Scînteia, iunie 1958 (Anul 27, nr. 4230-4254)

1958-06-11 / nr. 4238

Sui­­ss iiada cu&u/Ul . S­prem sovietice baltice? Cîntecele şi dansurile Lituaniei Cele zece zile ale culturii Republi­cilor Sovietice Baltice au prilejuit o întregire substanţială a cunoaşterii bogatei vieţi intelectuale şi artistice ce pulsează în cele trei republici — cunoscute la noi şi mai înainte dar încă nu îndeajuns de larg şi de mul-­­tilateral. In muzică, de pildă, cunoşteam, din audiţii publice şi radiofonice, lucrări ale remarcabililor compozi­tori Ianis Ivanov şi Eugen Kapp. Ascultasem, sub cupola Ateneului, pe dinamicul şef de orchestră Arvid Jansons (astăzi dirijor la Filarmoni­ca din Leningrad). Decada culturii Republicilor Sovietice Baltice ne-a prilejuit reascultarea Simfoniei a Vl-a de Ianis Ivanov, lucrare realis­tă, inspirată din cîntecele şi viaţa poporului leton ; decada a adus pe estrada sălii Dalles un excelent cîn­­tăreţ, basul eston Titi Kuusik, iar pe scena operei, o interpretă valoroasă a rolului Nataşei din „Rusalka“ de Dargomîrski, soprana ladviga Pe­­traşkeviciute din R.S.S. Lituaniană, în fine, tot în zilele decadei a sosit în ţara noastră Ansamblul de cintece şi dansuri al R.S.S. Lituaniene. Intr-o seară de duminică, sub lu­mina reflectoarelor din Teatrul de vară al Parcului de cultură şi odih­nă, şi în faţa unui amfiteatru plin, care avea să descopere uimit frumu­seţea creaţiei artistice a unui popor de pe ţărmuri îndepărtate, scena s-a umplut cu dansatori, cîntăreţi, ins­trumentişti, îmbrăcaţi în costume bogate, dar sobre, lucrate cu migală, în culori odihnitoare şi armonizate. Artiştii ansamblului lituanian veni­seră să aducă la Bucureşti, prin mij­locirea cîntecului şi dansului, mesa­jul prieteniei, trimis de poporul de pe ţărmul Mării Baltice. Ansamblul de cîntece şi dansuri al R.S.S. Lituaniene împlineşte 17 ani de existenţă ; ucenicia şi-a fă­cut-o în timpul anilor grei de luptă împotriva cotropitorilor fascişti, cînd artiştii, împărţiţi în două grupe, au activat, unii în spatele frontului, alţii în ilegalitate, printre partizani, în zona ocupată vremelnic de duş­man. Viaţa ansamblului rezumă ast­fel drumul de luptă al poporului li­tuanian din primele zile ale intrării în marea familie a popoarelor sovie­tice, trecînd prin anii războiului şi ai reconstrucţiei, pînă astăzi, în zile­le construcţiei paşnice a comunis­mului. La fel, cîntecele şi dansurile oaspeţilor noştri refac o întreagă is­torie, din timpuri îndepărtate pînă astăzi. Forţa luminoasă, energia care se degajă din melodiile şi jocurile prezentate de artiştii lituanieni, în special din cele aparţinînd folcloru­lui nou, sînt ale unui popor liber, stăpîn pe destinele sale, conştient de măreţia drumului pe care merge. După exemplul altor mari colec­tive artistice sovietice, în frunte cu ansamblul bine cunoscut azi în în­treaga lume „Moiseev“, ansam­blul lituanian şi conducătorii săi (compozitorul Svnadas, dirijorul Pili­­paitis, maestrul de cor Ildiukas, mae­strul de balet Linghis), prezintă cîn­­tecul şi dansul popular în prelucrări de înaltă măiestrie, realiste, îndepăr­tate in egală măsură de stilizarea estetizantă ca şi de redarea simplis­tă, primară. Cîntece ca „Era o sea­ră liniştită“, dansuri ca „Lănţişo­rul“, piese orchestrale ca prelu­crarea pentru orchestră de ins­trumente populare a lui Dvario­­nas, ş. a. pot fi date, în a­­cest sens, ca exemplu. Această con­cepţie superioară asupra preluării creaţiei folclorice în dansuri, cîntece, prelucrări corale sau orchestrale, (concepţie care însufleţeşte de altfel şi marile ansambluri ro­­mîneşti), constituie, fără îndo­ială, una din importantele rea­lizări ale artei sovietice. Pe această bază, artiştii lituanieni au interpre­tat cu o înaltă măiestrie folclorul atît de original al ţării lor, întregind — în spectacolul pe care l-au pre­zentat la Bucureşti — tablouri de viaţă a căror frumuseţe cu greu va putea fi uitată de către cei ce le-au văzut. M. POP Vizitele luni seara, membrii delegaţiei oa­menilor de cultură din Republicile Sovietice Baltice, în frunte cu Ale­xandru