Scînteia, iunie 1955 (Anul 24, nr. 3298-3323)

1955-06-11 / nr. 3307

Pag. 2 Succesul concertului artiştilor sovietici întâlnirea publicu­­lui vechi rus, Vers­­ul romînesc cu ar- ANATOL VIERU tovski şi un cîntec tiştii sovietici este laureat al Premiului de stat, popular spaniol, întotdeauna un pr.- laureat al celui de-al IV-lea Festival Baritonul Lev Ia­­de bucurie şi o al tineretului şi studenţilor kovlev, solist­a» Filar­manifestare a marii­­ momen­ de Stat din prieteni” ce leagă pe 5". Moscova, a interpre­toarele vecine. Miercuri seara, la con­­tat cu emoţie ani, de Borodin şi Mozart, certul artiştilor sovietic, o asistenţă gal- un cîntec de Soloviov-Sedoi şi cîntecu­­dă a ovaţionat pe prietenii noştri, popular ucrainean ,,Mă uit la cer“. Public Prin alcătuirea lui,­ concertul ne-a cui a aplaudat trio-ul format din Valen­­amintit de primele apariţii ale maeştrilor lina Lass­u­pian, Raisa Tizina vioară, sovietici pe, estrada rom­inească acum 11 Inca.Beganu — violoncel (artişti ai l­a­­ani, nu mult după eliberarea ţării noastre, tiului de Estradă din Moscova) care a In căutarea unor forme noi de spectacole executat piese de Glinka, Brahms, Ceai­­pentru masele largi populare, în Uniunea Kovski. Nea bucurat executarea „Ciocîr- Sovietică s-a format o tradiţie a brigăzi­ î’e'” de ca­re R- Tizina (aci s-ar putea lor artistice din care fac parte artişti ai face o rezervă cu privire la partea intro­­diferitelor genuri ; în aceste grupuri se­ductivă a aranjamentului, care este scrisă manifestă adesea maeştri cu o mare ex- într-un stil oarecum îndepărtat de muzica perienţă artistică, alături de tineri care au noastră populară), pornit nu de mult pe făgaşul artei, cin- Pianista Maria Segradova — solistă a tăreţi alături de violonişti, balerini ală­ Teatrului de Stat de Estradă din Moscova i turn de dansatori populari, recitatori ală- — a executat cu muzicalitate piese de turn de maeştri ai teatrului de păpuşi etc. Rachmaninov, Liszt, Verdi şi Haciatu- In fruntea grupului de artişti care a m­an- In mod remarcabil, Maria Segra­­concertat în sala Ateneului R.P.R. era ce­ dova a ț inut partea pianului în întregul februl bas rus Maxim Dormidontovici Mi- spectacol.­hailov, artist al poporului al U.R.S.S., Iau- Artistul emerit Emanuil Kaminka, ma­rcat al premiului Stalim îhiblicul l­a ad­­estru al cuvântului şi al recitării de eş­­teptat cu nerăbdare. M. D. Mihailov­a trudă, a interpretat un poem de Dolma­­impresionat de la început prin sobrietate tovski şi o poezie, umoristică , arta lui şi simplitate. Cu glasul său puternic, atît Kaminka se distinge prin claritatea dic­­de specific rusesc, cu măiestria lui excep­­ţiunii, fineţea şi plasticitatea sublinierii ţională, cu gravitate şi adîncă trăire psihologice, preciziune, bogăţie de nuanţe, interioară, marele cântăreţ a Interpre- Două numere de dans apreciate de­pu­­tat mai întîi aria lui Ivan Susanin din blic au fost executate de soliştii Teatrului opera lui Glinka; dincolo de sunetele Mare Academic de Stat al U.R.S.S., la­­muzicale, în faţa ascultătorului a apărut lentina Galeţkaia, artistă emerită a figura legendară a lui Susanin, simbol R.S.F.S.R.L .şi Constantin Rihter. „Polo­­ul patriotismului înflăcărat , în faţa neza” şi „Mazurca” din opera „Ivan­ca­­noastră , vedeam omul care şi-a sacrificat sanin” şi-au găsit în dansatorii sovietici viaţa şi familia pentru salvarea ţării,­a o bună interpretare. Cu mult simţ core­­poporului în primejdie. Binecunoscutul grafic şi muzical a fost executat „Dansul cîntec popular „Ei, uhnem” a sunat cu o spaniolă ; aci coregrafia se îmbina cu un forţă nouă în interpretarea lui Mihailov , foarte ingenios duet de castagnete, în care prin­ mijloace simple dar măiestre, marele se utilizau toate posibilităţile acestor cîntăreţ a realizat acea gradaţie care duce instrumente spaniole, spre culminaţia­ cîntecului, pentru ca apoi Publicul a aplaudat mult pe jonglerii să diminueze, s­ă dea impresia depărtării . Margareta şi Alexandri. Artamonov de la Publicul a simţit de minune poezia imen- Teatrul de Estradă din Moscova. Cu mij­­selor spaţii ruseşti în cintecul luntraşilor joace simple : cîteva mingi, lampioane, de pe Volga. In spiritul aceleeaşi vestite bumerange, ei au executat abile combi­­tradiţii vocale, Mihailov a cîntat apoi n?