Sportul, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 6925-6952)

1972-01-24 / nr. 6945

Pag. a 2* *a ■ POIANA BRAŞOV, 23 (prin tele­fon). Duminică, în absenţa unor antrenamente prealabile pentru pro­ba de coborîre, „Cupa C.S.U.“, a reprogramat o cursă de slalom uriaş în două manşe, desfăşurate pe ace­laşi traseu, adică în treimea supe­rioară a Pîrtiei Lupului. Concurenţii, seniori şi juniori mari, folosind experienţa cursei din ajun, au în­cercat soluţii mai curajoase şi teh­nice, angajînd în lupta pentru pri­mul loc tot arsenalul cunoştinţelor, toată capacitatea de atac şi de con­­cetrare. Ca şi sîmbătă, victoria a oscilat îndelung între rutina unor schiori consacraţi, seniorii N. Cre­­ţoi, M. Focşeneanu, P. Ivănescu, I. Ţirea, şi tînărul şi ambiţiosul şef de promoţie al juniorilor, sină­­ianul M. Burchi care, într-un con­curs deschis cu seniorii, a făcut proba marelui său talent. Meritul său este cu atit mai consistent cu cit proba a fost de un grad ridicat­ ot­r mare din pag. 1) nezul Iosef Kwot, a făcut o cursă de toată frumuseţea, a alergat pe schiuri fără a se menaja şi dacă traseul ar mai fi avut cîţiva metri, ei ar fi adus echipa sa pe locul II. Aşa, însă, el s-a apropiat de adver­sarul său pînă la 2 secunde astfel că tot Polonia s-a clasat pe locul îl. Oricum, Bejan a realizat cel mai bun timp al zilei 30,20, între­­cind cu peste două minute rezul­tatele celorlalţi schiori. REZULTATE. Ştafetă 3x10 km. băieţi : 1. România 97,30 (N. Cristo­­loveanu 32,12, F. Forico 33,03, I Tudor 32,15); 2. Polonia 98,08 (B. Suvab 32,51, L. Kupis 32,44, I. Kwok 32,33); 3. Cehoslovacia 98,10 (V. Ja­­kubciak 33,38, M. Orban 34,14,­­1. Heran 30,20); 4. România II 103,35; 5. România III 105,06/ 6. Bulgaria 106,05. Ștafeta 3x5 km fete: 1. Cehoslovacia 55,12; 2. România de dificultate, aritmică, creată de alternanţa plăcilor de gheaţă cu ză­padă, de viteza mare de alunecare şi de labirintul aranjamentului porţilor care necesita soluţii urgente de descifrare. După prima manşă, conduceau, la egalitate, N Creţoi şi P. Ivănescu,­ urmaţi.La opt .zecimi de secundă t­e­ri, Burchi,d­in manşa a doua, hotărîtoare, Ivănescu, în­­cercînd să-şi adjudece Victoria, a atacat în mod riscant o porţiune a traseului, cu viteză maximă, dar din acelaşi motiv a pierdut contro­lul schiurilor, omiţînd o poartă, cauză regulamentară de descalifi­care. Un lucru destul de rar în schi, el stabilise şi în manşa a doua acelaşi timp cu învingătorul de ieri, Creţoi, un schior elegant, sigur şi foarte constant. Burchi a cedat un joc coechipierului său Focşeneanu care a făcut în manşa a doua o cursă excelentă, apropiată de forma sa de zile mari. -v 56,06 ; 3. Polonia 56,40; 4. România Ii 60,20; 5. România II 62,31; 6. Sc. sp. Gheorghieni 63,44. La fete, numărul foarte scăzut al participantelor ne face să ne întrebăm ce se întîmplă cu valurile de schioare Junioare, absolvente ale şcolilor sportive sau cu cele legitimate la