Scînteia, aprilie 1961 (Anul 30, nr. 5121-5150)
1961-04-01 / nr. 5121
In oglinda apel. (Fotó : Agerpres) IDe jur-împrejur, sate, gospodărU®iii colective: Topiaisai, Scărişoara, Comana, Tătaru, Moşneni, Pecineaga, Pelinu etc... Şi aici în mijlocul lor, pe un platou uşor ondulat, desfăşurat pe 6.500 hectare se află gospodăria de stat „Costache Burcă“. O clădire nu prea arătoasă, ca un han mare, cu o livadă tînără dinainte. O altă clădire, mai răsărită, nouă : clubul, cu difuzoare, cu panouri şi pomi împrejur. Apoi construcţiile pentru sectorul zootehnic, atelierul mecanic, parcul de maşini. Camioane remorci încărcate cu gunoi de grajd se duc spre cîmp ; alte camioane încarcă saci cu porumb şi-i transportă la Constanţa. Un cartier de locuinţe cu grădiniţe de flori, cu cişmele la porţi, şi în mijlocul acestui cartier — ceea ce este mai scump în această aşezare : un cămin în care cresc vreo treizeci de copii, cu salonaşul lor de joc şi sufrageria lor, cu dormitorul lor cochet şi îngrijit, cu bucătărioara lor dietetică, cu surorile şi educatoarele lor. O linie de înaltă tensiune, o linie telefonică, o şosea asfaltată (Constanţa—Negru Vodă) leagă gospodăria aceasta de Constanţa şi de restul ţării. Poate şoseaua asta asfaltată, poate clădirea principală, cu faţada largă, poate secţiile răspîndite pînă departe, pe o mare întindere sau cîmpia care ne cuprinde de peste tot şi aminteşte marea — poate toate acestea, la un loc, fac să mă simt la marele combinat de îngrăşăminte Năvodari. Cam în felul acesta se află situate gospodăriile de stat , mici oraşe, adevărate uzine agricole pe o rază de mulţi kilometri, iar împrejurul lor — satele, gospodăriile colective. Este ca şi cum, din loc în loc, nişte uriaşi s-au aşezat în mijlocul cîmpurilor şi în jurul lor se string satele, se string ţăranii să-i vadă pe aceşti uriaşi ce ştiu să facă — să le vadă puterea. Şi ei ştiu, într-adevăr, ce să facă: au învins pustietatea, înţelenirea, au dus lupte încleştate cu secetele, cu natura sălbatică, scot recolte din ce în ce mai însemnate din pămînt, supun şi îmblînzesc natura, îi descoperă forţele şi le transformă în forţe ale lor, înmulţesc cirezi şi turme şi ajung să schimbe cu totul faţa pămîntului. Iar satele de ţărani, văzîndu-i, urmărindu-i cu luare-aminte pe aceşti giganţi cutezători, prind curaj şi împrumută secretele acestor mari puteri. Pe locurile acestei gospodării au fost cîteva moşii. De la foştii boieri n-a rămas nici o construcţie — o singură cocioabă. Nu-şi aminteşte nimeni să-i fi văzut pe boieri pe aceste locuri. Pâmîntul îl lucrau pescarii din Deltă. La început, gospodăria de stat a avut 16 mii de hectare, cîteva tractoare vechi, de adunătură. Lucrau pe atunci, pe pămînturile gospodăriei mai mult de două mii de oameni. Arăturile se făceau la 12 cm, se întîrziau, rămîneau pămînturi TRAIAN COŞOVEI nearate pentru primăvară şi se mai dădea şi la ţăranii din sate, să are cu caii. Se cereau munci multe şi uriaşe. Şaisprezece mii de hectare trebuiau arate, semănate cu tractoare vechi, cu vitele, recoltate cu coase, cu seceri, cu secerători simple ; secerat, legatul snopilor, clăditul snopilor, căratul , la batoze, cu căruţele, batoze vechi, puţine. Se treiera din iulie pînă dădeau ploile, zăpezile. Totuşi, într-un loc şi-n altul, giganţii aceştia erau puternici şi, venind cu un sac uriaş de grîu pe umerii lor, umpleau silozurile ţârii. T tot mai multe gospodării de N stat au devenit rentabile, adevărate forţe economice. Uriaşii, umăr lîngă umăr, au început să-şi reverse sacul. Gospodăria de stat „C. Burcă“ de pildă, cu ani în urmă, a produs mai puţin de o mie kg. grîu la hectar, în 1960 a produs 2.200 kg. grîu la hectar iar preţul de cost la tonă a fost simţitor redus. In 1956 avea 22 de vaci; în prezent are 700 vaci de rasă cu o producţie anuală de 2.900 kg. lapte pentru fiecare vacă. In 1956 gospodăria a vîndut statului 74 tone carne ; în 1960 a vîndut 400 tone carne. In 1950 mecanizarea era abia la început. In prezent mecanizarea muncilor la porumb este de 80 la sută, iar la grîu, orz, ovăz de sută la sută. în 1960 s-a făcut recoltarea în 11 zile, iar în 1961, 65 de combine vor recolta totul în 5 zile. Campania recoltării va fi într-adevăr o campanie fulger. In 1950 se semăna porumbul în condiţii grele, i se dădea o praşilă tîrzie. Nu erau maşini, nu erau destui specialişti pregătiţi, nu erau îngrăşăminte. In 1960 au scos 4170 kg. porumb boabe la hectar. Iar brigada a doua condusă de şeful de brigadă, comunistul Căluţ Gheorghe, a scos aproape un vagon de porumb ştiuleţi la hectar, 3.600 kg. orz şi 2.700 kg. grîu la hectar. In anul 1956 gospodăria a avut pierderi; în 1960 a avut beneficii 5,2 milioane lei. Intre aceste două etape stă cuprins drumul străbătut de această gospodărie de stat. Toate cifrele pe care le dau aici şi care marchează realizările gospodăriei. „C. Burcă“ nu sunt recorduri pe ţară însă ele sunt semne că această gospodărie puternică s-a pus în mişcare, antrenînd odată cu ea întregul angrenaj de gospodării de stat şi colective care o înconjoară. In toamna lui 1960, gospodăria a semănat 2.523 hectare de grîu din soiuri superioare. Au fost condiţii grele pentru însămînţare. Din luna iulie nu mai dăduse nici o ploaie. Fiarele plugurilor se îndoiau. Era greu de arat, dar era şi mai greu de pregătit terenul pentru însămînţat. De 7 ori mecanizatorii au discuit, in loc de două ori, cît se lucrează obişnuit. Tăvălugind, discuind, grăpînd au sfărîmat bolovanii ca fierul şi au pregătit terenul şi au putut însămînţa grîul în condiţii bune. Grîul a răsărit frumos, iar mai tîrziu, după ce a plouat, au dat cu grapele rotative şi au desăvîrşit lucrarea. Forţa acestor uriaşi nu se mai măsoară în braţe de muncă ci în cai putere. Gospodăria este înzestrată cu 65 tractoare UTOS 26—27, echipate cu pluguri suspendate, 65 combine pentru grîu (21 au sosit nu demult, noi, argintii). Se așteaptă sosirea a încă 21 tractoare UTOS 27. In plus, gospodăria are 18 semănători pentru grîu, 33 semănători pentru porumb, 26 cultivatoare pentru prăşit mecanic, 14 combine pentru cules porumbul, 6 autocamioane, 56 remorci. Am văzut cum vin tractorişti singuri şi cer îngrăşăminte pentru culturi, cum vin şi anunţă apariţia dăunătorilor, cum cer, insecticide. I-am cunoscut aici pe mecanizatorii Căluţ Gheorghe, Ibraim Amet, Popa Gheorghe, Anis Amet şi pe Neagu Ion. Acesta din urmă este vestit pentru că e omul fără nume, s-a născut pe o moşie, dar cine îi sunt părinţii — nimeni nu-i poate da un răspuns. Neagu Ion — oamenii i-au dat totuşi un nume — este un băiat vrednic, este căsătorit, are doi copii. Este vestit prin priceperea lui pe tractor. La semănatul porumbului el merge cu tractorul pe o lungime de cîţiva kilometri în linia cea mai dreaptă, asigurînd astfel prăşitul mecanic în cele mai bune condiţii. Neagu Ion vine dintr-un total anonimat, ca din pămînt, răsărit, crescut în această gospodărie, devenit şef de brigadă. Şcoală a învăţat în gospodărie — şi ştie să facă agricultură modernă. Şi dacă stăm să ne gîndim, mulţi oameni de aici vin dintr-un mare anonimat — chiar dacă au stare civilă, vin din anonimat şi se