Sportul Popular, februarie 1946 (Anul 2, nr. 260-284)

1946-02-01 / nr. 260

2 roussas visz-vi­sszt többe? D­in nou suntem siliţi să trecem pe Dacă am menţionat în titlu şapte alergări ale zilei, am făcut-o că tocmai dimpotrivă, pentru a arăta Ne-am mai ocupat şi cu prilejul dar astăzi e locul să stăruim mai mult, repetarea este deadreptul intolerabilă. Căci, ca din 330 de alergători de programul unei reuniuni decât 49 ceeace este un lucru în orice caz inexplicabil. In afară de faptul că se aflau pe care puteau accepta startul, mai există­bil că trebue căutată cauza principală Este alcătuirea programului și a fi observat atât la numărul de înscrieri Credeți că această chestiune se difta. Alergarea principală este premiul care vor fugi. Nearco, Câmp, Aron, întrecerea se anunţă foarte spectaculo Celelalte probe sunt suficient de primul plan lipsa de concurenţi, numărul de 49 de concurenţi din cele nu pentru că ar fi o cifră satisfăcătoare că nu este nici departe îndestulătoare, reuniunii trecute de această deficienţă Simpla ei prezenţă este dăunătoare, dar patru ani şi mai sus, să nu se afle ca nu reprezintă decât a şaptea parte, programul definitiv încă numeroşi cal şi cel de-al doilea aspect unde proba­­a lipsei de portanţi. condiţiilor alergărilor, lucru care poate cât şi după efectuarea retragerilor, cuvine a fi adâncită şi căutate reme-Superlot — alergare după record — In Anarhist, Hotin, Voinicu şi Firfirica, asă, echilibrate. Alts ^'cs B­&f8CCSSO",Trop Nearco, Câmp, Aron, Hotn* Anarhist Voinicu» şi Firfirica in premiul Superlot 49 de concurenţi în 1 probe Premiul VREMEA 763.000 lei — 1700 m. Pr. I 500.000; — II 150.000; — III 75.000; — IV 38.000 lei Premiul NEGOEŞTI Pr­emiunl RECE­A 495.000 lei — 2100 m. Pr. I 320.000; — II 100.000; — III 50.000; — IV 25.000 lei Premiul ORASTIE 641.000 lei — 1700 m. Pr. I 420.000; — II 126.000; — III 63.000; — IV 32.000 lei Premiul SAPERLOT 840.000 lei — 1700 m. Pr. I 550.000; — II 185.000 — II 83.000; — IV 42.000 lei Premiul TURTU­RENI Concurenţi şi perspective Premiul Partas Făt Frumos III a alergat recent pe 2000 metri în premiul Elector nedove­­dind Insă o prea bună condiţie. Ple­când In cap, ar putea totuşi scăpa. Ai­ Baba aleargă astăzi pentru prima oară de doi ani pe distanţa de 2000 metri, asfel că este necesar a se face rezerve asupra felului cum va termina Cursa. In mod normal, are o şansă foarte mare. Rămâne numai să o con­firme. Vuet a biruit In ultima eşire prea uşor ca să-şi arate valoarea maximă, astfel că este posibil un progres din partea lui. Allah deţine o victorie in premiul Si­­ghet pe 2000 metri. Se află într’o for­mă excelentă. Va face o frumoasă fi­gură. INDICAM: Alt Baba, Făt Frumos III. Premiul Negoeşti Salina a realizat da curând In pre­miul Adolar un cronometraj foarte bun, parcurgând kilometrul In 1,40, adică cu o zecime de secundă numai peste re­cord. Dacă va fi susţinută cu convin­gere şi dacă — mai ales — scapă de galopuri, are o şansă apreciabilă. Viviane şi Zburdalnic s’au întâlnit in premiul Zlatna şi prin prisma rezulta­tului de atunci, precum şi a distanţelor din programul de astăzi, Viviane ba­rează net pe Zburdalnic. Atunci Vivioa­­ne dădea 20 metri lul Zburdalnic şi au terminat aproape, iar astăzi situaţia s’a inversat Totuşi, dat fiind că Zburdalnic a fost handicapat în premiul Zlatna