Steagul Roşu, ianuarie 1973 (Anul 28, nr. 6187-6210)

1973-01-31 / nr. 6210

PAG. 2 — Miercuri 31 ianuarie 1973 Reîntoarcere pe drumul cărții presărat cu surprize Prin noiembrie 1972, apărea, în paginile ziarului nostru, Un arti­col intitulat „Din rafturile biblio­tecii — în mîinile cititorului“. Se consemnau atunci cîteva deficien­țe, deloc neglijabile, din sistemul de organizare al Bibliotecii muni­cipale Bacău. Acum, după aproa­pe trei luni de la apariția artico­lului, după ce am așteptat zadar­nic un răspuns la critica noastră, ne reîntoarcem, pe acest drum al cărții către cititor, cu intenția­ de a consemna eventualele schimbări (spre bine). Cunoștințe vechi De obicei, cunoștințele vechi le saluți cu plăcere, numai în cazul nostru cunoștințele vechi se nu­mesc... deficiențele semnalate în noiembrie. Se amintea, în articolul apărut, despre fondul documentar care cuprinde 20.000 de volume, dar din care au fost prelucrate doar 8.000. Nici acum operația de organizare nu a fost terminată, deși, conform planului de activi­tate pe 1972, trebuia încheiată la 15 noiembrie. Mai mult, jumătate din acest fond este cotat și așezat pe formate, în mod corect, dar cea­laltă jumătate a fost ordonată, din eroare, după formate „inversate", servirea cititorilor fiind, în aceste condiții, anevoioasă. In același articol se critica lipsa de orientare a conducerii bibliotecii în achiziționarea căr­ților și publicațiilor de valoare, primite la anticariat. Și iată, acum, dovada concretă : Intrate în An­ticariatul băcăuan, colecția revis­tei „Semănătorul" (pe primii 5 ani) și primele 300 de numere din re­vista „Bilete de papagal", adevă­rate tezaure bibliografice, nu au fost achiziționate de Biblioteca municipală (deși se află la numai 50 m de Anticariat). Tot acest fond valoros a luat, din nefericire, dru­mul altor județe, al colecțiilor particulare. Se mai semnala în articol neglijența întreținerii unor re­lații directe cu cititorii, în sco­pul cunoașterii preferințelor, su­gestiilor sau pentru a facilita în­­tîlniri periodice cu creatorii de­­ li­teratură. Siffihi­ă dăinuie, lucru de­monstrat cu prisosință de imaginea planului de activitate, pe anul 1972, în care s-au programat, cu genero­zitate gratuită, numeroase întîlniri dintre criticii literari, poeți, pro­zatori și cititorii lor. Au fost pro­gramate doar pentru a da „culoa­re“ și consistență planului, de acti­vitate, căci nu s-a realizat. Dar, și noi cunoștințe... Tot mergînd pe urma situațiilor mai vechi ne-am întîlnit cu inedi­tul sau, mai bine zis, cu neprevă­zutul. Secția împrumut-copii. Lo­cul pe unde se perindă zilnic micii cititori veniți aici cu dorința de a afla ce este nou, de a fi orientați de urmele materialelor publicate în alegerea cărților preferate. Ce oferă însă secția ? Un catalog dez­organizat, . indicatoare de fișiere îngălbenite și șterse de vreme, raf­turi tematice ,.arhaice’1 și surpriza cea mare : sala de lectură. Cre­deam că, intrînd aici, vom găsi micii cititori în jurul meselor li­liputane, răsfoind vreo revistă sau vreo carte. Dar nu­­ în afara pra­fului gros, a dezordinei, a tradi­ționalului ibric de cafea și a unei canapele, nimic nu denotă grija pentru asigurarea condițiilor mi­nime ale unei săli de lectură. Agitația vizuală, unul dintre as­pectele de seamă ale unei secții pentru copii, a încremenit la situa­ția în care se afla acum cîțiva ani. Nimic nou, nimic atractiv, ba, dim­potrivă, dezolant. La secția împrumut — adulți primul drum al cititorului se în­dreaptă spre catalogul general. Re­flectare fidelă a fondului de carte din bibliotecă, aceste cataloage sunt cele mai bs