Ansberg, ministrul Culturii din R.S.S. Estonă, însoţit de I. Mo­rara, secretar adjunct al Consiliului general A.R.L.U.S. şi I. S. Ilin, se­cretar al ambasadei Uniunii Sovie­tice la Bucureşti, au sosit la Cluj. La casa prieteniei româno-sovieti­­ce din localitate, oaspeţii au fost pri­miţi de acad. Erasmus Nyarady, preşedintele Consiliului regional A.R.L.U.S., acad. Raluca Ripan, preşedinta filialei din Cluj a Aca­demiei R. P. Române, acad. Grigore Benetato, scriitorul Nagy István, prof. univ. Takacs Ludovic, rectorul universităţii „Bolyai“, prof. univ. Al. Roşea, prorectorul universităţii­­,Victor Babeş“, Gh. Neamţu, vice­preşedinte al sfatului popular regio­nal, activişti de partid şi de stat, oameni de cultură români şi ma­ghiari. Acad. Erasmus Nyarady a rostit un călduros cuvînt de salut. A răspuns Alexandru Ansberg, conducătorul delegaţiei. în cursul dimineţii de marţi, oas­peţii au vizitat muzeul arheologic al filialei din Cluj a Academiei delegaţiei R. P. Romíne, grădina botanică, precum şi monumentele istorice ale oraşului. La amiază, membrii delegaţiei au participat, alături de reprezentanţii culturali şi artistici din localitate, la deschiderea expoziţiei de acuare­lă, gravuri şi ilustraţii ale artiştilor plastici din Republicile Sovietice Baltice, organizată în sala de ex­poziţii a Bibliotecii centrale univer­sitare, cu prilejul Decadei culturii Republicilor Sovietice Baltice. După-amiază, membrii delegaţiei oamenilor de cultură din Republicile Sovietice Baltice şi persoanele care îi însoţesc au părăsit Clujul. ★ Marţi după-amiază, la Casa prie­teniei româno-sovietice din Iaşi un public numeros a luat parte la sim­pozionul intitulat „Dramaturgia şi cinematografia Republicilor Sovieti­ce Baltice“. La cele peste 600 ma­nifestări culturale organizate în re­giunea Iaşi cu prilejul Decadei cul­turii Republicilor Sovietice Baltice au participat aproape 40.000 de per­soane. (Agerpres) S­C­E­N­T­E­I­A Un decret cu privire la carnetul de muncă Prezidiul Marii Adunări Naţio­nale a emis un decret cu privire la carnetul de muncă. Carnetul de muncă, întocmit în conformitate cu prevederile decre­tului, este act oficial şi constituie documentul unic cu care se dove­deşte activitatea în muncă pentru stabilirea drepturilor ce decurg din aceasta, inclusiv dreptul la pensie. Carnetul de muncă cuprinde date cu privire la starea civilă a titula­rului carnetului, pregătirea şcolară şi profesională, munca prestată şi durata ei, salariul tarifar şi cîşti­­gul mediu, distincţii. La carnet se anexează o fotocopie a actului care atestă calificarea titularului carne­tului. Carnetul de muncă se eliberează tuturor celor care lucrează în ca­drul întreprinderilor şi instituţii­lor socialiste, precum şi sala­riaţilor din sectorul particular şi serviciile casnice. Nu se eliberea­ză carnet de muncă cadrelor per­manente militare ale forţelor arma­te, membrilor gospodăriilor agricole colective, cooperativelor agricole de producţie şi întovărăşirilor agri­cole. Carnetul se întocmeşte in prezen­ţa titularului şi numai pe bază de acte oficiale, de către unitatea în cadrul căreia acesta lucrează. Pen­tru salariaţii din sectorul particular şi pentru cei din serviciile casnice, carnetul de muncă se întocmeşte de către organele Direcţiei generale a recrutării şi repartizării forţelor de muncă. Complectarea carnetului pentru cei ce sunt în muncă va începe la intrarea în vigoare a decretului şi se va termina în maximum un an de la această dată. Complectarea carnetului pentru cei care au mai fost în muncă şi se reîncadrează înlăuntrul termenului de mai sus se va face în aceleaşi condiţii. Pen­tru acei care au mai fost în muncă dar nu se reîncadrează în muncă în acest termen, precum şi pentru acei care se încadrează prima dată în muncă, complectarea carnetului se va face în termen de 30 de zile de la data intrării în muncă. Carnetul de muncă se păstrează la unitate, respectiv la organele Di­recţiei generale a recrutării şi re­partizării forţelor de muncă, pe timpul cît titularul este în muncă, a­­cesta avînd dreptul să ia cunoştinţă de toate datele înscrise. La înceta­rea acestei situaţii, carnetul de mun­că se înmînează titularului care este obligat a-l prezenta la o nouă în­cadrare în muncă. Decretul prevede de asemenea şi alte dispoziţii cu privire la întoc­mirea şi păstrarea carnetului de muncă. (Agerpres) 1 -- .......