de două galopuri şi pe de altă parte Viviane nu beneficiază azi de conducerea de atunci, vom prefera Intre cei doi pe armăsar. Florin va fi un periculos adversar al favoritului In cazul când va scăpa de galopuri. Este însă sever penalizat. Am habar a concurat foarte frumos la ultima eşire in premiul Alexandreni. Se află într’o formă excelentă şi în plus este foarte corectă. Deşi sever penali­zată, este prima în măsură să profite de greşelile adversarilor săi. INDICAM : Zburdalnic, Viviane. Premiul "Recea Huliţa a avut o acţiune foarte fru­moasă în premiul Grozăveşti până în momentul în care a galopat. Se pare că este în totală transformare. Va fi periculoasă. Valet II a figurat mult timp în ace­iaşi alergare. Se află în progres. Va fi un concurent de temut. Ben-Ghazi a arătat o formă dintre cele mai bune în premiul Trestioara. A realizat 1:40,9 pe 2000 metri. Cum întâlneşte o situaţie suficient de favorabilă, se prezintă cu şanse de prim ordin. Fulger II se găseşte în condiţie ma­ximă. Este însă problematic dacă va arăta valoarea lui maximă. A mers însă foarte bine joia trecută cu acelaş con­ducător. Durdulia II şi-a corectat recordul la ultima eşire, în care a biruit fără difi­­cultăţi dovedind că este capabilă de noui progrese. In forma în care se află, va fi greu de învins. Erona va fi un adversar periculos, cu atât mai mult cu cât porneşte deja egal cu Durdulia II. Este prea neregu­lată însă pentru a se putea conta pe ea. Poate arăta un progres. INDICAM, Ben-Ghazi, Durdulia II. Premiul Orăştie Blondine plecând în cap ar putea scăpa. Este capabilă de o apropiere că­tre buna valoare și are multă iuţeală. Amanet a fugit o singură dată de la reintrare şi este posibil să-şi mai re­vină. Ar fi deci periculos. Refugiata a concurat remarcabil în premiul Deleni tot cu A. Szabó în sulky. Cu forma arătată acum, se pre­zintă foarte periculoasă astăzi. Lilly are o şansă de prim ordin. In mod normal n’ar trebui să piardă, însă vom face rezervele necesare în ceea ce priveşte conducerea şi faptul că reintră. Căluşar nu întâlneşte o situaţie prea bună, acordându-i 20 metri iepei Lilly, este avantajat însă faţă de iapa din Avanti II, prin conducere. Nici el nu a mai fugit cam de mult. Japca acordă avantagii însemnate. Dacă va arăta o valoare bună în mâi­nile lui Tănase, va fi totuși redutabilă. INDICAM : Lilly, Căluşar. Premiul Superlot Firfirica a arătat o revenire către buna valoare în premiul Măriuca. Nu e exclus să arate un nou progres. Hotin n’a avut o alergare fericită la ultima eşire de Duminică. In premiul Kadet însă a dovedit că deţine o con­diţie apropiată de cea maximă. Anarhist este câştigătorul moral al premiului Kismet, în care după ce pier­duse la un moment dat orice şansă, a refăcut în mod impresionant, fiind la un pas de victorie. A realizat­ 1:30,5 pe kilometru totuși, ceea ce înseamnă că este mult mai bun decât recordul ac­tual. In forma ce define va fi greu de învins astăzi. Aron a dispus de Aii Baba la egal în premiul Principatele Unite. Va fi la sosire. La 40 de metri de Anarhist mi­siunea lui este insă ingrată. Nearco a biruit uşor in premiul Con­stanţa. Se acomodează cu Tănase in surky. Rămâne de văzut cum se va des­curca într’o alergare în care acordă a­­semenea avantagii. Câmp, a biruit şi el în premiul Lu­cifer II, însă ca şi Nearco,­ acordă prea multe