Scînteia, septembrie 1969 (Anul 38, nr. 8173-8202)
1969-09-11 / nr. 8183
PAGINA 2 *wmmmmmmmmmm w [faptul îDIVERS „Getax“ particular? Ne adresăm conducerilor de unităţi economice şi instituţii : I cum sunt folosite maşinile proprietate de stat ? Se ţine o evi- I denţă a curselor şi a consumului I de carburanţi , întrebarea este legitimă. Aflăm, din surse si- I gure, că în jurul Gării de Nord, I din Capitală, roiesc la anumite ore (în special noaptea) autoturisme ale unor întreprinderi şi instituţii, în pieţele comerciale, de asemenea. Şoferii respectivi lucrează la stat — sau sînt cu munca la... domiciliu ? ObiceiulI de căpătuială s-a extins pînă şi la autobuze. La un control inopinat, în autobuzul D.R.T.A. Iaşi care circula pe ruta Iaşi-I Botoşani (conducător auto Alexandru Zavate) au fost găsiţi 17 pasageri fără bilete , dar care achitaseră şoferului-încasator, costul transportului. Ce-i de făcut pentru ca maşinile săI meargă... ca pe roate ? Să le dăm de-a-ndăratelea 7 I Pica para ■ xxxaXaiata*«« I O nouă dovadă că unii func-I fiaraari însărcinaţi cu verificarea actelor nu studiază atent autenticitatea documentelor ce le sunt prezentate. La Întreprinderea pentru lucrări hidrotehnice, din Capitală s-a angajat, ca inginer mecanic, Mihai Manea. O verificare ulterioară (după ce noul inginer apucase să încaseze vreo şase-şapte salarii !) a dove-I dit că diploma sa era falsă. Ba chiar un fals dintre cele mai grosolane. Dovadă — ştampila I Institutului politehnic din Braşov era înlocuită cu... efigia unei monede de 1 leu. (Escrocul avea şi simţul umorului !). Cum.I să calificăm vigilenţa funcţionarilor prin miinile cărora a trecut „diploma“ in cauză ? Jude-Iiind in specificul „confuziei“, s-au făcut nu de 1 leu, ci de I Buletinul I dumneavoas - tra! Ua fapt în aparenţă minor: I în luna august, 45 000 de per- I soane locuiau ,,incognito“ în Capitală. In majoritate — „rude I de la ţară“, care nu consideraseră că este necesar să mai treacă şi pe la Biroul de evi- denţă a populaţiei. Problema comportă două aspecte : 1. — se creează în mod artificial greutăţi în evidenţa populaţiei, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta şi 2. — nefiind înregistraţi în cartea de imobil, cresc cheltuielile de întreţinere ale celorlalţi locatari, obligaţi astfel să le suporte pe nedrept. Fapt pentru care am încheiat prezen- I tul proces-verbal de contraven-I ţie... I Secret, dar... I la vedere ? După cum se ştie, întreprinderile şi instituţiile posedă, intre altele şi documente strict secrete. Păstrarea şi manipularea lor este reglementată prin instrucţiuni precise. Sunt respectate peste tot aceste severe in-Istrucţiuni ? Un control recent, efectuat de lucrători din organele Consiliului Securităţii Statului a scos in evidenţă multe cazuri de iresponsabilitate faţă de aceste documente. Bunăoară, la uzina „Autobuzul“, la Şantierul naval Olteniţa, la Trustul de extrac- I ţie Bucureşti, ca şi în alte intre- I prinderi şi instituţii s-au consta- I tat grave neglijenţe in păstra-I rea şi asigurarea actelor secrete. Reţine atenţia faptul că o asemenea situaţie există pină şi înI sectoare de concepţie-proiectare. Cu aceste lucruri nu se glumeşte ! Neglijenţa in păstrarea secretului de stat poate aduce mari prejudicii intereselor generale. Între ei, „Cavalerii“! S-a creat obişnuinţa ca, din lipsă de spaţiu de depozitare, unele întreprinderi legumicole să-şi lase o parte din mărfuri in custodie, la furnizori. Lucru normal în relaţiile comerciale. Anormal este felul în care, une-I ori, sunt păstrate aceste mărfuri. Consemnăm aceasta pentru că, nu o dată, mărfurile devin pro-I duse ale nimănui şi, ca atare, se depreciază. S-a încetăţenit o optică ciudată : beneficiarul nu le îngrijește pentru că nu le are,I chipurile, îndeaproape ; furnizorul — nici atît — deoarece, vezi doamne, le-a vîndut de mult. Ur-I marea ? Numai la Staţiunea agricolă experimentală din Suceava s-au degradat, in acest fel, legume în valoare de 1 1700 000 lei. Acum, atît beneficiarul cît şi furnizorul, aruncă vina unul asupra celuilalt. Aşa şi este. Amîndouă părţile au dreptate să se acuze şi să se scuze. Doar de ce ar fi dumnealor „cavaleri* pe spezele statului (şi pe ghiveciul consumatorului) — asta nu pricepem ! Rubrică realizata de Ştefan ZÎDARITA Gheorghe DAVID cu sprijinul corespondentilor „Scînteii” I I două parale I I I I I CÎND ! LEGE (cară) NU Mal ! TOCMEALĂ! „Unde-i lege nu-i tocmeală“ — sună proverbul. Numai că, uneori, în practică, datorită redactării neclare, incomplete, imperfecte, a legii, se ajunge ca aceeaşi dispoziţie a legii să fie interpretată diferit chiar de organele care trebuie să o aplice. Aceasta produce o serie de complicaţii, de perturbări în viaţa socială, ce nu mai pot fi remediate decît fie prin modificarea ori completarea legii, fie prin elaborarea unor instrucţiuni şi decizii de îndrumare ale plenului Tribunalului Suprem Şi, oricît de judicioase ar fi îndrumările respective, ele în mod fatal se efectuează cu întîrziere ; pe de altă parte, au fost cazuri în care aceeaşi lege a fost diametral adus interpretată, în răstimp de cîţiva ani, chiar de plenul Tribunalului Suprem. Pentru a ilustra cele de mai sus, vom da unele exemple spicuite din legislaţia recentă Codul Penal — intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 — prevede că infracţiunile de delapidare, furt sau păgubirea avutului obştesc etc., se pedepsesc mai aspru dacă au „consecinţe grave“ ori „deosebit de grave“. Codul a simţit nevoia să precizeze aceste noţiuni Dar „precizarea“ e neprecisă, deoarece se consideră că sîntem în prezenţa unor astfel de consecinţe cînd infracţiunea a produs „pagube materiale mari“ ori o stînjenire importantă |M| | ||| | | a activităţii unităţii păgubite etc. Dar de la ce valoare încep „pagubele materiale mari“ ? Codul nu mai explică. De aceea, după ce fiecare instanță judecătorească ori organ de urmărire penală a apreciat cum a crezut de cuviință cînd paguba e „mare“, după cîteva luni problema a fost tranşată printr-o decizie de îndrumare a plenului Tribunalului Suprem în sensul că paguba e mare dacă ea e evaluată la mai mult de 30 000 lei. Nu discutăm dacă suma susindicată corespunde întru totul vederilor legiuitorului și nici dacă pe baza aceleiași dispoziții din Codul Penal nu se puteau considera drept pagube mari valori de 20 000 lei, 25 000 lei, 40 000 lei, sau 50 000 lei etc. Esenţial e altceva — şi anume că era normal ca precizarea respectivă să fi fost prevăzută chiar în lege, nu stabilită printr-o decizie de îndrumare. Dar în exemplul amintit, sîntem încă în situaţia mulţumitoare că „îndrumarea“ a venit după 4 luni (poate că s-a ajuns la această operativitate deoarece în cauzele privind infracţiunile — în dauna avutului obştesc, care au consecinţe grave şi deosebit de grave — judecarea recursului e de competenţa Tribunalului Suprem, în timp ce în celelalte cazuri competenţa aparţine tribunalului judeţean). Alteori, îndrumările pot întîrzia mai mult. Astfel, datorită incompletei şi imperfectei redactări a unor articole ale legii 10/1969 — privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi — adoptate în mai 1968, s-a ajuns la o diversitate de soluţii — total opuse — într-o serie de probleme esenţiale şi de aplicaţie curentă, ceea ce a făcut ca legea în unele cazuri să nu se aplice, iar în altele, să se aplice diferit atît de către organele administraţiei de stat, cît şi de către cele ale justiţiei. Pentru curmarea diversităţii de soluţii şi opinii, la 31 iulie 1969 (deci, după mai mult de un an) a