Scînteia, iunie 1958 (Anul 27, nr. 4230-4254)
1958-06-11 / nr. 4238
Suiss iiada cu&u/Ul . Sprem sovietice baltice? Cîntecele şi dansurile Lituaniei Cele zece zile ale culturii Republicilor Sovietice Baltice au prilejuit o întregire substanţială a cunoaşterii bogatei vieţi intelectuale şi artistice ce pulsează în cele trei republici — cunoscute la noi şi mai înainte dar încă nu îndeajuns de larg şi de mul-tilateral. In muzică, de pildă, cunoşteam, din audiţii publice şi radiofonice, lucrări ale remarcabililor compozitori Ianis Ivanov şi Eugen Kapp. Ascultasem, sub cupola Ateneului, pe dinamicul şef de orchestră Arvid Jansons (astăzi dirijor la Filarmonica din Leningrad). Decada culturii Republicilor Sovietice Baltice ne-a prilejuit reascultarea Simfoniei a Vl-a de Ianis Ivanov, lucrare realistă, inspirată din cîntecele şi viaţa poporului leton ; decada a adus pe estrada sălii Dalles un excelent cîntăreţ, basul eston Titi Kuusik, iar pe scena operei, o interpretă valoroasă a rolului Nataşei din „Rusalka“ de Dargomîrski, soprana ladviga Petraşkeviciute din R.S.S. Lituaniană, în fine, tot în zilele decadei a sosit în ţara noastră Ansamblul de cintece şi dansuri al R.S.S. Lituaniene. Intr-o seară de duminică, sub lumina reflectoarelor din Teatrul de vară al Parcului de cultură şi odihnă, şi în faţa unui amfiteatru plin, care avea să descopere uimit frumuseţea creaţiei artistice a unui popor de pe ţărmuri îndepărtate, scena s-a umplut cu dansatori, cîntăreţi, instrumentişti, îmbrăcaţi în costume bogate, dar sobre, lucrate cu migală, în culori odihnitoare şi armonizate. Artiştii ansamblului lituanian veniseră să aducă la Bucureşti, prin mijlocirea cîntecului şi dansului, mesajul prieteniei, trimis de poporul de pe ţărmul Mării Baltice. Ansamblul de cîntece şi dansuri al R.S.S. Lituaniene împlineşte 17 ani de existenţă ; ucenicia şi-a făcut-o în timpul anilor grei de luptă împotriva cotropitorilor fascişti, cînd artiştii, împărţiţi în două grupe, au activat, unii în spatele frontului, alţii în ilegalitate, printre partizani, în zona ocupată vremelnic de duşman. Viaţa ansamblului rezumă astfel drumul de luptă al poporului lituanian din primele zile ale intrării în marea familie a popoarelor sovietice, trecînd prin anii războiului şi ai reconstrucţiei, pînă astăzi, în zilele construcţiei paşnice a comunismului. La fel, cîntecele şi dansurile oaspeţilor noştri refac o întreagă istorie, din timpuri îndepărtate pînă astăzi. Forţa luminoasă, energia care se degajă din melodiile şi jocurile prezentate de artiştii lituanieni, în special din cele aparţinînd folclorului nou, sînt ale unui popor liber, stăpîn pe destinele sale, conştient de măreţia drumului pe care merge. După exemplul altor mari colective artistice sovietice, în frunte cu ansamblul bine cunoscut azi în întreaga lume „Moiseev“, ansamblul lituanian şi conducătorii săi (compozitorul Svnadas, dirijorul Pilipaitis, maestrul de cor Ildiukas, maestrul de balet Linghis), prezintă cîntecul şi dansul popular în prelucrări de înaltă măiestrie, realiste, îndepărtate in egală măsură de stilizarea estetizantă ca şi de redarea simplistă, primară. Cîntece ca „Era o seară liniştită“, dansuri ca „Lănţişorul“, piese orchestrale ca prelucrarea pentru orchestră de instrumente populare a lui Dvarionas, ş. a. pot fi date, în acest sens, ca exemplu. Această concepţie superioară asupra preluării creaţiei folclorice în dansuri, cîntece, prelucrări corale sau orchestrale, (concepţie care însufleţeşte de altfel şi marile ansambluri romîneşti), constituie, fără îndoială, una din importantele realizări ale artei sovietice. Pe această bază, artiştii lituanieni au interpretat cu o înaltă măiestrie folclorul atît de original al ţării lor, întregind — în spectacolul pe care l-au prezentat la Bucureşti — tablouri de viaţă a căror frumuseţe cu greu va putea fi uitată de către cei ce le-au văzut. M. POP Vizitele luni seara, membrii delegaţiei oamenilor de cultură din Republicile Sovietice Baltice, în frunte cu Alexandru Ansberg, ministrul