasticitatea sublinierii ţională, cu gravitate şi adîncă trăire psihologice, preciziune, bogăţie de nuanţe, interioară, marele cântăreţ a Interpre- Două numere de dans apreciate deputat mai întîi aria lui Ivan Susanin din blic au fost executate de soliştii Teatrului opera lui Glinka; dincolo de sunetele Mare Academic de Stat al U.R.S.S., lamuzicale, în faţa ascultătorului a apărut lentina Galeţkaia, artistă emerită a figura legendară a lui Susanin, simbol R.S.F.S.R.L .şi Constantin Rihter. „Poloul patriotismului înflăcărat , în faţa neza” şi „Mazurca” din opera „Ivancanoastră , vedeam omul care şi-a sacrificat sanin” şi-au găsit în dansatorii sovietici viaţa şi familia pentru salvarea ţării,a o bună interpretare. Cu mult simţ corepoporului în primejdie. Binecunoscutul grafic şi muzical a fost executat „Dansul cîntec popular „Ei, uhnem” a sunat cu o spaniolă ; aci coregrafia se îmbina cu un forţă nouă în interpretarea lui Mihailov , foarte ingenios duet de castagnete, în care prin mijloace simple dar măiestre, marele se utilizau toate posibilităţile acestor cîntăreţ a realizat acea gradaţie care duce instrumente spaniole, spre culminaţia cîntecului, pentru ca apoi Publicul a aplaudat mult pe jonglerii să diminueze, să dea impresia depărtării . Margareta şi Alexandri. Artamonov de la Publicul a simţit de minune poezia imen- Teatrul de Estradă din Moscova. Cu mijselor spaţii ruseşti în cintecul luntraşilor joace simple : cîteva mingi, lampioane, de pe Volga. In spiritul aceleeaşi vestite bumerange, ei au executat abile combitradiţii vocale, Mihailov a cîntat apoi n? de mişcări, un caleidoscop de culori unul din bînteceie umoristice ale lul Dar- lumini. gomîjski, precum şi cintecul popular „In b’aîem încheia scurta noastră croluneni Piternich” nică fără a menţiona rolul prezentatoru♦ nx „ . . . lui Boris Brunov - artist al Biroului de împreuna cu Tatiana Talahadze, solistă turnee din U.R.S.S. In acest gen de speca Teatrului Mare din Moscova, Maxim Iacob, rolul prezentatorului este dintre Mihailov a executat duetele „Iartuse” cele mai importante ; el însuşi trebuie să (cîntec ucrainean) şi „Sîmbăta e zi rea” fie un bun artist, să dea dovadă de umor. (cîntec rus). Publicul a primit cu căldură prezenţă de spirit, simţ al măsurii pe soprana T. Talahadze. Cîntăreaţa a T°ate acestea le-am găsit reunite în preexecutat aria Antonidei din opera „Ivan zentaria lui Brunov. Susanin”, aria doamnei Butterfly, din Cuvintele de salut ale lui E. Kaminka opera „Cio-cio-san”, și cintecul Odarcei, au ^osî. cu căldură de către cei din opera „Zaporojanul de peste Dunăre” Sj. ^primind gîndurile și sentiniii-aL- ; z. mente#* întregii asistenţe, artistul poporum , ? intel'Pieta^' lui din R.P.R., Petre Ştefănescu-Goangă, T. Talahadze,a vădit un frumos^glas de a înmânat flori prietenilor sovietici, spusoprană şi măiestrie. La bis cîntăreaţa anîndu-le în acelaşi timp calde cuvinte de oferit publicului un cîntec al compozitorii- mulţumire pentru concertul oferit. Cărţi literare apărute C. NEGRUZZI: Opere alese. Voi. t 312 pag. 3,35 lei. Voi, II. 244 pag. 2,50 lei. E.S.P.L.A. AL. ODOBESCU : Pseudokineghetikos. (Colecţia „Biblioteca şcolarului“. 168 pag. 3,30 lei. Editura Tineretului). L. REBREANU: Ion (roman). 504 pag. 8,55 lei. E.S.P.L.A. TUDOR ARGHEZI: Pagini din trecut. 480 pag. 6,80 lei. E.S.P.L.A. EUSEBIU CAMILAR : Poarta furtunilor. 128 pag. 8,75 lei. Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R. FRANCISC MUNTEANU: Ciocîrlia. 144 pag. 1,40 lei. E.S.P.L.A. I. LUDO : Corsetul. 