Sportul Popular, august 1961 (Anul 16, nr. 3868-3885)

1961-08-01 / nr. 3868

Scurt istoric roburile ne-au condus, nu de mult, din nou pe meleagurile mănoase ale Olteniei — „la cazacii dă pă fii“, aşa cum sunt po­recliţi în glumă cei de prin părţile respective. După un drum puţin obo- I sitor, de la Craiova la Calafat, iată- i ne la ţintă: comuna POIANA MARE. De fa­pt, un orăşel în toată regula, deoarece această comună si­tuată pe „naţionala“ Calafat-Bechet la 80 km de Craiova şi la 12 de cotul Dunării, numără peste 13.000 de suflete. „Mult popor , ne spune pe drum un colectivist. S-a înmulţit în ultimii ani. E a treia comună din ţară ca mărime“. In faţa căminului cultural­, o con­strucţie maiestuoasă (dotat cu bi­bliotecă cu peste 9600 de volume, sală de cinema cu peste 700 locuri) l-am găsit pe secretarul comitetului de partid comunal, tov. Ion Dobre. Sătenii îl iubesc tare mult. Toţi îi spun „nea“ Oncică. El este iubit nu numai pentru că este un comu­nist priceput la toate, ci şi pentru că Întotdeauna acolo unde-i greul este şi el prezent. De la nea Oncică am h­at cu­noştinţă — el este o adevărată... „statistică* — de ce ne interesa în legătură cu viaţa ţărănimii poienene. Tov. Dobre ne-a fost un ajutor de nădejde în cunoaşterea realităţilor de azi, ale acestei întinse camtone. Din vorbă în vorbă, am ajuns bineînţeles, şi la sport — aceasta era problema care se interesa in spect). Am vrut să cunoaştem cîteva aspecte din trecut, pentru a putea şi apreciem şi mai mult realizările de azi din activitatea sportivă a co­munei. — Sport în trecut ? Şi, tov. Dobre scoase un oftat. Nici nu se putea vorbi de aşa ceva. Ţărănimea munci­toare stătea încovoiată d lin zori şi pînă seara pe moşiile bogătanilor, la cheremul marilor moşieri de teapa lui Grigoriu sau Măgereanu. înfo­metaţi şi secătuiţi de vlagă, le mai ardea ţăranilor de sport ?... In biblioteca căminului aveam să găsim apoi unele documen­te grăitoare în legătură cu via­ţa din trecut a ţărănimii sărace de pe aceste locuri. Cităm cîteva din de: Ministerul Justiţiei nr. 7499, 12 martie 1907 — Registratura. TELE­GRAMA, urgenţă, Ministrul Justiţiei Bucureşti. „Se semnalează agitaţiuni în comu­nele limitrofe: Moţăţei, Băileşti, Ca­lafat. In acest moment s-au trans­portat în localităţi doi procurori cu forţa armată pentru stabilirea li­­niştei. Rog interveniţi La Ministerul de Război pentru a ne pune la dispo­­ziţia noastră forţe armate îndestu­lătoare. Procuror general ss. indesci­frabil . Rezoluţie: Văzut I. Manu, 1907. Martie“. SCRISOARE ANONIMA: FRAŢILOR! „...Ciocoii ne-au mîncat timp de 40 de ani, de cînd a venit Carol I. A venit timpul să-i mîncăm şi noi fripţi. Toată averea lor e făcuta din sudo­rile noastre şi a micilor copii ce mor înecaţi de praf la­c...maşinei... Nu mai staţi, căci timpul e scurt! Tra­geţi clopotele bisericilor, sunaţi din goarnă, ca toţii ce sufăr şi voiesc libertate să vină sub steag, pentru o nouă independenţă !... Religia, cre­dinţa, nu vă va mîntui. Prin orice mijloace cereţi pămînt, pămînt şi iar pămînt !... Deviza să fie: pămînt, îmbunătăţirea soartei ţărăneşti". Şi iată răspunsul orînduirii bur­­ghezo-moşiereşti : Telegramă. Pre­zentată l­a Craiova. Ministerului Ju­stiţiei, Bucureşti. „Astăzi 23 septem­brie 1907 orele 6 dimineaţa. Proce­sul răscoalei ţăranilor din corn. Ho­rezu, Poenari, Greceşti, început­uri înaintea Curţii cu Juraţi Doljiu, luat sfîrşit prin condamnarea a opt acu­zaţi, din care trei la cite zece ani muncă silnică,­­patru La cite cinci ani muncă silnică şi un minor la şapte ani închisoare. Procuror general, N. Geblescu. Nr. 3111. Rezoluţie : Văzut, T. Stelian“. Crunt