Scînteia, aprilie 1971 (Anul 40, nr. 8743-8772)

1971-04-22 / nr. 8764

PAGINA 2 DIALOG CETĂŢENESC „APA LA ROBINET“! Ample acţiuni în satele maramureşene pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă Şişeşti. Comună mare, cu peste 5 500 de locuitori, cu casele pierdute în verdeaţa livezilor roditoare de la poalele Gutîiului. Oricine o străbate rămîne plăcut impresionat de trans­formările înnoitoare, concretizate în apariţia unor şcoli noi, cu zeci de săli de clasă şi laboratoare, în aşe­zăminte de cultură şi medicale, în sutele de case, ca la oraş. — Noutatea de ultimă oră, — ca să-i spun aşa — ne mărturisea to­varăşul Constantin Dobrican, pri­marul comunei, care deţine această funcţie de zece ani — este însă in­troducerea şi extinderea reţelei de apă potabilă in instituţiile comu­nale, şcoli, dispensare, în primul rind, şi­ apoi în casele sătenilor. Ce s-a realizat, în acest sens, pînă acum ? Cum şi prin ce mij­loace ? — Nu a fost o treabă uşoară — ne spune deputatul Petre Şiştean. Oamenii au pus bani, mină de la mină, la început vreo 34 000 lei , şi-au ales un comitet, care să se gestioneze lucrările, care să răs­pundă în faţa obştei. Documentaţia pentru bazinul de captare a apei, pentru reţeaua de alimentare şi ra­cordurile necesare a fost executată de Institutul de proiectări al jude­ţului Maramureş, în sarcina comitetului executiv, al consiliului popular comunal, a rămas găsirea posibilităţilor pentru procurarea de conducte, ţevi, alte materiale necesare ,,şantierului“. Cînd toate acestea au fost asigura­te, „Izvorul Meilor“ a devenit un adevărat şantier : cetăţenii au exe­cutat canale pentru conductele de aducţiune, au amenajat rezervorul care are o capacitate de 50 000 litri şi altele. Sătenii Sişeştiului au do­­bindit astfel experienţa de construc­tori. După cum rezultă dintr-un calcul sumar, numai economiile realizate prin lucrări patriotice la deviz se ridică la circa 600 000 lei. Dar iniţiativa de aici a „contami­nat“ şi celelalte şase sate care a­­parţin comunei. Bunăoară, la Dă­­neşti, aşezare balneară, cetăţenii au săpat canale pentru conducte de a­­ducţiune pe o distanţă de 5 600 ml, iar Surdeştii, feon'-'enii şi Negreia — Împreună — pe aproape 4 000 ml. Pină la sfîrşitul do­ - 'ui an, toate satele din raza comunei vor dispune de sisteme de alimentare cu apă potabilă. Sişeştiul nu este singura comună din Maramureş în care s-a introdus şi extins reţeaua de apă potabilă. Dintr-o statistică existentă la con­siliul popular judeţean rezultă că pină in prezent apa potabilă cu­rentă este introdusă în aproape 20 de localităţi, că în sectorul ru­ral s-au amenajat conducte de a­­ducţiune ce însumează circa 60 000 ml. — Fără nici o excepţie — ne spu­nea tovarăşul Valentin Bota, se­cretarul comitetului executiv al consiliului popular judeţean — toa­te lucrările de alimentare cu apă au fost şi sunt realizate din contri­buţia bănească şi prin acţiunile pa­triotice ale cetăţenilor din satele respective. Noi am stimulat, în acest sens, iniţiativa locală, folosirea re­zervelor şi resurselor din raza con­siliilor populare. In Vima Mică şi Vima Mare, de pildă, două localităţi învecinate, să­tenii cooperează la efectuarea lu­crărilor, folosind aceeaşi sursă de apă. Intr-un alt sat, la Măgureni, în zona Lăpuşului, la iniţiativa depu­tatului Alexandru Mac, a învăţăto­rului Emil Pop, în cele din urmă a întregului sat, s-a captat un izvor de pe un versant aflat la un kilo­metru şi jumătate de sat şi­­ la numai un an de cinc au început lu­crările — apa curge la robinete în 65 din cele 90 de caise, cite numără satul. In acest an toate casele din Măgureni vor fi racordate la re­ţeaua de apă potabilă. — In