Culturii din R.S.S. Estonă, însoţit de I. Morara, secretar adjunct al Consiliului general A.R.L.U.S. şi I. S. Ilin, secretar al ambasadei Uniunii Sovietice la Bucureşti, au sosit la Cluj. La casa prieteniei româno-sovietice din localitate, oaspeţii au fost primiţi de acad. Erasmus Nyarady, preşedintele Consiliului regional A.R.L.U.S., acad. Raluca Ripan, preşedinta filialei din Cluj a Academiei R. P. Române, acad. Grigore Benetato, scriitorul Nagy István, prof. univ. Takacs Ludovic, rectorul universităţii „Bolyai“, prof. univ. Al. Roşea, prorectorul universităţii,Victor Babeş“, Gh. Neamţu, vicepreşedinte al sfatului popular regional, activişti de partid şi de stat, oameni de cultură români şi maghiari. Acad. Erasmus Nyarady a rostit un călduros cuvînt de salut. A răspuns Alexandru Ansberg, conducătorul delegaţiei. în cursul dimineţii de marţi, oaspeţii au vizitat muzeul arheologic al filialei din Cluj a Academiei delegaţiei R. P. Romíne, grădina botanică, precum şi monumentele istorice ale oraşului. La amiază, membrii delegaţiei au participat, alături de reprezentanţii culturali şi artistici din localitate, la deschiderea expoziţiei de acuarelă, gravuri şi ilustraţii ale artiştilor plastici din Republicile Sovietice Baltice, organizată în sala de expoziţii a Bibliotecii centrale universitare, cu prilejul Decadei culturii Republicilor Sovietice Baltice. După-amiază, membrii delegaţiei oamenilor de cultură din Republicile Sovietice Baltice şi persoanele care îi însoţesc au părăsit Clujul. ★ Marţi după-amiază, la Casa prieteniei româno-sovietice din Iaşi un public numeros a luat parte la simpozionul intitulat „Dramaturgia şi cinematografia Republicilor Sovietice Baltice“. La cele peste 600 manifestări culturale organizate în regiunea Iaşi cu prilejul Decadei culturii Republicilor Sovietice Baltice au participat aproape 40.000 de persoane. (Agerpres) SCENTEIA Un decret cu privire la carnetul de muncă Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis un decret cu privire la carnetul de muncă. Carnetul de muncă, întocmit în conformitate cu prevederile decretului, este act oficial şi constituie documentul unic cu care se dovedeşte activitatea în muncă pentru stabilirea drepturilor ce decurg din aceasta, inclusiv dreptul la pensie. Carnetul de muncă cuprinde date cu privire la starea civilă a titularului carnetului, pregătirea şcolară şi profesională, munca prestată şi durata ei, salariul tarifar şi cîştigul mediu, distincţii. La carnet se anexează o fotocopie a actului care atestă calificarea titularului carnetului. Carnetul de muncă se eliberează tuturor celor care lucrează în cadrul întreprinderilor şi instituţiilor socialiste, precum şi salariaţilor din sectorul particular şi serviciile casnice. Nu se eliberează carnet de muncă cadrelor permanente militare ale forţelor armate, membrilor gospodăriilor agricole colective, cooperativelor agricole de producţie şi întovărăşirilor agricole. Carnetul se întocmeşte in prezenţa titularului şi numai pe bază de acte oficiale, de către unitatea în cadrul căreia acesta lucrează. Pentru salariaţii din sectorul particular şi pentru cei din serviciile casnice, carnetul de muncă se întocmeşte de către organele Direcţiei generale a recrutării şi repartizării forţelor de muncă. Complectarea carnetului pentru cei ce sunt în muncă va începe la intrarea în vigoare a decretului şi se va termina în maximum un an de la această dată. Complectarea carnetului pentru cei care au mai fost în muncă şi se reîncadrează înlăuntrul termenului de mai sus se va face în aceleaşi condiţii. Pentru acei care au mai fost în muncă dar nu se reîncadrează în muncă în acest termen, precum şi pentru acei care se încadrează prima dată în muncă, complectarea carnetului se va face în termen de 30 de zile de la data intrării în muncă. Carnetul de muncă se păstrează la unitate, respectiv la organele Direcţiei generale a recrutării şi repartizării forţelor de muncă, pe timpul cît titularul este în muncă, acesta avînd dreptul să ia cunoştinţă de toate datele înscrise. La încetarea acestei situaţii, carnetul de muncă se înmînează titularului care este obligat a-l prezenta la o nouă încadrare în muncă. Decretul prevede de asemenea şi alte dispoziţii cu privire la întocmirea şi păstrarea carnetului de muncă. (Agerpres) 1 -- .......