Sportul Popular, iunie 1950 (Anul 6, nr. 1678-1694)

1950-06-01 / nr. 1678

Pag. 2-a . (SPORTUL POPULAR” D­esvoltarea înnotului In ma­rile masse ale populaţiei este legată de construirea unui număr de bazine de înnot. A socoti că răspândirea înnotului este posibilă numai prin existenţa unor piscine ultra moderne, în­seamnă a face o mare greşeală. Pentru o bună organizare a mun­cii, în domeniul răspândirii înno­­tului, sunt suficiente bazine de tip popular, construite din lemn, pe cursul unei ape curgătoare sau stă­tătoare. Pentru acest lucru nu se cer amenajări prea costisitoare. In rândurile de mai jos vom da câteva sfaturi practice cu privire la alegerea locului și construirii unui astfel de bazin popular. ALEGEREA LOCULUI Pentru un bazin de înnot se va alege un loc cu curent slab (în cazul unei ape curgătoare). Fun­dul trebue să fie nisipos, fără pie­tre şi mărăcini. Adâncimea se va alege in func­ţie de bazin. Pentru copii nu tre­bue să fie mai mare de 0,5—1,5 m., pentru înnotători dela 1,50 m. adâncime în jos. Sub trambulină, adâncimea trebue să fie de cel pu­țin 3 m., în cazul unei trambuline dela 1 m.—3 m. şi 5 m. adâncime pentru trambulină mai înaltă de 3 metri. O mare atenție trebue acordată locului, din punct de vedere al hi­gienei. Bazinul trebue să fie ales cel puţin la un kilometru distanţă de afluent (care aduce nămol). In această privinţă trebue con­sultată părerea medicului higienist sau a sanitarului. CONSTRUIREA BA­ZINULUI Bazinul va fi construit în latura lungă ,şi în laturile mici de doi pereţi de lemn­­(poduri). Dimensiunile minime ale bazi­nului, vor fi 25x5 m., iar maxime 50x20 m. Cei doi pereţi (poduri) se fac din bârne şi se căptuşesc cu scân­duri cu o grosime de cel puţin 3 cm. întreaga suprafaţă a bazinului se împarte în rigole (culoare) cu ajutorul unor prăjini de lemn de 2 m. lungime, legate bine la ca­pete. Schema unui bazin elementar de înnot 50x8 m. îl dăm în fig. l-a: CONSTRUIREA PODULUI Intr’o apă cu un nivel ridicat se recomandă să se construiască ba­zine cu starturi şi pereţi de în­toarcere fixe. In fundul apei se fixează stâlpi paraleli la o distanţă de 1,5—2 m. Stâlpii se unesc între ei prin grinzi cu o grosime de 10—20 an. Deasupra grinzilor se face o po­dea din scânduri cu o grosime de 3 cm. Pe podea, în partea interi­oară a peretelui, se fac starturi, în aşa fel ca înălţimea lor să fie la 0,75 m, de nivelul apei. Podeaua startului trebue să aibă o înclinare de maximum 15 grade Pe partea interioară a podului (partea care priveşte în­spre ba­zin) se întăreşte peretele de în­toarcere. El trebue să aibe 1 m. adâncime cel puţin. Planul podului se poate vedea în fig. nr. 2 şi nr. 3. Dacă bazinul se construeşte în­­tr’o apă cu nivel sensibil la ploi, secetă etc., este recomandabil să se facă starturile şi podul de în­toarcere ■ mobile. Ele păstrează ni­velul apei şi sunt uşor de luat toamna înaintea înghețurii. Starturile se pot face din bu­toaie de fier smolite, iar pentru podul de întoarcere se poate în­trebuința un tub de fier cu un dia­metru de 50 cm, cel puțin. CONSTRUIREA PODULUI (PERETELUI) DE ÎNTOARCERE Podul de întoarcere este alcă­tuit dintr-o ramă făcută din bârne cu un diametru de 15—20 cm. Lungimea ramei este egală cu a