Sportul, august 1980 (Anul 36, nr. 9541-9565)

1980-08-01 / nr. 9541

i. a­y ill a fflITIF A IMBUQB OLIMPICE NU-I TOTUL TRAGEREA LA SORTI... După tragerea la sorti de la categoria semiuşoară (65 kg), în competiţia olimpică de judo, sportivul roman Constantin Nicu­lae fusese repartizat in grupa B urmlnd să întîlnească pe unii dintre concurenţii Învinşi de el cu alte prilejuri. Cu alte cuvinte, a avut sorţi favorabili, pentru ca în cealaltă grupă e­voluau campionul olimpic de la Montreal, cubanezul Her­tor Rodriguez şi sovieticul Nikolai Soloduhin, campionul mondial al ultimei ediţii. Să mai adău­găm că Niculae este şi posesorul medaliei de bronz cucerită la campionatele europene din acest an. Omisesem însă din cal­culul hîrtiei adversarul pe care avea să-l întîlnească, în Primul meci, brazilianul VON şi Onmura. Niculae a luptat cu mult curaj, dar Onmura a reuşit să obţină un avantaj minim (koka 3 puncte) pe care și l-a păstrat pînă în final. Din păcate, bra­zilianul n-a cîștigat grupa și astfel Constantin Niculae n-a mai beneficiat de samsa recali­ficărilor. AZI ȘI MÎINE, AL DOILEA CONCURS SIMPLU F.I.T.A. La poligonul amenajat în a­­p­ropierea canalului Krilatskoe, au continuat întrecerile de tir cu arcul. In programul zilei a doua au figurat seriile scurte din cadrul primului concurs sim­plu FITA. Liderii au rămas ace­iași: Keto Losaberidze (U.R.S.S.) cu 1257 p. urmată de colega sa Natalia Butuzova, cu 1251 p. la feminin şi Béla Nagy (Ungaria), cu 1225 p. la masculin. După toate probabilităţile, cele două reprezentante ale Uniunii So­vietice nu mai pot pierde pri­mele locuri ale podiumului, ele distanţîndu-se acum cu peste 30 p faţă de urmăritoare. Spor­tivii români au evoluat mai slab şi ei ocupă următoarele pozi­ţii : 9. Aurora Chin 1174 p şi 15. Andrei Berki 1200 p. Azi si mîine, cel de al doi­lea concurs simplu F.I.T.A., mas­culin si feminin. CALIFICĂRI SCONTATE IA CAIAC-CANOE (Urmare din pag. 1) nevoit să concureze simbătă dimineaţa în semifinală. La caiac dublu, Alexandru Giura şi Nicolae Ţicu au par­ticipat în prima serie, cea mai numeroasă — 7 echipaje la start — și au sosit pe locul trei, calificîndu-se pentru semi­finale. Seria a fost ciştigată de echipajul spaniol (Ramos- Missione — Mendez), urmat de cel din R. D. Germană. Cele­lalte două serii au fost cîşti­­gate de ambarcaţiunile din U.R.S.S. (Parfinovici — Ciu­­hrai) — marii favoriţi ai pro­bei — şi Cuba (Marrero — Caniil). Penultima probă a dimineţii, canoe dublu, ne-a oferit pri­lejul de a asista la o adevă­rată demonstraţie de măiestrie a echipajului nostru alcătuit din Ivan Patzaichin şi Toma Simionov. Ei au cîştigat seria a doua cu un timp excepţional, 3:38,36, întrecindu-i cu trei se­cunde pe campionii mondiali Iurcenko — Lobanov (U.R.S.S.) şi cu aproape şapte (!) secunde pe Buday-Frey (Ungaria), vi­­cecampioni mondiali la Dins­­burg. Timpul echipajului nos­tru — care are încă resurse — este cu trei secunde şi ju­mătate mai bun decit al Învin­gătorilor din prima serie, ceea ce ne face să-i aşezăm, cu speranţă şi încredere, pe Pat­zaichin şi Simionov în fruntea favoriţilor probei. Aceasta este, dealtfel, impresia tuturor celor care urmăresc aici, la Krilat­skoe, întrecerile de caiac-ca­­noe. In sfirşit, la caiac-patru, e­­chipajul nostru nu s-a clasat decit pe locul şase în prima serie şi, pentru a se califica in finală, va trebui să ocupe una din primele trei poziţii în se­mifinale de simbătă dimineaţa, lucru foarte posibil. TREBUIE SA MUNCESC MAI MULT SI MAI BINE. (Urmare din pag. 1) cu care am egalat recordul mondial. In palmaresul meu figurează, însă, şi totalul abso­lut al probei. 600 din 600 posi­bile, care reprezintă recordul naţional, reuşit în 1976. — Cum trebuie completat portretul unui performer ideal in pistolul viteză ? — El trebuie să aibă mai în­­tîi o foarte bună coordonare a întregului său sistem nervos, pe întreaga desfășurare a con­cursului, care tine două zile, să se controleze, să fie permanent stăpin pe sine. Socotesc, apoi, că este nevoie de o mare răb­dare, pentru că rezultatele înalte vin foarte greu. Cine nu are puterea să aştepte şi sa se pregătească cu maximă rigu­rozitate pentru fiecare concurs nu va înregistra performanţele dorite şi nu va ajunge nici­odată un mare trăgător de pistol viteză. In fine, atunci cînd ai atins o anume valoa­re competiţională, una din cele mai importante calităţi este capacitatea de concentrare, care-ţi permite detaşarea de tot ceea ce se întîmplă in jur. în orice concurs, oricît de im­portant ar fi el. — în momentele de mare bucurie de după victoria olim­pică, la cine te-ai gîndit mai intîi, cui ai fi vrut să-i adresezi cuvinte de mulţumire ? — M-am gîndit, fireşte, la primul meu antrenor de la clu­bul Steaua, Gheorghe Cor­­bescu, cu care am început ac­tivitatea în tir, în anul 1969, după ce cochetasem puţin cu atletismul. Apoi, le-am mul­ţumit actualului meu antrenor de la club, Teodor Coldea, şi lui Virgil Atanasiu acest e­­xemplu de sportiv si