Scînteia, februarie 1978 (Anul 47, nr. 11026-11049)

1978-02-12 / nr. 11036

PAGINA 4 Sub steagul partidului, pagini de eroism nunăturesc (Urmare din pag. I) cordoanele de poliţişti şi militari, apoi au asediat localul chestunii de poliţie din Ploieşti silind autorităţile să pună în libertate pe delegaţii lor ce fuseseră arestaţi. Partidul a fost conducătorul lupte­lor muncitorimii ceferiste, pentru a căror organizare şi coordonare a fost creat, in martie 1932, Comitetul Cen­tral de acţiune al muncitorilor cefe­rişti, avind ca secretar pe Gheorghe Gheorghiu-Dej — lupte care au cu­noscut, în desfăşurarea lor, asemenea momente cum au fost grevele cu ocu­parea întreprinderii desfăşurate în 31 ianuarie şi 2 februarie 1933 la Ate­lierele C.F.R. „Griviţa“ din Bucureşti şi încheiate victorios prin acceptarea principalelor revendicări, inclusiv dreptul la existenţa legală a comite­tului de întreprindere. Alte asemenea acţiuni au avut loc la Atelierele C.F.R. Nicolina Iaşi, unde greviştii, împreună cu populaţia venită în spri­jinul lor, au opus rezistenţă unită­ţilor militare ce pătrundeau în ate­liere ; la Galaţi, unde greviştii au ajuns la ciocniri sîngeroase cu forţele represive ; la Paşcani, unde ceferiştii au organizat o demonstra­ţie încheiată cu o întrunire în faţa sediului sindicatului ; la Cluj, unde greviştii au­ determinat pe soldaţi să nu execute ordinul de a deschide fo­cul ; la Oradea, unde muncitorii au demonstrat împotriva stării de ase­diu, la Brăila, Constanţa, Braşov, Timişoara. Creşterea în amploare şi combati­vitate a luptei ceferiştilor şi petro­liştilor, dîrzenia cu care au ripostat represiunilor în principalele centre feroviare şi în Valea Prahovei au stîrnit furie şi derută în rîndurile guvernanţilor care au trecut la in­staurarea stării de asediu, urmată de arestarea a peste 1 600 militanţi re­voluţionari, dizolvarea a numeroase organizaţii antifasciste. Muncitorii nu au cedat. Sub îndrumarea nemijloci­tă a organizaţiilor de partid, fero­viarii de la „Griviţa“, baricadaţi în ateliere, au declanşat o nouă şi pu­ternică grevă la 15 februarie, cerînd, odată cu revendicările economice, ridicarea stării de asediu, recunoaş­terea comitetului de fabrică, elibe­rarea greviştilor arestaţi. O trăsătură caracteristică a lupte­lor muncitoreşti din februarie 1933 a constituit-o amploarea şi diversi­tatea acţiunilor de solidaritate ale maselor populare din întreaga ţară. Delegaţi ai întreprinderilor Malaxa, Vulcan, Herdan, Saturn, ai munci­toarelor de la Regie au luat cu­­vîntul la întrunirile ţinute la Ate­lierele C.F.R. „Griviţa“, asigurindu-i pe grevişti de sprijinul lor şi adu­­cindu-le alimente. După reprimarea singeroasă a grevei de la Atelierele „Grivita“, in numeroase întreprinderi din Cluj, Iaşi, Galaţi, Braşov, Ora­dea, Paşcani, Turnu-Severin, Tg. Mu­reş, Buhuşi, Valea Trotuşului, Mediaş, Brăila, Valea Jiului muncitorii şi şo­merii au organizat întruniri de pro­test, au declarat greve de solidarita­te cu feroviarii, au trimis moţiuni de încurajare şi ajutoare băneşti gre­viştilor arestaţi. In fabrici din Reşiţa, Timişoara, Bacău, Braşov, Constanţa, Arad, Tulcea au fost arborate stea­guri roşii simbolizînd cinstirea me­moriei revoluţionarilor ucişi de for­ţele represive. Muncitorii petrolişti de la Astra Română şi Steaua Româ­nă au salutat prin intonarea Inter­naţionalei, în gara Cîmpina, trenu­rile care transportau la Doftana pe conducătorii luptelor din 1933. Maturitatea politică și capacitatea organizatorică dovedite de Partidul Comunist Român in conducerea bă­tăliilor de clasă din 1933 i-au sporit mult autoritatea in rîndul maselor populare, care s-au putut convinge „pe viu“ că P.C.R. reprezintă cea mai înaintată şi combativă forţă po­litică a ţării, exponentul intereselor fundamentale ale întregului popor, singur în măsură a-l conduce, cu preţul oricăror jertfe, în lupta de eliberare socială şi naţională, împo­triva tendinţelor de fascizare a ţării. Luptele din 1933 au marcat un mo­ment important în procesul de călire revoluţionară a partidului. In focul acestor lupte, partidul şi-a îmbo­găţit experienţa politică, s-a în­tărit din punct de vedere organi­zatoric, şi-a lărgit legăturile