Scînteia, aprilie 1971 (Anul 40, nr. 8743-8772)
1971-04-22 / nr. 8764
PAGINA 2 DIALOG CETĂŢENESC „APA LA ROBINET“! Ample acţiuni în satele maramureşene pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă Şişeşti. Comună mare, cu peste 5 500 de locuitori, cu casele pierdute în verdeaţa livezilor roditoare de la poalele Gutîiului. Oricine o străbate rămîne plăcut impresionat de transformările înnoitoare, concretizate în apariţia unor şcoli noi, cu zeci de săli de clasă şi laboratoare, în aşezăminte de cultură şi medicale, în sutele de case, ca la oraş. — Noutatea de ultimă oră, — ca să-i spun aşa — ne mărturisea tovarăşul Constantin Dobrican, primarul comunei, care deţine această funcţie de zece ani — este însă introducerea şi extinderea reţelei de apă potabilă in instituţiile comunale, şcoli, dispensare, în primul rind, şi apoi în casele sătenilor. Ce s-a realizat, în acest sens, pînă acum ? Cum şi prin ce mijloace ? — Nu a fost o treabă uşoară — ne spune deputatul Petre Şiştean. Oamenii au pus bani, mină de la mină, la început vreo 34 000 lei , şi-au ales un comitet, care să se gestioneze lucrările, care să răspundă în faţa obştei. Documentaţia pentru bazinul de captare a apei, pentru reţeaua de alimentare şi racordurile necesare a fost executată de Institutul de proiectări al judeţului Maramureş, în sarcina comitetului executiv, al consiliului popular comunal, a rămas găsirea posibilităţilor pentru procurarea de conducte, ţevi, alte materiale necesare ,,şantierului“. Cînd toate acestea au fost asigurate, „Izvorul Meilor“ a devenit un adevărat şantier : cetăţenii au executat canale pentru conductele de aducţiune, au amenajat rezervorul care are o capacitate de 50 000 litri şi altele. Sătenii Sişeştiului au dobindit astfel experienţa de constructori. După cum rezultă dintr-un calcul sumar, numai economiile realizate prin lucrări patriotice la deviz se ridică la circa 600 000 lei. Dar iniţiativa de aici a „contaminat“ şi celelalte şase sate care aparţin comunei. Bunăoară, la Dăneşti, aşezare balneară, cetăţenii au săpat canale pentru conducte de aducţiune pe o distanţă de 5 600 ml, iar Surdeştii, feon'-'enii şi Negreia — Împreună — pe aproape 4 000 ml. Pină la sfîrşitul do - 'ui an, toate satele din raza comunei vor dispune de sisteme de alimentare cu apă potabilă. Sişeştiul nu este singura comună din Maramureş în care s-a introdus şi extins reţeaua de apă potabilă. Dintr-o statistică existentă la consiliul popular judeţean rezultă că pină in prezent apa potabilă curentă este introdusă în aproape 20 de localităţi, că în sectorul rural s-au amenajat conducte de aducţiune ce însumează circa 60 000 ml. — Fără nici o excepţie — ne spunea tovarăşul Valentin Bota, secretarul comitetului executiv al consiliului popular judeţean — toate lucrările de alimentare cu apă au fost şi sunt realizate din contribuţia bănească şi prin acţiunile patriotice ale cetăţenilor din satele respective. Noi am stimulat, în acest sens, iniţiativa locală, folosirea rezervelor şi resurselor din raza consiliilor populare. In Vima Mică şi Vima Mare, de pildă, două localităţi învecinate, sătenii cooperează la efectuarea lucrărilor, folosind aceeaşi sursă de apă. Intr-un alt sat, la Măgureni, în zona Lăpuşului, la iniţiativa deputatului Alexandru Mac, a învăţătorului Emil Pop, în cele din urmă a întregului sat, s-a captat un izvor de pe un versant aflat la un kilometru şi jumătate de sat şi la numai un an de cinc au început lucrările — apa curge la robinete în 65 din cele 90 de caise, cite numără satul. In acest an toate casele din Măgureni vor fi racordate la reţeaua de apă