Sportul Popular, octombrie 1957 (Anul 12, nr. 3090-3107)

1957-10-01 / nr. 3090

f în disputa din acest “an pentru Vasul de argint", reprezentanţii­­noştri (pe JLawa şi CZ), outsider! mai puţin luaţi în seamă înaintea concursului — s-au impus categoric, chiar din prima zi. Faptul a făcut ca, apoi, cuvintele romîni şi Romînia să apară foarte des in discuţiile teh­nicienilor, cit şi în cele ale miilor de spectatori, aceste cuvinte fiind în­soţite de fiecare dată de aprecieri măgulitoare. Şi într-adevăr, motocicliştii noştri au înregistrat cea mai valoroasă­­comportare pe plan internaţional, în aceasta competiţie de mare amploa­re. De la locul 8 sau 10, ocupat în al­te ediţii, şi pînă la locul 2 (19.57) ieste desigur un salt care vorbeşte de la sine. Lucrul acesta a fost posibil datorită în special dîrzeniei, curaju­lui şi mai ales unei ambiţii rar în­­­tîlnite la alte formaţii. Ca să ilustrăm aceasta, vom reda de scurt cîteva aspecte. La plecarea­­în etapa a Vl-a, delegaţia noastră a trăit cele mai mari emoţii şi în­grijorări. M. Cernescu (medalia de bronz) a rupt către sfirşitul etapei a IV-a cadrul pe care l-a clipit in grabă în mod rudimentar la un fie­­­rar şi totuşi a continuat cursa. A­­­ceasta îl obliga să concureze cu mare­­prudenţă, ceea ce ii aducea mereu puncte penalizare.Esenţialul însă era să nu abandoneze. Şi a izbutit aceasta,­­datorită atit curajului (cadrul se putea fringe in orice clipă, provocind o căzătură gravă­ cit şi măiestriei de a­­se descurca în atari condiţiuni pe un traseu extrem de dificl). L. Szabó (medalia de bronz) suferind in ajun o răsturnare gravă, a terminat în a­­­cea zi cu mare greutate. Abia putea pune piciorul pe pămînt (un genun­chi i se umflase cu­ baniţa). A pornit totuşi in cursă. Trebuia făcut orice­­■efort, orice sacrificiu, pentru a ne păstra poziţia de mare cinste: locul doi. A concurat complet sleit din pri­cina durerilor dar a terminat cursa. In sfîrşit, Al. Lăzărescu (medalia de argint), cel mai valoros reprezen­tant al nostru, unul din alergătorii „matematici“, calculaţi, şi de un calm extraordinar, era şi el neliniş­­­tit. O roată izbită în ajun într-un bo­lovan era departe de­­a avea o for­mă rotundă. Cîteva ciocane, o repa­raţie foarte aproximativă, şi pe o maşină care-l zdruncina, rutinatul Lăzărescu a terminat cursa, penali­zat fiind în ultima etapă numai cu două puncte. Cînd arbitrul de sosire a lăsat steagul, marcînd sfîrşitul cursei, în delegaţia noastră s-a pro­dus o adevărată explozie de bucurie, de altfel pe deplin justificată. Rîndurle de mai sus­ fac de pri­sos orice alte comentarii asupra va­­lorii celor trei motoci­clişti şi exclud alte explicaţii de ordin terne sau tactic. Alături de ei, ‘Bánka Prod­osca (me­dalia de bronz), concurînd în proba pentru echipe de club, s-a ridicat la­­acelaşi nivel. Şi acuon, pe scurt, despre ceilalţi concurenţi români. JVL Pop, din echipa A, a abandonat în etapa a 111-a (a­­vea doar un punct penalizare) din pri­cina spargerii rulmentului palier. In ech­ipa B, lui Gh. Ioniţă, rupîndu-i-se lanţul, î s-a blocat roata şi­­a fost proiectat într-un, stilp. Nu a -mai -pu­­. - v tut relua cursa, motocicleta fiind deteriorată. N. Sădeanu, a