Sportul Popular, iunie 1961 (Anul 16, nr. 3833-3848)

1961-06-01 / nr. 3833

Turneul de fotbal de la New York Deal a dominat majoritatea timpului. Dinamo a fost întrecută îu 2-0 de Concordia Montreal MONTREAL 31 (prin telefon de la trimisul nostru). Pe stadionul „Mol­­son“ din localitate, în faţa a 7000 de spectatori Dinamo Bucureşti a întîl­­nit marţi seara în nocturnă echipa Concordia Montreal. Victoria a reve­nit cu 2—0 (1—0) echipei locale, dar formaţia care a dominat şi a avut in cea mai mare parte din timp ini­ţiativa a fost Dinamo care a ratat cel puţin 10 ocazii de gol. Ner­vozitatea s-a accentuat mai ales după ce gazdele au deschis scorul în min. 26: Panait luctează şi Jorge înscrie de la 16 m printr-un şut slab. Uţu nu a fost suficient de atent: el a plonjat cu întîrziere şi deşi a atins mingea, aceasta s-a rostogolit în plasă. Ene II şi Vasile Alexandru au apoi posibilitatea să egaleze, dar primul trage de aproape în bară, iar cel de al doilea trimite mingea peste poarta goală de la 6 metri. Trebuie să remarc faptul că atît pînă la înscrierea golului cit şi după aceasta, gazdele nu au avut nici o ocazie clară in prima repriză. La reluare, dinamoviştii au din nou prilejul să înscrie car la aceeaşi fază înaintaşii greşesc de două ori şi ratează egalarea. In min. 51, în urma unei lovituri libere de la 18 metri Király urcă scorul la 2-0. Apoi V. Alexandru trage din nou peste poar­tă de aproape, iar în min. 60 trei di­­namovişti ratează consecutiv la o minge care se plimba prin faţa por­ţii. Peste trei minute Uţu se remarcă apărînd o lovitură de la 11 m exe­cutată de Ken Leak. Accidentat, Ivan trece din min. 64 pe extremă, locul său fiind ocupat de Dragomir. Ini­ţiativa continuă să fie de partea e­­chipei romîne, dar Sasu (de la 6 m trage afară pe lîngă poarta goală) şi Ene II nu fructifică ocaziile favora­bile. Lipsa de eficacitate a înaintării dinamoviste se datoreşte, fără îndo­ială, indisponibilităţilor survenite (Anghel şi Ţîrcovnicii accidentaţi, au rămas la New York, iar Eftimie şi Popa nu sunt încă apţi pentru joc), precum şi numeroaselor ratări copi­lăreşti. Intîlnirea, disputată pe un timp friguros, a fost condusă de ar­bitrul Peter Rhodes. Iată formaţia aliniată de Dinamo : Uţu — Ivan, Nunweiller III, Panait — Dragomir, Nunweiller IV — Varga, V. Alexan­dru, Frăţilă, Ene 11, Sasu. Următorul meci al dinamoviştilor are loc la 7 iunie la New York, cu Everton, la ora 21,30 (8 iunie ora Bucureşti 3,30).­­ In meciurile disputate pe stadio­nul „Polo Grounds“ din New York s-au înregistrat următoarele rezul­tate : New York Americans — Be­­şiktaş 1—0 (0—0) ; Karlsruhe — Kil­marnock 3—2 (0—1); RADU URZICEANU Scurt interviu cu antrenorul echipei de lupte a Uniunii Sovietice MOSCOVA (prin telefon de la co­respondentul nostru). Ore numărate au rămas pină cînd în oraşul japonez Yokohama se va da startul în cam­pionatele mondiale de lupte clasice şi libere. Sportivii care îşi vor disputa întîietatea timp de o săptămînă în cadrul acestei competiţii, în marea lor majoritate au sosit deja la locul întrecerii. In preajma