Scînteia, mai 1972 (Anul 41, nr. 9135-9164)

1972-05-14 / nr. 9147

PAGINA 2 ! FAPTUL DIVERS Hidroforul si... liniştea lui nu i s-a Intimplat ca, in toiul nopţii, să nu tresară, spe­riat, la auzul unui zgomot pu­ternic : hidroforul ! Iată insă că Ionel Simionescu şi Ion Mareş, de la întreprinderea de admi­nistraţie locativă „Herăstrău“ din Capitală, au reuşit să pună la punct un tip de hidrofor... si­lenţios. Secretul acestuia constă in faptul că pompa, spre deose­bire de hidrofoarele cunoscute, este submersibilă, fiind sus­pendată în interiorul rezervoru­lui de apă, fapt care înlătură total vibraţiile puternice pro­duse la aspersarea apei — vi­braţii transmise cu consecinţele cunoscute, de-a lungul coloane­lor metalice ale blocurilor. Ob­­ţinînd şi o importantă reducere a consumului de energie pen­tru aducţiunea apei în pompă, invenţia, recent brevetată, este o realizare în jurul căreia, toc­­maai pentru că asigură liniştea, se va face... „zgomot“. Cu şi fără nas De mai multă vreme, Radu Liviu Ionescu, medic stomatolog la circumscripţia medicală C.F.R. Mărăşeşti, îşi crease o clientelă proprie, din afara salariaţilor de la calea ferată. Desigur, nu din altruism. Pentru orice trata­ment, dumnealui percepea „o taxă“ al cărei cuantum depin­dea de felul cum ajungea cu pacientul la învoială. In urma unor cercetări recente, între­prinse de către organele in drept, s-a stabilit că el a în­casat, în acest fel, citeva zeci de mii de lei. Transformase, după cum se vede, cabinetul instituţiei intr-un adevărat cabinet particular. Şi intrucit şeful serviciului medical de la Direcţia regională C.F.R. Ga­laţi ii era naş, nu-şi făcea nici un fel de griji din această pri­cină. Pină acum citeva zile, tind, surprins efectuind aseme­nea tratamente, şi-a dat seama că, de fapt, nașul său n-are cum .­Să-l salveze.vMaistro. Alunul gigant Printre arborii care Împodo­besc grădina unuia dintre fru­moasele popasuri turistice de pe Valea Oltului — Hanul din­tre nuci de la Ioneşti (Vîlcea) — se află şi un alun, care nu e cu nimic mai puţin falnic de­cât ei . Avind o vîrstă de pes­te 60 de ani, acesta este, spre deosebire de confraţii săi atît de des întilniţi prin crângu­rile noastre, un copac în toată puterea cuvîntului. El are o înălţime de peste 25 metri, iar la baza circumferinţei tulpinei măsoară aproape 2 metri. Constituind un exemplar unic pentru această zonă, localnicii îl protejează ca pe un veritabil monument al naturii. Virajul vinului la volanul autocamionului cu remorcă 21—VS—1269, Ale­xandru Bojoagă transporta, printre altele, şi două butoaie de vin pe şoseaua Sebeş-Si­­biu. Pe cînd trecea prin stilul Apaldul de Sus, mai mulţi lo­calnici i-au făcut semn să o­­prească, deoarece işi pierduse o parte din marfă. A.B. a oprit şi s-a convins , la un viraj, in­tr-o pantă de 9 grade, execu­tat în afara părţii carosabile, două butoaie cu vin „viraseră“ şi ele in sens contrar, rupind oblonul şi sărind din maşină. Cu acest prilej s-au dus pe apa simbetei 3 160 litri de vin, In valoare de 38 000 lei. Acum, organele in drept urmează să precizeze cui trebuie să i se facă nota de plată. După faptă împuternicită să încaseze co­tele de întreţinere şi fondurile de rulment la Asociaţia locata­rilor din complexul Pieptănari din Capitală, Elisabeta Puia, cu ajutorul lui Vasile Limbenciuc, a început să înscrie în registre­le de casă sume mai mici decit cele real incasate, reuşind să sustragă astfel aproape 70 000 de lei din fondurile locatari­lor. Recent, prin sentinţa pro­nunţată de secţia a II-a penală din cadrul Tribunalului Muni­cipiului Bucureşti, E.P. a fost condamnată la 8 ani închi­soare, iar copărtaşul ei la 4 ani închisoare. Pedepse meritate, pe măsura faptelor. Rubrice redactate de Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID şi corespondenţii „Scînteîi* I O temă importantă în învăţămîntul de partid: RĂSPUNDEREA MUNCITORULUI PENTRU CALITATEA PRODUSELOR REALIZATE Aplicarea la viaţă a programului elaborat de partid pentru îmbunătă­ţirea activităţii ideologice a deter­minat, in organizaţiile din munici­piul Reşiţa, o evidentă ridicare ca­litativă a propagandei de partid, a­­sigurindu-i, totodată, o mai temeini­că legătură cu viaţa, cu obiectivele de zi cu zi ale perfecţionării Între­gii activităţi, ale mobilizării oame­nilor la indeplinirea politicii parti­dului. In ce măsură se regăsesc a­­ceste caracteristici dinamice si in desfăşurarea invătămintului de partid in citeva din marile întreprinderi ale acestui important centru industrial al tării ? ...Stăm de vorbă cu Fov. Gheorghe Papavă, secretarul comitetului de partid din secţia R.M.A.S. a combi­natului siderurgic. O primă consta­tare. Intre problemele care au făcut obiectul a numeroase dezbateri in ca­drul invătămintului de partid. Îmbu­nătăţirea calităţii produselor a ocupat un loc central. Şi nu la modul gene­ral, rupt de viaţă, de uzină, ci, dim­potrivă, puternic ancorat in realita­tea acestora. In cele şase organi­­zaţii de bază din secţie, atît cursan- Bi­ţii, cit şi propa­­gandiştii au făcut din calitatea pro­duselor o deviză, o problemă cu un profund ecou in conştiinţa oamenilor. — Noi am pornit de la indicaţiile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, subli­niază interlocutorul nostru, care ara­tă că ridicarea calităţii produselor, realizarea de produse cu caracteris­tici tehnico-funcţionale superioare trebuie să constituie o preocupare de prim ordin, una din sarcinile de cea mai mare însemnătate a tuturor mun­citorilor, inginerilor şi specialiştilor din industria noastră socialistă. Tocmai de aceea majoritatea teme­lor dezbătute au cuprins şi un capitol aparte consacrat măsurilor politice şi economice menite a contribui la ridicarea calităţii şi a eficienţei în­tregii noastre activităţi, la cultivarea în conştiinţa oamenilor a unei atitu­dini noi, înaintate faţă de muncă, faţă de comandamentele majore ale pro­ducţiei. Abordarea lecţiilor la Invăţămîn­­tul de partid intr-o asemenea viziu­ne, coroborarea acestora cu planul de măsuri privind perfecţionarea şi îmbunătăţirea întregii activităţi ideo­logice şi cultural-educative au dat, desigur, bune rezultate. In anul de invătănţint curent, toate lucrările e­­fectuatte au fost de cea­ mai bună ca­litate, in jurnalul „de bord“ al sec­ţiei, rubricile „reclamaţii“, „stagnări în producţii“ pe seama acestui indi­cator au rămas imaculate. ...Continuăm investigaţia la uzina constructoare de maşini. Fiind zi de lecţie, participăm la două dezbateri din organizaţia de bază de la secţia turnătorie de fontă şi neferoase. Cele două cercuri de studiere a politicii economice a P.C.R. — propagandişti Leopold Sauer şi, respectiv, Ion Rus — dezbat aceeaşi temă : „Capa­citatea de producţie a întreprinderii". Fireşte, este meritorie şi de primă importanţă abordarea unei tematici economice în cadrul cercurilor învă­­ţămîntului de partid, menită a a­­profunda — sub aspect politic — o­­biectivele majore ale producţiei, a lega, astfel, invăţămintul de viaţă, de realitate, de preocupările diurne ale fiecărui colectiv. Cum s-au reflectat însă problemele specifice secţiei res­pective în cele două dezbateri amin­tite ? Cuprinzind nu mai puţin de 10 capitole fiecare dintre ele constituind aproape o lecţie de sine stătătoare, tema predată de tov. L. Sauer a abundat în tehnicisme şi elemente teoretice, aproape fără vreo legătură concretă cu secţia. Deşi, cum spu­neam, lecţia a avut 10 capitole, ele nu au cuprins, fie şi tangenţial, re­feriri la necesitatea Îmbunătăţirii ca­lităţii produselor, in strinsă legătu­ră cu tema abordată. Mai mult, nici unul din aceste capitole nu a relevat