Sportul, mai 1970 (Anul 26, nr. 890-918)
1970-05-03 / nr. 890
Paga 2-0 sportul BSEUgtsWiil sportul sportul tjLukkhynfi O DRAMĂ IN APELE BOSFORULUI Ştirea furnizată de agenţiile de presă a fost lapidară: „Românul Gavril Moraru a abandonat in manşa a doua a traversării Bosforului, intr-un moment cînd conducea autoritar întregul pluton şi pînă la sosire mai avea doar 6 kilometri*. Cuvintele transmise prin eter ne relatau un fapt divers produs de-a lungul unei curse nautice de mare duritate. Dar cine-şi putea oare inchipui mica dramă trăită de simpaticul înotător clujean acolo intre valurile Mării Marmara, în cursa pe care o visa de ani de zile ? „Cînd am aflat că în sfirşit — după atîţia ani de promisiuni deşarte — voi avea posibilitatea să iau startul tntr-un mare maraton nautic, nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie. Doream din tot sufletul să realizez o performanţă, spulberînd neîncrederea celor ce zîmbeau de cite ori aduceam vorba desprea marile curse ce se desfăşoară in străinătate. Am înotat zilnic ore în şir, înghiţind kilometru după kilometru, iar în iunie 1069 am dat un prim examen, cîştigînd cursa de pe Siutghiol. Acumulasem o rezistenţă care-mi sporea încrederea şi convingerea că nu-l voi face de rîs pe Belabaci (n.n. Adalbert Iordachi) primul meu antrenor, care m-a întovărăşit întotdeauna in cursele Brăila—Galaţi. Şi iată-mă ajuns pe malul sting al Bosforului, de unde aveam să pornesc în întrecere, alături de alţi 24 de concurenţi. Deşi primisem sfaturi nenumărate să nu mă avînt şi să-mi menajez forţele (maratonul cuprinde două etape de 16 şi, respectiv, 12 kilometri) am pornit ca din puşcă şi curînd nu aveam să mai văd în jurul meu decit şalupa organizatorilor, care „deschidea pîrtia". Mă simţeam uşor ca un fulg pe coama valurilor unei mări de foc agitate şi înaintam fără nici un fel de dificultate. Cînd am ajuns la capul terminus al etapei am fost primit cu mult entuziasm şi în acelaşi timp nedumerire; pentru prima oară cineva reuşise să parcurgă distanţa în mai puţin de 7 ore. îmi consumasem de mult ceaiul fierbinte, cînd îşi făcea apariţia cel de al doilea sosit, coechipierul meu Gerhard Guter, şi el cu aproximativ două minute înaintea următorului clasat. De abia atunci am început să am emoţii. Toată lumea mă şi considera învingător, deşi în accepţiunea gazdelor succesul unui simplu debutant nu părea posibil. N-am dormit toată noaptea cu gîndul la ce va urma. Prinsesem şi mai mult curaj şi am luat din nou un start avîntat. De data aceasta insă, marea era mai puţin prietenoasă, iar apa neaşteptat de rece. Adversarii se opreau adesea pentru a se alimenta şi a bea ceva cald, dar e îmi vedeam de drum. Luasem cîteva guri de apă şi nu-mi ardea de aşa ceva. A fost marea mea greşeală şi îmi voi aduce aminte mult timp de această stupidă ambiţie de a nu ieşi din ritm pentru a-mi reface forţele şi a mă dezmetici puţin. Am vrut să rămîn în frunte deşi, dacă aş fi prins plasa unui turc, obişnuit cu marea agitată, rezultatul ar fi fost cu totul altul, căci cele 7 minute avans din etapa precedentă mă puneau la adăpostul oricărei surprize. încetul cu încetul am început să simt că îngheţ, apoi mi-am dat seama că muşchii trenului inferior îmi sunt blocaţi, iar braţele pe care le mişcăm pierduseră orice vlagă. Făceam eforturi considerabile, dar nu mai puteam înainta. Şi valurile mă loveau puternic din toate părţile. Iar în jurul meu o întindere nesfîrşită de apă. Am început să fac semne ; şalupa din faţă a făcut cale Întoarsă. Dar nu mă puteam înţelege cu nimeni. Intre timp, au început să treacă unul cîte unul toţi cei care mă urmau. Am strîns din dinţi şi am început să trag eu ultimele puteri. N-aş fi vrut să renunţ. Dar cei din barcă îmi făceau semn că de fapt nu mai înaintam şi că mă zbateam pe loc. Cu o ciudă pe care nu pot să v-o descriu a trebuit să urc în şalupă. Un vis, de care fusesem atit de aproape se destramă incredibil de uşor... Şi cit de mult aş fi vrut să cîştig.