Sportul, februarie 1989 (Anul 45, nr. 12163-12186)

1989-02-01 / nr. 12163

Finalele Daciadei la patinaj viteză PRIMII CAMPIONI AI PROBEI DE POLIATLON MIERCUREA CIUC, 31 (prin telefon). Desfăşurate sub ge­nericul marii noastre competiţii naţionale Daciada, finalele de patinaj viteză la poliatrm, re­zervate seniorilor şi juniorilor, au început marţi dimineaţă sub cele mai bune auspicii, pe pista naturală de dimensiuni olim­pice din localitate : vreme fa­vorabilă (—6 grade), gheaţă pregătită cu utilaje corespun­zătoare, avînd un coeficient su­perior de alunecare, un corp de oficiali competent. Iar în­trecerile pentru primele titluri de campioni ai Daciadei au fost, aşa cum se anticipa, viu disputate, pasionante. Junioara Emese Antal, în­scrisă de conducerea tehnică pe foile de arbitraj ale se­nioarelor, a confirmat aşteptă­rile. Ea nu a avut însă de în­fruntat nici o opoziţie, avînd meritul că, fără a fi solicitată, a realizat cea mai bună Per­formanţă românească înregis­trată pe pista de aici, la 1500 m — 2:19,3. In schimb, în confruntările masculine am asistat la dispute aspre, con­curenţa la un loc pe podium stârnind mari ambiţii, soldate cu rezultate deosebite. Su­fragiile publicului şi ale tehni­cienilor au fost întrunite de Nicolae­­Sandu (C.S. Tractorul Braşov), aflat în primii ani de seniorat. Deşi cu o sumară pre­gătire specifică, el a reuşit să se mobilizeze exemplar mai intîi în duelul cu coechipierul său Edmond Cseh, pe care l-a depăşit, la 500 m, la o dife­renţă de numai o patină (a­­mîndoi au sosit în acelaşi timp — 39,9) şi apoi cu unul din favoriţii probei de 3 000 m, Tibor Becze, pe care l-a în­vins la o diferenţă de 5 ze­cimi, luînd astfel o bună op­ţiune în cursa pentru titlul de campion absolut, unde conduce după prima zi cu 1,8 p. La fel de atractive au fost şi primele evoluţii ale junio­rilor „mari“. Spre regretul ge­neral însă, principalul candidat la întîietate, noul campion al seniorilor la sprint, mureşanul Traian IOANIŢESCU (Continuare In pag. 2­ 3) LA C.S. ONEŞTI SE PREGĂTESC ALŢI­­ LUPTĂTORI DE VALOARE Deosebit de blinda această iarnă pe frumoasa vale a Tro­­tuşului. Razele soarelui lu­minează peisajul din îm­prejurimile municipiului Gh. Gheorghiu-Dej, arătîndu-ni-l la reala lui frumuseţe, ne înfăţi­şează grandoarea construcţiilor şi a obiectivelor industriale ri­dicate în această zonă a ţării în anii socialismului, sub con­ducerea partidului. Paşi mari pe calea dezvoltări­i a făcut şi sportul in această urbe. Una dintre cele mai reuşite ale unui tinăr provenit din partea locului este cea a lui Vasile Puşcaşu (acum la Steaua), campion olimpic la categoria 100 kg, lupte libere, la ultima ediţie a J.O. De fapt, dorinţa de a cunoaşte ce se mai întîmplă in sala din care a plecat spre marea perfor­manţă un campion olimpic ne-a determinat să ne îndrep­tăm paşii spre C.S. Oneşti. Pe antrenorul Cornel Cristuţ, cel care l-a iniţiat in tainele luptalor pe V. Puşcaşu, l-am găsit la locul lui de muncă, in sală. De data aceasta, însoţit de un tinăr tehnician, Iordache Mustea, fost­ul el component al secţiei C.S. Oneşti pînă acum 7—8 ani. Pe spaţiul rezervat luptelor, adică o treime din sală (pe celelalte două se pre­gătesc secţiile de haltere şi judo) se aflau aproape 30 de luptători seniori şi juniori, sal­telele devenind insuficiente pentru cei ce doreau să exe­cute diferite procedee tehnice. Cind unul dintre cele trei antrenamente zilnice se termi­nase, l-am reţinut pentru câte­va minute pe antrenorul Crla­­tut, căruia i-am solicitat amă­nunte despre activitatea