--OJO ...........Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale istoricilor romîni şi sovietici Marţi după-amiază au continuat în sala Institutului de Istorie al Academiei R. P. Român, lucrările sesiunii de comunicări ştiinţifice ale istoricilor români şi sovietici organizate de Institutul de studii romîno-sovietice al Academiei R. P. Române. Au fost prezentate comunicările: „Contribuţii la tălmăcirea termenului „proscenniki“ pe bază de documente slavo-romîne“ de prof. Valeria Costachel; „Relaţii comerciale romîno-ruse la sfîrşitul secolului al XVIll-lea“ de conf. univ. A. Vianu, „Relaţiile franco-ruse din 1859 cu privire la Unirea Principatelor“ de prof. N. Corivan. Comunicările au fost urmate de discuţii. Lucrările sesiunii continuă astăzi, cînd va avea loc şedinţa de închidere. (Agerpres) ---------------o mo-------------- D i a fi 1 m c sincronizate în aceste zile vor apare două diafilme cu basmele : „Cenuşăreasa“ şi „Capra cu trei iezi“, sincronizate cu discuri. Imaginile de pe film nu mai conţin explicaţii, deoarece acest lucru îl face vocea povestitorului imprimată pe disc. Pauza necesară schimbării imaginii în diafilm este marcată și pe disc, așa că micii ascultători şi spectatori nu se pot teme că povestitorul poate să depăşească cele ilustrate pe film, în curind vor apare și alte diafilme cu basme și povestiri sincronizate cu discuri. o®o ȘTIRI SPORTIVE în ziua a doua a campionatelor internaționale de tenis ale R.P. Romíne, tânărul jucător român Cristea a reușit să-l învingă cu 2—1 (5—7, 6—2, 8—6), după o luptă deosebit de pasionantă pe Stahlberg (R.D. Germană). O comportare foarte bună a avut și Năstase care l-a învins cu 2—0 (6—3, 6—1) pe sovieticul Lihaciov. Alte rezultate : simplu băieţi: Skulja (Iugoslavia) — Ţiriac (Romînia) 2—1 ; Caralulis (Romînia)Balaş (Turcia) 2—0 ; M. Viziru (Romînia)-Gosiorek (Polonia) 2—0 ; Piatek (Polonia)-Oancea (Romînia) 2—0 ; simplu femei : Schultz (R.D. Germană)-Brenner (Romînia) 2—0 ; Toboşiu (Romînia)-Mina Irina (Romînia) 2—1, întrecerile continuă astăzi. ★ Marţi dimineaţă a sosit la Cluj echipa de fotbal Honved Budapesta pentru a susţine o întîlnire amicală cu echipa Ştiinţa din localitate. Joi fotbaliştii maghiari vor evolua la Cîmpia Turzii în compania echipei „Industria Sîrmei“. Joi va avea loc pe stadionul Giuleşti cu începere de la ora 18 întîlnirea amicală de fotbal dintre echipele bucureştene Rapid şi Dinamo. (Agerpres) SITUAŢIA POLITICĂ DIN TRANIA BERLIN 10 (Agerpres). Ziarul „Neues Deutschland“ a publicat un interviu acordat de Jacques Duclos, secretar al C.C. al P.C. Francez, reprezentanţilor presei partidelor frăţeşti. In momentul în care în Algeria a început rebeliunea — se spune în interviu — militari şi civili, adepţi ai rebeliunii, au început să pregătească o rebeliune la Paris cu sprijinul unor formaţii militare. In situaţia creată, guvernul Republicii trebuia să activeze cu hotărîre, sprijinindu-se pe clasa muncitoare şi pe masele populare. Or, guvernul Pflimlin, format la 13 mai, a ales o altă cale. Partidul Comunist Francez, acceptînd crearea acestui guvern, a urmărit să pună capăt crizei de guvern folosite de rebeli care încercau astfel să justifice extinderea rebeliunii militare din Algeria la Paris. Guvernul Pflimlin dispunea de mijloacelenecesare pentru a fi slavi pe situaţie dar a manifestat slăbciune, capitulînd mereu, şi mergînd atît de departe Incit a retractat acuzaţiile aduse iniţial în Adunarea Naţională persoanelor răspunzătoare pentru evenimentele din Algeria, şi nici n-a îndrăznit să condamne pe militarii rebeli. In cursul acestor evenimente, generalul De Gaulle a declarat la 15 mai reprezentanţilor presei că este dispus să preia depline puteri în Republică, ceea ce nu a fost altceva decit ecoul