judeţul nostru — continuă secretarul comitetului executiv — pe măsură ce se realizează şi alte obiective de interes cetăţenesc din contribuţia bănească şi patriotică — şcoli, dispensare, cămine culturale, electrificări etc. — orientăm elanul cetăţenesc spre introducerea apei potabile, extinderea reţelei de ali­mentare, captarea unor noi izvoare în toate localităţile rurale. Ne vom bizui in această acţiune şi pe apor­tul asociaţiilor şi consiliilor inter­­cooperatiste, în atribuţiile cărora in­tră şi unirea eforturilor cooperati­velor agricole pentru lucrări edili­­tar-gospodăreşti. In acest an, lu­crările de introducere şi extindere a reţelei de apă potabilă se desfă­şoară în sate ca Cerneşti, Mestea­căn, Coştiui, Bistra, Curtuiuşul Mare şi altele. Este un merit al consiliului popu­lar judeţean care nu numai că a ajutat consiliile populare comunale, comitetele de cetăţeni, constituite special pentru coordonarea acestor lucrări, dar a popularizat pe toate căile acţiunile de acest fel, a făcut, cum se spune. ..publicitate“ in ju­rul lor, şi această valoroasă iniţia­tivă e pe cale să se generalizeze în toate satele. Vasile GAFTONE corespondentul „Scînteii" e ...Deci, peste două milioane de lei din fondurile de investiţii cheltuite pentru construcţii socia­le, in perioada de cînd s-a creat combinatul, iar anul acesta, în a­­fara unor construcţii a căror va­loare se ridică la aproximativ un milion de lei, vom aloca alte 500 000 lei pentru dotarea celor existente. E o sumă, nu ? Şi interlocutoarea noastră, tova­răşa ing. Valeria Torosian, di­rector tehnic al Combinatului de bumbac nr. 3 din Capitală, ne în­făţişează pe larg, cu bucurie, reali­zările de ordin so­cial. O face cu precizia ingineru­lui şi cu înţelege­rea pe care numai o femeie o poate avea, atît de clară, faţă de cerinţele specifice femeii muncitoare, mame şi soţii. Rezolvarea unor probleme sociale, într-un combinat în care lucrează peste 5 000 de fe­mei, nu este o treabă simplă. Preocupările sta­tornice existente aici, pentru asigu­rarea unor condi­ţii tot mai bune de muncă şi viaţă fe­­meii salariate, sunt demne de laudă. Ele sunt atestate nu numai de cifrele amintite, ci şi de străda­nia de a găsi soluţii adecvate fiecăreia din problemele ridicate de salariatele din fiecare între­prindere în parte, în funcţie de specificul şi de mijloacele uni­tăţii respective. In toate între­prinderile acestui combinat s-au creat, sau sunt în curs de con­strucţie, pe lingă secţiile de fabri­caţie, grupuri sociale înzestrate cu vestiare, duşuri, camere de igienă etc. în majoritatea unităţilor, în pauza de masă, muncitoarele au la dispoziţie bufete unde pot găsi cele necesare unei gustări. In unele întreprinderi s-a luat iniţiativa a­­mena­jării unor cantine : la Bum­­băcăria românească Jilava se va construi o cantină nouă ; la între­prinderea „Teleormanul“ din Ro­şiorii de Vede, printre alte lucrări, se prevede un spaţiu asemănător, unde vor putea servi zilnic masa 600 de salariaţi. Dintre numeroasele probleme st­erale, specifice întreprinderilor tex­tile, cea mai importantă, după care ne-au spus muncitoarele cu care am stat de vorbă, este însă aceea a creşelor şi căminelor pentru co­pii. Pentru salariatele-mame, posi­bilitatea de a-şi încredinţa copiii pe mîini bune, în timp ce ele sunt la lucru, reprezintă un ajutor de mare preţ. Filatoarele Vasilica Gheorghiu, Florica Radu, Lucreţia Lăzărescu şi altele, de la Bumbăcă­­ria românească Jilava, ne-au spus că sunt foarte mulţumite de ajutorul pe care-l primesc din partea între­prinderii. Ele — şi nu numai ele — îşi lasă copiii la creşa sau căminul de aici — ambele cu program săp­­tămînal. întreprinderea „7 Noiem­brie“ dispune, de asemenea, de creşă şi cămin, a căror capacitate le situează printre cele mai mari din Capitală. E adevărat, deocam­dată, nu toate unităţile — cum e cazul la „Tehnica textilă“ — au create asemenea condiţii. Conduce­rea combinatului — la recomanda­rea organizaţiei de partid şi a sin­dicatului — se străduieşte să gă­sească, în continuare, soluţii pentru ca toate unităţile sale să aibă creşe şi cămine. Astfel, s-a prevă­zut construcţia unei creşe cu 100 de locuri şi a unei grădiniţe cu 240 de locuri la întreprinderea „Teleor­manul“ din Roşiorii de Vede, se caută posibilităţi şi resurse pentru rezolvarea unei asemenea pro­bleme, în anii următori, şi la Fila­tura din Slobozia. În unele întreprinderi, mai ales in cele noi, unde majoritatea an­gajaţilor sunt tineri, stabilizarea cadrelor şi calificarea lor sunt le­gate de existenţa unor cămine pen­tru tineret, întreprinderea „7 No­iembrie“ are un cămin cu 90 de locuri, iar la întreprinderea „Te­leormanul” urmează să se con­struiască două cămine pentru tine­ret cu cîte 115 locuri fiecare. Interlocutorii noştri ne-au înfăţi­şat apoi un şir de alte măsuri, in aparenţă minore, foarte importan­te însă pentru cine cunoaşte şi în­ţelege valoarea fiecărei clipe din timpul liber al femeii salariate. Preşedintele comitetului sindicatu­lui din combinat, tovarăşul Ion Botezat, ne relata despre o acţiu­ne, aflată deocamdată la început, pentru crearea, pe lingă fiecare întreprindere, a unor unităţi co­merciale mici, care să ofere femei­lor posibilitatea de a-şi face anu­mite cumpărături, la ieşirea din schimb. Astfel, la Bumbăcăria ro­mânească Jilava a luat fiinţă un punct alimentar, aprovizionat de cooperativa de consum din comună, care oferă o gamă largă de produse de băcănie, pîine, carne etc. Coope­rativa agricolă de producţie a des­chis şi ea — la poarta aceleiaşi în­treprinderi — un chioşc cu legume şi fructe proaspete. Iniţiativa este interesantă şi merită tot sprijinul din partea organizaţiilor comer­ciale. In cadrul acestui combinat există, incontestabil, interes pentru rezol­varea problemelor cu caracter so­­­­cial. Dar difi convorbirile avute cu mai mulţi reprezentanţi ai condu­cerii şi ai comitetului sindicatului s-au desprins şi o serie de probleme a căror rezolvare depăşeşte mijloa­cele şi competenţele combinatului. De pildă, asistenta medicală a fe­meilor, în cadrul întreprinderilor. Organizarea actuală este defectuoa­să şi, nu o dată, această problemă a revenit în sesizările salariatelor. — Cabinetele medicale din între­prinderi, ne spunea­ tovarășa Oltea Panciu, director cu problemele de personal, sunt foarte slab dotate. Mobilierul și aparatura sunt mai mult decit modeste , fondurile alo­cate pentru medicamente sunt prea mici, incit adesea medicamente de strictă necesitate lipsesc. Nici pro­gramul de lucru al acestor cabinete nu este adaptat cerinţelor. Medicul dă consultaţii doar în trei din,cele şase zile ale săptămânii. In aceste condiţii, de multe ori, calitatea con­sultaţiilor lasă de dorit. Din a­­ceastă pricină a crescut numărul învoirilor pentru analize, consultaţii prin policlinici, precum şi cazurile de îmbolnăviri netratate. Se simte, de asemenea, nevoia unor cabinete stomatologice în fabrici. Noi avem doar unul, la „Teleormanul“, foarte apreciat de colectivul de salariaţi de acolo. Ştim că solicitări mai mari sunt in toate întreprinderile. De a­­ceea, rugăm organele sanitare să studieze ce posibilităţi există pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale în Întreprinderile în care muncesc un mare număr de femei — aşa cum este cazul combinatului nos­yr In acţiunile ce a * M le iniţiază pentru ■A 0 