Sportul, februarie 1989 (Anul 45, nr. 12163-12186)
1989-02-01 / nr. 12163
Finalele Daciadei la patinaj viteză PRIMII CAMPIONI AI PROBEI DE POLIATLON MIERCUREA CIUC, 31 (prin telefon). Desfăşurate sub genericul marii noastre competiţii naţionale Daciada, finalele de patinaj viteză la poliatrm, rezervate seniorilor şi juniorilor, au început marţi dimineaţă sub cele mai bune auspicii, pe pista naturală de dimensiuni olimpice din localitate : vreme favorabilă (—6 grade), gheaţă pregătită cu utilaje corespunzătoare, avînd un coeficient superior de alunecare, un corp de oficiali competent. Iar întrecerile pentru primele titluri de campioni ai Daciadei au fost, aşa cum se anticipa, viu disputate, pasionante. Junioara Emese Antal, înscrisă de conducerea tehnică pe foile de arbitraj ale senioarelor, a confirmat aşteptările. Ea nu a avut însă de înfruntat nici o opoziţie, avînd meritul că, fără a fi solicitată, a realizat cea mai bună Performanţă românească înregistrată pe pista de aici, la 1500 m — 2:19,3. In schimb, în confruntările masculine am asistat la dispute aspre, concurenţa la un loc pe podium stârnind mari ambiţii, soldate cu rezultate deosebite. Sufragiile publicului şi ale tehnicienilor au fost întrunite de NicolaeSandu (C.S. Tractorul Braşov), aflat în primii ani de seniorat. Deşi cu o sumară pregătire specifică, el a reuşit să se mobilizeze exemplar mai intîi în duelul cu coechipierul său Edmond Cseh, pe care l-a depăşit, la 500 m, la o diferenţă de numai o patină (amîndoi au sosit în acelaşi timp — 39,9) şi apoi cu unul din favoriţii probei de 3 000 m, Tibor Becze, pe care l-a învins la o diferenţă de 5 zecimi, luînd astfel o bună opţiune în cursa pentru titlul de campion absolut, unde conduce după prima zi cu 1,8 p. La fel de atractive au fost şi primele evoluţii ale juniorilor „mari“. Spre regretul general însă, principalul candidat la întîietate, noul campion al seniorilor la sprint, mureşanul Traian IOANIŢESCU (Continuare In pag. 2 3) LA C.S. ONEŞTI SE PREGĂTESC ALŢI LUPTĂTORI DE VALOARE Deosebit de blinda această iarnă pe frumoasa vale a Trotuşului. Razele soarelui luminează peisajul din împrejurimile municipiului Gh. Gheorghiu-Dej, arătîndu-ni-l la reala lui frumuseţe, ne înfăţişează grandoarea construcţiilor şi a obiectivelor industriale ridicate în această zonă a ţării în anii socialismului, sub conducerea partidului. Paşi mari pe calea dezvoltării a făcut şi sportul in această urbe. Una dintre cele mai reuşite ale unui tinăr provenit din partea locului este cea a lui Vasile Puşcaşu (acum la Steaua), campion olimpic la categoria 100 kg, lupte libere, la ultima ediţie a J.O. De fapt, dorinţa de a cunoaşte ce se mai întîmplă in sala din care a plecat spre marea performanţă un campion olimpic ne-a determinat să ne îndreptăm paşii spre C.S. Oneşti. Pe antrenorul Cornel Cristuţ, cel care l-a iniţiat in tainele luptalor pe V. Puşcaşu, l-am găsit la locul lui de muncă, in sală. De data aceasta, însoţit de un tinăr tehnician, Iordache Mustea, fostul el component al secţiei C.S. Oneşti pînă acum 7—8 ani. Pe spaţiul rezervat luptelor, adică o treime din sală (pe celelalte două se pregătesc secţiile de haltere şi judo) se aflau aproape 30 de luptători seniori şi juniori, saltelele devenind insuficiente pentru cei ce doreau să execute diferite procedee tehnice. Cind unul dintre cele trei antrenamente zilnice se terminase, l-am reţinut pentru câteva minute pe antrenorul Crlatut, căruia i-am solicitat amănunte despre activitatea