Sportul Popular, noiembrie 1949 (Anul 5, nr. 1524-1551)

1949-11-01 / nr. 1524

PAGINA­­-» ^. mmimwta Noma enmmFmfceAF &afo­mm D. A. LOBASEVICI, PROFESOR DE CULTURĂ FIZICĂ, DASCĂL A GENERAŢII ÎNTREGI „X­ICA ERI CA IXTRLN CLER SPORTIV­­E SE POATE fA’SEŞI AŞA DE BIXE XOTIUXEA DE COLECTIV”. — „LUCRURILE ÎNVĂŢATE INTR’O ORA DE CULTURA FIZICA SE REFLECTA, IN TOATE FORMELE DE MA­NIFESTARE ALE COPILULUI” Viaţa omului, despre a cărui activitati vreau să vă vorbesc, se desfaşoară mai f­­ult în sala de gimnastică a unei soli. Munca lui se aseamănă mult cu a unui sculptor, cu deosebirea că mâinile salr lucrează nu totul mort, ci un material vin, plin de neastâmpăr. El sletoeşte corpi­l oamenilor, îl face puternic, bine construit, rezistent. Ce minunată este­­munca aceasta! Profesorul de cultură fizică lucre r.:« an de an cu tineretul, îl duce mere­u îna­inte până când are în faţă adevăraţi at­­eţi. Tinerii cresc în faţa ochilor să. Parcă-i vede cum cu zece ani în urmă stăteau speriaţi în faţa sa, în timpul pri­­mei lecţii Mulţi nu văzuseră vreodată o sală de gimnastică, mulţi nu au ţinut nici liptă o mitice de baschet în mână Erte greu să te desparţi de elevii pen­­tru care ai cheltuit atâta energie, să ur­m­i apei ca simplu spectator perfor­manţele lor. Am stat de vorbă cu un astfel de om, sculptor al materiei vii, şi trebue să spun că ceea ce ne-a spus a fost mult mai simplu decât cea ce credeam că am să aud şi în acelaş timp mult mai com­plicat! Dimitri Alexandrovici Lobîşevici pro­fesor de cultură la şcoala Nr. 239 din Leningrad, a început prin a ne arăta o pereche veche de patine și una de schi nu mai puțin veche. — „Sunt două amintiri foarte plăcute — ne spune profesorul Lobasevici — Pe aceste patine a început să alerge e­­teva mea Cernova, devenită mai târziu campioană unională. Cu aceste schiuri. Tamara Snopcova a câştigat campiona­tul de schi al Leningradului Vedeţi min­gea aceea de volei? întrebaţi ori şi ce elev a! şcolii ce reprezintă ea şi vă va spune ca este mingea echipei noastre, prima clasată la campionatul şcolar al oraşului...“­­,­ profesorul ţinând în mână mingea veche şi roasă începu să ne vorbească despre activitatea sa : „Să nu credeţi că cu această minge băieţii pot să înveţe numai volei. Cu ea sc m'­te obţine troţ molt. Ce, amine, aţ' întreba dumneavoastră? Folosin­du­mă de această minere, învăţ conii­ ce înseamnă dragostea de colectiv, cum imbite să se poarte şi să păzească bu­nul comun. Aceas­tă minge îmi aminteşte multe, chiar foarte multe, îmi aminteşte de ge­neraţii întregi de elevi, trecuţi prin mâna mea, care au terminat demult şcoala, dar au rămas pentru totdeauna sportivi. Numele multora este demult consacrat în tabelele campionilor şi a re­cordurilor. Aţi auzit desigur de lunotă­torul A. Libel sau de patinatoarei Lidia Sclihova. Pot spune cu mândrie că au fost elevii mei. Mulţi dintre elevii mei au devenit in­gineri, doctori, oameni de ştiinţă sau o­­fiţeri, totuşi continuă să se ocupe cu sportul ta­re­ ca şi aici în şcoală. Dacă doriţi să-i cunoaşteţi pe toţi, poftiţi aici la 4 Decembrie Atunci se a­dună toţi şi în sala de gimnastica are loc tradiţionalul joc de volei. Vechii mei elevi joacă cu elevii