potabilă. — In judeţul nostru — continuă secretarul comitetului executiv — pe măsură ce se realizează şi alte obiective de interes cetăţenesc din contribuţia bănească şi patriotică — şcoli, dispensare, cămine culturale, electrificări etc. — orientăm elanul cetăţenesc spre introducerea apei potabile, extinderea reţelei de alimentare, captarea unor noi izvoare în toate localităţile rurale. Ne vom bizui in această acţiune şi pe aportul asociaţiilor şi consiliilor intercooperatiste, în atribuţiile cărora intră şi unirea eforturilor cooperativelor agricole pentru lucrări edilitar-gospodăreşti. In acest an, lucrările de introducere şi extindere a reţelei de apă potabilă se desfăşoară în sate ca Cerneşti, Mesteacăn, Coştiui, Bistra, Curtuiuşul Mare şi altele. Este un merit al consiliului popular judeţean care nu numai că a ajutat consiliile populare comunale, comitetele de cetăţeni, constituite special pentru coordonarea acestor lucrări, dar a popularizat pe toate căile acţiunile de acest fel, a făcut, cum se spune. ..publicitate“ in jurul lor, şi această valoroasă iniţiativă e pe cale să se generalizeze în toate satele. Vasile GAFTONE corespondentul „Scînteii" e ...Deci, peste două milioane de lei din fondurile de investiţii cheltuite pentru construcţii sociale, in perioada de cînd s-a creat combinatul, iar anul acesta, în afara unor construcţii a căror valoare se ridică la aproximativ un milion de lei, vom aloca alte 500 000 lei pentru dotarea celor existente. E o sumă, nu ? Şi interlocutoarea noastră, tovarăşa ing. Valeria Torosian, director tehnic al Combinatului de bumbac nr. 3 din Capitală, ne înfăţişează pe larg, cu bucurie, realizările de ordin social. O face cu precizia inginerului şi cu înţelegerea pe care numai o femeie o poate avea, atît de clară, faţă de cerinţele specifice femeii muncitoare, mame şi soţii. Rezolvarea unor probleme sociale, într-un combinat în care lucrează peste 5 000 de femei, nu este o treabă simplă. Preocupările statornice existente aici, pentru asigurarea unor condiţii tot mai bune de muncă şi viaţă femeii salariate, sunt demne de laudă. Ele sunt atestate nu numai de cifrele amintite, ci şi de strădania de a găsi soluţii adecvate fiecăreia din problemele ridicate de salariatele din fiecare întreprindere în parte, în funcţie de specificul şi de mijloacele unităţii respective. In toate întreprinderile acestui combinat s-au creat, sau sunt în curs de construcţie, pe lingă secţiile de fabricaţie, grupuri sociale înzestrate cu vestiare, duşuri, camere de igienă etc. în majoritatea unităţilor, în pauza de masă, muncitoarele au la dispoziţie bufete unde pot găsi cele necesare unei gustări. In unele întreprinderi s-a luat iniţiativa amenajării unor cantine : la Bumbăcăria românească Jilava se va construi o cantină nouă ; la întreprinderea „Teleormanul“ din Roşiorii de Vede, printre alte lucrări, se prevede un spaţiu asemănător, unde vor putea servi zilnic masa 600 de salariaţi. Dintre numeroasele probleme sterale, specifice întreprinderilor textile, cea mai importantă, după care ne-au spus muncitoarele cu care am stat de vorbă, este însă aceea a creşelor şi căminelor pentru copii. Pentru salariatele-mame, posibilitatea de a-şi încredinţa copiii pe mîini bune, în timp ce ele sunt la lucru, reprezintă un ajutor de mare preţ. Filatoarele Vasilica Gheorghiu, Florica Radu, Lucreţia Lăzărescu şi altele, de la Bumbăcăria românească Jilava, ne-au spus că sunt foarte mulţumite de ajutorul pe care-l primesc din partea întreprinderii. Ele — şi nu numai ele — îşi lasă copiii la creşa sau căminul de aici — ambele cu program săptămînal. întreprinderea „7 Noiembrie“ dispune, de asemenea, de creşă şi cămin, a căror capacitate le situează printre cele mai mari din Capitală. E adevărat, deocamdată, nu toate unităţile — cum e cazul la „Tehnica textilă“ — au create asemenea condiţii. Conducerea combinatului — la recomandarea organizaţiei de partid şi a sindicatului — se străduieşte să găsească, în continuare, soluţii pentru ca toate unităţile sale să aibă creşe şi cămine. Astfel, s-a prevăzut construcţia unei creşe cu 100 de locuri şi a unei grădiniţe cu 240 de locuri la întreprinderea „Teleormanul“ din Roşiorii de Vede, se caută posibilităţi şi resurse pentru rezolvarea unei asemenea probleme, în anii următori, şi la Filatura din Slobozia. În unele întreprinderi, mai ales in cele noi, unde majoritatea angajaţilor sunt tineri, stabilizarea cadrelor şi calificarea lor sunt legate de existenţa unor cămine pentru tineret, întreprinderea „7 Noiembrie“ are un cămin cu 90 de locuri, iar la întreprinderea „Teleormanul” urmează să se construiască două cămine pentru tineret cu cîte 115 locuri fiecare. Interlocutorii noştri ne-au înfăţişat apoi un şir de alte măsuri, in aparenţă minore, foarte importante însă pentru cine cunoaşte şi înţelege valoarea fiecărei clipe din timpul liber al femeii salariate. Preşedintele comitetului sindicatului din combinat, tovarăşul Ion Botezat, ne relata despre o acţiune, aflată deocamdată la început, pentru crearea, pe lingă fiecare întreprindere, a unor unităţi comerciale mici, care să ofere femeilor posibilitatea de a-şi face anumite cumpărături, la ieşirea din schimb. Astfel, la Bumbăcăria românească Jilava a luat fiinţă un punct alimentar, aprovizionat de cooperativa de consum din comună, care oferă o gamă largă de produse de băcănie, pîine, carne etc. Cooperativa agricolă de producţie a deschis şi ea — la poarta aceleiaşi întreprinderi — un chioşc cu legume şi fructe proaspete. Iniţiativa este interesantă şi merită tot sprijinul din partea organizaţiilor comerciale. In cadrul acestui combinat există, incontestabil, interes pentru rezolvarea problemelor cu caracter social. Dar difi convorbirile avute cu mai mulţi reprezentanţi ai conducerii şi ai comitetului sindicatului s-au desprins şi o serie de probleme a căror rezolvare depăşeşte mijloacele şi competenţele combinatului. De pildă, asistenta medicală a femeilor, în cadrul întreprinderilor. Organizarea actuală este defectuoasă şi, nu o dată, această problemă a revenit în sesizările salariatelor. — Cabinetele medicale din întreprinderi, ne spunea tovarășa Oltea Panciu, director cu problemele de personal, sunt foarte slab dotate. Mobilierul și aparatura sunt mai mult decit modeste , fondurile alocate pentru medicamente sunt prea mici, incit adesea medicamente de strictă necesitate lipsesc. Nici programul de lucru al acestor cabinete nu este adaptat cerinţelor. Medicul dă consultaţii doar în trei din,cele şase zile ale săptămânii. In aceste condiţii, de multe ori, calitatea consultaţiilor lasă de dorit. Din această pricină a crescut numărul învoirilor pentru analize, consultaţii prin policlinici, precum şi cazurile de îmbolnăviri netratate. Se simte, de asemenea, nevoia unor cabinete stomatologice în fabrici. Noi avem doar unul, la „Teleormanul“, foarte apreciat de colectivul de salariaţi de acolo. Ştim că solicitări mai mari sunt in toate întreprinderile. De aceea, rugăm organele sanitare să studieze ce posibilităţi există pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale în Întreprinderile în care muncesc un mare număr de femei — aşa cum este cazul combinatului nosyr In acţiunile ce a * M le iniţiază pentru ■A 0 f