fost necesar să se emită o decizie de îndrumare a plenului Tribunalului Suprem. Nu e locul să discutăm aici soluţiile şi motivarea acesteia. Oricum însă, faptul că a fost necesar, în legătură cu interpretarea a 56 articole ale legii, să se emită o decizie de îndrumare de 25 de pagini dactilografiate, însemnează că legea a fost incomplet şi imperfect redactată iată şi un al treilea exemplu. Prin legea 26/1967, privind concediul de odihnă al angajaţilor (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1968), se prevede că salariaţii, cărora le încetează activitatea ca urmare a desfacerii contractului de muncă din anumite motive (ce au la bază vina acestora), primesc „în primii 2 ani după reîncadrare“ un concediu de odihnă doar de 15 zile, indiferent de vechimea lor în muncă. Redactarea acestui text — „în primii 2 ani după reîncadrare“ — a fost interpretată în trei feluri: primii 2 ani cu drept de concediu ; primii 2 ani calendaristici începînd, în toate cazurile, cu artul reîncadrării indiferent de luna în care ea a avut loc , sau 2 ani calculaţi exact de la reîncadrare. Indiferent care e opinia cea mai justă, e evident că o mai bună redactare a legii ar fi eliminat diversitatea de interpretări care, fiecare în felul ei conţine „un dram de adevăr“. De asemenea, prin legea 59/1968 — intrată în vigoare la 1 ianuarie 1969 , privind comisiile de judecată, se precizează că o serie de fapte (lovire, ameninţare, insulte, sustrageri din avutul obştesc ori furt între membrii aceluiaşi colectiv, cu condiţia, în ambele din urmă cazuri, ca valoarea să nu depăşească 500 lei) constituie abateri de la regulile de convieţuire socială — nu infracţiuni — dacă sînt săvîrşite pentru „prima dată“. Din nou trei interpretări diferite : unii consideră că prin „prima dată“ s-ar înţelege ca cel în cauză să nu mai fi săvîrşit aceeaşi faptă ; alţii consideră că s-ar înţelege ca cel în cauză să nu mai fi săvîrşit nici una din faptele prevăzute de acea lege ca constituind abateri ; în sfîrşit, există şi o părere intermediară, potrivit căreia expresia „pentru prima dată“ trebuie înţeleasă în sensul că cel în cauză să nu fi săvîrşit o faptă din aceeaşi grupă de fapte — împotriva persoanei, împotriva patrimoniului etc. Nu e oare evident că o redactare mai cuprinzătoare şi mai precisă a legii ar fi fost şi aici necesară ? De ce s-a ajuns la astfel de situaţii ? In primul rînd, există tendinţa ca legile şi decretele să fie cît mai succint redactate, urmînd ca o r -I I ■•(. -rn-na« serie de probleme să fie dezvoltate prin Hotărîri ale Consiliului de Miniştri. Acestea, la rîndul lor, ”“~ ~" stabilesc că alte chestiuni se vor reglementa prin instrucțiuni. Această practică a fost criticată și la Congresul al X-lea al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu subliniind in Raportul Comitetului Central că „este necesar a se lua măsuri hotărîte pentru a se aşeza la baza întregii noastre activităţi prevederile legilor adoptate de Marea Adunare Naţională, punînd cu hotărîre capăt practicilor vechi, de a ne conduce prin instrucţiuni". Se impune deci, socotim, adoptarea unei „legi a legilor“, care să reglementeze amănunţit şi exact problemele ce pot face obiectul instrucţiunilor, regulamentelor, circularelor etc., precum şi cazurile şi condiţiile în care acestea pot fi elaborate. In al doilea rînd, considerăm că este necesară — în concordanţă cu tradiţia legislaţiei româneşti — reînfiinţarea Consiliului Legislativ (ori a unui organ cu denumire similară) pe lingă Consiliul de Stat, care să emită avize consultative cu privire la legile, decretele etc., cu caracter normativ. Reînființarea acestui consiliu se impune pentru a se asigura, pe de o parte o redactare perfectă, completă și uniformă a actelor normative, iar pe de altă