Scînteia, septembrie 1982 (Anul 51, nr. 12448-12473)

1982-09-15 / nr. 12460

SCI­NT El A — miercuri 15 septembrie 1982 Acum, la începutul toamnei, cînd cîmpul îşi dezvăluie imensele-i resur­se de masă verde, de nutreţuri va­riate, oamenii muncii de la sate sînt chemaţi să acţioneze intens pentru strîngerea şi depozitarea lor neîntâr­ziată. Recolta bogată, timpul extrem de favorabil şi, evident, cerinţa în­deplinirii in fiecare unitate agricolă, în fiecare comună şi judeţ a sarcini­lor privind sporirea producţiei de carne, lapte şi lină se constituie în îndemnuri mobilizatoare pentru strîngerea, transportarea, însilozarea şi depozitarea in cel mai scurt timp a cantităţilor de furaje necesare ani­malelor pe întreaga durată a iernii. Ce s-a realizat pină acum, ce trebuie să se întreprindă în continuare pen­tru îndeplinirea acestei sarcini esen­ţiale de care depinde in mod hotă­­rîtor dezvoltarea mai puternică a zootehniei. Pină în seara zilei de 12 sep­tembrie, stocul de furaje însilo­­zate in întreprinderile agricole de stat şi in cooperativele agricole de­păşeşte 6,2 milioane tone, reprezen­tând 35 la sută din cantităţile necesare în perioada de stabulaţie în I.A.S. şi 31 la sută în cooperativele agricole. Pînă la aceeaşi dată au fost depozi­tate mai bine de 2,4 milioane tone de fin, adică 60 la sută din necesarul unităţilor din ambele sectoare agri­cole. Rezultate bune au obţinut uni­tăţile agricole cooperatiste din jude­ţul Braşov, care au depăşit planul anual de depozitare a finului , canti­tăţi de furaje mai mari au fost în­­silozate în judeţele Mehedinţi, Caraş- Severin, Maramureş, Călăraşi, Dîm­boviţa şi în sectorul agricol Ilfov. Datele centralizate la Ministerul Agriculturii arată insă că, în nume­roase judeţe, cantităţile de furaje strinse şi depozitate sunt cu mult sub nevoile de consum minim al animalelor pe timpul iernii. Con­ducerile multor unităţi agricole, consilii populare şi organe agri­cole — îndeosebi din judeţele Olt, Buzău, Brăila, Prahova, Galaţi, Vil­­cea, Vrancea, Dolj — nu acţionează în mod hotărit pentru mobilizarea forţelor mecanice şi umane necesare în vederea asigurării întregii cantităţi de furaje prevăzute. Cu atît mai cri­ticabil este acest fapt cu cit, in această toamnă, unele unităţi agri­cole repetă o practică păgubitoare : atit de mult au tergiversat în anul trecut strîngerea furajelor, încit o bună parte au rămas acoperite de zăpezi în cîmp. Sarcina pusă recent de secretarul general al partidului în faţa tuturor unităţilor şi organelor agricole, con­siliilor populare şi comitetelor jude­ţene de partid de a asigura sectoru­lui zootehnic, în iarna viitoare, o puternică bază furajeră trebuie în­deplinită cu toată răspunderea. Li­vrarea integrală şi ritmică la fondul de stat a cantităţilor de carne, lapte şi lină stabilite, înfăptuirea riguroa­să a obiectivelor prevăzute in pro­gramele de autoaprovizionare au ca­racter obligatoriu şi, de aceea, nici o justificare privind „lipsa de fura­je“ nu va putea fi luată în conside­rare. Iată de ce se impune ca orga­nele Ministerului Agriculturii, comi­tetele judeţene de partid să exercite un control mult mai ferm asupra modului în care se asigură baza fu­rajeră şi să ia măsuri energice pen­tru recoltarea grabnică, transporta­rea, însilozarea şi depozitarea a tot ceea ce poate constitui hrană nece­sară animalelor. In toate judeţele trebuie în­cheiată in aceste zile recoltarea porumbului siloz, concomitent cu intensificarea lucrărilor de recol­tare a culturilor duble, a ulti­mei coase de trifoliene şi a celei de-a doua coase pe fineţe. Nu trebuie pier­dut din vedere, sub nici un motiv, faptul că, in acest an, condiţiile fa­vorabile oferă fiecărei unităţi agri­cole posibilitatea echilibrării balanţei de furaje. Realizarea acestui