Sportul Popular, decembrie 1951 (Anul 6, nr. 1977-1987)

1951-12-04 / nr. 1977

ORGAN AL COMITETULUI PENTRU CULTURĂ FIZICĂ ŞI SPORT DE PE LÂNGĂ CONSILIUL DE MINIŞTRI ŞI AL CONFEDERAŢIEI GENERALE A MUNCII DIN R.P.R. ANUL I1 Nr. 17 ★ Marţi 4 Decembrie 1951 ★ 8 Pagini 5 lei S­EZONUL de iarnă se apropie. Peste puţin timp, massele de oameni ai muncii, care în timpul verii au fremătat pe stadioane ca spectatori la jocurile de fotbal sau la Întrecerile atletice, vor umple tribunele patinoarelor şi ale sălilor de sport, sau se vor înşira pe marginea pârtiilor şi a trambu­linelor de schi. Sezonul de iarnă trebue să gă­sească pregătire pentru o activi­tate sportivă susţinută toate Insta­laţiile, pârtiile, patinoarele şi să­lile de sport. Amenajarea lor este necesară căci de acest lucru depinde in cea mai mare măsură asigurarea condiţiilor necesare pentru desvoltarea sporturilor de iarnă. Bazele sportive de iarnă trebue să servească în cele mai bune condiţii numărului mare de sportivi care le vor folosi, ca o urmare a creşterii şi desvoltării generale a mişcării noastre de cultură fizică şi sport. De a­se­­menea, aspiranţii G.M.A. trebue să aibă posibilitatea de a folosi din plin bazele sportive de iarnă pen­tru a putea trece normele com­plexului. Trecerea normelor obli­gatorii de schi şi a celor la alegere de schi şi patinaj este o problemă de primă importanţă de care de­pinde în bună măsură asigurarea succesului complexului G.M.A. Bazele sportive de iarnă vor fi folosite şi de sportivii tuturor dis­ciplinelor sportive. Urmând prin­­cipiul pregătirii multilaterale, sportivii vor practica schiul şi patinajul ca sporturi ajutătoare menite să le asigure condiţia fizică necesară viitoarei activităţi. In sfârşit, asigurarea realizării per­formanţelor în sporturile de iarnă este strâns legată de felul In care sunt amenajate şi Întreţinute pârtiile şi patinoarele. In această direcţie trebue să urmăm exemplul luminos al spor­tului sovietic. In Uniunea Sovie­tică acţiunea de construire a pa­tinoarelor, pârtiilor şi trambuli­nelor de schi este dusă cu avânt deosebit. Un exemplu minunat in această privinţă este patinoarul de mare Înălţime construit la Alma Ata, precum şi trambulinele mo­bile de achi a căror construcţie face posibilă organizarea concursurilor in cele mai diferite reginai ale Tării Socialismului. In tara noastră avem o serie de exemple pozitive, care dovedesc grija pentru amenajarea bazelor de iarnă şi a sălilor de sport. Combi­natul sportiv de iarnă de la Poiana Stalin, patinoarul de noapte dela Miercurea Ciuc şi acela dela Oraşul Stalin, pa­tinoarele şi pârtiile de la Râmnicu- Vâlcea şi Buşteni, sălile de sport Fior­easca şi Dinamo din Capitală sunt dovezi ale importanţei care se acordă activităţii sportive din timpul iernii. Dar, în unele părţi, aceste laturi ale activităţii spor­tive sunt neglijate. Astfel, la Vatra Dornei pârtia de schi şi trambulina nu au fost încă ame­najate. Sala de sport a colectivu­lui Locomotiva P.T.T. Bssxireşti a fost transformată în birouri. Sfa­turile populare ale comunelor Predeal şi Sinaia nu depun efor­turi pentru a amenaja patinoare în localităţile respective, astfel că patinatorii şi hocheiştii sunt obli­gaţi să plece­ la lacurile de mare înălţime (Bâlea) pentru a se putea antrena. Faţă de această situaţie se im­pune ca o sarcină imediată pentru toate colectivele sportive deţină­toare de terenuri de toate