Scînteia, august 1955 (Anul 24, nr. 3351-3375)
1955-08-02 / nr. 3351
Nr. 3351 în uzinele ..23 August” vin în fiecare an zeci şi sute de tineri din Capitală, din toate colţurile ţării, din şcolile profesionale de meserii, tineri dornici să înveţe o meserie, să ocupe un loc de cinste în viaţa nouă a patriei. Educarea comunistă a tinerilor este o sarcină de căpetenie care stă în faţa organizaţiilor de bază, în faţa tuturor comuniştilor de la uzinele „23 August“. Din păcate, în această uzină conducerea şi îndrumarea organizaţiilor U.T.M. a fost dată uitării de către comitetul de partid al uzinelor „23 August” (secretar tov. Lazăr Cornel) şi de către unele organizaţii de bază. Marile posibilităţii ale tineretului, avîntul lui tineresc, nu sunt canalizate în mod organizat spre Îndeplinirea sarcinilor de producţie. Aşa se explică de ce în diferite secţii ale uzlinei sunt tineri care aduc o slabă contribuţie la lupta pentru sporirea productivităţii muncii, reducerea preţului de cost şi îmbunătăţirea calităţii produselor, la sporirea acumulărilor socialiste. Una din principalele lipsuri ale comitetului de partid constă în dezinteresul pe care-l manifestă faţă de ridicarea calificării profesionale a tineretului. In uzină s-au înfiinţat 12 şcoli de minim tehnic la care s-au înscris sute de tineri pentru a-şi complecta cunoştinţele cu noţiuni generale de matematică, geometrie, tehnologia metalelor, organizarea locului de muncă etc. Din păcate însă, majoritatea acestor şcoli funcţionează defectuos, iar despre unele se poate spune chiar că şi-au suspendat activitatea. La secţia construcţii mecanice, de pildă, unde există cel mai mare procent de tineri cu o slabă calificare, s-a deschis un curs de minim tehnic la care s-au înscris 50 de tineri. Din cauza lipsei de control şi sprijin din partea conducerii administrative, a biroului organizaţiei de bază, acest curs nu şi-a atins scopul. Săptămâni de-a rîndul nu se ţine nici o lecţie, deşi tinerii cer acest lucru. Organizaţia de bază din această secţie,secretar cov. Victor Mereuţă), a neglijat nu numai desfăşurarea acestui curs în bune condiţii, dar n-a dat nici membrilor de partid sarcini să se ocupe de ridicarea calificării tineretului din secţie. Din cauza slabei activităţi a organizaţiei de bază, calificarea tineretului din această secţie este considerată ca o problemă de mina a doua. în secţie mai sunt tineri ca tov. Ioniţă Traian şi Udteanu Ilie, de la freze, care nu-şi realizează planul, dau produse de slabă calitate. Cu toate acestea, tov. Toma Ivan, membru de partid, care lucrează alături de aceşti tineri, nu le arată cum să-şi organizeze mai bine munca, cum să folosească metodele înaintate de lucru etc. Trebuie spus că în această secţie sunt şi unii maiştri, ca de pildă Vasile Porcişanu şi Constantin Duţu, membri de partid, care se ocupă prea puţin de califcarea profesională şi de educarea tineretului. Comitetul de partid nu acordă atenţia cuvenită brigăzilor U.T.M. Comitetul de partid nu s-a sezisat de faptul că o pârtie din brigăzile utemiste şi posturile utemiste de control există doar pe hîrtie. Chiar brigada utemistă de producţie de la secţia motoare, condusă de tov. Mihai Popa, care este considerată cea mai bună brigadă din uzină, n-a fost ajutată să prevadă în planul de muncă, aşa cum ar fi normal, sarcini concrete cu privire la creşterea productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea preţului de cosi, folosirea deplină a tehnicii, realizarea de economii, ridicarea calificării tinerilor mai puţin pregătiţi etc. Planul de muncă al brigăzii se rezumă la formule generale, rupte de problemele concrete ale producţiei. Slab s-a ocupat comitetul de partid al uzinelor ,,23 August“ de ridicarea nivelului ideologic al tinerilor, de felul cum își petrec el timpul liber, de felul cum muncește comitetul U.T.M. pentru a organiza o activitate culturală multilaterală, care să contribuie la educarea tineretului. Cu toate că în anul trecut peste 700 tineri au fost încadraţi în sistemul învăţămîntului poliţie U.T.M., învăţământul s-a desfăşurat cu mari lipsuri, lecţiile au fost abstracte, rupte de sarcinile concrete care stau în faţa utemiştilor în procesul de producţie. Nici celelalte forme de influenţare ideologică a tinerei generaţii nu sunt folosite. Deşi în planul de muncă al comitetului