s-a răzbunat burghezo-mo­­şierimea pe ţăranii răsculaţi. Peste 10.000 de morţi, mii de răniţi, mii de ţărani condamnaţi la muncă sil­nică pe viaţă sau pe alte termene, sate întregi pustiite. Cum trebuia să acţioneze justiţia de clasă a orînduirii de atunci, reie­se din telegrama adresată de Minis­terul Justiţiei primului procuror din Galaţi: „Comandamentul Corpului III are ordine pentru represiuni severe — luaţi înţelegere cu D-sa şi ur­maţi aceleaşi instrucţiuni“. In acest ■spirit a acţionat justiţia ,liberală d­in timpul răscoalei din 1907, ca şi în alte împrejurări de altfel. Anii tre­ceau şi viaţa ţărănimii nu se schim­ba de Ioc. Foame şi sărăcie. Pînă ce s-au dus pe apa sîmbetei boierii, toată lupta se dădea pentru o bu­cată de mămăligă. Sport ?... .•■„Az,­ sportul în comună se desfă­şoară în concordanţă cu vremurile noastre, noi, cu realizările în comu­nă. Ce avem noi — după Eliberare — în sat am să-ţi spun pe scurt. Şi tov. Dobre mi-a înşiruit domol saltul uriaş făptuit în viaţa ţără­nimii din POIANA­­MARE. Am notat puţin. 3 mari G.A.C. , 7000 de hectare arabile, 9 camioane, sute de atelaje, sute de capete de vită, m­ii de capete de porcine, G.A.C.-urile au biblioteci, iar fondul de bază a ajuns la 1­ 800.000 lei. Comuna este electri­­ficată d in curind se vor instala şi tuburi de neon), are teatru de vară. ■Mai are un spital cu 40 locuri, 2 dispensare, personal sanitar, 4 doc­tori, un S.M.T., 5 şcoli plus un liceu, un sanatoriu cu 800 locuri... Sportul a cunoscut şi el o dez­voltare corespunzătoare, dezvoltare de care se îngrijeşte zi de zi cu a­­tenţie partidul no­stru. Dar despre sport, despre această nouă preocu­pare a ţărănimii noastre muncitoare să prezentăm mai bine aspecte din cadrul grandioasei „duminici cultu­ral-sportive* — faza intercomunală a Concursului cultural sportiv al tineretului, organizată pe plan local la Pr­iana Mare. PARADA Pe terenul de fotbal, împrejmuit special „în cinstea duminicii cultu­ral-sportive“ stau aşezaţi pe iarbă sau în tribune de lemn peste 5000 de ţărani colectivişti, muncitori, func­ţionari, elevi din comună şi de prin satele apropiate. Un sunet de trom­petă, o comandă scurtă şi apoi, începe defilarea... Dinspre tăpşanul tîrgului, pe poar­ta mare a stadionului, în sunetele fanfarei locale (de peste 20 persoa­ne) îşi fac apariţia în rînduri com­pacte, perfect aliniate, echipele cultu­rale de dansuri şi jocuri populare, sportivii din comună Şi satele din împrejurimi, sportivi, clubului Cra­iova, musafiri — în acea zi de vară — ai localnicilor. Iată un grup de luptători, merg în pas uşor, dar cu o ţinută ce in­spiră vigoare, forţă. Vin apoi re­prezentanţi ai comunelor Desa, Ciu­­perceni, Tunarii Vechi şi noi, elevii de la şcoala agricolă din comună, în frumoase costume naţionale, echi­pele de fotbal, numeroşi pionieri, bi­­ciclişti. Din nou o comandă scurtă, o întoarcere pe loc la dreapta şi res­ponsabilul coloanei prezintă raportul preşedintelui Consiliului U.C.F.S. Ca­lafat: „Tinerii din comuna Poiana Mare şi satele din împrejurimi sunt gata pentru întreceri... raportează... începe „duminici cun­urai-sportiva!” Norii care toată dimineaţa ne în­soţiseră pe drum, ameninţindu-ne cu ploaia, s-au împrăştiat ca prin far­mec. Străjer credincios răntine insă bătrinul paltin de lingă ghizdul fin­­thii­ cu cumpănă, din apropierea sta­dionului care, din cind in cind, ne mai ocrotea de arşiţa dogoritoare a soarelui. Au început întrecerile cultu­ral-sportive ! Pe salteaua din mijlocul terenului luptătorii de la Clubul spor­tiv Craiova fac demonstrata de lupte, explic­ind spectatorilor din tainele luptelor clasice şi libere. „Nea “ Ma­rin, colectivist fruntaş de la G.A.C. „Vasile Remită“ se amuză, dind me­reu ghionţi unui vecin de bancă: „Ii vezi, bre ? Parcă-s tauri. Cum se-mpung. Da’ ai noştri ii bat ! Demonstraţia dintre luptătorii M. Martinescu ,si Marin Bădiţă, ambii de la C.S. Craiova, a entuziasmat publicul. La un moment dat şi soa­rele se pitise parcă, de frică, după un firicel de nor... inspăimintat de curajul lui Bădiţă care, avind o greu­tate mai mică, încerca să înfrunte pe Martinescu, un Prima Camera al Craiovei. Lupta a fost dramatică, epuizantă, dar rezultatul nedecis. Au cîştigat însă spectatorii care au în­drăgit un nou sport, luptele. Spor­tul celor puternici. Luptele cu care Gruia lui Novac dădea — aşa cum „Multă graţie in mişcări e dovedit Venera Preduţ in exerciţiile ei" — spunea o tinără colectivistă. Intr­­adevăr aşa a fost. Exerciţiile ei au fermecat pe spectatori, spun legendele - multă bătaie de cap turcilor. Au urmat întreceri de gimnastică, demonstrante fiind spor­tivele Marianna Diou, Venera Preduţ şi Crişanti Dinu, tot de la Ciutul sportiv Craiova. „Ai mai tare om din lume“ Au început şi demonstraţiile de haltere. Sportivii din Craiova, mai întâi, au explicat spectatorilor tehnica ridicării halterelor, apoi s-au pornit la întrecere. Radu Pitei a ridicat prin împins 70 kg, Dorel Dinu prin smuls 80 kg. Se adaugă o nouă greutate şi sportivul craiovean ridică halterele, care au acum o greutate de aproape 90 kg. Spectatorii aplaudă entuzias­maţi. Stilul lui de a ridica, precizia cu care împingea deasupra capului bara cu discuri mari de fier a im­presionat­­ rîndul lui Vasile Bectecaş. Va ridica oare mai mult decit tovarăşii­ său ? se întrebau spectatorii. Becte­­caş a mai adăugat o greutate, s-­a proptit solid pe pămînt, s-a aplecat, a prins bara halterei, o scurtă fari­­dare, un strigat şi haltera stat c­a în mîini ridicată deasupra capului. Se aplaudă frenetic. Ciţiva tineri strigaţi satisfăcuţi de spectacol: bine, binee, încă o dată (?!). Halterele m­e, nu au fost lăsate să se odihnească cum trebuie şi au şi fost luate la „întrebări“ de către „greul* Marin Martinescu. A mai adăugat în părţi greutăţi, apa a prins să le ridice consecutiv dea­supra capului — spre a mulţumi pu­blicul. In miinile lui halterele pare erau nişte jucării. Spectatorii au ră­mas înmărmuriţi. Lingă „masa au­­putut — fără să vrem — prinde doar atit: — „Ileano ! Nu văzuşi pe Prică al meu. Fuse cu bărbată-tu !“ — „Fii, leleo, ştiu“ — i se adresă cealaltă mai tinără şi mai aprinsă in priviri. Şi continuă: „Or fi la fot­­balu ăla, bată-i vina. Le-a luat min­ţile bărbaţilor!“ Am ajuns din nou la stadion. Pro­babil că cei doi „împricinaţi“ erau şi ei printre miile de spectatori. Am aflat apoi că urma să se întreacă „oficial“ 6 echipe: Dunărea—Calafat cu Luceafărul Ghididiu (campioană raională, formată numai din tirani colectivişti), Înfrăţirea — Poiana Mare cu Recolta — Seaca şi Tunarii Vechi cu Dese. N-am stat muit pe teren deoarece soarele era prea dogoritor. Dar am put constata că fotbalul ca şi in Bucureşti, Craiova, Paşcani sau un alt colţ de ţară, şi la Poiana Mare a prins rădăcini adinei, îţi are su­porterii lui, care, în timpul desfăşu­rării meciului o ţin numai intr-o „ceartă", iar la terminare părăsesc terenul braţ la braţ, comentind o fază sau alta, birfind pe arbitru, sau lău­­dind pe unii jucători. Am plecat după un timp înapoi la Teatrul de estradă, pentru a urmări în continuare spectacolul cultural cind, deodată, am auzit o... explozie: pool! pool! Alarcos era cel de al doi­lea punct cel din Poiana ! Satisfacţia era de acum completă. O DUM­INICĂ CULTURAL -SPORTIVĂ „Duminica cultu­ral-sportivă“ d■­­ comuna Poiana Mare, la care au participat apro­­ape şapte mii de spectatori (peste cinci mii la mir eccrite sportive şi aproape două mii la cele culturale) a foest u­a dintre cele mai reuşite serbări organiza­t pe meleagurile Olteniei, Din sprijin deosebit la buna org­­anizare a acestei minunate iarbă­tori cultural-sportivi . I-a dat comitetul raional P.M.R. Calafat, prin inst­ructorul său tov. Traien Duca. De asemenea, pentru masiva mobilizare a sătenilor în cadrul desfăşurări­i respectivei „du­minici ch­itural-sportive” merită s­­licitări Comitetul comuna! de partid (secretar Io­ „bre) Comitetul comunal U.T.M. (secretar Nicola Ghinea, locţiitor Horia Minen). Trebuie, de asemenea, de sub­ii­at sprijinul acor-d­ată“ a prezidiului, s-a auzit deo­dată un glas de bariton: „bre, da Gozav e ăt«. E âî mai tare din ne"! A urmat fireşte Invitaţia către ti­neri şi vîrstnici de a trece la halte­re. Aceştia nu s-au simţit stinghe­riţi şi nici n-au aşteptat să fie mic, rugaţi. Dar halterele nu-s ca sacii plini cu porumb sau boabe de grîu, pe care-i aruncă pe spate şi urvă cu ei în pas domol spre coşul mo Aceasta au văzut-o pe concret cei care s-au întrecut la haltere. Cel mai tare din comună a fost Cornel Rămoiu, de meserie electri­cian. Avînd cîteva cunoştinţe din sportul halterelor, nu i-a fost greu să-i bată pe ceilalţi, care totuşi ră­măseseră îmbufnaţi din cauza „in­succesului“ de moment. Fotbalul, bată­­ vina! Plecaserăm de la teatrul de estra­dă, construit în anii luminoşi ai re­gimului nostru, în grădina Sfatului, înspre stadion. Era ora înaintată. A­­proape de unu. Trebuiau să înceapă întrecerile de fotbal. In drum spre terenul de fotbal ne-am oprit la cooperativă, unde am­ tras cite o halbă de bere pe neră­suflate (era bună şi rece, pentru că şi gheaţă se găseşte din belşug la gospodăriile colective din comună). La ieşire, in faţa cooperativei, două femei discutau foarte aprins. Am «uat de Comitetul raional U.T.­. Calafat (prim-se­­cretar Marin Virtosu), care s-a ocupat îndeaproape, şi din timp, de toate problemele legate de reuşita serbării cultural-sportive, fază intercomunală a Con­cursului cu­ltu­ral-sportiv al tineretului. Gazde primi­toare au fost cele trei Gospodării agricole colective, mai ales G.A.C. „Viaţă Nouă“ (preşedinte tov. Tra­ian Dobre), care au primit oaspeţii sosiţi îi comună (sportivii şi invitaţii), după frumoasele dafini olte­neşti. Această acţiune iniţiată de asociaţiile sportive din comuna Poiana Mare este de dorit să fie extinsă şi în celelalte comune din regiunea Oltenia. Se va obţine astfel o mai mare participare a tineretului sătesc pe terenurile de sport, activitatea sportivă de mase se va întări şi dezvolta mai mult. V­iaţă nouă liberă şi cu belşug s-a aşternut în satele pa­triei. Au dispărut pentru totdeauna exploatatorii, în Poiana Mare, ca şi în imensitatea comunelor şi sate­lor patriei noastre, ţărănimea munceşte înfrăţită, pe ogoa­rele înfrăţite, obţinînd succese deosebite pe drumul belşu­gului şi bunăstării materiale. Bicicletele sau motocicletele (în comună sunt foarte multe „Manet­uri“) sunt materiale sportive care îşi fac tot mai mult loc în viaţa tineretului. Copiii nu se mai zgîiesc la ele ca altădată. Noul este trainic, viabil. Noul în viaţa ţărănimii noastre muncitoare este şi sportul, altădată cu totul inaccesibil nu numai ţărănimii. Pentru industria noastră socialistă, pentru agricultura noastră mare, înfrăţită, pentru toate bucuriile vieţii pe care ni le dăruieşte zi de zi partidul merită să trăieşti şi să munceşti ! Să munceşti şi să pui umă­rul cu nădejde pentru ca noul să crească, să-l faci şi mai pu­ternic ! Iar sportul, acest dătător de viaţă, de forţă şi frumuseţe, să-l luăm cu toţii de mînă şi să alergăm în rouă dimineţii, în bătaia vîntului, strigînd şi rîzînd către soare : „Iţi mulţumim Partid, iubit părinte ! Iţi mulţumim pentru tot ce ai făcut şi faci pentru întregul nostru popor, pentru grădina noastră mereu tot mai înfloritoare — Republica Populară Romina !