Scînteia, iulie 1971 (Anul 40, nr. 8833-8863)
1971-07-22 / nr. 8854
L FAPTUL DIVERS ■ Urmărire în noapte Intr-una din nopţile trecute, • tinerii Nicolae Vasile şi Tudo- I rică Ilie din Brăila se întorceau I spre casă. Deodată, în faţa bu- I fetului „Dacia“, le-a atras atenţia o scenă neobişnuită. Doi inşiulterior aveau să afle că unul ■ dintre ei se numeşte Manea Victor, iar celălalt Radu Turcu) I îşi măsurau, în surdină, puterile I într-o dispută violentă. Cei doi I tineri erau încă departe de ■ ei cinc au observat că V.M. a I scos un cuţit şi, din cîteva lovi- I turi, şi-a lăsat adversarul, nemişcat la pămînt, pentru ca I apoi să o ia la fugă. Ajun- I gînd la faţa locului şi dîn- I du-şi seama de cele întîmplate, ■ tinerii menţionaţi au pornit ime- I diat pe urmele criminalului. In I scurtă vreme, după o urmărire pe mai multe străzi, au reuşit I să-l prindă şi să-l predea or- I ganelor de miliţie. După terminarea anchetei penale, autorul ■ omorului va fi deferit instanţei I de judecată, pentru a-şi primi I pedeapsa. Pedeapsă pe măsura odioasei crime. Cîte-un I pic, pic, pic... In componenta unui tren de I marfă In tranzit prin, staţia Piatra Olt se găsea şi un vagon- I cisternă conţinind 30 000 litri I de acid clorhidric. Fusese încărcat la Uzina de sodă Govora. I Verificind trenul, feroviarii au I observat că flanşa de evacuare I a cisternei este defectă, permiţind scurgerea acidului. Anun I ţaţă imediat, întreprinderea I furnizoare a trimis, la faţa locului, o delegaţie. Delegaţia a I constatat, şi ea, că, într-ade- I văr, acidul clorhidric se scurge. • Dar n-a luat nici o măsură pen- I tru înlăturarea defecţiunii. In I consecinţă, conducerea uzinei va I avea prilejul să facă încă o • constatare: acidul clorhidric I s-a scurs in pămînt, pic cu pic, I pină n-a mai rămas nimic! Acum sperăm că de la consta- I ţări se va trece la fapte. Cine I Ie face nota de plată ? Sfîrsitul * tragic I al micii Ilodii 'itua^'nlnî -iov o ■ gospodine S-a petrecut In satul Cerneţ ’ (Mehedinţi). In aşteptarea ma-I mei sale, care urma să se rein- I toarcă acasă de la lucru, o fetiţă ! în virstă de 13 ani (Şt. P.) s-a ■ gindit să-i facă o surpriză care I să o bucure. Şi ce ar fi putut-o I bucura mai mult decit faptul de a-i da o mină de ajutor la tre- I burile gospodăreşti ? In casă, se I aflau o mulţime de rufe, care • trebuiau călcate. Micuţa gospo- Idină s-a apucat de lucru. La I scurt timp după ce a introdus I Insă fierul de călcat in priză, a fost electrocutată mortal. Nu I pentru că nu ştia să umble cu I el, ci din cauza unei defecţiuni la cordonul electric. Concluzia se I impune de la sine: aparatele e- I lectrice (mai cu seamă cind sint defecte !) nu trebuie lăsate la in- I de mîna copiilor. Reclamă şi antireclamă I In ultimii ani, în pieţele Ca- I pitalei au fost plantate circa trei sute de panouri publicitare, I care, într-un chip mai mult sau I mai puţin reuşit, încercau să • facă reclamă unor produse ali- I mentare. Dar bătute de vin- I turi şi spălate de ploi, ele I s-au degradat într-o asemenea , măsură, incit astăzi fac o cu ■ totul altă... reclamă celor ce I le-au lăsat în voia soartei. Aşa stînd lucrurile, invităm I forurile de resort să-i depisteze I pe cei ce le-au montat şi să ia I măsurile corespunzătoare. Pentru că adevărata reclamă începe I abia dincolo de respectarea nor- I melor care asigură estetica oraşului. Pierdere I nepermisă I Acum cîteva zile, doi salariaţi I ai Întreprinderii miniere din • Suceava — Gherasim Stancu şi I Constantin Timpescu — au pri- I mit misiunea de a transporta I de la Pitești la Gura Humorului • o cantitate de 3150 kg de cianu- I ră de potasiu. Cind au ajuns la I Fălticeni au constatat că două din butoaiele încărcate în auto- I camion nu erau nicăieri! Con- I finind o substanţă extrem de • toxică, ambele vase prezentau ■ — pentru cei ce, din greşeală I sau din curiozitate, ar fi în- I cercat să le desfacă, precum şi , pentru toţi cei din jurul lor — I un mare pericol. S-a declanşat I o adevărată alertă pentru • depistarea şi recuperarea lor. I Butoaiele cu inscripţia „Pericol I de moarte" au fost căutate timp I de aproape patru zile. In cele din urmă, otrava a fost găsită. I Acum se efectuează cercetările I necesare pentru a se stabili împrejurările în care dispăruseră I cele două butoaie şi răspunde- I rile celor vinovaţi de o aseme■ «Kd pierdere nepermisă. Rubrică redactată de : I Dumitru TIRCOB Gheorgghe POPESCU cu sprijinul corespondenților „Scînteii" PAGINA 2 m. mm. mmm mmm. mmmm mmm. Obiectivul activităţii politice de masă-DEZVOLTAREA CONŞTIINŢEI OAMENILOR MUNCII Fiecare membru de partid, fiecare cetăţean al ţării, aprofundînd sensul şi exigenţele ce decurg din programul de educare marxist-leninistă enunţat prin recentele propuneri şi expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, învăţînd din conţinutul lor bogat, se consideră legitimi destinatari ai vibrantei chemări la intensificarea activităţii ideologice, educative, în spirit partinic, revoluţionar, al întregului nostru popor. Remarcînd marea lor valoare teoretică şi practică, faptul că fiecare indicaţie, fiecare idee care răzbate de la primul pină la ultimul rînd al acestor documente reprezintă o parte componentă, inseparabilă din amplul program de acţiune în vederea îmbunătăţirii tuturor laturilor muncii politico-educative, oamenii dau o înaltă apreciere capacităţii acestor documente elaborate de secretarul general al partidului de a clarifica modul în care trebuie acţionat pentru a imprima un spirit militant în întreaga activitate de partid, pentru a găsi căile cele mai bune în vederea educării oamenilor în spiritul idealurilor comuniste, al eticii noi, pentru formarea conştiinţei lor socialiste. Aflîndu-ne la uzina „Independenţa" din Sibiu încercăm ca din complexitatea muncii politico-educative să creionăm cîteva aspecte în stare să ilustreze, măcar în parte, experienţa organizaţiei de partid de aici în munca cu omul. ★ întrebăm : de cind sînteţi preşedinte al comitetului sindicatului din uzină ? — Am intrat în al 12-lea an. Interlocutorul nostru, tovarăşul Ioan Oprescu, a traversat, deci, împreună cu colectivul uzinei „Independenţa“ din Sibiu, atît perioadele senine ale activităţii, cu satisfacţii pentru succesele repurtate, cit şi pe cele furtunoase, cind colectivul avea de depăşit anumite dificultăţi. De aceea, căutăm să aflăm de la dînsul, după experienţa pe care o are, după atitea confruntări cu producţia, cu problemele de muncă şi de viaţă ale colectivului, care este principalul învăţămînt pe care l-a desprins din activitatea atîtor ani ? După cîteva clipe de meditaţie ne răspunde : „Ceea ce vă voi spune nu este o părere pur personală, ci o concluzie pe care colectivul a «omologat-o», după destule experimente. Munca cu omul, pentru ridicarea conştiinţei lui socialiste, reprezintă condiţia de căpetenie care ne asigură succesul tuturor acţiunilor pe care le întreprindem. Cum se arată, în propunerile făcute de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi aprobate de Comitetul Executiv al partidului, în privinţa muncii politico-educative, de ridicare a nivelului conştiinţei socialiste a maselor largi de oameni ai muncii, sindicatele, sub conducerea organizaţiilor de partid, trebuie să îndeplinească un rol important. Este adevărat, această muncă atît de gingaşă nu poate fi exprimată în indici absoluţi şi poate tocmai de aceea într-o vreme am lăsat-o pe planul al doilea, urmărind numai procentele şi cifrele planului. Nu cred, însă, că cineva m-ar putea convinge acum că intr-un loc sau altul s-au obţinut rezultate economice superioare fără să se fi făcut apel la conştiinţa oamenilor“. Discuţia de mai sus nu s-a declanşat din senin. Intîlnisem trei tineri — Aurel Buta, Nicolae Ceapă şi Vasile Toma — care o căutau pe preşedintele sindicatului pentru a le pune o semnătură pe foaia de angajare. O formalitate s-ar putea spune. Cum aveam să observăm, acea „semnătură“ însemna mult mai mult decit un act de rutină, decit un prilej al preşedintelui de sindicat de a da ochi cu noii veniţi. Discuţia care s-a înfiripat a fost, intr-un fel, o prefaţare la integrarea în colectivul uzinei a celor trei