Scînteia, octombrie 1970 (Anul 39, nr. 8563-8593)
1970-10-01 / nr. 8563
PAGINA 2 Printre îndatoririle principale ale asociaţiilor de locatari, prevăzute de statutul in baza căruia funcţionează, se înscriu buna gospodărire a părţilor si instalaţiilor comune ale clădirilor, repararea si întreţinerea acestora, achitarea la timp a costurilor diferitelor prestaţii şi, decurgînd din acestea, încasarea la timp a cotelor de întreţinere pe care locatarii le datorează asociaţiei. Dat fiind scopul fondurilor băneşti ale asociaţiei, cetăţenii sunt direct interesaţi să achite la timp cotele părţi ce le revin din cheltuielile globale ocazionate de întreţinerea şi prestaţiile ai căror beneficiari sunt. Majoritatea locatarilor înţeleg acest lucru : în cele mai multe cazuri, fondul de rulment este întotdeauna complet, debitele către diverşi furnizori se lichidează la timp, asociaţiile dovedindu-se astfel parteneri serioşi. Nu este mai puţin adevărat că se mai întîmpină încă o seamă de greutăţi din partea unor locatari, în ce priveşte încasarea cotelor de contribuţie, din care cauză datoriile către furnizori nu se pot onora in termen. O asemenea atitudine se răsfrînge asupra colocatarilor, asupra bunului mers al întregii activităţi a asociaţiei. La asociaţia din str. Vasile Conta nr. 3, Bucureşti, bunăoară, lună de lună se înregistrează restanţe de cite 8 000—9 000 lei la fondurile de întreţinere. Neachitarea prestaţiilor a determinat întreprinderea de distribuire a gazelor să întrerupă furnizarea combustibilului. La o altă asociaţie din Bucureşti — Blocul C. str. Gării de Nord — neplata la timp a devenit un obicei pentru o bună parte dintre locatari. în acest fel, asociaţiile rămin uneori fără bani disponibili în conturile C.E.C. De aici , o seamă de greutăţi atît pentru asociaţiile respective, cit şi pentru întreprinderile furnizoare. Asociaţia din strada Donizetti nr. 15, bloc 7/2, n-a achitat costul consumului de apă către I.C.A.R. din luna iunie ; cea din strada Blănari 11 are o restanţă către aceeaşi întreprindere de 2 475 de lei (pe trei luni de zile) ; din lipsă de fonduri asociaţia din blocul E 9, strada Băiculeşti nr. 23, nu poate plăti suma de 14165 de lei, reprezentînd costul apei potabile, al gazelor etc. După repetate adrese şi somaţii, întreprinderile furnizoare sunt nevoite să întrerupă efectuarea prestaţiilor, ceea ce implică cheltuieli suplimentare ale asociaţiei pentru redeschiderea furnizării, timp irosit din partea membrilor comitetelor pentru efectuarea unor formalităţi, timp care ar putea fi folosit în scopul mai bunei gospodăriri a imobilelor. Zeci de mii de locatari au de suferit de pe urma celor care nu-şi achită datoriile ce le au faţă de asociaţii pentru prestaţiile şi confortul de care beneficiază. Dintr-un sondaj făcut la 20 de asociaţii de locatari din Capitală rezultă că, din aproape 3 500 de locatari principali, 15 la sută sunt restanţieri (o parte dintre aceştia pe multe luni sau chiar ani de zile), totalizînd o sumă de circa 250 000 de lei. Cine sînt răii platnici ? De ce nu-şi îndeplinesc o asemenea obligaţie elementară ? Ne vom referi mai jos doar la cîţiva dintre ei. Ion Cornea, împreună cu soţia şi un copil, locuiesc intr-unul dintre cele mai frumoase apartamente ale imobilului de pe calea Moşilor 291, Bucureşti. El este inginer la uzina „Vulcan“, iar soţia — conferenţiar la Universitatea Bucureşti. Cele trei camere pe care le ocupă, (în suprafaţă de 63 mp) le oferă un confort deosebit. Datoria pe care o au către asociaţie trece peste 2 000 de lei. Cum se poate justifica, în acest caz, o asemenea atitudine ? Am vrut să stăm de vorbă cu ei, dar n-a fost cu putinţă. Ori de câte ori s-au prezentat la locuinţa lor, membrii comitetului asociaţiei au fost repeziţi, cei în cauză refuzind orice discuţii sau explicaţii. Anghel D. Anghel, locatar al unui apartament spaţios în blocul U 1 de pe strada Avrig, este Inginer şef la