Sportul, decembrie 1985 (Anul 41, nr. 11184-11208)

1985-12-02 / nr. 11184

Campionatul de box pe echipe METALUL BUCUREŞTI S-A MENŢINUT IN PRIMUL EŞALON Sâmbătă după-amiază, în Sala sporturilor din Călăraşi, în faţa unui numeros public şi intr-o organizare fără cusur, asigurată de Consiliul Jude­ţean pentru Educaţie Fizică şi Sport şi F. R. Box, s-a dispu­tat partida de baraj pentru rămânerea în Divizia „A" a Campionatului naţional de box pe echipe, între Metalul Bucu­reşti şi Prahova-A.S.A. Ploieşti. Scor : 7—5. întrecerea se a­­nunţa echilibrată, dîrză şi, tre­buie să recunoaştem, în bună măsură a satisfăcut exigenţele. Spre satisfacţia generală, au fost cîteva meciuri spectaculoa­se, de bună valoare, aplaudate cu căldură de asistenţă. După primele patru partide ploieştenii­ câştigaseră trei, iar adversarii lor doar una şi se părea că bucureştenii vor rata menţinerea în primul eşalon. Dar, in cel de al 5-lea meci, semiuşorul ploieştean Ion San­du a fost frustrat de victorie de arbitrul dim ring D. Brătia­­nu (Călăraşi), care l-a şicanat tot timpul şi i-a dat un aver­tisment gratuit, ceea ce a fă­cut ca verdictul să fie acordat bucureşteanului Gheorghe Pa­vel. Şi pentru a-şi ...confirma „exigenţa“, acelaşi arbitru, in partida mijlociilor mici Nicolae Ciobanu (Metalul) — Gheorghe Terzea (Prahova-A.S.A.) a dat nu mai puţin de cinci avertis­mente ambilor sportivi, şi cind trebuia, dar mai ales atunci când nu era cazul. I s-a alătu­rat în acest „stil“ de a con­duce lupta şi constănţeanul V. Găvan, care a reuşit să în­curce în aşa măsură meciul semigreilor Marius Popa (Me­talul) — Gheorghe Anghel (Prahova-A.S.A.), incit antre­norul ploieştean L Râileanu a cerut abandonul elevului său. Dintre partidele demne de a fi menţionate remarcăm pe cea dintre „cocoşii“ Gheorghe Cră­ciun (Prahova-A.S.A.) şi Ni­colae Crăciun (Metalul). Bucu­­reşteanul, cunoscut pentru vi­talitatea sa, a fost numărat de două ori în prima repriză şi se părea că meciul este gata. Dar, în rândul secund, N. Cră­ciun şi-a amintit că este un boxer cu firmă, şi cu un necruţător croşeu de dreapta l-a expediat pe ploieştean la podea. In continuare am ur­mărit o confruntare frumoasă, cu schimburi de lovituri spec­taculoase, încheiată cu victoria meritată a lui Gh. Crăciun, care a lăsat să se întrevadă că are multe posibilităţi de progres. Iată rezultatele galei (primii sunt sportivii bucureş­­teni), in ordinea celor 12 cate­gorii : M. Vrinceanu p.ab. 2 FI. Hîrcea, D. Mandache b.p. I. Grigoriciuc, N. Crăciun p.p. Gh. Crăciun, I. Boldache p.p. C. Paşcariu, Gh. Pavel b.p. I. Sandu, Al. Dinu p.p. L. Sandu, N. Ciobanu b.p. Gh. Terzea, Gh. Beţeanu p.p. I. Moroiţa, M. Popa b. ab. 3 Gh. Anghel, Gh. Mihai b.ab. 1 M. Savin, I. Dobre cîştigă prin neprezen­­tarea adversarului. Scor final 7—5 pentru Metalul Bucureşti, care îşi menţine astfel locul în primul eşalon al Campionatu­lui naţional de box pe echipe. , Duminică va fi cunoscută şi câştigătoarea întrecerii, când se­­ va disputa finala, între for­maţiile Steaua şi Dinamo Bucu-­­­reşti. Paul IOVAN ULTIMUL ACT AL PRIMULUI TUR LA VOLEI (Urmare din pag. 1) Listelor In acest campionat, ob­ţinută graţie evoluţiei excelen­te a Ilenei Tîrnoveanu şi Geor­­getei Popescu, bine susţinute de tinerele Florica Vasile şi Aurelia Preda. Oaspetele au luptat mult, au reuşit să ega­leze situaţia la seturi de la 2—0 şi 13—10 (setul 3), dar lip­sa de experienţă a tinerelor şi talentatelor Felicia Popescu, Mihaela Marian şi Corina Hel­ban şi-a spus cuvîntul, piteş­­tencele pierzînd în setul 5 în faţa unei echipe feroviare dez­lănţuite. Au arbitrat G. Pitaru şi D. Rotaru. (Gh. Lazăr — coresp.) ŞTIINŢA BACAU — CALCU­LATORUL BUCUREŞTI 2—3 (15, 14. —10. —10. —11). Vic­torie meritată a oaspetelor, care au reuşit, datorită în special atacului, să răstoarne un meci al cărui început le-a fost ne­favorabil. Remarcări : Elena Negulescu, Carmen Pascu, Mi­­rela Zamfir, toate de la Cal­culatorul. Au arbitrat : E. Udu­dec şi M. Constantinescu. (I. Iancu — coresp.) PENICILINA IAŞI — CHI­MIA EM. VILCEA 1—3 (9, —7, —13, —9). Gazdele au luptat mult pentru a cîştiga partida, dar maturitatea şi experienţa vîlcencelor şi-au spus în cele din urmă cuvîntul, ele cîştigînd pe merit. Arbitri: V. Ranghel şi I. Pintea. (AL Nour — co­resp.) MASCULIN Prima grupă valorică UNIVERSITATEA C.F.R. CRA­IOVA — POLITEHNICA TIMI­ŞOARA 3—0 (6, 1, 8). Jocul nu a avut istoric, partida fiind la discreţia gazdelor, care au cîş­­tigat rapid această întîlnire. S-au evidenţiat de la craioveni Hrinko, Pascu, Stoian, Scho­­bei­ I, Dalca şi Băloi, iar de la oaspeţi doar Grădinaru. Au arbitrat : D. Rădulescu şi C. Gogoaşă. (M. Vlădoianu — coresp.) EXPLORĂRI ŞTIINŢA BAIA MARE — C.S.M.U. SUCEAVA 3—0 (11, 3, 12). A fost o partidă lentă, în care doar cele cîteva faze mai rapide iniţiate de gaz­de au salvat meciul de la o monotonie supărătoare. Cîteva remarcări: Arbuzov, Corcheş