Scînteia, octombrie 1970 (Anul 39, nr. 8563-8593)

1970-10-01 / nr. 8563

PAGINA 2 P­rintre îndatoririle princi­pale ale asociaţiilor de locatari, prevăzute de sta­tutul in baza căruia func­ţionează, se înscriu buna gospodărire a părţilor si instalaţiilor comune ale clădirilor, repararea si întreţinerea acestora, achitarea la timp a costurilor dife­ritelor prestaţii şi, decurgînd din a­­cestea, încasarea la timp a cotelor de întreţinere pe care locatarii le datorează asociaţiei. Dat fiind scopul fondurilor băneşti ale asociaţiei, ce­tăţenii sunt direct interesaţi să achi­te la timp cotele părţi ce le revin din cheltuielile globale ocazionate de întreţinerea şi prestaţiile ai căror beneficiari sunt. Majoritatea locata­rilor înţeleg acest lucru : în cele mai multe cazuri, fondul de rul­ment este întotdeauna complet, de­bitele către diverşi furnizori se li­chidează la timp, asociaţiile dove­­dindu-se astfel parteneri serioşi. Nu este mai puţin adevărat că se mai întîmpină încă o seamă de greu­tăţi din partea unor locatari, în ce priveşte încasarea cotelor de con­tribuţie, din care cauză datoriile că­tre furnizori nu se pot onora in ter­men. O asemenea atitudine se răs­­frînge asupra colocatarilor, asupra bunului mers al întregii activităţi a asociaţiei. La asociaţia din str. Vasile Conta nr. 3, Bucureşti, bunăoară, lună de lună se înregis­trează restanţe de cite 8 000—9 000 lei la fondurile de întreţinere. Ne­­achitarea prestaţiilor a determinat întreprinderea de distribuire a ga­zelor să întrerupă furnizarea com­bustibilului. La o altă asociaţie din Bucureşti — Blocul C. str. Gării de Nord — neplata la timp a devenit un obicei pentru o bună parte din­tre locatari. în acest fel, asociaţiile rămin uneori fără bani disponibili în con­turile C.E.C. De aici , o seamă de greutăţi atît pentru asociaţiile res­pective, cit şi pentru întreprinderile furnizoare. Asociaţia din strada Donizetti nr. 15, bloc 7/2, n-a achi­tat costul consumului de apă către I.C.A.R. din luna iunie ; cea din strada Blănari 11 are o restanţă către aceeaşi întreprindere de 2 475 de lei (pe trei luni de zile) ; din lipsă de fonduri asociaţia din blo­cul E 9, strada Băiculeşti nr. 23, nu poate plăti suma de 14165 de lei, reprezentînd costul apei potabile, al gazelor etc. După repetate adrese şi somaţii, întreprinderile furni­zoare sunt nevoite să întrerupă efec­tuarea prestaţiilor, ceea ce implică cheltuieli suplimentare ale asocia­ţiei pentru redeschiderea furniză­rii, timp irosit din partea membri­lor comitetelor pentru efectuarea unor formalităţi, timp care ar pu­tea fi folosit în scopul mai bunei gospodăriri a imobilelor. Zeci de mii de locatari au de suferit de pe urma celor care nu-şi achită dato­riile ce le au faţă de asociaţii pen­tru prestaţiile şi confortul de care beneficiază. Dintr-un sondaj făcut la 20 de asociaţii de locatari din Capitală rezultă că, din aproape 3 500 de locatari principali, 15 la sută sunt restanţieri (o parte din­tre aceştia pe multe luni sau chiar ani de zile), totalizînd o sumă de circa 250 000 de lei. Cine sînt răii platnici ? De ce nu-şi îndeplinesc o asemenea obli­gaţie elementară ? Ne vom referi mai jos doar la cîţiva dintre ei. Ion­­ Cornea, împreună cu soţia şi un copil, locuiesc intr-unul dintre cele mai frumoase apartamente ale imo­bilului de pe calea Moşilor 291, Bucureşti. El este inginer la uzina „Vulcan“, iar soţia — conferenţiar la Universitatea Bucureşti. Cele trei camere pe care le ocupă, (în su­prafaţă de 63 mp) le oferă un con­fort deosebit. Datoria pe care o au către asociaţie trece peste 2 000 de lei. Cum se poate justifica, în acest caz, o asemenea atitudine ? Am vrut să stăm de vorbă cu ei, dar n-a fost cu putinţă. Ori de câte ori s-au prezentat la locuinţa lor, mem­brii comitetului asociaţiei au fost repeziţi, cei în cauză refuzind orice discuţii sau explicaţii. Anghel D. Anghel, locatar al unui apartament spaţios în blocul U 1 de pe strada Avrig, este Inginer şef la întreprinderea