orientarea bune puncte de reper în cititorii lui. Cu toate a­cestea, catalogul alfabetic, de pil­dă, suportă însă serioase îmbună­tățiri, întrucît nu ține cont, la clasarea fișelor, de literele ă, â, î, ș, ț, evidențiere cerută de normele de catalogare strict alfabetice. La acestea se adaugă și sistemul așe­zării sistematic alfabetice a căr­ților în rafturi, sistem care se pre­tează foarte bine la bibliotecile mici, dar nu și la bibliotecile foar­te mari (așa cum este cazul Biblio­tecii municipale). Sistemul deservirii la această secție este cel clasic, pe baza fișei cititorului. S-au vehiculat suficien­te opinii, în sensul înlocuirii aces­tui sistem greoi, dar pînă acum nu s-a întreprins, practic, nimic. Chiar directorul bibliotecii, tovarășul Radu Stoian, într-o discuție pur­tată cu noi, considera că este difi­cil să se înlocuiască vechiul sis­tem cu altul nou și, mai ales, că procesul durează în timp. Ne în­trebăm atunci, care este receptivi­tatea conducerii la elementul nou și eficient ? Comoditatea și spaima de muncă durativă periclitează zil­nic buna deservire a cititorilor, iar dificultățile de acum (cozi de cite 10-15 persoane la secția împrumut) vor fi sporite în timp, proporțio­nal, în funcție de creșterea numă­rului de Volume și cititori. Nu tre­buie uitat, nici un moment, că pro­blema modernizării relației dintre bibliotecă și cititori este de maxi­mă importanță, mai ales în condi­­țiile unei medii de peste 400 citi­tori pe zi. Iată, deci, că, la mai bine de trei luni de la apariția an­chetei din ziarul nostru, situația anormală și simptomatică, care se perpetuează în această instituție de foarte mult timp, se menține în aceeași notă de „încremenire" Mai mult decit atît, pătrunderea ele­mentului înnoitor se lovește de zi­dul gros al comodității și al justi­ficărilor (nepermis de multe !). Si­tuația actuală trebuie, intr-un fel sau altul, schimbată, căci, mergînd în acest ritm, in mod sigur, biblio­teca nu va mai face față cerințe­lor și, după un timp va fi prea tîr­­ziu să se mai modifice ceva. Aștep­tăm cît mai grabnic sugestiile și soluțiile aplicabile, ale celor în drept. Dan PETRE o IfcPfrTT ^ I MUnICIPIUL BACAU 0 Muzeul de științele naturii — strada Karl Marx nr. 2. • Muzeul de Istorie și artă — strada Karl Marx nr. 23 și Calea Mărășești nr. 20. • Casa „George Bacovia" t Secție de literatură a Muzeului Judetean de Isto­rie $1 artă (strada G Bacovia nr. 13). • Casa muzeu „Nicu Enea” (strada Nufărului nr. 31). Ore de vizită 10—18 Luni închis Tel­e 23 81. • Rucăciuni : .Colecția Vasile Heisu", secție de artă populară și etnografie a Muzeului Judetean de Istorie si artă MTNITCIPIUL BACAU • La Galeriile de artă — expoziția I .Pallady, desenator“. • La sediul Muzeului de Istorie — expoziția .Descoperiri dacice de la Ba­­cătău* • La clubul Fabricii „Letea“ Bacău — expoziția I .Lupta maselor muncitoare din Județul Bacău pentru triumful de­mocrației și proclamarea Republicii*. SLANIC MOLDOVA • Expoziția .Tradiții $1 obiceiuri de Anul Nou". TG. OCNA Teatrul dramatic „Bacovia" prezintă la sediu — ora 19,30 — spectacolul cu Galeriile de artă c Expoziția perma­­piesa .FEMEIA FERICITĂ" de Corneliu nentă de pictură. Leu. Munca și cultura, două sărbători ale satului Zilele trecute toți fruntașii sa­tului s-au adunat la chemarea Că­minului cultural din comuna Raco­­va. Adunarea avea o dublă semni­ficație. Se deschidea aici prima expoziție itinerantă organizată de Muzeul de științele naturii Bacău : „Dăunătorii vegetali și animali la plantele de cultură", comuna săr­bătorea izbînda muncii patriotice a cetățenilor. Racovei i s-a decer­nat premiul