152 pag. 1,50 lei. I. S. TURGHENIEV : Opere. Vol. III. 344 pag. 12,60 lei. Editura Cartea rusă. M. E. SALTIKOV-ŞCEDRIN : Domnii Golovliov. Ediţia a II-a. 304 pag 6,05 lei. Editura Cartea rusă. ADY ENDRE : Poeme. In româneşte de Eugen Jebeleanu. 228 pag. 6 lei. E.S.P.L.A. G. KELLER: Nuvele. (Colecţia „Clasicii literaturii universale“). 320 pag. 5,50 lei. E.S.P.L.A. M. WILSON :■ O rază de lumină (roman). 638 pag. 11 lei. E.S.P.L.A. O seară la Casa de cultură a minorităţilor naţionale Odată cu seara, viarul care a bătut toată ziua dinspre larg a încetat să mai sufle, încetul cu încetul, totul a fost învăluit în negură şi noaptea s-a lăsat peste oraş. Pe o străduţă liniştită, nu departe de centrul oraşului, la ferestrele Casei de cultură a minorităţilor naţionale din Constanţa s-au aprins luminile. Pînă jos în stradă răzbate, în valuri, melodia unui cîntec executat la chitară şi mandolină. Dar să intrăm înăuntru. în dreapta, la primul etaj, se află sala de şah. Aici domneşte liniştea. Cintecul mandolinelor răzbate greu,, ca de la mare depărtare. La mesele cu pătrate albe şi negre se desfăşoară partide îndîrjite. Doi cite doi, tineri, băieţi şi fete, îşi dispută întiietatea la şah. De aici intrăm în altă sală, frumos mobilată Pe o masă acoperită cu pînză roşie sînt aşezate teancuri de ziare şi reviste, în limbile romînă, armeană, greacă etc., editate în ţara noastră sau peste hotare. Oamenii muncii aparţinînd minorităţilor naţionale din oraşul Constanţa pot găsi în sala de lectură diferite reviste şi ziare în limba maternă. Printr-o uşă răzbeşte un murmur înăbuşit de voci. In biroul directorului Garabet Abagian se ţine o şedinţă de lucru a colectivului de conducere al casei de cultură. Se discută cu aprindere. Membrii colectivului fac propuneri concrete pentru îmbunătăţirea activităţii casei de cultură. Cei mai mulţi din oamenii aceştia care acum discută aici, prieteneşte, au cunoscut lagăre de muncă, închisori, umiliri şi persecuţii pe vremea guvernărilor burghezo-moşiereşti pentru simplul fapt că se nasepseră armeni sau bulgari, tătari sau albanezi. Ani la rînd, Garabet Abagian,- am îte vîrstă,■ n-a putut lucra decit ca băiat de prăvălie. „N-avem nevoie de armeni”, i se răspundea peste tot unde căuta de lucru. în timpul lui Antonescu, Garabet- -Abagian a fost internat într-un lagăr. Soţia sa, rămasă singură cu un copil mic, a trebuit să vîndă aproape tot ce avea în casă ca să poată trăi. Astăzi, copilul lor şi-a terminat studiile şi e activist la comitetul regional U.T.M. în regimul democrat-popular, tuturor oamenilor muncii, inclusiv oamenilor muncii aparţinînd minorităţilor naţionale li s-au creat toate condiţiile pentru dezvoltarea şi înflorirea culturii lor naţionale. De curînd, directorul casei de cultură a fost anunţat de sfatul popular regional că pentru înzestrarea casei s-a repartizat, peste sumele mari cheltuite pînă acum la amenajarea frumoasei săli de spectacole şi la cumpărarea mobilierului, încă un fond de 100.000 lei. Tocmai despre asta se discută acum: despre costumele ce trebuie confecţionate, despre cărţile şi instrumentele muzicale care trebuie cumpărate. Casa de cultură va organiza în curînd un cor şi o formaţie de muzică instrumentală. Se înfiinţează de asemenea formaţii artistice ale minorităţilor naţionale. Dar să trecem mai departe. într-o sală, în jurul unei mese mari s-au strîns mai mulţi bărbaţi. Intre ei e o mare deosebire de vîrstă. Unii sînt tineri de tot, iar alţii au părul încărunţit. Pe toţi însă i-a adunat dragostea de muzică. Vasile Babiş, un om