--OJO ...........­Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale istoricilor romîni şi sovietici Marţi după-amiază au continuat în sala Institutului de Istorie al Academiei R. P. Român, lucrările sesiunii de comunicări ştiinţifice ale istoricilor români şi sovietici orga­nizate de Institutul de studii ro­­mîno-sovietice al Academiei R. P. Române. Au fost prezentate comunicările: „Contribuţii la tălmăcirea termenu­lui „proscenniki“ pe bază de docu­mente slavo-romîne“ de prof. Vale­ria Costachel; „Relaţii comerciale romîno-ruse la sfîrşitul secolului al XVIll-lea“ de conf. univ. A. Vianu, „Relaţiile franco-ruse din 1859 cu privire la Unirea Principatelor“ de prof. N. Corivan. Comunicările au fost urmate de discuţii. Lucrările sesiunii continuă as­tăzi, cînd va avea loc şedinţa de închidere. (Agerpres) ---------------o mo--------------­ D i a fi 1 m c sincronizate în aceste zile vor apare două dia­­filme cu basmele : „Cenuşăreasa“ şi „Capra cu trei iezi“, sincronizate cu discuri. Imaginile de pe film nu mai conţin explicaţii, deoarece acest lu­cru îl face vocea povestitorului im­primată pe disc. Pauza necesară schimbării imaginii în diafilm este marcată și pe disc, așa că micii as­cultători şi spectatori nu se pot te­me că povestitorul poate să depă­şească cele ilustrate pe film, în cu­­rind vor apare și alte diafilme cu basme și povestiri sincronizate cu discuri. o®o ȘTIRI SPORTIVE în ziua a doua a campionatelor internaționale de tenis ale R.P. Ro­míne, tânărul jucător român Cristea a reușit să-l învingă cu 2—1 (5—7, 6—2, 8—6), după o luptă deosebit de pasionantă pe Stahlberg (R.D. Germană). O comportare foarte bună a avut și Năstase care l-a în­vins cu 2—0 (6—3, 6—1) pe sovieti­cul Lihaciov. Alte rezultate : simplu băieţi: Skulja (Iugoslavia) — Ţiriac (Ro­­mînia) 2—1 ; Caralulis (Romînia)­­Balaş (Turcia) 2—0 ; M. Viziru (Ro­­mînia)-Gosiorek (Polonia) 2—0 ; Piatek (Polonia)-Oancea (Romînia) 2—0 ; simplu femei : Schultz (R.D. Germană)-Brenner (Romînia) 2—0 ; Toboşiu (Romînia)-Mina Irina (Ro­mînia) 2—1, întrecerile continuă astăzi. ★ Marţi dimineaţă a sosit la Cluj echipa de fotbal Honved Budapesta pentru a susţine o întîlnire amicală cu echipa Ştiinţa din localitate. Joi fotbaliştii maghiari vor evo­lua la Cîmpia Turzii în compania echipei „Industria Sîrmei“. Joi va avea loc pe stadionul Giu­­leşti cu începere de la ora 18 întîl­­nirea amicală de fotbal dintre echi­pele bucureştene Rapid şi Dinamo. (Agerpres) SITUAŢIA POLITICĂ DIN TRANIA BERLIN 10 (Agerpres).­­ Ziarul „Neues Deutschland“ a publicat un interviu acordat de Jacques Duclos, secretar al C.C. al P.C. Francez, re­prezentanţilor presei partidelor fră­ţeşti. In momentul în care în Algeria a început rebeliunea — se spune în in­terviu — militari şi civili, adepţi ai rebeliunii, au început să pregătească o rebeliune la Paris cu sprijinul unor formaţii militare. In situaţia creată, guvernul Repu­blicii trebuia să activeze cu hotărîre, sprijinindu-se pe clasa muncitoare şi pe masele populare. Or, guvernul Pflimlin, format la 13 mai, a ales o altă cale. Partidul Co­munist Francez, acceptînd crearea a­­cestui guvern, a urmărit să pună ca­păt crizei de guvern folosite de rebeli care încercau astfel să justifice ex­tinderea rebeliunii militare din Algeria la Paris. Guvernul Pflimlin dispunea de mijloacele­­necesare pentru a fi sla­vi pe situaţie dar a manifestat slă­bciune, capitulînd mereu, şi mergînd atît de departe Incit a retractat acu­zaţiile­ aduse iniţial în Adunarea Na­ţională persoanelor răspunzătoare pentru evenimentele din Algeria, şi nici n-a îndrăznit să condamne pe mi­litarii rebeli. In cursul acestor evenimente, ge­neralul De Gaulle a declarat la 15 mai reprezentanţilor presei că este dispus să preia depline puteri în Republică, ceea ce nu a fost