al IV-lea pe județ, în 1972, iar cetățenilor insigna de fruntași în acțiunea de înfrumuse­țare a localității. Cu acest prilej, în afara expozi­ției, Muzeul a organizat o brigadă științifică alcătuită din dr. Constan­tin Șova, directorul Muzeului de științele naturii, Aristița Goagă și Nicolae Barabaș, muzeografi prin­cipali, care au susținut simpozio­nul „Resursele naturale ale plane­tei noastre“. Manifestarea s-a în­cheiat cu filmul științific „Marea Sarmatică... Marea Neagră“. Sub stema de belșug Din moși-strămoși visînd pentru popor Sub stemă de belșug și tricolor Ne-am făurit catarge de oțel Spre flăcările roșului drapel. Sufletul nostru ni l-am pus drept crez Să strălucească-n vîrf de meterez, Să fie faptă gîndului înalt Istoriei luată în asalt Privirile ne seamănă belșug Din zorii dimineții spre amurg Și orizontul ni se­ arată clar Și cîntecul răzbate temerar Ca soarele arzînd nestăvilit Spre țărmul comunismului iubit. D. K. Ce vom vedea la teatrul II . Convorbire cu N. COSMESCU, șeful redacției teatrale a televiziu­— Ce inițiative a luat te­leviziunea în scopul promo­vării dramaturgiei naționale ? — Cea mai recentă inițiativă es­te concursul de scenarii ale cărui rezultate sunt, în prezent, cunos­cute. Concursul a scos la iveală reale talente dramaturgice și ne-a pus la dispoziție lucrări inspirate, în marea lor majoritate, fie din trecutul nostru istoric, fie din lup­ta eroică a poporului, sub condu­cerea partidului, pentru indepen­­ță națională și libertate, fie din realitățile societății noastre socia­liste, în prezent, sunt în lucru, pe platouri, câteva spectacole cu lu­crări premiate : „Accidentul", de Cristian Munteanu (premiul I), în regia lui Tudor Mărăscu ; „Iubi­rea mea cu zurgălăii“, a debutan­tului în dramaturgie Constantin Munteanu (inginer la Uzina de fi­bre sintetice de la Săvinești), în regia Letiției Popa (premiul al II- lea), „Un tînăr mai puțin furios“, de I.D. Șerban (premiul al III-lea), în regia Arianei Kunner. Și alte lucrări recent premiate vor fi montate pe platourile T.V. . Ce titluri mai figurează în repertoriul teatrului T.V. pentru anul 1973 ? — Voi cita, printre cele mai re­marcabile lucrări allate în proiec­tele noastre : „Povești despre noi, bărbații“, de Alecu Popovici, rea­lizat în colaborare cu Teatrul „Al. Davilla" d­in Pitești (regia­­— Ra­du Boroiariu), „Micii burghezi", de Gorki, în regia Soranei Coroamă, „Pescărușul“, de Cehov, în regia lui Petre Sava Băleanu. Va urma „Vedeta" de Dan Tărchilă (regia Petre Bokor), „Ca o pasăre în co­livie", de Anda Boldur (regia So­­rana Coroamă) — lucrări, de a­­semenea, premiate — și „Descope­rirea familiei", de Ion Brad, în re­gia lui Cornel Popa. Vom conti­nua colaborarea cu ansamblurile teatrale din țară, una dintre cele mai apropiate fiind colaborarea Teatrului dramatic „Bacovia" din Bacău cu piesa lui Mircea Radu Iacoban — „Fără cascadori“. C.­ISAC Cinema« CINEMA Cinema »»Am in calcat ie ea (La cinematograful „Muncitorul“) Un orășel de provincie, din statul Ten­nessee, ai cărui locuitori, „mor fără a fi trăit“, in care plictisul și existența ba­nală fac notă dominantă, devine cadrul unor întîmplări deosebite. Totul por­nește de la o infracțiune : Henri Tawes șeriful orașului surprinde, la volanul u­­nei mașini, pe mezinul familiei McCain lăsat, cu îngăduință, să șofeze, de că­tre sora cea mare, Alma. Frumusețea acesteia dezarmează pe rigurosul om al legii, dar îl frustrează de descoperirea u­­nui adevăr : mașina transporta materia primă necesară fabricării alcoolului în rafinăria clandestină a familiei. Sosirea unui agent federal și organi­zarea unei cercetări