tineri absolvenţi ai şcolii profesionale. Acestora li s-a vorbit despre regulile de conduită din căminul nefamiliştilor unde vor fi găzduiţi, despre rigorile disci-ilinei la locul de muncă, activitatea a clubul uzinei, cursurile de ridicare a calificării profesionale, despre activităţile patriotice organizate de tineri, despre pasiunea multora dintre ei de a frecventa secţia de nataţie a asociaţiei sportive... Cu alte cuvinte, în faţa acestor muncitori debutanţi a fost deschis un album viu, prin care, încă din prima zi, ei urmau să fie iniţiaţi asupra îndatoririlor şi drepturilor pe care le au, a regulilor vieţii intime din colectivitatea care urma să-i asimileze. Asemenea diferitelor tratamente termice, la care sunt supuse oţelurile în vederea călirii lor, generaţia tînără a uzinei — seva regeneratoare, reîmprospătătoare a colectivului — se bucură, la „Independenţa“, de un tratament colegial, tovărăşesc, aparte. Familiarizarea, integrarea in colectiv a tinerilor, dezvoltarea dragostei faţă de muncă, astfel ca fiecare să înţeleagă că in orice domeniu de activitate este necesar să-şi aducă contribuţia la propăşirea societăţii noastre — cum arăta secretarul general al partidului în recenta sa expunere — cultivarea tradiţiilor revoluţionare ale clasei muncitoare şi ale partidului comunist, educarea socialistă, patriotică, prin muncă a tinerei generaţii sunt concepute aici ca un proces complex, de mai lungă durată, care nu se rezumă doar la o... primire călduroasă. Nu puţine sunt cazurile cinci veterani ai uzinei, oameni cu o bogată experienţă de muncă şi de viaţă, directorul general sau alte cadre de conducere, convinse de răspunderea muncii lor politice în întreprindere, se întîlnesc fie cu tinerii muncitori, fie cu tinerii ingineri şi le vorbesc cu căldură şi înţelegere despre istoricul uzinei şi tradiţiile revoluţionare ale colectivului, despre sarcinile curente şi cele Câte Se prefigurează in anii viitori, se întreţin cu aceştia în legătură cu problemele de calificare şi specializare, perspectiva muncii şi personalitatea lor, pasiunea pentru nou introducţie, spiritul de dăruire, de abnegaţie în muncă. Astfel de colocvii, contribuţie directă la munca politico-educativă, nu arareori se desăvîrşesc şi prin măsuri luate pe loc pentru îmbunătăţirea asistenţei tehnice acordată tinerilor, combaterea mentalităţii acelora care socot că tinerii pot învăţa meserie fiind puşi să lucreze numai la... polizor sau la transportul de materiale Tovarăşul Nicolae Ceauşescu în strălucita sa expunere arăta că „trebuie să facem ca toate organele şi organizaţiile de partid să considere munca de educare a tineretului ca o sarcină de prim ordin, permanentă, de ea depinzînd viitorul societăţii, al naţiunii noastre socialiste“. Pornind de la acest vibrant îndemn şi îngăduindu-ne să trecem peste multe fapte notate în carnet, de altfel sugestive, pentru a ilustra ce se înţelege la „Independenţa“ prin educarea tineretului, am dori să remarcăm un fapt cu semnificaţii profunde care s-a impus aici: la şlefuirea caracterelor fizionomiei spirituale a tinerilor se porneşte de la premisa că ei au venit in uzină gata să-şi însuşească, din mediul în care lucrează, cele mai bune deprinderi profesionale, etice, o educaţie pe măsura muncitorului înaintat. Răspunderea morală pentru felul în care vlăstarul uzinei este instruit şi educat nu a fost lăsată la voia întimplării, ci este atribuită de către organizaţia de partid, în primul rînd, oamenilor cu bogată experienţă, acelora care pot şi trebuie să fie, prin puterea exemplului lor personal, adevăraţii pedagogi ai schimbului lor de mîine, într-un fel sau altul, această grijă tovărăşească pentru „tînărul de alături“, răspunderea partinică pentru educarea şi formarea lui cu o etică robustă, proprie muncitorului înaintat, este răsplătită prin atitudinea lui faţă de muncă, prin conştiinciozitatea şi răspunderea cu care îşi îndeplineşte sarcinile, prin dăruirea şi devotamentul faţă de colectivitatea în care s-a integrat cu toată vigoarea şi elanul său. Este îndreptăţit să se afirme că în rezultatele