fost ne­voit să iasă din cursă din cauza ui­nei fisuri la rotulă. La fel și C. Ra­­ttovici, fisură la antebraţ. Ambii au avut o comportare meritorie pînă în etapa a IV-a. 1. Popa, al cărui mo­tor cala, a abandonat in prima zi cînd, pe o porţiune de desiş şi aler­­gînd fără ochelari, a fost rănit la un ochi. Din ech­ipa de club, am pierdut în prima z­i doi componenţi: debutanţii Şt. Iancovici şi P. Gheorgh­iu. Lăsîn­­du se antrenaţi în iureşul altor con­curenţi versaţi, şi-au pierdut calmul, s-au­­pripit şi, fireşte, au suferit că­zături grave­­care i-au scos din cursă. H. Sitzler, debutant, a rezis­tat onorabil pină în etapa a V-a, cînd, descurajat în urma unor defec­ţiuni, a sosit după închiderea con­­tr­ol­ului. In încheiere, putem afirma că moto­­ciclismul romînesc a făcut un mare pas înainte, la care au contribuit e­­vident şi antrenorii Katzender, Spiriu şi Mavrodin. Pas care ne incintă, fi­reşte, dar care, de aci înainte, ne cere să ştim să păstrăm poziţia cuce­rită, să ne pregătim cît mai temeinic pentru a face în continuare alţi paşi de care (faptele au­­dovedit-o) suntem­ capabili. EMIL­­ENCEC Htote din Spindleriiv Mlyn Cum au dat motocicliştii noştri asaltul spre primele locuri... Iată la ce încercări deosebit de grele au fost supuşi concurenţii, nevoiţi deseori să împingă, pe lungi porţiuni, maşinile împotmolite pe drumea­guri noroioase. In clişeu, Heinz Maijer (R.F.G.) unul din cei 81 care au abandonat în prima etapă (PRESS FOTO HURKA — Praga). -­­a OCTOMBRIE — Ziua Forţelor Armate ale R. P. R.­­ . î. i.. . ... .. ... . .. .. ÎL 8 1 1 liF: tv • fi v & % (urmare fltoi pap-, 1) -! - •r *• r ■ !- = 1 De cîteva luni s-au înfiinţat clu­burile regionale C.S. Armata în rîn­­durile­ cărora sînt selecţionaţi cei mai talentaţi sportivi. Aici, Ii se o­­­feră militarilor ,,cu aptitudini spor-, tive condiţiuni optime pentru ridica-­ rea măiestriei sportive iar mulţi din­tre ei s-au şi afirmat în diversele­­campionate republicane. Astfel, C. S. ,Armata Marina Constanţa are o e­­chipă de handbal în cat. B a cam­pionatului naţional, o formaţie de­­baschet care s-a calificat în turneul­­final pentru promovarea în catego­ria A iar o serie de înotători şi ca­notori au participat alături de spor­tivii de la C.C.A. în numeroase com­petiţii. Clubul C.S. Armata Ploeşti se mîndreşte cu echipa de rugbi din ca­tegoria, A iar formaţia de fotbal C.S. Armata Tecuci se străduieşte să­­ promoveze în categoria B. Clubul din Oraşul Stalin a început să for­meze puternice secţii de atletism şi box iar nenumărate echipe militare sunt angrenate în campionatele raio­nale, orăşeneşti şi regionale. Alături de toţi militarii Forţelor noastre Armate, sportivii de la C.C.A. întîmpină ziua de 2 Octombrie cu deosebită însufleţire. Ei vor săr­bători 2 Octombrie susţinînd întîl­­niri prieteneşti în perioada dintre 1—6 octombrie cu diverse echipe sportive ale cluburilor militare din Sofia, Berlin şi Varşovia. Ziua de 2 Octombrie a devenit o sărbătoare tradiţională a întregului, popor, a destoinicilor militari ai For­ţelor Armate ale Republicii noastre, apărători vigilenţi ai cuceririlor re­voluţionare din ţara noastră. SPORTUL POPULAR iteg. 2-a Nr. 3090 EPILOG PROLOG