întreprinderea de construcţii şi reparaţii „Floreasca“, din cadrul Direcţiei generale de gospodărie locativă a Capitalei (! !), iar soţia este, de asemenea, salariată. Cu toate acestea, de 8 luni de zile nu şi-a achitat costul întreţinerii. De ce ? Discuţia cu el despre acest subiect este penibilă . — Am crezut că mi s-a reţinut prin statul de plată. — ? ! (Ştia că pe această cale se reţine doar chiria). — Am fost în concediu — încearcă un alt „argument“. — Cînd ? — In iulie. Ce-am mai putea adăuga ?... Pe lista răilor platnici mai figurează, printre alţii : Miron Victor, salariat la Institutul de fizică (soţia — avocat) ; Predescu Gheorghe, inginer-şef la fabrica de bere „Griviţa“ ; Pavel Ştefan, cercetător la Academia Republicii Socialiste România ; Ion Popa, actor la Teatrul „C. I. Nottara“ ; Albu Lucianus, inginer principal la Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, şi mulţi, mulţi alţii. După cum se poate remarca dintr-o simplă enumerare, este vorba de oameni cărora societatea le-a acordat girul unor munci de răspundere. Este de presupus că la locul de muncă ei se călăuzesc în relaţiile de serviciu după normele sociale şi legile ţării, a căror respectare o pretind desigur şi altora. Cu atît mai greu poate fi Înţeles comportamentul lor antisocial In calitate de locatari, nesocotirea flagrantă a unor obligaţii cetăţeneşti elementare. Asemenea personaje dedublate — nu de roman psiroanalist, ci cit se poate de reale — abuzează de toleranţa colocatarilor, de îngăduinţa (nejustificată, de altfel) a reprezentanţilor asociaţiei, de răbdarea colectivităţii în mijlocul căreia îşi petrec, insensibili, o bună parte a vieţii. Nu există, oare, mijloace legale prin care aceşti datornici inveteraţi să fie determinaţi să-şi achite debitele ce le au către asociaţii ? Dimpotrivă , în H.C.M. nr. 1678/1989 se prevede că urmărirea de către asociaţii a sumelor datorate se face pe cale notarială, prin obţinerea unui titlu executor . Legea nr. 10/1968 arată clar că acei locatari care nu plătesc cotele de întreţinere ce le revin, timp de trei luni de zile, consecutiv, pot fi evacuaţi prin hotărire judecătorească. In practică, însă, dispoziţiile prevăzute în aceste acte normative nu sunt aplicate peste tot, datorită formalităţilor greoaie care trebuie îndeplinite de asociaţii pentru obţinerea titlului executor. Comitetul asociaţiei de locatari din calea Giuleşti 50—52, Bucureşti, de pildă, a încercat să obţină un asemenea act, pe baza căruia să-şi poată recupera debitul de 3 000 de lei (restanţă de aproape trei ani de zile) de la locatarul Alonescu din acest imobil. Potrivit procedurii în vigoare, a fost necesară, mai întîi, trimiterea unei somaţii celui în cauză ; după zece zile, s-a adresat notariatului, solicitind emiterea titlului pentru înfiinţarea popririi pe salariul datornicului. Aici, însă, i s-a cerut o seamă de acte : adresă către notarul şef, copie de pe somaţie, extrasul de pe situaţia definitivă de plată şi titlul executor întocmit în dublu exemplar. După ce toate aceste formalităţi au fost îndeplinite, actele respective au stat — în mod necesar — la notariat, mai multe zile, pentru verificare şi legalizare a titlului executor. Dar lucrurile nu s-au sfîrşit aici : a fost necesară o altă copie de pe titlul executor, o adresă către întreprinderea la care lucrează debitorul ; după multe săptămîni, asociaţia a primit de la întreprinderea respectivă în loc de bani... tot titlul executor, returnat, pe motiv că celui în cauză nu i se poate înfiinţa poprirea ! Acesta este un caz, dar asociaţiile au zeci şi zeci de asemenea restanţieri. Este lesne de imaginat cit timp le-ar trebui comitetelor de asociaţii să treacă prin acest labirint, de cite acte şi paraacte ar fi nevoie, ciţi oameni ar fi necesari pentru îndeplinirea acestor formalităţi. Nici pe calea acţionării în justiţie, asociaţiile nu pot intra mai repede îrn posesia banilor. Asociaţia de