avantagii , este barat, ceea ce nu înseamnă că nu va conta. INDICAM : Anarhist. Aron. Premiul Turtureni Brad II a biruit In ultima alergare în 1,39,7, iar în premiul Sovata a par­curs kilometrul In 1,39,1 fără să con­teze. Plecând în cap, va putea scăpa în câştigător. Ajax se află în cea mai bună condi­ţie. A venit al patrulea în premiul Alexandreni, în 1,37 pe kilometru, deşi nu a fost susţinut. Acum întâlneşte o situaţie favorabilă, va fi greu de bătut dacă se va merge cu el. Lucica a arătat că se acomodează per­fect cu Brailowsky In­surky. A condus mult timp în premiul Lîiceni, fiind singura adversară a lui Gardist. Este principala adversară a favoritului. Etapa n’a putut arăta valoarea exactă în ultima esire fiind oprită din cauza unui accident. Poate arăta însă un spor de valoare, în premiul Deleni a contat până în ultimul ocol. Fărâmița a concurat frumos In pre­miul Avrig, tot pe 2000 metri. Acordă avantagii însemnate peste care ar pu­tea trece datorită conştiinciozităţii. Havana a biruit în premiul Jibău pe aceiaşi distanţă. Este deasemenea se­ver penalizată dar dacă nu va greşi va avea un cuvânt hotărîtor in cursă. INDICAM: Ajax, Lucica. Premiul Vremea Eol pornește în cap. N’ar fi exclus să scape, întrucât se acomodează cu alergările in care pleacă singur. Clumy după câteva comportări bune, a fugit apoi modest. Cu un spor de valoare va fi foarte periculos. Ramura deși n’a arătat valoarea exactă în ultimele două eşiri, n’ar fi exclus să reuşească să câştige. Cu per­formanţa din premiul Budeşti, Lunatec a arătat valori bune cu proc­prietarul său în surky, întâlneşte o si­tuaţie bună şi va conta — fără gre­şeli — efectiv in cursă. Andrei a biruit în premiul Avrig pe 2000 metri, după care a mers apoi mai slab. Dacă va merge corect va face o figură frumoasă. Zubr II a contat foarte mult timp în premiul Margaret T, cu Teofil în surky. De data aceasta fiind conduse de Dobrescu șansele lui sunt sporite. Va fi în primele locuri. Ulis a biruit ultima dată în premiul Kadet. Poate arăta un progres. Lueana dacă pleacă bine are cele mai mari șanse. La ultima esire în premiul Herăstrău a realizat 1,30,9 fără să fie prea periculoasă. INDICAM: Lueana, Zubr II. £ i o PKKIm nu MA vl I 0 0A,K­L x 5 Conduc. II I 1V „ £ 5 r Premiul PAJIȘTEA 990.000 lei — 2100 m. Pr. I 650.000; — II 195.000; — III 97.000; — IV 48.000 lei 1 F. Frumos III 1 Br­anlowsky — 2­,6 13.9 4­­1,6 14.2 *32,4 2 Ali Baba , Hod Tănase - 23,1 ‘27.1 *31.2­­Al 2,7 3 Vuet­­­ar­eseu­­ ^5,9 3v 84l 35,4 ‘ 31.1 4 Allah 4 Moldovean» — 27,8 *j3.b “34.2 5, i 1 ’ 641.000 lei — 1700 m. Pr. I 420.000; — II 126.000; — III 63.000; — IV 32.000 lei 1 Barcarolla R. ? 1740 Cneajovici - 38,4 38,4 t. n­­. n. 5,­ 2 Lepoi 6 V. Cristea - 8,6 43./ 44 2 “45,3 dlSalvia 7 1760 Voronin - 9,9 42.5 dep. “40 342,4 4 Viviane 8 Proprietar ~ 33,/ 41 dep. “ 38.8 1­­3.7 b Zburdalnic 9 1780 Gaidaev N. —- '4,5 a 19,5 44. 5 41.9 “34.5 6 Florin 10 1­820 1 Szabó - 34.3 M4 418 35 46,3 /|Am Habar 11 I860 ihmea - 4-9 <6 37.4 ‘35.-i 83>,t 1 Osoco 12 2080 PostoJache — 46 8 1.4 Gib- ep, 2 Hulita 13 2120 4. Szab. — 4 1 47.4 t. n. 4o., .2.8 3 /alet n 14 21 40 A Zenlde — 40,8 51.7 »2 9 tO.s 412 4 Ben Ghazi K­ 080 G. Crainic - 39 2 40.5 43.3 42.2 ‘10.9 5 Ghidusei 18 Pralea — 38.7­­ n, dep. dep. 43.5 6 Fulger II 17 F. Pasca — 39.5­­4/ ‘»9.5 41 84­. 