U.T.M. este prevăzut ca în fiecare săptămînă să se organizeze reuniuni tovărăşeşti, să se facă excursii, să se vizioneze spectacole, să se viziteze muzee, expoziţii etc., trec chiar luni de zile și nu se organizează nimic. La căminul uzinei, unde locuiesc peste 500 tineri, există o bibliotecă, care în majoritatea timpului stă închisă. Se pune întrebarea: de ce într-un colectiv care a repurtat atîtea succese se mai găsesc tineri care nu participă cu tot avîntul necesar la lupta pentru îndeplinirea sarcinilor de producţie ale uzinei ? Cum ar putea comitetul de partid să dea ajutor concret şi sistematic comitetului U.T.M. cind intr-o perioadă de cinci luni de zile patru membri ai comitetului de partid au avut pe find sarcina să răspundă de munca comitetului U.T.M., dar fiecare dintre ei s-a rezumat la îndrumări generale de felul acesta , să vă ocupaţi mai mult de educarea tineretului din uzină“, „să înfiinţaţi mai multe brigăzi de producţie“, „să luptaţi pentru întărirea disciplinei în muncă a tineretului“ etc. In asemenea situaţie nu este deloc de mirare că din cele 35 de puncte prevăzute în planul de muncă al comitetului U.T.M. pe trimestrul II a.c., care concretizează măsurile pentru îmbunătăţirea muncii în rândul tineretului, 26 au rămas pe hîrtie. Pentru a arăta cit de format s-a ocupat comitetul de partid al uzinelor „23 August“ de conducerea U.T.M.-ului, vom da încă un exemplu. In cursul lunii iunie comitetul de partid a analizat felul cum se ocupă comitetul U.T.M. de educarea comunistă a tineretului. Cum era și normal, comitetul de partid a adoptat o hotărîre. Dar din cele 15 puncte prevăzute în hotărâre, nici unul nu se refer® la obligaţiile comitetului de partid cu privire la îmbunătăţirea muncii în rîndurile tineretului, ci toate se rezumă la a fixa sarcini comitetului U.T.M. Analizînd mai îndeaproape lucrurile, rezult® că în uzinele „23 August“ suntmari posibilităţi pentru lichidarea acestor lipsuri. In această uzină sunt numeroşi comunişti care s-au ocupat cu dragoste părintească de educarea şi calificarea tineretului. Ţinînd seama că baza educaţiei comuniste este munca creatoare, activitatea în producţie, mulţi comunişti şi-au îndreptat atenţia spre educarea prin muncă a tinerilor pentru a face din ei constructori activi ai socialismului. Problema principală care se punea era ca într-un timp scurt tinerii să ştie să lucreze la maşinile cele mai complicate, să cunoască metodele înaintate folosite de fruntaşii în producţie, vîrstnici şi tineri, să înveţe de la aceştia să-şi iubească meseria şi să învingă greutăţile. Pentru aceasta mai mulţi membri de partid, muncitori, maiştri şi ingineri, s-au ocupat cu multă dragoste de calificarea tinerilor nou Veniţi în uzină. Comunistul Gh. Stan este strungar la secţia sculărie generală. In ultimii ani el a calificat cinci tineri. Utemistul Gh. Niculescu, bucurîndu-se de sprijinul permanent al tov. Stan, şi-a ridicat calificarea profesională, a învăţat să lucreze la strungul de talonat şi la alte maşini noi, a învăţat să fie disciplinat în producţie, să respecte pe muncitorii mai vîrstnici, să asculte sfaturile inginerilor şi tehnicienilor etc. Tov. Niculescu a ajuns astăzi să lucreze piese care cer o înaltă calificare. Tovarăşul Stan i-a vorbit tînărului Gh. Niculescu despre viaţa lui din trecut, despre lupta şi munca partidului, ceea ce l-a determinat pe tov. Gh. Niculescu să ceară să fie primit în rândurile candidaţilor de partid. De curînd organizaţia de bază l-a primit pe tov. Niculescu în rîndul candidaţilor de partid. Cu multă dragoste şi pricepere s-a ocupat de calificarea tinerilor noi veniţi în uzină şi comunistul Gh. Frăsinescu de la secţia forjă. Până în prezent el a calificat patru tineri. Prin anul 1953 s-a angajat la uzină ca muncitor necalificat tînărul Nicolae Chifu, fiu de ţăran muncitor dintr-un sat din Moldova. — Cînd am venit la uzină, spune tov. Chifu, nu cunoşteam nici o meserie. De mic doream să învăţ o meserie şi această dorinţă s-a realizat odată cu repartizarea mea la forje. La început n-a fost deloc uşor. Mă apropiam cu teamă de metalul înroşit şi de ciocanele cu aer comprimat. Dar toate greutăţile le-am învins cu ajutorul tov. Frăsinescu, care m-a luat pe lîngă el, m-a învăţat să minuiesc ciocanul, să pontez o matriţă pentru a obţine piese de bună calitate, să