locatari din Piaţa Palatului a trebuit să aştepte luni de zile pînă ce s-au soluţionat acţiunile împotriva locatarilor Filofteia Jipa, din blocul nr. 6, şi Ştefan Dragotin, din imobilul de pe str. 13 Decembrie nr. 24, care datorau asociaţiei 2 281 de lei şi, respectiv, 3 548 de lei. Aşa stînd lucrurile, se impune găsirea unor căi mai simple, mai directe şi eficiente, care să facă posibilă aplicarea cu mai multă operativitate a actelor normative de care pomeneam mai sus. Mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă au dat diferite sugestii referitoare la modalităţile de grăbire a recuperării debitelor şi pentru prevenirea apariţiei lor. Bunăoară, în statutul tip al asociaţiilor ar trebui prevăzute, în mod expres, penalizări care să li se aplice celor ce nu-şi plătesc la timp cotele părţi ; o altă propunere are în vedere încheierea unui angajament al locatarilor cu asociaţia — ca persoană juridică — pe baza căruia, în caz de neplată, să se treacă operativ, prin notariat (eliminind alte trepte formularistice) la executarea debitorilor ; s-a sugerat, de asemenea, ca popririle să se facă prin intermediul administraţiilor financiare etc. Considerăm că forurile competente trebuie să analizeze asemenea propuneri, oprindu-se asupra formelor celor mai indicate, în lumina prevederilor legale. A văzut, aşadar, care sunt cîteva dintre greutăţile întîmpinate de unele asociaţii de locatari în constituirea fondurilor băneşti pentru acoperirea cheltuielilor. O dată constituite, aceste fonduri trebuie gospodărite cu grijă, cheltuirea lor să se facă chibzuit, pe o bază justificată. Din investigaţiile făcute în cîteva oraşe, reţinem că, de regulă, fondurile băneşti de care se dispune sunt folosite în mod judicios şi numai cu aprobarea adunărilor generale ale locatarilor sau a comitetelor asociaţiilor, că există o evidenţă contabilă clară, ca pretutindeni unde se manipulează banul public. Sunt Insă şi excepţii de la regulă. In timp ce fondul locativ nu se întreţine In bune condiţii, cotelepărţi de contribuţie ale locatarilor cresc totuşi, deoarece mari sume de bani se irosesc pentru materiale şi lucrări costisitoare, „de faţadă“, uneori de-a dreptul inutile. Imobilele administrate de asociaţia locatarilor nr. 1, cartierul Tudor Vladimirescu, din Tr. Severin, sunt neîngrijite, casele scărilor sint murdare şi cu geamuri lipsă, balustradele sunt distruse, ascensoarele nu funcţionează de luni de zile, iar instalaţiile comune sint defecte de vreme indelungată. In acest timp, fondurile — însumînd mii de lei — în loc să fie folosite pentru remedierile necesare, s-au cheltuit fără nici un discernămînt , pentru amenajarea unor spaţii verzi, de pildă, care se puteau realiza prin muncă patriotică. In timp ce casa scărilor şi alte părţi ale imobilului necesitau reparaţii, comitetul asociaţiei din bd. Dinicu Golescu 23— 25 (Bucureşti) a risipit mii de lei pentru cumpărarea unor maşini de scris şi a unei mari cantităţi de sîrmă ghimpată pentru împrejmuirea blocului (!). E la mintea oricui că acestea nu erau necesare, că un bloc aşezat pe o arteră centrală a oraşului nu va putea fi împrejmuit niciodată, cu sîrmă ghimpată (care, de altfel, acum rugineşte la subsolul blocului). Arbitrarul în folosirea banilor asociaţiei se manifestă, uneori, mai cu seamă la angajarea personalului. Hotărîrea de înfiinţare a unor posturi şi de stabilire a salariilor se ia contrar prevederilor statutare — de către o parte a membrilor comitetului sau uneori numai de către preşedinte. Preşedintele asociaţiei de locatari „Nicolina“-Iaşi, Ştefan Codrea, a hotărit cu de la sine putere ca asociaţia pe care o conduce să devină o adevărată administraţie, cu servicii de contabilitate, oficiu juridic, personal de întreţinere etc. Fără aprobarea locatarilor, el a angajat un jurisconsult care să urmărească recuperarea debitelor (sumele de bani recuperate nu acoperă insă nici măcar salariul încasat de