Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)
1970-08-01 / nr. 8503
PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Comorile pădurii! Dacă pînă nu de mult locuitorii comunei Macea (Arad) aveau toate motivele să se mindrească cu pădurea lor, apoi, de acum Încolo, aceste motive sînt şi mai temeinice. Şi iată de ce : Atras de varietatea arborilor şi arbuştilor, profesorul Pavel Covaci, directorul şcolii generale, a întreprins o cercetare mai amănunţită asupra pădurii. Rezultatul întrece toate aşteptările — pădurea dovedindu-se o adevărată... comoară vegetală. In căutările sale, profesorul a reuşit să identifice numeroase specii, deosebit de rare (cîteva unicate în ţară) toate ocrotite prin lege. Valoarea deosebită pe care o prezintă această pădure de 30 hectare a şi determinat ca forurile competente să o declare monument al naturii, hotărînd transformarea ei în cel mai tinăr parc dendrologic al ţării. Şah pe bani! In Capitală funcţionează mai multe cluburi de şah. Din păcate, de la o vreme, alături de jucători au început să frecventeze aceste cluburi şi diverşi afacerişti care organizează adevărate turnee... pe bani. După cum ne sesizează mai mulţi cititorişi ei iubitori ai şahului, dar in adevăratul sens al cuvintului), astfel de îndeletniciri se practică cu destulă frecvenţă la clubul Constructorul, la cel din strada Lipscani, precum şi la clubul existent in parcul Herăstrău. Dacă lucrurile stau astfel, este cazul să punem „in gardă“ forurile competente. Şi sperăm că astfel de practici vor fi aduse în situaţia de... mai imparabil, iar indivizii in cauză vor face „rocada“ cuvenită din cluburile de şah, acolo unde le este locul ! Doi păgubaşi Numeroasele vestigii istorice din Tirgovişte sunt o adevărată atracţie pentru turişti. Dar... Există din păcate şi cite un „dar“. Călătorul sosit in oraş este pus intr-o veritabilă dilemă. Să pornească la drum încărcat de bagaje sau să se lase păgubaş. Motivul ? Nici in staţia C.F.R., nici la autogară, nu se găseşte un birou de bagaje. Şi cit ar fi de necesar. Dar lipsind, păgubesc călătorii, neputind vizita in bune condiţii oraşul — şi păgubeşte, neîndoios, oraşul însuşi. Rămîne de văzut dacă învăţămintele trase din această dublă pagubă vor... trezi interesul pentru această necesară formă de deservire. Se caută un motociclist Constantin Dănilă din comuna Drînceni şi-a cumpărat o motocicletă şi a înmatriculat-o sub numărul 46-II-1684 încă pe cînd localitatea făcea parte din fosta regiune Iaşi. A omis să-i schimbe numărul de circulaţie, circulînd cu ea, nestingherit, pînă de curînd. Deunăzi, însă, a accidentat grav pe strada Ţuţora din Iaşi pe cetăţeanca Felicia Firescu. După comiterea faptei a fugit de la locul accidentului. Organele de miliţie l-au căutat zadarnic în Drînceni, căci cu mult timp înainte Constantin Dănilă a plecat de aici fără... adresă. Dacă îl intîlniţi, pe el sau motocicleta, anunţaţi de îndată organele de resort. Este căutat cu insistenţă. Şi nu numai pentru... înnoirea permisului de circulaţie. Ascunzişuri... sigure Unde vă păstraţi economiile ? Întrebarea — departe de a fi o curiozitate deplasată — işi are temeiurile ei. Dispunem şi de argumente. Năstasa Gherman din Sighetul Marmaţiei (strada Locul Tirgului 86) îi păstra intr-un loc socotit (de ea) sigur. Sub... saltea. Intr-o zi, insă, ia banii (aproape 3 000 lei) de unde nu-s ! Ce se întimplase ? Descoperind ascunzişul, fraţii acesteia, Laurenţiu şi Bartolomeu Varga, ii luaseră şi plecaseră la bufet şi se cinstească. Acolo au fost surprinşi de organele de miliţie şi ulterior şi-au primit pedeapsa cuvenită. Pentru că, frate, frate, dar... Rămăşag periculos Şoferii Mihai Chiroşcă şi Manoie Vortolomei, din Vaslui, au avut zilele trecute o discuţie în contradictoriu pornind de la întrebarea : se aprinde sau nu benzina de la o simplă ţigară ? Din vorbă în vorbă — unul că da, altul că ba — au ajuns la rămăşag. Confirmarea au primit-o pe