plecării din Moscova a luptătorilor sovietici, ne-am adresat antrenorului principal al echipei de lupte a Uniunii Sovietice, Nikolai Miagcenkov, care a declarat printre altele : — Vom participa la campionatele mondiale din Japonia cu două echi­pe : una pentru competiţia de lupte clasice, şi alta pentru cea de lupte libere. Ambele formaţii vor fi alcă­tuite din câte opt luptători. Iată com­ponenţa lotului nostru: A Saiadov, O. Karavaev, M. Guduşauri, A. Ko­­ridze, I. Roots, V. Zenin, A. Tkacev şi I. Bogdan (lupte clasice) , A. Aliev, M. Sahov, V. Rubaşvili, V. Siniavski, M. Bekmurzov, G. Gobedjişvili, B. Gurevici şi A. Medvedi (lupte libere). Am avut de rezolvat o problemă grea atunci cînd am selecţionat lotul, deoarece la fiecare categorie dispu­neam de mai mulţi candidaţi de va­loare apropiată. Nădăjduiesc că în cele două echipe au fost aleşi cei mai in­formă sportivi, care vor reprezenta cu cinste culorile sportive ale U. R. S. S. — Pe care dintre adversari îi soco­tiţi cei mai puternici ? — Consider că principalii noştri ri­vali sunt luptătorii din Turcia, care posedă o mare forţă fizică şi o mă­iestrie înaltă. — Ce părere aveţi despre luptătorii rom­îni ? — Echipa de „clasice“ a Romîniei este destul de omogenă, ea dispune de sportivi buni şi are mari şanse de a ocupa un joc fruntaş. Cînd spun acest lucru am in vedere îndeosebi faptul că ea a învins recent selec­ţionata de lupte a R.S.S. Gruzine. — Sînt convins, a spus în încheiere antrenorul Miagcenkov — că apro­piatele campionate mondiale de lupte clasice şi libere de la Tokio vor fi foarte disputate, că lupta va fi foarte interesantă. ALEXANDR SIZONENKO Dinamo Berlin-Diaak­so Bucureşti 12-8 la box Intîlnirea amicală de box dintre Dinamo Bucureşti şi Dinamo Berlin, care a avut loc ieri seară pe ringul instalat in incinta stadionului Dinamo, a luat sfîrşit cu victoria pugiliştilor berlinezi: 12-8. Iată rezultatele teh­nice : L. Ambrus (Buc.) b.p. A. Ba­­biasch (Berlin) ; C. Toma (Buc.) m.n. P. Dregala (Berlin); Gr. Dumitrescu (Buc.) b. p. H. Hening (Berlin) ; S. Bîrsan (Buc.) m. n. H. Minchau (Berlin) ; G. Sattler (Berlin) b.k.o. II M. Dumitrescu (Buc.) ; F. Niclausch (Berlin) b. p. Gh. Ilie (Buc.) ; C. Stă­­nescu (Buc.) b.k.p. I R. Irmich (Ber­lin) ; L. Graf (Berlin) b. ab. III D. Gheorghiu (Buc.) ; B. Witkowscki (Berlin) b. p. P. Zaharia (Buc.); A. Kiepfer (Berlin) b.k.p. II N. Motoc (Buc.). • PERFORMANȚA strălucită realizată de către primul cosmonaut din lume, maiorul sovietic Iurii Gagarin, continuă să fie comentată cu mult interes în întreaga lume. Recent, comisia de a­­viație sportivă de pe lingă aeroclubul central „V. P. Cikalov“ al Uniunii So­vietice a omologat ca recorduri abso­lute ale U.R.S.S. : durata zborului navei satelit „Vostok­ — 193 minute, altitudi­nea maximă a zborului — 321 km şi ri­dicarea unei greutăţi maxime — 4725 kg., greutatea navei cosmice „Vostok“. • CU PRILEJUL meciului internaţio­nal de fotbal Austria—Anglia, desfăşu­rat sâmbăta trecută la Viena şi cîşti­gat de echipa gazdă cu 3-1, unul din­tre echipierii formaţiei învingătoare a avut motive