Sportul Popular, martie 1967 (Anul 23, nr. 5217-5243)

1967-03-01 / nr. 5217

Handbalul gălățean • mai are multe resurse neexplorate (Urm­are din pag. 1) tentative. Este fără îndoială un pas înainte. Dar — și aceasta este pro­blema pe care vrem s-o aducem în dezbatere — se încadrează totuşi activitatea handbalistică din a­­ceastă regiune în efortul comun de continuă dezvoltare a aces­tui sport în ţara noastră, de asigurarea unei baze de masă care să favorizeze o mai bună selecţie echipelor noastre reprezentative ? Din întreaga regiune doar 6 e­­ch­ipe de juniori şi 6 formaţii de ju­nioare au fost angrenate în această iarnă în întrecerile „Cupei Sportul popular“, competiţie menită nu nu­mai să asigure tinerilor jucători o activitate continuă în perioada sezo­nului alb, dar să ofere şi o bună posibilitate de a se depista cît mai multe elemente cu perspective de progres. Cit despre competiţia dotată cu „Cupa F.R.H.“ — aceasta nici nu a mai intrat în preocupările co­misiei regionale de specialitate din... lipsă de participanţi ! Oare la atît se reduce întreg po­tenţialul handbalului gălăţean ? O primă explicaţie am primit-o chiar de la preşedintele comisiei regionale, tov. Gh. Virgil: „din cele 57 de secţii nu activează decit 25. In Garaţi, de pildă, nu putem conta decit pe 3 formaţii de seniori şi 10 de juniori... — Şi restul?­­— Am solicitat federaţiei de spe­cialitate 400 de carnete de legiti­mare, dar nu am primit nici unul. Echipele folosesc tabele nominale (!), iar cind vrem să transferăm un ju­cător... îl trecem de pe un tabel pe altul ! Putem oare să ne mulţumim cu o asemenea explicaţie ? De ce să nu amintim că doar la Focşani şi Brăila s-au organizat în anul trecut competiţii cu caracter şcolar ? Şi la Galaţi (unde există mai mulţi profesori de sp­ecialitate şi o sală foarte frumoasă) a fost iniţiată o asemenea competiţie, dar pe parcurs a fost abandonată. De ce ? Ni s-a mai spus că nu există su­ficiente cadre de specialitate. Dar cine a împiedicat comisia regională să organizeze un curs de instructori voluntari, care să poată activa în­­cadrul unor centre de iniţiere (există doar 3 în întreaga regiune) pentru copii ? In acest fel s-ar fi putut reanima şi acele secţii care „hiber­nează de mai multă vreme, asigu­­rîndu-le cu timpul cadre tinere de perspectivă. Anul acesta, întrecerile finale ale competiţiei de junioare dotată cu Cupa ziarului nostru s-au desfăşu­rat la Galaţi. Oare ciţi iubitori ai handbalului din marele port dună­rean, urmărind aceste pasionante dispute, nu au avut o amărăciune în suflet văzînd că nu pot aplauda şi evoluţia unei echipe gălăţene ? Oare nu există posibilităţi pentru a le o­­feri o asemenea satisfacţie ? Nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Dar fără o preocupare activă a comisiei de sp­ecialitate pentru o cit mai largă răspimlire a acestui joc în rindu­­rile tineretului şcolar, căruia să-i asigure şi un sistem competiţional bine organizat, handbalul gălăţean va fi lipsit şi in continuare de posi­bilitatea de a se afirma. UNDE SUNT SUPORTERI! ? Să zicem că fotbaliştii şi antrenorii unei echipe din categoria A îşi exprimă do­rinţa să se intilnească cu suporterii lor. Să stea la sfat, să vorbească