Scînteia, octombrie 1971 (Anul 40, nr. 8924-8954)

1971-10-14 / nr. 8937

PAGINA 2 DIALOG CETĂŢENESC Numeroasele măsuri ini­­­­ţiate de conducerea parti­dului pentru îmbunătăţi­rea continuă a deservirii populaţiei se materializea­ză în abundenţa de produse agroalimentare existente în aceste zile în pieţe şi magazine. Cifrele puse la dispoziţie de Centrala pen­tru valorificarea legume­lor şi fructelor din cadrul Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Sil­viculturii şi Apelor vin să demonstreze, prin posibili­tatea de a fi comparate, a­­firmaţia de mai sus. In primele nouă luni ale anu­lui în curs, faţă de perioa­da corespunzătoare a anu­lui trecut, s-a livrat mai mult la fondul pieţei : varză — 12 000 tone ; ardei gras — 14 000 tone ; vinete — 3 000 tone ; cartofi — 12 000 tone; struguri — 2 000 tone. O situaţie bună — confirmînd da­tele statistice generale — am întîlnit cu ocazia unui raid întreprins în maga­zinele, pieţele şi silozurile din Capitală, din judeţele Caraş-Severin şi Bacău. Am constatat, cu acest pri­­lej, că o mare parte din produse s-au vindut pre­­ambalate­­ numai în Ca­pitală, sporul faţă de anul trecut fiind de peste 50 la sută. Toate aceste date, cit şi multe altele, demon­strează că aprovizionarea este mai bună, că în acest an în pieţe au fost mai multe mărfuri şi că din partea comerţului a existat mai multă preocupare pentru prezentarea cores­punzătoare a produselor. Menţionînd rezultatele po­zitive înregistrate, nu pot fi trecute însă cu vederea o serie de deficienţe mai vechi , surprinse şi cu o­­cazia raidului nostru, însoţiţi de inspectori co­merciali, de reprezentanţi ai unor organe comerciale, am vizitat cu două săp­­tămîni în urmă peste 40 de pieţe şi unităţi de desfa­cere a legumelor şi fruc­telor. In urma constatări­lor făcute, în unele părţi au fost luate măsuri ime­diate de remediere, dar defecţiunile semnalate pri­vesc o anume stare de lu­cruri cu caracter mai ge­neral, de mai mare întin­dere în timp, fapt pentru care le prezentăm în con­tinuare, în depozitul de la Moineşti, de pildă, se a­­flau de mai multă vreme peste două vagoane de mere, însemnate cantităţi de pere de­­­ună calitate şi cîteva zeci de lăzi de gogoşari şi vinete, în mare parte depreciate, dato­rită stocării prelungite. In acelaşi timp, unele ma­gazine se înfăţişau cum­părătorilor cu rafturile goale, din ele lipseau toc­mai produsele existente în depozit. Şeful depozitului ignora comenzile gestiona­rilor pe care, prin natura funcţiei, ar fi fost obligat să le onoreze operativ. La fel erau „tratate“ şi co­menzile magazinului nr. 8 din Reşiţa. Deşi este vorba de o unitate modernă, mare, din rafturi lipseau pînă şi cele mai căutate produse de sezon : varză, rădăcinoase, ardei, verde­ţuri etc. Am mai întîlnit şi alte carenţe organi­zatorice. Pentru toate am primit şi explicaţii, care încercau să justifice de­fectuoasa organizare şi gospodărire a fondului de marfă. Nici un argument însă nu poate să-i scuze pe organizatorii comerţului local pentru lipsa de aten­ţie manifestată faţă de mo­dul în care sunt deserviţi cumpărătorii cu mărfuri existente in cantităţi sufi­ciente Constatăm, o dată mai mult, că unele organe însărcinate prin lege să controleze activitatea co­mercială nu-şi fac întot­deauna datoria, dovedesc o responsabilitate scăzută faţă de asemenea minusuri organizatorice. Este un lu­cru bun totuşi că în aproa­pe toate judeţele ţării s-au luat în ultima vreme o se­rie de măsuri pentru asi­gurarea unui fond de marfă corespunzător, a­­propiat de cerinţele con­sumatorilor. Reprezentanţi ai întreprinderilor de le­gume şi fructe, ai direcţii­lor comerciale judeţene se deplasează la furnizori pentru impulsionarea pre­luărilor de produse, pentru trimiterea lor cit mai rapidă în depozitele I.L.F. In Ca­pitală a fost constituit un comandament special pen­tru aprovizionarea