Scînteia, decembrie 1975 (Anul 44, nr. 10352-10377)

1975-12-02 / nr. 10352

PAGINA 2 SCINTEIA — marți 2 decembrie 1975 Conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Teheran preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu Vizita oficială a soţilor poporului român în Iran a înscris, duminică, un nou şi semnificativ moment , în cadrul unei solemnităţi desfăşurate în spiritul străvechilor tradiţii uni­versitare a fost conferit preşedintelui Republicii Socialiste România, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, şi tovară­şei Elena Ceauşescu titlul de Doctor * Honoris Causa al Universităţii din Teheran. Ceremonia, care a pus în evidenţă înalta stimă şi preţuire de care se bucură solii poporului român, repre­­zentînd, in acelaşi timp, o grăitoare manifestare a prieteniei între Româ­nia şi Iran, a dorinţei de a conlucra tot mai strîns, în folosul reciproc, al înţelegerii şi cooperării internaţiona­le, a reunit personalităţi marcante ale vieţii ştiinţifice şi culturale ira­niene. Sunt de faţă ministrul ştiinţei şi al învăţămîntului superior, Abdol Hos­­sein Samir, rectorul, decanii facultă­ţilor, întregul corp profesoral, stu­denţi, precum şi persoanele oficiale care îl însoţesc pe şeful statului ro­mân. Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu sunt întim­­pinaţi la sosire cu deosebită conside­raţie şi cordialitate de rectorul uni­versităţii, Hushang Nahavandi, de prorectorii universităţii şi decanii facultăţilor, care urează distinşilor oaspeţi un cald bun venit. Studenţi şi studente oferă apoi preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu buchete de flori — mesaj simbolic al sim­ţă­­mintelor de deosebită stimă faţă de solii poporului român, al bucuriei ti­neretului universitar de a-i avea ca oaspeţi de onoare în mijlocul lor. După ce semnează in cartea de onoare a universităţii, preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu sunt invitaţi în aula con­sacrată marilor festivităţi, unde cei prezenţi — profesori şi studenţi — fac oaspeţilor români o caldă mani­festare de prietenie. Se intonează imnurile de stat ale României şi Iranului. In onoarea înalţilor oaspeţi este Intonat apoi imnul universităţii. Adresîndu-se preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu, rectorul universităţii de­clară in alocuţiunea sa omagială . Domnule preşedinte Nicolae Ceauşescu, Doamnă Elena Ceauşescu, Este un privilegiu pentru Universi­tatea din Teheran de a vă primi as­tăzi aici şi o onoare pentru mine de a vă adresa aceste cuvinte în numele universităţii. In momentul în care comunitatea internaţională cunoaşte, din păcate, tensiuni care ar putea fi considerate inevitabile, România dovedeşte, şi a dovedit întotdeauna, dorinţa sa de nezdruncinat nu numai de a înlătura, ci de a preveni apariţia sau reizbuc­­nirea unor tensiuni politice suscepti­bile să degenereze în litigii, apoi in conflicte armate. Nu putem decit să elogiem aportul constructiv al Româ­niei la soluţionarea problemelor ma­jore ale vieţii contemporane interna­ţionale şi să salutăm in persoana dumneavoastră, domnule preşedinte, pe principalul său iniţiator. Dar a ilustra prin exemplificări ac­ţiunea sa internaţională este puţin, deoarece aceasta este firesc, indiso­lubil legată de o linie de conduită generală, de filozofia proprie fiecă­rui om de stat — fundamentul acti­vităţii sale în toate domeniile în care funcţia sa îl determină să adopte de­cizii. Noi considerăm că evaluarea obiectivă a faptelor şi situaţiilor per­mite să se scoată un relief numitorul comun care caracterizează activitatea internaţională a Augustului meu su­veran, Şahinşahul Aryamehr, şi a dumneavoastră, domnule preşedinte, şi anume, promovarea constantă a păcii şi cooperării internaţionale, concomitent cu promovarea unei po­litici