obiec­tiv cere însă organelor de partid şi agricole, conducerilor consiliilor agro­industriale şi ale unităţilor agricole să desfăşoare o muncă mai temeinică pentru organizarea activităţii forma­ţiilor de mecanizatori la recoltarea şi însilozarea porumbului siloz, la strîngerea celorlalte resurse furajere. Totodată, este necesară formarea mai multor echipe de cosaşi pentru recol­tarea otavei de pe fineţele naturale. Iar pe terenurile unde furajele nu pot fi strinse cu maşinile să intre cosaşii. Tot atît de important este ca, odată cu recoltarea­ culturilor agricole, să fie strinse şi depozitate cu răspun­dere capitulele­­de floarea-soarelui, vrejii de fasole şi alte resurse vege­tale cu o bună valoare nutritivă. Pretutindeni să fie valorificate la maximum condiţiile oferite de aceas­tă „toamnă a furajelor“ pentru a se asigura hrana necesară animalelor în timpul iernii, dezvoltarea puterni­că a zootehniei şi creşterea produc­ţiei animaliere. Aceasta este in in­teresul general al economiei naţio­nale, al bunei aprovizionări a popu­laţiei cu bunuri agroalimentare de consum. C. BORDEIANU La zi in AGRICULTURĂ FURAJELE, in toate judeţele - mult mai multă preocupare pentru această „problemă nr. 1“ a dezvoltării zootehniei! • Judeţe cu rezultate pozitive în depozitarea nutreţurilor: Mehedinţi, Caraş-Severin, Ma­ramureş, Sălaj, Alba, sectorul agricol Ilfov. • Judeţe cu mari rămîneri în urmă: Galaţi, Olt, Brăila, Argeş, Prahova, Vîlcea, Buzău, Constanţa, Vrancea. COOPERATORI, MECANIZATORI, SPECIALIŞTI, OAMENI AI MUNCII DIN AGRICULTURA! Folosiţi din plin fiecare zi, fiecare oră pentru intensificarea recoltării furajelor. Strîngeţi şi depozitaţi întreaga cantitate de masă verde, culturile duble şi otava fineţe­­lor, tot ceea ce oferă cîmpul! Asiguraţi în întregime cantităţile de furaje necesare hrănirii raţionale a animalelor în timpul iernii, contribuind astfel la dezvoltarea zoo­tehniei, la creşterea producţiei de carne, lapte şi lină! INSĂMÎNŢĂRILE­­ efectuate la timp, in condiţii­­ de cea mai bună calitate­ în judeţul Timiş urmează să se în­sămânţeze în această toamnă 141000 hectare cu grîu. Pregătirile făcute sunt in măsură să asigure executarea acestor lucrări in perioada stabilită şi la nivelul calitativ venit ? Ne răspunde tovarăşul Viorel Ciovică, director general al direcţiei agricole. „ Pornim la drum în noul an agri­col cu conştiinţa clară a îndatoririlor ce ne revin tuturor celor care lucrăm în agricultura judeţului Timiş, dar mai ales cu hotărîrea de a înlătura deficienţele mari manifestate in ulti­mii ani în activitatea noastră. Anali­zele critice ale rezultatelor înregis­trate in majoritatea unităţilor agri­cole din judeţ au pus în evidentă cauzele care au determinat aceste producţii mici, erorile comise in am­plasarea şi rotaţia culturilor, in sta­bilirea structurii soiurilor, în alege­rea seminţei, în organizarea muncii şi în folosirea mijloacelor mecanice. O primă dovadă că am tras învăţă­mintele ce se impuneau o constituie tocmai stadiul în care am ajuns cu arăturile. La această dată, practic, pe mai bine de jumătate din suprafeţele prevăzute a fi însămînţate în această toamnă arăturile sînt executate, ur­­mînd ca în următoarele zile să tre­cem la pregătirea terenului. — Intr-adevăr, pe ansamblu staţi mai bine cu arăturile faţă de anul trecut, dar ritmul de lucru foarte scăzut din ultimele două săptămîni ridică semne de întrebare cu privire la încadrarea însămînţărilor în pe­rioada optimă stabilită. In luna aceas­ta, obligatoriu ar trebui executate alături pe încă 120 000 hectare, ceea ce înseamnă să se lucreze cu o vi­teză de cel puţin 6 000—7 000 hectare pe zi. Or, realizările efective nu de­păşesc 2 000—3 000 hectare. — Adevărul este că de mai multe zile lucrăm doar cu jumătate din nu­mărul de