la internaţionalele de tir de la Bucureşti... la „europenele“ de la Belgrad După 5 zile de d­ispute în poligo­nul Tunari, participanţii la cea de a IV-a ediţie a compremiatelor inter­naţionale de tir a­le R.P. Române au purtat ultimele discuţii prieteneşti în c­adrul unei mese comune la Athenée Palace, şi-au luat rămas bun cu a­­ceastă ocazie, pronunţînd­u-şi revede­­rea la internaţionalele din 1958. Iată cîteva frurturi din­­convorbirile surpr­inse de... indiscreţia gazetă­rească ■ — Ce v-a plăcut mai mult la aces­te campionate? — Învingătorii români — a răs­puns dl. Bonin, conduce toni! dele­gaţiei franceze. Pentru maica lor mă­iestrie, pentru calmul cu care reu­şesc să definitiveze performanţele conturate după primele jocuri. In a­­ceasta constă valoarea umui veritabil campion ! — Ce amintiri păstraţi de la aces­te întreceri? — Un poligon admirabil,­­o orga­nizare perfectă, răsplătite cum se cu­vine, de perform­anțe strălucite... A­ceasta a fost replica promptă a d-hii Horber, membru al conducerii U.I.T. — Ce au „cules“ trăgătorii chinezi din poligonul Tunari? — Am venit să învățăm­, am în­vățat și suntem­ bucuroşi că am­ ob­ţinut şi cîteva succese — a răspuns şeful delegaţiei R.P. Chineze, Cian Vi-han. La care noi ne-am permis să completăm: un debut strălucit! Şi discuţiile referitoare la organi­zarea întrecerilor (care — într-ade­văr — a fost, în general­, la înălţi­me­), la perfor­manţele şi la compor­tarea sportivilor romîni (care au dominat net aceasta ediţie a campio­­nateilor), au continuat încă multă vreme, armînînd cu cîteva ore o ana­liză mai amănunţită Dacă ar fi să ne rezumăm la o­­pania­­oaspeţilor, ar trebui să consi­derăm aceste campionate ca au suc­ces tota­l. Dar, noi care ne cunoaş­tem mai bine posibilităţile, nu ne putem declara atît de satisfăcuţi. In primul rind, întrecerile a­u aratat că echipele noastre de juniori şi de fe­mei — In ciuda victoriilor directe repurtate asupra reprezentativelor Iugoslaviei — nu au dat randamen­tul maxim Este evident că atît ju­niorii cît şi trăgătoare alfe nu sunt aco­modaţi cu probele de 3x20, iar echi­pele nu stat încă „sudat­e“, ci for­mează colective omogene care luptă pentru un scg«p «amuţi. După păre­rea noastră , cauzele care determină această situaţie — cu atît mai ne­­plăcu­t a­cum cînd ne găsim în a­­jumd europenelor“ de la Belgrad -­­sînt următoarele: Gadendab­id intern oficial nu a­­fost alcătuit în funcţie de cerinţele marilor întreceri­­.­internaţionale , lai care participăm. Ne referim în spe­cial la faptul că în campionatele na­ționale (august 1957)­ a fost progra­mată proba de 3x40, în locul celei de 3x20 existente la „europene“, ceea ce a determinat ca trăgătoarele noastre, urmărind — firesc — cu­cerirea titlului de campioana, să se pregătească în special pentru 3x40 și să neglijeze as­tfel proba de 3x20. Or, există o deosebire categorică în­tre pregătirea­ tactică şi­­psihică pen­tru aceste două probe care, la .. pri­ma impr£^ie,î par deosebite numai‘prin if­aiDtuil -ca­rima este dublă faţă de •ceal­altă. — Selecţia reprezentativelor pentru europene s-a făcut în mod defectuos. In­tîrziind­u-se pînă după inter­n­aţie­­,este definitivarea echipelor, s-a creat