de toam­­nă-iarnă, condus de un vicepreşedinte al consi­liului popular municipal. Intre alte acţiuni declan­şate de acest comanda­ment, menţionăm faptul că în toate judeţele de unde Capitală preia car­tofi au fost trimişi repre­zentanţi autorizaţi care ur­măresc recepţionarea, sor­tarea şi ambalarea carto­filor pe categorii de cali­tate şi preţ, în funcţie de normele­­STAS. Dar toate aceste măsuri nu sunt su­ficiente. Buna aprovizionare, în condiţiile abundenţei de mărfuri din magazine şi pieţe, este afectată şi de existenţa unor neajunsuri care ţin de ignorarea regu­lilor generale de comerţ. La unitatea I.L.F. nr. 3 şi la cea din piaţa centrală a oraşului Gh. Gheorghiu- Dej, la magazinele nr. 1, 15 şi altele din Reşiţa, la uni­tăţile I.L.F. din pieţele Co­­lentina, 23 August din Bucureşti, mărfurile erau puse in vinzare nesortate, unele depreciate, altele pline de pămînt — într-un cuvînt, nu corespundeau condiţiilor prevăzute pen­tru calitatea şi preţul la care erau oferite. — De ce se pun în vin­zare mărfuri nesortate ? — i-am întrebat pe gestiona­rii de magazine şi depozite. — Aşa le-am primit şi noi... — ne-au zis cei mai mulţi. Din acest răspuns se de­gajă o mentalitate care încă n-a fost dezrădăci­nată din mintea unor lucră­tori comerciali. Unii dintre ei au impresia ca au o unică datorie : să vindă, orice şi oricum, numai să vindă ! Astfel, este igno­rată obligaţia elementară — nu numai profesională, impusă de regulile gene­rale de comerţ, ci şi cetă­ţenească, de respect dato­rat cumpărătorilor — de a recepţiona cu atenţie şi se­riozitate marfa, de a o sor­ta în funcţie de starea ei calitativă. Pentru a masca neîndeplinirea acestor în­datoriri elementare, adese­ori gestionarii „uită“ să menţioneze pe actele ce însoţesc marfa, pe etiche­tele de preţuri, pe afişele din magazin caracteristi­cile care permit cumpără­torului să verifice con­cordanţa dintre calitate şi preţ. In nici una dintre cele 15 unităţi bucureştene de legume-fructe controlate în zilele de 28 şi 29 sep­tembrie de specialişti ai Comitetului de Stat pentru Preţuri nu erau afişate preţurile şi condiţiile de calitate pentru fiecare gru­pă şi clasă de cartofi, aşa cum prevede H.C.M. 1159/ 1971. Consecinţa : la unita­tea I.L.F. de pe Magistrala Nord-Sud nr. 22 s-au găsit circa 1 500 de kg? de cartofi clasa a II-a gurig, se­ vin­­deau la preţul clasei I ; la unitatea I.L.F. Piaţa Moşilor s-au trecut, de că­tre inspectori, de la calita­tea I la a IlI-a 2 700 kg de cartofi, deoarece nu co­respundeau prevederilor STAS pentru prima cate­gorie , la unele comparti­mente I.L.F. din piaţa O­­bor, ceapa uscată care se vindea la preţul de calita­tea I era în amestec cu ceapă de calitatea a Il-a în proporţie de 40 la sută, merele — 30 la sută, varza — 40 la sută , la Unitatea Gostat nr. 1 din Reşiţa, go­­goşarii erau vinduţi atît de amestecaţi, încît nici mă­car gestionarul nu ştia de ce calitate sunt. La fel de grave sînt şi alte încercări ale unor ges­tionari de a-i înşela pe cumpărători. In piaţa Tra­­ian din Capitală, gestionara Neaga Gheorghe vindea marfa cu „bătaie“ la cîntar (evident, în detrimentul cumpărătorilor), la unitatea Gostat toate cintarele su­fereau de o aceeaşi „mala­die“ , cintăreau cu 50—60 g mai puţin la un kilo­gram. Nu este greu de cal­culat ce plusuri se­­obţin astfel la sute de kilogra­me de marfă vîndută în­­tr-o zi. La această din ur­mă unitate, ardeii graşi şi gogoşarii cei mai frumoşi se vindeau prin uşa din „spate“. — Ştiţi — se scuză res­ponsabilul Vasile Mitu — mai un vecin, mai un mă­celar, mai o rudă ; trebuie să fii atent cu oamenii, alt­fel nu te servesc nici ei. Aceeaşi mentalitate îi caracterizează pe gestiona­rii de la unităţile I.L.F. din Mihai Bravu nr. 117, nr. 158, Vatra Luminoasă nr. 47, care au fost surprinşi de către inspectorii comer­ciali din Capitală dosind — practic sustrăgînd