Scînteia, octombrie 1967 (Anul 36, nr. 7479-7509)

1967-10-14 / nr. 7492

PROLETARI DIN TOATE TARILE, M­ÎTÎ-VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL P.C.R. Anul XXXVII Nr 7492 Sîmbătă 14 octombrie 1967 8 PAGINI - 30 BANI Măsuri de mare însemnătate pentru ridicarea pe o treaptă superioară a cointeresării materiale şi creşterea nivelului de trai Presa de ieri a publicat Hotărîrea plenarei C.C. al P.C.R din 5—6 octombrie 1967 cu pri­vire la îmbunătăţirea sistemului de salarizare şi majorarea salariilor. Ecoul larg al Hotărîrii, interesul deosebit şi via satisfacţie cu care ma­sele muncitoare au întîmpinat-o sînt o reflec­tare a încrederii lor neţărmurite în politica eco­nomică a partidului şi statului nostru, a cărei trăsătură caracteristică o constituie grija pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al oame­nilor muncii, pentru bunăstarea întregului po­por, pe temelia sănătoasă a dezvoltării şi întă­ririi potenţialului economic al ţării. M­ăsurile adoptate de plenară se întemeiază pe hotărîrile Congresului al IX-lea al partidu­lui cu privire la creşterea salariului real al oa­menilor muncii cu circa 25 la sută în 1970 faţă de 1965, în principal prin majorarea salariului nominal. Trecîndu-se la traducerea în viaţă a acestor hotărîri, în anul 1966 veniturile băneşti provenite din salarii au crescut cu 11,3 la sută In acest an au fost majorate salariile unor ca­tegorii de muncitori şi cadrelor de economişti. De o deosebită însemnătate economică şi so­cială este măsura luată, cu un an mai devreme decît se prevedea în cincinal, privind majora­rea, începînd de la 1 august 1967, a salariilor mici din toate ramurile de activitate. Numai majorările aplicate în acest an asigură la nive­lul unui an întreg mărirea veniturilor salariaţi­lor cu peste un miliard şi jumătate lei. Cu pregnanţă se vădeşte preocuparea con­stantă a partidului, care a luat forma unei po­litici sistematice, ca, în cadrul creşterii gene­rale a salariilor, să se asigure sporirea cu pre­cădere a salariilor mici. Efectele aplicării con­secvente a acestei politici îşi găsesc expresia în faptul că, dacă în 1957 ponderea salariaţi­lor cu salarii de pînă la 700 lei cuprindea ma­rea majoritate a salariaţilor (63,4 la sută), iar a celor cu salarii între 1 001—1 51­0 lei constituia doar o mică minoritate (11,6), în prezent nu mai există salariați cu salarii sub 700 lei, iar cei care au salarii între 1 001 ș 1 500 lei formează categoria cea mai mare de salariați, ponderea lor ajungînd la 40,9 la sută. Acum, în vederea îndeplinirii mai departe a sarcinilor trasate de Congresul al IX-lea al par­tidului cu privire la creşterea nivelului de trai al oamenilor muncii, plenara a hotărît adopta­rea unor măsuri privind îmbunătăţirea sistemu­lui de salarizare şi continuarea eşalonată pe ramuri, începînd cu trimestrul IV 1968, a ac­ţiunii de majorare generală a salariilor, în me­die cu 12,3 la sută, astfel încît în 1970 ea să cu­prindă toate categoriile de salariaţi. Majorarea generală a salariilor se va face diferenţiat pe ramuri şi subramuri, precum şi pe categorii de personal , între 11,8 la sută pentru personalul tehnic-administrativ şi de specialitate şi apro­ximativ 12,6 la sută pentru muncitori, ceea ce înseamnă că muncitorii vor beneficia de o spo­rire a salariilor mai mare decît majoritatea ge­nerală medie pe economie. La nivelul ultimului an al cincinalului, cînd toţi salariaţii se vor bucura de