o stare jidficească de încordare, de luptă directă intre trăgătoare, numai în scopul cuceririi unui tec în „na­ţională“, care au ab­sorb­­it atenţia de la omogenizarea formaţiilor şi de la ridicarea nivelului lor mediu. Juniorii şi trăgătoarele nu au be­neficiat decît de două verificări in­ternaţionale, ceea ce este cu totul insuficient pentru redare­a şi matu­rizarea lor în vederea marilor into­­curi. Cu toate că ne aflăm în această situaţie dificilă, totuşi reprezentati­vele noastre care se deplasează în cursul săptămânii la Belgrad în ve­derea „europenelor“, pot obţine pri­n­­tr-un efort de voinţă, prin punerea în valoare a tuturor posibilităţilor lor individuale şi prin dichjărea a­­nimozi­taţi­lor existente între trăgă­toare, rezultate onorabile, la nivelul prestigiului internaţional al tirului­­românesc, la înălţimea rezultatelor din „europenele“ de la Bucureşti. RENATO ILIESCU HRISTACHE NAUM şi aşteptarea echipelor participante la „Cupa Bucureşti”. Vă prezentăm astăzi: sociul de polo din Iugoslavia !le-am apropiat la o săptămînă de turneul internaţional de polo pe apă dotat cu „Cupa Bucureşti”. Pe adresa C.C.F.S.-ului au sosit şi ultimele confirmări din partea echipelor par­ticipante şi arbitrilor, iar membrii comisiei de organizare sînt aproape de sfîrşitul lucrărilor menite să asi­gure competiţiei o bună desfăşurare. Pînă la sosirea lor în capitala ţării, am socotit util să înlesnim cititorilor n­oştri o vedere de ansamblu asupra Valorii la care a ajuns jocul de polo în ţările care îşi trimit reprezen­tanţi la „Cupa Bucureşti”. Aprecieri­lor noastre privind gradul de dez­voltare al jocului de polo în Ungaria şi Olanda, le vom adăuga astăzi al­tele noi, cu referire de astă dată la jocul de polo pe apă din Iugoslavia. In ierarhia valorilor mondiale, po­­lo-ului iugoslav i s-ar potrivi—de mi­nune—titlul de vice-campioană. El ar caracteriza cit se poate de bine echi­pa reprezentativă care a ţinut la toate competiţiile de amploare „trena” echi­pei Ungariei. Aşa s-a întîmplat în 1952 la Olimpiada de la Helsinki, tot aşa, doi ani mai tîrziu, la campio­natele europene ,de la Torino, la fel şi la ultimele Jocuri Olimpice desfă­şurate la Melbourne. O singură ex­cepţie a existat (parcă pentru a con­firma regula), cînd faptele s-au pe­trecut altfel. In anul 1953, la Ni­­mega (Olanda), cînd „Trofeo ‘Italia” se găsea la cea de a doua ediţie a sa, reprezentativa Iugoslaviei a tre­cut de toţi adversarii, instalîndu-se la sfîrşitul turneului în fruntea cla­samentului. Anul acesta era­ cît pe aci ca iugo­slavii să repete, la ei acasă, succesul de la Niraega. Dar în meciul decisiv ei n-au reuşit în faţa reprezentativei U.R.S.S. decît un rezultat egal (1-1). Datorită acestui rezultat locul X la cea de a IlI-a ediţie a „Trofeului Ita­lia” a revenit jucătorilor sovietici. Se poate vorbi de o şcoală iugo­slavă de polo. Spre deosebire de şcoala maghiară, orientată spre un joc ofensiv, bazat pe multă mobili­tate şi viteză în acţiuni, ei îi este caracteristic jocul poziţional, pru­dent, jucătorii diferitelor comparti­mente părăsindu-şi arareori atribu­ţiile specifice posturilor lor. Singu­rul punct comun care apropie cele două şcoli îl constituie