Steagul Roşu, ianuarie 1973 (Anul 28, nr. 6187-6210)
1973-01-31 / nr. 6210
PAG. 2 — Miercuri 31 ianuarie 1973 Reîntoarcere pe drumul cărții presărat cu surprize Prin noiembrie 1972, apărea, în paginile ziarului nostru, Un articol intitulat „Din rafturile bibliotecii — în mîinile cititorului“. Se consemnau atunci cîteva deficiențe, deloc neglijabile, din sistemul de organizare al Bibliotecii municipale Bacău. Acum, după aproape trei luni de la apariția articolului, după ce am așteptat zadarnic un răspuns la critica noastră, ne reîntoarcem, pe acest drum al cărții către cititor, cu intenția de a consemna eventualele schimbări (spre bine). Cunoștințe vechi De obicei, cunoștințele vechi le saluți cu plăcere, numai în cazul nostru cunoștințele vechi se numesc... deficiențele semnalate în noiembrie. Se amintea, în articolul apărut, despre fondul documentar care cuprinde 20.000 de volume, dar din care au fost prelucrate doar 8.000. Nici acum operația de organizare nu a fost terminată, deși, conform planului de activitate pe 1972, trebuia încheiată la 15 noiembrie. Mai mult, jumătate din acest fond este cotat și așezat pe formate, în mod corect, dar cealaltă jumătate a fost ordonată, din eroare, după formate „inversate", servirea cititorilor fiind, în aceste condiții, anevoioasă. In același articol se critica lipsa de orientare a conducerii bibliotecii în achiziționarea cărților și publicațiilor de valoare, primite la anticariat. Și iată, acum, dovada concretă : Intrate în Anticariatul băcăuan, colecția revistei „Semănătorul" (pe primii 5 ani) și primele 300 de numere din revista „Bilete de papagal", adevărate tezaure bibliografice, nu au fost achiziționate de Biblioteca municipală (deși se află la numai 50 m de Anticariat). Tot acest fond valoros a luat, din nefericire, drumul altor județe, al colecțiilor particulare. Se mai semnala în articol neglijența întreținerii unor relații directe cu cititorii, în scopul cunoașterii preferințelor, sugestiilor sau pentru a facilita întîlniri periodice cu creatorii de literatură. Siffihiă dăinuie, lucru demonstrat cu prisosință de imaginea planului de activitate, pe anul 1972, în care s-au programat, cu generozitate gratuită, numeroase întîlniri dintre criticii literari, poeți, prozatori și cititorii lor. Au fost programate doar pentru a da „culoare“ și consistență planului, de activitate, căci nu s-a realizat. Dar, și noi cunoștințe... Tot mergînd pe urma situațiilor mai vechi ne-am întîlnit cu ineditul sau, mai bine zis, cu neprevăzutul. Secția împrumut-copii. Locul pe unde se perindă zilnic micii cititori veniți aici cu dorința de a afla ce este nou, de a fi orientați de urmele materialelor publicate în alegerea cărților preferate. Ce oferă însă secția ? Un catalog dezorganizat, . indicatoare de fișiere îngălbenite și șterse de vreme, rafturi tematice ,.arhaice’1 și surpriza cea mare : sala de lectură. Credeam că, intrînd aici, vom găsi micii cititori în jurul meselor liliputane, răsfoind vreo revistă sau vreo carte. Dar nu în afara prafului gros, a dezordinei, a tradiționalului ibric de cafea și a unei canapele, nimic nu denotă grija pentru asigurarea condițiilor minime ale unei săli de lectură. Agitația vizuală, unul dintre aspectele de seamă ale unei secții pentru copii, a încremenit la situația în care se afla acum cîțiva ani. Nimic nou, nimic atractiv, ba, dimpotrivă, dezolant. La secția împrumut — adulți primul drum al cititorului se îndreaptă spre catalogul general. Reflectare fidelă a fondului de carte din bibliotecă, aceste