parte, pentru a se realiza o coordonare legislativă eficientă. Un astfel de organ, avizînd asupra formei finale a proiectului de lege (decret etc.), ar avea în vedere ansamblul legislaţiei, nu numai actele normative avute în vedere — în mod îngust, departamental — de cei care au iniţiat ori elaborat proiectul, înfiinţarea unui asemenea organism nu ar greva în plus bugetul statului, deoarece el ar putea fi alcătuit din specialiştii cu înaltă calificare juridică, ale căror forţe sunt azi fărâmiţate în nenumărate direcţii juridice, legislative, de studii şi documentare, de coordonare existente. Ar fi, după părerea mea, cea mai eficientă soluţie pentru redactarea optimă a legilor şi a altor acte normative şi, implicit, o modalitate importantă pentru o cît mai corectă aplicare a legii. Dr. Şerban BELIGRADEANU PE TEME JURIDICE Lărgirea şi îmbunătăţirea reţelei de drumuri naţionale, judeţene şi comunale sunt cerinţe indispensabile ale asigurării unei legături rutiere corespunzătoare între localităţile patriei Prin eforturile materiale ale statului, au fost obţinute în această privinţă realizări importante din totalul de circa 11 000 km drumuri naţionale, aproape 75 la sută au fost asfaltate; alte cîteva mii de kilometri de drumuri judeţene au fost refăcute şi modernizate La ora actuală, aproape toate oraşele, precum şi un mare număr de comune au la dispoziţie legături rutiere modernizate. Dezvoltarea economică a întregii ţări, necesităţile crescînde ale transportului rutier de mărfuri şi de călători impun în continuare extinderea şi modernizarea reţelei de drumuri, precum şi întreţinerea corespunzătoare a celor existente. Pentru că, a construi sau asfalta un drum nu înseamnă totul. El trebuie, după aceea, întreţinut, reparat, ferit de degradări. După cum reiese dintr-o seamă de scrisori primite la redacţie în ultimul timp de la cititori, în întreţinerea drumurilor persistă uinele deficienţe deloc mărunte. Ele s-au înmulţit şi accentuat în ultimele luni, în urma ploilor abundente căzute în cea mai mare parte a ţării, care au adus stricăciuni multor drumuri şi poduri Un număr însemnat de scrisori reliefează cu deosebire starea necorespunzătoare a unor drumuri de ţară, care fac legătura între sate şi cătune, între comunele de deal şi de munte, mai îndepărtate de şoselele naţionale. Ne-am oprit şi vom insista asupra stării drumurilor săteşti, deoarece faptele dovedesc că acest sector al circulaţiei rutiere a fost neglijat în ultimul timp. Dacă pentru întreţinerea drumurilor naţionale şi judeţene există (în cadrul Ministerului Transporturilor şi al consiliilor populare judeţene) organe specializate, sarcina întreţinerii drumurilor săteşti revine în exclusivitate consiliilor populare comunale, care neglijează această treabă, o amînă de la un an la altu. Aşa se face că, la ora actuală, un mare număr de drumuri de ţară sunt, parţial sau în totalitate, impracticabile — cu deosebire în timpul ploilor — din cauza gropilor, a noroaielor, a podurilor şi podeţelor deteriorate. Iată ce ne relatează, în această privinţă într-o scrisoare, cititorul Dinu Marin, din satul Ţuţuleşti, comuna Suseni, judeţul Argeş . „De ani de zile, drumurile care traversează satele comunei noastre au fost lăsate in voia soartei, devenind, în anotimpurile ploioase, inaccesibile oricărui mijloc de transport. Gropile se adîncesc continuu, sub ochii autorităţilor comunale, transformîndu-se, atunci cînd plouă, în veritabile bălţi şi băltoace. In comună s-au făcut, în ultimii ani, prin contribuţia în bani şi în muncă a cetăţenilor, o seamă de lucruri bune. De ce oare atîta lipsă de grijă faţă de întreţinerea drumurilor ?