Scînteia, octombrie 1982 (Anul 51, nr. 12474-12500)

1982-10-01 / nr. 12474

SClNTEIA — vineri 1 octombrie 1982 Azi, judeţul Dîmboviţa Ani de renaştere economică şi spirituală Florea RISTACHE prim-secretar al Comitetului judeţean Dîmboviţa al P.C.R. Pînă acum trei decenii, ce alt mare motiv de mîndrie aveau dimboviţenii decit trecutul încărcat de glorie al Tirgoviştei ? Curţi bine se ştie, nici unul! Fosta „cetate de scaun" fusese data uitării, ca şi atitea alte localităţi ale ţării. Astăzi însă, temeinice motive de mindrie ne sint marile cetăţi industriale, marile prefaceri înnoitoare din agri­cultura judeţului, din invăţămînt, din viaţa ştiinţifica şi culturală. Anii revoluţiei şi construcţiei socialiste, dar îndeosebi perioada care a tre­cut de la Congresul al IX-lea al partidului, au dinamizat viaţa econo­mică şi socială a judeţului, au redat oamenilor acestor locuri adevă­rata demnitate, intr-un timp istoriceşte scurt, în judeţul Dîmboviţa au fost construite numeroase obiective industriale, blocuri de locuinţe, magazine, edificii de cultură şi sănătate, s-a schimbat radical înfăţi­şarea oraşelor şi satelor, modul de viaţă al oamenilor. Marile realizări înscrise în cronica acestor ani de adevărată renaş­tere economică şi spirituală apar indisolubil legate de numele şi activitatea secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Sunt vii in inimile dîmboviţenilor toate acele momente de răscruce din istoria contemporană a acestor meleaguri, cind secretarul general al partidului, aflat în vizite de lucru în judeţ, le-a făcut cu­noscut, prefigurind realităţile de astăzi, că vechea „cetate de scaun" a Tirgoviştei va deveni o puternică cetate a oţelului şi a construcţiei de maşini. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, omul, revoluţionarul, conducătorul politic ce trăieşte mereu la cea mai înaltă tensiune,­ luminat de pa­triotismul său fierbinte şi de convingerea că ridicarea patriei pe cele mai inalte trepte de progres şi civilizaţie socialistă solicită energia fiecărei clipe, a venit de mai multe ori in judeţul nostru. Şi de fiecare dată, prin insufleţitoarele chemări ce ni le-a adresat, prin indicaţiile şi orientările date, a conferit un sens mai adînc, mai cutezător aspi­raţiilor­ noastre, muncii noastre, angajării noastre in edificarea noii societăţi. A crescut forţa de creaţie a oamenilor muncii din Dîmboviţa, s-a intensificat preocuparea pentru o mai bună valorificare a resur­selor materiale şi umane, pentru înfăptuirea exemplară a sarcinilor ce ne revin în industrie, in agricultură, in întreaga activitate econo­­mico-socială. Judeţul Dîmboviţa a beneficiat în perioada 1966-1982 de investiţii ce însumează aproape 45 miliarde lei. La Tirgovişte, Găeşti, Moreni, Pucioasa, Fieni şi Titu s-au construit platforme industriale moderne. Dacă în anul 1968 judeţul avea o producţie industrială de 3,4 miliar­de lei, astăzi are unităţi care dau singure un asemenea volum de producţie. Am realizat, în anul 1981, în numai 11 zile, producţia anului 1950, iar pe cea a anului 1975 in 74 de zile. O parte însemnată a sporurilor de producţie se obţine prin asigurarea unei ridicate produc­tivităţi a muncii, care a crescut de trei ori faţă de anul 1965, în judeţul Dîmboviţa, la fel ca în întreaga ţară, în aceşti ani rodnici de după Congresul al IX-lea al partidului au fost puse în mişcare toate energiile creatoare ale oamenilor muncii, toate resur­sele de iniţiativă şi spirit revoluţionar. Măreţe transformări au prins viaţă în