cataloage sunt cele mai bs orientarea bune puncte de reper în cititorii lui. Cu toate acestea, catalogul alfabetic, de pildă, suportă însă serioase îmbunătățiri, întrucît nu ține cont, la clasarea fișelor, de literele ă, â, î, ș, ț, evidențiere cerută de normele de catalogare strict alfabetice. La acestea se adaugă și sistemul așezării sistematic alfabetice a cărților în rafturi, sistem care se pretează foarte bine la bibliotecile mici, dar nu și la bibliotecile foarte mari (așa cum este cazul Bibliotecii municipale). Sistemul deservirii la această secție este cel clasic, pe baza fișei cititorului. S-au vehiculat suficiente opinii, în sensul înlocuirii acestui sistem greoi, dar pînă acum nu s-a întreprins, practic, nimic. Chiar directorul bibliotecii, tovarășul Radu Stoian, într-o discuție purtată cu noi, considera că este dificil să se înlocuiască vechiul sistem cu altul nou și, mai ales, că procesul durează în timp. Ne întrebăm atunci, care este receptivitatea conducerii la elementul nou și eficient ? Comoditatea și spaima de muncă durativă periclitează zilnic buna deservire a cititorilor, iar dificultățile de acum (cozi de cite 10-15 persoane la secția împrumut) vor fi sporite în timp, proporțional, în funcție de creșterea numărului de Volume și cititori. Nu trebuie uitat, nici un moment, că problema modernizării relației dintre bibliotecă și cititori este de maximă importanță, mai ales în condițiile unei medii de peste 400 cititori pe zi. Iată, deci, că, la mai bine de trei luni de la apariția anchetei din ziarul nostru, situația anormală și simptomatică, care se perpetuează în această instituție de foarte mult timp, se menține în aceeași notă de „încremenire" Mai mult decit atît, pătrunderea elementului înnoitor se lovește de zidul gros al comodității și al justificărilor (nepermis de multe !). Situația actuală trebuie, intr-un fel sau altul, schimbată, căci, mergînd în acest ritm, in mod sigur, biblioteca nu va mai face față cerințelor și, după un timp va fi prea tîrziu să se mai modifice ceva. Așteptăm cît mai grabnic sugestiile și soluțiile aplicabile, ale celor în drept. Dan PETRE o IfcPfrTT ^ I MUnICIPIUL BACAU 0 Muzeul de științele naturii — strada Karl Marx nr. 2. • Muzeul de Istorie și artă — strada Karl Marx nr. 23 și Calea Mărășești nr. 20. • Casa „George Bacovia" t Secție de literatură a Muzeului Judetean de Istorie $1 artă (strada G Bacovia nr. 13). • Casa muzeu „Nicu Enea” (strada Nufărului nr. 31). Ore de vizită 10—18 Luni închis Tele 23 81. • Rucăciuni : .Colecția Vasile Heisu", secție de artă populară și etnografie a Muzeului Judetean de Istorie si artă MTNITCIPIUL BACAU • La Galeriile de artă — expoziția I .Pallady, desenator“. • La sediul Muzeului de Istorie — expoziția .Descoperiri dacice de la Bacătău* • La clubul Fabricii „Letea“ Bacău — expoziția I .Lupta maselor muncitoare din Județul Bacău pentru triumful democrației și proclamarea Republicii*. SLANIC MOLDOVA • Expoziția .Tradiții $1 obiceiuri de Anul Nou". TG. OCNA Teatrul dramatic „Bacovia" prezintă la sediu — ora 19,30 — spectacolul cu Galeriile de artă c Expoziția permapiesa .FEMEIA FERICITĂ" de Corneliu nentă de pictură. Leu. Munca și cultura, două sărbători ale satului Zilele trecute toți fruntașii satului s-au adunat la chemarea Căminului cultural din comuna Racova. Adunarea avea o dublă semnificație. Se deschidea aici prima expoziție itinerantă organizată de Muzeul de științele naturii Bacău : „Dăunătorii vegetali și animali la plantele de cultură", comuna sărbătorea