de condui­tă in viaţă pentru noi toţi. Mi-au venit în minte soţia, fii­­ca mea Monica, cea care se pregăteşte să meargă în cu­­rînd la şcoală, şi Cristian, de 4 ani, cărora nu le-am acordat întotdeauna atenţia pe care aş fi vrut să Ie-o acord, pentru că — de ce să n-o spun ? — de multe ori pregătirea pentru O­­limpiadă s-a situat între preo­cupările centrale ale fiecărei zile. In după-amiaza succesului am telefonat acasă şi am fost profund emoţionat aflînd ca ai mei au prins ore întregi de bucurie pentru victorie. După ce voi ajunge acasă voi avea o perioadă de odihnă pe care o voi petrece cu familia, la mare. Trebuie să mă ocup apoi de Monica, pe care o voi înscrie la toamnă în clasa I. — Ce va face, in continuare, campionul olimpic Corneliu Ion ? — Medalia de aur si titlul de campion olimpic nu mă fac nicidecum să consider că efor­­turile s-au terminat. Greul continuă. Va trebui să muncesc şi mai mult, şi mai bine pen­tru a mă menţine cît mai mulţi ani pe poziţia de frunte pe care mă aflu acum. (C.M.). UN MERITUOS IOC III ÎN „MARTIE PREMIU LA DRESAJ“-ECHIPE (Urmare din pag. 1) urei a reuşit să obţină o pre­ţioasă medalie de bronz, aceas­ta fiind cea de-a doua medalie din istoria participărilor la O­­limpiadă a călăreţilor noştri, după ,,argintul“ realizat, la ob­stacole, de H. Rang în 1936, şi prima la dresaj. Desigur, tutu­ror componenţilor echipei li se cuvin felicitări pentru perfor­manţa realizată, ceea ce ar pu­tea însemna un pas înainte spre afirmarea deplină a echi­­taţiei noastre. „Este firesc să ne bucure această medalie pe care am cucerit-o aici — ne spune Anghel Donescu. Este o performanţă deosebită a echi­­taţiei noastre, ea fiind urmarea faptului că am ştiut şi am putut să valorificăm la maxi­mum posibilităţile cailor pe ca­­re-i avem la dispoziţie şi cu care ne-am pregătit, totuşi, o perioadă foarte scurtă. Trebuie să se ştie că un cal, pentru a putea lua startul la o întrecere de nivel olimpic, are nevoie de cel puțin 6—7 ani de antre­nament. Or, caii noștri sunt încă abia la început“. Citeva cuvinte despre între­ceri. Să precizăm, mai intîi, că la dresaj, fiecare concurent are de executat o serie de figuri obligatorii, pentru care juriul, alcătuit din 5 arbitri, acordă note, în urma cărora se stabi­leşte punctajul general Totul este asemănător cu exerciţiile impuse la gimnastică sau la patinaj artistic. Dar, în cazul călăriei, rezultatul depinde nu numai de sportiv, ci şi de pre­gătirea calului. Primul dintre componenţii echipei noastre a fost Dumitru Velicu, cu De­­cebal, care a reuşit, miercuri, să acumuleze 1076 p. Joi dimi­neaţă, Anghel Donescu, cu Dor, şi-a demonstrat calităţile, c­ei primind 1255 p, cei 5 arbitri punctindu-i astfel : 239 — 253 — 258 — 273 — 232, datorită corectitudinii execuţiei figurilor progresiei şi a discreţiei cu care şi-a dirijat calul. Petre Roşea, cu Derbist, datorită bu­nei executări a figurilor ar fi meritat un punctaj superior, dar el a fost apreciat numai cu 1015 p. Trebuie să precizăm că în cazul lui, ca şi în cel al lui D. Velicu. între opiniile arbi­trilor au existat mari discre­pante : 228 — 179 — 224 — 209 — 155, ceea ce n-ar trebui să se întîmple în cazul unui con­curs de o asemenea anvergură. Cu un total de 3346 p, echipa României a urcat pe cea de-a 3-a treaptă a podiumului. Primii care-i felicită sunt componenţii echipei noastre de obstacole — Dania Popescu, Ion Popa, Alexandru Bozan şi Dumitru Velea — care i-au ur­mărit, tot timpul, pe colegii lor, cu sufletul la gură. Reîn­­tîlnirea cu membrii formaţiei noastre de obstacole ne-a pri­lejuit rememorarea unor mo­mente din evoluţia lor, evoluţie încheiată cu un merituos loc 5. Este cunoscut, poate, mai pu­ţin faptul că Ion Popa şi-a fracturat un braţ în manşa I şi a concurat în aceste condiţii în cea de-a doua parte a în­trecerii, dar el a avut o con­tribuţie meritorie la menţine­rea în cursa pentru un loc fruntaş a echipei noastre. Ceea ce s-a şi întîmplat, ca urmare a modului cum s-au comportat şi ceilalţi călăreţi ai noştri. Cele întîmplate la obstacole, ca şi modul cum au evoluat la dresaj, dovedesc puterea de luptă pasiunea, dăruirea, ma­rea dorinţă de victorie a călă­reţilor români, al căror talent şi pregătire au primit o unani­mă apreciere aici, la Moscova, unde ei au încheiat a XXII-a Olimpiadă cu Un bilanţ remar­cabil. FIŞIER • FIŞIER 9 FIŞIER • FIŞIER 9 FIŞIER ± FIŞIER 9 FIŞIER 1 FIŞIER ATLETISM . Lungime (1) : 1. Tatiana Kolpakova (U.R.S.S.) 7,02 m — record olimpic, campioană olimpică: 2. Brigitte Wujak (R.D.G.) 7,03 m, 3. Tatiana Ska­­diko (U.R.S.S.) 7,01 m, 4. Anna Wlodar­­czyk (Polonia) 6,95 m, 5. Siegrun Siegl (R.D.G.) 6,87 m, 2. Jarmila Nygrinova (Cehoslovacia) 6,83 m. 3 000 m obstacole : 1. Bronislaw Ma­linowski (Polonia) 8:09,7 — campion o­­limpic, 2. Filbert Bay (Tanzania) 8:12,5, 3. Eshetu Tura (Etiopia) 8:13,6, 4. Do­mingo Ramon (Spania) 8:15,8, 5. Fran­cisco Sanchez (Spania) 8:18.0, 6. Giu­seppe Gerbl (Italia) 8:18,5. 