economice pozitive ale uzinei, precum şi in progresul constant pe care ea il marchează se găseşte încorporată munca entuziastă a tineretului, abnegaţia lui g rod firesc al activităţii de educaţie socialistă, prin muncă, a tinerei generaţii. Dar în aceleaşi rezultate bune ale acestei uzine sibiene îşi găsesc reflectarea şi alţi „parametri" ai muncii politico-educative desfăşurate de către organizaţiile de partid. Iată, în numeroase ocazii — instruiri, şedinţe, schimburi de experienţă — s-a indicat ca munca politico-educativă, spre a se dovedi eficienţă, să fie conectată la obiectivele majore, calitative ale planului, la necesităţile vitale ale producţiei. Teoretic, lucrurile păreau a fi cit se poate de clare. Dar practic ? Soluţiile nu pot fi „importate“ întotdeauna din altă parte : sunt alte uzine, cu alte condiţii, alţi oameni şi alte cerinţe specifice. Ea „Independenţa“, reducerea consumului de metal — „o problemă“ prin tradiţie — îşi păstrează în permanenţă actualitatea. Pentru abordarea ei cit mai argumentat, cît mai convingător, s-au activizat numeroase forme ale muncii politico-educative. Acţiunea nu s-a limitat la prezentarea importanţei reducerii consumului de metal în toate grupele sindicale. Ea a fost amplificată printr-un colocviu pe această temă al directorului tehnic cu cadrele de proiectanţi, ingineri, tehnicieni, muncitori cu înaltă calificare profesională ; altădată, la o dezbatere consacrată acestei probleme acute pentru uzină, prin planşe, diagrame a fost urmărită, în mod sugestiv, evoluţia reducerii consumului de metal începînd cu anul 1967, ceea ce, firesc, le-a dat oamenilor sentimentul de mîndrie, de satisfacţie pentru rezultatele repurtate; totodată, alături, alte panouri, tot sugestive, dar de această dată cu efect usturător, îi satirizau „la concret“ pe campionii risipei, rebuturilor, neglijenţei. Tirul gazetelor satirice a fost şi el reglat spre punctele nevralgice ale consumului de metal , fără fast şi dichiseli de decor şi regie, dar prin texte adecvate, incisive, brigăzile artistice au intervenit si ele oportun, in acţiune. A fost folosit apoi filmul cu argumentele lui convingătoare, culese cu prilejul unor raiduri făcute la locurile de muncă ,,consumatoare“ de metal. Aşadar, au fost îndreptate concentric, spre atingerea unui important obiectiv economic, activitatea agitatorilor, a gazetelor satirice, a brigăzilor artistice de agitaţie, a diferitelor forme de agitaţie vizuală, a fost intensificată munca educativă nemijlocită, de la om la om — tot arsenalul acestor forme ale muncii politice de masă cu deosebire subliniate de secretarul general al partidului şi care trebuie pretutindeni extinse şi activizate. Cum şi prin ce se justifică o asemenea investiţie de măsuri politicoeducative ? — A fost pusă în mişcare întreaga suflare din uzină. Economisirea metalului a devenit un cuvînt de ordine de la mine pină la ultimul salariat. Nu putem decit să mulţumim organizaţiei de partid pentru acest ajutor substanţial — ne-a răspuns ing. Miron Negrilă, directorul general al uzinei. Cum aveam să ne convingem, la comitetul de partid şi în multe dintre organizaţiile de bază de la uzina „Independenţa“ se munceşte stăruitor, cu interes şi pasiune, pentru a elimina formele anoste, greoaie ale muncii politice care dublează măsurile tehnico-organizatorice, se întreprind căutări pentru ca activitatea politică să se adreseze cit mai direct şi convingător omului, conştiinţei lui, să fie nemijlocit legată de problemele care preocupă producţia, uzina, colectivul. Ne-am fi putut încheia însemnările de la „Independenţa“ din Sibiu arătînd că aici se desfăşoară acţiuni merituoase pe tărîmul muncii politico-educative şi că, fapt deosebit de important, organizaţia de partid le-a conferit un caracter larg, de masă. Am preferat însă să facă acest lucru tovarăşul ing. Mihai Găldeanu, secretarul comitetului de partid din uzină. „Dacă cineva m-ar fi întrebat cu cîteva săptămîni în urmă cum apreciez activitatea politică de masă pe care o desfăşurăm, fără să omit unele scăderi sau , nerealizări, sincer vă spun, m-aş