amănunțite a re­giunii agravează situația dubioasă a bă­­trînului McCain, care își îndeamnă fata să-l caute pe șerif și să se asigure că a­­cesta nu bănuiește nimic. Tawes, prins în jocul primejdios al frumoasei Alma face, puțin cste puțin, concesii legilor, propriei conștiințe, iar calamburul si­tuațiilor extreme ajunge în cele din ur­mă primejdios. Dezlegarea firelor în­curcate ale acțiunii nu o vom face, fiind, mai ales în acest film, tentația spec­tatorului. Un amănunt se impune însă , distribuția — Gregory Peck (Moby Dick; Ferma din Arizona ; Să nu ucizi o pa­săre cântătoare) și Tuesday Weld (Pre­miul de interpretare la Festivalul de la Veneția 1972). Un film încadrat în nota excelentă a creațiilor lui Joah Frankenheimer (Ma­rele premiu : „Trenul : Călăreții) des­pre care revista „Le Film Francais“ nr. 1.395/1971 notează „John Frankenhei­mer inaugurează un gen nou în cariera lui : Filmul intimist. Experiența e reu­șită. Rar ne-a fost dat să vedem un film care să descrie, atît de realist, viața de provincie americană". D. P. Filmele zilei MUNICIPIUL BACAU Muncitorul : „Am încălcat legea* — premieră. (Orele : 10,20 ; 14 ; 16,30 ; 19 ; 21,30). Tel. 12028. Flamura roșie : ,,Mania grandorii". (O­­rele : 16 , 18,10 ; 20,20). Tel. 11950. Progresul : „Marea hoinăreală". (Ore­le : 10,30 ; 14 ; 16,15 ; 18,30 ; 20,45). Tel. 11377. Tineretului : „Osceola". (Orele : 10,30 ; 15,30 ; 17,30 ; 19,30 ; 21,30). Tel. 12939. MUNICIPIUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ 23 August : „Bulevardul romului“. Oituz : „Nicoletina Bursac". TG. OCNA Oituz : „Lupul negru“. MOINEȘTI Petrolul : „Dauria“ — seriile I—H. Cronica literară CRONICA LITERARA Cronica literară CRONICA LITERARA Mihail Sabin: „ARENA CU PAIAȚE“, poeme (Editura „Cartea Românească“, 1972) Tema burlească a paiaței care-și disimu­lează tristețea și înțelepciunea în travesti­­tul arenei de circ, apare sporadic încă în volumul de debut al lui Sabin, „întreți­nerea focului“, pentru a se amplifica, în cel de-al doilea, „îngerul și măscăriciul“, pînă la dimensiuni de leit-motiv al unui întreg ciclu. Bufon, măscărici, clown, pa­iață, scamator, iluzionist sau menestrel, iată ipostazele unei ironice detașări și, în același timp, ale unei atitudini de gravă implicare civică în destinele umanității. Cel de-al treilea volum, „Arena cu pa­iațe“, înrudit nu numai prin titlu cu al doilea, adîncește zonele investigației lirice și, totodată, simplifică ceremonialul cu care poetul își înveșmînta gestica — nu arareori studiată — din volumele anterioa­re. Se rosteau acolo multe vorbe mari și nu se consumau totdeauna sentimente pe mă­sura lor. Patosul polemic al publicistului de certă vocație, al dramaturgului pasio­nat, de ideația incandescentă a epocii, răz­batea, nu o dată, însoțit de­­ atributele cu­rente ale pledoariei dornice de audiență (deși alteori, el se arată „îngrozit de des­tinul cuvintelor care inundă cu strania lor lume arena“). De aici, comunicabilitatea, dar și oare­care convenție a captării atenției, clarita­tea versului, odată cu o anume doză de re­torism, sinceritate și artificiu, contopite în­­tr-un timbru ce începe a-l caracteriza tot mai distinct pe Mihail Sabin. Asemena însușiri contradictorii par a fi și atributele personajului funambulesc in­vocat ca definitoriu : într-adevăr, clownul său este chiar eul liric, propria subiecti­vitate, însă și alter-ego, un punct de refe­rință prin care universul lăuntric simte ne­voia să se confrunte etic și social ; victimă a indiscreției, el se complace, totodată, în­­tr-un soi de promiscuitate zîmbitoare, dez­­văluindu-se mîhnit, și totuși ușurat, spec­tatorilor". „Aici este locul arenei, aici vom fi fericiți“, exclamă poetul încă la înce­putul volumului. Neputînd fi un erou e­­xemplar și unidimensional — în care nici nu pare a crede — el este paiață și filo­zof în aceeași ființă. Se exprimă, prin a­­cest simbol, bipolaritatea condiției umane, silită de conștiința fragilității să contopeas­că în esența sa trăsături aparent de neîm­păcat : „Un trup de spaimă, un trup pen­tru zbor / și un exercițiu scurt de nemu­rire / pe creasta unui deal înșelător / ...