Scînteia, ianuarie 1973 (Anul 42, nr. 9378-9406)

1973-01-29 / nr. 9404

Realizarea ritmică a planului la nivel maximal impune FUNCŢIONAREA RIGUROASA A MECANISMULUI APROVIZIONARE - COOPERARE „Un lucru bine început este pe ju­mătate terminat“ , spune un cunos­cut proverb, care îşi găseşte aplica­rea şi în domeniul activităţii econo­mice. Pentru aceasta, colectivele din numeroase întreprinderi se stră­duiesc să prevină orice întreru­pere, orice încetinire în desfăşura­rea fluxului tehnologic, obţinînd zi de zi volumul planificat al producţiei, să evite orice rămînere în urmă în îndeplinirea planului. Au po­sibilitatea să acţioneze în acest fel, întrucît aprovizionarea cu ma­terii prime şi materiale se desfăşoară in mai bune condiţii, în conformi­tate cu programarea stabilită, iar relaţiile de cooperare se derulează mai bine decit în alţi ani. Intre uni­tăţile care, printr-o judicioasă apro­vizionare, au putut să imprime pro­ducţiei un ritm viguros, pot fi amintite Combinatul siderurgic Hu­nedoara, „Independenţa“ din Sibiu, „Emailul roşu“ din Mediaş, Fabrica de confecţii şi tricotaje şi „Postăvă­­ria română“ din Capitală, „Mondia­la“ din Satu-Mare, „Oltul“ din Sf. Gheorghe şi multe, multe altele. Există însă şi unităţi industriale care — datorită nerespectării de că­tre furnizori a contractelor econo­mice sau a programelor de coopera­re, repartizării defectuoase a resur­selor stabilite, prin balanţele mate­riale — nu obţin realizări superioare în producţie, în înfăptuirea sarcini­lor planificate la nivel maximal. In­tr-o asemenea situaţie s-a aflat, de pildă, Fabrica de motoare electrice din Piteşti, căreia Combinatul chimic , din Borzeşti i-a livrat cu întîrziere granulele din material plastic nece­sare confecţionării capotelor, piese absolut necesare la asamblarea mo­toarelor electrice. Pare de necrezut, dar la Fabrica de frigidere din Găeşti nu au putut fi finalizate produse de valori importante, din cauza lipsei unor sortimente de vopsele ce tre­buiau asigurate de uzina „Polico­­lor“ din Capitală, însuşi faptul că disciplina de plan şi contractuală a fost încălcată, cu consecinţe directe în activitatea productivă a unor uni­tăţi, dovedeşte existenţa unor carenţe în concepţia şi organizarea relaţiilor între producătorii şi beneficiarii a­­mintiţi. O asemenea stare de lucruri se menţine şi în colaborarea dintre unităţile constructoare de maşini care concură la realizarea anumitor tipuri de autovehicule sau tractoare. Astfel, în fabricaţia uzinei „Tractorul“ din Braşov s-a resimţit lipsa unor insta­laţii hidraulice care trebuiau livrate de Uzina mecanică din Plopeni şi a unor tipuri de cauciucuri de la „Da­nubiana“ din Bucureşti, iar Uzina de autoturisme din Piteşti, a primit cu întîrziere unele materiale, repere şi subansamble de la Uzina de piese auto din Sibiu şi de la întreprinderea de industrie locală din Cimpulung Muscel. Cazurile de acest gen, semnalate in activitatea unităţilor respective şi in anul care a trecut,­­ dovedesc faptul că anumite carenţe ale colaborării pentru fabricaţia de autovehicule şi tractoare nu au fost radical elimina­te, că problemele asigurării integrale şi la termen a unor piese şi suban­samble nu au fost rezolvate cum se cuvine, că nu s-au găsit şi adop­tat încă soluţiile care, realmen­te, să aducă pe un făgaş normal aceste relaţii de cooperare. Slaba or­ganizare a relaţiilor economice intre unele întreprinderi s-a făcut resim­ţită în aceste zile şi­ în activitatea Uzinei­ de vagoane din Drobeta-Turnu Severin , care nu are încă perfectate contractele cu unităţile ce trebuie să