sa. — De cînd lucraţi la C.S. Oneşti ? — Din 1972. Fiind braşovean, am fost atras la Oneşti de rapida dezvoltare pe multiple planuri a acestei zone a ţării. Mi-am zis că şi sportul trebuie, să-şi aibă locul în preocupările oamenilor din aceste locuri şi nu m-am înşelat. Sala pe care o vedeţi era nouă, abia se construise. Copii dornici de mişcare, ca peste tot în turn, erau destui. Totul era să-i aleg pe cei mai talentaţi şi să mă ocup aşa cum trebuie de pregătirea lor. Aşa l-am găsit şi pe Vasile. A fost tare cuminte şi muncitor. Nu era nevoie să stau mereu cu vorba pe el... — Povestea lui Vasile Puşcaşu o cunoaştem. Am prezentat-o şi cititorilor noştri. Care alţi dintre foştii sau actualii dv. elevi v-au mai adus satisfacţii ? — Pe parcurs au mai ieşit campioni naţionali de juniori Dumitru Lungu, Gigi Petre, au mai fost şi Fănică Paraschiv, Mircea Rotaru, Ştefan Vizitiu, Cristinel Voipaş, Valentin Hucăl şi mulţi alţii. O mare satisfacţie am avut în anul 1977, înainte de plecarea lui Vasile la Steaua, mi-am adunat o grupă mai mare de copii şi am muncit zdravăn cu ei, timp de 2—3 ani. Dintre ei, în ’77 mi-au ieşit pe primul loc in ţară Cică Oproiu, Ştefan Vizitiu şi Viorel András, iar Maricel Popa şi Eugen Pococi s-au clasat pe locul doi. Au fost cu toţii chemaţi la lot, dar dintre ei cea mai bună treabă a făcut-o Măricel Popa. A fost selecţionat In echipa naţională de juniori, a devenit campion balcanic, iar In anul 1983, la Campionatele Mondiale de la Los Angeles, s-a clasat pe locul 2. Trecând in rindul se Mihai TRANCAN,//////////////////////////////// Antrenorul Cornel Cristuț demonstrează execuţia unui procedeu tehnic de atac Foto : Gheorghe POENARU wiiiiiiiînniiiiiiiimiiiii Proletari din toate ţările, uniti-vă ! ZIAR AL CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT | ANUL XLV - Nr. 12 163 | 4 PAGINI - 50 BANI | Miercuri 1 februarie 1989 | (Continuare în pag. 2-3) In meci restanţa la volei (m) STEAUA-TRACTORUL BRASOV 3-2 1 Ieri, într-o partidă restantă, din prima etapă a returului campionatului masculin de volei, am văzut o echipă care şi-a apărat şansele cu toată ardoarea — Tractorul Braşov, penultimul loc în clasament — şi alta, prea sigură de ea, dar evoluind mult sub posibilităţi — campioana, Steaua Bucureşti. De unde la început se profila o luptă inegală (cu steliştii în prim-plan), în final braşovenii au fost la un pas de o mare surpriză. Bucureştenii, în formula Ionescu, Constantin, Pentelescu, Spinu, Dascălu, Soica, au cîştigat, firesc, uşor primele două seturi (la 5 şi la 8), după care... nu le-a mai reuşit nimic — pe fondul revenirii meritorii a braşovenilor (Sterea, Ferariu, Crişan, Crăciun, Pustiu, Căşucan şi rezerva Kozma) care au cîştigat şi ei două seturi (la 13 şi 10). Deci, 2—2, ultimul set, al cincilea (tie-break), revenind greu (a fost 11—11) bucureștenilor. Scor final. Steaua — Tractorul 3—2 (5, S. —13, —10, 11). Au arbitrat : P. Deju — Gh. Voicu (M. FR.). Campionatele Naţionale de scrimă ECHIPELE DE SABIE AU ÎNCHEIAT PRIMA ETAPĂ Pe planşe paralele evoluau Steaua, în formaţie cu Chiculiţă, Szabó, Florea, FI. Păunescu şi Costache (adică, în mare măsură, actuala echipă naţională de sabie), în meciul cu C.T. Tractorul Braşov, şi U.C.B., cu Mustaţă, Pop, Marin şi Pantelimonescu, adică fosta garnitură reprezentativă (primii trei, pina mai ieri titulari ai formaţiei militare), în partida cu Montorul Slobozia. Ambele echipe bucureştene au încheiat prima etapă neînvinse, în postura de lidere ale celor