de construcţii şi reparaţii „Floreasca“, din cadrul Direcţiei generale de gospodărie lo­­cativă a Capitalei (! !), iar soţia este, de asemenea, salariată. Cu toate a­­cestea, de 8 luni de zile nu şi-a a­­chitat costul întreţinerii. De ce ? Discuţia cu el despre acest subiect este penibilă . — Am crezut că mi s-a reţinut prin statul de plată. — ? ! (Ştia că pe această cale se reţine doar chiria). — Am fost în concediu — în­cearcă un alt „argument“. — Cînd ? — In iulie. Ce-am mai putea adăuga ?... Pe lista răilor platnici mai figu­rează, printre alţii : Miron Victor, salariat la Institutul de fizică (so­ţia — avocat) ; Predescu Gheorghe, inginer-şef la fabrica de bere „Gri­­viţa“ ; Pavel Ştefan, cercetător la Academia Republicii Socialiste Ro­mânia ; Ion Popa, actor la Tea­trul „C. I. Nottara“ ; Albu Lu­­cianus, inginer principal la Mi­nisterul Industriei Construcţiilor de Maşini, şi mulţi, mulţi alţii. După cum se poate remarca dintr-o sim­plă enumerare, este vorba de oameni cărora societatea le-a acordat girul unor munci de răspundere. Este de presupus că la locul de muncă ei se călăuzesc în relaţiile de serviciu după normele sociale şi legile ţării, a căror respectare o pretind desigur şi altora. Cu atît mai greu poate fi Înţeles comportamentul lor anti­social In calitate de locatari, ne­socotirea flagrantă a unor obligaţii cetăţeneşti elementare. Asemenea personaje dedublate — nu de ro­man psiroanalist, ci cit se poate de reale — abuzează de toleranţa co­locatarilor, de îngăduinţa (nejustifi­cată, de altfel) a reprezentanţilor asociaţiei, de răbdarea colectivităţii în mijlocul căreia îşi petrec, insen­sibili, o bună parte a vieţii. Nu există, oare, mijloace legale prin care aceşti datornici inveteraţi să fie determinaţi să-şi achite debi­tele ce le au către asociaţii ? Dim­potrivă , în H.C.M. nr. 1678/1989 se prevede că urmărirea de către aso­ciaţii a sumelor datorate se face pe cale notarială, prin obţinerea unui titlu executor . Legea nr. 10/1968 arată clar că acei locatari care nu plătesc cotele de întreţinere ce le revin, timp de trei luni de zile, con­secutiv, pot fi evacuaţi prin hotărire judecătorească. In practică, însă, dispoziţiile prevăzute în aceste acte normative nu sunt aplicate peste tot, datorită formalităţilor greoaie care trebuie îndeplinite de asociaţii pen­tru obţinerea titlului executor. Co­mitetul asociaţiei de locatari din ca­lea Giuleşti 50—52, Bucureşti, de pildă, a încercat să obţină un ase­menea act, pe baza căruia să-şi poată recupera debitul de 3 000 de lei (restanţă de aproape trei ani de zile) de la locatarul A­­lonescu din acest imobil. Potrivit procedurii în vigoare, a fost necesară, mai întîi, trimiterea unei somaţii celui în cauză ; după zece zile, s-a adresat notariatului, solicitind emiterea titlului pentru înfiinţarea popririi pe salariul datornicului. Aici, însă, i s-a cerut o seamă de acte : adresă către notarul şef, copie de pe soma­ţie, extrasul de pe situaţia defini­tivă de plată şi titlul executor în­tocmit în dublu exemplar. După ce toate aceste formalităţi au fost în­deplinite, actele respective au stat — în mod necesar — la nota­riat, mai multe zile, pentru ve­rificare şi legalizare a titlului executor. Dar lucrurile nu s-au sfîrşit aici : a fost necesară o altă copie de pe titlul executor, o adresă către întreprinderea la care lu­crează debitorul ; după multe săp­­tămîni, asociaţia a primit de la în­treprinderea respectivă în loc de bani... tot titlul executor, returnat, pe motiv că celui în cauză nu i se poate înfiinţa poprirea ! Acesta este un caz, dar asociaţiile au zeci şi zeci de asemenea restanţieri. Este lesne de imaginat cit timp le-ar trebui comitetelor de asocia­ţii să treacă prin acest labirint, de cite acte şi paraacte ar fi nevoie, ciţi oameni ar fi necesari pentru înde­plinirea acestor formalităţi. Nici pe calea acţionării în justiţie, aso­ciaţiile nu pot intra mai repede îrn posesia banilor. Asociaţia de loca­tari din Piaţa