satele şi oraşele dîmboviţene, profunde înnoiri au cunoscut toate aceste aşezări. Dîmboviţa acestor ani este replica, peste secole, a vechii şi glorioasei „cetăţi de scaun", o replică modernă, demnă de epoca pe care o trăim. Iar dimboviţenii, prin munca lor rodnică, desfăşurată fără preget, ii sporesc zi de zi bogăţia şi frumuseţea. Valoarea producţiei industriale a judeţului nu depăşea, in anul 1968, suma de 3,4 miliarde lei, ea a crescut insă de aproape opt ori in perioada de după cel de-al IX-lea Congres al partidului, ajungind în prezent la 24 miliarde lei. Faţă de anul 1965, numărul locurilor de muncă in întreprinderile judeţului este acum mai mare cu 90 000 După 1963 s-a trecut, in temeiul unei concepţii înaintate, revo­luţionare, la modernizarea structurilor economice ale judeţului. Semnificativ, in acest sens, este faptul că in prezent ponderea construcţiilor de maşini in industria dimboviţeană este de 42,2 la sută. „Fie ca focul continuu din noua vatră siderurgică tîrgovişteană să contribuie din plin la progresul şi prosperitatea poporului român şi patriei noastre socialiste“ NICOLAE CEAUŞESCU Temelia modernizării industriei judeţului - hotărî­rile Congresului al IX-lea • CONSTANTIN STAN — strun­gar la întreprinderea de utilaj chi­mic din Găeşti : „Aveam 18 ani in 1969. Abia absolvisem şcoala profe­sională la Dej, in judeţul Cluj. Am fost repartizat la Găeşti, la între­prinderea de utilaj chimic. Era prima mare unitate industrială ri­dicată in judeţ. Alături se efectuau măsurătorile topografice pentru În­treprinderea de frigidere. In acel an, cu emoţie şi cu bucurie l-am in­­tîmpinat in uzina noastră pe secre­tarul general al partidului. A dis­cutat deschis cu noi. Şi tot deschis ne-a spus că trăim momente de care depinde locul ce îl va avea România in rîndul ţărilor socia­liste, al tuturor naţiunilor lumii. A precizat, atunci, că numai indus­trializarea este in măsură să asi­s VASILE SOLCAN — maistru la Combinatul de oţeluri speciale din Tirgovişte : „In anul 1971 lu­cram la Hunedoara. Am fost, atunci, detaşat la Tirgovişte, unde avansa construcţia marelui combinat meta­gure înscrierea patriei noastre pe coordonatele civilizaţiei moderne , că fără industrie am continua să rămînem in urma ţărilor dezvoltate ale lumii. Prefigurind viitorul apro­piat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu ne-a asigurat că in Dîmboviţa, judeţ ce fusese eminamente agrar, se vor înălţa importante obiective industriale. Dar a adăugat că nimic nu poate veni de-a gata, că tot ceea­ ce urmează să înfăptuim nu va putea fi decit rodul muncii şi creaţiei noastre. Ne-ara suflecat mi­­necile şi am trecut la treabă. A­­cum realizăm utilaje-unicat şi pie­se de schimb intr-o gamă largă, de la 300 de grame la 100 de tone. Uzi­na din Găeşti a devenit mecanicul­­şef al industriei chimice româ­neşti".­lurgic. Şi am rămas aici. La 14 de­cembrie 1973, in prezenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a intrat in func­ţiune primul cuptor. Păstrez, cu dragoste, o fotografie : eu, maistru oţelar, stind de vorbă cu secretarul general al partidului. Ne-a adresat, tuturor, cuvinte ce ne sunt şi azi vibrante îndemnuri, direcţii clare de gindire şi acţiune. Ne-a cerut să generalizăm experienţa înaintată, pentru ca întreaga noastră, activi­tate să se înscrie in parametrii efi­cienţei maxime. In mai puţin de 10 ani producţia combinatului a crescut de cinci ori. A sporit con­tinuu şi numărul locurilor de muncă. • MIRCEA IANCUILESCU — in­giner-şef­ la