Sportul Popular, octombrie 1949 (Anul 5, nr. 1493-1523)
1949-10-05 / nr. 1497
Sezonul atletic 1949 a luat sfârşit la Braşov DECATLONUL PENTATLONUL ŞI TRIATLONUL, PRILEJ DE ÎNVĂŢĂMINTE Sezonul atletic al anului 1949, aminică la Braşov prin organizarea apionateie naţionale de triatlon, peni Concursurile au fost organizate prin grija Districtului de Atletism şi sub supravegherea Federaţiei, care au depus lăudabile eforturi pentru o cât mai bună reuşită, fapt care poate fi evidenţiat concret prin prisma rezultatelor excelente. Rezultatele (la şase probe din opt s-au stabilit noi recorduri naţionale), se datoresc în bună măsură pistei excepţionale, unor condiţiuni atmosferice normale şi desigur mai mult decât toate acestea eforturilor concurenţilor, precum şi pregătirii tehnice pe care au făcut-o dealungul, întregului an. Păcat Insă că eforturile acestea ale atleţilor cât şi frumuseţea In sine a concursurilor a fost urmărită de un număr restrâns de spectatori. Ceea ce e interesant însă în această privinţă, e faptul că şi în al doilea an de organizare a campionatelor naţionale la Braşov, oraşul acesta nu a fost trezit la o participare activă, publicul spectator local a rămas şi de data aceasta complect indiferent faţă de Competiţia atletică de valoarea tehnică a celei de sâmbătă Şi Duminică. Faţă de anul trecut însă, de data aceasta Districtului local nu i se mai poate imputa lipsa de agitaţie şi mobilizare în jurul acestor campionate. Ceea ce rămâne Insă demn de reţinut e expresia unui spectator ocazional: „Eu sunt din Petroşani. In oraşul nostru se face prea puţin autism dar se ştie mult despre el. Dacă s’ar fi organizat la noi un asemenea campionat, vă asigur că multe mii de spectatori ar fi ţinut să-l vadă, după cum au făcut-o şi la concursul demonstraţie al atleţilor din lotul naţional.” ★ Comitetul Judeţean pentru Cultură Fizică şi Sport a sprijinit organizarea acestor concursuri, oferind participanţilor cazare şi masă în perfecte condiţiuni. Despre oficiali, se poate spune că şi-au făcut pe deplin datoria, deşi de câteva ori la alergări au avut greşeli de neadmis. Astfel intr’una din serii la 100 m. decatlon, deşi au sosit foarte strâns Speter cu Baciu, rezultatul a fost 12.0 şi 12.4 sec. A fost necesară intervenţia judecătorului arbitru pentru restabilirea adevăratei diferenţe: 12,0 şi 12,1 sec. # Pista aşa cum am remarcat a fost bună; doar cercul de disc a fost intr’o stare deplorabilă, iar locul era anulul pentru înălţime şi lungime prea scurt. Aceste lucruri au influenţat, fără discuţie, performanţele. Un alt punct negativ al concursului a fost cauzat de numărul prea mare de concurenţi, ceeace a lungit desfăşurarea probelor (Sâmbătă) până târziu in noapte. Din acest motiv, s’a întâmplat ca Speter la înălţime să sară pe întuneric şi să nu vadă deloc ştacheta la 1.91. Tot atunci cursa de 400 m. plat s’a alergat complect pe întuneric, iar citirea cronometrelor a fost făcută la lumina chibriturilor... * Probele care au alcătuit programul acestor ultime campionate, triatlonul, pentatlonul, decatlonul şi mai puţin ştafetele, sunt probe grele care necesită nu numai calităţi de post încheiat oficial Sâmbătă şi cu Federaţia de atletism apreciind timelor concursuri de pistă, cam just eforturile financiare făcute, patron, decatlon şi ştafete. Că acum de grupări, a anunţat că va plăti drumul şi întreţinerea tutu sebitei şi prelucrarea lor prin amor concurenţilor clasaţi în primele trenamente ştiinţifice şi metodic duzece locuri de seamă ceeace evident se dealungul întregului an, a fost un motiv, în aducerea atâtor Deaceea participarea atleţilor la concurenţi. In cadrul Campionat. Dar au mai fost mulţi, fără preaţionale de la Braşov performan mari şanse trimişi de cluburile reţete realizate de Petre Zămb respective.şteanu (CSCA) la pentatlon se in afara concurenţilor serioşi au nlori. Claudia Ruse (SMCB pen venit la Braşov mulţi lipsiţi de pretailer fete şi echipa de ştafetă a gătire tehnică pentru probele la Clubului Dinamo (Jecu, Gh. Ste- care au luat parte. In acest fel pot rade, Stoenescu, Wiesenmayer) fi explicate cifre de cinci metri şi Înseamnă noui recorduri naţie- zece metri la greutate şi suliţă fete, nale, sau nici cinci metri la lungime la Zămbreşteanu totalizând 3025 băieţi. Ca să nu mai vorbim de curse, a trecut cu 246 de puncte de le de 1500 m., pentru care nu s’au vechiul record al lul Ştefan Cea, pregătit decăt foarte puţini, cloni (Venus). Claudia Ruse, cu 2345 p. sta ,, ,, , .... , , bileşte primul nostru record ?