neajunsurile din secţie, modul în care comuniştii, organizaţia de partid mo­bilizează oamenii la folosirea inte­grală, judicioasă şi eficientă a capa­cităţilor de producţie, la instaurarea unui climat de muncă menit a con­tribui efectiv la ridicarea calităţii produselor executate aici. Legarea expunerii şi a discuţiilor de producţie, de problemele specifice cu care sunt confruntaţi oamenii din secţie era cu atît mai necesară cu cit aici există încă importante capaci­tăţi, mecanisme şi utilaje neindea­­juns folosite, ceea ce se răsfrânge ne­gativ, fireşte, şi în calitatea pro­duselor. Semnificativă, in acest sens, a fost opinia unor cursanţi — Ion Cioară, Marin Negrilă, Ion Sirer și Dumitru Cocar — exprimată la so­licitarea noastră, după încheierea dezbaterilor la cercul condus de pro­pagandistul I. Rus. Ei au fost de pă­rere că, în locul frazelor generale, a­­bundente în dezbateri, mult mai util ar fi fost, bunăoară, un calcul con­cret care să explice: ce producţie s-a pierdut datorită neutilizării integrale a capacităţilor de producţie in 1971 şi in primele luni din acest an, care sunt cauzele întreţinerii necorespun­zătoare a utilajelor, aprovizionării neritmice, numărului mare de re­buturi, absenţelor nemotivate — pro­bleme de mare actualitate şi nere­zolvate nici în prezent în secţie. „Omisiunea"­ surprinde cu atît mai mult cu cit, se ştie, la Conferinţa pe ţară a cadrelor de conducere din in­dustrie şi construcţii, tendinţa folo­sirii incomplete şi neraţionale a uti­lajelor, a capacităţilor de producţie a fost ferm combătută. Relevînd că dau efectul economic scontat şi sub­liniind însemnatele rezerve in utili­zarea mecanismelor şi a utilajelor, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a che­mat organizaţiile de partid să urmă­rească cu perseverenţă aceste proble­me, rezolvarea lor constituind o în­datorire de frunte a comuniştilor, a tuturor cadrelor de conducere. Ancorarea expunerilor şi a dezba­terilor din învăţămîntul de partid in realitatea cotidiană a uzinei, în pro­blemele ei specifice este reclamată, evident, nu numai în legătură cu pro­ducţia ei, în mod deosebit, şi cu oamenii care o realizează. Modul în care cursanţii işi însuşesc şi apli­că în practică cunoştinţele teoretice, cu deosebire preocuparea organiza­ţiilor de partid pentru ca toată mun­ca politică, propaganda, întreg regis­trul mijloacelor politico-educative să se adreseze, in primul rând, conştiin­ţei muncitorilor in bătălia pentru a asigura produselor o calitate irepro­şabilă, sunt, evident, tot atîtea pro­bleme care se cer in mod im­perios a fi abordate de învăţă­mîntul de partid. Sigur, toate acestea sunt lucruri cunoscute la Reşiţa. Nu '"Şi aplicate fafta? La cele doua dez­­iz­bateri­ amintite, precum şi­­la cursul, de Studiere a Statutului P.C.R., la cercurile de studiere a proble­melor societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi, respectiv, la cel de e­­ducaţie moral-cetăţenească — ambele de la întreprinderea de construcţii şi montaje metalurgice — expunerile nu au făcut nici o referire la oamenii cărora propagandistul li se adresa, nu au adus în discuţie fapte, întîmplări, atitudini de la locul de producţie res­pectiv pentru a stimula pe această cale dezbaterile. Şi cite nu erau de spus... In secţia turnătorie de fontă de la uzina constructoare de maşini, bunăoară, organizaţia de partid nu a reuşit îndeajuns să evidenţieze, in cadrul învăţămîntului de partid, în­semnătatea politică, economică şi so­cială a necesităţii îmbunătăţirii con­tinue a calităţii produselor. Prea pu­ţine sunt aici acţiunile cu ecou in con­ştiinţa muncitorilor menite să deter­mine, din proprie iniţiativă, măsuri care să se soldeze cu realizarea unor produse calitativ superioare, cu crea­rea unei opinii exigente, combative, împotriva celor care produc