Scînteia, septembrie 1971 (Anul 40, nr. 8894-8923)

1971-09-15 / nr. 8908

SCINTEIA — miercuri 15 septembrie 1971 Măsurile de perfecţionare şi retribuţie a muncii au o însemnătate excepţională pentru bunul mers al coope­rativelor agricole. Totuşi, în cadrul ACELORAŞI măsuri, există comune care au obţinut rezultate strălucite şi al­tele care n-au progresat în mod corespunzător. Reiese clar că dincolo de cunoştinţele perfecţionării, ale organi­­zării şi retribuirii muncii, a acţionat şi acţionează, în cooperativele agricole care stau bine, CONŞTIINŢA OAME­NILOR. Cum putem consolida şi activiza această mare forţă — conştiinţa ? Am avut o convorbire, un colocviu cu tovarăşi din cîteva cooperative agricole din judeţul Ga­laţi, care au dobîndit rezultate mai bune. Le-am adresat oamenilor următoarea întrebare : CE CREDEŢI CA A FOST HOTÂRÎTOR ÎN CREAREA UNUI CLIMAT MORAL FAVORA­BIL MUNCII, ENTUZIASMULUI, PRICEPERII ŞI RĂSPUNDE­RII ÎN MUNCA ? O ANCHETĂ SOCIALĂ INTRE FRUNTAŞII OGOARELOR ___________________________________________________________________________ 9 Terenul cel mai rodnic al cooperativelor agricole: CONŞTIINŢA rectitudine, care să se facă simţit în orice împrejurare şi la fiecare loc de muncă. Cinstea reprezintă o necesi­tate elementară pentru bu­nul mers al oricărui co­lectiv. Ca să munceas­că spornic, omul trebuie să ştie că va fi răsplă­tit după dreptate. Dacă vede că principialitatea e înlocuită prin relaţii de ru­bedenie, favoritism, chiul, fireşte că omul se simte demobilizat, nedreptatea naşte gîlcevi, munca unită e înlocuită cu certuri, efor­tul educativ e anulat. Unii membri ai consiliilor de conducere nu-şi dau seama cît de greu se plăteşte a­­baterea de la normele mo­rale ale socialismului : fa­voritismul poate reuşi o lună-doua, dar apoi se ivesc disensiuni c­e îngreunează munca şi tulbură liniştea cooperatorilor. Eu soco­tesc că cinstea, ordinea, corectitudinea, disciplina nu-s laturi strict spirituale, ci alcătuiesc „modul de funcţionare" al muncii în­săşi : fără cinste, munca nu poate merge bine. Dar cinstea este, aş zice, o te­melie : fără ea nu poţi clădi, dar casa nu se re­zumă la temelie. E un în­treg climat care se cere creat şi­­ care cuprinde multe alte condiţii. Dacă rezultatele aşează coopera­tiva noastră în rîndul ce­lor fruntaşe­­din­­ judeţ, „se­­t creţul“ constă tocmai in a­­cest cliricat'.­Sînt afii' de cind participarea la muncă nu mai constituie o problemă. Ceea ce ne preocupă a­­cum nu e participarea la muncă, ci efectul muncii : calitatea, productivitatea, economisirea muncii. Căci, se ştie, munca nu e un scop in sine ! trebuie s-o direcţionezi, in primul rînd, acolo unde răsplata prin ciştigul întregii cooperative e mai mare. Şi mi se pare foarte important că la asta se gîndesc nu doar cîteva capete, ale celor din consi­liul de conducere, ci toţi cooperatorii. Ca să mobili­zezi conştiinţele, să faci oa­menii să se ’simtă PĂR­TAŞI, nu numai producă­tori, ci şi proprietari, e foarte important sa-i mo­bilizezi nu numai în cali­tate de executanţi ai unor hotăriri la care n-au parti­cipat, ci mai ales ca păr­taşi în elaborarea deciziei, deci PARTASI IN RES­PONSABILITATE ; e, in fond, sensul întregului me­canism obştesc şi statal, al măsurilor luate de partid pentru adincirea şi perfec­ţionarea conducerii colecti­ve şi democraţiei socialiste. De multă vreme, in adu­nările noastre de partid, in adunările cooperatorilor pe ferme şi brigăzi, noi n-avem ce discuta in legătură cu disciplina muncii, cu corec­titudinea , majoritatea a­­dunărilor care au ca temă munca, producţia, dezbat de unde provin diferenţele de producţie între o for­maţie de lucru şi alta, ce căi, ce mijloace să utilizăm pentru a reduce preţul de cost pe unitatea de produs, nn ce direcţii să acţionăm pentru creşterea produc­ţiei. Nu exagerez cu nimic cind spun că, încă de "pe acum, noi Suntem­ "în stare să ne întrecem,cuţi cele mai,,,, bube ferme ale I.A.S.