*al V dintre sportivii noştri au de pentatlon junioare, subestimat valoarea acestor con-Dinamo cu 1.31.3 depăşeşte cursuri, pentru care Comitetul penvechiul record de ştafetă 4x200 Cu tura Frică îi Sport a făcut m, ce aparţinea Clubului Atletic ef°rtun materiale însemnate Cluj (Forsto, Nemetz, Covaci, De- O asemenea Înţelegere a Ideii de lenarlui 1 3’ 1 campionat este cu totul greşita. Un _________ ' ' ' ___________ campionat national nu reprezintă un aceste probe a fost până In acest v0,iar de plăcere ci o “mpetiţie a an foarte mică, este adevărat însă celor mai buni atleţi care luptă dincă şi decatlonul prin duritatea sa a stat pentru titlulle Campion a speriat pe mulţi şi i-a ţinut departe Republicii Populare Române. Acest de această probă), lucru trebue să-l înţeleagă toată lu-Imbucurător insă este că în acest mea şi ar trebui cu atenţie preluau un număr neaşteptat de mare crat de conducerile cluburilor în de concurenţi au ţinut să participe şedinţele plenare ale sportivilor la aceste concursuri. ROMEO VOLARA Parada deţinătorilor Insignei G.T.O. (Urmare din pag. I-a) mineri, studenţii institutelor (Urmare din pag. l a) mineri, studenţii institutelor tehnice ------------------------------------------------ maeştrii normelor depăşite. Tinerii miclubului „Nauka” (Ştiinţa). Pe pieptu- mieri ţin sus tradiţia de muncă şi sportrile viitorilor conducători ai uriaşei vna minelor Donbasului. Astăzi ei suntdustrii sovietice străluceşte insigna G. G. T. O.-iŞti, mâine vor fi sportivi ca T. O Terminând institutul tinerii şi tilificaţi. Sportul a pătruns adânc in vianerele vor veni in uzine şi mine, nu nuta lor. El este prietenul şi ajutorul, lorma ca buni ingineri şi îndrăzneţi vio în muncă şi unul din cele mai plăcuţe valori tehnici, dar şi ca entuziaşti neo- mijloace de odihnă. Trec sportivii mirrpsiţi ai sportului sovietic, In institut a nei vestite „Novo-Muşketov”. Este mifost lansată lozinca de luptă: „FIECARE na in care se întrebuinţează, fiind în ABSOLVENT PURTĂTOR AL INSIGNEI G. T. O. NI”. Deasupra coloanei următoare fâlfâie steagul asociaţiei sportive „Sahter”. In rânduri drepte merg tinerii sportivi, cercată recent, cea mai bună maşină de extras cărbune, combaina sovietică de munte „DONBAS”. Sportivii uzinei metalurgice „I. Stalin” duc o enormă machetă a Insignei G. T. O. II. Acest colectiv a lucrat cel mai mult pentru a ajuta sportivilor săi să îndeplinească normele, destul de grele, ale complexului G. T. O. II. In coloanele metalurgiștilor sunt 25 purtători ai Insignei GTO gradul II, dar numărul lor va creşte, căci cu cultura fizică şi sportul se ocupă toţi tinerii uzinei metalurgice „Stalin”. Anul acesta 386 de tineri au îndeplinit normele GTO I, iar 70 norme de calificare ale tabelei unionale au fost îndeplinite. Trec dinamoviştii. Pe piepturile lor, alături de insigna GTO străluceşte insigna „Sportiv calificat la tir”. Acest sport este extrem de iubit de sportivii din Donbas. Numai in colectivul „Dinamo” al oraşului Stalino se ocupă cu tirul 3000 de oameni. Spectatorii aplaudă şi ovaţionează prelung pe maeştrii focului precis. Coloana elevelor şi a elevilor freamătă de tinereţe şi viaţă. Ei sunt din regiunea Budienii şi pentru a veni la această mare sărbătoare au trebuit să meargă 8 Km., având însă o bună pregătire fizică nu simt deloc oboseala. Tineri sportivi elevi poartă în mână steguleţe roşii. In tricouri albe trec sportivii clubului „Piscevik”, după ei purtătorii Insignei din Institutul Pedagogic de Cultură Fizică, apoi membrii cluburilor „Bolşevic”, „Medik”, „Constructori”, „Spartak", „Burevestnik”, „Trud“ şi altele. Parada este încheiată de coloana „Rezevelor Muncii”. Colectivele orăşeneşti ale acestui mare club sportiv au pregătit aproape 3000 de purtători GTO. In coloanele lor sunt elevii şcoalei Nr. 93 de pe lângă uzina Metalurg. In această şcoală nu există nici un elev care să nu fie purtător al insignei GTO. Să creşti şi să te întăreşti, tineret al Patriei Participanţii la