7. Bogus!aw Maminski (Potlomia) 8:19,5, I. Anatoli Dimov (U.R.S.S.) 8:19,8, 8. Vasüe Bi­­chea (România) 8:23.9 etc. Ciocan : 1. Iurii Sedih (U.R.S.S.) 81,80 m, record mondial și olimpic, cam­pion olimpic. 2. Serghei Litvinov (U.R.S.S.) 80.64 m: 1. Juri Tamm (U.R.S.S.) 78.96 m, 4. Roland Steuck (R D.G.) 77.54 m, 5. Detlef Gerstenberg (R.D.G.) 74.60 m. 6. Emanuel Dxdghe­rov (Bulgaria) 74.06 m. BOX cat. semimuscă : 1. Ramos (Cu­ba; b.p. I. Mustafov (Bulgaria) ; s. Sauk­ov (U.R.S.S.) b.p. Li Ven Uk (R.P.D. Coreeană) ; cat. cocoș : J. Her­nandez (Cuba) b.p. M. Anthony (Guya­na) ; J. D. Pinango (Venezuela) b.p. D. cipere (România) ; cat. semiusoare : V. Demianenko (U.R.S.S.) b.ab.­ R. Nowakowski (R.D.G.) ; A. Herrera (Cu­ba) b.p. K. Adach (Polonia) ; cat. semi­­mijlocie : A. Aidama (Cuba) b.p. K. H. Kruger (R.D.G.) ; J. Mugabi (Uganda) b.p. K. Skzerba (Polonia); cat. mijlo­cie : J. Gomez (Cuba) b.p. V. Silaghi (România) ; V. Savcenko (U.R.S.S.) b.ab.3 J. Rybicki (Polonia) ; cat. grea : T. Stevenson (Cuba) b.p. J. Lévai (Un­garia) ; P. Zaev (U.R.S.S.) b.p. J. Fang­­hanel (R.D.G.) ; cat. muscă : v. Miros­­nicenko (U.R.S.S.) b.p. J. Varadi (Un­garia) ; P. Lesov (Bulgaria) b.p. H. Russell (Irlanda) ; cat. pană : A. Horta (Cuba; b. neprez. K. Kosedowski (Polonia) ; R. Fink (R.D.G.) b.p. V. Ribakov (U.R.S.S.) ; cat. ușoară : P. Oliva (Italia) b.p. A. Willis (Marea Bri­­tanie); S. Konokbaev (U.R.S.S.) b.p. J. Aguillar (Cuba) ; cat. mijlocie mică : A. Martinez (Cuba) bab.2 J. Franek (Cehoslovacia) ; G. Koskin (U.R.S.S.) b.p D. Kästner (R.D.G.) ; cat. semigrea: S. Kapear (Iugoslavia) b.p. H. Bauch (R.D.G.) ; P. Skrzecz (Polonia) b.p. R. Rojas (Cuba), CAIAC-CANOE. Serii în cursele de 1 900 m : Kl: seria I : Rudiger Helm (R.D. Germană) 3:45,20, Oneste Perri (Italia) 3:46,18, István Joos (Ungaria) 3:47,26 ; seria > n-a : Alaln Lebas (Franţa) 3:44,78, Ion Bîrlădeanu (Româ­nia) 3:46,76, John Sümegi (Australia) 3:47,60 ; seria a III-a : Milan Janter (Iugoslavia) 3:47,77, Anders Andersson (Suedia) 3:48,16, Felix Masar (Cehoslo­vacia) 3:48,49 ; C 1 ; seria I : Lipat Va­­rabiev (România) 4:06,13, Liubomir Lu­­benov (Bulgaria) 4:06,82, Serghei Postre­­hin (U.R.S.S.) 4:07,38 ; seria I­I-a : Tamas Wichmann (Ungaria) 4:02,79, Eckhard Leue (RJD Germană) 4:04,09, Thomas Falk (Suedia) 4:04,97 : Kt: •eria I : Spania (Luis Ramos Missione — Herminio Menendez) 3:24,83, R.D. Ger­mană (Peter Hem­pel — Frank Bischoff) 3:25,71, România (Alexandra Giura — Nicolae Ticu) 3:26,50 ; seria a I-a : UR.S.S. (Vladimir Parfinovici — Ser­ghei Clubral) 3:21,61, Ungaria (István Szabó — István Joos) 3:28,20, Mărea Britanie (Christopher Bayard — Neil Botoson) 3:28,19 ; seria a m-a : Cuba (Jose Marrero — Reynaldo Cantil) 3:34,04, Noua Zeelandă (Allan Blair Thompson — Geoffrey Walker) 3:33,13, Belgia (Jos Rnoeckx — Paul Stinekers) 3:40,88 , 0­2 : seria I : Cehoslovacia (Jiri Vadlovec — Petr Kubicek) 3:42,01, Sue­dia (Bernt Kindelof — Erik Zeidlitz) 3:44,91, Bulgaria (Raldlo Karmanglev — Kamen Kutev) 3:45,56 : seria a II-a : România (Ivan Patzaichin — Toma Si­mionov) 3:38,36, UJl.S.S. (Vasili Iurcenko — Iuri Lobanov) 3:41,32, Ungaria (Ta­mas Buday — Oszkar Frey) 3:45,05, K 4, seria I : UJL S.S. 3:02,70, Franţa 3:03,77, Suedia 3:05,20, Ungaria 3:06,19, Bulgaria 3:07,19, România (Nicuşor Eşeanu — Va­sile Dîba — Ion Geantă — Mihai Zafiu) 3:08,69, Marea Britanie 3:10,18 ; seria a I-a : RJ­. Germană 3dM,86, Polonia 3:09,92, Australia 3:10,49. CAlArie. Proba de dresaj echipe : L­UJLS.S. 4383 p — campioană cam­­pi­a ; 1. Bulgaria 3680 p ; 3. România 3346 p ; 4. Polonia 2945,5 p ; 5. Austria 1623,3 p ; 6. Finlanda 1458 p. HOCHEI pe IARBA. Turneul feminin: Zimbabwe — Austria 4—1 (2—0); UJLS.S. — India 3—1 (1—0) ; Cehoslovacia — Po­lonia 1—6 (0—0). Clasament final : 1. Zimbabwe 8 p — campioană olimpică ; 1. Ceficelovocka 6 p ; 3. UJLS.S. 6 p ; 4. India 5 p ; 5 Austria 4 p ; 6. Po­lonia 0 p. JUDO. Cat. semiușoară (65 kg), gru­pa A, turul 1 : J. Branco (Portugalia) b. ipp. A. Thera (Man­), I. Nedkov (Bulgaria) b. ipp. J. Arevalo (Ecuador), J. Kriz (Cehoslovacia) b. ipp. A. Swa­­nabria (Costa Rica), N. Soloduhin (UJt.S.S.) b. ipp. H. Rodriguez (Cuba), R. Neenan (Anglia) b. ipp. F. Ocho (Iugoslavia), S. Rabary (Madagascar) b.p. C. Konstajvtinou (Cipru), M. Young (Australia) b. ipp. F. Mwahza (Zam­bia) ; turul 2 : I. Nedkov (Bulgaria) b. ipp. J. Branco (Portugalia), N. So­loduhin (UJI.S.S.) b.p. J. Kriz (Ceho­slovacia), R. Neenan (Anglia) b. ipp. 5. Rabary (Madagascar), T. Reissmann (R.D.G.) b.p. M. Young (Australia) ; turul 3 : N. Soloduhin (U.R.S.S.) b.p. I. Nedkov (Bulgaria), T. Reissmann (R.D.G.) b.p. R. Neenan (Anglia) ; pen­tru primul loc în grupă : N. Soloduhin (U.R.S.S.) b. ipp. T. Reissmann (R.D.G.). Grupa B, turul 1 : W. Biedron (Sue­dia) b. ipp. R. Ei Zaouiki (Siria), Y. Onmura (Brazilia) b.p. C. Niculae (Ro­mânia), T. Damdin (Mongolia) b. ipp. D. Fyfer (Zimbabwe), J. Pawlowski (Polonia), b.p. I. Gelencsér (Ungaria), G. Padilla (Mexic) b.p. A. Rozahan (Kuweit), D. Sambou (Senegal) b.p. G. Tom-Tam (Camerun) ; turul 2 : W. Biedron (Suedia), b. ipp. Y. Onmura (Brazilia), T. Damdin (Mongolia) b.p. Y. Delvingt (Franța), J. Pawlowski (Po­lonia) b.p. G. Padilla (Mexic), D. Sam­bou (Senegal) b. ipp. M. Diallo (Gui­neea) ; turul 3 : T. Damdin (Mongolia) b.p. W. Biedron (Suedia), J. Pawlowski (Polonia) b. ipp. D. Sambou (Senegal); pentru primul loc în grupă : T. Damdin (Mongolia) b.p. J. Pawlowski (Polonia). Clasamentul : 1. Nikolai Soloduhin (U.R.S.S.) — campion olimpic, 2. TSendying Damdin (Mongolia), 3. Januse Pawlowski (Polonia) şi Dian Nedkov (Bulgaria). LUPTE LIBERE. Cat. 57 kg : S. Belo­­glazov (U.R.S.S.) b.t. W. Konczak (Po­lonia), H. Li (R.P.D. Coreeană) b.p. A. Neagu (România), I. Tocev (Bulgaria) b. dese. S. Nemeth (Ungaria), D. Oium­­bold (Mongolia) b.t. K. Mushin (Trak), S. Beloglazov (U.R.S.S.) b.f. H. Li (R.P.D. Coreeană), D. Oiumbold (Mon­golia) b.p. I. Tocev (Bulgaria). Clasa­mentul : Serghei Beloglazov (U.R.S.S.) — campion olimpic, 2. Ho Pyong Li (R.P.D. Coreeană), 3. Dugarstiren Oim­­bold (Mongolia), 4. Ivan Tocev (Bulga­ria), 5. Aurel Neagu (România), 6. Wies- Law Konczak (Polonia). Cat. 68 kg : I. Iankov (Bulgaria) b.p. S. Jagmander (India), S. Sejdi (Iugo­slavia) b.p. E. Probst (R.D.G.), S. Absai­­dov (U.R.S.S.) b.p. L Iankov (Bulgaria). Clasamentul : 1. Saipula Absaidov (U.R.S.S.) — campion olimpic, 2. Ivan iankov (Bulgaria). 3. Saban Sejdi (Iugoslavia). 4. Singh Jagmander (India), 5. Eberhard Probst (R.D.G.). 6. Octavian Dusa (România). Cat. 82 kg : I. Kovács (Ungaria) b.p. A. Nemedi (Iugoslavia), I. Abilov (Bul­garia) b.d. G. Busarello (Rusrra), H. Mazur (Polonia) b. superioritate puncte M. Eb­ulabi (Siria), M. Aratsilov (U.R.S.S.) b.d. Z. Durchin (Mongolia), I. Kovács (Ungaria) b.p. H. Mazur (Po­lonia), I. Abilov (Bulgaria) b.p. M. Aratsilov (U.R.S.S.). Clasamentul : 1. Ismail Abilov (Bulgaria) — campion o­­limpic, 2. Magomedhan Aratsilov (U.R.S.S.), 3. István Kovács (Ungaria), 4. Henryk Mazur (Polonia), 5. Abdula Nemedi (Iugoslavia), 6. Zevegying Durchin (Mongolia). Cat. 100 kg : A. Sandurski (Polonia) b.s.p. A. lanko (România), R. Gehrke (R.D.G.) b.p. P. ÎVanov (Bulgaria). S. Andiev (U.R.S.S.) b.d. J. Balia (Un­garia), S. Andiev (U.R.S.S.) b.t. M. Sakho (Senegal), J. Balla (Ungaria) b.p. Gehrke (R.D.G.). Clasamentul : 1. Soslan Andiev (U.R S.S.) — cam­pion olimpic, 2. József Balla (Unga­ria). 3. Adam Sandurski (Polonia). 4. Roland Gehrke (R.D.G.), 5. Andrei lanko (România). 6. Mamadou Sakho (Senegal). SCRIMA. Proba de spadă, echipe : 1. Franța — campioană olimpică ; 2. Polonia ; 3. U.R.S.S. ; 4. România ; 5. Suedia ; 6. Cehoslovacia. TIR CU ARCUL. După două zile — Masculin : 1. Bela Naghi (Ungaria) 1225 p ; 2. Marc Blenkame (M. Brita­nie) 1224 p ; 3. Vladimir Eseev (U.R.S.S.) 1222 p; 4. Denis Savory (M. Britanie) 1220 p ; 5. Tomy Polkalainen (Finlanda) 1220 p ; 6. André Braun (Elveția) 1218 ; ...15. Andrei Berki (România) 1206 p : femi­nin : Keto Losaberidze (U.R.S.S.) 1257 p ; 2. Natalia Butuzova (U.R.S.S.) 1251 p; 3. Raivi Meriluoto (Finlanda) 123­7 p ; 4. Zdenka Padevetova (Cehoslovacia) 1206 p ; 5. Guan Sun O (R.P.D. Coreeană) 1196 p ; 6. Maria Selinga (Polonia) 1190 p ; ...9. Aurora Chin (România) 1174 p. Mii ne înţepe campionatul Diviziei A Sa ne­­ reamintim imperativele lui TRANSFERĂRILE — MOMENT CHEIE ! In preajma startului, paralel cu îndemnurile adresate echi­­pelor şi jucătorilor, să reamin­tim unele obligaţii care provin din transferările efectuate în cursul verii, atit în ceea ce-l priveşte pe jucători, cît şi pe antrenori. Spunem asta deoa­rece aceste mutări tactice efec­tuate în viaţa echipelor au o importantă deseori subestimată. Politehnica Tărişoara va juca cu Dumitru ! In poarta lui F.C. Baia Mare va apăra Răducanu ! In atacul Stelei va evolua Manca ! La Galaţi se aşteaptă apari­ţia fostului inte­rnaţional Zam­fir !­­* Dacă ne-am lim­ita la aceste citeva nume sonore, ne-am da­t seama că mutările grevează e­­norm jocul echipelor. Iar de­­aici, o serie de obligaţii mari, atît din partea antrenorilor, care au cerut aceste transfe­ruri, cît şi din partea jucăto­rilor, care Încep „o viaţă nouă". Dumitru la Politehnica Timi­şoara trebuie să însemne o mare schimbare în viaţa echi­pei. Suntem­ convinşi că antre­norul Ion Ionescu e conştient de urmările deosebite ale aces­tei mişcări. Dumitru în linia de mijloc a Politehnicii Timi­şoara înseamnă, fatalmente, o schimbare de ritm, de anver­gură, de angajare a perechii Anghel­a Nedelcu şi de multe alte elemente pe care publicul timişorean le aşteaptă. Ele pot să însemne foarte mult, dar şi foarte puţin. In această Per­spectivă, atit antrenorul cit şi jucătorul au obligaţii deosebite. Răducanu la F.C. Baia Mare este o apariţie nu mai puţin spectaculoasă. Dacă am glumi puţin, am putea spune că Ră­ducanu are posibilitatea să-şi împlinească vechiul vis de a şuta la poarta echipei adverse. Lăsînd gluma de o parte, sun­tem­ convinşi că atît Mateianu cît şi