Sportul Popular, februarie 1949 (Anul 5, nr. 1260-1284)
1949-02-01 / nr. 1260
ERA DE MULT TREAZ căni Toader a bătut cu coada biciului in poartă. Se sculase cu un ceas înainte. De fapt, nici nu dormise. De când aştepta el clipa asta! Şi acum îl mai despărţea atât de puţin de ea. A ieşit in curte. Câinii din jur titrau răstit la căruţele şi oamenii opriţi în faţa casei lui. Ii auzea cum vorbeau încet şi vedea jocul ţigărilor. — Iaca, vin şi eu, strigă el. — Hai mai de grabă... — Numai să deschid la păsări, că nu, mai e mult până la ziuă şi nu mai vine vulpea! S’a mai împiedecat de o căldare lăsată în colţul casei, a tras zăvorul şi-apoi a ieşit în drum. — Bună dimineaţa! — Noroc, Nicule! Hai sue în căruţă. — Dar mulţi mergeţi bre, par'că spuneaţi că merge numai o căruţă. Din altă căruţă auzi vocea lui Lîsandru: — Se poate, la asemenea înfăţişare, trebue să fim cu toţi. Dacă ne potriveam veneau toţi oameni. Fumeile târau cu ele şi ţăncii. — Adevărat, când s’a mai văzut la noi tractor! Căruțele porniră. Până la marginea satului nu mai erau multe case. Un huhurez trecu grăbit și speriat spre perdeaua de salcâmi. Nu era nici frig, nici cald. Cald un început tihnit de primăvară după o iarnă ușoară. Caii mici mergeau într'un ^ trap mărunt ştiind■ că îi aşteaptă drum lung. Oamenii tăceau, pufăiau «pntimul» înfăşurat cu hârtie groasă şi ascultau tăcerea nopţii. Din când în când, câte unul îndemna caii. Căruţele din urma s'auzeau par’că departe, nu pe acelaş drum. Fierul şinelor scârţâia prin pietriş şi tăbliile sunau cu zeci de ecouri. Undeva, în stânga, se văzură pentru câteva clipe „porțile" de la football. — Iacă, zise Nichi speriindu-l pe Oană din tăcerea lui, o să trebuiască să spunem fetelor să ne văruiască stâlpii — că de-aeui cu venirea primăverii o să jucăm iară. Deabie aștept... — Că bine zici. Am aflat că ele și-au împletit o plasă ca de prins peşte ca să joace cu mingea peste ea. Dar nu vor să spună la nimeni. Cică pentru surpriză. — Păi da, ce numai noi să jucăm cu mingea. Noi o să trebuiască să le așezăm stâlpii. Iaca, eu am în curte la mine unu. Dacă mai găsești tu unul, treaba ii gata. Intr’o seară îi aşezăm acolo. Şi să vezi atunci surpriză. Care pe care! Şi în celelalte căruţe oamenii vorbeau. Cei mai bătrâni hotărau cum să împartă mereaua satului. In care parte să se semene porumb, în cârc orz şi în care rapiţă. — Acu, zice moş Cosma, când o să-'cem un tractor la centru nostru, nu ne mai e teamă de nimic, mă auziţi, de nimic. Doar n’o să arăm o bucată ici şi alta la şapte poşte. La rând, ■ băete! Trebue lucrat cu socoteală. Nu se mai află haturi, pământul e al tuturor. — Bine zici, moşule, îi răspunse din furidul ceruții Hariton. Cu tractorul nu te joci. Ori faci ..treabă, ori nu. Că nu degeaba tî! Şi-au trimis tovarăşii noştri, dein fabrică. Să vadă ei cu grâu le-om trimite la toamnă. Nu grâu, aur! In stânga şi in dreapta se întindea câmpia. Mai neagră ca noaptea de sus şi tihnită, ca un om la sfârşitul odihnei. Din loc în loc doi trei salcâmi străjuiau şoseaua, poate ca să arate că se află acolo. Departe de tot, două, trei lumini care pâlpâiau ca nişte lumânări în faţa unei uşi deschise. Dar pământul din stânga şi din dreapta avea un miros de căldură molatecă, parcă era o pâine caldă. Oamenii din căruţe, care se duceau să aducă fiarele dure să-l răscolească simţeau căldura aceea. Pentru liniştea, pentru căldura lui tăceau dîn când în când, — dela prima la ultima căruţă,—şi ascultau. Pentru ei nu se mai auzea zăngănitul fiarelor dela căruţă, nici zdruncinăturile nu le simţeau. Câte o potcoavă im..cu piatra, soreau două, trei scântei. Şi ochii lor erau scântei. Şi pământul era al lor, şi lumea şi viaţă şi munca, erau ale lor. Departe în urmă te auzi un chiuit prelung care se întinse ca un ■văl. Din una din căruţe răspunse’ cineva. — E Vasile Gorghiu, spuse unul. El a adus vestea aseară. Şi-a spus că nu vrea să lipsească. Vine de grabă! S'aude căruţa lui desluşit. Dimineaţa i-a aflat In faţa Organizaţiei de Partid. Mai veniseră oamenii ?! dela alte „centre". Multe căruţe erau adunate acolo. Şi tractoarele erau acolo, aşezate la rândca nişte şcolari cuminţi. Era invent fiecare cu o prelată, tractoare noi. Toţi se învârteau în tirul lor,dar nu le descoperea încă nimeni — veiau, ca sărbătoarea să fie deplină. 