Scînteia, octombrie 1971 (Anul 40, nr. 8924-8954)

1971-10-14 / nr. 8937

PAGINA 4 SCÍNTEIA - joi 14 octombrie 1971 ŞCOALA: nu exerciţiul memorării amănuntelor; ci educarea gindirii vii! Un cunoscut, profesor de literatu­ră, „a căzut“ la examenul de gradul II şi era tare abătut. Mi-a povestit că obţinuse nota maximă la litera­tură, dar omisese să enumere o lo­cuţiune prepoziţională, din atîtea me­reu supuse uitării, cu care se cons­truieşte un anume complement cir­cumstanţial. Au mai căzut la aceste colocviu şi acei care n-au ştiut enu­mera toate periodicele — importante sau obscure — apărute între cele două războaie mondiale, cu anii de apari­ţie şi directorii lor. Şi totuşi, unul dintre profesorii de literatură, care n-a auzit de poezia „Lacustră“ de Bacovia, a trecut examenul !... Am reprodus aceste situaţii nu atît pen­tru „pitorescul“ lor, ci pentru carac­terul lor ilustrativ. Ele demonstrează pregnant că obişnuinţa informaţiei excesive de care încă mai suferă şcoala noastră — şi de aici tendinţa multor cadre didactice de a cultiva memorarea, de multe ori mecanică, a amănuntelor în detrimentul înţe­legerii esenţialului — se manifestă acut nu doar în orele de clasă, în procesul instruirii elevilor, dar şi mai sus, la etajul pregătirii şi per­fecţionării educatorilor. Desigur, o asemenea stare de lu­cruri, frecvent criticată, poate primi mai multe explicaţii. Dar dincolo de forma de exprimare a acestora, fon­dul conţinutului lor intim exprimă una şi aceeaşi realitate : legătura încă insuficient de puternică a şcolii cu viaţa şi cu principala formă de expresie a acesteia în plan uman — munca, activitatea concretă, desfăşu­rată atît sub raport teoretic cit şi prac­tic. De aceea, atit expunerea tovară­şului Nicolae Ceauşescu la consfă­tuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei, cît şi ampla sa cuvintare la deschiderea noului an universitar, cuprinzînd substanţiale recomandări cu privire la întărirea vocaţiei practice a şcolii noastre de toate gradele, au valoarea unui ade­vărat îndreptar principial şi meto­dologic, cu implicaţii puternice în toate sectoarele de activitate şco­lară. Pentru că e clar că instituirea unui intens climat de muncă, de ac­tivitate concretă, substanţială, ca şi efectuarea în plan instructiv-eduea­­tiv a unor mai frecvente raportări la viaţa socială în ansamblul ei. la exigenţele şi atributele acesteia schimbă nu doar optica procesului de instruire şi educare a tinerei ge­neraţii^ dar îmbogăţeşte şi, îndeosebi, perfecţionează mijloacele de influen­ţă activă a şcolii. Şi, pe bună drep­tate, fiindcă este în afara oricărei Îndoieli că iniţiativa de a le oferi ti­nerilor, Intr-un program concret de învăţămînt, atît cunoştinţe de' cul­tură generală, cît şi o pregătire utilă ră^mnde cel mai direct sarcinilor societăţii noastre socialiste în plină ascensiune, iar prin atitudinea con­cretă faţă de aceste sarcini, şcoala de astăzi îşi validează sau nu ca­teatre • A.R.T.A. (la sala Comedia a Tea­trului Naţional „I. L. Caragiale“) : Talente şi admiratori — spectacol susţinut de Teatrul Academic , „Vladimir Maiakovski“ din Mos­cova — 19,30. • Teatrul de operetă : My fair lady — 19,30. • Teatrul Naţional ,,I. L. Cara­giale“ (sala Studio) : Cui i-e frică de Virginia Woolf ? — 20. • Teatrul de Comedie : Nicnic — 20. • Teatrul Giuleşti : Omul care a văzut moartea — 19,30. • Teatrul de revistă şi comedie „Ion Vasilescu" : Floare de cactus — 19,30. • Teatrul satiric-muzical ,,C. Tă­­nase“ (sala Savói) : Vox Boema — 19,30. • Teatrul „Ion Creangă“ : Pinoc­chio — 16. • Teatrul „Ţăndărică“ (sala din Calea Victoriei) : O poveste cu cîntec — 17; (sala din str. Aca­demiei) : Cartea cu Apolodor — 15 şi 17. • Ansamblul „Rapsodia Română“ (în sala clubului uzinelor „23 Au­gust“) : Ţara bogată în frumuseţi — 16. cinema racterul ei modern, vocaţia ei prac­tică. De altfel, este suficient să urmă­reşti mai atent comportamentul şi aspiraţiile intime ale tinerilor, în la­borator sau atelier, pe loturile şco­lare, pe tarlalele gospodăriilor agri­cole, în munca lor patriotică pentru înfrumuseţarea locurilor unde tră­iesc, în expoziţiile „mini-tehnicus“ din şcoli, spre a vedea clar cum ei înşişi îşi simt chemarea şi acţio­nează deopotrivă în direcţia însu­şirii cît mai