7 Durdulia II 18 220 rto­dei — 39.7 42 ’43.1 *45.4 1 9.7 8 Erona lu Bra.low.-Jky — .8.3 41.1 4 4 8 -8.9 39 4 9 Ven 20 2220 .ucan - 37 1 339.6 4l.7 4 3.6 4 .5 1 Blondine 21 1680 D. Popa - 32,7 ‘33.9 » .9 “»/ 3 40.8 2 Amanet 22 1/0 t Marcu — 30.4 t. n. »8.4 t. n 9.' 3 Faruk 2» Rután - 30,7 MU./ dist. 39 o »\9 •j R^ftieiata 2â l7tu A. Szabó — »1 t “37.7 10/ 1>7 “32,3 * Lylly 25 Neculcea — <9.6 34,4 t n “'O./ ‘3 .1 t Călușar 2 li 0 i.-bresn - 29.9 »0 37.9 “3 3.7 3 »4 4 7 Japca 2/ 1/8 t ânase - 29.7 t n. t. n. 33.4 31.8 1 Firfirica 281720 Kibrescu — 27.9­­ n. t. n. 39 1,/ 7 29 A Zemde - 28 *33.1 4 3 »31.5 ,3 .» Hotin 30 Ghinea — 28.2 33.0 '28.6 ‘33.9 dep. 4 vnarbis» 31 Buda G. — 29.8­­35 33.6 32.5 ‘30 o în Aron 2 1760 Moldoveanu — 23.8 38.9 *31.7 “31.6 “29.2 h Nearco »3 1/80 - - 25 9 28.4 “30.6 “29.9 ‘29.7 / Câmp 1 Bradowiky — 26./ *j1.9 ‘J0.8 “z8,9 ‘3U.9 610.000 lei — 2100 m. Pr. I 400.000; -~ II 120.000; — III 60.000; — IV 30.000 led 'Vpino 3 lOt: Buburuzan — 33.9 “4 -0,2 37.7 dep. • Brad II 3t- 5 Szabó - 3 4,2 41.7 dep, 39.1 '39,/ Ajax 37 .1 0 Voronin — 31.5 *36.8 '36.9 59.2 431 Lucica 3/ Braalow Jţy — 32 39 ‘33.5 “37.2 39.6 6 Etap« 3t 214 uobrescu — 31,9 83h 9 “»4.1 34.5 opr. 6 Fărâmița 40 lb r Marcu - 31.3 'it 35.3 ‘35.3 ‘37 1 Havana 4i 19na»« - 31,1 'il 35 35.7 ‘37 1 Eol 4 l i Mateescu — 2N9 37 18 5 t0 9 41.1 2 .tmray 451/ i. Marcu — 25,4 "»5,2 t. n. ‘3/.1 tO.l 3 Hamura 4j taiaaev N. — 31 *35.7 48,2 ‘44.1 ‘j7.1 3 'i-c 4 Proprietar - <»9.5 54 9 ‘34.8 “3/ 7 4 »6.8 Andrei 46 1740 Vârnar - 30,9 t. n. “n­. *36 1 disl. t Zubi II­I»/ U6 Dotnescu — /.3 “53.0 33.7 35.5 a53.1 / Ulis 4 Voronin — 29.2 31 34 “34.7 ‘35.0 2 a I 7Hi 4 W ) 4IO 4VO »44 Duminică 30 Februarie p­r­ogram PR. ALEXANDRI­A Cond. 600.000 lei 2100 Viviane, Durdulia II. 2120 Măndica, Rădovanca, Szahi­ntor, Afurisit 2140 AnvA, Electric, Aria, 2160 Enisala, Felix, PR. BĂNEȘTI Con­d. 400.000 lei 1680 Diadema 1700 Barcarolla R, Valet II, Zbur­dalnic 1720 Argonaut, Adio, Arabin, Leaot, Fream&t, Viviane, Trestia B. 1740 Yen, Darabont, Donet, Gând, Prut, Angela, Rival, Valet. 1760 Baltazar, Florioara, Gabila, Hai Hui, Am Habar, Gardist. 1780 Blondine. 1820 Nisee. PR. COTNARI Canid. 400.000 lei 2120 Brad II 2140 Florioara 2160 Avanta L, Refugiata, Lunatec, Gardist. 2180 Guy, Lord Sleipnir, Mira Mira, Suveica, Emigranta. 2200 Fărâmița, Whisky, Ori­ce, Pe­ter A. 2260 Amilkar N. PR. DAVIDEN! Rec. 350.600 lei 1700 Ghidusei, Barcarolla R, Bala­laica, Frunzis, Salina 1720 Adio, Erona, Fulger II, Buchet. 1740 Yen, Valet, Keaot, Rival. 1760 Luculus, Gând, Gabila, Prut, Trestia . 1780 Florin, Hatmanul Florea, Am Habar. PR­­ELLA Rec. 460.000 lei 2100 Mira Mira, Refugiata, Fărâmița, Geta 2120 Rebel, Suveica, Havana 2140 Leac, Călușar, Ori­ce, Veturia, Johannes 2160 Cojeanca, Anarhist, Banu Mă­răcine. 2180 Amilkar II, Viviane, Făt Fru­mos III, Tumba PR. FENELON Heap 420.000 lei 1700 Pripita 1740 Pepino, Brad II, Viviane, Flo­rioara, Vega, Baltazar. 1760 Fusta 11, Borcea, Amanet, Blon­dine, Aria, Lucica, Ciugur. 1780 Lița, Geta, Princ, Axtell, Luna­tec, Bomba. Ramura. 1800 Ciuleandra, Andrei, Fărâmița, Glorios. 