Sportul Popular, septembrie 1961 (Anul 16, nr. 3886-3902)

1961-09-02 / nr. 3886

Um eveniment important în sportul şcolar: Finalele campionatelor republicane ale şcolilor sportive de elevi 800 de participanţi in cele 5 discipline incluse in program! Este cunoscut ruj pe care îl ocupă şcolile sportive de elevi, în privinţa îndrumării tineretului studios spre practicarea sportului de performanţă. Prin intermediul acestor şcoli, elevii urcă prima treaptă către măiestrie, cei mai buni, cei mai talentaţi şcolari trecînd apoi în cadrul cluburilor spor­tive şcolare. Succesul de care s-au bucurat şco­lile sportive de elevi, interesul ce le-a fost acordat este ilustrat cel mai bine de sporirea continuă a numărului lor: de la 2 în 1951 la 54 —­ astăzi. Şco­lile sportive de elevi sunt răspîndite în întreaga ţară, ele numără 120 de secţii pe ramură de sport cu aproape 16.000 de cursanţi. Beneficiind de cadre didactice cu o pregătire înaltă, antrenori excelenţi, mulţi dintre ei foşti campioni ai ţării, pedagogi reputaţi , şcolile sportive de elevi au dat la iveală, an de an, numeroase ta­lente. Au apărut astfel nume noi în mişcarea noastră sporti­va din rîndul unor tineri aproape a­­nonimi, fie că a fost vorba de atleţi, gimnaşti, voleibalişti, baschetbalişti, canotori, înotători, handbalişti etc. Pentru a stimula activitatea tinere­tului cuprins în aceste şcoli, Ministe­rul Invăţămîntului şi Culturii, prin Direcţia educaţiei tineretului şcolar, a organizat periodic diferite competiţii şi concursuri, iniţial cu caracter ex­perimental, limitat la nivelul regiuni­lor. In acelaşi timp, diverse şcoli spor­tive de elevi au pus bazele unor în­treceri directe. Iniţiativa s-a bucurat pretutindeni de sprijinul organelor lo­cale U.T.M., U.C.F.S., al Secţiunilor de învăţământ şi cultură. In această direcţie trebuie evidenţiate conduce­rile şcolilor sportive de elevi Nr. 1 şi 2 din Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Con­stanţa, Sibiu, Buzău, Cluj, Timişoara ş. a., care s-au străduit să asigure e­levilor lor un program competiţional cît mai bogat, cît mai variat. Iniţiativelor izolate din anii prece­denţi le-a urmat anul acesta, prin gri­ja M.I.C., ORGANIZAREA PRIMEI EDIŢII A CAMPIONATELOR REPU­BLICANE ALE ŞCOLILOR SPOR­TIVE DE ELEVI. S-au ales pentru început citeva dintre cele mai îndră­gite discipline sportive cum este atle­tismul, baschetul, gimnastica, hand­balul și voleiul. Campionatul a fost inaugurat la data de 13 august, odată cu întrecerile din cadrul etapei pe școală. O săptămînâ mai tîrziu au urmat întrecerile zonale — numai la jocuri sportive — ultima etapă, finala, fiind programată în zilele de 8, 9 şi 10 septembrie, atletismul şi gimnas­tica la Bucureşti, celelalte la Lugoj. Din cei aproape 7.000 de elevi parti­cipanţi la etapa pe şcoală, în finală îşi vor măsura forţele circa 800, cei mai talentaţi, cei mai bine pregătiţi. Acestora le revine sarcina să-şi dispute titlurile de campioni pe ţară ai şcolilor sportive de elevi. Aşadar, ne aflăm în ajunul unei în­treceri sportive şcolăreşti de mari pro­porţii, aşteptată pretutindeni cu deo­sebit interes. ★ In dorinţa de a se înregistra rezul­tate la nivelul pregătirii reprezentan­ţilor acestor şcoli. Direcţiil­ educaţiei tineretului şcolar a fixat la unele dis­cipline şi serie de standarduri. La a­­tletism, de pildă, fetele care vor con­cura în cadrul categoriei 15—16 ani, vor trebui să realizeze (minimum) 8,3 sec. pe 60 m plat, 1:25,0 pe 500 m, sau 10 m­ la aruncarea greutăţii (3 kg.). Pentru fetele din categoria 17— 18 ani, se cer următoarele performan­ţe (minime) : 13,2 sec. pe 100 m­., 27,5 sec. pe 200 