f rezolvarea cit mai ■■ adecvată a pro­­ro blemelor sociale, conducerea com­binatului intîm­­pină unele dificul­tăţi generate de prevederile unor ■ normative. Iată două exemple. Fe­ji meile au sesizat faptul că numărul de duşuri şi chiu- —­vete, raportat la cel al salariatelor Ctg Ta fiCa dintr-un schimb, fB ■ B^“ este prea mic. vfl Pentru a nu-şi pierde timpul aş­­teptînd, ele renun­­ţă adeseori la uti­lizarea acestor in­stalaţii. întreprin­derile ar fi dispuse să su­plimenteze numărul lor, la ni­velul cerinţelor, dar normativul nr. 210 din 1957, elaborat de fostul C.S.C.A.S., stabileşte unele restricţii. Realitatea a dovedit că acest nor­mativ nu este corespunzător. Chiar şi grupurile sociale noi trebuie să se supună acestui normativ, deşi se ştie, din capul locului, că nu vor satisface cerinţele. In urma aplicării unui normativ, elaborat în decembrie 1970 de Ministerul Sănă­tăţii, la creşa întreprinderii „7 No­iembrie“, de pildă, personalul de îngrijire, potrivit acestui normativ, trebuie să fie redus. — încă nu am aplicat acest nor­mativ, mărturisea tovarăşa Ecate­­rina Stancu, directoarea fabricii, întrucît acest lucru ar fi dăunat gospodăririi creşei, îngrijirii copii­lor. După părerea noastră cei care au conceput acest normativ s-au gîndit, poate, la nişte condiţii ideale care, de fapt­, nu există şi nu la condiţiile reale, obişnuite Ar fi tre­buit coate same consulte şi pe nopţi Am comunicat Direcţiei plan­ sa­­nitar a Ministerului Sănătăţii a­­ceastă opinie. Tovarăşul O. Percec, director adjunct al acestei direcţii, ne-a informat că, în urma sesiză­rilor pe care le-a primit ministe­rul, s-a inclus în planul pe anul acesta elaborarea, pe baze ştiinţifi­ce, a unui normativ, mai apropiat de realităţi şi cerinţe. Cifrele şi faptele culese in cursul anchetei noastre demonstrează că acolo unde conducerile întreprinde­rilor, ale combinatelor privesc pro­blemele sociale ale salariatelor cu atenţie şi înţelegere, se găsesc, de cele mai multe ori, rezolvările şi soluţiile aşteptate. In acelaşi timp, sugestiile formulate merită să fie studiate de cei în drept. Întrucît ele vizează o serie de chestiuni — mai mari sau mărunte — a căror rezolvare favorabilă ar putea să aducă şi alte îmbunătăţiri în acest domeniu. Rodica ŞERBAN AGENDA SOCIALĂ" într-un combinat 5 000 de salariate CU Noua clădire a P.T.T.R. din Alexandria Ca şi celelalte produse de origine animală — carne, lapte, brînzeturi — peştele este foarte bogat in proteine, aminoacizi şi vitamine. In plus, este foarte uşor asimilabil, inofensiv faţă de organismul uman, cu gust speci­fic plăcut, cu posibilităţi de prepa­rare nelimitate. Iată doar citeva din­tre aprecierile pe care le formulează specialiştii în nutriţie, referindu-se la peşte — aliment de bază pe toate meridianele globului. Vom căuta pe parcursul acestor Însemnări să vedem cum este valo­rificat la noi peştele — atit în indus­trie cit şi în reţeaua comerţului ali­mentar. Mulţi comercianţi au afirmat şi continuă să susţină părerea că o parte din cumpărători au, mai ales faţă de peştele oceanic, unele re­zerve, îl cumpără parcă fără prea mare tragere de inimă. Faptul fiind într-o oarecare măsură real, am în­cercat să desluşim cauzele care au generat şi menţin această „rezervă“. Am constatat că de fapt „rezerva“ se referă in special la modul cum este prezentat acest produs. în ge­neral se oferă cutii de conserve sau peşte îngheţat, „brichetat“ în con­gelatoare. Or, în starea respectivă îl cumperi o dată, de două, ba chiar de trei ori pe lună, dar nu mai mult. Fără îndoială, piaţa are şi va avea în continuare nevoie de peşte proas­păt sau conservat prin frig. Există însă — ca un fapt unanim