multor cunoştinţe, dar şi a deprinderilor de a acţiona ener­gic, de a fi utili societăţii cît mai devreme şi în împrejurări cît mai diférite. Din păcate, nu se poate spu­ne că printre cei care slujesc şcoala nu mai întîlnim pe unii care se men­ţin în postura de profesor numai la catedră, subapreciind caracterul apli­cativ al învăţămîntului, schematizind puncte de vedere şi diminuînd, cu un anume, aş în­drăzni să-l numesc dispreţ „intelec­­tualist“, sau „aristocratic“, practica şcolară. S-ar putea dta exemple de şcoli unde grădinile cu pomi fruc­tiferi sint distruse de omizi şi cul­tura cartofului este năpădită de gîn­­dacul de Colorado, deşi la catedră predau biologi şi profesori de ştiin­ţele naturale, din care unii sint chiar directori. Dar iată şi un alt reflex a situa­ţiei pe care o combatem. Bacalau­reaţii din vara aceasta s-au des­curcat destul de bine la matematică, mai ales la trigonometrie, unde jon­glau cu zecile de formule, dar — reţineţi ! — nu ştiau la ce le folo­sesc. Nu făcuseră nici o oră de apli­caţii practice pe teren pentru mă­surători de înălţimi inabordabile sau distanţe mari, triangulaţii etc. — Ore de aplicaţii practice pe te­ren la matematică aţi făcut ?! am întrebat o profesoară. — Practică, la matematică ?! mi-a răspuns nedumerită. , — De ce vă miraţi ? Aţi uitat că şi cei mai mari matematicieni. cum este cazul lui Gauss, s-au ocupat de geodezie, deşi el era numit prinţul matematicii pure ? Tot astfel şi geometria analitică conţine un capitol intitulat „Separa­rea planului“ cu consecinţe aplicative directe in practică, programarea li­neară, de care elevii sint complet străini,.,iar bacalaureaţii, au rămas la nivelul folosirii platonice a noţiu­nilor. ' ‘ Mai sint şi şcoli în care profeso­rul, în virtutea unui conformism condamnabil, reprimă de fapt activi­tatea creatoare a copilului, fără să-şi dea seama că actul său poa­• Asediul : VIITORUL — IS,S0; 13; V 20.30. •' 7 • Start la moştenire : DRUMUL ] SĂRII — 15,30; 17,45; 20, FLOREAS- i CA — 15,30; 18; 20,30. ) • Boxerul : GIULEŞTI — 15,30; 4 18; 20,15. 7 • Hello, Dolly ! : BUCEGI — 9,30; \ 16; 19,15, MELODIA — 9; 12,15; 16; 1 19.30. ) • Cermen : MOŞILOR — 16; 18; 4 20. » • Omul orchestră : LIRA — 15.30; ţ 18; 20,15, PROGRESUL — 15,30; 18; 1 20.15. ) • Cortul roşu: BUZEŞTI — 16; 4 19.30. COSMOS — 15,30; 19. > , • Program de desene animate ţ pentru copii : DOINA — 10. i • Ultimul samurai : DOINA — * 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30. 4 • Brigada Diverse în alertă : 7 VICTORIA — 9; 11,15; 13,30; 16; I 18,30; 20,45, FLACÄRA — 15,30; 18; / 20.15. ţ • Articolul 420 : LUMINA — »— I 19,15 în continuare. • Cele şapte logodnice ale capo- \ ralului Zbruev : ARTA — 15,30; l 18; 20,15. I • Floarea soarelui : FERENTARI 4 — 15,30; 17,45; 20, CRINGAŞI — l 15,30; 18; 20,15. ţ • Tabla viselor: RAHOVA — 4 15.30; 13; 20,15. 7 • Zestrea domniţei Ralii : Săptă- 1 mina nebunilor : VITÁN — 15,30; i !9. • O floare şi doi grădinari : ) MUNCA — 10; 15,30; 19. 1 ţ • Timpul berzelor : SCALA — 10; > 13; 16,15; 18,30; 21. \ a N-am cîntat niciodată pentru i tata : CAPITOL — 9; 11; 13; 15; ţ 17; 19; 21. 4 • Ritmuri spaniole : LUCEAFÄ­I RUL — 9, 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, 1 FESTIVAL — 8,30; 10,30; 12,45; » 14,45; 17; 19,15; 21,30. 4 • Fraţii : CENTRAL — 9,15; 11,30; I 13,45; 16; 18,15; 20,30, PACEA — J 15,45; 18; 20. i m Steaua de tinichea : BUCU— I REŞTI — 8,45; 10,45; 12,45; 14.45; 1 16,45; 19; 21, FAVORIT — 9,15; I 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30. , • Marele premiu : PATRIA — i 9,30; 13; 16,30; 20. I s Parada circului : TIMPURI NOI 1 _ 9,30—20,15 în continuare. , • Cromwell : GRIVIŢA — 9; 12; 4 16,15; 19,30, MIORIŢA — 9; 12,15; i 15,45; 19,15, FLAMURA — 9; 12,30; ţ 16; 19,30. 1 • Aeroportul : FEROVIAR — 8,30; * 11,30; 14,30; 17,30; 20,30, EXCELSIOR i — 9; 12,15; 16,15; 19,30, GLORIA — J 9; 12,30; 16; 19,30, MODERN — 8,30; 4 11,30; 14,30; 17,30; 20,30. I • Romanticii : VOLGA — 9,15; 4 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20. 4 • Tick, Tick, Tick : ÎNFRĂŢIREA J INTRE POPOARE — 15,30; 17,45; 4 20. I # Şansa : POPULAR — 15,30; 13; ţ 20,15. 