de la vinzare — sute de kilogra­me de cartofi, morcovi, struguri. In ce scop ? Nu e greu de înţeles : erau des­tinaţi „vecinilor“... Desi­gur, toate produsele au fost redate, pe loc, circuitului comercial, legalitatea pre­ţurilor a fost restabilită, a­­baterile de la regulile de comerţ au fost sancţionate cu promptitudine. Exis­tenţa unor asemenea ca­renţe , semnalate în repe­tate rînduri, consemnate şi cu ocazia controalelor e­­fectuate in vara acestui an de către brigăzi ale Con­siliului Economic arată însă că nu pretutindeni s-a statornicit un stil de mun­că nou, nu s-a acţionat su­ficient pentru organizarea unui control riguros, atent şi permanent in reţeaua comercială. Asemenea con­troale ar trebui să le facă zilnic toţi cei în drept, şi in primul rînd coordonatorii comerţului local, consiliile populare. Aşa după cum s-a subliniat, în repetate rînduri, în indicaţiile con­ducerii partidului, consi­liilor populare, primarilor le revine rolul hotăritor în asigurarea bunei apro­vizionări a populaţiei ; este de datoria acestora să controleze permanent, coti­dian pieţele, magazinele, să determine şi să pretin­dă o schimbare radicală a modului de lucru al tuturor organelor comerciale, al tu­turor lucrătorilor din a­­ceastă sferă. Nu întîmplă­­tor s-a dovedit cu diferite prilejuri — constatăm şi a­­cum, o dată în plus — că rădăcina­­ multor neajunsuri se află în caracterul spo­radic al controlului, în ine­­ficienţa lui. Experienţa bună cîşti­­gată cu prilejul controale­lor efectuate de brigăzile Consiliului Economic ar trebui să constituie un mo­del de acţiune continuă pentru organele locale. Toate verigile de control au datoria de a urmări zilnic întreaga reţea co­mercială, unităţile şi de­pozitele, în vederea preîn­­tîmpinării şi eliminării la timp a eventualelor ano­malii ce pot apărea. Aju­torul dat atunci de brigă­zile centrale de control nu trebuie privit ca un folos de moment, cantonat la perioada respectivă. S-a dovedit cu acel prilej utili­tatea unor acţiuni ample, permanente de suprave­ghere a modului de desfă­şurare a aprovizionării populaţiei. Controlul atent, urmat de măsuri operati­ve, imediate, trebuie să fie permanentizat, să consti­tuie o datorie de căpăt­i, o trăsătură fundamentală a activităţii comerciale. George POPESCU I. MIHAI Florea CIOBANU APROVIZIONAREA CU LEGUME Dar calitatea înregistrează BRUNA! deservirii minusuri Deunăzi ne aflam în locuinţa fa­miliei Ştefancu (din Săvîrşin-Arad) şi discutam despre „afaceri“ . — Pare, totuşi, ciudat — reînno­­dăm noi firul conversaţiei. — Ce anume pare ciudat ? — se interesă Maria Ştefancu, stăpina casei. — Faptul că dv. aţi reuşit în cite­­va luni să încasaţi în afară de sa­lariul legal încă aproape 100 000 lei. — Se adună, se adună, replică gazda. Păi puneţi şi dv. la soco­teală : au fost luni cind eu înca­sam de la cooperativă pentru mun­ca la domiciliu aproape 10 000 lei pe lună, soţul alte 10 000... — Deci 20 000 lei — rotunjirăm noi suma. — Pe urmă trebuie să ţinem cont de veniturile fetiţei, ale îngrijitoa­rei casei noastre şi guvernantei fe­tiţei. Li se cuveneau şi lor acolo „un“ 4 000—5 000 pe lună ? — Li se cuveneau, cum să nu, ne prefacem noi concilianţi. — Că, dragă tovarăşe, stărui M.S., mult, puţin, lucrau şi ele la domi­ciliu. — Lucrau ? Ce lucrau ? — Confecţionam cu­ toţii panouri indicatoare pentru cooperativa meş­teşugărească „Muncă colectivă“ din Simeria (fel de fel de panouri şi indicatoare de tipul „Atenţie“ ! — n.a.). Dar să revenim. Nu e aşa că a­­ceste ciştiguri suplimentare, de peste... 