Scînteia, iulie 1971 (Anul 40, nr. 8833-8863)
1971-07-22 / nr. 8854
PAGINA 4 Născut in chiar clocotul marilor evenimente ale Istoriei, cintecul patriotic^ a fost ţi rămîne expresia fidelă a unei adresări patetice ce activează şi exaltă conştiinţa colectivităţii in momentele cruciale ale existenţei acesteia. Greu se poate — în acest sens — imagina un gen muzical poetic care să îmbine în atare măsură şi cu asemenea putere de convingere funcţia socială cu cea morală, educativă şi cea esteticâ. Cronică vie a timpurilor, genul cîntecului patriotic cunoaşte de-a lungul anilor un continuu şi sensibil proces de devenire, de adaptare la realităţile social-istorice ale epocii pe care o animă. Tradiţia acestuia este bogată şi pilduitoare. Iar — in această privinţă — discuţia de faţă tinde să releve tocmai aspectele actuale, concrete, ale procesului de creaţie a cîntecului patriotic, se dovedeşte cu atît mai oportună cu cit în dezbaterile recente privind perfecţionarea muncii educative s-a arătat nu o dată că în domeniul creaţiei cîntecului de masă există vizibile rămîneri în urmă, că sunt puţine asemenea cintece realizate în ultimul timp care să se fi impus prin valoarea lor, prin mesajul lor educativ, care să înfăţişeze viaţa noastră nouă, spiritul revoluţionar al timpului, al epocii noastre. „Multe sunt „dorurile“ omului, dar, dintre ele, cel mai profund şi atoate cuprinzător este, fără îndoială, ataşamentul pentru pământul natal, înţeles şi ca depozitar suprem şi veşnic al întregii spiritualităţi naţionale“. Aşa cum spunea compozitorul TEODOR BRATU, din dragostea aceasta fără început şi fără sfîrşit s-a născut cîntecul patriotic, cîntecul celor mulţi şi demni, stindard sonor de vitejie şi de luptă dreaptă. Cîntecul patriotic românesc pare a se distinge tocmai prin măreţia, justeţea şi sublimul ideilor pe care le vehiculează : niciodată războinicagresiv, el vorbeşte de frumuseţile plaiurilor, de munca oamenilor de aici sau cheamă, atunci când este nevoie, la luptă şi sacrificiu pentru apărarea libertăţii şi a hotarelor „ocinii“ strămoşeşti, pentru neîntinarea demnităţii naţionale. Să ne amintim de cântecele lui Ştefan, ale lui Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, de „Hora Unirii“, „Tricolorul“, „Peal nostru steag“, •^BBB—**** „Deşteaptă-te române“ , mai apoi, de cîntecele revoluţionare, muncitoreşti şi cîntecele Doftanei, de cîntecele epocii de aur a socialismului pe care o trăim intens. „Cîntecul patriotic punctează istoria României: Unirea şi „Hora Unirii", Independenţa şi „Cvitâm libertatea“, triumful socialismului şi „Republică, măreaţă vatră“ — remarcă, de asemenea, muzicologul dr. VASILE TOMESCU. Acesta este cîntecul patriotic, deseori ţîşnit din elanul marilor identificări ale conştiinţei individuale cu cea colectivă. Există Muzica dintotdeauna, ieşită din învolburările vremii, crescută în ţărînă şi înălţată sub tăriile cerului, caligrafiată cu semnele inimii unui popor, a fiilor lui, încrustată pe răbojul marilor împliniri naţionale". Zămislit pe baricadele istoriei, în anume împrejurări sociale, cîntecul patriotic devine astfel un bun preţios al maselor largi, dobîndind valoarea de circulaţie, puterea de influenţă şi perenitatea creaţiei populare. „In trecut, mari creatori ai cintecului patriotic, ca Ciprian Porumbescu, Gavriil Musicescu, Ion Vidu sau Dumitru Kiriac, au scris impresionante cintece inspirate din evenimentele vremii, au fost ei înşişi înflăcăraţi patrioţi; cîntecele lor au un profund caracter popular, sunt mobilizatoare, melodioase şi accesibile celor mici sau mari“, observă compozitorul MIRCEA NEAGU. Dar, în egală măsură, astăzi ca şi în perioadele deja parcurse, istoria contemporană a născut în momentele ei cruciale creaţii muzical-poetice însufleţitoare ale maselor, animatoare ale elanului revoluţionar constructiv al acestora. Multe cântece au devenit, de-a lungul ultimilor ani de construcţie socialistă, documente grăitoare ale epocii pe care o traversăm. Cintece ca „Răsună valea", „Hei rup“, „Steagul partidului“, „Republică, măreaţă