şi Ignişca de la gazde, respectiv Popescu, Mogoş şi Mîndru. Au condus Z. Moldoveanu şi V. Chioreanu. (A. Crişan—coresp.). A doua grupă valorică C.S.U. ALUMINA ORADEA — A.S.A. ELECTROMUREŞ TG. MUREŞ 3—0 (16, 7, 7). Victorie clară în numai 70 de minute, facilitată şi de replica palidă a oaspeţilor. Evidenţiaţi : Teleagă, Răduţă, Todoran de la orăideni. Pop de la mureşeni. Au arbi­trat : I. Martin şi N. Dobre. D. Ghişa — coresp.). TRACTORUL BRAŞOV — BELONUL SAVINEŞTI 3—1 (4, 13, —10, 8). Gazdele au luptat mult pentru a obţine prima lor victorie în campionat. Ei şi-au atins scopul la capătul unui joc viu disputat, în care s-au re­marcat Pustiu, Ferariu, Călines­­cu (T), Gavrilă şi Viţelaru (R). Au condus partida": C. Butoi și I. Niculescu. (V. Secăreanu — coresp.) CLASAMENTE Masculin 1. Steaua Buc. 5 5 0 15: 4 10 2. Dinamo Buc. 5 4 1 13: 5 9 3. Univ. CFR Cr. 5 3 2 10: 9 8 4. Explorări St. B.M. 5 1 4 6:12 6 5. Poli. Timișoara 5 14 7:13 6 6. C.S.M.U. Suceava 5 14 5:13 6 7. Belonul Săvinești 5 4 1 13: 7 9 8. Elcond Dinamo Z. 5 3 2 10: 9 8 9. Calculatorul Buc. 5 3 2 12:12 8 10. CSU Alumina Or. 5 2 3 901 7 11. Electro. Tg. M. 513 831 7 12. Tractorul Brașov 5 14 8:13 6 Feminin 1. Univ. CFR CV. 5 4 1 14: 9 9 2. Flacăra roşie Buc. 5 3 2 10: 8 8 3. Farul Constanța 5 2 3 10:10 7 4. CSM Libertatea Sb. 5 2 3 9: 9 7 5. Dinamo București 4 2 2 6: 9 6 6. CSU-IMN Galaţi 4 13 5:9 5 7. Calculatorul Buc. 5 4 1 14: 7 9 8. Dacia Piteşti 5 3 2 11: 7 8 9. Chimia Rm. Vâlcea 5 3 2 10: 9 8 10. Ştiinţa Bacău 5 2 3 902 7 11. Penicilina Iaşi 5 2 3 8:11 7 12. Rapid Bucureşti 8 14 8:14 6 (Miercuri 4 decembrie se va disputa restanţa C.S.U.­I.M.N. Galaţi — Dinamo Bucureşti, la feminin.) 10T0-PRON0SPORT INFORMEAZĂ NUMERELE EXTRASE LA TRAGEREA EXCEPȚIONALA „LOTO“ DIN 1 DECEMBRIE 1385. FAZA I. EXTRAGEREA I: 88 87 22 20 36 60 80 76 66 35 85 3. EX­TRAGEREA A II-a: 64 53 38 10 7 82 40 52 69 14 89 8. EXTRAGEREA A m-a: 46 33 40 75 50 6 34 79 19 13 lfl 88. EXTRAGEREA A IV-a • 18 8 69 59 52 80 66 27 87­­ 49 39. FAZA A n-a. EXTRAGEREA A v-a: 79 33 15 72 8 12. EXTRA­GEREA A VI-a: 42 18 63 62 30 10. EXTRAGEREA A TO-a: 53 89 32 6 76 34. FOND TOTAL DE CISTI­­GURI: 1.591.489 lei. REZULTATELE CONCURSULUI PRONOSPORT DIN 1 DECEMBRIE 1985 1. Avellino — Atalanta 1 2. Bari — Napoli 2 3. Como — Torino X 4. Juventus — Florentina 1 5. Milan — Internazionale X 6. Pisa — Lecce 1 7. Sampdoria — Roma 1 8. Udinese — Verona 1 9. Cagliari — Catanzaro 2 10. Campobasso — Sambenedet. 1 111. Catania — Palermo l 12. Em poll — Triestina 1 13. Lazio — Genoa x FOND TOTAL DE CÎȘTIGURI: 1.060.221 LEI. I I I I I I I I I I I VICTORIE PE DEPLIN MERITATĂ GLORIA 3UZAU 1 (0) DINAMO 3 (1) 1 * Stadion Gloria: teren peste aș­t­e­­eptu­ri de bun; timp însorit, dar ■ rece; spectatori — circa 15.000. Șuturi: 6—11 (pe poartă: 4—8). Cornere: 3—8. Au marcat: SU­MULANSCHI (min. 78), respectiv ORAC (min. 27 și 80) și AL. NI­­­­COLAE (min. 85). GLORIA: Cristian H — Comă­­nescu, FI. Marin (min. 47 Năsta­­se), Mircea, TULPAN — Balaur, SUMULANSCHI, Tică, Cramer — Profir (min. 47 Julis), MARCU. DINAMO: Moraru — IVAN, MO­VILA, AL. NICOLAE, Topolinschi — Andone, VARGA, Dragnea, Augustin (min. 57 Văidean) — Suciu (min. 77 Rednic), ORAC. A arbitrat cu multe greşeli Gr. Macavei (Deva), la linie: E. Se­­racin (Timişoara) şi I. Vel­ea (Craiova), ambii cu greşeli. Cartonaşe galbene: TULPAN, CRISTIAN II COMANESCU, TI­­CA. La speranţe: 3—2 (2—0). I — BUZĂU, 1 (prin telefon). 1 Meci plin de neprevăzut pe stadionul din Crîng, unde, in cele din urmă, Dinamo a ob-I ţinut o victorie meritată, după cum se poate vedea şi din ci­frele înscrise în caseta tehnică. Intr-adevăr, fosta campioană a jucat cu o mai mare dezinvol­tură, in timp ce Gloria a re­simţit „şocul psihologic“ de­clanşat, cu trei zile in urmă, de campioana ţării, Steaua. De altfel, după o perioadă de ta­tonare, Dinamo avea să fie e­­chipa care a avut mai mult timp iniţiativa. Şi­­,chiar în min. 10, după un corner exe­cutat de Orac, Al. Nicolae este aproape de gol, dar Cristian II apără. Două minute mai tîr­ziu, Andone expediază un „cap“, la o lovitură liberă e­­xecutată de pe dreapta, dar portarul buzoian este din nou la post. In sfîrșit, la min. 17, la o lovitură liberă de la 20 m în favoarea lui Dinamo, Orac trimite milimetric pe lingă poartă. In schimb, Gloria gre­șește destul de mult în teren (pase care merg fie la adver­sar, fie în aur), în timp ce jo­cul lui Dinamo este mai exact, în min. 27 notăm deschiderea scorului : Dragnea trece de FI. Marin (care a jucat foarte slab), centrează la ORAC, a­­cesta şutează ca efect, mingea loveste „transversala", revine in teren, muşierul E. Seracin pleacă hotărît spre centrul terenului, arbitrul Gr. Macavei validează golul. In continiuare Dinamo are iniţiativa, Orac execută un şut foarte puternic (min. 39), res­pins de Cristian II în corner. In ultimul minut al reprizei, Al. Nicolae salvează in ultima