25 000 lei pe lună, pentru confecţionat panouri, par de dome­niul tasmului ? Ca să ajungem la izvoarele mai adinei ale acestor ve­nituri incredibile, mergem puţin mai departe. ...Privit din exterior, imobilul cu nr. 15 de pe strada 19 Noiembrie din Bucureşti nu pare a se deosebi cu nimic de celelalte din jur. Dacă deschizi însă portiţa de la intrare — minune 1 înăuntru dai cu ochii de cîteva războaie de ţesut, de gră­mezi de marfă şi materie primă — „viguri“ de ţesături, sute de sculuri de bumbac, de­­ fibre sintetice ş.a.m.d. — O făbricuţă clandestină ? — Nu, nici vorbă — ne corectează M. Popescu, „antreprenorul“ princi­pal al „întreprinderii“. Ce vedeţi este... „munca la domiciliu“. Eu, in înţelegere cu cooperativa „Borcea“ din Călăraşi (!), am convenit să lucrez în Bucureşti furnituri pen­tru haine. E drept că ulterior ne-am cam extins... Ce extindere ! In atelierul lui Popescu et comp. trudesc 16 „calfe“, organizate în schimburi (! !). Ţesă­toarele ,,d-lui Popescu“ nu ştiu exact cît, pentru ce şi pentru cine lucrează, nu ştiu exact ce sume li s-ar cuveni pe lună. O întrebăm pe Petra Tudorică, lucrătoare sub firma lui Popescu . — Cît încasaţi intr-o lună ? — 1 000—1 200 lei. Confruntăm declaraţia cu statele de plată de la cooperativa „Borcea“ din Călăraşi. Nu se potriveşte. In­tre suma încasată în realitate şi a­­ceea din statul de salarii e o dife­renţă de 3—4 sute de lei. In , alte cazuri, la fel. Cine încasează dife­renţele ? Fireşte (vorbind la modul general), antreprenorii nu trăiesc numai din aceste diferenţe. Ei îşi iau partea leului şi oficial, pe sta­tele de salarii. Cei patru organiza­tori ai atelierului de ţesătorie din str. 19 Noiembrie de pildă încasea­ză lunar (pentru munca lor din orele libere) cite 4 000 lei, fiecare, mai mult decit toţi ceilalţi 14 lu­crători la ult loc ! Profitind de un asemenea haos, un alt bănuit „cooperator cu munca la domiciliu“, I. Balogh din Satu- Mare, şi-a permis, întrecînd orice măsură, să se dedea la falsuri gro­solane , a încasat, „dintr-un foc“, aproape 132 000 lei, întocmind tabele de producţie cu persoane fictive (faptele au fost cercetate de in­spectoratul de miliţie). E timpul să amintim că munca la domiciliu n-a fost creată de coope­raţia meşteşugărească în scopul îm­bogăţirii unora pe seama altora, pentru facilitarea afacerilor du­bioase, pentru refugiul indivizilor puși pe căpătuială. In regulamen­tul pentru organizarea muncii la domiciliu aprobat prin decizia nr. 464 a UCECOM se stipulează clauze foarte precise : obligativitatea muncii la domiciliu, şi nu în altă parte, a normării, a salarizării după tarife, în funcţie de cantita­tea şi calitatea muncii ; inter­zicerea sub orice formă a an­gajării în propria casă de către un individ cu munca la domiciliu a unui alt individ sau grup de in­divizi ; conducerea cooperativelor are de asemenea dreptul şi datoria de a verifica sistematic timpii de lucru etc., etc. Prin urmare, munca la domiciliu are anumiţi „parametri“ de exer­citare, orice abatere de la ei căzînd sub incidenţa rigorilor legii. Cu toate acestea, o mare parte dintre cei care, lucrează la domici­liu au „organizat“ de aşa manieră lucrurile incit această formă de activitate s-a transformat într-un paravan oficial, in spatele căruia se petrec cele mai incredibile fapte. O amplă acţiune de control orga­nizată de UCECOM, in colaborare cu Ministerul Finanţelor, a scos la iveală o parte din ele. Cităm din rapoarte oficiale : „Unele coo­perative („Radiotehnica“ din Constanţa, „Prestarea”-Sf Gheor­ghe“, „Munca Manuală“, „Con­structorul“, „Meşteşugarul“ din ju­deţul Sibiu etc.) continuă să în­cheie contracte cu persoane care n-au nici în coin, nici în mînecă cu meseria impusă de lucrările ce ar urma să le execute la domiciliu. De pildă, pentru lucrări în lemn, pentru bobinaje etc. au fost în­cheiate contracte cu elevi de şcoa­lă generală, cu ospătari, zugravi, învăţători, oficianţi sanitari şi chiar cu copii sub... 4 ani !". Ce rost au astfel de „contracte“ ? Profitind de faptul că cooperative­le meşteşugăreşti nu normează corect timpii de execuţie a lucră­rilor la domiciliu, unii „întreprin­zători“, puşi vajnic pe căpătuială, se trezesc