mă feresc de accidente. Intr-un cuvînt de la el am dobîndit primele cunoştinţe despre meseria de forjor matriţei1. In munca pentru dezvoltarea dorinţei tinerilor de a lucra cu elan şi pricepere, în educarea atitudinii socialiste faţă de muncă, maiştrii au un rol deosebit de însemnat. La uzinele „23 August” sunt numeroşi maiştri care au adus o mare contribuţie la calificarea muncitorilor tineri. De pildă, tov. Vasile Cartooreanul, maistru la secţia turnătoria de oţel, şi mulţi alţii s-au ocupat îndeaproape de calificarea muncitorilor tineri, i-au învăţat s® execute unele operaţii mai complicate la piesele ce le lucrau, să-şi organizeze locul de muncă, să-şi îngrijească maşinile şi sculele cu care lucrează etc. Pentru educarea comunistă a tineretului, pentru dezvoltarea în rîndurile lui a dragostei faţă de patrie, faţă de partid şi faţă de poporul muncitor, un rol deosebit de important îl au întîlnirile tinerilor, băieţi şi etete, cu muncitorii mai vîrstnici care să le vorbească despre viaţa muncitorilor şi a ţăranilor sub jugul fabricanţilor şi moşierilor, despre lupte partidului nostru în anii ilegalităţii, despre eroii clasei muncitoare, despre U.T.C.-işti care şi-au dat viaţa pentru binele poporului muncitor. Comunistul Constantin Ştefan povesteşte adesea tinerilor despre viaţa de mizerie pe care a dus-o el în tinereţe, despre miile de muncitori care somau la poarta fostelor uzine Malaxa, despre curbele de sacrificiu din anii 1929-1933, despre viaţa grea a muncitorilor de la Malaxa în timpul celui de-al II-lea război mondial, cînd uzina a fost militarizată. Aceasta a contribuit mult la educarea tinerilor. O parte dintre ei au cerut să fie primiţi în rîndurile candidaţilor de partid. Pînă în prezent la uzinele „23 August“ au fost primiţi din rîndul U.T.M.-ului 87 candidaţi de partid, dintre care 28 au şi devenit membri de partid. După cum se vede, comitetul de partid al uzinelor „23 August“ are toate posibilităţile să lichideze lipsurile existente în munca de îndrumare şi sprijinire a organizaţiilor U.T.M. Pentru aceasta este necesar însă să ia măsuri pentru generalizarea experienţei bune dobîndite de unii membri de partid în calificarea şi educarea tineretului, sa ajute organizaţiile U.T.M. în mobilizarea întregului tineret din uzină la lupta pentru îndeplinirea sarcinilor de producţie, pentru întărirea şi înflorirea patriei. S. STANEL VIAŢA DE PARTID Mai mult sprijin organizaţiilor U.T.M. de la uzinele „23 August“! DUPĂ GENEVA Pentru prima dată în zece ani, oamenii din toate ţările au deschis ziarul cu un egal sentiment de adîncă uşurare. Muncitorul din Leningrad şi fermierul din Nebraska, funcţionarul din Londra şi studentul din Sanhai, pictorul parizian şi medicul din Calcutta — toţi s-au bucurat de rezultatele conferinţei de la Geneva. A trecut o săptămînă. Unii oameni, cărora nu le este pe plac bucuria popoarelor, au ieşit din culise şi încearcă din nou pe şoptite să facă profeţii sinistre. Laşii ascultă şi feţele lor se lungesc: oare nu este prea devreme să ne bucurăm ? De fapt, spun ei, la conferinţa de la Geneva nu a fost rezolvată nici una dintre problemele complexe care au provocat neîncredere şi ostilitate între state. Da, într-o singură săptămînă nu se poate construi o pace trainică. Intr-o singură săptămînă nu pot fi nivelate prăpăstiile care se adînceau de aproape zece ani. Bucuria omenirii este însă întemeiată : chiar dacă la Geneva nu s-a statornicit pacea, acolo s-a dat o lovitură grea ideii unui nou război mondial. Şefii celor patru guverne nu s-au ameninţat unii pe alţii. Ei au vorbit cu toată seriozitatea despre înţelegere şi încredere reciprocă. Tuturor popoarelor li s-a făcut de mult silă de „războiul rece”, din cauza lui nici un om cinstit nu se simte în largul său, este îngrijorat, înfrigurat. Nu este de mirare că toţi oamenii, oriunde ar trăi ei, au zîmbit cu bucurie cînd au citit ştirile despre rezultatele conferinţei de la Geneva , gheaţa „războiului rece“ a trosnit. Un ziarist american mi-a spus: „Acum o jumătate de an nici nu se putea visa la aceasta. Oare aceasta nu este o minune...?” El vorbea despre conferinţa de la Geneva cu o emoţie mistică. Cum a putut să pătrundă o rază de lumină prin norii groşi care ca la comandă acoperiseră tot cerul ? Conferinţa de la Geneva nu este însă o minune. Ea este