sa. — De cînd lucraţi la C.S. Oneşti ? — Din 1972. Fiind braşovean, am fost atras la Oneşti de rapida dezvoltare pe multiple planuri a acestei zone a ţării. Mi-am zis că şi sportul trebuie, să-şi aibă locul în preocupările oa­menilor din aceste locuri şi nu m-am înşelat. Sala pe care o vedeţi era nouă, abia se con­struise. Copii dornici de miş­­care, ca peste tot în turn, erau destui. Totul era să-i aleg pe cei mai talentaţi şi să mă ocup aşa cum trebuie de pregătirea lor. Aşa l-am găsit şi pe Va­sile. A fost tare cuminte şi muncitor. Nu era nevoie să stau mereu cu vorba pe el... — Povestea lui Vasile Puşca­şu o cunoaştem. Am prezentat-o şi cititorilor noştri. Care alţi dintre foştii sau actualii dv. elevi v-au mai adus satisfacţii ? — Pe parcurs au mai ieşit campioni naţionali de juniori Dumitru Lungu, Gigi Petre, au mai fost şi Fănică Paraschiv, Mircea Rotaru, Ştefan Vizitiu, Cristinel Voipaş, Valentin Hu­­căl şi mulţi alţii. O mare sa­tisfacţie am avut în anul 1977, înainte de plecarea lui Vasile la Steaua, mi-am adunat o gru­pă mai mare de copii şi am muncit zdravăn cu ei, timp de 2—3 ani. Dintre ei, în ’77 mi-au ieşit pe primul loc in ţară Cică Oproiu, Ştefan Vizitiu şi Viorel András, iar Maricel Popa şi Eugen Pococi s-au clasat pe locul doi. Au fost cu toţii che­maţi la lot, dar dintre ei cea mai bună treabă a făcut-o Măricel Popa. A fost selecţio­nat In echipa naţională de ju­niori, a devenit campion bal­canic, iar In anul 1983, la Campionatele Mondiale de la Los Angeles, s-a clasat pe lo­cul 2. Trecând in rindul se­ Mihai TRANCA­N,////////////////////////////////­ Antrenorul Cor­nel Cristuț de­monstrează e­­xecuţia unui pro­cedeu tehnic de atac Foto : Gheorghe POENARU wiiiiiiiînniiiiiiiimiiiii Proletari din toate ţările, uniti-vă ! ZIAR AL CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT | ANUL XLV - Nr. 12 163 | 4 PAGINI - 50 BANI | Miercuri 1 februarie­ 1989 | (Continuare în pag. 2-3) In meci restanţa la volei (m) STEAUA-TRACTORUL BRASOV 3-2­ 1 Ieri, într-o partidă restantă, din prima etapă a returului campionatului masculin de vo­lei, am văzut o echipă care şi-a apărat şansele cu toată ardoarea — Tractorul Braşov, penultimul loc în clasament — şi alta, prea sigură de ea, dar evoluind mult sub posibilităţi — campioana, Steaua Bucu­reşti. De unde la început se pro­fila o luptă inegală (cu steliş­­tii în prim-plan), în final bra­şovenii au fost la un pas de o mare surpriză. Bucureştenii, în formula Ionescu, Constan­tin, Pentelescu, Spinu, Dascălu, Soica, au cîştigat, firesc, uşor primele două seturi (la 5 şi la 8), după care... nu le-a mai reuşit nimic — pe fondul re­venirii meritorii a braşovenilor (Ster­ea, Ferariu, Crişan, Cră­ciun, Pustiu, Căşucan şi re­zerva Kozma) care au cîştigat şi ei două seturi (la 13 şi 10). Deci, 2—2, ultimul set, al cin­cilea (tie-break), revenind greu (a fost 11—11) bucurește­­nilor. Scor final. Steaua — Tractorul 3—2 (5, S. —13, —10, 11). Au arbitrat : P. Deju — Gh. Voicu (M. FR.). Campionatele Naţionale de scrimă ECHIPELE DE SABIE AU ÎNCHEIAT PRIMA ETAPĂ Pe planşe paralele evoluau Steaua, în formaţie cu Chicu­­liţă, Szabó, Florea, FI. Păunes­cu şi Costache (adică, în mare măsură, actuala echipă naţio­nală de sabie), în meciul cu C.T. Tractorul Braşov, şi U.C.B., cu Mustaţă, Pop, Ma­rin şi Pantelimonescu, adică fosta garnitură reprezentativă (primii trei, pina mai ieri ti­tulari ai formaţiei militare), în partida cu Montorul Slobo­zia. Ambele echipe bucureştene au încheiat prima etapă neîn­vinse, în postura de lidere ale celor două grupe