5# te descopere pe toate odată ffl— Toadere, spuse Nicu, mare sărbătoare o să fie astăzi. O să am de strunit un tractor. De când aştept clipa asta. Nu-i vorbă că la şcoală când am fost am arat eu de-ajuns. Dar gândește-te un tractor al nostru, cu care să răscolim pământul nostru. — Aşa-i, mă. Văi că i-ai pus şi salopeta aia frumoasă. Şi somnul ăla de brigadier. — Păi dacă nu mă duceam în brigadă mai învăţam eu să umblu eu maşinile? Aşa am învăţat acolo şi iată că acum o să ai pământul la toţi! Deodată s’a făcut linişte. Oamenii s’au strâns mai aproape. — „Tovarăşi, eu nu am să »ă spun multe. Suntem bucuroşi că aţi venit atâţia să vă luaţi tractoarele pe cari le-au trimis tovarăşii noştri din fabrică. Suntem tot atât de bucuroşi că faptul acesta se întâmplă la Organizaţia de Partid, aci unde se întâlnesc toţi muncitorii. Tovarăşii din fabrică v-au trimis şi câteva scrisori pe cari o să vi le dau. Vă urez să folosiţi tractoarele cu cât mai mare folos ca să îndeplinim planul“. Au vorbit şi alţii, dar tot aşa de scurt, ca oamenii cari au învăţat să arate cu fapta ceea ce îşi pun un gând să facă. — Tractorul cu seria numărul... e pentru comuna.... — Uite, tovarăşe Badaşcu! Nu? Aşa îţi spune! Uite, pentru cel care va munci cu el tovarăşul Gheorghe Ştefan a trimis o scrisoare. Vezi că trebue să fie scrise lucruri frumoase Tovarăşul a depăşit norma, e tot aşa de tânăr ca tine şi e şi un bun sportiv. Nicu a luat scrisoarea, a împăturit-o cu grijă şi-a aşezat-o in buzunarul de la piept. Treme linişte ca să citească o asemenea scrisoare. Unii porniseră motoarele. Tractoarele vopsite într’o culoare închisă miroseau a nou. Numai numărul le deosebea unul de altul. Peste vopseaua proaspătă se așternuse un strat de praf. Dacă treceai degetul puteai să-ți scrii numele. Nicu a strâns cu grijă prelata, a împăturit-o şi a aşezat-o pe scăunel. Vasile Gorghiu a învârtit de manivelă, odată, de două ori şi deodată motorul a început să dudue. In jurul tractoarelor se adunaseră oameni şi vorbeau bucuroşi. Deodată motoarele au dat svon mai rar şi tractoarele au pornit pe uliţa oraşului înşirate unul după altul Oamenii au ieşit pe la porţi, copiii priveau prin spărturile gardului. In urma lor veneau căruţele înşirate una după alta, aşa ca într’un alaiu. Parcă era o armată care pornea la o mare luptă. Şi aşa era. Plecau să cucerească o viaţă nouă. Tovarăşul gheorghe ste TAN era un om,potrivit de statură. Dar bine legat. Şi îi placea să fie treaz de dimineaţă. Locuia in aceiaşi casă cu maică-sa, care era şi ee muncitoare la o fabrică de ţesătorie. Bătrânul se pierduse cu ani, în , urmă, atunci când el era încă mic şi când nu le ajungea cu ce să se hrănească. Fusese mare suferinţă pe atunci. Acum era îndestulare în casa lor. Dimineaţa şi seara când se întâlnea cu maica-sa — obişnuia să-i strângă mâna — o ţinea chiar mai mult într'a lui. Soarele răsărise printre case, alergând spre înaltul cerului. Pe stradă oamenii treceau spre treburile lor. Cei mai mulţi din locurile acelea erau muncitori. El se îmbrăcase; în geanta lui cu liucruri îşi pusese şi o carte. Stătea în curte şi aştepta să treacă bieţii prin faţa porţii ca să meargă împreună cu el. Se gândea la munca lui din ziua aceea în care aveau să se întâmple mai multe. Pe unele ie ştia, pe altele nu. Ştia că după amiază o să fie primul antrenament la