felu­rile, săli de sport şi pârtii de schi, să pornească fără întârziere la amenajarea lor şi să facă în aşa fel încât sezonul de iarnă să se poată bucura de un succes cât mai mare. Terenurile de baschet, volei sau tenis, pot fi transformate destul de uşor In patinoare pentru hochei sau patinaj artistic, iar pe terenurile de fotbal şi pistele atle­tice se pot amenaja piste pentru patinajul de viteză. De amenaja­rea acestor patinoare depinde, In cea mai mare măsură, desvoltarea patinajului artistic şi de viteză In ţara noastră. Acestor sporturi trebue să li se asigure in primul rând condiţiile pentru a se des­­volta din punct de vedere canti­­tativ, căci numai in acest fel vom putea asigura şi realiza saltul ca­litativ in patinajul practicat la noi. Materialele pentru amenajarea patinoarelor (furtunuri, iazuri, lo­­peţi, mături pentru ghiaţă) trebue pregătite din timp in aşa fel Încât îngheţul să poată fi imediat folosit pentru primul strat de ghiaţă pe patinoar. Deasemeni, amenajarea unor trambuline miel de schi este o problemă din cele mai importante. O astfel de trambulină nu cere materiale prea multe, iar felul In care trebue construită este descris In articolul reprodus din ziarul „Sovietchi Sport” ,apărut in ziarul nostru No. 1969 .Munca pen­tru amenajarea pârtiilor de schi este mai uşoară și ea se poate face In timpul unei Duminici cu membrii colectivului. Pentru a asigura însă o bună întreţinere a pârtiilor de schi, sfaturile populare, comitetele raionale şi orăşeneşti C.F.S. trebue să acorde acestei probleme aten­ţia cuvenită şi să controleze în permanenţă felul în care sunt în­grijite pârtiile. De asigura­re a activităţii spor­tive în săli trebue să se ocupe dea­­semeni, in mod special, colectivele şi asociaţiile sportive. Sălile tre­­bue prevăzute cu tot materialul necesar pentru a putea fi folosite la practicarea cât mai multor sporturi. Este vorba de aparate de gimnastică, mese de tenis, coşuri de baschet şi plase de volei, ring de box etc. In sălile de sport tre­bue să se creeze condiţii igienice din cele mai bune, pentru că numai astfel practicarea sportului In sală nu va dăuna sănătăţii sportivilor. Amenajarea bazelor de iarnă şi a sălilor de sport pentru desvol­tarea activităţii sportive din ţara noastră trebue să fie o preocupare de seamă a comitetelor C. F. S., a sfaturilor populare, a comitete­lor de întreprindere, a colectivelor sportive, cât şi a tuturor sportivi­lor fruntaşi. Să asigurăm tineretului nostru posibilităţile de a practica spor­turile în timpul sezonului de iarnă! Să acordăm tot sprijinul desvoltării sporturilor de iarnă, prin amena­jarea cât mai multor baze spor­tive! Amenajarea bazelor sportive de iarnă ariiM................. • • • • • • • • • w — v.......................... Sub soarele Constituţiei Sta­liniste, popoarele Uniunii Sovietice şi-au făurit o viaţă luminoasă, li­beră şi fericită. Sub steagul lui Le­nin, sub conducerea marelui Stalin, oamenii sovietici păşesc cu încre­dere spre zorile minunate ale com­­unismului. Visurile cele mai îndrăs­neţe devin realitate în Ţara So­­ciatismului biruitor, acolo unde o­mul supune natura, unde ogoare ro­ditoare iau tocul deşerturilor, unde forţa nesfârşită a apelor este stăp­ânită de stăvilare ce pun în miş­care uriașele turbine ale hidrocen­tralelor. La cea de a 15-a aniversa­re a Conslituției Staliniste, gându­rile milioanelor­­de oameni sovietici se îndreaptă