m., 64 sec. pe 400 m­, 5 m. la săritura în lungime, 13,2 sec. pe 80 mg, 1,42 m la săritura în înălţi­me, 9,70 m. la aruncarea greutăţii, 30 m. la aruncarea discului, 30 m. la aruncarea suliţei. Atleţii, cat. 15—16 ani au de îndeplinit haremurile: 9,7 sec. pe 80 m., 40 sec. pe 300 m­, 2:50,0 pe 1.000 m., 14,2 sec. pe 90 m.g. 12 m. la aruncarea greutăţii (5 kg.), 40 m. la aruncarea discului (1 kg.), 42 m. la aruncarea suliţei (0,600 kg.), 40 m. la ciocan (5 kg.). In sfîrşit, atleţii din cat. 17—18 ani pot intra în finală numai dacă sunt posesorii următoare­lor performanţe: 11,5 sec. pe 100 m., 23,8 sec. pe 200 m, 54 sec. pe 400 m., 2,05,0 pe 800 m., 6,20 m. la lungime, 1,70 m. la înălţime, 13 m. la triplu salt, 3,00 m. la prăjină, 12 m. la greu­tate (6 kg.), 38 m. la disc (1,5 kg.), 46 m. la suliţă (0,800 kg.) şi­­40 m. la ciocan (6 kg.). La gimnastică, finalele se vor des­făşura sistem individual la cat. ju­niori II, juniori I, seniori II şi se­niori I , băieţi şi Fete. Exerciţiile ce­rute sînt cele prevăzute în regulamen­tul de clasificare (fete — exerciţiul Nr. 1 la sol, paralele inegale, bîrnă şi sărituri, băieţi — exerciţiul Nr. 1 la sol şi exerciţiul Nr. 2 la inele, cal, bară, paralele şi sărituri. Concurenţii de cat. I vor executa şi exerciţii liber alese). Alte prevederi regulamentare: au drept de participare numai tineri în­scrişi în S.S.E. care n-au absolvit şcoa­la de bază înainte de 30 iunie a. c. Pot participa, de asemenea, tinerii transferaţi după data de 1 ianuarie a. c. la cluburile sportive şcolare. La concurs, elevii vor avea asupra lor carnetele de legitimare cu viza fe­deraţiei de specialitate şi carnetele de identitate. O menţiune pentru gimnas­tică : tinerii vor trebui să aibă clasi­ficare pentru categoria la care parti­cipă. La Lugoj, în bazinul din apropierea Timişului, se va da astăzi startul in primele probe ale finalelor campionate­­l­or republicane şcolare de nataţie. Concursul va aduce în faţa blocstar­­turilor aproape 400 de înotători şi îno­tătoare, ceea ce constituie cea m­ai largă participare pe care a cunoscut-o vreodată finala acestei mari competiţii şcolăreşti vor fi prezenţi la Lugoj, elevi şi eleve din toate centrele cu puternică tradiţie în nataţie. Bucureştenii, de pildă, vor avea în frumoasa localitate bănăţeană nu mai puţin de 47 de reprezentanţi, prin­tre care se află nume cunoscute în na­­taţia şcolară de performanţă ca Elisa­­beta Tolan şi Mircea Bucurescu (100 m. liber), Maritten Tlotaru şi Gabriela Tim­­­duceanu (100 m­. delfin), Ingried Wä­chter (400 m. liber) ş.a. Şcolarii din Tg. Mureş işi pun mari speranţe în Maria Klosz (100 m­. bras), Éva Nagy (100 m. liber) şi Zoltán Szabados (100 m. delfin). Clujenii sunt siguri că mulţi dintre ei, printre care şi talentatul Mir­cea Iterbecaru (100 m. spate) se vor situa printre campioni, la fel ca şi timi­şorenii care contează mult pe victoria unuii alt spatist, Florian Sala Calcule, pronosticuri, speranţe... In­tr-o întrecere de asemenea proporţii şi in care pe lingă pregătirea în sine — fizică, tehnică, tactică — trebuie să ții seama şi de factorul... emoţie este foar­te hazardant să faci anticipări. Noi urăm tuturor participanţilor mult succes ! Axi, la Lugoj Start in finalele campionatelor republicane şcolare de nataţie O „plecare“ foarte reuşită! Fotog­rafia a fost realizată de fotoreporterul nostru I. Mihăică, la una din ediţiile precedente ale competiţiei. Citeva precizări de ordin tehnic și organizatoric... • l­a finale participă elevii clasaţi pe primul loc la etapa pe localitate la fie­care probă, cu condiţia să îndeplinească următoarele norme : pentm­ cat. I şi a l l-a juniori — normele prevăzute pen­tru obţinerea insignei de înotător şco­lar, gradul bronz ; pentru cat. I și a II-a copii — normele stabilite de M.