fi declarat totuşi mulţumit. Incontestabil, s-au obţinut progrese. Fără să le subapreciem, la aceeaşi întrebare, azi aş răspunde că suntem nemulţumiţi şi că ne aflăm încă departe de ceea ce ni se cere, de sarcinile de mare răspundere care ne stau în faţă. N-am avut vreodată pină acum atît de limpede, de clar conturat, un program de muncă atît de bogat şi de mobilizator privind dezvoltarea conştiinţei socialiste, revoluţionarea oamenilor, ridicarea la un înalt nivel a întregii activităţi politico-educative, ca cel pe care l-a înfăţişat în mod strălucit, în recenta sa expunere, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Depinde de fiecare dintre noi ca acest cuprinzător program de acţiune pentru întărirea spiritului partinic, militant in întreaga noastră activitate, pentru creşterea combativităţii revoluţionare în înlăturarea lipsurilor şi neajunsurilor, pentru perfecţionarea muncii noastre politico-educative, să prindă viaţă, aşa cum l-a gindit şi prezentat secretarul general al partidului“. Constantin MORARU viaţa de partid LA UZINA „INDEPENDENTA“ DIN SIBIU Există meserii parcă anume create pentru mina femeii, meserii moştenite din mamă-n fiică, din timpuri îndepărtate — ţesutul, broderia — practicate, tocmai de aceea, cu o rară îndemînare. Meseria de electronist face parte însă dintre cele mai recente şi, aparent, ideea construcţiei unor aparate electronice nu se asociază cu specificul muncii feminine. Şi totuşi, realitatea demonstrează că, mai ales in momentul de faţă — cind piesele acestor aparate sunt in plin proces de miniaturizare, iar pe lingă cunoştinţele teoretice foarte bogate, devine necesară şi o anumită îndemînare, o anumită fineţe — femeile pot exercita cu succes profesiunea de electronist. O ilustrare vie a acestei afirmaţii este uzina bucureşteană „Electronica“. Cine o vizitează lesne îşi dă seama de prezenţa predominantă a femeilor în toate secţiile de bază — de la concepţie şi proiectare, pină la fabricarea de piese, montajul aparatelor şi controlul de calitate. Aproape 4 000 de femei, reprezentînd cam 60 la sută din totalul salariaţilor, contribuie, prin munca lor, la bunul renume al uzinei. De aceea, ni s-a părut firesc să auzim numai cuvinte de laudă, din partea a numeroşi factori de răspundere din uzină, la adresa priceperii şi conştiinciozităţii salariatelor aflate pe diferite trepte de calificare. întrebarea la care intenţionăm să răspundem, în rîndurile ce urmează, este dacă femeile din această uzină se străduiesc şi sunt sprijinite în strădania lor de perfecţionare profesională, nu ce măsură sunt promovate în funcţii corespunzătoare gradului lor de calificare, experienţei acumulate. Problema însuşirii meseriei se pune deosebit de acut : lucrul la bandă impune o execuţie ireproşabilă. De aceea, nu este de mirare că majoritatea salariaţilor învaţă : unii sunt absolvenţi sau urmează cursuri de calificare la locul de muncă sau cu scoaterea din producţie, de perfecţionare a calificării, alţii urmează şcoala serală de maiştri sau alte şcoli de specializare. La aceste cursuri, o pondere însemnată au femeile. Cursul de calificare de gradul I, încheiat recent, a fost absolvit de 150 de femei, care au căpătat astfel calificarea de montatori, reglori şi depanatori de aparate de radio şi televizoare ; în prezent sunt organizate două cursuri, pentru specialitatea confecţioneri, la care sunt înscrise 120 de femei şi alte două cursuri de specializare post-liceală, frecventate de circa 70 de salariate ; mai sunt, apoi, cîteva femei care urmează şcoala serală de maiştri sau cursurile facultăţilor fără frecvenţă. In acest an vor mai funcţiona o serie de cursuri — 3 pentru montatori, reglori şi testări, in care vor fi încadrate circa 500 de muncitoare, un curs de specializare post-liceală etc. In funcţie de calificare, de stagiul şi prestigiul dobîndit în activitatea uzinei, numeroase femei deţin posturi de conducere : atelierul de elemente rezistive, unde se pregăteşte elementul de bază al potenţiometrului, este condus de ing. Iudit Tiliucă şi de maistra Elena Stoleru ; serviciul