“ Adrian VASILIU RENDEZ-VOUS ŞAHIST Ieri a avut loc meciul de şah contînd pentru finala campionatului mondial al A.I.R. (Asociaţa Internaţională a Roboţilor). S-au înfruntat la clasica masă bicoloră cu 64 pătrate, cei doi roboţi calificaţi în turneul final mondial : Robotul S 1 (arab) şi Robotul S 1 (roman). Cei doi rivali sunt confecţionaţi după „ultimul strigăt“ al tehnicii, veritabile eminenţe cenuşii ale electronicii In circumvoluţiunile lor cibernetice de fire şi relee inextricabile, sunt încorporate strategiile sportului minţii, de la Copablanca la Ciocîltea. Stau faţă-n faţă, reci ca două miniaisberguri metalice, pentru marea confruntare a secolului. Antrenorii tehnicieni îl asistă şi introduc ştecherele în priză pentru „încălzire“. Masonii şterg ultimele impurităţi imperceptibile de praf. Meciul pentru hegemonia mapamondului alb-negru a început Mutările se succed cu rapiditate şi luciditate supraomenească. Duelul e viu, dinamic, electrizant. Ceasurile de control cu cuarţ secondează mişcările roboţilor fără a înregistra nici o depăşire a faimoasei crize de cronofagie. SI şi SI imaginează combinaţii de înaltă subtilitate şi dificultate, stîrnind averse de aplauze care însă îi lasă... reci pe parteneri. Spectatorii urmăresc şi schiţează kinograme, variante, noi problematici, frapaţi de ţinuta elevată a „recitalului“ şahist. La un moment dat partida care se disputa echilibrată, ritmică, pendulează în favoarea lui S I (arab), care cu un apetit lucalic devorează omnivor tot ce-i iese în cale. (Science-fiction) S I, în derută evidentă, încearcă soluţii optime pentru a remonta, a compensa handicapul, dar face eforturi în van. S I merge decis spre victorie. Nici o speranţă. Ceasul de control înregistrează carenţe apreciabile în evoluţia gîndirii tactice a lui S I care, în degringoladă, nu se mai poate redresa... temporal? încă o mutare şi încă o mutare şi şah mat. S I cu albele e învins în acest inofensiv „apartheid“ ludic. „Negrul“ S 1 se recunoaște bătut. Antrenorul-tehnician al înfrîntului pare dezamăgit dar nu dezarmează în pură resemnare. Se agită și solicită insinuant: — Dopaj, să se facă analiza sîngelui! — Analiza cui ? — Pardon, analiza... curentului. Un potențiometru. Să vină medicul electrotehnic. Oficialităţile selasă convinse de diligenţele managerului lui S I şi iată că apare şi specialistul. Cu o trusă specială, verifică detaliat anatomia curioasă a învingătorului. Treptat, faţa i se iradiază de un zîmbet revelatoriu şi exclamă : — S-a dopat. Spectatorii discută cu aprindere, se încing spiritele pro şi contra. Se cer explicaţii ştiinţifice, palpabile. — Da, a folosit curent de 220 volţi în joc de 110 volţi, cum era normal stabilit şi conectat la adversar. Proteste, contestaţii, stupoare, rumoare, se pretind noi expertize care toate duc la aceeaşi concluzie iniţială. Comisia de disciplină din cadrul A.I.R. hotărăşte, în unanimitate, suspendarea pe viaţă a delicventului. Ceea ce, în noii termeni de specialitate, înseamnă : TOPIREA I Titi GHEORGHIU-VASLUI I* a «VI Z 1 w w cn s 