cupa Daionul cun piciorul lui Cramer, care înainta, în dia­gonală, spre poartă. După pauză, Gloria se nă­pusteşte spre egal­are, Balaur are o bună ocazie în min. 54, dar tot Dinamo (min. 55), prin Dragnea, are o situaţie favo­rabilă, şutul acestuia „îndoin­­du-l“ pe Cristian II. Din pă­cate, jocul e de multe ori frag­mentat de arbitrul Gr. Maca­vei, care, depăşit de importanţa meciului, dă multe decizii ne­conforme cu realitatea. Va fi 1—1 în min. 78, prin golul rea­lizat de SUMULANSCHI, dar, doar două minute mai tîrziu, "ORAC readuce echipa în a­­vantaj, pentru ca, în min. 85, AL. NICOLAE, în­ urma unui corner, să pecetluiască rezulta­tul final : 3—1 pentru Dinamo. Aşa cum ne spuneau colegii buzoieni de la masa presei, e­­voluţia Gloriei nu s-a ridicat la valoarea arătată cu alte pri­lejuri. Mircea TUDORAN SCHIORII PREGĂTESC NOUL SEZON (Urmare din pag. 1) lor ce se fac in aceste zile de antrenamente susţinute, în apropiere sau — cum se spune — „cot la cot“ cu dina­­moviştii, se află şi „alpinii“ de la A.S. Armata Braşov. Antre­norii Gheorghe Bălan şi Liviu Predeleanu au la dispoziţie un grup de tineri schiori cu care speră să „spargă“ plafonul a­­nonimaturii. La Rîşnov, prof. Nicolae Do­­garu, directorul C.S.Ş. din lo­calitate, ne-a spus că antrena­mentele specifice se desfăşoară din plin. Tinerii biatlonişti şi fondiştii se luptă ca distanţele planificate să fie străbătute înaintea starturilor din con­cursurile oficiale. Biatloniştii fruntaşi, din lo­­tul republican se află în a­­ceste zile la un stagiu de pre­gătire specifică la Murmansk (U.R.S.S.), unde antrenorul Ştefan Stâiculescu „încarcă ba­teriile“ elevilor săi pentru im­portantele competiţii ale viito­rului sezon. Nici schioarele noastre alpine — cele care, în sezonul tre­cut, au înregistrat cîteva re­zultate promiţătoare, care le-au ridicat cota în ierarhiile inter­naţionale — nu se lasă mai prejos. Antrenorul Dan Cristea, împreună cu Liliana Ichim, Mihaela Fera şi Claudia Pos­­tolache participă, în Italia, la antrenamente şi concursuri. Iată, deci, că schiorii noştri au luat un start lansat in pre­gătirea viitorului sezon, pe care o dorim cit mai rodnic. DIViZIA „A" ETAPA A XVI­I FRUMOSUL, SALVATORUL GOL... Un meci de uzură, ieri, în Giulești, din care spectatorii n-au rămas decit cu frumosul gol marcat de AGIU, în min. 58, dintr-o superbă foarfecă, în urma celui de al nouălea corner al gazdelor, iar Rapid a rămas cu două puncte grele, muncite și pe deplin meritate. Joc de luptă, fără virtuţi, la marginea primei divizii, pe a­­locuri sub cota acceptabilului. Rapid a dominat, uneori, chiar categoric, însă a găsit greu drumul spre poartă, pentru că vâlcenii, cu o apărare supra­aglomerată, s-au axat, în cea mai mare parte, numai pe de­fensivă, iar atacul giuleştean n-a avut nici „vină“ şi, mai ales, nici intuiţie. Gazdele vor înscrie în min. 4, prin Şt. Popa, însă fusese ofsaid, chiar dacă a fost sancţionat cu întîrziere , vor avea şansa golului şi în min. 5, cind Basno a scos de pe linia porţii. Şi feroviarii vor încheia prima repriză de dominare cu un şut de la dis­tanţă a lui Croitoru, care mai putea înainta, şi, din fericire pentru ei, cu 11 jucători în teren, pentru că, in min. 31, Rada îl pălmuise pe Iovan, care îl trăsese de mină, insă arbitrul a încurcat culoarea cartonaşelor (cum avea să o facă şi în repriza secundă în cazul lui Agiu şi Preda). Chi­mia nu şutase măcar o dată la poartă şi miza pe anemia rapidiştilor. Numai că Rapid începe re­priza secundă mai ambiţioasă, dominind cu fundaşii la linia de centru. Va rata SL Popa din 6 m (min. 47), Manea nu va fructifica pasa oferită in careu de... Teleşpan (min. 50). RAPID 1 (0) CHIMIA RM.VILCEA - Stadion Giuleşti; teren moale, alunecos; timp friguros; specta­tori — circa 10.000. Şuturi: 16—3 (pe poartă: 7—1). Cornere: 12—3. A marcat: AGIU (min. 58). RAPID: Toader — Marinescu, Rada, Cîrstea, RACOŞ — CROI­TORU, Goanţă, Şt. Popa (min. 90 A. Mincu) — Cioacă (min. 59 Damaschin IR­­AGIU, Manea. CHIMIA: Pavel — Teleşpan, Preda, Basno, LAZAR — IOVAN (mim. 85 Udrea), Vergu, Beldeanu — Verigeanu, Treschin, Caraba­­geac. " A arbitrat cu greşeli FI. Popes­cu, la linie: A. Moroianu (ambii din Ploieşti) şi V. Antohi . (Iaşi), ambii cu greşeli în aprecierea of­saidurilor. Cartonaşe galbene: RADA, IO­VAN, AGIU, PREDA. La speranţe: 3—0 (2—0).