loc. Au aprins o ţigară, de la ţigară s-a aprins benzina şi apoi a luat foc şi autocamionul. Nici ei n-au scăpat neatinşi, alegîndu-se cu arsuri de gradul III. Concluzia (valabilă şi pentru alţii) : pariurile nu se angajează pe contul altora şi, mai ales, dincolo de cele mai elementare răspunderi. Altfel, plata lor — la pierdere şi cîştig — e aceeaşi. Rubrică redactată de : Dumitru URCOB Gheorghe POPESCU cu sprijinul corespondenţilor I „Scînteii" La primăria comunei, într-o „Fişă monografică" tipărită din iniţiativa citorva intelectuali inimoşi, citim : profesori, Învăţători şi educatori 40 ; medici umani şi veterinari 4 ; biblioteci 3 ; aparate de radio 706 ; televizoare 182 ; aragaze 76 ; frigidere 27 ; brutării 2... In ansamblul şi în detaliul rural, totul s-a schimbat. Magazinele universale, care pompează produsele industriei pretutindeni, fac parte şi ele din decorul devenit de-acum obişnuit ; apariţia trotuarelor nu mai constituie o surpriză , farmacia, de asemenea. Elemente considerate cindva exclusiv urbane, au pătruns firesc in aria comunei, incit azi trec aproape neobservate. Totul s-a schimbat la Drănic, comună din judeţul Dolj, numai şareta primarului a rămas aceeaşi de ciţiva ani. Se prelinge pe asfaltul şoselei, în trapul calului, spre satul Padea, acolo unde ţăranii cooperatori au o admirabilă grădină de legume şi zarzavaturi pe zeci de hectare şi un eleşteu, de mina lor făcut, unde cresc în fiecare an două mii de gîşte. Cînd şi cînd un om de la stăvilarele eleşteului deschide „ecluza" să curgă apa pe canalele grădinii. Primarul priveşte lacul cu puzderia de orătănii, îşi aduce aminte de munca la lopată, cînd lucra, împreună cu sute de ţărani cooperatori, la amenajarea lui şi reflectează, cu o undă de nostalgie, la scurgerea anilor... Se află în fruntea comunei de cincisprezece ani. Şi Dumitru Costache e încă în putere — n-a împlinit cincizeci. Se opreşte la marginea lacului, pe iarbă, mănîncă ce a adus cu sine — pîine, roşii şi brinza, ca omul aflat în campanie, cînd nici nu mai apucă să treacă pe acasă — şi pleacă mai departe, acolo unde îl cheamă treburile grabnice ale comunei. — Cum explicaţi că oamenii sînt atît de legaţi de sat ? — Stabilitatea lor de acum se datorează cooperativei agricole — răspunde primarul — către ea se îndreaptă preocuparea lor principală. Ies masiv la cimp. Praşila porumbului pe 860 de hectare n-a durat decit cinci zile. Vara, la noi, recoltatul ţine cel mult zece zile. Asta arată interesul oamenilor pentru cooperativă. De altfel, cred că munca explică şi longevitatea de la noi : numai în satul Drănic sînt 81 de bărbaţi în vîrstă de peste 70 de ani. — I-am văzut pe săteni lucrînd la grădină, pe malul Jiului. Sînt de o voie bună molipsitoare. Cum reuşiţi să îmbinaţi munca la cimp, baza agricultorului, cu acţiunile obşteşti de gospodărie comunală ? — La noi s-a creat un bun obicei. Pe timp frumos, toată lumea e la cîmp. Cu deputaţii în frunte. In schimb, zilele neprielnice muncii în agricultură sunt rezervate acţiunilor obşteşti. Aşa am făcut brutăriile, şcolile şi toate celelalte. Şi, probabil, aici, în acest modest birou al primăriei, s-au luat toate hotărîrile importante care aveau să dezvolte atît de vizibil economia rurală. Pe dealuri slobode au plantat vii, în lunci au amenajat grădini. Nici un petec de pămînt n-a rămas in afara perimetrului agricol. Discuţia a trecut apoi de la probleme economice la cele gospodareşti-edilitare. începeam să înţelegem de ce ţin atît de mult oamenii comunei la primarul lor. Se gîndeşte la toate : la producţia ogoarelor şi la horă, la natalitate şi la problemele social-edilitare. Cu banii pentru două şcoli a construit patru. După deviz, un local de şcoală cu patru săli de clasă şi laborator costa 220 000 lei. El a redus costul la jumătate. A chemat deputaţii, a mobilizat cetăţenii la muncă patriotică, a folosit materiale din resursele comunei şi cînd au isprăvit totul, încheind