cu foarte multă marfă realizată peste prevederea din con­tract. Ar urma atunci să apară ei singuri pe statele de plată cu zeci de mii de lei lunar. Ar bate la ochi­, în acest caz, se înţeleg cu ospătarul, cu oficiantul sanitar­­sau cu elevul de şcoală primara şi zic : tu te faci că lucrezi la domi­ciliul tău bobine electrice. Dar nu lucrezi. Pentru că procedezi cum te învăţ eu î iţi dau lunar 1 000 lei. Cu încă o condiţie : iei o mie, dar semnezi pentru 3 000 lei“. O dată făcută învoiala, lucrurile alunecă lin­ca pe sanie. Exact ca în cazul firmei Popescu et comp., exact ca in cazul firmei Ştefancu et gu­vernanta şi copilul din Săvîrşin... înţelegerea cu „morţii“, sistem I. Balogh, decurge, fireşte mai lesne ! Pentru a face mai pe înţeles gra­dul de abatere de la Regulamen­tul organizării şi funcţionării ac­tivităţii la domiciliu redăm din actele organelor financiare cîte­va date , cu ocazia­­ controlu­lui amintit (control care se re­feră parţial şi la unităţi cu vărsă­­minte antecalculate) au fost apli­cate 732 de amenzi, au fost deferi­te organelor de cercetare penală 24 de cazuri, in 8 cazuri au fost sesizate comisiile de cercetare a provenienţei bunurilor, au fost re­ziliate 368 de contracte şi conven­ţii, au fost stabilite diferenţe de impozit cuvenite bugetului statului de circa 10 milioane lei. Din cele relatate pînă acum se desprind cu claritate nu numai de­vierile de la organizarea legală a muncii la domiciliu, dar şi cauzele care le generează , cele mai impor­tante sunt uşurinţa condamnabilă cu care unele cooperative meşteşu­găreşti pun in aplicare, în ansam­blu, regulamentul pentru munca la domiciliu şi lipsa uneori totală de control. La o recentă şedinţă a Comitetului executiv al UCECOM au fost ana­lizate concluziile organelor de con­trol, pe baza cărora s-au formulat propuneri de redresare a lucrurilor, astfel ca munca la domiciliu să-și atingă cu adevărat scopul pentru care a fost concepută. Nu ne refe­rim acum la aceste propuneri, în­­trucît, pe bună dreptate, organele competente fac, pentru moment, o selecţie a lor, in dorinţa de a ela­bora, în final, măsuri de perspec­tivă cît mai viabile. Ceea ce do­rim să subliniem acum este nece­sitatea permanentizării controlului, principala deficienţă semnalată. Pentru că apariţia abaterilor rela­tate dovedeşte în fond cît de­ sla­bă a fost activitatea de control a celor obligaţi să-l exercite, din cooperaţia meşteşugărească. Oricîte perfecţionări se vor aduce regula­mentului muncii la domiciliu — şi este bine că se acţionează în acest sens — anomaliile de genul celor prezentate nu vor putea fi evitate atita timp cît nu se va efectua un control riguros, continuu, sistematic. In încheierea acestor relatări, am dori să precizăm limpede un lu­cru : iniţiativa organizării muncii la domiciliu a fost primită de popu­laţie cu mult interes. Activitatea respectivă, are o mare importanţă economică şi socială şi de aceea în viitor cooperaţia meşteşugărească in mod firesc o va extinde. S-a pornit de la ideea că o categorie însemnată de cetăţeni — femei cu copii mici, pensionari, persoane care nu se pot deplasa, salariaţi care doresc să cîştige suplimentar în timpul lor liber — poate fi atrasă în sfera producerii de bu­nuri materiale necesare pieţei. Re­zultatele muncii la domiciliu în­dreptăţesc pe deplin organizarea şi extinderea ei in continuare. De pildă, numai în anul 1970 cei 56 000 de cetăţeni care au contrac­tat lucrări la domiciliu au partici­­pat efectiv la diversificarea bunu­rilor de consum, realizind o pro­ducţie de aproximativ 1.240 miliar­de­­ lei. Rezultatele de pînă a­­cum recomandă munca la do­miciliu ca o formă de activitate utilă, necesară din punct de vede­re social şi economic. Datoria ne­­întîrziată a forurilor de resort ■ d­­in primul rînd a UCECOM — ră­­mine însă aceea de­ a veghea la respectarea cu stricteţe a