către marele Stalin, conducătorul lor iubit, geniul și călăuza întregii omeniri muncitoare. „Am simţit că întind mâna­­ tuturor tinerilor care luptă pentru pace" „Am aşteptat cu mult drag echipa care colectează darurile destinate ajutorării poporului coreean. Ar fi greu să vă explic câtă bucurie am simţit în clipa în care am întins tovarăşilor din echipa de colectare obiectele pe care le pregătisem împreună­­ cu părinţii mei, încă cu câteva­­ zile mai înainte. In clipa aceea­­ am simţit că întind mâna tutu­ror tinerilor care luptă cu atâta curaj şi dârzenie în Coreea, a-­­­părându-şi patria împotriva a­­­­gresiunii mârşave a canibali- i lor americani şi englezi”. Aşa a răspuns sportivul Eu­gen Pană, lucrător la Buletinul­­ Oficial, secţia zeţărie, tovarăşi­­i lor săi de muncă, Dumitru Ma-­­ rin şi Vasile Nuţescu, când l-au întrebat ce a dăruit pentru po­porul coreean. Vasile Nuţescu şi Dumitru Marin au aşteptat şi ei cu nerăbdare Duminica a­­ceasta, pentru a putea dărui alimente şi haine destinate a­jutorării eroicului popor co­reean a cărui luptă pentru li­bertate a trezit dragostea şi , admiraţia tuturor oamenilor cin­stiţi din lumea întreagă. Eugen Pană, Vasile Nuţescu­­ şi Dumitru Marin ştiu că viaţa­­ lor fericită, libertatea şi bună­­­­starea întregului nostru popor [ sunt strâns legate de lupta pen- I tru pace a tuturor popoarelor, I de lupta pe care o duce eroicul I popor coreean împotriva impe- I rialismului asupritor. De aceea, I ei au înţeles că ajutorarea po­­­­porului coreean este o datorie­­ pentru ei, ca şi pentru toţi ti- I nerii din ţara noastră care I muncesc şi luptă pentru bună- I stare şi pace.­­ Exemplul lui Vasile Nuţescu,­­ Eugen Pană şi Dumitru Marin, I ca şi al multor altor tineri, arată I că sportivii au înţeles să ia par- I te la marea acţiune care se des- I făşoară acum în ţara noastră­­ pentru ajutorarea poporului co- I reean. I Odată în plus tineretul ţârii I noastre a dovedit că este con-I ştient de rolul pe care îl are, I acela de a lupta cu toate forţele pentru apărarea păcii, de a sprijini pe toţi cei care duc lup­ta sfântă pentru libertate și pace. • In numărul de astăzi: • Campionatul de box dintre re­prezentativa asociaţiilor sportive sindicale, C.C.A. şi Dinamo (p­ag 3-a) Cl drese tinerele cadre ale mişcării noastre sportive (pag. 3-a) • După campionatul de şah al R. P. R. (pag. 4-a) • Perioada de tranziţie la atletis­m (II) (pag. 4-a) • Elemente în pregătirea Schiorului fondist (pag. 5-a) • Campionatul de șah al U.R.S.S. (pag. 7-a) • O frumoasă victorie a fotbalului nostru: Dinamo Orașul Stalin — Dinamo Sofia 3—1 (1—1) (pa­g. 8-a) • Miercuri la Sofia T.D.N.V. — Flamura Roșie Arad (pag. 8-a) Constituţia Stalinistă, far luminos al libertăţii şi democraţiei Constituţia Stalinistă, legea fun­damentală a statului sovietic, Îm­plineşte 15 ani de existenţă. Pen­tru popoarele Ţării Socialismului victorios, ca şi pentru toţi oamenii iubitori de pace şi libertate de pe întreg pământul, ziua de 5 De­cembrie, aniversarea celei mai de­mocratice constituţii din lume, este o măreaţă sărbătoare. Constituţia poporului sovietic poartă numele aceluia care a dus Ţara Socialismului din victorie In victorie, al geniului care a trasat măreţul drum care­ duce spre comu­nism, numele marelui Stalin. In Constituţia Stalinistă sunt înscrise drepturile sfinte ale omului sovie­tic, omul veacului nostru, omul viitorului Însorit al