­­ Cioacă va strica o ocazie u­­riaşă (min. 51), dar golul a venit, cum arătam, în min. 58, gol frumos, care a salvat me­diocritatea unei partide mult prea nervoasă şi din cauza ar­bitrului care, fie că a fluierat cu întîrziere, fie că a lăsat nesancţionate o serie de ire­gularităţi. Bucureştenii vor mai avea două bune ocazii, în min. 81 şi în min. 89, prin acelaşi Goanţă care, ultima dată, a driblat şi portarul, însă a in­trat în „unghi mort“ şi şi-a... îmbolnăvit suporterii de inimă. Vîlcenii îşi vor aminti că au învins clar Universitatea Cra­iova abia in final, însă nu vor reuşi decit un şut pe poartă, în min. 83, cind Vergu s-a aflat pe culoar bun, însă s-a grăbit şi a tras de la distanţă. Şi, cu un singur şut într-o partidă... Mircea M. IONESCU DACĂ FUNDAŞUL NU ATACA BRAŞOV, I (prin telefon). Joc dîrz, cu multă risipă de energie de ambele părţi, pe un teren care a creat dificul­tăţi in controlul balonului şi chiar în menţinerea echilibru­lui jucătorilor. F.C.M. a domi­nat în prima repriză, a fă­cut breşe în dispozitivul defen­siv advers, insă a concretizat, după pauză, doar o dată. Bucu­­reştenii au sperat că vor pleca cu un punct şi, in consecinţă, au întărit apărarea, lăsînd în faţa apărătorilor braşoveni doar pe Iordache, care, nesprijinit Îndeajuns de colegii săi cind faza o cerea, n-a putut să con­stituie un pericol deosebit. Semnificativ pentru primele 45 minute este raportul şuturi­lor pe poartă (7—1) şi al cor­­nerelor (12—1), ambele In fa­voarea gazdelor. In această parte a meciului, am notat mai multe ocazii ratate de braşo­veni sau respinse de portarul Niţu : Benţa — min. 9 şut pu­ternic de la 18 m, Niţu a acor­dat corner ; Bălan — min. 14 „bombă“, Niţu respinge , con­traatac, în min. 23 , Benţa şi Cramer, doar cu Brumaru în faţă, Cramer a intrat în careu, dar a alunecat şi a irosit ast­fel una dintre marile ocazii de a marca . Mărgărit — min. 31 Şut sub transversală. Niţu, cu un reflex, a acordat corner. După pauză, Spirea în min. 48, a fost la un pas de deschi­derea scorului insă, din careu, a greşit ţinta. In min. 53 s-a F.C.M. BRAŞOV . (0) VICTORIA BUCUREŞTI - Stadion Tineretului: teren moa­le, alunecos; timp noros, frigu­ros; spectatori — circa 4.000. Șu­turi: 19—6 (pe poartă: 8—3). Cor­nere: 14—4. A marcat: CRAMER (min. 53). F-C.M. BRAȘOV: Panta — Bă­lan, Moldovan, Naghi, MANDOCA — Cimpean (min. 46 Spirea), ŞOARECE, Mărgărit — Tălnar (min. 77 Cadar), CRAMER, BEN­­TA. VICTORIA: Niţu — Manu, SI­­REA, Brumaru, Vlad — SANDOI, Călin (min. 56 Glonţ), D. SAVA (min. 73 Aelenei), Ursu — Ior­­da­che, V. Radu. A arbitrat foarte bine M. Neşu; la linie: I. caraman (ambii din Oradea) şi I. Ghergheli (Baia Mare). Cartonaşe galbene : NTTU VT.AD. HU’ La speranţe: 2—1 (2—0). marcat unicul gol , M­and­oca, aşa cum a mai făcut de multe ori în decursul partidei, a ur­cat pină aproape de linia de fund a porţii bucureştene, a centrat un careu, Ursu a res­pins la CRAMER, care, de astă dată, a expediat balonul în plasă. In continuare, F.C.M. Braşov a mai redus din tura­ţia motoarelor. Bucureş­­tenii au echilibrat jocul şi por­tarul Şanta s-a remarcat, la şutul lui Iordache (min. 55), cind a deviat mingea în cor­ner. Pompiliu VINTILA Mai mereu solicitat, Cristian rezolvă și această fază. Fotó : Aurel D. NEAGU CRISTIAN­­ STAMCU, CUPLU IMBATABIL! Bucureştenii erau în temă cu cele două isprăvi anteri­oare ale piteştenilor (două vic­torii cinci au evoluat in Capi­tală în acest tur), dar şi cu cunoştinţele recunoscute ale a­­cestora privind „lecţia defen­sivei“. Studenţii au căutat să anuleze aceste atuuri argeşene, uneori printr-un asediu total, oaspeţii fiind de-a dreptul su­focaţi, minute în şir, de insis­tenţa ofensivă din „Regie“. Din start, bucureştenii ocupă poziţii avansate în terenul ad­vers, dar nu pot scăpa de chinga „om la om“ aplicată de oaspeţi, mai ales de către cei trei „paznici“ (Badea, Pîrvu şi Bănuţă) la cei trei din prima linie studenţească, între oca­ziile lui M. Marian (min. 3) şi Coraş (min. 14 — faţă-n faţă doar c­ 4 Cristian), arge­şenii au ars două „contre“ prin Ignat min. 4) şi Jurcă (min. 9), dar cel mai aproape de a schimba tabela de mar­caj a fost...Alunteanu II, în min. 20, cîn^fc trimis mingea acasă spre Yriosu, Ia numai o palmă de I Treptat, jo­cul se mută sc­oape în perma­nență în Y| careulții lui Cristian, djW«"’’ o fază mai deosebită, M j^ila și decisa defensivă Y ? nă fiind stă­­pînă pe s ■ j ’ Repriza Jl C dă avea să aibă prac. «fl 1 J. singur sens, totul derai I1­, în jumăta­tea de t Yjpf a oaspeţilor. Bucureşteni'YBncearcă cîteva ruperi de i JBg manevrează pe întreaga zcIBfii careului ar­­geşean, da uMIi găsesc mult SPORTUL STUDENŢESC 0 F. C. ARGEŞ 0 Stadion Sportul studenţesc; te­ren alunecos; timp friguros; spec­tatori — circa 4.000. Şuturi: 20—4 (pe poartă: 10—2). Cornere: 21—1. SPORTUL STUDENŢESC: Za­riosu — M. MARIAN, Cazan, Ior­­gulescu, Munteanu II — ŢICLEA­­NU (min. 80 Terheş), Şerbănică, Bozeşan — M. Sandu, Coraş, Hagi. F.C. ARGEŞ: CRISTIAN — Voi­­cu, Pîrvu, STANCU, Eduard — Badea, Tom­a, (min. 90 D. Zam­fir), Iovănescu, BANUŢA — Jur­că, Ignat. A arbitrat bine O. Ştreng (Ora­dea) ; la linie: N. Biţin (Salonta) şi D. Buciuman (Timişoara). Cartonaşe galbene: IORGULES­­CU, HAGI, VOICU. La speranţe: 0—0, dorita breşă. Starea de preci­­pitare (şuturi defectuoase ale lui Coraş — min. 52, M. Sandu — min. 64, Hagi — min. 75) este depăşită de unele combi­naţii mai periculoase, dar se opune inspirat Cristian (min. 