producă o serie de repere şi subansambluri, a uzinei textile „7 Noiembrie“ şi întreprinderii tex­tile „Dacia“ din Bucureşti, ale că­ror programe de cooperare nu sunt stabilite in mod raţional. Desigur, o întrebare se impune : de ce s-a admis tergiversarea întoc­mirii judicioase a programelor de aprovizionare cu materiale, piese sau subansamble, începerea fabricării unor produse care nu au baza mate­rială asigurată ? Analizăm, în acest context, situaţia ce s-a creat la Grupul industrial de petrochimie din Borzeşti. Majoritatea instalaţiilor u­­nităţilor grupului funcţionează ire­proşabil. O instalaţie însă, aceea pentru fabricarea alchilaminelor, dată nu de mult în exploatare, mai mult stă decit funcţionează. Cauza 7 Lip­sa de materii prime, în special a a­­moniacului. Ing. Petru Bunea, direc­torul general al Grupului indus­trial de petrochimie Borzești, afirma că resursele ce le poate oferi furni­zorul de amoniac nu corespund nici pe departe cu cele stabilite pe hirtie, prin contractul economic încheiat. — Tot necazul a apărut de la nein­­trarea în funcţiune la termenul sta­bilit — trimestrul IV 1972 — a unei instalaţii de amoniac la Combinatul de îngrăşăminte cu azot din Piatra Neamţ — ne-a explicat ing. Anatolie Vladic, director adjunct în Ministerul Industriei Chimice. Scontăm însă ca in trimestrul II, cel mai tirziu, şi a­­ceastă instalaţie să intre in circuitul productiv, iar pină la sfirşitul lunii ianuarie să se lichideze integral res­tanţele din livrarea amoniacului. Un lucru rămine cert. Chiar dacă asigurările privind recuperarea res­tanţelor la livrările de amoniac vor fi integral traduse în fapt, totuşi o instalaţie importantă nu a produs zile in şir nimic ori a produs sub capacitatea normală — şi aceasta în­seamnă pierderi pentru economie. De altfel, in domeniul îmbunătăţi­rii planificării aprovizionării, al di­rijării pe parcurs a resurselor mai sunt incă destule de făcut. Bunăoară, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini Grele a cerut, cu mult timp in urmă, acordarea prin balan­ţă a unei anumite cantităţi de silicat de sodiu. I s-a aprobat însă o cantit­­ate mai mică şi, abia acum, cind unele întreprinderi, cum ar fi uzina „23 August“ din Capitală, au început să resimtă lipsa acestui produs, s-a dispus suplimentarea repartiţiilor. Tot acest minister a reclamat şi eşa­lonarea necorespunzătoare a livrării, pe trimestre, a unor produse chimice. Intr-o discuţie purtată cu ing. Erdős Ernest, director adjunct in Ministerul Industriei Chimice, s-au relevat po­sibilităţi de satisfacere în mare mă­sură a acestor cerinţe ale beneficia­rilor. Deci, se poate. Dar de ce abia acum s-a ajuns la o asemenea con­cluzie ? Precizia de ceasornic în funcţiona­rea mecanismului aprovizionării şi cooperării interuzinale este o necesi­tate vitală pentru realizarea ritmică a producţiei, pentru îndeplinirea con­stantă a planului pe acest an la ni­vel maximal. Ministerele de resort și, mai ales, Ministerul Aprovizionă­rii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe trebuie, de aceea, să asigure realizarea pla­nurilor de aprovizionare, respectarea riguroasă a contractelor economice, a disciplinei de plan şi contractuale. Corneliu CARLAN Gheorghe BALTA La festivitatea fruntaşilor lipseau motivat... fruntaşii Punctul doi pe ordinea de zi a adunării generale a salariaţi­lor Întreprinderii de exploatare a conductelor magistrale de gaz metan Mediaş, desfăşurată sâm­­bătă, 20 ianuarie , confirmarea secţiilor şi a brigăzilor fruntaşe în întrecerea socialistă pe anul 1972. „Pentru promptitudinea in intervenţiile de remediere a de­fecţiunilor care periclitează rit­micitatea livrării gazului metan pentru beneficiari, pentru nu­meroase dovezi de dirzenie şi spirit de abnegaţie, in fruntea întrecerii se situează secţia Me­diaş, condusă de comunistul Ion Corobea, brigada comunistului Ioan Geangalou, din Sighişoara, sudorii Adolf Schuller şi Martin Mild din brigada Mediaş. Ştefan Costiniuc de la Sighişoara...