cunoscut — cerinţa de a se întreprinde mă­suri mai cuprinzătoare pentru per­fecţionarea desfacerii acestui sorti­ment. Se are în vedere, de pildă, posibilitatea pentru trecerea, măcar experimental, la desfacerea peştelui după ce în prealabil a fost curăţat, spălat, ambalat. Nu este o cerinţă de lux, ci mai degrabă un atribut elementar al comerţului civilizat. O a doua observaţie se referă la problemele existente legate de se­­miindustrializarea acestui produs ali­mentar. Pentru că prepararea peştelui în gospodărie se face greoi, cu pierdere de timp, iar cele mai multe sorti­mente sunt aproape imposibil de realizat, ar fi necesar să se găsească continuu, în magazine, in unităţile „Gospodina“ un sortiment bogat de peşte preparat sau semipreparat : a­­fumături, salate, piftii, fileuri, peş­te umplut cu legume... Zeci şi zeci de alte sortimente. Pentru a introduce larg în consumul public această categorie de pro­duse este nevoie nu numai de eforturi pentru reclamă — şi aşa in­suficientă, nu totdeauna inspirată şi eficientă — ci şi de măsuri practica in direcţia prelucrării peştelui, di­versificării preparatelor culinare. Cine are datoria să facă diversifica­rea preparatelor şi semipreparatelor din peşte ? In primul rind industria alimentară. Am căutat, prin urmare, să vedem mai întîi cum stau lucru­rile în acest sector. Tov. V. Stoenes­­cu, directorul general al Centralei peştelui, ne informează. — In 1970, numai centrala noastră a livrat comerţului 20 000 tone de peşte oceanic. Sortimentul a fost, ce e drept, restrîns, dar nu se poate spune că am vindut numai peşte con­servat prin frig. — Ce cantităţi au fost prelucrate ? Ce fel de sortimente au fost vînduta pe piaţă ? — Din 20 000 tone de peşte ocea­nic, am realizat 500 tone de fileuri şi 660 tone de semiconserve. Restul a fost transformat în conserve, să­rat şi mai ales congelat şi livrat in această stare unităţilor comerciale. E, să recunoaştem, destul de puţin in raport cu posibilităţile industriei de specialitate, cu cerinţele pieţei. In acelaşi timp e surprinzător că s-a ajuns la o astfel de „balanţă“. Se invocă faptul că centrala nu a avut posibilităţi practice (secţii speciali­zate) de prelucrare a peştelui ocea­nic. Nimeni nu pretinde ca acum, imediat, pe loc, centrala să facă to­tul, imposibilul, dar ar putea realiza mult mai mult folosind experienţa altora, extinzînd propria experienţă. Agenţia română de import, de pil­dă — organism comercial din subor­­dinea M.C.I. — nu a avut în trecut nici ea posibilităţi practice de pre­lucrare a peştelui oceanic pe care îl importă. In loc să stea însă şi să a­ştepte, a trecut la realizarea unei secţii de prelucrare cu forţe proprii. Am vizitat-o. E o fabrică in mi­niatură. — Cit aţi investit in această sec­ţie ? — l-am întrebat pe V. Ranga, directorul agenţiei. — Totul s-a realizat prin mică mecanizare. Ne-a costat în final 50 000 lei. Deşi foarte rentabile, aces­te secţii nu au nevoie de instalaţii speciale, nici de mobilier foarte pre­tenţios. Peştele se curăţă, se prepară, se afumă în încăperi simple. Intr-adevăr, secţia nu-i altceva de­cit o clădire mică, sistem vagon, cu 4—5 încăperi. Intr-o parte se spală şi se sortează peştele, în alta se am­balează în cutii de plastic. Mai are o afumătorie, o mică încăpere in care peştele e pus la uscat, un tocă­tor mecanic de ceapă. Asta e tot. Aici lucrează de la 30 la 50 de mun­citori (după sezon) conduşi de un in­giner şi un maistru. Iată ce ne mai spune directorul agenţiei : — Deocamdată am lansat pe piaţă 20 de sortimente de peşte oceanic : file în sos de ulei şi vin, afumături, peşte cu măsline, cu ceapă, cu cas­traveţi acri... — Se vînd 7 — Nu putem