­ de mişcări, un caleidoscop de culori unul din bînteceie umoristice ale lul Dar- lumini. gomîjski, precum şi cintecul popular „In b’aîem încheia scurta noastră cro­luneni Piternich” nică fără a menţiona rolul prezentatoru­♦ nx „ . . . lui Boris Brunov - artist al Biroului de împreuna cu Tatiana Talahadze, solistă turnee din U.R.S.S. In acest gen de spec­­a Teatrului Mare din Moscova, Maxim Iacob­, rolul prezentatorului este dintre Mihailov a executat duetele „Iartuse” cele mai importante ; el însuşi trebuie să (cîntec ucrainean) şi „Sîmbăta e zi rea” fie un bun artist, să dea dovadă de umor. (cîntec rus). Publicul a primit cu căldură prezenţă de spirit, simţ al măsurii pe soprana T. Talahadze. Cîntăreaţa a T°ate acestea le-am găsit reunite în pre­­executat aria Antonidei din opera „Ivan zentar­ia lui Brunov. Susanin”, aria doamnei Butterfly, din Cuvintele de salut ale lui E. Kaminka opera „Cio-cio-san”, și cintecul Odarcei, au ^osî. cu căldură de către cei din opera „Zaporojanul de peste Dunăre” Sj. ^primind gîndurile și senti­­niii-aL- ; z. mente#* întregii asistenţe, artistul p­oporu­m , ? intel'Pieta^' lui din R.P.R., Petre Ştefănescu-Goangă, T. Talahadze,a vădit un frumos^glas de a înmânat flori prietenilor sovietici, spu­­soprană şi măiestrie. La bis cîntăreaţa a­nîndu-le în acelaşi timp calde cuvinte de oferit publicului un cîntec al compozitorii- mulţumire pentru concertul oferit. Cărţi literare apărute C. NEGRUZZI: Opere alese. Voi. t 312 pag. 3,35 lei. Voi, II. 244 pag. 2,50 lei. E.S.P.L.A. AL. ODOBESCU : Pseudokinegheti­kos. (Colecţia „Biblioteca şcolarului“. 168 pag. 3,30 lei. Editura Tineretului). L. REBREANU: Ion (roman). 504 pag. 8,55 lei. E.S.P.L.A. TUDOR ARGHEZI: Pagini din tre­cut. 480 pag. 6,80 lei. E.S.P.L.A. EUSEBIU C­AMIL­AR : Poarta furtu­nilor. 128 pag. 8,75 lei. Editura Mili­tară a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R. FR­AN­CISC MUNTEANU: Ciocîrlia. 144 pag. 1,40 lei. E.S.P.L.A. I. LUDO : Corsetul. 152 pag. 1,50 lei. I. S. TURGHENIEV : Opere. Vol. III. 344 pag. 12,60 lei. Editura Cartea rusă. M. E. S­ALTIKOV-ŞCEDRIN : Dom­nii Golovliov. Ediţia a II-a. 304 pag 6,05 lei. Editura Cartea rusă. ADY ENDRE­­ : Poeme. In româneşte de Eugen Jebeleanu. 228 pag. 6 lei. E.S.P.L.A. G. KELLER: Nuvele. (Colecţia „Clasicii literaturii universale“). 320 pag. 5,50 lei. E.S.P.L.A. M. WILSON :■ O rază de lumină (ro­man). 638 pag. 11 lei. E.S.P.L.A. O seară la Casa de cultură a minorităţilor naţionale Odată cu seara, viarul care a bătut toată ziua dinspre larg a încetat să mai sufle, încetul cu încetul, totul a fost învăluit în negură şi noaptea s-a lăsat peste oraş. Pe o străduţă liniştită, nu departe de cen­trul oraşului, la ferestrele Casei de cul­tură a minorităţilor naţionale din Con­stanţa s-au­ aprins luminile. Pînă jos în stradă răzbate, în valuri, melodia unui cîntec executat la chitară şi mandolină. Dar să intrăm înăuntru. în dreapta, la primul etaj, se află sala de şah. Aici dom­neşte liniştea. Cintecul mandolinelor răz­bate greu,, ca de la mare depărtare. La mesele cu pătrate albe şi negre se des­făşoară partide îndîrjite. Doi cite doi, ti­neri, băieţi şi fete, îşi dispută întiietatea la şah. De aici intrăm în altă sală, frumos mobilată Pe o masă acoperită cu pînză roşie sînt aşezate teancuri de ziare şi re­viste, în­ limbile romînă, armeană, greacă etc., editate în ţara noastră sau peste ho­tare. Oamenii muncii aparţinînd minori­tăţilor naţionale din oraşul Constanţa pot găsi în sala de lectură diferite reviste şi ziare în limba