aceste majorări, veniturile lor bă­neşti vor creşte — aşa cum se arată în Hotărîre — cu peste 10,5 miliarde lei. Este deosebit de semnificativ că, prin creşte­rea an de an a salariului mediu, prevăzută în planul de stat, împreună cu majorarea generală a salariilor stabilită de plenară, se va asigura sporirea salariului mediu de la 1115 lei in anul 1965 la peste 1 400 lei în 1970, adică cu circa 26 la sută. Ca urmare a creşterii în asemenea pro­porţii a salariului mediu pe economie, ponderea salariaţilor cu salarii pînă la 1 000 de lei va scădea foarte mult, în timp ce ponderea salaria­ţilor cu salarii între 1 001—1500 lei şi între 1501—2 500 lei va creşte sensibil, de la 59,2 la sută în 1967 la 72,3 la sută în 1970. Oamenii muncii văd în prevederile acestei Hotărîri o nouă şi grăitoare confirmare a ade­vărului de care s-au convins de-a lungul anilor construcţiei socialiste, că întreaga politică a partidului de dezvoltare economică a ţării, de sporire a avuţiei naţionale şi spirituale a socie­tăţii noastre, slujeşte pe de-a întregul interese­lor celor ce muncesc, este subordonată ţelului fundamental al ridicării sistematice a bunăstării poporului. Iată de ce întregul popor îşi consacră energiile şi forţele creatoare ,înfăptuirii ho­­tărîrilor Congresului al IX-lea al partidului, a prevederilor planului cincinal, care se îndepli­nesc cu succes. în întreaga operă de construcţie socialistă, partidul nostru acordă o deosebită importanţă aplicării consecvente şi cît mai depline a prin­cipiului socialist al repartiţiei, ceea ce implică perfecţionarea continuă a sistemului de cointe­resare materială, care are un rol hotărîtor în asigurarea progresului şi dezvoltării multilate­rale a întregii economii. Tocmai de aceea, în ansamblul măsurilor stabilite de Hotărîre se acordă o deosebită însemnătate îmbunătăţirii sis­temului de salarizare, ca un element fundamen­tal pentru întărirea cointeresării materiale a ce­lor ce muncesc in rezultatele activităţii lor. M­ăsurile cu privire la îmbunătăţirea sistemu­lui de salarizare trebuie privite în legătura lor organică cu ampla acţiune de perfecţionare a conducerii şi planificării economiei naţionale, preconizată de proiectul de Directive ale C.C. al P.C.R. (Continuare în pag. a III-a) O puternică pîrghie ■ la v ■■ flata v ■■ a ridicam calificam Am citit cu mare atenţie Hotărîrea plenarei C.C. al P.C.R. din 5—6 octombrie 1967 cu privire la îmbună­tăţirea sistemului de salari­zare şi majorarea salariilor. Toate prevederile ei m-au interesat, atrăgîndu-mi în mod deosebit atenţia obiec­tivul stabilirii mai precise a salariilor în funcţie de can­titatea, calitatea şi răspun­derea socială a muncii, creării unui raport mai raţio­nal pe scara salariilor. Expe­rienţa mă face să consider binevenite măsurile ce vor fi întreprinse în scopul creş­terii ponderii salariului tari­far de încadrare în salariul total al muncitorilor, dife­renţierii progresive a cate­goriilor tarifare şi, în cadrul acestora, între salariile tari­fare pe trepte. De unde am pornit ? Ştiind că vor primi premii şi alte sporuri, care le ma­jorează salariile tarifare la sfîrşitul lunii, unii oameni de la liniile tehnologice II şi III, din secţia de prelu­crări mecanice a uzinei, lu­crează cam în dorul legii, cum se spune şi nu luptă să-şi îmbunătăţească nivelul de pregătire, întrucît sala­riul corespunzător catego­riei superioare, sau chiar mai mult, îl obţin şi aşa. Şi atunci „de ce să