paradă intră în stadionul central al oraşului, „Şahter". Zeci de mii de oameni ai muncii din Stalino urmăresc din tribune sfârşitul acestei măreţe sărbători a tinereţii şi a puterii. Secretarul comitetului orăşenesc al comsomolului, tov. KUZIN dă raportul celui care primeşte parada: „— Astăzi noi raportăm Patriei şi marelui Stalin primele succese în realizarea sarcinilor trasate de Hotărîrea din Decembrie a CC al PC (b) al U. R. S. S. în privinţa desvoltării culturii fizice şi a sportului. Insă, a rămâne unde am ajuns nu se poate. Să ţinem totdeauna minte deviza sportivului sovietic „ÎNAINTE ŞI MAI SUS”. Noi am realizat succese în pregătirea purtătorilor insignei GTO. Ea este semnul de cinste al patriotului sovietic, vorbind că tânărul este gata să muncească pentru construirea comunismului şi să apere eroic măreaţa noastră Patrie de duşmani. O mare armată de patrioţi a fost educată în oraşul nostru, şi capitala Donbasului pe drept se mândreşte cu ei. In muncă şi sport totdeauna şi peste tot fiţi fii demni ai Patriei socialiste. CREŞTEŢI ŞI VA ÎNTĂRIŢI, GLORIOS TINERET AL PATRIEI”. După masă, pe stadionul Şahter, au avut loc mari manifestaţii sportive. S'au alergat crosuri de masă, s'au jucat întâlniri de fotbal, iar halterofilii şi luptătorii s’au întrecut între ei arătându-şi măestria. Parada GTO din Donbas a fost o măreaţă sărbătoare a tineretului sovietic, sănătos, plin de viaţă şi puternic, gata pentru munci şi pentru apărarea Patriei soeialista. «PRIMELE SFATURI PENTRU TURIŞTI» SI «DRUMURI IN RETEZAT» Editura Confederaţiei Generale a pe cât posibil chiar îmbrăcămintea sa Muncii publică o serie de broşuri cu obişnuită. scopul popularizării turismului în rândul Se găsesc In broşură sfaturi în ce ffiasseîori de oameni ai muncii. priveşte alimentele recomandabile nu . Au apărut până acum două broşuri excursie, recomandaţii practice pentru din seria de lucrări proectate. Prima, comportarea in excursie şi se poate inintitulată „Primele sfaturi pentru tu- ygta, cum trebue să se meargă în rişti” conţine o sumedenie de indicamente. țiunt utile, adresate muncitorilor care Responsabilii excursiei trăsese dease n’au mai luat parte la excursii turistice „ffw“irV Si caută să se informeze asupra aces-menea indicatiuri preţioase in broşura, si cauta sa se informeze asupra ac.s cu privire ]g sarcini,e Jor }negăură °n* * t „ țcu pregătirea şi executarea excursiei. Broşura începe cu înscrierea la F 5 , f w . A _ . excursie şi arată cum trebue să proce- A doua broşura: „Drumuri in Rideze turistul dacă doreşte să ia parte Zâ* ’• se adresează muncitorilor turişti la excursiile organizate de C. G. M. cari vizitează acest faimos masiv. Au Mai departe îi dă sfaturi cu privire la torul broşurei, tov. N. Stoia, a trăit îmbrăcăminte şi echipament, arătând timp îndelungat în Retezat, cunoaşte cum trebue să se îmbrace şi să se e. fiecare colţ al acestor munţi şi este inchipeze muncitorul când pleacă In măsură, mai mult decât oricine să te munţi, fără mari cheltueli şi folosind călăuzească prin potecile Retezatului. Ultima competiţie de tenis de masă CUPA DE TOAMNĂ, UN VALOROS CONCURS, CARE NU ŞI A ATINS SCOPUL O concluzie rămâne cea mai valabilă după disputarea „Cupei de Toamnă la tenis de masă. Şi anume că această competiţie poate servi ca un excelent îndreptar pentru activitatea de mai târziu. „Cupa de Toamnă"* a fost organizată la o dată când — în anii trecuţi — jucătorii abea începeau să intre prin săli pentru antrenamente. Deci, o primă observaţie: antrenamentele de vară sunt absolut necesare şi acest lucru s’a oglindit perfect in clasamentul competiţiei, unde primele cinci locuri au fost ocupate de jucătorii cari s’au antrenat mai mult. In general însă bucureştenii au fost cei care s’au ocupat cel mai intens cu pregătirea în vederea sezonului şi centrul de antrenament le-a fost de oarecare folos. Aşa cum funcţionează acest centru, el nu poate insă oferi garanţia unor antrenamente metodice şi supraveghiate, care să fie în pas cu orientarea generală ştiinţifică a sportului nostru. Un nivel tehnic mai ridicat Cu toată data timpurie a disputări sale ,',Cupa de toamnă" a prezentat jocuri destul de bune şi care au vădit un nivel thnic mai ridicat. La tenis de masă, un nivel tehnic