maternă. Printr-o uşă răzbeşte un murmur înăbuşit de voci. In biroul directorului Garabet Abagian se ţine o şedinţă de lu­cru a colectivului de conducere al casei de cultură. Se discută cu aprindere. Mem­brii colectivului fac propuneri concrete pentru îmbunătăţirea activităţii casei de cultură. Cei mai mulţi din oamenii aceş­tia care acum discută aici, prieteneşte, au cunoscut lagăre de muncă, închisori, umi­liri şi persecuţii pe vremea guvernărilor burghezo-moşiereşti pentru simplul fapt că se nasepseră armeni sau bulgari, tătari sau albanezi. Ani la rînd, Garabet Aba­gian,- am îte vîrstă,■ n-a putut lucra decit ca băiat de prăvălie. „N-avem nevoie de armeni”, i se răspundea peste tot unde căuta de­ lucru. în timpul lui Antonescu, Garabet- -Abagian a fost internat într-un lagăr. Soţia sa, rămasă singură cu un copil mic, a trebuit să vîndă aproape tot ce avea în casă ca să poată trăi. Astăzi, copilul lor şi-a terminat studiile şi e acti­vist la comitetul regional U.T.M. în regimul democrat-popular, tuturor oamenilor muncii, inclusiv oamenilor muncii aparţinînd minorităţilor naţio­nale li s-au creat toate condiţiile pen­tru dezvoltarea şi înflorirea culturii lor naţionale. De cu­rînd, directorul casei de cultură a fost anunţat de sfatul popular regional că pentru înzestrarea casei s-a repartizat, peste sumele mari cheltuite pînă acum la amenajarea frumoasei săli de spectacole şi la cumpărarea mobilieru­lui, încă un fond de 100.000 lei. Tocmai despre asta se discută acum: despre costu­mele ce trebuie confecţionate, despre căr­ţile şi instrumentele muzicale care tre­buie cumpărate. Casa de cultură va orga­niza în curînd un cor şi o formaţie de mu­zică instrumentală. Se înfiinţează de ase­menea formaţii artistice ale minorităţilor naţionale. Dar să trecem mai departe. într-o sală, în jurul unei mese mari s-au strîns mai mulţi bărbaţi. Intre ei e o mare deose­bire de vîrstă. Unii sînt tineri de tot, iar alţii au părul încărunţit. Pe toţi însă i-a adunat dragostea de muzică. Vasile Babiş, un om voinic, cărunt, lucrează la trustul alimentaţiei pu­blice. Acum cîntă din chitară, luni Britzopol, şeful unui serviciu la unitatea Exportlemn” din oraş, dentistul lani Vaporidis, cooperatorul luni Giuris şi Stelian Limberi, lucrător in comer­ţul de stat, urmăresc atenţi notele. Ei cîntă la mandolină. Dacă arunci o privi­re asupra notelor ce stau pe masă în faţa lor, vezi că sunt copiate de mină. Au şi ele povestea lor. Oamenii aceştia au cules de la bătrîni cîntece populare greceşti şi le-au pus pe note, în seara aceasta, ei fac repetiţie. Rînd pe rînd, în sală se revarsă melodiile dansurilor populare greceşti: „Colomatianos”, „Tsambco”, „Zalongo” şi altele. Se execută apoi cîntecele populare „Frumuseţea trece”, „Ţi-aduci aminte noaptea aceea” ş.a. O fată zveltă, brunetă se alătură orchestrei. Mandolinele încep zumzetul lor tremurat şi subţire, chitarele răsună şi glasul fetei se înalţă dintr-odată fier­binte, plin de viaţă şi bucurie. Sofia Triandafilidis, cîntă cintecul popular „Diamando”. ■' între tim­p s-a adunat şi echipa de dan­suri. Darig Georgescu a venit cu soţul şi cu fetiţa ei. Au venit Cătină Zangaropol şi Chiriachiţa Fudulii, Haralambide Nico­lae, Foto D. Foto, conducătorul forma­ţiei artistice, şi alţii, în scurt timp, toţi s-au îmbrăcat în ‘frumoase costurie naţio­nale greceşti. Pe scenă, echipa de dan­suri a început repetiţiile. Noaptea tîrziu, aproape de orele 11, s-au stins luminile la ferestrele casei de cultură. Grupuri, grupuri, cei care au par­ticipat la repetiţii s-au îndreptat spre casă, după ce mai înainte s-au înţeles să se întîlnească iar peste două zile, tot aici, în această casă de cultură care constituie o dovadă vie a drepturilor egale cu ale poporului român de care se bucură în ţara no­astră ,minorităţile naţionale. M. ROTARU coresp. „Scînteii“ pentru regiunea Constanţa In sala de lectură a Casei d­e cultură a