ne mai zbatem“ îşi spun, probabil, unii muncitori, ca Mihai Jin­ga, Hie Ban sau Ion Iorgu­­lescu , „cîştigăm destul de bine şi aşa". Frezorul Gheorghe Lazăr, de pildă, deşi e încadrat doar în ca­tegoria a IV-a, încasează în medie un salariu lunar total de 1 350 de lei. Adică tot atît cît primește un muncitor de categoria a Vll-a, care lucrează în regie. Că pro­dusele pe care le dă nu sînt de calitate superioară, nu-l prea interesează. El pe­dalează numai pe cantitate, dînd destule rebuturi. Noua Hotărîre va schimba total o asemenea stare de lucruri. Ea prevede clar: numai munca cu rezultate superioare cantitative şi — element nou — calitative, bazate pe cunoştinţe cores­punzătoare va fi recompen­sată din plin. Dacă unii au fost, pînă acum, cotaţi cu „suficient”, pentru obţinerea acestui calificativ în viitor vor trebui să-şi mărească bagajul de cunoştinţe, care a devenit sărac. Viaţa eco­nomică viguroasă nu­­tole­rează menţinerea în medio­critate. Pe de altă parte, corelarea mai bună a sala­riilor tarifare pe categorie, cu ajutorul treptelor, asigu­­rîndu-se totodată diferenţie­rea progresivă între catego­riile de calificare, sunt mă­suri care vor genera o pu­ternică emulaţie între toţi muncitorii pentru ridicarea pregătirii lor şi sporirea productivităţii muncii. Consider că are o mare importanţă aplicarea con­secventă a principiului co­interesării materiale, care implică atît retribuirea sala­riaţilor după cantitatea şi calitatea muncii, cît şi răs­punderea lor materială pen­tru neîndeplinirea sarcinilor de plan, pentru daunele şi pagubele aduse avuţiei ob­şteşti. Cei care provoacă pagube din vina lor trebuie Constantin CHINGARU maistru la uzinele „Timpuri Noi“-București (Continuare în pag. a 31-a) Aprecierea înaltă a gân­dirii tehnice Prevederile Hotărîrii Plenarei C.C. al P.C.R. din 5—6 octombrie 1967 cu privire la îmbunătăţirea sis­temului de salarizare şi majorarea salariilor se înscriu organic în con­textul relaţiilor noastre economice şi sociale, răspund cerinţelor com­plexe ale actualei etape de desă­­vîrşire a construcţiei socialiste. Tre­­cînd în revistă numeroasele schim­bări în sistemul de salarizare, sta­bilite prin noua Hotărîre, m-am oprit mai îndelung asupra celor care se referă la îmbunătăţirea sistemului de salarizare a personalului tehnico­­administrativ. Bunăoară, uzina noastră — unitate importantă, atît în ceea ce priveşte capacitatea de producţie, cît şi com­plexitatea fabricatelor— are un număr mare de personal tehnico-adminis­­trativ, care participă direct sau in­direct la procesele de fabricaţie. Ex­perienţa uzinei a scos la iveală nu o dată lacune, şi nu puţine la număr, ale actualului sistem de salarizare, care nu reuşea — să recunoaştem deschis — să îmbine întotdeauna ar­monios cointeresarea individuală a tehnicianului sau a inginerului, cu responsabilitatea lui, cu nevoile co­lective ale producţiei, ale beneficiari­lor şi economiei naţionale. Se ajunsese chiar la o situaţie a­­proape paradoxală. In timp ce ingi­neri cu pregătire superioară lucrau în munci de dispecerat, unii tehnici­eni şi oameni cu o pregătire medie ocupau posturi în sectoarele de con­cepţie, de planificare şi organizare a producţiei şi a muncii. Anomalia a fost sesizată. Ca urmare, am trans­ferat în cursul acestui an 12 ingineri de la secţia cazangerie la serviciile de proiectare şi tehnolog şef. Ingi­neri ca Anghel Hotar, Anton Isofa­­che, Dumitru Ungureanu şi alţii ca ei