izbînda muncii patriotice a cetățenilor. Racovei i s-a decernat premiul al IV-lea pe județ, în 1972, iar cetățenilor insigna de fruntași în acțiunea de înfrumusețare a localității. Cu acest prilej, în afara expoziției, Muzeul a organizat o brigadă științifică alcătuită din dr. Constantin Șova, directorul Muzeului de științele naturii, Aristița Goagă și Nicolae Barabaș, muzeografi principali, care au susținut simpozionul „Resursele naturale ale planetei noastre“. Manifestarea s-a încheiat cu filmul științific „Marea Sarmatică... Marea Neagră“. Sub stema de belșug Din moși-strămoși visînd pentru popor Sub stemă de belșug și tricolor Ne-am făurit catarge de oțel Spre flăcările roșului drapel. Sufletul nostru ni l-am pus drept crez Să strălucească-n vîrf de meterez, Să fie faptă gîndului înalt Istoriei luată în asalt Privirile ne seamănă belșug Din zorii dimineții spre amurg Și orizontul ni se arată clar Și cîntecul răzbate temerar Ca soarele arzînd nestăvilit Spre țărmul comunismului iubit. D. K. Ce vom vedea la teatrul II . Convorbire cu N. COSMESCU, șeful redacției teatrale a televiziu— Ce inițiative a luat televiziunea în scopul promovării dramaturgiei naționale ? — Cea mai recentă inițiativă este concursul de scenarii ale cărui rezultate sunt, în prezent, cunoscute. Concursul a scos la iveală reale talente dramaturgice și ne-a pus la dispoziție lucrări inspirate, în marea lor majoritate, fie din trecutul nostru istoric, fie din lupta eroică a poporului, sub conducerea partidului, pentru indepență națională și libertate, fie din realitățile societății noastre socialiste, în prezent, sunt în lucru, pe platouri, câteva spectacole cu lucrări premiate : „Accidentul", de Cristian Munteanu (premiul I), în regia lui Tudor Mărăscu ; „Iubirea mea cu zurgălăii“, a debutantului în dramaturgie Constantin Munteanu (inginer la Uzina de fibre sintetice de la Săvinești), în regia Letiției Popa (premiul al II- lea), „Un tînăr mai puțin furios“, de I.D. Șerban (premiul al III-lea), în regia Arianei Kunner. Și alte lucrări recent premiate vor fi montate pe platourile T.V. . Ce titluri mai figurează în repertoriul teatrului T.V. pentru anul 1973 ? — Voi cita, printre cele mai remarcabile lucrări allate în proiectele noastre : „Povești despre noi, bărbații“, de Alecu Popovici, realizat în colaborare cu Teatrul „Al. Davilla" din Pitești (regia— Radu Boroiariu), „Micii burghezi", de Gorki, în regia Soranei Coroamă, „Pescărușul“, de Cehov, în regia lui Petre Sava Băleanu. Va urma „Vedeta" de Dan Tărchilă (regia Petre Bokor), „Ca o pasăre în colivie", de Anda Boldur (regia Sorana Coroamă) — lucrări, de asemenea, premiate — și „Descoperirea familiei", de Ion Brad, în regia lui Cornel Popa. Vom continua colaborarea cu ansamblurile teatrale din țară, una dintre cele mai apropiate fiind colaborarea Teatrului dramatic „Bacovia" din Bacău cu piesa lui Mircea Radu Iacoban — „Fără cascadori“. C.ISAC Cinema« CINEMA Cinema »»Am in calcat ie ea (La cinematograful „Muncitorul“) Un orășel de provincie, din statul Tennessee, ai cărui locuitori, „mor fără a fi trăit“, in care plictisul și existența banală fac notă dominantă, devine cadrul unor întîmplări deosebite. Totul pornește de la o infracțiune : Henri Tawes șeriful orașului surprinde, la volanul unei mașini, pe mezinul familiei McCain lăsat, cu îngăduință, să șofeze, de către sora cea mare, Alma. Frumusețea acesteia dezarmează pe rigurosul om al legii, dar îl frustrează de descoperirea unui adevăr : mașina transporta materia primă necesară