vatră“ etc., precum şi altele cum sunt „Înfloreşte ţara mea", „In Bucureştiul iubit", graţie unui melodism tineresc, unei accesibilităţi largi, au cucerit — la vremea lor — popularitatea. Din păcate, în ultimii ani, deşi s-au întreprins unele măsuri, sunt prea puţine cîntecele din care să străbată spiritul dinamic al acestor ani de febrilă construcţie, care să exprime marile chemări, marile idei ale anilor în care trăim. Aprecierile critice făcute cu prilejul consfătuirii de lucru care a avut loc nu de mult vor constitui pentru Uniunea Compozitorilor, pentru fiecare dintre compozitori pretextul unor meditaţii active, eficiente. „In sine, cîntecul patriotic îşi manifestă in permanenţă caracterul de actualitate, ceea ce nu înseamnă, fireşte, că datele conţinutului său, sfera tematică ce o abordează rămin neschimbate în timp, reprezentînd o oglindă vie a realităţilor, a certitudinilor momentului şi definindu-şi, din acest punct de vedere, caracterul istoric, cîntecul patriotic comportă o adecvare oportună a mesajului, a mijloacelor de exprimare, la condiţia de experienţă a contemporaneităţii, iar aceasta spre a rămîne valabil, eficient, legat indisolubil de structura perioadei istorice pe care o prezintă“, afirmă compozitorul NICOLAE LUNGU. Mă refer la conţinutul de idei ce exprimă astăzi aspiraţia către pace, prietenie, construcţie paşnică, dragostea de patrie, de popor, ataşamentul faţă de partid, mobilizarea la eforturi şi dăruire a tuturor celor înfrăţiţi în procesul muncii creatoare de bunuri materiale şi spirituale. Din cuvîntul participanţilor la Consfătuirea de lucru a activului de partid a reieşit cu claritate necesitatea unei creaţii adresate oamenilor, marii mase de ascultători, publicului de diferite categorii. Activitatea ideologică şi de creaţie, pentru noi compozitorii — ne-a declarat interlocutorul — trebuie să se împletească strîns, fără nici o fisură. Numai astfel se va îndeplini raţiunea artei de a fi prezentă, raţiune de esenţă nu întotdeauna slujită cu creaţii care să ofere garanţia durabilităţii, care să fie receptate pozitiv de ascultători. „Creatorul — contemporan al marilor prefaceri sociale din ultimele decenii — se află mai adine ca oricind implantat in miezul dezbaterilor ardente ale epocii. De la înalta tribună a prestigiului etic şi profesional pe care îl conferă pana sa, el participă activ la întrezărirea unui măreţ viitor pentru care mii şi mii de frunţi şi braţe se dăruie“ — spune compozitorul MIHAI MOLDOVAN. In condiţiile construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, ale fundamentării viitorului comunist al patriei noastre, cîntecul patriotic trebuie să constituie o veritabilă racordare a inspiraţiei compozitorilor, a efortului creator al acestora, la contemporaneitate. Suntem datori să surprindem acest concret social în maxima sa complexitate, să surprindem clipa de faţă ca pe un moment fără putinţă de repetare. Suntem datori ceasului de faţă şi posterităţii cu opere care să reprezinte epoca noastră eroică. „Este adevărat, Uniunea Compozitorilor a organizat cîteva întîlniri cu muncitorii din fabrici, din uzine. Asemenea întîlniri nu ar trebui însă să fie ocazionale, întâmplătoare, ca unul din principalele obiective ale creatorilor noştri. Fără îndoială, una din carenţele genului este pricinuită de lipsa contactului direct cu publicul, cu ritmul, cu trepidanta muncii marilor şantiere. Pe drept cuvînt s-a spus la recenta Consfătuire de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei şi al activităţii politice şi cultural-educative, că repertoriul de bază al corurilor muncitoreşti este alcătuit din acele lucrări scrise cu mulţi ani în urmă, că prea puţine sunt cîntecele care s-au impus atenţiei în ultima perioadă. Multitudinea faptelor ce compun marea cronică a vieţii noastre contemporane trebuie să-şi găsească echivalentul artistic în opere de certă valoare. Cîntecul patriotic va exista atîta vreme cit există patria. Formele pe care el le îmbracă se modifică în funcţie de temperatura etapelor pe care le străbate