o victorie a raţiunii şi conştiinţei tuturor popoarelor. Interlocutorul meu nu putea nici măcar să viseze la ea, dar partizanii păcii au văzut-o limpede şi nu acum jumătate de an, ci în perioada cea mai neliniştită — în 1950. Cum să nu ne amintim de milioanele de oameni care vorbesc diferite limbi, dar care, biruind nepăsarea unora, fatalismul altora, au unit popoarele ? Cum să nu ne amintim de sutele de milioane de oameni a căror voinţă a dus pe oamenii de stat la Geneva ? Mişcarea partizanilor păcii ILYA EHRENBURG s-a născut în adîncul conştiinţei popoarelor, a luat rapid amploare, s-a întărit şi a repurtat prima mare victorie. Mă gîndesc acum la franţuzoaicele care mergeau din uşă în uşă strângând semnături sub cuvinte de minte şi speranţă ; la marile adunări din Trafalgar Square, tinde a răsunat glasul nobil al poporului englez ; la oamenii buni şi curajoşi din America care mulţi ani de-a rîndul au încercat să-i convingă pe vecinii, concetăţenii şi compatrioţii lor că poporul lui Lincoln poate colabora în mod paşnic cu îndepărtatul popor sovietic ; la ţăranii italieni care au opus calomniei „savante“ a propovăduitorilor războiului cuvintele simple ale frăţiei umane ; la conştiinţa poporului japonez care s-a revoltat împotriva cultului cenuşii aducătoare de moarte , la închisorile din Paraguay sau Irak, unde oamenii, condamnaţi numai pentru „vina“ de a fi apărat ideea tratativelor, scriau pe zidurile închisorilor cuvântul interzis, dar invincibil, „pace“. Dacă conferinţa de la Geneva a fost posibilă, dacă, în ciuda deosebirilor între părerile expuse, nimeni nu a îndrăznit să întrerupă dialogul și să se reîntoarcă la trecutul nefast, aceasta s-a întâmplat în primul rînd pentru că pe lume există voința popoarelor. In lume nimic nu se face „deodată", dar uneori ceea ce precede cotitura trece neobservat pentru unii şi ei spun „gheaţa s-a topit deodată“, sai „pomii au înverzit deodată“. In primăvara aceasta am fost la Paris. Ziarele franceze mai scriau despre diferitele pregătiri de război, despre experienţele cu arma termonucleară, reproduceau cuvintele nechibzuite ale adepţilor politicii de forţă. In luna mai părea că toate mergeau ca şi în ianuarie: acul barometrului oficial înclina docil spre furtună. Dar în jur totul îndica altceva: totul se îndrepta spre înseninare. Nu vorbesc numai de partizanii păcii, de acei francezi mărinimoşi şi curajoşi care, în frunte cu neuitatul Yves Farge, luptau încă acum cinci ani pentru conferinţa de la Geneva. I-am văzut plini de forţă şi încredere. Nu vorbesc numai de cei mai buni reprezentanţi ai vechii Franţe care au apărat onoarea ei în zilele cele mai amare. Edouard Herriot şi Paul Bomcour mi-au vorbit despre voinţa fermă a poporului francez de a pune capăt odiosului „război rece". Voi vorbi şi de alţii. Am avut prilejul să mă întâlnesc cu oameni politici de seamă care pînă de curînd (poate din slăbiciune) au sprijinit politica de forţă. Puţin înainte de venirea mea la Paris, aceşti oameni politici au obţinut ratificarea acordurilor de la Paris. Se putea crede că ei se bucurau de victoria lor parlamentară. Nu, ei nu se bucurau. Le fel ca toţi compatrioţii lor ei spuneau că trebuie găsită o ieşire din impas, vorbeau cu mine despre Adunarea Păcii de la Helsinki, despre securitatea europeană, despre viitoarele tratative. Deruta acestor oameni dovedea poate şi mai mult decit siguranţa lui Herriot, Joliot-Curie sau Pierre Cot că se ivise o cotitură. Voinţa poporului francez era exprimată atît de limpede încît nimeni nu îndrăznea să viseze continuarea „războiului rece“. In ce privește ziarele care mai miroseau a cerneală proaspătă, ele păreau documente de arhivă . In anul 1955 unii politicieni sau militari au încercat să vorbească limba anului 1950. M-am întîlnit cu Frangois Mauriac. El este unul din ultimii scriitori mari ai vechii Franţe. încă de curînd el era colaborator permanent al ziarului „Le Figaro“. Nu ne-am văzut de foarte mult timp ; am urmat drumuri diferite și multe ne despart. Dar, întîlniindu-ne, am vorbit despre ceea ce este apropiat şi pe înţelesul tuturor. Este timpul să se termine cu „războiul rece“ ! Catolic, academician, Frangois Mauriac a vorbit ca un muncitor parizian sau ca un pescar breton : Franţa vrea pace. Curînd după aceasta am stat de vorbă la Viena cu activişti ai partidului