despre pre­gătire, mă rog, despre toate cele ce se discută atunci cind e e vorba de fotbal. Veţi spune că o asemenea întîlnire n-ar putea avea loc din lipsa unei săli cu capaci­tate de... tribună. N-aveţi dreptate. O asemenea * consfătuire^ poate să nu se or­ganizeze, dar din altă prici­­n*nă. Aşa cum s-a întîmplat­­la Steagul roşu Braşov. Au­­ venit jucătorii, au venit an­trenorii şi medicul, biroul sec­­ţiei, activul salariat al clubu­lui, cîţiva invitaţi din afara­­ uzinei, printre care şi antre­norul federal N. Petrescu. Au lipsit doar... suporterii ! Oare, numai pe cei patru­­cinci amatori de fotbal care au „umplut“ sala îi doare că Steagul roşu se află pe... nesigurul loc 11 ? (Urm­are din pag. 1)­9 la română, franceză, istorie, 8 la matematică şi fizică. Asta demonstrează că resurse există. Rolul nostru, al profesorilor, este de a-i face pe elevi să înţeleagă că pe cît de plăcut este fotba­lul, pe atît de importantă e şcoala. Să-i convin­gem că elevul are datoria să-şi facă in primul m­od o meserie şi paralel cu ea să facă fotbal . Fotbalul viitorului va fi un fotbal „cere­bral“, opiniază profesor VASILE STURZA, me­todist la centrul Steaua. Inteligenţa tehnică şi spontaneitatea tactică sunt condiţionate nu numai de talent nativ, ci şi de o pregătire intelectuală a individului, pregătirea căpătată prin şcoală. Trebuie să veghem deci nu numai asupra felului cum progresează elevul în fotbal, ci şi asupra felului cum asimilează cele predate în şcoală. Am convingerea că se pot obţine rezultate fru­moase în ambele activităţi. De aceeaşi părere este şi elevul NASTASE VIOREL dintr-a Vll-a C, şcoala 128 (note nu­mai de 9 şi 10 ; nici o absenţă în tot trimestrul , element dotat şi deosebit de conştiin­cios în teren). ■■■■■ — Reuşesc să-mi pregătesc totdea­una temele, să mă prezint la toate antrenamentele, să-i ajut mamei în gospodărie şi să citesc şi cite o carte. Cum ? In zilele în care nu am antre­nament îmi pregătesc o parte din lec­ţiile pe a treia zi. Astfel sînt într-o continuă pregătire, fără să fiu vre­odată foarte aglomerat. FIECARE COPIL VREA SĂ DEVINĂ UN MARE FOTBALIST! Am înregistrat cîteva „tipuri“ de reacţii părinteşti la cererea copiilor de a avea libertatea (sau dreptul) să facă fotbal la un centru . — Pasiunea copiilor pentru fotbal nu trebuie înfrînată, ba din contră ea trebuie să fie stimulată, canalizată spre o activitate organizată. Cind fiul meu (din clasa a Vll-a) şi-a manifes­tat dorinţa de a se înscrie la Steaua, am fost încintat, ne spune tov. VIRGILIU ANGHEL, reglor la uzinele Electromagnetica. La puţin timp şi cel mic (dintr-a V-a) a optat pentru „şcoala“ de fotbal de la Ghencea. L-am încre­dinţat aceluiaşi pedagog — Victor Dumitrescu. Le urmăresc de nenumărate ori evoluţia în teren şi sînt deosebit de mulţumit să constat că au prins ceva. Subliniez în acelaşi timp faptul că amîndoi sînt elevi foarte buni. M-am gîndit atunci la familia G. C., unde am asistat deseori la discuţii aprinse. Copilul, care are 16 ani (şi o comportare excelentă la şcoală), ţine cu orice preţ să facă fotbal. Mama, tot cu orice preţ, îi interzice. Nu ştie nici ea clar „de ce“ ? ; o dată invocă „spiritul de conservare“ (accidentarea copilului ar scoate-o din minţi), alteori vorbeşte de timp pierdut etc. Tatăl e de partea fiului (în tinereţe şi el a făcut fotbal). Iată sursa „discordiei“. I s-a interzis copilului şi fotbalul în curte, iar cinci copiii din cartier încing .