“. Acest scurt „comunicat“ al prezidiului adunării a fost in­­tîmpinat cu vii aplauze de în­treaga asistenţă, fiecare dintre numele citate fiind binecunos­cute de mult în întreprindere. Intr-un asemenea moment so­lemn, fiecare dorea să-i vadă şi pe fruntaşi, dar ei lipseau de la adunare. — încă din cursul nopţii — a dat explicaţie adunării directo­rul tehnic, dr. ing. Nicolae Si­­mescu — fruntaşii noştri se află la lucru, pentru remedierea unei grave avarii intervenite la conducta „E“, din cauza varia­ţiilor mari de temperatură din zonă. Gazul, arzind cu putere pe o distanţă de 150 metri, pu­nea în pericol alimentarea unor importante centre industriale, ca acelea din Borzeşti, Galaţi, Iaşi şi altele. — Dacă se află ei acolo, nu trebuie să ne facem griji — se auzi o voce din sală. Legătura cu echipele de in­tervenţie, conduse de comunis­tul Ion Corobea, nu s-a între­­­­rupt o clipă. „Cu toate că pă­­mîntul e îngheţat, am săpat un şanţ de peste 100 metri pentru depistarea fisurii". Apoi : „fisu­ra s-a găsit, intervenim pentru remedieri"..., „deşi sudorii lu­crează in costume de azbest, rezistă cu greu in flăcări, fapt pentru care s-a rinduit schim­bul la fiecare 5 minute“..., „to­tul merge bine“... — Au fost­ 21 de ore de mun­că neîntreruptă, in condiţii cu totul excepţionale — ne spune Mihai Tacăl, secretarul organi­zaţiei de partid pe întreprinde­re. Prin energia şi spiritul de abnegaţie al brigăzilor fruntaşe din Mediaş şi Sighişoara, ma­rile unităţi industriale din Mol­dova şi-au putut continua acti­­vitatea in condiţii­­ normale. A fost poate cea mai puternică şi mai concretă dovadă că frunta­şii noştri îşi merită din plin acest titlu de onoare al muncii Nicolae BRUJAN corespondentul „Scînteii" La doi paşi de port, în­­tr-o clădir­e din a cărei grădină se văd macaralele uriaşe şi se aud sirenele va­poarelor din larg, se află grădiniţa pentru copiii sa­lariaţilor Direcţiei navi­gaţiei maritime din Con­stanţa. Circa o sută de copii, cei mai mulţi ai do­cherilor, sunt „proprietari“ cu drepturi depline ai a­­cestei clădiri nu prea nouă, dar bine gospodărită şi care oferă cadrul potrivit pentru joaca şi odihna ce­lor mici. Profitînd de faptul că „proprietarii“ erau foar­te ocupaţi cu învăţatul nu­mărătorii unor creioane colorate sau al unor noi cintece şi jocuri, am vizi­tat, la etaj, dormitoarele , în încăperile bine aerisite, calde, pătuţurile curate şi moi îi aşteptau pe locatari pentru somnul de după­­amiază. La parter , săli „de clasă“ mobilate cu mese şi scaune liliputane, îmbrăcate in huse viu co­lorate, dulapuri cu jucării şi materiale didactice, în­tr-un colţ — un televizor, dar primit recent din partea întreprinderii (ca şi mochetele albastre nou­­nouţe). — Nu ne lipseşte nimic, ne spunea una dintre edu­catoare. Dar dacă se in­­timplă totuşi să avem ne­voie de vreo mică repara­ţie, de intervenţia unor me­seriaşi, ne adresăm comite­tului de părinţi, format mai mult din mame, sala­riate in port şi, în cel mai scurt ,timp, primim ajuto­rul cerut. Grădiniţa a trecut de foarte puţină vreme sub tutela C.N.M., dar schim­barea nu bine este evi­dentă. Mobilierul — măsu­ţe, scăunele, paturi plian­te — a fost făcut de