-u­ri­­lor din­­ judeţul nostru. (N.R. : Anul acesta, coope­ratorii din Băleni au ob­ţinut in medie peste 3 000 kg griu la hectar, cea mai mare producţie din istoria cooperativei. Succesul a­­cesta le-a permis să hotă­rască a vinde statului, in plus peste obligaţiile con­tractuale asumate, 234 tone de griu.D­in muncă îţi găseşti răsplata şi în cîştig, dar şi în mulţu­mirea sufletului, care nu-i de lepădat. Suntem­ prima comună din judeţ care are un proiect gata aprobat pentru construirea centrului civic de tip urban. S-a şi trecut la realizare, coopera­torii noştri participind vo­luntar la toate lucrările de construcţie care necesită muncă necalificată. Muncim pentru noi. Comuna va a­­răta altfel. Ne străduim să facem panouri, să populari­zăm chipul de mîine al Bă­­lenilor, să ştie tinerii şi să vadă cu ochii pentru ce muncesc. Asemenea acţiuni au o puternică influenţă e­­ducativă mai ales asupra ti­neretului, drum al cooperativei noas­tre. Succesul a cimentat vo­inţa oamenilor, încrederea lor in forţa muncii unite. Au fost de atunci încoace multe acţiuni de muncă pa­triotică. Noi, cei din Băleni, am participat la muncă pa­triotică şi în alte părţi ale judeţului , am contribuit la săparea canalului de de­secare Vlădeşti-Brăneşti, din Lunca Prutului, redind a­­griculturii o importantă su­prafaţă de teren , ne-am adus contribuţia la constru­irea şoselei spre Tg. Bujor şi multe altele. Aici, fireşte, ciştigul nu era al nostru, dar cum o să ridicăm ţara asta aşa cum se cuvine dacă o să ne drămuim egoist ? Cea mai mare bogăţie e munca şi dacă eşti antrenat Redacţia . Ar fi util ca în cadrul discuţiei noastre să avem un capitol dedicat ti­neretului, educaţiei „prin " muncă —o problemă atit­ofe­­ctualâ şi de­­ importantă. Ion Negoiţă (Erou al Muncii Socialiste, preşedin­tele cooperativei agricole de producţie „11 iunie 1948“ din comuna Pechea) . Noua ge­neraţie nu ştie cum arăta o casă învelită cu paie, cu lut pe jos, cu un pat făcut din ţăruşi bătuţi în pămînt. Ei nu-şi poate imagina cum trudeau părinţii şi bunicii lor pe moşiile boiereşti. Cu 22 de ani în urmă, un film prindea imagini despre „ul­tima generaţie de sărăcie“ din comuna noastră. Azi, Pechea începe să semene tot mai mult cu un oraş : este electrificată, sistematizată, are şcoli generale de 10 ani şi liceu, are magazine, case semeţe — toate realizate da noi, cei mai în vîrstă, ti­nerii de azi pomenindu-se cu ele gata făcute. Expu­nerea tovarăşului Ceauşescu ne-a dat mult de gîndit asu­pra lipsurilor ce există în munca noastră de educare a tineretului. Această latură a educaţiei — cunoaşterea de către tineret a trecutului — aici, în comună, am cam neglijat-o. Avem un tineret harnic, cu concepţii sănă­toase despre viaţă şi muncă, dar mai sînt încă şi dintre cei cărora nu le place mun­ca, umblînd de colo-colo după cite un culcuş călduţ. Nu e numai vina lor ; este şi vina noastră. Iată de ce e necesar ca noi, comu­niştii, in primul rînd, să ur­măm îndemnul secretarului general al partidului şi să le înfăţişăm pregnant tine­rilor ,stările de lucruri din­­trecfo­t. Năstase­ Ivan (secretarul comitetului ■­­ comunal drei partid, primarul comunei Lieşti) : Mulţi tineri de as­tăzi s-au învăţat — sau poate i-am învăţat noi — să treacă prin viaţă ca nişte domnişori, nişte oameni care cred că au toate drepturile şi cît mai puţine datorii. E bine să le vorbim despre trecut, dar cred că e abso­lut obligatoriu să-i facem să dea de gustul plăcut al muncii, să le pretindem mai mult. Respectul