cluburi şi asociaţii. Comentând întrecerea de ieri, ca să fim obiectivi pînă la capăt, ar trebui să mai spunem „puţine dar bune“, pentru că Solicitările traseu­lui au evidenţiat la cele cîteva concurente nu numai dorinţa de a termina cursa, dar şi virtuţile certe ale unor schioare autentice, animate de dorinţa de a nu face o notă discordantă faţă de băieţi. Clasamente. Băieţi:­­ N. Creţoi (Politehnica Braşov) 2:52,5; 2. M. Focşeneanu (C.S.B. Si­ania) 2:54,5; 3. M. Burchi (C.S.B.S.) 2:54,7 ; 4. 1. Ţirea (A. S. Armată Braşov) 2:55,4; 5. Şt. Moldoveanu (Caraimanul Buş­teni) 2:55,7; 6. D. Rimbeţiu (Poli­tehnica) 3:00,1: fete: 1. Gizelă Şin­­drilaru (Politehnica) 3:33,1; 2. Ele­na Neagoe (Caraimanul) 3:37,6 3. Maria Trestian (I.E.F.S.) 3:58,3. Mihai BÎRA „CUPA CARAIMANUL“ In „Cupa C.S.­ N. CRETOI ŞI CIZELA ŞINDRILARU ÎNVINGĂTORI ÎN AL DOILEA SLALOM URIAŞ Schimb de ştafetă executat de componenţii echipei secu­nd­e a României A V-a ediţie a „Cupei Unirii“ REPREZENTANŢII JUDEŢULUI BRAŞOV AU CUCERIt TROFEUL LA PROBELE ALPINE ŞI DE FOND VATRA DORNEI, 23 (prin telefon, de la corespondentul nostru). Deffiifiică, au­ continuat pe pirtiile din împrejurimile oraşului Vatra Dornei, în prezenţa unui mare nu­măr de spectatori, întrecerile de schi dotate cu „Cupa Unirii“. Ca şi în prima zi, întrecerile au fost viu disputate şi de bun nivel tehnic da­torită, pe de o parte, zăpezii bune şi timpului frumos, iar pe de altă parte, dăruirii in concurs a parti­cipanţilor.­ Probele de ştafetă 4x5 km băieţi ca şi cea de 3x3 km fete au fost dominate de braşoveni, care, in luptă cu alergătorii judeţelor Pra­hova­­şi Suceava, s-au clasat pe pri-r­mul loc. Victoriile la slalom special au fost împărţite la cele 4 Categorii de vîrstă de schiorii din judeţele Braşov, Suceava, Prahova şi Harghi­ta. Rezultate tehnice 1 fond 3x3 km fete : 1. Braşov (Ludă Benga, Mar­cela Bădescu şi Elenă Tiscu) 33:17 ; 2. Prahova 35:10; 3. Suceava 35:40 | 4x5 km băieţi : 1. Braşov (I. Szabó, St. Urs, L. Olteanu şi A. Mocanu) 55:36; 2. Prahova 09:52 ; 3. Suceava 58:17. Clasament general al probe­lor de fond: 1. Braşov 29 p, 2. Praho­va 40 p, 3. Suceava 57 p, 4. Harghita 100 p, 5. Caraş-Severin 109 p. . PROBE ALPINE — slalom special junioare : 1. Carmen Enache (Praho­va) 77,1 ; 2. Cristina Iad­ovschi (Har­ghita) 79,9; 3. Tamara Lupan (Ma­ramureş) 83,3 ; juniori : 1. T. Nuţu (Suceava) 123,8; 2. C. Cristu (Bra­şov) 125,4; 3. St. Strobeli (Maramu­reş) 129,5 ; senioare : 1. Ecaterina Olti (Harghita) 73,8; 2. Liliana Lon­­gaver (Maramureş) 80,9 ; 3. Florica Lepădatu 81,5 ; seniori: 1. N. Dască­­lescu (Braşov) 114,7; 2. M. Belei (Caraş-Severin) 140,1 ; 3. I. Domo­­cos (Harghita) 152,3. Clasament general la probe alpi­ne : 1. Braşov­­38 p, 2. Harghita 45 p, 3. Maramureş 52 p, 4. Caraş-Severin 67 p, 5. Suceava 70 p. F.R.S.R. a decernat cupa celor mai talentaţi schiori, iar U.G.S.R. a oferit primilor clasaţi premii în obiecte şi materiale