superior ese in evidență în primul rând atunci când procentul de jocuri pur defensive este foarte mic. Din acest punct de vedere „Cupa de Toamnă" a arătat că s’a făcut un pas înainte pentru eliminarea definitivă a jocului eminamente defensiv din concursurile noastre. De altfel, introducerea sistemului de a se da avertismente jucătorilor cari vădesc lipsă de combativitate nu este rău și el ar trebui aplicat la toate concursurile, în afară de campionate. Un concurs valoros, dar care nu și-a atins scopul Fără îndoială că această competiţie a fost un concurs valoros, tocmai prin motivele arătate mai sus. Tot adevărat este că organizarea propriu zisă a concursului (ne referim la partea tehnică) a fost foarte bună şi va constitui o minunată pildă pentru competiţiile viitoare. S-au făcut însă şi foarte multe greşeli. Astfel, munca mobilizatorică şi propagandistică a fost slabă şi din această cauză au fost spectatori mai puţini decât la un obişnuit concurs districtual. In felul acesta sa rata o serioasă ocazia de propagandă la un concurs cu care nu te întâlneşti de multe ori într’un sezon. O altă greşală — foarte mare — este aceea că nu s’a dat destulă atenţie fetelor. „Hotărîrea Biroului Politic al C.C. al PMR” ne arată că „procentul de femei in sport este mic’“... şi ne trasează ca sarcină angrenarea femeilor în disciplinele sportive. Organizatorii nu au arătat că lucrează in spiritul „Hotărârii’ atunci când au renunţat cu atâta uşurinţă la turneu femenin. Federaţia de specialitate care a organizat această competiţie trebuia să acorde o atenţie specială fetelor, deoarece valoarea medie a tenisului de masă femenin este mult inferioară celui masculin, proporţional bineînţeles. Ar fi trebuit să fie invitate cât mai multe jucătoare, suportându-li-se şi cheltuelile. Avem o serie întreagă de junioare talentate care ar fi putut fi încurajate în felul acesta. Acest lucru rămâne desigur o sarcină pentru un viitor apropiat. Tot la capitolul „organizare” trebue să subliniem că premiile cari în mod special pentru semnificaţia acestui concurs, disputat in cinstea „Zilei internaţionale a Luptei pentru Pace”, trebuiau să fie deosebite, au fost însă prea puţine şi au făcut astfel opinie separată de organizarea frumoasă a competiţiei. N. Blidarii Buletinul Campionatelor Naţionale de Tir ” Joi după amiază se dispută pe poligonul „Gh. Vasilichi, proba de armă liberă în poziţia în picioare. “ Componenţa seriilor este următoarea : SERIA 1. — Dela ora 10 la 12: 1. L. Cipleea; 2. I. Sârbul 3. A. Neagu; 4. S. Gantilli; 5. M. Muşetescu; 6. E. Cerchez; 7. M. Alexandrescu; 8. V. Panţuru; 9. P. Braşoveanu; S. Demetriu. SERIA II. — Dela ora 12,15 la 14,15. P. Cişmigiu; 2. D. Vidraşcu; 3. H. Herşcovici; 4. F. Iovănescu; 5. I. Muscă; 6. R. Slavici; 7. F. Orendi; 8. M. Toader; 9. P. Negrilă; 10. N. Andreevici. SERIA III. -- Dela ora 14.30 la 16,30: 1. Şt. Augustin; 2. M. Vidraşcu; 3. R. Dabija; 4. P. Călcâi; 5, 6, 7. 8. Liber; 9. Şt. Popescu; 10. Liber. Numărul din dreptul fiecăruia reprezintă patul respectiv. (1) Se atrage atenția tuturor participanţilor că nu se admite nici un fel de schimbare de serie. • Tragerile se vor executa conform cu regulamentul Comisiei Centrale de Trim Numărul cartușelor de reglaj este nelimitat. ^ro~TUI. POPULAR" EXCURSIILE D.G.M. DE SFÂRŞITUL ACESTEI SĂPTĂMÂNI Confederaţia Generală a Muncii, Secţia Cultură Fizică, Sport şi Turism, organizează pentru această săptămână o excursie cu tren special la cabanele din Munţii Bucegi şi regiunea Braşov. Trenul special va pleca din Gara de Nord Sâmbătă 8 Octombrie, ora 22:16i. Muncitorii excursionişti vor fi repartizaţi spre inoptare la următoarele cabane : BUCEGI: Cota 1400, Vârful cu Dor, Ferban, Trei brazi, Diham, Gârbova şi Căminul Alpin. REGIUNEA BRAŞOV: Buntoc, Poiana şi Capra Neagră. Costul excursiei va fi de lei 260, pentru cei care merg la cabanele din Bucegi şi lei 300, pentru cei ce merg la cabanele din regiunea Braşov. Se recomandă participanţilor de a avea asupra lor echipament potrivit (haină groasă, bocanci, manta de ploaie, etc.). ____ Lista oficialilor de atletism pentru concursurile Insignei de Polisportiv Comitetul Judeţean Iltual pentru Cultură Fizică şi Sport aduce la cunoştinţa oficialilor de atletism din