Sportul Popular, iunie 1950 (Anul 6, nr. 1678-1694)
1950-06-01 / nr. 1678
Pag. 2-a . (SPORTUL POPULAR” Desvoltarea înnotului In marile masse ale populaţiei este legată de construirea unui număr de bazine de înnot. A socoti că răspândirea înnotului este posibilă numai prin existenţa unor piscine ultra moderne, înseamnă a face o mare greşeală. Pentru o bună organizare a muncii, în domeniul răspândirii înnotului, sunt suficiente bazine de tip popular, construite din lemn, pe cursul unei ape curgătoare sau stătătoare. Pentru acest lucru nu se cer amenajări prea costisitoare. In rândurile de mai jos vom da câteva sfaturi practice cu privire la alegerea locului și construirii unui astfel de bazin popular. ALEGEREA LOCULUI Pentru un bazin de înnot se va alege un loc cu curent slab (în cazul unei ape curgătoare). Fundul trebue să fie nisipos, fără pietre şi mărăcini. Adâncimea se va alege in funcţie de bazin. Pentru copii nu trebue să fie mai mare de 0,5—1,5 m., pentru înnotători dela 1,50 m. adâncime în jos. Sub trambulină, adâncimea trebue să fie de cel puțin 3 m., în cazul unei trambuline dela 1 m.—3 m. şi 5 m. adâncime pentru trambulină mai înaltă de 3 metri. O mare atenție trebue acordată locului, din punct de vedere al higienei. Bazinul trebue să fie ales cel puţin la un kilometru distanţă de afluent (care aduce nămol). In această privinţă trebue consultată părerea medicului higienist sau a sanitarului. CONSTRUIREA BAZINULUI Bazinul va fi construit în latura lungă ,şi în laturile mici de doi pereţi de lemn(poduri). Dimensiunile minime ale bazinului, vor fi 25x5 m., iar maxime 50x20 m. Cei doi pereţi (poduri) se fac din bârne şi se căptuşesc cu scânduri cu o grosime de cel puţin 3 cm. întreaga suprafaţă a bazinului se împarte în rigole (culoare) cu ajutorul unor prăjini de lemn de 2 m. lungime, legate bine la capete. Schema unui bazin elementar de înnot 50x8 m. îl dăm în fig. l-a: CONSTRUIREA PODULUI Intr’o apă cu un nivel ridicat se recomandă să se construiască bazine cu starturi şi pereţi de întoarcere fixe. In fundul apei se fixează stâlpi paraleli la o distanţă de 1,5—2 m. Stâlpii se unesc între ei prin grinzi cu o grosime de 10—20 an. Deasupra grinzilor se face o podea din scânduri cu o grosime de 3 cm. Pe podea, în partea interioară a peretelui, se fac starturi, în aşa fel ca înălţimea lor să fie la 0,75 m, de nivelul apei. Podeaua startului trebue să aibă o înclinare de maximum 15 grade Pe partea interioară a podului (partea care priveşte înspre bazin) se întăreşte peretele de întoarcere. El trebue să aibe 1 m. adâncime cel puţin. Planul podului se poate vedea în fig. nr. 2 şi nr. 3. Dacă bazinul se construeşte într’o apă cu nivel sensibil la ploi, secetă etc., este recomandabil să se facă starturile şi podul de întoarcere ■ mobile. Ele păstrează nivelul apei şi sunt uşor de luat toamna înaintea înghețurii. Starturile se pot face din butoaie de fier smolite, iar pentru podul de întoarcere se poate întrebuința un tub de fier cu un diametru de 50 cm, cel puțin. CONSTRUIREA PODULUI (PERETELUI) DE ÎNTOARCERE Podul de întoarcere este alcătuit dintr-o ramă făcută din bârne cu un diametru de 15—20 cm. Lungimea ramei este egală cu a peretelui (podului) care alcătuește bazinul, iar adâncimea ei trebue să fie de circa 1 pt.35 m. Pe această ramă se bat scânduri groase de circa 3 cm. Astfel alcătuit acest perete de întoarcere se fixează pe partea internă a podului în așa fel ca 1 m. să fie în apă, iar 35 cm. deasupra nivelului apei. CONSTRUCȚIA STARTURILOR Startul se face din scânduri. Lungimea startului 0,75 m, înălţimea peretelui din fund 0,60 m., iar a celui din faţă 0,45 m. El are forma unei lăzi cu capacul aplecat, care se fixează bine pe pod, deoarece în timpul săriturii înnotătorii apasă puternic putând să mişte (fig. 5). LEGAREA PRĂJINILOR Suprafaţa apei cuprinsă între cele două poduri se împarte în rigole (culoare), cu ajutorul unor prăjini de 2 m. lungime, cu o secţiune de 8 cm. Ele se pot vopsi cu o vopsea albă. Prăjinile se leagă fie cu sfoară trainică, fie cu inele de fier. Pentru aceasta se fac în prăjini (la capetele lor) găuri cu ajutorul unui cui înroşit (fig. 6). CONSTRUCŢIA TRAMBULINEI Acolo unde adâncimea apei permite, se va face