stadion .Iarăşi o să alerge, o să Sară iarăşi va face turele de stadion sub grija antrenorului. Alai simţea el că în ziua aceea de început de primăvară va depăşi din nou norma. Simţea şi mai multă putere în el. Şi hotărîre. Băeţii şi fetele Lau strigat. Au pornit cu toţii prin mijlocul uliţei. — Ce duceţi voi, tovarăşe, înfăşurat acolo ? — Am fost echipamentul cu noi acasă ca să-l spălăm, să-l dregem f. worne gafe. — Bine-aţi făcut. Şi aci ara pregătit în iarnă o seamă de lucruri noui. Au făcut block-starturi, ca să nu mai găurim pista, am turnat greutăţi şi alte lucrui mai mici. Le veţi vedea astăzi la antrenament. Se întâlneau cu alţii care mergeau la lucru. Toată lumea era veselă, fericită Toţi vorbeau tare, se chemau şi-şi fixcau semne. Pământul se svânta şî pe bla acoperişurilor se scurgeau câteva picături de apă. An teectî?, U r&gii, m fetsbsctl. Pfjfo au ma! eapifet un rând, pe care i-a scris ceasul Portărel dădea „buhi-dimineaţa" îa toatălumea. — Tovarăşe Gheorghe, ai o scrisoare la mine. Să ţi-o dau ca să nu uiţi! Gheorghe a luat scrisoarea, a întors-o pe dos, dar n'a putut desluşi de cine era. A deschis-o cu grijă. A cetit-o odată, de două ori, de mai multe ori. A cetit-o şi la tovarăşi. Era răspuns la cea care plecase din fabrică odată cu tractorul. Spunea acolo că Nicu a lui Bădaşcu care la ora aceea întorcea brazde, a aflat cu prulţămire îndemnurile trimise. Şi mai spunea că S-ar prinde la întreţiere cu cele pre-î scrise. „Dar nu numai îl munca, din fabrică şi cea de pe ogor, dar şi în munca de lămurire şi dacă eşti sportiv cum am aflat şi în sport“. Mai jos erau descrise toate ce se întâmplă în sătul lui Bădaşcu. Nu a stat o clipă sa pregete. Dupăamiază va pleca scrisoarea de răspuns. Toată lumea s’a bucurat — iată o nouă întrecere. Strungul a pornit să muşte din fier. Șuvițe subțiri se desprindeau răsucinduse parcă de durere sub cuțit. Mâinile învârteau o manivelă, a doua. Se măsura cu grijă „încă doi milimietri“, iarăşi potriveală. Din nou, cuţitul smulgea, tăia. O piesă era gata. O privea în zare, spre geamurile mari în care soarele aşternuse toate razele lui. Altă piesă era strânsă de colţii puternici şi cuţitul aştepta cu lăcomie ca piesa să vină rotindu-se spre el. Numai întrecerea era alături de el, în el. Tovarăşa din stânga, din dreapta, sutele de tovarăşi Struneau alături şi® *î strungurile înţelegătoare. Şi alţii lucrau la alte maşini. Motoarele lucrau îhtr’un zumzet, care semăna a stup de albine. Ucenicul care învăţă alaiuri de el se uită cu mirare. Niciodată tovarăşul Gheorghe nu lucrase aşa de repede, nici chiar atunci când depăşise norma cu 80 la sută. — Vezi că o să ni se termine piesele. Dă fuga din timp sî udă ca să avem. Aşa a fost tot timpul celor opt ore de lucru. Soarele nu mai batea în ferestrele largi de sus. Trebuia să vină cealaltă echipă de lucru. S-a făcut socoteala, norma fusese depăşită cu 142 la sută. Toată lumea era bucuroasă.. Şi ceilalţi sportivi din fabrică, bucuroşi de silele frumoase de afară, şi de scrisoarea primită, lucraseră cu sârg. 70%, 80% —■ aşa ţinut după altul. Tovarăşii care le-au luat locul le-au strâns bârbăteşte mâna,...Juraut şi ei bucuroşi. Toată lumea era în întrecere în ziua aceea. Echipe între echipe, oamenii între ei, oamenii cu ei înşişi. In faţa cantinei, una din maşini aştepta pe sportivi. S‘au suit în grabă ca să nu piardă timpul. — Da, tovarăşul Gheorghe nu vine ? Tocmai pe el să-l uităm şi tocmai într'o în, care a depăşit cu atâta normal S‘a arătat şi el. —Am fost să iau hârtie. Vreau să scriu tovarăşului tractorist un răspuns. Şi vreau să-l scriu chiar astăzi. La Stadion e loc larg, pot să gândesc în pace. Şi voi o să-mi fiţi de ajutor. Scrie că face şi sport. A fost brigadier. Un cântec s-a născut întâi pe o voce,apoi deodată cu toţii. Au salutat toţi pomii, toate