peretelui (podului) care alcătuește bazinul, iar adâncimea ei trebue să fie de circa 1 pt.35 m. Pe această ramă se bat scân­duri groase de circa 3 cm. Astfel alcătuit acest perete de întoarcere se fixează pe partea internă a po­dului în așa fel ca 1 m. să fie în apă, iar 35 cm. deasupra nivelului apei. CONSTRUCȚIA STARTURILOR Startul se face din scânduri. Lungimea startului 0,75 m, înălţi­mea peretelui din­ fund 0,60 m., iar a celui din faţă 0,45 m. El are forma unei lăzi cu capacul aple­cat, care se fixează bine pe pod, deoarece în timpul săriturii înno­­tătorii apasă puternic putând să mişte (fig. 5). LEGAREA PRĂJINILOR Suprafaţa apei cuprinsă între cele două poduri se împarte în ri­gole (culoare), cu ajutorul unor prăjini de 2 m. lungime, cu o sec­ţiune de 8 cm. Ele se pot vopsi cu o vopsea albă. Prăjinile se leagă fie cu sfoară trainică, fie cu inele de fier. Pentru aceasta se fac în prăjini (la capetele lor) găuri cu ajutorul unui cui înroşit (fig. 6). CONSTRUCŢIA TRAMBULINEI Acolo unde adâncimea apei per­mite, se va face şi o trambulină pentru sărituri, înălţimea minimă a trambulinei va fi de 3 metri. Pe pod se fixează mai întâi scheletul trambulinei. Bare longi­tudinale de 3 m. se fixează în lăr­gimea podului, iar altele perpen­diculare pe aceasta şi de 2 m. in lungimea podului. Pe acest schelet se face o podea care întrece partea care priveşte apa, cu un metru. Pe marginea podelei trambulinei trebue să e­­xiste un gard marginal de 1 m. înălţime. Pentru o mai mare siguranţă, scheletul se poate întări cu ajuto­rul a câtorva bare diagonale (fig- 7). Urcarea pe trambulină se face pe o scară obişnuită. Amenajarea unui astfel de bazin nu este grea. Ea cere cheltueli pu­ţine. Pentru un bazin larg de 5 m. se cer 8 m. cubi de lemn, iar pen­tru un bazin larg de 8 m. circa 11 m. cubi de lemn. CUM SE CONSTRUEȘTE UN BAZIN DE TIP POPULAR ­­ELANUL DE ANTRENAMENT AL INNOTATORULUI ] R­­enumele «înotătorilor maghi­ari a trecut de mult graniţele ţării. Performanţele lor strălucite sunt datorite unei munci planificate. Pentru a cunoaş­te metoda lor de lucru, publicăm azi primul articol dintr’o serie, scrisă de antrenorul Federaţiei Maghiare de Nataţie­ . 1­­ând publicul citeşte despre o performanţă mare a îno­tătorilor maghiari, se bucu- j ră_, dar în acelaş timp foarte­­ puţini se gândesc la munca­­ pe­­ care a depus-o concurentul până a­­ ajuns la nivelul acestor pe­rf­or- j man­e.­­ Ştiind că cunoştinţele speciale­­ sunt ţinute ca nişte _ „secrete“, ;j masele fiind atrase mai uşor de­­ mişcarea sportivă dacă pot să i cunoască aceste secrete, voiu în-1 cerca să public aici sistemul meu­­ de antrenamente pentru ca cititorul • să afle munca de un an de zile a­­ unui concurent şi prin aceasta să­­ popularizeze înotul. Pentru ca a-­­ ceastă muncă să poată fi mai uşor Înţeleasă, voiu publica în intro- , ducere schema planului de muncă. ' SCHEMA DE ANTRENAMENTE ! ' PENTRU UN AN / 1. Antrenament la sfârşitul anu­■ lui. (Dela mijlocul lui Decembrie,­­ până la mijlocul lui Ianuarie). 1 a) înot cu intensitate în scădere.­­ b) exerciţii de stil. . . c) înot fără forţă, încet.­­ 2. Antrenament pentru desvolta-­­rea musculaturii. (De la mijlocul­­ lui Ianuarie, până la sfârşitul lui 1 Februarie).