pentru mun­că nu se învaţă doar din cărţi şi din ce-ţi vorbesc al­ţ­ii. Educaţia respectului faţă de muncă ţi-o faci muncind tu insuţi. Avem in comuna noastră oameni în vîrstă, cu părul cărunt, care au muncit o viaţă şi mun­cesc şi astăzi foarte bine, dar ai căror copii — ajunşi la 17, 18 sau 19 ani — stau acasă şi nu fac nimic. „Am muncit eu destul, lasă-i pe ei să ducă altă viaţă“ îl mai auzi pe cîte unul. Cum adi­că „altă viaţă“ ? Fără mun­că ? O viaţă de întreţinut . Şi tot ei se mai miră cinci asemenea tineri, neînvăţaţi cu munca, fac cine ştie ce năzdrăvănie. Ne-am pernat într-un stil nepotrivit de în­drumarea organizaţiei U.T.C. S-au făcut multe acţiuni cu tineretul din comuna noas­tră, dar uneori le-am orga­nizat noi, comitetul de par­tid, tinerii fiind oarecum remorcaţi, dacă nu specta­tori. Recentele măsuri sta­bilite de conducerea parti­dului nostru cu privire la problemele de educaţie le-am popularizat pe larg în adunările de partid, în adu­nări cetăţeneşti. In zilele ur­mătoare, participarea la muncă a tinerilor în cele două cooperative agricole din comună a crescut sim­ţitor. Părinţii care-şi ţineau odraslele acasă şi-au luat copiii cu ei pe cîmp. Acum, deşi ne aflăm un vîrf de campanie, nu ducem lipsă de oameni. Gh. Rotaru : In Suceveni avem un tineret harnic, dis­ciplinat, conştiincios, pe care poţi pune bază. Şi mă re­fer şi la cei plecaţi la şcoli, la oraşe. Nu există vacanţă în care elevii sau studenţii originari din sat să nu par­ticipe efectiv la munca In cooperativă. Satul nostru se mindreşte cu Gheorghe Zghierea, integralist la toate examenele, student în anul III al Facultăţii de chimie a Universităţii din Iaşi, cu Vasile I. Stroe, student în anul IV la Facultatea de matematică a aceleiaşi uni­versităţi, şi cu mulţi alţii care, în toate vacanţele, muncesc în cooperativă cot la cot cu părinţii lor. Asta nu-i împiedică să dobân­­dească rezultate bune la în­văţătură , dimpotrivă ! ★ Am încercat să relevăm în acest rezumat al discuţiilor cîteva din­­problemele care se pun în vasta şi multila­­­terala muncă de educaţie socialistă a maselor din me­diul sătesc. Fără îndoială, dezbaterea largă, în întregul nostru partid, a măsurilor preconizate pe tărîmul acti­vităţii ideologice şi cultural­­educative va avea darul să clarifice multe probleme, să limpezească multe conştiin­ţe şi să îndrepte multe ne­ajunsuri. în cele din urmă, aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, toate a­­ceste măsuri urmăresc un singur ţel : Poporul trebuie să acţioneze conştient pen­tru rezolvarea tuturor pro­blemelor ce se ridică în pro­cesul făuririi societăţii so­cialiste multilateral dezvol­tate... Aria problemelor discu­tate mai sus de cîţiva frun­taşi ai vieţii obşteşti din co­munele judeţului Galaţi e, fără îndoială, mult mai vas­tă. Noi ne-am mulţumi Insă dacă cititorul rîndurilor de faţă, terminînd lectura, şi-ar pune cîteva întrebări (în fond, o singură întrebare privită din unghiuri dife­rite) : Am făcut eu oare tot ce e cu putinţă pentru mobili­zarea acestei mari puteri a mersului înainte ? Am ape­lat eu suficient la conştiinţa oamenilor ? Am muncit pentru a forma conştiinţe ? Stelian SAVIN corespondentul „Scînteii* — Am muncit eu destul, copilul să ducă altă viaţă. — Dar ce fel de „altă viaţă“? Satul te apreciază ca ales al lui, dar şi prin faptele familiei tale Gh. Rotaru (locţiitorul secretarului comitetului de partid al C.A.P. Suceveni) ne-a răspuns : Fără a avea pretenţia că am făcut tot ce se putea, noi ne-am străduit ca în mersul tuturor ac­ţiunilor să ne bizuim pe comunişti şi pe exemplul lor. Am apelat la ei nu nu­mai în mobilizarea oameni­lor la muncă, dar mai ales ca dătători de exemplu. Comuniştii trebuie să