Palatului a trebuit să aştepte luni de zile pînă ce s-au soluţionat acţiunile împotriva loca­tarilor Filofteia Jipa, din blocul nr. 6, şi Ştefan Dragotin, din imo­bilul de pe str. 13 Decembrie nr. 24, care datorau asociaţiei 2 281 de lei şi, respectiv, 3 548 de lei. Aşa stînd lucrurile, se impune gă­sirea unor căi mai simple, mai directe şi eficiente, care să facă po­sibilă aplicarea cu mai multă ope­rativitate a actelor normative de care pomeneam mai sus. Mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă au dat diferite sugestii referitoare la modalităţile de grăbire a recu­perării debitelor şi pentru preve­nirea apariţiei lor. Bunăoară, în statutul tip al asociaţiilor ar tre­bui prevăzute, în mod expres, pe­nalizări care să li se aplice celor ce nu-şi plătesc la timp cotele părţi ; o altă propunere are în ve­dere încheierea unui angajament al locatarilor cu asociaţia — ca per­soană juridică — pe baza căruia, în caz de neplată, să se treacă ope­rativ, prin notariat (eliminind alte trepte formularistice) la executarea debitorilor ; s-a sugerat, de aseme­nea, ca popririle să se facă prin in­termediul administraţiilor finan­ciare etc. Considerăm că forurile competente trebuie să analizeze a­­semenea propuneri, oprindu-se a­­supra formelor celor mai indicate, în lumina prevederilor legale. A văzut, aşadar, care sunt cîteva dintre greutăţile în­­tîmpinate de unele asocia­ţii de locatari în consti­tuirea fondurilor băneşti pentru acoperirea cheltu­ielilor. O dată constituite, a­­ceste fonduri trebuie gospodă­rite cu grijă, cheltuirea lor să se facă chibzuit, pe o bază justi­ficată. Din investigaţiile făcute în cîteva oraşe, reţinem că, de regulă, fondurile băneşti de care se dis­pune sunt folosite în mod judicios şi numai cu aprobarea adunărilor generale ale locatarilor sau a comi­tetelor asociaţiilor, că există o evi­denţă contabilă clară, ca pretutin­deni unde se manipulează banul public. Sunt Insă şi excepţii de la regulă. In timp ce fondul locativ nu se întreţine In bune condiţii, cotele­­părţi de contribuţie ale locatarilor cresc totuşi, deoarece mari sume de bani se irosesc pentru materiale şi lucrări costisitoare, „de faţadă“, uneori de-a dreptul inutile. Imobile­le administrate de asociaţia locatari­lor nr. 1, cartierul Tudor Vladimires­­cu, din Tr. Severin, sunt neîngrijite, casele scărilor sint murdare şi cu geamuri lipsă, balustradele sunt dis­truse, ascensoarele nu funcţionează de luni de zile, iar instalaţiile co­mune sint defecte de vreme inde­­lungată. In acest timp, fondurile — însumînd mii de lei — în loc să fie folosite pentru remedierile nece­sare, s-au cheltuit fără nici un dis­­cernămînt , pentru amenajarea unor spaţii verzi, de pildă, care se puteau realiza prin muncă patrio­tică. In timp ce casa scărilor şi alte părţi ale imobilului nece­sitau reparaţii, comitetul asocia­ţiei din bd. Dinicu Golescu 23— 25 (Bucureşti) a risipit mii de lei pentru cumpărarea unor maşini de scris şi a unei mari cantităţi de sîr­­mă ghimpată pentru împrejmuirea blocului (!). E la mintea oricui că acestea nu erau necesare, că un bloc aşezat pe o arteră centrală a ora­şului nu va putea fi împrejmuit niciodată, cu sîrmă ghimpată (care, de altfel, acum rugineşte la subso­lul blocului). Arbitrarul în folosirea banilor asociaţiei se manifestă, uneori, mai cu seamă la angajarea personalu­lui. Hotărîrea de înfiinţare a unor posturi şi de stabilire a salariilor se ia­­ contrar prevederilor statutare — de către o parte a membrilor co­mitetului sau uneori numai de către preşedinte. Preşedintele aso­ciaţiei de locatari „Nicolina“-Iaşi, Ştefan Codrea, a hotărit cu de la sine putere ca asociaţia pe care o conduce să devină o adevărată ad­ministraţie, cu servicii de contabili­tate, oficiu juridic, personal de între­ţinere etc. Fără aprobarea locata­rilor, el a angajat un jurisconsult care să urmărească recuperarea de­bitelor (sumele de bani recuperate nu acoperă insă nici măcar salariul încasat de