sportive. Tre­buie, de asemenea, menţionat şi fap­tul că întrecerile s-au bucurat de o foarte bună organizare din partea C.J.E.F.S. Suceava şi a comisiei oră­­şeneşti de schi din Vatra Dornei. C. ALEXA ­X- TIRGUL DE IARNA * 10 ianuarie72-12 februarie72­­________IN ACEST INTERVAL__________ ___________PUTEȚI CUMPĂRA__________ _______LA PRETURI AVANTAJOASE________ PRODUSE DE ÎMBRĂCĂMINTE SI ÎNCĂLȚĂMINTE _________ DE SEZON_____________ (Urmare din pag. 1) a obţinut o victorie a pregătirii minuţioase, capitol la care majo­ritatea colegilor lui, mult mai ti­neri, sunt încă deficitari. Singura consolare a seniorilor, (care conti­nuă să fie depăşiţi chiar şi de unii juniori) este aceea că duminică au înregistrat cele mai bune rezultate personale din acest sezon. Dar dacă ne gîndim că fondiştii de peste ho­tare, ca să nu mai vorbim de specialiştii probei, aleargă cursele de sprint sub 40 de secunde, apare clar poziţia periferică a patinaju­lui nostru în ierarhia internaţio­nală. Cei mai mulţi dintre actualii seniori şi antrenorii respectivi se complac de ani de zile în această situaţie. Avem juniori care pot de­veni vitezişti de nădejde. Liana Cardaş şi Eugen Imecs, boii cam­­­pioni absoluţi la juniori mari, Car­men Dragoman, Sanda Frum, L. Lazăr şi Atila Varga, ca să amin­tim numai cîţiva dintre tinerii do­taţi pentru marea performanţă. Ei trebuie însă supuşi unor atente pre­gătiri ca să nu se mai piardă pe drum, aşa cum s-a întimplat cu alte talente, remarcate în campio­natele trecute. Rezultate : JUNIORI I — FETE: 1500 m: 1. Liana Cardaş (Mureşul Tg. Mureş) 3:01,0 — campioană re­publicană, . 2. Eva Fokt (Mureșul Tg. Mureş) 3:05,1, 3. Clara Mike (C.S.M. Cluj) 3:08,7; 1000 m: 1. Roxana Salade (C.S.M. Cluj) 1:52,3 — campioană republicană. 2. Liana Cardaş 1:56,4, 3. Clara Mike 1:59,2; 3 000 m: 1. Liana Cardaş 6:16,2 — campioană republicană, 2. Eva Fokt 6:27,3, 3. Clara Mike 6:54,9; clasa­ment general: 1. Liana Cardaș 235,799 p — campioană absolută, 2 Eva Fokt 245,950 p, 3. Clara Mike 250,016 p. BAlEfl: 3 000 m! 1. E. Imecs (Agronomia Cluj) 5:20,7 — campion republican, 2. St. Si­mon (C.S.M. Cluj) 5:21,3, 3. Z. San­­dor (Dinamo Brașov) 5:29,3; 1500 m: E. Imecs 2:31,7 — campion repu­blican, 2. L. Czimbalmos (Sc. sp. M. Ciuc) 2:34,8, 3. Șt. Simon 2:36,9; 5 000 m : LE. Imecs 9:05,1 — cam­pion republican, 2. Șt. Simon 9:22/6, 3. Z. Şăndor 9:34,1) clasament ge­neral: 1. E. Imecs 207,026 p, cam­pion absolut, 2. Șt. Simon 209,843, 3. L. Czimbalmos 213,4.30 p. SE­NIOARE : 500 m : 1. Crista Tracher (Dinamo Brașov) 50,3 — campioana republicană, 2. Maria Taşnadi (Har­ghita M. Ciuc) 51,9, 3. Emese Bog­dan (Sc. sp. M. Ciuc) 58,1; 1500 m:­­ Crista Tracher 2:46,0, 2. Maria Taşnadi 2:58,3, 3. Ileana Antal (Di­namo București) 3:04,0. SF.NIORI: 500 m: L Dan Lăzărescu (Harghi­ta M. Ciuc) 45,2 — campion repu­blican, 2. V. Sotirescu (Dinamo București) 45,3, 3. A. Okos (Dinamo Braşov) 45,4; 5 000 m : V. Sotirescu 8:52,6, 2. Dan