cu masele. Asemenea unui magnet cu forţă irezistibilă, el a atras în rîndu­rile sale pe cei mai înaintaţi şi mai dîrji muncitori revoluţionari, conso­­lidindu-şi baza proletară. Cea mai preţioasă concluzie desprinsă de partid a constat în Intensificarea e­­forturilor în vederea realizării uni­tăţii de acţiune a clasei muncitoare, ca nucleu al coaliţiei largi a forţe­lor democratice şi progresiste. • P­rofunde implicaţii asupra vieţii social-politice In pofida sîngeroasei reprimări a acţiunilor proletariatului, a arestării şi condamnării militanţilor revoluţio­nari care le-au condus în diferite centre ale ţării, muncitorimea a ob­ţinut o importantă victorie politică. Aceasta s-a concretizat în satisfacerea unora dintre principalele revendicări: ridicarea stării de asediu ; înlăturarea guvernului ultrareacţionar Vaida ; sistarea aplicării celei de-a treia „curbe de sacrificiu“ ; încetarea con­cedierilor ; plata pensiilor şi sala­riilor restante ; acordarea ajutorului de şomaj ; rechemarea din ţară a „consilierilor“ străini. In perspectiva evoluţiei istorice, eroicele lupte proletare din 1932— 1933 au constituit O RIPOSTA DIRZA DATA TENDINŢELOR DE FASCIZARE A TARII, RIDICIND PE O TREAPTA SUPERIOARA LUPTA ÎMPOTRIVA FASCISMU­LUI. Ca primele mari bătălii revoluţio­nare ce au avut loc, după instau­rarea dictaturii hitleriste în Germa­nia, luptele din februarie 1933 au avut şi o incontestabilă însemnătate internaţională, reflectînd cu vigoare hotărîrea proletariatului român de a se opune cu toate forţele barbariei fasciste. O dovedeşte de altfel puter­nicul lor ecou peste hotare, ca şi larga mişcare de solidaritate cu pro­letariatul român desfăşurată în zeci de ţări de pe toate continentele­­ din Uniunea Sovietică, Polonia, Anglia, Franţa, pină în Argentina şi Australia. Evident, de pe alte poziţii de clasă, dar totuşi eloc­ventă este concluzia oficiosului marelui capital francez, „Le Temps“. „Evenimentele care au sfirşit prin introducerea stării de asediu in România ar trebui să pună pe gin­­duri toate statele europene. Nu putem să nu subliniem faptul că mişcarea comunistă din România s-a manifestat intr-o formă atit de acută“. In perioada care a urmat, Partidul Comunist Român şi-a lărgit şi in­tensificat activitatea antifascistă. In rezoluţia plenarei lărgite a C.C. al P.C.R. din iulie 1933 se sublinia că „Partidul trebuie să desfăşoare larg mişcarea antifascistă, explicind ma­selor procesul de fascizare a Româ­niei şi întărind lupta contra organi­zaţiilor fasciste (Garda de Fier, na­ziştii)“. Cerinţă cu atit mai imperioasă cu cit în decembrie 1933 legionarii l-au asasinat pe primul ministru I. G. Duca. „Feriţi-vă de oamenii sîngelui“ — avertiza Iorga, care peste cîţiva ani avea să fie şi el ucis de Garda de Fier. Sub puternica înrîurire a valului luptelor revoluţionare din 1932—1933 s-a dezvoltat procesul de maturizare politică a maselor populare, de atra­gere a acestora la lupta împotriva fas­cismului. Apar caracteristice în acest sens întemeierea, în ianuarie 1933, a Frontului Plugarilor, sub conducerea doctorului Petru Groza, organizaţie de masă a ţărănimii, cu pronunţat ca­racter antifascist ; crearea, în iu­nie 1933, a Comitetului Naţional Antifascist, în conducerea căruia acti­vau personalităţi prestigioase ale vie­ţii politice şi culturale — Iorgu Iordan, Petre Constantinescu-Iaşi, Radu Cernă­­tescu, Tudor Bugnariu, Scarlat Calli­­machi, Ilie Cristea, C. Motaş şi alţii. In toamna anului 1934, urmărind în­tărirea organizaţiei cu cadre revolu­ţionare provenite din rîndurile tine­retului muncitoresc, Secretariatul C.C. al P.C.R. a desemnat ca reprezentant al tineretului din Capitală în comitet pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe atunci în vîrstă de 16 ani. Este meritul Partidului Comunist Român că, încă de la primele mani­festări ale fascismului în viaţa poli­tică, a demascat cu vigoare esenţa sa antipopulară şi antinaţională, a ac­ţionat stăruitor pentru unirea tutu­ror forţelor democratice intr-un front naţional antifascist, reuşind astfel să bareze pentru un timp ascensiunea fascismului la putere şi înrobirea ţă­rii Germaniei naziste. Jertfele aduse de clasa muncitoare cu 45 de ani în urmă rodesc în îm­plinirile României socialiste. Preluînd terţa înaintaşilor, o purtăm spre noi izbînzi, sub stindardul Partidului Co­munist Român. Tudor OLARU tv DUMINICA, 12 FEBRUARIE 1979 PROGRAMUL 1 8,00 Sportul pentru toţi. Gimnastica la domiciliu. 