altceva decit ecoul cererii rebelilor din Algeria. Această declaraţie a îngrijorat cer­curile republicane care au văzut în ea un „pronunciamento“ (lovitură de stat militară — n.r.). ÎNTREBARE : Indiciul caracteristic al unui „pronunciamento“ este acţiu­nea armatei împotriva puterii existen­te. Ce consecinţe a avut rebeliunea din Algeria pentru Franţa şi cum au reacţionat la aceasta masele ? RĂSPUNS: Chemările din Algeria „Armata la putere I“ şi-au găsit în Franţa oglindirea în activitatea unor rebeli militari şi civili care au formu­lat cereri analoage. Intrucît un putch militar este legat de riscuri, generalul De Gaulle a pre­ferat să vină la putere păstrînd apa­renţa legalităţii şi ameninţînd cu re­beliunea militară. In acest caz nu era un interviu al lui Jacques Duclos vorba ca deputaţii să fie înlăturaţi cu forţa, aşa cum s-a întîmplat în timpul loviturii de stat a lui Ludovic Bona­parte din 2 decembrie 1851, ci ca ma­joritatea deputaţilor să fie silită să-l cheme pe generalul De Gaulle la pu­tere, exercitîndu-se asupra lor puter­nice presiuni şi speculîndu-se preju­decăţile lor anticomuniste. Dar aceste acţiuni n-au putut duce la succes fără ur­ anumit ajutor, aju­torul lui Guy Mollet, de exemplu, care a oferit generalului De Gaulle pretex­tul dorit pentru organizarea conferin­ţei sale de presă din 19 mai căreia, pentru a slăbi rezistenţa republicani­lor, i-a fost dat un ton întrucîtva „li­niştitor“. In timp ce acoliţii generalului De Gaulle începeau să demoralizeze pe deputaţii republicani, Partidul Comu­nist Francez a depus toate eforturile pentru a împiedica demoralizarea, pentru a ridica moralul celor slabi şi, în primul rînd, pentru a uni toate for­ţele clasei muncitoare şi ale republi­canilor în vederea unor acţiuni co­mune. In ziua cînd generalul De Gaulle a ţinut conferinţa sa de presă, zeci de mii de parizieni au început greva şi şi-au demonstrat voinţa de a apăra Republica. In timp ce presiunile dizidenţilor se intensificau şi acţiunile clasei munci­toare şi forţelor cu stare de spirit re­publicană se dezvoltau, guvernul dă­dea înapoi şi în noaptea de 26 spre 27 mai, Pflimlin, în cursul tratativelor secrete cu generalul De Gaulle, a de­clarat că este gata să-i predea funcţia de prim-ministru. Această capitulare s-a produs în momentul cînd voinţa maselor popu­lare de a apăra Republica s-a trans­format într-o puternică demonstraţie. Acest fapt este dovedit de puternica mişcare grevistă care s-a desfăşurat la 27 mai atît la Paris cît şi în pro­vincie, precum şi de evenimentele din 28 mai, cînd 500.000 de parizieni au organizat o puternică demonstraţia la care au participat atît comunişti cît şi socialişti, radicali-socialişti, ca­tolici şi alţi democraţi, cînd mişcarea maselor largi populare devenea în fiecare zi tot mai puternică, iar adep­ţii dictaturii personale erau într-o si­tuaţie din ce în ce mai dificilă. In ajunul grandioasei demonstraţii, generalul De Gaulle a declarat că „a păşit pe calea legală a creării unui guvern republican“, iar în noaptea de 27 spre 28 mai Pflimlin, deşi avea sprijinul majorităţii, a demisionat. ÎNTREBARE : A avut oare o însem­nătate hotărîtoare, pentru întorsătura pe care au luat-o evenimentele, activi­tatea nefastă a acelora care au contri­buit la scindarea clasei muncitoare şi a maselor muncitoare ? RĂSPUNS: După capitularea gu­vernului Pflimlin calea pentru De Gaulle a devenit liberă, însă era de aşteptat încă rezistenţa înlăuntrul ţă­rii şi rezistenţa parlamentului; îndeo­sebi trebuia să se obţină scindarea grupului parlamentar al socialiştilor care s-a pronunţat în majoritatea lui covîrşitoare împotriva lui De Gaulle. In acest scop trebuia ca generalul De Gaulle să fie prezentat drept „republi­can, care respectă libertăţile demo­cratice“. Aceasta a fost sarcina lui Guy Mollet şi a fostului preşedinte al Republicii, Vincent Auriol. Aşadar, cu 329 voturi contra 224 generalul a fost investit ca preşedinte al Consiliului de Miniştri. 