hotărîte de independenţă naţio­nală, fără de care nici o cooperare nu poate avea semnificaţii. Sarcină uneori dificilă, pentru că este vorba, înainte de toate, de asi­gurarea respectării marilor principii consacrate de Carta Naţiunilor Unite — neamestecul în treburile interne ale altor state, respectarea suverani­tăţii şi integrităţii teritoriale a state­lor şi, totodată, inviolabilitatea fron­tierelor naţionale. Pentru a atinge acest scop, dum­neavoastră aţi ales, ca şi noi, coope­rarea activă, mai degrabă decit coexistenţa pasivă. Şi aceasta pentru că într-o lume întemeiată pe prin­cipiul egalităţii suverane a tuturor statelor, interdependenţele universa­le tind să se afirme în mod impe­rios. De asemenea, o concepţie de so­lidaritate şi de coordonare a relaţiilor interstatale este chemată să înlo­cuiască definitiv — dincolo de marile opţiuni ideologice — concepţia depă­şită a relaţiilor de dependenţă. Iată de ce România, ca şi Iranul, tinde să diversifice, chiar să univer­salizeze, prin intermediul unei di­plomaţii constructive, relaţiile sale cu un număr crescînd de state, ori­care ar fi nivelul lor de dezvoltare sau ideologia pe care o preconizează. Numai o astfel de politică permite, printr-o mai bună cunoaştere reci­procă, evitarea­­neînţelegerilor gene­ratoare de instabilitate. O asemenea „mondializare“ a re­laţiilor internaţionale nu împiedică, fireşte, formarea de grupări regiona­le menite să traducă mai bine în viaţă obiectivul esenţial — menţine­rea păcii. Astfel, dumneavoastră, domnule preşedinte, depuneţi efor­turi pentru ca regiunea Balcanilor să devină o zonă lipsită de arme în­fricoşătoare. Iranul, la rîndul său, nu precupeţeşte nici un efort pentru a ajunge la stabilirea, în regiunea Orientului Mijlociu, a unui statut asemănător şi a face din Oceanul In­dian o zonă a păcii. Suntem­ pe deplin convinşi că ase­menea iniţiative constituie unul din cele mai bune mijloace de denuclea­­rizare progresivă a lumii. Desigur, la aceasta trebuie să se adauge par­ticiparea şi sprijinirea, pe plan in­ternaţional, a tratatelor de dezarma­re nucleară şi neproliferare a arme­lor atomice, convinşi că acestea nu pot fi separate. Bineînţeles că acţiu­nile pentru menţinerea păcii în lume nu pot fi limitate la aceasta. O prea mare inegalitate economică între state se traduce prin tot felul de ne­dreptăţi generatoare de antagonisme şi tensiuni. De aceea, transformarea fundamentală a bazei economice a relaţiilor internaţionale constituie o condiţie indispensabilă a consolidării păcii mondiale. Se impune deci de­ urgenţă o acţiune concertată în ve­derea stabilirii unei noi ordini eco­nomice mondiale, mai echilibrată şi mai favorabilă dezvoltării tuturor, îndeosebi, trebuie să se facă din co­merţul mondial un instrument de progres pentru toţi, pentru că există o corelaţie strînsă între prosperitatea unora şi dezvoltarea altora. Iată încă un domeniu în care se impune, de asemenea, o coordonare internaţională. Domnule rector, Doamnelor şi domnilor, Voi începe prin a mulţumi Univer­sităţii din Teheran pentru titlul de Doctor Honoris Causa pe care mi l-a decernat şi, totodată, a-mi expri­ma satisfacţia de a mă întîlni, cu a­­cest prilej, cu profesorii, cu cei ce lucrează în acest minunat centru de cultură şi învăţămînt. Este un prilej, pentru mine, de a evoca relaţiile tradiţionale dintre po­poarele noastre, faptul că, încă cu 2 000 de ani în urmă, perşii şi dacii de atunci s-au cunoscut, au întreţinut relaţii ; mai tîrziu, acum 500 de ani, şefii celor două state au dezvoltat între ei relaţii strînse de colaborare în lupta împotriva asupritorilor stră­ini, pentru apărarea fiinţei naţionale, a dreptului popoarelor lor de a fi libere şi stăpîne pe propriile destine. Aceste relaţii străvechi cunosc as­tăzi o puternică înflorire în