8,19 Tot Înainte ! 9,05 Şoimii patriei. 9,15 Film serial pentru copii : „Cava­lerul Nigel“. Episodul 9. 9,45 Pentru căminul dumneavoastră. 10.00 Viata satului. 12.00 De strajă patriei. 12.30 Bucuriile muzicii. 13.00 Telex. 13.05 Album duminical. 15.00 Campionatele internaţionale de tenis de masă ale României. 16.45 Publicitate. 16.50 Cel mai bun continuă... Concurs de cultură generală şi pregătire multilaterală. 17.50 Film serial : „Linia maritimă Onedin". Regia : Gerald Blake. 18.40 Instantanee. O emisiune de Aristi­de Buhoiu. 19.00 Micul ecran pentru cei mici 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnal. 19.50 Iniţiativă şi faptă comuniste. Con­tinuitate. 20.10 Antena vă aparţine ! 21.10 Film artistic : „Aeroport ’75“. 22.50 Telejurnal. PROGRAMUL 1 10.00 Concert educativ. LUNI, 13 FEBRUARIE 1978 PROGRAMUL 1 16.00 Telex. 16.05 Teleşcoală. 16.30 Emisiune In limba maghiară. 19.00 Ciitarea României. Ediţia a II-a — faza de masă. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnal. 19.50 Panoramic. 20.20 Roman-foileton : „Pagini din Co­media umană“. Ultimul episod. 21.20 Mai aveţi o Întrebare . 21.45 Melodii de Camelia Dăscălescu, Aurel Giroveanu şi Temistocle Popa. 22.00 Cadran mondial. 22.20 Telejurnal. PROGRAMUL 2 16.30 „23 de oameni şi muntele“. 16.50 Sanie cu zurgălăi. Melodii olte­neşti interpretate de Maria Cio­­banu. 17.05 Cenacluri ale tineretului. 17.40 Pentru căminul dumneavoastră. 17.55 Intîlnire cu satira şi umorul. 18.30 In alb şi negru. Chico — lup... neînţeles. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnal. 19.50 Film serial pentru copil : „Cupre”. 20.15 Publicitate. 20.20 Actualitatea bucureșteană. 20.40 Seară de operă : „Fata din Vest* de Giacomo Puccini. 22.00 Reportaj TV : „Continuitate*. teatre • Teatrul Naţional Bucureşti (sala mare) : Marele soldat — 11, Căru­ţa cu paiaţe — 19, (sala mică) : Romulus cel Mare — 11, 15, Auto­biografie — 19,30. • Filarmonica „George Enescu* (Ateneul Român) : Concert pen­tru elevii şcolilor generale. Diri­jor : Nicolae Racu — 11. • Opera Română : Năpasta — 11, Lacul lebedelor — 19. • Teatrul de operetă : Secretul lui Marco Polo — 10,30, Văduva veselă — 19,30. • Teatrul „Lucia Sturdza Bu­­landra* (sala Schitu Magureanu): Răceala — 10,30, Micii burghezi — 19,30, (sala Grădina Icoanei) : Ti­neri căsătoriţi caută cameră — 15, Anecdote provinciale — 19,30. • Teatrul Mic : Mamia posturilor — 15,30, Matca — 19,30. • Teatrul de comedie : Plicul — 10,30, Cercul de cretă caucazian — 19. • Teatrul „Nottara* (sala Ma­­gheru) : Micul infern — 10, întoar­cerea fiului risipitor — 15, Patima fără sfirşit — 19,30, (sala Studio) : Gaiţele — 10,30, Oameni feluriţi — 19. • Teatrul Giuleşti : Comedie fără titlu — 10, 15, Noaptea păcălelilor — 19,30. • Teatrul evreiesc de stat : Şo­maj fără rasă — 11; 19,30. • Teatrul satiric-muzical „C. Tă­­nase“ (sala Savoy) : Salutări de la Vasile — 11; 19,30, (sala Vic­toria) : Camping-Boema — 16,30, Varietăţi — 19,30. • Ansamblul artistic „Rapsodia română“ : Drag mi-e cintecul şi jocul — 19,30, (la Sala Palatului) : Cintece de bucurie — 16, 19,30. • Teatrul „I. Vasilescu“ : întorşi din singurătate — 19,30. • Teatrul „Ion Creangă“ : Sficlă năzdrăvanul — 10, Nota zero la purtare — 17. • Teatrul „Ţăndărică* (sala Vic­toria) : Punguţa cu doi bani — 10; 12. ■ Circul Bucureşti : Iosefini şi arena magică — 16; 19,30. • Studioul de teatru al I.A.T.C. : Este vinovată Corina 7 — 15, Kean — 19,30, cinema • Rudin : EFORIE — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,15, CINEMA STUDIO — 10; 12; 14; 16; 18, 20. • Revoltă In Cosmos : SCALA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Judecătorul din Bodrum : FES­TIVAL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, MELODIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Lupta pentru Roma : VICTO­RIA — 9; 12,30; 16; 19,30. • Trepte pe cer : CAPITOL — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30, FEROVIAR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Ciitarea României : CENTRAL — 9,15; 12; 14,45; 17,30; 20. • Kis și „două ghiozdane" — 9,30, Imposibila poveste de dragoste — 15,30; 20, Program Disney — 11,15; 13,30; 18 ; DOINA. a Zorro : LUCEAFĂRUL — 9; 11,45; 14,45; 17; 19,45. • Acțiunea „Autobuzul" : AURO­RA - 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, GRIVIŢA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, TOMIS — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15. • Iarba verde de acasă : TIM­PURI NOI — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18, 20. • Castelul de nisip : BUCEGI — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15. • Ziua gloriei : EXCELSIOR — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, MO­DERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Rocco şi frații săi : BUCU­REȘTI — 9,15; 12,30; 16; 19,30, FA­VORIT — 9,15; 12,30; 16; 19,15, PA­TRIA — 9; 12,30; 16; 19,30. • Comoara din lacul de argint : COTROCENI — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15. • Hamlet (ambele serii) — 9,45. S-a întîmplat intr-o noapte — 18,30; 20,30 : CINEMATECA. • Condurul şi trandafirul­­ FLO­RE­ASC­A — 16, 19, GIULEŞTI - 9; 12; 16; 19. • Diamantele negre : ARTA — 9. •­­ Evadaţi din viitor : BUZEȘTI — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, VOLGA - 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20.15. • împuşcături sub clar de lună : FERENTARI — 15,30; 18, 20. • Danka : FLAMURA — 9. • Scaramouche : FLAMURA — 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, GLO­RIA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20.15. • Alegerea ginerelui : COSMOS — 16; 18; 20. • Poruncă Întunecată : DACIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18; 20. • Aventurile maimuței Nuky — 16, Cel patru din fotografie — 18, 20 : DRUMUL SĂRII. • Ținutul uitat de timp : FLACĂ­RA — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,15. • Iarna bobocilor : PROGRESUL — 16; 18; 20. • Mark poliţistul : LIRA — 15,30; 18; 20,15, MIORIŢA — 9; 11,15; 13,30. • Hamlet : MIORIŢA — 16; 19. • Locotenentul McQ In acţiune : MUNCA — 9,30; 11,30; 13,30; 15,45; 18, 20. • Mama : PACEA — 16; 18; 20. • Rîul care urcă muntele: POPU­LAR - 15,45; 18. • Matriarhat : VIITORUL — 15,30; 17,45; 20. Pentru acest spectacol, Teatrul Mic din Bucureşti a obţinut la recenta ediţie a Festiva­lului de teatru contemporan de la Braşov (23—29 ianuarie 1978) patru din cele zece pre­mii acordate, şi anume: — Premiul pentru cel mai bun spectacol prezentat în festival; — Premiul pentru regie, acordat regizoarei Cătălina Buzoianu ; — Premiul special al juriului, acordat actri­ţei Olga Tudorache pentru contribuţia artistică şi pedagogică deosebită la realizarea specta­colului ; — Premiul pentru debut acordat Rodicăi Ne­grea, studentă la I.A.T.C., interpreta persona­jului Tillie. Piesa aceasta a drama­turgului american Paul Zindel, tradusă in româ­neşte de Alf Adlania, evo­că pe o mare întindere a ei scene atroce din viaţa unei familii azvîrlite de „soartă“ la marginea so­cietăţii. Soarta este pentru eroinele lui Paul Zindel, desigur, şi un dat social : mizeria materială cumpli­tă. Beatrice şi fiicele ei, Tillie şi Ruth, trăiesc în timpurile explorării taine­lor atomului şi debarcării omului pe Lună, într-o at­mosferă de „slum“, într-o cameră mizeră şi pro­miscuă ce a adăpostit cîndva o zarzavagerie. Beatrice se pierde, se agi­tă inutil însufleţită de cîte un proiect fantast şi mai ales de ură, zvîrcolindu-se într-o imposibil de finalizat nevoie de ordine, printr-un bric a­brac de vechituri în­grămădite la întîmplare, ca într-o magazie : lăzi, roţi, coşuri de nuiele, paturi prăfuite, sparte şi des­fundate, gata să se prăbu­şească şi să se descom­pună la prima atingere. (Reuşitul decor al specta­colului semnat de Mihai Mădescu sugerează foarte bine spaţiul închis, agresi­vitatea ori indiferenţa, de­zordinea lucrurilor — ce exprima la rîndu-i starea dominantă a stăpinei fa­miliei). Casa „familiei“ Hunsdorfer e, de asemenea, un edec al altor epave ale societăţii şi ale vîrstei înaintate — muribunzi mai mult respingători — căci singura sursă de venit este îngrijirea unor bătrini de care copiii­ se dispen­sează în grabă contra cî­­torva dolari pe lună. Dar „soarta“, pentru Paul Zindel, este reprezentată mai ales (trebuie să o spu­nem deschis şi cu aceeaşi francheţe să recunoaştem în aceasta o limită a pie­sei) de zestrea biologică a eroinei, Beatrice (femeia aceasta care poartă nu­mele suavei şi angelicei inspiratoare şi eroine a lui Dante) este tarată de ne­bunie. „Ţicnită“, „Zălu­da“, î se spunea în tine­reţe cu o cruzime care condamnă desigur si me­diul. „Zăluda!