minorităţilor naţionale din Co­nstanţa, tineri şi tinere­­şi petrec în mod instructiv timpul liber UNU LA SUTĂ — Ce face un tînăr după ce-și termină lucrul ? — Un tînăr ? De... dacă ar fi vorba de un muncitor mai vîrstnic... Un tînăr are însă atîtea de făcut: sport, cinema, club, o întîlnire... Acum e vară, e soare, au în­florit teii... — Să nu uităm însă ceva. Depinde dacă tînărul și-a îndeplinit norma... — Aaaa ! Sigur. E limpede acum. Dacă da, abia atunci e vesel, bucuros... atunci, are atîtea de făcut... Ce mai vorbă, e vesel şi gata ! — Ei bine, tînărul acesta, priviţi-1, şi-a terminat ziua de lucru, şi-a îndeplinit nor­ma, afară-i frumos, e vară şi... totuşi nu prea pare vesel... — Ei drăcie, cum de nu ne-am gîndit pînă acum? ...Pe semne că... Asta trebuie să fie. Ca orice tînăr... Cine știe ? ceva neînțelegeri cu... Dacă am continua dialogul, am afla că tînărul n-are neîn­țelegeri cu... fata căreia i-a dăruit inima. Nu ! Se împacă foarte bine. N-are nici un motiv să nu fie vesel, bucuros. Şi totuşi acest tînăr muncitor de la complexul „Griviţa-Roşie“ nu prea e în apele lui. N-a fost deloc uşor să aflu cauza stării sale sufleteşti. Am mers împreună cîteva zile prin ateliere şi încetul cu în­cetul i-am descoperit motivele. Şi la des­părţire... Dar pînă la despărţire e cazul să vor­bim despre acel unu la sută, da, da, des­pre acel unu la sută care la urma urmelor este cauza neliniştii lui şi a altor munci­tori din complex. ★ Unu la sută ! Cuvintele acestea s-au ros­tit pentru prima dată într-o şedinţă a ac­tivului de partid de la ,,Griviţa-Roşie‘‘. Erau acolo comunişti mai în vîrstă, cu timplele ninse de vreme, bărbaţi în putere care îşi ridicaseră cu neşovăire glasul şi braţul în zilele furtunoase din 1933. Ei erau poate cei mai emoţionaţi din întreaga adunare. Şi unul dintre ei se adresă în şoaptă vecinului: „Vezi, treburile acestea de producţie, de conducere a economiei, îmi par... cum să-ţi spun... trebuie să le stăpînim şi pe ele...” Alţii mai tineri, mai iuţi la faptă, la de CONSTANTIN CHIRIŢA vorbă, cu neastâmpărul zugrăvit în ochi, ardeau de dorinţa să intre într-o bătălie grea, atît de grea îneît să simtă fizic obo­seala. Ca orice tineri voiau mai mult, peste puteri. Şi totuşi, din rîndurile lor s-a ridicat un tînăr cu voce cumpătată domoală, care în fraze întretăiate, gîndite şi răsgîndite a înfăţişat părerea comitetului de partid şi a conducerii tehnice a complexului cu pri­vire la ridicarea productivităţii muncii. Adunarea a înţeles şi a aprobat. — Cine-i băietanul ? Nu cumva ingine­rul Dumitru Croicu? a întrebat un munci­tor mai în vîrstă. — El e... preşedintele ASIT-ului aici, la noi... Anul acesta a venit în fabrică. A învăţat în Uniune... — Da, da... îl ştiu — a răspuns „vete­ranul“- Mi se pare că e candidat şi zilele acestea îl primim în partid. Merită ! A vorbit aşa ca să înţelegem totul. Şi peste cîteva zile în secţii şi ateliere muncitorii au aflat de la agitatori­ cele ce se discutaseră în şedinţă. Dacă am fi trecut într-una din acele zile, în vremea pauzei, pe la turnătorie l-am fi auzit cu siguranţă pe muncitorul Dumitru Purice vorbind cu tovarăşii săi de muncă: — Unu la sută ! Ştiu, ştiu — ar fi do­molit el gesturile de întrebare ale unor muncitori. Vreţi să spuneţi: dacă e vorba să mărim productivitatea, atunci e mai bine să aducem maşini noi, să reorgani­zăm procesul de producţie şi o mărim nu cu unu la sută, ci cu zece, douăzeci, cinci­zeci la sută... Asta nu e lucru rar în fa­bricile noastre. Şi oamenii l-ar fi aprobat, că doar nu făcea altceva decit să repete cu voce tare gîndurile lor. — Dar stați olecută — ar fi continuat, clipind din ochi, turnătorul — mai e o cale, calea lui unu, doi, trei la sută. Aceasta stă în puterea fiecărui munci­tor. Mai repede, mai organizat, mașina fo­losită mai deplin, o metodă mai nouă în muncă,­­ chiar numai eliminarea lipsurilor sau a întârzierilor înseamnă mărirea