Capitală că s-au făcut următoarele programări pentru concursurile Insignei de polisportiv care vor avea loc în cursul acestei săptămâni. MIERCURI 5 OCTOMBRIE ORA 15 ST. TINERETULUI: Gavrilă, Ionescu Emil, Enache St. Nanu Prejbeanu, Orăşeanu, Diamandescu. ST. P.T.T.: Mihăilescu V„ Radu Ion, Cenuşioiu Aurel, Cojocaru, Pârligras, Zlătescu. ST. CIULEŞTI: Dvor Şag, Cenuşioiu Anast., Paleu, Calciu, Raiciu, Osiac. JOI 6 OCTOMBRIE ST. P.T.T. Radu Ion, Mihăilescu Viorica, Cenuşioiu Aurel, Prejbeanu, Petrică Natalia, Pârligras, Zlătescu. ST. OTULEŞTI : Cenuşioiu Anast., Podlaha, Baruch, Grancea, Calciu V., Paleiu, Osiac. VINERI 7 OCTOMBRIE ORA 15 ST. TINERETULUI Bavrili: lonescu Emil, Sache St., Nanu, Ungur Lev, Orăşeanu, Cenuşioiu Anast., Diamandescu. ST. P.T.T.: Radu Ion, Mihăilescu V., Aurel Ionescu, Cenuşioiu Aurel, Zlădescu, Pârligras. ST. GIULEŞTI: Paraschivescu Ion, Calciu V. Paleu, Partenie Popescu, Osiac. SAMBATA 8 OCTOMBRIE ORA 15 ST. TINERETULUI: Gavrilă, lonescu Emil, Enache St., Nanu, Orăşeanu. ST. P.T.T.: Mihăilescu V, Radu Ion, Cenuşioiu Aurel, Anton lonescu, Şerbănescu Traian. Acestora li se vor mai adăuga şi studeţii de la I.E.F. Duminică, la Floreasca Concurs de canotaj Duminică 9 Octombrie ora 9 dim. va avea loc pe lacul Floreasca un concurs de Canotaj care se va desfăşura pe o distanţă de 1000 m. In afara probelor obişnuite de viteză, Schituri şi Caiace, se vor disputa şi probe rezervate începătorilor. înscrierile se primesc zilnic la districtul de Sp. Nautic, Str. Grigore Alexandrescu nr. 86, între orele 9—12 până Vineri 7 Oct. la orele 12 când va avea loc tragerea la sorți. Vagina 3-a SM*ONTUZ. ETTB 1 Salariaţii Uzinelor Comunale-Tg. Mureş şi-au amenajat prin muncă voluntară terenuri de volei şi baschet Desvoltarea sporturilor la Uzinele Comunale din Tg. Mureş era înpiedicată de lipsa terenurilor. Muncitorii se găseau în imposibilitate să facă sport în bune condiţiuni, să se antreneze cu regularitate şi să progreseze in această activitate Faţă de această situaţie, salariaţii de la Uzinele comunale au luat iniţiativa să-şi construiască pentru început un teren de volei şi unul de baschet. Lângă locul lor de muncă se găsea un teren părăsit potrivit scopului pe care salariaţii îl urmăream. Datorită sprijinului conducerii întreprinderii, lucrările au început. Muncitorii şi-au luat angajamentul să termine cele două terenuri până la 25 Septembrie, — ziua sărbătoririi ,,Ziarului Scânteia”. Angajamentul a fost respectat, şi in această zi , a avut loc inaugurarea terenurilor, pentru care salariaţii întreprinderii au depus 1572 ore de muncă voluntară. Cu această ocazie s-au disputat jocurile de polei şi baschet — între Sindicatul Transporturi — Uzinele Comunale şi respectiv CFR — Uzinele Comunale. Terenurile se prezintă in cele mai bune condiţiuni fiind amenajate şi pentru întâlniri în nocturnă. In aceeaşi zi a fost inaugurat şi Clubul Sportiv , care cuprinde o sală de lectură, bibliotecă, sală de şah şi o sală de tenis de masă. Datorită acestor realizări sportivă de la Uzinele Comunale Tg. Mureş — pot duce de acum înainte o activitate sportivă din cele mai rodnice FLOREA ROMULUS corespondent La ,,Stăruinţa“ din Salonta-Bihor, se acordă prea puţina atenţie desvoltării sporturilor de baza La începutul anului acesta in co într’o foarte mică măsură a acelei restul membrilor nu iau parte nici numa Salonta jud. Bihor a luat de baschet. Celelalte secţii st au măcar la şedinţe, fiinţă un club sportiv denumit sistat complect activitatea. Pentru lichidarea acestor lips Stăruinţa , care chiar din pri- Lipsa aceasta se datoreşte insuri, este necesar sa se aleagă în unele zile ale existenţei sale a pă primul rând conducerii clubului, comitetul de conducere al clubului, şii cu hotărâre pe drumul desuot care a adoptat politica îngustă a in locul elementelor lipsite de dratări sportului de mase. practicării unui singur sport, (la goste pentru sport, tovarăşi dornici S’au format secţii de fotbal, Salonta fiind vorba tot de fotbal) de activitate, care printr’o intenhandbal, atletism, box, gimnastică in dauna celorlalte sporturi, osificare a muncii, să treacă la recare prin activitatea ce o duceau. Faptul este urmarea unei păreri organizarea secţiilor de atletism, lăsau să