cererii rebelilor din Algeria. Această declaraţie a îngrijorat cercurile republicane care au văzut în ea un „pronunciamento“ (lovitură de stat militară — n.r.). ÎNTREBARE : Indiciul caracteristic al unui „pronunciamento“ este acţiunea armatei împotriva puterii existente. Ce consecinţe a avut rebeliunea din Algeria pentru Franţa şi cum au reacţionat la aceasta masele ? RĂSPUNS: Chemările din Algeria „Armata la putere I“ şi-au găsit în Franţa oglindirea în activitatea unor rebeli militari şi civili care au formulat cereri analoage. Intrucît un putch militar este legat de riscuri, generalul De Gaulle a preferat să vină la putere păstrînd aparenţa legalităţii şi ameninţînd cu rebeliunea militară. In acest caz nu era un interviu al lui Jacques Duclos vorba ca deputaţii să fie înlăturaţi cu forţa, aşa cum s-a întîmplat în timpul loviturii de stat a lui Ludovic Bonaparte din 2 decembrie 1851, ci ca majoritatea deputaţilor să fie silită să-l cheme pe generalul De Gaulle la putere, exercitîndu-se asupra lor puternice presiuni şi speculîndu-se prejudecăţile lor anticomuniste. Dar aceste acţiuni n-au putut duce la succes fără ur anumit ajutor, ajutorul lui Guy Mollet, de exemplu, care a oferit generalului De Gaulle pretextul dorit pentru organizarea conferinţei sale de presă din 19 mai căreia, pentru a slăbi rezistenţa republicanilor, i-a fost dat un ton întrucîtva „liniştitor“. In timp ce acoliţii generalului De Gaulle începeau să demoralizeze pe deputaţii republicani, Partidul Comunist Francez a depus toate eforturile pentru a împiedica demoralizarea, pentru a ridica moralul celor slabi şi, în primul rînd, pentru a uni toate forţele clasei muncitoare şi ale republicanilor în vederea unor acţiuni comune. In ziua cînd generalul De Gaulle a ţinut conferinţa sa de presă, zeci de mii de parizieni au început greva şi şi-au demonstrat voinţa de a apăra Republica. In timp ce presiunile dizidenţilor se intensificau şi acţiunile clasei muncitoare şi forţelor cu stare de spirit republicană se dezvoltau, guvernul dădea înapoi şi în noaptea de 26 spre 27 mai, Pflimlin, în cursul tratativelor secrete cu generalul De Gaulle, a declarat că este gata să-i predea funcţia de prim-ministru. Această capitulare s-a produs în momentul cînd voinţa maselor populare de a apăra Republica s-a transformat într-o puternică demonstraţie. Acest fapt este dovedit de puternica mişcare grevistă care s-a desfăşurat la 27 mai atît la Paris cît şi în provincie, precum şi de evenimentele din 28 mai, cînd 500.000 de parizieni au organizat o puternică demonstraţia la care au participat atît comunişti cît şi socialişti, radicali-socialişti, catolici şi alţi democraţi, cînd mişcarea maselor largi populare devenea în fiecare zi tot mai puternică, iar adepţii dictaturii personale erau într-o situaţie din ce în ce mai dificilă. In ajunul grandioasei demonstraţii, generalul De Gaulle a declarat că „a păşit pe calea legală a creării unui guvern republican“, iar în noaptea de 27 spre 28 mai Pflimlin, deşi avea sprijinul majorităţii, a demisionat. ÎNTREBARE : A avut oare o însemnătate hotărîtoare, pentru întorsătura pe care au luat-o evenimentele, activitatea nefastă a acelora care au contribuit la scindarea clasei muncitoare şi a maselor muncitoare ? RĂSPUNS: După capitularea guvernului Pflimlin calea pentru De Gaulle a devenit liberă, însă era de aşteptat încă rezistenţa înlăuntrul ţării şi rezistenţa parlamentului; îndeosebi trebuia să se obţină scindarea grupului parlamentar al socialiştilor care s-a pronunţat în majoritatea lui covîrşitoare împotriva lui De Gaulle. In acest scop trebuia ca generalul De Gaulle să fie prezentat drept „republican, care respectă libertăţile democratice“. Aceasta a fost sarcina lui Guy Mollet şi a fostului preşedinte al Republicii, Vincent Auriol. Aşadar, cu 329 voturi contra 224 generalul a fost investit ca preşedinte al Consiliului de Miniştri. 