din Di­vizia naţională, ceea ce arată, fără putinţă de tăgadă, că ni­mic nu s-a schimbat în sabia noastră în ultimii ani, chiar dacă generaţiile s-au schim­bat... Şi încă o dovadă în a­­cest sens: dacă garnitura „ve­teranilor“ de la U.C.R. are media de vîrstă de aproape 32 ani, cea a speranţelor de ieri­­alaltăieri, concurînd sub culo­rile aceleiaşi asociaţii sportive, bucureştene, sub numele de Şoimii IMUC, are acum virsta optimă de 18 ani, dar este foarte departe de a fi compe­titivă în campionatul divizio­nar (un singur exemplu : a pierdut meciul cu Steaua cu 0—9, dînd doar 14 tuşe in 9 asalturi !). Se mai cuvine să fie menţionată, credem noi, involuţia în timp a echipei de sabie a clubului Dinamo, cu cîţiva ani in urmă aceasta luptînd pentru titlu, acum o­­cupînd un loc anonim, con­form unei comportări anoni­me. Braşovul, însă, se păs­trează cu trei formaţii pe locuri onorabile. Iată rezultatele şi clasamen­tele după prima etapă a Di­viziei naţionale la sabie: Grupa A — 1. Steaua (3—6 cu Tractorul, 9—2 cu C.T.T., 9—1 cu Dinamo, 9—0 cu C.T.A.S. şi Şoimii) 10 p, 2. Tractorul Braşov (9—7 Dinamo. 0—4 C.T.A.S., 9—2 C.T.T. şi Şoimii) 8 p, 3. Centrul de Tineret Tractorul Braşov (9—7 Dina­mo, 9—4 C.T.A.S. şi Şoimii) 6 p, 4. Dinamo (8—8, 63—54­­.d. C.T.A.S., 9—5 Şoimii) 4 p, 5. Şoimii IMUC Buc. (9—6 C.T.A.S.) 2 p, 6. C.T.A.S. 0 p. Grupa B — 1. U.C.B. (9—4 Montorul, 9—3 C.S.S.M., 9—1 C.S.M., C.S.S. Voinţa, T. Trac­torist) 10 p, 2. Montorul T.M.U.C.B. Slobozia (9—6 C.S.M. şi C.S.S. Voinţa, 9—4 C.S.S.M. şi T. Tractorist) 8 p, 3. C.S.M. — C.S.S. Unirea laşi (8—8, 65—59­­.3. C.S.S.M., 9—6 C.S.S. Voinţa, 9—4 T. Tracto­rist) 6 p, 4. Tinărul Tractorist Braşov (9—7 C.S.S.M., 9—6 C.S.S. Voinţa) 4 p, 5. C.S. Satu Mare (9—4. C.S.S. Voinţa) 2 p, 6. C.S.S. Voinţa Slobozia 0 p. S­PAUL Pe morevica concursului cluburilor sportive şcolare DOAR CINCI CENTRE FORMEAZĂ NOILE GENERAŢII DE BIATLONIŞTI ? •Ş ! Cu preţul unor mari eforturi — şi tocmai de aceea merită cu­vinte de laudă organizatorii locali, de la toate nivelurile —la Rîşnov s-a desfăşurat, într-o at­mosferă­ specifică întrecerilor ce­lor mai tineri concurenţi, „Cupa Cluburilor Sportive Şcolare“ la biatlon. Pentru poligon s-a cărat zăpadă din pădure, iar una din­tre „bucle“, aflată la umbra co­pacilor, a fost îngrijită, de ase­menea, în mod special, pentru a putea găzdui pe alergători. Pe foile de concurs s-au în­scris reprezentanţi de la unită­ţile de resort din Bistriţa, Rîş­­nov („Dinamo“), Braşov („Br­a­­şovia“ şi „Pionierul“) şi Miercu­rea Ciuc. Desigur, un număr de unităţi mult prea redus faţă de cerinţa unanimă ca această spec­taculoasă disciplină a iernii să poată avea asigurată o bază de selecţie cit de cit numeroasă şi, bineînţeles, de calitate! Surprin­derea a fost şi mai mare, aflînd că 5 (cinci) este, într-adevăr, numărul total al secţiilor şcola­re în sarcina cărora stă, la ni­velul întregii ţări, creşterea noi­­lor generaţii de biatlonişti! Ne amintim că, nu cu mulţi ani în urmă, două erau zonele princi­pale care ofereau performeri de valoare acestui sport. Dar, ambele au dispărut acum, din aria performanţei... Prima, cea înconjurînd zona atît de pito­rească de la Vatra Dornei, din Obcinele Bucovinei plecînd cu ani in urmă Gheorghe Berdar şi Vasile Bejenariu, ambii compo­nenţi ai echipei de ştafetă care, la Universiada de iarnă de la sofia, din­-1983,­a cîştigat meda­lia de argint. Şi a doua, cea a Gheorghenilor, nici ea zgîrcită în talente, a dispărut de pe lista centrelor de biatlon ale ţării. De ce? Unele păreri indică lipsa de