­­ a) sporturi de complectare. b) conco­mitent cu acestea, „băi“, în loc de înot. 3. Antrenament pentru plămâni:­­ desvoltarea rezistenţei. (De la în. I ceputul lui Martie până la mijio- I cul lui Aprilie):­­ a) exerciţii de înot. b) înot pe distanţă lungă, în­cet, legat de exerciţii de stil. c) întoarceri, starturi, exersarea mişcărilor corecte (stil). 4. Antrenamente de primăvară (de la mijlocul lui Aprilie, până la sfârşitul lui Iunie).­­ a) defalcarea distanţelor lungi în distanţe medii şi intensificarea tempourilor acestor distanţe. b) obţinerea distanţelor de con­curs în mod treptat din distanţe mai mici. c) exersarea întoarcerilor şi star­turilor cu mişcări obişnuite (auto­matizate). 5­. Antrenamente de concurs (de la începutul lui Iulie până la sfârşitul lui Septembrie,­­sau dela începutul lui Septembrie, până la mijlocul lui Decembrie). a) antrenamente de viteză. b) fixarea exactă a distance! Pentru încălzire,­­ c) antrenamente pe distanţă de concurs. d) pregătire pentru timpul co­respunzător performanţei urmă­rite. e) asigurarea condiţiei fizice. Există concurentul A (nu un concurent, pentru că aici e ’vorba de principii generale) care a con­curat intens tot timpul sezonului trecut. Din cauza concursurilor numeroase şi a eforturilor depuse stilul lui suferă deformându-se in oarecare măsură sub forma unor mici greşeli a căror înmulţire are o influenţă dăunătoare asupra mişcărilor armonioase. Ce-i de fă­cut în acest caz ? Odată cu terminarea sezonului, se vor intercala antrenamente de tranziţie pentru odihnă, ceea ce nu este altceva decât scăderea în mod planificat a intensităţii, înot com­plect relaxat, fără forţă şi apoi exerciţii de stil prin care se reca­pătă stilul corect personal Să explicăm punctele mai pe arg. 1. Antrenamente de tranziţie, pentru odihnă: a) înot cu intensitatea în scă­dere. Aşa cum există în planul de antrenament perioada de tranziţie, tot aşa de raţionala este şi a­­ceastă soluţie. Scopul înotării cu intensitate în scădere este ca, înotătorul după ce a terminat sezonul de concurs, să nu intre fără tranziţie din munca intensă în odihna perfectă. Tran­ziţia, trebue să se facă treptat, adică după terminarea concursuri­lor trebue să prescriem­i încă unul sau două antrenamente cu muncă obişnuită, după care scădem în mod treptat numărul şi intensita­tea antrenamentelor; b) exerciţii de stil. Exerciţiile de stil, în cadrul an­trenamentelor de tranziţie, au ca scop corectarea stilului care s’a deformat într’o măsură mai mare sau mai mică în urma eforturilor depuse în concursuri. Prin aceste exerciţii, concurentul trebue să recapete mişcările lui originale, obişnuite, acestea formând baza muncii de corectare a stilului, pentru viitor. Cu partea tehnică nu vreau să mă ocup acum mai pe larg, însă felul în care trebue să facem exer­­ciţiile­­de stil, le voiu ilustra cu un singur exemplu: înotătorul pentru proba pe spa­te, care în timpul finişurilor de concurs s’a obişnuit să tragă mai mult cu braţul stâng, face prin munca braţelor o mişcare asime­trică. Prin faptul că el vrea să tragă mai tare are nevoie­­de un suport mai m­are şi astfel duce mai jos braţul’, schimbând totodată e­­chilibrul ritmului şi înălţimea la caia trage cu braţul. După