tractoare. Marţea trecută, tractoarele din 15 staţiuni de meca­nizare din cele 27 existente în judeţ au stat din lipsă de motorină. Şi nu este vorba de cîteva zeci de tractoare, ci de un număr de 4 500, reprezen­­tînd peste 65 la sută din parcul ju­dețului. Așa se explică faptul că, în primele 9 zile ale lunii septembrie am lucrat, una peste alta, cît trebuia să facem, în mod normal, în patru zile. Și asta în plin virf de campa­nie, cu atîtea lucrări urgente. — Producţiile medii la hectar de griu şi orz pe care vi le-aţi propus să le realizaţi în 1983 sunt aproape duble faţă de cele obţinute în 1982. Acest salt presupune însăşi o schim­bare a opticii în ce priveşte tehno­logia culturilor, înlăturarea erorilor comise in repartizarea pe teritoriu a griului şi orzului şi în stabilirea ro­taţiei culturilor. — Obligaţi oarecum şi de faptul că am sporit mult suprafeţele cultivate cu grîu şi orz, am extins foarte mult aceste culturi spre zona de deal, ajungînd în 1982 ca la griu, bunăoa­ră, peste 59 la sută din suprafaţă să fie cultivată pe terenuri din catego­riile a IlI-a şi a IV-a de fertilitate, unde am realizat în medie o produc­ţie de 1 500—1 900 kg la hectar. Toc­mai acest neajuns am căutat să-l în­lăturăm apelind şi la sprijinul unor specialişti din învăţămint şi cercetare recunoscuţi pentru înalta lor probi­tate profesională. După două luni de studii şi analize, am reuşit să reali­zăm o zonare mai bună, mai ales la grîu, care va fi reamplasat cu pre­cădere în zona lui de baştină, cum s-ar spune, zonă care de fapt a dat faima de odinioară a griului de Ba­nat. In acelaşi timp, am reuşit să asi­gurăm şi o rotaţie mai bună a griu­lui, prin creşterea ponderii suprafe­ţei ce urmează a fi insăminţată după leguminoase şi plante tehnice. — Banatul şi-a cîştigat renumele de grînar al ţării atît pentru produc­ţiile mari şi constante de grîu care se obţineau aici, cît şi pentru cali­tăţile superioare ale griului din Ba­nat. Or, in ultimii ani, în judeţul Ti­miş s-au obţinut nu numai recolte mici la hectar, dar şi de slabă cali­tate. Ce garanţii există că aceste ne­ajunsuri vor fi înlăturate­ in anul agricol 1982—198­3?­­ — Este adevărat că s-a exagerat foarte mult în Timiş cultivlnd cu precădere soiurile timpurii — Libe­lula şi Bana 2 — care s-au dovedit a fi nu numai sensibile la ger şi scu­turare, ci şi de calitate inferioară. Pentru a înlătura acest neajuns, la indicaţia comitetului judeţean de partid s-a constituit un colectiv de specialişti care a elaborat o nouă structură a soiurilor în care ponderea o deţin soiurile autohtone, în special Fundulea-29 şi Lovrin -32, care îm­preună vor ocupa aproape 43 la sută din suprafaţa cultivată cu griu. — Din cite ştim, la sămînţa din soiul Lovrin-32, care urma să se cul­tive pe circa 30 000 hectare, au apă­rut unele probleme de germinaţie. Fapt este că in­ această toamnă nu veţi putea folosi,,săţhîţia, #n“, acest soi­ îl el tuluiounor­th.No! am contat mult pe acest soi­­ valoros şi sîntem preocupaţi de a găsi o cale pentru a-1 păstra in cultură. In acest sens avem nevoie de circa 10 000 tone sămînţă din alte judeţe. Dar chiar dacă nu vom reuşi să procurăm sămînţa din soiul Lovrin- 32, vom cultiva alt soi valoros — Fundulea-29. — Intîrzierile mari din toamna tre­cută la însămînţări s-au datorat şi modului defectuos in care au func­ţionat tractoarele şi maşinile agricole. Cum se prezintă acestea acum, în pragul noii campanii de însămînţări? — Mai bine pregătite decit anul trecut, cu toate că dorinţa noastră era să putem spune că foarte bine. Avem­ şi la această dată 662 tractoa­re defecte din care 514 fără anve­lope. Probleme grele se ridică în le­gătură cu folosirea tractoarelor marin­ii A-I 800. Lipsesc de fapt­­ceea ce ne-a lipsit totdeauna: piesele de schimb. Multe