fabricării alcoolului în rafinăria clandestină a familiei. Sosirea unui agent federal și organizarea unei cercetări amănunțite a regiunii agravează situația dubioasă a bătrînului McCain, care își îndeamnă fata să-l caute pe șerif și să se asigure că acesta nu bănuiește nimic. Tawes, prins în jocul primejdios al frumoasei Alma face, puțin cste puțin, concesii legilor, propriei conștiințe, iar calamburul situațiilor extreme ajunge în cele din urmă primejdios. Dezlegarea firelor încurcate ale acțiunii nu o vom face, fiind, mai ales în acest film, tentația spectatorului. Un amănunt se impune însă , distribuția — Gregory Peck (Moby Dick; Ferma din Arizona ; Să nu ucizi o pasăre cântătoare) și Tuesday Weld (Premiul de interpretare la Festivalul de la Veneția 1972). Un film încadrat în nota excelentă a creațiilor lui Joah Frankenheimer (Marele premiu : „Trenul : Călăreții) despre care revista „Le Film Francais“ nr. 1.395/1971 notează „John Frankenheimer inaugurează un gen nou în cariera lui : Filmul intimist. Experiența e reușită. Rar ne-a fost dat să vedem un film care să descrie, atît de realist, viața de provincie americană". D. P. Filmele zilei MUNICIPIUL BACAU Muncitorul : „Am încălcat legea* — premieră. (Orele : 10,20 ; 14 ; 16,30 ; 19 ; 21,30). Tel. 12028. Flamura roșie : ,,Mania grandorii". (Orele : 16 , 18,10 ; 20,20). Tel. 11950. Progresul : „Marea hoinăreală". (Orele : 10,30 ; 14 ; 16,15 ; 18,30 ; 20,45). Tel. 11377. Tineretului : „Osceola". (Orele : 10,30 ; 15,30 ; 17,30 ; 19,30 ; 21,30). Tel. 12939. MUNICIPIUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ 23 August : „Bulevardul romului“. Oituz : „Nicoletina Bursac". TG. OCNA Oituz : „Lupul negru“. MOINEȘTI Petrolul : „Dauria“ — seriile I—H. Cronica literară CRONICA LITERARA Cronica literară CRONICA LITERARA Mihail Sabin: „ARENA CU PAIAȚE“, poeme (Editura „Cartea Românească“, 1972) Tema burlească a paiaței care-și disimulează tristețea și înțelepciunea în travestitul arenei de circ, apare sporadic încă în volumul de debut al lui Sabin, „întreținerea focului“, pentru a se amplifica, în cel de-al doilea, „îngerul și măscăriciul“, pînă la dimensiuni de leit-motiv al unui întreg ciclu. Bufon, măscărici, clown, paiață, scamator, iluzionist sau menestrel, iată ipostazele unei ironice detașări și, în același timp, ale unei atitudini de gravă implicare civică în destinele umanității. Cel de-al treilea volum, „Arena cu paiațe“, înrudit nu numai prin titlu cu al doilea, adîncește zonele investigației lirice și, totodată, simplifică ceremonialul cu care poetul își înveșmînta gestica — nu arareori studiată — din volumele anterioare. Se rosteau acolo multe vorbe mari și nu se consumau totdeauna sentimente pe măsura lor. Patosul polemic al publicistului de certă vocație, al dramaturgului pasionat, de ideația incandescentă a epocii, răzbatea, nu o dată, însoțit de atributele curente ale pledoariei dornice de audiență (deși alteori, el se arată „îngrozit de destinul cuvintelor care inundă cu strania lor lume arena“). De aici, comunicabilitatea, dar și oarecare convenție a captării atenției, claritatea versului, odată cu o anume doză de retorism, sinceritate și artificiu, contopite într-un timbru ce începe a-l caracteriza tot mai distinct pe Mihail Sabin. Asemena însușiri contradictorii par a fi și atributele personajului funambulesc invocat ca definitoriu : într-adevăr, clownul său este chiar eul liric, propria subiectivitate, însă și alter-ego, un punct de referință prin care universul lăuntric simte nevoia să se