1820 Urganda, Nisee PR. GUARDIAN GIRL Heap 550.000 lei 1700 Habar 1760 Zubr II 1780 Liliac­u, Lueana 1800 Voinicu, Ben Hur 1820 Haliactus rsat­ov ŞTIRI DE TRAP Astăzi la Băneasa-Trai» • ALERGĂRILE încep la ora 13, cu startul primei curse la ora 13,30. • JOCUL AUSTRIAC va începe cu suma de 500.000 lei şi va porni cu alergarea doua (premiul Ne­goeşti). • EVENTUL va funcţiona în a­lergările : A DOUA (premiul Negoeşti) cu A TREIA (premiul Recea); A PATRA (premiul Orăştie) cu A CINCEA (premiul Superlot); A ŞASEA (premiul Turtureni) cu A ŞAPTEA (premiul Vremea). + 9 SINDICATUL proprietarilor şi crescătorilor de cai trăpaşi va da o agapă colegială in ziua de Sâmbătă 2 Februarie, la orele 14 la restau­rantul A. Niculescu din str. Raion. Toţi cei care doresc a lua parte sunt rugaţi a se înscrie la secreta­rul general al Sindicatului d. C. Ma­ri­nescu. Joi 7 Februarie In­scrieri 1. Pr. Hagieni — Condiţie 350.000 lei 1700 m. Apranti Blondine, Vega, Salina, Szigfrid, An­gela, Ardeleana, Valer Falstaff, Szal­­vator, Florin, Hulita, Azuga Măndica, Zburdalnic, Csoco, Antonio, Prut, Gând, Leaot, Durdulia II, Bomilia, Si­tar, Barcarola R, Lepor, Rival, Vivia­­ne, Frunziş, Gabila, Ciugur, Luculus, Neptun, Pepino. 2. Pr. Izvoare — Condiţie 400.000 lei 2100 m. Hatmanul Florea, Ori­ce, Havana, Lord Sleipnic Blondine, Etapa, Vega, Enisala, Suveica, Whisky, Jăratec II, Stăncuţa Călţunaş, Căluşar, Ajax, Geta Szalvator, Avanta L, Aria, Flo­rin, Brad II, Gardist, Emigranta, Re­fugiata, Lita, Felix, Măndica, Johan­nes, Lucica, Lilly, Ramura, Prut, Guy Pripita, Lunatec, Banu Mărăcine, Fa­ruk Liuba, Tumba, Rival, Viviane, Argonaut, Darabont, Rebel, Borcea, Florioara, Spin, Peter A, Glorios Al­martet, Fărâmiţa, Chumy. 3. Pr. Kundry — Condiție 700.000 lei 1700 m. Japca, Ori­ce, Nearco Vengo, Anni, Ali Baba, Lucana, Firfirica, Whisky, Cărţunaş, Wings, Uragan, Allah, Leac, Champion junior, Vuet, Bandit II, Ulis, Helen Halpin, Aron, Rozina, Pajiştea B, Panica, Deluţ, Hotin, Li­liac­u, Andrei, Măndica, Johannes, Lilly, Xerxes, Ghimp, Ben Hur, Ha­bar, Urganda, Anarhist, Faima, Fan­tasio, Glorios, Spin, Peter A, Chumy, Haliactus, Tumba Câmp, Dulcinea, Veturia, Voinicu, Făt Frumos III, Ed­. 4, Pr. Letea — Record 320.000 lei 1700 m. Ben Ghazi, Adio, Saliia, Angela, Ardeleana, Balalaica. Valet, Falstaff, Hulita, Fulger II, Diadema, Osoco. Leaot, Durdulia II, Sitar, Barcarolla R, Lepor, Rival, Valet II, Argonaut, Buchet, Frunzis, Ven. 5. Pr. Muscletone — Record 600.000 lei 2100 m. Cojeanca, Lunatec Ben Hur, Delut, Aron, Bandit II, Firfirica, Wings, Allah, Leac, Zubr II, Amilkar II, Nearco, Vengo, Chumy, Haliactus, Tumba, Câmp, Făt Frumos III, Voi­nicu. 6. Pr. Nucet — Handicap 400.000 lei 2100 m. Hatmanul Florea, Rădovanca, Lord Sleipnic, Blondine, Vega, Jăratec II, Stăncuţa, Talisman, Ajax, Angela, Valet, Szalvator, Aria, Florin, Brad II, Gardist, Azuga, Am­habar, Zbur­dalnic, Bălaşa, Lucica, Fusta II, Prut, Baltazar, Gând, Leaot, Pripita Monte Cristo, Crisantema, Rival, Viviane, Borcea Gabila, Florioara, Ciugur, Luculus, Neptun, Pepino, Tarantela. 