Răducanu se leagă, prin semnătura lor, de mari obli­gaţii faţă de publicul băimă­­rean, faţă de propria lor echi­pă şi faţă de fotbalul nostru. Şi nu credem că Răducanu, în special, va accepta să se spună că transferarea lui a fost doar un moment de fantezie. TRANSFERĂRI DE ULTIMĂ ORĂ ), Aşa cum am rr^ ((anunţat, la În­cheierea perioadei* li transferări, u­­nele cerer' nu prj (rntau toate da­tele necesare In atest scop. Luate din nou in discuţie in această săp­­tămîna au mai fost aprobate urmă­toarele transferă* : N. Răducanu (F.C.M. Reşiţa) pentru F.C. Baia Mare, Speriatu (F.fc. Argeş) pentru Dinamo, C. Zamfiil (Progresul­ Vulcan Bucureşti) pentru­ F.C.M. Galaţi, Tulpan (Gloria Buzău) pentru F.C. Argeş, Moise (Jiul) pentru Politeh­nica Timişoara Gu­chioi (Politehnica Timişoara) pentru Jiul, G. Sandu şi Glonţ (Dinamo) pentru Progresul- Vulcan Bucureşti, l­ăndoi (Progresul- Vulcan Bucureşti) ,Cntru Dinamo. In numărul de online al ziarului nostru vom publice­­ componenţa Inte­grală a loturilor cu pr 18 echipe par­ticipante la întrecerile Diviziei A, ediţia 1980-81. Manea in atacul Stelei repre­zintă realmente o modificare structurală în sinul întregii e­­chipe. El ii readuce, într-o oa­recare măsură, pe Troi In­for­maţia lui Constantin. Dacă le­găm prezenţa ex-rapidistului şi de probabila integrare a lui Verigeanu pe partea dreaptă, ne dăm seama că Steaua se îndreaptă spre un 4—3—3 ine­vitabil. Suporterii sunt de pă­rere că abia acum lipseşte Du­mitru, tinind seama de faptul că cei doi „cai de curse“ ar fi avut nevoie de un „driver“, dar aşa e fotbalul — nu poţi avea întotdeauna totul. Zamfir la Galaţi reprezintă cel mai mare rămăşag al cam­pionatului. Intr-adevăr, iubito­rii fotbalului aşteaptă cu spe­ranţă revenirea recalcitrantului Zamfir în elita fotbaliştilor noştri. El beneficiază, dacă pu­tem spune astfel, de apor­tul intransigenţei antrenorului Teaşcă. Dacă antrenorul va cîş­­tiga rămăşagul, probabil că e­­chipa naţională va redobîndi o extremă stingă cum nu prea există in fotbalul nostru. Am luat aceste patru exem­ple prototip pentru a sugera încă o dată că transferările sunt mult mai mult decit o schim­bare de atmosferă. Ele sunt OBLIGAŢII MARI, atit din partea antrenorilor, cît şi a ju­cătorilor. Cele patru exemple nu le exclud, bineînţeles, pe toate celelalte, ca de pildă Spe­riatu, chemat la Bucureşti pen­­tmu a asigura echipei dinamo­­viste liniştea necesară pe care o presupune prezenţa unui por­tar constant între buturi. De asemenea, Florin Grigore are şi el sarcina de a anima, prin sprinturile sale, jocul mai cu­­rînd (doar) ordonat al studen­ţilor bucureşteni. Tuturor acestora, şi nu nu­mai lor, le dorim să privească cu seriozitate momentul de răs­cruce al transferului, care poa­te să propulseze echipa, să-i propulseze pe cei transferaţi şi­­să contribuie la dinamizarea, atît de aşteptată, a campiona­tului nostru. In acest sens, orice altă al­ternativă nu reprezintă decît un bumerang. loan CHIRILĂ ŞTIRI, MECIURI AMICALE — CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ — F.C. BAIA MARE 2—1 (1—1)­. Joc frumos încheiat cu victoria Ceahlăului, noua promovată în Divizia B Au marcat : Nemţeanu (min. 4 şi 57), respectiv Ciohan 1 (min. 43). Bâimârenii au ali­niat formaţia : Răducanu — Borz, Buzgău, Koller, Onuţan — Bălan, Sepi, Mureşan — Roznai, Terheş, Deac.­­Au mai jucat : Moldovan, Molnar, Cioban I, Cioban­u, Sa­­bău şi P. Radu. (C. RUSU — conesp.). @ POLITEHNICA IAŞI — ES­­KISEHIR SPOR KULHURU (Tur­cia) 3—1 (1—0). Realizatorii go­lurilor : Coraş, Dănilă, Florean, respectiv Husein. POLITEHNICA: Naşte — Munteanu, Anton, Ursu, Cernescu — Romilă, Coraş, Si­­mionaş — Dănilă, Cioacă, Costea. (Au mai jucat : Bucu şi D. Io­­nescu). (D. DIACONESCU — co­­resp.). 9 CORVINUL HUNEDOARA — OLIMPIA SATU MARE 5—0 (2—0). Au înscris : Petcu (min. 15 şi 50) Dumitrache (min. 30), Vâ­etuş (min. 50) şi Rednic (min. 85). (I. VLAD — coresp.). 9 U.M. TIMIŞOARA — U.T. A­­RAD 3—6 (3—0). Au marcat : Be­lanov (2) şi Iancovici. (C. CREŢU — coresp.). 0 DUMINICA DE LA ORA 10, DIVIZIONARA „B“ METALUL BUCUREŞTI va susţine un meci amical cu Flacăra roşie, pe tere­nul acesteia. O POLITEHNICA TIMIŞOARA IN SPANIA. In zilele de 26, 27 şi 28 august va avea loc la Bar­celona un turneu cu participarea echipelor : Espanol Barcelona, Saragoza, Politehnica Timişoara şi o formaţie mexicană care ur­mează a fi stabilită. © ATLETICO MINEIRO, LA TI­MIŞOARA. Vicecampioana Brazi­liei, Atletico Mineiro, va evolua marţi 5 august la Timişoara în compania Politehnicii. Partida va începe la ora 18. @ DATELE JOCURILOR CEL­TIC — DIÓSGYŐR. S-au stabilit datele jocurilor preliminare din ,,Cupa cupelor“ dintre Celtic şi Diósgyőr : 20 august la Glasgow şi 3 septembrie la Diósgyőr. Cum se ştie, învingătoarea va în­­tâlni pe Politehnica Timişoara în primul tur al ,,Cupei cupelor“. © F. C. BIHOR IN POLONIA. Formaţia orădeană a susţinut patru jocuri în Polonia, înche­iate cu următoarele rezultate : cu Stahl Mielec 0—2 (0—0) — a marcat Szarmach (2) , cu Ta­tran Preşov (Cehoslovacia) 2—1 (2—0) — au marcat David şi Puş­caş (F.C. Bihotr), respectiv Rut­­nac; cu Stahl Rezsov 2—2 (1—1) — au înscris Verga şi Flores­cu, respeciv Kaliiszack şi Domski ; cu F.C. Cracovia 1—0 (0—0) — a marcat Dianu. (LUI GHIŞA — coresp.). 