socotelile, s-a constatat că din banii pentru două şcoli construiseră patru ! Cum să nu apreciezi un asemenea gospodar ? L-am întrebat: — Anul acesta, ce alte lucrări deschideţi ? — Vi le spun nu în ordinea importanţei, ci aşa cum mi le amintesc : construim 6 podeţe, extindem spaţiile verzi, plantăm in toamnă trandafiri, mai facem încă vreo 2-3 kilometri de trotuare din dale de beton, amenajăm cite un teren sportiv în fiecare sat şi începem, era să uit, lucrările de regularizare a pîrîului care trece prin Drănic. Avem ce face, nu vom lîncezi. Valoarea contribuţiei cetăţeneşti, prin muncă patriotică, în acest an, se va ridica la 400 000 de lei. Ca şi anul trecut. Să facem o socoteală. In întreaga ţară avem 2 706 comune. Dacă fiecare ar contribui, ca Drănic, cu un asemenea volum de activitate obştească, ar însemna ca valoarea lucrărilor gospodăreşti-edilitare executate prin muncă patriotică să se ridice la peste un miliard de lei. Cifra vorbeşte de la sine. Şi în primul rind despre activitatea primarului, deputaţilor şi cetăţenilor. Mulţi dintre cei 55 de deputaţi comunali sunt cunoscuţi ca foarte buni gospodari. E şi convingerea primarului. — Cite probleme nu s-au ridicat în ultimele săptămîni în activitatea noastră. Pe prim plan a fost recoltarea. Apoi — întreţinerea prin muncă voluntară a şoselei asfaltate, care intră în obligaţia noastră, curăţirea pădurii comunale şi multe altele. S-a dat vacanţa şi localurile de şcoală au nevoie de unele lucrări : zugrăveli, bănci reparate... Oricine ştie cine sunt necesare intr-o comună. — In rândurile deputaţilor comunali sint oameni de toate vîrstele şi profesiile. Cum lucraţi cu ei ? — Cînd organizăm ceva cu tinerii, trimitem deputaţi mai tineri. De altfel, tineretul comunei a luat sub „patronaj" întreţinerea izlazurilor şi pădurii comunale. Deputaţii din rîndurile învăţătorilor se ocupă in special de acţiuni culturale. E normal. Celor bătrîni le încredinţăm, de regulă, anchete sociale. Adică muncim cu deputaţii diferenţiat, după profilul fie,căruia, potrivit pregătirii şi pasiunii lor. — Ni s-a relatat că vă intîlniţi adeseori cu bătrlnii, la primărie. Ce discutaţi ? — Treburile comunei. Ce să facem şi cum să facem. Ideea eleşteului de la ei a venit. In plus, aceşti oameni cu o vîrstă respectabilă, deci cu multă experienţă de viaţă, sint deosebit de utili în anchetele sociale despre care aminteam mai înainte. — In ce domenii ? — In rindul minorilor, în domeniile autorităţii tutelare, ajutoarelor sociale pentru bătrâni etc. — Ciţiva deputaţi remarcau, cu puţin mai inainte că, spre deosebire de cetăţenii din satele Padea, Booveni şi Foişor, cei din Drănic, centrul comunei, nu prea uzează de critică, sint înclinaţi spre laude... Primarul spuse rizind : — Nu sîntem chiar perfecţi. Da, e adevărat, deosebirea de atitudine este evidentă. Fireşte, n-o acceptăm. Mulţumirea de sine duce la impas. Deputaţii noştri, intelectualii satelor au şi început in special prin căminele culturale, o activitate susţinută pentru o opinie cetăţenească mai activă. Important este că oamenilor din Drănic le place munca, sunt harnici şi foarte doritori de o gospodărire mai bună a comunei. Totul îl interesează şi-l preocupă. Pentru că un primar cu adevărat activ, cu conştiinţa misiunii sale în viaţa obştei comunale, nu se lasă copleşit de probleme administrative curente, importante şi acestea ; el are în vedere, înainte de toate, latura politică şi socială a mandatului încredinţat. ...Cînd am plecat din Drănic, spre seară, oamenii mai munceau încă la grădină, recoltînd prima „şarjă" de roşii. Ciţiva meseriaşi vopseau lemnăria unui nou magazin universal. Pe şosele, din loc în loc, se înălţau stive cu dale de beton pentru trotuare, iar în vale, spre piriu, se făceau măsurători topometrice... Imagini, semne că oamenii din Drănic, conduşi de deputaţii lor, muncesc consecvent pentru prosperitatea comunei. Ștefan ZIDARU* Ceea ce nu scrie in monografia