­­ știu, suflete, că nu mai poți să zburzi, partea de spaimă nu te mai învie, /­­parte de zbor te fringe...“. E aici metafora des­tinului de zburător al poetului, „sub care se ascunde în nemișcare / un trup — tă­cere și un trup sonor“, gloria însăși ne­fiindu-i decît „un nimic cu marginile­­zdrențuite". Specific acestui gen de poezie demiti­zantă, pe care n-o cultivă, desigur, numat Sabin, este Strădania de a asimila desti­nul deosebit al artistului la condiția gene­ral-umanului. Pornit să înfrunte lumea ca un singuratic prinț­ menestrel, poetul sfîr­­șește prin a se implica solidar în destinul multiplicat al tuturor, deși nu o dată ges­tul său rămîne neînțeles , de unde și o a­­nume obsesie a reprimării clovnului-poet prin trădare. Condamnat la un „declin fas­tuos“ (titlul unei poezii, altfel destul de grandilocventă), cîntărețul rătăcitor nu re­nunță la vocația de a rosti adevăruri majore, în tonalități ce ne evocă ecouri bacoviene : „el trage arcușul pe o vioară strivită / de parcă mirare și rîs ar fi totul / ... / și capul Său straniu lovește cu sete / aerul putred din preajma tarabei / plouă nespus pes­­te-un lut răscolit / și ninge nespus din­­tr-un cer fără frîne / dar rîs și mirare e totul sub lună..“. Tonul pe care-l adoptă poetul este ade­sea voit desuet, fiind vădită intenția de a caricaturiza duios gesturi, preferințe sau gusturi ale unor vîrste revolute. Se între­zărește aici un procedeu benign de pole­mică, dar mai ales dorința discretă a re­venirii la puritatea începuturilor, a dialo­gului nostalgic cu un trecut propriu cu­treierat de mari elanuri: „Sună din nou intr-un amurg curat / un clopot de ple­care, să dăm privirii noastre / putința de-a rămîne așezată / pe lucruri și pe fețe, în zodia / bunului rămas se schimbă steaua“. Mult mai direct este exprimată această stare in alte piese, precum „înfloresc ciu­date cețuri“, ea îmbogățindu-se cu dimen­siunea întrepătrunderii vîrstelor ; memo­ria adolescenței va fi rechemată printr-un ritual oficial întru continuitatea credințe­lor. Alteori gustul pentru rememorări pi­torești lunecă în facil ca în „Sfîrșitul fil­mului“, deși cîteva accente de autentică nostalgie pot fi observate și aici. In același spirit, deși de astă dată cu precumpănirea pateticului, este conceput „Glorie“, poem ce încearcă a surprinde zvîcnirea spre istorie a unei generații pe care timpul și viața au răsplătit-o nu o dată cu adevărul lor. Prelungite în con­știința altei generații de adolescenți, în­trebările și neliniștile existenței își dezvă­luie permanența umană, dar ele devin și prilejul unei detașări ușor ironice : „Poate e timpul să înceapă turnirul, / timpul cînd clownul alină și vindecă / prea mari în­cruntări, / poate e timpul..." („Clown că­tre adolescenți“). Alteori, ca în „Secven­ță nocturnă“, tristețea speranței absurde într-o schimbare miraculoasă a soartei co­pleșește umorul, convertindu-l în mîhni­­rea resemnării. In asemenea împrejurări rîsul devine o povară penibilă, ce atîrnă „ca un discurs de gumă“, condiția paiaței degradate învecinîndu-se cu tragicul. Deși verbele arenei proclamate