5 uw 2îfl z *-« H* UW •J sg uurat sg ARGUMENTE • Campion olimpic In proba de 3 000 m obstacole (Tokio, 1964), recordman mondial al orei şi pe distanţa de 20 km, călător pe toate continentele, atletul belgian nu lipsit de faimă Gaston Roelants ne Uimeşte din nou intr-un domeniu cu totul neaşteptat : pictura ! De curind, el a expus, in sălile castelului Wezemael, 40 de tablouri figurative avind drept subiect amintirile sale de călătorie, cu excepţia a două naturi moarte. Si se mai spună că in timpul curselor lungi, fondiştii nu văd nimic şi nu se gindesc la nimic ! La vernisajul expoziţiei au participat o seamă de personalităţi ale lumii sportive belgiene. Cu acest priet, Gaston Roelants a declarat : „Mă simt legat de pictură ca şi de atletism". • Echipa de rugby a Franţei va deveni vedetă de cinema in filmul lui Serge Leroy, „Cerul este albastru“. In timpul recentului Turneu al Naţiunilor, regizorul şi-a terminat filmările. Dragostea va juca totuşi un rol mai important decit sportul pentru eroul principal, un ziarist (Frederic de Pasquale), care va întîlni la Dublin o tinără (Alexandra Stewart) pe care a părăsit-o cu cinci ani în urmă. • Campioană de scrimă a Luxemburgului şi membră a echipei de floretă la Jocurile Olimpice de la Roma, Tokio şi Mexic, Colette Flesh şi-a luat anul acesta in primire postul de primar al capitalei ducatului. Ea este prima femeie care obţine o asemenea funcţie in Luxemburg. Colette Flesh era, din 1968, secretara comitetului olimpic al firii ei. (wib.) &u aM z 3 & apax upa porim Nr. 890 (6324). Fotbalul românesc văzut de generaţia de la Montevideo ILIE SUBĂŞANU, fost centru înaintaş al echipei naţionale Jean Lăpuşneanu, Ilie Subăşanu, Ionică Bogdan, Titus Ozon sau Ion Voinescu sînt figuri destinate să intre în legendă fiindcă au reuşit să întrunească şi să exprime calităţile temperamentului nostru sportiv, permiţînd fiecărei generaţii să-şi vadă răsfrînt, în jocul lor, propriul ei chip, ca intr-o oglindă. Iată de ce, o convorbire cu oricare dintre ei este Întotdeauna binevenită. Şi ne bucurăm că la „provocarea“ noastră Ilie Subăşanu, sau „gentleman Jim“, cum i se spunea, a ridicat mănuşa. — Cum apreciaţi clasa fotbalului românesc in anul participării la primul campionat mondial, de la Montevideo ? — In perioada la care vă referiţi, fotbalul nostru deţinea o puternică poziţie in Balcani. Dar clasa fotbalului românesc era afirmată şi în concernul fotbalului european şi, prin aceasta, nu al celui mondial, deoarece fotbalul se născuse in Europa şi el purta aureola unui prestigiu bine conturat. — Dar aş vrea, mai intîi, să ne reamintiţi formaţia şi meciul în care aţi debutat ca internaţional. — Da, cu plăcere: Stoian, Rusen, Bucşa, Robe, Vogi, Radu Niculescu, Manole Du■ mitrescu, Sepi, Subăşanu, Ciolac, Vasile Cristescu — formaţie, care în 1929 a învins echipa Bulgariei cu 3—0, la Bucureşti. — Deci, aţi condus atacul avînd ca interi... alţi doi centri înaintaşi: Sepi Graţian şi Ghiţă Ciolac ? — Exact. Şi a fost o mare onoare pentru mine să mi se ofere tricoul cu nr. 9 intre asemenea parteneri. — A existat în perioada amintită un decalaj, o disproporţie între valoarea echipei naţionale şi nivelul echipelor de club ? — Un asemenea decalaj nu a existat, echipa naţională fiind o reflecţie a clasei generale pe care o aveau echipele de club — aflate la nivel valoric foarte apropiat intre ele. Aşa se şi explică de ce, in perioada aceea, se puteau alcătui două-trei echipe naţionale dintre care era destul de greu să o alegi