constructor-şef televizoare are ca responsabil pe ing. Sanda Popescu , serviciul de învăţămînt, laboratorul central, contabilitatea sunt încredinţate tot unor femei, a căror destoinicie a fost verificată de timp şi rezultate ; 10 posturi de maiştri sunt ocupate de femei, iar 50 la sută din volumul controlului de calitate este exercitat, cu exigenţa cuvenită, de către salariate. S-ar putea spune că salariatele din uzina amintită au cucerit, pe merit, stima colectivului, se bucură de sprijin şi apreciere din partea conducerii întreprinderii. „Intr-adevăr — ne spunea ing. Teodora Leonida, locţiitorul secretarului comitetului de partid — sunt paşi importanţi pe care femeile i-au făcut in spulberarea prejudecăţilor. Pe vremea cinc se fabricau primele aparate de radio româneşti, cu 20 de ani în urmă, părea mult prea temerară dorinţa unei muncitoare de a îndeplini funcţia de reglor, de pildă, care pretinde o calificare mai înaltă. Dacă totuşi izbutea să obţină o asemenea funcţie, cei din jur făceau totul pentru a demonstra că nu este capabilă. Amorul propriu al bărbaţilor se considera lezat de această egalitate. Dar uzina a crescut — producem azi într-o singură săptămînă atitea aparate de radio cit produceam la început într-un an — şi, o dată cu ea, noi toţi. A crescut conştiinţa oamenilor, s-au schimbat multe convingeri, s-au dărîmat multe prejudecăţi. Acum nu mai pare nimănui neobişnuită — cind meritele ei sint reale - prezenţa femeii-conducător. Ea este preţuită şi stimată“. Inregistrind progresul nu putem să nu-l raportăm la posibilităţi. Făcînd o sumă a posturilor de conducere ocupate de femei, constatăm că ele sînt încă puţine şi nu totdeauna de mare răspundere : funcţiile de maistru şi cele de şef de serviciu sau de atelier sunt plafonul maxim la care s-a ajuns. Funcţiile de maistru principal, de şef de secţie, de inginer-şef sau alte funcţii în conducerea uzinei au rămas încă inaccesibile femeilor. Există şi situaţii de-a dreptul absurde : in secţiile 300, 310, 250, 260 şi 270, de pildă, unde lucrează numai femei, şeful de secţie, maiştrii principali sunt bărbaţi. In secţia 270 lucrează peste 700 de femei, în două schimburi, dar şeful secţiei, cei trei maiştri principali şi 8 din posturile de maiştri sunt ocupate de bărbaţi (e drept, sunt şi... 3 maiştri femei). Cu alte cuvinte, sunt o duzină de bărbaţi în secţie, şi toţi sunt şefi ! Oare femeile nu sunt capabile să facă faţă unor munci de răspundere ? Această întrebare s-a pus în nenumărate rînduri, în adunările generale ale salariaţilor, în adunările sindicale, sau CU alte prilejuri potrivite. Reprezentanţii conducerii întreprinderii au recunoscut, de fiecare dată, că nu există nici un motiv de neîncredere, au promis că se va ţine seama în viitor etc. „Cite ceva s-a mai făcut, dar prea puţin, prea timid, era de părere Maria Copuzeanu, electronist, membru în comitetul sindicatului. Sunt atitea femei care muncesc cu pricepere şi devotament, ale căror experienţă şi pregătire le dau dreptul la mai mult, dar cind vine vorba de ocuparea unui post de răspundere, numele lor nici măcar nu este adus în discuţie“. După cum spuneam, in uzină sunt 10 femei maistru . Maria Jianu face parte dintre cele patru absolvente ale şcolii de maiştri care, acum cinci ani, s-au întors de la şcoală — primele femei cu această calificare. Ca să ajungă aici, au lucrat ani de zile ca muncitoare. „Cinci ne-am întors, cu calificarea de maiştri, nu voia să ne primească nici un şef de secţie. Şi nici pină astăzi n-am reuşit să înţeleg de ce eram atît de hotărîte să muncim bine !