1 a După vulpe : AURORA — 9,15; } 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15,- TOMIS Í — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30.. ; # Aşteptarea : LAROMET — 16; \ »• i c Simon Bolivar: UNIREA — 1 15,30; 18; 20,15. J ______ t V PROGRAMUL I } 17.30 Deschiderea emisiunii. Emi- S siunea în limba maghiară. I 13.30 La volan — emisiune pentru J conducătorii auto. ţ 18.50 Timp şi anotimp în agricul- î tură. * 19.10 Pentru sănătatea dv. Regi- 4 mul de viaţă al bolnavilor ' cardiaci. ţ 19.20 1001 de seri — emisiune pen- i tru cei mici. ' 19.30 Telejurnalul de seară. ^ 20.00 Reflector. i 20,15 Interpretul săptămînii: Anca ' Agemolu. i 20.30 Pagini de umor. „Stan şi 7 Bran delincvenţi“. ţ 21.20 Cadran Internaţional. i 22.10 Serenade, canţonete, arii ' din operete cu Teodora Lu- 4 caciu, Marina Mirea, Cornel Fînăţeanu, Vasile Moldo- 1 veanu. i 22,45 Telejurnalul de noapte. 1 PROGRAMUL II \ 20.00 Transmisia concertului or- ^ chestrei simfonice a Ra- L dioteleviziunii. Dirijor Iosif 1 Conta. Festival Igor Stra- l vinski. In program baletele ' celebre : „Pasărea de foc“, V „Petruşca“. 7 21.00 Buletin de ştiri. ţ 21,05 Viaţa economică a Capitalei. 1 21,25 Film serial: „Planeta gi- . ganţilor“. ţ te Înăbuşi înclinaţiile creatoare pentru societate. A menţine co­pilul în stare de creativitate înseamnă a face să strălucească şi cadrele didactice ale şcolii respec­tive. De aceea, un învăţător sau pro­fesor nu trebuie să se comporte ca un apostol intr-un templu, ci ca un şef de laborator care să vadă in fie­care copil un creator, un artist chiar. Imaginaţia, inspiraţia, intuiţia, pro­prii spiritului uman, vor fi în viitor ca nişte parteneri ai memoriei şi ai capacităţii de calcul specifice ordina­torului. Imitaţia, accentul pe repro­ducerea sau memorizarea meca­nică — ca şi în cazul enume­rării locuţiunilor prepoziţionale cu care se construieşte cutare comple­ment circumstanţial, de care amin­team la început — nu fac decit să anchilozeze facultăţile de creaţie şi gîndire vie, dinamică. Trebuie să mai reţinem şi un alt aspect al condiţiilor dezvoltării inte­lectuale : cel afectiv. Plasticitatea in­teligenţei permite realizarea unei complexităţi de la o zi la alta mai mare, dar să nu se uite că este în acelaşi timp de o fragilitate extremă, înlănţuirea etapelor evoluţiei inte­lectuale este dată de natură şi ele nu. se manifestă decit In urma unor oarecare stimuli, impresii. Am răs­foit lucrările scrise la limba română de la concursul de admitere în licee din această vară şi am citit urmă­toarele despre „portretul învăţătoru­lui şi al profesorului nostru îndră­git“ : „Profesorul meu diriginte era puţin chel şi nu uita să ne întrebe de regulile de circulaţie. Dînsului îi plăcea foarte mult liniştea în clasă. Ne-a spus că dacă sintern ascultători gi supuşi, ne dă nota de trecere“. Un alt candidat consemna : „Singu­rul lucru deosebit la profesorul meu indrăgit este că el rîdea tot timpul şi ne făcea şi pe noi să rîdem...“. „Treci la loc, leneşule, nu înveţi ni­mic. De cînd te ştiu în şcoala asta o vorbă n-ai scos la lecţie, neruşina­­tule ce eşti !... Cu toate acestea, eu tot o iubesc pe profesoara mea în­drăgită, fiindcă adesea mă poreclea cu numele unui mare fotbalist — O- zon şi asta fiindcă bateam mingea toată ziua“. Oricit le-am trata, pretenţios, drept „puerile“, nu putem să ignorăm aces­te simple impresii care sint semni­ficative pentru comportarea şi efici­enţa muncii unor cadre didactice, chemate nu să formuleze judecăţi despre conduita elevilor fără a ex­plica întotdeauna cauzele şi conse­cinţele, şi nici să rămînă fidele ace­lei concepţii pedagogice care pune mai presus de toate liniştea, supu­nerea necondiţionată şi care vede în ‘•zHurdSîniitAHe ,4i jocurile originale «ale copiilor- abateri de la disciplină. ;iSă ne jűbam“cú copiii, cu elevii, pentru a-i cunoaşte mai bine şi să ne folosim de acest prilej întocmai ca medicul care ia in considerare to­talitatea manifestărilor unui orga­nism spre a-i diagnostica boala. A- jutîndu-ne de experienţa marilor personalităţi ale ştiinţei, să aruncăm asupra lumii o privire mereu nouă. Exemplul lor este edificator. Newton s-a întrebat de ce mărul i-a căzut pe nas şi a găsit explicaţia. Arhi­­mede s-a întrebat de ce cînd se afun­dă în baie se simte mult mai uşor şi a formulat un principiu. Denis Pa­pin a examinat gînditor capacul