probleme se ridică şi în legă­tură cu asigurarea îngrăşămintelor chimice. Judeţul Timiş trebuie să ob­ţină în 1983 o producţie medie de grîu de 4 000 kg la hectar. Asemenea ran­damente nu se pot obţine eliminînd din lanţul tehnologic veriga cea mai importantă după sămînţă: îngrăşă­mintele. Cel mai urgent avem nevoie de cele 7 000 tone îngrăşăminte fos­­fatice şi potasice substanţă activă, pentru a le încorpora acum sub brazdă. Acesta este stadiul pregătirilor în pragul noii campanii de insămînţări a cerealelor păioase de toamnă în judeţul Timiş. Că s-au produs multe schimbări în bine rezultă şi din sta­diul actual al arăturilor, din felul în care au fost repartizate culturile pe teritoriu, din îmbunătăţirile aduse structurii solurilor. Sunt şi probleme nerezolvate, ceea ce impune inter­venţia neintirziată a organelor de re­sort din Ministerul Agriculturii. Iosif POP Cezar IOANA In judeţul timiş : Măsuri ferme pentru ca deficientele din trecut să nu se mai repete Peste 300 de tone de combustibil pe a —atît s-ar putea economisi, dar deocamdată se iroseşte d­ in unităţi economice tulcene Tinăra industrie a oraşului Tulcea se înscrie printre marii consumatori ai ţării de energie electrică şi com­bustibil. Cind spunem aceasta ne referim în primul rind la cele opt cuptoare electrice pentru producerea feroaliajelor care utilizează zilnic sute de megawaţi-oră. In acelaşi timp, din procesul de producţie al acestui mare consumator de energie care este combinatul metalurgic re­zultă şi considerabile resurse ener­getice recuperabile, care inca nu sunt puse în va­loare. Cea mai importantă resursă energetică re­cuperabilă o reprezin­tă căldura gazelor arse de la cuptoarele de fe­roaliaje. La ieșirea din cuptor gazele respecti­ve au o temperatură medie de peste 300°C ; mai mult decit atit, aceste gaze antrenează şi însemna­te cantităţi de praf din minereul de mangan, crom, siliciu, deci preţioase materii prime. De ce ? Pentru că, deşi există o instalaţie de recupera­re a prafului, cu toate eforturile oamenilor care o exploatează, ea nu funcţionează eficient. Cauza ? Foarte simplă : nerecuperarea căldurii ga­zelor. Mai de înţeles, datorită tempera­turii ridicate a gazelor ce antrenea­ză praful, sacii de desprăfuire se ard foarte repede. Prin recuperarea căl­durii s-ar asigura şi reintroducerea, intr-un an, în circuitul economic a aproximativ 100 000 tone de praf, în­­locuindu-se o bună parte din mine­reul care acum se importă. In acelaşi timp s-ar diminua poluarea mediu­lui cu fum şi praf. Specialiştii din combinat apreciază că dacă ar fi folosită la producerea aburului sau energiei electrice fie şi numai căldura gazelor arse de la cuptoarele de feroaliaje, intr-un an economiile de combustibil ar fi de aproape 50 000 tone combustibil con­venţional. Cu această cantitate de combustibil nu numai că ar putea fi acoperite toate necesităţile de abur şi apă caldă ale combinatului, ci s-ar asigura în totalitate agentul ter­mic pentru termoficarea tuturor lo­cuinţelor din Tulcea. Şi acestea re­prezintă doar jumătate din potenţia­lul energetic recuperabil existent in combinatul metalurgic. Există şi o altă sursă energetică recuperabilă în combinat, deloc ne­glijabilă : căldura feroaliajelor şi a zgurei degajate la turnare. Se apre­ciază că prin folosirea acestei re­surse anual s-ar putea economisi aproape 20 000 tone de combustibil convenţional. De asemenea, cuptoa­rele de feroaliaje sunt prevăzute cu un „păienjeniş“ de instalaţii de apă pentru răcire. Recuperind căldura apei de răcire, care ajunge la tem­peratura de aproximativ 60°C, se pot economisi intr-un an peste 2 000 tone de combustibil. Ne-am referit doar la cele mai importante resurse ener­getice recuperabile pe care ni le-a prezentat inginerul Grigore Damia­­nov, șeful