societatea. Fiind prin excelenţă militant, este firesc ca şi noile cintece să reflecte cu forţă expresivă realităţile nou apărute. Astfel, o melodie şi un text scrise după „tipic“, după vechi convenienţe nu mai pot trezi nici cel mai slab ecou în masele largi. Ce trebuie adus nou în perpetuarea acestui gen ? Condiţia de bază credem că este optica contemporană pe care se cade s-o aibă compozitorul pentru a fi, intr-adevăr, „ochiul şi urechea epocii sale", cum zicea Gorki. Această viziune presupune renunţarea la orice idei preconcepute şi folosirea cu talent, discernămînt şi bun gust a tuturor mijloacelor, inclusiv a celor specifice muzicii aşa-zis „uşoare". „Se ştie — din practica repetiţiilor majorităţii celor peste 4 000 de coruri de la oraşe şi sate — apreciază prof. NICOLAE NISTOR, director al Casei Centrale a creaţiei populare — că preluarea şi însuşirea de către corişti a unui cintec porneşte, in primul rînd, de la expresivitatea melodică bazată pe un conţinut de idei purtător al unui mesaj cu forţă educativă, de un real umanism“. Intr-adevăr, firescul şi claritatea expresiei muzicale, melodica inspirată, cursivitatea şi degajarea armonică, toate cultivate cu maximum de meşteşug şi pricepere în îmbinarea metaforei muzicale cu cea poetică, pot asigura accesibilitatea, puterea de penetrare a cîntecului patriotic-cetăţenesc. Dar, desigur, numai inspiraţia din folclorul muzical — păstrătorul milenar al spiritualităţii noastre — poate asigura adevărata autenticitate a genului, profilîndu-i în mod viguros caracterul specific naţional. Suntem posesori ai unui folclor de o inestimabilă valoare artistică şi de uimitoare varietate şi originalitate, şlefuit veacuri de-a rîndul. Muzicianul de astăzi trebuie să-şi scoată seva din adîncul miez al spiritualităţii poporului, care a creat monumente ale gîndirii profunde şi simplităţii emoţionante, ale durabilităţii întruchipate în doină sau baladă, în nepieritorul cintec anonim. Folclorul, înfăptuirile şcolii muzicale naţionale, estetica acestora, sunt valori fundamentale pe ecranul cărora se proiectează în lumini noi experienţa artistică a zilelor noastre. Aşa cum spunea dr. Vasile Tomescu, participant la ancheta noastră, marile mutaţii care s-au operat in muzică după mijlocul veacului sînt in primul rînd înnoiri in conştiinţa creatorilor, dinamizări ale orizontului de gîndire şi sensibilitate, stimulate şi stimulind ascensiunea spirituală a contemporanilor cărora li se adresează. Numai în aceste condiţii, reflectînd în egală măsură noile relaţii sociale ce s-au statornicit in patria noastră în deceniul din urmă, cîntecul patriotic poate oferi posibilităţi dintre cele mai eficiente în vederea împlinirii educaţiei etice şi cetăţeneşti a tineretului nostru, a tuturor membrilor societăţii noastre. „Festivalurile corale „Dumitru Kiriac“, „Ion Vidu“, „Ciprian Porumbescu“ şi „Gheorghe Dima“, iniţiate în anul trecut, au constituit un bun prilej de a demonstra forţa, viabilitatea şi valoarea mesajului cîntecului patriotic de ieri şi de azi, înalta sa semnificaţie în această muncă de educare patriotică a maselor, de cultivare a sentimentului patriotic, a dragostei faţă de ţară, faţă de activitatea avintată, plină de eroism, ce caracterizează omul contemporaneităţii noastre socialiste“ , constată prof. NICOLAE NISTOR. Aceste festivaluri ale artei corale au demonstrat faptul că repertoriul formaţiilor corale de amatori optează pentru lucrări româneşti valoroase. Festivalurile zonale, alături de concursul „Patrium Carmen“, organizat de Televiziunea română, marchează astăzi un important reviriment în viaţa artistică a formaţiilor corale de amatori. Stimularea mişcării muzicale a amatorilor, vizitele în uzine — organizate în ultima vreme de către Uniunea Compozitorilor — trebuie să contribuie, în ultimă instanţă, şi la crearea unor lucrări corale, vibrante, cu o adresare emoţionantă, înălţătoare. Este o realitate că din multitudinea de cintece ce se scriu astăzi — aşa cum remarca şi T. Bratu — sunt încă puţine acelea care se bucură de o largă circulaţie