fie primii care să pună umărul acolo unde este mai greu. Avem in organizaţia noas­tră 191 membri de partid, repartizaţi cite 10—20 în fiecare brigadă sau fermă, astfel ca să existe în fie­care formaţie de lucru un nucleu de comunişti. Ei constituie, intr-adevăr, e­­xemple de dăruire pentru interesele obşteşti. Gheorghe Ştefan (pre­şedintele C.A.P. Cuca) : E­­xemplul personal ? De acord. Să nu uităm insă că satul stă cu ochii aţintiţi şi asupra familiei. Un pre­şedinte de cooperativă, chiar dacă se speteşte mun­cind, dă un prost­ exemplu dacă are băieţi tineri care huzuresc, sau chiar rude care se bizuie pe „rela­ţiile de familie“ pentru a munci mai prost, mai puţin. Dacă vrem ca oamenii să vadă în comunist o pildă demnă de urmat în ce pri­veşte atitudinea faţă de muncă, e absolut obligato­riu ca nu numai el, ci în­treaga sa familie să fie un exemplu. Şi trebuie să ce­rem acest lucru in primul rînd comuniştilor care au diferite răspunderi în ca­drul comunei. Degeaba munceşti tu foarte bine, ca şef de fermă sau contabil, dacă soţia ta stă acasă şi o face pe cucoana, sfidînd seara, în capot şi cu coate­le pe gard, cooperatoarele care se întorc de la prăşit cu sapa pe umăr. Redacţia : înţelegem că la dumneavoastră în co­mună nu se petrece una ca asta. G.S.­­ Intr-adevăr, la noi In comună nu există aşa ceva ! Dimpotrivă, din rin­­dul cooperatoarelor frun­taşe în muncă aş putea cita pe Maria Dimofte, soţia primarului, Anica Şotrocan, soţia secretarului comitetu­lui comunal de partid, Georgeta Axente, soţia con­­tabilului-şef al cooperativei, şi multe altele. Gh. Rotaru­ : Comparativ cu anul trecut, în acest an numărul cooperatorilor care participă efectiv la muncă a crescut cu 50. Sunt toc­mai soţiile diferiţilor „şefi“, care înainte cam stăteau pe acasă, iar acum participă la muncă. Şi nu-i vorba numai de soţiile oamenilor cu munci de conducere în cooperativă. Chiar soţiile ■unor Cooperatori care , lu­. ^Ybrieaza' ca îngrijitori dfe a­­■ nimăte'şi ' cîştigă foarte bine stăteau acasă. Cit nu munceau, le-am criticat nu numai pe ele, ci şi pe soţii lor. Multe femei, din cele care nu veneau la lucru in cooperativă, acum sunt fruntaşe. E drept însă că ar trebui să se facă mai mult pentru mamele care au copii mici. Ele ar munci mai des, mai mult, dacă ar putea să-şi lase cor­pilul în siguranţă. La noi, conducerea cooperativei a întemeiat o creşă care găz­duieşte 40 de copii ; mame­le lor pot participa acum la muncă, știind că copiii le sunt bine îngrijiți. Din partea tuturor — cinste, responsabilitate în orice împrejurare Ilie Manea (secretarul comitetului de partid de la C.A.P. Băleni și vicepreșe­dinte al cooperativei) : S-a vorbit, pe bună dreptate, de exemplul personal — dar pînă la exemplu are însemnătate mare munca de explicare, munca po­litică, folosirea tuturor for­melor de influenţare spiri­tuală a oamenilor. Mă re­fer mai ales la adunări, consfătuiri, manifestări cul­turale, staţii de radioficare, gazete de perete, presa şi, în special, la discuţiile pur­tate de la om la om. Ţinta : să creăm în cadrul coope­rativei o puternică opinie de masă, un climat sănătos de muncă, de cinste, de co- Sîntem la Tribunalul Ca­pitalei. Răsfoim cîteva din dosarele comisiei pentru controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fi­zice, bunuri care nu au fost dobîndite in mod licit, in perioada 1962—1971 . Adriana si Valeria Teo­­dorescu, str. Doamnei nr. 14, au cheltuit cu 135 850 lei mai mult decit au ciş­­tigat. Floarea şi Petre Mincioa­­gă, Şos. Colentina nr. 10, au cheltuit cu 41 331 lei mai mult decit au ciştigat. Rozalia şi Ştefan Trif, str. Pitar Moş nr. 25, au cheltuit cu 75 198 lei mai mult decit au ciştigat. Lista ar putea continua. Intr-una