mese­riaşii întreprinderii. Ne-au executat chiar şi dife­rite materiale didactice mai pretenţioase. Nu mai departe decât ieri ne-a vizitat o întreagă comi­sie — în frunte cu di­rectorul administrativ, Ni­colae Drăghici, cu conta­bilul şef şi alţi factori de răspundere , care a stat de vorbă cu noi, a exami­nat clădirea și a întocmit o listă cu ceea ce mai trebuie făcut. Ni s-a spus, printre altele, că vom avea, în curind, încălzire cen­trală. Asemenea vizite, de­sigur nu sub forma unei comisii, primim zilnic. Intr-adevăr, intr-una din încăperi, unde lucra o e­­chipă de meseriaşi, l-am în­tîlnit pe şeful serviciu­lui administrativ, Dumitru Dinu. L-am întrebat cum de s-a reuşit ca, într-o pe­rioadă de timp atit de scurtă, de cîteva luni doar, să se transforme această casă veche şi neconfortabilă într-un adevărat cămin plăcut şi sănătos pentru cei o sută de copii. — Foarte simplu şi fără multă cheltuială. Muncito­rii noştri lucrează cu multă dragoste, peste orele de program, cind au ceva de făcut pentru grădiniţa copii­lor lor. Cit despre materia­lele necesare, date fiind proporţiile reduse ale obiec­telor, ele se procură din deşeuri care nu-şi găsesc altă întrebuinţare. — Veniţi des la grădini­ţă 7 — l-am întrebat. — Zilnic. Nu sunt liniştit până nu văd că aprovizio­narea cu alimente a bucă­tăriei s-a făcut, că toate instalaţiile funcţionează cum trebuie. Aceste vizite intră, dacă vreţi, nu obli­gaţiile mele profesionale, dar nu din obligaţie vin, ci de dragul copiilor şi caut ca vizitele mele să le fie cit mai utile. Mai ales acum, la început, cind se descoperă mereu cite ceva ce trebuie pus la punct. Grija, cu adevărat părin­tească, cu care este înconju­rată grădiniţa de copii la Direcţia navigaţiei maritime din Constanţa nu este ceva ieşit din comun. Nici o în­treprindere nu aşteaptă laude pentru că se îngri­jeşte de copiii propriilor salariaţi. Am insistat insă asupra detaliilor ce ţin de latura gospodărească a activităţii acestei grădiniţe, deoarece în alte întreprinderi, micile griji de acest gen sunt îm­pinse către periferia pre­ocupărilor cotidiene impor­tante, intrucit grădiniţa de copii nu este... unitate pro­ducătoare. De exemplu, la mică distanţă de C.N.M. se află o întreprindere soră — întreprinderea de construc­ţii hidrotehnice — autoarea noului port constănţean. Este adevărat, copiii con­structorilor au şi ei la dis­poziţie o grădiniţă. Deşi nu funcţionează intr-o clă­dire cu această destinaţie, ci în cîteva­ apartamente dintr-un bloc, ea se bucură de toate condiţiile unui Rodica ŞERBAN (Continuare în pag. a II-a) Bunul gospodar ne dă bani pe ceea ce poate face cu mijloacele din ograda sa iată ce nu Înţeleg unele întreprinderi CARE-ŞI NEGLIJEAZĂ ÎNDATORIREA DE A SPRIJINI PROPRIILE GRĂDINIŢE DE COPII PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNITI-VĂ. ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLII Nr. 9404 Prima ediţie Luni 29 ianuarie 1973 4 PAGINI — 30 BANI Felicitări de peste h­otare adresate tovarășului Nicolae Ceausescu in pag. a lll-a HMMiM In pag. a­l!