Lăzărescu 8:59,3, 3. Al. Boer 9:01,7. CAMPIONATELE NAȚIONALE Sportul Dispută la fileu in partida Spartac — Progresul (junioare) programată duminică Foto : B. VASILE Sîmbătă, în sala din strada dr. Staicovici au început întrecerile din cadrul turneului feminin de volei, tiatat cu „Cupa Progresul". Compe­tiţia, care reuneşte 7 echipe bucu­­reştene, are drept scop verificarea gradului de pregătire al echipelor Înaintea începerii campionatului. Din Întrecerile programate în prima zi, am remarcat lupta dîrză pentru Victorie dintre divizionarele B Spartac şi Flacăra roşie, ca şi re­plica foarte bună dată de junioa­rele Şcolii sportive 2 (antrenoare prof. Doina Bălăiţă) echipei clubu­lui organizator, una din fruntaşele diviziei B. Duminică, în cea de a doua zi a turneului, tinerele jucă­toare ale Şcolii sportive 2 au cedat greu­, de data aceasta în faţa di­vizionarei B, Flacăra roşie, după ce au condus însă cu 2-0 la se­­turi. In continuare, I.T.B. Infor­maţia s-a impus mai uşor decît era de aşteptat in faţa echipei Pro­gresul. Rezultate: I.T.B. Informa­ţia — Progresul (1) 3—0 (2, 6, 1), voleii TEATRUL SATIRIC MUZICAL „C. TANASE" Prezintă LA SALA PALATULUI R. S. R. PREMIERA „ŞI FEMEILE JOACĂ FOTBAL“ pretext umoristico-muzical de AUREL FELEA şi SADI RUDEANU. Muzica de AUREL GIROVEANU, CAMELIA DASCALESCU şi SILE DINICU Comentator umoristic : ANGELA MOLDOVAN, artrită emerită Suporteri bărbaţi NICU CONSTANTIN AL. LULESCU GEORGE ENACHE MIHAI CIUCA MIRCEA GRIGORE LUIGI IONESCU MIHAI CONSTANTINESCU şi AURELIAN ANDREESCU SILE DINICU, artist criterii şi orchestra sa şi ANTONIO (ITALIA) Echipa feminină are în componenţa ei pe MARINA VOICA CATALINA MARINESCU OLIMPIA PANCIU ECHIPA DE BALET FEMININA A TEATRULUI „C. TANASE" Antrenoare: ADRIANA DUMITRESCU înaintaşi : CRISTINA DAN şi TUDOSE MARTINICA Arbitră : MIHAELA BALABAN in reprezentafie : TUDORICA şi TROMPETA SA Scenografia : PUIU GANEA Selecţioner unic s­­ITU FALTICINEANU Nr. 694. TOMA OVICI - CISTIGATORUL „CUPEI UNIRII" Prima competiţie de tenis „in­door“ a anului a fost şi prima reu­niune în care jucătorii noştri frun­taşi au avut posibilitatea să-şi con­frunte forţele. Dintre aceştia — nu încape nici o îndoială — Toma Ovici a fost cel mai bun. Conti­­nuînd un „serial“ pe care l-a în­ceput la încheierea sezonului în aer liber, tenismanul de la cl­ibu­l Pro­gresul s-a impus de o manieră ca­tegorică în faţa tuturor adversari­lor. In numai 50 de minute,, el a reuşit să-l întreacă (6—3, 6—0) pe Gh. Boaghe (C.S.U. Construcţii), care pînă la acest joc avea încă șanse la primul loc. Dar meciul cel mai frumos a fost acela dintre Ovidi şi Dron. Jucătorul dinamo­­vist a intrat pe teren cu intenţia (nemărturisită) de a se revanşa pen­tru înfrîngerea suferită în toamnă. Opunîndu-i un joc inteligent, cu lovituri pe partea dreaptă imposi­bile de returnat, dar, mai ales, cu mingi „scurte", trimise în serie (și devenite puncte In favoarea sa) in terenul