noile con­diţii cind şi România şi Iranul des­făşoară o politică susţinută de dez­voltare economico-socială, de pace şi colaborare internaţională. Aş dori să menţionez cu multă satisfacţie că în­­tîlnirile repetate ale şefilor de stat român şi iranian, schimbul de dele­gaţii la diferite niveluri, inclusiv intre oamenii de ştiinţă şi din învă­­ţămînt, au constituit şi constituie fac­tori importanţi ai extinderii colabo­rării în folosul celor două ţări şi po­poare, al cauzei generale a păcii şi cooperării internaţionale. în ce o priveşte, România desfă­şoară o intensă activitate de dezvol­tare economico-socială, de industria­lizare a ţării şi, totodată, de moder­nizare a agriculturii, aşezînd la baza întregii activităţi economice cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii din toate domeniile de activitate. Socie­tatea socialistă pe care am edificat-o în România, şi pe care o ridicăm pe trepte noi, se bazează pe tot ceea ce s-a făurit mai bun în ţara noastră, pe legităţile generale ale dezvoltării sociale. In acelaşi timp pornim în mod constant de la realităţile naţio­nale, istorice ale României, deoarece numai ţinînd seama de aceste reali­tăţi este posibilă realizarea unei dez­voltări în interesul poporului, al bu­năstării şi fericirii sale. Nu doresc acum să mă opresc mai mult asupra celor realizate în Româ­nia. Sper însă că tot mai mulţi din­tre dumneavoastră veţi vizita ţara noastră — aşa cum tot mai mulţi ro­mâni vor vizita Iranul — şi veţi pu­tea cunoaşte direct realizările şi dru­mul parcurs de poporul român, pro­gresele obţinute în lichidarea vechi­lor stări de lucruri, in făurirea unei vieţi libere, în care poporul este pe deplin stăpîn pe destinele sale, făuri­torul tuturor bunurilor materiale şi spirituale şi, totodată, principalul — de fapt, singurul — beneficiar al tu­turor acestora. In cursul vizitelor în Iran am avut prilejul să cunosc unele dintre rea­lizările şi preocupările poporului prieten iranian pe calea dezvoltării sale economice şi sociale. Vizitind de cîteva ori ţara dumneavoastră, pot spune că de fiecare dată am consta­tat realizări tot mai importante, tot mai mari. Am deosebita bucurie să constat că poporul dumneavoastră păşeşte, de asemenea, ferm înainte, spre a-şi făuri un destin propriu de bunăstare şi fericire. Conlucrarea bilaterală a popoare­lor noastre se desfăşoară în împreju­rările internaţionale in care toate po­poarele acţionează pentru a pune ca­păt vechii politici imperialiste, colo­nialiste, neocolonialiste, pentru rea­lizarea unor relaţii­­noi, de adevărată egalitate, aşezate pe principiile res­pectului independenţei şi suveranită­ţii, neamestecului in treburile inter­ne, pe dreptul fiecărei naţiuni, al fie­cărui popor de a fi pe deplin stăpîn pe destinele sale, de a-şi făuri viaţa aşa cum doreşte. Se poate spune că Cadrul universal cel mai adecvat pentru această cooperare interstatală este, in primul rînd, acela pe care ni-1 oferă Organizaţia Naţiunilor Unite, în sinul căreia fiecare stat, oricare ar fi ponderea sa în viaţa in­ternaţională, este chemat să joace un rol. Experienţa ultimilor ani a do­vedit în ce măsură acţiunile noastre pot influenţa cursul deciziilor adop­tate la acest nivel şi a scos în evi­denţă rolul pe care ele îl pot juca în menţinerea păcii. Orice pasivitate trăim într-o asemenea epocă istorică în care au loc transformări revolu­ţionare in toate domeniile, inclusiv în domeniul ştiinţei şi tehnicii. Dar poate cea mai importantă transfor­mare este cea petrecută în dezvolta­rea conştiinţei umane, ridicarea ho­­tărită a popoarelor la luptă pentru a făuri o lume a păcii şi colaborării, o lume mai dreaptă şi mai bună. As­tăzi, in orice parte a planetei am privi, constatăm că vechile imperii coloniale s-au prăbuşit ; pe ruinele lor s-au ridicat zeci de