mei de astăzi. Mă întrebaţi dacă nu regret că trebue să mă despart de elevii mei? Desigur că îi robesc foarte mult, totuşi sunt bucuros când îi văd cum cresc şi se fac mari şi puternic­, sub occhii mei După aceia trec­­e alte antrenori Şi mie mi s-a propus să devin antrenor, dar nu mă pot despărţi de şioală Aici am o muncă la fel de fru­­moasă şi cu aceiaşi răspundere. ÎN ŞCOLI, CULTURA FIZICA TREBUE SA FIE CAT MAI BINE DESVOLTA­­TA. Trebue să recunosc că este o muncă grea. Câteodată şi cel mai bun profesor sau pedagog se află în încurcătură. Când, după terminarea războiului civil am venit în şcoală, nu a fost uşor. In ar­t­­a s , omiisorul de cultură fi­­zică trebue să lupte contra mentalităţii, care la noi a dispărut de mult, că nota de la gimnastică nu contează Atunci când ştii să faci ora interesantă, să-i fi­tra­gi pe copii, lucrul este ca şi rezol­­vat“. Dimitri Alexandrovici continuă să ne vorbească, jucându-se cu mingea de vo­lei­ — „Lucrez în această şcoală de 23 ani, fără să pun la socoteală anii războ­iului“ — şi când a spus „anii răsboiuri“ l-am­ şi văzut în tranşe­le Leningradului, unde, între două bătălii, se gândea la noui metode de muncă pentru a împrie­teni cât muri bine pe copii cu sportul şi cultura fizică Profesorul s-a întors mai tânăr, mai entuziast, mai îndrăgostit de munca .-Sa. Mergem apoi în sala de­ festivităţi unde pe pereţi şi în rafturi stau diplome s­ cupe. , , Echipele noastre au ocupat de 70 de ori locul I în concursuri orăşeneşti regionale şi Spartakiade. Această expu- Ziţie este oricând un stimulent pentru cei mici. Oare puteţi lăsa ca faima şcolii noastre să se şteargă? — le spun eu. Studenţii care vin la practică se miră. „Oare este aşa de uşoară munca de praf.oj, v.u.., aţi ajuns să atrageţi spre sport aproape 400 elevi? Un profesor de cultură fizică poate lucra atunci când are în ei flacăra sacră. Dacă elevii simt căldura privirii sale, dra­gostea sa, treaba va merge, altfel nu. Această căldură sufletească ÎI uneşte pe profesor cu elev, creiază atmosfera necesară unei strânse colaborări. Veţi întreba desigur ce trebue să faci ca să ai­­această căldură, şi să nu o pierzi. Un singur lucru, să înţelegei scopul minu­nat care se urmăreşte prin cultura fi­­zică, acela de a creşte oameni sănătoşi şi puternici. Viaţa a arătat că în educaţia comunistă a generaţiilor, un rol mare îi joacă mofeso-p­­fy, cultură fzică. Cu a­­jutorul ei poţi creşte oameni puternici nu numai din punct de vedere fizic, dar şi din punct de vedere moral. Am adunat multe exemple şi argu­mente în legătură cu aceasta şi acum pot afirma cu hotărîre că sportul nu dă numai fuine şi sănătate dar si simţul esteticei Este evident că lucrurile învă­ţate întrio oră de culturi fizică se re­flectă în toate formele de manifestare aie comlubii Sportid dă înc­etere în for­ţele propri, creiază simţul cramei, fii nicăerî ca îrriciun club snertiv nu se nc­ate însuşi de bine noţiunea de co­lectiv si colectivism. Credeţi mă, că de multe ori un gest sufle*--»*c ai etevi'cr mei m“ bucu-ă ma‘ ’ jtTliH HpnSf AvpAntSe rnfjo+o «j CCÎtJÎ fTlSi greu exerciţiu de gimnastică. nfnrric­'r''9 oftactfttî a zAeî Ho conerat1" am înţeles cât de fru­mmefX este