suplimentare de satisfac­ţie. Acesta a fost căpitanul echipei Aus­triei, ing. Gerhard Hannappi, mijloca­şul lui Rapid Viena, care şi-a sărbătorit participarea la cel de al 88-lea meci intertări. • CITIND pe cunoscutul specialist sovietic in atletism I.. s. Homenkov, revista britanică „World Sports“ consi­deră că Piotr Boh­mikov poate cobori In acest an sub 13:29,o pe 5.000 m si 28:00,0 pe 10.000 m. Ceea ce ar însemna noi recorduri rfiond. .le ! • CONDUCĂTORII federaţiei britanice de fotbal sunt profund neliniştiţi de goana cluburilor italiene după cei mai buni jucători din Marea Britanie. Re­cent, federaţia engleză de special­itate a intervenit pe Ungă liga italiană de fotbal cu rugămintea ca jucătorii en­glezi care evoluează în cadrul unor cluburi italiene să aibă permisiunea de a participa măcar la meciurile echipei reprezentative a Angliei și, mai ales, la jocurile preliminare ale campiona­tului mondial. învingătorii intîlnirii de şah R. P. Romina- R. S. S. Gruzină vor fi cunoscuţi azi dimineaţă Dar mai întîi, o scurtă recapitu­lare. Marţi dimineaţa, o dată cu încheierea turului doi, echipa noastră a luat conducerea cu 2 puncte avans. Şahiştii rom­îni s-au compor-, tat peste aşteptări la jucarea în­treruptelor. Soos a cîştigat la Ghiorgadze, Gheorghiu la Djindji­­haşvili, Teodorescu la Kakabadze şi Perevoznic la Ceaikovskaia. Apă­­rîndu-se cu dîrzenie, Drimer a reuşit să facă remiză la mutarea 78 cu Şişov. Tabela de scor a indicat 5'/s—2‘/2 pentru echipa R.P.R. in turul doi. Mai puţin bine a jucat echipa noastră în turul trei. Introducerea lui Gh. Mititelu la masa a patra a coincis cu o înfrîngere rapidă, Ghiorgadze ciştigînd la mutarea 29. Pierdute au fost şi partidele lui Soos (la Ruslaev) şi Polihroniade (la Gaprindaşvili). În schimb, din nou comportări bune au avut cam­pionul nostru FI. Gheorghiu — în­vingător pentru a treia oară asupra lui Djindjihaşvili (acesta a cedat fără joc singura întreruptă a rundei) — ca şi şahista Margareta Pere­voznic, care a întrecut-o prin atac frumos pe Ceaikovskaia. La masa a doua, Ghiţescu a înregistrat prima victorie, întrecîndu-l pe Sişov prin­tr-un atac la rege . Jucînd cu negrele, Alexandra Nicolau a re­intrat cu o remiză la Togoridze, iar la prima masă — conform așteptă­rilor... — Ciocîltea a terminat egal cu Gurghenidze. Scorul turului trei 3 4—4. In aceeaşi notă de dîrzenie şi echi­libru de forţe a continuat intîlnirea dintre reprezentativele de şah ale R.P. Romîne şi R.S.S. Gruzine. Aseară, în ultimul tur, s-au înre­gistrat următoarele rezultate, în or­dinea terminării partidelor: Ciocotea — Gurghenidze 1/2—*/e, Ghiţescu — Ruslaev ‘/2—1/2, Ghiorgadze — Miti­­telu */2—1/2, Gheorghiu — Djindjihaş­­vili */2—1/2, Kakabadze — Perevoznic 1—0. Prin acest ultim rezultat, oas­peţii au redus handicapul la un sin­gur punct: 15—14 în favoarea echipei R.P.R. Azi, continuă ultimele trei par­tide întrerupte, după care vom cu­noaşte rezultatul final. Şişov deţine avantaj poziţional la Drimer, Ga­­prindaşvili are o calitate în plus la Nicolau, iar Teodorescu a rămas cu avantaj de un pion în