Sportul Popular, iulie 1967 (Anul 22, nr. 5320-5346)

1967-07-01 / nr. 5320

V. Barken-campion de semifond Prima finală de campionat repu-­­blican la ciclism pe acest an s-a în­cheiat cu o surpri­ză. VASILE BUR­­LACU (STEAUA) — specialist în probele de pistă — a reuşit să în­vingă puternica garnitură a fondiş­­tilor dinamovişti, cîştigînd la capă­tul celor 54 de ture (59,4 km) titlul de campion naţional. Este un mare merit al a­­cestui ciclist se­rios, în ultima vreme el... pendu­lează între pistă şi şosea, reuşind să cîştige la fond datorită calităţilor de sprinter (cu­mulate în întrece­rile pe avalul de beton) şi la velo­drom­a graţie re­zistenţei pe care o realizează în probele de fond. Este o îmbinare care ar trebui să dea de gîndit multora dintre tehnicienii noştri, mai ales că nu este vorba de „oul lui Co­­lumb", ci de o practică uzitată în multe ţăr. Cursa seniorilor a început în nota de dominare a dinamovişti­­lor. Ciocan, Ziegler şi Ciumeti a­­cumulau puncte şi se părea că titlul va fi disputat în... familie. Poate şi ei au crezut aşa, negli­­jjînd puterea singurului adversar redutabil: reprezentantul clubu­lui sportiv Steaua, Vasile Burlacu. Altfel, nu-mi pot da seama de ce lau lăsat singur pe Ciocan în duelul cu Burlacu. Rarele inter­venţii ale lui Ciumeti n-au fost suficient de hotărite. Finalul în­trecerii a însemnat o luptă acerbă intre cei doi competitori. C. Ciocan conducea în turul 50 (după 24 de sprinturi) cu două puncte. Urma un sprint decisiv pentru configu­­rația clasamentului. Dinamovistul n-a rezistat însă nervilor şi a in­trat prea tare în virajul dinain­tea sprintului 25 şi, fireşte, a că­zut. Lupta era practic încheiată. Vasile Burlacu nu mai avea nici un contracandidat serios in dispu­ta pentru primul loc. Ar fi însă greşit să punem pe seama aces­tui accident victoria lui Burlacu. Aceasta pentru faptul că în fina­lul cursei campionul a fost mai „proaspăt" şi, poate, ar fi tran­şat lupta în favoarea sa chiar dacă C. Ciocan n-ar fi căzut. La juniori mari, ION FLOREA (OLIM­PIA) a cîştigat relativ uşor. Dis­pusa juniorilor mici a scos în evidenţă dîrzenia lui MIRCEA NICOLESCU care a ţinut să-şi facă cadou de ziua sa (vineri a împlinit 17 ani) titlul de campion! Seniori : 1. V. BURLACU (STEAUA — antrenor I. Gociman) 38 p — cam­pion republican ; 2. C. Ciocan (Di­namo) 37 p; 3. N. Ciumeti (Dinamo) 32 p; 4. W. Ziegler (Dinamo) 27 p ; 5. Oh. Suciu (Dinamo) 24 p; 6.­­ Ardeleanu (Steaua) 19 p. Juniori mari (28 de ture, 30,8 km) : 1. ION FLOREA (OLIMPIA — antre­nor Marin Niculescu) 22 p — campion republican ; 2. Ion Miculan (Voința Ploieşti) 16 p; 3. P. Ivănescu (Sc. sp. 1) 15 p. Juniori mici (14 ture, 15,4 km) : 1. MIRCEA NICOLESCU (STEAUA — antrenor Constantin Voicu) 25 p — campion republican ; 2. Cristian Tu­doran (C.S.C. Brăila) 16 p; 3. M. Ra­­cociu (C.S.M. Cluj) 8 p. Miine pe şoseaua Bucureşti — Ploieşti (va­rianta Buftea), km 22, de la ora 9, finala campionatului republican de contratimp pe echipe și finala con­cursului republican pentru posesorii bicicletelor de turism. HRISTACHE NAUM C. Ciocan, tatonat de Mircea Virgil, atacă (de această dată cu succes...) unul din viraje. Programul turneului în România al ech­ipei masculine a franţei Aşa cum am anunţat cu cîteva zile în urmă, aşt­­eptăm vizita­­echipei masculine de volei a­­Franţei, care soseşte la Bucureşti ,săptămina viitoare, în seara zi­lei de marţi. Ea întreprinde un turneu de 