TTM'Pca ţinţii nn/un esec de cul­tură fizică fată de ep am reprodus dis-­­ cuţia pe care am a'"'f-o .”a­rt V. I­. A. Lubăsevici, in timpul unei ore de gimnastică la școala nr. 239. PATRIA BICICLETEI In anul 1801, cetă­ţenii Moscovei au fost uimiţî de apariţia unei maşini curioase pe străzile oraşului. Era un vehicul ciudat, compus din două roate pe care le mişca un om cu pi­cioarele, ţinându-se în echilibru. Acest vehicul era prima bicicletă cu pedale din lume, construită cu mijloace proprii de către Şerbul Ar­­ti­monov, din localitatea Verhatuc din Ut­an­. Merele popor rus a dat lumii m­ul­­te descoperiri geniale şî pe măsură ce se fac nou­ cercetări, se descopera mereu alte Invenţii în domeniul şti­­înţei şi tehnicei, făcute de ruşi in­venţii în care poporul a pus ,talentaţi şi geniul său. Unul dintre aceste talente, natura­le apărute în Rusia, a fost tâmplarul Arta­mono­v. Pe vremea aceea munţii Urali erau centrul industriei şî tehnice­ din Ru­sia. Mulţi inventatori geniali din a­­ceastă regiune s’au făcut cunoscuţi prin maşinile nani pe care i- au con­struit. Astfel, Pol­unov a fă'­cut prima maşin industrială cu aburi, Frolov­ a construit prima cale ferată, iar fra­ţii Cerepanov au fost constructorii primei locomotive. Multe uzine din Ural­ aveau o teh­nică avansată pentru t­rupul acela şi în ele lucrau mecanîci rutinaţi, ma­joritatea autodidacţi. Unul dintre aceştia, excelentul me­canic Artamonov, a reuşit să constru­­ir'.că cei dintâi in lume un model de bicicletă. El a plecat­ Ia Moscova ai această bicicletă şi succesul înregistrat i.a făcut pe stăpînul său să-1‘ declare pe Artamonov über. Este foarte, inte­­resent de remarcat construcţia ■ feri­cită şi raţională pe care o avea bici­­cleta lui Artamonov, precum şi su­­perioritatea sa faţă de bicicleta „Pauk” apărută în străinătate 80 de ani mai târziu. Această bicicletă avea mari neajun­­suri, furca era aproape complet ver­ticală, iar şeaua lângă ghidon, ceea ce făcea locomoţia extrem de periculoa­­să. Bicicleta lui Artamonov avea furca aplecată, iar şeaua aşezată în spate dădea siguranţă în mers BICICLETA LUI ARTAMONOV ESTE PRIMUL APARAT DE LOCO­MOŢIE CU PEDALE CONSTRUIT IN LUME. Trebue de remarcat că în ultima vreme, peste graniţă construcţia germanului Dreis era considerată ca prima bicicletă, deşi a fost făcută cu 12 ani după bicicleta lui Artamonov. „Alergătorul lui Dreis imita o jucă­rie a francezului Civri­que şi era con­struit din lemn. El nu avea pedale şi se putea mişca doar prin împinge­­re, la socoteala Inerţiei înmagazinan­te. Lipsit de pedale, „Alergătorul” luî Dreis nu poate fî considerat ca bi­elei­-ta. . Continua­tor­ul muncii lui Artomonov a fost un constructor din Petersburg, al cărui nume este necunoscut şi care a construit câteva biciclete pen­tru ghiată. Demonstraţia acestor biciclete făcu­­tă în 1870 la Petersburg este descrisă de un vizitator francez care a asistat la ea. După scrierile acestuia se arată că bicicletele au parcurs im drum des­tul de lung cu o viteză apreciabil­, iar publicul încheia pariuri, căutând să ghicească câştigătorul acestei curse nemaivăzute până atunci in lume. Bicicleta pentru ghiaţă se aseamă­­nă mult cu cea a lui