Întreprinderea de uti­laj petrolier din Tirgovişte: „Secre­tarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a vizitat de mai multe ori Uzina noastră. Şi fie­care vizită s-a soldat cu un nou program de dezvoltare a unei uni­tăţi industriale cu o vechime de peste 100 de ani. Sensul acestor programe nu poate fi înţeles bine decit in contextul larg al întregii economii dimboviţene. Ori de cite ori ne-a vizitat judeţul, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a ridicat proble­ma valorificării depline a resurse­lor naturale şi de muncă. Pe baza indicaţiilor secretarului general al partidului, s-a acţionat pentru asi­gurarea unei structuri echilibrate intre industrie, agricultură, trans­porturi, invăţămînt, creativitate şti­inţifică. Au sporit, totodată, preo­­cupariie pentru îmbunătăţirea con­diţiilor de lucru, pentru perfecţia­Azi, in „cetatea de foc“ a Tirgo­viştei lucrează peste 7 000 de oa­meni ai muncii. S-a constituit un colectiv puternic, au venit mulţi tineri, au învăţat meserie, iar acum ne intensificăm strădaniile pentru ca noua calitate a muncii să nu rămină numai o idee frumoasă, ci să devină o realitate a tuturor şi a fiecăruia dintre noi î.­narea pregătirii profesionale, pen­tru creşterea eficienţei economice. Avind in vedere ponderea in ca­drul economiei naţionale, Dîmboviţa deţine locul I pe ţară la extracţia de ţiţei şi producţia de lămpi electrice : locurile II şi III la ci­ment şi produse electronice ; locu­rile IV—X la oţel, cărbune, pro­duse electrotehnice, fire de bum­bac, lacuri şi vopsele. S-a impus încă un pas înainte : dezvoltarea puternică a industriei constructoare de maşini. Şi nu prin retuşarea unor îndeletniciri tradiţionale, ci prin înnoirea radicală a producţiei. Acest pas a fost făcut cu fermi­tate. Modernizarea din temelii a uzinei noastre, transformarea ei dintr-o întreprindere de reparații într-o puternică­­ unitate construc­toare de mașini, în care lucrează peste 11 000 de oameni ai muncii, 1 constituie. In acest sens, dovezi grăitoare“. . De la „cetatea de scaun“ la cetăţile moderne ale civilizaţiei socialiste „De la Mircea la Vladimi­­rescu, nu este un singur nume ilustru care să nu fie scris cu singe pe pămintul Târgoviştei. Oraşul este leagăn al luptelor şi al sacrificiilor patriotice. Ce timpuri de credinţă şi de virtu­te ! Cum afi trecut voi !“ (Ion Ghica). După ce vreme îndelungată a ju­cat un rol deosebit de important in existenţa poporului român, oda­tă cu mutarea capitalei la Bucu­reşti, in a doua jumătate a veacu­lui al XVII-lea, Tirgovişte a în­ceput, treptat, să se stingă. Peste strălucirea de altădată ,s-a aşternut praful nepăsării guvernanţilor din timpurile ce au urmat. Abia in anii revoluţiei şi construcţiei socialiste, îndeosebi după cel de-al IX-lea Congres al partidului, a început re­naşterea oraşului ce a fost „cetate de scaun“. Şi, odată cu Tirgovişte, renaşte întregul judeţ. „Dar pentru ce oraşul atît de strălucit // Acum intre oraşe e cel mai umilit ?