voinic, cărunt, lucrează la trustul alimentaţiei publice. Acum cîntă din chitară, luni Britzopol, şeful unui serviciu la unitatea Exportlemn” din oraş, dentistul lani Vaporidis, cooperatorul luni Giuris şi Stelian Limberi, lucrător in comerţul de stat, urmăresc atenţi notele. Ei cîntă la mandolină. Dacă arunci o privire asupra notelor ce stau pe masă în faţa lor, vezi că sunt copiate de mină. Au şi ele povestea lor. Oamenii aceştia au cules de la bătrîni cîntece populare greceşti şi le-au pus pe note, în seara aceasta, ei fac repetiţie. Rînd pe rînd, în sală se revarsă melodiile dansurilor populare greceşti: „Colomatianos”, „Tsambco”, „Zalongo” şi altele. Se execută apoi cîntecele populare „Frumuseţea trece”, „Ţi-aduci aminte noaptea aceea” ş.a. O fată zveltă, brunetă se alătură orchestrei. Mandolinele încep zumzetul lor tremurat şi subţire, chitarele răsună şi glasul fetei se înalţă dintr-odată fierbinte, plin de viaţă şi bucurie. Sofia Triandafilidis, cîntă cintecul popular „Diamando”. ■' între timp s-a adunat şi echipa de dansuri. Darig Georgescu a venit cu soţul şi cu fetiţa ei. Au venit Cătină Zangaropol şi Chiriachiţa Fudulii, Haralambide Nicolae, Foto D. Foto, conducătorul formaţiei artistice, şi alţii, în scurt timp, toţi s-au îmbrăcat în ‘frumoase costurie naţionale greceşti. Pe scenă, echipa de dansuri a început repetiţiile. Noaptea tîrziu, aproape de orele 11, s-au stins luminile la ferestrele casei de cultură. Grupuri, grupuri, cei care au participat la repetiţii s-au îndreptat spre casă, după ce mai înainte s-au înţeles să se întîlnească iar peste două zile, tot aici, în această casă de cultură care constituie o dovadă vie a drepturilor egale cu ale poporului român de care se bucură în ţara noastră ,minorităţile naţionale. M. ROTARU coresp. „Scînteii“ pentru regiunea Constanţa In sala de lectură a Casei de cultură a minorităţilor naţionale din Constanţa, tineri şi tinereşi petrec în mod instructiv timpul liber UNU LA SUTĂ — Ce face un tînăr după ce-și termină lucrul ? — Un tînăr ? De... dacă ar fi vorba de un muncitor mai vîrstnic... Un tînăr are însă atîtea de făcut: sport, cinema, club, o întîlnire... Acum e vară, e soare, au înflorit teii... — Să nu uităm însă ceva. Depinde dacă tînărul și-a îndeplinit norma... — Aaaa ! Sigur. E limpede acum. Dacă da, abia atunci e vesel, bucuros... atunci, are atîtea de făcut... Ce mai vorbă, e vesel şi gata ! — Ei bine, tînărul acesta, priviţi-1, şi-a terminat ziua de lucru, şi-a îndeplinit norma, afară-i frumos, e vară şi... totuşi nu prea pare vesel... — Ei drăcie, cum de nu ne-am gîndit pînă acum? ...Pe semne că... Asta trebuie să fie. Ca orice tînăr... Cine știe ? ceva neînțelegeri cu... Dacă am continua dialogul, am afla că tînărul n-are neînțelegeri cu... fata căreia i-a dăruit inima. Nu ! Se împacă foarte bine. N-are nici un motiv să nu fie vesel, bucuros. Şi totuşi acest tînăr muncitor de la complexul „Griviţa-Roşie“ nu prea e în apele lui. N-a fost deloc uşor să aflu cauza stării sale sufleteşti. Am mers împreună cîteva zile prin ateliere şi încetul cu încetul i-am descoperit motivele. Şi la despărţire... Dar pînă la despărţire e cazul să vorbim despre acel unu la sută, da, da, despre acel unu la sută care la urma urmelor este cauza neliniştii lui şi a altor muncitori din complex. ★ Unu la sută ! Cuvintele acestea s-au rostit pentru prima dată într-o şedinţă a activului de partid de la ,,Griviţa-Roşie‘‘. Erau acolo comunişti mai în vîrstă, cu timplele ninse de vreme, bărbaţi în putere care îşi ridicaseră cu