îşi pun acum în valoare cunoştin­ţele lor teoretice şi practice, lucrează la randamentul pregătirii lor. Tot­odată, am revizuit şi încadrările din Ing. Eugen TOMA directorul Uzinei de utilaj chimic Ploieşti (Continuare in pag. a IlI-a) Conducătorii de partid şi de stat au asistat la exerciţii şi aplicaţii militare In zilele de 12 şi 13 octombrie a. c., tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Drăghici, Paul Niculescu Mizil, Ilie Verdeţ, Vasile Patilineţ, împreună cu ministrul forţelor armate, general colonel Ion Ioniţă, au asistat la exerciţii şi aplicaţii tactice cu trageri de luptă, executate de trupe ale diferitelor genuri de arme. Au participat, de asemenea, tovărăşii Cornel Onescu, ministrul afacerilor interne, Constantin Scarlat, minis­trul industriei chimice, Mihai Marinescu, ministrul industriei con­strucţiilor de maşini, Ion Marine­­scu, ministrul industriei meta­lurgice, Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii statului, ad­juncţii ministrului forţelor armate, generali şi ofiţeri superiori, repre­zentanţi ai organelor locale. Conducătorilor de partid şi de stat le-a fost prezentată tehnica de luptă aflată în dotarea forţelor noastre armate, precum şi reali­zările activităţii de cercetare şi de inovaţii depuse de cadrele tehnice şi inginereşti din armată. După terminarea exerciţiilor şi aplicaţiilor, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a felicitat pe partici­panţi, relevind calităţile organiza­torice şi de conducere ale coman­danţilor, măiestria şi iscusinţa trupelor în îndeplinirea misiunilor, calităţile tehnicii şi armamentului şi a urat tuturor soldaţilor, ofiţeri­lor şi generalilor noi succese in perfecţionarea măiestriei lor mili­tare. Pretutindeni, prin localităţile pe unde au trecut, conducătorilor de partid şi de stat li s-a făcut o primire caldă şi entuziastă din partea populaţiei. Ieri s-au deschis în Capitală Lucrările Colocviului „Constantin Brâncuşi“ Vineri dimineaţa au început la Marele interes pentru această rea- Ateneul Român lucrările Colocviului uim­e este relevat de prezenţa la co­„Constantin Brâncuşi“, organizat de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă şi Uniunea Artiştilor Plastici, în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă (A.I.C.A.). Coloc­viul reuneşte numeroşi specialişti din ţară şi de peste hotare, care vor dezbate, timp de trei zile, noile in­terpretări şi explicaţii pe care opera sa le ridică prin originile ei folclo­rice, prin formele inedite şi cu înalte semnificaţii, prin variatele influenţe pe care le-a exercitat în arta mon­dială, precum şi alte probleme legate de viaţa şi creaţia „înnoitorului sculp­turii mondiale" — cum este denumit Brâncuşi de numeroşi critici şi istorici de autoritate. La deschiderea colocviului au par­ticipat membri ai conducerii unor in­stituţii culturale centrale, ai unor mi­nistere şi organizaţii obşteşti, acade­micieni, profesori universitari, critici şi istorici de artă, artişti plastici şi alţi oameni de artă, studenţi ai institute­lor de artă din ţară, elevi şi admi­ratori ai artistului. (Continuare în pag. a IV-a) locuiu a numeroşi specialişti reputaţi din domeniile criticii, teoriei şi isto­riei artei, sosiţi din mai multe ţări ale Europei şi Americii. Sunt prezenţi, de asemenea, ataşaţi culturali şi de presă ai misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, ziarişti români şi cores­pondenţi ai presei de peste