fac aici cunoscuţi prin munca lor şi îşi pun aici, în lumină, priceperea, calităţile lor, firea lor muncitoare, se dezvoltă, cresc şi se transformă, capătă frumuseţe printr-o conştiinţă nouă, crescută în ei din marile realizări la care pun umărul. Tot secretul este omul“. De zeci de ori am auzit aceste vorbe cît am umblat prin gospodăria aceasta mare. In tot ce vedeam acolo mare şi bun — omul avea rolul hotărîtor, datorită oamenilor erau toate aşa cum le vedeam. La crescătoria de păsări, în halele unde creşteau puii mici, de vreo săptămînă, am cunoscut mai multe îngrijitoare, printre care Osman Afişe, toate harnice şi îndrăgostite de munca lor. Era spre seară, se aprindeau luminile peste tot, in crescătorii, la grajduri, la crescătoriile de porci. Pe lîngă pereţii halelor erau aşezate termometre. Halele erau întinse, aşternute cu un strat moale şi strălucitor de paie curate şi pui mulţi — cîte 1.500 de pui de fiecare hală — umblau, ciuguleau, beau apa din jgheaburi delicate, se încălzeau sub lămpile infraroşii care atîrnau din loc în loc în hale. Erau privelişti deosebit de gingaşe, vii, şi greu te îndurai sâ te desparţi de ele. Era destul ca femeia să bată din palme odată pentru ca în clipa aceea o mie cinci sute de căpuşoare galbene să se înalţe şi trei mii de mărgele vii, strălucitoare sâ se uite spre tine. Aşa este (Continuare in pag. 5-a) (Desen de N. POPESCU) SCÎNTEIA Carnet cultural COLECŢIA „BIBLIOTECA ŞCOLARULUI“ In colecţia „Biblioteca şcolarului", care apare sub îngrijirea Editurii Tineretului, se publică texte alese dintre cele mai valoroase ale scriitorilor clasici şi moderni romîni şi străini. In această colecţie au apărut pînă acum aproape 140 de titluri de lucrări originale într-un tiraj de 3.200.000 exemplare şi aproximativ 40 de titluri de lucrări traduse în 910.000 exemplare. Din luna ianuarie a acestui an, volumele colecţiei apar periodic, odată la două săptămîni, în condiţii grafice îmbunătăţite. Printre volumele in curs de apariţie se află: ,,Romînia pitorească" de Al. Vlahuţă; „Starea socială a muncitorilor plugari“ de N. Bălcescu; „Fabule" de Krîlov şi altele. SA CUNOAŞTEM ARTA FILMULUI Unul din ciclurile de conferinţe care se ţin la Lectoratul central al S.R.S.C. din Capitală oferă auditorilor cunoştinţe variate din domeniul cinematografiei. In ciclul „Să cunoaştem arta filmului" au fost expuse pînă acum, de către regizori, actori, creatori de filme, conferinţe despre filmul romînesc, lupta P.C.R. oglindită în cinematografie, realizări în domeniul filmului documentar ştiinţific, al filmului de desen animat, păpuşi şi marionete etc. Următoarele conferinţe se vor referi la cinematografia sovietică şi din ţările de democraţie populară. Conferinţele sunt urmate de proiecţii de filme sau fragmente din cele mai valoroase creaţii cinematografice care servesc ca material ilustrativ în timpul expunerilor. EXPOZIŢIE DE ARTĂ PLASTICA In sălile Muzeului de artă din Tg. Mureş s-a deschis recent o expoziţie de artă plastică. Expoziţia cuprinde numeroase linogravuri şi xilogravuri inspirate din munca şi viaţa nouă a oamenilor muncii din ţara noastră. Pămîntul şi oamenii Revista franceză „SCIENCE ET VIE“ relatează : S-a calculat (desigur cu aproximaţie) că în anul 1000 populaţia tuturor continentelor era de 275 milioane oameni. Acest număr s-a dublat abia peste 7 secole. Apoi, creşterea populaţiei s-a accelerat. In 1800 ea a atins un miliard, în 1900 — un miliard și jumătate, în deceniul al treilea al secolului nostru — 2 miliarde, iar în 1960 — 2 miliarde 800 milioane. Cum se ease