Artamonov. A e­vita o roată mare de conducere în legătură cu două pedale. Roată avea pe suprafaţa sa nume­­iosse cuie pentru siguranță. Roata din spate era înlocuită cu două patine de metal. Furca de lemn era identică cu cea a lui Artamonov. Seaua era dată pu­ţin maî spre spate pentru a mări sta­­bilitatea. Bicicleta luî Artamonov se află în muzeul din Nijnî-Tagii. In muzeul politehnicei din Mosco­­va se află copia acestei biciclete. De-at­unci a trecut multă vreme, şî Uniunea Sovietică a devenit primul stat socialist din lume. Bicicleta, creată cândva de marele in­­ventator rus Artamonov, a devenit un mijloc iubit de locomoţie şî sport a oamenilor sovietici. Ciclismul a devenit in Uniunea Sovietică un sport, cu adevărat de mase, iar cic­liştii sovietici au stabilit multe re­corduri minunate. Toate acestea Con­­stitue rolul activităţii genialilor In­ventator­ ruşi, activitate continua­tă de savanţii sovietici pentru des­voltarea și mai mare a industriei so­cialiste. l Prima bicicletă d­­in lume, construită de șerbul din­­Irak­. Artamonov, uitată în muzeul din N. Tsgita, „Alergătorul'' lui­­ Dress, construit din lemn in anul 1813. Bicicleta pentru ghiață construită în anul 1870. D­ESPRE CULTURA FIZICĂ­ ­ de A. I. CREACICGV Cultura fizică este un mijloc puternic de in­­sănătoşire şi educare a oamenilor. Influenţa bi­­nefăcătoare a culturii fizice asupra omului poate fi folosită din plin numai în cazul aplicării co­recte şi raţionale. Se poate aplica corect cultura fizică pentru sănătatea şi desvolarea multila­terală a omului, numai cunoscând esenţa ei, for­­mele exerciţiilor şi condiţiunile executării lor in diferite cazuri. Nu intotdeaua cultura fizică, precum şi rolul ei în viaţa omului sunt privite just. Mulţi pri­vesc cultura fizică şi în special sportul, destul de unilateral, considerându-le fie ca un prilej de odihnă şi distracţie, fie ca mijloc numai de higienă şi însănătoşire. Un mare număr de amatori de football, cari umplu cu miile stadioanele In ziua matchurilor, este ferm convins că jocul de football este nece­sar, în primul rând, ca spectacol de atracţie, de­oarece provoacă emoţii puternice. Motivele pentru care se practică sportul sunt foarte variate. Unii sunt mânaţi spre terenul sportiv de sentimentul patriotic de a se pregăti mai bine pent­ru muncă şi apărare, alţii, nedân­­du şi seama câteodată că scopurile social­­politice ale cui­tiuit fizice, pornesc din motive pur per­.oa­­le, să devină robuşti, să capete un corp frumos, desvoltat armonios, să îndepărteze apropierea bătrâneţii şi, In sfârşit, să resimtă plăcerea, „bucuria specială a muşchilor", pe care o provoacă exerciţiile fizice. Deci, ce este cultura fizică? Cultura fizică este o noţiune complexă. PRIN ■ACESTE DOUA CUVINTE, NOI OBISNUIM SA ARATAM ACTIVITATEA DE STAT SAU SOCIALA CARE ARE DE SCOP ÎNTĂRIREA SĂNĂTĂŢII, DESVOLTAREA FIZICA CO­RECTA, EDUCAREA FIZICA SI PERFECŢIO­NAREA MULTILATERALA CA ŞI CONTRIBU­ŢIA LA FORMAREA ÎNFĂŢIŞĂRII MORALE A OAMENILOR SOVIETICI, IN SPIRITUL CERINŢELOR MORALEI COMUNISTE. Câteodată se întrebuinţează cuvântul „mişca­rea" de cultură fizică, atunci când se tinde la sublinierea caracterului organizatoric şi social­­politic al