catolic, la Stockholm cu social-democraţi. Pretutindeni am auzit aceleaşi cuvinte de dezaprobare şi de speranţă. Era imposibil să se mai aştepte. Istoricul va sublinia că conferinţa de la Geneva a fost precedată de Adunarea Păcii de la Helsinki. Ziarul „Le Monde“, care oglindeşte punctul de vedere al unor cercuri burgheze influente, scria despre această adunare: „Spre deosebire de congresele precedente pe care guvernele occidentale deobdc ei le-au ignorat, acest congres a atras o serie de observatori oficiali şi semioficiali“. Intr-adevăr, componenţa participanţilor la adunare a dovedit cotitura care s-a produs: acolo au fost şi radicali francezi, şi laburişti, şi catolici din partidul aflat la putere în Italia, şi liberali japonezi, şi social-democraţi germani. Adunarea a discutat aceleaşi probleme care peste o lună s-au ridicat în faţa participanţilor la conferinţa de la Geneva: reducerea armamentelor, interzicerea armei atomice, securitatea europeană, unificarea Germaniei, colaborarea culturală şi economică între toate statele, problema Taiwanului şi a restabilirii drepturilor legitime ale Chinei în Organizaţia Naţiunilor Unite. La adunare n-au fost rostite discursuri răsunătoare şi nici n-au avut loc demonstraţii zgomotoase : reprezentanţii popoarelor au înţeles că a sosit timpul pro-,punerilor concrete şi al muncii constructive. Dacă le amintim cuvântările oamenilor politici francezi — Vallon, Pierre Cot. Capitani, despre neutralitate, cuvintarea catolicului italian Zappuli despre comunitatea Europei, propunerile delegaţilor Germaniei occidentala cu privire la călile de unificare a Germaniei, devine limpede că adunarea a îndeplinit o importantă muncă pregătitoare. Reprezentanţii opiniei publice au ajutat pe oamenii de stat: după Helsinki a devenit deosebit de evident că rezolvarea problemelor securităţii şi colaborării tuturor statelor europene nu suferă amânare. Conferinţa de la Geneva a consfinţit ceea ce este adevărata, voinţă a popoarelor : să se renunţe la război ca mijloc de rezolvare a divergenţelor şi să se treacă la tratative de natură să ducă la soluţii acceptabile pentru toţi participanţii. Este greu, foarte greu să se revină la obiceiurile rele ale „războiului rece”. Dar dacă popoarele văd o rază de lumină, aceasta nu înseamnă că norii au dispărut. Nu este loc acum nici pentru scepticism, nici pentru liniştire:popoarele trebuie să ducă până la capăt opera pe care au început-o — să obţină o pace trainică. Toate mamele îşi iubesc copiii, toate grădinile cer îngrijire, fiecare om al muncii vrea mulţumire şi linişte, nu există ţară care să aibă nevoie de pace într-o măsură mai mare decit alta, întreaga omenire are nevoie de pace. Fireşte este mai simplu că te cerţi decît să te înţelegi. Fireşte merge mai repede să începi un război, fie el fierbinte, cald sau rece, decât să construieşti o pace trainică. Popoarele înţeleg că problemele complicate necesită tratative îndelungate, o muncă minuţioasă şi de răspundere. Nu greutăţile drumului viitor tulbură popoarele, ci încercările unora de a se întoarce înapoi pe neobservate sau de a rămâne pe loc sub pretextul că mai departe drumul este prea greu şi că nu merită să te risipeşti degeaba. Există oameni şi cercuri care nu vor deloc ca tratativele să ducă la un acord : aceşti oameni, aceste cercuri şi-au clădit prosperitatea de neîncredere, pe spaimă, pe ură. Reducerea armamentelor înseamnă pentru ei reducere® dividendelor ; securitatea popoarelor constituie o primejdie pentru anumite safe-uri. Partizanii păcii trebuie să-şi înzecească eforturile, de voinţa popoarelor depinde soarta tratativelor şi, prin urmare, nenorocirea sau fericirea întregii omeniri. La 23 iulie, seara târziu, am ascultat un post de radio. Vorbea Parisul. Crainicul a încheiat cu emoţie citirea dării de seamă asupra conferinţei de la Geneva cu cuvintele : „Se apropie sfîrşitul „războiului rece”. După zece minute acelaşi crainic a citit obişnuitul material consacrat ţărilor de democraţie populară ; acest material a fost redactat în stilul „războiului rece” , informaţii neveridice cu concluzii imprudente. înţeleg că este greu să se renunţe deodată la obiceiuri proaste. Desigur, nu este vorba de un comentator de radio şi nici de o sută-două de ziarişti care continuă să proslăvească „războiul rece”. Este vorba