el) ; apoi, asociaţia s-a pomenit cu un cosaş (!), iar mai tîrziu cu doi instalatori, ale căror salarii totale se ridică la mii de lei lunar. Cine îşi poate închipui, de pildă, că pentru întreţinerea spa­ţiilor verzi pe suprafeţele mici din jurul blocurilor este nevoie de un angajat permanent ? Nu este oare aceasta o dovadă elocventă de risi­pire a fondurilor asociaţiei, bani cu care se puteau efectua alte lucrări, cu adevărat utile ? Adesea, discutînd cu membrii co­mitetului, ni s-a vorbit despre an­gajatul „nr. 1“­, despre împuterni­citul asociaţiei. Cine este sau, mai precis, cine trebuie să fie el ? în statut se arată clar : unul dintre membrii asociaţiei, ori cineva anga­jat din afară, competent şi bun gos­podar. Din constatările făcute re­zultă că obligaţia de a acţiona nu­mai în numele asociaţiei şi numai cu asentimentul comitetului ori al adunării generale nu se respectă peste tot. Mulţi dintre împuterniciţi consideră că au puteri depline, că pot dispune la discreţie de fondurile băneşti ale asociaţiei, fără să se simtă datori să dea cuiva socoteală de activitatea lor. împuternicitul a­­sociaţiei „Carpaţi“-Griviţa, din Bucureşti, Emilian Codreanu (an­gajat de preşedinte fără acordul a­­dunării generale !) cheltuieşte cind vrea şi pe ce vrea importante sume de bani. Nu se cunoaşte cantitatea de materiale intrate şi ieşite din magazie, din care cauză nu se poate urmări nici destinaţia acestora. El­­ ia din casa asociaţiei mii de lei, fără să justifice necesitatea cheltuirii lor, trec săptămîni şi luni de zile, şi ridică alţi bani, fără a deconta pri­mele sume. Un caz asemănător am întîlnit la Turnu-Severin : locatarii asociaţiei de pe strada Decebal au descoperit că împuternicitul Ion Giumanca işi însuşeşte mari sume de bani, folosind un chitanţier fals. In loc ca el să fie deferit organelor de urmărire penală, comitetul asocia­ţiei i-a lăsat, în continuare, pe mină, gestiunea din care se înfrup­tase. Cum a acţionat, în această si­tuaţie, comisia de cenzori care, după cum se ştie, are obligaţia statutară de a controla gestiunea asociaţiei cel puţin o dată pe trimestru ? A închis ochii, cum de altfel se procedează şi la alte asociaţii Am încercat — la cele 9 comisii de cenzori din Turnu- Severin, pe care le-am vizitat — să găsim măcar un singur proces-ver­­bal referitor la controalele efectuate, a fost în zadar. Unele asociaţii au devenit astfel un teren propice savirşirii abuzurilor şi ilegalităţilor. O parte dintre membrii comite­telor, aleşi din rîndul locatarilor d in adunările generale, au denaturat sensul activităţilor obşteşti, abătin­­du-se de la normele statutare. Pre­şedintele asociaţiei de la punctul termic nr. 12 din Iaşi, Nicolae Constantinescu, şi-a stabilit — fără ca locatarii să ştie — o indemnizaţie lunară de 350 de lei, iar celorlalţi membri ai comitetului — cite 100-200 de lei. La altă asociaţie din Iaşi (Piaţa Unirii, etapa II), anul tre­cut, membrii comitetului şi-au a­­cordat, singuri, premii care se ridică la 4 000 de lei... După ce aceste a­­buzuri au fost criticate de către lo­catari, preşedintele Ştefan Codrea — sfidînd hotărîrea adunării gene­rale — a încasat, in continuare, o indemnizaţie lunară de 200 de lei, iar secretarul — 600 de lei ! Situa­ţii asemănătoare am intîlnit şi la asociaţiile din Drumul Taberei 22, bloc T8 (preşedinte Andrei Chiriţă) şi Dinicu Golescu 37 (preşedinte C. Logofătu), din Bucureşti. Şirul exemplelor ar putea fi con­tinuat. Să ne oprim. Insă, la cîteva cauze care generează asemenea ne­reguli, arătate, de altfel, şi în alte articole în care numeroşi cetăţeni au mai formulat observaţii, critici, sugestii de îmbunătăţire a activită­ţii asociaţiilor de locatari. S-a subliniat, pe bună dreptate, că aceste asociaţii pot exercita o mare influenţă în buna gospodărire a fondului locativ. Cu condiţia ca ele să fie ajutate să pornească serios la treabă, să respecte intrutotul prevederile statutului în baza că­ruia funcţionează. Faptele dovedesc că aceste