el) ; apoi, asociaţia s-a pomenit cu un cosaş (!), iar mai tîrziu cu doi instalatori, ale căror salarii totale se ridică la mii de lei lunar. Cine îşi poate închipui, de pildă, că pentru întreţinerea spaţiilor verzi pe suprafeţele mici din jurul blocurilor este nevoie de un angajat permanent ? Nu este oare aceasta o dovadă elocventă de risipire a fondurilor asociaţiei, bani cu care se puteau efectua alte lucrări, cu adevărat utile ? Adesea, discutînd cu membrii comitetului, ni s-a vorbit despre angajatul „nr. 1“, despre împuternicitul asociaţiei. Cine este sau, mai precis, cine trebuie să fie el ? în statut se arată clar : unul dintre membrii asociaţiei, ori cineva angajat din afară, competent şi bun gospodar. Din constatările făcute rezultă că obligaţia de a acţiona numai în numele asociaţiei şi numai cu asentimentul comitetului ori al adunării generale nu se respectă peste tot. Mulţi dintre împuterniciţi consideră că au puteri depline, că pot dispune la discreţie de fondurile băneşti ale asociaţiei, fără să se simtă datori să dea cuiva socoteală de activitatea lor. împuternicitul asociaţiei „Carpaţi“-Griviţa, din Bucureşti, Emilian Codreanu (angajat de preşedinte fără acordul adunării generale !) cheltuieşte cind vrea şi pe ce vrea importante sume de bani. Nu se cunoaşte cantitatea de materiale intrate şi ieşite din magazie, din care cauză nu se poate urmări nici destinaţia acestora. El ia din casa asociaţiei mii de lei, fără să justifice necesitatea cheltuirii lor, trec săptămîni şi luni de zile, şi ridică alţi bani, fără a deconta primele sume. Un caz asemănător am întîlnit la Turnu-Severin : locatarii asociaţiei de pe strada Decebal au descoperit că împuternicitul Ion Giumanca işi însuşeşte mari sume de bani, folosind un chitanţier fals. In loc ca el să fie deferit organelor de urmărire penală, comitetul asociaţiei i-a lăsat, în continuare, pe mină, gestiunea din care se înfruptase. Cum a acţionat, în această situaţie, comisia de cenzori care, după cum se ştie, are obligaţia statutară de a controla gestiunea asociaţiei cel puţin o dată pe trimestru ? A închis ochii, cum de altfel se procedează şi la alte asociaţii Am încercat — la cele 9 comisii de cenzori din Turnu- Severin, pe care le-am vizitat — să găsim măcar un singur proces-verbal referitor la controalele efectuate, a fost în zadar. Unele asociaţii au devenit astfel un teren propice savirşirii abuzurilor şi ilegalităţilor. O parte dintre membrii comitetelor, aleşi din rîndul locatarilor d in adunările generale, au denaturat sensul activităţilor obşteşti, abătindu-se de la normele statutare. Preşedintele asociaţiei de la punctul termic nr. 12 din Iaşi, Nicolae Constantinescu, şi-a stabilit — fără ca locatarii să ştie — o indemnizaţie lunară de 350 de lei, iar celorlalţi membri ai comitetului — cite 100-200 de lei. La altă asociaţie din Iaşi (Piaţa Unirii, etapa II), anul trecut, membrii comitetului şi-au acordat, singuri, premii care se ridică la 4 000 de lei... După ce aceste abuzuri au fost criticate de către locatari, preşedintele Ştefan Codrea — sfidînd hotărîrea adunării generale — a încasat, in continuare, o indemnizaţie lunară de 200 de lei, iar secretarul — 600 de lei ! Situaţii asemănătoare am intîlnit şi la asociaţiile din Drumul Taberei 22, bloc T8 (preşedinte Andrei Chiriţă) şi Dinicu Golescu 37 (preşedinte C. Logofătu), din Bucureşti. Şirul exemplelor ar putea fi continuat. Să ne oprim. Insă, la cîteva cauze care generează asemenea nereguli, arătate, de altfel, şi în alte articole în care numeroşi cetăţeni au mai formulat observaţii, critici, sugestii de îmbunătăţire a activităţii asociaţiilor de locatari. S-a subliniat, pe bună dreptate, că aceste asociaţii pot exercita o mare influenţă în buna gospodărire a fondului locativ. Cu condiţia ca ele să fie ajutate să pornească serios la treabă, să respecte intrutotul prevederile statutului în baza căruia funcţionează. Faptele