9 F. C. ŞOIMH SIBIU — PA­­NIONIOS ATENA 2—0 (0—0). Au asistat peste 5000 de spectatori. Autorii golurilor : Țurlea (min. 63) și Bîrsan (min. 83) (I. BO­ȚOCAN — coresp.). ...VACANŢELE „DACIADEI“ Acordind prioritate probleme­lor de pregătire şi evenimente­lor sportive premergătoare Jocu­rilor Olimpice de vară, ne-au rămas în carnetul de reporter alte însemnări, interesante, des­pre ,,olimpiada românească“, „Daciada" noastră — competiţie polisportivă cu caracter de ma­să despre care ne place să zi­cem că este (şi am dori să fie intr-adevăr pretutindeni şi în­totdeauna aşa) olimpiada celor mulţi, dornici de mişcare in aer liber, de călire a organismului, de reconfortare după ac­tivitatea zilnică d­in producţie, de satisfacere a o pasiunii pentru un sport sau clul, olimpiada maselor, fără gufnițe de vîrstă sau profesie, olimpiada a cărei flacără arde cort­inuu pe toate bazele noastre sportive. Să întoarcem filele carnetului de însemnări... duminică 29 iu­nie, Oradea... Cină citeva zile cam posomorit în sfirşit o dimineaţă in care soarele face breşe in perdeaua de nori. Ae­rul este curat, temperatură po­trivită ieşirilor şi bazele spor­tive, in parcuri, oriunde se poa­te face mişcare. Şi reporterul s-a trezit mai devreme, cu in­tenţia de a spune „bună dimi­neaţa“ „Daciadei orădene. Şi a pornit la drum spre mai multe baze ale oraşului Le-a identifi­cat, apoi a reveit la fiecare in mai multe miduri, dar nu a putut spune­­nici „bună di­mineaţa“, nici „bună ziua“ „Da­ciadei“... Fotbalul intrasi in vacanţa. Si copiii orădeni intraseră in va­canţă iar stadidrlfii lui F.C. Bi­hor işi ferecase porţile pe care afişe atractive aduceau la cu­noştinţă localnicilor că la Sala sporturilor, după-amiază, pot vedea ultimul mire turneu pre­­olimpic de volei, dotat cu „Tro­feul Felix“. L-art înconjurat pe străzile Olimpiadei (frumoasa coincidenţă), Cantacuzino, 16 Februarie şi am­ văzut terenu­rile adiacente „centralului . Cit de potrivite ar fi fost pentru „Daciadă“ ! La baza de antrena­ment „Crişul“ au admirat tere­nurile împrejmuite de handbal (pe bitum) şi baschet (3, dintre care 2 pe zgură şi unul pe bi­tum) , fireşte, goale... Când am revenit, am găsit şi pe îngri­jitorul Simon Karoly, pe care l-am întrebat ce va fi azi pe frumoasa lui bază. „Un meci de handbal din campionatul jude­ţean, pe la 11“, ne-a răspuns .Şi, la ora respectivă, revenind la Crişul, am văzut câţiva bă­ieţi cu sacoşe întinşi pe băncile tribunei... Se putea face chiar plajă­. Bine, dar copiii din car­tier nu vin pe-aici ? l-am mai întrebat pe îngrijitor. „Vin, dar pe la ora opt“. „Păi a trecut de mult ora opt... „Zic, ora opt seara. Mi s-a spus să nu-i las să mai intre aici, dar poţi să nu-i laşi ?! Sunt şi ei copii şi le place să se joace !“ Dar azi e duminică, e vacanţă, e vre­me frumoasă, ar putea veni co­piii cu profesorii lor, nu ? ,,A­­păi, cînd copiii sunt în vacanţă, profesorii sunt şi mai în va­canţă...“ Nu departe de aici, Ungă frumosul parc Petöffi, des­coperim (şi intrăm) internatul Liceului industrial nr. 2, cu o mică şi neîngrijită bază spor­tivă interioară. Un teren de volei abia descifrabil, nişte pa­nouri de baschet fără coşuri, fete în capot pe la intrările in internat. Elevul de serviciu la cantină, Ion Balint, care ne spu­ne că ii place fotbalul şi joacă la Energia Oradea, în campio­natul judeţean de juniori, n-are ce detalii să ne dea despre ce­va sport acolo, sau altundeva, nn această duminică. Ce vor fa­ce fetele azi ? „E duminică, mai tîrziu se îmbracă şi pleacă în oraş", răspunde elevul. La Sănătatea, dincolo de Mu­zeul Ţării Crişurilor, pe terenu­rile de tenis despre care res­ponsabilul Valentin Nagy, om „cu vechime de 46 de ani in acest sport“, ne spune că au fost făcute din 1963 încoace nu­mai prin muncă patriotică , se află la antrenament sportivii secţiei. Dar nu pe toate. Tocmai atunci veneau şi alţi amatori ai sportului alb să închirieze... E totuşi ceva ! La Voinţa, dimi­neaţă liniştită... După-amiază, la ultima reuni­une a „Trofeului Felix“ la vo­lei, am prezentat unor activişti sportivi locali însemnările du­minicii orădene pe terenurile „Daciadei“. Şi am reţinut câ­teva răspunsuri: ,,Dacă n-aţi fost la bazinele de înot ! Acolo s-au dus toţi amatorii de sport“. „Duminica, în general, se plea­că la Băile Felix, la alte locuri de agrement“. „De data aceas­ta a fost o excepţie, noi acti­viştii sportivi fiind ocupaţi cu organizarea turneului interna­ţional de volei, care vrem să iasă bine“. A ieşit, e drept, dar unde au fost activiştii din aso­ciaţiile sportive orădene, pro­fesorii de sport din şcoli, in­structorii voluntari ? De ce au stat — şi probabil stau mereu — nefolosite de amatorii de mişcare, de