semnale n-au fost peste tot bine atent recepţionate. Atît din scrisorile care continuă să sosească la redacţie, cit şi din investigaţiile noastre, rezultă că, in cazurile respective, rolul adunării locatarilor este complet ignorat, ho­­tăririle ei — care, potrivit statutu­lui, sunt obligatorii — nu sunt res­pectate de către comitetele asocia­ţiilor sau de către împuterniciţii a­­cestora. Dar cauza principală tre­buie căutată, in primul rind, in faptul că, în multe locuri, comi­tetele executive ale consiliilor popu­lare şi compartimentele de speciali­tate subordonate acestora — direcţi­iie de gospodărire locativă, între­prinderile de administraţie locativă şi întreprinderile de reparaţii — nu îşi îndeplinesc obligaţiile de pro­prietari ai imobilelor statului t­rebuie subliniat (pentru a cita oară !) că, deşi a tre­cut atîta timp de la în­fiinţarea lor, asociaţiile de locatari continuă să ră­­mină copii ai nimă­nui ; o dată cu înfiinţarea lor, consiliile populare parcă au răsuflat uşurate, considerînd că nu mai au nimic de făcut in această privinţă. Am efectuat un sondaj în rîndul unor cadre cu munci de răs­pundere, de la consiliile populare şi compartimentele în subordine, cer­­cetind în ce măsură se preocupă de activitatea asociaţiilor de locatari. Iată ce ne-a răspuns Stan Petre Tache, prim-vicepreşedinte al Con­siliului popular al sectorului 2 Bucureşti : „ Noi nu avem nici o răspundere in ce priveşte modul cum asociaţiile se gospodăresc. Există un statut după care acestea se conduc. între­prinderile de administraţie locativă sunt cele care ar fi in măsură să le ajute. Am solicitat şi părerea forului di­rect răspunzător de administrarea şi gospodărirea fondului locativ al Ca­pitalei — Direcţia generală de gos­podărie locativă, din cadrul con­siliului popular municipal. — Statutul — ne-a spus directo­rul general al D.G.G.L., Eugen Ior­­dăchescu — dă drepturi depline a­­sociaţiilor, in calitate de persoane juridice. Altceva însă le lipseşte : sprijin. — Un adevăr pe care-l cunoaştem. Dar cine trebuie să le sprijine ? Bunăoară, cînd o Întreprindere de reparaţii — ce vă este subordonată — nu răspunde la chemările îndrep­tăţite, repetate ale asociaţiilor, cine trebuie să intervină ? — Asociaţiile se adresează direct Întreprinderii în cauză şi, in ultimă instanţă, pot folosi calea justiţiei. Cînd a fost vorba de obligaţiile ce revin direcţiei generale, ca admi­nistrator al locuinţelor statului, di­rectorul general ne-a făcut o în­treagă teorie despre relaţiile dintre Întreprinderile de administraţie lo­cativă (ca proprietar) şi asociaţii, dar, concret, n-am putut afla nimic despre căile prin care direcţia res­pectivă işi îndeplineşte îndatoririle. Aceasta explică, printre altele, fap­tul că unele unităţi, cărora li se adresează asociaţiile, re­fuză sau tărăgănează la nesfirşit efectuarea unor lucrări absolut ne­cesare bunei conservări a imobile­lor. De exemplu, asociaţia locatari­lor din str. Sf. Nicolae-Tei nr. 10 a încheiat, de doi ani de zile, cu I. C.R. „Pantelimon“, un contract pentru repararea unei porţiuni de canal, spre a se înlătura scurgerea apei în subsolul şi uzina termică ale blocului. Dar cu toate intervenţiile făcute, atît la Direcţia generală de gospodărie locativă (căreia I.C.R. „Pantelimon“ ii este subordonat), cit şi la Consiliul popular al sectorului 2, lucrarea nici in prezent nu este executată. Nesocotirea acestor obli­gaţii n-a rămas fără urmări : apa pătrunsă în subsol şubrezeşte în continuare fundaţiile imobilului. Cine îşi asumă răspunderea acestor consecinţe ? Am vizitat mai multe imobile din Capitală şi din oraşele Turnu-Se­­­­verin, Iaşi etc. N-am găsit măcar un singur caz în care întreprinde­rile de gospodărie locativă să fi controlat apartamentele, aşa cum prevede legea, pentru a constata pe­riodic starea de întreţinere a locuin­ţelor. Este reflectarea unei concep­ţii dăunătoare, care capătă tot mai mult teren. Se consideră că, o dată constituite, asociaţiile de