dovedesc că aceste semnale n-au fost peste tot bine atent recepţionate. Atît din scrisorile care continuă să sosească la redacţie, cit şi din investigaţiile noastre, rezultă că, in cazurile respective, rolul adunării locatarilor este complet ignorat, hotăririle ei — care, potrivit statutului, sunt obligatorii — nu sunt respectate de către comitetele asociaţiilor sau de către împuterniciţii acestora. Dar cauza principală trebuie căutată, in primul rind, in faptul că, în multe locuri, comitetele executive ale consiliilor populare şi compartimentele de specialitate subordonate acestora — direcţiiie de gospodărire locativă, întreprinderile de administraţie locativă şi întreprinderile de reparaţii — nu îşi îndeplinesc obligaţiile de proprietari ai imobilelor statului trebuie subliniat (pentru a cita oară !) că, deşi a trecut atîta timp de la înfiinţarea lor, asociaţiile de locatari continuă să rămină copii ai nimănui ; o dată cu înfiinţarea lor, consiliile populare parcă au răsuflat uşurate, considerînd că nu mai au nimic de făcut in această privinţă. Am efectuat un sondaj în rîndul unor cadre cu munci de răspundere, de la consiliile populare şi compartimentele în subordine, cercetind în ce măsură se preocupă de activitatea asociaţiilor de locatari. Iată ce ne-a răspuns Stan Petre Tache, prim-vicepreşedinte al Consiliului popular al sectorului 2 Bucureşti : „ Noi nu avem nici o răspundere in ce priveşte modul cum asociaţiile se gospodăresc. Există un statut după care acestea se conduc. întreprinderile de administraţie locativă sunt cele care ar fi in măsură să le ajute. Am solicitat şi părerea forului direct răspunzător de administrarea şi gospodărirea fondului locativ al Capitalei — Direcţia generală de gospodărie locativă, din cadrul consiliului popular municipal. — Statutul — ne-a spus directorul general al D.G.G.L., Eugen Iordăchescu — dă drepturi depline asociaţiilor, in calitate de persoane juridice. Altceva însă le lipseşte : sprijin. — Un adevăr pe care-l cunoaştem. Dar cine trebuie să le sprijine ? Bunăoară, cînd o Întreprindere de reparaţii — ce vă este subordonată — nu răspunde la chemările îndreptăţite, repetate ale asociaţiilor, cine trebuie să intervină ? — Asociaţiile se adresează direct Întreprinderii în cauză şi, in ultimă instanţă, pot folosi calea justiţiei. Cînd a fost vorba de obligaţiile ce revin direcţiei generale, ca administrator al locuinţelor statului, directorul general ne-a făcut o întreagă teorie despre relaţiile dintre Întreprinderile de administraţie locativă (ca proprietar) şi asociaţii, dar, concret, n-am putut afla nimic despre căile prin care direcţia respectivă işi îndeplineşte îndatoririle. Aceasta explică, printre altele, faptul că unele unităţi, cărora li se adresează asociaţiile, refuză sau tărăgănează la nesfirşit efectuarea unor lucrări absolut necesare bunei conservări a imobilelor. De exemplu, asociaţia locatarilor din str. Sf. Nicolae-Tei nr. 10 a încheiat, de doi ani de zile, cu I. C.R. „Pantelimon“, un contract pentru repararea unei porţiuni de canal, spre a se înlătura scurgerea apei în subsolul şi uzina termică ale blocului. Dar cu toate intervenţiile făcute, atît la Direcţia generală de gospodărie locativă (căreia I.C.R. „Pantelimon“ ii este subordonat), cit şi la Consiliul popular al sectorului 2, lucrarea nici in prezent nu este executată. Nesocotirea acestor obligaţii n-a rămas fără urmări : apa pătrunsă în subsol şubrezeşte în continuare fundaţiile imobilului. Cine îşi asumă răspunderea acestor consecinţe ? Am vizitat mai multe imobile din Capitală şi din oraşele Turnu-Severin, Iaşi etc. N-am găsit măcar un singur caz în care întreprinderile de gospodărie locativă să fi controlat apartamentele, aşa cum prevede legea, pentru a constata periodic starea de întreţinere a locuinţelor. Este reflectarea unei concepţii dăunătoare, care capătă tot mai mult teren. Se consideră că, o dată constituite, asociaţiile