ferestrele deschise şi pe oameni întâlniţi. Paznicul stadionului îi aştepta cu porţile deschise. Au sărit cu toţii, su îmbrăcat trainingurile şi, în câteva clipte, picioarele lor atingeau sgura umedă şi netedă ca sticla. Gazonul începuse să capete verdeaţa lui. Tribunele erau pline de linişte, şi aşteptau, ca să vină oamenii, oameni mulţi. Băeţii şi fetele căutau ca paşii lor, care iarba făcuseră doar înconjurul sălii şi de câteva ori crossuri, să fie din nou ca,în alte veri. Muşchii se încordau regulat. Toate piepturile se umpleau cu aer deodată şi îl alungase cu o expiraţie adâncă. Antrenorul nu scotea nici un cuvânt, se apropia de câte ţinui, îi ridica braţul sau îl îndrepta de spate. Ar fi alergat la nesfârşit. Nu simţea nici o oboseală şi corpul asculta orbeşte. Paznicul se rezemase de gardul de sârmă şi pufăia din pipă. — Ne afumi cu tutunul tău, strigă unul. Toată lumea râse. Gimnastica i-a desmorţit, a îndreptat spatele celor care lucrau aplecaţi, a isgonit aerul închis din plămâni, a pus în mişcare sângele celor care stătuseră nemijcaţi pe un scaun. Duşurile au biciuit spatele. Apa a pornit să curgă cu aburi calzi, încheind prima şi de primăvară. In trupuri,în luna ca şi in firile de gazon ca şi în razele soarelui. S‘au dus apoi sa facă scrisoare« intr‘un colţ dă tribună. Fiecare mai avea un gând. Fiecare voia si spună ceva. Gheorghe scria reseirându-se în cotul stâng. Au povestit prima zi şi au vorbit de isprăvile lor din muncă şi sport. Acestea însă cu vorbe puţine. Erau prea siriţi încât spuneau chiar prea puţin. A cetit apoi şi antrenorul şi a spus că aşa era. Voiau el să le spună un prieten dacă a fost bine scris. Sears a aşternut şi ea ultimele ei cuvinte, trimiţându-i pe ei la case şi scrisoarea într’un drum lung. 4* AȘA A ÎNCEPUT ÎNTRECEREA.. .^ TUDOR VORNICU fierd plugului scria brazde lungi și drepte. Oamenii mai arau te puteau cu caii, dar tractorul făcea treaba cea mai buni. Nu se temea de un mic deal și nic! nu cobora cu teamă vâlceaua. Era tot una pentru el. Nicu era plin de ulei şi ţinea sdravăn de volan. Arunca priviră in urmă ca să vadă dacă fiarele fac bine feliile negre. Ciorile treceau pe un drum ştiut, departe, spre miază noapte. Unele făceau popas pe brazde, răscoleau cu ciocul căutând câte un fir de porumb. Păşeau ţanţoş şi lăsau ca 1® întoarcere tractorul să vină aproape, apoi se desprindeau sburând mirate, care încotro. Pe drum, oamenii se apropiau, așteptau ca să vină tractorul. — Clini merge, Nicule? —• Bună sculă bădiță, nici nu vrea să se oprească. Ani de plăcere! La prânz se oprea să odihnească. Ii aducea mâncare din sat, deobicei, cel la care ara. Dar nu stătea mult. „Oleacă sa se răcească motoru“ — spunea el. Ş‘apoi o pornea din nou. In toate părţile vedeai oameni care întorceau brazde cu caii. Cei de departe ţi se păreau mici de tot ca nişte furnici. Erau pierduţi într'o ceaţa alburie de păreau că nici nu sunt. In fiecare zi era mai mult decât se hotărise. Primise scrisoarea dela Gheorghe și acum întrecerea era pentru el totul. într'o seară venind în sat trecuse pe lângă terenul de pe imaș. Nu se puseră încă stâlpi ca să poată fetele să întindă plasa. Sâmbătă seara se duse îa Ciana și luară stâlpii ca să meargă sS-î pună. Nu făcuseră groapa pentru unu, când dinspre sat se auziră voci. Era noapte și nu vedeau cine vine. Când se apropiară mai bine văzură că sunt fetele. Veniseră să varuîască stâlpii dela porțile de foot-ball. S’au pitulat ca sa nu-î vadă. Fetele au vorbit mult, dar au făcut şî treabă. — Sa vezi ce ochi o să holbeze băeţii mâine, spuse Savastița. — Ia vedeţi, se curioaşi? Pe unde am tras liniile albe în toamnă. Când or vedea mâine o sa spună că au umblat ielele pe aci. Au tras şi liniile de marcaj, iar la 11 metri au vărsat căldarea. „Să se vadă bine" a spus una din fete. Când să plece, un