şi o trambulină pentru sărituri, înălţimea minimă a trambulinei va fi de 3 metri. Pe pod se fixează mai întâi scheletul trambulinei. Bare longitudinale de 3 m. se fixează în lărgimea podului, iar altele perpendiculare pe aceasta şi de 2 m. in lungimea podului. Pe acest schelet se face o podea care întrece partea care priveşte apa, cu un metru. Pe marginea podelei trambulinei trebue să existe un gard marginal de 1 m. înălţime. Pentru o mai mare siguranţă, scheletul se poate întări cu ajutorul a câtorva bare diagonale (fig- 7). Urcarea pe trambulină se face pe o scară obişnuită. Amenajarea unui astfel de bazin nu este grea. Ea cere cheltueli puţine. Pentru un bazin larg de 5 m. se cer 8 m. cubi de lemn, iar pentru un bazin larg de 8 m. circa 11 m. cubi de lemn. CUM SE CONSTRUEȘTE UN BAZIN DE TIP POPULAR ELANUL DE ANTRENAMENT AL INNOTATORULUI ] Renumele «înotătorilor maghiari a trecut de mult graniţele ţării. Performanţele lor strălucite sunt datorite unei munci planificate. Pentru a cunoaşte metoda lor de lucru, publicăm azi primul articol dintr’o serie, scrisă de antrenorul Federaţiei Maghiare de Nataţie . 1ând publicul citeşte despre o performanţă mare a înotătorilor maghiari, se bucu- j ră_, dar în acelaş timp foarte puţini se gândesc la munca pe care a depus-o concurentul până a ajuns la nivelul acestor perfor- j mane. Ştiind că cunoştinţele speciale sunt ţinute ca nişte _ „secrete“, ;j masele fiind atrase mai uşor de mişcarea sportivă dacă pot să i cunoască aceste secrete, voiu în-1 cerca să public aici sistemul meu de antrenamente pentru ca cititorul • să afle munca de un an de zile a unui concurent şi prin aceasta să popularizeze înotul. Pentru ca a- ceastă muncă să poată fi mai uşor Înţeleasă, voiu publica în intro- , ducere schema planului de muncă. ' SCHEMA DE ANTRENAMENTE ! ' PENTRU UN AN / 1. Antrenament la sfârşitul anu■ lui. (Dela mijlocul lui Decembrie, până la mijlocul lui Ianuarie). 1 a) înot cu intensitate în scădere. b) exerciţii de stil. . . c) înot fără forţă, încet. 2. Antrenament pentru desvolta-rea musculaturii. (De la mijlocul lui Ianuarie, până la sfârşitul lui 1 Februarie). a) sporturi de complectare. b) concomitent cu acestea, „băi“, în loc de înot. 3. Antrenament pentru plămâni: desvoltarea rezistenţei. (De la în. I ceputul lui Martie până la mijio- I cul lui Aprilie): a) exerciţii de înot. b) înot pe distanţă lungă, încet, legat de exerciţii de stil. c) întoarceri, starturi, exersarea mişcărilor corecte (stil). 4. Antrenamente de primăvară (de la mijlocul lui Aprilie, până la sfârşitul lui Iunie). a) defalcarea distanţelor lungi în distanţe medii şi intensificarea tempourilor acestor distanţe. b) obţinerea distanţelor de concurs în mod treptat din distanţe mai mici. c) exersarea întoarcerilor şi starturilor cu mişcări obişnuite (automatizate). 5. Antrenamente de concurs (de la începutul lui Iulie până la sfârşitul lui Septembrie,sau dela începutul lui Septembrie, până la mijlocul lui Decembrie). a) antrenamente de viteză. b) fixarea exactă a distance! Pentru încălzire, c) antrenamente pe distanţă de concurs. d) pregătire pentru timpul corespunzător performanţei urmărite. e) asigurarea condiţiei fizice. Există concurentul A (nu un concurent, pentru că aici e ’vorba de principii generale) care a concurat intens tot timpul sezonului trecut. Din cauza concursurilor numeroase şi a eforturilor depuse stilul lui suferă deformându-se in oarecare măsură sub forma unor mici greşeli a căror înmulţire are o influenţă dăunătoare asupra mişcărilor armonioase. Ce-i de făcut în acest caz ? Odată cu terminarea sezonului, se vor intercala antrenamente de tranziţie pentru odihnă, ceea ce nu este altceva decât scăderea în mod planificat a intensităţii, înot complect relaxat, fără forţă şi apoi exerciţii de stil prin care se recapătă stilul corect personal Să explicăm punctele mai pe arg. 1. Antrenamente de tranziţie, pentru odihnă: a) înot cu intensitatea în scădere. Aşa cum există în planul de antrenament perioada de tranziţie, tot aşa de raţionala este şi această soluţie. Scopul înotării cu intensitate în scădere este ca, înotătorul după ce a terminat sezonul de concurs, să nu intre fără tranziţie din munca intensă în odihna