Sportul Popular, februarie 1949 (Anul 5, nr. 1260-1284)

1949-02-01 / nr. 1260

k ŞI DISTRICTUALII AI SUSŢINUT DUMINICA MATCHURI AMICALE DE FOOT-BALL PE TEREN ŞI IN SĂU, S’A CUNOSCUT O DEOSEBITA AFLUENŢA După ce am terminat antrenamentele rle sală, majoritatea grupărilor distric­tuale au profitat­­de timpul extrem de favorabil, efind pe teren şi făcând -­ în condiţiuni optime — jocuri amicale şi antrenamente. Din punct de vedere al condiţiei fizi­ce, jucătorii sunt bine pregătiţi, urmare a antrenamentelor de sală şi a celor de pe teren, executate până in prezent. Astfel, antrenorilor le mai­ revine sar­cina de a pune la punct pregătirea cu balonul. F­erometal-Safian 2—1 (O—O) La Macabi, Ferometal a susţinut pri­mul joc amical, după ce făcu­se nu mai puţin de patru matchuri de antrenament. Dovedind că stadiul pregătirilor este avansat, Ferometal a arătat­­o oarecare superioritate în faţa adversarului şi, natura, a câştigat Cert este, că Ferometal n’a insistat la poartă, urmărind controlul balonului, technica şi tactica, care n’au lăsat câ­tuşi de puţin de dorit. Sa’fim a jucat deasemeni frumos, une­­le deficienţe urmând să fie remediate pe măsura antrenamentelor. Au marcat Angelescu şi Suin.­­Antrenamente la­­Stadion in cursul dimineţii, mai toate echipele ,­­ care fac antrenament pe terenul Stadion, au făcut uz de balon. Astfel, Steaua Roşie şi înd. Iutei s’au­­antrenat la două porţi, mai ales ci am­bii au urmat şi programul, de sală. .. Tot Duminică, Phoenix a eşit pe te­ren, executând exerciţii de încălzire, sprinturi, marş, balonul fiind utilizat foarte puţin. Flacăra Roşie în vădit ■­­progres După ce a mai susţinut câteva matchuri de antrenament şi chiar amicale. In ca­re Flacăra Roşie a arătat multe lucruri frumoase, Duminică a întâlnit pe Scri­sul Liber. In timp ce primii apăreau în urma u­­nei viitorii asupra Petrolului, secunzii erau la primul lor antrenament. S'a jucat două reprize a 45 m­inute, victoria revenind formaţiei Flacăra Ro­şie cu scorul de 7:4 (4:2). Partida s-a disputat pe arena ACSR, în prezenţa unui public numeros. Tot pe terenul ACSR a mai făcut un ,­UŞi­ r,antrenament da, condiţie, Vergu Tălpii. CgODi Aqwiilat—SCS Tex­tila 2—2 (l-1) La fel de avansate în pregătiri, Coop. Aquila şi SCS Textila au făcut un reu­şit match de antrenament, pe terenul Macabi. De forţe egale, adversarii au terminat nedecis (2:2), rezultat perfect real. Important este că matchul a fost fru-­­ mos, o uşoară superioritate arătând Coop. Aquila. La jjFcSatsira Rontâ­­nească“ ...S’a disputat un singur match, între echipa gazdă și N. F. Bumbacul Pante­­limon. Rezultatul a fost favorabil echipei Fi­latura Românească care a câştigat cu 3:2 (0:0) datorită condiţiei fizice şi ata­cului, care a shootat mai mult la poar­tă. Au marcat Lăzărescu, Pisy, Sandy (Fii. Românească) şi Goguţă (2) (NFR). Dant­oviţa a câştigat da­­torită condiţiei fizica In afara echipei gazde, care a făcut un uşor antrenament, arena Colentina a găzduit şi partida amicală dintre Dîm­boviţa şi Stella. Du­pă ce a condus cu 3:1, Stella a ce­dat cu 5:4, în al doilea mi-temps, atunci când