42 de deputaţi socialişti au votat pentru, iar 49 contra. In felul acesta activitatea acelora care mizau pe scindarea clasei muncitoare şi a forţelor democratice a produs o breşă într-un loc deosebit de vulnerabil, şi anume în parlament, şi prin această breşă De Gaulle a reuşit să vină la putere, păstrînd aparenţa legalităţii. Acest lucru a fost favoritzat şi de scandaloasele presiuni exercitate, preşedintele Republicii fiind primul care a dat exemplu în această direcţie. Dizidenţii şi acoliţii, au dus un adevărat război al nervilor pentru a pregăti condiţiile capitulării. Din toate acestea rezultă că deşi guvernul De Gaulle s-a constituit exclusiv sub aparenţa legalităţii, în realitate însă el este produsul rebeliunilor din Alger şi Ajaccio şi in acelaşi timp rezultatul capitulării lipsite de onoare a guvernului Pflimlin şi al trădării secretarului general al partidului socialist, Guy Mollet. ÎNTREBARE : Care sînt primele învăţăminte ce se pot trage din aceste evenimente ? RĂSPUNS: In primul rînd, muncitorii şi democraţii pot constata că starea de spirit anticomunistă a făcut jocul rebelilor nu numai în cursul acestor evenimente dar şi înaintea lor. Cauzele situaţiei actuale trebuie căutate, fără îndoială, în politica dusă în ultimii 11 ani de majoritatea care oscila între Guy Mollet şi Pinay, amîndoi membri ai noului guvern. Pe baza acestei majorităţi unite prin atitudinea anticomunistă se constituiau guverne în timpul cărora naţiunea a avut de suferit multe umiliri, ca, de exemplu, lipsa de opoziţie împotriva atentatelor grave la independenţa noastră, continuarea războaielor pustiitoare şi refuzul de a îndeplini revendicările legitime ale clasei muncitoare şi maselor de oameni ai muncii de la oraşe şi sate. Muncitorii şi democraţii pot vedea unde a fost săvîrşită trădarea şi, în lumina faptelor, ei pot aprecia curajul şi amploarea luptei partidului comunist împotriva dictaturii personale, iar în urma acestui fapt prestigiul partidului comunist a crescut simţitor şi în acelaşi timp au fost obţinute mari succese în unitatea de acţiune a forţelor democratice şi clasei muncitoare. Toate acestea au întărîtat căpeteniile rebelilor în acţiunile lor antirepublicane şi trebuie să recunoaştem că principalul lor scop — de a aduce la putere un guvern De Gaulle — a fost atins. Aceasta înseamnă că acum pentru clasa muncitoare şi pentru poporul francez a început o etapă nouă în lupta pentru apărarea Republicii. De aceea, ar fi primejdios să nu se înţeleagă pe deplin seriozitatea situaţiei care s-a creat în urma venirii la putere a guvernului De Gaulle. ÎNTREBARE: Cum apreciaţi acum mersul evenimentelor din Franţa ? RĂSPUNS: Generalul De Gaulle, care este preşedintele Consiliului de Miniştri, dispune nu numai de împuternicirile obişnuite ale unui guvern obişnuit, ci şi de puterea executivă şi legislativă. De Gaulle, înconjurat de miniştri docili, prezintă o primejdie cu atît mai mare pentru instituţiile republicane cu cît dispune de puterea legislativă şi elaborează el însuşi proiectul de constituţie pentru a consfinţi astfel dictatura lui personală. Intrucît generalul De Gaulle a imprimat un caracter oficial aşa-numitelor „comitete ale salvării publice din Algeria“ în aceeaşi zi cînd comitetul analog din Lyon a dat publicităţii un manifest vădit fascist, îndreptat împotriva muncitorilor şi a tuturor republicanilor, generalul De Gaulle a justificat toate actele de violenţă datorită cărora a ajuns la putere şi a proclamat anticipat drept juste toate acţiunile similare viitoare. După părerea gaulliştilor, aşa-numitele „comitete ale salvării publice“ care au luat fiinţă în cursul rebeliunii trebuie, pe de o parte, să înlocuiască instituţiile legale ale Republicii, iar, pe de altă parte, cu ajutorul lor, trebuie creată o mişcare fascistă care prin ofensiva ei împotriva libertăţilor politice şi sindicale este chemată să aibă un rol mai mult sau mai puţin similar cu rolul „falangei“ din Spania franchistă. Dat fiind că în Franţa nu există o mişcare gaullistă de masă, generalul De Gaulle intenţionează să o creeze. La aceasta slujesc aşa-numitele „comitete de salvare publică“ care, urmînd exemplul