Scînteia, ianuarie 1973 (Anul 42, nr. 9378-9406)
1973-01-29 / nr. 9404
Realizarea ritmică a planului la nivel maximal impune FUNCŢIONAREA RIGUROASA A MECANISMULUI APROVIZIONARE - COOPERARE „Un lucru bine început este pe jumătate terminat“ , spune un cunoscut proverb, care îşi găseşte aplicarea şi în domeniul activităţii economice. Pentru aceasta, colectivele din numeroase întreprinderi se străduiesc să prevină orice întrerupere, orice încetinire în desfăşurarea fluxului tehnologic, obţinînd zi de zi volumul planificat al producţiei, să evite orice rămînere în urmă în îndeplinirea planului. Au posibilitatea să acţioneze în acest fel, întrucît aprovizionarea cu materii prime şi materiale se desfăşoară in mai bune condiţii, în conformitate cu programarea stabilită, iar relaţiile de cooperare se derulează mai bine decit în alţi ani. Intre unităţile care, printr-o judicioasă aprovizionare, au putut să imprime producţiei un ritm viguros, pot fi amintite Combinatul siderurgic Hunedoara, „Independenţa“ din Sibiu, „Emailul roşu“ din Mediaş, Fabrica de confecţii şi tricotaje şi „Postăvăria română“ din Capitală, „Mondiala“ din Satu-Mare, „Oltul“ din Sf. Gheorghe şi multe, multe altele. Există însă şi unităţi industriale care — datorită nerespectării de către furnizori a contractelor economice sau a programelor de cooperare, repartizării defectuoase a resurselor stabilite, prin balanţele materiale — nu obţin realizări superioare în producţie, în înfăptuirea sarcinilor planificate la nivel maximal. Intr-o asemenea situaţie s-a aflat, de pildă, Fabrica de motoare electrice din Piteşti, căreia Combinatul chimic , din Borzeşti i-a livrat cu întîrziere granulele din material plastic necesare confecţionării capotelor, piese absolut necesare la asamblarea motoarelor electrice. Pare de necrezut, dar la Fabrica de frigidere din Găeşti nu au putut fi finalizate produse de valori importante, din cauza lipsei unor sortimente de vopsele ce trebuiau asigurate de uzina „Policolor“ din Capitală, însuşi faptul că disciplina de plan şi contractuală a fost încălcată, cu consecinţe directe în activitatea productivă a unor unităţi, dovedeşte existenţa unor carenţe în concepţia şi organizarea relaţiilor între producătorii şi beneficiarii amintiţi. O asemenea stare de lucruri se menţine şi în colaborarea dintre unităţile constructoare de maşini care concură la realizarea anumitor tipuri de autovehicule sau tractoare. Astfel, în fabricaţia uzinei „Tractorul“ din Braşov s-a resimţit lipsa unor instalaţii hidraulice care trebuiau livrate de Uzina mecanică din Plopeni şi a unor tipuri de cauciucuri de la „Danubiana“ din Bucureşti, iar Uzina de autoturisme din Piteşti, a primit cu întîrziere unele materiale, repere şi subansamble de la Uzina de piese auto din Sibiu şi de la întreprinderea de industrie locală din Cimpulung Muscel. Cazurile de acest gen, semnalate in activitatea unităţilor respective şi in anul care a trecut, dovedesc faptul că anumite carenţe ale colaborării pentru fabricaţia de autovehicule şi tractoare nu au fost radical eliminate, că problemele asigurării integrale şi la termen a unor piese şi subansamble nu au fost rezolvate cum se cuvine, că nu s-au găsit şi adoptat încă soluţiile care, realmente, să aducă pe un făgaş normal aceste relaţii de cooperare. Slaba organizare a relaţiilor economice intre unele întreprinderi s-a făcut resimţită în aceste zile şi în activitatea Uzinei de vagoane din Drobeta-Turnu Severin , care nu are încă perfectate contractele cu unităţile ce