de locatari vor acoperi toată sfera problemelor complexe de întreţinere şi gospodărire a fondului de locuinţe, eliberînd astfel de obligaţii şi răspunderi întreprinderile specializate, organele locale ale administraţiei de stat etc. Dar lucrurile nu stau deloc aşa. După cum am văzut, este vorba de însemnate bunuri materiale ale societăţii şi asociaţiile de locatari nu sunt decit un instrument de administrare. Există, cum se ştie, organe administrative special constituite şi plătite pentru aceasta (întreprinderile de gospodărie locativă) şi consiliul popular, care au obligaţia să sprijine şi să controleze activitatea asociaţiilor de locatari. Am prezentat, în cele de mai sus, cîteva dintre dificultăţile pe care — la doi ani de la înfiinţare , asociaţiile de locatari le mai intimpină în activitatea lor ; unele ţin de lacune ale normelor care le reglementează statutul, altele ţin de aplicarea defectuoasă a acestor norme şi nu puţine sunt cele care pun în discuţie mentalitatea unor locatari, a membrilor sau împuterniciţilor comitetului, a unor reprezentanţi ai consiliilor populare şi ai întreprinderilor din subordinea acestora. Pentru a finaliza bogatul material faptic al anchetei noastre, ne-am adresat forului central care are în atribuţie sectorul discutat, unor factori de răspundere din cadrul Comitetului de stat pentru economia şi administraţia locală. Din discuţie a reieşit că există suficiente mijloace ca stările de lucruri descrise să fie înlăturate. — Fondul locativ al statului — această uriaşă avuţie de peste 40 de miliarde lei — nu poate fi lăsat în exclusivitate în grija asociaţiilor de locatari , a precizat tov. ing. Ion Chirilescu, vicepreşedinte al C.S.E.A.L. Este evident că de buna administrare şi conservare a acestor avuţii naţionale trebuie să se ocupe, cu toată seriozitatea, consiliile populare, întreprinderile special organizate* şi, desigur, asociaţiile de locatar.. Pentru permanenta îmbunătăţire a activităţii In acest domeniu este necesar ca gospodărirea şi întreţinerea fondului de locuinţe să devină o problemă a comitetelor executive ale consiliilor populare. Consider cu totul greşită mentalitatea acelor cadre din conducerea consiliilor populare care afirmă că asociaţiile, fiind persoane juridice, s-ar putea descurca şi fără sprijinul competent al organelor locale. Este greu de crezut că sprijinul şi îndrumarea pe care sunt obligate să le acorde pot fi Intr-adevăr confundate cu o imixtiune in treburile asociaţiilor. Realitatea este că, sub asemenea pretexte, reprezentanţii consiliilor populare se sustrag de la îndatoririle pe care le au ca administratori ai fondului locativ al statului. Cadrul legal în care trebuie să se desfăşoare relaţiile dintre asociaţiile de locatari şi consiliile populare există. In Hotârîrea Consiliului de Miniştri, prin care s-a aprobat statutul asociaţiilor de locatari, se precizează, printre altele, datoria comitetelor executive de a sprijini activitatea asociaţiilor, ori de cite ori este nevoie, in rezolvarea tuturor problemelor privind gospodărirea imobilelor, activitatea financiar-contabilă, precum şi în aplicarea normelor legale referitoare la stabilirea şi repartizarea cheltuielilor comune. Lipsurile existente în activitatea unor asociaţii sunt tocmai consecinţa nerespectării şi neaplicării acestor prevederi. Din toate cele de mai sus se desprinde concluzia că există suficiente posibilităţi pentru ca activitatea asociaţiilor de locatari, precum şi relaţiile dintre acestea şi consiliile populare să fie radical îmbunătăţite. Experienţa bună scăpătată pînă acum constituie încă o dovadă în acest sens. Se impune, însă, ca propunerile şi sugestiile formulate de cetăţeni cu diferite prilejuri să fie analizate cu toată atenţia de către Comitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, în vederea elaborării unor noi reglementări, prin care să se pună stavilă anomaliilor de genul