două grupe din Divizia naţională, ceea ce arată, fără putinţă de tăgadă, că nimic nu s-a schimbat în sabia noastră în ultimii ani, chiar dacă generaţiile s-au schimbat... Şi încă o dovadă în acest sens: dacă garnitura „veteranilor“ de la U.C.R. are media de vîrstă de aproape 32 ani, cea a speranţelor de ierialaltăieri, concurînd sub culorile aceleiaşi asociaţii sportive, bucureştene, sub numele de Şoimii IMUC, are acum virsta optimă de 18 ani, dar este foarte departe de a fi competitivă în campionatul divizionar (un singur exemplu : a pierdut meciul cu Steaua cu 0—9, dînd doar 14 tuşe in 9 asalturi !). Se mai cuvine să fie menţionată, credem noi, involuţia în timp a echipei de sabie a clubului Dinamo, cu cîţiva ani in urmă aceasta luptînd pentru titlu, acum ocupînd un loc anonim, conform unei comportări anonime. Braşovul, însă, se păstrează cu trei formaţii pe locuri onorabile. Iată rezultatele şi clasamentele după prima etapă a Diviziei naţionale la sabie: Grupa A — 1. Steaua (3—6 cu Tractorul, 9—2 cu C.T.T., 9—1 cu Dinamo, 9—0 cu C.T.A.S. şi Şoimii) 10 p, 2. Tractorul Braşov (9—7 Dinamo. 0—4 C.T.A.S., 9—2 C.T.T. şi Şoimii) 8 p, 3. Centrul de Tineret Tractorul Braşov (9—7 Dinamo, 9—4 C.T.A.S. şi Şoimii) 6 p, 4. Dinamo (8—8, 63—54.d. C.T.A.S., 9—5 Şoimii) 4 p, 5. Şoimii IMUC Buc. (9—6 C.T.A.S.) 2 p, 6. C.T.A.S. 0 p. Grupa B — 1. U.C.B. (9—4 Montorul, 9—3 C.S.S.M., 9—1 C.S.M., C.S.S. Voinţa, T. Tractorist) 10 p, 2. Montorul T.M.U.C.B. Slobozia (9—6 C.S.M. şi C.S.S. Voinţa, 9—4 C.S.S.M. şi T. Tractorist) 8 p, 3. C.S.M. — C.S.S. Unirea laşi (8—8, 65—59.3. C.S.S.M., 9—6 C.S.S. Voinţa, 9—4 T. Tractorist) 6 p, 4. Tinărul Tractorist Braşov (9—7 C.S.S.M., 9—6 C.S.S. Voinţa) 4 p, 5. C.S. Satu Mare (9—4. C.S.S. Voinţa) 2 p, 6. C.S.S. Voinţa Slobozia 0 p. SPAUL Pe morevica concursului cluburilor sportive şcolare DOAR CINCI CENTRE FORMEAZĂ NOILE GENERAŢII DE BIATLONIŞTI ? •Ş ! Cu preţul unor mari eforturi — şi tocmai de aceea merită cuvinte de laudă organizatorii locali, de la toate nivelurile —la Rîşnov s-a desfăşurat, într-o atmosferă specifică întrecerilor celor mai tineri concurenţi, „Cupa Cluburilor Sportive Şcolare“ la biatlon. Pentru poligon s-a cărat zăpadă din pădure, iar una dintre „bucle“, aflată la umbra copacilor, a fost îngrijită, de asemenea, în mod special, pentru a putea găzdui pe alergători. Pe foile de concurs s-au înscris reprezentanţi de la unităţile de resort din Bistriţa, Rîşnov („Dinamo“), Braşov („Braşovia“ şi „Pionierul“) şi Miercurea Ciuc. Desigur, un număr de unităţi mult prea redus faţă de cerinţa unanimă ca această spectaculoasă disciplină a iernii să poată avea asigurată o bază de selecţie cit de cit numeroasă şi, bineînţeles, de calitate! Surprinderea a fost şi mai mare, aflînd că 5 (cinci) este, într-adevăr, numărul total al secţiilor şcolare în sarcina cărora stă, la nivelul întregii ţări, creşterea noilor generaţii de biatlonişti! Ne amintim că, nu cu mulţi ani în urmă, două erau zonele principale care ofereau performeri de valoare acestui sport. Dar, ambele au dispărut acum, din aria performanţei... Prima, cea înconjurînd zona atît de pitorească de la Vatra Dornei, din Obcinele Bucovinei plecînd cu ani in urmă Gheorghe Berdar şi Vasile Bejenariu, ambii componenţi ai echipei de ştafetă care, la Universiada de iarnă de la sofia, din-1983,a cîştigat medalia de argint. Şi a doua, cea a Gheorghenilor, nici ea zgîrcită în talente, a dispărut de pe lista centrelor de biatlon ale ţării. De ce? Unele păreri indică