trebuie să producă o serie de repere şi subansambluri, a uzinei textile „7 Noiembrie“ şi întreprinderii textile „Dacia“ din Bucureşti, ale căror programe de cooperare nu sunt stabilite in mod raţional. Desigur, o întrebare se impune : de ce s-a admis tergiversarea întocmirii judicioase a programelor de aprovizionare cu materiale, piese sau subansamble, începerea fabricării unor produse care nu au baza materială asigurată ? Analizăm, în acest context, situaţia ce s-a creat la Grupul industrial de petrochimie din Borzeşti. Majoritatea instalaţiilor unităţilor grupului funcţionează ireproşabil. O instalaţie însă, aceea pentru fabricarea alchilaminelor, dată nu de mult în exploatare, mai mult stă decit funcţionează. Cauza 7 Lipsa de materii prime, în special a amoniacului. Ing. Petru Bunea, directorul general al Grupului industrial de petrochimie Borzești, afirma că resursele ce le poate oferi furnizorul de amoniac nu corespund nici pe departe cu cele stabilite pe hirtie, prin contractul economic încheiat. — Tot necazul a apărut de la neintrarea în funcţiune la termenul stabilit — trimestrul IV 1972 — a unei instalaţii de amoniac la Combinatul de îngrăşăminte cu azot din Piatra Neamţ — ne-a explicat ing. Anatolie Vladic, director adjunct în Ministerul Industriei Chimice. Scontăm însă ca in trimestrul II, cel mai tirziu, şi această instalaţie să intre in circuitul productiv, iar pină la sfirşitul lunii ianuarie să se lichideze integral restanţele din livrarea amoniacului. Un lucru rămine cert. Chiar dacă asigurările privind recuperarea restanţelor la livrările de amoniac vor fi integral traduse în fapt, totuşi o instalaţie importantă nu a produs zile in şir nimic ori a produs sub capacitatea normală — şi aceasta înseamnă pierderi pentru economie. De altfel, in domeniul îmbunătăţirii planificării aprovizionării, al dirijării pe parcurs a resurselor mai sunt incă destule de făcut. Bunăoară, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini Grele a cerut, cu mult timp in urmă, acordarea prin balanţă a unei anumite cantităţi de silicat de sodiu. I s-a aprobat însă o cantitate mai mică şi, abia acum, cind unele întreprinderi, cum ar fi uzina „23 August“ din Capitală, au început să resimtă lipsa acestui produs, s-a dispus suplimentarea repartiţiilor. Tot acest minister a reclamat şi eşalonarea necorespunzătoare a livrării, pe trimestre, a unor produse chimice. Intr-o discuţie purtată cu ing. Erdős Ernest, director adjunct in Ministerul Industriei Chimice, s-au relevat posibilităţi de satisfacere în mare măsură a acestor cerinţe ale beneficiarilor. Deci, se poate. Dar de ce abia acum s-a ajuns la o asemenea concluzie ? Precizia de ceasornic în funcţionarea mecanismului aprovizionării şi cooperării interuzinale este o necesitate vitală pentru realizarea ritmică a producţiei, pentru îndeplinirea constantă a planului pe acest an la nivel maximal. Ministerele de resort și, mai ales, Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe trebuie, de aceea, să asigure realizarea planurilor de aprovizionare, respectarea riguroasă a contractelor economice, a disciplinei de plan şi contractuale. Corneliu CARLAN Gheorghe BALTA La festivitatea fruntaşilor lipseau motivat... fruntaşii Punctul doi pe ordinea de zi a adunării generale a salariaţilor Întreprinderii de exploatare a conductelor magistrale de gaz metan Mediaş, desfăşurată sâmbătă, 20 ianuarie , confirmarea secţiilor şi a brigăzilor fruntaşe în întrecerea socialistă pe anul 1972. „Pentru promptitudinea in intervenţiile de remediere a defecţiunilor care periclitează ritmicitatea livrării gazului metan pentru beneficiari, pentru numeroase dovezi de dirzenie şi spirit de abnegaţie, in fruntea întrecerii se situează secţia Mediaş, condusă de comunistul Ion Corobea, brigada comunistului Ioan Geangalou, din Sighişoara, sudorii Adolf Schuller şi Martin Mild din brigada Mediaş. Ştefan Costiniuc de la Sighişoara...