hotare. Deschizînd şedinţa, în numele co­misiei de organizare a colocviului, acad. Ion Jalea, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, a spus, printre al­tele : Sculptura brâncuşiană a devenit de mult un bun spiritual al întregii umanităţi. In cei zece ani care au trecut de la dispariţia artistului, gloria lui Brâncuşi a sporit necontenit. Su­bliniind că personalitatea complexă a artistului nu a fost cuprinsă încă în toată amploarea ei, vorbitorul a ex­primat convingerea că lucrările coloc­viului vor contribui la cunoaşterea mai aprofundată a creaţiei lui Brân­cuşi. 19­77^1967 Semicentenarul Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie -S Şedinţa festivă a Consiliului General A.R.LU.S. Vineri dupâ-amiază a avut loc în Capitală şedinţa festivă a Consiliu­lui General ARLUS, consacrată a­­niversării semicentenarului Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Pe fundalul scenei erau înscrise chemările „Trăiască a 50-a aniver­sare a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie“, „Trăiască priete­nia româno-sovietică“. In prezidiul adunării au luat loc tovarăşii Iosif Banc, membru su­pleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Mihai Da­­lea, secretar al C.C. al P.C.R., Ilie Murgulescu, Iorgu Iordan şi Petre Constantinescu-Iaşi, vicepreşedinţi ai Consiliului General ARLUS, prof. Mihail Roşianu, Ion Savu, se­cretar al Comitetului orăşenesc Bucureşti al P.C.R., Ion Moraru, membru în Biroul Consiliului Ge­neral ARLUS, precum şi A. V. Ba­sov, ambasadorul Uniunii Sovieti­ce la Bucureşti. In gară se aflau membri ai con­ducerii unor ministere, instituţii centrale şi organizaţii obşteşti, oa­meni de ştiinţă şi cultură, oameni ai muncii din întreprinderile şi in­stituţiile Capitalei, ziarişti. Erau prezenţi membri ai Ambasadei U­­niunii Sovietice. Cuvîntul de deschidere a fost rostit de acad. Iorgu Iordan. Despre aniversarea a 50 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă (Continuare în pag. a VII-a) Simplitate şi simplism opinii Simplitatea este accesul la esenţă. In artă, ca şi în viaţă, ea este marca recu­noscută a gustului cu ade­vărat rafinat, a culturii su­perioare. Marile idei şi in­venţii sunt de o simplitate aproape neverosimilă. Dacă ar exista, însuşi adevărul absolut s-ar înfăţişa, cred, spre stupefacţia generală, sintetic şi condensat ca un punct. Atît de complicata noas­tră epocă reuşeşte să nu-şi piardă cu totul capul pen­tru că apelează, pe o scară din ce în ce mai largă, la procedeul simplificării. In labirintul materiei în care am intrat, cifrele joacă o sarabandă mefistofelică, dar maşina electronică le îm­­blînzeşte, le disciplinează, reducînd tot acest iad la di­mensiunea unui joc de copii. Mărfurile au invadat lumea ca un ocean dezlăn­ţuit. Dar omul le-a dirijat circulaţia atît de bine încît ajung, fără nici o greşeală, exact acolo unde sînt aştep­tate. Cu cît haosul modern pare mai adine, cu atît miş­carea lucrurilor devine mai simplă, mai precisă, redu­cînd efortul omului, satis­­făcîndu-1 mai prompt, mai comod, mai divers. Sim­plitatea este mostra desă­vârşirii — cît îi este ea ac­cesibilă omului ; civilizaţia contemporană ne obligă să o atingem în fiecare clipă. Dar ca şi intre sublim şi ridicol, între simplitate şi simplism nu este decît un pas. Simplismul este opu­sul radical al esenţialului, al rafinamentului, al preci­ziei şi comodităţii. Primul încununează un efort de cunoaştere, al doilea reflec­tă