şi popularitate în repertoriul coral. De la ultima adunare generală a compozitorilor şi pînă acum s-au scris o seamă de cintece. Dar, cite dintre ele sunt cu adevărat inspirate, cite ar putea intra cu cinste în „cartea de aur“ a cîntecelor patriotice ? „Acest fapt se dătoreşte, după părerea mea — observă prof. Nicolae Nistor — unei insuficiente trăiri a compozitorilor faţă de tema abordată, unei insuficiente căutări privind realizarea unui limbaj melodic accesibil, inspirat din bogăţia şi varietatea melosului popular românesc, sursă inepuizabilă pentru creaţia artistică muzicală“. „Dar in egală măsură exprimării greoaie, sofisticate, şabloanelor verbale, rimelor sărace, care umbresc nu o dată ţinuta textelor, lipsind expresia de claritate şi francheţe sau chiar umbrind asupra ideilor propuse“, remarcă compozitorul NICOLAE LUNGU. Asociaţia profesorilor de muzică, deci şi a dirijorilor, poate aduce un reviriment în orientarea generală a repertoriilor, a creşterii exigenţei în domeniul muzicii corale. Mult mai mult ar putea face şi organizaţiile de pionieri şi de tineret pentru difuzarea cîntecului patriotic. Fiecare şantier de lucru, fiecare tabără, poate fi un bun prilej şi pentru însuşirea unor cintece inspirate care să mobilizeze, să ajute la for-* marea profilului moral al omului de azi. Există o inerţie, o comoditate a creatorilor ce evită o adresare precisă a mesajului lucrărilor lor. „Nu avem cintece care să se adreseze studenţilor, elevilor şcolilor profesionale de diferite specialităţi, militarilor de diferite arme, pionierilor, şcolarilor. Cîntecele destinate acestora trebuie să se caracterizeze printr-o melodică pregnantă, conţinutul lor să releve cit mai firesc elanul tineresc al primelor virste“ , afirmă compozitorul MIRCEA NEAGU. Este oportun ca educaţia tinerilor, începută din fragedă copilărie, să fie completată printr-o educaţie cetăţenească susţinută şi cu ajutorul cîntecelor cu conţinut patriotic, al cintacelor pătrunse de spiritul vremurilor pe care le trăim, de patosul creator al epocii noastre socialiste, animate de optimismul constructiv al zilelor de azi, de încrederea în viitor, comunicînd sentimentul unei mari şi responsabile angajări sociale. Din acest punct de vedere, o colaborare mai strînsă între organizaţiile obşteşti— sindicate, U.T.C., U.A.S.R., organizaţia pionierilor — şi uniunile de creaţie, o aşezare a acestei colaborări pe baze mai concrete ar putea duce la rezultatele aşteptate. După cum ansamblurile corale ale liceelor, cercurile şi formaţiile studenţeşti sau din uzine şi case de cultură pot reprezenta tot atîtea locuri eficace de colaborare pentru compozitori. „Asigurarea corurilor cu asistenţă din partea unor cadre de reală valoare in domenii poate fi derezultate valeriul muzicii cu chezăşia unor roase a căror confirmare se va face cu strălucire la numeroasele festivaluri organizate pentru formaţiile corale, formaţii ce cultivă cîntecul patriotic", consideră studentul DEMOSTENE CUŞMIR. „Cîntecul patriotic nu trebuie să apară numai în concursuri sau la zilele festive ; el trebuie să facă parte din procesul de învăţămînt din toate şcolile, din activitatea caselor de cultură, a căminelor culturale, a cooperaţiei şi, în general, a întregii mişcări artistice de amatori din ţară, intrucit actualmente există condiţii de a prelua şi perpetua întregul patrimoniu existent“ — ne declară ION GHEORGHIU, director al Şcolii populare de artă din Bucureşti. „In zilele noastre — spune dirijorul ANATOL GORBAEV-SOROCEANU — asemenea cintece trebuie scrise din suflet, cu convingere, ca o expresie sinceră a frămintărilor şi aspiraţiilor epocii noastre.