polimerii In viața noastră de toate zilele, în fiecare clipă aproape, avem de-a face cu nenumărate obiecte fabricate din materiale polimerice — de la ciorapul de relon pînă la... geamurile autobuzelor. Se pare că în istoria omenirii după epoca pietrei, a bronzului, a fierului a început o epocă nouă, epoca materialelor sintetice, constituite din polimeri. Să facem, împreună, o excursie în lumea moleculelor din care sunt alcătuite aceste materiale minunate, pentru a afla cum iau ele naştere şi cum pot fi schimbate proprietăţile lor prin intervenţia chimistului. Să privim, întîi, în interiorul moleculelor, particule atît de mici încît nu pot fi zărite nici cu cele mai perfecte aparate optice. Ele nu apar nici în cîmpul vizual al microscopului electronic care măreşte de o sută de mii, două sute mii de ori, căci pentru a deveni vizibile ar trebui mărite de multe milioane de ori. Şi totuşi tehnica a pus în mina omului mijloace care ne dezvăluie, cel puţin indirect, atît mărimea, greutatea şi forma moleculelor, cît şi distanţa dintre atomii care compun aceste molecule. Examinîndu-se diverse substanţe cu ajutorul unor metode de studiu, bazate, între altele, pe utilizarea razelor X, a viscozometriei etc. s-a constatat că unele au moleculele foarte mari. Deşi invizibile, sunt de-a dreptul uriaşe în comparaţie cu moleculele obişnuite. Sunt foarte mari şi moleculele din corpul plantelor și animalelor, de exemplu moleculele celulozei, amidonului, albuminelor. Ele sunt de sute de mii și chiar de milioane de ori mai mari decit molecula de hidrogen. Aceste molecule gigantice au fost denumite macromolecule. Chimia a elaborat, mai ales în ultimul timp, numeroase metode de sinteză cu ajutorul cărora pot fi produse substanţe macromoleculare diferite, unele asemănătoare, altele cu totul deosebite de cele existente în natură. Moleculele simple şi mici, prin unirea cărora se formează macromolecula, se numesc monomeri,adică alcătuite dintr-o singură parte), iar produsul obţinut este de prof. univ. E. ANGELESCI) membru corespondent al Academiei R. P. Romíne polimerul (alcătuit din mai multe părţi). Atomii din molecula monomerului capabil de polimerizare sunt uniţi între ei prin cel puţin două legături, sau valenţe, cum se spune în chimie. In anumite condiţii, bine cunoscute de ştiinţa modernă, legătura dintre unii atomi poate fi desfăcută, rămînînd valenţe libere, nesaturate. In această stare, prin valenţele libere, se pot uni între ei foarte mulţi monomeri formînd o moleculă gigantică — polimerică, un lanţ întreg compus din zeci de mii şi chiar sute de mii de molecule simple. Polimerizarea se desfăşoară în mai multe etape care se succed în cadrul aceluiaşi proces. La început, prin acţiunea unor substanţe chimice cum sunt catalizatorii, a radiaţiilor sau a presiunilor înalte, a temperaturii etc. se desfac, după necesităţi, unele legături bine determinate dintre atomii din interiorul monomerului, apărînd valenţele libere capabile să se lege de alte molecule de monomer. Această etapă, de activare a monomerului, reprezintă procesul de iniţiere a lanţului de polimerizare. în etapa următoare, de creştere a lanţului, moleculele activate ale monomerilor, adică cu valenţele libere, se unesc unele cu altele dînd naştere la produse cu greutate moleculară mai mare. Mărimea lanţului format determină gradul de polimerizare şi, implicit, greutatea moleculară, dimensiunea şi forma polimerului obţinut. Greutatea moleculară a polimerului realizat este multiplul greutăţii moleculare a monomerului din care este compus. Macromoleculele pot