“ După cum rezultă din alte scrisori, la fel stau lucrurile în această privinţă în multe sate ale judeţului Argeş. Cităm din sesizarea trimisă redacţiei de Emil Iliescu din Bucureşti, care a vizitat recent mai multe localităţi din acest judeţ: „însoţit de nişte prieteni, am pornit la drum, cu un autoturism, pe frumoasa vale a Bratiei din judeţul Argeş, avînd ca ţintă vizitarea comunei Berevoeşti-Muscel. Pînă la Stîlpeni, de unde începe propriu-zis drumul pe valea rîului Bratia, am călătorit excelent, pe şosea asfaltată. De acolo, însă, traversînd o seamă de comune (Bălileşti, Poeniţa, Vlădeşti, Aninoasa), am avut numai necazuri, din cauza drumului plin de gropi şi hîrtoape, a podurilor şi podeţelor şubrede şi schiloade. La Bălileşti, bunăoară, trecerea de nivel peste calea ferată forestieră necesită un act de curaj, din cauza denivelării accentuate, iar podul de lemn, foarte vechi, peste rîul Bratia ameninţă de la o poştă cu prăbuşirea. Podeţele peste pîraiele din Poeniţa şi Vlădeşti sînt şi ele şubrezite de vreme. Ba, şi mai straniu, mergînd din Vlădeşti spre Broşteni-Aninoasa, trecerea peste apa Slănicului — afluent al Bratiei — se face direct prin vad, neexistînd nici un fel de pod. Foarte greu circulă pe acest drum şi autovehiculele unităţilor socialiste, ale D.R.T.A., ale poştei ş.a.m.d. Ce părere au, despre toate acestea, gospodarii comunelor amintite, deputaţii comunali 7“. Starea necorespunzătoare a drumurilor şi podurilor generează o seamă de neajunsuri. In primul rînd, duce la uzarea prematură sau chiar deteriorarea autovehiculelor , cu deosebire a celor de transport în comun, care fac curse regulate pe drumurile respective şi a autocamioanelor unităţilor agricole socialiste. Apoi, stricarea unui drum sau ruperea unui pod atrag după sine întreruperea circulaţiei sau fac imposibilă înfiinţarea de noi trasee de autobuze, care să-i deservească pe cetăţenii din aşezările mai îndepărtate. „Satul nostru, Tătaru, judeţul Prahova — ne scrie pensionarul Gheorghe N. Radu — se află, la ora actuală, complet izolat de localităţile învecinate. Drumul care duce din sat pînă la cea mai apropiată şosea şi staţie de autobuze se află într-o stare atît de rea (surpat, plin de gropi), încît nu se poate intra cu nici un autovehicul pe el. Ferească sfîntul de vreun caz de boală gravă ! Maşina „Salvării“ nu poate pătrunde în sat. Consiliul popular comunal nu se grăbeşte să întreprindă ceva pentru a repara şi reda circulaţiei acest drum. Toamna se apropie, vor veni noroaiele pînă la glezne şi nu ştim cum o să ne descurcăm. Dacă s-ar repara drumul (ca mare filozofie să fie astupate gropile, să fie nivelat şi cărată piatră pa ele), s-ar putea prelungi traseul de autobuze pînă-n sat. Dar...“. In aceeaşi situaţie se află — după cum ne scrie pensionarul C.F R. Ion Lăcustă — şi cetăţenii comunei Chiliile, judeţul Buzău. Din cauza degradării complete a drumului comunal, autobuzele D.R.T.A. şi-au suspendat cursele lăsînd comuna izolată. Asemenea stări de lucruri sunt, fără doar şi poate, rodul lipsei de spirit gospodăresc, al neglijenţei autorităţilor comunale, care nu întreprind mai nimic pentru a-i mobiliza pe cetăţeni să pună mîna pa sapă şi pe lopată şi să repare drumurile stricate, să amenajeze şanţuri pentru scurgerea apei, nu iau măsuri pentru a preveni degradarea totală a lor. „In satele comunei Frînceşti, judeţul Vîlcea — ne scrie profesorul Ion Popescu — nu s-a mai aşternut de ani de zile piatră pe drumuri, pentru a împiedica stricarea lor, astfel că au ajuns într-o stare deplorabilă. Cînd plouă, se desfundă intr-o aşa măsură, incît roţile carelor intră cu totul în noroi“. Multe scrisori se referă la starea necorespunzătoare a unor poduri şi podeţe, care au fost avariate sau distruse complet de furia apelor din acest an, iar consiliile populare comunale şi judeţene tergiversează refacerea lor Este cazul unor poduri peste Olt, din satele