din zilele de ju­decată, în numai cîteva ore, in faţa comisiei s-au pe­rindat persoane neputind justifica bunuri a căror va­loare totaliza cu mult pes­te un milion lei : autotu­risme cu mărci sonore, bi­juterii cît pentru o expo­ziţie ş.a.m.d. Leii erau un număr de peste un milion, dar explicaţiile plauzibile nu atingeau nici măcar cifra unu , nimeni nu putea explica de unde provin aceşti bani. Şi to­tuşi, chiar dacă n-a exis­tat nici o explicaţie, între­barea rămîne : cum de au fost dobîndite aceste bu­nuri ? Să vedem. Un inventar cuprinzînd averea soţilor Adriana şi Valeriu Teodorescu evi­denţiază că, în perioada cercetată, aceştia au făcut următoarele achiziţii : un Ford Taunis, o Dacia 1100, un apartament cu mai mul­te camere (pentru care au avansat suma de 56 287 lei), 5 ceasuri de mînă (din care 3 de aur), covoare în valoare de 12 000 lei, un frigider de 7 000 lei şi mul­te altele. In statele de sa­larii scrie negru pe alb : ea este bufetieră la restau­rantul „Ambasador“, cu 900 lei pe lună, iar el, barman la „Melody“, cu 1 000 lei pe lună. Dacă în toţi aceşti ani ar fi cheltuit numai unul din salarii, punîndu-1 deoparte pe celălalt, tot nu ar fi putut acoperi valoa­rea bunurilor de mai sus. Dar, dimpotrivă, numai mo­dest nu au trăit. „Cer­cetaţii — consemnează una din piesele dosarului — au dus un mod de viaţă în vădită dispro­porţie cu posibilităţile lor de cîştig“. Atunci, cum şi-au procurat banii pen­tru cele două maşini, pen­tru obiectele de lux ? Explicaţia se impune fără greutate : din înşelarea cumpărătorilor — vinzări cu suprapreţ, diluarea bău­turilor, încărcări la soco­teală şi altele — dar, mai ales, din bacşiş. Oricine a frecventat, fie şi în treacăt, cite un local, nu se poate să nu fi observat încercă­rile de a ciupi cite ceva din buzunarul clientului : 10 grame minus la băutură, 10 lei in plus la nota de plată... Și cum nimănui nu-i convine să rateze o seară plăcută de dragul ci­­torva lei, totul rămîne ade­sea la simpla constatare. Pină în 1965, Floarea și Petre Mincioagi au avut următoarele profesiuni : el a fost cazangiu la uzina „Vulcan“, ea croitoreasă la Fabrica de confecţii şi tricotaje Bucureşti. Brusc, şi-au descoperit vocaţiile de ospătar şi bufetieră. El, la bufetul „Stadion“, ea, la I.A.P.L. Segarcea. Să-i fi ademenit cumva vreun sa­lariu mai mare ? Nicide­cum. — Ne place mai mult aici, spune Petre Mincioa­­gă. Şi cind ne place un lu­cru, sacrificăm orice... Deşi au pierdut lunar la această mişcare suma de 740 lei, au cheltuit, în schimb, la numai cîţiva ani după aceasta, 41331 lei, peste veniturile realizate din muncă ! Alţii au mers şi mai de­parte. Ştefan Trif, mese­riaş blănar, lucrează la o cooperativă din Capitală. Soţia sa, Rozalia, este cas­nică. Nici unul, nici celă­lalt nu au alte surse de venituri. Şi totuşi, peste câştigurile provenite din muncă, au cumpărat bu­nuri în valoare de 70 198 lei. Cum au realizat aceas­tă performanţă ? Din lu­crări particulare, din apli­carea de suprapreţuri, din sustrageri. A avut Trii ne­voie de materiale pentru o lucrare pe cont propriu ? A folosit materialele coope­rativei. I s-a părut că, pen­tru o anumită operaţie, ta­riful este prea mic ? A pus mina şi l-a modificat, sur­plusul băgîndu-l in buzu­nar. Sub firma cooperati­vei a fiinţat, in paralel, „firma Trif“. Cooperativa plătea ponoasele, Trif în­casa foloasele. Nu e vorba insă doar de suma „mulsă“ astfel, ci de încurcăturile şi reaua func­ţionare pe care le provoa­că asemenea moravuri , practica demonstrează că „ciupeala“ încurcă proce­sul productiv sau măcar il stinjeneşte, duce la daune in avutul unităţilor, daune a căror valoare se ridică mult peste sumele impu­tate, daune aduse coopera­tivei ca şi