neşovăire glasul şi braţul în zilele furtunoase din 1933. Ei erau poate cei mai emoţionaţi din întreaga adunare. Şi unul dintre ei se adresă în şoaptă vecinului: „Vezi, treburile acestea de producţie, de conducere a economiei, îmi par... cum să-ţi spun... trebuie să le stăpînim şi pe ele...” Alţii mai tineri, mai iuţi la faptă, la de CONSTANTIN CHIRIŢA vorbă, cu neastâmpărul zugrăvit în ochi, ardeau de dorinţa să intre într-o bătălie grea, atît de grea îneît să simtă fizic oboseala. Ca orice tineri voiau mai mult, peste puteri. Şi totuşi, din rîndurile lor s-a ridicat un tînăr cu voce cumpătată domoală, care în fraze întretăiate, gîndite şi răsgîndite a înfăţişat părerea comitetului de partid şi a conducerii tehnice a complexului cu privire la ridicarea productivităţii muncii. Adunarea a înţeles şi a aprobat. — Cine-i băietanul ? Nu cumva inginerul Dumitru Croicu? a întrebat un muncitor mai în vîrstă. — El e... preşedintele ASIT-ului aici, la noi... Anul acesta a venit în fabrică. A învăţat în Uniune... — Da, da... îl ştiu — a răspuns „veteranul“- Mi se pare că e candidat şi zilele acestea îl primim în partid. Merită ! A vorbit aşa ca să înţelegem totul. Şi peste cîteva zile în secţii şi ateliere muncitorii au aflat de la agitatori cele ce se discutaseră în şedinţă. Dacă am fi trecut într-una din acele zile, în vremea pauzei, pe la turnătorie l-am fi auzit cu siguranţă pe muncitorul Dumitru Purice vorbind cu tovarăşii săi de muncă: — Unu la sută ! Ştiu, ştiu — ar fi domolit el gesturile de întrebare ale unor muncitori. Vreţi să spuneţi: dacă e vorba să mărim productivitatea, atunci e mai bine să aducem maşini noi, să reorganizăm procesul de producţie şi o mărim nu cu unu la sută, ci cu zece, douăzeci, cincizeci la sută... Asta nu e lucru rar în fabricile noastre. Şi oamenii l-ar fi aprobat, că doar nu făcea altceva decit să repete cu voce tare gîndurile lor. — Dar stați olecută — ar fi continuat, clipind din ochi, turnătorul — mai e o cale, calea lui unu, doi, trei la sută. Aceasta stă în puterea fiecărui muncitor. Mai repede, mai organizat, mașina folosită mai deplin, o metodă mai nouă în muncă, chiar numai eliminarea lipsurilor sau a întârzierilor înseamnă mărirea productivității cu cel puțin unu, doi la sută. Dacă fiecare dintre noi ridică productivitatea muncii cu unu la sută, asta înseamnă... uitați-vă în gazeta noastră de uzină... poftim... da, înseamnă într-un an zeci de locomotive şi vagoane trecute prin reparaţii generale... Numai unu la sută... dar rezultatul... e cam neaşteptat... nu ?" Şi oamenii ar fi privit uimiţi graficul din gazeta de uzină, s-ar fi uitat din nou la agitator şi iarăşi la grafic. Iar tînărul care-şi îndeplineşte cu regularitate norma... Puţin cam neliniştit merge împreună cu mine prin secţii şi ateliere în căutarea acelui unu la sută care stă în puterea fiecărui muncitor. Am pătruns împreună în secţia de instalaţii mecanice, în biroul secţiei. Aici l-am întîlnit pe maistrul Nicolae Rucăreanu, înalt, cu faţa serioasă, gînditoare, cu părul acela alb care îndeamnă la o atitudine de respect şi cuviinţă. Cînd l-am văzut cu cită atenţie studiază planul grafic al unei maşini noi, fie-am dat seama că omul acesta străbate cu gîndirea dincolo de hîrtia din faţa sa şi vede maşina în contururile ei reale, funcţionând, dezvăluindu-şi toată puterea şi tot folosul. L-am lăsat să-şi facă munca în linişte şi am intrat în secţie. Surprins, tînărul s-a oprit de cîteva ori în faţa unor maşini. Nişte maşini simple, mai degrabă nişte dispozitive de ştanţare, de