comunei Baraolt, judeţul Covasna, al podului din satul Globul Craiovei, judeţul Caraş-Severin, al podului de peste râul Aţnaradia, din comuna Dăneşti, judeţul Gorj, sau al aceluia din satul Scoruşu, acelaşi judeţ ş. a. Deşi avarierea acestor poduri a dus la Întreruperea circulaţiei pe anumite drumuri, producind cetăţenilor o seamă de greutăţi, măsurile de refacere a lor se lasă aşteptate. Ne oprim aici cu exemplele, care sunt mult mai numeroase decit cele care au putut să fie cuprinse în rîndurile de mai sus. Problema întreţinerii drumurilor şi a podurilor săteşti prezintă, fără doar şi poate, o însemnătate incontestabilă. Dată fiind actuala stare de lucruri, necorespunzătoare, în acest domeniu, se impun măsuri de rigoare din partea consiliilor populare comunale şi a celor judeţene, precum şi a deputaţilor comunali. Consiliile populare judeţene sunt datoare să analizeze temeinic, prin direcţiile tehnice din subordine, situaţia întreţinerii drumurilor şi a podurilor din satele de pe raza lor de ac- ■ tivitate şi să acorde consiliilor populare comunale, deputaţilor întreg sprijinul şi îndrumarea necesare pentru repararea şi întreţinerea corespunzătoare a tuturor drumurilor şi podurilor. Este nu numai un deziderat, ci o îndatorire profe- sională şi cetăţenească. Alexandru STROE Tot pe drum pe drum, cu hîrtoape şi cu gropi PE MARGINEA UNOR SCRISORI în atenţia depunătorilor la C. E. C. Casa de economii şi consemnaţiuni face cunoscut că depunerile necesare participării la tragerea la sorţi pentru trimestrul IV / 1969 a libretelor de economii cu dobîndă şi cîştiguri în autoturisme se pot efectua pînă la data de 30 septembrie 1969, inclusiv. La tragerile la sorţi trimestriale ale cîştigurilor la depunerile pe libretele de economii cu dobindă şi ciştiguri in autoturisme care au avut loc anul acesta, C.E.C. a acordat 885 autoturisme de diferite mărci, printre care : Mercedes 190, Fiat 1 800, Fiat 125 şi Fiat 124, Volga M 21, Renault 16, Renault 10 și Dacia 1 100. (Urmare din pag. I) Că — şi aici lucrurile nu stau atit de vie Deşi colecţia de modele o definitivăm împreună cu comerţul, rămîn încă destule modele noi necontractate. (Iosif Steinbach, director general al Combinatului de confecţii şi tricotaje — Bucureşti). — Nu am de ce să mă plîng. Orientarea comerţului este bună. Nu putem da atîta cît ni se cere. Totuşi, mai sunt încă multe de făcut pentru îmbunătăţirea metodelor de investigare a gustului public de către comerţ. Presupunerile, constatările întâmplătoare nu mai pot fi o temelie prea solidă pentru o producţie ce se vrea modernă, ancorată în cerinţele de ultimă oră. (Blazius Guban, directorul fabricii „Victoria“ — Timişoara). — Comerţul nu face un studiu previzional, este de părere tovarăşul Ion Cean, directorul circulaţiei mărfurilor din Banca Naţională. Faptele demonstrează această afirmaţie. Sunt numeroase cazuri cînd se trece de la cereri masive, la unele articole, la adevărate „căderi“ De exemplu, cu doi ani în urmă nu se găseau în magazine şireturi şi elastic. Acum nu ştim ce să mai facem cu stocurile Este un mod de aprovizionare pompieristic, care pledează pentru necesitatea unui studiu serios, capabil să constituie o bază ştiinţifică pentru formularea cererii comerţului Observaţiile sînt întemeiate. Mijloacele de prospectare a pieţei sînt încă imperfecte Ele nu dau încă acea imagine cît de cît exactă a evoluţiei cererii şi gustului. Cu greu se poate şti dinainte dacă un produs nou va avea sau nu desfacerea asigurată Acceptînd fără nici o rezervă ideea perfecţionării mecanismului de studiu al cererii în comerţ, ne-am deplasat atenţia spre industrie : se lasă ea influenţată de cererea comerţului . In multe cazuri, dar spun vitrinele şi rafturile magazinelor. Dar despre ce influenţă poate fi