rebuturi. Numai aşa se explică de ce anul tre­cut în secţie s-au rebutat piese în valoare de 6,8 milioane lei , nemulţu­­mitoare sunt şi rezultatele din prime­le luni ale anului curent. Discutarea acestor probleme la invăţămintul de partid ar fi contribuit, desigur, la de­pistarea cauzelor care generează a­­semenea fenomene negative, ar fi o­­rientat oamenii spre stabilirea unor măsuri eficiente pentru înlăturarea lor. Desigur, abordarea problemelor la invăţămintul de partid In strinsă le­gătură cu viaţa, cu uzina, este condi­ţionată, firesc, de conţinutul şi ţinuta prelegerilor, de modul în care sunt or­ganizate şi canalizate discuţiile. O expunere bazată pe documentele şi tezele generale ale partidului nostru, pe Învăţătura marxist-leninistă, in­­tr-o deplină concordanţă cu viaţa, in strinsă interdependentă cu realitatea înconjurătoare, este, desigur, prefera­bilă unei aşa-zise conferinţe teoretice, abstractă, ruptă de preocupările coti­diene ale auditoriului. Practica a dovedit, de asemenea, utilitatea dez­baterilor vii, a dialogurilor antrenan­te, la obiect, stimularea atitudinii combative, exigente faţă de neajun- suri. Dar, la cercurile de invătămint de partid la care ne-am referit, nu se procedează in acest mod. Alte cauze care diminuează, în a­­ceeaşi măsură, eficienţa educativă a invătămintului de partid le aflăm la I­C.M.M.R., unde discutăm cu Zamfir Crăiete, propagandist la cursul de studiere a problemelor societăţii so­cialiste multilateral dezvoltate. Ex­punerile suferă de acelaşi neajuns , abundă în generalităţi, nu aduc as­pecte concrete din viaţa întreprinde­rii, întrebat de ce la unele teme nu sunt combătute diferitele atitudini re­trograde de pe şantierele unităţii, ca­litatea necorespunzătoare a unor lu­crări, propagandistul a răspuns : „fiindcă nu le cunosc“. Să reţinem că interlocutorul nostru este... direc­tor administrativ al întreprinderii. Un alt propagandist de aici, solicitat să relateze de ce nu aduce în dez­batere aspecte ____________ concrete din viaţa colectivului, spre a stimula spi­ritul critic, exigenţa, ne-a răspuns: „De cite ori am încercat să critic, să stimulez dezbaterile pe această cale, nu m-a auzit nimeni. Şi apoi, de ce să critic numai eu ?“ Comentariile sunt de prisos. Acestor neajunsuri semnalate in ancheta de faţă li se adaugă altele care reduc considerabil potenţialul educativ al învăţămîntului de partid : de multe ori lecţiile se amină, nu este contro­lat studiul individual al cursanţilor , analizele întreprinse de unele comi­tete de partid, deşi relevă o frecvenţă necorespunzătoare la cursuri, lipsa unor propagandişti de la instruiri, faptul că, la dezbateri, în multe ca­zuri, iau cuvîntul sau sînt numiţi me­reu aceiaşi oameni, iar controlul e­­xercitat de organele de partid vi­zează, de regulă, cercurile mai bune, lipsindu-le, în schimb, pe celelalte, care ar avea efectiv nevoie de a­­cest ajutor, nu se reflectă in îmbu­nătăţirea efectivă a invătămintului de partid. Acestea sunt, evident, neajunsuri care trebuie cit mai grabnic înlăturate. Lichidarea lor trebuie să concentreze în mai mare măsură atenţia Comite­tului municipal de partid Reşiţa,’ Care «nu sra ocupat sistematic de îndruma­rea şi desfăşurarea învăţămîntului de partid spre a ajuta organizaţiile de bază să realizeze legarea cunoştinţe­lor teoretice de practică, să-l trans­forme intr-un puternic instrument de mobilizare a oamenilor la îndeplini­rea în cele mai bune condiţii a obiec­tivelor economice şi social-politice. Ioan VLANGA Florea CIOBANU VIAŢA DE PARTID „Am 12 scaune vechi , m-am adresat deunăzi meş­terului de la atelierul de mobilă şi tapiţerie de pe str. Mihai Eminescu. S-au cam birbuit arcurile. S-au cam prăpădit căptuşelile. Am adus aici unul de probă. Cu­ Îmi iei să le re­pari pe toate ?