“. Acest scurt „comunicat“ al prezidiului adunării a fost intîmpinat cu vii aplauze de întreaga asistenţă, fiecare dintre numele citate fiind binecunoscute de mult în întreprindere. Intr-un asemenea moment solemn, fiecare dorea să-i vadă şi pe fruntaşi, dar ei lipseau de la adunare. — încă din cursul nopţii — a dat explicaţie adunării directorul tehnic, dr. ing. Nicolae Simescu — fruntaşii noştri se află la lucru, pentru remedierea unei grave avarii intervenite la conducta „E“, din cauza variaţiilor mari de temperatură din zonă. Gazul, arzind cu putere pe o distanţă de 150 metri, punea în pericol alimentarea unor importante centre industriale, ca acelea din Borzeşti, Galaţi, Iaşi şi altele. — Dacă se află ei acolo, nu trebuie să ne facem griji — se auzi o voce din sală. Legătura cu echipele de intervenţie, conduse de comunistul Ion Corobea, nu s-a întrerupt o clipă. „Cu toate că pămîntul e îngheţat, am săpat un şanţ de peste 100 metri pentru depistarea fisurii". Apoi : „fisura s-a găsit, intervenim pentru remedieri"..., „deşi sudorii lucrează in costume de azbest, rezistă cu greu in flăcări, fapt pentru care s-a rinduit schimbul la fiecare 5 minute“..., „totul merge bine“... — Au fost 21 de ore de muncă neîntreruptă, in condiţii cu totul excepţionale — ne spune Mihai Tacăl, secretarul organizaţiei de partid pe întreprindere. Prin energia şi spiritul de abnegaţie al brigăzilor fruntaşe din Mediaş şi Sighişoara, marile unităţi industriale din Moldova şi-au putut continua activitatea in condiţii normale. A fost poate cea mai puternică şi mai concretă dovadă că fruntaşii noştri îşi merită din plin acest titlu de onoare al muncii Nicolae BRUJAN corespondentul „Scînteii" La doi paşi de port, într-o clădire din a cărei grădină se văd macaralele uriaşe şi se aud sirenele vapoarelor din larg, se află grădiniţa pentru copiii salariaţilor Direcţiei navigaţiei maritime din Constanţa. Circa o sută de copii, cei mai mulţi ai docherilor, sunt „proprietari“ cu drepturi depline ai acestei clădiri nu prea nouă, dar bine gospodărită şi care oferă cadrul potrivit pentru joaca şi odihna celor mici. Profitînd de faptul că „proprietarii“ erau foarte ocupaţi cu învăţatul numărătorii unor creioane colorate sau al unor noi cintece şi jocuri, am vizitat, la etaj, dormitoarele , în încăperile bine aerisite, calde, pătuţurile curate şi moi îi aşteptau pe locatari pentru somnul de dupăamiază. La parter , săli „de clasă“ mobilate cu mese şi scaune liliputane, îmbrăcate in huse viu colorate, dulapuri cu jucării şi materiale didactice, într-un colţ — un televizor, dar primit recent din partea întreprinderii (ca şi mochetele albastre nounouţe). — Nu ne lipseşte nimic, ne spunea una dintre educatoare. Dar dacă se intimplă totuşi să avem nevoie de vreo mică reparaţie, de intervenţia unor meseriaşi, ne adresăm comitetului de părinţi, format mai mult din mame, salariate in port şi, în cel mai scurt ,timp, primim ajutorul cerut. Grădiniţa a trecut de foarte puţină vreme sub tutela C.N.M., dar schimbarea nu bine este evidentă. Mobilierul — măsuţe, scăunele, paturi pliante — a fost făcut de meseriaşii