rezolvarea cit mai ■■ adecvată a proro blemelor sociale, conducerea combinatului intîmpină unele dificultăţi generate de prevederile unor ■ normative. Iată două exemple. Feji meile au sesizat faptul că numărul de duşuri şi chiu- —vete, raportat la cel al salariatelor Ctg Ta fiCa dintr-un schimb, fB ■ B^“ este prea mic. vfl Pentru a nu-şi pierde timpul aşteptînd, ele renunţă adeseori la utilizarea acestor instalaţii. întreprinderile ar fi dispuse să suplimenteze numărul lor, la nivelul cerinţelor, dar normativul nr. 210 din 1957, elaborat de fostul C.S.C.A.S., stabileşte unele restricţii. Realitatea a dovedit că acest normativ nu este corespunzător. Chiar şi grupurile sociale noi trebuie să se supună acestui normativ, deşi se ştie, din capul locului, că nu vor satisface cerinţele. In urma aplicării unui normativ, elaborat în decembrie 1970 de Ministerul Sănătăţii, la creşa întreprinderii „7 Noiembrie“, de pildă, personalul de îngrijire, potrivit acestui normativ, trebuie să fie redus. — încă nu am aplicat acest normativ, mărturisea tovarăşa Ecaterina Stancu, directoarea fabricii, întrucît acest lucru ar fi dăunat gospodăririi creşei, îngrijirii copiilor. După părerea noastră cei care au conceput acest normativ s-au gîndit, poate, la nişte condiţii ideale care, de fapt, nu există şi nu la condiţiile reale, obişnuite Ar fi trebuit coate same consulte şi pe nopţi Am comunicat Direcţiei plan sanitar a Ministerului Sănătăţii această opinie. Tovarăşul O. Percec, director adjunct al acestei direcţii, ne-a informat că, în urma sesizărilor pe care le-a primit ministerul, s-a inclus în planul pe anul acesta elaborarea, pe baze ştiinţifice, a unui normativ, mai apropiat de realităţi şi cerinţe. Cifrele şi faptele culese in cursul anchetei noastre demonstrează că acolo unde conducerile întreprinderilor, ale combinatelor privesc problemele sociale ale salariatelor cu atenţie şi înţelegere, se găsesc, de cele mai multe ori, rezolvările şi soluţiile aşteptate. In acelaşi timp, sugestiile formulate merită să fie studiate de cei în drept. Întrucît ele vizează o serie de chestiuni — mai mari sau mărunte — a căror rezolvare favorabilă ar putea să aducă şi alte îmbunătăţiri în acest domeniu. Rodica ŞERBAN AGENDA SOCIALĂ" într-un combinat 5 000 de salariate CU Noua clădire a P.T.T.R. din Alexandria Ca şi celelalte produse de origine animală — carne, lapte, brînzeturi — peştele este foarte bogat in proteine, aminoacizi şi vitamine. In plus, este foarte uşor asimilabil, inofensiv faţă de organismul uman, cu gust specific plăcut, cu posibilităţi de preparare nelimitate. Iată doar citeva dintre aprecierile pe care le formulează specialiştii în nutriţie, referindu-se la peşte — aliment de bază pe toate meridianele globului. Vom căuta pe parcursul acestor Însemnări să vedem cum este valorificat la noi peştele — atit în industrie cit şi în reţeaua comerţului alimentar. Mulţi comercianţi au afirmat şi continuă să susţină părerea că o parte din cumpărători au, mai ales faţă de peştele oceanic, unele rezerve, îl cumpără parcă fără prea mare tragere de inimă. Faptul fiind într-o oarecare măsură real, am încercat să desluşim cauzele care au generat şi menţin această „rezervă“. Am constatat că de fapt „rezerva“ se referă in special la modul cum este prezentat acest produs. în general se oferă cutii de conserve sau peşte îngheţat, „brichetat“ în congelatoare. Or, în starea respectivă îl cumperi o dată, de două, ba chiar de trei ori pe lună, dar nu mai mult. Fără îndoială, piaţa are şi va avea în continuare nevoie de peşte proaspăt sau conservat prin frig. Există însă — ca un fapt unanim