perfectă. Tranziţia, trebue să se facă treptat, adică după terminarea concursurilor trebue să prescriemi încă unul sau două antrenamente cu muncă obişnuită, după care scădem în mod treptat numărul şi intensitatea antrenamentelor; b) exerciţii de stil. Exerciţiile de stil, în cadrul antrenamentelor de tranziţie, au ca scop corectarea stilului care s’a deformat într’o măsură mai mare sau mai mică în urma eforturilor depuse în concursuri. Prin aceste exerciţii, concurentul trebue să recapete mişcările lui originale, obişnuite, acestea formând baza muncii de corectare a stilului, pentru viitor. Cu partea tehnică nu vreau să mă ocup acum mai pe larg, însă felul în care trebue să facem exerciţiilede stil, le voiu ilustra cu un singur exemplu: înotătorul pentru proba pe spate, care în timpul finişurilor de concurs s’a obişnuit să tragă mai mult cu braţul stâng, face prin munca braţelor o mişcare asimetrică. Prin faptul că el vrea să tragă mai tare are nevoiede un suport mai mare şi astfel duce mai jos braţul’, schimbând totodată echilibrul ritmului şi înălţimea la caia trage cu braţul. După experienţele mele sistemul cel mai simplu de corectare în acest caz este înotul pe spate cu braţele împreunate, iar cu picioarele bătând craul. Acestea le facem întâi în detalii, apoi în mod continuu. (Înotul cu braţele împreunate se deosebeşte de înotul normal pe spate, prin aceia că braţele nu trag unul după altul schimbânduse, ci împreună, în timp ce cu picioarele facem născările obişnuite de craul). In prima parte a exerciţiilor, după aruncarea braţelor înapoi şi înainte, înotătorul aşteaptă o cupă, apoi face această mişcare în mod continuu fără întrerupere. Acest exerciţiu prezintă un avantaj, deoarece înotătorul foloseşte împreună ambele braţe simţind în ambele părţi forţa şi adâncimea trasului. c) înotul fără forţă, încet, înotul fără forţă, încet, este ultima fază a antrenamentelor de tranziţie. In această fază, înotătorul realizează distanţele prevăzute în planul de antrenament, cu mişcări şlefuite, fără greşeli, cu cea mai mică forţă. De exemplu, un concurent în sezonul principal realizează la fiecare antrenament 2000 de metri. In această perioadă el înoată distanţa 2000 de metri, însă împărţită în distanţe de 200— 500 m. După experienţele mele realizarea distanţelor lungi fără întrerupere nu este corectă, deoarece după un anumit timp concurentul oboseşte nemaiputându-şi concentra atenţiunea asupra corectitudinii mişcărilor. El înoată monoton şi tocmai din această cauză asimilează mişcări greşite. Excep- ţie fac numai înotători cari se an trenează exclusiv pe distanţe lungi, dar şi aceştia numai in ca- J zul când a sosit timpul să se o bișnuiască cu distanța de con- curs. J 2. Antrenamente pentru desvoltarea musculaturii. a) sporturile complectare. Pentru a împiedeca desvoltarea unilaterală este necesară practica-rea sporturilor de complectare în timpul iernii, în timpul odihnei. * Acest sport poate să fie și gim- ’ nastică (firește nu la aparate, de- oarece această gimnastică dău- nează înotului), skiul (fără exage- ’ rări, in mod prudent) și jocuri cu mingea (basketball, handball, voleyball). Această fază a antre- s namentelor în afară de efectul fi- i zic are şi un mare efect psiholo- gic. După un sezon lung de con- j cursuri, care a pretins o viaţă sportivă, în care timp antrenamen- tele s’au făcut aproape în între- ţ gime numai în apă, ori ce miş- J care cu caracter deosebit de a- j ceastă muncă are efect recreativ asupra concurentului. ' bt „băile“. Şi în această perioadă trebue să înotăm. Aceasta însă nu se mai cheamă înot, ci un fel de dis- t fracţie in apă sub formă de baie. * Concurentul se distrează mai mult * timp în apă, de 3—4 ori pe săpttămână, făcând mişeăii uşoare. Să se joace de a prinselea, să ’facă , sărituri şi polo pe apă, (pentru ambele sexe), acestea fiind foarte utile şi distractive, ele ne mai pu- tând fi făcute în timpul sezonului de concurs. Această formă de antrenament este folositoare pen- tru ca în afară de faptul că sporti- vul face mişcări sănătoase evită febra musculară care poate fi cau- t zată de practicarea unui sport de , complectare mai serios. (Intr’un articol viitor : Antrenat mental pentru mărirea rezistenţei). | A * A A