întreprinderii. Ne-au executat chiar şi diferite materiale didactice mai pretenţioase. Nu mai departe decât ieri ne-a vizitat o întreagă comisie — în frunte cu directorul administrativ, Nicolae Drăghici, cu contabilul şef şi alţi factori de răspundere , care a stat de vorbă cu noi, a examinat clădirea și a întocmit o listă cu ceea ce mai trebuie făcut. Ni s-a spus, printre altele, că vom avea, în curind, încălzire centrală. Asemenea vizite, desigur nu sub forma unei comisii, primim zilnic. Intr-adevăr, intr-una din încăperi, unde lucra o echipă de meseriaşi, l-am întîlnit pe şeful serviciului administrativ, Dumitru Dinu. L-am întrebat cum de s-a reuşit ca, într-o perioadă de timp atit de scurtă, de cîteva luni doar, să se transforme această casă veche şi neconfortabilă într-un adevărat cămin plăcut şi sănătos pentru cei o sută de copii. — Foarte simplu şi fără multă cheltuială. Muncitorii noştri lucrează cu multă dragoste, peste orele de program, cind au ceva de făcut pentru grădiniţa copiilor lor. Cit despre materialele necesare, date fiind proporţiile reduse ale obiectelor, ele se procură din deşeuri care nu-şi găsesc altă întrebuinţare. — Veniţi des la grădiniţă 7 — l-am întrebat. — Zilnic. Nu sunt liniştit până nu văd că aprovizionarea cu alimente a bucătăriei s-a făcut, că toate instalaţiile funcţionează cum trebuie. Aceste vizite intră, dacă vreţi, nu obligaţiile mele profesionale, dar nu din obligaţie vin, ci de dragul copiilor şi caut ca vizitele mele să le fie cit mai utile. Mai ales acum, la început, cind se descoperă mereu cite ceva ce trebuie pus la punct. Grija, cu adevărat părintească, cu care este înconjurată grădiniţa de copii la Direcţia navigaţiei maritime din Constanţa nu este ceva ieşit din comun. Nici o întreprindere nu aşteaptă laude pentru că se îngrijeşte de copiii propriilor salariaţi. Am insistat insă asupra detaliilor ce ţin de latura gospodărească a activităţii acestei grădiniţe, deoarece în alte întreprinderi, micile griji de acest gen sunt împinse către periferia preocupărilor cotidiene importante, intrucit grădiniţa de copii nu este... unitate producătoare. De exemplu, la mică distanţă de C.N.M. se află o întreprindere soră — întreprinderea de construcţii hidrotehnice — autoarea noului port constănţean. Este adevărat, copiii constructorilor au şi ei la dispoziţie o grădiniţă. Deşi nu funcţionează intr-o clădire cu această destinaţie, ci în cîteva apartamente dintr-un bloc, ea se bucură de toate condiţiile unui Rodica ŞERBAN (Continuare în pag. a II-a) Bunul gospodar ne dă bani pe ceea ce poate face cu mijloacele din ograda sa iată ce nu Înţeleg unele întreprinderi CARE-ŞI NEGLIJEAZĂ ÎNDATORIREA DE A SPRIJINI PROPRIILE GRĂDINIŢE DE COPII PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNITI-VĂ. ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLII Nr. 9404 Prima ediţie Luni 29 ianuarie 1973 4 PAGINI — 30 BANI Felicitări de peste hotare adresate tovarășului Nicolae Ceausescu in pag. a lll-a HMMiM In pag. al!