15 zile în ţara noastră, prilejuind, între altele, şi ultima verificare a reprezentativei de ti­neret a României, care va parti­cipa la întrecerea „speranţelor “olimpice*, din R. D. Germană, de la 10 la 15 iulie. Programul turneului în Româ­nia al voleibaliştilor francezi a fost definitivat*.. Oaspeţii vor sus­pine primul joc în Capitală, , miercuri 5 iulie, cu începere de la ora 18, pe terenul Progresul (str. Dr. Staicovici), în compa­nia echipei de tineret a ţării noastre. La Bucureşti echipa Fran­cei va mai juca două meciuri, joi 6 şi vineri 7 iulie, pe acelaşi teren şi începînd de la aceeaşi oră ca miercuri, cu selecţionata de seniori a României şi apoi, din nou, cu aceea de tineret. In continuare, voleibaliştii fran­cezi vor evolua în trei oraşe din provincie, şi anume, la Bacău, la Constanţa şi la Ploieşti, în zilele de 9 şi 10 iulie, două par­tide la Bacău cu echipa de ca­tegorie A Viitorul, joi 13 şi sîmbătă 15 iulie, două meciuri, la Constanţa, cu proaspăta pro­movată în „A*. Farul; în fine, marţi 18 iulie, echipa masculină de volei a Franţei va întîlni la Ploieşti formaţia locală de cate­gorie A Petrolul. Unde mergem? • CANOTAJ : Lacul Herăstrău, de la ora 16,30: „Cupa Şcolii sportive nr. 1“. • LUPTE : Patinoarul „23 August", de la orele 11 şi 17 : Concursul international de lupte greco­­romane. ® IAHTING : Lacul Herăstrău, de la ora 10 : .Cupa Electrica­ (clasele finn şi snaip). ® ATLETISM : Stadionul „23 August", de la orele 9 și 17 : campionatul Capitalei. • POLO : Ștrandul Tineretului, de la ora 12 : Steaua - Rapid, meci în campionatul categ A. • FOTBAL: Stadionul Republicii, de la ora 18 : Universitatea Cluj — Rapid București (finala camp, republican de juniori) , de la ora 20: Foresta Fălticeni — Steaua (finala „Cupei Româ­niei") ; Stadionul Dinamo, de la ora 12,45: Dinamo Victoria Buc — Flacăra roşie Buc („Cupa de vară"); Teren Laromet, de la ora 12,30: Rapid C.F. Bucureşti - Metalurgistul Bucureşti („Cupa de vară"). • LUPTE : Patinoarul „23 August", de la ora 9: Concursul internaţional de lupte greco-romane. • ATLETISM : Stadionul „23 August", de la orele 9 şi 17: campionatul Capitalei. Debut victorios în competiţia de la Belgrad BELGRAD, 30 (prin telefon).­­ Ast­ăzi au început întrecerile tra­diţionalului tturneu international masculin de handbal dotat cu „Trofeul Tajmaidan“. In primul meci s-au întîlnit formaţiile re­prezentative ale României şi R. F. a Germaniei. Victoria a re­venit, pe merit, handbaliştilor ro­mâni cu scorul de 11-8 (5-3). Punctele au fost înscrise de Guneş (3), Iacob (3), Gruia (2), Costache II, Nica, Popescu (Ro­mânia) şi de Munck (3), Haeger (2), Franck, Gröning, Goertz (R.F.G.). Pînă la închiderea ediţiei nu ne-a parvenit rezultatul ce­luilalt meci (Iugoslavia — Bul­garia). Simbătă, echipa noastră | întîlneşte formaţia Bulgariei, iar­­ duminică, în ultima zi a turneului, | reprezentativa Iugoslaviei. A început turneul internaţional pentru juniori CLUJ, 30 (prin telefon, de la trimis­i­sul nostru). Cei mai buni juniori de­­ tenis de masă din cinci ţări — Ro­mânia, Cehoslovacia, Ungaria, R.D. Germană, Bulgaria — participă, în sala Clujana, la un interesant turneu internaţional, organizat cu o lună înaintea „Criteriului european de ju­niori“ din Danemarca. După evolu­ţiile primei zile, pot fi consemnate comportările lui Fleisinger, Turai (Cehoslovacia), Bankuli (Ungaria), Vater (R.D.G.), Doboşi (România). Competiţia pe