c® fiecare din aceşti propovăduitori este inspirat de cineva şi este totodată în solda cuiva. Forţele războiului s-au ascuns dar nu au renunţat la ţelurile lor. Ele vor mai încerca nu odată să otrăvească cu minciuna opinia publică, să trezească animozitate, să denatureze spiritul oricăror tratative. Sarcina care stă în faţa partizanilor păcii nu este uşoară : în faţa lor se află multe piedici, încercări de a aţâţa focul „războiului rece” care este pe cale de a se stinge. Dar, partizanii păcii au învins greutăţi mult mai mari. Cînd acum cinci ani ei au cerut ca reprezentanţii marilor puteri să ia loc la masa rotundă ei au fost denumiţi utopişti, fantezişti. Dacă popoarele au obţinut un început atât de bun ca conferinţa de la Geneva, ele vor putea obţine şi vor obţine triumful păcii. Pentru aceasta, mai mult ca pentru orice altceva, este important primul pas. Unele ziare occidentale consideră conferinţa de la Geneva ca un „armistiţiu în războiul rece”. Depinde de popoare ca armistiţiul să devin® pace. După războiul greu împotriva fascismului au urmat cei zece ani de după război care pentru toţi oamenii cinstiţi puteau fi ani de muncă, linişte, fericire, dar pe care adepţii politicii de forţă au încercat să-i transforme în ani antebelici. Popoarele îşi aduc bine aminte neliniştea, lipsurile, izolarea şi ele nu vor admite niciodată întoarcerea la trecut. Astăzi, 1 august, potrivit obiceiului care s-a statornicit, toate popoarele —amintindu-şi de nenorocirile din trecut — jură solemn să nu admită un nou război. După Geneva, ziua de 1 august dă popoarelor mari speranţe. Popoarele vor obţine o pace trainică. Gheaţa a trosnit, gheaţa trebuie să se spargă.Articol apărut în ziarul „PRAVDA“ nr. 213 (13511). SCINTEIA Ordinul ministrului Apărării al U.R.S.S. în legătură cu retragerea trupelor Uniunii Sovietice din Austria MOSCOVA 31 (Agerpres). — TASS transmite Ordinul ministrului Apărării al U.R.S.S. cu nr. 125 din 31 iulie 1955. In conformitate cu Tratatul de Stat cu privire la restabilirea unei Austrii Independente şi democrate, care a intrat în vigoare la 27 iulie 1955, trupele Uniunii Sovietice, precum şi trupele Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii şi Franţei, vor fi retrase din Austria în termen de trei luni. Trupele noastre au intrat în Austria în perioada luptelor înverşunate duse împotriva armatei hitleriste în scopul zdrobirii trupelor duşmane şi al eliberării Austriei de sub jugul fascist. Victoria armatei sovietice şi a armatelor puterilor aliate asupra cotropitorilor hitlerişti a adus Austriei eliberarea şi a asigurat posibilitatea restabilirii unui stat austriac independent şi democrat. Trupele sovietice au salvat de la distrugere capitala Austriei — Viena — şi au acordat ajutor poporului austriac în opera de lichidare a urmărilor războiului. Ostaşii sovietici au venit în ajutor populaţiei austriace atunci cînd ţara a fost lovită de calamităţi naturale, lucru subliniat de opinia publică din Austria, precum şi de preşedintele Republicii Austriace care a decorat cu ordine şi medalii un grup de soldaţi şi ofiţeri ai armatei sovietice. Relaţiile care s-au stabilit între personalul trupelor sovietice şi populaţia Austriei au constituit o expresie a sentimentelor prieteneşti nutrite de popoarele Uniunii Sovietice faţă de poporul austriac. Stînd de strajă păcii, ostaşii noştri şi-au îndeplinit cu cinste în Austria datoria lor faţă de poporul sovietic, precum şi faţă de celelalte popoare din Europa. Credinciospoliticii Sale de întărire a păcii şi prieteniei între popoare, în legătură cu încheierea Tratatului de stat cu Austria, guvernul sovietic a adoptat hotărârea de a reduce contingentele sale militare cu efectivul trupelor care vor fi retrase de pe teritoriul Austriei. Acest pas al guvernului sovietic constituie o nouă manifestare a politicii de pace a U.R.S.S. Pentru înfăptuirea hotărârii guvernului U.R.S.S. ORDON: 1. Toate trupele sovietice cantonate în Austria vor fi retrase pe teritoriul Uniunii Sovietice pînă la 1 octombrie 1955. 2. Efectivul total al forțelor armate ale U.R.S.S. va fi redus cu numărul trupelor retrase din Austria. . In legătură cu aceasta va fi lăsat la vatră numărul corespunzător de militari. Lăsarea la Vatră va fi efectuată potrivit procedurii stabilite. 