face faţă solicitărilor. Şi totuşi avem o producţie mare, ea se va ridica la o valoare de 10— 12 milioane lei pe an. Rentabilitatea este şi ea deosebită : 10 la sută din încasări. Prin urmare, iată ce scoate la iveală iniţiativa şi experienţa agen­ţiei de import. Se cheltuiesc din fonduri de mică mecanizare 50 000 lei pentru amenajări atît de simple şi se scot în plus milioane ; pe de altă parte se realizează (pentru mo­ment pe scară redusă) diversificarea preparatelor din peşte, aproviziona­rea pieţei cu sortimente noi. (De alt­fel o asemenea secţie, construită insă cu ani in urmă, are şi Centrala peş­telui. Şi aici rezultatele sunt asemă­nătoare). Asemenea secţii puteau, pot fi a­­menajate în viitor de industrie şi in alte judeţe. In diversificarea pro­ducţiei de peşte s-ar cîştiga imens — cantitativ şi calitativ — pentru satisfacerea publicului. După cum am înţeles din convor­birea avută cu tovarăşul director ge­neral, Centrala peştelui din Depar­tamentul industriei alimentare şi-a propus, pentru viitorul apropiat, să amenajeze noi centre şi secţii de fa­bricaţie, urmînd ca peste un an, doi să fie construite şi câteva fabrici speciale de prelucrare a peştelui oceanic. Sunt intenţii, pe care le con­semnăm, aşteptind, in acelaşi timp, finalizarea lor. Un mare rol in diversificarea pre­paratelor şi semipreparatelor din peşte îl are, fără îndoială, alimen­taţia publică. Fiecare T.AP.L., I.A.P.L., O.C.L. mixt şi cooperativă de consum (şi avem în ţară cu su­tele) ar fi putut şi poate amenaja, cu cheltuieli extrem de reduse, mici centre de prelucrare. Din păcate însă asemenea amenajări ori nu există, ori nu sunt folosite. E drept, cînd şi cind, mai ales cu ocazia expoziţiilor de artă culinară, se de­pun „eforturi susţinute“ şi apar ca din pămint, fel de fel de bună­tăţi realizate din peşte. Am urmă­rit cu atenţie soarta preparatelor din peşte pe care le-a prezentat alimen­taţia publică din Bucureşti la o ex­poziţie organizată cu 3 luni în urmă, la restaurantul „Carul cu bere“. A­­colo au fost expuse vreo 50—60 de sortimente — dovadă a posibilităţi­lor de care dispune acest sector ali­mentar. In ce măsură sunt insă fo­losite curent posibilităţile existente . Recent, însoţiţi de Ion Cocoloş, şeful serviciului comercial din T.A.P.L., am făcut un raid prin uni­tăţile de alimentaţie publică. Inten­ţionam să întocmim catalogul sorti­mentelor realizate, practic, după ex­poziţie. Dar, spre regretul nostru, n-am avut nici un moment nevoie de hîrtie şi creion. De ce ? Restau­rantele şi bufetele vizitate („Uni­versităţii“, „Trocadero“, „Ciocîrlia“, „Plosca de aur“, „Mugurel“, „Cluj“, „Ialomicioara“, „Năvodari“, „Bu­­cegi“ ş.a.m.d.) nu ofereau prea multe preparate. Din cele 50—60 de sortimente posibile, am găsit pe an­samblu (de două, trei ori consecu­tiv) doar 4—5 feluri. Unele localuri nu oferă nici măcar un sortiment, altele prăjesc, din obligaţie, citeva bucăţi de peşte şi le expun în frigi­der de ochii... controalelor ! Şeful serviciului comercial, în­dreptăţit să facă aprecieri, pentru că dînsul cunoaşte perfect realitatea, posibilităţile practice ale restauran­telor, s-a referit la citeva cauze care urm­ează pentru moment diversifica­rea. Am reţinut două dintre ele. Un sortiment mai larg de preparate din peşte cere, intre altele, şi un plus de eforturi. Aprovizionarea zilni­că, pregătirea celor mai căutate sortimente răpesc timp mai mult decit de obicei, presupun pricepere, iniţiativă. Or, unii dintre responsabilii de localuri ocolesc înadins respectiva alternativă. Ei preferă carnea de vită, de porc, în general mai uşor şi mai simplu de preparat. Pe de altă par­te, în mentalitatea şefilor de localuri s-a