finalul de dame şi turnuri cu Togoridze. Bd. V. Cunoscuta echipă franceză de rugbi Lourdes va juca în ţara noastră La invitaţia Federaţiei romîne de rugbi, cunoscuta echipă R. C. Lour­des, de mai multe ori campioană a Franţei, va întreprinde un turneu în ţara noastră. R. C. Lourdes, care cu­prinde numeroşi internaţionali, prin­tre care Rancon­­e, Manierata, Cran­­cée, Marquesuzaa — urmează să susțină în cadrul acestui turneu două întâlniri: la 11 și 13 iunie. Constantin Gradopolov face pronosticuri... Crea­torii școlii sovietice de box Constantin Grado­polov a făcut recent pronosticuri cu privire la campiona­tele europene de box. Renumitul an­trenor sovietic este de părere că la categoria muscă lupta pentru centu­ra de campion se va da între Dobre­­scu, Rutkin (Anglia) şi Stolnikov (U.R.S.S.). La cocoş, principalii pre­tendenţi la ti­u sunt, după Grado­polov, maghiarul Török, sovieticul Sivko, Rascher (R. F. Germană), Zamparini (Italia) şi Mitrovici (Iu­goslavia). La categoria pană, Zazu­­hin (U.R.S.S.) şi Paunovic (Iugo­slavia) au cele mai multe şanse pen­tru cucerirea titlului, în timp ce la semiuşoară Gradopolov „îl vede“ pe Kokoşkin (U.R.S.S.) sau Mc. Tag­gart (Anglia). Uşoară: Brandi (Ita­lia), Mihalic (R.P. R­omină), Dieter (R. D. Germană). Semimijlocie: Ta­­mulis (U.R.S.S.), Nemecek (R. S. Cehoslovacă). Mijlocie mică : Lagu­tin (U.R.S.S.), Fischer (Anglia). Po­lonezul Walasek nu are, după păre­rea specialistului sovietic, un „con­curent“ de aceeaşi valoare şi, în con­secinţă, nu poate pierde titlul la ca­tegoria mijlocie. Trei boxeri vor lupta cu şanse aproximativ egale pentru cucerirea centurei, la catego­ria semigrea: Saraudi (Italia), Ne­grea (Romînia) și Stankov (Bulga­ria). La categoria grea lupta va fi foarte echilibrată iar titlul de cam­pion european şi- vor disputa ger­manul Siegmund, Abramov (U.R.S.S.), Nemec (R. S. Cehoslovacă), Wolker (Anglia) și Stretenovic (Iugosla­via). Concursul internaţional de tir de la Moscova a luat sîîrşit MOSCOVA 30 (prin telefon). Concursul internaţional de tir a luat sîîrşit. In ultimele zile, mai ales în probele feminine, au fost obţinute rezultate excelente. Trăgătorii noştri nu au mai­ participat însă decît la proba de pistol calibru mare. Iată rezultatele: armă liberă cali­bru redus 60 focuri culcat senioare: 1. Nada Dozet (Iugoslavia) 583 p; 2. Izolde Tarman (R.D.G.) 586 p; 3. Tamara Lomova (U.R.S.S.) 586 p. Juniori: 1. Rneazov (U.R.S.S.) 592 p; 2. Lelski (U.R.S.S.) 586 p; 3. laroş (U.R.S.S.) 584 p. Pistol calibru mare: 1. Votinski (U.R.S.S.) 584 p; 2. Moha (R.S.C.) 582 p; 3. Lituşin (U.R.S.S..) 579 p... 9. Atana­­siu 573 p... 12. Jegiinski 562 p. Armă liberă calibru redus 3x39 focuri, senioare, poziţia culcat: E. Zaharcenko (U.R.S.S.) 297 p; pozi­ţia în genunchi: E. Zaharcenko 292 p; poziţia în picioare: 1. Lomova (U.R.S.S.) 278 p. Pe trei poziţii: 1. Lomova 863 p ; 2. Donshiaia (U.R.S.S.) 854 p; 3. Gruzdeva (U.R.S.S.) 851 p. La aceeaşi probă rezervată juniorilor, pe primul loc pe trei poziţii s-a clasat Lepkin (U.R.S.S.) cu 848 p. La armă liberă calibru mare locul I a