“ Pină la urmă, au fost încadrate şi nimeni nu regretă acest... act de curaj. Cu toate acestea, numărul femeilor maistru a rămas redus, şi nici una dintre ele n-a făcut pasul următor, pentru a deveni maistru principal, deşi nimeni nu poate afirma că nu meritau să fie promovate. Chiar în prezent, din 24 de salariaţi trimişi de uzină la şcoala de maiştri, doar 4 sunt femei. In uzină lucrează 38 de inginere, 53 de tehnicieni 14 economiste ş.a., dar prea puţine dintre ele deţin posturi de răspundere. Din cite am putut constata interesîndu-ne direct în atelierele şi serviciile conduse de femei, cit şi din convorbirile pe care le-am avut cu reprezentanţi ai conducerii uzinei, ai comitetului de partid şi ai comitetului sindical, cauzele acestor exagerate rezerve nu izvorăsc din realităţi obiective. In uzină nu pot fi, în privinţa promovării femeilor, citate cazuri de eşec. Dimpotrivă, toate cele care s-au bucurat de încredere se achită foarte bine de îndatoririle ce le revin. Adevăratele cauze se află nu in fapte, ci în neîncrederea clădită pe rămăşiţele unei mentalităţi învechite. Opoziţia faţă de promovarea femeii — cum foarte bine califica Teodora Leonida acest fenomen a devenit foarte subtilă. „N-aş putea numi — remarca dînsa — nici măcar un singur caz concret în care această opoziţie să se fi manifestat deschis. Unii factori de răspundere consideră promovarea femeii ca pe o obligaţie ce trebuie îndeplinită. O fac însă fără convingere, cu tainică reţinere. Dovada cea mai bună ne-o oferă drumul parcurs de fiecare din femeile care au izbutit să şi demonstreze capacitatea, cunoştinţele. Dacă au răzbit, aceasta se datoreşte, în primul rînd, perseverenţei lor şi mult mai puţin sprijinului primit“. Intre promisiunile şi bunăvoinţa — afişate festiv in şedinţe — şi măsurile practice de recunoaştere, în fapt, a puterii de muncă şi a calificării salariatelor, puntea este încă şubredă. Şi nu numai la „Electronica“. In destule alte întreprinderi - unde munca femeilor este, altminteri, preţuită - reprezentanţii conducerii se abţin să ducă aprecierea lor pină acolo incit să le şi sprijine în promovarea pe treptele înalte ale calificării. Cit este de dăunătoare o asemenea mentalitate, cit de străină spiritului de echitate al societăţii noastre, nu mai trebuie demonstrat. Este necesar însă ca realizarea sarcinii de a promova munca femeilor salariate, înscrisă în planurile de activitate ale organizaţiilor de partid şi sindicale, pe agenda de lucru a unor directori, să fie urmărită cu seriozitatea cu care ea a fost formulată de conducerea partidului. Urmărirea îndeplinirii acestei sarcini cere o atitudine fermă, combativă faţă de mentalitatea înapoiată — făţiş sau deschis manifestată — cere consecvenţă şi intransigenţă politică. Rodica ŞERBAN într-o uzină cu mii de muncitoare DE CE ATITEA EZITĂRI LA PROMOVAREA FEMEILOR IN FUNCJII DE CONDUCERE? SCâNTEIA - Joi 22 iulie 1971 Un eminent militant pentru prietenia româno-maghiară — 75 de ani de la naşterea cărturarului maghiar Bitay Árpád Se împlinesc azi 75 de ani de la naşterea eminentului cărturar maghiar, Bitay Árpád, asiduu propagator, în perioada dintre cele două războaie mondiale, al cunoaşterii şi stimei reciproce, al bunei înţelegeri şi strinsei prietenii dintre români şi maghiari, întreaga lui activitate, întreruptă de o necruţătoare moarte prematură, cind Bitay se afla în plină creaţie, au fost puse in slujba acestui nobil ideal. Politicii de învrăjbire naţională, practicată cu atîta perfidie de clasele dominante, omul de cultură maghiar îi opunea o neobosită muncă de cultivare a tradiţiilor progresiste comune române şi maghiare. De pe poziţii democratburgheze, el s-a străduit să pună în lumină acele momente din istorie în care români şi maghiari, trăind laolaltă de veacuri pe aceste meleaguri, au luptat în strînsă unitate împotriva exploatării şi asupririi, pentru o viaţă mai bună. Descendent dintr-o familie de secui, Bitay Árpád şi-a făcut studiile la Braşov, Alba Iulia şi Cluj, obţinînd în 1919 titlul de doctor în ştiinţe juridice. In acelaşi timp Bitay s-a înscris la noua Universitate din Cluj, la facultatea de litere, fiind primul dintre studenţii maghiari care au absolvit această universitate cu distincţie la istorie şi literatură română. In 1927—1928 este trimis in străinătate să-şi continue studiile , urmează cursurile de romanistică, slavistică şi filologie turco-fino-ugrică la Universităţile din Berlin şi Lipsea, terminîndu-le cu un succes remarcabil. A fost cunoscut şi apreciat de Nicolae Iorga care, cind a devenit preşedinte al Consiliului de Miniştri, l-a numit