înrădăcinat convingerea că pla­nul de desfacere e ca şi realizat dacă pun în vînzare, cu precădere, pre­parate din carne, de obicei mai scumpe decit peştele şi legumele. „Este, afirma reprezentantul T.A.P.L., o impresie complet greşită. Localu­rile specializate în desfacerea peş­telui („Pescarul“, de pildă) încasează mai mult decit multe alte restauran­te obişnuite“. Cele relatate nu epuizează nici pe departe problemele care sunt le­gate de semiindustrializarea şi pre­pararea peştelui oceanic. In orice caz, industria în mod deosebit, dar şi comerţul au în această direcţie posibilitatea să studieze experienţa, atita­cită există, s-o extindă efectiv, să găsească metode avantajoase de lărgire şi îmbunătăţire a sortimente­lor realizate din acest produs. Gheorghe GRAURE CUM SE PREZINTĂ PE PIAŢĂ PEŞTELE OCEANIC? SCINTEIA - Joi 22 aprilie 1971 AM PRIMIT SCRISOAREA DV.­ de Ni­cuță TANASE tiva să bea apă caldă și in această vară. — De ce 7 — Acum 3 ani am cumpărat frigiderul, l-am adus acasă și a­­dus acasă n-a vrut să meargă. — Cum să meargă 7 — N-a vrut să ră­cească. Au venit spe­cialiștii de la coopera­tiva „Dinamo“ să mi-l repare. N-au putut. L-au luat şi l-au dus la cooperativă. N-au putut să-l repare nici la cooperativă şi l-au dus la fabrică. A venit de la fabrică, dar cu seria inversată. L-a trimis înapoi şi, in sfirşit, a venit şi seria bună... — Mergea ori nu frigiderul ? — Nu făcea. Iar au venit specialiştii, iar au stabilit că trebuie să-l ducă înapoi. Mi-au lăsat o copie de pe un proces-verbal şi mi-au spus că o să-mi dea banii înapoi că am ghi­nion la frigidere. Pare­­mi-se că eu am ghi­nion şi la „bani îna­poi“. Că văd că nu mi-l mai trimite na­poi. Sunt aproape 3 ani. Păi, tovarăşe Lucre­ţia, vreţi să aveţi şi frigider şi să staţi şi la nr. 13 . Ori una, ori alta. LA CONSIGNA­ŢIA AŢI ÎN­CERCAT ? Comuna Jebel-Timiş, după cum sintem­ in­formaţi de un maldăr de semnături, este e­­lectrificată de prin anul 1958. — Şi s-a tocit slrma de atita curent ? — Nu. Stîlpii. Au putrezit şi dau să cadă. Unii se mai ţin doar in fire. E periculos... — Schimbaţi stîlpii. — De unde stilpi. I.R.E-ul zice să cumpă­răm noi, dar care ocol silvic vinde stilpi la particulari . In situa­ţia noastră sint şi cei din Voiteni, Ceacova, Obad, Folia, Ghiled... Zău dacă ştim de unde să procurăm stilpii ne­cesari ? — Daci gospodarii comunei şi mai ales I.R.E.-ul nu vă scoate din încurcătură, încer­caţi la Consignaţia, fi vorba de „vechituri“. NOI PE CINE SĂ MAI ÎNTRE­BĂM? Florica Mihai e pro­fesoară in satul Dara­bani şi locuieşte în comuna Negru Vodă- Constanţa. Din sat pină în comună sunt vreo 9 km şi tovarăşa pro­fesoară ar vrea si parcurgă aceşti 9 km cu autobuzul. — Şi o opreşte ci­neva 7 Vrea si se urce prin faţă 7 — Nu, întreprinde­rea de transporturi nu vrea să-l „vindă“ abo­nament. — De ce 7 — Dumneaei a locuit înainte in satul Dara­bani şi s-a mutat in comuna Negru Vodă. (Satul aparţine de a­­ceastă comună). I se cere o dovadă precum că s-a mutat în comu­na Negru Vodă. — Şi de ce nu le face pe plac birocraţi­lor ? Şi aducă o do­vadă. — De unde să facă rost de ea ? Nu-i chiar aşa de simplu. Sa­tul Darabani aparţine, cum am mai spus, de comuna Negru Vodă, şi actele normative care reglementează schimbarea de domici­liu in cadrul aceleiași comune nu prevăd a­­plicarea vizei in actul de identitate. — Daci legea sie­ aşa, de ce Întreprinde­rea de transport si ca altcumva 7 — Dar asta p­ între­băm noî pe dumnea­voastră. Și noi pe cine să mai întrebăm . Mutu’ de la Manotanţă nu mai dă consultaţii. A ieşit la pensie. UNDE-I LOGICA? In comuna Joiţa­­lifov este un centru de protecţie a plantelor. Acest centru avea de la