42 de de­putaţi socialişti au votat pentru, iar 49 contra. In felul acesta activitatea acelora care mizau pe scindarea clasei mun­citoare şi a forţelor democratice a produs o breşă într-un loc deosebit de vulnerabil, şi anume în parlament, şi prin această breşă De Gaulle a reuşit să vină la putere, păstrînd aparenţa legalităţii. Acest lucru a fost favorit­zat şi de scandaloasele presiuni exer­citate, preşedintele Republicii fiind pri­mul care a dat exemplu în această direcţie. Dizidenţii şi acoliţii­­­, au dus un adevărat război al nervilor pentru a pregăti condiţiile capitulării. Din toate acestea rezultă că deşi gu­vernul De Gaulle s-a constituit exclu­siv sub aparenţa legalităţii, în reali­tate însă el este produsul rebeliunilor din Alger şi Ajaccio şi in acelaşi timp rezultatul capitulării lipsite de onoare a guvernului Pflimlin şi al trădării se­cretarului general al partidului socia­list, Guy Mollet. ÎNTREBARE : Care sînt primele învăţăminte ce se pot trage din a­­ceste evenimente ? RĂSPUNS: In primul rînd, mun­citorii şi democraţii pot constata că starea de spirit anticomunistă a făcut jocul rebelilor nu numai în cursul acestor evenimente dar şi înaintea lor. Cauzele situaţiei actuale trebuie căutate, fără îndoială, în politica dusă în ultimii 11 ani de majoritatea care oscila între Guy Mollet şi Pinay, a­­mîndoi membri ai noului guvern. Pe baza acestei majorităţi unite prin atitudinea anticomunistă se cons­tituiau guverne în timpul cărora na­ţiunea a avut de suferit multe umiliri, ca, de exemplu, lipsa de opoziţie îm­potriva atentatelor grave la indepen­denţa noastră, continuarea războaielor pustiitoare şi refuzul de a îndeplini revendicările legitime ale clasei mun­citoare şi maselor de oameni ai mun­cii de la oraşe şi sate. Muncitorii şi democraţii pot vedea unde a fost săvîrşită trădarea şi, în lumina faptelor, ei pot aprecia curajul şi amploarea luptei partidului comu­nist împotriva dictaturii personale, iar în urma acestui fapt prestigiul partidului comunist a crescut simţitor şi în acelaşi timp au fost obţinute mari succese în unitatea de acţiune a forţelor democratice şi clasei munci­toare. Toate acestea au întărîtat căpete­niile rebelilor în acţiunile lor antirepu­­blicane şi trebuie să recunoaştem că principalul lor scop — de a aduce la putere un guvern De Gaulle — a fost atins. Aceasta înseamnă că acum pen­tru clasa muncitoare şi pentru poporul francez a început o etapă nouă în lupta pentru apărarea Republicii. De aceea, ar fi primejdios să nu se înţeleagă pe deplin seriozitatea si­tuaţiei care s-a creat în urma venirii la putere a guvernului De Gaulle. ÎNTREBARE: Cum apreciaţi acum mersul evenimentelor din Franţa ? RĂSPUNS: Generalul De Gaulle, care este preşedintele Consiliului de Miniştri, dispune nu numai de împu­ternicirile obişnuite ale unui guvern obişnuit, ci şi de puterea executivă şi legislativă. De Gaulle, înconjurat de miniştri docili, prezintă o primejdie cu atît mai mare pentru instituţiile republi­cane cu cît dispune de puterea legis­lativă şi elaborează el însuşi proiectul de constituţie pentru a consfinţi ast­fel dictatura lui personală. Intrucît generalul De Gaulle a im­primat un caracter oficial aşa-numite­­lor „comitete ale salvării publice din Algeria“ în aceeaşi zi cînd comitetul analog din Lyon a dat publicităţii un manifest vădit fascist, îndreptat împo­triva muncitorilor şi a tuturor repu­blicanilor, generalul De Gaulle a jus­tificat toate actele de violenţă dato­rită cărora a ajuns la putere şi a proclamat anticipat drept juste toate acţiunile similare viitoare. După părerea gaulliştilor, aşa-nu­­mitele „comitete ale salvării publice“ care au luat fiinţă în cursul rebeliu­nii trebuie, pe de o parte, să înlocuias­că instituţiile legale ale Republicii, iar, pe de altă parte, cu ajutorul lor, tre­buie creată o mişcare fascistă care prin ofensiva ei împotriva libertăţilor politice şi sindicale este chemată să aibă un rol mai mult sau mai puţin similar cu rolul „falangei“ din Spania franchistă. Dat fiind că în Franţa nu există o mişcare gaullistă de masă, generalul De Gaulle intenţionează să o creeze. La aceasta slujesc aşa-numitele „comi­tete de salvare publică“ care, urmînd