“ — îi va re­peta, peste ani, cu o cru­zime revelatoare fiica ei, Ruth, atinsă, de asemenea, de dementă. In inima, in mintea acestei femei (in­terpretată admirabil de Olga Tudorache) se ameste­că în chip ciudat ac­cente admirabile de non­conformism, dar şi unele de anormală ignorare a obligaţiilor faţă de socie­tate şi familie ; inteligenţa şi stupiditatea ; generozita­tea, dar şi ura şi cruzimea (faţă de echilibrul şi forţa morală a propriei fiice, faţă de fericirea incon­ştientă a bătrînei Nanny, faţă de iepuraşul îngrijit de fetiţe) ; furia şi blinda resemnare ; simţul dreptă­ţii şi al responsabilităţii (faţă de Ruth), cel mai adesea, cu un revoltător spi­rit de şicană; luciditatea şi stările halucinatorii, hrănite de impulsuri — venind din inconştient, din frus­trările copilăriei şi mai ales din forţa Iluziei. Ati­tudini aparent capricioase, dar motivate, din păcate patologic — pe care spec­tatorii le urmăresc, lină pe rind, cu înţelegere, milă, dar şi cu dispreţ şi revoltă şi cu acel interes mijlociu ce îl stimesc „cazurile“ ce nu vorbesc decit în par­te despre condiţia umană. Din fericire, această la­tură sumbră, generată de caracterul limită al cazului şi de naturalismul metodei scriitorului, este echilibrată­­ în „Efectul razelor gama asupra anemone­lor“ — de o alta. Ea se dez­voltă prin intermediul per­sonajului Tillie. Tillie este excepţia fericită, floarea rară ce creşte din mucegai. Exemplarul minunat des­prins, ciudat, din aceeaşi configuraţie umană şi so­cială. Ea e simbolul minunii pe care o poate ascunde şi dezvălui natura, universul (vezi monologul iniţial şi cel final ce aduc în piesă o vînă poetică de vibraţie cosmică), în care Tillie se identifică cu un atom ră­tăcit, poate, cîndva, într-o ferigă, dar desprins poate, iniţial, din Soare. Fetiţa a­­ceasta nedreptăţită şi îm­povărată de pretenţiile, excentricităţile şi de obtu­zitatea propriei mame are nu numai puterea de a re­zista (pe cît de lucidă şi supusă, pe atît de îndîrji­­tă în preocupările ei), ci este, totodată, o întruchi­pare a vocaţiei, de nimic tulburate, a geniului ştiin­ţific. Mai mult decit valoarea unui text, numeroasele premii acordate „Efectului“ încununează un succes deosebit al artei spectaco­lului. O artă care azi, la noi, presupune nu numai „fidelă“ transpunere sceni­că, ci şi Interpretare, re­­gîndire şi redistribuire de accente ideatice şi estetice, strădania unui impact cu spectatorul român de azi. In interpretarea Cătăli­nei Buzoianu, regizoare al cărui deosebit talent, in­teligenţă pătrunzătoare şi totodată imaginativă, a că­rei dăruire generoasă o si­tuează în fruntea genera­ţiei de artişti afirmaţi în urmă cu un deceniu — piesa cîştigă în complexi­tate, gravitate şi vibraţie poetică. Mai crud şi mai înaripat, mai tonic, tot­odată, decît filmul in­spirat după aceeaşi pie­să ce a rulat pe ecranele noastre — spectacolul evo­că o situaţie de extremă disperare alături de o alta de mare speranţă, lumi­­nîndu-le violent. Alternanţa motivelor, ca şi alunecările repezi de la grotesc spre sublim sînt realizate prin metafore scenice contrastante — rea­lizate prin jocul actorilor (lucrat minuţios, elaborat în valenţele sale), prin contribuţia muzicii, prin gîndirea plastică a imagi­nii scenice. O imagine bo­gată şi complexă, conturată prin relaţiile personajelor sau prin relaţia lor cu lu­crurile, dar sculptată ade­sea şi cu ajutorul luminii , prin dublarea replicilor cu proiecţii ce sugerează ob­sesii sociale, intime sau vi­sul unor călătorii — prin spaţii astrale. Imagini care, din nou, nu „transpun“, ci orchestrează, potenţează şi adîncesc di­mensiunile piesei. Olga Tudorache abordea­ză