“ A luat omul scaunul la mină, i-a dat încetişor ocol cu privirea, l-a răsturnat, l-a ciocănit şi, in fine, s-a pronunţat : — Păi... Să zic aşa, nu trece mult de 1 400. — 1 400 ? — Da. Cam 120 de lei şi ceva pentru fiece scaun. — Mai ieftin nu laşi ? — l-am întrebat eu intr-o doară. — Nu, nu se poate mai ieftin. Preţul e fix. Am stat in cumpănă. Cam scump. Dubios de scump. Am plecat la altă unitate — Meştere, i-am zis şi­­meşterului de la unitatea de mobilă şi tapiţerie de pe strada Taras Sevcenco, am 12 scaune vechi... Omul s-a uitat lung la scaunul de probă şi a spus scurt : — 1 600. Specialistul de la atelie­rul de pe Taras Sevcenco a făcut pe loc şi descompune­rea preţului. Uite, a zis el, adit fac cuiele, atlt arcu­rile, atît... In total 132 lei reparaţia unui scaun. O eroare de calcul ? Fa­cem exact 300 de paşi şi in­trăm in atelierul de mobi­lă şi tapiţerie de pe Calea Moşilor (colţ cu Taras Şev­cenco). — Meştere... Dar cit ai zice... scaun meşterul făcuse din ochi „compunerea“ preţului : — Costă exact 1 800 lei Cam 150 lei pentru bucată. Uluiţi de jocul preţuri­lor, de viteza astronomică cu care se modifică, fără nici o justificare, tarifele, am făcut la rîndul nostru un calcul : 1 800 lei (tari­ful pretins la unitatea de pe Calea Moşilor) minus­­ 400 lei (tariful pretins la prima unitate) egal cu­ 400 lei. Este o sumă aprecia­bilă, pe care un client re­almente interesat să-şi re­pare mobila ar fi dat-o (avind ghinionul să se a­­dreseze unităţii de pe Ca­lea Moşilor) cu totul şi cu totul inutil. Am păşit şi pragul unită­ţii ..Mobilă şi tapiţerie" de pe Str. 11 Iunie. — Meştere... — 12 scaune — zici T — 12... — 1 900 ! încă o sută de lei In plus ! Ne întrebam pină unde poate să urce scara preţurilor stabilite după bunul plac al unor oameni incorecţi ? Iată-ne la un ultim ate­lier de „Mobilă şi tapiţerie“ — cel de pe Şos. Mihai Bravu. Cerem deschis me­seriaşului de serviciu să ne calculeze preţul reparaţiei, nu din ochi, ci exact, după tarifele legale. Pare de ne­crezut, dar nu 1 400, nu 1 600, 1 800 sau 1 900 lei costa în realitate toată re­paraţia, ci... 900 lei ! Doar 75 lei pentru fiecare scaun ! Ne-am uitat cu atenţie pes­­te calcule, peste tarife. Totul era în ordine. Fără îndoială, reparaţia celor 12 scaune costa numai 900 lei. Atunci de ce unii au cerut cu 570, cu 600, cu... 1 000 (o mie !) de tei mai mult ? Ce reprezintă această dife­renţă, de-a dreptul scanda­loasă ? Nu reprezintă nimic altceva decit preţul servi­ciilor neefectuate. Nu e alt­ceva decit o grosolană şi intolerabilă umflare de ta-b­rif. Această practică, coco­loşită prin birourile şi prin atelierele cooperaţiei meş­teşugăreşti, ia uneori, ca în cazul nostru, forme grave, se identifică cu păgubirea cetăţeanului după bunul plac al unuia sau altuia din inşii puşi să răspundă de mersul unităţilor de in­teres public. Fireşte, am avut şi cu­riozitatea să aflăm ce Părere au cei Investiţi cu coordo­narea acestui sector atît de solicitat de public. Pe scurt am povestit vicepreşedinte­lui Moise Marin de la „Mobilă şi tapiţerie“ întim­­plarea cu cele 12 scaune. Iată, cuvînt cu cuvînt, „ex­plicaţiile“ date : — Peste tot trebuia să vă taxeze la fel. Noi nu avem preţuri diferenţiate de la o unitate la alta... — Ceea ce ne-aţi spus acum nouă ştie toată lu­mea. Noi întrebăm altceva­­de ce se practică asemenea „tarife“, de ce toleraţi a­­semenea fapte ! — Noi le-am spus la toţi tapiţerii să se orienteze numai după tarifele oficia­le, dar se mai produc aba­teri. Iată un răspuns care mai mult irită decit lămureşte ceva. E posibil ca nu vreo ocazie oarecare, coordona­torii tapiţeriilor să fi atras atenţia unităţilor din sub­ordine în sensul amintit. Şi ? Ce s-a rezolvat ? Ni­mic. E uşor de înţeles cau­za. Aici nu e vorba doar de a atrage mai rar sau mai des atenţia asupra unui lu­cru oarecare. E