pe cea mai bună. Ca înaintaş mă voi referi intîi la compartimentul ofensiv — puţind spuse că încă înainte de 1930 conducerea atacului echipei naţionale putea fi încredinţată, la alegere, lui Rudy Wetzer, Sepi Graţian, Ghiţă Ciolac, Ale Popescu, Soni Niculescu sau subsemnatului — selecţionerii neavind nici o problemă din xm H -q1 2 vie rwo•H acest punct de vedere. Aceeaşi situaţie şi cu posturile de intern (Fane Cirjan, Giurgiu, Fronio, Stanciu, Melchior, Niculescu, Covaci etc.) sau extreme (Tänzer, Manole Dumitrescu, Dobo, Boroş, Dobay, Barbu II, Vasile Cristescu, Cipcigan, Nicolaescu, Auer...), ca să nu mai vorbim de compartimentele defensive. Un selecţioner nehotărit ar fi oscilat continuu între diferitele formule fără a se putea decide. Această abundenţă de jucători excepţionali in echipele de club, ca şi numărul mare de cluburi puternice ne-au asigurat, prin comportarea lor, poate mai mult decit prin jocurile formaţiei reprezentative o frumoasă reputaţie in fotbalul Europei centrale. Pe atunci Chinezul, Juventus, Olimpia, Venus, Unirea Tricolor, Colţea Braşov şi Universitatea Cluj obţinînd rezultate de răsunet în compania unor formaţii celebre din Iugoslavia, Austria, Ungaria, Italia şi chiar Anglia. — Ne-ar interesa părerea dv. despre valoarea actuală a fotbalului nostru, în raport cu nivelul mondial al fotbalului contemporan. -- If* „ In dial, valorile s-au apropiat atit de mult ,datorită, in primul rind, faptului că astăzi secretul tehnicii fotbalului este pretutindeni cunoscut, incit singura formulă de reuşită rezidă in pregătirea fizică şi psihologică a diferitelor formaţii naţionale sau de club. Dacă in trecut rolul decisiv revenea antrenorului, astăzi, după părerea mea, cuvintul hot tăritor il au jucătorii. — Cum vă explicaţi va- • loarea individuală deosebită a jucătorilor generaţiei dv. ? — Sintetic, aş concretiza-o in trei cuvinte: pasiune, dragoste, pregătire. Pasiune pentru fotbal, dragoste de club şi multilateralitate in pregătire. Exemple 1 Vogi punea un accent deosebit, in afara fotbalului, pe pregătirea atletică, ajungind să fie selecţionat şi in echipa naţională de atletism. Frédi Fieraru era pe lingă un fotbalist de mare valoare, campion naţional de patinaj artistic. Mihai Flamaropol — unul dintre cei mai buni hocheişti, iar eu îmi asiguram continuitatea pregătirii prin patinaj, tenis şi înot, sporturi in care am fost campion regional. Cine nu-şi aduce aminte de jocul lui Robe, Pipa, Steinbach, Bindea, Cirjan, Duce, Sfera, Albu, Sepi II, de dragostea de club a venusistului Miloş Struşka ce-şi sacrifica aproape tot timpul liber pregătirii tehnico-atletice. Valoarea individuală a jucătorilor a asigurat clasa fotbalului românesc — cele două noţiuni intercondiţionîndu-se şi determinînd o simbioză in sport.— Unele voci leagă valoarea de altădată a fotbalului de apariţia profesionismului. Ce părere aveţi despre această aserţiune ? — Că este falsă. In momentul apariţiei germenilor profesionismului — la Chinezul, C.A.O., Ripensia, Venus, Rapid etc. — valoarea fotbalului românesc era bine precizată. Profesionismul a contribuit nu la ridicarea valorii fotbalului, ci la întărirea — contractual obligatorie — a conştiinciozităţii jucătorilor. Atit şi nimic mai mult. — Deci, clasa a fost determinată de existenţa puternicelor individualităţi ale vremii. — Nu numai de ele, ci — aşa după cum am mai spus — şi de numărul ridicat al cluburilor mari. — Toate atributele pomenite anterior au caracterizat şi propria dv. activitate. Consideraţi că numai datorită lor aţi fost denumit „gentleman Jim“ ? — In mare parte da. Dar eu — şi nu numai eu — tiveam pe stadioane, ca şi în viaţă, o comportare civilizată, care impunea maselor şi care, sunt convins, ai contribuit la... înnobilarea mea decătre public.