7. Pr. Odobești — Handicap 460.000 lei 1700 m. Rebel, Faima, Spin, Glorios, Fanta­sio, Peter A, Amanet, Hatman, Guy, Chumy, Fărâmița, Cavaler, Dulcinea, Eol, Făt Frumos III, Voinicu, Ciu­leandra Bomba, Faruk, Cojeanca, Lunatec, Beatrice, Habar, Urganda, Lilly, Ramura, Xerxes, Zanzibar, Ghimp, Hai Hui, Hotin, Pajiştea B, Emigranta Refugiata, Liţa, Avanta L, Rozina, Helen Halpin, Harnica, Ban­dit. II, Geta, Ulis, Princ, Axtell, Etapa, Suveica, Allah, Leac, Căluşar, Bistri­­cioara, Zubr II, Nisee, Havana, Chi­­quita Lueana, Ori­ce. Dr. I. RÂMNICEANU Venerice - *?ifî!is ■ Sexuale Blenoranin și complica« fiile ei. Raze "tr a violete. Str. VasHp La­scăr no. 12 (parfi­rt Sftrtrtrn R f)*etti. Trief 5 52 IO Consult. și tratament 10-1 și 4-7 ÎNŞTIINŢARE Se aduce la cunoştinţa d-lor Proprietari şi Crescători de cai trăpaşi că în continuarea acţiunei zootehnice desfăşurată în cadrul Societăţii Hipice „Clubul Călăre­ţilor” cu fondurile puse la dispo­ziţie de Comitetul Alergărilor de la Capitolul bugetar respectiv, s’a convocat în ziua de 9 Februarie ora 9,30 pe Hipodromul Băneasa- Trap, comisiunea de clasare a Mi­nisterului Agricultura şi Dome­niilor pentru cumpărarea de : 1. ARMASARI pur sânge şi ei sânge trăpaş, buni de reproducţie, cari au stabilit un record pe hipo­­dromul de trap. 2. IEPE pur sânge trăpaş, bune de prăsi­lă cu sau fără mânji cari au stabilit un record pe hipodro­mul de trap 3. TINF.RT femei de orice vârstă pur sânge trăpaş. Domnii proprietari cari au mate­rial cavalin disponibil pentru vân­zare sunt rugaţi să se înscrie de îndată la Societate şi să prezinte acest material în fața comisiunei în ziua și la ora indicată. Informaţiuni de galop . NORA, proprietatea Hergheliei Periş, a născut un mânz din Fir­­daussi. Este primul mânz de pur sân­ge născut în anul prezent. *I . IATA premii oferite de Jockey Club în anul trecut. Primăvară și vară : 123.600.008 lei. Toamnă: 109.667.000 lei. Premii provincie: 640.000 lei. Spor primăvară și vară : 33 milioane 728.400 lei. Spor toamnă: 44­ 963.500 lei. IN TOTAL: 311.704.900 DE LEI. MONTE CRISTO n’a făcut o cursă prea ■fericită. S’a menţinut tot timpul aproape, în coada plutonului, iar atunci când a fost solicitat — mult prea tardiv — a avut o apropiere puternică. Aler­garea era însă terminată. Rinishul ară­tat nu i-a adus decât locul doi. Armă­sarul n’a arătat valoarea maximă. STANCUŢA n’a beneficiat de o con­ducere prea bună. Cu valoarea arătată în precedenta eşire, se cuvenea să facă cu totul altă figură. N’a contat niciun moment, într’o alergare în care avea prima şansă, îşi va reveni însă la pri­ma eşire cu Dobrescu în surky. BORCEA a avut acţiuni în care îna­inta impetuoasă însă de câte ori deve­nea periculoasă să re i eșind din cursă. Este o iapă neregulată care, în plus, nu se acomodează cu conducerea proprie­­­tarului său. ANGELA a plecat prost pentru a con­tinua să meargă la fel până a fost ajun­să după primii 600 metri de caii care-i acordau până la 80 metri. Apoi a rezistat frumos, menţinăndu-se in cap până pe partea opusă unde a cedat locul Cri­­­santemei din cauza unui galop. A ve­nit apoi până la locul trei,, pierzând din pricina unui nou galop, de astădată pe linia sosirii. Dacă ar fi mers şi pe prima parte ca pe ultima, n’ar fi putut pierde. • DURDULIA II a plecat tare dela start și a continuat să meargă într’o alură puternică pe tot parcursul, în timp ce adversarii săi se întreceau in galopuri A biruit cu multă siguranță, fiind câștigătoare încă de pe partea opusă. A sacrificat însă pentru aceasta aproape o secundă din record. Se află în formă maximă şi mai are încă mari rezerve ERONA şi-a făcut cursa obişnuită, din care, firesc, n’au lipsit cele trei galopuri, care au fost date în momentul când se apropia de înaintaşe. Totuşi n’a fost periculoasă. Este prea neregu­lată, pentru a se