state libere, în care popoarele îşi făuresc destinul aşa cum doresc ele. Se afirmă cu pu­tere voinţa popoarelor de a realiza o nouă ordine economică internaţio­nală, bazată pe dreptate, pe posibi­litatea dezvoltării rapide a statelor rămase în urmă, de a asigura accesul tuturor naţiunilor lumii la cuceririle minunate ale ştiinţei şi tehnicii. Toate acestea au determinat trece­rea la o anumită destindere în viaţa internaţională, care deschide perspec­tive optimiste, dar, totodată, pune în faţa tuturor popoarelor necesitatea de a acţiona unite, cu toată fermita­tea, pentru consolidarea şi dezvolta­rea acestui curs. S-au încheiat o serie de conflicte de pe unele continente. în Europa a avut loc Conferinţa pentru securitate. Organizaţia Naţiunilor Unite a dez­bătut un şir de probleme importan­te, vitale pentru viaţa fiecărei na­ţiuni. Dar nu putem să nu constatăm că, in lume, continuă să mai existe conflicte, stări de încordare, care pun permanent în pericol pacea şi cola­borarea internaţională. Tocmai de a­­ceea popoarele trebuie să acţioneze pentru a pune capăt tuturor acestor stări de încordare şi conflicte. O asemenea situaţie gravă există în Orientul Mijlociu. Se impun efor­turi susţinute pentru soluţionarea po­litică a acestui conflict, pentru retra­gerea Israelului din teritoriile arabe ocupate, pentru rezolvarea problemei poporului palestinean — inclusiv prin crearea unui stat palestinean inde­pendent — pentru asigurarea unei păci drepte şi trainice în această zonă, menite să asigure fiecărei na­ţiuni libertatea, independenţa şi bu­năstarea. O asemenea situaţie se găseşte şi în zona în care se află ţara mea, în Balcani — mă refer la Cipru — unde, de asemenea, se cere o solu­ţionare politică, care să asigure in­dependenţa şi suveranitatea acestui stat. In acelaşi timp, sunt de soluţionat o serie de probleme de o importanţă vitală , printre care aceea a dezar­mării, de care depinde, până la urmă, viitorul întregii omeniri. Nu putem uita faptul că în prezent cheltuielile militare au atins suma de 300 mili­arde dolari anual, că ele cresc an de an. Se acumulează stocuri de arme tot mai moderne şi, în primul rind, armament nuclear, precum şi alte arme de distrugere în masă. Toate acestea pun pregnant la ordinea zilei problema dezarmării şi, în primul rînd, a celei nucleare, cer ca po­poarele să acţioneze, într-o deplină solidaritate, pentru a putea asigura folosirea bogăţiilor de care dispun — atît materiale, cit şi spirituale — în scopul dezvoltării lor economico-so­­ciale, al făuririi bunăstării şi fericirii fiecărei­ naţiuni, a întregii lumi. O altă problemă deosebit de gravă a epocii contemporane este perpetua­rea stării de subdezvoltare în care se mai află o mare parte a omenirii, menţinerea şi chiar adîncirea mari­lor decalaje in nivelul de dezvoltare al statelor. Devine astăzi tot mai evi­dent că nu pot exista destindere şi colaborare, o pace reală atîta vre­me cit lumea continuă să fie împăr­ţită în ţări sărace sau subdezvoltate şi ţări bogate sau dezvoltate. Din viaţa internaţională trebuie înlătura­te definitiv vechile relaţii care au generat o asemenea situaţie şi in­staurate relaţii noi, echitabile, de de­sau indiferenţă faţă de marile pro­bleme internaţionale actuale trebuie condamnată. Trebuie să manifestăm interes faţă de orice situaţie amenin­­ţînd pacea şi să sprijinim activ Na­ţiunile Unite pentru soluţionarea ei. In acest sens este greu să spui despre România, ca de altfel şi despre Iran, că sunt inactive. In sfîrşit, în această zi solemnă nu pot să nu exprim dorinţa mea sin­ceră ca schimburile culturale între cele două ţări ale noastre să se in­plină egalitate, care să favorizeze dezvoltarea mai rapidă a forţelor de producţie in fiecare ţară — îndeosebi în cele rămase în urmă — să ducă la lichidarea