refuzul de a şti, primul este o victorie a spiritului, al doilea consacrarea nepu­tinţei lui, cel dinţii discre­ţia erudiţiei, următorul e­­talarea suficienţei. Simplistului îi este inac­cesibil miezul fenomenului. El se mulţumeşte cu o la­tură secundară, închipuin­­du-şi că aceasta e totul. Ştiind că 14-1­­­2 se crede edificat asupra întregii ma­tematici. Neavînd ce con­centra, el procedează prin eliminare. Răul principal stă însă în pasiunea sa pen­tru generalizări. Dacă a vă­zut într-o zi un om rîzînd, trage concluzia că lumea e stăpînită de euforie. Chiar dacă, afectiv, este pentru progres, el e tras înapoi de concepţia sa statică, anchi­lozată. Nu-i exclus de aceea să întîlneşti simplişti şi printre adepţii comunismu­lui, printre militanţii noii orînduiri. Trăsătura lor dis­tinctivă comună este că nu pot asimila dialectica — concepţia dinamicii lumii Ei se ghidează după o schemă imuabilă despre bine şi rău, despre adevăr şi minciună, despre drep­tate şi nedreptate, despre prieten şi duşman. Tot ce e bun constituie, după ei, prin definiţie, apanajul taberei din care fac parte, în timp ce tot răul revine taberei adverse, înglobează „nega­tivilor" ceea ce e detestabil — în mod instinctiv şi a­­prioric. Şi invers. Dacă li se relatează intr-o zi despre o înfăptuire de valoare a celor fără învestitura „po­zitivă“, rămîn deconcentraţi. Ies din impas într-un sin­gur fel — suspectîndu-1 pe interlocutor de pierderea simţului de solidaritate, în­­vinuindu-1 de intenţia de a înfrumuseţa urîtul. De cite ori asemenea simplişti nu ne-au făcut să credem, în mod inutil şi absurd, că ceea ce facem noi este, au­tomat, cel mai bun lucru din lume, că avem productivi­tatea cea mai înaltă, stan­dardul de viaţă cel mai ri­dicat, forma de organizare economică cea mai irepro­şabilă. Auzindu-ne recunos­­cînd că există ţări mai a­­vansate decît a noastră, se simt năpădiţi de o tulbure anxietate politică, întrebîn­­du-se în forul lor intim­nu­ mai avem pînă să por­nim spre tabăra duşmanu­lui. Simplismul e antidia­lectic şi prin aceasta con­trar naturii comunismului. Ţi e frică de idei, şi chiar de vorbe, pentru că nu le poate stăpîni. Nu le poate integra în ansamblul unei concepţii, destul de solide pentru a nu se dilua prin asimilări, destul de elastice pentru a nu face abstracţie de solicitările pozitive. Cum s-a ajuns la şablonul expri­mării, de care s-au conta­minat, cu ani în urmă, a­­tîţia oameni ? Oricît ar pă­rea de straniu, a fost vorba, printre altele, şi de teama de cuvinte. Au fost, astfel, eliminate, din limba scrisă, cuvintele cu rezonanţe ne- laice (şi cite cuvinte nu cir­culaseră, paralel, şi în viaţă şi în vechile cazanii), cuvin­tele pe care le folosiseră duşmanii (şi ce alte cuvinte putuseră folosi aceştia de­cît cele existente în voca­bularul românesc), cuvinte­le cu mai multe înţelesuri (de care, după cum ştim, abundă limba noastră, fă­­cînd deliciul umorului popular). Cunosc oameni care făcuseră o pasiune din a extrage cuvintele cu pen­seta, a le mirosi şi a le zvîrli apoi la gunoi cu o grimasă de dezgust, spu­­nînd : „acestea nu sînt cu­vintele noastre“. Trebuie să răscolim acum să regăsim aceste cuvinte și să le re­integrăm vocabularului. re-Dumitru POPESCU ntinuare în pag. a II-a) In ziarul nostru din 27 sep­tembrie publicam,­­ la rubrica „Faptul divers“, următoarea ca­setă : Fata cantonierului — „La consfătuirea de producţie a dis­trictului a fost invitată şi ea — fata