cetăţeanului. Una din cele mai josnice forme de spoliere a avu­tului public şi personal este profitul necinstit de pe urma salariului social. După cum se ştie, o dată cu edificarea noii orinduiri, în viaţa poporului nostru salariul social s-a impus ca o mare realizare. Pentru munca depusă în folosul societăţii, pe lingă plata în bani peşin, cetăţeanul be­neficiază de o serie întrea­gă de gratuităţi din partea statului : invăţămîntul de toate gradele, manuale şco­lare pentru copii, asisten­ţă sanitară, medicamente, alocaţii etc. Unii încearcă să transforme într-o sursă de venituri pînă şi aceste drepturi ale cetăţenilor. Constantin Antonie, fost medic pediatru la Spita­lul zonal Măcin, era spe­cialist în asemenea opera­ţii. Stau mărturie acestei afirmaţii numeroase decla­raţii de martori din dosa­rul de cercetare penală. Cităm : „Pentru a-mi în­griji unul din copii, inter­nat în spital pentru opera­ţie, mi-a cerut 100 lei“. Semnează Marieta Ene, din Tulcea, mamă a 8 copii. „Am fost internat în spi­tal cu o infecţie la mină­ Timp de 3 zile nu mi-a fă­cut nici un fel de trata­ment. In fiecare zi avea însă grijă să-mi spună că o să fac cangrenă. «Ce fa­cem, domnu’ doctor ? l-am întrebat, îmi pierd mina 7» «Cit dai, să te fac bine !» m-a întrebat doctorul, i­ara promis 200 lei. «E puţin, mi-a spus, mai dai 100». Decit să-mi pierd mina, i-am dat“. Semnează Cos­­tel Dumitru, din Măcin. Lui Vlaicu Filip, din ace­eaşi localitate, str. Pescă­riei nr. 26, i-a cerut 1000 lei pentru operație. — I-am spus că nu am — declară azi cetăţeanul. „Atunci vinde ceva din casă, dacă vrei să te fac bine“, mi-a recomandat doctorul. O anchetă sumară, între­prinsă printre foştii pa­cienţi ai lui C.A., a găsit pînă în prezent 18 persoa­ne de la care fostul chi­rurg a pretins și a primit bani sau echivalentul lor. Rapacitatea i-a fost dezvă­luită public cu ocazia unei întîmplări. La spital a fost adus minorul Marin Bratu, din comuna Turcoaia, cu o dublă fractură a antebra­țului sting. După cinci zile, copilul încă nu primise în­grijirile cuvenite. In dis­perare, părinţii au cerut lui C.A. să-şi facă datoria. C. A. le-a pretins 300 lei. Numai că, după atîtea zile, mina copilului s-a sudat greşit la loc. Pentru însă­nătoşire a trebuit refractu­­rată, copilului i-au fost provocate noi suferinţe. Şi asta pentru ce ? Pentru ca veniturile lui Antonie să urce cu încă 300 lei ! Iată fapte pentru care instanţa de judecată l-a condamnat la trei ani în­chisoare. Discutăm cu con­damnatul Constantin An­tonie. In locul halatului alb, poartă acum uniforma vărgată a puşcăriaşilor. După ore de discuţii, măr­turiseşte sec, ca şi cum, din neatenţie, ar fi călcat pe un strat de iarbă : — Am greşit, e adevă­rat... Societatea l-a ţinut în facultate şase ani, i-a acor­dat bursă, l-a ţinut la spe­cializare patru ani, i-a a­­cordat un salariu de 3 500 lei lunar, i-a pus la dispo­ziţie un spital care a cos­tat mai multe milioane de lei, instrumentar medical modern, iar el înţelege să se folosească de toate aces­te investiţii sociale ca de propriul său „capital“, în loc să aprecieze con­diţiile ce i se creaseră, s-a grăbit să anuleze, pen­tru toţi cei cu care venea in contact, gratuitatea asis­tenţei medico-sanitare. In societatea noastră, sănă­tatea, viaţa celor ce mun­cesc nu pot constitui pen­tru nimeni un obiect de negociere. Deocamdată, nu ştim cite şi care din bunu­rile achiziţionate de C. A. îşi au izvorul in sumele smulse de el bolnavilor. Cei 35 000 lei pentru a­­partament 7 Cei 50 000 lei pentru maşină 7 Ori mobi­la în valoare de 47 000 lei 7 Cite mîini fractu­rate şi netratate la vreme se ascund aici 7 Cite ope­raţii aminate şi îndoielni­ce ? Comisia se mai află în faza cercetărilor. Tendinţelor