lua naştere şi pe altă cale, decit prin legarea monomerilor între ei prin valenţe libere, anume prin reacţii chimice între două molecule din monomeri diferiţi. De exemplu, dacă unul conţine un atom de oxigen şi unul de hidrogen, iar celălalt un atom de hidrogen. In acest caz se creează o legătură chimică între moleculele celor doi monomeri, eliminîndu-se o moleculă de apă (H2O). Prin acest proces de condensare, sau de „policondensare“, dacă este repetat de un număr mare de ori, se obţine de asemenea o macromoleculă, dar greutatea moleculară a polimerului obţinut nu va mai fi, fireşte, multiplul greutăţii moleculare a monomerului. Polimerii au proprietăţi dintre cele mai diferite, pe care le putem schimba după dorinţă. După gradul de polimerizare, adică după numărul crescînd al monomerilor din compoziţia lor, polimerii îşi schimbă însuşirile devenind din lichide vâscoase, substanţe solide, elastice sau, poate, chiar foarte dure. Schimbarea parţială a atomilor de carbon dintr-un monomer cu atomi de siliciu duce la crearea unor polimeri rezistenţi la temperaturi înalte şi cu foarte bune proprietăţi electrice. Proprietăţile polimerilor depind şi de forma macromoleculei obţinute. Dacă procesul de polimerizare sau de policondensare se bazează pe un monomer care permite creşterea moleculei în lanţ, se nasc molecule filiforme. Aceste molecule filiforme, în general, sunt solubile în dizolvanţi organici şi sensibile la modificările de temperatură, materialul obţinut fiind termoplastic, adică forma lui poate fi schimbată prin încălzire. Dacă pornim însă de la un monomer la care pot fi desfăcute mai multe legături decît două, aceasta permite formarea unor legături încrucişate, apar macromolecule care reprezintă o adevărată ţesătură de molecule filiforme ce se întind în spaţiu pe trei direcţii, în formă de reţele. Acest polimer, în faza finală, nu mai poate fi dizolvat sau înmuiat prin încălzire, a devenit termorigid. Prin variate metode de sinteză se obţin produse care pot fi turnate în forme sau stanţate, apoi produse elastice cu grade de elasticitate diferite, polimeri impermeabili pentru apă, izolatori termicci, polimeri rezistenţi la coroziune şi în stare să înlocuiască cu succes metalele neferoase - plumb, nichel, cupru, bronz — dar şi materialul feros — oţeluri inoxidabile, oţeluri rezistente la acizi, fierul, fonta etc. Reamintim că din polimeri se pot fabrica piele şi talpă artificială de bună calitate, precum şi nenumărate alte produse, de o uriaşă însemnătate economică. In ultimul timp, s-au realizat din macromolecule şi noi materiale de construcţie — masele plastice armate — din care se pot fabrica caroserii de automobile, corpuri de nave etc. Materialele sintetice polimere au căpătat aplicaţii importante şi în alte domenii de activitate. In chirurgie, de pildă, pot servi la înlocuirea plasmei sanguine în cazul de hemoragii, la confecţionarea de proteze etc. Prin grija partidului şi guvernului industria materialelor sintetice macromoleculare se dezvoltă. Uzinele chimice din Turda produc policlorură de vinil. Uzinele de fibre sintetice din Săvineşti - relon. Combinatul chimic Făgăraş — răşini sintetice (bachelită), iar diferite alte uzine prelucrează aceste materiale în produse finite. Punîndu-şi întreaga capacitate de muncă în slujba patriei chimiştii se străduiesc să răspundă cu cinste şi sarcinilor puse de dezvoltarea industriei polimerilor. Cum îşi schimbă polimerul însuşirile şi posibilităţile de utilizare, odată cu creşterea numărului monomerilor. Un laborator submarin Tinerii ingineri