învingătorii au arătat că posedă o mai bună cnndiție fizică. Şi antrenamente de sală Datorită faptului că nu au avut posibi­litatea să înceapă din timp antrenamen­tele de sală, majoritatea echipelor au început pregătirile cu o săptămână în urmă. Astfel, Duminică, în afara celor de pe teren, ceilalţi şi-au continuat metodic pregătirile de sală. Majoritatea executând chiar progra­mul tip de antrenament, elaborat de FRFA. In sala proprie, Universul­­­ executat programul prescris, ind. Bumbacului a făcut acelaş lucru, Sind. Textil şi-a con­­tinuat deasemeni activitatea, la fel ca Timpuri Noui, care a ţinut ultima şedin­ţă de sală. Aşa­dar, săptămâna viitoare toate echipele vor fi pe teren. GRAFICA MSB şi AT­ELE GRAFICE Nr. 1, înaintea antrenamentului, ce l-au făcut Duminică dimineaţă pe terenul „Vestitorul”. ASTASEARĂ LA SEDIUL DISTRICTULUI DE FOOTBALL IMPORTANTA CONSFĂTUIRE CU DELEGAJII TUTUROR GRUPĂRILOR DISTRICTUALE ] In continuarea realizării planului de muncă, comisiunea districtuală de foot­ball ţine astă seară o importantă şedin­ţă cu delegaţii tuturor grupărilor distric­tuale. Astfel, la ora 18, la sediul districtu­lui, din str. Blănari 14, va avea loc a­­ceastă consfătuire, urmând ca­ în pre­zenţa delegaţilor de grupări să se dis­­cute propuneri pentru bunul mers al ac­­tivităţii districtuale. Fiecare delegat de grupare va pre­zenta în şedinţă un tabel nominal de toți jucătorii. Prezenţa este absolut obligatorie la ora 18, consfătuirea urmând să ţină numai o oră. Rrpo»î*t«le ©©misiei de terenuri După terminarea consfătuire!, com­i­­siunea districtuală­ de football va ţine, la ora 19, o şedinţă de lucru cu mem­brii subcomisiunilor de terenuri şi ju­niori. Primii urmează a prezenta rapoarte, în urma vizitării terenurilor, care s’a făcut în cursul săptămânii trecute. Pe baza acestor rapoarte, comisiunea va lua măsuri pentru a se aduce îmbu­nătăţiri terenurilor ce au încă lipsuri. Şi con­­isiunea de juniori Dat fiind că la 27 Februarie se reia campionatul juniorilor, comisia respec­tivă urmează să-și înceapă imediat ac­tivitatea. ... ... 4 In acest sens, membrii comisiei de juniori sunt convocaţi pentru astă seara la ora 19 într-o şedinţă de lucru, ur­mând a-şi întocmi planul de munca. După terminarea tuturor acestor şedinţe, colectivul districtual se va în­truni­ în mod special, pentru afişa­ treie în care urmează să se ţină şedin­ţele cu jucătorii în care sa se prelu­creze regulamentul de joc. ARBITRAJELE IN VOLLEY-BALL BOALĂ VECHE ŞI GREA in sălile. CFR Giuleşti şi STB a con­tinuat Duminică­­activitatea volley-ballis­­tică prin matchurile disputate în cadrul „Criteriului de Toamnă“ şi „Cupa „16 Februarie“. Realizările technice cât şi spectaco­lele fiind nule, nu vom avea ce vorbi despre ele. Dar dacă nu am remarcat niciun match la nivel technic sau spectacol, am re­marcat gestul lipsit de sportivitate al CFR-iştilor. CFR, prezentând un lot de 7 jucători în momentul când arbitrul a fluerat în­ceputul jocului, s-a retras într’un colţ al terenului şi jucători au început să discute formarea echipei. Desigur că a­­ceastă discuţie nu a fost lipsită