“ (Grigore Ale­­xandrescu). De fapt, expresia „cel mai umi­lit“ are semnificaţie numai in com­paraţie cu trecutul încărcat de glo­rie. Pentru că altfel Tirgovişte nu făcea excepţie de la regulă , el îm­părtăşea soarta micilor­­ oraşe ale ţării,­­dominate de provincialism şi lipsite de forţă economică. Numai puternica dezvoltare economică proprie noului timp socialist al pa­­­­triei a scos oraşul şi judeţul din umilinţă. In Dîmboviţa, producţia industrială este, in prezent, de 31 de ori mai mare decit în 1938 şi de 26 de ori mai mare decit in 1950. Sporuri substanţiale a înre­gistrat şi producţia agricolă, care a depăşit, in anul 1981, de 3,9 ori valorile din 1938 şi de 4,8 ori pe cele din 1950. Industrializarea, dez­voltarea armonioasă, echilibrată a economiei judeţului au schimbat din temelii viaţa tuturor localităţilor situate pe aceste străvechi melea­guri“. „Tirgoviştea adoarme pe ve­chile ruine“ (D. Bolintineanu). Numai industria a fost in stare să scoată oraşul din starea de som­nolenţă ce i-a fost hărăzită. Odată cu amplasarea noilor obiective in­dustriale, întregul judeţ s-a trezit la viaţă. „Zidurile măreţe, vremea le-a ruinat... Un singur turn, rămă­şiţă din vechea curte domnească, se m­ai fi trist şi singuratic pe deasupra acestor grămezi de ruine“ (Nicolae Bâlcefecu). Turnul Chindiei, mărturie, peste timp, a unei istorii glorioase, nu mai este, azi, nici trist si nici singu­ratic. Zilele şi nopţile Tirgoviştei in­tens industrializate au vibraţia unei autentice lecţii de istorie contem­porană. Cu ani in urmă, foarte mulţi tirgovişteni plecau din oraş in căutare de lucru. Ei îşi dă­deau intilnire in cele citeva centre industriale mai puternice din ţară. Acum au revenit acasă şi s-au în­cadrat in marile combinate indus­triale ridicate in judeţ. Dîmboviţa livrează în celelalte judeţe oţeluri m­au­ aliate, strunguri, utilaj petro­lier şi chimic, lămpi electrice, fri­gidere şi multe altele. In peste 80 de ţări sunt exportate produse fa­bricate aici. Acest vibrant dialog cu ţara şi cu lumea conferă muncii dîmboviţenilor expresia unei inalte răspunderi patriotice. „Tîrgul de intensă viaţă de de­mult doarme astăzi in u­mbra arborilor deşi... Deşi peste deal sint cimpurile petroliere de la Ochiuri, deşi mai încolo sint­ mi­nele de cărbuni de la Şotinga, Tirgovişte­­ moţăie. Două-trei hornuri ca nişte stilpi in şes sint singurele slabe semne ale unei industrii“ (Ion Simionescu). Statisticile arată că dezvoltarea unei industrii moderne, diversifica­te, cuprinzînd ramuri de la meta­lurgie la extracţia de petrol şi mi­nerit, de tip* construcţia de maşini la producţia bunurilor de larg con­sum, a determinat extinderea pro­gresului tehnic in întreaga econo­mie ,a judeţului, o utilizare optimă a forţei de muncă, apariţia unor profesii noi şi creşterea considera­bilă a gradului de complexitate a muncii, îmbunătăţirea in general a condiţiilor de viaţă al populaţiei. In aceste condiţii, productivitatea muncii, la nivelul unui muncitor industrial, a crescut de la 103190 lei in 1965, la 308 700 lei in pre­zent. • „Tirgoviştea, fosta capitală pe care o acoperă giulgiul de aur învechit al amintirilor, e Sucea­va Ţării Româneşti. Cind te cobori insă de la gară, in mij­locul multor călători intre care cu deosebire ţărani, n-ai crede că te afli pe pragul mausoleu­lui. Un bulevard larg, drept, bine pavat, peste care atirnă, intre stilpi, lămpi moderne — iar de o parte şi de alta vaste locuri goale... Acesta e insă nu­mai salonul de primire actual, locul de plimbare, sediul autori­tăţilor : o Primărie, o Prefec­tură, un Tribunal. Oriunde te-ai uita insă, in dreapta ori in stiupa, vezi rămăşiţele... Poeţi romantici veniră numai, la în­ceputul regeneraţiei noastre (se referă la Vasile Cîrlova, care a scris­­Ruinele Tîrgoviştei), la Ion Eliade Rădulescu, autorul poeziei -O noapte pe ruinele Tîrgoviştei» şi la mulţi alţii — n.n.) să cheme umbra prin cin­­icceie lor, şi, pentru dinţii, ră­măşiţele durerilor şi bucuriilor şoptiră prin spaţiile goale. Şi apoi însăşi