-a Simpla enumerare a obiectivelor construite in Bistriţa este, cred, concludentă pentru ilustrarea patosului înnoitor in care este antrenat la această oră oraşul ; e vorba de cinci fabrici de importanţă republicană, un cartier de locuinţe, un spital cu o capacitate de 700 de locuri, hotelul cu peste 200 de locuri „Coroana de aur“, o nouă uzină de apă, o grădiniţă pentru copii cu 100 de locuri, o autostradă. Toate acestea, cu două primăveri în urmă, erau doar proiecte. Cine le-a ridicat ? „Generaţia lui Unu contra lui Cinci sute“, spune fizind inginerul Gavril Başa, şeful şantierului de construcţii industriale. Adică generaţia constructorilor contemporani în stare să facă într-un an mai mult decit au făcut generaţiile anterioare în cinci sute. Cuvintele comunistului Gavril Başa au acoperirea faptelor. A venit la Bistriţa, in martie 1971, să organizeze şantierul platformei industriale, la nord de gară. Ce era aici? Cîmp gol, pe care păşteau oile. In acelaşi loc, pină la sfirşitul lunii decembrie 1972, deci în 22 de luni, cupele excavatoarelor au muşcat 125 000 de metri cubi de pămînt. Mîinile fierar-betoniştilor au turnat în fundaţii 100 000 de metri cubi de betoane monolitice. Macaralele au ridicat şi montorii au integrat in structurile de rezistenţă ale construcţiilor 42 000 de metri cubi de prefabricate din beton. Alţi muncitori ai şantierului au executat 10 kilometri de reţele de apă, 7 kilometri de conducte de canal şi 6 kilometri de căi ferate uzinale... Pe o suprafaţă de citeva sute de mii de metri pătraţi sunt durate acum construcţii impunătoare, vaste hale de fabrici, coşuri industriale, conducte aeriene, păienjenişurile reţelelor electrice. Toate acestea ritmează noua respiraţie industrială din Bistriţa anului 1973, respiraţia ei muncitorească. Faptele care au dus la aceste împliniri s-au succedat uimitor de repede. Rememorăm cîteva episoade... ...In primăvara anului trecut trebuia montată staţia de betoane — inima şantierului. Termenul stabilit prin norme ? Mai mult decit urgent , numai 30 de zile. Lucrarea, înlănţuire de operaţiuni complexe şi migăloase, a fost încredinţată montorilor din echipa lui Viorel Boiereanu. După numai două sâptămîni, staţia de betoane era gata. Cum au reuşit ? Viorel Boiereanu răspunde scurt, cu o glumă , prin comprimare: „Am comprimat două zile într-una. E clar, nu?“ Şi-apoi, ca o completare : „Ne-am potrivit şi noi ceasornicele după Bistriţa...“. ...Activitatea constructorilor oferă, la fiecare pas, zeci de asemenea exemple. Proiectantul prevăzuse ca edificarea unei cuve de beton, adincită sub pămînt la nouă metri, lată tot de nouă metri și cu o lungime de 20, să fie realizată după ce se ridică zidurile halei principale de la fabrica de plăci aglomerate din lemn. Tînărul inginer Ion Matei a propus conducerii şantierului o altă soluţie şi, astfel, construcţia cuvei de beton a fost terminată cu 4 săptămîni mai repede. Fierar-betoniştii din echipa lui Ion Petric, prin buna organizare a lucrului, au turnat în fiecare lună zeci de metri cubi de betoane peste pian. Echipele de lăcătuşi-montori, conduse de maistrul Gheorghe Almăşan, montează zilnic peste o tonă de confecţii metalice în plus faţă de norma stabilită. Benene Zedig, cu macaraua lui, a ridicat zeci de mii de tone de elemente prefabricate în plus faţă de plan, iar Enache Toma a dislocat cu excavatorul pe care lucrează o treime din săpăturile fundaţiilor şantierului. Faţă de toate aceste devansări, cîteva întrebări sunt, cel puţin, fireşti : au fost rău stabilite termenele ? Au făcut oamenii aceştia eforturi supraomeneşti ? Secretul acelei „comprimări de timp“, pe seama căreia glumea Viorel Boiereanu, se află în efortul de gîndire, in entuziasmul cu care s-a lucrat, in dîrzenia cu care s-a luptat pentru folosirea din plin a fiecărei zile, a fiecărui ceas de lucru. Aşa au izbutit lucrătorii Şantierului de construcţii industriale Bistriţa să realizeze planul anual pe 1972, la toţi indicatorii, in numai 10 luni şi 15 zile, demonstrând astfel cum poate fi realizat înainte