“ Aşa cum afirma tovarăşul Nicolae Ceauşescu în „Propunerile de măsuri privind activitatea politico-ideologică“ trebuie să se pună accent „pe promovarea creaţiei originale cu caracter militant, revoluţionar“. „Aşa cum învăţăm o poezie de Eminescu, Coşbuc sau Arghezi, cîntecul patriotic, cîntecul revoluţionar trebuie învăţat in şcoală de la cea mai fragedă virstă“, apreciază dirijorul CAROL LITVIN. Parte integrantă a patriotismului naţional de cultură, cîntecul patriotic trebuie să constituie una din coordonatele constante ale educaţiei tineretului. Din patosul fierbinte al existenţei şi luptei noastre pentru socialism, din vigoarea spirituală a creaţiei racordate la imperativele vremii noastre , cîntecul patriotic are menirea de a deveni un elocvent cvit politic. Este obiectivul de majoră însemnătate, cu implicaţii nemijlocite în opera de educaţie. Este de aşteptat ca prin creaţia ce se va realiza în continuare acest obiectiv să-şi afle răspunsurile artistice şi împlinirea firească. Smaranda OŢEANU Dumitru AVAKIAN Constantin RASVAN CÎNTECULUI PATRIOTIC -forţă revoluţionară, largă răspîndire! 39 000 DE PIONIERI LA TABĂRA INTERNAŢIONALĂ DE LA NĂVODARI Pe litoralul Mării Negre, la Năvodari, Costineşti, 1 Mai, Midia etc. fac plajă, în acest an, zeci şi zeci de mii de pionieri şi şcolari. Numai Complexul de la Năvodari găzduieşte peste 30 000 de pionieri. Alături de copiii români, la tabăra internaţională de la Năvodari au sosit, la invitaţia Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor, sute de copii din Anglia, Austria, R. P. Bulgaria, R. S. Cehoslovacă, Cuba, Finlanda, Franţa, R. D. Germană, Italia, R.S.F. Iugoslavia, R. P. Mongolă, R. P. Polonă, Suedia, U.R.S.S., R. P. Ungară. Sunt aşteptate, in continuare, şi delegaţii de copii din alte ţări. a BOBB Nu puţine sunt peliculele în cinematografia lumii în care protestul antirăzboinic, condamnarea consacrării forţei drept lege a relaţiilor dintre oameni şi popoare au impus creaţii de recunoscută valoare. Prin aceasta, cea de-a şaptea artă, s-a înscris în marele dialog al responsabilităţii faţă de destinele umanităţii, şi-a pus forţa de pătrundere şi influenţare in slujba unor idealuri superioare, raţionale Prin aceasta, cinematografia şi-a demonstrat încă o dată multitudinea valenţelor sale, posibilităţile nelimitate de a se afirma ca artă militantă, viguroasă. In mozaicul atît de contradictoriu din care se alcătuieşte istoria celei mai tinere dintre arte, filmele gindite ca manifeste împotriva războiului şi violenţei, ca elogii aduse raţiunii ocupă un loc distinct. Intre acestea se află şi Planeta maimuţelor care a rulat nu de mult pe ecranele noastre, cunoscînd un meritat succes de public, dovadă că în rîndul spectatorilor există infinite disponibilităţi de receptare a filmelor ce-şi propun meditaţii profunde, originale asupra existenţei şi perspectivelor sale, asupra problemelor vitale cu care este confruntată epoca, umanitatea contemporană. Dezbaterea filozofică asupra destinului umanităţii, propusă de Planeta maimuţelor, pornea de la o situaţie de coşmar, de la descoperirea unei lumi — abia în final localizată pe Terra — în care se realizase, printr-un complex de împrejurări, supremaţia maimuţelor, devenite severi judecători ai oamenilor. S-a remarcat metafora insolită, tensiunea dialogurilor, strălucirea aforistică a meditaţiilor asupra existenţei din care se desprindea un puternic rechizitoriu al erorilor săvîrşite de oameni, a incapacităţii lor de a depăşi zonele vanităţilor de toate felurile, s-a remarcat fantezia creării unei lumi de coşmar — fără a apăsa excesiv pe spectaculos şi grotesc. Nu era, deci, vorba de un succes datorat unor reţete mai mult sau mai puţin frecventate, ci de unul care-şi afla explicaţia în spiritul umanist, în îndemnul la a gindi cu luciditate asupra actelor nesăbuite făcute in numele forţei şi dorinţei de dominaţie. Filmul îşi propunea in esenţă să îndemne omenirea la a gindi responsabil asupra faptelor sale. Mai puţin unitar, fără a mai demonstra sobrietatea celui dinţii. „Secretul planetei maimuţelor", se impune însă prin aceeaşi preocupare de a avertiza asupra consecinţelor incalculabile ale înarmării, ale militarismului brutal şi acefal. Pe o planetă dezolantă, intr-un peisaj devastat, asistăm la lucruri incredibile. Cosmonautul Brent, plecat in căutarea unui alt cosmonaut pierdut în spaţiu, descoperă că această planetă se află în stăpînirea gorilelor ajunse la un grad de organizare