geniul distrugerii de puse la lucru“ (Nicolae Iorga). Priveliştea urbei prăfuite vara, noroioase toamna, dincolo de stra­da principală, de „salonul de pri­mire“, dăinuie acum numai in a­­mintiri. Odată cu constructorii uzi­nelor ultramoderne, au venit — la Tirgovişte şi in alte oraşe din ju­deţ­— arhitecţii. Mai intîi pe plan­şete, apoi in realitate, au început să prindă contur noile cetăţi ale ci­vilizaţiei socialiste. Au apărut, atît la Tirgovişte, cit şi la Găeşti, la Moreni şi la Fieni, noi cartiere de locuinţe, iar cele vechi au fost mo­dernizate. Intre 1968 şi 1982 au fost construite, in întregul judeţ, 27 842 apartamente şi 20 130 case noi. Au fost ridicate, totodată, instituţii cul­turale, localuri de şcoli, biblioteci publice, spitale, magazine moder­ne, hoteluri. Munca în industrie, contactul direct cu tehnica cea mai modernă, lărgirea orizontului de cunoaştere au sădit in sufletele oa­menilor dorinţa de zidire frumoasă şi disponibilitatea de a se ridica, practic, la înălţimea acestui ideal. • ION BOGORODIŢA — maistru la întreprinderea „Oţelinox“: „După întreprinderea de frigidere din Găeşti, după Combinatul, de oţeluri speciale, după „Automecanica“ Mo­reni, după „Saro“, după „Romlux“, a intrat in funcţiune şi întreprin­derea la care lucrez acum : „Oţelinox“. O adevărată minune a tehnicii. Potrivit opiniilor unor specialişti de peste hotare veniţi in schimb de experienţă, astăzi, in lume, nu există o unitate similară care s-o egaleze. Desigur, liniile ultramoderne, complet automatiza­te, impun o calificare corespunză­toare. Cifrele arată cit de mult a crescut, din 1965 şi pină acum, competenţa profesională a oameni­lor muncii din Întreprinderile ju­deţului. Este un lucru bun. Dar nu am ajuns la capătul drumului. Re­cent, cînd ne-a vizitat uzina, secretarul general al partidului ne-a cerut să învăţăm şi iar să învăţăm. La „Oţelinox“, în acest adevărat avanpost al viitorului, peste 80 la sută dintre muncitori au absolvit cel puţin liceul. Aici inte­ligenţa, spiritul creator, inventivi­tatea sunt solicitate intens. Şi ca să facem faţă exigenţelor de fie­care zi ale muncii, trebuie să ne pregătim zilnic. Este, aceasta, noua condiţie a muncitorului confruntat direct, la locul său de muncă, cu revoluţia tehnico-ştiinţifică“. Dacă pregătirea profesională a oamenilor muncii ar fi rămas la nivelul din 1965, astăzi ar fi fost nevoie, pentru realizarea actualei producţii industriale, ca forţa de muncă să numere dublul populaţiei judeţului, adică un milion de persoane. Or, in prezent numărul personalului muncitor nu depăşeşte 140 000. Diferenţa este acoperită de competenţă, de un înalt grad de calificare, in condiţiile con­struirii unor întreprinderi ultramoderne. Odată cu constructorii uzinelor moderne, la Tirgovişte au sosit şi arhitecţii... PAGINA 3 Pasiune, competentă Se inserase la Petreşti. Oa­menii se întorseseră de la muncă şi pe străzi, in care ani­maţia lua, treptat, locul liniştii ce a stăpinit toată ziua comu­na. Preşedintele cooperativei agricole de producţie, inginerul NICOL­AE NEACŞU, şi-a în­cheiat şi el ziua de lucru. Aşa că dialogul pe care i-l propu­nem începe cu... ceasurile de răgaz. — Faptul are semnificaţii adinei. Pentru că modul în care oamenii îşi petrec timpul liber reflectă două aspecte deosebit de importante : nive­lul lor­­le trai şi gradul lor de cultură. Aţi văzut casele din Petreşti : mari, frumoase, con­fortabile. Şi aţi văzut că aproa­pe nu există casă fără antenă de televizor. Aş adăuga că nu există