-a Simpla enumerare a o­­biectivelor construite in Bistriţa este, cred, con­cludentă pentru ilustrarea patosului înnoitor in care este antrenat la această oră oraşul ; e vorba de cinci fabrici de importan­ţă republicană, un cartier de locuinţe, un spital cu o capacitate de 700 de locuri, hotelul cu peste 200 de locuri „Coroana de aur“, o nouă uzină de apă, o grădiniţă pentru copii cu 100 de locuri, o auto­stradă. Toate acestea, cu două primăveri în urmă, erau doar proiecte. Cine le-a ridicat ? „Ge­neraţia lui Unu contra lui Cinci sute“, spune fizind inginerul Gavril Başa, şeful şantierului de con­strucţii industriale. Adică generaţia constructorilor contemporani în stare să facă într-un an mai mult decit au făcut generaţiile anterioare în cinci sute. Cuvintele comunistului Gavril Başa au acoperirea faptelor. A venit la Bis­triţa, in martie 1971, să organizeze şantierul plat­formei industriale, la nord de gară. Ce era aici? Cîmp gol, pe care păşteau oile. In acelaşi loc, pină la sfirşitul lunii decem­brie 1972, deci în 22 de luni, cupele excavatoare­lor au muşcat 125 000 de metri cubi de pămînt. Mîinile fierar-betoniştilor au turnat în fundaţii 100 000 de metri cubi de betoane monolitice. Ma­caralele au ridicat şi montorii au integrat in structurile de rezistenţă ale construcţiilor 42 000 de metri cubi de prefabrica­te din beton. Alţi munci­tori ai şantierului au exe­cutat 10 kilometri de re­ţele de apă, 7 kilometri de conducte de canal şi 6 kilometri de căi ferate uzinale... Pe o suprafaţă de cite­­va sute de mii de metri pătraţi sunt durate acum construcţii impunătoare, vaste hale de fabrici, co­şuri industriale, conducte aeriene, păienjenişurile reţelelor electrice. Toate acestea ritmează noua respiraţie industrială din Bistriţa anului 1973, res­piraţia ei muncitorească. Faptele care au dus la aceste împliniri s-au suc­cedat uimitor de repede. Rememorăm cîteva epi­soade... ...In primăvara anului trecut trebuia montată staţia de betoane — ini­ma şantierului. Terme­nul stabilit prin norme ? Mai mult decit urgent , numai 30 de zile. Lu­crarea, înlănţuire de o­­peraţiuni complexe şi migăloase, a fost în­credinţată montorilor din echipa lui Viorel Boie­­reanu. După numai două sâptămîni, staţia de be­toane era gata. Cum au reuşit ? Viorel Boiereanu răspunde scurt, cu o glumă , prin comprimare: „Am comprimat două zile într-una. E clar, nu?“ Şi-apoi, ca o completare : „Ne-am potrivit şi noi ceasornicele după Bis­triţa...“. ...Activitatea construc­torilor oferă, la fiecare pas, zeci de aseme­nea exemple. Proiectan­tul prevăzuse ca edifica­rea unei cuve de beton, adincită sub pămînt la nouă metri, lată tot de nouă metri și cu o lun­gime de 20, să fie rea­lizată după ce se ridică zidurile halei principale de la fabrica de plăci a­­glomerate din lemn. Tî­­nărul inginer Ion Matei a propus conducerii şan­tierului o altă soluţie şi, astfel, construcţia cuvei de beton a fost termi­nată cu 4 săptămîni mai repede. Fierar-betoniştii din e­­chipa lui Ion Petric, prin buna organizare a lucru­lui, au turnat în fiecare lună zeci de metri cubi de betoane peste pian. E­­chipele de lăcătuşi-mon­­tori, conduse de maistrul Gheorghe Almăşan, mon­tează zilnic peste o tonă de confecţii metalice în plus faţă de norma sta­bilită. Benene Zedig, cu macaraua lui, a ridicat­ zeci de mii de tone de elemente prefabricate în plus faţă de plan, iar Enache Toma a dislocat cu excavatorul pe care lucrează o treime din să­păturile fundaţiilor şan­tierului. Faţă de toate a­­ceste devansări, cîteva întrebări sunt, cel puţin, fireşti : au fost rău sta­bilite termenele ? Au fă­cut oamenii aceştia efor­turi supraomeneşti ? Se­cretul acelei „compri­mări de timp“, pe seama căreia glumea Viorel Bo­iereanu, se află în efor­tul de gîndire, in entu­ziasmul cu care s-a lu­crat, in dîrzenia cu care s-a luptat pentru folosi­rea din plin a fiecărei zile, a fiecărui ceas de lucru. Aşa au izbutit lu­crătorii Şantierului de construcţii industriale­ Bistriţa să realizeze pla­nul anual pe 1972, la toţi indicatorii, in numai 10 luni şi 15 zile, demon­strând astfel cum poate fi realizat înainte