de vo­ciferări şi gesticulări, silind astfel publi­cul să asiste la un spectacol neplăcut. Credem că CFR-iştii puteau face acea­sta înainte de a intra în sală, în cabina. Dar nu este singurul fapt în care l-am remarcat Duminecă. S-a impus atenţiei şi reprobărilor totodată şi d. Manole, care, pentru arbitrajul practicat — sau mai bine zis pentru lecţie de felul cum se face cadou o victorie unei echipe — me­rită a fi menţionat. Arbitrajul d-lui Manole este factorul principal căruia se datoreşte înfrânge­rea Sind. Sanitar, căci aşa cum CFR-iştii au jucat, în mod normal, nu puteau câş­tiga partida. Rezultatele tehnice înregistrate sunt următoarele : CSU - CFR (f. o.) 18-6; 15—8; 15—9; SFR. — Godeanu Negru (f. o.) 15-10; 15—N­; 15—11; CFR. - Sind. Sanitar (m. o.) 15—13; 13—15; 15— 4; 12-15; 15-12; SFR - Sind. Sanitar (f. l­) 15—13; 15—3; CSU — Telefoane (m. o.) 5—15; 16—14; 16-14; 15—7; CSCA — Godeanu Negru (ra. o.) 15—8; 15—13; 15—8. TEATRE OPERA ROMANA: Eugen Oneghîn; NAŢIONAL SF. SAVA: Azilul de noap­te; NAŢIONAL COMEDIA: Romeo şi Julietta; NAŢIONAL MODERN: O zi d de odihnă; CGM: Cântec de viaţă nouă; ARMATEI (13 Septembrie): Pericola; ARMATEI (Sala Ritz): Fiul meu; MU­NICIPAL: Pescăruşul; POPORULUI ; Alarma; CFR-GIULEŞTI: Inimă înflă­cărată; EVREESC DE STAT: Intrigă şi amor; SAVOY: Stroe ştie şi le spune; FILOTTI: A murit Ruby. CINEMATOGRAFE CENTRU ARO: Dreptul la viaţă; CAPITOL: Rigoletto; FEMINA: Ultimul mohican; MAXIM GORKI: Dreptul la­­ viaţă; PAX: Mărire şi Divertisment muzical; SCALA: Ultimul mohican; TRIANON: Aventurile Sofiei de divertisment; VICTORIA: Insula piraţilor şi Diver­tisment muzical; FILIMONJ SĂRBU: Crucişe­torul Variag; TIMPURI NOUL URSS de azi: colhozul „Octomvrie Roşu”; Campionatul mondial de şan; Ziua artileriei: CASA PRIETENIE! ROMANO-SOVIETICE: Trenul, merge spre răsărit. * CARTIERE AIDA: Regele c­e amuză şî Diver­tisment muzical; APOLLO: Vârsta pri­­mejdiasă; ALIANŢA: Liliacul­, AVRIG: Cocoşatul şi Divertisment mimcal; DA­CIA: Vârsta primejdioasa; FLORIDA: Cei 7 viteji şi Divertisment muzical; LYRA: Alexandru Newski; HA: Flăcăul din Oraşul nostru; IZBANDA: Tinereţea lui Maxim; MARNA: Vârsta primejdioasă şi Divertisment muzical; MOŞILOR: Reîntoarcerea lui Monte Cristo şi Divertisment muzical; MIO­RIŢA: Vârsta primejdioasă şi Diver­tisment muzical; MARCONI: Crucişă­torul Variag şi Divertisment muzica. MODEL: Patru inimi şi Divertisment muzical; MILANO: Cravata roşia şi Divertisment muzical; NONI: Reîn­toarcerea victorioasă; ODEON: Drep­tul la viaţă şî Divertisment muzical; PACHE: Când trandafirul înfloreşte şi Divertisment muzical; RIO: Inima noastră şî Divertisment muzical; RA­HOVA: Nimeni nu ştie nimic şi Di­vertisment muzical; TOMIS: Dreptul la viaţă şî Divertisment muzical; MI ECHIPE INTRODUSE IN CAMPIONATUL DISTRIC­TUAL DE TENNIS DE MASĂ încă patru nouă serii au fost al­­­­cătuite în campionatul districtual de tennis de masă. Ele au urmă­­toarea înfăţişare: FETE, cat. II, seria III: 1. Elec- ,­trica; 2. CSU; 3. Godeanu; 4. A- ■ M. A.; 5. UCB; 6. Cicoarea; 7. Te­ ,­lefoane.