Sportul, aprilie 1976 (Anul 32, nr. 8245-8266)

1976-04-01 / nr. 8245

DUPA VIZITELE IN GRECIA TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU A REVENIT IN CAPITALA Marţi după-amiază, preşedin­tele Republicii Socialiste Româ­nia, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi emirul Kuweitului, şeic Sabah Al-Salem Al-Sabah, s-au reintilnit în cadrul convorbiri­­lor oficiale româno-kuweitiene care au avut loc la Palatul Duşman, reşedinţa înalţilor oas­peţi români. Convorbirile oficiate au evi­denţiat resursele multiple ale colaborării româno-kuweitiene, precum şi­ dorinţa celor două părţi de a fructifica, în bene­ficiul reciproc, aceste disponibi­lităţi. Au fost reliefate căi şi mijloace concrete de consolidare şi amplificare a unor raporturi reciproc avantajoase de coope­rare în domeniul economic şi în alte sfere de activitate de interes comun. Convorbirile oficiale româno­­kuweitiene la nivel înalt s-au desfăşurat intr-o atmosferă de prietenie şi înţelegere reciprocă. ★ Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au vizitat in cursul dimineţii de miercuri Universitatea din Ku­weit, în cadrul vizitei oficiale de prietenie în Kuweit, pre­şedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, s-a intilnit, la Pa­latul Daşman, cu reprezentanţi de seamă ai vieţii economice şi comerciale kuweitiene. La încheierea vizitei oficiale de prietenie în Kuweit, to­varăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socia­liste România, s-a intilnit cu reprezentanţii presei şi radio­­televiziunii din această ţară, precum şi cu corespondenţii şi trimişii speciali ai agenţiilor in­ternaţionale şi din Orientul Mijlociu. Preşedintele Republicii So­cialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi tovarăşa Elena Ceauşescu s-au întors, miercuri seara, in Capitală, din vizitele oficiale întreprinse in Grecia, la invitaţia preşedinte­lui Republicii Elene, Constantin Tsatsos, şi în Kuweit, la invi­taţia emirului statului, şeicul Sabah Al-Salem Al-Sabah şi a doamnei Norryyah Al-Sabah. La aeroportul Otopeni, unde a avut loc ceremonia sosirii, domnea o atmosferă sărbăto­rească. Pe frontispiciul aerogă­rii se afla portretul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, încadrat de drapelele partidului şi statului. La ora 19:20, aeronava pre­zidenţială a aterizat. La cobo­­rirea din avion, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu sunt întimpi­naţi de tovarăşii Manea Mă­­nescu, Ştefan Voitec, Emil Bobu, Cornel Burtică, Gheorghe Cioară, Lina Ciobanu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Paul Ni­­culescu, Gh­eorghe Oprea, Gh­eorghe Pană, Ion Păţan, Du­mitru Popescu, Gheorghe Railu­­lescu, Leonte Răutu, Ios­i Ugrai, Ştefan Andrei, Mihai Datca, Mihai Gere, Nicolae Gio­­san, Ion Ioniţă, Vasile Patilineţ, Ion Ursu. Tovarăşii din condu­cerea de partid şi de stat au venit împreună cu soţiile. Mii de locuitori ai Capitalei au venit la aeroport pentru a saluta cu însufleţire pe to­varăşul Nicolae Ceauşescu şi pe tovarăşa Elena Ceauşescu. Ei au scandat îndelung „Ceauşescu- P.C.R.“, reafirmindu-şi senti­mentele de profundă dragoste, stimă şi recunoştinţă faţă de secretarul general al partidului, pentru activitatea neobosită pe care o consacră prosperităţii patriei, creşterii prestigiului şi rolului României socialiste în viaţa internaţională, edificării unei lumi mai drepte şi mai bune. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au răspuns cu căldură manifestări­lor pline de simpatie ale popu­laţiei Capitalei. In primirea entuziastă făcută de bucureşteni şi-au găsit o grăitoare expresie deplina a­­probare şi satisfacţie cu care întreaga noastră naţiune a luat cunoştinţă de rezultatele remar­cabile ale vizitelor efectuate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu în Grecia şi Kuweit, vizite ce se înscriu ca momente de mare importanţă şi semnificaţie in dezvoltarea relaţiilor de prie­tenie şi colaborare multilaterală dintre România şi aceste ţări, dintre popoarele noastre, ca o contribuţie de seamă la cauza păcii, înţelegerii şi cooperării internaţionale. ★ ★ Simbătă şi duminică, la Galaţi DOUĂ GALE DE MARE ATRACŢIE CU PARTICIPAREA BOXERILOR DIN LOTUL OLIMPIC Continuîndu-şi pregătirile in vederea participării la turneul internaţional „Centura de aur“, boxerii noştri fruntaşi susţin simbătă şi duminică, la Galaţi, noi meciuri de verificare. Com­ponenţii lotului vor avea ca parteneri de întrecere pugilişti dintr-o selecţionată sindicală care cuprinde sportivi binecu­noscuţi amatorilor de box din ţara noastră. în programul ce­lor două reuniuni (sâmbătă de la ora 18 şi duminică de la ora 10) sunt incluse meciuri deosebit de interesante, multe dintre ele constituind teste di­ficile pentru membrii lotului o­­limpic. Au fost stabilite urmă­toarele perechi : R. Cozma — P. Ganea (B.C. Galaţi), Al. Turei — M. Vişan (Metalul Tirgoviş­­te), C. Gruescu — D. Burdihoi (Metalul Buc.), N. Robu — C. Anghel (Minerul Moldova Nouă), I. Lungu — St. Duminică (B.C. Galaţi), G. Pometcu — N. Bu­­teseacă (B.C. Galaţi), Gh. Cio­chină — D. Loloţ (Metalul), Gh. Vlad — O. Amăzăroaie (B.C. Galaţi), S. Cuţov — I. Buduşan (Metalul Buc), C. Cuţov — A. Guţu (B.C. Galaţi), C. Hajnal — D. Bute (B.C. Galaţi), V. Cica — I. Tîrilă (B.C. Galaţi), D. Cimpoieşu — S. Tirilă (B C. G.fll sii TTi/Tzsn __ 0 T~i­.4-n (B.C. Galaţi), Al. Năstac — C. Chiracu (B.C. Galaţi), C. Dafi­­noiu — C. Văran (C.S.M. Re­şiţa), M. Simon —­ I. Giurcă (Metalul Tirgovişte), M. Simon — V. Lehăduş (B.C. Galaţi). Antrenorul emerit Constantin Nour corectează execuţiile tehnice ale elevului său favorit, Mircea Simon. Foto : Dragoş NEAGU 1­Î­I F.C. Olimpia Rapid Jiul REZULTATE TEHNICE S.C. Bacău F.C. Constanţa A.S.A. Tg. Mureş F.C. Argeş „U" Cluj-Napoca Sportul stud. — Univ. Craiova — U.T.A. — Dinamo — F.C.M. Reşiţa — C.F.R. — Steaua — Polit. Iaşi — „Poli" Timiş. — F.C. Bihor 4—0 (2—0) 2—1 (1—1) 0—0 1—0 (0—0) 1—0 (0—0) 0—1 (0—0) 3— 0 (1—0) 4— 1 (2—0) 4—0 (1—0) PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITI­VA ZIAR AL CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT I­N ANUL XXXIII — Nr. 8245 | 4 PAGINI — 30 BANI | Joi 1 aprilie 1976 | DIVIZIA A LA FOTBAL-ETAPA A XXII-a STEAUA ÎŞI MĂREŞTE AVANTAJUL1 • Liderul a obţi­nut singura victorie in deplasare a eta­pei, Dinamo sin­gura egalitate • F. C. Constanţa şi „U“ Cluj-Napoca la primele succese din retur • Spor­tul studenţesc con­firmă bunul start de primăvară • Situaţia pare lim­pezită în fruntea clasamentului, in schimb ea se com­plică şi mai mult in subsolul său. Urmărind mingea respinsă de Catona, Ciugarin va înscrie al treilea gol al echi­­pei sale. Fază din meciul Sportul studenţesc — Politehnica Timişoara. Foto : Dragoş NEAGU­ ETAPA VIITOARE (18 aprilie) F.C.M. Reşiţa — F.C.