serviciului mecano-ener­­getic al combinatului. Combinatul nu este însă singura unitate economică din oraș care po­sedă surse energetice recuperabile. Pe aceeași platformă industrială, la Întreprinderea de alumină rezultă gaze arse de la producerea aluminei a căror căldură, dacă ar fi recupe­rată, ar asigura intr-un an o econo­mie de combustibil de aproape 5 000 tone. Aici lucrările la instalaţia de recuperare abia au început. De ase­menea, ar putea fi recuperată şi re­introdusă in cazanele de producere a aburului apa de condensat folosită în instalaţiile de producere a alumi­nei, ceea ce ar reprezenta o economie de combustibil de peste 16 000 tone combustibil pe an. Trecerea în revistă a unor aseme­nea mari resurse ar putea continua. Sintetizind, se estimează că resur­sele energetice recuperabile din uni­tăţile economice tulcene pot înlocui un consum de combustibil de aproa­pe 190 000 tone pe an. O imensă bogăţie care acum, în cea mai mare parte, încălzeşte inutil atmosfera. Pentru că doar 15 la sută din re­surse sunt reutilizate. Ce se întreprinde pentru folosirea lor integrală ? La indicaţia comitetu­lui judeţean de partid, un grup de energeticieni din judeţ şi din institute de profil din ţară au inventariat fie­care resursă şi posibilităţile de valori­ficare a acestora. Cu toate că aceste cercetări au început de mai mulţi ani, iar pentru folosirea unor resurse s-au stabilit şi tehnologiile de recuperare şi de utilizare, cum este cazul căl­durii gazelor arse, punerea in apli­care a soluţiilor tehnice se tergiver­sează in mod nejustificat. La această dată este definitivat doar un singur proiect pentru recu­perarea căldurii din gazele arse de la secţia nr. 2 de feroaliaje. Proiectul, realizat de IPROMET­­Bucureşti, pe baza studiilor făcu­te de Institutul de cercetări me­talurgice Bucureşti, prevede în­chiderea aspiraţiei de aer la cup­toare, realizarea unor instalaţii de recuperare a căldurii care vor fi in­troduse la cinci cazane de recuperare şi montarea unei turbine electrice. Prin punerea in funcţiune a acestor instalaţii se pot obţine într-o oră 36,4 gigacalorii sub formă de abur sau apă încălzită, precum şi energie electrică. Primul cazan se află in construcţie la întreprinderea „Vul­­can“-Bucureşti, urmînd însă ca abia spre sfirşitul acestui an să se incea­­pă montajul lui. Termenul de pu­nere in funcţiune, conform planului de investiţii al unităţii, pentru acest cazan, este... trimestrul IV 1983 , să mai relevăm că întreaga instalaţie, care va putea produce 170 tone de abur pe oră şi 25 MWh, va fi fina­lizată abia in anul 1984. Este de fapt singura lucrare de investiţie pentru recuperarea resur­selor energetice refolosibile „nomi­nalizată“ in plan. Valorificarea celor­lalte resurse energetice pentru care s-au făcut cercetările necesare a ră­mas in stadiu de... discuţii, deci se pare că drumul pină la aplicarea so­luţiilor preconizate va fi inca foarte lung. Iar cuvintul hotărîtor, decizia mult aşteptată revine Ministerului Industriei Metalurgice. Din dorinţa de a pune cit mai re­pede in valoare aceste resurse ener­getice, specialiştii şi muncitorii din combinat au făcut mai multe propu­neri pentru aplicarea unor soluţii ieftine de recuperare. Plecind de la aceste propuneri s-au şi executat unele lucrări. Este vorba îndeosebi de închiderile la cuptoarele nr. 4 şi 5 de la secţia nr. 1, efectuate cu pri­lejul reparaţiilor capitale. Nu s-a mers însă mai departe deoarece se aşteaptă începerea lucrărilor de in­vestiţii la instalaţiile din această secţie, pentru care nu există însă nici măcar proiecte. „Am propus — ne spunea maistrul Severin Iriciuc — să realizăm instalaţii simple pen­tru recuperarea căldurii la turnarea zgurii. Propunerile însă au rămas fără ecou la conducerea combinatu­lui ; se