­­ BAETI, cat. III, seria XI: 1 . Ministerul Muncii; 2. Telefoane b.; 3. Grănicerul; 4. Ministerul­­ Agriculturii b.; 5. Filat. Rom. de , Bumbac b. , Seria XII: 1. Ministerul Arte- ■ lor; 2. Industria Berei a.; 3. Elec­trica; 4. Telefoane a.; 5. UCB a.­­ Seria XIII: 1. Filat. Rom. de , Bumbac a.; 2. Min. Agriculturii *­ a. ; 3. UCB b.; 4. Industria Berei b. ; 5. Godeanu. I. BASKETBALL LA MIEZUL NOfflL1 Dacă am trăi în secolul al XVII, am crede că este vorba de un bles­tem ce s’a abătut asupra sălii CFR. Giuleşti, ca ultimele matchuri pro­gramate sa nu se termine mai îna­inte de a se fi întârziat cu cel pu­ţin două ore In momentul de faţă, jocurile de basket­ball sunt fixate, în aceeaşi sală, după două sau trei dispute de volley -ball. Ori, tocmai aici, e buba. Matchurilor de volley-ball li se a­­cordă, în general, un timp care nu este corespunzător cu necesităţile cerute. Cele 45 minute fixate să dureze un match, devin deseori 120 minute, din această cauză întârziindu-se jo­curile de basket-ball. Soluţiile ar fi: programarea mat­­churilor de baske-ball înaintea ce­lor de volley-ball, deoarece după noul regulament o întârziere nu poate depăşi 5-10 minute sau, pur şi simplu, programarea jocurilor de volley şi baske-ball in săli diferite. Astfel s'ar înlătura multe neajun­suri, atât grupărilor cât şi federa­ţiilor, ca de pildă cazul «Competro­­lului», care a jucat Sâmbătă seara Până la orele 23, pentru ca a doua ■3i' să­­susţină un match la orele 11. 3« cupa1) Februarie STB—UAER (f.ursos (14-1); STB —Macabi (m.) 3S-31 (22-8); In ClimpicMtaiul d© Sală IS49 STB—CFR (f. o.): 38-12 (19-7) Te­lefoane — Competrol (m. o.): 81-35 (31-15); Godeanu Central — ETA (m. o.): 48-22 (16-10); CSU — Com­petrol (f. 1): 17-6 (9-2); Godeanu Ne­gru­ — CAM. (m. 1): 57-2­9 (25-10; Godeanu Negru — Telefoane (f. o): 19-24 (5-12); Godeanu Central — C. F.R. (m. rez.): 51-24 (28-9); CSU — ETA (m. rez.): 28-20 (18-8); CSU — Constructori (f. I): 17-15 (7-8); CSU — CFR. (m. o.): 60-48 (26-31); Com­­­petrol — ETA (m. O.): 91-18 (11— 10). DEA F. R. BASKET­BALL # TOȚI DELEGAȚII grupărilor din Capitală sunt convocaţi pentru mâine la orele 19.30, la sediul dis­trictului din str. Blănari No. 22, pentru importante comunicări asupra activităţii actuale şi viitoare. La această 9 LA ACEASTA ŞEDINŢA sunt convocaţi şi toţi arbitrii, pentru prelucrarea­­modificărilor mai im­portante, din regulament. POSTAVARIA ROMÂNA, convoa­că astăzi Marţi 1 Februarie, la fabrică, orele 15 pe toţi jucătorii, in vederea an­trenamentelor şi a unor importante co­municări. Se atrage atenţia că nu se ad­mite nici o lipsă. # FILATURA ROMANEASCA, sec­ţia Handball, convoacă astăzi Marţi, 1 Fe­bruarie, orele 15, la fabrici în vederea unor importante comunicări şi antrena­­­tului, următoarele jucătoare: Natalia Pavel, Trip Fira, Elena Efti­­mie, Chilina Strugaru, Eleonora Herpes, Dida Baciu, Tanţa Balaş, Elena Tomas, Fiorica Cesban, Maricica Telesmann, Ioa­na Iliescu şi Marina Rădulescu. SERBAREA POLISPORTIVA DE DUMINICA DIN SALA SFM O nouă etapă cucerită în acţiunea de popularizare Muncilorii şi muncitoare I© din Capitală au demonstrat vigoare şi eleganţă­ într’un program de gimnastică, scrimă, box şi haltere Cele două noui recorduri naţionale de haltere, realizate, Duminică, la sfârşitul serbării polisportive din sala SFM, nu au fost singurele satisfacţii oferite celor 300 de spectatori pre­zenţi acolo. întregul program al acestei serbări a însemnat o nouă etapă cucerită în acţiunea de popularizare a sportului, acţiune întreprinsă viguros de Con­siliul Sindical Judeţean Ilfov, prin Secţia sa de Educaţie Fizică şi Sport. Serbarea polisportivă de Duminică a fost cea mai reuşită dintre cele or­ganizate până acum de C. S. J. I. Pro­gramul a fost de data aceasta mai bi­ne pus la punct, liniştea în sală a fost mai bine ţinută, au fost mai mulţi spectatori şi parcă şi mai entuziaşti. Acest lucru dovedeşte că oraganizarea serbărilor de acest fel a început să-şi atingă scopul: propagarea sporturilor aşa zise „minore“ în rândurile sin­dicaliştilor bucureşteni. Sugerăm C.S.J.I. organizarea unei astfel de manifestaţii într'o sală mai mare, în care să se facă o mobilizare serioasă a muncitorilor. S’ar face un serios pas înainte. Desfăşurarea progra­mului Serbarea a început cu Imnul Re­publicii şi un cuvânt de deschidere, rostit de d. Cioboată. După aceea a urmat un program de muzică vocală şi instrumentală. Programul sportiv a fost inaugurat cu o originală demonstraţie de gim­nastică pe sol, executată de un an­­samblu, alcătuit din 6 fetiţe ale sala­riaţilor Ministerului Sănătăţii şi con­dus de d-na Friedman. Graţie micu­ţelor gimnaste (niciuna nu depăşeşte 10 ani) şi felul cum au prezentat exer­ciţiile, au impresionat pe toţi cei din sală, care le-au răsplătit cu aplauze. Tot d-na Friedman a condus şi an­samblul sindicalistelor din Ministerul Sănătăţii. Scrimă şi din nou gimnastică Şi scrima, sport care a început să prindă tot mai mult în massa munci­toare, a fost prezentă la SFM., prin două asalturi: unul de floretă şi celă­lalt de sabie. La floretă, s’au întâlnit Cristorian şi C. Marinescu, dela Ban­ca R. P. R., după care maestrul Pele­grini şi campionul naţional, Tudosi Ilie (ambii dela Banca R. P. R.) au prezentat un asalt de sabie. In continuarea programului, au de­­monstrat, ansamblurile de gimnastică liberă ale tinerelor de la fabrica „Dăm­boviţa“ şi de la Banca R. P. R., con­duse de d-na Livia Costa Şi — res­pectiv — d. prof. Mazilu. Aceste două ansambluri au prezentat demonstraţii foarte reuşite. De altfel, ele au cuce­rit, în anul trecut, locul întâi la un concurs de gimnastică liberă, organi­zat tot de C.S.J.I. A urmat gimnastică la sol executa­tă de trei tinere muncitoare: Geta Badea (Textil), Zoica Macău şi Dră­­gulescu Maria (fabrica „Dămboviţa“. S’au remarcat, în mod deosebit, Zoica Macău. La box, trei matchuri —* exhibiţie Maestrul de box Mario de Santa» de la Sindicatul STB, a prezentat pe şase dintre elevii lui, în trei match­­uri-exhibiţie şi anume: Penciu Pârvu — Cristea Stoiag (muscă) Marius Stoicovici — Traian Ogrind­ianu (uşoară) , Spak Ştefan — Luca Romano (mij­locie). Programul a luat sfârşit cu dansuri naţionale, executate de echipa sindi­catului Ministerului Sănătăţîi şi ca tentativele de doborâre a două recor­duri naţionale de haltere, reuşita, de care ne ocupăm în altă parte a­ ziarului.