vorba de a întrona în unităţi un perfect spirit de disciplină faţă de preţ şi tarif. Umflarea pre­ţului sau tarifelor nu e un lucru oarecare, o banalita­te, ci atentat la bugetul so­licitantului de servicii, la buzunarul cumpărătorului. Cite un mistificator de pre­ţuri de la cooperaţia meşte­şugărească nu se sfieşte să spună cu voce tare : ,,Am pretins mai mult? Nu mi se poate intimpla nimic. Doar am eliberat chitanţă. Eu n-am băgat nimic in bu­zunar“. E o „teorie“ vicleană. Dacă „specialistul“ umflă tarifele, veniturile lui per­­sonale cresc şi ele direct proporţional cu încasările gentale de la populaţie. Ta­riful, preţul sunt absolut o­­bligatorii, ele au fost stabi­lite pe bază de calcule şi de aceea ignorarea lor nu poate fi tratată doar cu mustrări părinteşti, ocazio­nale, ci intră sub incidenţa articolelor de lege Gh. GRAURE Douăsprezece scaune şchioape pentru mai mulţi din cooperaţia meşteşugâreascâ COBORtND SCARA CINSTEI SI URCtND SCARA PRETURILOR DE LA 900 LA 1900 LEI „Anul trecut, pentru propaganda in domeniul protecţiei muncii s-au chel­tuit peste 51 milioane de lei, din care mai bine de 10 milioane in Bucureşti — ne spunea recent tov. Gh. Dăscă­­lescu, director in Ministerul Muncii. Este doar o parte din cele aproape două miliarde de lei cheltuiţi în 1971 pentru protecţia muncii. Acest efort financiar este pe deplin justifieat dacă ţinem seama că în condiţiile cândi au fost aplicate toate măsurile tehnice şi organizatorice, principala cale de prevenire a accidentelor de muncă o constituie Însuşirea temei­nică de către fiecare salariat a nor­melor de protecţie. Intr-adevăr, spre acest obiectiv se cer îndreptate eforturile tuturor ce­lor care au răs­punderi pe aceas­tă linie. In acest mmmmmmmmmm sens, statistica es­te revelatoare : peste 80 la su­tă din accidente­le de muncă au drept cauză sla­ba instruire, ne­glijenţa, neres­­pectarea norme­lor de securitate. După cum se ştie, întreprinde­rile au posibilităţi multiple pentru a combate negli­jenţa. Printre e­­le figurează in­structajele, ac­ţiunile din ca­drul cabinetelor de protecţie a muncii, panouri­le, afişele, fil­mul de specia­litate... Putem spune din capul locu­lui că in multe întreprinderi se desfășoară o ac­tivitate intensă — prin expuneri, afișe, filme etc. — pentru com­baterea acciden­telor de muncă. S-ar putea ci­ta în acest sens uzinele „23 Au­gust“, „Vulcan“, „Electroaparataj“, i^*^*^^*i* I.T.B., Filatura românească de bumbac, fabrica de confecţii şi trico­­taje etc., unde numărul accidentelor, datorită măsurilor întreprinse în a­­cest scop, a scăzut de la an la an. Tovarăşul Aurel Rădulescu, din Di­recţia norme şi echipamente a In­specţiei de stat pentru protecţia mun­cii, ne citează un exemplu edificator în această privinţă . „Inginerul-şef al unui complex petrochimic mi-a dat într-o zi întîlnire lingă „panoul al­bastru“. „Al treilea de la poartă“ — a precizat el. Probabil l-am confun­dat cu altul şi ne-am întîlnit cu întîr­­ziere. M-am scuzat şi l-am întrebat că reprezintă acel panou. „Ceva in le­gătură cu protecţia muncii“, mi-a răs­puns, dar n-a ştiut exact ce, deşi pa­noul era înalt cu­ o casă şi stă plantat acolo de cîţiva ani. Intrigat, am ches­tionat şi cîţiva muncitori asupra con­ţinutului panoului respectiv. Puţini şi-au adus aminte ce reprezintă. Mis­terul ? Nu e nici un mister. In multe, în prea multe locuri, panourile, afişe­le comunică privitorului nişte gene­ralităţi,,genul: „Respectat r­enor­mele de protecţie a muncii“. Pentru a asigura o mai mare varietate de mijloace vizuale de popularizare a măsurilor de protecţie a muncii, organele de resort au luat buna iniţia­tivă de a se tipări un catalog cu afişe sugestive pe baza căruia Între­prinderile pot face comenzi in raport de nevoi, de ordinul a mii şi zeci de mii de exemplare. Este o măsură