Sportul, februarie 1970 (Anul 26, nr. 801-828)
1970-02-01 / nr. 801
Nr. 801 (6235) Tractorul l-a izgonit din agricultură, automobilul — de pe şosele, electrocarul — din industrie, tancul — din armată. Ce-a mai rămas calul, azi? Bucefal istoric. Pegas poetic, Rusinantă literară. Nu, să nu fim nedrepţi. Calul intră, in viziunea lumii moderne, în cea mai nobilă postură a sa, aceea de erou sportiv. Indiferent de ipostază, independent de imagine, tractînd în tropot ritmic un surky, purtîndu-şi cavalerul în incredibil zbor planat peste obstacole şi rivieră, făcînd un galop corp comun cu jocheul sau dănţuind elegant, cambrat, la comanda dresorului din șa, în manejul „Școlii spaniole de călărie" din Viena... Nu, calul n-a pierit. El rămîne coechipierul nostru ! Actualităţi şi realităţi despre cai Încă de la Începuturile Jocurilor Olimpice moderne, inaugurate in 1896 la Atena, calul de sport şi-a făcut apariţia în arena olimpică. El a fost adoptat ulterior de către pentatlonul modern, cu ocazia congresului C.I.O. din 1911, de la Budapesta. Folosit iniţial numai pentru alergări, calul a devenit, datorită multiplelor sale calităţi, coechipierul omului pentru probele de obstacole, cros şi dresaj, acesta din urmă transformat intr-o veritabilă artă. Desigur, arta dresajului nu poate fi pusă pe acelaşi plan cu poezia, pictura sau muzica, dar nu vedem de ce nu o putem asemăna cu coregrafia ? Ba, chiar am putea merge mai departe, clasind „dresajul academic” înaintea dansului, datorită necesităţii de cooperare cu calul. In timp ce dansatorul se exhibează singur cu propriul său echilibru, călăreţul are de întîmpinat neştiinţa şi rezistenţa calului, căruia trebuie să-i imprime mersuri şi mişcări elegante intr-un echilibru nou. Dotat cu memorie şi cu o suficientă inteligenţă pentru a-şi însuşi lecţiile ce i se predau, calul ajunge să perceapă intenţiile călăreţului şi să-şi contopească simţurile cu ale acestuia, în aşa măsură incit ai impresia că cele două fiinţe sunt unite şi formează o singură voinţă pentru realizarea performanţei sportive. Aproape că este de necrezut cum un animal a cărui privire este inexpresivă şi care, prin muţenia lui, îţi dă impresia unui absent, se poate transforma intr-un pegas înaripat şi transpune in atmosfera de concurs o dată cu călăreţul său. De foarte multe ori el realizează in competiţii performanţe superioare celor exercitate în antrenamente. Eroismul calului de sport e demonstrat de-a lungul anilor de excepţionalele performanţe realizate de unii cai celebri, dintre care cităm : Crispa, Nasello, The Rock, Merano, Fidux, Bellevue (Italia), Tora, Halla, Meteor, Donald Rex (R.F.G.), AH Baba, Lateur B, Fomone, Rockett (Franţa), Mister Softee (Anglia), Gran Gest (Brazilia), Uranus (Japonia), Erbach (Elveţia) şi recentul medaliat cu aur la J.O. din Mexic, calul Showbound (Bill Steinkraus — S.U.A.). Dintre caii româneşti s-au impus în arena internaţională : Arta, Dephis, Dracustie, Fulger, Pyr, Jolka, Troika, Rubin, Mindir, Clasic, Bîrsan ş.a. Toţi aceşti cai au contribuit la gloria sportivă a călăreţilor respectivi, dovedindu-se excelenţi coechipieri. Eliminat total din agricultură şi într-o măsură foarte mare din tracţiune, calul şi-a păstrat, în schimb, locul în sport şi este solicitat din ce în- ce mai mult pentru turismul călare. Iată cîteva cifre : o statistică a răspîndirii calului irlandez (recunoscut ca un excelent cal de sport) indică, în 1968 , 7 milioane cai în Brazilia, 5 milioane în Mexic, 3 milioane în Statele Unite, 2 milioane