confrunte etic și social ; victimă a indiscreției, el se complace, totodată, într-un soi de promiscuitate zîmbitoare, dezvăluindu-se mîhnit, și totuși ușurat, spectatorilor". „Aici este locul arenei, aici vom fi fericiți“, exclamă poetul încă la începutul volumului. Neputînd fi un erou exemplar și unidimensional — în care nici nu pare a crede — el este paiață și filozof în aceeași ființă. Se exprimă, prin acest simbol, bipolaritatea condiției umane, silită de conștiința fragilității să contopească în esența sa trăsături aparent de neîmpăcat : „Un trup de spaimă, un trup pentru zbor / și un exercițiu scurt de nemurire / pe creasta unui deal înșelător / ... știu, suflete, că nu mai poți să zburzi, partea de spaimă nu te mai învie, /parte de zbor te fringe...“. E aici metafora destinului de zburător al poetului, „sub care se ascunde în nemișcare / un trup — tăcere și un trup sonor“, gloria însăși nefiindu-i decît „un nimic cu marginilezdrențuite". Specific acestui gen de poezie demitizantă, pe care n-o cultivă, desigur, numat Sabin, este Strădania de a asimila destinul deosebit al artistului la condiția general-umanului. Pornit să înfrunte lumea ca un singuratic prinț menestrel, poetul sfîrșește prin a se implica solidar în destinul multiplicat al tuturor, deși nu o dată gestul său rămîne neînțeles , de unde și o anume obsesie a reprimării clovnului-poet prin trădare. Condamnat la un „declin fastuos“ (titlul unei poezii, altfel destul de grandilocventă), cîntărețul rătăcitor nu renunță la vocația de a rosti adevăruri majore, în tonalități ce ne evocă ecouri bacoviene : „el trage arcușul pe o vioară strivită / de parcă mirare și rîs ar fi totul / ... / și capul Său straniu lovește cu sete / aerul putred din preajma tarabei / plouă nespus peste-un lut răscolit / și ninge nespus dintr-un cer fără frîne / dar rîs și mirare e totul sub lună..“. Tonul pe care-l adoptă poetul este adesea voit desuet, fiind vădită intenția de a caricaturiza duios gesturi, preferințe sau gusturi ale unor vîrste revolute. Se întrezărește aici un procedeu benign de polemică, dar mai ales dorința discretă a revenirii la puritatea începuturilor, a dialogului nostalgic cu un trecut propriu cutreierat de mari elanuri: „Sună din nou intr-un amurg curat / un clopot de plecare, să dăm privirii noastre / putința de-a rămîne așezată / pe lucruri și pe fețe, în zodia / bunului rămas se schimbă steaua“. Mult mai direct este exprimată această stare in alte piese, precum „înfloresc ciudate cețuri“, ea îmbogățindu-se cu dimensiunea întrepătrunderii vîrstelor ; memoria adolescenței va fi rechemată printr-un ritual oficial întru continuitatea credințelor. Alteori gustul pentru rememorări pitorești lunecă în facil ca în „Sfîrșitul filmului“, deși cîteva accente de autentică nostalgie pot fi observate și aici. In același spirit, deși de astă dată cu precumpănirea pateticului, este conceput „Glorie“, poem ce încearcă a surprinde zvîcnirea spre istorie a unei generații pe care timpul și viața au răsplătit-o nu o dată cu adevărul lor. Prelungite în conștiința altei generații de adolescenți, întrebările și neliniștile existenței își dezvăluie permanența umană, dar ele devin și prilejul unei detașări ușor ironice : „Poate e timpul să înceapă turnirul, / timpul cînd clownul alină și vindecă / prea mari încruntări, / poate e timpul..." („Clown către adolescenți“). Alteori, ca în „Secvență nocturnă“, tristețea speranței absurde într-o schimbare miraculoasă a soartei copleșește umorul, convertindu-l în mîhnirea resemnării. In