frezare şi de confecţionat piese de precizie. Pînă la urmă s-a hotărât şi cu voce nesigură a întrebat pe cineva: ■ — Cînd aţi adus maşinile? Parcă nu erau înainte !' — . Maistrul Rucăreanu le-a gîndit — i-a răspuns celălalt. —v De mult se gîndeşte la ele ? — De ani de zile... Tînărul era şi maî surprins. — Atunci de ce s-au făcut de-abia acum? — Cam greu să-ţi răspund. Ştiu că acum vreo două luni, după o şedinţă la comitetul de partid, maistrul n-a mai avut linişte. Se frămînta ca un tînăr care începe să înveţe la strung. „Mă băieţi — ne întreba el !— ia spuneţi voi, productivitatea muncii nu înseamnă mai întîi mecanizare ? Mă bat acum nişte gînduri, gînduri vechi, de pe vremea cînd eram simplu muncitor“... Şi ne arăta planurile unor dispozitive cu care voia să înlocuiască munca manuală. „Vedeţi — ne zicea el — cite braţe de muncă am economisi noi şi am ridica productivitatea nu cu unu la sută...” — Era vorba chiar de dispozitivele acestea ? l-a întrerupt tînărul. — Și da şi nu. Erau mai complicate, mult mai complicate. Şi maistrul nu era mulţumit. De ce? îl întrebam noi. Asta nu-i nici o scofală — ne răspundea el. Ca să le cumpărăm ne trebuie investiţii, ca să le facem aşa cum arată trebuie un întreg colectiv... Şi iar se afunda în hîrtii şi calcule. Pînă la urmă am aflat însă că toate operaţiunile noi, de mecanizare, de aici, toate maşinile şi dispozitivele care înlocuiesc lucrul a zeci de oameni şi ridică mult productivitatea muncii, s-au făcut fără investiţii din afară, s-au făcut cu posibilităţile interne ale secţiei. Atunci am înţeles că acel unu la sută nu reprezintă de fapt numai o cifră. Că el concretizează la urma urmelor o idee : a căuta, a descoperi, a folosi cea mai mică posibilitate ascunsă, cea mai mică resursă din jur. Aceasta e o cale largă de ridicare a productivităţii muncii. Cel puţin la secţia de instalaţii mecanice a „Griviţei Roşii“ am văzut că unu la sută poate deveni zece şi chiar sută la sută cînd e pătruns în toată adâncimea lui. Muncitorul cel tînăr are acum o figură preocupată. Sunt sigur că încep să i se clarifice adevăruri. — Dar aici, nici mi se pare că nu dăm peste acest „unu la sută‘‘ ! Tînărul spune acum cu un ton întrebător şi mirat aceste cuvinte. Intr-adevăr, cum putem descoperi aici, în secţia fierărie locomotive, atît de căutata cifră ? Dimpotrivă, s-ar părea că procesul de producţie s-a mai complicat în ultimul timp. Forjarii lucrează parcă mai atent parcă mai greoi. Şi e unul, un forjar voinic, pe nume Mihai Ştefan, comunist, care forjează bucăţile de oţel parcă mai grijuliu decit acum cîteva săptămîni. Nu s-a încetinit oare ritmul lucrului? Cite biele pentru locomotive trimite acum faţă de trecut ? N-are nici un rost să ne avîntăm în asemenea calcule. Nu acestea ne vor da răspunsul. Să ne amintim mai bine altceva. Care era dimensiunea bielelor forjate cu cîteva săptămîni înainte ? Răspunsul vine de la prima aruncătură de ochi. — înainte dimensiunile bielelor erau mai mari, mult mai mari. Intr-adevăr, acum dimensiunile sînt mai mici. — Bine, dar asta înseamnă... Intr-adevăr asta înseamnă că Mihai Ștefan are mai multă bătaie de cap acum. Şi ceilalţi care îi urmează exemplul, cu dimensiunile acestea mai mici... — Atunci unde este acel unu la sută? Să trecem la secţia mecanică, la strungărie-biele, acolo îl descoperim mai lesne. Acolo am putea să ne avîntăm şi în calcule. Cît timp lua înainte operaţiunea de strunjire a unei biele supradimensionate trimise de Mihai Ştefan? De cîte ori ,atîrna mai greu în cîntar metalul aşchiat