cal deÎ3 căruța lui Oană a suflat pe nări cu sgomot. Catinca lui Toader Ghiuș spuse: — Parcă e cineva pe aci. Uite am dat de o groapă. — Da de unde, spuse una din ele. O fi vreun ca! care paşte. De acum a dat şi colțul jerbei. Au plecat cântând sure rut. Ei pus din nou h’lucru. Ihtr'un ceas stâlpii erau în picioare. Au bătut bine cu un par, pământul în jurul stâlpilor. Pe drum, la înapoiere au stat de vorbă pe îndelete. — Mă, eu tot timpul mă gândesc la întrecere. In fiecare zi am arat cu vreo trei — patru hectare mai mult. Ba săptămâna trecută am stat până la miezul nopții. Era și lună și am întors o bună bucată de lot. Ți-i drag să lucrezi cu asemenea mașină. Toate care se fot sunt lucruri bune. Nu e înșelătorie. — Da..., în întrecerea voastră era vorba și de sport. Trebue să facem mai mult. Săptămâna cealaltă Încep întrecerile pe întreaga ţară. Trebue să atragem câţi mai mulţi băieţi. Mâine să răscolim tot satul, aşa cum faci tu cu pământul să vină cât mai mulţi. Oană l-a lăsat pe Nicu la poarta casei. — Noapte bună. *— Mă! frate, ia să facem mâine o întrecere. Cred că o să aducă şi fetele plasa lor, om juca volley. Vă Învăţ eu, că ştiu de la brigadă AT UMĂRUL PIESELOR pe care le isi făcea Gheorghe Ştefan reînviuit ea în fiecare zi, în locul unde pune planşa pe care este desemnată piesa eră prinsă şi scrisoarea. Când ridica ochii ca să vadă modelul dădea şi de ea. Niciodată nu lucrase mai atent, nu însemna dacă face mai multe să le facă mai puţin bine ca înainte. Erau piese de mare precizie şi dacă greşea ură, un motor întreg nu mai funcţiona bine. Nu pierdea nici o clipă. Nimic din jurul lui nu-i atrăgea atenţia. Ucenicul aducea in fiecare si mai multe piese pentru lucru. Şi după cele opt ore de lucru norma era din nou depăşită. Pe tabla de la intrarea în fabrică era scris tot timpul numele lui. II purtau tovarăşii din gură in gură. In opt ore se putea face atât, când se muncesc cu râvnă. El o făcea cu bucurie. Vedea şi pe ceilalţi tovarăşi care făceau la fel. Dar simţea şi mai mare bucurie când ştia că întrecerea era şi sportivă. Lutui era drag sportul ca şi munca. Le făcea pe amândouă cu aceiaşi râvnă. Erau o complectare pentru el. De aceea s'a bucurat mult când îitr'o seară — după o zi de muncă grea în care făcuse câteva piese foarte complicate şi migăloase. —■ antrenorul i-a spus că vrea ca el să se ocupe de antrenamentul ucenicilor. — Sunt două sute de băieţi. Am aranjat programul în aşa fel ca să lucrezi cu ei în patru serii. Să ştii că nu e uşor. Gândeşte-te bine dacă poţi. — Sigur că pot. Se ducea în fiecare săptămână şi se ocupa atent de ei. ..Puştii îl ascultau ca pe un prieten mai mare. El le spunea tot ce ştia, şi stătea târziu ocupăndu-se de fiecare mişcare. Chiar Sandu cel care învăţa meseria la strungul lui, îl ajuta. Niciodată nu lipsea nici unul de la antrenament niciodată nu erau aşa de mulţumiţi. Era o plăcere să-l ved în'tfeluia- PUHI* eihemtre, întinşi ?,s gsatttm in jurul lui. Şi el le explica cum se ia un start sau cum se face o piruetă. Unii uitau că erau la antrenament şi îl întrebau, despre muncă, de felul cum lucrează el la strung. Şi le spunea: Nu avea ce ascunde. Ba, uneori luăndu-se cu ei uita că şi el trebue să-şi facă antrenamentul, uita că el va concura peste câteva zile Viaţa lui se împărţise între fabrică şi stadion. Unii se mirau de influenţa pe care o avea el asupra ucenicilor. Veneau la lucru cu mare poftă şi erau atenţi ca niciodată. într'o după amiază au venit să-l vadă cum se antrenează. S-au suit în tribună şi priveau cum cei câţiva demifondişti îşi fac tururile de încâlcire. Se aşezaseră tocmai la locul unde la începutul primăverii scrisese el tovarăşului care în clipa aceea ara ce zor. Le-a făcut un semn de mână. Au început să aplaude ca la un concurs. — Noi câştigăm întrecerea, strigă unul. Şi râse