se întrevadă că aceste greşite, împărtăşite chiar in sânul gimnastică şi box. sporturi vor căpăta o mare desvol. Condulierii clubului, in sensul că Intre timp, va trebui să se acortare. Dar lucrurile nu s’au petre atletismul, gimnastica sau boxul, de un Sprijin corespunzător şi incât astfel, nu interesează pe nimeni, fiinţării altor secţii sportive. In prezent intrega activitate Din întreaga conducere a clubul Numai în acest fel colectivul sportivă din Salonta se rezumă la lui nu activează decât responsabilul Zada dwadTrt dă viţă fa IZT, manifestările echipei de fotbal şi şi antrenorul echipei de fotbal, lor trasate de către „Hotărîre"‘. 30 echipe de fotbal participă la campionatul rural al judeţului Romanaţi Din iniţiativa districtului de fotmal repeta această stare de lucruri, propagarea cât mai multor discipline bat de pe lângă Comitetul Judeţean districtul de specialitate a alcătuit sportive in masele săteşti şi ridica, pentru Cultură Fizică şi Sport . Ro- un regulament, care va contribuirea de noi cadre, manai, se va organiza cu începere efectiv la buna desfăşurare a cam- Tot cu prilejul disputării campione la 10 Octombrie un campionat rupionatului, natului rural de fotbal al judeţului Iai. Şi au anunţat participarea merită să fie subliniată şi măsura Romanaţi, se va da ocazia şi celor număr de 30 echipe care urmează să prin care s’a stabilit ca toate parti- 19 absolvenţi ai şcolii de arbitri să fie împărţite în mai multe serii, dele să fie precedate de o întâlnire se afirme, deoarece ei vor fi delegaţi Cu ocazia disputării campionatului intre 2 formaţii de pitici, juniori, sau de elitre comisia districtuală de arbî, din vara aceasta al plăşii Dioşti, s’a un joc de handbal. In pauzele jocutui, să conducă întâlnirile, observat o sumedenie de deficienţe filor de fotbal Se va căuta pe cât MIRCEA TUDORAN care au împiedicat normala desfăşu- va fi posibil să aibă loc şi concursuri corespondent rare a competiţiilor. Pentru a nu se atletice. Prin aceasta se urmăreşte La Curtea de Argeş a fost inaugurat Stadionul ,,Scânteia“, construit prin munca voluntară a sute de tineri în Prezenţa a 1500 speratori, a avut Tov. Ermian Sahag, secretarul Comitiv, muncitorul Tache Aurel, care a fac Duminica trecută la Curtea de Arterului Judeţean pentru Cultură Fizică subliniat că recunoştinţa faţă de cei ce ges inaugurarea noului stadion construit şi Sport, Argeş, a arătat semnifica, le-au dat acest stadion, va putea fi aprin munca voluntară a muncitorilor de ţia construirii stadionului „Scânteia’’ ca ratată numai prin muncă neîncetată, 12 IPEIL, Cooperativa I Mai, ACS, Co, factor important în desvoltarea mişcării pentru îndeplinirea sarcinilor trasate de mitetul Provizoriu, precum şi a ostaşii sportive a tineretului muncitor din Partid lor din garnizoana locală, Curtea de Argeş. Au urmat concursuri de atletism, de Stadionul care a primit numele drag Tov. Ciobanu, secretarul comitetului monstrativ de gimnastică şi un joc de al ziarului oamenilor muncii din ţara de clasă PMR a menţionat grija pe fotbal, serbarea fiind încheiată cu maninoastră, „Scânteii'’, este înzestrat cu care o poartă Partidul Muncitoresc Rotestaţia celor prezenţi, pentru Partidul un tren de fotbal, un teren de volei român şi Guvernul tineretului, punându-l de avantgardă al clasei muncitoare a baschet, o pistă de atletism, şi dispune la dispoziţie, toate condiţiile necesare ziarul „Scânteia”, de o tribună acoperită, cu o capacitate practicării sportului. SIGLER ADRIAN de 300 locuri. A răspuns în numele tineretului spor. Corespondent SIGLER ADRIAN Corespondent Muncitorii Sindicatului C.F.R.-Teiuş au amenajat un club sportiv prin muncă voluntară activitatea sportivă de rezumanu cu caracter tehnic şi ideologic, la mai la unele rare jocuri de fotbal, care iau parte toţi sportivii elubuazi, in urma desfăşurării Cupei Tiluje Jetului Muncitor şi în special dv. Acum câteva zile a fost inaveută aparitia Hotăririi Biroului Po- Acum camva zile a fost margalitic al C. C. al P.M.R, sunt prac rate in curtea clubului o arenă de ficate şi alte sporturi ca: volei, apopice, construită tot prin muncă fletism, şah, popice şi altele. voluntară a muncitorilor ceferişti. La sediul sindicatului CFR, din Frumoasele realizări pe tărâm Teiuş, muncitorii au amenajat prin sportiv ale muncitorilor ceferişti din muncă voluntară un club, înzestrat Teiuş vor constitui un nou şi puterea patru mese de şah şi o bibliotenie imbold pentru ca ei să continue că, cuprinzând cărţi ideologice, 11- pe această cale spre a da şi maiteratură şi tehnică sportivă. In a multă amploare activităţii din cacest club se ţîn săptămânal şedinţe drul clubului lor Desvoltarea mişcării sportive la Teiuş a făcut in ultimul timp un frumos pas înainte. De unde înainte O măreaţă manifestaţie v a sportivă la Sibiu (Urmare din pag. I) dividuale a membrilor din conducerea —.