da căpătu­ială din munca altora, agoniselii fără muncă tre­buie să li se pună capăt. Toţi cei ce duc o existenţă cinstită dintr-o muncă cinstită trebuie să ia atitudine împotriva elemen­telor speculative, parazita­re, să creeze un puternic curent de opinie Împotriva acestor fapte antisociale, să creeze astfel o pavăză de apărare a intereselor cetă­ţeanului şi a bunului pu­blic. De asemenea, în fie­care Întreprindere sau in­stituţie respectarea stric­tă a principiilor de muncă şi viaţă stabilite de drep­tul şi morala noastră tre­buie să constituie un obiec­tiv de importanţă majoră al tuturor factorilor de răs­pundere. Averile ilicite nu sunt cadouri ale hazar­dului ; ele sunt rodul unor încălcări repetate ale dis­ciplinei în muncă, ale legii, şi reprezintă un vot de blam dat conducerii uni­tăţilor in care vinovaţii lu­crează, organelor de con­trol. Cum de au tolerat, ce anume l-a determinat să nu observe ? Iar acei con­ducători sau acele organe de control care, sub o for­mă sau alta, îşi neglijează datoria şi se dovedesc in­sensibili la chemările opi­niei publice trebuie, cre­dem, să suporte la rîndul lor consecinţele legii. Titus ANDREI VENITURILE ILICITE pe masa de disecţie 0 ANCHETĂ IN LUMEA AVERILOR STRâNSE DE PE URMA CETĂŢENILOR ŞI A BUNULUI PUBLIC Ceea ce facem nu e numai pentru noi, ci şi pentru urmaşii noştri I. M. : Noua organizare şi retribuire a muncii în cooperativa agricolă are un mare rol pentru soarta creş­terii producţiei. Dar pentru un om înaintat contează nu doar ciştigul propriu, ci şi bogăţia colectivă. Coopera­tiva a cui este, nu este a noastră . Ceea ce facem în comuna noastră, nu facem pentru noi şi pentru urmaşii noştri ? In comuna Băleni tradiţia acţiunilor de muncă patriotică are un stagiu în­delungat. Se vorbeşte azi în întreg judeţul despre „tera­sele belşugului“ de la Bă­leni. Da, avem 450 hectare de vie pe rod, plantată pe terase, pe coaste de dealuri din humus galben, înainte, dacă dădeau 3—400 kg de ovăz şi secară la hectar ! Azi dau 7—8—10 000 kg de struguri. Mi-amintesc de anii cind plantam această vie. De la două noaptea ie­șeau oamenii şi munceau la terasări. La lumina felina­relor ! Munca lor îndirjită vădea ambiţia de a lăsa ur-­­maşilor o adevărată podgo­rie. Un izvor de milioane de lei venituri ! Dincolo însă de rezultatul material al acţi­unii, ea a avut un mare rol educativ în acel inceput de PAGINA 5 • poşta paginii • SUNT BUCUROS S-O SPUN: SI EU AM FOST IN GHEBOAIA! După publicarea in ziarul nostru a reportajului „Există viaţă şi pe planeta Gheboaia...“, reportaj dedicat prefacerilor înnoitoare petrecute in anii socialismului intr-unui din satele noastre, altădată uitat, astăzi înfloritor, am primit o scrisoare emo­ţionantă pe care o reproducem parţial, aici : „Bărbatul care vă scrie aceste rînduri are aproape 55 de ani şi este ţinut la pat de o lungă şi deloc plăcută sciatică. In aprilie 1962, însă, el cobora sprinten în faţa a ceea ce era pe atunci căminul cultural din comuna Gheboaia. Citeva minute mai tirziu, adunarea generală a cooperativei agricole din comună lua act de sosirea inginerului agronom. El nu era un începător. întors de pe front, își înce­puse cariera în inima Bărăganului, în acea primă­vară fierbinte a anului '45, cînd şi in agricultură totul era „de făcut“. Aici, la Gheboaia, problemele de tehnică agricolă nu erau deosebite. Celelalte insă erau noi, foarte complexe şi tratatele de spe­cialitate nu cuprindeau nimic despre rezolvarea lor. Soluţiile existau insă , erau cuprinse în documen­tele de partid. Aplicarea lor in viaţă a însemnat viaţa lui şi viaţa cooperativei agricole un şir de ani. Cînd, în vara anului 1966, inginerul agronom pleca să lucreze în sectorul de