— Consideraţi că sportul poate fi socotit un scop in sine, un unic ideal al vieţii ? — Nu. Sportul trebuie să rămînă ceea ce este: un mijloc de educaţie, de activitate creatoare, de formare psiho-fizică, de formare şi întărire a personalităţii individului. A face din el un scop în sine înseamnă a-i denatura sensul. Pentru generaţia mea sportul nu a însemnat altceva. "Şi tOcrrarS xtrocosm &trv rîndul sportivilor de ieri nu au rămas ruine sufleteşti şi fizice, ci oameni întregi, perfect conturaţi, fiecare, in viaţa şi profesiunea lui: medici, ingineri, muncitori, avocaţi, funcţionari etc. — dar toţi, aşa cum am spus, oameni adevăraţi. Toma ALEXANDRESCU A. EFTIMIE Ilie Subășanu își domină — ca întotdeauna — adversarii în jocul de cap. Această splendidă detentă o confirmă • SELECŢIUNI • SELECŢIUNI • SELECŢIUNI * SELECŢIUNI IINTIMPINARE m (pentru că vin de la Dunăre) Şi ţipă cu setea lor şi se desgolesc precum pe ţărm, unde se cere aşa şi este iertat trupul. Vin femei şi îmi cer pentru sete apa fluviului de unde am plecat şi-mi cer cuvintele care se spun Tu ştii, tu ai fost, tu ai trăit pe nisipuri şi ai văzut de alde noi mai trase de apă, femei subţiri ai văzut care să treacă prin plasa pescarilor, cîţi te duşmăneau... Arată-ne şoldul muşcat de peştii vii şi degetele unde ţi-au înfipt racii cîrligele roşii dacă ai vrut să fugi... Arată-ne cum înotai şi te vom primi toate, arată-ne acest lucru aici, apă făcîndu-ne că îţi stăm intre o parte şi alta a trupului Doamne, de cînd trăim şi n-am fost la Dunăre şi nu ştim apa cum este făcută de se poate înota... Nicolae OANCEA („Luceafărul“) SELECŢIUNI « SELECŢIUNI PUTERNICI! BOXERI Noi sintem puternicii boxeri. Noi nu vom fi infrînţi niciodată. Şi-n aplauze şi-n ţipăte unse, Umăr la umăr, păşeau fără ascunse Patimi, cei ce nu vor fi infrînţi niciodată. Nu îţi trăda durerea Nici atunci cînd coastele se rup sub greu Şi apa ca-n corabie intră, să te scufunde. Nu-ţi trăda bătătura stingă Şi indigestia dreaptă. Oboseala nătîngă, iubita, Care, ca pe orice muritor, te aşteaptă. Fii zeul trebuincios tuturor, Zeul tău, decit tine mai tare. Fii antrenorul generaţiei viitoare. Toţi cei ce poartă ciuloţi de mătase, Se ridică pină ce nu se numără pînă la şase Noi nu putem cădea in corzi. Doar că uneori le-atingem să sune melodic, imnic, Pentru forţa noastră de schimnic. Puternicii boxeri erau atit de singuri Incit gongul le ardea faţa albastră. Oh, energia, energia noastră... Lucian BURERIU („România literară“) Bridge-ul, deşi foc de cărţi, in realitate este un super-şah. De origine rusească, de la „whist“ la combinaţia superioară de astăzi l-a adus, orbit de curios s-ar părea, cetăţeanul născut la Ploieşti, pre nume Ely Culberston. Jucîndu-se pe echipe, doi contra doi, i s-a dat denumirea de bridge, adică pod. Posibile fiind infinite combinaţii, de aci solicitarea minţii şi a intelectului, de bună seamă citare fiecare. Din loc la fel şi fel de controverse, observaţii şi ciondăneli, s-a impămîntenit butada: nimeni nu joacă aşa de bine cum crede el, dar nici aşa de prost cum crede partenerul său. Mai mult decit răspîndit în lume, se joacă pretutindeni. Sint campionate şcolare, universitare, de tip BRIDGE neret, de femei şi... ambigen. Se joacă pe toate paralele