organizaţiilor fasciste ale lui Mussolini, intenţionează să instaleze agenţi ai lui De Gaulle în centrele populate şi în întreprinderi. De aceea, este absolut necesar ca toţi muncitorii şi toţi republicanii să se unească pentru a demasca orice încercare de a se institui asemenea comitete şi pentru a mobiliza masele populare la lupta împotriva acestei acţiuni, dezvăluind adevărata faţă a organizatorilor acestor comitete — spioni, agenţi, provocatori şi fascişti. Clasa muncitoare şi masele populare au datoria să-i facă inofensivi. In afară de aceasta, după cum rezultă din cuvîntarea lui de la Alger, De Gaulle se sprijină pe extremişti , colonialişti şi militarişti. Aceasta îngreunează considerabil reglementarea paşnică a problemei algeriene şi are drept consecinţă continuarea războiului din Algeria. Aşadar, noul guvern se înfăţişează în adevărata lumină ca o întruchipare a forţelor celei mai negre reacţiuni şi ultracolonialismului marelui capital, care cer continuarea războiului din Algeria. Aceasta este în contradicţie cu adevăratele interese ale Franţei şi implică primejdia serioasă de extindere a războiului asupra întregii Africi de Nord. Cuvintele rostite de către De Gaulle la Alger, cu privire la cele zece milioane de „francezi care constituie un tot unitar“, nu vor înăbuşi năzuinţele spre independenţă ale poporului algerian. In realitate „hotărîrile liberale“ despre care s-a vorbit în ultima vreme în anturajul generalului De Gaulle se rezumă la sprijinirea planurilor colonialismului, urzite de mult de către Soustelle, agent venal al colonialiștilor la Alger. Pe lingă aceasta, continuarea războiului din Algeria nu poate să nu se răsfrîngă serios asupra situaţiei muncitorilor şi a maselor muncitoare, ceea ce înseamnă că noul guvern se va lovi în primul rînd de ascuţirea problemelor sociale. Trebuie să fim pregătiţi pentru eventualitatea ca generalul De Gaulle să încerce să înăbuşe prin forţă orice împotrivire faţă de politica lui de război şi mizerie, el urmînd să procedeze astfel cu sprijinul militarilor care caută să obţină rolul conducător în politică şi vor să excludă pe toţi reprezentanţii „sistemului“, după expresia gaulliştilor, pentru a instaura un fel de dictatură militară asupra populaţiei. Printr-o ironie cruntă a istoriei, Franţa şi-a pierdut libertatea din cauza colonialismului, pe care încearcă cu încăpăţînare să-l impună popoarelor ce se străduiesc să traducă în viaţă dreptul lor la independenţă. In lumina acestor fapte este evident cît de bine se aplică actualei situaţii politice din Franţa cuvintele lui Marx şi Engels: „Nu poate fi liber un popor care asupreşte alte popoare“. ÎNTREBARE : După părerea dv„ cum va evolua lupta maselor? RĂSPUNS : Muncitorii francezi şi poporul francez vor trebui să lupte cu greu nu numai pentru a instaura pacea în Algeria, ci şi pentru a-şi apăra libertatea şi condiţiile de existenţă. Dar în Franţa există forţe sociale şi politice care sînt capabile să bareze calea fascismului şi să înfrîngă dictatura personală. In această ordine de idei trebuie să se sublinieze că evenimentele nu evoluează chiar aşa cum sperau rebelii. Ei doreau să instaureze dictatura printr-o manevră de surprindere, înainte ca muncitorii şi democraţii să se dezmeticească. Partidul Comunist Francez, care era pe deplin conştient de răspunderea ce-i revenea, a reuşit să avertizeze în timp util clasa muncitoare şi ţara, creînd astfel condiţiile ce permit poporului să se mobilizeze în apărarea Republicii. Datorită eforturilor P.C.F. rezistenţa care a cuprins întreaga ţară s-a extins şi asupra Adunării Naţionale, unde deputaţii din partea diferitelor partide au luat atitudine împreună cu comuniştii împotriva rebelilor şi au refuzat să sprijine pe De Gaulle. După cum subliniază Insă Biroul Politic al partidului nostru, esenţialul este că „în ţară, bărbaţi şi femei de cele mai diferite convingeri... s-au unit în apărarea libertăţilor cetăţeneşti“. Deşi puternicele demonstraţii din Paris şi din provincie, grevele, acţiunile de tot felul, al căror