vorba, în destul de numeroasele cazuri cînd comerţul cere ce-i place, iar industria îi oferă ce vrea 7. Iată şi cîteva exemple edificatoare, culese la I.C.R.T.I. — Bucureşti, din rezultatele contractărilor pentru semestrul următor , la grupa de ţesături din lină 21 de articole noi, alese de comerţ, nu au putut fi angajate pentru că nu aveau preţuri stabilite ; alte importante grupe de mărfuri — încălţăminte, ţesături din mătase, tricotaje — la care s-au prezentat colecţii de desene şi culori sărace, demodate, nu au putut fi contractate la nivelul cerinţelor. Situaţia nu se referă doar la baza Bucureşti. La ultimele contractări, întreprinderile comerciale, profitînd de libertatea de a alege la unele sortimente fără îngrădirile repartiţiilor, au refuzat, pe bună dreptate, să cumpere ce nu era satisfăcător Rezultatele au fost cele aşteptate fabricile care şi-au pregătit cu seriozitate creaţia şi producţia au plecat acasă cu tolba plină de comenzi, în vreme ce altele s-au trezit cu capacităţi de producţie neacoperite Unele dintre aceste neconcordanţe s-au rezolvat pe parcursul lucrărilor de contractare unii dintre reprezentanţii fabricilor, după primul contact dur cu realitatea, au făcut efortul necesar, deşi tardiv, de a mulţumi pretenţiile comerţului De exemplu, Fabrica de pălării e din Timişoara a adus spre contractare cîteva modele, şi acelea inacceptabile. Comerţul a declarat categoric că nu cumpără nimic Văzînd că nu-i de glumă, directorul fabricii şi-a întrerupt concediul de odihnă şi s-a ocupat de completarea colecţiei pentru a scoate întreprinderea din impas. La confecţii, unde repartiţiile nu au mai funcţionat, au fost numeroase divergenţe. Categorii întregi de îmbrăcăminte — confecţiile pentru băieţi, de la lenjerie la paltoane — au rămas aproape total descoperite din cauza colecţiilor sub orice critică care au fost prezentate. In final, s-a contractat un sortiment restrîns, urmînd ca fabricile să-şi revizuiască întreaga concepţie asupra acestei producţii La fel şi în ce priveşte cămăşile pentru tineret Asemenea neconcordanţe, ca şi altele, au dus la rotunjirea sumei de 500 milioane lei marfă necontractată numai la confecţii. Aceasta înseamnă că pentru trimestrele IV 1969 şi I 1970, industria a pierdut comenzi din partea comerţului pentru 240 000 perechi pantaloni, 110 000 costume pentru băieţi, 390 000 pijamale, 830 000 cămăşi etc . la încălţămintea din înlocuitori, numai în trimestrul IV 1969 întreprinderile au rămas cu o capacitate descoperită de 500 000 de perechi. Toate acestea reprezintă un prim rezultat al confruntărilor directe dintre comerţ şi fabrici, al exigenţei în mod justificat mai mari atît în ce priveşte alegerea produselor, cît şi a furnizorilor înşişi. E o lecţie usturătoare, dar întru totul meritată pentru producătorii care şi-au permis să ignore cerinţele pieţei. Influenţarea industriei de către comerţ trebuie să devină o realitate, manifestîndu-se nu întîmplător, în relaţiile cu unele fabrici, ori numai în principiu, la nivelul conducerii ministerelor respective. Căci despre ce fel de influențare poate fi vorba atunci cînd se procedează ca la „Tricodava“, de pildă ? Această întreprindere contractase, pentru trimestrul II, cu I.C.R.T.I.-București, 32 000 tricotaje din P.N.A. ; 27 396 din piesele livrate au fost cu totul altceva decît se stabilise ; în trimestrul III, 35 000 de tricotaje din 43 500 contractate au prezentat aceleași abateri flagrante de la prevederile contractuale de bună dreptate era supărat tovarăşul Iosif Campus, director adjunct al I.C.R.T.I.