rolul Beatricei după 25 de ani de teatru. Creaţia sa memorabilă poartă am­prenta experienţei. Dar şi a talentului neobişnuit. Şi a unei alte virtuţi speci­fice talentului adevărat : aceea de a se nega şi desă­­vîrşi continuu. Căci există aici o bogăţie de nuanţe, ce susţin bogăţia de stări, ati­tudini, reacţii, moduri de a da replica, de a o devansa şi a sugera — mai neobişnuite chiar pentru Olga Tudo­rache însăşi. Există o vir­tuozitate a schimbării măş­tilor, cu tranziţii uluitoare, o variaţie a ritmurilor miş­cării, există acea virtuozi­tate a dansului pe cunoscu­ta melodie din „Cabaret“ ce surprind şi cuceresc. Cine ar fi putut să ţină piept acestei mari actriţe ? Cine ar fi reuşit să-şi îm­partă atenţia publicului cu Olga Tudorache ? Cine ar fi putut face să prevaleze speranţa şi frumuseţea a­­supra singurătăţii, tristeţii şi deznădejdii ? Şi totuşi, minunea se intimplă. O face o tînără debutantă, micuţă, cu un chip angelic, care joacă încîntător copi­lăria cu ingenuităţile, ge­­nerozităţile şi chiar micile ei cruzimi ; care joacă emoţionant de senin, so­bru, lucid, calvarul suferin­ţei ; care joacă tulburător starea aceea de graţie pe care o au aleşii. Bucuria de „a se simţi cineva, de a fi o parte din Cosmos", bucuria de a persevera în pătrunderea tainelor natu­rii. Bucuria de a experi­menta şi a face, prin ştiin­ţă, ca anemonele „să aibă două flori, tulpini uriaşe şi frunze multicolore“. Cre­dinţa că în viitor va veni o zi cînd „după ce efectele radiaţiei vor fi mai bine cunoscute , forţa atomilor va schimba faţa întregii lumi“. Şi „unele din muta­ţii vor fi bune, minunate, depăşind toate visurile noastre“. Această debu­tantă, care se numeşte Ro­­dica Negrea, este — ca şi colegele ei (ce interpre­tează la rându-le într-un chip demn de apreciere alte două partituri : Adria­na Şchiopu şi Angela Ioan) — studentă la I.A.T.C., la clasa Olgai Tudorache, care se dove­dește prin aceasta si o ex­celentă profesoară. Am comite o mare ne­dreptate dacă nu am sem­nala in spectacolul Teatru­lui Mic încă o interpretare admirabilă : cea a Ioanei Ciomîrtan (Nanny) —* ce creează imaginea unei pă­puşi gingaşe, de o bună dispoziţie iresponsabilă, dar cu atit mai impresionantă. Categoric, premiile de la Braşov au fost binemeri­tate. Categoric, forţa aces­tui spectacol cu „Efec­tul...“ urmînd opţiunii pentru „Emigranţii...“ men­ţine, după opinia mea, Tea­trul Mic în fruntea teatre­lor bucureştene. Natalia STANCU „Efectul razelor gama asupra anemonelor“ de Paul ZINDEL la Teatrul Mic O expresie a preţuirii de care se bucură creaţiile oamenilor de cultură aparţinind naţionalităţii maghiare din ţara noastră In contextul înflo­ririi culturii şi artei noastre socialiste rea­lizările prestigiosului colectiv artistic al sec­ţiei maghiare a Tea­trului de stat din Tg. Mureş sînt bine cu­noscute, preţuite la adevărata lor valoare de către spectatori şi critici. Operele apar­­ţinînd creatorilor ma­ghiari din ţara noas­tră se, bucură de mi­nunate­ condiţii de afirmare, spectacolele înseşi fiind elocvente mărturii ale nivelului lor apreciat de un public numeros, divers, aplaudate cu căldură la sediu şi în turne­ele întreprinse în ţară de colectivul nostru teatral. Un asemenea turneu rodnic, primit cu multă căldură de public, a avut loc cu spectacolul „Bocet ve­sel“ de Sütő András. Nepieritoare impre­sie pentru spectator ; consolidare a crezului profesional pentru spe­cialist ; semnificativă experienţă — în con­tactul cu publicul din Valea Jiului — pentru secţia maghiară a tea­trului tirgumureşan , iar pentru noi toţi — atestare a posibilităţi­lor de a se îmbina responsabilitatea me­sajului, cu ineditul expresiei. Mesajul din „Pentru un fir de praf rătăcitor“, de Sütő An­drás — plin de miez, şi adresat unor mase largi — s-a închegat în genul comediei populare şi, pe planul scenelor şi al textului, este purtătorul unei încărcături de filozofie populară cu caracter aforistic. Din „izvorul curat“ al teatrului, al jocurilor populare de carnaval­­atit­ de expre­sive şi atît de proas­pete încă şi azi, s-au inspirat, pe urmele au­torului piesei, regizorii Harag György şi Hu­nyadi András, punînd în scenă cu multă imaginaţie comedia