cunoscut — cerinţa de a se întreprinde măsuri mai cuprinzătoare pentru perfecţionarea desfacerii acestui sortiment. Se are în vedere, de pildă, posibilitatea pentru trecerea, măcar experimental, la desfacerea peştelui după ce în prealabil a fost curăţat, spălat, ambalat. Nu este o cerinţă de lux, ci mai degrabă un atribut elementar al comerţului civilizat. O a doua observaţie se referă la problemele existente legate de semiindustrializarea acestui produs alimentar. Pentru că prepararea peştelui în gospodărie se face greoi, cu pierdere de timp, iar cele mai multe sortimente sunt aproape imposibil de realizat, ar fi necesar să se găsească continuu, în magazine, in unităţile „Gospodina“ un sortiment bogat de peşte preparat sau semipreparat : afumături, salate, piftii, fileuri, peşte umplut cu legume... Zeci şi zeci de alte sortimente. Pentru a introduce larg în consumul public această categorie de produse este nevoie nu numai de eforturi pentru reclamă — şi aşa insuficientă, nu totdeauna inspirată şi eficientă — ci şi de măsuri practica in direcţia prelucrării peştelui, diversificării preparatelor culinare. Cine are datoria să facă diversificarea preparatelor şi semipreparatelor din peşte ? In primul rind industria alimentară. Am căutat, prin urmare, să vedem mai întîi cum stau lucrurile în acest sector. Tov. V. Stoenescu, directorul general al Centralei peştelui, ne informează. — In 1970, numai centrala noastră a livrat comerţului 20 000 tone de peşte oceanic. Sortimentul a fost, ce e drept, restrîns, dar nu se poate spune că am vindut numai peşte conservat prin frig. — Ce cantităţi au fost prelucrate ? Ce fel de sortimente au fost vînduta pe piaţă ? — Din 20 000 tone de peşte oceanic, am realizat 500 tone de fileuri şi 660 tone de semiconserve. Restul a fost transformat în conserve, sărat şi mai ales congelat şi livrat in această stare unităţilor comerciale. E, să recunoaştem, destul de puţin in raport cu posibilităţile industriei de specialitate, cu cerinţele pieţei. In acelaşi timp e surprinzător că s-a ajuns la o astfel de „balanţă“. Se invocă faptul că centrala nu a avut posibilităţi practice (secţii specializate) de prelucrare a peştelui oceanic. Nimeni nu pretinde ca acum, imediat, pe loc, centrala să facă totul, imposibilul, dar ar putea realiza mult mai mult folosind experienţa altora, extinzînd propria experienţă. Agenţia română de import, de pildă — organism comercial din subordinea M.C.I. — nu a avut în trecut nici ea posibilităţi practice de prelucrare a peştelui oceanic pe care îl importă. In loc să stea însă şi să aştepte, a trecut la realizarea unei secţii de prelucrare cu forţe proprii. Am vizitat-o. E o fabrică in miniatură. — Cit aţi investit in această secţie ? — l-am întrebat pe V. Ranga, directorul agenţiei. — Totul s-a realizat prin mică mecanizare. Ne-a costat în final 50 000 lei. Deşi foarte rentabile, aceste secţii nu au nevoie de instalaţii speciale, nici de mobilier foarte pretenţios. Peştele se curăţă, se prepară, se afumă în încăperi simple. Intr-adevăr, secţia nu-i altceva decit o clădire mică, sistem vagon, cu 4—5 încăperi. Intr-o parte se spală şi se sortează peştele, în alta se ambalează în cutii de plastic. Mai are o afumătorie, o mică încăpere in care peştele e pus la uscat, un tocător mecanic de ceapă. Asta e tot. Aici lucrează de la 30 la 50 de muncitori (după sezon) conduşi de un inginer şi un maistru. Iată ce ne mai spune directorul agenţiei : — Deocamdată am lansat pe piaţă 20 de sortimente de peşte oceanic : file în sos de ulei şi vin, afumături, peşte cu măsline, cu ceapă, cu castraveţi acri... — Se vînd 7 — Nu putem face faţă solicitărilor. Şi totuşi avem o producţie mare, ea se va ridica la o valoare de 10— 12 milioane lei pe an. Rentabilitatea este şi ea deosebită : 10 la sută din încasări. Prin urmare, iată ce scoate la iveală iniţiativa şi experienţa agenţiei de import. Se cheltuiesc din fonduri de mică mecanizare 50 000 lei pentru amenajări atît de simple şi se scot în plus milioane ; pe de altă parte se realizează (pentru moment pe scară redusă) diversificarea preparatelor din peşte, aprovizionarea pieţei cu sortimente noi. (De altfel o asemenea secţie, construită insă cu ani in urmă, are şi Centrala peştelui. Şi aici rezultatele sunt asemănătoare). Asemenea secţii puteau, pot fi amenajate în viitor de industrie şi in alte judeţe. In diversificarea producţiei de peşte s-ar cîştiga imens — cantitativ şi calitativ — pentru satisfacerea publicului. După cum am înţeles din convorbirea avută cu tovarăşul director general, Centrala peştelui din Departamentul industriei alimentare şi-a propus, pentru viitorul apropiat, să amenajeze noi centre şi secţii de fabricaţie, urmînd ca peste un an, doi să fie construite şi câteva fabrici speciale de prelucrare a peştelui oceanic. Sunt intenţii, pe care le consemnăm, aşteptind, in acelaşi timp, finalizarea lor. Un mare rol in diversificarea preparatelor şi semipreparatelor din peşte îl are, fără îndoială, alimentaţia publică. Fiecare T.AP.L., I.A.P.L., O.C.L. mixt şi cooperativă de consum (şi avem în ţară cu sutele) ar fi putut şi poate amenaja, cu cheltuieli extrem de reduse, mici centre de prelucrare. Din păcate însă asemenea amenajări ori nu există, ori nu sunt folosite. E drept, cînd şi cind, mai ales cu ocazia expoziţiilor de artă culinară, se depun „eforturi susţinute“ şi apar ca din pămint, fel de fel de bunătăţi realizate din peşte. Am urmărit cu atenţie soarta preparatelor din peşte pe care le-a prezentat alimentaţia publică din Bucureşti la o expoziţie organizată cu 3 luni în urmă, la restaurantul „Carul cu bere“. Acolo au fost expuse vreo 50—60 de sortimente — dovadă a posibilităţilor de care dispune acest sector alimentar. In ce măsură sunt insă folosite curent posibilităţile existente . Recent, însoţiţi de Ion Cocoloş, şeful serviciului comercial din T.A.P.L., am făcut un raid prin unităţile de alimentaţie publică. Intenţionam să întocmim catalogul sortimentelor realizate, practic, după expoziţie. Dar, spre regretul nostru, n-am avut nici un moment nevoie de hîrtie şi creion. De ce ? Restaurantele şi bufetele vizitate („Universităţii“, „Trocadero“, „Ciocîrlia“, „Plosca de aur“, „Mugurel“, „Cluj“, „Ialomicioara“, „Năvodari“, „Bucegi“ ş.a.m.d.) nu ofereau prea multe preparate. Din cele 50—60 de sortimente posibile, am găsit pe ansamblu (de două, trei ori consecutiv) doar 4—5 feluri. Unele localuri nu oferă nici măcar un sortiment, altele prăjesc, din obligaţie, citeva bucăţi de peşte şi le expun în frigider de ochii... controalelor ! Şeful serviciului comercial, îndreptăţit să facă aprecieri, pentru că dînsul cunoaşte perfect realitatea, posibilităţile practice ale restaurantelor, s-a referit la citeva cauze care urmează pentru moment diversificarea. Am reţinut două dintre ele. Un sortiment mai larg de preparate din peşte cere, intre altele, şi un plus de eforturi. Aprovizionarea zilnică, pregătirea celor mai căutate sortimente răpesc timp mai mult decit de obicei, presupun pricepere, iniţiativă. Or, unii dintre responsabilii de localuri ocolesc înadins respectiva alternativă. Ei preferă carnea de vită, de porc, în general mai uşor şi mai simplu de preparat. Pe de altă parte, în mentalitatea şefilor de