experienţele mele sistemul cel mai simplu de corectare în a­­cest caz este înotul pe spate cu braţele împreunate, iar cu picioa­rele bătând craul. Acestea le fa­cem întâi în detalii, apoi în mod continuu. (Înotul cu braţele împreunate se deosebeşte de înotul normal pe spate, prin aceia că braţele nu trag unul după altul schimbându­­se, ci împreună, în timp ce cu picioarele facem născările obişnui­te de craul). In prima parte a e­­xerciţiilor, după aruncarea braţe­lor înapoi şi înainte, înotătorul aşteaptă o cupă, apoi face această mişcare în mod continuu fără în­trerupere. Acest exerciţiu prezintă un avantaj, deoarece înotătorul foloseşte împreună ambele braţe simţind în ambele părţi forţa şi adâncimea trasului. c) înotul fără forţă, încet, înotul fără forţă, încet, este ultima fază a antrenamentelor de tranziţie. In această fază, înotăto­rul realizează distanţele prevăzu­te în planul de antrenament, cu mişcări şlefuite, fără greşeli, cu cea­ mai mică forţă. De exemplu, un concurent în sezonul principal realizează la fiecare antrenament 2000 de metri. In această perioadă el înoată distanţa 2000 de metri, însă împărţită în distanţe de 200— 500 m­. După experienţele mele realizarea distanţelor lungi fără întrerupere nu este corectă, deoa­rece după un anumit timp concu­rentul oboseşte nemaiputându-şi concentra atenţiunea asupra corec­titudinii mişcărilor. El înoată mo­noton şi tocmai din această cauză­­ asimilează mişcări greşite. Excep-­­ ţie fac numai înotători cari se an­­­ trenează exclusiv pe distanţe­­ lungi, dar şi aceştia numai in ca- J zul când a sosit timpul să se o­­­ bișnuiască cu distanța de con-­­ curs. J 2. Antrenamente pentru desvol­­t­­area musculaturii.­­ a) sporturi­­le complectare. Pentru a împiedeca desvoltarea­­ unilaterală este necesară practica-­­­rea sporturilor de complectare în­­ timpul iernii, în timpul odihnei. * Acest sport poate să fie și gim­- ’ nastică (firește nu la aparate, de-­­ oarece această gimnastică dău-­­ nează înotului), skiul (fără exage- ’ rări, in mod prudent) și jocuri cu­­ mingea (basketball, handball,­­ voleyball). Această fază a antre- s namentelor în afară de efectul fi- i zic are şi un mare efect psiholo-­­ gic. După un sezon lung de con- j cursuri, care a pretins o viaţă­­ sportivă, în care timp antrenamen-­­ tele­ s’au făcut aproape în între- ţ gime numai în apă, ori ce miş- J care cu caracter deosebit de a- j ceastă muncă are efect recreativ­­ asupra concurentului. ' bt „băile“.­­ Şi în această perioadă trebue să­­ înotăm. Aceasta însă nu se mai­­ cheamă înot, ci un fel de dis- t fracţie in apă sub formă de baie. * Concurentul se distrează mai mult * timp în apă, de 3—4 ori pe săpt­­­tămână, făcând mişeăii uşoare. Să­­ se joace de a prinselea, să ’facă , sărituri şi polo pe apă, (pentru­­ ambele sexe), acestea fiind foarte­­ utile şi distractive, ele ne mai pu-­­ tând fi făcute în timpul sezonului­­ de concurs. Această formă de­­ antrenament este folositoare pen-­­ tru ca în afară de faptul că sporti-­­ vul face mişcări sănătoase evită­­ febra musculară care poate fi cau- t zată de practicarea unui sport de , complectare mai serios.­­ (Intr’un articol viitor : Antrena­­t mental pentru mărirea rezistenţei). | A * A A

Next