de poet, „a zbu­ra“, „a risipi“, „a crede“, sînt generoase, conținutul lor se dovedește contradictoriu. Zborul nu este atlt joc spectaculos, cît mai curînd un exercițiu gratuit pînă aproape de farsă ; în ce privește risipa, este vorba nu numai de dăruirea dezinteresată în nu­mele dragostei de oameni, ci și de „a trăi risipind, cheltuind nebunește iluzia“. Prin „a crede“ se înțelege atît a avea încredere în fondul de umanitate nepervertită al lu­mii, cît și a accepta mistificarea, răsturna­rea tablelor de valori. Fără a-și propune să rezolve, în acest ciclu, contradicții mo­rale ale vieții, ca cele de mai sus, autorul sugerează totuși că ieșirea se află în fon­dul intim de prospețime și puritate al o­­mului, în resursele lui de irepresibilă so­ciabilitate, in veșnica aspirație spre mai bine. Programul poetului se întemeiază pe cer­titudinea primordialității binelui, dobîndită prin lucidă confruntare cu forțele potriv­nice , o întîlnim în ciclul „Discurs la in­trarea în arenă“, în „Moarte în zori“, în „Dansatorii“, „Aici este locul“ etc. Deși aflat sub semnul jocului, al diver­tismentului de „circ“, înțelegem lesne, du­pă lectura ultimului volum al lui Mihail Sabin, că în el se dezbate, de fapt, la alti­tudinea conștiinței artistice contemporane, însăși menirea poeziei. O dezbatere care, chiar dacă nu beneficiază totdeauna de cea mai subtilă ținută artistică, este mereu vie și pasionată ; și, ceea ce face volumul „A­­rena cu paiațe“ deosebit de actual, avem în față o dezbatere deschisă, la care suntem invitați a contribui cu propria noastră con­știință etică și cetățenească. Făcută cu mijloacele unei arte comuni­cabile, ușor accesibilă, fără a fi cîtuși de puțin superficială, cu o expresie îngrijită — deși uneori scontînd efecte calofile — dezbaterea lirică din acest volum ne soli­cită participarea emoțională și reflexivă, impunînd o prezență artistică autentică. Vasile SPORICI A ■m-r Fabrica de șuruburi Bacău Numeroase căi pentru a reduce CONSUMUL DE METAL Reducerea cheltuielilor de producție, și în special a celor materiale, este un criteriu de referință asupra nivelului de ridicare a activității e­­conomice la cotele înalte ale eficienței. Documentele de partid, recenta hotărîre a Conferinței organizației județene de partid prevăd, concret, o serie de măsuri ce se impun cu necesitate pentru reducerea cheltuieli­lor materiale. Consumul de metal în unitățile industriei constructoare de mașini se a­flă în prezent în obiectivul tuturor colectivelor de muncă, diminuarea acestui consum și prelucrarea superioară a metalului con­stituind sarcini de primă mărime în activitatea tehnico-productivă fabricilor din această ramură a industriei. Pe bună dreptate secretarul­­ general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, insista, la Conferința Națională a partidului din iulie 1972, asupra necesității economi­sirii metalului, prin perfecționarea întregii munci care se desfășoară în unitățile de profil. Diminuarea pe toate căile a con­sumului de metal, îmbunătățirea continuă a indicelui de utilizare a acestuia constituie, pentru colecti­vul Fabricii de șuruburi, obiective de maximă importanță în activita­tea de producție. Este adevărat că în anii trecuți nu s-a insistat prea mult în direcția găsirii unor multi­ple căi pentru valorificarea mate­riei prime, că serviciile răspunză­toare erau preocupate mai mult de realizarea pur și simplu a pro­ducției, dar nu trebuie să negli­jăm faptul că încă din cursul anu­lui trecut o febrilă căutare, mobi­lizări, a cuprins în acțiunea de e­­conomisire întregul colectiv de a­­ici. Am fost părtași la numeroase