aşteaptă prea mult să vină alţii să ne facă instalaţiile. Trebuie executate şi acele instalaţii mai com­plexe, care să rezolve în fond aceas­tă problemă, dar pînă atunci putem face şi noi cite ceva mai simplu pentru a recupera cel puţin o parte din căldură. Şi credem că n-ar fi deloc râu dacă, pentru început, am produce pe această cale întreaga cantitate de apă caldă pentru nece­sităţile ■ noastre“. Că se pot realiza astfel de insta­laţii au demonstrat-o „vecinii“ me­­talurgiştilor, oamenii muncii de la întreprinderea de morărit şi panifi­caţie, care încă din 1980 au montat recuperatoare de căldură la coşurile de evacuare a căldurii de la cuptoa­rele de piine. La fabricile de piine din Tulcea, Măcin şi Babadag func­ţionează astfel de instalaţii de recu­perare care încălzesc apa tehnologică necesară, economisindu-se în felul acesta într-un an peste 100 de tone de combustibil. Desigur, condiţiile tehnice diferă întrucîtva, insă, prin­cipial, instalaţiile de recuperare sunt asemănătoare. Incontestabil, atit la combinatul metalurgic, cit și la întreprinderea de alumină resursele energetice re­cuperabile sint foarte mari. In sco­pul introducerii neîntîrziate a aces­tor resurse energetice în circuitul economic, pentru reducerea consu­mului de energie electrică şi com­bustibil, institutele de proiectări şi cercetări trebuie să devanseze ter­menele de predare a proiectelor, iar acolo unde acestea sunt întocmite, cum este cazul celui pentru recupe­rarea gazelor arse de la secţia nr. 2 de feroaliaje, să se execute urgent instalaţiile necesare. Deosebit de aceasta, Ministerul Industriei Meta­lurgice, organele locale de partid au obligaţia să intervină ferm pentru a se trece grabnic la confecţionarea şi montarea operativă a unor instalaţii simple de recuperare care ar putea asigura refolosirea cel puţin a unei părţi din volumul de resurse existent aici pină la finalizarea investiţiilor care privesc recuperarea resurselor energetice. Un fapt trebuie să fie reţinut de toţi factorii de care depinde realiza­rea instalaţiilor de recuperare a energiei d in fiecare zi ce trece, din cauza nevalorificării acestor resurse energetice, în unitățile economice tulcene se risipesc 330 tone de com­bustibil. Neculai AMIHULESEI corespondentul „Scînteii“ _________________________________________________________________________________________________­______________________________ La Combinatul siderurgic Hunedoara EFORTURI RODNICE PENTRU ASIMILAREA DE OȚELURI SUPERIOARE Dacă ar fi să definim sintetic prin ce se caracterizează activitatea colectivului Combinatului siderurgic Hunedoara, fără îndoială, trebuie să ne oprim întii de toate la deosebita competenţă profesională. Corespun­zător tradiţiei, acestui colectiv bine sudat de muncitori şi specialişti i se încredinţează de aproape fiecare dată sarcina de a deschide drumul in fabricarea unei noi mărci de oţel, unui nou tip de laminat, cu convin­gerea, nedezminţită pină acum, că va duce totul la bun sfîrşit. — Ne aflăm sub puternica impre­sie a vizitei tovarăşului Nicolae Ceauşescu in combinatul nostru — ne-a spus inginerul Ionel Cândea, di­rectorul uzinei de laminoare. Ca de fiecare dată cînd s-a aflat printre noi, secretarul general al partidului ne-a trasat sarcini de o mare impor­tanţă pentru ridicarea nivelului ca­litativ al producţiei noastre. In a­­ceastă privinţă avem de înfăptuit un program foarte strict de asimilare a unor produse metalurgice atît pentru înlocuirea importului, cît şi pentru a oferi construcţiei de maşini şi altor sectoare economice materialele nece­sare ridicării calităţii şi eficien­ţei propriei lor producţii. Bunăoară, prin acţiunile care le vom întreprin­de, pină la sfirşitul anului urmează ca ponderea „oţelului de Hunedoara“ in asigurarea necesităţilor