50, min. 56 şi min. 78), iar cind acesta a fost bătut a a­­părut Stancu, el avînd o in­tervenţie in extremis în min. 72, cind a scos mingea de pe linia porţii la şutul lui Boze­şan. Cristian­­ Stancu, iată un cuplu imbatabil, greu de de­păşit ieri, cei doi dirijîndu-şi perfect colegii, subordonaţi mult doritei „remize albe". Ei au obţinut-o, iar studenţii au rămas cu evidenta lor superio­ritate la datele statistice în­scrise în caseta tehnică. Adrian VASILESCU POLI­-ÎN SERIE.. UTMIŞOABitH (prin telefon). Oaspeţii au „­ăvut bine meciul, grupîndu-se în jurul lui Ispir, blocînd acţiunile ofensive ale gazdelor şi contraatacînd foarte periculos prin Ciorceni şi Mun­tean. Aşa find lucrurile, Giuchici şi coechipierii nu au reuşit să-şi creeze situaţii de gol, minutele se scurgeau fără ca „Poli“ să-şi arate faţa ei frumoasă din par­tidele precedente. A trebuit să vină marea ocazie a mureşenilor, din min. 34 (Botezan a reluat pe lingă poarta goală o centrare a lui Muntean), pentru ca „ui“-le min. 50, Ispir, „bătrînul“ diviziei noastre, cu mingea La picior, a fost „încolţit“ printr-un presing necruţător de trei atacanţi timi­şoreni, a pierdut balonul şi GIU­CHICI i-a expediat, din unghi, în gol. Majorarea avantajului a des­cătuşat complet echipa gazdă, a tăiat tot elanul oaspeţilor şi ma­rile ocazii s-au înmulţit la poar­ta lui Varo. Rind pe rînd, au ratat Bolha (min. 54), Giuchici (min. 65), Rotariu (min. 66) şi din nou Bolha (min. 68). In min. 80, însă, scorul a devenit 3—0, în urma unei acţiuni rapide şi spectaculoase : balonul a pornit de la Lehman, a trecut pe la Rotariu şi Vlătănescu, a ajuns la C. Bozeşan lansat, centrarea aces­tuia fiind reluată de GIUCHICI în plasă.­­ Laurenţiu DUMITRESCU „POLI“ TIMIŞOARA 3 (1) A.S.A. TG. MUREŞ 0 Stadion „1 Mai“; teren alune­cos, moale; timp închis; specta­tori — circa­ 10.000. Şuturi: 22—8 (pe poartă: 12—2). Cornere: 7—2. Au marcat: O­ANCE­A (min. 42) ŞI GIUCHICI (min. 50 şi 80). POLITEHNICA: Moise — Şun­da, IONUŢ, Şulea, Lehman — VLATANESCU (min. 84 Mureşan), Sabou (mln. 76 C. Bozeşan), Ro­tariu — Grucnici, Oancea,­­BOLBA, A.S.A. TG. MUREŞ: Varo — Szabó, JENEI, Ispir, Fodor — Bo­tezan, L. Popa, Marton (mln. 60 Panici), S. Dumitrescu — CIOR­­CENI, Muntean (mln. 60 Soare). A arbitrat foarte bine Şt. Ro­­tărescu; la linie: M. Stănescu şi V. Maxim (toţi din Iaşi). Cartonaşe galbene: MUNTEAN. La speranţe: 0—1 (0—0). pregătit de R. Cosmoc şi O. Foa­ie să se trezească din amorţeală şi să accelereze tempouL Şi, mă­rind frecvenţa atacurilor, gazdele au reuşit, la min. 42, să deschi­dă scorul : o acţiune pornită vi­jelios pe centru a fost continuată, pe stingă, de Lehman şi Sabou, centrarea ultimului fiind reluată direct, din voleu, de OANCEA, de pe linia de 16 m. Balonul a lovit stîlpul din stingă lui Varo, de unde a ricoşat in poartă. Un gol foarte frumos, pe care „Poll“ o merita cu prisosința după pri­mele 45 de minute. Echipa gazdă a revenit de la vestiare hotărîtă să j­oace ceea ce a jucat și în etapele precedente, adică un fotbal spectaculos şi eficace. Ea va reuşi pînă In final nu numai să ridice scorul pînă la 3—0, dar să şi realizeze o suită de faze electrizante. In LIDERUL A TRECUT DE UN NOU OBSTACOL BACAU,­­ (prin telefon). Aş­teptată cu un mare şi justifi­cat interes, partida dintre e­­chipa locală şi fruntaşa cla­samentului a atras în tribune un public numeros, căruia însă nu i-a îndreptăţit decit parţial — după pauză — speranţa în­­tr-un spectacol fotbalistic de calitate. Deşi de mare angajament, în prima sa parte jocul s-a situat la un nivel ceva mai modest, cu multe întreruperi datorate faulturilor şi obstrucţiilor, cu puţine faze la cele două porţi. Practicând un marcaj foarte strîns şi intervenind decis, am­bele apărări au fost în această perioadă la înălţime, destră­­mînd relativ uşor acţiunile ofensive. In aceste condiţii, jocul s-a desfăşurat îndeosebi in zona de mijloc a terenului şi portarii celor două echipe aproape că nu au avut deloc emoţii. Doar Mangeac, în min. 16, a fost nevoit să plonjeze la picioarele lui Lăcătuş, pă­truns în careul advers. De par­tea cealaltă, băcăuanii şi-au creat cîteva situaţii favorabile, care nu s-au dovedit insă în­deajuns de periculoase pentru a duce la deschiderea scorului. Cu excepţia, totuşi, a fazei din min 17, când la centrarea pre­cisă a lui Bîşcă, Avădanei nu a ajuns la timp pentru a îm­pinge balonul în plasă. In alte două situaţii mai demne de notat, şuturile lui Şoiman (min. 11) şi Bîşcă (min. 41) au fost deviate în corner de apărăto­rii militari. După pauză, jocul a crescut sensibil în calitate şi acţiunile de atac au dobîndit un grad mai mare de periculozitate. După ce, în min. 49, C. Solo­mon a pătruns impetuos spre poarta lui Ducadam, dar a şu­tat imprecis, echipa oaspe — profitînd şi de slăbirea marca­jului făcut de apărătorii bă­căuani — a fost aceea care a deschis scorul. în min. 54, o centrare de pe