asemenea împrejurări rîsul devine o povară penibilă, ce atîrnă „ca un discurs de gumă“, condiția paiaței degradate învecinîndu-se cu tragicul. Deși verbele arenei proclamate de poet, „a zbura“, „a risipi“, „a crede“, sînt generoase, conținutul lor se dovedește contradictoriu. Zborul nu este atlt joc spectaculos, cît mai curînd un exercițiu gratuit pînă aproape de farsă ; în ce privește risipa, este vorba nu numai de dăruirea dezinteresată în numele dragostei de oameni, ci și de „a trăi risipind, cheltuind nebunește iluzia“. Prin „a crede“ se înțelege atît a avea încredere în fondul de umanitate nepervertită al lumii, cît și a accepta mistificarea, răsturnarea tablelor de valori. Fără a-și propune să rezolve, în acest ciclu, contradicții morale ale vieții, ca cele de mai sus, autorul sugerează totuși că ieșirea se află în fondul intim de prospețime și puritate al omului, în resursele lui de irepresibilă sociabilitate, in veșnica aspirație spre mai bine. Programul poetului se întemeiază pe certitudinea primordialității binelui, dobîndită prin lucidă confruntare cu forțele potrivnice , o întîlnim în ciclul „Discurs la intrarea în arenă“, în „Moarte în zori“, în „Dansatorii“, „Aici este locul“ etc. Deși aflat sub semnul jocului, al divertismentului de „circ“, înțelegem lesne, după lectura ultimului volum al lui Mihail Sabin, că în el se dezbate, de fapt, la altitudinea conștiinței artistice contemporane, însăși menirea poeziei. O dezbatere care, chiar dacă nu beneficiază totdeauna de cea mai subtilă ținută artistică, este mereu vie și pasionată ; și, ceea ce face volumul „Arena cu paiațe“ deosebit de actual, avem în față o dezbatere deschisă, la care suntem invitați a contribui cu propria noastră conștiință etică și cetățenească. Făcută cu mijloacele unei arte comunicabile, ușor accesibilă, fără a fi cîtuși de puțin superficială, cu o expresie îngrijită — deși uneori scontînd efecte calofile — dezbaterea lirică din acest volum ne solicită participarea emoțională și reflexivă, impunînd o prezență artistică autentică. Vasile SPORICI A ■m-r Fabrica de șuruburi Bacău Numeroase căi pentru a reduce CONSUMUL DE METAL Reducerea cheltuielilor de producție, și în special a celor materiale, este un criteriu de referință asupra nivelului de ridicare a activității economice la cotele înalte ale eficienței. Documentele de partid, recenta hotărîre a Conferinței organizației județene de partid prevăd, concret, o serie de măsuri ce se impun cu necesitate pentru reducerea cheltuielilor materiale. Consumul de metal în unitățile industriei constructoare de mașini se află în prezent în obiectivul tuturor colectivelor de muncă, diminuarea acestui consum și prelucrarea superioară a metalului constituind sarcini de primă mărime în activitatea tehnico-productivă fabricilor din această ramură a industriei. Pe bună dreptate secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, insista, la Conferința Națională a partidului din iulie 1972, asupra necesității economisirii metalului, prin perfecționarea întregii munci care se desfășoară în unitățile de profil. Diminuarea pe toate căile a consumului de metal, îmbunătățirea continuă a indicelui de utilizare a acestuia constituie, pentru colectivul Fabricii de șuruburi, obiective de maximă importanță în activitatea de producție. Este adevărat că în anii trecuți nu s-a insistat prea mult în direcția găsirii unor multiple căi pentru valorificarea materiei prime, că serviciile răspunzătoare erau preocupate mai mult de realizarea pur și