exemplul organizaţiilor fasciste ale lui Mussolini, intenţionează să insta­leze agenţi ai lui De Gaulle în cen­trele populate şi în întreprinderi. De aceea, este absolut necesar ca toţi muncitorii şi toţi republicanii să se unească pentru a demasca orice încercare de a se institui asemenea comitete şi pentru a mobiliza masele populare la lupta împotriva acestei acţiuni, dezvăluind adevărata faţă a organizatorilor acestor comitete — spioni, agenţi, provocatori şi fascişti. Clasa muncitoare şi masele populare au datoria să-i facă inofensivi. In afară de aceasta, după cum re­zultă din cuvîntarea lui de la Alger, De Gaulle se sprijină pe extremişti , colonialişti şi militarişti. Aceasta îngreunează considerabil reglementa­rea paşnică a problemei algeriene şi are drept consecinţă continuarea răz­boiului din Algeria. Aşadar, noul guvern se înfăţişează în adevărata lumină ca o întruchipare a forţelor celei mai negre reacţiuni şi ultracolonialismului marelui capital, care cer continuarea războiului din Algeria. Aceasta este în contradicţie cu adevăratele interese ale Franţei şi implică primejdia serioasă de extin­dere a războiului asupra întregii A­­frici de Nord. Cuvintele rostite de că­tre De Gaulle la Alger, cu privire la cele zece milioane de „francezi care constituie un tot unitar“, nu vor înă­buşi năzuinţele spre independenţă ale poporului algerian. In realitate „hotărîrile liberale“ des­pre care s-a vorbit în ultima vreme în anturajul generalului De Gaulle se rezumă la sprijinirea planurilor co­lonialismului, urzite de mult de că­tre Soustelle, agent venal al colonia­liștilor la Alger. Pe lingă aceasta, continuarea răz­boiului din Algeria nu poate să nu se răsfrîngă serios asupra situaţiei mun­citorilor şi a maselor muncitoare, ceea ce înseamnă că noul guvern se va lovi în primul rînd de ascuţirea problemelor sociale. Trebuie să fim pregătiţi pentru eventualitatea ca generalul De Gaulle să încerce să înăbuşe prin forţă orice împotrivire faţă de politica lui de război şi mizerie, el urmînd să pro­cedeze astfel cu sprijinul militarilor care caută să obţină rolul conducător în politică şi vor să excludă pe toţi reprezentanţii „sistemului“, după ex­presia gaulliştilor, pentru a instaura un fel de dictatură militară asupra populaţiei. Printr-o ironie cruntă a istoriei, Franţa şi-a pierdut libertatea din cau­za colonialismului, pe care încearcă cu încăpăţînare să-l impună popoarelor ce se străduiesc să traducă în viaţă dreptul lor la independenţă. In lumina acestor fapte este evi­dent cît de bine se aplică actualei si­tuaţii politice din Franţa cuvintele lui Marx şi Engels: „Nu poate fi liber un popor care asupreşte alte popoare“. ÎNTREBARE : După părerea dv„ cum va evolua lupta maselor? RĂSPUNS : Muncitorii francezi şi poporul francez vor trebui să lupte cu greu nu numai pentru a instaura pa­cea în Algeria, ci şi pentru a-şi apăra libertatea şi condiţiile de existenţă. Dar în Franţa există forţe sociale şi politice care sînt capabile să bareze calea fascismului şi să înfrîngă dicta­tura personală. In această ordine de idei trebuie să se sublinieze că evenimentele nu evo­luează chiar aşa cum sperau rebelii. Ei doreau să instaureze dictatura prin­tr-o manevră de surprindere, înainte ca muncitorii şi democraţii să se dez­meticească. Partidul Comunist Fran­cez, care era pe deplin conştient de răspunderea ce-i revenea, a reuşit să avertizeze în timp util clasa munci­toare şi ţara, creînd astfel condiţiile ce permit poporului să se mobilizeze în apărarea Republicii. Datorită eforturilor P.C.F. rezistenţa care a cuprins întreaga ţară s-a ex­tins şi asupra Adunării Naţionale, unde deputaţii din partea diferitelor partide au luat atitudine împreună cu comuniştii împotriva rebelilor şi au refuzat să sprijine pe De Gaulle. După cum subliniază Insă Biroul Politic al partidului nostru, esenţialul este că „în ţară, bărbaţi şi femei de cele mai diferite convingeri... s-au unit în apărarea libertăţilor cetăţe­neşti“. Deşi puternicele demonstraţii din Paris şi din provincie, grevele, acţiu­nile de tot felul, al căror număr