şi meridianele. Sint campionate naţionale, europene, mondiale şi olimpiade de bridge, in confruntările respective eliminindu-se total coeficientul de şansă. Sunt editate manuale, tratate, publicaţii şi reviste de specialitate. Sunt şcoli pentru începători şi avansaţi, se dau meditaţii, se fac antrenamente. In fond, este un deconectant şi un activ mod de relaxare, de unde, in „Cronica anului 2000“, pronosticul publicistului Mircea Maliţa precum că, tuturor directorilor de întreprindere li se va recomanda să joace bridge. Vorbind despre aceste toate, mi-ar părea rău să se înţeleagă că ar fi cine ştie ce de mine la bridge. Cititorul însă având tot dreptul să se întrebe ce mi-a venit cu un asemenea subiect, obligat sint să precizez: Intîi, pentru că de curind, luind fiinţă pe lingă Casa de cultură a sectorului IV un cerc de bridge, duminică a avut loc un meci intre o selecţionată bucureşteană şi echipa ungară care va participa la campionatul mondial de la Lisabona. Al doilea, pentru că văzind puzderia de cronici la jocul cu picioarele, ce mi-am zis ? Că, aşa, de săminţă, să fie şi o improvizată cronică la un joc cu capul. Mihai POPESCU („Contemporanul“) pumni • SELECŢIUNI • SELECŢIUNI • SELECŢIUNI • SELECŢIUNI • SELECŢIUNI • SELECTIUNI gZ Hr -3sz VIM r jj 8/ VIw GZ G xH G 1G 2 xB■ o•Haz NAPOLEON FUGEA REPEDE Recunosc sincer că n-am avut îndrăzneala să recitesc „NAPOLEON FUGEA REPEDE“. Am cumpărat (doar) această carte, retipărită după mulţi ani, pentru a-i putea smulge lui Neagu Rădulescu un autograf. Fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui. Excepţiile in materie nu vin decit să confirme regula, chiar dacă profesorul Ionescu-Siseşti a început facultatea de medicină la vîrsta părului alb (după ce fusese mulţi ani călugăr, ca Arghezi), chiar dacă Akiba Rubinstein a învăţat să joace şah după ce împlinise 30 de ani şi doar eterna nedreptate a soartei l-a împiedicat să lupte, măcar o dată, pentru titlul de campion al lumii. Am preferat, deci, să-mi păstrez vechea impresie despre „Napoleon fugea repede“, pe care mi-o făcusem la vîrsta adolescenţei, spre a nu repeta — poate — decepţiile pe care le-am avut recitind „Un port la răsărit“, al lui Radu Tudoran, şi revăzînd —■ la cinematecă — „Serenada din Valea Soarelui“. Atunci, de mult, eram îndrăgostit teribil de Sonia Henre. „Napoleon fugea repede“ este o carte din lumea turnului bucureştean înaintea celui de al doilea război mondial, scrisă viu şi pitoresc, cum scrie şi desenează Neagu Rădulescu. Pensionarii cafenelei „Capşa“ vor recunoaşte în ea multe personaje reale, ascunse sub pseudonime fragile. „Napoleon fugea repede“ demască, printre rânduri, vicisitudinile unei vieţi de mult apuse. Este, de bună seamă, meritul lui Neagu Rădulescu de a fi intuit, încă de pe atunci, cînd nu participase la nici un curs politic, o conduită care avea să-i caracterizeze apoi întreaga activitate artistică și literară. Uriașul succes de librărie pe care l-a avut cartea îndeamnă la o singură interpretare: lumea este dornică de romane scrise viu, sprințar, deconectat. Asta face Neagu Rădulescu ! Valeriu CHIOSE rwo•H— xaE■ nri»— GZ RASPAINi^l^ cno~ I. LOVASZ, TIRGU MUREŞ, şi TRAIAN GALEA, CURTICI. De data aceasta, in ciuda... documentelor ce vor să pară zdrobitoare, nu e vorba nici măcar de o greşeală, şi cu atit mai puţin de o manifestare — repetată ! -r de... favoritism. Este adevărat că, in etapa din 18 aprilie, atit Suciu (Steaua), cit şi Mihai Ionescu (Petrolul) au obţinut aceeaşi notă, 9, in