materiale sportive specifice drept principal motiv, dar, pare-se, prima cauză este una de, natură organizatorică. In această idee, opinăm că forurile de resort din reţeaua sportului şcolar de per­formanţă ar trebui să ia in con­sideraţie unirea, cel puţin într-o fază iniţială, a secţiilor de schi fond cu cele de biatlon. Altfel spus, e de urmărit obligativita­tea ca in toate centrele de schi fond să se înfiinţeze şi secţii de biatlon, pentru că învăţarea ele­mentelor de bază ale alergării pe schiuri se face identic şi in­tr-un caz, şi în altul, iar după iniţiere şi obţinerea unei inde­­mînări, specializarea pe cele două discipline s-ar putea face in funcţie de existenţa sau ab­senţa unor calităţi specifice tra­gerii la ţintă. Radu TIMOFTE (Continuare in pag. 2-3) CU MULT CURAJ LA DRUM, PENTRU UN RUGBY MODERN Lotul de tineret încearcă... ieșirea din tipare In ziua aceea, în care soa­rele zîmbea cu adevărat, erau ceva schiori, mari și mici, pe pîrtie, un pic mai sus de ho­telul Silva. Apucăm să admi­răm zborul unui puşti, să a­­flăm că-1 cheamă George To­m­­escu, că are nouă ani, şi e de aici, din Buşteni, că din a­­ceastă iarnă­­ face sărituri cu schiurile. Dar se aude imediat un fluier şi privirile sunt a­­trase către un platou din a­­propiere. Pînă şi monomul fot­baliştilor de la Rapid trage cu coada ochiului, în alergare, spre secvenţele mai puţin o­­bişnuite pe zăpada Încă înghe­ţată , se joacă rugby ! Un joc şi el mai aparte, fără şut, fără transformare. Ce mai ră­­mîne ? Eseul, de bună seamă. Iar mai presus de toate e an­gajarea celor două echipe formate ad-hoc, dintre compo­nenţii lotului reprezentativ de tineret, înaintaşii „adună“ ra­pid, cheamă adversarii acolo, in aglomerare, se creează ast- 11 hi I m­iilrrid­­a­ de replică. O fază dintre al­tele, neîntîmplătoare, fiindcă a fost îndelung gîndită, lucra­tă, repetată în antrenamentele pe compartimente (Constantin Fugigi cu grămada, Ion Teo­­dorescu cu liniile dinapoi), în­tr-o scurtă perioadă de pre­gătire în care acumulările fi­zice s-au făcut, în bună­ parte, cu... balonul, prin specific per­manent. Antrenorul federal Dumitru Mihalache, tînăr şi el — parcă mai ieri era titu­lar la Sportul Studenţesc sau Rapid — punctează : „E lotul unde putem încerca cu mai mult curaj ieşirea din tipare. Echipa de tineret nu are obi­ective imediate, dar cîştigul poate fi sensibil. Şi nu doar pentru ea, pentru că, o dată aplicată ideea de joc modern, demonstrată practic viabilita­tea sa, vom merge mai depar­te, la nivelul de ansamblu al rugbyului nostru... Să luăm, de pildă, modul de intrare în contact. Trebuie făcut cu faţa la adversar, cum se face de la o vreme în rugby­ul mare.« Sunt atîtea altele încă, dacă vrem progresul general, au­tentic, al acestui sport. Şi-l vrem. Şi e posibil“. Jocul continuă, se încinge, spectatorii întîmplători nu se îndură să plece din jurul spa­ţiului in alb. In timpul ăsta un apropiat al rugbyului se va fi gîndit la cîtă monedă s-a bătut înainte vreme pe tema necesităţii lotului de ti­neret cu un program al său, un lot privit, fireşte, ca tram­bulină de lansare pentru pri­ma reprezentativă. Şi dacă pe aici au trecut un Oroian, un Boldor, un Raţiu, un Sava, un Chirilă, chiar un Doja (trei dintre ei evoluînd apoi în re­prezentativă), să spunem, to­tuşi, adevărul pînă la capăt d intr-un an întreg, în ’88, tine­retul s-a aflat împreună doar trei săptămîni, dacă adunăm cele cîteva acţiuni. Or, două- Geo RAETCHI p fyfrvTffrnrrrr li pregătirilor II NOULUI SEZON --------------- . .. MUREȘ (Continuare in van a 4-a)

Next