discuții în acest sens, unii oameni se arătau interesați, alții nu cre­deau în posibilitatea găsirii altor resurse de economii, dar iată, to­tuși, că la finele anului 1972 s-a obținut o economie de aproape 66 tone metal. Au existat, în anul care a trecut, planuri de măsuri concrete, bazate pe propunerile făcute în diversele adunări și șe­dințe de lucru, urmărirea consu­mului de metal a început să fie îmbunătățită în sensul cuprinderii tuturor aspectelor legate de folo­sirea judicioasă a metalului, dar nu se poate spune că sunt epuizate rezervele de economisire, de gos­podărire mai bună a acestei ma­terii prime. în diversele faze ale prelucrării metalului există, cu si­guranță, multe probleme care, tre­cute prin calculele personalului tehnic, pot fi rezolvate în contul economiilor. La serviciul tehnic al fabricii ne-am interesat care sunt, de fapt, ■ preocupările prezente ale colectivului pentru reducerea con­sumului specific de metal și am fost informați de către tehniciană Silvia Coroian, responsabila cu problema consumurilor, că există un plan de măsuri care urmează a fi aprobat și îmbunătățit de adu­narea generală a oamenilor mun­cii. Am aflat, cu această ocazie, că norma de consum în 1973 se va reduce cu 10 kg de metal pe tona de produs la șuruburi mecanice, și cu 40 kg de metal pe tona de produs la piulițe. Sunt sarcini precise care necesi­tă, de asemenea, măsuri precise, concrete. In special, trebuie să a­mintim aici că se cere perseveren­ță și operativitate în aplicarea mă­surilor, pentru că unele dintre ele au doar valoare enunțiativă. De pildă, este necesară recalcularea cotelor pentru capetele șuruburilor refulate la rece — problemă ce se va putea rezolva pe baza unui cal­cul operativ din partea cadrelor tehnice din cadrul serviciului res­pectiv, și merită a fi rezolvată, pentru că din estimările făcute s-ar economisi nu mai puțin de 170,4 tone metal. De la colectivul secției I s-a venit cu propunerea folosirii mai judicioase a deșeurilor, propunere pe care oamenii secției o și mate­rializează, de altfel, aceasta pre­­supunînd reintroducerea, în proce­sul de prelucrare, a capetelor de laminate după ce li s-a făcut o sortare și depozitare corespunză­toare. In acest fel se vor economi­­si încă 50 tone de metal. Desigur, vor fi făcute noi propu­neri, întreaga capacitate a gîndirii tehnice din fabrică va depune noi eforturi pentru diminuarea consu­mului de metal, dar, pentru aceas­ta trebuie lărgit interesul muncito­rilor, inginerilor, maiștrilor și teh­nicienilor din toate atelierele secțiile fabricii — inițiativa „Mi­și­cronul, gramul, secunda“ fiind un mijloc care se dovedește eficient pentru o asemenea angrenare e­­mulativă. O cale importantă pentru folosi­rea judicioasă a metalului pare a fi și realizarea unor relații de coo­perare cu furnizorii, respectiv, este necesară din partea furnizorilor fa­bricii o înțelegere a cerințelor pe care aceasta le invocă. In fapt, este vorba despre optimizarea di­mensiunilor, care va trebui să fie trecută din impasul unei enunțări, de genul „ar fi bine“, la o mate­rializare. In acest fel, prin livra­rea unor comenzi de colaci de 500 de bucata, se vor reduce pierde­rile la trefilare și se va obține o economie de peste 35 tone metal. Merită, de asemenea, să amintim in aceste rînduri și pe cîtiva din­tre fruntașii secției I : șefii de e­­chipă Andrei Prisecaru și Ion Ste­­lea, muncitorii Ion Cîrcu, Ion Gh. David și alții. C. BUCULEI Modernitatea „Simfoniei Fantastice“ Există, firește, și destule puncte ale programului romantic, pe care arta revoluționară modernă le-a abandonat, dar dincolo de acestea și