—”— --------------------------clubului s'a arătat foarte dezvoltat, prin desfaşurarea lor, pe langa a hotăra. Popularizarea programului de desfărea.sportivilor şi sportivelor din Arad, sunare a întrecerilor sportive, care se Cluj, Craiova, Braşov şi Sibiu de a lupta disputau simultan la bazinul local (pen.alaturi de toată omenirea progresistă tru innotători), in sală (pentru scrimă pentru pace, căi sarcinile trasate de Ho. gimnastică) şi pe teren (pentru adetararea Biroului Politic al C. C. artism, handbal, volei lupte şi box) a dat - o asupra Problemei stimulării posibilitatea muncitorilor sibieni să şi dezvoltării continue a culturii fizice asiste la toate probele care-i interesau, şi a sportului, au găsit o largă aplicare cu concursul larg al Judeţenei P.M.R. In colectivele sportive sindicale din clubul sindical Spartak a putut să se Subu- folosească de megafoane, care anunţau Atât organizarea probelor cât şi aui. spectatorilor, la locurile de dispută, pretudinea tovărăşească a participanţilor în gramul complet al probei respective, timpul întrecerilor, reprezintă un succes important de subliniat in acelaşi timp, important, care poate servi ca pildă nu- este faptul că toţi sportivii care au parturor colectivelor sportive sindicale,ticipat la aceste concursuri au avut faţă Greutăţile materiale şi de propagandă de adversarul lor dragoste tovărăşească, întâmpinate de clubul sindical Spartak, conduşi find de dorinţa ca cel mai bun cu această ocazie au putut fi lchidate să câştige, printr-o muncă temeinică de organizare Defilarea participanţilor şi distribuia colectivă. Astfel tovarăşii din colectivul rea premiilor, constând din cupe frul clubului au avut sarcini precise individoase de marmoră, au Încheiat această duale. Simţul răspunderii colective şi nn minunată sărbătoare sportivă. ---------------------------------------------------------------------------------------------- ■ ------DIN 1100 MUNCITORI (Urmare din pag. I) (Urmare din pag. 1) La tenis de masă, gruparea are elemente valoroase în frunte cu frații Hannig, dar din lipsa unui antrenor care să se ocupecu ridicarea de elemente nouă, activitatea este stânjenită şi se limitează la concursuri de casă. Şedinţele educative, în contrast cu cele tehnice, se ţin bilunar şi participarea se ridică la 99 la sută din totalul sportivilor, fapt Îmbucurător. Numeroasele lipsuri ale activităţii sportive la „Arte-Grafice“ Timişoara, se datoresc în mare măsură şi Sindicatului, care lucrează neplanificat, acordând aproape întreaga atenţie numai activităţii culturale, în detrimentul Sportului. Din această cauză, gruparea „Arte- Grafice" nu a dus nici o acţiune mobilizaitorică printre cei 1100 de sindicalişti ai săi, în legătură cu participarea la competiţiile de şraisă din vara acestui an, nici în cea pentru Insigna de Polisportiv, întărind munca de lămurire şi organizatorică, remediind deficienţele semnalate, gruparea sportivă a Sindicatului „Arte Grafice" din Timişoara va deveni cu adevărat un club polisportiv, în care muncitorii din industria grafică, vor putea să se întărească fizic, vor putea să-şi sporească forţele pentru a fi mai bine pregătiţi pentru producţie. DIMITRIE ŢARAN OREUŞITĂ COMPETIŢIE DE CANOTAJ: CURSA PĂCII Concursul de caiace-fond care s-a disbutat Puţunică 2 Octombrie între Brăila şi Galaţi In cinstea „Zilei Internaţionale a Luptei pentru Pace” a fost o probă grea pentru vâslaşii noştri şi în special pentru concurenţii bucureşteni care rău au antrenament pe apă curgătoare. Totuşi datorită bunei organizări precum şi datorită ambiţiei cu care au luptat concurenţii, competiţia a însemnat un frumos