stingă a lui Majaru l-a găsit complet liber pe LĂCĂTUŞ, în marginea in­terioară a careului băcăuan, şi acesta, cu un şut bine plasat, a făcut inutil plonjonul lui Mangeac. Patru minute mai tîrziu, o frumoasă combinaţie între Piţurcă şi LĂCĂTUŞ, îl pune din nou pe acesta din urmă în poziţie de şut şi sco­rul devine 2-0. In faţa înfrân­gerii care se contura, băcăua-mi insistă şi mai mult in a­­tac, dar nu au forţa necesară pentru a depăşi ferma şi ex­perimentata defensivă a lide­rului. Totuşi, în min. 80, la o bună pasă a lui Avădanei, Tis­mănaru ar fi putut reduce din handicap, insă a şutat slab şi Ducadam a reţinut fără nici o dificultate. Spre final, Steaua se impune clar prin jocul său ofensiv, dezinvolt şi eficace, care produce o bună impresie publicului. Bucureştenii nu mai reuşesc, totuşi, să majoreze scorul, cu toate că şi-au creat incă două mari ocazii, în min. 85 și 88, cind Piţurcă şi, res­pectiv, Balint au trimis min­gea pe lingă poartă. Constantin FIRANESCU .NORMA­ HUNEDOREANĂ HUNEDOARA, 1 (prin tele­fon). Petrolul îşi concepuse o echipă „pachet“, formată din fundaşi şi mijlocaşi, sperind să se opună astfel jocului e­­minamente ofensiv al Corvinu­­lui pe teren propriu. Se viza probabil un scor alb de răsu­net, care ar fi întrerupt, bine­înţeles, şi spectaculoasa serie de minimum trei goluri marca­te de homedofrend în meciurile de-acasă. Dar chiar în min. 1 Klein execută un corner, Ga­bor reia la semiînălţime, cu călcîiul, deviind pînă la PET­­CU, care şutează pe culoarul lăsat liber de o întreagă apă­rare derutată : 1—0. După nu­mai un minut şi jumătate, BA­DEA înscrie, cu capul, al doi­lea gol, dintr-o centrare opor­tună a lui Petcu. „Neîncălzită“, dar handicapată serios pe ta­bela de marcaj. Petrolul uită orice lecție tactică, cade intr-un haos total, deplasările jucători­lor se fac anapoda, îndîrjirea lor tradiţională se topeşte. In min. 14 „norma“ Corvinul­ui se îndeplineşte, COJOCARU de­viind cu capul o minge arun­cată in careu de Gabor, după ce o recuperase la mijlocul te­renului, înaintînd apoi din dribling în dribling pînă la marginea careului, încercând să temporizeze, oaspeţii nu găsesc altă formulă decât şuturile tongi, formaile, din linia a doua, care nu-l pot nelinişti pe Ioniţă, în min. 31, COJO­CARU mai marchează un gol, tot cu capul, la lovitura liberă executată precis de Klein. După pauză, P. Guşe — su­focat — cedează locul, dar Ga­bor il va anihila și pe tânărul Hîncu. El rămîne de altfel sin­gurul jucător hunedorean ca­­re-și păstrează verva, restul coechipierilor intrând surprin­zător intr-im joc de uzură, neutru. Partida se echilibrează în câmp, urcînd agale spre fi­nal. O singură „scăpărare", in min. 84, în careul Petrolului, cind PETCU este faultat în suprafața de pedeapsă. Tot el CORVINUL HUNEDOARA 5 (4) PETROLUL PLOIEȘTI 0 Stadion Corvinul: teren bun; timp rece, umed; spectatori — circa 10.000. Șuturi: 10—12 (pe poartă: 9—6). Cornere: 6—2. Au marcat: PETCU (min. 1 și 84 — ultimul din 11 m), BADEA (min. 3), COJOCARU (min. 14 şi 31). CORVINUL: Ioniţă — Nacşa, Dubindiuc, MĂRGINEAN, Tîmno­­veanu — Mateuţ, KLEIN, PETCU — GABOR, COJOCARU (mim. 70 Stroia), Badea (min. 77 Bozga). PETROLUL: Jipa — Ştefan, Bu­­tufei, Pitulice, P. Guşe (min. 46 Hîncu) — Mocanu, Crîngaşu, Gri­­gore, Costin — NUŢA,­­ Solomon (min. 63 Roşu). A arbitrat foarte bine R. Pe­­trescu (Braşov), la linie: I. Tur­can (Tg. Mureş) şi V. Onu (Pre­deal) . Cartonaşe galbene: ŞTEFAN, CRÎNGAŞU, PETCU. La speranţe: 3—1 (0—1). CU PREŢUL UNOR MARI EFORTURI CRAIOVA, 1 (prin telefon). Un meci care părea la discreţia for­maţiei craiovene (s-a desfăşurat, ce-i drept, mai tot timpul, in ju­mătatea bihoreană) a văzut echi­pa gazdă desprinzîndu-se în În­vingătoare abia după pauză, cînd şutul fericit, din min. 55, al lui ADR. POPESCU l-a surprins pe Lăzăreanu (excelent pină atunci), mingea deviind dintr-un apărător, şi astfel craiovenii au obţinut o victorie pe deplin meritată, nu însă fără... emoţii. De fapt, dacă in min. 14, cind Negrilă s-a in­filtrat in atac pe partea dreaptă şi a centrat puternic, pe jos. In faţa lui Geolgău singur, singurel, de la 3—4 m, care a reluat slab, oferind posibilitatea lui Lăzărea­nu să revină şi să reţină balo­nul pe linia porţii, cu totul alt­fel ar fi stat lucrurile. Acea ra­risimă ocazie l-a şi determinat pe antrenorul M. Rădulescu să-l înlocuiască pe Geolgău. , Prima mare situaţie s-a derulat In min. 6, cind, in urma unei lo­vituri de la 35 m., Irimescu a expediat balonul în bară. In min. 27, Bleu a scăpat singur, dar a şutat imprecis. Tot atacantul cra­­iovean nu-l poate Învinge pe Lă­zăreanu, in min. 33, cu un șut din apropiere. Portarul orădean se remarcă şi în min. 42, cind Cîrţu plasează balonul, din apro­piere, cu capul, la vinclu, dar Lă­zăreanu respinge în corner. La reluare, craiovenii sunt de­cişi să tranşeze disputa in fa­ UNIV. CRAIOVA 1 (0) F. C BIHOR 0 Stadion „Central“: teren bun; timp frumos, rece; spectatori circa 12.000. Șuturi: 25—5 CP® poartă: 15—1). Cornere: 16—3. A marcat: AD. POPESCU (min. 55). UNIVERSITATEA: Lung — Ne­­grică, Tilihoi, ȘTEFANESCU, AD. POPESCU — MAN­AFLA, Co­­tol, Irimescu — Badea (min. 69 O. Popescu), Geolgău (min. 22 CÎRȚU), Bîcu. F.C. BIHOR, LĂZĂREANU — DIANU, Biszok, DUMITRESCU, Kiss (min. 73 Niţu) — Tămaş, Mureşan, I. Marin, Isaia (min. 84 Lazărr) — He. Georgescu. A arbitrat satisfăcător Al. Mus­­tăţea; la linie: M. Ionescu (am­­bii din Piteşti) şi Gh. Constantin (Rm. Vîlcea). La speranţe: 1—1 (0—0), suită de driblinguri ale lui Cîrţu (mta. 48) se Încheie cu un fault In suprafaţa de pedeapsă, dar ar­bitrul trece cu vederea infrac­ţiunea. Finalul partidei O găseşte pe oaspeţi ceva mai decişi în o­­fensivă şi, in min. 81, un con­traatac Iniţiat de neobositul Dia­­nu este încheiat cu o lovitură de cap a lui Isaia, dar mingea va fi deviată in corner de fundaşii cra­ioveni. O victorie muncită a stu­denţilor, care au intonit un ad­versar mult mai tenace decit se aşteptau. Gheorghe NERTEA transformă penalty-ul, animând o tribună care tînjea după spectaculozitatea primei re­prize. Ion CUPEN SERIA A II-a ------------------­ ELECTROPUTERE CRAIOVA — CARP­AŢI MIKȘA 4—0 (1—0), Fo­­rănescu (min. 82 și 68), Biţă (min. 58), Fotache (min. 51 — autogol). AUTOMATICA BUCUREŞTI — FLACARA AUTOMECANICA MO­RENI 1—1 (1-0) , Pestriţa (min. 32), respectiv Badea (min. 76), LIVIA.S.A. SF. GHEORGHE — ŞOIMII I.P.A. SIBIU 1—0 (0—6) , Denes (min. 48 — din 11 m). PROGRESUL VULCAN BUCU­REŞTI — AVÎNTUL REGHIN 8—0 (4—0) , Beldie (min. 16), Stoica (min. 22 şi 78), C. Zamfir (min. 27), Bolborea (min. 87 — din 11 m), Petrescu (min. 61 şi 81), Ene (min. 68). TRACTORUL BRAŞOV — AJS. DROB­ETA TR. SEVERIN 3—1 (2—0) , călin (min. 4 — autogol), SERIA A lll-a JIUL PETROŞANI — OLIMPIA SATU MARE 6—2 (3—1) , Pachi­ţeanu (min. 2), Găman (min. 18), B. Popescu (min. 37), Mulţescu (min. 58 şi 86), V. Popa (min. 64), respectiv Erdei (min. 39), Szila­­ghi (min. 55), GLORIA BISTRIŢA — ÎNFRĂ­ŢIREA ORADEA 3—0 (0—0) , Cervenschi (min. 66 din 11 m), Moga (min. 71), Coman (min. 74). F.C. MARAMUREŞ BAIA MARE — MINERUL LUPENI 4—0 (1—0) , Mureşan (min. 9 şi 77), D. Mol­dovan (min. 53 şi 58), MINERUL CAVNIC — MECANI­CA ORAŞTIE 4—1 (2—0) , Len­ghel (min. 30), Taşnadi (min. 40), Catană (min. 46), Petran (min. 77), respectiv Vesa (min. 89), Marcăş (min. 35), respectiv Pa­vel (min. 82). SPORTUL MUNCITORESC SLA­TINA — I.C.S.I.M. BUCUREŞTI 1-0 (1—0) , Drăgan (min. 25), Ţîţu (min. 50), Asaftei (min. 80 — din 11 m). CHIMICA TÎRNAVENI — C.S. TIRGOVIŞTE 1—1 (0—1) , Oprişor (min. 52), respectiv Ene (min. 33), MUSCELUL CIMPULUNG — _ MECANIC­A FINA STEAUA BUC. 5—0 (2—0) , Pan­fir (min. 7), Borb­­­eanu (min. 34), N. Iosif (min. 49), GAZ METAN MEDIAŞ — LCJ.M. BRAŞOV 5—0 (1—0) , Du­lău (min. 10), Harbădă (min. 55 şi 74), Ciofîcă (min. 68 şi 80). Relatări de la : T. Ştefănescu, N. Ştefan, L. Brlotă, N. Tokacek, C. Gruia, D. Mihail, L Ducan, P. Mateoiu, M. Ţacăl. C.S.M. REŞIŢA — C.F.R. TIMI­ŞOARA 4—0 (2—0) , durea (min. 2 şi 31), Jacotă (min. 47 şi 58 din 11 m). STRUNGUL ARAD — AURUL BRAD 2—0 a—0) , Nedelcu­n (min. 21), Szlkier (min. 89). C.I.L. SIGH­ET — UNIREA ALBA IULIA 3—0 (0—0) ,­­ohan (min. 62), Drăgulescu (min. 79), Negrea (min. 85), MUREŞUL DEVA — ARMATU­RA ZALĂU 2—0 (—0) , M. Şte­fănescu (min. 7), S. Popa (min. 87). METALUL BOCŞA — C.S.U. ARAD 1—0 (0—0) , Mărgineanţu (min. 89). Relatări de la : L Zamora, I. Toma, A. Crişan, M. Palcău, P. Fuchs, N. Berbecanu, V. Mih­­nea, I. Simion, T. Ţăran. CLASAMENTUL L FL. MORENI 17 10 4 3 21-12 24 2. Prog. Vulcan Iff 9 5 3 35-14 23 3. CB. T-Vişte Iff 9 4 4 29-12 22 4. A.S. Drobeta 17 8 3 6 22-19 19 5. Chimica 17 7 3 7 28-20 17 6. Carpați 17 8 1 8 25-25 17 7. Tractorul 17 6 5 6 19-19 17 8. IMASA 17 7 3 7 19-26 17 9. Electroputere 17 7 2 8 35-27 18 10. Gaz metan iff 8 0 9 25-21 16 11. Muscelul Iff 8 0 9 21-25 16 12. Sp. muncit. 17 7 2 8 19-26 16 13. I.C.I.M. Bv. 17 7 1 9 27-27 15 14. Mecanică fină 17 6 3 8 28-31 15 15. Automatica 17 6 3 8 21-29 15 16. Avântul 17 6 3 8 18-33 15 17. Șoimii Sibiu 17 5 4 8 25-26 14 18. ICSIM 17 5 2 10 13-38 12 CLASAMENTUL 1. JIUL Iff 12 2 3 30-11 26 2. Gloria Iff 10 3 4 40-12 23 3. FC Maramureș 17 9 5 3 27-10 23 4. Olimpia S.M. 17 8 3 6 33-24 19 5. C.S. U.T.A. 17 9 0 8 25-22 18 6. CJ X. Sighet 17 8 2 7 20-23 18 7. CSM Reşiţa 17 7 3 7 20-17 17 8. Mun. Cavnic 17 8 1 8 25-25 17 9. Metalul 17 7 7 3 7 23-34 11 10. Aurul Brad 17 7 2 8 16-19 16 11. Mureșul Deva 17 8 0 9 17-26 16 12. C.F.H. Tim. 17 6 3 8 17-17 15 13. Strungul 17 6 3 8 25-25 15 14. Mecanica 17 6 3 8 27-30 15 13. Unirea AX 17 7 0 10 23-33 14 16. Armătura 17 5 3 9 13-28 13 17. înfrățirea 17 4 4 9­­-19 13 18. Mun. Lupeni 17 5 2 10 13-29 12 S.C. BACAU : STEAUA 2 (0) Stadion „23 August“, teren În­gheţat, timp frumos, eter frigu­­re ș, spectatori — circa 22.000. Şuturi: 12—g (pe