productivității cu cel puțin unu, doi la sută. Dacă fiecare dintre noi ridică productivitatea muncii cu unu la sută, asta înseamnă... uitați-vă în gazeta noa­stră de uzină... poftim... da, înseamnă în­tr-un an zeci de locomotive şi vagoane trecute prin reparaţii generale... Numai unu la sută... dar rezultatul... e cam neaşteptat... nu ?" Şi oamenii ar fi privit uimiţi graficul din gazeta de uzină, s-ar fi uitat din nou la agitator şi iarăşi la grafic. Iar tînărul care-şi îndeplineşte cu regularitate norma... Puţin cam neliniştit merge împreună cu mine prin secţii şi ateliere în căutarea ace­­lui unu la sută care stă în puterea fiecă­rui muncitor. Am pătruns împreună în secţia de insta­laţii mecanice, în biroul secţiei. Aici l-am în­tîlnit pe maistrul Nicolae Rucăreanu, înalt, cu faţa serioasă, gînditoare, cu pă­rul acela alb care îndeamnă la o atitudine de respect şi cuviinţă. Cînd l-am văzut cu cită atenţie studiază planul grafic al unei maşini noi, fie-am dat seama că omul acesta străbate cu gîndirea dincolo de hîr­­tia din faţa sa şi vede maşina în conturu­rile ei reale, funcţionând, dezvăluindu-şi toată puterea şi tot folosul. L-am lăsat să-şi facă munca în linişte şi am intrat în secţie. Surprins, tînărul s-a oprit de cîteva ori în faţa unor maşini. Nişte maşini simple, mai degrabă nişte dispozitive de ştanţare, de frezare şi de confecţionat piese de precizie. Pînă la urmă s-a hotărât şi cu voce nesigură a în­trebat pe cineva: ■ — Cînd aţi adus maşinile? Parcă nu erau înainte !' — . Maistrul Rucăreanu le-a gîndit — i-a răspuns celălalt. —v De mult se gîndeşte la ele ? — De ani de zile... Tînărul era şi maî surprins. — Atunci de ce s-au făcut de-abia acum? — Cam greu să-ţi răspund. Ştiu că acum vreo două luni, după o şedinţă la comite­tul de partid, maistrul n-a mai avut li­nişte. Se frămînta ca un tînăr care în­cepe să înveţe la strung. „Mă băieţi — ne întreba el !— ia spuneţi voi, productivita­tea muncii nu înseamnă mai întîi mecani­zare ? Mă bat acum nişte gînduri, gîn­­duri vechi, de pe vremea cînd eram simplu muncitor“... Şi ne arăta planurile unor dispozitive cu care voia să înlocuiască munca manuală. „Vedeţi — ne zicea el — cite braţe de muncă am economisi noi şi am ridica productivitatea nu cu unu la sută...” —­ Era vorba chiar de dispozitivele aces­tea ? l-a întrerupt tînărul. — Și da şi nu. Erau mai complicate, mult mai complicate. Şi maistrul nu era mulţumit. De ce? îl întrebam noi. Asta nu-i nici o scofală — ne răspundea el. Ca să le cumpărăm ne trebuie investiţii, ca să le facem aşa cum arată trebuie un în­treg colectiv... Şi iar se afunda în hîrtii şi calcule. Pînă la urmă am aflat însă că toate ope­raţiunile noi, de mecanizare, de aici, toate maşinile şi­ dispozitivele care înlocuiesc lucrul a zeci de oameni şi ridică mult productivitatea muncii, s-au făcut fără in­vestiţii din afară, s-au făcut cu posibili­tăţile interne ale secţiei. Atunci am înţeles că acel unu la sută nu reprezintă de fapt numai o cifră. Că el concretizează la urma urmelor o idee : a căuta, a descoperi, a folosi cea mai mică posibilitate ascunsă, cea mai mică resursă din jur. Aceasta e o cale largă de ridicare a productivităţii muncii. Cel puţin la sec­ţia de instalaţii mecanice a „Griviţei­ Roşii“ am văzut că unu la sută poate de­veni zece şi chiar sută la sută cînd e pă­truns în toată adâncimea lui. Muncitorul cel tînăr are acum o figură preocupată. Sunt sigur că încep să i se clarifice adevăruri. — Dar aici, nici mi se pare că nu dăm peste acest „unu la sută‘‘ ! Tînărul spune acum cu un ton întrebă­tor şi mirat aceste cuvinte. Intr-adevăr, cum putem descoperi aici, în secţia fieră­rie locomotive, atît de căutata cifră ? Dim­potrivă, s-ar părea că procesul de produc­ţie s-a mai complicat în ultimul timp. Forjarii lucrează parcă mai atent parcă mai greoi. Şi e unul, un forjar voi­nic, pe nume Mihai Ştefan, comunist, care forjează bucăţile de