unei oale care din cauza vaporilor se ri­dica şi a revoluţionat tehnica tim­pului. Einstein a privit din compar­timentul unui tren în mişcare cum se derulează stîlpii de telegraf şi a descoperit teoria relativităţii. A con­sidera lumea ca fiind inamovibilă şi indiscutabilă fiindcă a fost îndeajuns de studiată înseamnă să consimţim la, moartea inteligenţei. Lucru de neeonceput în primul rând în şcoală. Profesor emerit Stellán PĂUN Conferinţele judeţene ale Organizaţiei pionierilor în toamna acestui an s-au desfă­şurat conferinţele judeţene ale Or­ganizaţiei pionierilor, în cadrul că­rora s-a analizat activitatea depusă de consiliile organizaţiei, de unită­ţile şi detaşamentele de pionieri, felul cum au fost traduse în viaţă măsurile stabilite de Plenara C.C. al P.C.R. din aprilie 1966 cu privire la îmbunătăţirea muncii pioniereşti, fe­lul în care va trebui să acţioneze organizaţia pentru a transpune în viaţă indicaţiile preţioase date de conducerea de partid, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal, măsurile adoptate de Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. privind îmbunătăţirea muncii politico-ideologice şi cultural­­educative în rîndurile tinerei gene­raţii. La lucrările conferinţelor au par­ticipat prim-secretari şi secretari ai comitetelor judeţene de partid, mem­bri ai birourilor acestora. De ase­menea, au fost prezenţi reprezen­tanţi ai consiliilor populare, ai or­ganizaţiilor de masă şi obşteşti, ai instituţiilor judeţene, muncitori, teh­nicieni şi ingineri din fabrici şi uzi­ne, din unităţi agricole, părinţi, ute­­cişti, fruntaşi în muncă. Pentru pri­ma oară, la conferinţe au participat, în cadrul unor ■ secţiuni special con­stituite, pionieri delegaţi, reprezen­tanţi ai unităţilor şi detaşamentelor. în secţiunile pentru pionieri s-a făcut o trecere în revistă a celor mai reuşite acţiuni pioniereşti, s-au criti­cat unele neajunsuri existente în ac­tivitatea pionierească şi s-au făcut propuneri referitoare la îmbunătăţi­rea ei, la intensificarea vieţii de or­ganizaţie. Numeroase discuţii s-au purtat pe marginea proiectului Sta­tutului Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România. In cadrul secţiunilor comandanţilor din conferinţe s-a dezbătut în spi­ritul unei inalte exigenţe partinice felul cum au fost valorificate condi­ţiile puse la dispoziţie de societatea noastră pentru educarea comunistă a tinerei generaţii. Conferinţele judeţene au trimis te­legrame Comitetului Central al Par­tidului Comunist Român, personal tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în care delegaţii şi-au exprimat recunoştinţa pentru grija pe care conducerea par­tidului o manifestă faţă de pionieri şi şcolari şi se angajează ca aceştia să devină demni urmaşi ai comuniş­tilor. Datoria sociala a scriitorului (Urmare din pag. 1) societatea noastră in aceste ultime decenii are darul de a lumina din unghiuri multiple, de a fertiliza în­treaga activitate creatoare, aflată, indiscutabil, sub înrâurirea mutaţiilor profunde generate de socialism. Propunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu privire la perfecţiona­rea- educării marxdst-leniniste a po­porului reclamă, neîndoielnic, o ac­tivitate complexă, grea, dar a cărei rezolvare va fi dusă pînă la capăt, realizindu-se o nouă conştiinţă, socia­listă, a poporului României socialiste, indiferent în ce grai ar gindi ori s-ar exprima diferitele lui naţiona­lităţi. In recenta cuvintare de la plenara lărgită a Comitetului municipal Bucureşti al P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu reia această temă şi o amplifică în aşa fel şi o defineşte atit de limpede, concretizind-o, incit nu rămîne nici o categorie socială care să nu poată distinge fără echi­voc importanţa ei istorică în ansam­blu şi să nu vadă sarcinile care-i revin. Perspectivele de viitor schi­ţate şi criticile formulate cu privire la lipsurile existente aruncă o lumi­nă vie, pînă departe, pe drumul că­tre comunism. Şi dacă era necesară o subliniere şi mai pregnantă a în­gemănării destinului operei literare, a însăşi creatorului cu viaţa şi soar­ta poporului său. cu istoria şi viito­rul ţării, atunci cuvintele secretaru­lui general al partidului deschid noi, ample spaţii de cunoaştere şi înţe­legere — din perspectiva materialis­mului dialectic şi istoric — a însăşi esenţei profund umane a creaţiei noastre artistice, inspirată din reali­tăţile noastre, slujind idealurilor so­cialiste ale societăţii româneşti. în acesfe condiţii este clar că scriitorul nu se poate limita la a în­­virti firul de iarbă in jurul degetu­lui cînd răsare luna. Nici nu va fi destul să scrii la sfîrşitul unei poe­zii onirice „trăiască R.S.R.