localuri s-a înrădăcinat convingerea că planul de desfacere e ca şi realizat dacă pun în vînzare, cu precădere, preparate din carne, de obicei mai scumpe decit peştele şi legumele. „Este, afirma reprezentantul T.A.P.L., o impresie complet greşită. Localurile specializate în desfacerea peştelui („Pescarul“, de pildă) încasează mai mult decit multe alte restaurante obişnuite“. Cele relatate nu epuizează nici pe departe problemele care sunt legate de semiindustrializarea şi prepararea peştelui oceanic. In orice caz, industria în mod deosebit, dar şi comerţul au în această direcţie posibilitatea să studieze experienţa, atitacită există, s-o extindă efectiv, să găsească metode avantajoase de lărgire şi îmbunătăţire a sortimentelor realizate din acest produs. Gheorghe GRAURE CUM SE PREZINTĂ PE PIAŢĂ PEŞTELE OCEANIC? SCINTEIA - Joi 22 aprilie 1971 AM PRIMIT SCRISOAREA DV. de Nicuță TANASE tiva să bea apă caldă și in această vară. — De ce 7 — Acum 3 ani am cumpărat frigiderul, l-am adus acasă și adus acasă n-a vrut să meargă. — Cum să meargă 7 — N-a vrut să răcească. Au venit specialiștii de la cooperativa „Dinamo“ să mi-l repare. N-au putut. L-au luat şi l-au dus la cooperativă. N-au putut să-l repare nici la cooperativă şi l-au dus la fabrică. A venit de la fabrică, dar cu seria inversată. L-a trimis înapoi şi, in sfirşit, a venit şi seria bună... — Mergea ori nu frigiderul ? — Nu făcea. Iar au venit specialiştii, iar au stabilit că trebuie să-l ducă înapoi. Mi-au lăsat o copie de pe un proces-verbal şi mi-au spus că o să-mi dea banii înapoi că am ghinion la frigidere. Paremi-se că eu am ghinion şi la „bani înapoi“. Că văd că nu mi-l mai trimite napoi. Sunt aproape 3 ani. Păi, tovarăşe Lucreţia, vreţi să aveţi şi frigider şi să staţi şi la nr. 13 . Ori una, ori alta. LA CONSIGNAŢIA AŢI ÎNCERCAT ? Comuna Jebel-Timiş, după cum sintem informaţi de un maldăr de semnături, este electrificată de prin anul 1958. — Şi s-a tocit slrma de atita curent ? — Nu. Stîlpii. Au putrezit şi dau să cadă. Unii se mai ţin doar in fire. E periculos... — Schimbaţi stîlpii. — De unde stilpi. I.R.E-ul zice să cumpărăm noi, dar care ocol silvic vinde stilpi la particulari . In situaţia noastră sint şi cei din Voiteni, Ceacova, Obad, Folia, Ghiled... Zău dacă ştim de unde să procurăm stilpii necesari ? — Daci gospodarii comunei şi mai ales I.R.E.-ul nu vă scoate din încurcătură, încercaţi la Consignaţia, fi vorba de „vechituri“. NOI PE CINE SĂ MAI ÎNTREBĂM? Florica Mihai e profesoară in satul Darabani şi locuieşte în comuna Negru Vodă- Constanţa. Din sat pină în comună sunt vreo 9 km şi tovarăşa profesoară ar vrea si parcurgă aceşti 9 km cu autobuzul. — Şi o opreşte cineva 7 Vrea si se urce prin faţă 7 — Nu, întreprinderea de transporturi nu vrea să-l „vindă“ abonament. — De ce 7 — Dumneaei a locuit înainte in satul Darabani şi s-a mutat in comuna Negru Vodă. (Satul aparţine de această comună). I se cere o dovadă precum că s-a mutat în comuna Negru Vodă. — Şi de ce nu le face pe plac birocraţilor ? Şi aducă o dovadă. — De unde să facă rost de ea ? Nu-i chiar aşa de simplu. Satul Darabani aparţine, cum am mai spus, de comuna Negru Vodă, şi actele normative care reglementează schimbarea de domiciliu in cadrul aceleiași comune nu prevăd aplicarea vizei in actul de identitate. — Daci legea sie aşa, de ce Întreprinderea de transport si ca altcumva 7 — Dar asta p întrebăm noî pe dumneavoastră. Și noi pe cine să mai întrebăm . Mutu’ de la Manotanţă nu mai dă consultaţii. A ieşit la pensie. UNDE-I LOGICA? In comuna Joiţalifov este un centru de protecţie a plantelor. Acest centru avea de