în Franţa, 200 000 in Anglia. Pe terenurile de concursuri hipice din Elveţia au evoluat în 1968 un număr de 2 523 de cai, iar în Franţa intensitatea activităţii ecvestre s-a reflectat in cele 720 cluburi de călărie afiliate, cu 2122 de membri. In Uniunea Sovietică funcţionează 60 de şcol de călărie cu peste 2000 de cai. Activitatea competiţională internă in Franţa cuprinde peste 300 de reuniuni, în R.F.G. cca 190, în Elveţia 177, în Italia 60 etc. în anul 1969 au fost programate peste 80 de concursuri internaţionale în ţări şi localităţi diferite. Pe de altă parte, turismul călare cunoaşte o răspindire în tot mai multe ţări, în frunte situîndu-se Franţa, care a organizat în 1969 cel de-al V-lea raliu călare, la care au par- ticipat echipe din Anglia, Belgia, Canada, R.F.G., Elveţia, Spania, Italia. De asemenea, „Vacances a cheval“, programat de „Touring club de France“ pe o distanţă de 600 km, a reunit 26 de echipe cu un total de 300 de cai. Ca un omagiu adus calului de sport, în multe ţări (intre care şi România) a luat fiinţă Hipofilatelia, cunoscind o largă răspindire şi preţuire. Nu, nu-i o pledoarie pentru cai. Sunt realităţi izvorîte din nevoia oamenilor de a evada din zgomotul oraşelor, din trepidaţia motoarelor şi răsuflarea eşapamentelor. Nu, calul nu va pieri. Ca un paradox al secolului vitezei, el va fi din ce în ce mai solicitat pentru sport şi agrement. El ne apropie de natură, ne face întreprinzători, curajoși. Calul este un prieten devotat și un excelent coechipier al omului. Felix TOPESCU St nntimplă ti așa sportál Bill Steinkraus (S.U.A.), campion olimpic, Mexic 1968 Pag. a 3-a RETROSPECT» ALĂTURI DE CALUL TRĂPAŞ... Rasa calului pur singe englez este una şi aceeaşi în toate părţile lumii. Cînd e vorba însă de a se defini rasa cailor trăpaşi lucrurile capătă o turnură destul de complicată. Pînă mai acum trei-patru decenii, cei ce s-au ocupat de asemenea treburi socoteau trăpaşul mai degrabă o etichetă a aptitudinilor lui, pentru o anumită alură de mers, decit o rasă propriu-zisă. Trapul este un mers natural al calului, ca şi galopul ori pasul, şi orice cal, de orice rasă — afirmau ei — poate merge în mod normal la trap. O seamă de cercetători zootehnişti însă — printre care se numără şi românii D. Xenopol, Ionescu-Brăila, Rădulescu-Calafat, G. M. Iliescu ş.a. — au sesizat just nuanţa diferenţială, în sensul că unii cai arată o aptitudine deosebită pentru alura trupului, purtîndu-şi picioarele într-un fel special. Acţionînd într-o atare alură, aceştia au posibilitatea de a obţine un ruleu şi o cadenţă care le permit să acopere o distanţă mai întinsă de teren la fiecare bătaie a picioarelor. Din asemenea specimene îşi trage izvorul rasa cailor de trap şi evoluţia ei se împleteşte cu desfăşurarea istoriei de colonizare a Americii de Nord. Coloniştii europeni adunaseră cu ei cai de rase diferite. Spaniolii, de pildă, foloseau cai în care predominau curentele de sînge oriental, arab şi barb. Francezii veneau cu cai din diferite regiuni ale Franţei, iar englezii cu exemplare din rasa Norfolk şi irlandeză. Fără o bază zootehnică, dar minaţi de nevoile vieţii, coloniştii căutau mereu cai care, în luptă cu acele orare, să exceleze şi în tracţiune, nui numai la călărie. Aşezămintele omeneşti se găseau distanţate unele de altele, iar cit priveşte diligentele acestea nu erau dirijate de grafice orare... Cum s-ar spune, coloniştii se străduiau ca prin aruncarea peste bord a oricărui sentimentalism, să obţină numai rezultatul practic. Dar de unde să