tare, tare de tot. A mândoi munceau da zor şi-şi scriau din timp în timp. Depăşiră chiar ceea ce au crezut ei că poate realiza Un om. Şi cu cât faptele arătau aceasta cu atât îşi dădeau seama că pot mai mult. Strungul rotunjise şi crestase mii de piese; sute de hectare fuseseră întoarse de tractor. Motorul electric de la strung vâjâia necontenit şi pe câmp tractorul nu mai avea prea muH® brazde de întors. începuseră crossurile. La fabrică, toţi ucenicii au fost în dimineaţa aceia pregătiţi de concurs. Nici-o lipsă. Gheorghe era alături de ei. In mijlocul lor părea tot atât de copii ca ei. Numai capul şi braţele lui aveau o mişcare mai hotărâtă. In sat, hireu a lui Bădaşcu a strâns flăcăi, ş’apoi s’au împrăştiat seara pe la casele oamenilor. Nici-unul din cei care poate alerga nu trebue să rămână acasă. Nicu şi-a ales alii, cu oamenii cei mai îndărătnici, cu copiii cei mai ascultători. Pe el l-au ascultat — l-au înţeles —. Dacă spui tu, Nicule, aşa nubue să fie. Tu ştii multe! -- Nu rele, nu spun eu. In sport stă sănătatea. E greu sa-i spui omului cir vorbe lucrul acesta, ia să vezi, Onofrei, fiul fratale cum o să vrea sa mai alerge! Să vii să vezi! Pentru fiecare a găsit o vorbă de înţeles. Erau într’adevăr unii care îl luau în râs. Dar se gândea că şi aceia se vor convinge de adevăr. ÎNTRECEREA îndreptase ochii asupra lor. Dar ei nu băgau în seamă, lucrau ca şi înainte, şi norma era depăşită In fiecare zi cu alte sutimi. Primăvara se apropia de sfârşit. Pomii Infioreau, alţii îşi scuturaseră florile. Şi în oraş ca şi la sat dăduse frunza copacilor . Lumea era veselă şi călca mai hot. Oamenii plecau a muncă şi veneau dela munca. F.»Horii lăsau la portarul fabricei şi la casa lui Nicu a lui Bădaşcu scrisori in plicuri g.lbene. Plicurile erau desfăcute cu grijă. Gheorghe le prindea în faţa strungului — se adunaseră multe de acum. Dar Nicu se purta cu el în buzunarul salopetei — lângă insigna de brigadier care îi era aşa de dragă. Şî s’au pornit ploile aşa de ldată. Ploua cu găleata. Apa şîroia pe asfaltul străzilor şi prin şanţul şosei din mijlocul satului. Când se oprea pentru câteva clipe, aburi, ca nişte nori grei alergau îa înălţimea hornurilor şi a copacilor. Nicu se Bucura că plouă dar is era teamă că tovarăşul o să ' s-orga mult mai repede ca ei. Dar si indi că va lucra noaptea şi va câştig, timpul pierdut. Intri una din seri Gheorghe văzând că ploaia s’a oprit se repezi până L citit'. Când ieși de acolo turna cu găleata. Veni într’o fugă acasă. Era tulboască. Toată noaptea n’a dormit. Răcise rău de tot. Seara când s’a întors maica-sa acasă l-a găsit tot în pat. Iea din ce în ce mai rău. Au venit‘doctori și-au spus că e numai o răceală și că trebue să stea în pat. Noaptea vorbea prin somn. Se misa de „întrecere... de strung... de tractoare”. Bătrâna veghea toată noaptea la căpătâiul lui. într’o zi ploaia a stat. Soarele a răsărit mai bucuros ca de obiceiu. Dar el ar putea ieşi din casă, cu toate că se simţea mai bine, dar nici Nicu nu putea ■Şi la arat, pământul era încă prea moale. Ucenicii au venit să-l vadă şi a stat ■ vorbă cu ei mult de tot — le-a povstit despre viaţa lui — despre muncă despre sport. Nicu se ducea la şcoala de analfabeţi , ajuta pe învăţător. „Nu trebue pierdută nici o clipă” spunea el. Intri« după «miază dus pe simț, ji a hotărît el a doua zi fese la arat. Pământul se avântase de «tun». In aceiași seară Gheorghe a hotărît ca a doua sa si facă o plimbare îa soare fi apoi va trebui să se ducă la muncă. Nu mai putea să stea în pat. Oare cu cât rămăsese în urmă cu întrecerea? Nici nu mai primise scrisoarea pe care o aştepta atât. Nicu ara tocmai la pământul lui Toader Ghiuş. De fapt Toader murise pe front. Rămăsese numaî nevasta cu fata. Lui Nicu , era dragă Catinca. Aştepta ca la prânz să vie cu bucatele. S'a arătat