înfiinţare şi un post telefonic. Un post care era necesar cum este necesară coada la greblă sau la ceaşcă. Intr-o zi, cind nu era in unitate decit pazni­cul, şi acesta treaz, a venit un tovarăş de la Direcţia judeţeană de telecomunicaţii şi a tăiat firul. — Avea de legat un pachet . — Nu. Firul traver­sa şoseaua pe sub li­nia electrică de inaltă tensiune. — Aaa, păi a avut dreptate... — Ce dreptate, nu l-au montat tot ai lor? Am cerut un alt post telefonic. Am făcut comanda să ni-l mon­teze reglementar r­­ şi . — Oficiul P.T.T. Zo­­iţa zice că dacă cel vechi a fost „desfiin­ţat“, nu poate instala unul nou. De ce a fost desfiinţat cel vechi ? — Pentru că trecea pe sub firele de... — La noi contează „desfiinţat“. — Dar a fost des­fiinţat pentru că... — N-are importa­­­ţă. Cum să înfiinţezi un post care a fost desfiinţat ? Unde-i lo­gica ? S-o căutăm prin „Mica publicitate“. TREBUIE­­ ÎNCERCAT 15 ŞI LA TROMPETA In Bucureşti, pe str. Cazărmii, fabrica de instrumente muzicale „Doina“ are unitatea nr. 3. Vecinii acestei unităţi se pling pe vreo două pagini că nu pot deschide ferestrele. — Le intră prea multe do-re-mi-uri pe ferestre . — Nu. Praf. — De unde praf . Fac şi tobe ? — Toate instrumen­tele le fac din lemn şî cind taie lemnul la ma­şini se ridică in aer un praf... Am reclamat peste tot, am cerut conducerii unităţii să facă nişte instalaţii de absorbire a prafului, le-am cintat şi din frunză. Nimic. Praf şi iar praf. După părerea mea, trebuie încercat şi la trompetă. FELICITĂRI BOGAT COLO­RATE ŞI NIŞTE GEAMURI SPARTE Din partea asociaţiei de locatari . Brăila, ansamblul de locuinţe „Apollo“, primim ves­tea că la casa scărilor a blocurilor Saturn, Neptun, Selena sunt sparte geamurile şi e un curent de nu-ţi vine să-ţi scoţi vata din urechi nici cînd vorbeşti la telefon. Mai suntem­ informaţi că apa rece şi caldă de vreo citeva săptămini vine pe conductă mult mai dezorganizat decit cea „organizată" de Institutul meteorologic. In ceea ce priveşte instalaţiile sanitare sunt m­ult mai prost lucrate decit coperti­nele prin care plouă in apartamentele de pe ultimul tronson. Cu­rentul electric in schimb are tensiunea slabă în egală măsură la toate blocurile. Iar iluminatul exterior e la fel de „întunecat“ ca şi curăţenia pe care au lăsat-o constructo­rii la despărţire. Cu ce v-aş putea a­­juta ? Apropo, P.T.T.­­ul a scos de curind un bogat sortiment de fe­licitări viu colorate. Trimiteţi dv. şi con­structorilor şi I.R.E.­­ului şi... GHINION LA... FRIGIDERE Lucreţia Giurgiu din Timişoara, str. Neculu­­ţă nr. 13, şi-a cumpă­rat acum 3 ani un frigider şi are perspec­ SCURT MESAJ PE ADRESA „ELECTRONICII“ Cum se vinde un televizor 7 Dar un aparat de radio 7 Nimic mai simplu Cumpărătorul alege în magazin tipul care-i place, face probă, se declară mulţumit de funcţionare şi il cumpără. Ce se b­atîmplă insă cu aparatele care „cad“ la proba de funcţio­nare 7 Răspunsul — pe scurt — ar fi acesta : producătorul, uzi­na „Electronica“-Bucureşti, le depanează. Dar să trecem de la teorie la practică. „In reţeaua comer­cială din judeţul Alba există circa 100 aparate de radio şi 264 televizoare care prezintă dife­rite defecte de fabricaţie, ne informează Aurel Giosan, dis­pecer la Direcţia comercială ju­deţeană. Nu vin reprezentanţii firmei producătoare să remedieze de­fecţiunile . De venit, vin. Dar se repară cînd vin­­e o altă poveste. Reprezentanţa uzinei are sediul la Hunedoara. De re­gulă, specialiştii acesteia vin la Alba de două ori pe lună. Insă n­u pot rezolva toate cererile. Vin, pleacă şi lasă aparatele In aceeaşi situaţie. Cheia proble­mei se află, credem, tot la uzină. Ştefan DINICA corespondentul „Scînteii*

Next