a cres­cut de mai multe ori în ultimul timp, nu au putut împiedica instaurarea dictaturii personale, ele au contribuit totuşi considerabil la unirea tuturor forţelor republicane şi au creat condi­ţii prielnice unui nou avînt al luptei clasei muncitoare şi a forţelor demo­cratice. Comuniştii care au avut un rol pri­mordial în opera de unire a forţelor poporului împotriva fascismului s-au manifestat ca avangarda invincibilă a maselor republicane. Datorită creşterii prestigiului Partidului Comunist Fran­cez în această luptă, după prima eta­pă de luptă el a devenit şi mai pu­ternic şi mai unit. El este ferm hotă­­rit să-şi intensifice lupta pentru uni­rea maselor republicane şi în primul rînd pentru menţinerea unităţii tutu­ror forţelor care au apărat Republica. Partidul comunist face totul spre a extinde şi întări mişcarea pen­tru unirea forţelor antifasciste, în care scop în întreprinderi, în ora­şele şi satele Franţei iau fiinţă mii de comitete de acţiune pen­tru apărarea Republicii, alese pe baze democratice, care exprimă voinţa de luptă a maselor şi dovedesc că aces­tea se împotrivesc tuturor manevrelor îndreptate spre sciziune. Biroul Politic al Partidului Comu­nist Francez a chemat pe „toţi fran­cezii cărora le sînt scumpe interesele ţării şi care sînt cu adevărat devotaţi cauzei poporului“ să desfăşoare cu fermitate „lupta pentru pace în Alge­ria, pentru revendicările maselor mun­citoare, pentru slăbirea încordării in­ternaţionale“, indicînd astfel calea ce trebuie urmată pentru a împiedica pe fascişti să instaureze în Franţa domi­naţia lor ruşinoasă. Această cale este calea unităţii şi a luptei, iar la capătul ei — după în­vingerea obstacolelor şi dificultăţilor — ne aşteaptă o victorie sigură.“* ^ U­N PUTERNIC POTENŢIAL I­NDUSTRIAL Republica Democrată Germană se numără printre statele europene cu un înalt nivel de dezvoltare indus­trială. Legăturile strînse cu U­R­S.S. şi cu ţările de democraţie populară, solidaritatea internaţională a oa­menilor muncii din lagărul socia­list au fost un factor important care a contribuit nu numai la recon­strucţia economiei naţionale de pe actualul teritoriu al R. D. Germane, dar şi la depăşirea nivelului ante­belic şi creşterea considerabilă a producţiei. Astăzi, oamenii muncii din R. D. Germană şi, alături de ei, întregul lagăr socialist privesc cu bucurie, cu justificată mîndrie, puternicele oţelării şi laminoare, uzinele chimice, marile mine de lignit, modernele întreprinderi de maşini, dezvoltata industrie uşoară şi noile şantiere navale ale R. D. Germane. Printre statele Europei, în ceea ce priveşte producţia in­dustrială globală, R. D. Germană deţine astăzi locul al 5-lea. Consolidarea economică şi politi­că a R. D. Germane merge paralel cu continua creştere a prestigiului ei internaţional ca partener comer­cial. Comerţul exterior al R. D. Germane se dezvoltă pe temelia solidă a comerţului cu ţările socia­liste care, în 1957, reprezenta 73,4% din volumul total al comerţului exterior al republicii. R. D. Germană este astăzi, după Uniunea Sovietică, al doilea produ­cător şi exportator de maşini din lagărul socialist şi cel mai mare producător şi exportator de îngră­şăminte de potasiu şi brichete de lignit. R. D. Germană deţine, după U.R.S.S., un loc de frunte şi în co­merţul exterior al R. P. Române. In comparaţie cu anul 1957, volu­mul comerţului exterior dintre cele două ţări sporeşte în 1958 cu peste 15%, lărgindu-se totodată varie­tatea mărfurilor livrate. Realizările din domeniul econo­me HANS LIEBSCH Consilier comercial al ambasadei R. D. Germane in R. P. Romina miei, constituind o expresie a dez­voltării socialiste a producţiei în R.D. Germană, sunt totodată un rezultat al colaborării strinse dintre ţările socialiste. Astfel, pe reţelele de căi ferate ale R.D.G. circulă pentru prima oară trenuri de marfă pro­duse de uzinele „23 August“ din Bucureşti, iar în minele de lignit — vagoane basculante fabricate la uzinele „Gh. Dimitrov“ din Arad. Seminţele selecţionate de porumb şi porumbul de furaj din R.P. Ro­­mină constituie în mîinile ţăranilor