odată cu soarele amiezii. Era acolo un ,,pădureţ". S'au aşezat în jurul şervetului alb, au mâncat împreună şi-au vorbit de-aie lor. Tractorul se odihnea ca o vită obosită Era încă greu de arat, clisa moaie se lipea de roţi şi nu voia să se desprindă de fierţii plugului. Când să pornească tractorul, motorul s'a împotrivit. Nu Ştia ce se stricase. A încercat toate. A scos bujiile le-a Spălat cu benzină. Le-a încălzit, le-a şters, dar a fost zadarnic. A cercetat in toate părţile, a început din nou. Dar nu a isbutit să facă nimic. Tractorul stătea în marginea drumului ca un om supărat de la care nu poţi afla nimic. Ceasurile au trecut repede, de parcă nici nu fuseseră. Carinea stătea şi ea acolo şi îl ajuta cum se pricepea. Seara se lasă gonind soarele spre apus după tiu palat de nori. De la nişte pământuri mai îndepărtate, pe care le luase odată cu japca, se întorcea chiaburul Sebastian Bant. A înţeles de îndată ce se întâmplase acolo. A oprit caii şi a zâmbit cu înţeles. — Ştiam eu că într'o zi o să se strice. Să nu veniţi să-mi cereţi mie caii şi plugul. Ha, ce zici ? — Nu zic nimic. Aş vrea numai să-ţi cauţi de drum. — Da, că bine zici. Ce o să râd eu mâine dimineaţă. O să viu cu două perechi de boi să scot tractorul de aici. A mai râs tot așa de sâcâitor! a plecat mai departe. Nicu n'a mai spus nimic. Se terminase și benzina, nici nu mai avea cu ce spăla bujiile. — Lasă că dau eu fuga până fii sat. Mă duc și iau dela cooperativă, spuse Catinca. Fata a alergat într'un suflet în sat. L-a ajuns şi pe Bantu din urmă. A vrut să o ia în căruţă, dar ea n'a vrut. Peste un ceas era înapoi cu un bidon de câţiva litri. Alergase ca la un adevărat cross. El adunase ciurlăni şi acum ardea focul. Catinca deabea mai răsufla. — Ai câştigat cea mai mare cursă. A spălat din nou bujiile cu benzină curată și deodată motorul a pornit să bată din plin. Nu mai puteau amândoi de bucurie El s'a suit de grabă și a pornit să are. Luna ii lumina calea, și brazdele întoarse aveau luciri metalice. Ea stătea lângă focul în care arunca rar ciurlăni. Tractorul se îndepărta şi se apropia. Lumina şi sgomotul se întindeau până departe pe câmpie. Dimineaţa când Bânţu a trecut n'a mai putut să râdă. Multe hectare fuseseră întoarse în noaptea aceea. Bânţu a dat cu necaz bici cailor. Catinca şi cu Nicu au râs cu poftă. Ea a plecat înapoi spre săt, s'a uitat lung după ea. Apoi a pornit mai departe să răstoarne brazde pentru întrecere. Gheorghe a ieşit să caute la afară lumină, soare şi o viaţă nouă. Mişcările lui erau greoaie, stângace. Parcă înţepenise. In obrajii lui gălbejiţi nu găseai nici o pată de coloare mai vie. A pornit aşa la întâmplare pe stradă gândindu-se la întrecere, la zilele pe care Ie mai are până la împlinirea ei şi la toate pe care le are de făcut. Fără să-şi dea seamă mergea spre stadion. Cu cât mergea mai departe, cu atât se simţea mai bine. Aerul răcoros îi îmbujora obrajii, mişcarea făcea ca paşii lui să fie din nou elastici. Se simţea din ce în ce mai bine. Paznicul trăgea încet tăvălugul pe pistă, iarba avea p& ga picăturile de aji. Se urcă sus în tribună, unde bitea soarele, ca să se odihnească. S’a dus la locul unde scrisese demult răspunsul lui Nicu Bădaşcu. Şi-l închipuia ,rasturnând brazdele cu gazon. Oare cum ar întoarce lângă porţile de foot-ball? Sigur că ar putea să facă uşor căcî i-a scris că au şi teren de foot-ball în sat. Cum s se uita la pistă , simţit nevoia de a alerga. Simţea că stând pe loc, trupul lui cădea din nou la amorţeala care îi cuprinsese cât stătuse în pat. A scoborâî repede k măgari®, s’a «. chiptt şi ■ ieşit pe pistă. A pornit întâi uşor. Picioarele căpătau încet, încet elasticitatea dinainte. Pista moale tipărea şi nul moaie. Mişcările braţelor, cuprindeau serul din faţă Un tur, dou!... Parcă nu fusese bolnav niciodată. Ochii