de eventuala echitate a unor cu­rente artistice ale secolului nostru ca neoromantice, se vorbește cu îndreptățire de romantismul revo­luționar al celei mai moderne arte actuale,arta socialismului. Apropi­erea apare și mai evidentă dacă vom compara contextul în care se ivesc și se manifestă cele două re­voluții artistice, și explică de ce arta modernă creator atîtea din presa și dezvoltă tezele esteticii ro­mantice. Ascul­­tînd de curînd (vi­neri 26 ianuarie) „Simfonia Fan­tastică, de Hector Berlioz, în me­ritoria interpre­tare a Filarmoni­ei băcăuane, am recunoscut suges­tii ce vor deveni direcții majore de dezvoltare a mu­zicii moderne, de la Liszt și Richard Strauss, la Stra­vinski. Se pot cita, dintre acestea, expresia muzicală a idealurilor și creațiilor, a ideilor înaintate ale epocii, programatismul superior al unor genuri simfonice, socotite de clasicism inaccesibile literaturii, sincretismul, în sensul invocării de către muzică a unor arte adiacente, menite să-i mărească forța de ex­presie, să-i lărgească sfera afecti­vă tradițională, este un procedeu tot atît de prezent în „Simfonia Fantastică", pe cît e de răspîndit in muzica modernă. Ca să nu mai vorbim de asemenea descoperiri ale autorului ei, cum ar fi utili­zarea ansamblului orchestral ca unic instrument, îmbogățirea regis­trelor expresive cu mijloace de mare originalitate, valorificarea pre-impresionistă a unor noi re­surse cromatice, subordonate trăi­rilor lirice și pâráiei grandoarea arhitectonică. Colectivul simfonic, de sub ba­gheta lui Ovidiu Bălan, s-a stră­duit să suplinească dimensiunile reduse ale orchestrei prin patos și acuratețe interpretativă, izbu­tind adeseori execuții memorabile, cum ar fi părțile intita, a doua sau ultima. Punînd prob­leme deosebite unor orchestre mai pretențioase, „Simfonia Fantastică" a fost, pen­tru temerarii interpreți băcăuani, încă un prilej de confirmare a as­censiunii profesionale în care se află, încît, confruntarea cu mari momente ale simfonistului univer­sal, la care am asistat de mai mul­te ori în această stagiune — ca de altfel și în cea anterioară — nu trebuie privită numai sub semnul i­­reproșabilei finisări artistice — aici, desigur, ar fi de făcut cîteva obser­vații — ci mai ales sub cel al du­blului ecou educa­tiv : asupra pu­blicului, dornic să-și gustul regăsească modern proiectat în pers­pectiva durabili­tății istorice, și a­­supra orchestrei, căreia i se oferă prilejul perfec­ționării la școala valorilor nepieri­toare. ...Pianista Ioana Minei a inter­pretat cu virtuo­zitate și căldură Concertul pentru pian și orchestră, nr. 4, in Sol major, de Beethoven, valorificându-i la tensiunea cores­punzătoare dramatismul. Siguran­ța tonurilor sale, ca și sensibilita­tea execuțiilor evidențiază o ca­pacitate de vibrație pe măsura con­ținutului emoțional al lucrării. Poate mai multă strălucire inter­pretativă — manifestată printr-un plus de dezinvoltură — și o mai organizată integrare în ansamblul orchestral — atunci cînd partitura o cerea — ar fi dat și mai mult farmec momentului, altfel notabil, pe care l-a constituit prezența pia­nistei Ioana Minei la Bacău. în deschidere Ovidiu Bălan a di­rijat Simfonia a X-a, de Mihail Andricu, una din ultimele creații ale venerabilului compozitor ro­mân. Lucrarea reține atenția prin spontaneitatea inspirației și prin încercarea de a confrunta mijloa­cele simfonismului modern, cu ri­gorile altor vîrste ale artei muzi­cale. Rezultatul este pilduitor în originalitatea sa, evitînd atît mo­dernismul excesiv, cît și tradițio­nalismul desuet. Este însăși pilda marelui Enescu.„ V. S. jî. ► i 1 \ * i V

Next