-4.&nl®ß., — 1.1. - 27, 16, 23, 15, 28, 17, 14, 14 CONCURENŢI In alergarea principala a reuniunii de Duminică şi-a făcut reintrarea Falnic obţinând o uşoară victorie. Stilul il arată pe fiul lui Decision la valoarea lui bună astfel că această bi­ruinţă desigur că nu va rămâne izolată. In spatele lui au terminat Yen şi Camp care însă greşind mersul pe linia sosirei şi-a pierdut locul în favoarea lui Hano­ver. Ultimul a mers foarte slab, fiind de­altfel şi prost angajat în alergare, însă acest fapt nu-i scuză total eşecul pe care l-a suferit. Fildeş — cel de al cin­cilea concurent — s-a mulţumit cu rolul de figurant. I #■ O sosire strânsa s-a produs și ultima alergare a zilei în care Ruxanin, Ani Habar și Selecta su terminat în pachet. Judecătorii sosirei au putut proclama pe Selecta la locul a treilea însă pentru locul prim au declarat „fotografie" în­­tre Ruxandra și Ani Habar, telegrafia FALNIC A REINTRAT VICTORIOS Pr. IrîneS Pr* Edgar Volo Oretta !?120'S 35.51 49 Falaid ?100 3.06 2188.7 26 33 Liberator :2 140 22 7 34.7 3­­­18 Yah riOO 06.7 28.9 al 2ă Goan va !2100 23 1 36.7 35164 Hanover 210 07­ 3.29 2 19 25 Alarma 12140 24.4135.5 2- 31 Fildeş ,21ü0 09.7130.3 134 U5 Mister V. felOO - |- SS] 90 Câmp |2100 09.7Í29 j 65 41 31, 15, 14, 49, 19, 25 26, 19, 15; 33, 16, 12 Pr, Naverno 66, 16, 15, 20; 88, 12, 10, 13 Pr. Clapa rep. E Pr. Clipa rep. Hl 16, 44, 13, 31, 16 Şl PERSPECTIVE menită să aducă lămuririle necesare. S-a întâmplat însă ca din cauza temperatu­rei scăzute aparatul să se declanşeze ceva mai târziu întrucât piesele care angrenează declanşarea şi uleiul de pe ele să fie puţin îngheţate. In aceste comdi­­ţiuni caii au fost „prinşi" în momentul în care trecuseră cu un cap peste linia sosirei, moment în care ei erau dead­beat. S-a pronunţat acest rezultat nu după fotografie -2- care nu era conclu­dentă căci caii nu erau pe linia sosirei — ci tocmai că nefîînd lămuritoare , a­­ceasta era soluţia cea mai echitabilă. După probabilităţi însă şi după logică ar apărea Ruxandra câştigătoare. Intr’a­­devăr ea era la conducere, iar Am Ha­bar venea din urmă, deci dacă la un cap după ce trecuseră linia sosirei Am Habar era deabia dead-heat cu Ruxan­dra este mai mult decât probabil­ că pe linia potpului Ruxandra să mai fi avut un infim avantaj față de Ara Habar­ In orice car Insă acest avantaj nu ara 32, 21, 22, 43, 24, 20 26, 14, 21, 17, 33, 12, 14, 34 Pr. Rozina Pr‘ C8aPa rep. li Pä°. Argils 82, 20, 35, 18, 98, 20, 35, 18 Pr. Dorna putut percepe cu ochiul liber, iar feS* grafia nefiind exact pe potou, rezultatul de dsad-heat a rămas soluția se» ata9 bună. - V * O victorie care necesita a «ublîniet^ este cea obținută de Rose Hanover, vic­­torie la care nu avea drept faţă de eşi­­rea-î anterioară în care venise departe eşec­ pe care conducătorul de atunci s‘a grăbit să-l scuze spre a avea un paravan pentru această victorie. O manevră clară şi grosolană că ea n‘ar fi trebuit să scape neobservată de d. comisari. Locurile următoare Nebo­­nîcă şi