echipe se termină sîmbătă dimineaţă, cînd urmează să înceapă turneele individuale preli­minare — patru serii a cite 8 jucă­tori şi patru serii a cite 6 jucătoare. La încheierea meciurilor din aceste serii vor avea loc turneele finale I pentru stabilirea clasamentului locu­rilor 1—4 şi 5—3 atit la băieţi cit şi la fete, întrecerile iau sfîrşit dumi­nică seara. Rezultate tehnice : echipe băieţi : România A (Doboşi 2 v, Lazăr 2 v, Simandan 1 v) — România B (Ma­­covei 1 v, Stelian, Doru) 5—1 ; Bul­garia (Damianov 2 v, Markacev 2 v, I Lijev 1 v) — România A (Doboşi 3 v, Preda, Lazăr) 5—3; Ungaria — R.D. Germană 5—1 ; R.D. Germană (Ullrich 2 v, Vater 2 v, Reseher 1 v) — Ro­mânia B (Stelian, Macovei, Doru) 5—0; Cehoslovacia — Bulgaria 3—1; echipe fete : România A — Bulgaria 3—0; Toma — Neikova 2—1, Crişan — Dafova 2—0, Crişan, Toma — Nei­kova, Dafova 2—0; România A — Ro­mânia B 3—0; Cehoslovacia — Ro­mânia­­ 3—0 , Grofova — M. Corodi 2— 0, Kettnerova — Spiridon 2—0, Grofova, Kettnerova — M. Corodi, H. Corodi 2—0 ; Cehoslovacia — R.D. Germană 3—0 ; Ungaria — Bulgaria 3— 1 ; Ungaria — R.D. Germană 3—1. C. COMARNISCHI Finalele campionatului şcolar ORAȘUL GH. GHEORGHIU­­DEJ 30 (prin telefon). — în lo­calitate se dispută în mijlocul unui interes deosebit (peste 2000 de spectatori La fiecare reuniune) fi­nalele campionatului republican şcolar de handbal. Meciurile au loc zilnic pe terenul Liceului nr. 1 — excelent amenajat — fu­rni­­zînd dispute de un foarte bun nivel tehnic. Dintre cele 12 echipe finaliste s-au detaşat pînă în prezent, după trei zile de întreceri — reprezen­tativele Liceului nr. 2 Ploieşti şi Liceului nr. 4 Timişoara la fete, Liceului Mihai Viteazu Bucureşti şi Liceului nr. 4 Timişoara la băieţi. Competiţia se încheie du­minică cînd vor fi cunoscute noile echipe campioane şcolare ale ţării. GH. GRUNZU — corespondent în actualitate: „Cupa Europei“ • PE STADIONUL „23 AUGUST" CONCURS DE SELECŢIE A ATLEŢILOR ROMÂNI Cu un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Ciudad de Mexico, sezonul competiţiilor internaţio­nale europene este dominat de desfăşurarea celei de-a II-a edi­ţii a „Cupei Europei“, concurs pe echipe, care angrenează majori­tatea reprezentativelor naţionale de pe continent. întrecerile se desfăşoară şi în acest an în trei etape: prelimi­nariile (care au şi avut loc la Copenhaga, Dublin şi Atena), se­mifinalele (programate la 16 iu­lie — fetele şi 22—23 iulie — băieţii) şi finalele (Kiev: 15 sep­tembrie — fetele, 16—17 septem­brie — băieţii). Competiţia masculină are pre­văzute, prin regulament, trei grupe semifinale: Stockholm, U.R.S.S., R. D. Germană, Suedia, Finlanda, Norvegia şi Olanda ; Ostrava, Cehoslovacia, Franţa, Polonia, Italia, România şi Bel­gia , într-o localitate din R.F.G., R. F. a Germaniei, Anglia, Unga­ria, Iugoslavia, Bulgaria şi Gre­cia. Primele două clasate din fie­care grupă se califică pentru în­trecerea finală, în programul con­cursurilor figurează toate probele olimpice, mai puţin decatlonul, maratonul şi marşul Fiecare e­­chipă este alcătuită din câte un atlet de probă. Semifinalele feminine se des­făşoară, de asemenea, pe trei grupe: Oslo, U.R.S­., Anglia, România, Suedia, Danemarca şi Norvegia , o localitate din Italia, Belgiei, Bulgaria, Italia, R. D. Ger­mană, Ungaria, Austria i o loca­litate din R.F.G., R. F. a Germa­niei, Franţa, Polonia, Cehoslova­cia, Iugoslavia, Albania. în pro­gram sunt înscrise­­toate