decit corpul propriu-zis al bielei? Dar acum, de cînd Mihai Ştefan trimite biele cu dimensiuni mai apropiate de dimensiunile de prelucrare ? E în afară de orice îndoială că productivitatea maşinilor care lucrează bielele forjate de Mihai Ştefan a crescut cu mult peste unu la sută. Comunistul Mihai Ştefan are o înţelegere mai adîncă despre productivitatea muncii Să i-o traducem: calitatea producţiei este un element de seamă în ridicarea productivităţii. Mihai Ştefan realizează cu prisosinţă acel unu la sută care-i stă în putere. E drept, pe altă cale. Tînărul s-a oprit ca trăsnit într-un colţ al secţiei mecanice In locul acela lucrau, unul , lîngă altul, doi strungari. Aveau amîndoi maşini asemănătoare şi confecţionau aceleaşi piese. Unul din ei lucra mai nervos, celălalt calm, meticulos, fără pripeală. Şi totuşi, acesta din urmă, pe nume Ion Bunea, dădea în acelaşi timp mai multe piese decit vecinul său. — Cum se poate? — a întrebat, ca pentru el însuşi, tînărul nostru. Dacă ar fi venit cu cîteva săptămîni înainte ar fi văzut că amîndoi strungarii lucrau în acelaşi stil. Şi dacă şi-ar fi reînnoit vizitele ar fi descoperit cu timpul o anumită frămîntare la Ion Bunea. L-ar fi văzut oprindu-se în faţa graficelor care arătau ce înseamnă ridicarea productivităţii muncii cu unu la sută, l-ar fi găsit în pauze cu gazeta de uzină în mînă citind ştiri şi relatări despre acţiunea iniţiată în complex, l-ar fi descoperit în sfîrşit lîngă vreun strungar mai experimentat căutînd să-i pătrundă felul de lucru. -, — Cum se poate aceasta ? a repetat tinărul nostru întrebarea Şi-a răspuns singur, fără cuvinte. Tu-' raţiile strungului la care lucra Bunea erau mai dese, mai vii. Nimic altceva de.-t cît sporirea turaţiei strungului Puţin mail repede. Atît . Dar aceasta ridica productivitatea muncii cu aproape 30 la sută. — Ce simplu ! Cum de nu lucrează şi vecinul său la fel ? Asta ar putea s-o facă oricine Tînărul a tăcut insă brusc Obrajii îi deveniseră roşii ca para focului. Intr-adevăr, tînărul nostru semăna mult la înfăţişare (şi nu numai la înfăţişare) cu vecinul lui Bunea A plecat încet, tăcut, ginditor Descoperise însă în întregimea sa valoarea lui unu la sută Şi putinţa de a-l realiza. Nu ştiu dacă tînărul a mai trecut prin alte secţii şi ateliere. Dacă a făcut-o, sunt sigur că ochii săi au deosebit dintr-o privire pe cei care lucrau mai repede, mai bine Nu era vorba de invenţii sau inovaţii. Nu ! Era vorba de o mai bună organizare a muncii de aplicarea unor metode noi, de mai multă concentrare asupra lucrului. Cui nu i-ar sta în putere acestea? Atunci? Cred că tînărul ar fi putut să-şi dea singur răspunsul : la urma urmelor era vorba de lupta între inerţie şi voinţă... Tocmai suna terminarea schimbului de dimineaţă. Ieşeam de pe poarta complexului îmbogăţit cu cîteva date noi în cele cîteva luni care trecuseră de la începerea acţiunii, productivitatea muncii pe întreg complexul crescuse cu 3,10%. Se făcuseră peste 300 de propuneri, realizabile din resurse interne, care ţinteau toate spre ridicarea productivităţii. In poartă l-am revăzut pe tînărul nostru. A alergat repede spre mine. Era vesel. Ii pierise orice urmă de nelinişte. — Am găsit şi eu unu la sută Am mărit şi eu turaţia strungului. A fost aşa de simplu !... Ştiţi, n-aş vrea să se înţeleagă la ziar că eu n-am fost capabil să-l realizez... I-am împlinit dorinţa. Şi acum, poate unii cititori ar dori să afle numele tînărului. îl puteţi afla singuri. întrebaţi-1 pe tînărul care iese vesel pe poarta uzinei cum se numeşte. Şi, dacă