subdezvoltării, să dea posibilitate tuturor popoarelor să-şi pună larg în valoare bogăţiile naţio­nale, beneficiind de acces liber şi ne­îngrădit la toate cuceririle ştiinţei şi tehnicii avansate, ale civilizaţiei mo­derne. La soluţionarea tuturor marilor probleme complexe ale lumii con­temporane trebuie să participe cu drepturi depline şi egale toate naţiu­nile, indiferent de mărimea şi de orînduirea lor socială, desi­gur, trebuie acordată o atenţie mai mare participării active a ţărilor mici şi mijlocii, a ţărilor în curs de dezvoltare, a ţărilor neali­niate care, în totalitatea lor, sunt vi­tal interesate în democratizarea ra­porturilor interstatale, în realizarea unei ordini economice şi politice in­ternaţionale noi. Iată de ce România se pronunţă pentru creşterea conti­nuă a rolului Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru democratizarea activi­tăţii ei, pentru găsirea celor mai co­respunzătoare forme de activitate ale acestui organism, în conformitate cu schimbările care s-au produs în lume, şi care trebuie să asigure Organiza­ţiei Naţiunilor Unite mai multă efi­cienţă, mai multă voinţă şi capacitate de acţiune. Aş dori să menţionez cu deosebită satisfacţie conlucrarea rodnică, activă a României şi Iranului pe plan in­ternaţional. Şi de această dată, în cursul convorbirilor cu Maiestatea Sa Şahinşahul Iranului, am ajuns — ca de altfel şi cu celelalte prilejuri , la concluzia comună de a intensifica conlucrarea, în special de a spori contribuţia popoarelor şi statelor noastre la realizarea acestor obiective şi pe plan internaţional, în încheiere, aş dori să relev încă o dată marile perspective ale conlu­crării dintre popoarele noastre. Avem tot ceea ce este necesar ca popoarele noastre, preocupate de dezvoltarea lor, să conlucreze tot mai strîns. Do­resc să repet că avem impresii deose­bit de plăcute despre realizările obţi­nute de poporul dumneavoastră şi ştim rolul important pe care îl are,­in realizarea acestei dezvoltări, Maiesta­tea Sa. Cunosc şi ştiu, de asemenea, că tot ceea ce se realizează în orice ţară — deci şi în Iran — se face pe baza a tot ceea ce este mai modern în toa­te domeniile. De aceea, apreciez rolul important pe care îl au ştiinţa, învă­­ţămîntul şi cultura iraniană, oamenii de ştiinţă, cultură şi din învăţămînt. Atit în România, care are un vast program de dezvoltare, cit şi în Iran, rolul hotărîtor îl vor avea în­totdeauna oamenii. De aceea, făuri­rea de cadre cu înalte cunoştinţe, de muncitori calificaţi pentru toate do­meniile constituie factorul decisiv al înfăptuirii programelor de dezvoltare. Iată de ce folosesc acest prilej pen­tru a ura o strînsă conlucrare între instituţiile de învăţămînt din Româ­nia şi Iran în făurirea cadrelor, a oa­menilor care vor asigura progresul, bunăstarea şi libertatea popoarelor noastre. In acest spirit, doresc, încă o dată, să urez o bună conlucrare intre po­poarele român şi iranian. Urez ca oamenii de ştiinţă şi cultură din România şi Iran să conlucreze tot mai strîns, pentru a face ca minuna­tele cuceriri ale geniului uman să fie puse în folosul popoarelor noastre, să contribuie, totodată, la civilizaţia mondială. Vă urez dumneavoastră — oamenilor din învăţămînt şi ştiinţă, studenţimii iraniene — succese tot mai mari în stăpînirea tuturor cunoş­tinţelor ştiinţei şi culturii. Vă doresc, tuturor, multă sănătate şi fericire ! (Aplauze), tensifice, permiţind popoarelor noas­tre să se cunoască mai bine, să se înţeleagă şi să se aprecieze. îndrăz­nesc deci să sper, domnule preşedin­te, că prezenţa dumneavoastră în acest înalt lăcaş al ştiinţei iraniene va deschide o eră de cooperare cultura­lă fructuoasă între cele două popoare. Domnule preşedinte Nicolae Ceauşescu, Doamnă Elena Ceauşescu, Aş dori în încheiere să spun ca şi Louis Pasteur : „Ştiinţa şi pacea vor triumfa asupra ignoranţei şi războiu­lui, popoarele lumii se vor înţelege nu pentru a distruge, ci pentru a construi, şi viitorul va aparţine celor care vor face cel mai mult pentru umanitatea în suferinţă“. (Aplauze) Apoi, decanul Facultăţii de ştiinţe economice, dr. Mohammad Meshkat, dă citire diplomei prin care se de­­cernează titlul de Doctor Honoris Causa în economie politică al Uni­versităţii din Teheran preşedinte­lui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, pentru contribu­­ţi­a sa la consolidarea păcii mondia­le şi la cooperarea între popoare, la îmbunătăţirea şi dezvoltarea rela­ţiilor internaţionale, întreaga asistenţă aplaudă cu căl­dură, omagiază îndelung, în timp ce rectorul universităţii înmînează di­ploma de Doctor Honoris Causa preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi pune toga universitară pe umerii şe­fului statului român. Acelaşi ceremonial marchează mo­mentul solemn al acordării titlului de Doctor Honoris Causa tovarăşei Elena Ceauşescu. Decanul Facultăţii de ştiinţe, dr. Abdollah Sheibani, dă citire diplo­mei prin care se acordă titlul de Doctor Honoris Causa in ştiinţe al Universităţii din Teheran tovarăşei Elena Ceauşescu, pentru contribuţia sa la cercetările ştiinţifice în dome­niul chimiei organice, precum şi pen­tru vasta activitate pe care a desfă­şurat-o în dezvoltarea şi extinderea activităţilor ştiinţifice. Omagiul corpului profesoral, al tu­turor celor prezenţi la solemnitate îşi găseşte expresia în vii şi îndelungi aplauze, în timp ce este înmînată to­varăşei Elena Ceauşescu, de către rector, diploma de Doctor Honoris Causa, iar pe umerii săi este aşe­zată toga universitară. Tovarăşa Elena Ceauşescu este ru­gată apoi să ia cuvîntul. Purtînd toga universitară, tovarăşa Elena Ceauşescu ia cuvîntul, alo­cu­­ţiunea sa fiind viu aplaudată. Răspunzînd apoi invitaţiei recto­rului universităţii, a luat cuvîntul to­varăşul Nicolae Ceauşescu, înveş­mântat, conform tradiţiei, în toga universitară, larga rezonanţă a cu­­vîntării şefului statului român găsin­­du-şi expresia în indelungile aplau­ze ale asistenţei. In încheierea solemnităţii, pre­şedintele Nicolae Ceauşescu şi tova­răşa Elena Ceauşescu au primit feli­citările rectorului Universităţii din Teheran. Cuvîntarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu Cuvîntarea tovarăşei Elena Ceauşescu Domnule rector, Doamnelor şi domnilor, Permiteţi-mi să mulţumesc senatu­lui universitar pentru hotărîrea de a-mi decerna titlul de Doctor Ho­noris Causa al Universităţii din Te­heran. Cinstea care mi se face astăzi mie o consider şi ca o expresie a pre­ţuirii aduse ştiinţei şi culturii româ­neşti, ca o ilustrare a sentimentelor de prietenie şi stimă ce şi le nutresc reciproc oamenii de ştiinţă din cele două ţări, popoarele român şi ira­nian. Intre oamenii de ştiinţă români şi iranieni — inclusiv între cei de la Universitatea din Bucureşti şi Uni­versitatea din Teheran — se dezvol­tă o colaborare tot mai largă, în spi­ritul bunelor relaţii existente între ţările noastre. Sunt convinsă că ex­tinderea în continuare a acestei con­lucrări va fi numai în folosul po­poarelor noastre, al cauzei generale a păcii şi înţelegerii dintre naţiuni. România acordă o atenţie deosebită ştiinţei ca factor de cea mai mare­ importanţă în construirea noii orîn­­duiri. Noi pornim de la faptul că numai întemeindu-ne pe o industrie puternică, dezvoltată pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi teh­nicii contemporane, putem asigura avansarea rapidă a ţării pe calea pro­gresului, a făuririi bunăstării poporu­lui. Pentru a ilustra avîntul pe care l-a cunoscut economia românească în această perioadă, vreau să arăt că producţia industrială a ţării este în acest an de circa 30 de ori mai mare decit acum trei