comunei In drum spre monumentele din nordul Moldovei ...un popas la hanul turistic Ilişeşti, pe drumul ce leagă Suceava de Vatra Dornei (DN 17, km 241) este pe cit de atractiv, pe atît de reconfortant. Construcţia hanului, care aparţine cooperaţiei de consum, se încadrează armonios în peisajul montan înconjurător. Mobilierul este executat în stil rustic, iar interioarele sunt ornamentate cu trofee de vînătoare, obiecte de ceramică şi marame cu motive naţionale. Preparatele de stînă (bulz cu mămăligă, urs de mămăligă cu brînză) pastrama de oaie şi vinurile din podgoriile moldovenești adaugă un plus de interes și atractivitate sejurului la Ilişești. (Urmare din pag. I) program de noapte. După tatonări în plină noapte, pe străzile Bucureştiului, descoperim un sfîrşit tocmai în „Piaţa Muncii“ o farmacie (nr. 46), care ne-a servit pilulele salvatoare. Am pierdut, in căutarea ei, aproape o oră, folosind maşina. Dar ce face cetăţeanul care nu are maşină ? Pornind chiar de la această idee ne-am transpus în situaţia cetăţeanului cuprins subit de o durere de dinţi. Din nou formăm „05“ şi din nou reluăm pertractările în jurul „contului“ şi „taxei de informaţii“... Bîjbîind în continuare pe străzi, întrebînd pe rarii trecători intîlniţi in cale, ajungem la policlinica „Colţea". Iată, în sfîrşit, limanul salvator !... — Aveţi hemoragie ? Se interesează circumspect medical de gardă. — Da ! — Sigur aveţi hemoragie ? — Insistă medicul. Noi intervenim numai in situaţiile fără probleme şi, în nici un caz, nu facem extracţii noaptea. Mergeţi la policlinica din Calea Plevnei. Ce să mai spunem ? O altă fugă, intr-un alt colţ al oraşului Pînă la urmă ne-am lăsat păgubaşi. Iată-ne şi pe peronul Gării de Nord. Este ora 0,30. Proaspăt „descinşi" din acceleratul 812. Pînă la trenul următor, pentru Baia- Mare, mai avem de aşteptat încă 5—6 ore bune. Unde să ne odihnim ? In sala de aşteptare n-am găsit nici un loc liber. E ora curăţeniei generale ! Şi pentru că la Gara de Nord curăţenia se face numai cu sălile... goale, cetăţenii sunt invitaţi intr-o sală vecină, unde domneşte o îmbulzeală indescriptibilă. Să căutăm un hotel ! O inscripţie găsită pe peronul gării ne încunoştinţează . ..Informaţii în legătură cu cazarea in hoteluri puteţi obţine zilnic după ora 13.30 la telefonul 13 27 00“. Lăudabilă iniţiativă. Adresăm, în gînd, mulţumim întreprinderii de hoteluri Bucureşti şi ne folosim de serviciile ei. Formăm numărul anunţat. In receptor, o voce binevoitoare... — Unde vă aflaţi ? — In Gara de Nord. — încercaţi la hotelurile „Cerna“, „Bucegi“ şi „Dunărea“ poate găsiţi vreo cameră liberă, dacă nu. încercaţi la particulari... Cu valiza în mină, începem colindul prin holurile de hotel. La „Cerna“, recepţionerul scapă repede de poi : „N-avem camere ! Vedeţi la „Bucegi“. Aici, insă, nici vorbă de camere libere. „Ar exista ceva la particulari... prin Berceni. Dar e tîrziu“ — spune omul de la recepţie şi ne priveşte cu compasiune. La „Oltenia“ şi la „Dunărea“, hotelierii se ridică cu greu din fotoliile în care-şi „făceau serviciul“. Toropiţi, supăraţi, ca orice om deranjat din somn (nu primesc salariu pentru aceste ore ?) ne refuză categoric. Nici la Nord Hotel n-avem mai mult noroc. După atîtea eşecuri sîntem ispitiţi să credem că anunţul din gară şi informaţia primită la telefon au izvorît, probabil, dintr-o bună intenţie, dar la ora actuală nu fac decit să inducă in eroare, să camufleze dezinteresul real pentru soarta călătorului. Această imprevizibilă şi neplăcută „aventură“ nocturnă putea fi desigur evitată dacă I.H.R. ar fi înfiinţat un dispecerat informat permanent şi realist asupra disponibilităţilor certe din reţeaua hotelieră. ...S-a făcut ora 2:30. Ne întoarcem în gară, să vedem cum răspund unităţile de alimentaţie publică solicitărilor călătorilor. Dorinţa de a muncă ceva e firească, după un drum lung, mai ales dacă trenul care te-a adus in Capitală n-a avut bufet sau vagon