culturii fizice. Peste tot, cuvântul de cultură fizică se întrebuinţează pentru a se in­dica practica exerciţiilor fizice, footballului, no­taţiei şi oricărui fel de sport, ca de pildă atle­tica uşoară. La noi a apărut expresia „eu prac­tic cultura fizică". Fiind o parte din cultura nouă socialistă, cul­tura fizică in URSS urmăreşte un scop clar so­cial-politic, pregătirea populaţiei pentru munca socialistă de înaltă productivitate şi apărarea patriei, participarea la educaţia comunistă a ce­tăţenilor, In special a generaţiei care creşte, contribuţia la rezolvarea problemelor construc­ţiei economice şi culturale. Cultura fizică intr’un înţeles larg a devenit posibilă numai in Statul socialist sovietic, în care grija stalinistă pentru om, pentru desvoltarea multilaterală a aptitudinilor sale fizice şi spiri­tuale, se infăptueşte intr’un mod larg şi con­secvent în viaţă. încă din 1866 Karl Marx in „Instrucţiuni pen­tru delegaţii consiliului central provizoriu“ scrisă de el a definit EDUCAŢIA MULTILATE­RALA CA UN PROCES, CARE INCLUDE IN PRIMUL RAND: EDUCAŢIA MINTALA, IN AL DOILEA RAND, EDUCAŢIA FIZICA, LA FEL CU CEA CARE SE DA IN SCOLILE DE GIM­NASTICA ŞI PRIN EXERCIŢII MILITARE, IN AL TREILEA RAND, PRIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEHNIC. Astfel, cultura fizică in Statul sovietic are o îndreptare, un obiectiv social-politic precis, o îndreptare obiectiv sovietică, socialistă. La noi cultura fizică este considerată, conform cu învă­ţătura marxist-leninistă despre educaţie la o parte a educaţiei comuniste, ca unul din sectoa­rele muncii ideologice care se infăptueşte cu so­cietatea sovietică. Scopurile culturii fizice sovietice se deosebesc principial de scopurile culturii fizice sau mai bine zis al educaţiei fizice din ţările capitaliste, acolo nu există cultură fizică in înţelesul larg al concepţiei noastre. Acolo ea este una din pâr­ghiile de educare a poporului în spiritul ideolo­giei burgheze, mijlocul de îndepărtare a celor ce muncesc de la mişcarea revoluţionară, mijloc de pregătire pentru războaiele de cotropire. Intrep­underice de Editură și Arte Grafice ROMANIA LIBERA „SPORTUL POPULAR« JOCURILE MTRMLE IK N­.R.S.S. CIOCAN — BURŢI — JOCUl GRUZINILOR Hotărirea Comitetului Centrl al P. C. (b) din URSS asupra desvoltă­­rii culturii fizice şî sportului, a, atras atenţia organizaţiilor de cultură fizî­­că asupra desvoltării diferitelor spor­­turi naţionale, practicate de sute ■ de ani de către popoarele Uniunii. So­­vietîce. , Sporturile naţionale îmbogăţesc te­­zaurul sportiv aî poporului şi­­fasori,­sează apropierea maselor de muncit tori dela oraşe şî sate de ■ toate cele­­lalte ramuri ale­ sportului. Clişeul alăturat ne arată sportivi din Tbilisi practicind cu măestrie un vechi joc­­ ra­ţional călare, în care abilitatea călăreţilor se uneşte cu a­­gerimea ochiului,şi iuţeala mişcării lor. Obiceiurile ■ vechilor Djigniţi din Gruzia sunt povestite în cântecele populare şî în versurile clasicilor ruşi şi Gruzini, Calărîttţ­iule toatei vătui­tele ei forme, este divertismentul cel m­ai iubit al gruzinilor. Săriturile pe­­ste obstacole, acrobaţiile călare, nu lipsesc niciodată la serbările popula­­re din