“. Pag­iet­ă redactată de V. GRĂDINARUI Fotografii: P. Rognoşan Jocurile populare romineşti s-au bucurat de o înaltă preţuire din partea spectatorilor. In fotografia noastră un aspect din timpul unui dans desfăşurat pe scena teatrului de vară. A început parada! Sportivii de la Clubul sportiv Craiova, împreună­­ defilează prin faţa celor peste 5000 de Fotbalul n-a lipsit nici el din program. Iată-l din fotografie pe portarul echipei Ghidioni, oprind un atac al jucătorilor de la Dunărea Calafat.­­ Tinerele fete de la şcoala zooteh­­nică din comună prezintă pe o splen­didă melodie, „dansul marinăresc“. Execuţia fără cusur a stirnit aplauze furtunoase din partea publicului, reprezentanţii echipelor cultural-sportive din Poiana Mare şi împrejurimi,­pectatori, veniţi să asiste la întreceri. ţa, publicul şi-a ocupat locul in tribună pentru a asista la întrecerile sportive. Cind e fotbal, mai ales, să dai cu... tunul şi nu găseşti un loc liber. Iată cea mai sigură şi mai comodă tribună. Puştii s-au acomodat cu situaţia: nu-i loc in tribuna „oficială", este loc însă in bătrinul stejar. Priveşti de la­ înălţime şi nu te bate nici soarele. Adă-mi o barcă, să-mi plimb iubirea... Cîntau fetele școlii profesionale agricole din Poiana Mare în timpul dansului marinăresc pe care îl pre­zentau pe scena Teatrului de vară. Viitoarele zootehniciene, încă eleve de școală, dar sportive încercate, prezentau în cadrul concursului cul­tural dansul lor preferat. In bluze albe, cu gulere albastre, cu bonete şi pantaloni albi de bufet, păreau adevăraţi marinari. Simbolizînd prin mişcări coregrafice cu braţele munca pe vas, ridicarea pî­nzelor, legarea fringhiilor, trasul la parîmă şi în­soţind dansul lor coregrafic cu cîntec, au reuşit să smulgă aplauze furtunoase. Prin cîntul şi focul lor împrăştiau parcă parfumul mării, freamătul aripilor pescăruşilor, tu­multul valurilor, imensitatea aceea a mării... Imensitatea care te pre­dispune la meditaţie, către poezie şi dragoste. Pe o bancă între Casta­nii umbroşi şi răcoroşi la adăpost de soare, am privit dansul, am as­cultat cîntul, care ni se furişa ho­ţeşte in inimi­...„Adă-mi o hârcă, să-mi plimb iubirea Să zbor cu ea din val în va! Să prind iubirea Şi fericirea C-aşa e viaţa de marinar“! Tanţa Funicioiu a recitat apoi poe­zia „Partidului“ de M. Beniuc. E­­chipa de dansuri a căminului Tunarii Noi a prezentat o suită de jocuri populare româneşti, care, pe bună dreptate, prin vigoarea şi verva cu care au fost jucate, au stirnit a­­plauze binemeritate. Peste drum de stat şi de Teatrul de vară, colectivistul Sîrbu Coste­a (Constantin) petrecea de zor. Avea omul şi de ce. Era socru mare! Din cînd în cînd, profitînd parcă de in­­termezzo-ul programului cultural, trompetele muzicanţilor care ţineau isonul ţambalului se suprapuneau peste c­întecele fetelor. Frînturi dintr­­un cîntec cunoscut pătrundea pînă la urechile noastre: „Și-au plecat oltencile Să secere grinele... I-La i-­a, i-I-a-î la !“ Sigur pe el, electricianul Rămoiu a ridicat haltera, sus, deasupra capului, consătenii il privesc cu admiraţie. O piramidă destul de dificilă. Dar tinerii sportivi, elevi din Po­iana Mare, stăpini pe ei, au executat toate piramidele cu multă siguranță. Un moment pasionant din întrecerile de lupte.

Next