Sportul Popular, noiembrie 1950 (Anul 6, nr. 1764-1779)

1950-11-02 / nr. 1764

Pag. 2-a 1 Tehnica jocului de oinâ II A­RUNCAREA PE DF»“ •rcnaintarea: In pasă directă şi precisă, In demarcaj. .Pregătirea aruncării: Mâna cu mingea porneşte din poziţia ini­ţială întinsă deasupra umărului, puţin îndărăt. Greutatea corpului cade pe piciorul din spate, corpul orientat pe direcţia aruncării. «fiST- 1). Aruncarea: este identică cu a­­runcarea laterală din umăr cu deosebirea că braţul este mai în­tins şi trece pe lângă ureche cu • viteză mai moderată. ARUNCAREA DE JOS întrebuinţare: In pasele prin rostogolire pe pământ. F’.rr. ? V. Pregătirea aruncării: Poziţia pi­­­cioarelor şi trunchiului la fel ca la aruncarea laterală din cot. Braţul porneşte de jos din poziţia lui normală uşor dus înapoi. (Fig. 3.). Aruncarea: se execută printr’o mişcare de pendul dindărăt îna­inte­a braţului, în care timp pi­ciorul din spate face un mic pas înainte. EXERCIŢII ŞI JOCURI PEN­TRU INVAŢAREA PRINDERII ŞI PASEI a) Exerciţii pregătitoare: Exerciţiul Nr. 1. Jucătorii se aşează în linie pe două rânduri la o distanţă de l­­—20 m.; intervalul între jucă­tori este de 2—3 m. Fiecare pe­reche are o minge de oină. Instructorul fiind aşezat la una din marginile celor doua rânduri, explică modul cum trebuie prinsă şi pasată mingea. Apoi toţi ju­cătorii execută exerciţiul. Instruc­torul trece şi corectează pe fie­care. Treptat, treptat distanţa se măreşte până la 30—40 m. (Fig. 3). Exerciţiul Nr. 2 Fig 5 Jucătorii se aşează în semicerc la interval de 3 m. om de om. Instructorul se găseşte în mijlo­cul semicercului la o distanţă de 10—15 m. de jucători. El pasează mingea fiecărui jucător într’un anumit fel. Jucătorii trebue să s­ă prindă ţâ să o —­(Fis.­ Aiului Nr. 3 Jucătorii se aşează în linie pe două rânduri faţă în faţă l» " distanţă de 15—20 m. Intervalul dintre jucători este de 3 m­. Min­gea se găseşte la jucătorul din marginea dreaptă. Ea se pasează în zig zag, astfel ca să treacă de la fiecare jucător cât mai re­pede. Când ajunge la ultimul pa­sarea se face invers. Acest exer­ciţiu se poate executa şi sub for­ma de întrecere pe­­ehipe (Fig. 5). b) Jocuri: Mingea călare. Cele două echipe cu un nu­măr egal de jucători se aşează în cerc pe două rânduri, în aşa fel ca jucătorii, care formează o echipă să se găsească în acelaş rând. Se trage la sorţi pentru a se vedea care echipă încalecă mai întâi. Cei care urmează să înca­lece se vor aşeza în rândul al doilea din cerc, pentru a încă­leca pe tovarăşii din faţă. După încălecare ei trebuie să aibă mâinile libere. Călăreţii încep să paseze mingea între ei, cu multă grijă ca să nu o scape jos. Dacă unul din călăreţi scapă mingea jos, se schimbă echipele (Fig. 6). Fereşte capul Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale aşezate pe două şi­ruri, inapoia unei linii trase pe pământ. In faţa fiecărui şir la o distanţă de 10—15 m, stă un ju­cător ,care e de fapt şeful echi­pei, care ţine mingea. Ea un semnal, fiecare aruncă mingea primului jucător din şirul respectiv, care trebuie să-i pa­­sese imediat mingea înapoi după care se lasă ghemuit jos, pentru a permite şefului de echipă să paseze mingea celui de-al doilea jucător, care face la fel ca şi primul. Jocul continuă astfel până când ultimul jucător care a primit mingea strigă „gata". Echipa care a terminat prima să paseze mingea cu toţi jucă­torii este câştigătoare. (Fig. 7). Variantă: Acelaş joc se poate practica în întrecere sub formă de suveică. (Fig. 8). Biwur Constantin Fig. 1—2 Fig. C Fig. 8 „SPORTOC TOPUEAK­ Mersul târîş peitru cursa cu obstacole G. M. A. ■ „ „ „Ca parte a cursei ” cu obstacole pentru com­plexul G.M.A. concuren­ţii merg târlş. Pentru a în­văţa cea mai bună metodă, publicăm mai jos diferite for­me pentru a ajunge la mersul târîş, cerut de G.M.A. Mersul târîş cere forţă, rezis­tenţă, agilitate, dibăcie şi viteză. Reflexele târîşului se capătă prin practicarea mersului în patru labe şi a celorlalte trei forme de a merge târîş : în patru laba ghemuit, pe­­ parte şi pe burtă. Exerciţiile de mers târîş tre­­buesc executate cu deosebită a­­tenţie. Se începe prin efectuarea mişcărilor­ într’un ritm încetinit accelerând.r.