oţel parcă mai griju­liu decit acum cîteva săptămîni. Nu s-a încetinit oare ritmul lucrului? Cite biele pentru locomotive trimite acum faţă de trecut ? N-are nici un rost să ne avîntăm în asemenea calcule. Nu acestea ne vor da răspunsul. Să ne amintim mai bine alt­ceva. Care era dimensiunea bielelor for­jate cu cîteva săptămîni înainte ? Răs­punsul vine de la prima aruncătură de ochi. — înainte dimensiunile bielelor erau mai mari, mult mai mari. Intr-adevăr, acum dimensiunile sînt mai mici. — Bine, dar asta înseamnă... Intr-adevăr asta înseamnă că Mihai Ștefan are mai multă bătaie de cap acum. Şi ceilalţi care îi urmează exemplul, cu dimensiunile acestea mai mici... — Atunci unde este acel unu la sută? Să trecem­ la secţia mecanică, la strun­gărie-biele, acolo îl descoperim mai lesne. Acolo am putea să ne avîntăm şi în cal­cule. Cît timp lua înainte operaţiunea de strunjire a unei biele supradimensionate trimise de Mihai Ştefan? De cîte ori ,atîrna mai greu în cîntar metalul aşchiat decit corpul propriu-zis al bielei? Dar acum, de cînd Mihai Ştefan trimite biele cu dimen­siuni mai apropiate de dimensiunile de prelucrare ? E în afară de orice îndoială că produc­tivitatea maşinilor care lucrează bielele forjate de Mihai Ştefan a crescut cu mult peste unu la sută. Comunistul Mihai Ştefan are o înţele­gere mai adîncă despre productivitatea muncii Să i-o traducem: calitatea produc­ţiei este un element de seamă în ridicarea productivităţii. Mihai Ştefan realizează cu prisosinţă acel unu la sută care-i stă în putere. E drept, pe altă cale. Tînărul s-a oprit ca trăsnit într-un colţ al secţiei mecanice In locul acela lucrau, unul , lîngă altul, doi strungari. Aveau amîndoi maşini asemănătoare şi confecţio­nau aceleaşi piese. Unul din ei lucra mai nervos, celălalt calm, meticulos, fără pri­peală. Şi totuşi, acesta din urmă, pe nume Ion Bunea, dădea în acelaşi timp mai multe piese decit vecinul său. — Cum se poate? — a întrebat, ca pen­tru el însuşi, tînărul nostru. Dacă ar fi venit cu cîteva săptămîni îna­inte ar fi văzut că amîndoi strungarii lu­crau în acelaşi stil. Şi dacă şi-ar fi re­înnoit vizitele ar fi descoperit cu timpul o anumită frămîntare la Ion Bunea. L-ar fi văzut oprindu-se în faţa graficelor care arătau­ ce înseamnă ridicarea productivi­tăţii muncii cu unu la sută, l-ar fi găsit în pauze cu gazeta de uzină în mînă ci­tind ştiri şi relatări despre acţiunea ini­ţiată în complex, l-ar fi descoperit în sfîrşit lîngă vreun strungar mai experi­mentat căutînd să-i pătrundă felul de lucru. -, — Cum se poate aceasta ? a repetat ti­­nărul nostru întrebarea Şi-a răspuns singur, fără cuvinte. Tu-' raţiile strungului la care lucra Bunea erau mai dese, mai vii. Nimic altceva de.-t cît sporirea turaţiei strungului Puţin mail repede. Atît . Dar aceasta ridica producti­vitatea muncii cu aproape 30 la sută. — Ce simplu ! Cum de nu lucrează şi vecinul său la fel ? Asta ar pute­a s-o facă oricine Tînărul a tăcut insă brusc Obrajii îi deveniseră roşii ca para focului. Intr-ade­văr, tînărul nostru semăna mult la înfă­ţişare (şi nu numai la înfăţişare) cu ve­cinul lui Bunea A plecat încet, tăcut, ginditor Descoperise însă în întregimea sa valoarea lui unu la sută Şi putinţa de­­ a-l realiza. Nu ştiu dacă tînărul a mai tre­cut prin alte secţii şi ateliere. Dacă a fă­cut-o, sunt sigur că ochii săi au deosebit dintr-o privire pe cei care lucrau mai re­pede, mai bine Nu era vorba de invenţii sau inovaţii. Nu ! Era vorba de o mai bună organizare a muncii de aplicarea unor metode noi, de mai multă concen­trare asupra lucrului. Cui nu i-ar sta în putere acestea? Atunci? Cred că tînărul ar fi putut să-şi dea singur răspunsul : la urma urmelor era vorba de lupta în­tre­ inerţie şi voinţă... Tocmai suna terminarea schimbului de dimineaţă. Ieşeam de pe poarta comple­xului îmbogăţit cu cîteva date noi în cele cîteva luni care trecuseră de la înce­perea