sa­tirică populară a lui Sütő, într-o modalitate ţinută sub semnul a­­cestui univers stilistic. Ei i-au determinat pe actori să adopte o in­terpretare susţinută, cu implicarea celor mai moderne mijloace de expresie scenică. Toate acestea au un efect cu atit mai fra­pant, cu cît — menţi­­nindu-se în spiritul Turneul Teatrului de stat din Tg. Mureş cu piesa „BOCET VESEL“ de Sütő ANDRAS piesei — spectacolul cu temă antimistică îmbracă tocmai masca originală a carnavalu­lui păgîn spre a „înmormînta“ „victi­mele“ deformării mo­rale — „oameni-mem­­bre“ şi „oameni-uneal­­tă“, după cum le spune autorul acestor mario­nete „fără măduvă“, lipsite de voinţă, pro­duse ale unei false conştiinţe, ale sama­volniciei, Îngustimii şi Ignoranţei. Deşi Bocet vesel continuă organic linia majoră a literaturii lui Sütő Andras (marcată prin comediile anteri­oare, prin bine cunos­cutul roman-jurnal „Un leagăn pe cer“ şi prin cele două mari drame istorice : „Flo­riile unui geambaş“ şi „Steaua pe rug“), regia recentei sale lucrări dramatice a marcat — tocmai prin factura sa neobişnuită — o nouă „cotitură“ stilistică atit în evoluţia lui Harag, cit şi în a lui Hunyadi. Cei doi colaboratori au găsit un limbaj scenic de mare expresivitate şi creează pe scenă at­mosfera şi spiritul obi­ceiurilor populare : e­­senţialmente satiric, jucăuş şi glumeţ, dar punînd întotdeauna de­getul pe rană, la mo­dul cu adevărat popu­lar. Datorită celor doi coregizori, nu numai textul, dar şi imaginea scenică înseamnă aici comunicare, accent, verdict. Spectacolul trăieşte într-un anume stil al Commediei dell’ Arte, adăugindu-i-se izurile „de acasă“ ale culorii locale (sceno­grafia : Anna Tamás). Momentele coregrafi­ce carnavaleşti, studia­te cu maestrul de dans Lörincz Lajos, au ac­centuat ingeniozitatea jocului, spiritul folclo­ric lipsit de fioritură, precăderea funcţio­nalităţii asupra ilus­­trativismului şi „im­­pestri­ţării“. Tar László — distins actor tirgumureşan, care la recentul Fes­tival de teatru con­temporan de la Bra­şov a luat pentru crea­ţia din „Bocet vesel“ unul din premiile pen­tru cea mai bună in­terpretare a unui rol masculin — satirizează un trăsături masive fi­gura de ţăran tragico­mic, rob unor ambiţii înguste, care este FÜ­­gedes, lezat în setea sa de putere şi ispitit apoi de predicator. Artistul emerit Lohin­­szky Loránd foloseşte variate mijloace ale jocului grotesc, pen­tru a învălui persona­jul falsului predicator cu toată gama dema­gogiei şi a slăbiciuni­lor sale rizibile. In ro­lul văduvei cam tre­cute, Szabó Duci în­truchipează toată ipo­crizia bigotismului. Mózes Erzsébet si Fe­­renczy István îşi re­zolvă pe un ton de glumeaţă tachinerie frumoasa idilă con­cepută in genul poveş­tii populare. Un ritm vioi, multă dinamică i se imprimă spectaco­lului prin nenumăra­tele scene comice cu cele cinci fete de mă­ritat ale lui Fügedes, concepute aici în ma­niera corului (Mózes Erzsébet, Farkas Ibo­lya, Ingeborg Adleff, Borbáth Ottilia, Bálint Márta). Turneul întreprins de teatrul tirgumureşan in Valea Jiului (Petro­şani, Lupeni, Hune­doara, precum şi la Călan, Deva, Alba Iu­­lia) s-a bucurat de o caldă primire din par­tea spectatorilor. La Petroşani şi Lupeni, întilnirile cu publicul, organizate după spec­tacol, au prilejuit for­mularea exactă a opi­niilor şi a judecăţilor de valoare, cît se poa­te de juste, venite din partea spectatorilor. Metz KATALIN Olga Tudorache şi elevele sale în spectacolul cu piesa „Efectul razelor gama asupra anemonelor" la Teatrul Mic Cu prilejul împlinirii unui secol (în 1975) de la înfiinţare, Acade­mia Mexicană a crezut că eveni­mentul trebuie sărbătorit şi în­tr-un mod ştiinţific propriu-zis, şi anume prin publicarea unui con­curs pentru o lucrare cu o temă de lingvistică hispanică. La con­curs s-au prezentat 21 de lucrări, bineînţeles nesemnate in sens strict, cu numele autorilor, toate din „lumea nouă“, cu o singură excepţie, aceea a patru tineri his­panişti români : Marius Sala, Dan Munteanu, Valeria Neagu şi Tudora Şandru-Olteanu, de la In­stitutul de lingvistică din Bucu­reşti. (Primul este şeful sectoru­lui de lingvistică romanică). Pre­miul, în valoare de 4 000 de dolari, a fost decernat