de termen cincinalul. Această demonstraţie, la Bistriţa, n-o fac numai constructorii. In anul 1972 au intrat in funcţiune primele două fabrici de pe platforma industrială a oraşului Bistriţa. La prima, fabrica de textile neţesute „Nettex“, probele mecanice la o linie de fabricaţie au început in ziua cind se împlinea un an de la începerea organizării şantierului. Rind pe rind, au început să producă şi celelalte instalaţii. „Nettex"-ul a intrat în funcţiune cu un avans de 30 de zile faţă de termenul stabilit. A doua unitate industrială pusă în funcţiune in luna septembrie a anului 1972 la Bistriţa e fabrica de mobilă, cu o capacitate de 10 000 de garnituri de mobilă pe an. In fiecare zi din luna ianuarie sunt finisate 6 garnituri de sufragerii tip „Dej“ in plus faţă de nivelul atins in luna decembrie a anului trecut. Totul iţi lasă impresia că te afli in mijlocul unui colectiv cu o experienţă de cîţiva zeci de ani. Şi totuşi muncitorii, inginerii şi tehnicienii de aici s-au întâlnit pentru prima dată doar cu 4—5 luni in urmă. Pe aceeaşi platformă, acum in primele zile ale anului 1973, uzina de utilaje pentru industria materialelor de construcţii şi refractare a ajuns in faza „numărătorii inverse“. Comunistul Liciniu Tulliu Micu, inginer, directorul uzinei, ne asigură că, pină la sfirşitul lunii ianuarie, prima uzină de construcţii de maşini de importanţă republicană construită in Bistriţa va intra în funcţiune. Să mai alăturăm la toate acestea faptul că fabrica de plăci aglomerate din lemn, cu o capacitate anuală de producţie de 70 000 de tone de PAL, se apropie rapid de data punerii în funcţiune, trimestrul II al anului 1973, şi că la fabrica de sticlărie pentru menaj structura de rezistenţă de la secţia de topire e deja ridicată. Oraşul Bistriţa se integrează cu paşii repezi in fluxul impetuos al dezvoltării economiei noastre socialiste. Şi ce ar sugera oare mai pregnant mutaţiile adinei pe care le marchează în viaţa judeţului Bistriţa-Năsăud noile obiective industriale decât faptul că, numai pe seama lor, valoarea producţiei globale pe cap de locuitor urmează să fie cu 3 520 lei mai mare în anul 1975 decit in anul ,1970 - 1973, la Bistriţa 7 Timpul genezelor... Ion ANGHEL BISTRIŢA: Aici ora are mai mult de 60 de minute Industrializarea — semnul distinct al actualităţii în oraşul Bistriţa • JUDO - CAMPIONATELE INTERNAȚIONALE ALE ROMÂNIEI • ŞAH - JUCĂTORI ROMÂNI PE POZIȚII DE FRUNTE LA FESTIVALUL DIN OLANDA Alte ştiri şi rezultate sportive în pagina a II-a Cui îi „relaxarea“ După cum aflăm din presa sportivă internaţională, succesele înregistrate în marea confruntare sportivă de la München ’72 — chiar şi acelea care se cifrează prin numai cîteva puncte — au stimulat considerabil ambiţiile de afirmare olimpică, iar, tot atit de firesc, eşecurile au avut şi au drept reacţie dorinţa de recucerire a poziţiilor pierdute. Dacă mai adăugăm că un număr de peste 60 de reprezentative n-au reuşit să dobândească nici un punct olimpic — fapt ce va conduce în mod sigur la intensificarea pregătirilor pentru participările viitoare — înţelegem lesne de ce fiecare punct, fiecare medalie şi, cu atit mai mult, fiecare titlu olimpic va avea la Montreal ’76 o preţuire crescută în talent, muncă şi orgoliu sportiv. De aceea, nu intimplător, în numeroase locuri de pe glob, anul de după jocuri nu mai e considerat — cum se obişnuia în trecut — o perioadă de relaxare postolimpică, ci primul dintre anii pregătirii preolimpice. ■^■■■I****** O dată cu trecerea pragului lui 1973, se