„invite“, „înveterata“ mamă lasă storurile şi dă la maximum aparatul de radio, crezînd astfel că poate distrage atenţia copilului. Rarele „escapade“ ale fiului sînt aspru sancţionate cu suprimarea dreptului de a merge o lună la cine­matograf, de a nu-şi întîlni prietenii, de a nu sta la televizor.­­ Părinţii care interzic copiilor să joace fot­bal crezînd astfel că le fac un serviciu (de care, chipurile, o să-şi dea seama cind vor fi mari) nu procedează bine — ne spune antrenorul VASILE ZAVODA. Fotbalul constituie pentru copil o plăcere, o satisfacţie la care are dreptul, înterzicîndu­-le fotbalul, le sugprimi bucuriile, fapt care influenţează negativ asupra psihicului copi­lului. Mai tirziu părinţii îşi vor reproşa că n-au înţeles... CHEMĂRILE VÂRSTEI Vorbeam o dată cu ION VOINESCU despre „magnetica“ fotbalului. — Se manifestă din fragedă copilărie. Pe atunci am simţit-o şi eu. Şi, parcă să-mi demon­streze asta, m-a dus să asist la o întrecere. Am prins o luptă acerbă între „ai noştri" şi „cei­lalţi“. Copiii îşi lăsaseră numele lor dincolo de linia de aur, împrumutînd în teren numele lui Constantin, Dridea, Ionescu, Corso (substituţiile de nume cu care operează le dau o mai mare responsabilitate a rolului lor în teren). Alege­rea unui model are la bază o selecţie riguroasă a valorilor şi stabilirea unor vîrfuri­­ . VALOAREA MODELULUI Copiii creează idoli. „Am avut ocazia, mărtu­riseşte AL. APOLZAN, să întîlnesc copii care au venit să se înscrie la fotbal (deşi nu aveau nici o veleitate) numai pentru că aici se antrenau cu foşti jucători ca Ozon, Voinescu, Zavoda, nu­me în jurul cărora ei au creat un mit. Ca vechi pasionat al fotbalului îi înţeleg perfect şi aş vrea să-i ţin pe lingă mine, dar ca pedagog am datoria să-i conving că nu au chemare în acest sport. Trebuie să facem asta din respect pentru timpul lor“. — Modelul, atunci cind este veritabil, consi­deră interlocutorul nostru, trebuie să constituie pentru elev un etalon de la care plea­că și... la care trebuie să ajungă. Sîntem datori să lucrăm serios cu copilul, să nu-l scutim de nici un efort. Să-l încredinţăm că aşa a „asu­dat“ şi modelul lui în perioada de început. Pentru noi, antrenorii, trebuie să fie foarte clar însă. RELAŢIA DINTRE ASPIRAŢII ŞI POSIBILITĂŢI După primele probe la care supunem copiii nou veniţi ne dăm seama ce merită reţinut, ce elemente au perspectivă, ne spune tov. ROMEO CATANA. Asta reprezintă un moment decisiv pentru ei şi unul întrucîtva critic pentru noi. Spun critic pentru că obligaţi fiind să renunţăm la unii dintre ei, trebuie să-i convingem, fără a le răni sensibilitatea, că n-au aptitudini pen­tru fotbal, că ar fi mai indicaţi pentru cutare sau cutare sport. Ne incintă aspiraţia lor spre fotbal, dar trebuie să fim atenţi la posibilităţile de care dispun. — Grăbindu-ne cu selecţia s-ar putea câte­odată să şi greşim, intervine OZON. Spun asta gîndind la un elev de-al meu , Viorel Năstase. S-a prezentat la Progresul anul trecut spunînd candid : vreau fotbal. Era foarte slab dezvol­tat, bolnăvicios. Unii mi-au sugerat să-l mai amin o vreme, alţii mi-au spus deschis că n-are ce căuta în teren. Eu l-am reţinut totuşi. Acum, am pe lingă satisfacţia unui element foarte re­ceptiv intr-ale fotbalului, bucuria unui copil sănătos, armonios dezvoltat, robust. Fotbalul a făcut in cazul ăsta minuni. — In triaj, sau selecţia iniţială — cum o mai numim — ne indică dr. ION DRĂGAN, direc­torul Centrului de medicină sportivă, avem de urmărit starea de sănătate a copilului (probă la care nu vom fi largi , nu vom lua în discuţii­ cazurile cu hepatită cronică, afecţiunile cardiace), dezvoltarea lui fizică (aici vom exclude doar cazuri cu deficienţe ireversibile sau nerecup­er­­rabile : cazuri de poliomielită, deficienţe ale co­loanei vertebrale), armonia în dezvoltare şi în­ vestigaţia funcţională (respiraţie, circulaţie). rm­devarata selecţie care intervine după pubertate cind terenul neuro-endocrin al coplului s-a tffat bilizat, cuprinde şi aspectul psiho-tehnic (teste psihologice care dau relaţii asupra unor calităţi, cum ar fi atenţia, concentrarea). Dacă vom trece cu uşurinţă­­peste aceste elemente( cazuri în care copilul „neavizat“ pentru un sport insistă şi antrenorul îl acceptă) vom dovedi în cele mai multe cazuri că totul a fost o pierdere de timp» şi nu acesta este scopul nostru. — Nouă ni s-a încredinţat, are convingerea VASILE ZAVODA, o sarcină pe cît de plăcută, pe atît de dificilă : educarea viitoarelor cadre. Şi, trebuie s-o ştim (atît noi cît şi copiii) că se aşteaptă mult de la noi. Pentru faptul că avem la dispoziţie un timp material „cîntărit“ (în timpul şcolii putem să realizăm doar trei, maximum patru antrenamente pe săptămînă) vom căuta să-l fructificaţii la maximum. Copiii sunt foarte entu­ziaşti şi noi trebuie să exploatăm aceasta. O facem în folosul lor. Vrem ca din pepinierele pe care le-am plan­tat astăzi să dăm cît mai multe exem­plare bune. Dorim să nu avem ele­mente care „se pierd pe drum“. Să nu ne întrebăm : — Nu rare sînt cazurile cind acele mici celebrităţi care ne-au entuzias­mat la vîrsta junioratului au dispărţit în anonimat — ne spune tovarăşul ION ALEXANDRESCU, secretar gene­ral adjunct al F.R.F. Cauza? Conştiinţa unei superiorităţi, o automulţumire, apariţia acelui periculos vedetism care te sugrumă în final cu propriile-i tentacule. Iubim vedetele (în sensul bun al cu­­vîntului), însă nu vrem străluciri temporare, apariţii meteorice care se sting după o clipă. Noi dorim elemente robuste, cu perspectivă, individualităţi rezultate din îmbinarea talentului nativ, inteligenţei şi fanteziei, cu o serioasă pre­gătire. Avem sarcina de a pregăti schimbul de mîine al generaţiei de astăzi. Cind am pornit la lucru (deschiderea centrelor de fotbal) ne-am stabilit ca principiu CALITATEA. Nu vrem rebuturi. Copiii care fac astăzi ucenicie în centre vor trebui să corespundă în proporţii de suta la sută cerinţelor fotbalului de categoriile A, C, cît şi celor ale fotbalului internaţional. „Şco­lile“ noastre de fotbal nu constituie doar un experiment, ci un drum pe care ne-am angajat să-l parcurgem indiferent de sinuozităţile lui. După un an şi jumătate de activitate în centre, avem