cercetau firile verzi, albul gardului, sau cenușiul tribunelor. Petece mici de nori aburii treceau pe sus. Soarele era plin. Sirenele începuseră să sune una din pă alta când a hotărît sfi se oprească Simțea o oboseală plăcută în tot corpuL Dar oboseala aceea adusese în el forţei nou, care alergau odată cu sângele. A ajuns fericit acasă. Maică-sa nu ştia ce se întâmplase cu el. Când l-a văzut aşa de vesel ,şi călcând aşa de mânasdru, i-a întrebat: — Ce a spus doctorul ? — Da mamă, am fost la cel mai bun doctor. E cel mai bun prieten al meu, am fost la stadion. De mâine sunt lai om. De mâine sunt iarăşi în întrecere. Din nou au început să umble scrisorile. Din nou erau întreceri. Strungul şi tractorul nu mai aveau astâmpăr. învinseseră ei cee mai mari greutăţi. Acum numărau zilele^ ceasurile. Primăvara se apropia de sfârşit. In toată ţara erau mari concursuri sportive. Din sate, din oraşe mii de tineri erau in întreceri. Şî în muncă şî în sport. La intrarea fiţuicii pe tabla evidenţiaţilor sta scris numele: Gheorghe Ştefan. La primăria din sat era numele tractoristului: Nicu Bădaşcu. Doi ucenici lucrau acum în jurul lui Stefan. Piesele lucrate la strung erau ca o movilă în mijlocul câmpiei — aşa cum erau aşezate pe masă. Nicu arase de mult mereaua satului lui. Acum dădea ajutor la vecini. Iri timpul liber făcea sport — avea nevoie de o mişcare regulată după ceasurile de stat pe scaunul tremurător al tractorului. ilj Arga împreună cu flăcăii din sat. Ii obișnuise șî pe ei. De fiecare dată numărul lor era mai mare. Se clasase bine și la concursurile populare— ajungând până la finale care trebuiau să aibă loc în vară. ~ t Și Stefan se ocupa mal mult încă de ucenici dar nu uita să se antreneze şi el. Concurase cu succes. In fiecare scrisoare puneau tot ce făcuseră. Se bucura fiecare de succe*sul celuilalt. Uitaseră chiar de întrecerea între ei. Se întreceau pe elţ Jnşiş. Trenurile î-au adus pe cel ţnaî vrednici din , toate, colţurile ţării,. Era o sărbătoare cum nu maî fusese niciodată. Steguîeţele prinse de fiecare stâlp. Oamenii care vorbeau numai de întreceri. ' Nicu Bădaşcu venise cu Catinca'! Ceilalţi erau şi ei din partea locului,, dar nu din satul lor. Se lmprîeteniser însă degrabă. El era îmbrăcat în salopeta lui de brigadier. Pe piept îi strălucea insigna. Şi Gheorghe venise ucenicii lui Trebuia să concureze cu vreo doi dintre ei. Pe ceilalţi îi condusese la ma® rea sărbătoare. AU ÎNCEPUT CONCURSURILE. Au defilat întâi fetele, şi-apoi băieţii, cei din faţă purtau steaguri şi stema republicii. Ceilalţi erau îmbrăcaţi în frumoase tricouri albastre, roşii, albe. Parcă era de faţă tot tineretul ţării. Şi lumea care venise să privească era plină de bucuria celor care alergau, săreau sau aruncau greutatea ...Concurenţii pentru 3000 m„ sunt rugaţi să vină la start, anunţă speakerul. Au venit amândoi, starterul a început să strige concurenţii pe nume: . — ...Gheorghe Ştefan.... Nicu Badăşcu... . Erau unul lângă altul. S’au privit o clipă şi-apoi s’au îmbrăţişat ca doi fraţi cari său regătit după ani de zile. Nu mai conteneau să se privească. Toată lumea aflase povestea lor. In cursă au pornit ţinânduse de mână? Mergeau unul lângă celălalt. Uitaseră tre spectatori şi de ceilalţi concurenţi. Au pornit în cap şi au mers tot timpul aşa. Fiecare din ei simţea răsuflarea celui de alături, auzea paşii celuilalt curii lovea regulat pista. Antrenorul striga din turnantă cifrele de pe cronometru dar ei nu auzeau. Spectatorii erau cu toţii în picioare. Ştiau despre întrecere. Acum îi aveau pe eroi in faţă. Incurăjările au pornit deodată din mii de piepturi, din zeci de mii. Au privit înapoi. Ceilalţi concurenţi rămăseseră în urmă. Linia de sosire au trecut-o amândoi deodată. De acolo au mers liniştiţi povestindu-şi unul celuilalt ileăfire mai alea treceri lor» .