decenii. In cadrul politicii generale de in­dustrializare se pune un accent prio­ritar pe dezvoltarea ramurilor mo­derne ale producţiei, hotărîtoare pen­tru asigurarea progresului economic general al ţării. Astfel, în perioada 1965—1975, producţia industriei chi­mice — domeniu în care avem largi posibilităţi de dezvoltare — a crescut de circa 7 ori, îndeosebi în petrochi­mie şi în alte ramuri de­ bază. Pro­ducţia de fibre şi fire sintetice a crescut în această perioadă de circa 9 ori, cea de mase plastice şi răşini sintetice de 8 ori, de îngrăşăminte de 7 ori. La obţinerea acestor rezultate a adus o contribuţie însemnată şi ac­tivitatea de cercetare ştiinţifică din domeniul chimiei. Pe baza aplicării în producţie a rezultatelor cercetării ştiinţifice, industria chimică româ­nească a obţinut succese în valori­ficarea superioară a resurselor de materii prime, în diversificarea sor­timentelor şi ridicarea calităţii pro­duselor chimice. Intrucît şi Iranul dezvoltă în ritm rapid chimia şi pe­trochimia, avînd o bază de ma­terii prime bogată — petrolul — a­­preciez că există largi posibilităţi ca oamenii de ştiinţă români şi iranieni să desfăşoare o bună colaborare pe acest ţărim, îndeosebi în petrochimie. Consider că, în condiţiile de astăzi, când revoluţia tehnico-ştiinţifică cu­noaşte o amplă şi puternică desfăşu­rare, este mai necesar ca oricînd să existe o conlucrare tot mai strînsă între oamenii de ştiinţă şi cultură din toate ţările, astfel ca toate po­poarele să poată beneficia cit mai larg de cuceririle geniului uman. Totodată, conlucrarea dintre oame­nii de ştiinţă poate şi trebuie să joa­ce un rol important în soluţionarea problemelor complexe cu care este confruntată omenirea, în întărirea destinderii şi păcii, pentru ca minu­natele cuceriri ale ştiinţei şi tehni­cii contemporane, ca rodul muncii savanţilor şi cercetătorilor lumii să fie puse în slujba omului, a­­făuririi bunăstării şi fericirii sale — şi nu a distrugerii civilizaţiei. Participind activ la colaborarea in­ternaţională, la schimbul de infor­maţii, tehnologie şi experienţă, cer­cetătorii şi oamenii de ştiinţă pot a­­duce o contribuţie de­­seamă la dez­voltarea şi modernizarea forţelor de producţie în fiecare ţară, şi îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, pot da un puternic sprijin în explorarea şi valorificarea bogăţiilor naturale ale ţărilor respective, în interesul pro­priilor popoare, pot asigura astfel înaintarea mai rapidă a tuturor sta­telor pe calea progresului şi civili­zaţiei, înfăptuind politica statului român, oamenii de ştiinţă, cercetătorii din ţara noastră sunt hotărîţi să acţione­ze consecvent şi în viitor pentru în­tărirea conlucrării internaţionale, pentru realizarea unui larg schimb de bunuri ştiinţifice şi culturale în­tre state, pentru cauza generală a destinderii, progresului şi păcii in lume, încredinţată că oamenii de ştiinţă şi cultură din România şi Iran vor colabora tot mai fructuos în viitor, că la această conlucrare îşi va adu­ce din plin contribuţia şi Universita­tea din Teheran, vă urez dumnea­voastră și întregului colectiv al uni­versității mult succes și multe sa­tisfacții în activitatea consacrată în­floririi învățămîntului, științei și cul­turii iraniene. Vă mulțumesc. (Aplauze). CONVORBIRI OFICIALE Preşedintele Republicii Socialis­te România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi tovarăşa Elena Ceauşescu s-au reîntîlnit, duminică seara, la palatul Niavaran, cu Ma­iestatea Sa Imperială Şahinşahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr şi Maiestatea Sa Imperială Farah Pahlavi, Sahbani a Iranului. Cu acest prilej, preşedintele Nicolae Ceauşescu şi Şahinşahul Aryamehr au continuat schimbul de vederi în probleme de interes co­mun ale dezvoltării pe multiple pla­nuri a raporturilor