Gruzia. In vara aceasta a fost readus în actualitate încă un vechi joc popular Djlghir, anume: Ciogan.burti. .....La cele două capete ale câmpu­­lui acoperit cu iarbă, se aşează două porţi. Jocul se dispută de către două echipe, având fiecare intre 6 si 12 călăreţi. Fiecare călăreț are un cio. gc.ni — adică un fel de rachetă de te­­nis cu coada foarte lunga. Această rachetă serveşte la manevrarea unei mingi care trebue introdusă in propria poartă, lucru pe care echipa adversă caută bneînţeles să-l împle­­t­ice. Clişeul înfăţişează o fază dintr’o în­­tălnire de Ciogan,burti, disputată re­­cent pe hipodromul din Tbilisi. Lm aspect din jocul national gruzin. Baschetul sovietic este cel mai bun din lume de ALEX. GRUIA Tov. Alexandru Gruia, condu­­cătorl lotului naţional de vo­lei, a participat la Campionatele Mondiale Universitare, desfăşu­rate în cadrul Congresului Fede­­raţiei internaţionale a Tinere­tului Democrat şi a putut urmă­­ri jocul echipelor de baschet ale Uniunii Sovietice, despre care ne vorbeşte in rândurile de faţă. P­articipanţii şi miile de spec.­tr s­tatori ai Campionatelor Mon­­diale Universitare de la Bu­­dapesta au fost impresionati de sportul sovietic în­­general şi de baschetul sovietic in special. Baschetbaliştii sovietici au im­­presionat în primul rând prin faptul că, departe de a întrebu­­inţa ca echipele celelalte tot soiul de „artificii”, au practicat un joc sobru, clar, necomplicat. Caracteristicile baschetului so­vietic sunt condiţia fizică, rapi­­ditatea şi excepţionala tehnică individuală. In tot cursul campionatului, e­­chipa URSS a întrebuinţat ace­iaşi cinci jucători, în foarte rare ocazii schimbând câte un om. Per­­formanţa aceasta a fost posibilă numai datorită unei condiţii fi­zice extraordinare. Echipele so­vietice au demonstrat astfel că baschetul este un sport pentru practicarea caruia pregătirea a­­tletică a jucătorilor constituie o condiţie absolut indispensabilă. Putem aprecia importanţa pre­gătirii atletice pentru jucătorii de baschet, mai ales dacă ţinem seama că sovieticii au jucat de la început până la sfârşit în ace­­laş tempo rapid, contra-atacurile lor fiind executate cu o viteză extremă. Datorită acetei admirabile pre­­gătiri atletice, posibilităţile tehnice individuale pot fi şi sunt folosite la maximum, fiecare ju­cător fiind capabil să corespundă în orice post. Pasele au o precizie matemati­­că, fie că sunt executate de pe foc, din viteză sau din săritură. Friza balonului este deasemen­ea ireproşabilă, încât în decursul numeroaselor partide, rareori s’au văzut pase adresate greşit sau nerecepţionate. Impresionante au fost la ju­­cătorii sovietici mobilitatea, ex­celentul demarcaj, totala eficaci­tate a trasului la coş din îndi­­ferent care poziţie, de distanţă, sau mâna cu care se execută în­­cercarea. Tactica jucătorilor sovietici es­te întotdeauna bine gândită şi pre­­zentă în fiecare situaţie. Echipei­e sovietice practică o severă apă­­rare om la om şî numai rareor apărarea în zonă. Loviturile libere sunt realiza­te 100 la sută. Iar greşeli perso­­nale jucătorii sovietici nu fac. Cu toată viteza cu care acţionea­­ză, practicând un joc Bărbătesc, sovieticii nu comit nici cea