3. Comandanţii trupelor din regiunile militare respective vor prezenta organelor sovietice locale propuneri cu privire la asigurarea condiţiilor de trai pentru militarii şi funcţionarii lăsaţi la vatră în conformitate cu prezentul ordin. 4. Exprim mulţumiri personalului trupelor sovietice retrase din Austria, pentru îndeplinirea exemplară a îndatoririlor militare. Comandantul suprem al trupelor sovietice în Austria va evidenţia, în baza competenţei sale, pe cei mai buni soldaţi, sergenţi, ofiţeri şi generali, iar pe Cei Care s-au distins cel mai mult îi va propune pentru decorare. îmi exprim ferma convingere că ostaşii care părăsesc rîndurile armatei se vor încadra în mod activ în munca creatoare a poporului sovietic pentru construirea comunismului în ţara noastră. Le urez succes în această muncă nobilă şi patriotică ! G. JUKOV, mareşal al Uniunii Sovietice, ministrul Apărării al Uniunii Sovietice Delegaţia Skupşcinei Populare Federative a Iugoslaviei a plecat spre Moscova BELGRAD (Agerpres). — TASS transmite : La invitaţia Sovietului Suprem al U. R.S.S., o delegaţie a Skupşcinei Populare Federative a Iugoslaviei a părăsit la 1 august Belgradul plecînd pe calea aerului, spre Moscova. Delegaţia este cordusă de V. Bakarici, preşedintele Adunării Republicii Populare Croaţia. Pe aeroportul Zemun delegaţia a fost condusă de M. Pijade, preşedintele Skupşcinei Populare Federative a Iugoslaviei, V. Simici, vicepreşedinte al Skupşcinei Populare Federative, şi de alte personalităţi oficiale. Delegaţia a fost condusă de asemenea de V. A. Valkov, ambasadorul U.R.S.S. în Iugoslavia, precum şi de funcţionari superiori ai ambasadei U.R.S.S. la Belgrad. înainte de plecare, V- Bakarici, şeful delegaţiei parlamentare a Iugoslaviei, a făcut următoarea declaraţie reprezentanţilor presei: „După cum ştiţi, plecăm în Uniunea Sovietică la invitaţia Sovietului Suprem al U.R.S.S. Considerăm că această vizită este un mijloc bun pentru înlăturarea neîncrederii reciproce, pentru un schimb de păreri şi stabilirea unor relaţii mai bune. Membrii delegaţiei sânt foarte mulţumiţi că vor participa la aceasta”. Protocol cu privire la schimb suplimentar de mărfuri între Iugoslavia şi U.R.S.S. BELGRAD (Agerpres). TASS La 30 iulie, la secretariatul de stat pentru Afacerile Externe a fost semnat un protocol privitor la schimbul suplimentar de mărfuri între Iugoslavia şi U.R.S.S. în conformitate cu acordul comercial încheiat la Moscova la 5 ianuarie a.c. Iugoslavia va exporta în U.R.S.S. sodă caustică, carbură de calciu, barit, cînepă, carne, fasole etc. Iugoslavia va importa din Uniunea Sovietică petrol și produse petrolifere, antracit, minereu de mangan, bumbac etc. Potrivit protocolului suplimentar schimbul de mărfuri este evaluat la 12.000.000 de dolari în ambele direcţii. Din partea Iugoslaviei, protocolul a fost semnat de V. Sacici, consilier al secretariatului de stat pentru Afacerile Externe, iar din partea Uniunii Sovietice — de I. Krasiuk, ataşatul comercial al U.R.S.S. la Belgrad. Comentînd protocolul suplimentar privitor la schimbul de mărfuri, între Iugoslavia şi Uniunea Sovietică, ziarul „Borba“ scrie că „acest schimb dovedeşte posibilităţile reale şi dorinţa ambelor ţări de a întări şi extinde colaborarea în acest domeniu“. Pag. 3 Mitinguri ale tineretului din Capitală închinate Festivalului Arenele Libertăţii din Capitală au îmbrăcat luni după-amiază haină de sărbătoare. Fluturau steagurile Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat, Uniunii Internaţionale a Studenţilor, drapele roşii şi tricolore. Aici au venit sute de tineri şi tinere din raioanele V. I. Lenin i şi N. Bălcescu pentru a participa la mitingul închinat marii întâlniri a tineretului lumii, care are loc în aceste zile la Varşovia. A luat cuvîntul Nicolae Simionescu, membru al Biroului Comitetului orăşenesc U.T.M. Bucureşti. Participanţii la miting au adoptat apoi textul unei telegrame de salut adresate solilor tineretului lumii întruniţi la cel de-al 5-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie de la Varşovia. Mitinguri asemănătoare au avut loc şi în celelalte raioane ale Capitalei. (Agerpres) Consfătuire cu privire la problemele progresului tehnic în industria carboniferă PETROŞANI (Agerpres).