“ sau „P.C.R.“ ca să primească bunul de tipar şi cuvenitul drept de autor în pecunie plătită de clasa muncitoare. Deci se ridică problema răspunderii faţă de munca şi viitorul celor ce muncesc. Mai mult ca orieînd, scriitorul îşi revendică apartenenţa la un ideal de viaţă şi are menirea de a se face exponentul activ, dinamic al unei con­ştiinţe sociale în continuă transfor­mare şi îmbogăţire. Postura de mar­tor pasiv, distant, nu a fost niciodată caracteristică creatorului român, sau extinzînd, poporului nostru, a cărui vocaţie constructivă, participarea in­tensă la viaţa cetăţii s-au manifestat cu vigoare de-a lungul istoriei. Con­ştiinţă a timpului său se dovedeşte a fi numai acel creator angajat prin întreaga sa operă, prin totalitatea ac­telor creatoare şi cetăţeneşti la fău­rirea destinului unui popor. Legat or­ganic de acest destin, participînd la făurirea lui, scriitorul este chemat a se face purtătorul ideilor celor mai înaintate, captează nu numai solici­tările timpului său, imperativele şi tensiunile acestuia, ci, in cel mai înalt grad, se constituie avanpost al progresului, înrâureşte, prin arta sa, însuşi sistemul de viaţă şi gîndire al lumii sale. Cu adevărat „om al vea­cului“, poate fi doar acel scriitor care ştie să recepteze. în modalităţi multiple, fluxul vieţii, care părticică la viaţă şi, totodată, acel ce dă vie­ţii, orizontului spiritual, noi valori, dimensiuni tot mai largi. Martor al timpului şi făuritor al lui, iată valen­ţele perene, profund umane ale scrii­torului socialist. In acest perimetru, opera de artă îşi va manifesta „ dip plin înrâurirea tonifiantă, va reali­za dialogul viu intre creator şi masele de cititori. Casa de cultură din Piteşti Foto ; Gh. Vinţilâ Forţa idealului revoluţionar, intr-o patetică evocare scenică „infrîngere", după A.A. Fadeev, în interpretarea Teatru­lui Academic „Vladimir Maiakovski" din Moscova Pentru a doua oară oaspete al ţă­rii noastre, Teatrul Academic „Vla­dimir Maiakovski“ din Moscova, sol strălucit al artei scenice sovietice, şi-a început seria reprezentaţiilor bucureştene prezentând marţi piesa „Infrîngere“ — realizare artistică ce s-a bucurat de un succes deosebit, fiind primită cu interes şi căldură de publicul bucureştean ca şi — cu cî­­teva.zile înainte — de cel piteştean. Spectacolul oaspeţilor sovietici are la bază o dramatizare (realizată de M. Zaharov — care semnează şi re­gia — şi de I. Prut) după nuvela cu acelaşi titlu a lui Alexandr Fa­deev. După cum ne reamintim, ,,In­­fringere“ este una din primele şi cele mai de ecou lucrări din litera­tura sovietică inspirată de realităţile eroice ale războiului civil. „Infrîngere“ reflectă o pagină din măreaţa epopee a luptei poporu­lui sovietic — desfăşurată de la ţinuturile Balticei pînă la cele ale Orientului îndepărtat — pentru a­­părarea cuceririlor revoluţionare ale primului stat al muncitorilor şi ţă­ranilor, pentru înfăptuirea înaltelor idealuri ale socialismului. O pagină de eroism şi de dăruire revoluţiona­ră care a atras admiraţia întregii o­­meniri progresiste. EI însuşi participant — in perioa­da anilor 1919—1920 — la mişcarea de partizani din Orientul îndepărtat, A. A. Fadeev evocă în această lu­crare de tinereţe destinele emoţio­nante, existenţa zbuciumată, re­zistenţa eroică a partizanilor dinPri­­morie împotriva duşmanilor regimu­lui sovietic — a albilor şi a inter­­venţioniştilor japonezi. Eroii cărţii lui Fadeev sínt Baklanov, Meteliţa, Staşinski, Dubov, Goncearenko, Va­ria şi Morozka, care, ca şi atîţia al­ţii, alcătuiesc detaşamentul condus de Levinson, detaşament încercuit de duşmani ; în condiţiile dintre cele mai aspre, de lipsuri şi foame, de perpetuă hărţuială, suferind nu o dată înfringeri temporare, luptînd cu mari sacrificii, inclusiv al propriei vieţi,, ei reuşesc să îndeplinească to­tuşi ordinul de a menţine detaşa­mentul