româno-iraniene şi conlucrării celor două ţări prie­tene în viaţa internaţională. Convorbirile s-au desfăşurat sub semnul stimei reciproce şi priete­niei ce caracterizează dialogul la ni­vel înalt româno-iranian, relaţiile dintre ţările şi popoarele noastre. In acest timp, tot la palatul Nia­­varan, tovarăşa Elena Ceauşescu şi împărăteasa Farah. Pahlavi s-au în­treţinut îndelung, într-o atmosferă destinsă, prietenească. După convorbirile dintre cei doi şefi de stat, preşedintele Nicolae Ceauşescu şi Şahinşahul Aryamehr, tovarăşa Elena Ceauşescu şi împă­răteasa Farah Pahlavi s-au reîntîl­nit, în cadrul unui dineu intim ce s-a desfășurat într-o ambianță plină de cordialitate. Semnarea unor acorduri româno-iraniene Expresie a spiritului constructiv, de înţelegere şi largă cooperare, care caracterizează raporturile româno­­iraniene, a rolului hotărîtor pe care îl au contactele directe dintre şefii celor două state în asigurarea unei evoluţii continuu ascendente a cola­borării şi schimburilor reciproce în toate domeniile, în timpul vizitei ofi­ciale întreprinse in Iran de preşedin­tele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi de tovarăşa Elena Ceauşescu, la invita­ţia Maiestăţii Sale Imperiale Şahin­şahul Mohammad Reza Pahlavi Ary­amehr şi a Maiestăţii Sale Farah Pahlavi, Şahbani a Iranului, au fost semnate următoarele documente : — acordul privind cooperarea în domeniul construcţiei de căi ferate. Din partea română, acordul a fost semnat de Ion Păţan, viceprim-mi­nistru al guvernului, ministrul co­merţului exterior şi cooperării eco­nomice internaţionale, iar din partea iraniană de Javad Shahrestani, mi­nistrul drumurilor şi transporturilor; — protocolul celei de-a XI-a se­siuni a Comisiei mixte de colaborare economică şi tehnică. Protocolul a fost semnat de pre­şedinţii celor două părţi in comisia mixtă, Ion Păţan şi Fereidun Mah­­davi, ministrul iranian al comerţului ; — acordul de cooperare în dome­niul turismului, semnat de Alexandru Roabă, ambasadorul ţării noastre în Iran, şi Fatollah Saadat, ministrul ad­junct al informaţiilor şi turismului iranian ; — acordul de cooperare în dome­niul radioteleviziunii. Acordul a fost semnat de ambasadorul Alexandri­ Roabă şi de Reza Qotbi, director ge­neral al Organizaţiei naţionale iranie­ne de radioteleviziune. De asemenea, au fost convenite în­ţelegeri, memorandumuri şi au fost semnate contracte importante în do­meniul cooperării economice bilate­rale, împreună cu Comunicatul comun româno-iranian, document de cea mai mare însemnătate pentru evolu­ţia viitoare a relaţiilor dintre cele două ţări şi popoare, consfinţind în­ţelegerile şi concluziile la care au ajuns preşedintele Nicolae Ceauşescu şi Şahinşahul Aryamehr în timpul convorbirilor lor de la Teheran, noile acorduri sunt menite să extindă şi mai mult, să completeze şi să per­fecţioneze cadrul juridic larg al schimburilor de valori materiale şi spirituale din ce în ce mai diversi­ficate dintre România şi Iran. Revenirea în Capitală (Urmare din pag. I) Gheorghe Oprea, Gheorghe Pană, Dumitru Popescu, Gheorghe Rădu­­lescu, Leonte Răutu, Ilie Verdeţ, Ştefan Andrei, Iosif Banc, Mihai Dalea, Mihai Gere, Nicolae Giosan, Ion Ioniţă, Vasile Patilineţ, Ion Ursu. Cetăţenii­­României socialiste au urmărit cu viu interes şi legitimă mîndrie patriotică noua solie de pace, prietenie şi colaborare, expri­­mîndu-şi deplinul acord, marea sa­tisfacţie faţă de rezultatele deosebit de rodnice ale vizitei efectuate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tova­răşa Elena Ceauşescu în Iran, apre­ciind-o ca o remarcabilă contribuţie la dezvoltarea bunelor relaţii şi a conlucrării multilaterale dintre cele două ţări, în interesul ambelor po­poare, al înţelegerii şi cooperării fructuoase între naţiuni. (Agerpres)

Next