celor semnalate în ancheta de faţă. V. MIHAI Gh. PIRVAN A • Un curent de opinie ferm împotriva chiriaşilor incorecţi • Mai multă energie in exercitarea autorităţii cu care legea • Control permanent şi ajutor competent din partea consiliilor populare orăşeneşti lată de ce au nevoie ASOCIAŢIILE DE LOCATARI pentru a gospodări cu mai multă eficienţă fondul locativ si obştea le-au investit 7 7 . SĂPĂTURI PENTRU GĂSIREA... SĂPĂTURILOR In octombrie 1968, în comuna Dumbrăveşti-Prahova, a fost mare zarvă. Au ieşit oamenii la porţi, au chiuit de bucurie, au aplaudat, se pare că tinerii au dat chiar şi un bal în cinstea marelui eveniment. Ce eveniment? S-a votat şi aprobat construcţia unui magazin. Cînd s-au adus şi cele două vagoane cu prefabricate din beton, au făcut şi bătrinii o horă. Dar s-a consumat energia de pomană. Pentru că, după sosirea prefabricatelor, trîntite anapoda pe „şantier“, s-a uitat de construcţia magazinului. Prin iulie 1969, în comună iar a fost un iureş. Cîteva autocamioane, împodobite cu flori, au adus, pe acelaşi „şantier“, cîteva tone de balast. AM PRIMIT SCRISOAREA DV.! După cîteva zile, s-a făcut mobilizarea cetăţenilor să vină să sape voluntar fundaţiile. S-au săpat şi fundaţiile. Ce a urmat ? Nimic. S-a uitat iar de construcţia magazinului. Astăzi, prefabricatele din beton sunt ca vai de mama lor (dacă au mamă !), iar pentru a afla unde s-au făcut săpăturile fundaţiilor, trebuie să se facă alte săpături. Semnatarul scrisorii, Gh. Niţoiu, care este şi secretarul comitetului executiv comunal, ne roagă să publicăm la această rubrică, povestea acestui magazin. Care magazin ? Aveţi magazin ? Aşteptaţi să-l facă şi pe urmă-i scriem Istoria. Dacă se supără cooperaţia, nu vi-l mai face deloc. Aşa, tot aveţi o bază... UN FRIGIDER CARE CÎNTĂ ŞI UN ACORDEON CARE ÎNGHEAŢĂ Paul Nicoliţă, din Galicea Putare-Dolj, şi-a cumpărat, din Băileşti, un frigider „Fram“. L-a cumpărat anul trecut. Mai exact, în ziua de 8 septembrie 1969. L-a dus acasă şi... — Nu face cuburi ? — Nu face nimic. Nu îngheaţă. Cîntă. — Cum cîntă ? — Am pus aparatul de radio pe el, de Nicuţă TĂNASE — Şi n-ai întreprins nimic ca să şi îngheţe ? — Ba da, m-am luat după actele de garanţie, în care scrie că, în caz de nefuncţionare, să mă adresez la cooperativa din Băileşti. Am tot căutat cooperativa, dar nu există. Cineva m-a învăţat să scriu la Sadu, unde se fabrică „Fram“-urile. Am scris şi am primit răspuns că să am răbdare, că or să vină nişte specialişti să-l facă să îngheţe. Or fi îngheţat ei pe drum, că de cinci luni îi tot aştept. Lui Petre Hrişcu, din Birlad, i-a venit chef să evite la acordeon. A intrat în magazinul Foto- Muzica, din str. Ştefan cel Mare 10, a dat 1960 de lei şi a cumpărat un acordeon „Super“. S-a dus acasă şi cînd a început să evite, a băgat de seamă că au început să îngheţe apele şi din glastre şi din găleţi. — De ce îngheaţă apele ? — Cîntă fals. M-am dus înapoi la magazin şi nu mi l-au schimbat. M-au povăţuit să-l trimit celor care l-au fabricat, adică la Timişoara. L-am trimis în iunie şi mi l-au înapoiat în septembrie. — Acum, cinci cînţi, mai îngheaţă apele ? — Mai rău. Nu i-a făcut nimic. Dar absolut nimic. Şi m-au pus să plătesc şi 45 de lei. Aşadar, Nicoliţă, din Dolj, are nevoie de gheaţă şi are un frigider care cîntă, iar Hrişcu din Bîrlad, care are nevoie de muzică, are un acordeon care îngheaţă apele. Aşa stind lucrurile, le propunem să facă schimb de „instrumente“. Dar asta urgent şi pe tăcute. Că altfel, aud fabricanţii şi le declară ca inovaţii. ŞI STILOUL N-A PLESNIT Din luna ianuarie 1969, salariul lui Ion N. Mihai, care locuieşte pe strada Brâncuşi nr. 5, din Bucureşti, sectorul 4, a crescut. Chiar în ziua cînd a primit salariul mărit, a adus la I.A.L. Vitan adeverinţa ca să-i opereze în registru. Deci, a dus adeverinţa şi după un an şi cinci luni se trezeşte cu adresa I.A.L. Vitan nr. 3 076 070/1970, prin care este somat să