lipsa de materiale sportive specifice drept principal motiv, dar, pare-se, prima cauză este una de, natură organizatorică. In această idee, opinăm că forurile de resort din reţeaua sportului şcolar de performanţă ar trebui să ia in consideraţie unirea, cel puţin într-o fază iniţială, a secţiilor de schi fond cu cele de biatlon. Altfel spus, e de urmărit obligativitatea ca in toate centrele de schi fond să se înfiinţeze şi secţii de biatlon, pentru că învăţarea elementelor de bază ale alergării pe schiuri se face identic şi intr-un caz, şi în altul, iar după iniţiere şi obţinerea unei indemînări, specializarea pe cele două discipline s-ar putea face in funcţie de existenţa sau absenţa unor calităţi specifice tragerii la ţintă. Radu TIMOFTE (Continuare in pag. 2-3) CU MULT CURAJ LA DRUM, PENTRU UN RUGBY MODERN Lotul de tineret încearcă... ieșirea din tipare In ziua aceea, în care soarele zîmbea cu adevărat, erau ceva schiori, mari și mici, pe pîrtie, un pic mai sus de hotelul Silva. Apucăm să admirăm zborul unui puşti, să aflăm că-1 cheamă George Tomescu, că are nouă ani, şi e de aici, din Buşteni, că din această iarnă face sărituri cu schiurile. Dar se aude imediat un fluier şi privirile sunt atrase către un platou din apropiere. Pînă şi monomul fotbaliştilor de la Rapid trage cu coada ochiului, în alergare, spre secvenţele mai puţin obişnuite pe zăpada Încă îngheţată , se joacă rugby ! Un joc şi el mai aparte, fără şut, fără transformare. Ce mai rămîne ? Eseul, de bună seamă. Iar mai presus de toate e angajarea celor două echipe formate ad-hoc, dintre componenţii lotului reprezentativ de tineret, înaintaşii „adună“ rapid, cheamă adversarii acolo, in aglomerare, se creează ast- 11 hi I miilrrida de replică. O fază dintre altele, neîntîmplătoare, fiindcă a fost îndelung gîndită, lucrată, repetată în antrenamentele pe compartimente (Constantin Fugigi cu grămada, Ion Teodorescu cu liniile dinapoi), într-o scurtă perioadă de pregătire în care acumulările fizice s-au făcut, în bună parte, cu... balonul, prin specific permanent. Antrenorul federal Dumitru Mihalache, tînăr şi el — parcă mai ieri era titular la Sportul Studenţesc sau Rapid — punctează : „E lotul unde putem încerca cu mai mult curaj ieşirea din tipare. Echipa de tineret nu are obiective imediate, dar cîştigul poate fi sensibil. Şi nu doar pentru ea, pentru că, o dată aplicată ideea de joc modern, demonstrată practic viabilitatea sa, vom merge mai departe, la nivelul de ansamblu al rugbyului nostru... Să luăm, de pildă, modul de intrare în contact. Trebuie făcut cu faţa la adversar, cum se face de la o vreme în rugbyul mare.« Sunt atîtea altele încă, dacă vrem progresul general, autentic, al acestui sport. Şi-l vrem. Şi e posibil“. Jocul continuă, se încinge, spectatorii întîmplători nu se îndură să plece din jurul spaţiului in alb. In timpul ăsta un apropiat al rugbyului se va fi gîndit la cîtă monedă s-a bătut înainte vreme pe tema necesităţii lotului de tineret cu un program al său, un lot privit, fireşte, ca trambulină de lansare pentru prima reprezentativă. Şi dacă pe aici au trecut un Oroian, un Boldor, un Raţiu, un Sava, un Chirilă, chiar un Doja (trei dintre ei evoluînd apoi în reprezentativă), să spunem, totuşi, adevărul pînă la capăt d intr-un an întreg, în ’88, tineretul s-a aflat împreună doar trei săptămîni, dacă adunăm cele cîteva acţiuni. Or, două- Geo RAETCHI p fyfrvTffrnrrrr li pregătirilor II NOULUI SEZON --------------- . .. MUREȘ (Continuare in van a 4-a)