locatari vor acoperi toată sfera problemelor complexe de întreţinere şi gospodă­rire a fondului de locuinţe, elibe­­rînd astfel de obligaţii şi răspun­deri întreprinderile specializate, or­ganele locale ale administraţiei de stat etc. Dar lucrurile nu stau de­loc aşa. După cum am văzut, este vorba de însemnate bunuri materia­le ale societăţii şi asociaţiile de lo­catari nu sunt decit un instrument de administrare. Există, cum se ştie, organe administrative special constituite şi plătite pentru aceasta (întreprinderile de gospodărie loca­tivă) şi consiliul popular, care au o­­bligaţia să sprijine şi să controleze activitatea asociaţiilor de locatari. Am prezentat, în cele de mai sus, cîteva dintre dificultăţile pe care — la doi ani de la înfiinţare , aso­ciaţiile de locatari le mai intim­­pină în activitatea lor ; unele ţin de lacune ale normelor care le re­glementează statutul, altele ţin de aplicarea defectuoasă a acestor nor­me şi nu puţine sunt cele care pun în discuţie mentalitatea unor loca­tari, a membrilor sau împuternici­ţilor comitetului, a unor reprezen­tanţi ai consiliilor populare şi ai în­treprinderilor din subordinea aces­tora. Pentru a finaliza bogatul ma­terial faptic al anchetei noastre, ne-am adresat forului central care are în atribuţie sectorul discutat, unor factori de răspundere din ca­drul Comitetului de stat pentru e­­conomia şi administraţia locală. Din discuţie a reieşit că există su­ficiente mijloace ca stările de lu­cruri descrise să fie înlăturate. — Fondul locativ al statului — această uriaşă avuţie de peste 40 de miliarde lei — nu poate fi lăsat în exclusivitate în grija asociaţiilor de locatari , a precizat tov. ing. Ion Chirilescu, vicepreşedinte al C.S.E.A.L. Este evident că de buna administrare şi conservare a acestor avuţii naţionale trebuie să se ocupe, cu toată seriozitatea, consiliile popu­lare, întreprinderile special organi­zate* şi, desigur, asociaţiile de loca­tar.. Pentru permanenta îmbunătă­ţire a activităţii In acest domeniu este necesar ca gospodărirea şi în­treţinerea fondului de locuinţe să devină o problemă a comitete­lor executive ale consiliilor popu­lare. Consider cu totul greşi­tă mentalitatea acelor cadre din conducerea consiliilor populare care afirmă că asociaţiile, fiind per­soane juridice, s-ar putea descurca şi fără sprijinul competent al or­ganelor locale. Este greu de crezut că sprijinul şi îndrumarea pe care sunt obligate să le acorde pot fi Intr-adevăr confundate cu o imixti­une in treburile asociaţiilor. Reali­tatea este că, sub asemenea pretex­te, reprezentanţii consiliilor popu­lare se sustrag de la îndatoririle pe care le au ca administratori ai fon­dului locativ al statului. Cadrul legal în care trebuie să se desfăşoare re­laţiile dintre asociaţiile de locatari şi consiliile populare există. In Ho­­târîrea Consiliului de Miniştri, prin care s-a aprobat statutul asociaţii­lor de locatari, se precizează, prin­tre altele, datoria comitetelor exe­cutive de a sprijini activitatea aso­ciaţiilor, ori de cite ori este nevoie, in rezolvarea tuturor problemelor privind gospodărirea imobilelor, ac­tivitatea financiar-contabilă, pre­cum şi în aplicarea normelor legale referitoare la stabilirea şi reparti­zarea cheltuielilor comune. Lipsu­rile existente în activitatea unor a­­sociaţii sunt tocmai consecinţa ne­­respectării şi neaplicării acestor prevederi. Din toate cele de mai sus se des­prinde concluzia că există suficiente posibilităţi pentru ca activitatea a­­sociaţiilor de locatari, precum şi relaţiile dintre acestea şi consiliile populare să fie radical îmbunătăţite. Experienţa bună scăpătată pînă acum constituie încă o dovadă în acest sens. Se impune, însă, ca propune­rile şi sugestiile formulate de cetă­ţeni cu diferite prilejuri să fie ana­lizate cu toată atenţia de către Co­mitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, în vederea e­­laborării unor noi reglementări, prin care să se pună stavilă anoma­liilor de genul celor