advers, Ovici cîștigă primul set (6—1) în numai 22 de minute. Al doilea set și l-a adjudecat, de asemenea, cu 6—1, durata acestuia fiind mai mare cu un... minut. In celelalte meciuri din turneul celor patru s-a mai înregistrat un singur rezultat demn de menţio­nat : Boaghe a cîştigat surprinzător de uşor meciul cu Viorel Sotiriu (Steau­a) 6—4, 6—2. Astfel „Cupa Unirii“, rezervată băieţilor, a fost cîştigată de Toma Ovici, pe locu­rile următoare clasîndu-se în or­­edinte : Gh. Boaghe, Viorel Sotiriu şi Sever Dron. Cîştigătorului i-a fost trimînat trofeul de preşedintele Fe­deraţiei române de tenis, tovarăşul C. T. Mateescu. In meciurile rezervate fetelor s-au înregistrat următoarele rezultate: Elena Trifu (Steaua) — Florica Bu­toi (C.S.U. Construcţii) 6—4, 7—5, Eleonora Dumitrescu (Steaua) — Mariana Simionescu (Dinamo) 7—­5, 6—7, 2—4 (abandon Simionescu), Elena Trifu — Valeria Bala­ (Steaua) 6—3, 1—6, 8—6. Ultimele două meciuri vor avea loc luni, în­­cepind de la ora 16, in sala Steaua. Ion GAVRILESCU ,CUPA PROGRESUL1 Spartac — Flacăra roşie 3—2 (11* 4, —10, —6, 8), Progresul — Şcoa­la sportivă 2 (j) 3—2 (—14, 10, —15, 13, 9) — sîmbătă, Spartac — Pro­gresul (j) 3—0 (7, 8, 8), Flacăra roşie — Şcoala sportivă 2 (j) 3—2 (—6, ——14, 12, 5, 2), I.T.B. Infor­maţia — Progresul 3—0­ (8, 11, 9) — duminică, Iulian COSTINIU AU ÎNCEPUT NAŢIONALELE (Urmare din pag. 1) I.E.F.S., vioara întîi fiind Ion Olă­­ţ­escu care a ţintit 470 p. Este de neînţeles cum revelaţia na­ţionalelor din toamna anului trecu­t, Medicina Iaşi, care s-a clasat atunci pe locul secund, la egalitate de puncte cu Steaua, acum nici n-a par­ticipat în confruntarea pe echipe ! REZULTATE — proba pe echipe la puşcă cu aer comprimat 40 lovi­turi : 1. Dinamo 1484 p — campioană naţională pe 1972 (St. Calan 377, ill. Ferecata 375, D. Vidraşcu 369 şi E. Satala 303 p), 2. I.E.F.S. 1434 (I. Olărescu 370, A. Belinschi 366, M. Ahtal 361 şi R. Weinerich 357), 3. Steaua 1445 p (1. Codreanu 376, P. Sandor 375, T. Coldea 348 şi T. Ciu­­lu 343) 4. Politehnica Braşov 1414 p, 5. Metalul Bucureşti 1052 p. La pistol, juniorii clubului Meta­lul Bucureşti (antrenor T. Jegiinschi) au avut o comportare foarte bună, ciştigind, e drept, la luptă mare, în faţa tinerilor pistolari de la Olim­pia. La individual conduce braşo­veanul 1. Andrei, campionul pe 1971, cu 370 p, în clasament : 1 Metalul Bucureşti 1061 p — campioană naţio­nală pe 1972 (M. Truşcă 360, VI. Vieru 358 şi I. Munteanu 343), 2. Olimpia Bucureşti 1058 p (A. Cristea 364 pi), 3. Dinamo 1020 p, 4. U. T. Arad 981 p, 5. Şcolarul Buc. 929. In proba senioarelor, la puşcă, ele­vele antrenorului V. Manciu de la Dinamo n-au avut adversare, cîşti­­gind detaşat titlul de campioane ale ţârii — 1108 p — prin Veronica Stroe — 376 p — cel mai bun rezul­tat la senioare, Melania Petrescu 370 p şi Mariana Feodor 362 p. întrecerile continuă azi cu pro­bele de pistol seniori şi senioare şi puşcă juniori şi junioare, iar mâine se va disputa manşa a doua la puş­că seniori şi senioare pentru desem­narea campionilor. 