ca unitate combativă. Mesa­jul trainic şi vibrant al evocării il constituie — alături de omagiul adus existenţei zbuciumate a luptătorilor omagierea măreţelor idealuri, care i-au însufleţit, care i-au format, i-au înnobilat şi le-au alimentat dîrzenia, eroismul ; patosul revoluţionar, înţe­legerea profundă a datoriei, credin­ţa în ideile pe care le slujeau, cte­­dinţa în viitorul pentru care se jert­fesc — omagierea biruinţei lor etic« supreme. Dramatizarea lui M. Zaharov şi I. Prut păstrează o mare parte a mo­tivelor şi chiar a , personajelor şi situaţiilor operei literare, retopindu-le înţr-o succesiune de secvenţe de fac­tură poematică deopotrivă remarca­bili ^‘Tiecare'in sine şt în patetieW1 lor coerenţă. Iar spectacolul, monti-“ mental, de largă respiraţie şi de pu­ternic ecou în conştiinţe al actorilor moscoviţi reprezintă o remarcabilă montare a acestei dramatizări. • El atestă — aşa cum s-a arătat şi în presa sovietică — efortul, de va­lorificare creatoare, plină de origina­litate, a tradiţiei artistice create de N. Ohlopkov, unul dintre principalii animatori pe care i-a cunoscut Tea­trul Academic în istoria sa mai re­centă : efortul de a realiza opere scenice originale, pline de inedit, de zguduitor patetism şi de puternică expresivitate ; efortul de a aduce pe scenă viaţa adevărată, clocotitoare, năvalnică — conferind, totodată, in­terpretării realiste semnificaţii şi vir­tualităţi simbolică, generalizatoare. In realizarea impresionantului specta­col care este „Infrîngere", virtuţilor dramatizării şi ale notabilei gîndiri şi inventivităţi regizorale a lui M. Za­harov li s-au adăugat originalitatea şi frumuseţea soluţiilor scenografice şi plastice (V. Levental), caracterul inspirat al muzicii (A. Nikolaev) şi ai mişcării scenice (N. Rijenko, V. Smirnov-Golovanov). Sint reînviate pe scenă, emoţionant, lntîmplările prin care trec oamenii detaşamentului de partizani condus de Levinson, marşul lor legendar, mo­mentele importante ale destinului lor uman, la configurarea cărora starea excepţională de război, condiţia de luptător şi-au pus o pecete de neşters. Sint reînviate momentele importan­te ale maturizării şi creşterii conşti­inţei lor revoluţionare. Sint reînvia­te momentele însemnate ale formă­rii, cristalizării şi afirmării persona­lităţii de conducător a lui Levinson şi a creşterii autorităţii lui faţă de cei în fruntea cărora ştie că se află pentru a-i conduce către victoria su­premă. Scene de mase, de puternic dina­mism şi de excepţională frumuseţe plastică, narate într-un ritm viu, energic şi revelatoare pentru pato­sul revoluţionar al spectacolului, al­ternează cu momente de tulbură­toare poezie. Spectacolul subliniază cu consec­venţă o dată cu dimensiunea eroică — ecoul bric al întîmplărilor şi evenimentelor, felul în care ele se răsfrâng în conştiinţe, favorizînd eflorescenţa unor sentimente pină atunci nebănuite, de mare puritate şi rară temeinicie, modelînd caracte­re, determinînd hotărâri, atitudini. EI conţine nu o dată o notă de ine­fabil, înnobilată de aspiraţie, de pa­siune, de suferinţe. Prezentîndu-ne „Infrîngere“, Tea­trul Academic „Vladimir Maiakovski“ ne-a făcut o convingătoare demon­straţie a valorilor sale artistice, a înaltelor valori interpretative de car« dispune teatrul sovietic. Intr-o compoziţie sobră, atent su­pravegheată, imbinind jocul concen­trat, interiorizat, cu cel temperamen­tal, violent. A. Djigarhanian, artist e'fnerit al R.S.S. Armene, a recreat memorabila figură a lui Levinson. La strălucirea şi torţa emoţională a spectacolului au contribuit de ase­menea, iîn aproape egală măsură, cei mai mulţi dintre interpreţi ; Igor Ohlupin (Morozka), Svetlana Mizeri (Varia), S. Nemoleaeva (apariţie ca de vis, de tulburătoare gingăşie, de­licateţe şi poezie), E. Lazarev (Me­teliţa). E. Kărelskih (Mecik). De asemenea ; K. Lilov, (Sta­şinski), O. Pecinikov (Cij), V. Sa­moilov (Moş Pika), V. Kozlov (Ba­klanov), K. Mukasian (Kubrak), A. Presnenţov (Goncearenko), B. Hi­­micev (Dubov) şi ceilalţi, prin in­terpretările ior, au contribuit la a recomanda încă o dată înalta, cu­noscuta profesionalitate şi măiestrie artistică, spiritul de echipă, al tea­trului moscovit. „înfrângere“ — spectacol reprezen­tativ al Teatrului Academic „Vladi­mir