mai mică duritate. Ei nu ating nici­odată adversarii. Omogenitatea echipei este re­­marcabili, pasele ajung totdeau­­na la partener sau impun aces­­tuia deplasarea în golurile create de ceilalţi coechipieri, o concep­­ţie limpede a jocului şi o hidra, mare strălucită a atacurilor, în care L'­sov este o individualitate excepţională, iar Koniev şi kot­­hija realizatori principali, "— Iată­­ elementele care fac ca echipele sovietice de baschet să fie cele mai bune din lume. Este uşor de imaginat că astfel de rezultate nu se pot obţine de­­cât în Ţara Socialismului, unde Partidul Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice şi Guvernul a­­cordă culturii fizice şi sportului o deosebită importanţă. «Tocul echipelor de baschet so­vietice, rezultatele obţinute şi comportarea baschetbaliştilor sovietici, au dovedit astfel supe­­riorîtatea indiscutabilă a sportu­lui sovietic. In ţara în care sportul este cu adevărat un bun al maselor, milioanele de sportivi se desvol­­tă armonios, ei ajung oa­meni nouî, adevăraţi constructori aî unei vieţi fericite. Ţara Socialis­­mutul victorios are adevărați sportivî, luptători activi pentru cauza păcii șî a progresului. A­ctualităţi * Pa­rtidele decisive în campionatul de velei In campionatul de volei al Uniu­nii Sovietice, care se desfăşoară pe terenurile marelui stadion acoperit din Leningrad a început disputarea partidelor decisive. Dinamo Mos­cova a întâlnit Spartak iar Casa, Ofiţerilor Leningrad-TDKA. Di­­namoviştii au câştigat cu 3:1, to­­tuşi tânăra echipă Spartak a reuşit un joc­ excelent. întâlnirea dintre TDKA şi Casa Ofiţerilor a fost neobişnuit de dispu­tată­ In primul set, echipa ofiţerilor din Leningrad jucând excelent în atac, reuşeşte o preţioasă victorie. In setul următor insă, TDKA îşi revine şi reuşeşte să-şi ia revanşa. Celelalte două seturi echipele şi le împart şi astfel victoria trebuia să fie decisă în setul cinci. Lupta a fost extrem de interesantă. Atacului Casei Ofiţerilor, TDKA i-a opus o apărare şi un blocaj ermetic. Incor­­darea ajunge la maximum când ta­belele de scor­ arătau 14:14. Ma­­calmi, militarii din Moscova reu­şesc să facă două puncte şi să câş­tige această partidă agitată. Ziua următoare Dinamo Moscova a întâl,­nit Spartak Kiev. Din nou dinamo­­viştii au câşti­t cu 3:1. Un rezultat senzaţional a fost înregistrat în jo­cul dintre echipele femenine ale lui Sovietice Dinamo Moscova şi Casa Ofiţerilor Arătând o formă slabă jucătoarei­ lui Dinamo au pierdut cu 2:1. Ziua următoare întâlnirea dintre Dinamo Moscova şi Locomotiv a atras un număr record de spectatori. Din nou Dinamo a demonstrat o clasă excepţională şi a învins cu 3:0. Ast­fel în clasament conduc fără înfrân­geri campionii pe anul trecut Dacă în grupa băeţilor locul în­­tâi nu este aproape decis, în grupa fetelor situaţia este foarte încurcată, în special după întâlnirea dintre Dinamo Moscova şî Locomotiv. Re­­venindu-şi surprinzător în formă, dinamovistele au învins în două se­­turi. 15:4—16:14. In felul acesta, în grupa femenină concurează pentru locul întâi'; trei echipe: Dinamo şî Locomotiv d­in Moscova şi Sî' — iak Leningrad.