consilier la preşedinţie, pentru a se ocupa de problemele naţionalităţii maghiare. Bitay Árpád a desfăşurat o neobosită activitate în cadrul diferitelor asociaţii literare şi ştiinţifice maghiare din Transilvania, îndeplinind şi aici funcţii de răspundere. Bitay ii uimea pe' 'cei ce l-au cunoscut prin memoria şi puterea sa de muncă excepţionale, prin cunoaşterea limbilor străine. In afară de limba maternă cunoaştea bine următoarele limbi : româna, latina, greaca, franceza, spaniola, italiana, engleza, germana, sîrbo-croata, ceha, polona, bulgara şi slovena. Activitatea lui se desfăşura pe mai multe planuri, avind ca fir călăuzitor popularizarea printre maghiari a literaturii, istoriei şi culturii române şi invers, printre români a literaturii, istoriei şi culturii maghiare. A tradus în maghiară multe din operele clasicilor literaturii române, ca Alecsandri, Caragiale, Creangă, Delavrancea, Emil Isac, Odobescu şi alţii. A scris şi a publicat numeroase studii interesante despre o serie de scriitori români, a tradus unele piese de mare succes ale scriitorilor români interbelici şi a colaborat la punerea lor în scenă la teatrele maghiare. încă în 1922 a publicat in limba maghiară o scurtă sinteză de istorie a literaturii române, care amplificată ulterior a fost reeditată şi apreciată de specialiştii români ca una din cele mai reuşite sinteze. Cind la Budapesta a fost elaborat Dicţionarul enciclopedic al literaturii mondiale, Bitay a redactat pentru acest dicţionar 103 titluri despre personalităţile literare şi culturale ale poporului român. In acelaşi timp, Bitay a desfăşurat o vastă muncă de traducere în limba română a unor opere ale clasicilor literaturii maghiare. Era prezent aproape permanent în paginile unor publicaţii literar-artistice româneşti care apăreau in perioada dintre cele două războaie mondiale. Ca principalul colaborator maghiar al lui Nicolae Iorga la cursurile de vară de la Vălenii de Munte, el a susţinut aici, din 1923 şi pină în 1937, cind a fost răpus de o comoţie cerebrală, mai mult de 100 de conferinţe, prin care a căutat să facă cunoscute publicului românesc activitatea şi opera unor personalităţi progresiste maghiare. Unul din domeniile in care Árpád Bitay ne-a lăsat o moştenire preţioasă este acela al cercetării contactelor culturale române şi maghiare din trecut. Nu numai că a publicat multe studii şi articole consacrate acestor tradiţii, dar a ţinut şi numeroase conferinţe pe această temă, fiind invitat cindi la Suceava, cind la Turnu Severin, cind la Bucureşti, cind la Alba Iulia sau in alte oraşe din ţară. O bibliografie incompletă a cărţilor, studiilor şi articolelor publicate de Bitay Árpád însumează 368 de titluri şi dacă ne gîndim că acest eminent om de cultură a trăit numai ceva mai mult de patru decenii, amploarea operei sale ne apare şi mai clar. Iată ce a scris despre el marele savant Nicolae Iorga, cind a luat cunoştinţă cu mare mîhnire de moartea prematură a unuia dintre colaboratorii săi apropiaţi . „Era un mare erudit, un înţelept care cunoştea sufletul nostru, un onest cetăţean al României. Cunoştea literatura noastră, cea curată, era o inteligenţă de valoare... Ani de-a rindul a stat între noi, adoptind ideile morale, preţuind adineul înţeles al contopirilor sufleteşti". „Depling — scria marele istoric — pierderea omului atît de învăţat, de cinstit şi de bun“. Dacă astăzi cinstim memoria lui Bitay Árpád, o facem cu ferma convingere că scopul pe care l-a slujit şi-a găsit împlinire în zilele noastre. Ca rezultat al politicii Partidului Comunist Român, al rezolvării problemei naţionale în spiritul învăţăturii marxist-laniniste, al transformărilor adinei petrecute in societatea noastră în anii socialismului, prietenia dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare s-a consolidat continuu, s-a dezvoltat într-o unitate de tip nou, o unitate socialistă, care constituie un puternic izvor de forţă al societăţii noastre, un factor al accelerării mersului înainte pe calea socialismului. DEMÉNY Lajos şef de sector la Institutul de istorie „Nicolae Iorga" din Bucureşti