supermilitară. Contactul cu gorilele se produce in momentul in care intr-un E3 O amfiteatru, şeful militar al acestora îndeamnă la noi cuceriri, aclamat isteric de cea mai mare parte a maimuţelor prezente. Specta-* colul acesta este odios ; aluzia la momentele cinci mulţimi delirante erau dezumanizate de o idee falsă, al cărei primitivism şi iraţionalism duceau la declanşarea unor reacţii şi fapte abominabile — se comunică fără echivoc. Autorul îşi construieşte filmul cu mijloacele fabulei, nu evită situaţiile destinate unor demonstraţii ostentative. In fond, este vorba de confruntarea mai multor optici asupra existenţei, a relaţiilor dintre colectivităţi. Gorilele au de partea lor puterea, reprezintă ipostaza iraţională, forţa destructivă a unei mulţimi scăpate de sub controlul raţiunii, hrănindu-se din filozofia celui mai tare. Oamenii salvaţi de ameninţarea gorilelor, într-o zonă interzisă, ajunşi la un stadiu de superioară evoluţie (pentru ei vorbirea este o condiţie elementară de comunicare ; au puterea de a lua in stăpînire printr-o forţă necunoscută voinţa altora, de a le dicta săvîrşirea unor fapte pe care aceştia nu le doresc etc.) realizează precara condiţie intelectuală a gorilelor războinice, limitele ambiţiilor lor de cuceritori fanatici, imposibilitatea unui dialog cu cei decişi să dărîme lumea, să înlăture raţiunea şi idealurile de pe soclurile lor. Dar se simt neputincioşi în faţa acestei ameninţări iraţionale şi trăiesc în cultul salvării prin puterea divinizată, sacralizată a bombei atomice. Un cult la fel de fals, de eronat ca şi acela al brutalităţii, al violenţei gorilelor, învingînd teama provocată de ştiinţa de a domina prin iluzie a oamenilor zonei interzise, gorilele vor pătrunde în apărările subterane şi vor incepe masacrul. Decizia luată de cei atacaţi este folosirea cumplitei bombe căreia i se închină in ceremonialuri cu alură parodică , decizie cu consecinţe nefaste — perspectiva înlăturării oricărui fel de viaţă de pe planetă. Aceasta este, aşadar, decizia unei victorii de-o clipă, prin autosinucidere. învinsul va pieri în acelaşi timp cu învingătorul. Cel care realizează fatalismul celor două moduri de a înţelege perspectiva lumii este cosmonautul Brent. Tentativa lui însă, ca împreună cu celălalt cosmonaut aflat închis între gratiile construite anume de oamenii superevoluaţi (care trăiseră, după cum o arată feţele lor, BOR experienţa tragică a radiaţiilor atomice) să se opună celor două optici deopotrivă de criminale, se va dovedi inutilă, încercînd să evite cu orice preţ declanşarea bombei devastatoare, să împiedice în fond moartea planetei, el nu va reuşi decit să se supună unui violent ritual al autosacrificării. Perspectiva, concluzia la care duce finalul filmului este sceptică, sumbră. Fiind vorba de un film ştiinţifico-fantastic, ea are insă semnificaţia unui avertisment simbolic. Nimeni nu ştie să asculte. O dată dezlănţuită, forţa devine un monstru cu imprevizibile puteri pustiitoare, un monstru care devoră totul. Gestul final al unuia dintre cei doi cosmonauţi, rănit mortal, care, după ce încercase să împiedice declanşarea bombei, stabileşte cu ultimele resurse contactele trebuitoare exploziei, are semnificaţia unui gest de condamnare a unei lumi a urii şi a crimei, asemenea fiinţe hrănite în ură, fără nici o credinţă cu adevărat omenească, desensibilizate, incapabile de o existenţă normală, frumoasă, nu merită să supravieţuiască. O planetă populată de asemenea fiinţe, guvernată după aseme Cronica filmului: „SECRETUL PLANETEI MAIMUŢELOR" nea principii ar fi o odioasă planetă a crimei. Realizat cu mijloacele clasice ale filmului de ficţiune ştiinţifică, apelind însă prea mult la situaţii facile, acordînd un spaţiu prea mare scenelor tari, violente, nu întotdeauna justificate (cum s-a mai observat). Secretul planetei maimuţelor este totuşi un film care are meritul intenţiei de a comunica spectatorului, prin fabulaţia sa cu vizibile trimiteri la contemporaneitate, un apel deosebit de actual. Filmul este o satiră împotriva unor