număr a crescut de mai multe ori în ultimul timp, nu au putut împiedica instaurarea dictaturii personale, ele au contribuit totuşi considerabil la unirea tuturor forţelor republicane şi au creat condiţii prielnice unui nou avînt al luptei clasei muncitoare şi a forţelor democratice. Comuniştii care au avut un rol primordial în opera de unire a forţelor poporului împotriva fascismului s-au manifestat ca avangarda invincibilă a maselor republicane. Datorită creşterii prestigiului Partidului Comunist Francez în această luptă, după prima etapă de luptă el a devenit şi mai puternic şi mai unit. El este ferm hotărit să-şi intensifice lupta pentru unirea maselor republicane şi în primul rînd pentru menţinerea unităţii tuturor forţelor care au apărat Republica. Partidul comunist face totul spre a extinde şi întări mişcarea pentru unirea forţelor antifasciste, în care scop în întreprinderi, în oraşele şi satele Franţei iau fiinţă mii de comitete de acţiune pentru apărarea Republicii, alese pe baze democratice, care exprimă voinţa de luptă a maselor şi dovedesc că acestea se împotrivesc tuturor manevrelor îndreptate spre sciziune. Biroul Politic al Partidului Comunist Francez a chemat pe „toţi francezii cărora le sînt scumpe interesele ţării şi care sînt cu adevărat devotaţi cauzei poporului“ să desfăşoare cu fermitate „lupta pentru pace în Algeria, pentru revendicările maselor muncitoare, pentru slăbirea încordării internaţionale“, indicînd astfel calea ce trebuie urmată pentru a împiedica pe fascişti să instaureze în Franţa dominaţia lor ruşinoasă. Această cale este calea unităţii şi a luptei, iar la capătul ei — după învingerea obstacolelor şi dificultăţilor — ne aşteaptă o victorie sigură.“* ^ UN PUTERNIC POTENŢIAL INDUSTRIAL Republica Democrată Germană se numără printre statele europene cu un înalt nivel de dezvoltare industrială. Legăturile strînse cu URS.S. şi cu ţările de democraţie populară, solidaritatea internaţională a oamenilor muncii din lagărul socialist au fost un factor important care a contribuit nu numai la reconstrucţia economiei naţionale de pe actualul teritoriu al R. D. Germane, dar şi la depăşirea nivelului antebelic şi creşterea considerabilă a producţiei. Astăzi, oamenii muncii din R. D. Germană şi, alături de ei, întregul lagăr socialist privesc cu bucurie, cu justificată mîndrie, puternicele oţelării şi laminoare, uzinele chimice, marile mine de lignit, modernele întreprinderi de maşini, dezvoltata industrie uşoară şi noile şantiere navale ale R. D. Germane. Printre statele Europei, în ceea ce priveşte producţia industrială globală, R. D. Germană deţine astăzi locul al 5-lea. Consolidarea economică şi politică a R. D. Germane merge paralel cu continua creştere a prestigiului ei internaţional ca partener comercial. Comerţul exterior al R. D. Germane se dezvoltă pe temelia solidă a comerţului cu ţările socialiste care, în 1957, reprezenta 73,4% din volumul total al comerţului exterior al republicii. R. D. Germană este astăzi, după Uniunea Sovietică, al doilea producător şi exportator de maşini din lagărul socialist şi cel mai mare producător şi exportator de îngrăşăminte de potasiu şi brichete de lignit. R. D. Germană deţine, după U.R.S.S., un loc de frunte şi în comerţul exterior al R. P. Române. In comparaţie cu anul 1957, volumul comerţului exterior dintre cele două ţări sporeşte în 1958 cu peste 15%, lărgindu-se totodată varietatea mărfurilor livrate. Realizările din domeniul econome HANS LIEBSCH Consilier comercial al ambasadei R. D. Germane in R. P. Romina miei, constituind o expresie a dezvoltării socialiste a producţiei în R.D. Germană, sunt totodată un rezultat al colaborării strinse dintre ţările socialiste. Astfel, pe reţelele de căi ferate ale R.D.G. circulă pentru prima oară trenuri de marfă produse de uzinele „23 August“ din Bucureşti, iar în minele de lignit — vagoane basculante fabricate la uzinele „Gh. Dimitrov“ din Arad. Seminţele selecţionate de porumb şi porumbul de furaj din R.P. Romină constituie în mîinile ţăranilor