la înfiinţare şi un post telefonic. Un post care era necesar cum este necesară coada la greblă sau la ceaşcă. Intr-o zi, cind nu era in unitate decit paznicul, şi acesta treaz, a venit un tovarăş de la Direcţia judeţeană de telecomunicaţii şi a tăiat firul. — Avea de legat un pachet . — Nu. Firul traversa şoseaua pe sub linia electrică de inaltă tensiune. — Aaa, păi a avut dreptate... — Ce dreptate, nu l-au montat tot ai lor? Am cerut un alt post telefonic. Am făcut comanda să ni-l monteze reglementar r şi . — Oficiul P.T.T. Zoiţa zice că dacă cel vechi a fost „desfiinţat“, nu poate instala unul nou. De ce a fost desfiinţat cel vechi ? — Pentru că trecea pe sub firele de... — La noi contează „desfiinţat“. — Dar a fost desfiinţat pentru că... — N-are importaţă. Cum să înfiinţezi un post care a fost desfiinţat ? Unde-i logica ? S-o căutăm prin „Mica publicitate“. TREBUIE ÎNCERCAT 15 ŞI LA TROMPETA In Bucureşti, pe str. Cazărmii, fabrica de instrumente muzicale „Doina“ are unitatea nr. 3. Vecinii acestei unităţi se pling pe vreo două pagini că nu pot deschide ferestrele. — Le intră prea multe do-re-mi-uri pe ferestre . — Nu. Praf. — De unde praf . Fac şi tobe ? — Toate instrumentele le fac din lemn şî cind taie lemnul la maşini se ridică in aer un praf... Am reclamat peste tot, am cerut conducerii unităţii să facă nişte instalaţii de absorbire a prafului, le-am cintat şi din frunză. Nimic. Praf şi iar praf. După părerea mea, trebuie încercat şi la trompetă. FELICITĂRI BOGAT COLORATE ŞI NIŞTE GEAMURI SPARTE Din partea asociaţiei de locatari . Brăila, ansamblul de locuinţe „Apollo“, primim vestea că la casa scărilor a blocurilor Saturn, Neptun, Selena sunt sparte geamurile şi e un curent de nu-ţi vine să-ţi scoţi vata din urechi nici cînd vorbeşti la telefon. Mai suntem informaţi că apa rece şi caldă de vreo citeva săptămini vine pe conductă mult mai dezorganizat decit cea „organizată" de Institutul meteorologic. In ceea ce priveşte instalaţiile sanitare sunt mult mai prost lucrate decit copertinele prin care plouă in apartamentele de pe ultimul tronson. Curentul electric in schimb are tensiunea slabă în egală măsură la toate blocurile. Iar iluminatul exterior e la fel de „întunecat“ ca şi curăţenia pe care au lăsat-o constructorii la despărţire. Cu ce v-aş putea ajuta ? Apropo, P.T.T.ul a scos de curind un bogat sortiment de felicitări viu colorate. Trimiteţi dv. şi constructorilor şi I.R.E.ului şi... GHINION LA... FRIGIDERE Lucreţia Giurgiu din Timişoara, str. Neculuţă nr. 13, şi-a cumpărat acum 3 ani un frigider şi are perspec SCURT MESAJ PE ADRESA „ELECTRONICII“ Cum se vinde un televizor 7 Dar un aparat de radio 7 Nimic mai simplu Cumpărătorul alege în magazin tipul care-i place, face probă, se declară mulţumit de funcţionare şi il cumpără. Ce se batîmplă insă cu aparatele care „cad“ la proba de funcţionare 7 Răspunsul — pe scurt — ar fi acesta : producătorul, uzina „Electronica“-Bucureşti, le depanează. Dar să trecem de la teorie la practică. „In reţeaua comercială din judeţul Alba există circa 100 aparate de radio şi 264 televizoare care prezintă diferite defecte de fabricaţie, ne informează Aurel Giosan, dispecer la Direcţia comercială judeţeană. Nu vin reprezentanţii firmei producătoare să remedieze defecţiunile . De venit, vin. Dar se repară cînd vine o altă poveste. Reprezentanţa uzinei are sediul la Hunedoara. De regulă, specialiştii acesteia vin la Alba de două ori pe lună. Insă nu pot rezolva toate cererile. Vin, pleacă şi lasă aparatele In aceeaşi situaţie. Cheia problemei se află, credem, tot la uzină. Ştefan DINICA corespondentul „Scînteii*