-Bucureşti : „Alegem 42 de modele, stabilim culori, mărimi şi pînă la urmă ni se spune : „veniţi şi alegeţi din ceea ce avem" Am vrut să aflăm şi părerea conducerii acestei întreprinderi Tovarăşul Ştefan Stroe, director adjunct, nu a negat că aşa s-ar proceda, dar a încercat să prezinte tot felul de justificări Din păcate, argumentele nu pot fi luate în consideraţie : orice întreprindere industrială trebuie să se supună tuturor rigorilor unei producţii în primul rînd utile şi tentaţiile, dacă vrea să-şi creeze un prestigiu şi să cîştige încrederea beneficiarilor In concluzie, se poate spune că tributul plătit vechilor concepţii _ este încă mare : stocurile de mărfuri nevîndute stau oricînd mărturie. Este în interesul ambelor departamente — industria uşoară şi comerţul — şi, în acelaşi timp, o obligaţie pe linie economică şi de stat pentru a nu ne referi şi la efectele pe plan social, ca producţia bunurilor de consum să se fundamenteze numai pe studiul stăruitor şi ştiinţific al cererii. ERFISIE SUNI DESTINATE CONSUMATORILOR, NU STOCURILOR DIN DEPOZITE Aţi luat masa la Hanul J ..Prahova" ? Pe teritoriul Expoziţiei realizărilor economiei naţionale, o construcţie cochetă, în stil românesc, frumos ornată cu podoabe tradiţionale, atrage atenţia de la distanţă de Hanul „Prahova“. Cu mult bun gust şi inventivitate, cooperaţia de consum a amenajat aici o reuşită unitate... de popas, un agreabil punct de odihnă şi delectare după umbletul prin atît de bogata expoziţie. Nişele răcoroase, mesele adăpostite sub umbrele viu colorate, portul ospătarilor creează acea atmosferă rustică românească pe care şi străinii o apreciază tot mai mult şi care, văzînd mai ales bucatele, te pofteşte să iei loc şi să te ospătezi. Şi merită... osteneala ! Toate produsele sunt specialităţi care nu se găsesc în alte localuri bucureştene. îşi dispută aici întîietatea, alături de sărmăluţele din foi de varză gătite în sos de vin şi cu mămăliguţă din porumb special ales, tot felul de gustări — preparate din diferite judeţe ale ţării: salamul uscat de Nădlac cu salamul de vară de Lipova, cîrnaţii de casă de Maramureş cu cîrnăciorii de Mizil, subţiri cît trestia, ori cu pastrama de Ploieşti — unele servite reci, altele fripte în tigaie sau perpelite pe jăratic, fiecare după cum îi e felul şi tradiţia. O felie aromată de brînză de burduf argeşeană în coajă de brad, cîteva măsline şi o ţuică de Văleni deschid şi ele pofta pentru celelalte bunătăţi, toate cerîndu-se neapărat udate cu vinul casei ori cu berea ce nu lipseşte la nici o oră a zilei. Cele 400 de locuri ale hanului permit şi organizarea unor mese în grup, la solicitarea celor interesaţi. Pentru amănunte în acest sens , un număr de telefon : 33 32 37, între orele 9 dimineaţa şi 7 seara. (publicitate) Fotó : M. Andreescu SANTEIA — joi - septembrie 1969 CÂRŢI ŞI RECHIZITE ŞCOLARE LA DOMICILIU Pregătirile pentru noul an şcolar îi privesc deopotrivă şi pe elevii de la cursurile serale şi fără frecvenţă. Acestora, secţia „Cartea prin poştă“ a cooperaţiei de consum din Bucureşti — str. Sergent Nuţu Ion S—12, sectorul 6 — le înlesneşte procurarea — fără nici un efort de deplasare — a manualelor şcolare de care vor avea nevoie. Nu este necesară decît o prealabilă comandă printr-o simplă carte poştală adresată secţiei „Cartea prin poştă“ şi cel interesat va primi acasă, prin colet poştal, manualele şcolare pentru clasele IX— XII. De asemenea, pot fi solicitate la domiciliu rechizite şi diferite accesorii şcolare printr-o comandă adresată secţiei „Comerţ prin coletărie“ a cooperaţiei de consum, la aceeaşi adresă. De altfel, secţia „Cartea prin poştă“ poate livra la domiciliu cărţi din orice domeniu, precum şi discuri, iar secţia „Comerţ prin coletărie“ — o gamă largă de produse necesare într-o gospodărie. Plata se face la primirea coletului. La cerere, se trimit gratuit cataloage sau liste cu discurile, cărţile şi celelalte produse pe care cooperaţia de consum le livrează la domiciliu. (Publicitate)