economiei naţionale de laminate pentru rul­menţi grei să sporească de la 40 la sută la 70 la sută, reducînd conside­rabil importul de asemenea metal. Notăm că din cele 134 de mărci de oţel aflate in nomenclatorul de fa­bricaţie al Hunedoarei 54 de mărci au fost asimilate în perioada care a trecut din actualul cincinal. Specia­liştii pot aprecia la adevărata valoare cîteva din recentele rea­lizări în această privinţă ale com­binatului hunedorean : profile cor­nier cu aripi inegale, intens soli­citate de industria navală ; profile pentru susţineri de galerii miniere la mare adîncime ; oţel-beton cu profil periodic, de înaltă rezistenţă, pentru barajul ce se construieşte la Porţile de Fier II ; diferite mărci de blumuri şi tagle pentru rulmenţi grei ; blumuri pentru arbori şi osii. In centrul atenţiei siderurgiştilor hunedoreni se situează trecerea la fabricarea concretă, in gama sorti­mentală necesară, a produselor me­talurgice pentru industria aeronau­tică şi industria nucleară, la care exigenţele privind calitatea, deosebit de riguroase, au fost satisfăcute in­­tocmai. Desigur, lista realizărilor e mai lungă. Ceea ce ne-am propus este ca, referindu-ne la cîteva exemple, să desprindem modul concret în care se acţionează aici pentru asi­milarea unui produs nou. Cînd s-a pus prima dată problema de a se lamina pe an 12 000 tone oţel cord necesar fabricării anvelopelor cu inserţie metalică, unii spe­cialişti au spus că e imposibil. Doar încercaseră in faza pilot să lami­neze această sîrmă şi văzuseră că nu e deloc o treabă simplă. Ingine­rul Iosif Tamaş, şeful secţiei lami­noare de sîrmă, aducea la început şi argumente : deşi oţelul avea o re­zistenţă ridicată la deformare, prin prelucrare trebuia să i se asigure o toleranţă dimensională foarte restrîn­­să şi un grad foarte înalt de finisare, ceea ce nu se mai făcuse pină atunci. îndoielile inginerului Tamaş n-au durat mult, pentru că, tot frămîn­­tindu-se cum să rezolve această Cum se acţionează pe frontul progresului tehnic ? problemă şi discutînd cu alţi spe­cialişti, cu muncitori cu experienţă, a ajuns la două concluzii importan­te. Intîi, că foarte multe depind de conducerea atentă, corectă a proce­sului tehnologic. Bunăoară, dacă la încălzirea taglelor nu se respectă programul și se pierde din vedere un singur parametru, atunci toată șarja se compromite. "Deci aparatura de urmărire a regimului termic trebuia bine reglată şi întreţinută cu cea mai mare grijă, iar conducerea pro­cesului tehnologic trebuia încredin­ţată celor mai pricepuţi laminorişti. A doua dificultate care trebuia de­păşită se referea la uzarea rapidă a echipamentului de ghidare din cauza durităţii deosebite a sirmei ce se lamina. S-a încercat soluţia re­­condiţionării ghidajelor prin încăr­carea cu sudură, dar rezultatele n-au corespuns aşteptărilor. Atunci s-a apelat la o idee radicală : utilizarea la carele finisoare a ro­lelor de ghidare ionitrate, adică du­­rificate la suprafaţă. Operaţia de ionitrare nu e deloc simplă şi nu se practică în multe locuri din ţară. Nu exista deci experienţă in această privinţă. Maiştrii Mircea Mihai, Miron Ursu, inginerii Vaier Păcuraru şi Gavrilă Adam au luat diferite mărci de oţel pe care le-au ionitrat in diferite condiţii, reuşind să găsească soluţia optimă. Acum rolele ionitrate fabricate la Hune­doara asigură importante economii de fonduri­­valutare. Cît priveşte placarea ghidaj­elor­de răsucire, o altă problemă tehnică de rezolvarea căreia depindea asi­gurarea unei calităţi constante a sîr­­mei de oţel cord, ideea potrivită a venit observindu-se cum se compor­tă ghidajele placate cu bronz la în­treprinderea de sîrmă şi produse din sirmă de la Buzău. „De ce să executăm placajele din bronz, care e mai scump şi nici nu are durabili­tate suficientă, şi nu din oţel aliat?