pro­priilor reglementări şi instruc­ţiuni, de a lua măsuri drastice îm­potriva oricăror tendinţe de defor­mare a intenţiilor cu care s-a pornit la organizarea activităţii respective. Gheorghe GRAURE Mihai IONESCU Cind controlul nu-i acasă... sugarii bobinează electromotoare CURCILE RÎD NUMAI LA COMEDII ? Un grup de tineri din Bucerdea-Grînoasă, judeţul Alba, ne roagă să le tri­mitem „timpul probabil“ pe următoarele 16 luni şi dacă se poate să fim foarte pre­­cişi în descrierea vremii pe perioada sus-menţionată. — Dragul meu grup de tineri, o să ne străduim să vă dăm cu exactitate tim­pul probabil de care aveţi nevoie, dar pentru cultura noastră generală expli­­caţi-ne pentru ce aveţi ne­voie. — Ştiţi, noi vedem filme (cînd vedem) în ograda o­­peratorului. Dacă e vreme bună, vedem filmul. Dacă bate vîn­tul, îl vedem, dar nu prea bine, pentru că se mişcă „cearceaful“ de pe fringhie. Iar cînd plouă... ! Dacă ne trimiteţi un timp AM PRIMIT SCRISOAREA DV.! probabil precis, ne putem face şi noi o programare ca lumea. — In ograda operatoru­lui vedeţi filmul ? Nu se sperie orătăniile ? N-aţi băgat de seamă, curcile rid numai la comedii ? Dar sală n-aveţi ? — Am avut la căminnul cultural. Dar au închis-o pentru că era deteriorată. Au închis-o de vreo şase luni. Dacă timpul probabil n-o să fie prea prielnic scopului nostru cultural, a­­tunci vă ru­răm să interve­niţi să se amenajeze o sală de spectacole. Noi suntem­ gata să punem umărul. Ne-am şi suflecat mînecile. PREFERAŢI COMPOTUL DE PRUNE ÎN DETRIMENTUL BIROCRATISMULUI ? 20 de abonaţi ai modernei cantine de la Uzina de auto­camioane din Braşov ne fac cunoscut că preferă compo­tul de prune (afumate şi ne) in detrimentul birocratis­mului. — De ce — îi întrebăm noi miraţi ? — înainte de a se moder­niza cantina ne duceam cu buletinul şi legitimaţia de uzină şi ni se elibera car­tela. Acum ? Acum se fac nişte liste pe echipe, apoi pe secţii, se merge la conduce­rea uzinei pentru aprobare, apoi la alt serviciu pentru o ştampilă, cu lista se merge la cantină pentru cartele, se aduc cartelele, se verifică de o­­echipă specială, ca apoi... Ca apoi, ţie, abonat, lucrind în schimbul II, să nu ţi se dea voie să intri în uzină decit cu aprobare specială. Primeşti aprobare şi te duci după cartelă. Dar omul care trebuie să-ţi dea car­tela e învoit sau este în şedinţă. — Suficient. M-aţi con­vins. Prefer şi eu compotul. POLCA PE... PRODUSE Pensionarul Gheorghe I. Niculescu din satul Viaşu- Mehedinţi zice că are 80 de ani şi stă mai mult în pat. Cu toate acestea, cind s-a dus să-şi ia ajutorul i s-au cîntărit cu 15 kg mai puţine produse. A întrebat de ce şi i s-a răspuns că cele 15 kg de produse se opresc pentru lăutari. — Care lăutari ? — Lăutarii care le cintă duminica tinerilor, din co­mună. — Barem cintă frumos ? — Păi dacă spun că eu stau mai mult în pat ? Nu pot să mă duc să-i ascult. Or fi cîntînd frumos, treaba lor. — N-aţi auzit, lăutarii ăştia ştiu polca ? — Pe furate ? — Nu. Pe produse. CE FACEM CU IGRASIA ? Tovarăşul Ion Manea e mecanic de locomotivă la Fabrica de conserve Tecuci, şi două din camerele din imobilul în care locuieşte au igrasie. S-a învoit cu I.G.O. şi I.G.O. a trimis niş­te specialişti pentru scoate­rea igrasiei din pereţi. To­varăşul Manea a dat 8 600 de lei pentru treaba asta şi încă nişte zugrăveli şi după ce specialiştii în scoaterea igrasiei au luat banii şi au plecat, pereţii reparaţi de dînşii aveau iar igrasie. A reclamat, a venit o comisie la fața locului... — Și ce-a zis comisia ? — Că dacă mai vreau să scoată încă o dată igrasia care n-au scos-o, să le mai plătesc o dată. — Și dumneata ce-a­ zis ? — Că nu fur banii. Mun­cesc pe ei. Și dacă s-au an­gajat să facă un lucru, să-l facă cum trebuie, să nu bage mina în buzunarele oamenilor. Tovarăşe Manea, şi noi suntem de aceeaşi părere cu dumneata. Ce facem însă cu igrasia