0 • Efectivul cabalin care va susţine probele de calificare In viitoarea sta­giune cuprinde 179 de exemplare, re­partizate pe generaţii astfel : 3 cai de 5 ani, 19 de 4 ani, 61 de trei ani şi 96 de 2 ani. Cel de al 180-lea loc care completează capacitatea de cazare a grajdurilor, este ocupat de Sfearlinga Hondița, născută anu­l trecut pe hipo­drom de către minza Honda. • Pentru informarea din timp a ci­titorilor rubricii noastre asupra pers­pectivelor pe care Ie va oferi stagiunea din acest an, ne-am adresat șefului ser­viciului tehnic al hipodromului, tov. Ing. zootehnist Voinea, cu rugămintea de a ne expune eventualele elemente noi pe care intenţionează să le intro­ducă un program. Iată răspunsul primit . ..Intenţiile noastre sunt multe, dar din nefericire posibilităţile râmîn la aceeaşi cotă de insuficienţi. Dacă ar fi exis­tat de pildă modalitatea cazării a încă 30—40 de cai dintre elementele virstnice, s-ar fi putut organiza alergări in două reprize sau chiar introducerea probelor de trap călare. In situaţia actuală nu putem preconiza decit sporirea numă­rului de alergări pe reuniune, astfel Incit o zi de curse să cuprindă 8—9 probe. De asemenea, — deşi faptul im­plică eforturi şi cheltuieli suplimetare din partea serviciului financiar-admi­­nistrativ — preconizăm ca limita ma­ximă de participanţi intr-o alergare să se ridice de la 12, la 14—15 concurenţi“. • Spectatorii care vor frecventa anul acesta cimpul dă curse ploieştean, nu vor mai avea prilejul de a-l vedea conduclnd in probele publice pe antre­nând Teofil Ştefan. în cursul lunii fe­bruarie, după o Îndelungată activitate pe pistă, el se pensionează, îndeplini­n­­du­-şi cu conştiinciozitate meseria şi in­­cofijurîndu-se întotdeauna de modestie. Teofil a fost nu numai un element de reală utilitate pentru promovarea calului in sportul de performanţă, dar şi un bun Îndrumător In formarea ca­drelor Mai tinere de driven şi aprantii. • Driverul Digi Popescu este singurul, deocamdată, care-şi va schimba locul de muncă. Despărţindu-se de antrenorul Nicolae Gheorghe, el urmează să cola­boreze în această stagiune cu un alt antrenor. Încă nedesemnat. De obicei foarte volubil, el s-a arătat acum sincer afectat de bilanţul negativ de anul tre­cut, cinci din 78 de alergări disputate a cîştigat doar 4. A fost al doilea de 7 ori, al treilea de 8 ori, al patrulea de 6 şi neplasat de 53 de ori. „A fost un an tare neplăcut — ne-a spus ei — şi ca sfl-i alung amintirea, nu mi râ­­mlne nimic altceva de facut, decit sâ-mi sporesc eforturile în muncă. Orientin­­du-mă numai după un asemenea ţel, sper ca In această stagiune sâ obţin rezultate bune“. • După ce a activat 6 luni in cadrul crescătoriei cailor de pur singe de la Cislău, Dumitru Toduţft isi va relua In actualul sezon locul de driver ffi Intîlnire cu driveri Crăciun şi Ni­­colae Ion. Primul