maladii ce se cer evitate de omenire : cultul forţei, al puterii, cultul bombelor, renunţarea la raţiune, supunerea în faţa ideii oarbe a dominării celuilalt. Eşecul lamentabil al celor ce se lasă tîriţi de patimile inerente ale unor asemenea optici asupra existenţei este un avertisment adresat — prin mijloace specifice — cursei demente a înarmărilor, un nu spus războiului, un avertisment actual asupra consecinţelor războiului — posibilitatea distrugerii unei civilizaţii la care au trudit sute, mii de generaţii. Prin aceasta, cu toate scăderile sale, datorate supralicitării situaţiilor tari, scenelor de groază, melodramatice, fără ca acestea să fie investite cu forţa verosimilului, a firescului, deşi se mizează ostentativ pe un final sceptic, fatalist — filmul Secretul planetei maimuţelor se salvează de la o existenţă, efemeră. Autorul său, realizînd un manifest antirăzboinic, împotriva militarismului aduce încă o dovadă, între atîtea altele, că singura şansă a artei este să se adreseze oamenilor, să se inspire din preocupările lor esenţiale. N. DINU SCINTEIA - joi 22 iulie 1971 ,POETUL CARE ClNTĂ A PATRIEI MĂRIRE Timpul nu a făcut decit să confirme, să consacre cu noi şi noi argumente celebritatea de „bard“ de „poet naţional şi popular“ a lui Vasile Alecsandri. Opera lui Alecsandri, hrănită de incandescenţa unor aspiraţii patriotice seculare , a inspirat penelul pictorilor, a născut unduirile cîntecului. Numeroase dintre baladele şi doinele culese de el, numeroase dintre poeziile sale patriotice, dintre pastelurile şi poeziile sale de dragoste au fost puse pe muzică devenind coruri, romanţe, lieduri şi piese instrumentale purtînd sugestia versurilor care le-au inspirat. Mai mult chiar , învăţate pe de rost în şcoli, transmise nu o dată prin viu grai — de la generaţie la generaţie, de la părinţi la copii, de la bunici la nepoţi — unele dintre poeziile şi cîntecele pe versuri de Vasile Alecsandri, alături de alte lucrări culte, de pildă, „Balada“ lui Ciprian Porumbescu şi „Rapsodia română“ enesciană, o parte a liricii lui M. Eminescu, G. Coşbuc au intrat in pantheonul operelor care exprimă cu atîta strălucire esenţele adînci şi perene ale spiritualităţii româneşti îneît par a fi, toate, opera directă a „marelui creator popular“, cel care a dăltuit în cuvînt Mioriţa şi în culoare frescele Voroneţului. Timpul nu a făcut decit să confirme, să accentueze şi să lărgească semnificaţiile naţionale şi populare ale operei şi personalităţii lui Alecsandri ! Un adevăr pe care l-au intuit foarte exact organizatorii recitalului prezentat sub egida Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune şi a Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. „Poetul care cîntă a Patriei mărire“ ne-a evocat personalitatea lui Alecsandri în primul rînd prin intermediul operelor pe care le-a creat dar şi prin cel al crezurilor sociale şi politice care, comune fiind generaţiei paşoptiste, au fost exprimate cu mare pregnanţă în lucrările unuia sau altuia dintre reprezentanţii ei. Spectacol omagial Vasile Alecsandri Calitatea selecţiei acestor texte şi implicit a montajului, apelul la talentul unor interpreţi de frunte ai scenei româneşti au făcut din recital un moment de emoţionantă sărbătoare spirituală, de înaltă artă, în care slujitorii scenei, publicul din sală, milioanele de telespectatori s-au întîlnit în aceeaşi înălţătoare stimă faţă de valorile şi idealurile naţionale. Un moment revelator al acestei calităţi a recitalului a fost, desigur, acela în care, în sunetele emoţionante ale „Horei Unirii“, sala s-a ridicat spontan şi a intrat — prin intonarea cîntecului — în „hora frăţiei“, horă la care chema, cu peste un secol in urmă, marele scriitor patriot. Cum spuneam, o dată cu momentele de vibraţie patriotică, recitalul realizat în regia lui Paul Stratilat a constituit un eveniment artistic remarcabil : evenimentul de a vedea slujitorii de aproape o jumătate de secol ai scenei româneşti şi tineri actori — artişti de teatru şi muzicieni — celebrînd împreună pe bardul de la Mirceşti cu