care a început să se întindă şi prin uneie birouri ? ! Nicuţă TANASE SCINTEIA - joi 14 octombrie 1971 NUMAI CâND PRESTIGIUL OMULUI SE RIDICĂ LA PRESTIGIUL FUNCŢIEI, primarul poate conta pe sprijinul cetăţenilor Valenţele noi pe care le îmbracă funcţia de primar în contextul in­tensificării activităţilor economice, sociale şi culturale din comunele noastre implică de bună seamă, pentru cel care trebuie să fie pri­mul gospodar al satului, sarcini şi responsabilităţi sporite ; probleme noi şi încearcă necontenit calităţile şi priceperea. Ce anume îi trebuie ca să izbutească ? Perseverenţă, hăr­nicie ? Ori poate însuşirea de a în­ţelege şi, a fi înţeles de oameni ? Sau darul de a-i mobiliza pe cei care l-au ales, dîndu-i încrederea lor ? Răspunsul cel mai convingător ni l-au oferit faptele înseşi. Dacă satul este bine gospodărit, dacă în perimetrul comunei au apă­rut noi lăcaşuri sociale, cul­turale, şi nu rareori obiective economice, în toate acestea se întrevede şi o parte din munca pri­marului ; el a ştiut să mobilizeze, să dirijeze energiile către atinge­rea scopului. Şi aşa stau lucrurile în marea majoritate a comunelor, unde primarii, pentru activitatea lor bună, sunt înconjuraţi cu simpa­tie şi încredere de cetăţeni. ... Judeţul Brăila. Despre activita­tea primarului din Viziru, de exem­plu, atît de la organele judeţene, cît şi de la membrii comitetului executiv al consiliului popular al comunei, de la locuitorii de aici, am aflat numai lucruri frumoase. Nu există realizare a comunei în ultimii 10 ani — şi trebuie să pre­cizăm că nu sunt puţine la număr (un spital cu 100 naturi, o moară modernă, două brutării de mare ca­pacitate, 16 secţii prestatoare de servicii în cadrul cooperativei de consum etc.) N­egre să nu poarte şi amprenta activităţii tovarăşului Alexandru Jarnea, fie in calitate de secretar al organizaţiei de partid, fie, mai recent, şi în calitate de primar. — Ce-i mai trebuie unui pri­mar pentru a reuşi, în afara ca­lităţii de bun gospodar ? — Nu-i de ajuns să fie un bun gospodar — opinează categoric Al. Jarnea —■ el trebuie să fie, în pri­mul rînd, un om bine pregătit po­liticeşte, pentru că, mai înainte de toate, primarul este reprezentantul politicii partidului în domeniul dez­voltării aşezărilor rurale, al ridicării standardului de viaţă al ţărănimii. Prompt­udinea, competenţa şi co­­rectitudinea cu care va rezolva pro­blemele ce-i frămîntă pe oameni vor atrage sprijinul acestora ; or, dacă are asigurat sprijinul oame­nilor, numai comoditatea sau in­competența l-ar mai putea împie­dica pe un primar să aibă rezultate bune. Din păcate, am întîlnit și pri­mari — e drept, cazuri izolate — care n-au reuşit să onoreze încre­derea pe care cetăţenii au inves­tit-o în ei, alegîndu-i in această funcţie de răspundere. ... Stăm de vorbă cu Florea Tudor, primarul comunei Runcu, din jude­ţul Vîlcea. Ştie ceva despre cără­mida dispărută peste noapte de pe şantierul căminului cultural, despre vinzarea sediului dispensarului ? Despre cărămidă, primarul știe cîte ceva , aflăm astfel că n-a dispărut, ci ar fi fost dată, chipurile, sub formă de imprumut, cetăţeanului Gheorghe Talabă. Dar episodul cu cărămida nu este singura împrejurare care probează ce fel de gospodar ajunsese F. Tudor ! Ignorînd cerin­ţele muncii colective, primarul a alunecat tot mai mult pe panta arbitrariului , cu de la sine putere şi fără nici un fel de forme, gă­seşte de cuviinţă să „vîndă“ unui particular... localul dispensarului“. Răspunsul „n-am ştiut că trebuie să fac forme legale pentru vânza­rea sediului dispensarului“ nu poa­te fi luat în considerare , după cum arată cel mai elementar bun simţ, cine nu ştie ceva, în­treabă ! Primarul Florea Tudor nu numai că n-a făcut acest lucru, dar s-a ferit cu străşnicie să afle cineva din comitetul executiv de aceste ciudate aranjamente. — Nu contestăm acum