­ C. • T.a cat. I juniori pe lîngă probele cunoscute se mai introduc : 200 m li­ber (b-ML 1 .1 000 nt. liber (b), 100 m­. bras (b) și 100 m. delfin. • Fiecare concurent are drept de par­ticipare la maximum două probe și o ștafetă. • Concurenţii cu cele mai bune rezul­tate — şi în funcţie de valoarea acestora­­— vor primi insigna de­ înotător fruntaş plasa aur, argint sau bronz. A X-a ediţie a „Turului ciclist al R. P. Romíné“ • Dispută pasionantă între alergători de valoare • „Loto- Pronosport“ oferă frumoase premii La sediul Comisiei de organizare a celei de a X-a ediţii a „Turului ci­clist al R. P. Romíné“ se desfăşoară o activitate febrilă. Este şi firesc dacă ţinem seama că mai sînt doar cîteva zile pînă cînd starterul va da alergătorilor semnalul de plecare în prima etapă. Sînt de pe acum pre­gătite maşinile care vor forma cara­vana, au fost întocmite listele de participare şi graficele orare ale iti­­nerariilor... Com­entînd lista participanţilor a­­nunţaţi pînă în prezent se poate cu uşurinţă desprinde că faţă de anul trecut ediţia jubiliară va oferi o şi mai pasionantă luptă. Ciclişti care şi-au disputat şansele pe traseul olim­pic din Roma, pe cel al campionatelor lumii sau în marea întrecere tradi­ţională „Cursa Păcii“ vor lupta pen­tru înfiinţare pe şoselele ţării noastre. In palmaresul unora dintre cicliştii care vor porni să străbată 13 etape la 10 septembrie se află performanţe de răsunet în „Turul viitorului“ (în­trecere organizată concomitent cu „Turul Franţei“), în „Turul Tunisu­lui“ şi „Turul Egiptului“, în „Turul Iugoslaviei“ şi „Turul R. D. Ger­mane“, precum şi în alte competiţii internaţionale. „Capetele de afiş“ sunt fără îndoială cunoscuţii rutieri Ion Cosma, Jörg Grunzig, Ivan Levachc, Jörgen Jorgensen, Manfred Brüning şi Gabriel Moiceanu. Lupta dintre aceşti alergători cunoscuţi prin per­formanţele obţinute în cele mai mari competiţii ale lumii — cărora li se­ vor adăuga şi alţi ciclişti dornici de afirmare — se va situa la un înalt nivel. Traseul, mai bun ca în anii trecuţi, va fi un bun „teatru“ de des­făşurare a celor 13 acte ale întrece­rii. Pe echipe lupta pentru primul loc va fi tot atit de pasionantă. Puterni­­­cele formații ale R. P. Romíne, R. I­. Germane, R.P.F. Iugoslavia, Dane­marcei etc. vor arunca în dispută toată puterea lor de luptă. Anul tre­cut echipa noastră de tineret a oișli­­gat la mică diferenţă în faţa forma­ţiei R.D. Germane. La ediţia jubiliară vom prezenta o echipă naţională al­cătuită din cei mai în formă alergă­tori, cărora le dorim să se comporte aşa cum au făcut-o la cea de a XIV-a ediţie a „Cursei Păcii“. Pentru stimularea celor mai com­bativi alergători şi pentru răsplătirea performanţelor de seamă se vor a­­corda numeroase premii. Recent, „Loto-Pronosport" ne-a comunicat că va acorda cîştigătorului competiţiei o motocicletă Java 350 cmc, iar cişti­­gătorilor de etape cite un ceas de mină. Organizatorii vor acorda de asemenea frumoase premii celor mai valoroşi rutieri, la fel ca şi alte inşii* * Rutii care au anunţat de pe acum intenţia de a premia o serie de ciclişti participanţi la cea de a X a ediţie — jubiliară — a „Turului ciclist al R.P. Romine“. După 17 ani, intr-un raion dobrogean De la 23 August 1944 cînd ţara noas­tră a fost eliberată de sub jugul fas­cist şi pînă la 23 August 1961, şi in raionul Negru Vodă din regiunea Do­­brogea s-au schimbat multe. Cel care nu a fost de multă vreme prin satele raionului, nici că le mai recunoaşte. Sub conducerea