casă fără o bibliotecă bogată.. Astă-sea­ră face repeti­­ţie ansamblul folcloric ce a dus faima cintecului şi dansului românesc in multe ţări. — Cum sint oamenii din Pe­treşti ? — Sint harnici, ii pasionează munca in agricultura, au o bună pregătire profesională. Şi încă ceva : îşi iubesc comuna. La noi nu se înregistrează fluctuaţii, aşa că am putut asigura continuitatea activităţii în sectoarele de bază. Din 1971, de cind sint preşedinte, nu-mi amintesc să fi plecat vreun în­grijitor din sectorul zooteh­ic. Formaţiile de lucru s-au­­sudat, fiecare cunoscindu-şi răspun­derile şi acţionind pentru a şi le indeplini cit mai bine. Ne-am străduit, apoi, ca nici o clipă oamenii să nu rămină departe de noutăţile ştiinţei agrozootehnice, să le cunoas­că, să şi le însuşească, să le aplice. Şi iată, am reuşit să obţinem producţii-record pe terenuri cu un potenţial pro­ductiv scăzut In anii 1965— 1970, la griu, la oră, la porumb producţiile medii la hectar nu depăşeau, in cooperativa noas­tră, 1 200—1 500 kg ; în zooteh­nie, o vacă dădea 1 200 litri de lapte, iar o oaie 1,8—2 kg lină. Acum, producţiile de griu, orz, porumb sint­­t 4—5 ori mai mari , o vacă dă­­in medie, 4 500 litri de lapte, iar o oaie 9,8 kg de lină. Valoarea pro­ducţiei a crescut de la 4 mi­lioane lei in 1995, la 42 milioa­ne lei în prezent. „Frumosul de Voineşti“... 1950 este anul înfiinţării Staţiunii de cercetare şi pro­ducţie pomicolă din Voineşti, început mai mult decit mo­dest : livezi imbătrinite, neîn­grijite, in care predominante erau soiurile inferioare : apa­ratură rudimentară ; clădiri necorespunzătoare ; personal restrins. 1969 este anul primei vizite la Voineşti a secretarului ge­neral al partidului. A fost un moment de radicală cotitură pentru staţiune. După această vizită au fost moderniza­te laboratoarele, s-a trecut intens la perfecţionarea pre­gătirii cercetătorilor. Dar, mai ales, au fost stabilite obiec­tive dintre cele mai cute­zătoare : întreaga activitate de aici s-a identificat cu proble­mele de fond ale pomiculturii. Rezultatele obţinute sunt re­marcabile : au­ fost omologate noi soiuri superioare de pomi fructiferi, intre care vestitul „Frumos de Voineşti“, au fost executate cercetări in vederea zonării şi microzonării pomi­­culturii. Staţiunea a fost dis­tinsă, pentru rezultate deose­bite, cu Ordinul Muncii clasa I, cu Meritul Agricol clasa I şi cu înaltul titlu de Erou al Muncii Socialiste. 1979 — o nouă vizită la Voi­neşti a secretarului general al partidului. Sunt stabilite noi o­­biective cutezătoare. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a indicat să se treacă la perfecţionarea teh­nologiilor de realizare şi ex­ploatare a culturilor intensive şi superintensive. A cerut cer­cetătorilor să creeze noi soiuri de înaltă productivita­te, de talie joasă, robuste şi rezistente la temperaturi scă­zute, la brumă, la mană şi la alte boli, în vederea asigurării unor producţii stabile şi de calitate superioară. 1982. Trecem prin livezi împreună cu dr. ing. Gheorghe Stanciu, directorul staţiunii. Ne arată citeva dintre noile soiuri, puţin pretenţioase­­,­ îngrijiri şi tratamente, rezis­tente la boli, aşa cum a indicat secretarul general al partidu­lui. Nu li s-au dat încă nume distincte. Au denumiri de cod : „91/7“ , „117/91“ etc., etc. Nu peste mult timp insă vor intra in producţie „de serie“. E toamnă, şi la Voineşti se coc merele — bogate daruri ale naturii şi ale minţii omeneşti. Pagina realizată de Adrian VASILESCU şi Gheorghe MANEA

Next