poate spune că am intrat direct în campania Îndelungată al cărei ţel sunt J.O. de la Montreal. Deşi, faţă de ciclurile precedente, organele noastre sportive au elaborat mai din vreme unele studii şi analize, totuşi nu s-a intrat în 1973 cu o strategie olimpică închegată şi pusă la punct pentru 1976. Starea aceasta lipsită de dinamism, cu un mers domol ca şi cind timpul ne-ar aştepta, n-are, după părerea noastră, nici o justificare. O tărăgănare asemănătoare ne-a costat timp îndelungat din pregătirea pentru München, iar urmările sunt bine cunoscute. Lotul olimpic român n-a obţinut rezultatele pe care le aştepta mulţimea amatorilor de sport, menţinîndu-se cam la nivelul competiţiilor trecute. Si fim sinceri cu noi inşine, aceasta se numeşte stagnare, generată de lipsa de efort de a depăşi performanţele anterioare, fapt ce a nemulţumit profund opinia publică sportivă. Dacă unele ramuri, cum sunt luptele, caiac-canoe, parţial, tirul, handbalul şi scrima, au satisfăcut (deşi chiar aportul lor putea fi mai substanţial !), în schimb un număr important de sporturi nu şi-a îndeplinit obiectivele (polo, volei, gimnastică, nataţie, atletism etc.), iar cîteva au fost departe de angajamente — în cazul boxului, departe de „căciula de medalii...“ promisă in mod atit de uşuratic de preşedintei* foloseşte postolimpică a federaţiei respective.In aceeaşi idee, de subliniat datoria mare care grevează asupra federaţiei de fotbal în urma neputinţei echipei „olimpice“ de a se califica pentru turneul de la München). Este adevărat că, dincolo de federaţii, numeroase unităţi sportive — care, prin lege, deţin atribuţii şi responsabilităţi de a se îndeletnici cu performanţa — au manifestat o slabă răspundere faţă de pregătirea olimpică. Aceasta se dovedeşteatit prin numărul restrins de , sportivi pe care i-au oferit lotului reprezentativ, cit şi prin rezultatele lor concrete. De pildă, contribuţia numeroaselor cluburi şi asociaţii de sub egida U.G.S.R. s-a cifrat la cucerirea a două medalii de bronz şi la însumarea a... zece puncte ! Stirneşte uimire şi faptul că înseşi cluburile din, sistemul... C-N.E.F.S. (!) — zeci la număr — nu au adus laolaltă decit o medalie şi nici şapte puncte. O atenţie specială merită situaţia nesatisfăcătoare a cluburilor universitare subvenţionate de M.E.I.,care au drept medaliaţi numai şase jucători din echipa reprezentativă de handbal. Despre ce fel de randament in muncă se poate vorbi, de pildă, in cazul Clubului atletic universitar (C.A.U.) — unitate organizată pentru performanţă în atletismul universitar, cu un buget de aproximativ un milion şi condusă efectiv de către catedra de specialitate din I.E.F.S. — club ce nu s-a dovedit capabil să ofere lotului măcar un atlet . Participarea foarte redusă — ori chiar nulă — a unor judeţe la alcătuirea lotului reprezentativ confirmă şi ea, pe alt plan, neajunsurile muncii desfăşurate de C.N.E.F.S., de organele sale teritoriale şi de alţi factori locali, cu atribuţii legale in domeniul performanţei. Aportul cîtorva judeţe cu ,,tradiţii sportive (Timiş, Cluj, Braşov etc.) a fost cu mult sub posibilităţi. Altele selecţionaseră nominal pentru pregătirea olimpică (1969) o cifră promiţătoare de atleţi (Prahova — 28, Galaţi — 24, Argeş — 22, Bacău — 21), dar in lot a ajuns abia cite un sportiv din aceste judeţe ! Au fost numele şi cifrele superficial stabilite, a fost munca însăşi superficială . Desigur, lipsa de responsabilitate, uşurinţa Valeriu MIRONESCU (Continuare In pag. a ll-a) Şi 1973 este an preolimpic!