cantonierului, Maria Sele­­jan, de 14 ani. Părăsise cantonul 462 plecînd spre stafia Turdaş (Hunedoara) să ia trenul perso­nal. Descoperind însă o şină ruptă, s-a întors din drum, dind a­larma. Un tren de marfă care se apropia cu toată viteza din­spre Orăştie a fost oprit la vre­me. Ceferiştii au reparat linia şi circulaţia s-a reluat. Oame­nii au felicitat-o si Maria s-a roşit toată. Fata de cantonier nu se desminte“. Scriind acestea, ne-o închipu­iam alergînd intr-un suflet spre canton: „Tată, tată, o sină ruptă !“. Voia să plece la rude, la Vin­­țu de Jos. Poteca spre gară șer­puia pe lingă calea ferată. Stră­bătuse aproape o jumătate de kilometru cînd a zărit si­na rup­tă. Nici nu ştie cînd a ajuns la canton. Tatăl său a fugit înain­te, pe linie, oprind trenul. Pi­cherul Ioan Costea, sosit grab­nic la faţa locului, a mobilizat oamenii, reparând şina. Asemenea fapte nu rămîn în anonimat. Ar fi şi păcat. Edu­­cînd generaţia tînără, copiii, e Ştefan ZIDARIŢA (Continuare în pag. a VII-a) De la Gauhati la Haldia • ÎNCHEIEREA UNUI ACORD ROMÂNO-INDIAN DE COOPERARE ECONOMICĂ Aici, la New Delhi, a fost sem­nat vineri după-amiază, in urma tratativelor dintre delegaţia ro­mână şi reprezentanţii ministeru­lui indian al petrolului, acordul de cooperare româno-indian pentru construirea rafinăriei Haldia. Haldia este un nume vechi pe harta Indiei, dar puţin cunoscut pînă acum, o mică aşezare pier­­dută undeva în­tre mlaştinile care l)/n­gJn stăpînesc un în- u,n ,ICI treg ţinut spre gu-­j I­u rile rîului Hooghly. Ut» la Ca multe alte lo­calităţi indiene, ItOSlTU Haldia iese din anonimat, iar în cîţiva ani va de­veni un important centru indus­trial. Zona industrială se va întinde pe patru sute de hectare. Rafi­năria este unul din cele mai im­portante obiective şi va avea o capacitate de două milioane ju­mătate tone de ţiţei brut anual Ţara noastră va furniza comple­xul instalaţiilor pentru fabricarea uleiurilor. O altă parte a insta­laţiilor va fi asigurată de Franţa Sunt în fază de proiect sau chiar în construcţie un complex petrochimic de îngrăşăminte chi­mice, o conductă care va lega rafinăria de cea de la Barauni, o termocentrală şi un cartier de locuinţe. Haldia va deveni, tot­odată, un important punct de le­gătură cu exteriorul prin golful Bengal Aici va fi construit un vast port, cu o bază de depozi­tare şi pompare a ţiţeiului. Por­tul va avea o capacitate egală cu Calcutta. Este vorba de un proiect îndrăzneţ, care va acce­lera pulsul vieţii economice în Bengalul de vest. După Gauhati, prima rafinărie din sectorul de stat al Indiei, construită şi ea în cooperare cu România, Haldia marchează o nouă etapă în evoluţia relaţiilor economi-1Delhi.­rimisul negru au început Special să fie exploatate şi valorificate re­­lativ de curînd. Unul din cele din­ţii foraje se făcea în 1956, cu o in­stalaţie românească. De atunci au fost semnate mai multe acorduri de cooperare româno-indiana, iar specialiştii noştri au trecut pe rînd prin Ahmedabad, Cambay, Adampur, Ankleshwar, împărtă­şind colegilor indieni din experi­enţa lor. Instalaţiile româneşti sunt şi azi in funcţiune, dar minuite de specialiştii indieni. Domnul P. R. Nayak, secretar general al Ministerului Petrolului şi Chimiei, prezent la solemnita­tea de semnare a convenţiei pri­vind rafinăria de la Haldia, este unul din veteranii tratativelor in-Dumitru TINU (Continuare în pag. a VII-a) Din New Delhi, de la trimisul nostru special

Next