e fericit că de cîteva zile soţia a născut la maternitate cel de al treilea copil , o fetiţă. Ambii au­ ţinut tină să ne aducă la cunoştinţă obiectivul lor din acest an . „Vă rugăm să consemnaţi că suntem­ ferm decişi să muncim cu mai multă ambiţie şi-n aşa fel. Incit să nu ne atragem nici o sancțiune“. Iată o promisiune, pe care o repro­ducem cu plăcere. Niddy DUMITRESCU OBIECTIVELE NOII STAGIUNI Un aspect din poligon, în timpul­­probei seniorilor la pușcă A apărut nr. 1/1972 al revistei SPORT şi TEHNICA din al cărei cuprins menționăm: • Decolarea şi aterizarea verticală • Paraşute sportive • Iniţiere în tehnica pilotajului • Orientare turistică pe schiuri • Automobilism ; Raliul balcanic; Automobile Speciale; Alternatoare româneşti • Moto­cicleta Mobra-Super • Radioamatorism. Convertor pentru 2 m. Receptor cu 4 tranzistori. Protejarea radioreceptoarelor şi televizoarelor împotriva supratensiunii din reţea • Planuri şi schiţe pentru aeromodelişti. Numeroase reportaje, fotoreportaje, ştiri, noutăţi, magazin, 32 pagini, bogat ilustrate. Al. BOGDAN - St. PANAITESCU (C.S.R.I. II) PRIMII ÎNVINGĂTORI Al SEZONULUI SINAIA, 23 (prin telefon, de la cores­pondentul nostru). Pe mini-pîrtia dirt platoul Piatra Arsă s-a desfigurat, sîm­bătă și duminică, primul concurs de bob al sezonului. Întrecerea a fost pe iteplin reuşită, satisfacind spectatorii veniţi de pe Valea Prahovei, din Braşov şi din Bucureşti. Gerul aspru (-20 de grade) a „ţinut“ pista tare, creind ho­lterilor condiţii bune în lupta pentru m­tiletate din cadrul „Cupei judeţului Prahova“. Rezutlate. Cat. A (consacraţi — 4 manşe) : 1. Al. Bogdan — St. Panai­­tescu (C.S.B. Sinaia II) 88,47 ; 2. N. Stavarache — I. Popa (A. S. Armata Brașov) 88,31 ; 3. I. Benghiu — I. Nicu­­lescu (Bucegi Sinaia) 89,04 ; 4. I. Bunea — P. Lespă (C.S.B.S. III) 89,45 ; 5. V. Stoian — V. Juncu (C.S.B.S. I) 89,55 ; 6. M. Dragomir — C. Gălățeanu (Carpati Sinaia) 90,25 ; cat. B (începători — 2 manşe) : 1. P. Birtică — C. Birsan (Vulturul Comarnic) 45,40 , 2. M. Se­­biu — I Vilcea (Voinţa Sinaia) 45,77 , 3 I. Bălan — I. Bilă (C.S.B.S.) 46.0. Au luat startul 14 echipe de consacraţi şi 8 de începători. Luni şi marţi au loc coboririle pentru „Cupa C.S.B.s.“ (Clubul de schi şi bob Sinaia). Mihai BOTA bobi PRONOSPORT I. Cagliari — Mantova 1 II. Catanzaro — Milan X III. Florentina — Sampdoria X IV. Internazionale — Varese 1 V. Lanerossi — Juventus 2 VI. Napoli — Atalanta 1 VII. Torino — Bologna 1 VIII. Verona — Roma X IX. Arezzo — Monza 1 X. Cesena — Palermo X XI. Foggia — Catania I XII. Reggina — Livorno 1 XIIÍ. Ternana — Brescia X Fond de premii: 371.058 Ipi. Plata premiilor va începe în Ca­pitală de la 28 ianuarie pînă la 10 martie, în țară de la 31 ianua­rie pînă la 10 martie 1972 inclusiv. TRAGEREA EXCEPȚIONALĂ LOTO-25 ianuarie 1972 o noua formula tehnica AZI ULTIMA ZI PENTRU PROCURAREA BILETELOR! BANI, ~ ^ AUTOTURISME SI EXCURSII IN­­ POLONIA SI ITALIA

Next