comunismului. In paginile Constituţiei Stal­in­iste stă scris că cetăţeanul U.R.S.S. are dreptul la muncă şi odihnă, la cultură, la fsig­urarea materială In caz de boală şi bătrâneţe. De aceste drepturi măreţe se bucură fiecare om sovietic. Există şi in ţările capitaliste diferite constituţii. Acestea sunt create Insă In folosul unei mino­rităţi a populaţiei, In interesele capitaliştilor şi moşierilor. Ele slujesc asupririi muncitorilor, ţi­­nându-i în bezna inculturii şi a lipsei de drepturi politice. Consti­tuţiile din ţările supuse capitalului vorbesc şi ele despre anumite drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, dar nicăieri nu stă scris despre fe­lul cum acestea ar putea fi puse in practică. In schimb, oamenii sovietici au posibilitatea de a se folosi pe larg de măreţele drepturi cuprinse in Constituţia Stalinistă, pentru slava patriei socialiste. Cu fiecare an creşte şi Înfloreşte Ţara Sovietelor, tot mai frumoasă este viaţa celor ce muncesc. In proectul Constituţiei U.R.S.S., tovarăşul Stalin a scris: „Acesta va fi un document, care va sta mărturie că tot ce s’a realizat in U.R.S.S., poate fi realizat şi In altă ţară“. Cuvintele marelui conducător s’au adeverit. După eliberarea de către Armata Sovie­tică, popoarele dintr’o serie în-« treagă de ţâri europene au sfărâ­mat cătuşele exploatării capitaliste şi au luat puterea în propriile lor mâini. Noile constituţii din ţările de democraţie populară s’au inspi­rat direct din marea Constituţie Stalinistă. Prin ele este Întărită în stat puterea clasei mnuncitoare, este garantat dreptul la muncă, odihnă şi cultură. „Munca eera factorul fundamental al vieţii eco­nomice şi datoria fiecărui cetăţean'',­­consfinţeşte Constituţia patriei noas­tre dragi, Republica Populară­ Română. In zilele acestea, când Încercă­rile neruşinate ale aţâţătorilor la război de a întinde pârjolul Ia lume sunt din ce in ce mai evidente, aniversarea măreţei Constituţii Sta­niste, farul luminos al liber­tăţii şi democraţiei, este un prilej de sărbătoare pentru toţi oamenii cinstiţi din întreaga lume, în lupte lor pentru dreptate și pace. * ------------ - ----------­MANIFESTAŢII SPORTIVE IN CINSTEA LUNII PRIETENIEI CEHOSIOVACO-SOVIETICE PRAGA, 3 (Agerpres). _ TASS transmite: In cinstea Lunii Prieteniei Ceho­­slovaco-Sovietice au avut loc în Întreaga republică numeroase com­petiţii sportive de massă. Cea mai importantă a fost ştafeta prieteniei şi păcii, la care au luat parte zeci de mii de sportivi şi sportive. Seria de manifestări sportive În­chinate Lunii Frioteniei Ceho­­slovaco-Sovietice se închide cu tur­neul internaţional de baschet pen­tru Cupa oraşului Fraga, la care participă echipele selecţionate fe­minine ale oraşelor Moscova, Praga, Varşovia, Sofia, Budapesta, Brno, şi reprezentativa F8GT (Franţa). Solemnitatea deschiderii contpe­tiţiei a avut loc Duminică In­salas „Sokolovna” din Praga, în pre­zenţa a peste 4.000 spectatori. Au fost de faţă Jan Sevcík, vice­preşedinte al Consiliului de mi­niştri al R. Cehoslovace, A. I. La­vrentiev, ambasadorul U.R.S.S. lai Praga, membri ai corpului diplo­matic şi alţii. Publicul spectator a salutat căl­duros pe tinerele sportive care participă la întreceri. In prima zi s-au Înregistrat urmă­toarele rezultate tehnice: Moscova-Sofia 71—16; Varșovia- FSGT 48—29 ; Budapesta-Brno 65—48. Jocurile pentru Cupa orașului Praga vor continua până la 5 Dec­­cembre.

Next