probele olimpice, mai puţin pentatlonuL Clasamentele generale, atît la fete cit şi la băieţi, se fac acor­­dîndu-se 6 p pentru locul L 5 p — II, 4 p — III... 1 p — VI. Prima ediţie a „Cupei Europei — Bruno Zauli* (denumită astfel în memoria iniţiatorului ei, fos­tul preşedinte al Comitetului atle­tic european) s-a desfăşurat în anul 1965. Cu acest prilej una dintre semifinalele competiţiei fe­minine a avut loc la Constanţa (U.R.S.S. şi R.F.G. cite 53 p, Ro­mânia 49,5 p, Iugoslavia 25,5 p, Norvegia 25 p, Austria 24 p). Fi­nalele competiţiei s-au desfăşurat în R. F. a Germaniei şi au dat cîştig de cauză reprezentativelor sovietice: fete: 1. U.R.S.S. 56 p, 2. R.D.G. 42 p, 3. Polonia 38 p, 4. R.F.G. 35 p, 5. Ungaria 32 p, 6. Olanda 25 p; băieţi: 1. U.R.S.S. 86 p, 2. R.F.G. 85 p, 3. Polonia 69 p, 4. R.D.G. 69 p, 5. Franţa 60 p, 6. Anglia 48 p. ★ In vederea alcătuirii echipelor României pentru "Cupa Europei", cu prilejul campionatelor Capita­lei au fost invit­­aţi să participe, în afara bucureştenilor şi alţi atleţi ai lotului republican. între­cerile se vor desfăşura astăzi şi miine, pe stadionul „23 August", de la orele 9 şi 17. Cursa de 20 km marş va avea loc miine, de la ora 7, în împrejurimile sta­dionului Tineretului DINU PISTALU în aşteptarea primului sunet de gang al ,,internaţionalelor“ (Urmare din pag. 1) dv. constituind un util schimb de experienţă pentru toţi participan­ţii înaintea C.M. După jocul de baschet, pe iarba proaspăt cosită, grupul luptători­lor sovietici, elveţieni şi finlan­dezi şi-a continuat antrenamen­tul... ★ Un scurt popas l-am făcut apoi în mijlocul sportivilor noştri. Cam­pionul european SIMION PO­PESCU ne-a spus: „Ştiu că voi avea adversari dificili la cat. 63 kg şi de aceea m-am pregătit temeinic. Doresc să confirm bu­nele aprecieri de la Minsk, cînd am cucerit titlul continental“. ION BACIU: „Lupta pentru în­­tîietate se anunță deschisă. Vreau să dovedesc că pregătirea pe care am făcut-o pînă acum n-a fost zadarnică". * în holul hotelului „Union" l-am întîlnit pe campionul mon­dial F. Stange (R.F.G.) și pe an­trenorul sovietic A. Kolesov, iată ce ne-au declarat ei: F. STANGE: „De România mă leagă frumoase amintiri. In 1955, la Bucureşti, am susţinut prima mea întîlnire in­ternaţională cu D. Pîrvulescu. In­tre timp am cîştigat de 12 ori titlul de campion al R. F. a Ger­maniei şi am cucerit titlul de campion mondial la Toledo (cat. 57 kg). Actuala ediţie a „inter­naţionalelor" României este un foarte bun prilej de pregătire, ofe­rind sportivilor posibilitatea acli­matizării cu mediul şi atmosfera viitoarei ediţii a „mondialelor" din septembrie". A. KOLESOV: „Pentru noi fiecare concurs re­prezintă o etapă în cadrul pre­gătirii în vederea J.O. din Mexic. Echipa cu care ne prezentăm la Bucureşti este tînără, dar capa­bilă să obţină rezultate valoroa­se. Considerăm acest concurs in­ternaţional interesant, de o va­loare ridicată, care va folosi tu­turor echipelor pentru definitiva­rea loturilor în vederea C.M. Sportul luptelor in România a înregistrat în ultimii ani un mare progres. Aveţi luptători tineri şi talentaţi ca I. Baciu — căruia îi prevăd un mare viitor, S. Po­pescu — dotat cu mari calităţi de voinţă şi N. Martinescu — care reprezintă idealul luptătoru­lui modern, bazat în permanenţă pe ofensivă". Întîlnirile vor avea loc pe pa­tinoarul artificial „23 August" sîmbătă de la orele 11 şi 17, iar duminică de la ora 9. ★

Next