înţeleaptă a partidu­lui nostru drag, în satele şi in comu­nele raionului Negru Vodă s-au înfăp­tuit mari transformări. S-au construit şcoli, spitale, case de naştere, cinema­tografe, cămine culturale — pe scurt înfăţişarea lor s-a schimbat total. Cit despre viaţa fericită pe care o trăiesc aici colectiviştii, despre munca entuziastă a ţărănimii, a mecanizatori­lor pentru a obţine recolte cit mai bogate, ţi-ar trebui pagini întregi de ziar... Era normal ca şi activitatea sportivă să capete o dezvoltare nebănuită, pe aceste meleaguri în care nici nu se auzise cuvintul „sport“. In raion există acum 59 de asociaţii sportive în care îşi desfăşoară activitatea peste 11.000 de tineri colectivişti. Atletismul, ci­clismul, tenisul de masă, trinta, şahul, fotbalul, oină, călăria, tirul, voleiul etc. sunt disciplinele cele mai îndră­gite. Deosebit de populară in satele şi comunele raionului este lupta denu­mită „kureş“, care se organizează in aproape fiecare duminică. In această direcţie putem scoate in evidenţă aso­ciaţiile sportive de pe lingă gospodă­riile agricole colective din comunele Cobadin, Independenţa, Topraisar, Chirnogeni, Plopeni, Alseşti, Comnaru, Cotu Văi etc. La întrecerile de Mureş care au avut loc tinerii Ion Bobocilă, Ion Girleanu, Gheorghe Stoica şi mulţi alţii au devenit cunoscuţi prin cuce­rirea titlurilor de campioni raionali sau regionali. O altă disciplină practicată cu re­zultate frumoase este oină, cu toate că nu e cunoscută prin aceste părţi decit de 15 ani. Din 1959 şi pînă azi, echipa de oină Voinţa de pe lingă G.A.C. „Bella Breiner“ din comuna Negru Vodă deţine titlul de campi­oană a regiunii. Formaţia este con­dusă şi antrenată de colectivistul Du­mitru Enache. El a crescut o serie de tineri jucători, colectivişti şi ei, care se remarcă la fiecare joc. Printre a­­ceştia, Constantin Pelea, Apţi Ismae, fraţii Dragomir, Ion Gănescu, fruntaşi in sport şi in producţie. Dar şi alte echipe de oină din raion sunt frun­taşe. Să le notăm pe cele din comu­nele Albeşti (antrenor Niculae Răduţ) şi Dărăbani (antrenor Ilie Stoian) care s-au clasat pe locul II şi III în cam­pionatul regional. Şi tenisul de masă a devenit cu­noscut in acest raion. In competiţiile organizate pină acum, Dumitru Stpă­­răndache, Anişoara Purcărea, Ştefan Burada, Savi Cagecai şi alţii au cu­cerit titlurile de campioni raionali. Campioni ai regiunii sau ai raionului au devenit in anii aceştia Anişoara Popa la ciclism, Ana Drăniceanu, Au­relia Radu, Nicolae Popescu şi Mihai Burada la tir, Grigore Militaru la 100 m, Constantin Trandafir la săritura in înălţime, Dumitru Stoian la Să­­mi, Angh­ei Marin şi Elena Enache la şah. Fotbalul, sportul nr. 1, nici nu se cunoştea prin aceste locuri înainte de 23 August 1944! Astăzi, în raionul Negru Vodă sunt 20 de echipe care participă la campionatul raional, 35 in campio­natul sătesc, iar două formaţii au fost promovate in campionatul regional. Este vorba de Recolta Negru Vodă şi Recolta Cobadin, clasate pe locuri ono­rabile in ultimul campionat al regiunii Dobrogea. De remarcat este şi faptul că in acest an, cu ocazia desfăşurării Con­cursului cultural-sportiv la care au luat parte 11.296 tineri şi tinere, s-au amenajat prin muncă voluntară 61 te­renuri de fotbal, 65 de volei, 3 de baschet, 4 terenuri de handbal in 7 şi opt piste G.M.A. Tot cu acest prilej au luat fiinţă 13 noi asociaţii sportive in satele Negreşti, Albeşti, Chirnogeni etc. in care activează 1.985 membri U.C.F.S. O altă acţiune la care au luat parte sportivii satelor şi comunelor raionu­lui Negru Vodă a fost aceea de strin­­gere a spicelor de griu. Ei au strins cu