rezultatele pe care primarul nostru le-a ob­ţinut la început şi pe care noi toţi le-am apreciat la vremea lor — ne spune Ion Cîrstea, secretarul orga­nizaţiei de partid. Dar el a consi­derat aceste rezultate ca pe nişte succese personale, a devenit aro­gant, ajungînd să creadă că poate hotărî orice şi de unul singur, pu­­nindu-ne în faţa unor fapte împli­nite. Aceeaşi tendinţă de izolare de co­mitetul executiv s-a manifestat şi la primarul comunei Romanu, din judeţul Brăila. De aici au plecat, pe căi obscure, un număr de butelii de aragaz din cota atribuită locui­torilor satului. „Le-am dat unor meșteri care lucrau la dispensar și pe care am vrut să-i stimulez“ , încearcă acum să se justifice pri­marul Constantin Trifan. De ce nu s-a cerut atunci aprobarea comite­tului executiv, singurul în drept să repartizeze aceste bunuri ? — In mod sigur n-ar fi aprobat, pentru că meşterii erau din altă comună. Semnificaţia acestui răspuns este deosebit de gravă. Va să zică, atunci cînd primarul are vreun motiv să se îndoiască de aprobarea comitetului executiv, ignoră, pur şi simplu, exis­tenţa acestuia ! — Complexitatea funcţiei de pri­mar impune celui ce o deţine o puritate sufletească şi o cinste pe care să le recunoască, să le preţu­­iască tot satul — este de părere tovarăşul Petrache Costin, vicepre­şedinte al comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Brăila. Fermitatea cu care trebuie să acţioneze cel învestit cu această funcţie pentru apărarea avutului obştesc va duce nu numai la întă­rirea proprietăţii socialiste, dar şi la creşterea prestigiului său în rin­­dul cetăţenilor. Nesituîndu-se pe aceste coordonate, primarul va de­veni implicit un favorizator al ne­cinstei. Este tocmai concluzia pe care o scot in evidenţă faptele primarilor din Runcu şi Romanu, fapte care relevă, in mod neîndoielnic, nu sim­ple abateri, ci grave încălcări ale îndatoririlor lor de apărători ai le­galităţii, ai avutului obştesc. Şi cum o ilegalitate, adeseori, o prile­juieşte pe alta, primarul din Runcu aprobă o tranzacţie ilicită cu un şofer pentru a căra balast, tran­zacţie care costă comuna aproape 5 000 lei, bani ce n-au putut fi jus­tificaţi prin nici o formă le­gală. La Romanu, primarul n-a pu­tut da explicaţii cu privire la dis­pariţia unor bunuri — cărbuni, ci­ment, lemne de construcţie etc. — decit... ridicînd din umeri. — Evident, funcţia de primar im­plică exerciţiul autorităţii — ne spunea tovarăşul Constantin Po­­pescu, primarul comunei Bărbăteşti, judeţul Vîlcea, comună care prin rezultatele obţinute s-a si­tuat pe locul întîi pe judeţ. Dar pentru aceasta — a con­tinuat interlocutorul nostru — omul respectiv trebuie să se bucure de un anumit prestigiu în faţa oa­menilor. Numai atunci cînd pres­tigiul său ca om se va ridica pînă la prestigiul funcţiei, se va identi­fica cu el, un primar poate conta pe sprijinul oamenilor. Experienţa deloc lăudabilă a celor doi pri­mari vine să demonstreze, o dată în plus, că renunţarea la munca colectivă, izolarea de organul co­lectiv de conducere, de cetăţeni duce mai devreme sau mai tîrziu la ilegalităţi. De bună seamă, dacă lucrurile au ajuns aici, o vină însemnată o au şi comite­tele executive respective şi orga­nizaţiile de partid, care n-au curmat de la bun început tendin­ţele abuzive ale unor primari, înlocuirea primarului Tudor Flo­rea, din Runcu, precum şi imputa­rea pagubelor pe care le-a produs obştii prin abuzurile săvîrşite — aşa cum rezultă din răspunsul pri­mit de redacţia noastră de la Co­mitetul judeţean de partid Vîlcea — sînt măsuri fireşti, impuse de etica noastră socialistă. Toate aces­tea constituie, în acelaşi timp, un prilej de reflecţii la calităţile pe care le implică funcţia de prim gos­podar al satului, la răspunderile şi obligaţiile celui care trebuie să ducă la îndeplinire mandatul încre­dinţat de obşte. Emil MARINACHE

Next