destindere prin sport, bazele orădene ? Transcriind aceste însemnări, reporterul este conştient că nu numai la Oradea sunt asemenea duminici cu puţin sau foarte puţin sport in cadrul „Daciadei“, cu prea multă... vacanţă pen­tru organizatorii de acţiuni şi competiţii de masă. Am ascul­tat la sfîrşitul aceleiaşi duminici, in cadrul unei discuţii cu un activist sportiv la judeţ, lu­cruri frumoase, idei şi iniţia­tive interesante (pe care le vom publica ulterior) despre activi­tatea de masă bihoreană, des­pre multe competiţii şi festi­valuri care s-au organizat şi se organizează aici. Dar „Daciada“ înseamnă, oare, numai citeva acţiuni organizate cu mare pom­pa intr-un an intreg ? Sunt bi­nevenite şi acestea, mai ales sub aspect propagandistic, dar nu trebuie să fie o activitate permanentă, cursivă, in acest fel cu adevărat folositoare ce­lor ce vor să practice exerci­ţiul fizic, sportul sau turismul? Iată întrebările pe care trebuie să şi le pună toţi cei care au atribuţii în acest domeniu... Aurelian BREBEANU UN „ECUSON F.I.F.A.“ NU VA MAI FI DELEGAT... O seară din mijlocul lunii lui Cuptor... Un meci pe „23 August“, ultimul pentru arbi­trul Francisc Coloşi... specta­torii au părăsit tribunele ce­lui mai mare stadion bucu­­reştean, iar reflectoarele s-au stins. In cabina arbitrilor, „tu­­şierii“ Retezan şi Stîncan se pregăteau să facă duş, Fran­cisc Coloşi se aşezase în fo­toliu şi îşi ştergea cu un prosop broboanele de transpi­raţie. Privea spre un punci imaginar... Parcă ieri a păşit pe ga­zonul „Venusului“ de pe Spla­iul Independenţei, unde Co­lea Vîlcov — prin 1946 — l-a învăţat „a— b—c“-ul jocului cu balonul rotund. Apoi a îm­brăcat tricourile Metalului Bucureşti, Progresului Bucu­reşti, ştiinţei Bucureşti şi O­­limpiei Giurgiu. Din 1954 este inspector tehnic la Banca Na­ţională. In 14 ani ca jucător s-au adunat şi bucurii şi ne­cazuri. Bucuriei absolvirii fa­cultăţii în 1954 i s-a adăugat, in vara acelui an, şi aceea a promovării Progresului în „A“. Frumoaselor imagini li se suprapun şi altele neplă­cute. Una dintre ele ? Juca la Ştiinţa, avîndu-i colegi, printre alţii, pe Semen­escu, pe Maior, pe Cruţiu, pe Tân­­ceanu... Jucători buni, dar. In 1958, echipa a retrogradat din Divizia B­­ ...In 1962, a absolvit cursu­rile şcolii de arbitri din Bucu­reşti. După trei ani a debu­tat în campionatul republican, conducând peste 600 de par­tide. In 1976, i-a apărut pen­tru prima oară numele pe lista de arbitri F.I.F.A. Bilan­ţul pe arena internaţională­­ 24 de întîlniri-interţări, cupe europene intercluburi şi cam­pionatul universitar din Me­xic (1979). De peste Ocean s-a înapoiat şi cu o distincţie : „Tlaloc, zeul apei“, acordată de Comisia de organizare pen­tru „cel mai activ arbitru al turneului“. ...Anii s-au scurs cu repe­ziciune. In toamna trecută, 12 tineri, foştii săi elevi la cursul de arbitri, au fost promovaţi în bi lotul divizionar C. Aceasta constituie un im­bold ca să continue activita­tea de formare a noii pro­moţii de „cavaleri ai fluie­rului“. ...Iată-l ridicîndu-se de pe fotoliu, îşi şterge broboanele de transpiraţie de pe faţă, dar şi picăturile ce se pre­ling de sub pleoape. A fost ultimul său meci, fiindcă a împlinit cinci decenii de viaţă şi... conform regulamentului, chiar şi cu ..ecuson F.I.F.A.“ nu mai poate fi delegat ! P. VINTILA „NAŢIONALELE“ DE TENIS ÎN PRAGUL ÎNTÎLNIRILOR DECISIVE D. Hărădău l-a învins pe L. Mancaş după o partidă de 5 ore Se apropie de decizie întrece­rile în toate cele cinci probe ale ca­mpiomatului naţional de tenis pentru seniori. In această după­­amiază vom urmări prima finală, cea a perechilor feminine. Dar în centrul atenţiei stau, desigur, intânirile de simplu, ajunse în faza semifinalelor. Ieri, din nou, favoriţii şi-au apărat cu succes poziţiile, nu insă totdeauna fă­ră emoţii. Este cazul partidei în c care fostul campion, Dumitru Hărădău, a avut de suportat un asalt viguros din partea tânăru­lui Liviu Mancaş (20 ani), pe distanţa a 5 seturi şi aproape tort atît­ea ore de luptă. Numai dîrzenia şi experienţa de joc ale lui Hărădău i-au putut asigura victoria. Mancaş luase primul set, iar în al patrulea, de două oeri (la 4—5 şi 5—6 pe serviciul adversarului), a contraatacat cu mult curaj, obţinînd egalarea. Pentru ca în ultima parte a jo­cului să nu se poată concentra suficient, ceea ce a uşurat sen­sibil sarcina învingătorului. In formă bună se dovedeşte actu­alul campion, Florin Segărceanu, ieri foarte decis în faţa unui Trai­an Marcu descumpănit. Cei­lalţi doi semifinal­işti sunt Marian Mîrza şi Jean Bircu, ultimul câş­tigător al unei partide echili­brate cu Octavian Vicioiu. Fără prea mult istoric, „sferturile“ feminine. Aci vom asista la o interesantă confruntare între surorile Romanov, iar în cea­laltă semifinală se întâlnesc Flo­renţa Mihai — dornică de a re­veni în fruntea senioarelor noas­tre — şi Mariana Hadgiu. Iată rezultatele înregistrate în reuniunile de ieri : SIMPLUI BARBAŢI, sferturi de finală • D. Hărădău — L. Mancaş 3—6, 7—5, 6—3, 6—8, 6—1 ; M. Mîrza — D. Pavel 6—2, 6—0, 6—1 ; J. Bir­cu — O. Vîlcioiu 1—6, 6—3, 6—4, 4—6, 6—1 ; FI. Segărceanu — Tr. Marcu 6—3, 6—0, 6—0. SIMPLU FEMEI, sferturi de finală: Lucia Romanov — Elena Trifu 6—0, 6— 2 ; Maria Romanov — Adria­na Kamaiosifoglu 6—1, 6—0 ; Ma­riana Hadgiu — Liliana Pop 6—3, 7— 5; Florenţa Mihai — Rodica Gheorghe 6—1, 6—0. DUBLU BĂRBAŢI, turul I : FI. Niţă, S. Popa — R. Hămuţiu, A. Marcu 7—5, 6—3, 3—6, 6—4; sferturi de finală: D. Hărădău, Tr. Marcu- FI. Niţă, S. Popa 6—2, 6—2, 6—3; 1. Kerekes, O. Vîlcioiu — B. Al­majan, C. Popovici v.a., L. Man­caş, M. Mîrza — J. Dobrescu, O. Pavel 7—5, 6—2, 3—6, 6—1 ; L. Bucur, FI. Segărceanu — R. Con­stantinescu, FI. loan 6—0, 7—5, 6—2. DUBLU FEMEI, turul I : Adriana Karaiosifoglu, Elena Trifu — Cosmina Popescu, Li­liana Pop 6—1, 6—2 ; Camelia Chiriac, Gabriela Szökő — Ro­dica Gheorghe, Sanda Proca 6—3, 6—3; semifinale: Lucia şi Ma­ria Romanov — Adriana Karaio­­sifoglu, Elena Trifu 6—4, 6—0 ; Camelia Chiriac, Gabriela Szökő — Mariana Hadgiu, Florenţa Mi­hai 6—2, 3—6, 6—3. DUBLU MIXT, turul I : A. Marcu, Ro­dica Gheorghe — B. Almajan, Elena Trifu 6—2, 6—0 ; R. Cons­­tantinescu, Adriana Karaiosifoglu — FI. Niţă, Gabriela Szökő 6—3, 6—2 ; sferturi de finală : L. Bucur, Lucia Romanov — M. Mîrza, Mariana Hadgiu 6—2, 6—4 , A. Marcu, Rodica Gheor­ghe — R. Hămuţiu, Liliana Pop 2—6, 6—4, 6—2. Azi, la Progresul, un program atractiv. La ora 14 încep semi­finalele de simplu masculin. Iar la ana 15 cele feminine. In con­tinuare, semifinale de dublu băr­baţi şi finala de dublu femei. Dimineaţa (ora 8.30), meciuri de dublu şi din turneele de con­solare. Radu VOIA RUTIERI DIN 7­­ĂRI LA STARTUL COMPETIŢIEI CICLISTE „CUPA VOINŢA“ „Cupa Voinţa“ La ciclism, com­petiţie internaţională pe etape, se va desfăşura anul acesta între 6-3 august. În aceleaşi condiţii în care a avut loc şi anul trecut, întrecerea programează cinci e­­tape, cu plecările şi sosirile în municipiul Ploieşti, concurenţii avînd de acoperit trasee de un pitoresc cu totul aparte. Iată ru­tele pe care vor avea loc dispu­tele acestei a XXIv-a ediţii a „Cupei Voinţa“. Etapa I (6 au­gust) : Ploieşti — Răzvad — Pu­cioasa — More­ni — Sinaia — Co­marnic — Ploieşti ; etapa a II-a (7 august) : Ploieşti — Vălenii de Munte — Cislău — Vălenii de Munte — Ploieşti; etapa a III-a (7 august) : cursă pe circuit, în mu­nicipiul Ploieşti, pe bulevardul Gh. Gheorghiu-Dej ; etapa a IV-a (8 august) : Ploieşti — Si­naia — Ploieşti ; etapa a V-a (9 august) : Vălenii de Munte — Cheia — Săcele — Predeal — A­­zuga — Buşteni — Sinaia — Co­marnic — Plodeşti. La actuala e­­diţie a „Cupei Voinţa“ au fost invitaţi şi rutieri din Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, R.P. Mon­golă, R.F. Germania şi Olanda. „MEMORIALUL MIHAIL SADOVEANU“ LA ŞAH Cea de-a 6-a ediţie a turneu­lui internaţional de şah „Memo­rialul Mihail Sadoveanu“ s-a încheiat, la Iaşi, cu victoria maestrului Ovidiu Foişor, care a totalizat 9 p din 13 posibile. L-au urmat, în ordine : Szme­­tan (Argentina) — 8­/2 p, Bi­­riescu — 8 p, Stanciu — 8 p, Georgescu — 74/s P etc. TURNEE DE TENIS TURNEUL international fe­minin de la Buenos Aires a fost cîștigat de Martina Navra­tilova, care in finală a învins-o cu 6—1, 6—3 pe Ivana Madruga (Argentina). Pentru locul 3, Betty Stove­­ a întrecut-o cu 2—6, 7—5, 7—5 pe Billie Jean King. AU CONTINUAT meciurile turneului international de la South Orange. Rezultate teh­nice : Clerc — Montano 6—1, 6—4 ; Magneto — Portes 3—6, 6—4, 6—0 ; Lloyd — Dowdeswell 6—1, 6—4 ; Betancourt — James 6—3, 6—4 ; Cano — Krulevitz 6—4, 6—1. IN ZIUA a treia a turneului de la North Conway au fost în­registrate următoarele­­ rezul­tate : Connors — Hjertquist 6—2, 6—2 ; Dibbs — Case 3—6, 6—1, 6—1 ; Solomon — Prajoux 7_6 6—2 ; Fibak — Nerlon 6—4, 6—0 ; Gottfried — Purcell 6—3 6—3 ; Lendl — Gomez 7—6, 6-3. IN TURNEUL feminin de la San Diego. Tracy Austin a in­vins-o cu 6—0. 6—0 De Peanut Louie. Alte înregistra^« te : Turril ' lor-de 6-« LOTO-PRONOSPORT INFORMEAZĂ CIȘTIGURILE TRAGERII LOTO DIN 25 IULIE 1980 Cat. 1 : 4 variante 25% (auto­turisme Dacia 1300) ; cat. 2: 1 va­riantă 1000/2 a 41.290 lei și 4 va­riante 25% a 10.323 lei ; cat. 3 : 10.25 a 8.057 lei ; cat. 4 : 23.25 a 3.552 lei ; cat. 5 : 125 a 661 lei ; cat. 6: 246 a 336 lei ; cat. X : 1.467.25 . 100 lei. Report la categoria 1 : 182.976 lei. Autoturismele „Dacia 1300“ de la categoria 1, realizate pe bilete jucate 25%, au revenit partici­panţilor : NICOLAE ZAIF din Constanţa, ANDREI ALEXE din Ploieşti, MANCIU GHEORGHE şi ION CONSTANTINESCU ambii din Bucureşti, iar ciştigul In valoare de 41.290 lei de la categoria 2, realizat pe un bilet jucat 100%, a revenit lui NICOLAE I. GHER­­GHE din comuna Dragomireşti, judeţul Ilfov.­­ Tragerea obişnuită Loto de astăzi, 1 august 1980, se televi­zează in­direct incepind de la ora 15,45. 6—3: Ki* ia'ib • « 6—2 ; Sa- ^ 1 6-4 V “ 6—3 ; N» jfctham ]■ 6—2 : Meine* 6—2 r - Mo« 6—3 Whitl 5—7. — K/J

Next