fost ocupat de Itkis (U.R.S.S.) cu 1132 p. urmat de compatrioții săi Bogdanov și Ia­­koliuk cu 1125 și 1121 p. FOTBAL PE GLOB STANDARD CLUB LIEGE — NOUA CAMPIOANA A BELGIEI A luat sfîrşit campionatul de fot­bal al Belgiei, cu victoria echipei Standard din Liege, care a terminat pe primul loc cu un avans de patru puncte faţă de cea de a doua clasată, F.C. Liege. Iată rezultatele înregis­trate în ultima eta­pă — a 30-a : An­­derlecht — La Gantoise 1—2, Ver­­viers — St. Trond 1—3, F. C. Liege — Olimpique Charleroi 1 — 1, F. C Bruges — S. K- Lierse 4—1, Alost Daring 1—2, Antwerpen,— Standard 1—4,­­Waterschei — Beerschot 2—3, Union St. Gi­loise — Patro Eisden 4—0. Clasament : Standard Club Lie­ge — 45 p., F. C. Liege — 41 p., Am­­k­erlecht — 37 p., Beerschot şi Daring — cite 33 p., Waterschei — 32 p., St. Trond — 31 p., F.C. Gruges şi Antwerpen — cite 29 p., Alost, La Gantois­e şi Lierse — cîte 28 p. Charleroi — 26 p., Union — 23 p., Verviers 19 p. şi Patro Eiseden 18 p. Ultimele două clasate au retrogradat în categoria secundă. De remarcat că fosta campioană, S. K. Lierse, a ocu­pat locul 12 în clasamentul general. FINALA C.C.E. LA FOTBAL Aseară, la Berna, Benfica Lisabona a întrecut în finala G.C.E. la fotbal pe F. C. Barcelona cu 3—2 (2—1). 9 ÎN GRECIA a stîrnit o puternică indignare refuzul autorităţilor de a eli­bera vize de ieşire din ţara unui grup de 5 atleţi greci invitaţi să participe la concursul internaţional de atletism desfăşurat recent la Sofia. în legătură cu aceasta, ziarul ,,Avghi‘ a scris că hotărârea autorităţilor greceşti a pro­vocat nemulţumire în cercurile sportive din Grecia, care apreciază că în felul acesta se torpilează legăturile între sportivii greci şi cei din ţările socia­liste, se împiedică dezvoltarea sportu­lui in Grecia. • CONGRESUL Federaţiei internaţio­nale de hochei pe iarbă, desfăşurat re­cent la Madrid, a discutat printre al­tele problema organizării unui cam­pionat european.­­Discuţiile purtate n-au dat însă nici un rezultat, urmînd ca această chestiune să fie reluată la con­gresul ce va avea loc anul viitor. S-a stabilit însă ca în 1962 să se desfăşoare la Bombay un mare turneu interna­ţional de hochei pe iarbă cu partici­parea celor mai bune echipe din lume. 9 INTÎLNIREA internaţională dintre reprezentativele de fotbal ale R.P. Po­lone şi Uniunii Sovietice a putut fi urmărită pe ecranele televizoarelor din U.R.S.S. Aceasta a fost prima transmi­sie directă de peste hotare realizată de către televiziunea sovietică. A DOUA evenimente foarte comen­tate în lumea tenisului. In primul rind este vorba despre victoria obţinută de jucătoarea engleză Ann Hayden în fi­nala turneului de la Roland Garros (Franţa). Este primul mare succes al acestei sportive, care de cîţiva ani a fost prezentă în mai multe „mari fi­nale*­ la tenis de masă şi tenis de cîmp, fără să fi reuşit vreodată să cîştige... A doua ştire se referă tot la tenisul feminin. Cunoscuta jucătoare braziliană Maria Bueno nu va putea să-şi apere titlul de campioană neoficială a lumii la turneul de la Wimbledon, programat pentru sfîrşitul