acţiunii, productivitatea muncii pe întreg complexul crescuse cu 3,10%. Se făcuseră peste 300 de propuneri, realiza­bile din resurse interne, care ţinteau toate spre ridicarea productivităţii. In poartă l-am revăzut pe tînărul nos­tru. A alergat repede spre mine. Era ve­sel. Ii pierise orice urmă de nelinişte. — Am găsit şi eu unu la sută Am mă­rit şi eu turaţia strungului. A fost aşa de simplu !... Ştiţi, n-aş vrea să se înţe­leagă la ziar că eu n-am fost capabil să-l realizez... I-am împlinit dorinţa. Şi acum, poate unii cititori ar dori să afle numele tînărului. îl puteţi afla sin­guri. întrebaţi-1 pe tînărul care iese vesel pe poarta uzinei cum se numeşte. Şi, dacă vreţi, mai întrebaţi-l de ce este­ atît de vesel. O să vă spună cîteva cuvinte despre vară, tei înfloriţi, despre o fată cu ochi blîr­zi... şi despre unu la sală. S­C­Î­N­T­E­I­A f­F~o"lÎe TOn] I ( • - ■ B ■ fiL ■ • m~i*|i • ‘ *■ * Inginerul Mihai Baractaru, şeful secţiei agricole a Sfatului popular raional Dră-'' găşani, ascultă răbdător păsul ţăranilor- Le strinse apoi viguros mîinile : — Nici o grijă ! Aşteptaţi specialiştii şi o să vă lămuriţi ! Veţi afla şi cum trebuie să stropiţi pomii după metodele noi, şi cuip să apăraţi mazărea de gărgăriţe ! După cîteva clipe, inginerul aşternu pe­ hîrtie un ordin. După alte cîteva clipe, ordinul ateriză pe biroul inginerului de la sectorul fito-sanitar. Tovarăşa Bronia priveşte totdeauna cu ochii umezi de duioşie slova măruntă şi caligrafică a şefului său. „Dragul de el. De cînd îl cunosc, scrisul lui e acelaşi, mereu acelaşi. Cum să nu fii îndrăgostită de un scris atît de frumos ?” Dar duioşia care i se citea pe faţă făcu loc deodată unei profunde descurajări. Cum ? Să plece pe teren la Ştefăneşti ? Şi tocmai azi ?­­Azi cînd nu-şi mai vede capul de treabă ? E o greşeală, desigur! Aşa că, după alte cîteva clipe, planificatorul, contabilul şi statisticiana, aflaţi cu treburi în birou la şef, văzură cum uşa se deschise uşor şi în prag apăru inginerul fito-sanitar. — Vai, Mişule dragă, cum se poate una ca asta ? Inginerul şef o privi descumpănit: — Rronia dragă, ce să se poată ? — Păi, cum să plec la Ştefăneşti ? Azi am perdelele, dragă ! — A... că bine zici... perdelele de sal­­cîmi ! Iartă-mă dragă, am uitat de ele! — Nu, Mişule dragă, perdeluţele! Le-am lăsat de-aseară în cazanul de rufe. N-ai spus că perdeluţele dormitorului nostru sînt­ murdare ? Inginerul şef o privi cu ochii umezi. Tot de duioşie —Bine draga mea, vei pleca mîine! — Mîine ? Păi mîine am probele — Unde mi-i capul ? Că bine zici... pro­bele de seminţe ! — Nu, Mişule dragă, probele la croito­reasă. Probele pentru rochiţă şi capot... — Atunci poimîine... — Ei, pînă atunci o să vedem. Te las, Mişule dragă, că am de lucru... Inginerul fito-sanitar Bronia Baractaru iese din biroul şefului secţiei, Mihai Ba­ractaru. Se duce la o uşă şi bate rar de două ori şi, apoi repede, de trei ori. Ce sunt oare semnele astea tainice ? Uşa se des­chide şi apare referenta şefă a secţiei pre­vederi sociale. Cele două femei se îmbră­ţişează cu foarte multă duioşie. — Sofico dragă, mi-era aşa dor de tine ! — Și mie, scumpa mea Bronia ! Nu te-am văzut de dimineață ! Tovarășa Bronia Baractaru ține mult la sora, sa, Sofica Goldum. Plăcuta lor revedere fu însă stînjenită de glasul unui bătrînel. — Dar cu pensia mea cum rămîne ? — Pensia al-tare î — îi răspunse surioara Sofica, privindu-1 de parcă venea de pe altă lume. Ai un pic răbdare, dragă tova­răşe ! Nu veaiă că­­ vorbesc cu cineva ? Apoi, surioarei... — Mişu e sănătos ? — Oh, închipuieşte-ţi. Voia să plec la Ştefăneşti , atît de ocupat drăguţul de el, îneît uită uneori cu totul de cămin. ...Toată lumea ştie cît de bine se în­ţeleg soţii Baractaru Cîtă armonie, Cîtă gingăşie între soţ şi soţie, între cumnat şi cumnată, între surori ! Ton de comandă? Ferit-a sfîntul ! Critică ? Ce rost ar avea de vreme ce domneşte o înţelegere atît