“ întrebarea şi-a pus-o inginerul Ta­maş, dar răspunsul l-a găsit împre­ună cu maiştrii Dumitru Ionescu şi Ion Raţiu, care au propus anumite adaptări pentru mai buna fixare a plăcuţelor pe ghidajele existente. Consecinţa : producţia de sîrmă cord ţine acum pasul cu cerinţele beneficiarilor. Ce concluzie se des­prinde din căutările care au dus la asimilarea acestui produs ? Aceea că orice problemă tehnică, oricît de dificilă, poate fi rezolvată acolo unde există pasiune, competenţă, iar specialiştii şi muncitorii conlu­crează creator. Pentru că aici, la Hunedoara, s-a stabilit regula ca asi­milarea unui nou produs să nu fie o obligaţie generală a unei secţii sau uzine, ci o sarcină precisă a unui anumit colectiv nominalizat, format din muncitori şi specialişti aleşi după criteriul competenţei pro­fesionale. O asemenea „tehnologie“ a asimi­lării se repetă, cu specificul res­pectiv desigur, pentru fiecare nou produs. Lucrurile nu merg întotdea­una lesne. Uneori trec luni şi luni şi nu se ajunge la rezultatul dorit. Cum a fost, cazul cu mărcile de oţel­­ refractar pentru ţeava de extruziune­­ utilizată la cazane termice şi la in-­­ stalaţii ce lucrează la temperaturi­­ ridicate.­La această problemă ne-am­­ referit în citeva rînduri şi în ziarul­­ „Scînteia“. Iată însă că, de această -­ dată, inginerul I. Cândea a putut să -i ne dea o veste bună : — Am fost recent la întreprinde-­­ rea de ţevi „Republica“ din Capi-­­ tală şi, cu inima strânsă, am între- r bat cum se comportă ultimele loturi­­ de ţagle de oţel inoxidabil. „Exce- ti lent !“ — mi s-a spus. Chiar mai­­1 bine decit ţaglele aduse din import­­ pe relaţia devize libere !“ Am găsit­­ deci rezolvarea tehnică, acum de­­pinde numai de noi­­ să asigurăm | calitatea constantă a metalului livrat. | Pentru siderurgiştii hunedoreni,­­■ programul de asimilări prevede rea-­­ lizarea pînă la sfirşitul anului a incă | patru mărci de oţel şi trei tipodimensi- | uni noi de laminate. Dintre acestea, o importanţă deosebită prezintă, pre- Jjirile, sppnliWs instalaţiile ţCgLinţice­.­­ otelurile pentru cuplaje elect­romag­­;.n«i4fţe şLrPrejucile pentru industria navală. De aceea, s-a stabilit şi o „strategie“ specială, care prevede, în esenţă, măsuri legate atît de elabo­rarea oţelurilor (punerea in funcţi­une a instalaţiei de vidare şi utili­zarea gazelor inerte pentru turnarea oţelurilor cu jet protejat), cît şi de definitivarea tehnologiilor de lami­nare (încălzirea oţelurilor, lamina­rea propriu-zisă şi finisarea lamina­telor), în paralel se lucrează la pregătirea S.D.V.-urilor, a cilindri­lor de laminor şi a echipamentului de ghidare. Un efort de concepţie şi creaţie la care contribuie atît spe­cialiştii combinatului, cît şi cei al centrului de cercetări şi proiectări siderurgice din localitate. Cantitativ, produsele nou asimi­late reprezintă în acest an doar 5 la sută din producţia combinatului. Valoric, ele ajung la 15—20 la sută. Ceea ce este cît se poate de grăitor despre eficienţa deosebită a activi-­­ taţii de asimilare a produselor noi. Sabin CERBU Cornelia CÂRLAN Combinatul siderurgic Hunedoara : se elaborează o nouă șarjă de aței PAGINA 3 „CONTUL“ RESURSELOR ENERGETICE REFOLOSIBILE întocmit pe baza anchetelor „Scînteii“ — un tone combustibil convențional — Totalul Echivalente Totalul Resurse resurselor cu consumul ' resurselor energetice Unitatea e"e!'9e,'cre dî enf.r?t e energetice de recuperat refolosibile al unității recuperate în continuare depistate pe timp de : 1. întreprinderea de țevi „Republica" - București 38 000 110 zile 15 000 23 000 2. Combinatul chimic Tîrnăveni 68 623 80 zile 40 800 27 823 3. Combinatul metalurgic Tulcea 75 000 75 zile - 75 000 4. întreprinderea de alumi­nă - Tulcea 86 000 130 zile 15 100 70 900

Next