restaurant. Pe peron nu găsim însă nimic. Nici un restaurant sau bufet deschise ! Peste tot, s-au tras obloanele. Aflăm că unităţile de alimentaţie publică din gară întrerup activitatea timp de 3 ore (între 2—5 dimineaţa), tocmai orele cînd in întregul oraş nu mai există nici un local de alimentaţie deschis. Nu e de invidiat călătorul care intre timp pleacă in altă direcţie, tot cu un tren „dietetic“. Mii şi mii de oameni, fără exagerare se perindă noaptea prin gară. Peronul este unul din locurile cele mai frecventate in cursul nopţii, motiv puternic ca organele comerciale să-şi concentreze aici, in aceste ore de noapte, toată atenţia. Un asemenea „vad“ nu poate rămine nevalorificat. Necesită oare eforturi atît de mari înființarea unor tonete care să servească un pahar cu lapte, un sandviş, o cafea . Un bufet care să ofere oricînd pasagerilor o gustare caldă, frugală şi atît de binevenită in urma unui drum obositor ? Asemenea „scăpări" nu pot fi justificate prin dificultăţi de organizare, lipsă de personal, „analize" sau „studii" incomplete de prospectare a cerinţei consumatorilor — refrenul tradiţional al unor conducători de organizaţii comerciale. De altfel, nu este vorba numai de diferiţi călători în trecere prin Capitală. Sunt destui oameni care lucrează in timpul nopţii şi ar fi şi ei direct interesaţi să aibă in preajmă un mic bufet cu program de noapte. Este oare chiar atît de complicat ca intr-un oraş, cum este Bucureştiul, să existe citeva mici bufete sau tonete, unde să se poată minca repede după ora două,noaptea? în apropierea Gării de Nord se află „Bufetul Expres“ care, printr-un mic efort, şi-ar putea prelungi programul pină către dimineaţă. S-ar putea decala programele de funcţionare ale restaurantului şi bufetului expres din incinta gării — astfel ca să fie acoperit spaţiul întregii zile. De altfel, şi în cazul altor servicii puse la dispoziţia cetăţenilor, pe peronul gării întîlnim aceeaşi lipsă de solicitudine faţă de pasageri. Să nu ne referim decit la punctul farmaceutic care afişează formal un „PROGRAM PERMANENT“ de funcţionare, ceea NOAPTEA, PRIN BUCUREŞTI ce Înseamnă că cetăţeanul ar trebui să-l găsească deschis... 24 de ore din 24. Din păcate, între orele 12 farmacista de serviciu dormea, solicitanţii trebuind să bată insistent în uşă pentru a o trezi. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că refuza să vîndă — nu ştim pe ce considerente — alte medicamente decit cele de „mare urgenţă“. In cursul raidului nostru am făcut doar un succint sondaj în reţeaua serviciilor de utilitate publică, pe timpul nopţii, din cuprinsul Capitalei. Concluziile ? Un oraş cu peste un milion şi jumătate de locuitori, cu un număr impresionant de turişti, aflat intr-un permanent proces de extindere şi modernizare poate şi trebuie să ofere şi noaptea o gamă mult mai largă de servicii pentru populaţie. Criteriul funcţionării lor „numai ziua“ se dovedeşte a fi în dezacord cu cerinţele sporite ale cetăţenilor, cu intensificarea ritmului vieţii cotidiene. Situaţia actuală nu satisface cerinţele cetăţenilor şi prejudiciază interesele economice, fiind de la sine înţeles ce venituri însemnate pot aduce aceste activităţi de justificată utilitate. De la informarea, orientarea şi îndrumarea clară a celui nou venit in Capitală şi pînă la a pune la dispoziţia sa unităţi de deservire complexă şi operativă, procesul modernizării şi extinderii serviciilor este imperios necesar. Aducerea deservirii publice, chiar şi pe timpul nopţii, la nivelul pe care îl impun cerinţele crescinde ale populaţiei trebuie să preocupe neîntîrziat Direcţia comercială a Municipiului Bucureşti, Direcţia sanitară, unităţile cooperaţiei şi celelalte foruri cu atribuţii în acest domeniu. Aşteptăm de la organele de resort măsuri şi iniţiative eficiente, bine chibzuite, menite să mărească — şi fre această cale — prestigiul şi trăsătura modernă a Bucureştiului. SClNTEIA — slmbăta 1 august 