de ter­men cincinalul. Această demonstraţie, la Bistriţa, n-o fac numai constructorii. In anul 1972 au intrat in funcţiu­ne primele două fabrici de pe platforma indus­trială a oraşului Bistriţa. La prima, fabrica de textile neţesute „Nettex“, probele mecanice la o li­nie de fabricaţie au în­ceput in ziua cind se îm­plinea un an de la înce­perea organizării şantie­rului. Rind pe rind, au început să producă şi ce­lelalte instalaţii. „Net­­tex"-ul a intrat în func­ţiune cu un avans de 30 de zile faţă de termenul stabilit. A doua unitate industrială pusă în func­ţiune in luna septembrie a anului 1972 la Bistriţa e fabrica de mobilă, cu o capacitate de 10 000 de garnituri de mobilă pe an. In fiecare zi din luna ianuarie sunt finisate 6 garnituri de sufragerii tip „Dej“ in plus faţă de nivelul atins in luna decembrie a anului tre­cut. Totul iţi lasă impre­sia că te afli in mijlocul unui colectiv cu o expe­rienţă de cîţiva zeci de ani. Şi totuşi muncitorii, inginerii şi tehnicienii de aici s-au întâlnit pentru prima dată doar cu 4—5 luni in urmă. Pe aceeaşi platformă, acum in primele zile ale anului 1973, uzina de uti­laje pentru industria materialelor de construc­ţii şi refractare a ajuns in faza „numărătorii in­verse“. Comunistul Lici­­niu Tulliu Micu, inginer, directorul uzinei, ne asi­gură că, pină la sfirşitul lunii ianuarie, prima uzi­nă de construcţii de ma­şini de importanţă repu­blicană construită in Bis­triţa va intra în funcţiune. Să mai alăturăm la toate acestea faptul că fabrica de plăci aglome­rate din lemn, cu o capa­citate anuală de produc­ţie de 70 000 de tone de PAL, se apropie rapid de data punerii în func­ţiune­, trimestrul II al anului 1973, şi că la fa­brica de sticlărie pentru menaj structura de re­zistenţă de la secţia de topire e deja ridicată. Oraşul Bistriţa se inte­grează cu paşi­i repezi in fluxul impetuos al dez­voltării economiei noas­tre socialiste. Şi ce ar sugera oare mai preg­nant mutaţiile adinei pe care le marchează în via­ţa judeţului Bistriţa-Nă­­săud noile obiective in­dustriale decât faptul că, numai pe seama lor, va­loarea producţiei globale pe cap de locuitor ur­mează să fie cu 3 520 lei mai mare în anul 1975 decit in anul ,1970 - 1973, la Bistriţa 7 Timpul genezelor... Ion ANGHEL BISTRIŢA: Aici ora are mai mult de 60 de minute Industrializarea — semnul distinct al actualităţii în oraşul Bistriţa • JUDO - CAMPIONATELE INTERNAȚIONALE ALE ROMÂNIEI • ŞAH - JUCĂTORI ROMÂNI PE POZIȚII DE FRUNTE LA FESTIVALUL DIN OLANDA Alte ştiri şi rezultate sportive în pagina a II-a Cui îi „relaxarea“ După cum aflăm din presa sporti­vă internaţională, succesele înregis­trate în marea confruntare sportivă de la München ’72 — chiar şi acelea care se cifrează prin numai cîteva puncte — au stimulat considerabil ambiţiile de afirmare olimpică, iar, tot atit de firesc, eşecurile au avut şi au drept reacţie dorinţa de recuce­rire a poziţiilor pierdute. Dacă mai adăugăm că un număr de peste 60 de reprezentative n-au reuşit să dobân­dească nici un punct olimpic — fapt ce va conduce în mod sigur la inten­sificarea pregătirilor pentru partici­pările viitoare — înţelegem lesne de ce fiecare punct, fiecare medalie şi, cu atit mai mult, fiecare titlu olimpic va avea la Montreal ’76 o preţuire crescută în talent, muncă şi orgoliu sportiv. De aceea, nu intimplător, în numeroase locuri de pe glob, anul de după jocuri nu mai e considerat — cum se obiş­nuia în trecut — o perioadă de re­laxare postolim­­pică, ci primul dintre anii pregă­tirii preolimpice. ■^■■■I****** O dată cu trece­rea pragului lui 1973, se