cooperatori din R. D. Germană o armă bună pentru sporirea produc­ţiei animaliere destinate pieţei. Strînsele relaţii economice dintre R. D. Germană şi R. P. Romină îşi găsesc concretizarea şi în construi­rea combinatului de celuloză din stuf de la Brăila. Şi aci, în colabo­rarea tehnico-economică prieteneas­că cu R. P. Romînă, R. Cehoslovacă şi R. P. Polonă, R. D. Germană îşi vădeşte potenţialul ei economic prin lucrările făcute în calitate de pro­iectant principal. Ca o mărturie a colaborării fră­ţeşti dintre ţările socialiste, R. D. Germană a livrat în termen scurt R. P. Romine, în primăvara anului a­­cesta, 146 pulverizatoare cu motor şi chimicalele necesare pentru com­baterea dăunătorilor care inva­daseră unele regiuni forestiere ale ţării. Macaralele cu cablu din Leipzig pentru hidrocentrala „V. I. Lenin“ de la Bicaz, laminoarele din Mag­deburg, pentru uzinele „N. Cristea“ din Galaţi, filatura de bumbac cons­truită la Karl-Marx-Stadt şi insta­lată la Sf. Gheorghe — toate aces­tea constituie dovezi concrete ale colaborării şi într-ajutorării frăţeşti în construirea socialismului. Relaţiile comerciale dintre R.D. Germană şi celelalte ţări se înteme­iază pe deplină egalitate în drepturi a partenerilor, pe respectarea suve­ranităţii de stat şi asigurarea avan­tajului reciproc. Pe această bază, R.D. Germană întreţine relaţii co­merciale cu aproape toate ţările ca­pitaliste. Cu 25 din ele a încheiat convenţii comerciale şi de plăţi. O mărturie a prestigiului de care se bucură R.D. Germană pe piaţa mon­dială capitalistă este, de pildă, po­dul Söderström din Stockholm, care are o lungime de 236 m., o lăţime de 19 m., 6 căi de circulaţie şi o greutate de 900 tone. El a fost ter­minat în martie a.c., înainte de ter­men, de constructorii de poduri de la uzina din Lauchhammer (R.D.G.). La fel, constituie dovezi ale încre­derii pe care şi-a cîştigat-o R.D.G., ca partener economic, macaralele grele construite de uzina din Ebers­­walde şi instalate în portul Ams­terdam, uriaşul excavator care func­ţionează la exploatarea minieră „la zi“ din Karpfenberg (Austria), fa­brica de postav de la „Cornul de Aur“ (Turcia). Ele demonstrează în­treaga absurditate a tezei unor po­liticieni occidentali cu privire la „inexistenţa“ R.D. Germane. R.D. Germană acordă o deose­bită însemnătate comerţului cu ţă­rile foste coloniale care s-au eliberat de mătuşele imperialismului. Astăzi, cînd statele imperialiste fac totul pentru a submina ţările arabe, pentru a le supune din n­ou jugului colonial, R. D. Germană îşi demonstrează poziţia anticolonialis ■­tă clară şi categorică prin consoli­darea şi extinderea relaţiilor comer­ciale şi economice cu aceste ţări Astfel, de pildă, volumul importului de bumbac din Republica Arabă U­nită în R. D. Germană a fost în 1954 doar de 4.200 tone, pe cînd in 1957 a sporit la 11.600 tone. 50% din totalul maşinilor de scris importata de R.A.U. provin din R.D.G. Circa 30% din totalul maşinilor-unelte şi 20°/n din cel al tractoarelor şi maşi­nilor agricole importate de R.A.U, provin de asemenea din R.D.G. Pe de altă parte, economia R.D. Ger­mane, liberă de orice crize, consti­tuie pentru ţările slab dezvoltate o piaţă sigură pentru desfacerea pro­duselor lor. Şi în comerţul intergerman, adi­că în comerţul R.D. Germane cu Germania occidentală, s-au înregis­trat progrese, în ciuda piedicilor puse de autorităţile federale. A­­ceste progrese constituie o ex­presie a aprecierii produselor R.D. Germane chiar şi în Germania occi­dentală, care dispune de o industrie dezvoltată. Astfel, în minele de la Peine şi in uzinele de oţeluri spe­ciale din Krefeld, în oţelăriile „Witten“, precum şi la uzinele „Klökner“ din Bremen, funcţionea­ză uriaşe poduri rulante şi macarale grele de diferite tipuri, purtînd marca uzinelor de macarale din E­­berswalde sau a uzinelor de maşini grele „Ernst Thälmann“ din Mag­deburg. Ele constituie o mărturie a înaltului potenţial al industriei şi a marilor posibilităţi de care dis­pune comerţul Republicii Democra­te Germane — primul stat socialist de pe pămîntul Germaniei. 0*0 Pas. 5

Next