1970 Un neînfricat luptător revoluţionar Intre figurile de militanţi revoluţionari care s-au consacrat cu abnegaţie şi devotament luptei pentru cauza eliberării clasei muncitoare, pentru înfăptuirea aspiraţiilor de progres şi dreptate socială ale poporului român, istoria frămintată a mişcării muncitoreşti din ţara noastră înscrie şi pe aceea a lui Gh. Niculescu- Mizil, de la a cărui moarte se împlinesc astăzi 25 de ani El are meritul de a se număra printre membrii fondatori ai Partidului Comunist Român, al cărui glorios semicentenar va fi sărbătorit de întregulnostru popor la începutul anului viitor. S-a născut la 25 noiembrie 1886, în comuna Mizil, judeţul Buzău, in familia unor oameni cu stare modestă. In pofida setei sale de învăţătură, a fost nevoit să întrerupă de timpuriu şcoala pentru a-şi cîştiga singur existenţa. Cunoştinţele şi experienţa de viaţă pe care le acumulează il imping, în 1907 — anul marilor răscoale ţărăneşti — către viaţa politică, pe drumul aspru, pe care va păşi insă cu fermitate de acum înainte : drumul mişcării muncitoreşti. In acei ani, mişcarea socialistă din România făcea paşi importanţi către reafirmarea sa pe scena vieţii politice româneşti, un eveniment important în acest sens constituindu-l refacerea partidului social-democrat in 1910. Gh. Niculescu-Mizil s-a integrat activ în mişcarea socialistă, contribuind la organizarea luptei salariaţilor din sectorul alimentar. Apreciat pentru activitatea sa, a fost desemnat delegat la Congresul al II-lea al P.S.D. şi Congresul al IV-lea al Uniunii Sindicatelor. In toţi aceşti ani, concomitent cu activitatea organizatorică, Gh. Niculescu-Mizil se remarcă printr-o susţinută activitate propagandistică, publicând articole in ziarele muncitoreşti : „România muncitoare“, „Lupta zilnică", „Uniunea" etc. împreună cu alţi militanţi socialişti, Gh. Niculescu-Mizil a condamnat războiul mondial dezlănţuit în 1914 de către puterile imperialiste. In timpul războiului, el a depus eforturi susţinute pentru reorganizarea mişcării socialiste in Moldova. In spiritul ideilor internaţionalismului, adine înrădăcinate in inima proletariatului român, îşi manifestă marea satisfacţie şi bucurie faţă de victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. „Izvorită din cauze politice, economice şi sociale adinei — scria el în articolul apărut sub titlul „Moscova“ în ziarul „Nădejdea“ — sprijinită de muncitorii şi soldaţii ruşi, cimentată apoi cu singele vărsat de aceştia pe străzile Moscovei, Retrogradului şi Rusiei întregi, pentru a infringe tendinţele germanilor, intrigile Antantei şi încurajarea de către aceştia a burgheziei locale de 25 DE ANI DE LA MOARTEA LUI GHEORGHE NICULESCU-MIZIL încerca să-şi scoată ghearele, revoluţia ţăranilor şi muncitorilor ruşi, care n-a pierit pină acum, nu va pieri nici de acum încolo...“. Către sfirşitul anului 1918, se reîntoarce in Capitală, participînd activ la marile lupte sociale din acea perioadă. După sîngeroasa represiune de la 13 decembrie 1918 din Piaţa Teatrului Naţional, Gh. Niculescu-Mizil, împreună cu alţi fruntaşi revoluţionari, este arestat şi purtat timp de aproape patru luni de zile din închisoare în închisoare. Eliberat, işi continuă neabătut activitatea revoluţionară, îndeplinind munca de secretar al Uniunii de transporturi cu sediul la Galaţi. După cum este cunoscut, acţiunile desfăşurate de clasa muncitoare în perioada avîntului revoluţionar din 1918—1920 au determinat un proces profund şi rapid de clarificare politică şi ideologică, au convins clasa muncitoare de necesitatea făuririi unui partid consecvent revoluţionar, marxist-leninist, capabil să o conducă în junta pentru îndeplinirea sarcinilor sale istorice. Gh. Niculescu-Mizil a adus o vie contribuţie la activitatea politico-ideologică pentru crearea unui asemenea partid. A participat la numeroase întruniri organizate în tot cursul anului 1920 de diversele organizaţii socialiste şi sindicale