lunii viitoare. Maria Bueno suferă de icter şi s-a retras în timpul concursurilor de la Roland Gar­ros din finala de dublu femei, ciştigată apoi prin forfait de perechea Reitano- Schurman. • DUPĂ cum anunţă agenţia tele­grafică bulgară, biroul Uniunii de Cul­tură Fizică şi Sport din R.P. Bulgaria a hotărit să decerneze cosmonautului sovietic linii Gagarin titlul de maestru emerit al sportului din R.P. Bulgaria. Această hotărîre a fost luată cu prile­jul vizitei recente a lui Iurij Gagarin în R.P. Bulgaria. • UN COLECTIV de specialişti lai atletism din Anglia a scris o carte despre Herb Elliot şi atletismul mon­dial. Autorii cărţii au criticat vehement unele aspecte din activitatea atleţilor americani, dar aceste critici nu au vă­zut lumina tiparului, editura engleză refuzînd să le publice. 9 CU TOATE că sezonul sportiv de vară este de-abia la începutul lui, în R.P. Polonă, precum şi in alte ţări, se fac deja pregătiri pentru campio­natele mondiale de... schi, programate in februarie anul viitor în staţiunea po­loneză de sporturi de iarnă Zakopane. Pină la 25 mai, pe adresa Comitetului de organizare a campionatelor au sosit cereri de înscriere din partea federa­ţiilor de specialitate din Uniunea So­vietică, Suedia, Statei© Unite şi Marea Britanie. Reprezentanţi ai organizaţiilor sportive din Suedia şi Norvegia au vi­zitat de-acum instalaţiile şi pîrtiile de la Zakopane unde urmează să se des­făşoare întrecerile. 9 FEDERAŢIA franceză de tenis a­­doptă teza turneelor „deschise“ ! La ultima sa reuniune, forul francez de specialitate a decis ca la viitorul con­gres al Federaţiei internaţionale de te­nis (12 iulie, la Stockholm) să voteze pentru asemenea turnee. După cum se ştie, curentul în favoarea organizării de turnee la care să fie admişi atît tenismani amatori cit şi profesionişti a căpătat în ultima vreme tot mai mulţi adepţi. Se preconizează pentru anul 1962 patru asemenea turnee „des­chise“ : Roland Garros, Wimbledon, Forest Hills şi campionatele Austra­liei. Pentru ca acest proiect să devi­nă realitate este nevoie însă de o ho­tărîre a Federaţiei internaţionale, care să obţină o majoritate de două treimi la congres. Deocamdată, împotriva unei asemenea hotărîri s-a pronunţat doar federaţia Australiei, dar influenţa a­­cesteia poate fi decisivă. • LA SFÎRŞITUL lunii mai a sosit în R.D. Vietnam un grup de 49 de sportivi laoţieni, care vor susţine în­tîlniri prieteneşti cu sportivii vietna­mezi. Grupul este alcătuit dintr-o e­­chipă de fotbal, o formaţie masculină de volei şi cîte o echipă masculină şi feminină de baschet­­e ULTIMELE veşti de la „tîrgul“ fotbaliştilor professionişti occidentali. Internaţionalul englez Jimmy Greaves a anunţat că nu va mai trece de la Chelsea la Milan. In schimb, cealaltă echipă milaneză, Internazionale, a perfectat deja contractul cu F.C. Bar­celona pentru transferul cunoscutului atacant spaniol L. Suarez. Licitaţia continuă... Redacția si administrația: Bucurați, str. VIce Conta v. 16, telefon 11,103­5, interurban 72, nrs 1~2 Intr­eprindere* Bolij­rafka Nf,Ja­stik Jk agamat 23-25.

Next