acest prilej o cantitate de 82.500 kg. griu. Iată ce a adus 23 August 1944 unui raion ca atitea altele din țara noastră. T. BARBALATA — coresp. Bazele sportive şcolare in preajma noului an... Scurte relatări primi­te din partea corespondenţilor noştri din provincie N-au mai rămas nici două săptă­­mîni pînă la deschiderea noului an şcolar. Peste tot, febra pregătirilor a crescut. Despre interesul acordat şi la capitolul „sport“ acestor pregătiri ne-au scris recent, cîţiva dintre cores­pondenţii noştri din provincie. Să le dăm cuvîntul... Acum, în preajma Deva redeschiderii anului­­■■ ■ , ■■ şcolar, am vizitat cîteva instituţii de învăţămînt din lo­calitate. Primul popas, la şcoala me­die mixtă „Decebal“ (director, Const. Bulz). M-a impresionat sala de sport, înzestrată cu toate materialele nece­sare desfăşurării în condiţii optime a orelor de curs. La şcoala pedagogică au fost reamenajate terenurile de vo­lei şi baschet, iar sala de sport a şi găzduit cîteva concursuri demons­trative de gimnastică. La şcoala pro­fesională de construcţii (director, Ion Mihăiuş) s-a completat inventarul sportiv şi, în general, au fost create toate condiţiile pentru ca elevii şcolii să poată desfăşura o rodnică activi­­tate sportivă GM. CIOBANU, corespondent în nici o şcoală din oraşul nostru n-au fost neglijate pregătirile în vederea noului an de învăţămint. Sălile de gimnastică de la şcolile medii Nr. 2 şi Nr. 4, de pildă, au fost zugrăvite, la şcoala de meserii au fost aduse aparate de gim­nastică noi, s-au reamenajat terenurile de baschet şi handbal în 7. I­a şcoa­la medie Nr. 1 „Mihail Sadoveanu“ a fost pusă la punct sala de gim­nastică şi instalaţiile anexă. Noi terenuri de volei au fost amenajate in cadrul şcolilor de 7 ani, la şco­lile Nr. 7, 20 şi 21. O deosebită grijă au acordat conducerile şcolilor profesionale C.F.R. şi de meserii, reparării materialului şi echipamentu­lui sportiv. La alte şcoli (medii Nr. 1, 2, 4, 6 şi 7) s-a procurat, in pro­porţii îndestulătoare, echipament nou. PETRE CODREA, coresp. regional Braşov In majoritatea şco- _____ rilor din localitate, " acţiunea de ame­najare sau de reamenajare a unor baze sportive s-a situat pe primul plan. lată, de pildă, şcoala medie Nr. 1 care se poate mîndri cu o fru­moasă bază sportivii Profesorul I. Nan are mari merite in direcţia acestei realizări. La şcoala medie Nr. 5 a fost mărit terenul de volei. El va putea fi folosit şi pentru handbal în 7. In plus, este în curs de terminare gardul împrejmuitor al bazei sport­­ive, ca şi curăţenia la sala de gim­nastică, acţiune în care prof. I. Şeitan şi A. Bako se evidenţiază în mod deosebit. Interes pentru punerea la punct a bazelor sportive se mani­festă şi în cadrul şcolilor profesionale Steagul roşu şi Tractorul şi şcolii medii Nr. 2, cu profil sportiv. C. GRUIA, coresp. regional Brăila Bune şi rele în vi­zita pe care am făcut-o deunăzi prin şcolile oraşului. Lucruri bune am întîlnit, spre exemplu, la şcoala medie Nr. 1, unde, prin grija profe­sorului de educaţie fizică V. Smeu a fost amenajată o groapă pentru să­rituri, iar la sala de sport este în curs de reparare duşumeaua. Sala va fi prevăzută şi cu o nouă instalaţie electrică. La aceeaşi şcoală insă, te­renul de volei a devenit impracti­cabil. La şcoala medie Nr. 3, sala de sport este gala pentru prima oră de educaţie fizică, iar în curtea şcolii au fost montate panourile pentru terenul de baschet. In schimb, la şcoala me­die Nr. 2, lucrurile stau mai prost, sala de sport aflîndu-se in aceeaşi stare ca şi în primăvară, la încheie­rea cursurilor. & COSTIN, corespondent Iaşi SPORTUL POPULAP Pag. a 3-4 Nr. 888®

Next