leningradeni M. Diomidov şi A. Dmitriev au construit un „batiscaf“ capabil să se cufunde la o adincime de 11.500 m. Batiscaful are două motoare electrice şi este utilat cu cele mai moderne instrumente de navigaţie. Batiscaful (a cărui schemă a fost publicată de revista sovietică „NAUKA I JIZN“) este un adevărat laborator ştiinţific, avînd la dispoziţie aparate moderne de cercetări. Observaţii se pot face şi vizual, prin ferestre armate cu o sticlă specială. In dreptul lor sunt montate faruri puternice, ceea ce dă posibilitatea efectuării de fotografii şi filmări. Legătura cu lumea exterioară se menţine printr-un telegraf cu ultrasunet. Cu ajutorul acestui batiscaf, savanţii sovietici vor putea efectua importante cercetări ştiinţifice în adincul mărilor şi oceanelor. Far cu energie solara In Japonia există un far care funcţionează pe baza energiei solare. 648 de elemente de siliciu transformă în cursul zilei lumina solară în energie electrică şi încercă o baterie specială. în timpul nopţii bateria alimentează un bec puternic care, in intervalul de 7 secunde, se aprinde și se stinge de două ori. Lumina acestui far este vizibilă la o distanță de 17 km. Pînă acum farul funcționează perfect. pro- 010----------- Cel mai bun medicament Psihologul american, dr. Zwingman, relatează revista vest-germană „KRISTALL“, a deschis la Frankfurt pe Main o clinică ai cărei pacienţi sunt militari americani aflaţi în R.F.G., care suferă de dorul patriei. Acolo ei sunt supuşi unui tratament care-i face să „uite de cămin“. Se pune întrebarea : n-ar fi oare mai bine să se lichideze însăşi cauza bolii, prin trimiterea în S.U.A. a soldaţilor americani aflaţi pe teritorii străine ? Judecătorul şi contrabandiştii La Fort Pierce (S.U.A.) se judecă procesul asasinării judecătorului C. E. Chillingworth şi a soţiei acestuia. Printre cei implicaţi este şi fostul judecător J. A. Peel. Asasinii au mărturisit că în schimbul sumei de 2.000 dolari, primite din partea lui Peel, ei au legat în lanţuri victimele și le-au aruncat în ocean. Motivul crimei : Chilling worth descoperise că Peel avea strînse legături cu contrabandiștii. Culcuşul lor , podeaua Noapte de noapte, în acest coridor subteran al gării Ueno din Tokio se refugiază zeci de şomeri lipsiţi de adăpost. Ştiaţi că... • cea mai mare ploaie de meteoriţi s-a observat în noaptea de 12—13 noiembrie 1833? Ea a durat peste 10 ore. In acea noapte au căzut circa 240.000 de meteoriţi. • Groenlanda este cea mai mare insulă de pe Pămînt — are o suprafaţă de 2.176.000 kmp, din care 1.834.000 sunt acoperiţi de gheţari ? Aceşti gheţari sunt adevăraţi „campioni" în ce priveşte viteza cu care înaintează. Cel mai rapid dintre ei — gheţarul Uperniwik — înaintează zilnic cu circa 38 m. • cel mai vechi desen păstrat pînă in zilele noastre datează din perioada paleoliticului superior (anii 30.000-15.000 i.e.n.) . Desenul* represented capul unui cerb — se află pe peretele unei peşteri din provincia Malaga (Spania). Gravură în miniatură Fotografiade mai sus înfăţişează silueta marelui poet revoluţionar ucrainean T. G. Şevcenko, datele 1861—1961, o vignetă şi inscripţia : „Nu te-am uitat, Taras I Muzeului de stat T. G. Şevcenko din Kiev, cu prilejul comemorării a 100 de ani de la moartea marelui Cobzar. Muncitorii de la Arsenal". In dreapta — textul poeziei „Zapovit Fotografia este mult mărită, în realitate, gravura pe sticlă are dimensiunile 760—800 microni, adică mai puţin de 1 mm.p. I Ea a fost executată de muncitorul V. P. Lisak de la uzina „Arsenal —I ,V, I, Lenin“ din Kiev. Nr. 5121 1 1 'Ws