-i pe măsura asimilării tehnicii mersului. Pentru însuşi­rea reflexelor exerciţiile trebuesc făcute pe terenuri cât mai variate cuprinzând şi obstacole. Să analizăm fiecare din cele patru forme de mers târîş: Mers î­n patru labe. Poziţia ini­ţială : aşezat în patru labe (spri­jinit pe genunchi). Se începe prin înaintarea simultană a genunchiu­lui drept şi a braţului stâng cu jumătate de pas, apoi se efectu­ează aceeaşi mişcare cu piciorul stâng şi braţul drept, ş. a. m. d. Intr’una din mâini se poate ţine un băţ (grenadă). In acest caz, aceasta se va sprijini pe partea exterioară a degetelor. Mers în patru labe ghemuit. Poziţia iniţială : sprijinit pe ge­nunchi şi pe antebraţe. Şi aci re­comandăm folosirea metodei de mai sus în mişcarea membrelor (fig. 1). Mers pe o parte. Poziţia iniţia­lă : culcat pe partea stângă, cu piciorul stâng foarte strâns, de­­asemeni mâna stângă, sprijinită pe antebraţ, care trebue adus cât mai în... faţă şi sprijinit pe tocul piciorului drept (fig. 2) sau pe partea interioară a tălpii picioru­lui drept (fig. 3). Mâna dreaptă este liberă sau ţine un băţ. Se­ înaintează împingând cu mâna şi piciorul stâng şi ridicând puţin­ corpul şi mutându-l înainte. După aceasta sunt aduse mâna stângă şi piciorul drept în poziţia iniţia­lă. Trebue învăţat, a se târî prin acest mijloc şi pe partea dreapta. Acest mod de târîre este deosebit de util pentru aspiranţii la insigna G. M. A Mersul pe burtă. Poziţia ini­ţială : culcat lipit de pămâfl® fără a ridica capul. Se îndoaie u® picior până se face un unghi* drept şi se aduce genunchiul­­* afară, piciorul având partea inte­rioară lipită de pământ; nu tre­­bue ridicat bazinul (fig. 4). Mâna opusă piciorului se întinde la maximum, cealaltă se strânge, împingând cu talpa piciorului în­doit şi cu mâna, __ corpul este a-, vansat. Se trece apoi la celelalte membre, ş. a. m. d. In tot timpul târîşului corpul trebue să fie li­pit de sol şi privirea trebue în­dreptată înainte fără a ridica capul. Esenţial în acest mod de târîre este ca piciorul îndoit să facă un unghiu drept, ceea ce asigură ca în cursul înaintării sportivul să nu ridice bazinul, şi lipindu-se cu burta de pământ, să alunece literalmente, ceea ce este foarte important. Este deasemeni important să se cunoască şi mersul târîş înapoi. Pentru aceasta se schimbă doar ordinea mişcărilor şi direcţia a­­cestora, tehnica rămânând aceeaş. (după A. M. Giinternic „Gimnastica Sportivă") Fig. 1, 2, 3, 4- Primul campionat de micromodele al R. P. R. In zilele de 4 şi 5 Noembrie ■— în sala de sport a Comitetu­­lui pentru Cultură Fizică şi Sport (Floreasca) — se vor disputa cele două probe (micromodele înve­lite cu microfilm şi micromodele învelit­­e cu forţă) din cadrul pri­­­m­ului Campionat de micromodele al R.P.R. Micromodelele sunt aeromo­­dele de dimensiuni reduse. Deo­a­­rece sunt lansate într-o sală şi nu la aer liber, se mai numesc şi modele de cameră. Micromodelele se menţin în aer atât datorită curenţilor ter­mici, cât şi grupului propulsor (elicea creiază curenţi de aer). Unghiul sub care coboară micros modelul se numeşte unghi de planare, iar viteza de coborîre, viteză descendentă. Micromodelele se construiesc — în special — din fâşii sub­­tiri de bambus, tonchin, etc. In lipsa acestora, constructorii no­s­tri au folosit cu succes bucăţi înguste de trestie. Aripile se învelesc, fie cu mi­­crofilm (o soluţie ceruloidală ex­trem de fină), fe cu foiţă extrem de subţire.* Dat fiind faptul că lansarea, sborul şi aterizarea acestor miş­cuţe modele sburătoare se pro­­duc într'o sală şi deci pot fi cu uşurinţă urmărite de specta­tori, concursurile de micromodele sunt foarte spectaculoase şi in­­teresante în acelaş timp, prin e­­voluţiile modelelor. La această spectaculozitate contribue şi construcţia extrem de fragilă a mi­cro­modelelor (unele au numai 2 gr. greutate) şi sborul lor destul de îndelun­gat (record R.P.R. la micromo­­dele învelite cu microfilm: Aan­drei Budai, Aug. 1950, Tg. Mu­­reş, 5 min. 4,4 sec.; record R.P.R. la micromodele învelite cu forţă: Andrei Budai, Aug. 1950, Tg. Mureş, 3 min. , 5 sec.) Iată de ce credem că primul campionat de micromodele al R.P.R. la care vor participa coos­­tructori din Bucureşti, Câmp­ina, Cluj, Tg. Mureş, Sibiu, Arad, Ti­­mişoara şi Oraşul Stalin, va con­­stitui un succes al mişcării aero­­modeliste din ţara noastră. Concurenţi de valoare în campionatele de haltere ale R. P. R. Sâmbătă şi Duminică se des­­făşoară în Capitală, în sala Sin­dicatului Alimentar din B-dul Schitu Măgureanu nr. 8, cam­­pionatele de haltere ale R.P.R. Pentru prima dată în ţara noa­­stră, la un campionat de haltere vor participa halterofili din cen­tre noi (Sibiu, Petroşani, Cra­iova, Arad şi Lugoj). Printre hal­terofilii care participă la finan­ţele campionatului sunt elemente de valoare, care au obţinut res­zultate frumoase în prima etapă: Aii Huseiin, Focşa Ion (Con­­stanţa), Galambos (Petroşani), Porc­ăr­ea (Sinaia), Vălceanu (Craiova), Pavel Gospodinov şi Gh. Gospodinov (Galaţi), Cures­lea (Arad), Tudor Ion, Pécsi Zol­tán (Oraşul Stalin). Din Capitală, participă: Coso­mai, Bejan, Lefter, Popovich Doco­manov, Piticaru (Dinamo), Mă­­năilescu, Ştefan Gh. Ştefan, Gh. Apostol, Pier Eremia şi March Petre (Flacăra,Buletinul Oficial), Ienc­u Hi®, Gh. Sandman şi Neni Dumitrescu de la­­Spartac). In prima zi a concursului , vor desfăşura întâlnirile pentru categoriile uşoare (cea mai uşoa­­ra, semisuşoară şi uşoară), la­ Duminică restul categoriilo* (mijlocie, semigrea și grea). Pern­­tru toate categoriile participanții vor concura la stilurile clasice, împins, smuls și aruncat. Curse „contra erau o metro44 sau porțbri în bloc? Desigur, spectatorii care au asistat la finala Campionatului motociclist de viteză pe circuit al R.P.R., au văzut cu surprin­­dere că proba rezervată auto­­mobilelor nu s-a mai alergat în modul obișnuit (start comun), ci individual, fiecare maşină având de efectuat câte cinci ture. A fost aceasta o întrecere, sau numai o simplă demonstraţie ? Răspunsul este: a fost o adevă­­rată întrecere şi poate cu mult mai serioasă, decât dacă s'ar fi alergat cu porniri în bloc. Proba, aşa cum s'a alergat, poartă de­­numirea de probă „contra cro­nometru". Automobiliştii pleacă individual şi execută un număr de tururi în viteză maximă, care este cronometrată. Cine reali­zează cel mai bun timp este câştigătorul probei. De ce s-a alergat astfel? Moti­vul­­este că traseul a fost mult prea strâmt pentru o întrecere normală. Dacă un alergător por­neşte în fruntea concurenţilor (cazul pornirilor în bloc) el nu mai poate fi depăşit oricât de abil ar îi concurentul care î l ur­mează. Pentru acest motiv, s-a ajuns la soluţia alergării „contra cro­­nometru". Desigur, aceasta mic­şorează din spectaculozitatea a­­lergării, iar măestria pe care o au unii concurenţi în a depăşi în­ linie dreaptă sau pe viraje, nu mai poate fi scoasă în relief. Când problema traseului va fi rezolvată, adică atunci când se va amenaja un traseu special pentru astfel de concursuri, sis­temul alergărilor „contra cro­nometru" via trebui să fie rea locuit cu Cil al plecărilor ih bloc, -• .ț ■ ^ s§, .

Next