semnalate în ancheta de faţă. V. MIHAI Gh. PIRVAN­ A • Un curent de opinie ferm împotriva chiriaşilor incorecţi • Mai multă energie in exercitarea autorităţii cu care legea • Control permanent şi ajutor competent din partea consiliilor populare orăşeneşti lată de ce au nevoie ASOCIAŢIILE DE LOCATARI pentru a gospodări cu mai multă eficienţă fondul locativ si obştea le-au investit 7 7 . SĂPĂTURI PENTRU GĂSIREA... SĂPĂTURILOR In octombrie 1968, în comuna Dumbrăveşti-Pra­­hova, a fost mare zarvă. Au ieşit oamenii la porţi, au chiuit de bucurie, au aplaudat, se pare că ti­nerii au dat chiar şi un bal în cinstea marelui e­­veniment. Ce eveniment? S-a votat şi aprobat con­strucţia unui magazin. Cînd s-au adus şi cele două vagoane cu prefa­bricate din beton, au făcut şi bătrinii o horă. Dar s-a consumat energia de pomană. Pentru că, du­pă sosirea prefabrica­telor, trîntite anapo­da pe „şantier“, s-a uitat de construcţia magazinu­lui. Prin iulie 1969, în comună iar a fost un iu­reş. Cîteva autocamioane, împodobite cu flori, au adus, pe acelaşi „şantier“, cîteva tone de balast. AM PRIMIT SCRISOAREA DV.! După cîteva zile, s-a fă­cut mobilizarea cetăţeni­lor să vină să sape vo­luntar fundaţiile. S-au săpat şi fundaţiile. Ce a urmat ? Nimic. S-a uitat iar de construcţia magazi­nului. Astăzi, prefabrica­tele din beton sunt ca vai de mama lor (dacă au mamă !), iar pentru a a­­fla unde s-au făcut să­păturile fundaţiilor, tre­buie să se facă alte să­pături. Semnatarul scrisorii, Gh. Niţoiu, care este şi secretarul comitetului e­­xecutiv comunal, ne roa­gă să publicăm la această rubrică, povestea acestui magazin. Care magazin ? Aveţi magazin ? Aşteptaţi să-­l facă şi pe urmă-i scriem Istoria. Dacă se supără cooperaţia, nu vi-l mai face deloc. Aşa, tot aveţi o bază... UN FRIGIDER CARE CÎNTĂ ŞI UN ACORDEON CARE ÎNGHEAŢĂ Paul Nicoliţă, din Ga­­licea Putare-Dolj, şi-a cum­părat, din Băileşti, un frigider „Fram“. L-a cum­părat anul trecut. Mai exact, în ziua de 8 sep­tembrie 1969. L-a dus a­­casă şi... — Nu face cuburi ? — Nu face nimic. Nu îngheaţă. Cîntă. — Cum cîntă ? — Am pus aparatul de radio pe el, de Nicuţă TĂNASE — Şi n-ai întreprins ni­mic ca să şi îngheţe ? — Ba da, m-am luat după actele de garanţie, în care scrie că, în caz de nefuncţionare, să mă a­­dresez la cooperativa din Băileşti. Am tot căutat cooperativa, dar nu exis­tă. Cineva m-a învăţat să scriu la Sadu, unde se fabrică „Fram“-urile. Am scris şi­ am primit răspuns că să am răbdare, că or să vină nişte specialişti să-l facă să îngheţe. Or fi îngheţat ei pe drum, că de cinci luni îi tot aştept. Lui Petre Hrişcu, din Birlad, i-a venit chef să evite la acordeon. A intrat în magazinul Foto- Muzica, din str. Ştefan cel Mare 10, a dat 1960 de lei şi a cumpărat un acordeon „Super“. S-a dus acasă şi cînd a în­ceput să evite, a băgat de seamă că au început să îngheţe apele şi din glastre şi din găleţi. — De ce îngheaţă a­­pele ? — Cîntă fals. M-am dus înapoi la magazin şi nu mi l-au schimbat. M-au povăţuit să-l trimit celor care l-au fabricat, adică la Timişoara. L-am trimis în iunie şi mi l-au înapoiat în septembrie. — Acum, cinci cînţi, mai îngheaţă apele ? — Mai rău. Nu i-a fă­cut nimic. Dar absolut ni­mic. Şi m-au pus să plă­tesc şi 45 de lei. Aşadar, Nicoliţă, din Dolj, are nevoie de ghea­ţă şi are un frigider care cîntă, iar Hrişcu din Bîr­­lad, care are nevoie de muzică, are un acordeon care îngheaţă apele. Aşa stind lucrurile, le propu­nem să facă schimb de „instrumente“. Dar asta urgent şi pe tăcute. Că altfel, aud fabricanţii şi le declară ca inovaţii. ŞI STILOUL N-A PLESNIT Din luna ianuarie 1969, salariul lui Ion N. Mihai, care locuieşte pe strada Brâncuşi nr. 5, din Bucu­reşti, sectorul 4, a cres­cut. Chiar în ziua cînd a primit salariul mărit, a a­­dus la I.A.L. Vitan adeve­rinţa ca să-i opereze în registru. Deci, a dus ade­verinţa şi după un an şi cinci luni se trezeşte cu adresa I.A.L. Vitan nr. 3 076 070/1970, prin care este somat să