poate spune că am intrat direct în campania În­delungată al cărei ţel sunt J.O. de la Montreal. Deşi, faţă de ciclurile precedente, organele noastre sportive au elabo­rat mai din vreme unele studii şi analize, totuşi nu s-a intrat în 1973 cu o strategie olimpică închegată şi pusă la punct pentru 1976. Starea a­­ceasta lipsită de dinamism, cu un mers domol ca şi cind timpul ne-ar aştepta, n-are, după părerea noastră, nici o justificare. O tărăgănare asemă­nătoare ne-a costat timp îndelungat din pregătirea pentru München, iar urmările sunt bine cunoscute. Lotul o­­limpic român n-a obţinut rezultatele pe care le aştepta mulţimea amatori­lor de sport, menţinîndu-se cam la ni­velul competiţiilor trecute. Si fim sinceri cu noi inşine, aceasta se nu­meşte stagnare, generată de lipsa de efort de a depăşi performanţe­le anterioare, fapt ce a nemul­ţumit profund opinia publică spor­tivă. Dacă unele ramuri, cum sunt luptele, caiac-canoe, parţial, ti­rul, handbalul şi scrima, au satisfăcut (deşi chiar aportul lor putea fi mai substanţial !), în schimb un număr important de sporturi nu şi-a înde­plinit obiectivele (polo, volei, gim­nastică, nataţie, atletism etc.), iar cîteva au fost departe de angaja­mente — în cazul boxului, departe de „căciula de medalii...“ promisă in mod atit de uşuratic de preşedintei* foloseşte postolimpică a federaţiei respective.­­In aceeaşi idee, de subliniat datoria mare care gre­vează asupra federaţiei de fotbal în urma neputinţei echipei „olimpice“ de a se califica pentru turneul de la München). Este adevărat că, dincolo de fede­raţii, numeroase unităţi sportive — care, prin lege, deţin atribuţii şi res­ponsabilităţi de a se îndeletnici cu performanţa — au manifestat o slabă răspundere faţă de pregătirea olim­pică. Aceasta se dovedeşte­­atit prin numărul restrins de , sportivi pe care­ i-au oferit lotului reprezentativ, cit şi prin rezultatele lor concrete. De pildă, contribuţia numeroaselor clu­buri şi asociaţii de sub egida U.G.S.R. s-a cifrat la cucerirea a două medalii de­ bronz şi la însu­marea a... zece puncte ! Stirneşte ui­mire şi faptul că înseşi cluburile din, sistemul... C-N.E.F.S. (!) — zeci la număr — nu au adus laolal­tă decit o meda­lie şi nici şapte puncte. O atenţie specială m­erită si­­tuaţia nesatisfă­­cătoare a cluburi­lor universitare subvenţionate de M.E.I.,­­care au drept medaliaţi nu­mai şase jucători din echipa re­prezentativă de handbal. Despre ce fel de randament in mun­că se poate vorbi, de pildă, in cazul Clubului atletic universitar (C.A.U.) — unitate organizată pentru per­formanţă în atletismul universi­tar, cu un buget de aproximativ un milion şi condusă efectiv de către ca­tedra de specialitate din I.E.F.S.­­ — club ce nu s-a dovedit capabil să ofere lotului măcar un atlet . Participarea foarte redusă — ori chiar nulă — a unor judeţe la alcă­tuirea lotului reprezentativ confirmă şi ea, pe alt plan, neajunsurile mun­cii desfăşurate de C.N.E.F.S., de organele sale teritoriale şi de alţi factori locali, cu atribuţii legale in domeniul performanţei. Aportul cî­­torva judeţe cu ,,tradiţii sportive (Ti­miş, Cluj, Braşov etc.) a fost cu mult sub posibilităţi. Altele selecţio­naseră nominal pentru pregătirea o­­limpică (1969) o cifră promiţătoare de atleţi (Prahova — 28, Galaţi — 24, Argeş — 22, Bacău — 21), dar in lot a ajuns abia cite un sportiv din aceste judeţe ! Au fost numele şi cifrele superficial stabilite, a fost munca însăşi superficială . Desigur, lipsa de responsabilitate, uşurinţa Valeriu MIRONESCU (Continuare In pag. a ll-a) Şi 1973 este an preolimpic!

Next