din ţară, pronunţîndu-se cu tărie,incuvintările sale, pentru transformarea partidului socialist în partid comunist. A luat parte la lucrările Consiliului general al Partidului Socialist şi sindicatelor din 30 ianuarie—3 februarie 1921, în timpul cărora, împreună cu alţi militanţi ai aripii ,e stingă din partid, s-a plasat pe poziţia majorităţii membrilor partidului — care cereau convocarea congresului general. La 8 mai 1921 s-au deschis la Bucureşti lucrările Congresului I al P.C.R. Gh. Niculescu-Mizil, prezent la lucrări ca delegat al secţiunii Bucureşti, s-a remarcat printr-o activă participare. Aşa cum se ştie, lucrările, congresului au fost întrerupte la 12 mai, prin intervenţia brutală a autorităţilor. Congresiştii care au votat pentru transformarea partidului socialist in partid comunist şi afilierea lui la Internaţionala a IlI-a — printre care se afla şi Gh. Niculescu-Mizil — au fost arestaţi şi întemniţaţi. In timpul procesului ce le-a fost înscenat, el a avut o poziţie intransigentă şi curajoasă. „Doresc şi lupt pentru schimbarea actualei forme sociale şi de guvernământ“ , a declarat răspicat în faţa instanţei, definind concis crezul său politic. După ce, sub presiunea maselor, un număr de 213 fruntaşi ai mişcării muncitoreşti au fost amnistiaţi. Gh. Niculescu-Mizil — care s-a numărat printre aceştia — a continuat să îndeplinească importante sarcini de partid. A făcut parte din comisia centrală de propagandă, a fost delegat al C.C. al P.C.R. pentru presă şi propagandă, iar un timp secretar al secţiunii Bucureşti a P.C.R. In condiţiile de adincă ilegalitate în care a fost nevoit să activeze partidul după 1924, Gh. Niculescu-Mizil a continuat să ia parte la acţiunile iniţiate de P.C.R. Multe din şedinţele organizaţiilor comuniste se ţineau în locuinţa sa, care era în acelaşi timp şi loc de adăpostire a u■nor activişti de partid. Niciodată, nici chiar in anii terorii cumplite din timpul dictaturii fasciste, nu a slăbit încrederea sa in victoria luptei maselor populare conduse de partid pentru eliberarea ţării de sub jugul fascist, pentru instaurarea unui regim de reală democraţie, pentru făurirea orinduirii noi, socialiste, în România. Fericirea de a vedea ţara liberă, pe drumul luminos deschis de victoria insurecţiei armate din august 1944, i-a fost de scurtă durată. A încetat din viaţă în luna august 1945. Consacrîndu-şi toate forţele operei de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, poporul nostru muncitor aduce un prinos de recunoştinţă tuturor acelor fii ai săi care, prin dăruirea lor totală cauzei proletariatului, au aşezat lespezi durabile la temelia edificiului socialist. Florian TANASESCU cercetător ştiinţific la Institutul de studii istorice şi socialpolitice de pe lingă C.C. al P.C.R. Un nou hotel turistic la Brăila • Intr-una din dimineți, am deschis aparatul de radio in timp ce trebăluiam prin bucătărie. După citeva minute, am auzit un zgomot puternic. Cînd am deschis uşa, camera era plină de fum, iar aparatul in flăcări.Cazul nu este izolat. Din cauza tensiunii prea mari pe rețeaua electrică a rămas fără televizor cetăţeanul Ştefan Barbu, fără maşină de călcat şi numeroase becuri Tudose Constantin şi alţii. Am anunţat la Uzina electrică din Craiova, au venit lucrători la faţa locului şi... au încheiat un proces verbal. Ca urmare, s-a întrerupt curentul pentru cîteva zile. Cred că nu noi trebuie să suportăm aceste daune de care nu sîntem vinovaţi. Maria BARBUCEANU comuna Işalniţa, orașul Craiova • Locuiesc pe str. Arhitect Ion Mincu nr. 6, sectorul 1, peste drum de restaurantul recent renovat numit „Ovidiu“. Localul reuşeşte să devină, în unele nopţi, un adevărat infern, pentru noi, cei din împrejurimi. El este, oricum, o sursă de zgomot, dar nn nopţile cînd se închiriază mese pentru diferite banchete, aniversări, afară răzbate un adevărat vacarm, urlete ale petrecăreţilor din sală, care îşi etalează cu impetuozitate