bine venită intrucit, spre deosebire de alte mijloace de propagandă, afişele au avantajul că sunt ieftine şi pot fi frecvent schimbate şi mutate din­­tr-un loc in altul. In puţine locuri, din păcate, se acordă însă atenţia cuvenită achiziţionării si folosirii a­­cestor mijloace. Am cercetat statis­tica cheltuielilor de protecţie a muncii pe anul trecut. Pentru municipiul Bucureşti, de pildă, chiar dacă nu am putut afla cit se cheltuieşte se­parat pentru filme, cit pentru afişe, panouri etc., am putut, totuşi, să ne dăm seama că la unele unităţi condu­cerile administrative şi organele auxi­liare de protecţie a muncii subesti­mează la aşa măsură activitatea de popularizare în domeniul protecţiei muncii Incit au realizat „economii". A MUNCII nu au cheltuit nici măcar un leu in decursul anului pentru asemenea mijloace ! Printre aceste unităţi e­­conomice, tovarăşul Matei Manoliu, de la Consiliul municipal Bucureşti al sindicatelor, ne cita uzinele „Ven­tilatorul“, „I.P.R.S.“-Băneasa, „Steaua roşie“, „Tricodava“, filatura „7 No­iembrie“ şi altele. N-au fost oare necesare măsuri de propagandă în aceste unităţi ? Dimpotrivă ! Acci­dentele care au avut loc în unităţile amintite dovedesc doar că respectul faţă de normele de protecţie a muncii se află la o cotă foarte scăzută. Se cunoaşte foarte bine marea efi­cienţă a filmului de protecţie a muncii. Dar nu multe, foarte multe unităţi, printre care uzinele „Timpuri noi“, „Electroaparataj“. Centrala industria­lă de construcţii-montaj şi altele, sa­lariaţii ne-au sesizat faptul că fir­mele destinate popularizării norme­lor de protecţie a muncii sunt cu totul insuficiente, că apariţia lor pe ecra­nele cluburilor este o raritate. Pare de neînțeles: '­petftrrii di ' posibilități maflate f4rtttti 'prezentarea unor* astfel dfe filme există : cinecluburi ale" sindicatelor, aparate de proiecție in cadrul cabinetelor de protecție a muncii etc. Această bază materială nu este Insă folosită în mod judi­cios. Am vizitat şi câteva şantiere de construcţii (cunoscut fiind faptul că, in acest sector, frecvenţa accidente­lor este mai mare). Pe şantierul blo­cului din str. Eforiei 5-7, nici unul dintre instalatorii, zidarii şi vopsito­rii cu care am vorbit nu văzuse in ultimii ani un film de protecţie a muncii. Oare, intr-adevăr, să nu existe filme pentru aceste meserii ? — Numai In ultimii doi ani au fost realizate peste 130 de filme de pro­tecţie a muncii in şantierele de con­strucţii — ne spune tov. director Gh. Dăncălescu. Peste 60 dintre ele au fost date reţelei de difuzare a fil­mului pentru multiplicare. Astfel, au fost puse la dispoziţia Întreprinderi­lor judeţene numeroase copii. Contra unor sume accesibile, de ordinul câ­torva sute de lei, se pot comanda prezentări de filme cu aparatele şi operatorii reţelei de difuzare. Pe de altă parte, peliculele pot fi împru­mutate de către cabinetele de pro­­iM *aaaaai­tecţie a muncii. Am luat măsuri pentru a face noi filme. Lista celor puse la dispoziţia reţelei a fost pu­blicată anul tre­cut la revista „Protecţia mun­cii“ (nr. 8) şi este in curs de pregă­tire un catalog care va fi difuzat la Întreprinderi. Deci, filme exis­tă, posibilităţi de a se realiza mai multe şi de a le difuza mai bine, de asemenea, lip­seşte insă esenţia­lul ■— preocupa­rea conducerilor de întreprinderi, a sindicatelor de a utiliza pe scară largă, prin toate mijloacele — ca­binete de protec­ţie a muncii, clu­buri, cinemato­grafe, televiziune — filmul de popu­larizare a norme­lor de protecţie a muncii. In conclu­zie, se cere o mai mare preocupare de a aduce şi pre­zenţa muncitori­lor direct In fa­brică, la locul de muncă, filmele de acest gen. Ce arată investigaţia noastră . Că multiplele forme de popularizare a măsurilor de protecţie a muncii, de ri­dicare a eficienţei acestora sunt