putea conta pe ea şi în plus a întâlnit o adversară mult su­perioară. Va face mai mult în condiţii mai uşoare. HULIŢA părea că a revenit la senti­mente mai bune. Înainta foarte puternic la prima trecere pe partea opusă, când luase conducerea. A sărit insă, după care a revenit fără a mai putea ocupa decât locul trei. Oricum, va face figuri mult mai bune în viitor ,dacă va con­simţi să nu mai sară atât de mult. VALET II se cuvena să facă mai mult în condiţiunile alergării de Duminică. A avut porţiuni frumoase, dar incon­­­stante. Se pare că a câştigat în corecti­tudine, ceea ce e foarte important pentru un cal de posibilităţile lui. Este de ur­mărit. GÂND n’a putut reedita nici pe de­­ parte cursa precedentă. S’a întrecut în galopuri, necontân­d nici un moment. Va face însă altă figură la eşirile viitoare. Sau mai bine la... obor. P­ENISALA s’a instalat în capul plutonului imediat după darea plecării, menţinăndu-se in acest loc până la tre­cerea liniei de sosire. A câştigat fără emoţii într’un timp care o arată pe ele­va lui Dobrescu într’o formă excelentă. Dacă ar fi numai atât nu ar mai fi ni­mic de adăugat. Dar la victoria ei fac­torul determinant a fost o persoană care ar fi de dorit să nu mai aibă acces pe câmpul de curse. HAI HUI n’a făcut o cursă prea bună. Iapă iute a fost întrecută totuşi foarte repede de Enisala rămânând la 20 de metri în urmă. Apoi nu a făcut mare lucru ţinându-se de câştigătoare.. Este în perfectă formă. MANDICA părea singura adversară mai periculoasă a câştigătoarei, până la momentul când a galopat, pierzând con­tactul cu caii de faţă. Galopul a fost luat tocmai la timp. Va câştiga însă cât de curând. ELECTRIC n’a arătat o prea bună di­­poziţie. A fost tot timpul în coada plu­tonului. Se cuvenea să facă mai mult deşi acorda avantagii insurmontabile faţă de adversari.­­ CHAMPION JUNIOR a făcut o ex­celentă cursă de aşteptare. S’a menţinut tot timpul parcursului în poziţia doua sau a treia pentru că la jumătatea liniei drepte să termine Puternic într’un fi­­­nish impresionant, câştigând cu multă siguranţă. A valorificat astfel locul ex­celent găsit la coardă. Se află în bună condiţie, dar mai are până la buna va­loare. ALI BABA a fost foarte aproape de victorie. A mers mult mai bine — cu şase zecimi de secundă dar cu coeficien­tul incomparabil mai bine — decât in precedenta eșire. Deși solicitat puternic, pe ultimii metri după ce refăcuse repede aproape întreg handicapul n’a mai putut rezista atacului dat de Champion Ju­nior. La viitoarea eșire va putea câștiga. SPINTAIDIE ARO: Pagini Istorice — Lenin în 1918 CAPITOL: Agentul Secret. CENTRAL: Avocat de divorţuri. TIVOU Bănuială“ —film american Matineu de la ora 9 dimineaţa LUXOR: Primul bal. REGAL: Ea şi El. SELEC­T: întâlniri în noapte. TRIANON: Primăvara Mortală. EXCELSIOR: Nu sunt superstiţios. FEMINA: Sfidătorii aerului. SCALA: Pagini istorice — Lenin în 1918. A.R.P.A.: Mascatul. CORSO : Patrula Armistiţiului (J’ac­­cuse) şi jurnal. VICTORIA: Contele de Monte-Cristo. CASANDRA: Serenada din valea soarelui. BULEVARD PALAS: la umbra pro­hibiţiei. TINERETULUI: Femeia Invizibilă. FRANKLIN: Piratul Negru. NISSA: Pat şi Pataşon aventurieri şi revistă. OMNIA: Teroare şi trupa de reviste V. Moraru. CARTIERE LIA (complect renovat sala bine în­călzită, Calea Griviţei 196): Boema 1940 şi jurnal. LIA: (In programul viitor) Maman Colibri şi jurnal. AIDA: Zorro (seria no a) şi revistă AMERICAN: Parodia vieţii şi trupă de reviste. ASTORIA: In vâltoarea vieţii şi re­vistă. ALIANŢA: Fantome şi revistă. CI­ASIC : Demonii junglei şi artişti. CĂRĂMIDARII DE JOS: Submarine în Atlantic. CARMEN SYLVA: Aventurile lui Lincoln. CRANGAŞI: Crinul din Mexic şi revistă. DIANA : Avangarda de sacrificiu, jur­nal şi revistă. DACIA : Legiunea Albă. ELDORADO : Grăuntele fermecat şi revistă. FLORIDA : Noapte fără de sfârşit şi trupă de reviste. GLORIA : Parodia vieţii. ILEANA: Condamnata şi trupă de reviste. IZP A NDA : Zorro (seria II-a). MflnMrcw Matineu de la ora 9 dimineaţa MARCONI: Cadavrul viu şi revistă. MARNA: Umbra Prohibiţiei şi re­vista cu V. Moraru. MODEL : Fraţii Ritz în Cei trei Muş­chetari şi truna de reviste. wiCTmm _ rogramu! stagiunii de primăvară Proedu’ si i­i îi urii. 29 de remisni a *»ai©pulwi După cum am anunţat, în anul prezent, programul alergărilor de la Băneasa va fi dat publicităţii mai devreme decât în mod obicinuit. Anunţarea programului cu un ceas mai devreme nu poate decât fi în interesul general. In legătură cu acest subiect, suntem azi în măsură să furnizăm oarecari amănunte. Proectul de program se află în lucru, conform indicaţiunilor co­­mitetului alergărilor. 29 reuniiuni Reuniunea din primăvară şi vară de la Băneasa va cuprinde 29 de reuniuni. Inaugurarea meetin­­gului a fost fixată pentru Dumi­nică 14 Aprilie. Stagiunea va dura până la 21 Iulie. In acest interval se vor organiza reuniuni bisăptamânale, utilizându-se zilele de Joi și Duminică. CALENDARUL ALER­GĂRILOR Iată cum au fost eşalonate miurile de la Băneasa. APRILIE Duminică Joi Luni Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă Joi Duminecă MAI' IUN Ill.ii Vom reveni cu amănunte. reu­14 18 22 25 28 2 6 9 12 16 19 23 26 30 2 8 9 13 10 20 23 27 30 4 7 11 14 18 21 * Or­­B. WUCHErr_I­­uiele, păr, cosmetică, SIFILIS—VENERICE— BLENORAGIE şi complicaţii prin TRATAMENT Electric faetnoren­zi, varice Consult: 10­ 1; 3-7; Ştirbey Vodă 65. Telefon: 6.27.73; Tramvai: 24, 1 3, 12 (st. Casa Oștirii). PRONOSTICURILE PRESEI Ziarele . Pr. Pr. Pr. Pr. Pr. pr. Partas Negoeşti Recea Orăştie Superiot Turtureni Vremea Aii Baba Zburdalnic Ben Ghazi Lilly Anarhist Ajax Zubu­l Sportul Hipic F. Frum. III Viviane____ Durdulia II Căluşar Aron Lucica Lucerna Aii Baba Viviane Erona Lilly Neartco Lucica Lucana Gazeta Sport F. Frum. III Zburdalnic Durdulia II Căluşar Hotin Etapa Zuler II Universul____________________________________________________________________________ T­impul__________________________________________________ An­ Baba A­m habar Durdulia II Călușar Anarhist Lucica Ramura ,urnarul________F. Frum. III Viviane Ben Ghazi | Japca______Nearco Fărâmiţă Zubr II Momentul_________________________________________________________________ Ali Baba Viviane Durdulia II Refugiata Nearco Havana Eol »»»prtateq F. Frum. III Zburdalnic Ben Ghazi Japca Câmp Lucica Zubr II 'l'imp Ore_______________________________________________ Actoriq______________________________________________________ "aniq­­ ....................... CEI MAI Ali Baba . 2 Durdulia 2 Lilly 2 Neaco 2 Lucica 2 Zubr II 1 INDICATI Amd­r I ETM­ 1 • Calusar 1 Anarhist 2 Ajax 1 Lucana 1­­ Am­habar 1 B. Ghaz. I Refugiata 1 Havana 1 Ramura .1 V

Next