calităţile vocale alterate de aburii alcoolului : „mulţi ani trăiască“ urmat de nelipsitul „totdeauna, totdeauna, să bem vinul ca şi-acuma“. Apoi, orchestra continuă în această antrenantă atmosferă „suave opere" ale muzicii moderne, un amestec „duios" de şuierături, ciocănituri de tingiri, lovituri năpraznice de tobă, toate contopite într-o melodie ale cărei note răcnite cu „virtuozitate“ sunt aplaudate frenetic de melomanii din sală. Concomitent, vine rindul să se... producă zecile de autoturisme parcate în fața ferestrelor locatarilor, care pirîie energic, completînd atmosfera „muzicală" din local. După cîteva nopţi „petrecute" in această ambianţă, iţi vine să-ţi iei cîmpii, căci dimineaţa astfel „odihnit" trebuie să te duci la lucru Propunem organelor competente să găsească o soluţie (sau mai multe) pentru ca şi noi, locatarii din preajma restaurantului „Ovidiu", să ne găsim Liniştea mult dorită. Ing. Valeriu PATÎRLAGEANU • Ca să ajunşi de la Cărei la Pişcolt cu autobuzele ITA, constituie o problemă. Nu mă refer la faptul că pe vinilinul banchetelor se află un praf pe care se poate desena şi învăţa abecedarul, la zgomotul demn de un avion cu reacţie, cauzat de lipsa ţevilor de eşapament, sau la căldura degajată de motorul din spate, neizolat, ci vreau să sesizez că, pe această rută şi altele din raza Careiului, călătorii nu pot porni la drum, fiindcă nu au siguranţă că ajung unde doresc, In ziua de 7 iulie, am aşteptat cu încă 5 cetăţeni, majoritatea cu abonament pe acest traseu, cîteva ore, cursa de 17,30. In cele din urmă, ne-am lăsat păgubaşi. Ulterior am aflat că şoferul a avut de susţinut un examen şi nu a putut veni. In ziua de 10 iulie, cînd mai erau vreo 8 km pînă la Pişcolt, şoferul a tras pe dreapta spunindu-ne că nu mai merge şi se reîntoarce la Cărei. Iniţial am crezut că glumeşte, dar pînă la urmă am pornit-o pe jos, pentru că alte mijloace de transport ocazionale nu ne luau, probabil pentru că era control pe rută. Cîteva zile mai tîrziu, pe 14 iulie, călătorii au aşteptat autobuzul 3 ore. Prin urmare, nimic sigur, în afară de plata anticipată a abonamentului. Faceţi, vă rog, ceva, tovarăşi din conducerea acestei instituţii, pentru a reda încrederea călătorilor în autobuzele ITA ! Miko LADISLAU CAP. Pişcolt, judeţul Satu-Mare Am citit in „Scânteia" o notă in care se arăta că uzinele „Semănătoarea“ Bucureşti au livrat I.M.A. Ruşeţu, judeţul Buzău, o combină „Gloria", însă fără beder (masă de tăiere) din care cauză acest utilaj, de o mare productivitate, nu poate fi folosit tocmai acum, cînd este cea mai mare nevoie de el. Vă înştiinţez că la I.M.A. Chiraftei, judeţul Galaţi, trebuia să ne sosească de la aceeaşi uzină tot o combină „Gloria". Am primit, in schimb, ce-i drept, încă de la 19 mai, Federul. Nu ştiu dacă este chiar cel care trebuia să ajungă la Ruşeţu, dar fapt este că cei de la expediţia uzinei încurcă serios lucrurile. Şi tocmai acum cînd sunt concentrate toate eforturile pentru recoltare, ca să nu se piardă nici un bob. Constantin NANU contabil, I.M.A. Chiraftei • Cecilia Stan din comuna Surani, judeţul Prahova, a sesizat ziarul că nu i s-a plătit ajutorul pentru incapacitate temporară de muncă. Direcţia pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale a judeţului Prahova, căreia redacţia i-a adresat sesizarea, ne-a comunicat următoarele: „Motivul pentru care s-a refuzat plata acestui certificat medical este că, în zilele înscrise, sus-numita a avut nuntă şi s-a ocupat cu pregătirile necesare, i-am comunicat petiţionarei că ajutoarele de boală se acordă pentru îngrijirea sănătăţii, că angajaţii bolnavi au obligaţia să respecte tratamentul medical prescris, iar in cazul cînd se deplasează din localitatea de domiciliu să obţină avizul medicului şi să anunţe unitatea la care se află în lucru. In această situaţie, refuzul de a se plăti ajutorul de boală este justificat". Iată, deci, stimată C. S., că „unde-i lege nu-i formeală“.