de­parte de a fi folosite pe măsura po­sibilităţilor existente. Dacă organis­mele de specialitate au început să acţioneze cu mai­­multă iniţiativă (recent, Inspecţia de stat pentru protecţia muncii a înfiinţat şi dotat un cabinet metodologic central de protecţie a muncii, care funcţionează ca centru de instruire pentru orga­nele de conducere din întreprinderi, pentru specialişti din domeniul pro­tecţiei muncii, pentru cadrele sindi­cale etc.), eforturile proprii ale În­treprinderilor — incepind de la ela­borarea unor planuri concrete de propagandă in domeniul protecţiei muncii şi continuind cu măsuri ope­rative, curente, de popularizare şi explicare a normelor ce trebuie cu­noscute de fiecare muncitor, cu munca ptfiCtiC* de i.wtrvirfi şi edu­care a tuturor » salariaţilor — sint încă reduse. 51 In această privinţă se impune un sprijin mai substanţial din partea inspectoratelor de protec­ţie a muncii, care, in virtutea atribu­ţiilor ce le-au fost conferite, pot şi trebuie să impună adoptarea celor mai diverse forme şi modalităţi pen­tru a asigura însuşirea şi aplicarea normelor de protecţie a muncii pină la ultimul salariat. Al. PLAIEŞU TRIBUTUL PLĂTIT NEGLIJENŢEI: 80 IA SUTA DIN ACCIDENTE SUNT DATORATE IGNORĂRII NORMELOR DE PROTECŢIE CÎND VÎND... CUMPĂRĂTORII — Hai mai repede, tovarășe, aștept aici de-o jumătate de oră ! — Ce mă grăbești așa ? Doar lucrez cu bani. Dumneavoastră sinteţi o sută, iar eu unul sin­gur. N-am 200 de miini. — De ce nu faceţi centre mai multe ? — întreabă cineva si­tuat spre virful cozii. — Da’ ce mă întrebi pe mine ? întreabă pe cine trebuie. Reprezentantul I.C.V.A. făcu o pauză. Apoi adăugă : — Degeaba te grăbeşti. Şi aşa d-tale nu-ţi iau sticlele. N-au etichetele... ridlite. La coada de la borcane... goa­le (unitatea nr. 17 a întreprin­derii centrale pentru valorifica­rea ambalajelor) fiecare vrea un loc mai in faţă, 40 de oameni, mai exact 10 de ,,vînzători“ de sticle şi borcane goale, şi-au lăsat toate treburile baltă şi stau grămadă la centrul de a­­chiziţionat borcane. De ce e îm­bulzeală ? E un fapt cunoscut — centrele şi achizitorii de am­balaje dispar de pe firmamen­tul comercial, amintind secvenţe din serialul „Invadatorii". In a­­cel­aşi timp insă, numărul cum­părătorilor-vinzători creşte o dată cu sporirea reţelei de ma­gazine, cu introducerea auto­servirii. Am căutat, fireşte, să găsim explicaţia fenomenului, lată o primă variantă pe care ne-o o­­feră Iov. I. Rădulescu, directo­rul I.C.V.A. : „Ne-au cam ple­cat remizerii, avem un număr insuficient de lucrători. Cei e­­xistenţi trebuie să facă faţă unor solicitări mai mari“. Suntem­ lămuriţi buştean, lată a doua variantă. Conform instrucţiunilor Ministerului Co­merţului la H.C.M. 2335/1967, organizaţiile comerciale au dreptul (chiar şi obligaţia) de a achiziţiona ambalaje de sticlă de la populaţie prin reţeaua proprie de magazine. Dar, cu mici excepţii, instrucţiunile fo­rului tutelar nu sunt respectate. Explicaţii, explicaţii... Caută şi te descurcă ! Oricum, un lu­cru este cert: cumperi intr-un minut sticla plină şi stai la coadă un ceas s-o vinzi goală ! George POPESCU SClNTEIA- duminică 14 mai 1972 vremea Timpul probabil pen­tru zilele de ÎS, ÎS şi 17 mai. In ţară . Condiţiile de Instabilitate a vremii se menţin şi în urmă­toarele trei zile. Aerul va fi variabil, cu tino­­ruri ipai accentuate, mai ales In cursul după-a­­miezilor, cînd vor că­dea ploi sub formă de averse, tnsotite pe a­­locuri de descărcări e­­lectrice. Vintul va sufla slab, pină la potrivit. Temperaturile minime vor fi cuprinse Intre 2 şi 12 grade, iar maximele Intre 12 şi 22 de grade, local mai ridicate. La Bucureşti . Vremea va fi uşor instabilă, cu ce­rul variabil, favorabil averselor de ploaie după-amiaza. Vint slab, pină la potrivit. Tempe­ratura in creștere u­­şoară.

Next