poartă: 5—3). Cornere: 10—5. A marcat: LĂCĂ­TUŞ (min. 53 şi 57). S.C. BACAU: Mangeac — AN­­DRIEŞ, Borcea, Arten 1, Viscrea­­nu — Tismănaru, C. SOLOMON, Şosu — ŞOIMAN, Avădanei, Bis­­ca (min. 68 Trîmbiţaş). STEAUA: Ducadam — IOVAN, Bumbescu, BELODEDICI, Barbu­­lescu — Stoica (min. 82 Bălan), Balint, Majaru, BOLONI — LĂ­CĂTUŞ, PIŢURCA (min. 86 Ra­du II). A arbitrat foarte bine I. Cră­­ciunescu; la linie: A. Miţaru (am­bii din Rm. Vîlcea) şi I. Coţ (Plodeşti). Cartonaşe galbene: TISMANA­RU, BUMBESCU, IOVAN, ŞOŞU, BIŞCA, BOLONI, ŞOIMAN. La speranţe: 2—2 (1—1). DUPĂ PAUZĂ. UN VERITABIL SPECTACOL CLUJ-NAPOCA, 1 (prin te­lefon). Terenul curăţat de ză­padă cu cîteva ore înainte de începerea partidei a însemnat un adversar în plus pentru ambele echipe devenind clar că echipa care se va adapta mai repede şi mai bine la con­diţiile întrecerii va fi victo­rioasă. In prima repriză oas­peţii ni s-au părut, şi datorită faptului că erau mai mult preocupaţi de defensivă, mai siguri şi, în orice caz, au reu­şit să-şi egaleze, pe ansamblu, adversarii. De altfel, faze de poartă destul de puţine în a­­ceastă parte a jocului. Actul al doilea va fi mult mai reuşit din toate punctele de vedere : multe faze de poartă, joc cursiv, aşa că im­presia ultimă, care şi rămîne, a fost o răsplată pentru spec­tatorii înfriguraţi. Studenţii au un start exploziv. In mia. 46, Anghel intervine la şutul lui Bagiu şi, mai tîrziu, Boeru pă­trunde în viteză pe partea stingă, centrează din unghi di­ficil, portarul oaspeţilor este bătut, dar mingea se „scurge“ pe lingă stîlpul din stingă al buturilor oltene. In minutul 53 se derulează un moment ce putea fi decisiv pentru rezul­tatul partidei : Leţa comite henţ in careul de 16 m, Cîm­­peanu II execută lovitura de la 11 m, dar Anghel intervine, după ce Bălăci îi şoptise, pro­babil, direcţia în care va şuta atacantul clujean. Se părea că această ratare va apăsa forma­„U“ CLUJ-NAPOCA 2 (0) F.C. OLT 0 Stadion Municipal; teren desză­pezit; timp friguros; spectatori — circa 10.000. Şuturi: 15—9 (pe poartă: 7—5). Cornere: 4—4. Au marcat: ClMPEANU H (min. 60), BOERU (min. 66). „U“ CLUJ-NAPOCA: Cavai — Dobrotă, NEAMŢU, CIOCAN (min. 65 Fl. Pop), Bagiu — A. STOICA, Popicu, BUCUR (min. 86 Mészáros) — ClMPEANU H, Fişic. BOERU. F.C. OLT, Anghel — Laurenţiu, Mihali, M. ZAMFIR, Minea — EFTIMIE, Donose, Leţa (min. 70 M. Popescu), BĂLĂCI — Crişan (min. 70 Pena), TURCU. A arbitrat bine J. Grama, la linie: M. Stoenescu (ambii din Bucureşti) şi C. Gheorghe (Su­ceava) . Cartonaşe galbene: TURCU, MI­NEA, DOBROTA. La speranţe: 4—0 (2—0). ţia locală, dar ea îşi revine re­lativ repede şi deschide scorul in min. 60 : centrare Stoica, Anghel respinge, Fîşic şutează în portarul oaspeţilor, mingea ricoşează la CIMPEANU II, care marchează. Şi la golul din min. 66 portarul Anghel a ezi­tat să intervină şi BOERU, care sărise o dată cu el, reuşeşte să introducă balonul în plasă. După ce Fisic va rata o altă mare ocazie (min. 77), trimi­­ţind balonul pe lingă poarta goală, vor urma zece minute „de foc“ ale F.C. Olt­ului, care au­ d aduc nici măcar meri­tatul gol de onoare. Eftimie IONESCU S-A ÎNCHEIAT TURUL DIVIZIEI „B" Oţelul Galaţi, Flacăra Automecanica Moreni şi Jiul Petroşani­­ pe primele locuri SERIA I PRAHOVA C.S.U. PLOIEŞTI — DUNA­REA CALARASI 2—0 (2—0) , V. Constantin (min. 7) şi Cisma­­ru (min. 16). CEAHLĂUL P. NEAMŢ — F.C. CONSTANŢA 2—0 (0—0) , Vasila­che (min. 53) şi Amarghioalei (min. 67). C.S. BOTOŞANI — CHIMIA FĂLTICENI 3—1 (2—0) , Şofran (min. 20), Clacă (min. 40) şi Ene (min. 48), respectiv Neacşu (min. 74), MINERUL VATRA DORN­EI — F.C.M. DELTA TUL­CEA 3—1 (2—0) , Potlogea (min. 22 — au­togol), Popa (min. 35) şi Sfrijan (min. 88), respectiv Rusu (min. 52), ARIPILE BACAU — DUNA­REA C.S.U. GALATI 1—1 (0—0) , Poe­nara (min. 75), respectiv Chivu (min. 70), POLITEHNICA IASI — C.S.M. SUCEAVA 2—0 (1—0) , FUlp (min. 5) si Burdujan (min. 78). F.C. PROGRESUL BRAILA — METALUL PLOPENI 4—0 (3—0) , Văsîi (min. 5), Petrache (min. 12), Drăgoi (min. 43) şi Pascu (min. 80). OŢELUL GALAŢI — STEAUA MIZIL 4—0 (1-0) , Rotani (min. 63 şi 60), Bejenaru (min. 65) şi Antohi (min. 81). OLIMPIA RM. SARAT — CJ.R. PAŞCANI 0—0. Relatări de la : O. Băiteanu, C. Rusu, T. Ungureanu, M. Co­­zubaş, S. Neniţă, M. Macovei, S. Iorga, T. Siriopol, Th. Budescu. CLASAMENTUL 1. OȚELUL GL. 17 13 2 2 42-10 28 3. Politehnica 17 11 4 2 23-10 26 3. F.C. Constanța 17 8 4 5 22-13 20 4. Dunărea CSU 17 8 4 5 21-14 20 3. Steaua Mizil 17 8 2 7 22-22 18 6. CFR Pașcani 17 6 5 6 22-20 17 7. FC Progresul 17 7 2 8 21-15 16 8. CSM Suceava 17 6 4 7 17-19 16 9. FCM Delta 17 8 0 9 18-21 16 10. Ceahlăul 17 7 2 8 16-19 16 11. Prahova iff 7 2 8 17-23 16 12. C.S. Botoșani 17 6 3 8 15-18 15 13. Dunărea Cf. 17 4 7 6 13-20 15 14. Olimpia 17 5 5 7 14-22 15 15. Metalul 17 6 2 9 25-24 14 16. Chimia 17 6 2 9 18-29 14 17. Minerul 17 5 2 10 14-26 12 18. Aripile 17 3 6 8 18-33 12

Next