fie procuraţi asemenea cai ? Istoriografii lumii menţionează primul nume : Messenger ! Acesta era un pur sînge englez care avea — moştenit probabil printr-un atavism de la vreo străbună din rasa Norfolk — o alură de trap neobişnuită. Dar în anii existenţei lui a mai figurat cineva. ‘ Aceasta era o iapă fără obîrşie nobilă — deci fără pedigree — care se-nscrie menţionată sub numele de „iapa lui Charles Kent“, după numele fermierului la care se găsea. Ea parcursese în vara anului 1806, „înhămată“ la un soi de gabrioletă pentru transportarea grabnică a unui bolnav de la fermă la un medic, o distanţă de 16 mile, deci peste 25 de km, în decursul unei singure ore, mergînd numai în trap! Şi ca şi cum ar fi dorit să consolideze performanţa, iapa lui Charles Kent a realizat doi ani mai tîrziu acoperirea unei distanţe de 28 mile (45 km) într-o oră şi 47 de minute, ispravă cu care a uimit oamenii din regiunile învecinate. La 13 octombrie 1845 s-a înregistrat primul record mondial de trap, pe o pistă din orășelul Hoboken — lîngă New York — unde iapa de 10 ani numită Lady Suffolk, antrenată și condusă de Dean Bryan, a parcurs o milă în 2:29,5, ceea ce revenea la un minut și 33 secunde pe kilometru ! De atunci, sprijinindu-se reciproc, omul și calul au pornit cu avînt în lupta pentru cucerirea celor mai înalte culmi ale performanțelor. Acele cronometrelor trebuiau să se oprească, învinse, la recorduri din ce In ce mai fantastice. Prin exemplare ca Pelham, Flora Temple, Goldsmith Maid sau Low Dillon, s-a ajuns în decursul anilor, la cifrele de 1:12 sau 1:11,8 pe km ale lui Peter Manning, Greyhound şi Jayl Appermott. Lăsînd altor colegi prilejul de a dezvălui parfumul suav pe care-l cuprinde existenţa comună a calului alăturea de om, voi cita doar proverbul oriental care spune că frumusețea inegalabilă pe lume a calului arab se datorește numai dragostei cu care l-au învăluit arabii !... Niddy DUMITRESCU Un paradox. DE TOATE « Oraşul Aachen (R.F.G.) deţine recordul lumii cu cei 510 ani de dirul găzduieşte concursuri de călărie. Tot aici există o statuie — In mărime naturală — a calului Meteor, multicampion european şi mondial la sărituri. La Jocurile Olimpice medaliile acordate in proba de călărie sunt printre cele mai numeroase : 18. • La „Marele premiu al naţiunilor" (probă olimpică de obstacole), au participat şi 4 amazoane : Marion Coakes (Anglia), Janou Lefevre (Franţa), Kitty Kusner (S.U.A.), Monica Bachman (Elveţia). • Pentru prima dată la J.O., marele premiu de dresaj olimpic a fost cîştigat în 1968 de o femeie : Liselotte Lisenhof (R.F.G.) cu calul Pfaff. Tot o femeie a cîştigat campionatul european în cea mai temerară probă de călărie, „Concursul complet*4. Este vorba de Mary Gordon (Anglia). • Recordul dresajului de înaltă şcoală este deţinut de austriacul Louis Podhajschi, cîştigător al marelui premiu de dresaj la Aachen in perioada 1928—1939 . • Călăreţul francez Pierre L’Oriol* (dublu campion olimpic) a pierdut calul său Lateur B, cu care a cîştigat medalia de aur la Tokio în 1964, în urma muşcăturilor suferite din partea celebrei iepe Voulette, predecesoarea lui Luteur B la victoriile lui D’Oriola și scoasă la pensie. Accidentul s-a petrecut la înapoierea lui Luteur B de la Tokio, pe cînd se afla împreună cu Voulette, Intr-un padock. (Să fi fost un acces de gelozie ?). (Fix) Copăcel. (Sap la cap... NAMOC MIRAN, BUCUREŞTI. 