de perfectă între ei ? Este lucru ştiut că exemplele bune au o forţă extraordinară Au început şi alţii să se gândească să le urmeze exemplul Contabilul Mujac s-a dus într-o zi la şe­ful său, inginerul Baractaru. — Am fericirea să lucrez cu dumnea­voastră — i-a spus el. Ştiu cit de minu­nat împletiţi viaţa de la sfat cu viaţa de familie. Eu sunt contabil. Nevastă-mea — o mică referenţă. Puneţi o vorbă bună şi familie pentru ea. Zău că merită să fie con­tabilă. Inginerul a dat cu duioşie din cap. Soţii Mujac sînt azi fericiţi, amindoi conta­bili, amîndoi la sfat .. Nimic nu-i desparte, decit o uşă... Daniil Popescu, şeful secţiei cadre, cu­noscut în tot raionul pentru admirabilul dar pe care-1 are de a vorbi jumătate sub-*­ţire, jumătate gros, a luat atitudine. — Să ştiţi că-mi aduc şi eu nevasta ! Tot e liber un post la planificare... — Bine, bine, dar se pricepe ? — a fost întrebat. r— Cine, nevastă-mea ?... Să vezi pla­nificare în gospodăria mea... Ştiu de astăzi ce mănînc peste o săptămînă. Creştea familiaţa la Sfatul popular ra­ional Drăgăşani, cum creşte la căldurică aluatul pentru cozonaci. Şi, cum era şi­­ firesc, creşterile acestea cantitative tre-­ buiau să ajungă odată şi-odată la un salt calitativ. Cei care aveau perspective de căsătorie se gîndeau să-şi întemeieze fa­milia înăuntru] marii familii a sfatului. Căci, unde mai bine ca la Sfatul popular Drăgăşani poate prospera familia ? De la familii gata constituite se trecea astfel la familii în curs de constituire ! Ilie Ghiţescu, preşedintele Sfatului popular raional Drăgăşani, a venit într-o dimineaţă întins la Popescu de la cadre: — De ce nu mi-ai spus pînă acum ? Eu, preşedintele sfatului popular raional, să aflu cel din urmă ? Să iei măsuri! Iţi trimit imediat o tînără. S-o angajezi chiar la dumneata în secţie. Şi... bagă de sea­mă , cu fata asta mă voi căsători! Gheorghe Burlan, secretarul sfatului popular raional, văzînd toate acestea şi-a spus : — De ce să rămînă familia mea mai prejos ? Şi, pentru că purta o grijă deosebită cărţilor de la biblioteca sfatului, şi-a an­gajat cumnata ca bibliotecară. De la o vreme oamenii muncii din Dră­găşani au început să se întrebe: ce e aici? Sfat — sau familiuţă ? Sfat — nu prea părea să fie. Mulţi cetăţeni îşi ară­­tau nemulţumirea pentru lipsa de preo­cupare faţă de nevoile lor, manifestată de diferiţi tovarăşi şi tovarăşe de la sfat. So­ţiile, surioarele, cumnatele, nepoatele şi cuscrele se interesau de şifonierele, oglin­zile, covoarele necesare în căminul lor sau de cumpărăturile urgente de la piaţă pentru masa de seară. Nevoile cetăţeni­lor treceau adesea pe al doilea şi pe al treilea plan. Ceva din aceste nemulţumiri a ajuns pînă la urechile activiştilor de la raionul de partid... Şi aceştia s-au pus în mişcare. Azi, din­ marea familie de soţii, cumnate, nepoate, verişoare şi cuscre, n-a mai rămas decit una singură : aceea a tovarăşului şef al­ secţiei agricole a statului, Mihai Barac­taru, împreună cu soţia sa, tovarăşa in­giner fito-sanitar Bronia, a privit Cu ochii umezi cum pleacă unul cite unul, membrii familiei statului, repartizaţi, Ia alte locuri de muncă. Totuşi bine c-a rămas măcar familia lor. Să fie de să­, mintă — cum se zice în termeni agricoli. Şi apoi, tot cu ochii umezi, soţii Barac­-­­taru s-au apucat iarăşi de treburile statu­lui. Inginerul Baractaru lucrează atent, concentrat, la buna desfăşurare a campa­niei agricole, întreţinerea culturilor. pre­­gătirea recoltării etc. Ordinele date subal­ternilor sunt scurte, categorice. Muncile agricole nu aşteaptă. Dar, deodată se crapă uşa şi o voce rugătoare se aude,­­ abia şoptită : — Mişule ! Mişule dragă ! Plouă ! Cum­­ să plec pe teren ? Ochii inginerului şef o privesc pe so­ţia sa cu nespusă înţelegere . — Ei şi tu, Bronia! Draga de tine... Pleci pînă colea-n deal și te întorci... Să nu zică lumea că la noi mai sînt fami­­liațe... P­ĂINESCU Nr. 8307

Next