— In zilele de 30 şi 31 iulie a avut loc la Petroşani o şedinţă lărgită a colegiului Ministerului Industriei Cărbunelui cu activul de bază din întreprinderile carbonifere. S-au dezbătut problemele legate de progresul tehnic în industria carboniferă. La şedinţă au luat parte peste 350 de mineri, tehnicieni, ingineri, conducători de întreprinderi, reprezentanţi ai organizaţiilor de partid şi de masă de la întreprinderile carbonifere din ţară. Referatele prezentate au scos în evidenţă creşterea procentului de mecanizare a muncii în minele de cărbuni din ţara noastră. Numai în Valea Jiului în anii cincinalului au fost introduse utilaje în valoare de peste 400.000.000 lei, numărul locomotivelor din mine a crescut faţă de anul 1950 de 4,5 ori, al benzilor transportoare cu racleţi de 2,8 ori, al troliilor de 5 ori. Datorită extinderii mecanizării productivitatea muncii a crescut mult în majoritatea minelor carbonifere, ceea ce a dat posibilitatea să sporească simţitor şi producţia de cărbune, în cadrul discuţiilor, la care au luat parte un mare număr de mineri, s-au făcut propuneri concrete pentru o mai bună folosire a utilajelor existente. Concluziile consfătuirii au fost trase de tov. Ion Mincu, ministrul Industriei Cărbunelui. La Kuibîţev a intrat în funcţiune ecluza inferioara La 31 iulie a intrat în funcţiune o primă parte a nodului hidroenergetic de la Kuibîşev — ecluza inferioară. Mii de constructori au venit împreună cu familiile lor să asiste la acest memorabil eveniment. In canalul navigabil, care duce spre ecluză, au stat aliniate vasele de pasageri „Kazan“, „Pavel Bajov“, „Alexandr Serafimovici”, „Mojaiski“ şi altele. In faţa lor s-au deschis din porţile inferioare ele ecluzei. Vasul „Kazan“ apoi „Pavel Bajov“ au intrat în camera ecluzei. In urma lor, porţile ecluzei s-au închis. In cameră, nivelul apei începu să crească repede, atingând curînd nivelul din canalul superior. In momentul acesta porţile superioare ale ecluzei s-au deschis, vasele au părăsit camerele, continuîndu-și drumul pe Volga în sus. In ecluza inferioară, datorită faptului că există două camere paralele, vasele vor putea circula simultan în ambele direcţii. Funcţionarea ecluzei este complect automatizată. Un singur om dirijează de la o masă de comandă toate operaţiunile legate de trecerea vaselor prin ecluză. Cu o simplă întoarcere a unei manivele el deschide porţii® ecluzei grele de peste 700 tone. De la masa lui de comandă poate observa poziţia porţilor, poate urmări nivelul apei în camerele ecluzei. Hidrocentrala de la Kuibîşev, cea mai mare hidrocentrală din lume, urmează să intre în funcţiune încă în acest an. Reuniune în cinstea ansamblului coregrafic „Beliozka" care a vizitat Iugoslavia BELGRAD (Agerpres). — TASS transmite: In seara zilei de 31 iulie, Comisia pentru relaţiile culturale cu străinătatea şi Agenţia iugoslavă de concerte au organizat o reuniune tovărăşească în cinstea ansamblului coregrafic „Beriozka” din Moscova. La reuniune au asistat Colakovici, vicepreşedinte al Vecei Executive Federative, Prica, secretar de stat adjunct pentru Afacerile Externe, Djurici, şeful secţiei pentru Afacerile Externe a secretariatului de stat, scriitori, compozitori şi artişti ai teatrelor din Belgrad. La reuniune au participat toţi membrii ansamblului „Beriozka" în frunte cu conducătorul artistic al ansamblului, N. S. Nadejdina, precum şi V. A. Valkov, ambasadorul U.R.S.S. în Iugoslavia, şi funcţionari superiori ai ambasadei U.R.S.S. în Iugoslavia. Reuniunea s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și cordială. In drum spre patrie, la Pekin a sosit un grup de marinari din echipajul petrolierului sovietic „Tuapse“ PEKIN 31 (Agerpres). — TASS transmite : La 31 iulie, la Pekin a sosit grupul de 29 de marinari din echipajul petrolierului sovietic „Tuapse” care se află în drum spre patrie. După cum se știe, acest netrolier a fost capturat în mod ilegal acum un an şi mai bine de un vas militar la sud de insula Taiwan, în apele aflate sub controlul forţelor maritime militare ale Ingara din Pekin, marinarii sovietici au fost întâmpinaţi de I. M. Lomakin, însărcinatul cu afaceri ad-interim al U.A.S.S. în R. P. Chineză, funcţionari ai ambasadei sovietice şi ai altor instituţii sovietice din Pekin, reprezentanţi ai conducerii sindicatului marinarilor din R. P. Chineză şi al Federaţiei sindicatelor din întreaga Chină. Marinarilor sovietici le-au fost oferite buchete de flori. .