4—1 pentru Rapid, într-un meci cu Universitatea Craiova, in fieful oltenilor ? Un astfel de rezultat nu s-a pomenit niciodată. Poate, în romanele ştiinţifico-fantastice! Ţin să precizez, de altfel, că giuleştenii n-au reuşit să câştige nici un meci la Craiova. MIRCEA AMZA, TURNU SEVERIN. Nici o echipă din oraşul dv. n-a jucat in divizia A. Răcind această precizare, ne referim la ediţiile oficiale ale acestei Întreceri. Probabil, însă, că dv. ştiţi ceva despre o competiţie improvizată, organizată în 1941. Atunci, da, C.F.R. Turnu Severin (la care jucau Bindea, Pavlovici, Oprea etc.) a participat la acel campionat ad-hoc şi a fost, poate, şi... campioană. Vă urez, intr-un viitor cit mai apropiat şi o campioană oficială ! DINU SAULESCU, BUCUREŞTI. Vă mulţumim pentru sugestiile dv. în legătură cu viitorul almanah al ziarului nostru. Aţi devenit, în felul acesta, unul dintre colaboratorii lui ! ECHIPAJUL CARAVANEI M.R.F. 1. Cintareţul Dan Spătaru a jucat fotbal la ştiinţa (Sportul studenţesc) Bucureşti, in divizia B. 2. Dumitrache a fost „pitic“ la Rapid. De aici, a trecut la o echipă din campionatul oraşului Bucureşti , T.U.G. MARIUS D. POPA, COMUNA PRUNDENI. Un teren de tenis are dimensiunile 23,77 m (lungime) şi 10,97 m (lăţime). La meciurile de simplu, un marcaj interior micşorează terenul de joc cu 1,37 m, atît în lungime cît şi în lăţime. Locul unde se construieşte un teren de tenis trebuie să fie însă de 40x20 m, pentru ca jucătorii să poată relua mingile ricoşate în afara terenului de joc. MIRCEA MUSTEŢEA, BUCUREŞTI. 1. Haidu (Dinamo Bucureşti) a jucat (nu tot timpul, este adevărat) în echipa pe care am aliniat-o la 5 iunie 1968, în meciul cu Olanda. 2. »Văd ef, F.R.F. a programat reluarea campionatului diviziei A după „campania mexicană" la 21 iunie. Dar, dacă echipa României (balonul e rotund, ni se spune mereu !) va ajunge in finală şi in acea zi va trebui să joace pe „Azteca“, ce soluţie se va găsi“ ? în nici un caz echipa noastră naţională nu va forfaita de la finala C.M., fiindcă — o clipă, să cercetez programul — Dinamo Bucureşti are meci la Craiova, cu Universitatea ! Numai încurcături dintr-astea o aibă F.R.F.-ul ! Este adevărat însă că fixarea datei de 21 iunie pentru reluarea campionatului, înainte de a se termina întrecerile din Mexic, nu prea se încadrează în campania de pregătire psihologică a fotbaliştilor noştri ! * D. NEICULESCU, CONSTANŢA. •Sunt un anonim al fotbalului şi un visător al poeziei“. Dv. aţi spus-o 1 I. BABEANU, CARANSEBEŞ. 1. Susţineţi că, într-un meci diin campionatul judeţean, disputat la Ocna de Fier, arbitrul I. Munteanu, din Reşiţa, n-a ridicat carnetele a doi jucători eliminaţi de pe teren. Intr-un asemenea caz, arbitrul riscă să rămînă el fără... carnet ! Dar, ne îndoim că a procedat aşa cum spuneţi dv. G GLIGOR, CLUJ. Printre „Clujenele” dv. am întîlnit multe poante reuşite. Cu riscul ca „pseudo-poşta“ dv. s-o concureze pe a mea, voi reproduce cîteva răspunsuri : A.S. Mânăştur. Aţi pierdut pariul. „Peneş Curcanul“ n-a fost scris de Vasile Alexandru de la C.F.R. Cluj. S.M. Ecker, Feleac. Antrenorul C. Teaşcă n-a fost niciodată angajat de „Collo-Collo", fosta campioană a statului Chile. Este adevarat insă că, în ţară, el s-a angajat mereu de... colo-colo. M.e. Loman, Floreşti. Ne scrieţi că aţi ascultat cu multă plăcere la radio opereta »Secretul lui Marcu Paul“, şi ne întrebaţi dacă e vorba de Marcu Paul, fostul jucător de la „U“. Din păcate, trebuie să vă dezamăgim. E vorba de Marco Polo... de la alt club. A. Filologu, Cluj. Ne rugaţi să vă spunem in ce limbi „angelo“ însemnează „înger“. De la ultimul meci, cu Grecia, şi în limba română .