cooperatori din R. D. Germană o armă bună pentru sporirea producţiei animaliere destinate pieţei. Strînsele relaţii economice dintre R. D. Germană şi R. P. Romină îşi găsesc concretizarea şi în construirea combinatului de celuloză din stuf de la Brăila. Şi aci, în colaborarea tehnico-economică prietenească cu R. P. Romînă, R. Cehoslovacă şi R. P. Polonă, R. D. Germană îşi vădeşte potenţialul ei economic prin lucrările făcute în calitate de proiectant principal. Ca o mărturie a colaborării frăţeşti dintre ţările socialiste, R. D. Germană a livrat în termen scurt R. P. Romine, în primăvara anului acesta, 146 pulverizatoare cu motor şi chimicalele necesare pentru combaterea dăunătorilor care invadaseră unele regiuni forestiere ale ţării. Macaralele cu cablu din Leipzig pentru hidrocentrala „V. I. Lenin“ de la Bicaz, laminoarele din Magdeburg, pentru uzinele „N. Cristea“ din Galaţi, filatura de bumbac construită la Karl-Marx-Stadt şi instalată la Sf. Gheorghe — toate acestea constituie dovezi concrete ale colaborării şi într-ajutorării frăţeşti în construirea socialismului. Relaţiile comerciale dintre R.D. Germană şi celelalte ţări se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi a partenerilor, pe respectarea suveranităţii de stat şi asigurarea avantajului reciproc. Pe această bază, R.D. Germană întreţine relaţii comerciale cu aproape toate ţările capitaliste. Cu 25 din ele a încheiat convenţii comerciale şi de plăţi. O mărturie a prestigiului de care se bucură R.D. Germană pe piaţa mondială capitalistă este, de pildă, podul Söderström din Stockholm, care are o lungime de 236 m., o lăţime de 19 m., 6 căi de circulaţie şi o greutate de 900 tone. El a fost terminat în martie a.c., înainte de termen, de constructorii de poduri de la uzina din Lauchhammer (R.D.G.). La fel, constituie dovezi ale încrederii pe care şi-a cîştigat-o R.D.G., ca partener economic, macaralele grele construite de uzina din Eberswalde şi instalate în portul Amsterdam, uriaşul excavator care funcţionează la exploatarea minieră „la zi“ din Karpfenberg (Austria), fabrica de postav de la „Cornul de Aur“ (Turcia). Ele demonstrează întreaga absurditate a tezei unor politicieni occidentali cu privire la „inexistenţa“ R.D. Germane. R.D. Germană acordă o deosebită însemnătate comerţului cu ţările foste coloniale care s-au eliberat de mătuşele imperialismului. Astăzi, cînd statele imperialiste fac totul pentru a submina ţările arabe, pentru a le supune din nou jugului colonial, R. D. Germană îşi demonstrează poziţia anticolonialis ■tă clară şi categorică prin consolidarea şi extinderea relaţiilor comerciale şi economice cu aceste ţări Astfel, de pildă, volumul importului de bumbac din Republica Arabă Unită în R. D. Germană a fost în 1954 doar de 4.200 tone, pe cînd in 1957 a sporit la 11.600 tone. 50% din totalul maşinilor de scris importata de R.A.U. provin din R.D.G. Circa 30% din totalul maşinilor-unelte şi 20°/n din cel al tractoarelor şi maşinilor agricole importate de R.A.U, provin de asemenea din R.D.G. Pe de altă parte, economia R.D. Germane, liberă de orice crize, constituie pentru ţările slab dezvoltate o piaţă sigură pentru desfacerea produselor lor. Şi în comerţul intergerman, adică în comerţul R.D. Germane cu Germania occidentală, s-au înregistrat progrese, în ciuda piedicilor puse de autorităţile federale. Aceste progrese constituie o expresie a aprecierii produselor R.D. Germane chiar şi în Germania occidentală, care dispune de o industrie dezvoltată. Astfel, în minele de la Peine şi in uzinele de oţeluri speciale din Krefeld, în oţelăriile „Witten“, precum şi la uzinele „Klökner“ din Bremen, funcţionează uriaşe poduri rulante şi macarale grele de diferite tipuri, purtînd marca uzinelor de macarale din Eberswalde sau a uzinelor de maşini grele „Ernst Thälmann“ din Magdeburg. Ele constituie o mărturie a înaltului potenţial al industriei şi a marilor posibilităţi de care dispune comerţul Republicii Democrate Germane — primul stat socialist de pe pămîntul Germaniei. 0*0 Pas. 5