vreţi, mai întrebaţi-l de ce este atît de vesel. O să vă spună cîteva cuvinte despre vară, tei înfloriţi, despre o fată cu ochi blîrzi... şi despre unu la sală. SCÎNTEIA fF~o"lÎe TOn] I ( • - ■ B ■ fiL ■ • m~i*|i • ‘ *■ * Inginerul Mihai Baractaru, şeful secţiei agricole a Sfatului popular raional Dră-'' găşani, ascultă răbdător păsul ţăranilor- Le strinse apoi viguros mîinile : — Nici o grijă ! Aşteptaţi specialiştii şi o să vă lămuriţi ! Veţi afla şi cum trebuie să stropiţi pomii după metodele noi, şi cuip să apăraţi mazărea de gărgăriţe ! După cîteva clipe, inginerul aşternu pe hîrtie un ordin. După alte cîteva clipe, ordinul ateriză pe biroul inginerului de la sectorul fito-sanitar. Tovarăşa Bronia priveşte totdeauna cu ochii umezi de duioşie slova măruntă şi caligrafică a şefului său. „Dragul de el. De cînd îl cunosc, scrisul lui e acelaşi, mereu acelaşi. Cum să nu fii îndrăgostită de un scris atît de frumos ?” Dar duioşia care i se citea pe faţă făcu loc deodată unei profunde descurajări. Cum ? Să plece pe teren la Ştefăneşti ? Şi tocmai azi ?Azi cînd nu-şi mai vede capul de treabă ? E o greşeală, desigur! Aşa că, după alte cîteva clipe, planificatorul, contabilul şi statisticiana, aflaţi cu treburi în birou la şef, văzură cum uşa se deschise uşor şi în prag apăru inginerul fito-sanitar. — Vai, Mişule dragă, cum se poate una ca asta ? Inginerul şef o privi descumpănit: — Rronia dragă, ce să se poată ? — Păi, cum să plec la Ştefăneşti ? Azi am perdelele, dragă ! — A... că bine zici... perdelele de salcîmi ! Iartă-mă dragă, am uitat de ele! — Nu, Mişule dragă, perdeluţele! Le-am lăsat de-aseară în cazanul de rufe. N-ai spus că perdeluţele dormitorului nostru sînt murdare ? Inginerul şef o privi cu ochii umezi. Tot de duioşie —Bine draga mea, vei pleca mîine! — Mîine ? Păi mîine am probele — Unde mi-i capul ? Că bine zici... probele de seminţe ! — Nu, Mişule dragă, probele la croitoreasă. Probele pentru rochiţă şi capot... — Atunci poimîine... — Ei, pînă atunci o să vedem. Te las, Mişule dragă, că am de lucru... Inginerul fito-sanitar Bronia Baractaru iese din biroul şefului secţiei, Mihai Baractaru. Se duce la o uşă şi bate rar de două ori şi, apoi repede, de trei ori. Ce sunt oare semnele astea tainice ? Uşa se deschide şi apare referenta şefă a secţiei prevederi sociale. Cele două femei se îmbrăţişează cu foarte multă duioşie. — Sofico dragă, mi-era aşa dor de tine ! — Și mie, scumpa mea Bronia ! Nu te-am văzut de dimineață ! Tovarășa Bronia Baractaru ține mult la sora, sa, Sofica Goldum. Plăcuta lor revedere fu însă stînjenită de glasul unui bătrînel. — Dar cu pensia mea cum rămîne ? — Pensia al-tare î — îi răspunse surioara Sofica, privindu-1 de parcă venea de pe altă lume. Ai un pic răbdare, dragă tovarăşe ! Nu veaiă că vorbesc cu cineva ? Apoi, surioarei... — Mişu e sănătos ? — Oh, închipuieşte-ţi. Voia să plec la Ştefăneşti , atît de ocupat drăguţul de el, îneît uită uneori cu totul de cămin. ...Toată lumea ştie cît de bine se înţeleg soţii Baractaru Cîtă armonie, Cîtă gingăşie între soţ şi soţie, între cumnat şi cumnată, între surori ! Ton de comandă? Ferit-a sfîntul ! Critică ? Ce rost ar avea de vreme ce domneşte o înţelegere atît de perfectă între ei ? Este lucru ştiut că exemplele bune au o forţă extraordinară Au început şi alţii să se gândească să le urmeze exemplul Contabilul Mujac s-a dus într-o zi la şeful său, inginerul Baractaru. — Am fericirea să lucrez cu dumneavoastră — i-a spus el. Ştiu cit de minunat împletiţi viaţa de la sfat cu viaţa