­­ (un nou record liniar a­ la haltere Tânărul şi talentatul halterofil, maestrul sportului I­uri Dugan­or participând, la campionatul clubură „Chimic“ a stabilit un nou record unional in Umrele categoriei 1,«|­­locie. El a reuşit să „smulgă*’ cu ambele mâini 124 kgr., 100 gr. inbu­­nătăţind cu 600 gr. vechiul record unional. I N­EGRESA LIU GOLDEN, LA CAMPIONATELE UNIONALE DE TENIS Pe una dintre alelele stadionului din Harkov s’a format o grupă veselă şi zgomotoasă de fete. Toate sunt In cos­tume de sport albe şî fiecare ţine în mână o rachetă de tenis. Sunt partici­pantele la campionatele unionala. Aproape toate fetele in alb sunt blon­de. Numai una se deosebeşte de cele­lalte: costumul ei e alb, dar pielea şi părul sunt negre. Ea râde contagios, desvâluind două şiruri de dinţi... albi. Pe tricoul acestei fete scrie „Uzbekis­tan". Ea arata că se simte foarte bine în tovărăşia gălăgioasă a „Ucrainei“, „Grizicr­“ şi I­RM-SR,­jurmi... — E LILI GOLDEN, o jucătoare de tenis foarte talentată, spune arbitrul com­petiţiei. Una dintre fete deschide ultimul nu­măr al ziarului „Sovietki Sport“, şi rastoindu-i dă peste un articol pe care-l citeşte cu voce tare. Este vorba des­pre o decizie a guvernato ului statului Geor­gia (U.S.A.) care interzicea „rase- Io* albă şi neagră să ia parte împreună la vreo man'tes'aţ'e sportivă, exhibiţie sau antr-nament'1.’ Zâmbetul piere de pe faţa lui LiT. Ea tace, apoi spune cu voce 'înceată: — Râpos'tul meu tită a fost priete­­r­ul lui Paul Robeson El a fost oaspe­tele nostru când a venit pentru prina oară în URSS şi ne-am fotografi­t îm­preună F­ste un mare cântăreţ pe ca­­re-l cunoaşte­ lumea întreagă, dar în A­­merica trebue să meargă în vagonul de tramvai rezervat celor „coloraţi1". Joe louis a fost ani reavândul campion mondî­al de box, dar omul acesta nu poate intra în restaurantele „pentru albi“... Tatăl lui Lili, John Olivier Golden, s-a născut pe malul fluviului Mississipi, iar Lili — în Uniunea Sovietică. Ea nu are decât din cărţi şi din povestiri la ce înjosiri şi persecuţii sunt supuşi ne­grii în America, ţara din care a­­ fugit tatăl ei. John Olivier a găs­t în Uniu­nea Sovietică o nouă patrie. In USA, el a schimbat multe profesii, în căutare de lucru,­­ pe care l-a găsit cu uşu­rinţă în URSS. John Oli­vier s-a căsă­torit în Statele Unite cu o albă şi a fugit în URSS, fiind ameninţat de „le­gea Linch”, Lili a crescut şi a fost educată în ţara Sovietelor. A fost pionieră şi cu multă greutate poate înţelege că există în lume ţări în care oamenii se împart după culoarea pielii. Acum, Lili a trecut în clasa 8-a a celei de-a 32-a şcoli din Taşkent şi este organizatoarea comso­xolului, în clasa ei. Ea învaţă bine, citeşte mult, cântă ex­celent la pian şi este campioană de tenis. Mama ei este profesoară ln institutul pedagogic. Inima ei se umple de bu­curie când vede de câtă dragoste este înconjurată fiica ei. Ea ştie că nici­odată L'li nu va t­ebui să sufere înjo­sirile şi teroarea pe care au suferit-o John şî ea în America. , ULI GOLDEN, negresa din Uzbekistan, ce poate bu ura in Un.si. e.. au,.«.nea de libertate şi fericire, alături de vele laîte naţionalităţi conlocuitoare. „N. MOHANESCU“, București, Str. Const­aiite Nr. 5-79 Telefon 3.84.30 - 6.34.95

Next