plătească penalizări. — Penalizări pentru că ai trimis adeverinţa ? — Că n-am trimis-o. — Ai trimis-o pri nu ? — E în dosar, la ei. — Şi ce mai vor ? — Să plătesc penali­zări. — Pentru ce ? — Deşi e în dosar ade­verinţa, ei susţin că n-am­ trimis-o şi ca să plătesc penalizări. Ei greşesc, şi eu să plătesc ? Cum vine asta ? — Ştii cum vine asta, tovarăşe Mihai ? Vine aşa, cum că dacă nu..., a­­dică dacă... să-mi ples­nească stiloul dacă ştiu cum vine asta... DIALOG CETĂŢENESC SCINTEIA - lot 1 1970 FAPTUL DIVERS Ultimul aldămaş Intr-una din aceste zile, cetă­ţeanul Dumitru Rad, din satul Bociopel (Maramureş) s-a dus la tirg in oraşul Borşa. După ce şi-a cumpărat un purcel a intrat în restaurant pentru a bea aldă­­maşul. Vînzătorul a plecat, iar Dumitru Rad a rămas în conti­nuare în local, retrăgîndu-se la o masă mai ferită de privirile consumatorilor. Cită ţuică a băut ? Nu se ştie precis. Se știe doar că Dumitru Rad a adormit cu capul pe masă, iar mai tîrziu, cind cineva a vrut să-l trezească, s-a constatat că era mort. Orga­nele medicale au stabilit că de­cesul a survenit în urma consu­mului exagerat de alcool S-a îngroşat dosarul Trandafir Sucaş, gestionar la întreprinderea judeţeană de va­lorificare a legumelor şi fructe­lor Caraş-Severin, a fost invitat, într-una din zilele trecute, la miliţie pentru a face el însuşi socoteala celor 200 000 lei, lipsă din gestiune. Prezentindu-se la locotenentul major Gavrilă Ho­­drea, care făcea cercetarea, i-a oferit acestuia 3 000 lei mită la care voia să mai adauge ulterior alte cîteva mii de lei, in speran­ţa că acestea ii vor „subţia“ do­sarul penal. In momentul cind înmina banii lucrătorului de mi­liţie, procurorul l-a prins în fla­grant-delict. Cercetările se efec­tuează mai departe de organele procuraturii. Cum se vede, ges­tionarul a intrat din lac un puţ. Tot la apă, dar mai adine. „Mina de aur“ a fost descoperită Ce-i în mină nu-i minciună — îşi spunea Trandafir Vertei din Brad (Hunedoara) şi proce­da, bineînţeles, ca atare. De mai multă vreme, nesocotind prevederile legii, el ţinea în casă o mare cantitate de aur. Intr-una din zilele trecute, cînd se gindea că a venit timpul să-l pună in valoare, a constatat că s-a înşelat amarnic. Cele peste 4 kilograme de metal preţios i-au fost confiscate potrivit le­gilor in vigoare. Ca să se con­vingă şi el că „mina“ din casă nu se afla totuşi în siguranţă. Fană de benzină la... Ploieşti! Ieri a fost ultima zi a trimes­trului III. Conducătorii auto a­­flaţi in drum spre Ploieşti nu vor putea uita curind acest eve­niment calendaristic. Motivul ? Staţiile de benzină i-au întimpi­­nat cu rezervoarele goale. Ne-am abătut şi noi (nu numai din sim­plă curiozitate) pe la staţia de la intrarea în Ploieşti, situată pe şoseaua spre Bucureşti, dar în loc de benzină ni s-au oferit scuze . „Ce să facem, așa e în ultima zi de trimestru“ (!) Crede oare conducerea întreprinderii de transport și livrări de produ­se petroliere din Ploiești că, în asemenea zile, autoturismele pot fi pornite la drum cu asemenea „scuze“? Și minunea­­ s-a produs N-ar fi crezut Maria Atecu, muncitoare la Fabrica de con­fecţii şi tricotaje Bucureşti, că-şi va revedea vreodată copi­lul. Doar o minune... Dar minu­nile se petrec numai in basme. Şi totuşi minunea s-a petrecut. Să recapitulăm intimplarea. Ime­diat după naştere, copilul fusese încredinţat unei rude din Iaşi. La scurt timp, aceasta l-a dus la casa copilului din acelaşi o­­raş. Copilul s-a îmbolnăvit la virsta de 4 luni de hepatită. Cind mama a venit pentru a-l lua acasă, o salariată i-a comu­nicat că a decedat în urma bolii. Dar copilul trăia. Crescind­­ astăzi Valentin Cireş are 17 ani şi este elev la Şcoala profesio­nală din comuna Cobia (Dîmbo­viţa) — a dorit să-şi regăsească mama. A fost înţeles şi ajutat. Emoţionanta întilnire dintre mamă şi fiu va avea loc astăzi, la Inspectoratul General al Mi­liţiei. Rubrică redactată de : Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii"

Next