Maiakovski“ — s-a recomandat a fi o pledoarie convingătoare pen­tru o artă teatrală militantă. El a constituit o realizare ce ilustrează virtuţile pe care le poate dobîndi creaţia artistică atupci cînd se in­spiră şi reflectă viaţa, evenimente­le social-istorioe, lupta poporului pentru atingerea ţelurilor sale ma­jore. „Infrîngere“ a constituit o ma­nifestare revelatoare pentru frumu­seţea şi nobleţea artei cu mesaj, a artei angajate direct, entuziast, în atingerea acestor idealuri. Natalia STANCU Teatrul Academic „Vladimir Maia­kovski“ din Moscova, care se află în turneu în ţara noastră, a prezentat miercuri seara, la Teatrul „Giuleşti“» piesa „Copiii lui Vaniuşin“ de S. A. Naidionov. Spectacolul este pus în scenă de cunoscutul regizor A. Goncearov, maestru emerit al artei al R.S.F.S.R. Distribuţia valoroasă, care a cu­prins pe T. Karpova, artistă a po­porului a R.S.F.S.R., E. Leonov, ar­tist emerit al R.S.F.S.R., N. Ter- Osipian, Z. Libereiuk şi G. Vinogra­dova, artiste emerite ale R.S.F.S.R., a oferit un spectacol de înaltă ţinută. Spectacolul s-a bucurat de un deo­sebit succes, fiind îndelung aplaudat. (Agerpres) (Urmare din pag. I) dem la aceste întrebări ur­mărind istoria animalelor1* găsite la infractori cu pri­lejul arestării lor. Cînd şi-au dat seama că nu mai au altă. şansă, infractorii au recunoscut că áu furat cei şapte: porci (din care doi fuseseră vinduţi) de la C.A.P. din saţul Vă­căreşti, comuna Drăgă­­neşti de Vede. Firesc, organele de miliţie, după ce şi-au încheiat cercetă­rile au solicitat conducerii cooperativei o adresă ofi­cială din care să rezulte că au fost păgubiţi şi cer restituirea animalelor. O astfel de adresă era nece­sară la dosarul ce urma să fie înaintat- organelor de justiţie, probînd că avutul obştesc a fost reîntregit cu o parte din ceea ce s-a fu­rat. Dar conducerea coope­rativei se codea şi tot amina redactarea hîrtiei. „Eram de faţă cînd s-a fă­cut reconstituirea“ — ne-a spus plut. major Mihaî Mitu, şeful postului de mi­liţie din comună. „Hoţii au recunoscut că porcii au fost furaţi de la C.A.P.-ul din satul Văcăreşti, dar... in­ventarul care s-a făcut n-a arătat minusuri, ci... plu­suri. Aşa că, la început, ca să nu mai crească plusul animalelor neinregistrate, au preferat să nu recu­noască că porcii sint ai lor şi, de la preşedinte la paz­nic, au zis nu...“ Aşadar, hoţii susţineau şi probele confirmau că. de aici şi nu din altă par­te au furat animalele, dar cooperativa refuza să-i pri­mească pentru că nu-i a­­vea înregistraţi. Ce era de făcut ? In sprijinul lucră­torilor da miliţie a venit atunci un simplu caiet de evidenţă, aflat la padocuri şi utilizat la schimbarea paznicilor. Ce se întîm­­plase ? In faţa constatării că între soldurile scriptice şi cele din teren, reale, a­­par nepotriviri. locotenen­­tul-major de miliţie Ion Magiaru le ceruse anterior paznicilor ca la ora cînd iau in primire eîeclive.e porcine să noteze într-un caiet soldul exact. Şi astfel în caietul respectiv7, în seara premergătoare furtului au terior de către lucrătorii postului de miliţie din Dră­­găneşti de Vede in sectorul porcin al cooperativei, au evidenţiat din nou aceleaşi plusuri : la 17 februarie 1971 — 10 bucăţi, la 24 iunie 1971 — 12 bucăţi... Am ţinut să cunoaştem în legătură cu această si­tuaţie opinia celor cărora Ii s-a încredinţat averea coo­perativei. Şeful brigăzii zoo­tehnice. Dumitru Dragomir, a încercat să ne convingă că plusurile ar fi necesare răspundere pentru însuşirea unui bun... care nu lipseşte nimănui, care nici nu poate fi dovedit că a existat ? Preşedintele cooperativei, Ilie Udrea, ne-a replicat că „animalele sint lotizate du­pă greutate şi vîrstă şi că, deci, nu se poate sustrage oricum“, dar brigadierul zootehnic l-a contrazis pe loc (şi e de presupus că ştie mai bine situaţia din secto­rul său de muncă) afirmând că „nu există încă o loti­zare“ şi că „evidenţele se labil pentru orice gospodă­rie individuală, dar e cu atît mai necesar pentru ma­rea gospodărie cooperatistă, care cumulează averi de mi­lioane şi unde principiul bunei gospodăriri joacă ro­lul primordial pentru pros­peritatea ei continuă. A fi un bun gospodar ca preşe­dinte, contabil sau briga­dier într-o cooperativă agri­colă de producţie înseamnă in primul rind