plătească penalizări. — Penalizări pentru că ai trimis adeverinţa ? — Că n-am trimis-o. — Ai trimis-o pri nu ? — E în dosar, la ei. — Şi ce mai vor ? — Să plătesc penalizări. — Pentru ce ? — Deşi e în dosar adeverinţa, ei susţin că n-am trimis-o şi ca să plătesc penalizări. Ei greşesc, şi eu să plătesc ? Cum vine asta ? — Ştii cum vine asta, tovarăşe Mihai ? Vine aşa, cum că dacă nu..., adică dacă... să-mi plesnească stiloul dacă ştiu cum vine asta... DIALOG CETĂŢENESC SCINTEIA - lot 1 1970 FAPTUL DIVERS Ultimul aldămaş Intr-una din aceste zile, cetăţeanul Dumitru Rad, din satul Bociopel (Maramureş) s-a dus la tirg in oraşul Borşa. După ce şi-a cumpărat un purcel a intrat în restaurant pentru a bea aldămaşul. Vînzătorul a plecat, iar Dumitru Rad a rămas în continuare în local, retrăgîndu-se la o masă mai ferită de privirile consumatorilor. Cită ţuică a băut ? Nu se ştie precis. Se știe doar că Dumitru Rad a adormit cu capul pe masă, iar mai tîrziu, cind cineva a vrut să-l trezească, s-a constatat că era mort. Organele medicale au stabilit că decesul a survenit în urma consumului exagerat de alcool S-a îngroşat dosarul Trandafir Sucaş, gestionar la întreprinderea judeţeană de valorificare a legumelor şi fructelor Caraş-Severin, a fost invitat, într-una din zilele trecute, la miliţie pentru a face el însuşi socoteala celor 200 000 lei, lipsă din gestiune. Prezentindu-se la locotenentul major Gavrilă Hodrea, care făcea cercetarea, i-a oferit acestuia 3 000 lei mită la care voia să mai adauge ulterior alte cîteva mii de lei, in speranţa că acestea ii vor „subţia“ dosarul penal. In momentul cind înmina banii lucrătorului de miliţie, procurorul l-a prins în flagrant-delict. Cercetările se efectuează mai departe de organele procuraturii. Cum se vede, gestionarul a intrat din lac un puţ. Tot la apă, dar mai adine. „Mina de aur“ a fost descoperită Ce-i în mină nu-i minciună — îşi spunea Trandafir Vertei din Brad (Hunedoara) şi proceda, bineînţeles, ca atare. De mai multă vreme, nesocotind prevederile legii, el ţinea în casă o mare cantitate de aur. Intr-una din zilele trecute, cînd se gindea că a venit timpul să-l pună in valoare, a constatat că s-a înşelat amarnic. Cele peste 4 kilograme de metal preţios i-au fost confiscate potrivit legilor in vigoare. Ca să se convingă şi el că „mina“ din casă nu se afla totuşi în siguranţă. Fană de benzină la... Ploieşti! Ieri a fost ultima zi a trimestrului III. Conducătorii auto aflaţi in drum spre Ploieşti nu vor putea uita curind acest eveniment calendaristic. Motivul ? Staţiile de benzină i-au întimpinat cu rezervoarele goale. Ne-am abătut şi noi (nu numai din simplă curiozitate) pe la staţia de la intrarea în Ploieşti, situată pe şoseaua spre Bucureşti, dar în loc de benzină ni s-au oferit scuze . „Ce să facem, așa e în ultima zi de trimestru“ (!) Crede oare conducerea întreprinderii de transport și livrări de produse petroliere din Ploiești că, în asemenea zile, autoturismele pot fi pornite la drum cu asemenea „scuze“? Și minunea s-a produs N-ar fi crezut Maria Atecu, muncitoare la Fabrica de confecţii şi tricotaje Bucureşti, că-şi va revedea vreodată copilul. Doar o minune... Dar minunile se petrec numai in basme. Şi totuşi minunea s-a petrecut. Să recapitulăm intimplarea. Imediat după naştere, copilul fusese încredinţat unei rude din Iaşi. La scurt timp, aceasta l-a dus la casa copilului din acelaşi oraş. Copilul s-a îmbolnăvit la virsta de 4 luni de hepatită. Cind mama a venit pentru a-l lua acasă, o salariată i-a comunicat că a decedat în urma bolii. Dar copilul trăia. Crescind astăzi Valentin Cireş are 17 ani şi este elev la Şcoala profesională din comuna Cobia (Dîmboviţa) — a dorit să-şi regăsească mama. A fost înţeles şi ajutat. Emoţionanta întilnire dintre mamă şi fiu va avea loc astăzi, la Inspectoratul General al Miliţiei. Rubrică redactată de : Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii"