Scînteia, iunie 1989 (Anul 58, nr. 14551-14576)

1989-06-10 / nr. 14559

SIBIU : Producţie suplimentară Acţionînd în lumina sarcinilor stabilite de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la recenta şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., pentru perfecţionarea întregii activităţi economico-sociale şi pentru ridicarea ei la cote calitativ superioare de eficienţă, colectivele de oameni ai muncii din industria judeţului Sibiu obţin rezultate deosebite în activitatea de producţie. Astfel, prin folosirea la indici superiori a utilajelor şi instalaţiilor din dotare, prinaplicarea pe scară largă a unor valoroase iniţiative muncitoreşti, introducerea unor tehnologii de înaltă productivitate, transpunerea in practică a programelor de organizare şi modernizare a producţiei, prin întărirea ordinii şi disciplinei, în perioada care a trecut din acest an au fost realizate, peste sarcinile de plan, 599 tone utilaje tehnologice pentru metalurgie, 73 tone utilaje tehnologice pentru industria materialelor de construcţii, 88 autobasculante, 3 335 metri cub, cherestea, utilaje pentru construcţii şi lucrări de drumuri în valoare de 88,9 milioane lei, confecţii textile, sticlărie de menaj şi altele. Cu cele mai bune rezultate se înscriu întreprinderile „Independenţa“ şi „Steaua Roşie“ din Sibiu, „Automecanica“ şi „Vitrometan“ din Mediaş, întreprinderea Mecanică Mîrşa, întreprinderea de Sticlărie din Avrig și altele. (Ion Onuc Nemet). PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul LVIII Nr. 14 559 Sîmbătă 10 iunie 1989 6 PAGINI - 50 BANI In spiritul sarcinilor sublimate de NICOLAE CEAUŞESCU LA P.C.R. SPORIREA PRODUCŢIEI DE ŢIŢEI o cerinţă pe deplin realizabilă Ce probleme trebuie soluţionate pentru perfecţionarea activităţii schelelor de producţie petrolieră din judeţul Dîmboviţa, dar nu numai de aici Asigurarea bazei de materii prime şi energetice constituie o necesitate vitală pentru economia noastră naţională, necesitate pe care secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a subliniat-o în repetate rinduri, accentuînd cu putere cerinţa ca toate unităţile cu acest profil, precum şi întreprinderile care asigură materialele sau utilajele necesare acestui domeniu să realizeze ritmic, integral producţia planificată. Aşa cum se ştie, de îndeplinirea acestui obiectiv major depinde buna desfăşurare a activităţii in industrie, inclusiv in ramura extractivă, în construcţii, transporturi, in toate celelalte sectoare. De aici decurge şi sarcina de maximă importanţă pusă în faţa petroliştilor de a-şi organiza mai bine munca, de a acorda o atenţie sporită utilizării depline a mijloacelor din dotare, de a perfecţiona şi moderniza tehnologiile, utilajele şi instalaţiile, de a asigura un plus de calitate in întreaga activitate. Cum acţionează organele şi organizaţiile de partid, consiliile oamenilor muncii din schelele de producţie petrolieră din judeţul Dîmboviţa pentru Îndeplinirea sarcinilor de plan la producţia de ţiţei ? Iată tema anchetei noastre de azi, care, prin concluziile puse în evidenţă, vizează, de fapt, unele probleme de fond şi din alte schele de producţie, din întreaga industrie petrolieră. Un vechi petrolist din Moreni spunea, intr-o împrejurare recentă, că, dacă ar fi posibil să se pună cap la cap toate sondele săpate in judeţul Dîmboviţa, s-ar obţine un puţ atît de adine incit ar străpunge Pămîntul pină dincolo de centrul său. Experimentatul specialist voia să sugereze că in această zonă extracţia ţiţeiului şi gazelor are o îndelungată tradiţie şi s-a extins necontenit. De altfel, deşi in judeţ s-a dezvoltat impetuos industria prelucrătoare, turla de sondă işi păstrează neştirbit dreptul de a ilustra stema Dîmboviţei, continuind să-i marcheze personalitatea. Patru schele de producţie petrolieră — la Moreni, Viforîta, Valea Mare-Găeşti şi Titu — şi o schelă de foraj la Moreni îşi întind activităţile pe circa trei sferturi din suprafaţa judeţului şi pe spaţii mai mari sau mai mici din 5 judeţe învecinate. Aproape 10 000 de muncitori şi cadre tehnice se ocupă zi şi noapte, în continuu“, de buna funcţionare a unui impresionant număr de capacităţi de producţie. Judeţul Dîmboviţa este, prin urmare, unul dintre furnizorii de ţiţei şi gaze importanţi ai ţării, ceea ce permite tragerea unor concluzii de ordin mai general cu privire la activitatea din acest domeniu. Suntem in posesia unui volum considerabil de date referitoare la realizările obţinute în timp, pe schele şi brigăzi, pe care le-am strins din plenare ale comitetelor de partid, adunări generale ale oamenilor muncii şi consfătuiri de lucru, rapoarte ale unor colective de control şi discuţii cu numeroşi petrolişti. Am putea prezenta multe date, dar nu ne vom opri prea mult asupra lor. Concluziile ce se desprind din analiza rezultatelor obţinute sunt sintetizate în opinia numeroşilor muncitori şi specialişti cu care am discutat şi care reliefează că producţia de ţiţei poate spori mai mult. Ce determină o atare stare de lucruri ? Numeroase argumente conduc la concluzia că o cauză esenţială o constituie deficitul de forţă de muncă şi o anumită răminere in urmă a pregătirii profesionale a muncitorilor şi chiar a unor cadre tehnice. Nu poate fi trecut cu vederea faptul că în unele schele s-a redus numărul formaţiilor de intervenţie, reparaţii capitale la sonde şi probe de producţie constituite din sondori pricepuţi, cu experienţă. Bunăoară, ing. Constantin Ion, directorul schelei din Titu, aprecia că numai circa 40 la sută din aceşti meseriaşi ar primi, la o posibilă testare, calificativul „foarte bine“ şi „bine“. Nici maiştrii nu s-ar prezenta mai bine. Este de reţinut, în aceeaşi ordine de idei, că la Schela din Valea Mare-Găeşti 10 la sută din muncitori sunt necalificaţi , dar şi mai îngrijorător este că 20 la sută din aceştia lucrează la intervenţii, în timp ce, de exemplu, la întreprinderea „Oţelinox“ din Tîrgovişte cei care nu deţin nici o calificare reprezintă aproximativ unul la o mie. Tot la această schelă s-au înmulţit in chip îngrijorător absenţele nemotivate, numărul lor fiind, ca să recurgem tot la o comparaţie, de 20 de ori mai mare, raportat la o persoană, decit la Combinatul de Oţeluri Speciale din Tîrgovişte. Lucrurile nu se opresc însă aici. Fluctuaţia personalului a sporit cu aproape 60 la sută în ultimii trei ani, activitatea cea mai afectată fiind şi de această dată tot cea de intervenţii, pe care se sprijină de fapt producţia schelei. In anul 1938, colectivul unităţii a înregistrat o fluctuaţie de 25 la sută, avînd loc deci un du-te-vino permanent, ceea ce a influenţat puternic, un sens negativ, fireşte, nivelul producţiei. Din rapoartele zilnice rezultă că lipsa de operativitate la intervenţii, calitatea slabă a unor lucrări reprezintă principalele consecinţe ale acestei stări de lucruri, cu efecte nemijlocite asupra diminuării producţiei. De ce formaţiile de intervenţii ajung cu intirziere la sondele oprite ? De ce execută unele operaţii de mintuială, incit se impune uneori refacerea lor, timp in care sondele in cauză nu scot ţiţei ? Din mai multe motive, insă unul foarte important se referă la capacitatea de acţiune a formaţiilor de lucru, capacitate riguros dimensionată. Astfel, o formaţie de intervenţie este alcătuită din 4 sonduri. Numai că dacă unul, să zicem, este mai întotdeauna nou venit, adeseori fără nici o calificare, iar pe deasupra mai absentează nemotivat de citeva ori pe lună, este limpede intre ce parametri se situează capacitatea reală de lucru a formaţiei de intervenţie. Sunt zile cînd, practic, anumite echipe se autodesfiinţează, pentru că nu se prezintă, la lucru cite doi sau chiar trei sondori, aşa că cine să intervină, şi incă operativ, la sonde ? Faptele sunt bine cunoscute. Problema este să se clarifice care sunt cauzele de fond ale acestei situaţii şi să se ia măsurile ce se impun pentru îmbunătăţirea activităţii. Numai că, din păcate, pină acum s-a stăruit prea puţin sau, mai bine zis, nu s-au analizat cu realism şi spirit critic greutăţile de această natură, căutindu-se in schimb prea mult justificări pentru această situaţie. Am răsfoit o mulţime de rapoarte, informări şi alte materiale întocmite (Continuare în pag. a IlI-a) -COMUNISTUL— &mu£nuutií>&fi i*CLU/tuiuiei* Orice epocă se defineşte prin oamenii săi. Ultimii 45 de ani ai României, sub emblema destinului liber, datorează comuniştilor afirmarea la scară naţională şi socială a idealurilor socialismului ca realitate luminoasâ, palpabilă a noului timp al patriei. Ei, comuniştii, reprezintă energia care, în pulsaţiile unui uriaş flux înnoitor, stimulează şi antrenează fluviile de tinereţe fără bătrîneţe care sînt energiile poporului. Ei sînt oamenii cu o fizionomie morală de un fel deosebit, care, mai ales după Congresul al IX-lea al partidului, cind s-au deschis largi porţi perfecţionărilor fundamentale, au ştiut să insufle tuturor forţelor sociale Încrederea, conştiinţa că suntem stăpini pe propriul destin, făuritori ai propriei istorii. Intr-o lume încercată de convulsii de tot felul, care-şi schimbă opţiunile de la o zi la alta, în căutare de soluţii, redimensionînd necontenit şi nu de puţine ori dramatic, hazardat şi paradoxal, scara planetară de valori, comuniştii români s-au dovedit permanent consecvenţi cu ei înşişi. Idealul lor — fibră din trunchiul viguros al aspiraţiilor de progres, de viaţă mai bună a poporului — n-a fost nici o clipă o aspiraţie vagă, abstractă, îndepărtată, ci un obiectiv măreţ de împlinit, împreună cu poporul. Tocmai pentru că, aşa cum afirma secretarul general al partidului, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, „construim socialismul şi comunismul cu oameni şi pentru oameni“. Iată doar citeva din motivaţiile pentru care, în acest an 45 de la istoricul 23 August 1944, anul Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român, aşezăm paginile desprinse din viaţa şi munca responsabilă a comuniştilor sub genericul de mai sus. In spaţiul acestei rubrici ne propunem să fie înfăţişate fapte ale comuniştilor, dăruirea şi abnegaţia lor, vocaţia de a fi in primele rinduri, mereu la datorie. Portrete de oameni „în mişcare“, oriunde trebuie rostit vibrantul prezent, oriunde trebuie deschisă o fereastră pentru certitudinile viitorului, oriunde standardul moral al comuniştilor, oameni ai cuvintului crez şi ai faptei durabile, însufleţeşte, cheamă la acţiune, la desăvîrşirea operei — socialismul şi comunismul pe pămîntul României. MEREU LA DATORIE Dacă am fi spus , am ajuns la „materia primă“ a acestor rinduri în urmă cu citeva ore, tot n-am fi putut ocoli capcana timpului depăşit. Pentru că... în clipa apariţiei rîndurilor de faţă, toate scuturile (utilaje cu care s-au tăiat şi se taie tunelurile metroului bucureştean) au ajuns, cu bine, la ţintă pe întreg parcursul magistralei 3. Mai mult , au fost scoase la lumina zilei, unele se află deja intr-o necesară cură de „geriatrie“ in atelierele mecanice unde sunt pregătite pentru noile campanii de pe tronsoanele ce urmează să îmbogăţească reţeaua metroului Capitalei. Preţ de circa şase sute de zile, oameni vrednici dintre ei, comuniştii, cu tinereţea lor de spirit şi angajarea revoluţionară, au fost autentice nuclee de putere — le-au minuit cu pricepere acolo, în adine. Sus, viaţa oraşului cu fireasca-i efervescenţă. Succesiunea anotimpurilor. Alternări de cer însorit cu cer înnorat. Ei, mereu acolo, sub temelii, în front. In deplină linişte, netulburaţi de nimic, faţă în faţă cu erele geologice. Ei, constructorii de tuneluri pentru metrou. Cu o singură aspiraţie în suflet, care le-a turnat necontenit puteri în braţele călite , să ajungă cit mai repede la ţintă. O scurtă privire în lungul drumului celor peste şase sute de zile cu inginerul Romulus Fornoga, secretarul comitetului de partid de la întreprinderea „Metroul“ — Bucureşti. — în martie, anul acesta, toate organizaţiile de partid din colectivele ce acţionează pe magistrala 3 au ţinut adunări deschise. La ordinea de zi un singur punct : „Cum se munceşte, ce mai trebuie făcut pentru a ne depăşi propriile performanţe“. Dorinţa de autodepăşire venea din nemulţumirea rezultatelor de pină atunci ? — Rezultatele puteau mulţumi, dar termenele de punere in funcţiune erau prea... strînse. Şi astfel comuniştii au dat tonul muncii în „foc continuu“, unei mai bune organizări, al creşterii spiritului de răspundere. — Concret, cum se exprimă azi toate acestea ? — în realizarea suplimentară, în medie, pe parcursul unei luni, a circa 110 inele de tunel. Adică, 110 metri... ...Salt în timp şi ne întoarcem la cursa pe ultimii metri de tunel. Stop cadru la sectorul minier nr. 2 (din cadrul antreprizei de exploatare şi construcţii subterane a întreprinderii „Metroul“ — Bucureşti), la interstatale Iancului — Obor. — Ciţi metri mai aveţi? — 11. Cifra este, acum, trecut. Atunci însă, clipă tensionată. Eveniment al zilei. Oolectiv de atins... Se socotesc orele, zilele... — Aţi cam pierdut din avans, este de părere secretarul comitetului de partid. Oamenii lui Ştefan Sevastian v-au luat-o înainte. Inginerii Titu Vlădoiu şi Eugen Balasache nu par deloc incîntaţi de remarcă . — Ştiţi că la intrarea în Obor ne-a ţinut în loc devierea aceea de canalizare. Am pus şi noi umărul la lucrare, deşi nu era treaba noastră, dar... Adîncul, cu neprevăzutul lui. Şi oamenii, cu uriaşele lor disponibilităţi şi energii. Se face evaluarea forţelor. Se trece în revistă repartizarea comuniştilor pe formaţii. Se stabilesc priorităţi. Dialoguri tăiate scurt, economie de cuvinte. Timpul presează enorm pe magistrala 3 cuprinsă între Gara de Nord — Dristor II. — La pasajul pietonal de la intersecţia Tunari — staţia Ştefan cel Mare, ce oameni aţi dat ? — Cum „ce oameni ?“ replică George Chelu, secretarul organizaţiei de partid. Cei mai buni mineri. Echipa lui Grama Teodor. Echipa numită, care numără în rîndurile ei comunişti vrednici, cu experienţă, precum Mihai Sîrbu, Frumuzache Bortă, n-a coborit de pe panoul fruntaşilor din 1977. Cit despre pasajul amintit... Dar mai bine să-i ascultăm pe inginerii Ion Stătulescu şi Constantin Marian, de la sectorul minier nr. 3. Sector la care, ţin bine minte, s-a apelat cînd se lucra pe magistrala 2 să execute în plus încă 400 metri de tunel. Şi i-a făcut. Creîndu-se... tradiţia, s-a apelat şi la magistrala 3, cu 300 metri. Sarcină onorată exemplar, şi aici. Deci să-i ascultăm pe inginerii amintiţi — Lucrarea de la pasajul Obor — staţia Ştefan cel Mare este o premieră. De ea se ocupă un inginer tiner, comunist, care avea dreptul moral la această răspundere. Mergeţi, il aflaţi acolo, la datorie. Mergem şi stăm de vorbă cu Pamfil Ciugudean. Prins de mersul lucrării şi prea puţin vorbăreţ. Noroc de cei care il cunosc bine. Tinărul comunist a lucrat mai intii la execuţie, a trecut şi prin proiectare — la metrou — şi, acum, difi nou, în execuţie. Cit a fost la planisetă şi-a bătut şi el capul cu un utilaj şi o tehnologie cu care să se realizeze galerii... dreptunghiulare. Ase(Continuare in pag. a II-a) Noul chip al municipiului Tulcea se oglindește in apele bătrînului Danubiu Foto : Sandu Cristian TEORIA ŞI PRACTICA REVOLUŢIONARA In concepţia ştiinţifică a partidului, A TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Forta creatoare a patriotismului revoluţionar Expresia „miracolul românesc“ poarta in sine sensuri majore, intre care cel de unitate, dăinuire, permanentă, împlinire, în condiţiile cind vicisitudinile au fost de proporţii, de durată. Aşa cum sublinia recent tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, „împrejurările istorice au fost grele. Migraţia diferitelor triburi şi populaţii, năvălirile străine au ţinut în joc sute de ani dezvoltarea poporului român. Dovezile ştiinţifice incontestabile, scrise şi arheologice, atestă cu putere că, de-a lungul secolelor, locuitorii de pe teritoriul patriei noastre şi-au organizat o viaţă economică şi politică proprie şi au luptat vitejeşte pentru a-şi păstra fiinţa, graiul şi glia strămoşească, conlucrînd, totodată, şi convieţuind in mod paşnic cu alte popoare, îndeosebi cu vecinii lor“. Miracolul românesc s-a împlinit in epoca socialismului, epocă a izbinzilor, a depăşirii visurilor înaintaşilor patrioţi, revoluţionari, epocă a comprimării timpului istoric. Ireversibilă, definitivă, istoria demonstrează — în ciuda detractorilor — că numai socialismul a asigurat lichidarea dominaţiei imperialiste, a stării de înapoiere economică, a realizat intr-o perioadă istorică foarte scurtă — printr-un gigantic efort al clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, călăuzite cu energie şi un excepţional simţ istoric de Partidul Comunist Român — dezvoltarea forţelor de producţie pe întregul teritoriu al ţării, a tuturor domeniilor vieţii economico-sociale; ridicarea nivelului general de civilizaţie al întregii naţiuni, progresul ştiinţei, învăţămîntului şi culturii naţionale, a bunăstării materiale şi spirituale a întregului popor, transformarea României — în doar patru decenii d intr-un puternic stat în plină dezvoltare, întărirea forţei materiale şi spirituale, a independenţei şi suveranităţii României. Există oare o explicaţie nu numai istorică, ci şi logică a dăinuirii, devenirii şi ascensiunii neîntrerupte pe meterezele istoriei a poporului român ? Fireşte că există ! Şi ele, azi mai mult decit oricînd înainte, se cer explicitate, lămurite, propagate, ca replică la denaturări şi calomnii vechi şi noi, ca replică vie, faptică la încercările unor cercuri de peste hotare de a minimaliza realizările socialismului, forţa revoluţionară creatoare de istorie şi viaţă nouă a principiilor socialismului, aplicate creator în fiecare ţară, în fiecare nouă etapă de dezvoltare, ca temei şi parte constitutivă a conştiinţei socialiste, patriotice, revoluţionare a poporului, ■ îndeosebi a tinerei generaţii — care trebuie să ştie cite greutăţi au învins înaintaşii, cîte sacrificii au făcut fiii clasei muncitoare, ai ţărănimii, ai intelectualităţii înaintate, în frunte cu comuniştii. Nu se poate pune sub semnul întrebării, şi nici măcar al mirării, vigoarea, forţa creatoare de istorie, a patriotismului poporului românesc, a spiritului său revoluţionar, a setei şi a luptei efective pentru eliberare socială de sub jugul împilării şi al „tagmei asupritorilor“ (Tudor Vladimirescu), pentru eliberare naţională de sub asuprirea a trei foste mari şi puternice imperii : otoman, ţarist şi austro-ungar. Din nou se cuvine a cita un pasaj esenţial din excepţional de importanta Expunere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 28 noiembrie 1988 : „întreaga istorie demonstrează cu putere că întîrzierea formării Principatelor Române şi a statului naţional român, a naţiunii insăşi, s-a datorat dominaţiei şi stăpinirii străine, iar mai tîrziu exploatării şi asupririi de către cele trei mari imperii — Imperiul otoman, Imperiul ţarist, Imperiul austro-ungar. Viaţa, realitatea — adevăratul judecător — demonstrează că toate acestea nu au putut împiedica formarea poporului român, a naţiunii române, a statului naţional unitar, n-au putut împiedica dezvoltarea României, a poporului nostru pe calea progresului şi civilizaţiei“. România de azi, o Românie socialistă, independentă, suverană, mîndră, muncitoare, creatoare de valori materiale şi spirituale, deplin cooperantă cu toate naţiunile lumii — moştenitoarea şi continuatoarea legitimă a celor mai strălucite tradiţii de luptă patriotică pentru apărarea gliei, demnităţii, independenţei, culturii şi limbii naţionale — este atestatul istoric al vigorii şi forţei creatoare neîntrerupte, al energiei interne ce a constituit-o şi o constituie PATRIOTISMUL luminat, militant, revoluţionar al fiilor ei. Idealul independenţei naţionale şi statale, politice, economice, militare, diplomatice, culturale, ideologice a animat pe toţi aceşti fii ai patriei, a înaripat condeiele marilor oameni politici şi cărturari, oameni de ştiinţă, scriitori şi artişti, generaţie după generaţie. Toţi aceştia, fără excepţie, au îmbogăţit patrimoniul de valori al patriei române, i-au apărat cu cerbicie fiinţa, limba, demnitatea. Lupta a fost grea şi inegală. Sacrificiile imense. Biruinţa deplină. Ea se datorează eroismului şi spiritului de sacrificiu, generate de conştiinţa unităţii naţionale, a dragostei de glie şi popor, a setei de libertate socială şi naţională. Revoluţia şi construcţia socialismului in România, proiectată şi apoi realizată sub conducerea Partidului Comunist Român, partid al clasei muncitoare, partid al naţiunii române, a realizat in timp şi peste timp osmoza intre trecut şi viitor, între social şi naţional. Un eveniment crucial l-a reprezentat Congresul al IX-lea al P.C.R., alegerea în funcţia supremă de secretar general al partidului a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, revoluţionar neînfricat şi patriot încercat, strateg vizionar al revoluţiei şi construcţiei socialiste în România, promotorul unei gîndiri noi, antidogmatice, clarvăzătoare incă de acum un sfert de veac, cînd în alta părţi dominau şi au persistat decenii şablonismul, subiectivismul, absenţa spiritului ştiinţific, creator, teoria infailibilităţii „modelului“ şi „centrului“ unic. Raportul prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu restituia partidului calitatea de partid al clasei muncitoare din România, naţiunii socialiste române atributele independenţei, suveranităţii, iar culturii şi limbii române — locul lor (Continuare in pag. a V-a) Cărbune peste prevederi Mehedinţi. încă din prima lună a anului, minerii de la Zegujani s-au situat, prin rezultatele obţinute, în fruntea întrecerii socialiste în care se află angajate colectivele de muncă din bazinul carbonifer Mehedinţi. Fiecare zi înseamnă, aici, viteze tot mai mari de înaintare în stratul de cărbune şi, bineînţeles, sporuri de producţie. La toate locurile de muncă se urmăresc întărirea ordinii şi disciplinei, realizarea unui randament cu mai ridicat pe fiecare schimb, reducerea perioadelor de revizii planificate la utilajele şi instalaţiile din dotare. Pe aceste căi, minerii de la Zegujani au reuşit, în perioada care a trecut de la începutul anului şi pînă în prezent, să obţină, peste prevederile de plan, 81 000 tone cărbune. Acest destoinic colectiv de muncă s-a angajat să întîmpine marea sărbătoare naţională de la 23 August cu o producţie suplimentară de 300 000 tone cărbune. (Virgiliu Tătaru). Tulcea... Călătorul întilneşte astăzi un oraş incintător, cu totul şi cu totul altul decit cel pe care îl căutau altădată doar pictorii pentru lumina specială, o lumină care cădea aici din abundenţă peste sărăcia oraşului, dezvăluind crudul „pitoresc“ al hamalilor din port, al clădirilor scunde şi umile, al îngustelor ulicioare, al măgăruşilor trăgind şacale, al măruntelor prăvălii cu mărfuri sărace, vorbind şi ele despre starea socială a mulţimii nevoiaşilor. ...La Tulcea, unde, astăzi, locuitorii trăiesc într-un oraş aşezat temeinic pe drumul unei înfloritoare civilizaţii socialiste, cu profunde prefaceri ale stării economice şi sociale, ale ţinutei urbanistice, cu o arhitectură modernă, solară, ce pune estetic în valoare configuraţia terenului şi lumina care cade acum parcă pentru a revela imagini intr-adevăr demne de imortalizat. ...La Tulcea, unde statisticile ultimelor decenii (ale ultimelor două, în mod deosebit) ne arată spectaculoase creşteri pe toate planurile. Pentru că iată ce glăsuiesc ele : în perioada 1965—1988, producţia-marfă industrială a municipiului a crescut de 27 de ori. Producţia anului 1944 se realizează astăzi în... 6 zile. Desigur, aici nu doar cantitatea contează. Ce fel de „produse industriale“ puteau livra o veche fabrică de mucava (azi dezafectată pentru starea precară a tehnologiilor şi instalaţiilor), o fabrică de conserve, un atelier de bărci şi reparaţii pentru ambarcaţiile Deltei, o uleiniţă, morile de vînt şi micile ateliere meşteşugăreşti ? E o distanţă cosmică între starea tehnică şi tehnologică a acelei „industrii“ şi producţia de azi a întreprinderii de alumină, a combinatului de feroaliaje, a întreprinderii de construcţii navale şi utilaj tehnologic, a întreprinderilor şi antreprizelor centralei „Delta Dunării“, a noii fabrici de confecţii, a altor şi altor unităţi industriale noi sau înnoite. Ca urmare a creării unei industrii noi şi puternice, care a solicitat o mereu sporită forţă de muncă, populaţia oraşului s-a triplat în ultimii treizeci de ani. Iar populaţia aceasta trăieşte azi într-un cadru citadin nou şi el. S-au construit peste 12 000 de apartamente noi. Să mai consemnăm că, între 1965 şi 1988, s-au construit şcoli (96 săli de clasă), două centre de cultură şi creaţie „Cîntarea României“, cinci cinematografe, patru muzee, aşezăminte medicale, o modernă reţea de magazine şi cite altele ! Din ce a fost au rămas doar amintirile... ★ Amestecînd vopselurile pînă cînd culoarea dătătoare de viaţă apare pe priză, pictorul Constantin Găvenea reînvie o lume care a fost, o dulce care a fost. Pentru a nu uita de unde am plecat. Martor fidel al vieţii unui oraş condamnat altădată la uitare, maestrul Găvenea îşi porneşte întotdeauna gîndurile despre epopeea reconstrucţiei municipiului de astăzi, de aici, de pe una din cele şapte coline , de pe colnicul Hora. Dominînd fluviul ce se desparte, cîţiva kilometri mai încolo, in ultimele două braţe ale Dunării — Sulina si Sf. Gheorghe — dealul acesta duce pe umerii săi o istorie veche. O istorie ce începe cu mult timp înainte de venirea romanilor la gurile Istrului. Romanii au găsit aici o veche aşezare getică şi au construit apoi cetatea cunoscută sub numele de Aegyssus. Peste zidurile străvechii cetăţi, azi scoase la iveală de arheologii tulceni, s-au aşternut dovezile vieţuirii romane, apoi a populaţiei autohtone romanizate şi atitor valuri de seminţii sosite să-şi caute de aici drumul spre centrul imperiilor romane de răsărit şi de apus. Ca o lecţie deschisă de istorie, colnicul se scununează cu măreţul monument al independenţei şi continuă, in sălile secţiei de arheologie a museului „Delta Dunării“, istoria ce a urmat... Mult mai apropiată de timpul nostru, istoria perioadei antebelice ne relevă acţiuni şi situaţii ce pun în evidenţă, prin contrast, strălucirea prezentului. O poză îngălbenită, scoasă de „Foto Arghir“, ne readuce in memorie hamalii din port, cu nelipsita lor aşa-zisă „haină de protecţie“ — pinza de sac aşezată pe spate — sau muncitorii din cariera de piatră, cărora doar ochii li se mai disting din praful aşternut pe faţă. Il caut pe Dumitru Maran, de ciţiva ani aflat la pensie, şi îl găsesc pe strada Mihai Viteazu, intr-o curte cu boltă de viţă. „Am lucrat o viaţă pe cealaltă colină, in cariera primăriei , cum i se spunea. Cu , spatele şi cu roaba aduceam piatra pe nişte punţi înguste pînă la căruţe. Aproape in fiecare zi apăreau figuri noi. Despre cei pe care îi înlocuiseră nu știam mai nimic, in afară de faptul că se accidentaseră. Cînd, prin anii ’60, au apărut primele utilaje mecanizate, multi le-au privit cu neîncredere. Cu un an înainte să ies la pensie, nevasta m-a trimis la treabă cu cămașă albă. Da, acum se putea In cariera Bididla a întreprinderii de Exploatare Industrială a Agregatelor Minerale pentru Construcţii, azi acel trecut s-a uitat. Unitatea aceasta a dus (Continuare în pag. a V-a) „Poarta " larg deschisă noilor împliniri SOMISM A ȚĂRII