să cunoşti situaţia exactă a sectorului de responsabilitate, să ai o Fantome de vînzare la oborul de vite «părut 292 de capete, iar dimineaţa — 285, adică exact cu 7 mai puţin. Era un do­cument neoficial, dar, vor­bind obiectiv, era mai exact decit actele oficiale ! In faţa acestei probe, con­ducerea cooperativei a „ce­dat“ şi a redactat hîrtia ce­rută prin care recunoştea că porcii furaţi, deşi neeviden­ţiaţi în scriptele contabile, aparţin cooperativei şi cerea să le fie restituiţi. Aici s-a încheiat de fapt ciudata is­torie a furtului de la coope­rativa agricolă de producţie din satul Văcăreşti. S-ar putea crede că cele întîm­­plate au fost pentru toţi prilej de învăţare de minte şi că de-atunci încoace au ţinut o evidenţă exactă a animalelor. Dar n-a fost aşa. Controale executate ul­„pentru acoperirea mortali­­tăţilor“. Chipurile, dacă ai plus, atunci cînd îţi moare un purcel nu mai faci acte de scădere, treci unul viu în locul celui mort şi eşti scu­tit de efortul pe care l-ar cere întocmirea hirtiilor de scădere (!). — Dar dacă — Întrebăm noi — purcelul nu moare, ci e furat, aşa cum s-a intîm­­plat, ce se pune in locul rămas gol ? Tot unul din „rezervă“? — Fireşte. Doar aşa s-a întîmplat atunci cind au dis­părut cei şapte porci. Cu alte cuvinte, plusurile sint o adevărată mană ce­rească pentru tot felul de oameni necinstiţi, care se pot înfrupta din averea cooperatorilor fără teama că vor da socoteală cuiva. Cum şi de cine poţi să fii tras la ţin după numărul global şi nu pe loturi“. Cearta care a urmat între cei doi nu prezintă, credem, interes pentru cititori. Prezintă in­teres faptul relevat de aici, anume că lipsind lotizarea, dispariţia unui animal ma­tur poate fi trecută drept dispariţie a unui nou năs­cut, ba mai mult, pot fi fă­cute tot felul de substituiri, se înţelege, în dauna coope­rativei. Orice bun gospodar are o evidenţă precisă a averii sale, ştie exact, în orice mo­ment, ce bunuri are, care e starea lor, de ce animale dispune, care1 e vîrsta şi ca­litatea lor, pentru că numai aşa poate să-şi calculeze veniturile şi cheltuielile în aşa fel ca ultimele să nu le întreacă pe cele dinţii. E un principiu străvechi gi e va­evidenţă clară a întregii averi, ţinută la zi cu pre­cizie matematică. Mai în­seamnă să nu tolerezi nici un fel de abateri de la ri­gorile acestor evidenţe şi care ar deschide calea ne­cinstei. Crearea unor „re­zerve“ neevidenţiate în acte (de multe ori cu scopul ne­mărturisit de a se ocoli con­tractele cu statul şi a se face valorificări la preţuri mai mari prin piaţa liberă !) dau numai iluzia realizării unor beneficii suplimentare. In realitate, prin astfel de „re­zerve“ se încurajează hoţia, specula şi tendinţa spre că­pătuială rapidă a cîtorva care se îmbuibă pe seama celor mulţi, a celor care produc efectiv, se diminu­ează averea cooperativei gi. in ultimă analiză, se loveşte în economia statului, care este frustrat de o parte di« contribuţia pe care coopera­tivele agricole de producţie o aduc in ansamblul efor­tului general. Iată, deci, că acolo unde dezordinea — în cazul da faţă, cu bună1 ştiinţă între­ţinută — se înstăpîneşte ca la ea acasă, unde sint în­călcate cele mai elementar* norme de evidenţă şi ges­tiune, hoţii se mişcă în voia lor. Pentru ei, „încurcătu­rile“ de acest gen sint o adevărată mană cerească. Ce fericire ar fi pe capul lor dacă mai multe unităţi — eventual, nu numai din agricultură ! — ar practica dubla contabilitate sau, ca să-i spunem pe nume, ges­tiunea frauduloasă, ca la Drăgăneşti de Vede ! Din­colo de această glumă ama­ră, se cuvine să vedem se­riozitatea problemei, să în­ţelegem că o evidenţă in­corectă a avutului obştesc este primul şi cel mai im­portant pas spre păgubirea Iui. Intrucît C.A.P. Drăgăneşti de Vede nu este singura unitate — după sesizările adresate nouă — unde se practică asemenea „eviden­ţe“ cu bună ştiinţă încur­cate, rugăm conducerea U.N.C.A.P. să comunice opi­niei publice punctul său de vedere. Este nevoie de mă­suri ferme, hotărâte care să închidă o dată pentru tot­deauna acest robinet lăsat intenţionat deschis de di­verse elemente certate cu corectitudinea — robinet prin care se scurge, la ca­nalul pricopselii unuia şl altuia, o parte din avutul obştesc.

Next

/
Thumbnails
Contents