hidroamelioraţii (in care era specialist), cooperativa agricolă de producţie din Gheboaia înregistrase multe bătălii cîştigate : livada înfiinţată pe un teren sterp, via pe terase, planta­ţia de trandafiri (un hectar) din venitul căreia (ve­nitul unui an) cooperativa a cumpărat primul ei camion, atelierul de sobe de teracotă, un puţ arte­­zian, un punct de observaţii meteorologice şi de avertizare in acţiunea de combatere a dăunătorilor, un sistem de irigaţii de o sută de hectare, aduc­­ţiune de apă pentru tratamente şi irigaţii la livadă şi răsadniţe, steagul de unitate fruntaşă pe raion­e şi altele... Inginerul agronom s-a integrat comunei şi a trăit din plin viaţa trepidantă pe care prefacerile ini­ţiate şi conduse de partidul nostru comunist o adu­seseră şi în comuna care altădată ajunsese să fie simbolul ruralismului incurabil, al înapoierii şi să­răciei. Printre amintirile lui cele mai dragi sunt şi succesele, multe şi grăitoare, ale copiilor-artişti plastici din Gheboaia. Mai mu­ite expoziţii (in sat şi la Bucureşti) şi două filme de televiziune vor­besc despre ele. Am înregistrat cîteva gînduri pe care îmi îngădui să le reproduc aici : Ana Cordonel, îndrumătoarea cercului de artă plastică . ....Și cind mă gîndesc că prima oară cind am coborît din autobuzul de Gheboaia mi-a venit să mă întorc imediat. Nu vedeam ce o să pot face într-o comună cu un asemenea nume. Astăzi, îmi pare bine că am fost acolo...“. Un inginer originar din Gheboaia, cu locul de muncă in Brașov • „Am prins de bucurie cînd am văzut filmul despre copiii din satul meu. Nu-mi venea să cred. Cind mă gîndesc la copilăria mea şi o compar cu a lor, din nou mi se umezesc ochii“. Dacă m-aş apuca să scriu şi părerile copiilor din sat şi ale părinţilor lor nu mi-ar ajunge nici o pa­gină de ziar... Anul viitor se vor împlini zece ani de la Încheie­rea cooperativizării agriculturii noastre. Sunt zece ani care au făcut pentru satele noastre, inclusiv pentru Gheboaia, mai mult decit au făcut secolele. Uitindu-mă in urmă, spun şi eu, modificînd puţin, vorbele din vechime : El­in Gheboaia ego... — „Şi eu am’fost în Gheboaia../ r- şi sint­­bucuros că pot să o spun“. Inginer P. BURLUC Şoseaua Nordului, bloc 35, Ploieşti DAR PĂGUBIŢII? „Două milioane in contul unei fantome" era titlul anchetei publicate in ziarul nostru nr. 8749, din 7 aprilie 1971. Se semnalau neajunsurile care au ge­nerat o însemnată pagubă în avutul obştesc al uzi­nelor de autocamioane „Steagul roşu“ din Braşov. Prin documente fictive se făceau „forme“ de pri­mire pentru nişte piese inexistente, pe care le-ar fi produs, chipurile, C.A.P. Chiajna. In legătură cu aceasta, sub semnătura tovarăşului Marin Argint, preşedintele Uniunii judeţene a cooperativelor agricole de producţie Ilfov, am primit următoarele : „Biroul executiv al Uniunii judeţene a C.A.P. Ilfov confirmă că cele relatate corespund realităţii. Articolul publicat ne-a fost de un real folos în luarea unor măsuri care să ducă la îmbunătăţirea situaţiei din această cooperativă. Vrem să arătăm, totodată, că un colectiv al U.J.C.A.P., care a ana­lizat la începutul anului 1970 activitatea cooperati­vei din Chiajna, a indicat închiderea secţiei anexe respective amintite în articol. De asemenea, la ce­rerea U.J.C.A.P. Ilfov, Banca agricolă judeţeană a trecut şi la efectuarea unei revizii de fond. In urma apariţiei articolului, cu prilejul adunării generale a membrilor cooperatori care a avut loc, fostul pre­şedinte Frasin Frunză şi fostul contabil-şef Du­mitru Costea au fost scoşi din funcţii şi deferiţi justiţiei“. NOTA REDACŢIEI ! Aşteptăm în continuare şi cuvîntul păgubiţilor : uzina de autocamioane „Stea­gul roşu“ — Braşov. Oare n-au nimic de spus ?

Next