condiţiile unor jocuri în deplasare. Am socotit însă că acel plus invizibil, de natură să-i departajeze pe cei doi candidaţi la un post de portar in echipa... etapei, trebuie acordat lui Suciu, dat fiind faptul că Steaua a şi cîştigat la Iaşi. Cit priveşte pe Solyom (10) şi Ştefănescu (9), atit unul cit şi celălalt — s-a precizat — au primit note pentru activitatea lor dintr-o singură repriză, în restul timpului desfăşurarea jocului nedîndu-le posibilitatea să se evidenţieze, fie pozitiv, fie... negativ. Nu de puţine ori, aţi observat, portarii nu primesc (nu din vina lor, ci a înaintaşilor adverşi !) nici un fel de notă. în orice caz, dacă pînă şi echipa etapei stîrneşte atitea discuţii, nu trebuie să ne mai surprindă ambiţiile, nemulţumirile, suspiciunile şi protestele pe care le pune in mişcare, de fiecare dată, alcătuirea unei echipe. Mai ales a celei reprezentative I D. ANTONESCU, COMUNA LUNGULEŢI. In finalul „odei“ pe care o închinaţi „tricolorilor“ noştri (este şi momentul pentru o odă !), ne cereţi scuze pentru greşelile de ortografie. Pentru poezie nu ? N. RĂDULESCU, COMUNA SCORNICEŞTI, OLT. „De-a lungul anilor, s-au organizat meciuri „tari“, cum ar fi : la fotbal : Anglia — Restul Lumii; la şah: U.R.S.S. — Restul Lumii. Nu credeţi că ar fi interesantă şi o intilnire, la handbal : ROMANIA — Restul Lumii 7“ Nu mai încape vorbă ! Federaţia noastră de specialitate, sunt sigur, şi-ar da imediat asentimentul. Sunt mai puţin sigur insă că Restul Lumii ar îmbrăţişa cu aceeaşi căldură ideea organizării unui asemenea meci. Oricum, încercarea moarte n-are ! SANDOR EMERIC, MIERCUREA CIUC. Antrenorul emerit, Emeric (Ciogli, cum i se spune) Vogi are 65 de ani. La 3 ani juca în prima echipă a celebrei formaţii Chinezul din Timişoara, campioană naţională între anii 1921—1927. De la Chinezul, el a trecut la Juventus Bucureşti (actualul Petrolul Ploieşti), unde a jucat pînă în 1937. A apărat culorile naţionalei în 27 de meciuri, participind şi la două campionate mondiale: 1930 şi 1931 Cred că, in postul de half centru, nu l-a egalat decit Apolzan, care, la fel, şi-a bazat jocul nu pe forţă, ci pe viteză, tehnică şi plasament: MIRCEA COJOCEA. BRAŞOV. Iată precizarea în legătură cu fotbalistul Dan Coe : Prenumele : Dan. Numele de familie : Coe. GEORGE GORUNESCU, COMUNA SIMIAN. 1) Pele n-a jucat niciodată in România. Pe un astfel de musafir i-ar fi ţinut minte şi copiii ! 2) Pină acum, nu s-a desfăşurat nici o întilnire între echipele naţionale ale României şi Braziliei. Să vedem, luna viitoare, la Guadalajara, cine sunt mai emoţionaţi : noi sau brazilienii. 3) Lui Florin Gherghiu îi puteţi scrie pe adresa Federaţiei române de şah, Bucureşti, strada Vasile Conta nr. 16, sectorul 1. Aţi descoperit o nouă „deschidere“, cu care II poate bate pe Fischer 7 G., BUCUREŞTI. Nu pot împărtăşi punctul dv. de vedere. De ce am face noi concesii fotbaliştilor şi nu ar face ei concesii... fotbalului, din moment ce spun câ-l iubesc 7 Sau spun numai 7 N. M. V. X., IAŞI. E lăudabilă Intenţia dv. de a ajuta echipa noastră naţională, pentru a face o figură cît mai bună in turneul final al campionatului mondial de fotbal. Dar, deşi nu mă pricep in iluzorism, mă îndoiesc că „imbrâcind tricouri de mătase alb-negru, In pătrate sau romburi, am distrage atenţia adversarilor, cărora le-ar fugi ochii după pătrăţelele sau romburile respective, in plică mişcare“. Mă tem că totul este o... iluzie de-a dv. Poate că aveţi alte soluţii mai bune. Le aşteptăm !ILUSTRAŢII de Mihaela STRATAN