satisfacţia de a înregistra unele rezultate mulţumitoare (la Steaua, Dinamo, Petrolul, U.T.A.). Remarcăm atit faptul că din actualul lot U.E.F.A. 18 jucători sunt din astfel de centre, cit şi însemnatul pas făcut de unii tineri care au şi promovat în categoria A (Nistor, Nae Ştefan, Tătaru, Savu). Munca din centre trebuie să se desfăşoare pe multiple laturi : în afară de pregătirea tehnico­­tactică a micilor fotbalişti, trebuie să avem per­manent în vedere şi aspectul educativ : să impri­măm copiilor spiritul de echipă, dragostea de club (fiecare club are obligaţia să-şi crească dementele lui, terminînd astfel cu „importul ori jucători“), să le inspirăm sentimentul demnităţii, al respectului, să-i învăţăm cum se păstrează un nume. O muncă asiduă, perseverentă, o înaltă res­ponsabilitate faţă de angajamentul luat, o luptă îndîrjită cu greutăţile, mobilizare totală pentru atingerea scopului propus — iată condiţiile afirmării. ÎNŢELEGEREA PĂRINTEASCĂ UNDE NU SUNT VISĂTORII ? MEŞTERII „STRICA­TOT”... îi găsiţi (dar nu va reco­mandam sa-i solicitaţi) la Bîrlad. Sînt oameni cu ex­perienţă. Au şi... vechime în ramură. Mai întîi şi-au propus - şi au izbutit - să... des­fiinţeze poligonul de tir din incinta stadionului „Ti­neretului". S-a procedat în etape : 1. lăsarea in pa­ragină; 2. Demontarea gea­murilor şi a uşilor (ca să nu poată fi folosit) ; 3. Dă­­rîmarea zidurilor. Ce-au mai făcut „meşte­rii" bîrlădeni ? Au desfiinţat sectoarele de atletism ca să facă un teren de hand­bal pe care, însă, nu se joaca decît foarte rar. Acum, cineva a propus ca poligonul sa fie... de­molat complet şi în locul lui să se amenajeze un te­ren de fotbal (? !). Ce-o să iasă din toate astea ? CINCI ANI DE... PROMISIUNI ! Vi­orel Predescu este profe­sor de educaţie fizică la şcoa­la generală din comuna Băr­­bat­ Mi. Entuziast, profesorul s-a angajat să organizeze o activitate sportivă bogată pentru tinerii elevi. A cerut doar repartizarea unui loc pentru amenajarea unui teren , fie chiar de dimensiuni reduse. Pentru tenis de masă şi şah ar fi fost de ajuns şi o... săliţă, „un colţ cît de mic“, cum spunea profesorul. Toată lumea a fost de a­­cord. Iar tovarăşii de la Sfa­tul popular din Bărbăteşti şi de la raionul Horezu s-au ară­tat de-a dreptul entuziasmaţi De-atunci, au trecut cinci ani... Cinci ani in care s-au repetat — de zeci de ori - rugăminţile profesorului şi... promisiunile celor de mai sus. Iată o aniversare cu totul nedorită ! AMBARCAŢIUNI DIN MATERIALE­­ PLASTICE ! S-a mai găsit o între­buinţare materialelor plas­tice. Din scrisoarea ing. Emil Gh. Râdulescu, aflăm că ele sunt folosite, cu bu­ne rezultate, la realizarea caiacelor şi schiturilor. Unitatea experimentală de construcţii şi confecţii din Bucureşti, în colaborare cu UCFS, a început să facă schituri şi caiace din ră­şini poliesterice, armate cu fibre de sticlă. Prima... şarjă de 4 caiace a de­monstrat reuşita experimen­tului. Pe cinci şi alte iniţiative în domeniul construcţiilor sportive ? (In fotografie : tehnicianul Anghel Traian şi maran­­gozul Dumitru Vasile, lu­­crînd la finisarea unui schif). Rubrică redactată de VA­­LE­RIU CHIOSE şi DAN GÂRLEŞTEANU după scri­­sorile corespondenţilor noştri

Next