­ Argeş (2—2) S. C. Bacău — A.S.A. Tirgu Mureş (0—2) U.T.A. — F. C. Olimpia (0—2) F.C. Bihor — Rapid (0—2) Dinamo — F. C. Constanţa (1—0) C.F.R. — Jiul (0—1) „Poli" Timişoara — Univ. Craiova (1—1) Steaua — „U" Cluj-Napoca (2—1) Polit. Iaşi — Sportul studenţesc (1—3) Etapa a XXII-a a Diviziei A a consemnat o victorie meritată a fruntaşei întrecerii, Steaua, la Piteşti. Cum prin­cipala sa rivală — Dinamo — n-a obţinut decit un punct in deplasare de la Petroşani distanţa dintre cele două s-a mărit acum la cinci puncte. Complicaţiile se măresc insă in zona periculoasă a cla­samentului, unde înfringerea la scor a Universităţii Cra­iova, coroborată cu victoriile (primele din acest retur) ale F. C. Constanţei şi „U“ Cluj-Napoca amplifică lupta pen­tru evitarea retrogradării, viitoare in care pot fi atrase şi alte formaţii. i/VWWWWWWW COLCET­ERII 22 GOLURI : D. Georgescu (Dinamo) — 4 din 11 m 13 GOLURI : Iordănescu (Steaua) 5 din 11 m. 12 GOLURI : Radu II (F. C. Argeş) — 1 din 11 m. 11 GOLURI : Roznai (Jiul), M. Sandu (Sportul studenţesc) 10 GOLURI : Costea (Politeh­nica Iaşi), Răducanu (Steaua) —1 din 11 m. 9 GOLURI : Cotcc („Poli“ Timişoara), Peniu (F. C. Con­stanţa). 8 GOLURI : Mulţescu (Jiul) — 1 din 11 m. CLASAMENTUL 1. STEAUA 22 15 4 3 48—17 îl 2. Dinamo 22 13 3 6 45—23 29 3. S.C. Bacău 22 11 2 9 26—25 24 4. „Poli" Timișoara 22 10 4 8 33—33 24 5. Sportul stud. 22 10 3 9 29—30 23 6. Politehnica lași 22 9 4 9 33—31 22 7. Jiul 22 9 4 9 32—32 22 8. A.S.A. 22 10 2 10 29—30 22 9. F. C. Bihor 22 9 4 9 25—28 22 10. F.C. Arges 22 8 6 8 23—28 22 11. F.C.M. Reşiţa 22 10­ 2 10 24—33 22 12. Rapid 22 9 3 10 25—29 21 13. F.C. Constanţa 22 9 2 11 25—24 20 14. U.T.A. 22 9 2 11 26—34 20 15. Universitatea Cr. 22 7 5 10 27—27 19 16. F. C. Olimpia 22 7 5 10 22—34 19 17. C.F.R. 22 5 6 11 17—30 16 18. „U“ Cluj-Napoca 22 6 3 13 26—27 15 Citiţi In paginile 2—3 relatări de la meciurile celei de a xxn-a etape a Diviziei A la fotbal S-A REUNIT LOTUL OLIMPIC Aseară s-a reunit la Bucu­reşti lotul olimpic de fotbal al ţării noastre care se pre­găteşte pentru partida de marţi 6 aprilie, de la Roosendaal, cu echipa olimpică a Olandei. Componenţa lotului este ur­­uătoarea : Răducanu şi Iorgu­­lescu (portari), Cheran, Dinu, G. Sandu, Someş, Anghelini, Hajnal (fundaşi), Dumitru, Bo­­leni, Iordănescu, Mulţescu (mijlocaşi), Lucescu, Crişan, D. Georgescu, Răducanu, C. Zam­­fir (atacanţi). Selecţionabilii încep de as­tăzi suita antrenamentelor. Programul de pregătire pre­vede şi un joc la două porţi în compania lui Dinamo Bucu­rești. IMPORTANTE COMPETIŢII DE TENIS ÎN LUNA APRILIE Bucureştenii iubitori de te­nis vor avea prilejul să ur­mărească o serie de importan­te competiţii, programate în Capitală, in cursul acestei luni. Mai întîi, între 5 şi 11 aprilie, jucătorii şi jucătoarele noastre fruntaşe vor lua parte la „Cri­teriul de primăvară“, primul turneu în aer liber din actua­lul sezon. Ca în sâptămîna imediat următoare (de la 12 aprilie), ei să se regăsească în întrecerile pe echipe din ca­drul turului primei divizii. De la 19 la 25 aprilie, un eveni­ment de importanță majoră­­ se dispută campionatele inter­naţionale de tenis ale Româ­niei, cu participarea unor pres­tigioase rachete din ţară şi de peste hotare. Aşa cum s-a mai anunţat, la sfîrşitul lunii, echipa ţării noastre se deplasează la Viena, pentru meciul cu Austria, din cadrul „Cupei Davis“ (30 apri­lie — 2 mai). Formația va fi alcătuită după întrecerile pen­tru „Criteriul de primăvară^»

Next