Venetic la valorile lor. # Au mai câştigat Oretta la bună formă, Dragoş , profitând de slaba figură făcută de Elly Lu, Waldai Un mare progres, Dudescu confirmând ultima lui eşire, Bur­lan şi Crivăţ, ultimul rapor­tând o cotă exagerată în raport cu şansa ce avea. Am lăsat la urmă pe Ghiocei care-şi datorează victoria unei plecări lansate şi ne surprinde că starterul a permis acest lucru când este prea bine ştiut că şi ultimul cal din cursă trebue să aibă bandă la spate şi că nu are fa­voarea de a întoarce lansat ca în acest fel să plece din start in plină acţiune* Cu acest beneficiu Ghiocel a învins greu pe Tiţirică , care intră 0 cursă normală nu ar fi pierdut. Pr* Basâlia Ghiocel 1760 2.33.6 27.3 26 33 Dragos II 1780 2.46 33.3 32 43 Tiţirică T. 1720 33.8 29.4 94 71 Odor T. 1800 46 4 32 4 65 43 Bolid II 1760 35 2 31­ 3 46 112 Elly Lu 1780 47.4 34 14 16 Atalanta 1700 35.5 31.5 3­­4.3 Musme 1780 48 8 34 8 9? 70 Paulina 1720 35.8 30.6 28 22 Riga I720 52.7 34 9 150 126 Neptun 1720 36.3 30 9 482 211 Fosnet 1740 52.8 39.3 56 43 Nirvana 1700 38.2 33.1 50 89 ’ Vulcana B. 1720 42.5 34.5 263 211 «/«íj*- i79f) oQ ■ oo o,' o ói 07 Han 2120 3.15.5 32. c 82 98 v Id l TT iriQip Rl O? Afurisit 2181 17.1 30.4 125 366 Niagara II ubO 41- 31.b -5 A piored 2140 17-9 32.5 25 30 Miss Haröí U80 46 33.3 15 -2 HamelJa 2180 13.631.1 33 33 ciVatcr -v rr Fanella 2140 19.1 33 33 30 San Francisko i<~ 48.. 38 1 *2u 66 Vasal 2160 21-1 33.1 127 93 28 19 18-37 15 10 Năvalnic II 2140 28.3 37.3 64 46 ’ ’ ’ ’ Rubicon 2120 30.6 39 3 92 29 Rose Hanover 1760 2 54 3 39 I 28 36 Nebunică 1740 54 6 40 31 33 58 Crivăț 1760 2.45.8 34­ 2 66 88 Venetic 1760 54­ 8 39 31 28 24 Lampagiu 1740 46 2 35 5 19 IS Rienzi 1680 01.5 48 164 70 Tăvița 1760 46.6 34.6 92 79 Fiametta 1700 01-7 46 9 60 50 Frevä 1720 47. 37.1 34 40 'élnie 1700 06 1 49 5 490 41 Kentucky 1720 47 5 37.4 118 113 jullver 11760 301 42.8 5­ 50 Vlăduț 1700 50.2 40.1 293 151 Fantezista 11760 — — 60-1*83 Flacăra II 17S1 51.6 36.4 74 84 25, 11. 10, 10, 36, 11, 12, 11 Bor 1700 19-139-’ 77 Dudescu 210118.16.8 33.41 27[ 28 Ruxandra 2140 3­20.8 33.81 25 — Florentina 2100] 18.634.6­ 1­ 8 343 Am Habar 2140 d. h. 33.8131 — Jabor 2140 19 33 1 74] 51 Selecta 2160 21.1 33.1 22 — Ioana 2160 20 3 32 7, 66, 78 Szalvator 2180 23.3 33.3 128 — Haliina 2140 20.5 33 7^5 60 Gibb 2140 24.2 35.4 115 — Honolulu 2140 — — i 82 78 Beduin 2200 24.5 33. 38 — Syver Dal 2120 — — i 25 30 Dinei 2180 25.6 34.3 93 — ’epino 2U0 17 5,34 1123 103 Andre? 2140 34.7 40,3 118 — La Event s’au plătit­­ k, cotele: TRIBUNA - PELUZA Oretta — Dragoș II 325—217. Dragos fi — Waldai 225—235. Wald­ai — Rose H. 100—174. Rose H. — Dudescu 58—81. Dudescu — Falnic 77—55. Falnic — Ghiocel 65—88. Ghiocel — Bur Han 342—400. Bur Han — Crivăț 574—1192. Crivăț — Ruxandra 90. Crivăț — Am Habar 808. Jocul austriac s’a ridicat la suma de 242.604 lei. La triere s’au găsit 7 bule­tine cu nouă combinaţii cu 7 cai câştigă­tori. Revine de fiecare combinaţie câte 26.956 fe. Jocul awstriac PLĂMÂNI­STOMAC Reumatism^Reas© X Dr. H. BRĂESCU CAL. MOȘILOR 131 (lângă Bd. Carol) Cons. 8—. și 4—6. Telefon 3.12.4

Next