tehnica indi­viduală, capitol în care jucătorii iu­goslavi şi cei maghiari sunt la fel de pricepuţi. G. NICOLAESCU Emil Voicu are toate motivele să zîmbească fericit obiectivului foto­grafic. Timpul cu care a acoperit sîmbătă distanţa de 100 m. Uber (1:00,2) îl arată bine pregătit pen­tru întîlnirea de la sfîrșitul acestei săptămîni cu tinerii înotători din R. D. Germană Finala campionatului republican de om. Şi în acest an, jocul nostru naţio­nal — oină — a făcut un pas se­rios pe­ calea dezvoltării sale din punct de vedere tactic şi tehnic. Acest lucru l-au dovedit competiţiile orga­nizate încă din primav.ru şi conti­nuate cu etapele campionatului R.P.R. întrecerile care au avut loc de cu­­rînd­­etapa de zonă­ la P. Vîlcea, Focşani, Dej şi Constanţa, au de­semnat formaţiile , care se vor în­­tîlni în etapa finală la Timişoara între 4 şi 6 octombrie. Echi­pele : Dinamo, Ştiinţa (Bucureşti), Locomotiva Sibiu,­­ Recolta Curcani, Energia Ploeşti, Recolta Osoaia, Re­colta Chiuleşti­­ ,şi Energia Timi­şoara vor trebui să demonstreze în cad­rul finalei, că cină merită un Loc de frunte în sportul nostru. Despre situaţia bazelor sportive din oraşul Timişoara Oraşul Timişoara, a cărui tradiţie sportivă este binecunoscută, şi-a pier­dut în ultimii ani prestigiul din carn­ea inexistenţii­­unor baze corespunză­toare (sală, bazin­ acoperit, stadion cu capacitate mare). Aceasta deşi s-au făcut promisiuni, proiecte şi une­ori au început chiar lucrări de ame­najări la diferite baze sportive. În 1956, de pildă, a început­ con­struirea unui bazin cu dimensiuni o­­limipice la Progresul. Spre sfîrşitul anului însă, sumele alocate au fost folosite în alte scopuri, construcţia a rămas neterminată iar înotătorii şi jucătorii de polo continuă să-şi li­miteze activitatea la bazinul „Flamura roşie", învechit şi cu dimensiuni mici. In momentul de faţă Comitetul Executiv­­al Sfatului Popular orăşe­nesc a pus la dispoziţia comitetului orăşenesc C.F-S. suma necesară a în­cheierii lucrărilor şi se aşteaptă ca T.R.C.L.T. să construiască bazinul Dar se va construi? Lucrările pentru amenajarea sta­dionului Tineretului au început în a­­nul 1953, dar — cu toate că serviciul de arhitectură al Sfatului Popular orăşenesc a fixat cîteva termene (ul­timul fiind 15 septemptvrie). — T.R.C.L.T. nu şi-a făcut datoria şi stadionul continuă să fie un... pro­iect. ‘ ■' De asemenea, la baza Energia E­­lectrocom­bin­at s-­a­­început încă de anul trecut construcţia a trei­­tere­nuri de tenis, unul de bischet şi u­­nul de volei. Ultimul termen de înche­iere a lucrărilor: 31 august 1957. T.R.C.L.T. nu şi-a făcut nici act da­toria. In sfîrşit, încă o...speranţă. S-a ho­­tărît alocarea din fondurile Pronos­port a sumei de 3.000000 necesara construirii unei hale sportive de ti­pul sălii Floreasca. In acelaşi timp, Comitetul Executiv al Sfatului Popu­lar regional a hot­ărit alocarea unei însemnate sume pentru construcţia ţi­nui stadion corespunzător în oraşul Timişoara. La acel­'c eforturi ar tre­­­bui să se­­adauge şi o atitudine nouă faţă de construcţiile sportive ale celor care conduc treburile la Trustul reg­­gional de construcţii Timişoara. AL.­CROSS corespondent regional

Next