cea mai autentică participare şi cu cea mai înaltă vibraţie a talentului lor. El ne-a prilejuit emoţia de a-l vedea pe maestrul Costache Antoniu citind „Sămănătorul“ pe tonul simplu al învăţătorului de ţară , care a adunat în el toată înţelepciunea pămîntului despre care vorbeşte ; bucuria de a-i auzi recitind versuri de limpezime şi măreţie clasică, nu o dată profetice, ori versuri de adine fior liric, pe George Calboreanu şi pe Dina Cocea, pe Ion Manta, Elena Sereda, Silvia Popovici, Simona Bondoc, Dan Nasta, Gh. Ionescu- Gion, Emanoil Petruţ, Emil Liptac, Mihai Dogaru, Violeta Andrei şi alţi actori de talent. Recitalul ne-a prilejuit plăcerea de a asculta „Balada“ lui Ciprian Porumbescu în interpretarea lui Ion Voicu, de a aplauda talentul, căldura şi puritatea vocii Magdei Ianculescu sau arta corului Madrigal, sub conducerea lui Marin Constantin, a corului „Rapsodia“ şi a orchestrei de studio a Radioteleviziunii sub bagheta lui Iosif Conta. Am asistat, aşadar, la un spectacol de autentică vibraţie patriotică, de remarcabilă ţinută artistică pentru care organizatorii merită cu prisosinţă elogiile spectatorilor şi telespectatorilor. Spectacole de acest fel, cu puternic mesaj patriotic, educativ sunt de dorit să apară cu o mai mare frecvență în programele televiziunii. Natalia STANCU 44 Sáptámína viitoare pe ecrane: „BRIGADA DIVERSE ÎN Producţie a studioului cinematografic ,,Bucureşti", Scenariul: Nicolae Ţie, Mircea Drágán. Regia : Mircea Drágán. Cu : Toma Caragiu, Jean Constantin, Dem. Rădulescu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Ioana Drágan, Iurie Darie, Dumitru Furdui, Vasilica Tastaman, Ion Besoiu, Elena Caragiu, Carmen-Maria Strufa, Lucia Boga. Imaginea: N. Mărgineanu. Muzica : I. Cristinoiu. Decoruri: C-tin Simionescu, Filip Dumitriu. füo . Maniidări consacrate aniversării naşterii lui Vasile Alecsandri In întreaga ţară continuă să se desfăşoare ample şi variate manifestări consacrate împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri. Comitetul pentru cultură şi artă al municipiului Bucureşti, Comitetul municipal al femeilor şi Comitetul municipal U.T.C. au organizat, miercuri după-amiază, în sala Teatrului Mic, simpozionul „Vasile Alecsandri — 150 de ani de la naştere“. Un alt simpozion omagial intitulat „Vasile Alecsandri in istoria literaturii române“ a avut loc, în aceeaşi zi, la Casa prieteniei româno-sovietice din Capitală. La Iaşi, evenimentul a fost sărbătorit, miercuri după-amiază, în sala Teatrului Naţional, printr-o adunare festivă, organizată de Comitetul judeţean de cultură şi artă şi Asociaţia scriitorilor din localitate. Au participat numeroşi oameni ai muncii din întreprinderi şi instituţii, intelectuali, studenţi, elevi, iubitori şi admiratori ai artei celui sărbătorit. Inncheierea adunării în care a fost evocată viaţa şi opera marelui scriitor, actori ai Teatrului Naţional au recitat din opera scriitorului. La Biblioteca municipală din Oradea s-a deschis o expoziţie omagială care cuprinde ediţii din lucrările lui Vasile Alecsandri, manuscrise, fotografii, studii şi cărţi dedicate vieţii şi activităţii literare a marelui scriitor. O expoziţie omagială Alecsandri a fost organizată şi la biblioteca „Astra“ din Sibiu, unde sunt expuse aproape 100 de documente, manuscrise originale, ediţii vechi şi mai noi ale operelor poetului, exemplare din numeroasele periodice transilvănene la care a colaborat bardul de la Mirceşti. O serie de documente amintesc de legăturile poetului cu ardelenii, printre care şi faptul că adunarea generală a „Astrei“, de la 1879, l-a ales membru de onoare. CLUJ (corespondentul „Scînteii“, Alexandru Mureşan). Miercuri după-amiază, la Teatrul Naţional din Cluj, in organizarea Comitetului judeţean de cultură şi artă şi a Asociaţiei scriitorilor din Cluj a avut loc o adunare festivă comemorativă închinată împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri. Au participat reprezentanţi ai organelor locale de partid şi de stat, oameni de ştiinţă, cultură și artă, un mare număr de oameni ai muncii. om