tocmai acestor candidaţi din „lumea veche“, evi­dent pentru meritele cu totul re­marcabile ale lucrării, publicată de curînd, în limba spaniolă, sub titlul El léxico indigena del espa­­nol americano, de Editura Acade­miei Republicii Socialiste Româ­nia in colaborare cu Academia Mexicană (Bucureşti 1977 , 197 p.). Dintre celelalte lucrări prezentate la concurs, trei, şi anume una me­xicană, alta argentiniană şi a treia americană de nord, au primit cîte o „menţiune“. Deoarece am folosit mai sus cu­­vîntul „merite“ (şi încă „remar­cabile“), trebuie să arăt, pe scurt, în ce constau ele, chiar dacă mă adresez cu această recenzie unui public foarte larg. Meritul princi­pal este de natură metodologică. Studii, mai cu seamă sub formă de dicţionare, consacrate vocabu­larului autohton din spaniola a­­mericană, există foarte multe. Nici unul nu procedează însă me­todic, nu ţine, adică, seamă, dacă cuvintele în discuţie se mai între­buinţează sau nu astăzi, dacă ele există numai în limba ţării studia­tă în lucrarea respectivă etc. O singură lucrare de acest fel, şi a­­ceasta cu autor tot european (spaniolul M. Lope Blanch, stabi­lit de multă vreme în Mexic), a­­plică un număr de criterii strict ştiinţifice, după care s-au condus, în parte, dezvoltîndu-le şi ampli­­ficîndu-le, compatrioţii noştri. De altfel, aceste criterii şi altele ase­mănătoare ca rigoare metodologi­că sunt in momentul de faţă un bun oarecum comun al cercetătorilor cu pregătire modernă temeinică. Mă opresc din fugă la unul sin­gur, cel mai important dintre toa­te, după părerea mea, întrucît din el pornesc toate celelalte. Este vorba de locul pe care îl ocupă un indigenism, adică un cuvînt din limbile autohtone, în ansam­blul vocabularului spaniolei ame­ricane, deci nu în acela al unei singure țări sau a două, trei din­tre ele. Tot atît de importantă, dacă nu chiar mai importantă, este apli­carea practică, la obiect, cum se zice, a criteriilor. Pentru aceasta se cere meticulozitate și precizie, adică acribie, cu un termen con­sacrat de mult în lingvistică și filologie. Concluziile la care au ajuns autorii sunt extrem de inte­resante nu numai prin clarificarea oarecum definitivă a problemei, ci și din punct de vedere teoretic, mai general, în sensul că ele pot, aș spune trebuie, să servească de model în cercetări asemănătoare, care se ocupă de elementul au­tohton în orice limbă. Ele sunt, în esență, următoarele : numărul in­­digenismelor din lexicul spaniolei americane este redus ; există un „nucleu“, alcătuit din cuvintele care satisfac toate criteriile stabi­lite ca repere de apreciere ; în cadrul acestui nucleu se constată existenţa altuia mai restrâns, care ocupă primul loc în scara vitali­­tăţii indigenismelor. Ele constituie o particularitate a lexicului spa­niolei americane, «dar nu ca un factor care, prin importanta lui calitativă și cantitativă, să trans­forme spaniola americană Intr-un idiom diferit de spaniola peninsu­lară» (p. 172). O lucrare românească de hîspanistîcă ------ Iorgu IORDAN -----­ SÂNTEIA — duminică 12 februarie 1978 — " CRONICA TEATRALĂ "­ — Din scurta prefaţă a cărţii aflăm (cei care nu ştiu încă) un lucru mai important chiar decît lucrarea premiată, acela că la Institutul de lingvistică din Bucureşti se stu­diază spaniola americană in toate sectoarele ed. Un prim volum (cir­ca 1 000 de pagini scrise la maşi­nă) este în momentul de faţă gata să vadă lumina tiparului în Co­lumbia. Succesul prezentat aici este nu­mai cel mai spectaculos, prin e­­xistenţa lui sub forma unei cărţi pe plan internaţional, dar nu sin­gurul în domeniul hispanisticii ro­mâneşti, care are, legal, o vechi­me de numai două decenii. Ca­tedra de spaniolă a fost re-creată, pe baze noi, în 1957 şi a dat totuşi roade vrednice de laudă, cum am arătat acum citeva luni într-un articol din „România literară“. Cu atît mai mult se impune încuraja­rea puţinilor cercetători (pină nu de mult, ei erau ceva mai nu­meroşi) în munca lor de „descope­rire“, şi nu totdeauna exclusiv pentru noi românii, a unor aspecte puţin sau greşit cunoscute ori cu totul necunoscute, ale limbii lui Cervantes transplantată în „lumea nouă“ acum aproape o jumătate de mileniu.

Next