succes pentru canotajul românesc. S-a remarcat districtul Ilfov prin marea mobilizare de concurenţi. Traseul dificil măsurând 21 de km., a fost o încercare dură. Cu toate acestea a fost acoperit într'un timp foarte bun, ajungând ca unele ambarcații să meargă cu circa 18 km. pe oră, cifră mare pentru un caiac într-o cursă de fond. Proba de caiac simplu „Klinker“ a fost o cursă locală în care au alergat doar concurenţi brăileni. Concurând pe ambarcaţii nepotrivite unui concurs, alergătorii brăileni — care nu au participat niciodată la vreun concurs — au dat dovadă de o tenacitate deosebită. Locul întâi a fost ocupat de Petru Ioan da la C.S. Armata, pe celelalte locuri clasându-se C.S.A. şi Sindicatul Port- Transport Brăila. Cursa de caiac simplu „Race" a fost tot o cursă locală disputată de data aceasta intre gălăţeni. Concurentul Bălineanu Alexandru a dat dovadă de frumoase calităţi de fondist, conducând tot timpul. Foarte interesantă a fost cursa de caiac dublu băeţi turism. In această cursă, — câştigată de echipajul Auto- Independenţa format din muncitorii Tamaş Mihai, decorat cu „Medalia Muncii" şi Janoşek Iosif, — alături de avansaţi au mers tineri începători, care învaţă sportul cu pedale doar de două luni. Aceşti începători, elevi ai şcoalei F.R.S.N. Floreasca s-au comportat frumos, clasându-se pe locurile 4, 5 şi 7. Locul doi a fost câştigat de elevii Fătu şi Dinu pregătiţi de canoteurul Tamaş. Aceştia au învins echipajul CFR Timişoara (Ungureanu şi Strâmtură). Echipajul muncitoresc S.R.T. I format din Preisler şi Vizitiu a Învins echipajul S.R.T. îl (Romeo şi Demir) în cursa de caiac dublu „Klinker“. Echipajul S.R.T. I a condus o bună parte din parcurs când duşi de un val au trebuit să oprească pierzând terenul. Reluând cursa au reuşit să recupereze şi să intreacă ambarcaţiunea din faţă, clasându-se pe locul I. Celelalte două echipaje, reprezentând Ministerul de Finanţe, deşi erau formate din începători s-au comportat foarte frumos. Cele trei ambarcaţiuni ale cursei de caiac dublu „Race“ au condus pe rând cursa. Primul conduce echipajul C.S.G. A Bucureşti format din ostaşii Pascu şi Batali, insă dn cauza unei defecţiuni a caiacului trebue să cedeze, clasânduse pe locul trei. Campioni naţionali Bălineanu şi Bonef de la S.R.T.G. au confirmat încă odată marea lor rezistenţă clasându-se primii. Foarte bine au mers tinerii Mihalache Constantin şi Huţan care au format o combinată a grupărilor U.S. PTT şi Autoindependenţa. Una din cele mai interesante curse a fost cea de caiac 4. Chiar de la plecare echipajul Banca R.P.R. I. preia conducerea şi se detaşează de restul concurenţilor fiind urmată de echipajul „Dinamo" Bucureşti. Restul formează un pluton separat iar lupta s-a dat între CfR Bucureşti— S.R.T. Galaţi—A.S. Godeanu şi B. R.P.R. N. B. R.P.R. I conduce trei sferturi din parcurs când conducerea o preia Dinamo care se clasează pe locul I, fiind urmat de B. R.P.R. I. Sosirea plutonului al doilea a fost foarte strânsă. Sprintând echipa CFR B. învinge cu trei zecimi de secundă cel mai tânăr echipaj al cursei, cel al clubului Godeanu. A urmat apoi cursa de 5000 m. fete care a fost câştigată de concurentele de la S.R.T. Galaţi. Concursul a fost urmărit de mii de spectatori la Brăila cât şi la Galaţi. L. LIEBREICH 100 tineri de la S.T.B. (Urmare din pag. I) La Lonea au participat la vinerile sportive din cadrul Inşii 26 de tineri mineri care au reuşi obţină standardurile. La Petroşani s’a dus o largă evitate de popularizare a Inşii sportive. Şi rezultatele nu au tărziat să se arate: 125 de tiner şapte tinere au trecut cu succes probele de atletism. In regiunea Vulcan 35 de tineri obţinut standardurile la înnot. Lupeni se constată însă o comod de lăsare pentru activitatea sport Astfel de la Filatura Lupeni nu lucrează peste 800 de muncitori participă niciunul la concursu Insignei sportive. In curând vor avea loc concur de atletism în centrele: Petrila, ninoasa, Pui, Baiu-Mare și Ha unde tinerii și-au afirmat dori de a concura pentru Insigna de lisportiv. Pentru insigna de aur — au rizat standardurile la atletism uri torii tineri: Gaube Radu, Nicsa Ic Szilaghi Teodor, Nemeş Mihai, Icole Nicolaie, Bene Tiberiu, ML Florea, Chihaia Gheorghe şi Gheorghe. POp ADALBER