de familie. Eu sunt contabil. Nevastă-mea — o mică referenţă. Puneţi o vorbă bună şi familie pentru ea. Zău că merită să fie contabilă. Inginerul a dat cu duioşie din cap. Soţii Mujac sînt azi fericiţi, amindoi contabili, amîndoi la sfat .. Nimic nu-i desparte, decit o uşă... Daniil Popescu, şeful secţiei cadre, cunoscut în tot raionul pentru admirabilul dar pe care-1 are de a vorbi jumătate sub-*ţire, jumătate gros, a luat atitudine. — Să ştiţi că-mi aduc şi eu nevasta ! Tot e liber un post la planificare... — Bine, bine, dar se pricepe ? — a fost întrebat. r— Cine, nevastă-mea ?... Să vezi planificare în gospodăria mea... Ştiu de astăzi ce mănînc peste o săptămînă. Creştea familiaţa la Sfatul popular raional Drăgăşani, cum creşte la căldurică aluatul pentru cozonaci. Şi, cum era şi firesc, creşterile acestea cantitative tre- buiau să ajungă odată şi-odată la un salt calitativ. Cei care aveau perspective de căsătorie se gîndeau să-şi întemeieze familia înăuntru] marii familii a sfatului. Căci, unde mai bine ca la Sfatul popular Drăgăşani poate prospera familia ? De la familii gata constituite se trecea astfel la familii în curs de constituire ! Ilie Ghiţescu, preşedintele Sfatului popular raional Drăgăşani, a venit într-o dimineaţă întins la Popescu de la cadre: — De ce nu mi-ai spus pînă acum ? Eu, preşedintele sfatului popular raional, să aflu cel din urmă ? Să iei măsuri! Iţi trimit imediat o tînără. S-o angajezi chiar la dumneata în secţie. Şi... bagă de seamă , cu fata asta mă voi căsători! Gheorghe Burlan, secretarul sfatului popular raional, văzînd toate acestea şi-a spus : — De ce să rămînă familia mea mai prejos ? Şi, pentru că purta o grijă deosebită cărţilor de la biblioteca sfatului, şi-a angajat cumnata ca bibliotecară. De la o vreme oamenii muncii din Drăgăşani au început să se întrebe: ce e aici? Sfat — sau familiuţă ? Sfat — nu prea părea să fie. Mulţi cetăţeni îşi arătau nemulţumirea pentru lipsa de preocupare faţă de nevoile lor, manifestată de diferiţi tovarăşi şi tovarăşe de la sfat. Soţiile, surioarele, cumnatele, nepoatele şi cuscrele se interesau de şifonierele, oglinzile, covoarele necesare în căminul lor sau de cumpărăturile urgente de la piaţă pentru masa de seară. Nevoile cetăţenilor treceau adesea pe al doilea şi pe al treilea plan. Ceva din aceste nemulţumiri a ajuns pînă la urechile activiştilor de la raionul de partid... Şi aceştia s-au pus în mişcare. Azi, din marea familie de soţii, cumnate, nepoate, verişoare şi cuscre, n-a mai rămas decit una singură : aceea a tovarăşului şef al secţiei agricole a statului, Mihai Baractaru, împreună cu soţia sa, tovarăşa inginer fito-sanitar Bronia, a privit Cu ochii umezi cum pleacă unul cite unul, membrii familiei statului, repartizaţi, Ia alte locuri de muncă. Totuşi bine c-a rămas măcar familia lor. Să fie de să, mintă — cum se zice în termeni agricoli. Şi apoi, tot cu ochii umezi, soţii Barac-taru s-au apucat iarăşi de treburile statului. Inginerul Baractaru lucrează atent, concentrat, la buna desfăşurare a campaniei agricole, întreţinerea culturilor. pregătirea recoltării etc. Ordinele date subalternilor sunt scurte, categorice. Muncile agricole nu aşteaptă. Dar, deodată se crapă uşa şi o voce rugătoare se aude, abia şoptită : — Mişule ! Mişule dragă ! Plouă ! Cum să plec pe teren ? Ochii inginerului şef o privesc pe soţia sa cu nespusă înţelegere . — Ei şi tu, Bronia! Draga de tine... Pleci pînă colea-n deal și te întorci... Să nu zică lumea că la noi mai sînt familiațe... PĂINESCU Nr. 8307