simplu a producției, dar nu trebuie să neglijăm faptul că încă din cursul anului trecut o febrilă căutare, mobilizări, a cuprins în acțiunea de economisire întregul colectiv de aici. Am fost părtași la numeroase discuții în acest sens, unii oameni se arătau interesați, alții nu credeau în posibilitatea găsirii altor resurse de economii, dar iată, totuși, că la finele anului 1972 s-a obținut o economie de aproape 66 tone metal. Au existat, în anul care a trecut, planuri de măsuri concrete, bazate pe propunerile făcute în diversele adunări și ședințe de lucru, urmărirea consumului de metal a început să fie îmbunătățită în sensul cuprinderii tuturor aspectelor legate de folosirea judicioasă a metalului, dar nu se poate spune că sunt epuizate rezervele de economisire, de gospodărire mai bună a acestei materii prime. în diversele faze ale prelucrării metalului există, cu siguranță, multe probleme care, trecute prin calculele personalului tehnic, pot fi rezolvate în contul economiilor. La serviciul tehnic al fabricii ne-am interesat care sunt, de fapt, ■ preocupările prezente ale colectivului pentru reducerea consumului specific de metal și am fost informați de către tehniciană Silvia Coroian, responsabila cu problema consumurilor, că există un plan de măsuri care urmează a fi aprobat și îmbunătățit de adunarea generală a oamenilor muncii. Am aflat, cu această ocazie, că norma de consum în 1973 se va reduce cu 10 kg de metal pe tona de produs la șuruburi mecanice, și cu 40 kg de metal pe tona de produs la piulițe. Sunt sarcini precise care necesită, de asemenea, măsuri precise, concrete. In special, trebuie să amintim aici că se cere perseverență și operativitate în aplicarea măsurilor, pentru că unele dintre ele au doar valoare enunțiativă. De pildă, este necesară recalcularea cotelor pentru capetele șuruburilor refulate la rece — problemă ce se va putea rezolva pe baza unui calcul operativ din partea cadrelor tehnice din cadrul serviciului respectiv, și merită a fi rezolvată, pentru că din estimările făcute s-ar economisi nu mai puțin de 170,4 tone metal. De la colectivul secției I s-a venit cu propunerea folosirii mai judicioase a deșeurilor, propunere pe care oamenii secției o și materializează, de altfel, aceasta presupunînd reintroducerea, în procesul de prelucrare, a capetelor de laminate după ce li s-a făcut o sortare și depozitare corespunzătoare. In acest fel se vor economisi încă 50 tone de metal. Desigur, vor fi făcute noi propuneri, întreaga capacitate a gîndirii tehnice din fabrică va depune noi eforturi pentru diminuarea consumului de metal, dar, pentru aceasta trebuie lărgit interesul muncitorilor, inginerilor, maiștrilor și tehnicienilor din toate atelierele secțiile fabricii — inițiativa „Mișicronul, gramul, secunda“ fiind un mijloc care se dovedește eficient pentru o asemenea angrenare emulativă. O cale importantă pentru folosirea judicioasă a metalului pare a fi și realizarea unor relații de cooperare cu furnizorii, respectiv, este necesară din partea furnizorilor fabricii o înțelegere a cerințelor pe care aceasta le invocă. In fapt, este vorba despre optimizarea dimensiunilor, care va trebui să fie trecută din impasul unei enunțări, de genul „ar fi bine“, la o materializare. In acest fel, prin livrarea unor comenzi de colaci de 500 de bucata, se vor reduce pierderile la trefilare și se va obține o economie de peste 35 tone metal. Merită, de asemenea, să amintim in aceste rînduri și pe cîtiva dintre fruntașii secției I : șefii de echipă Andrei Prisecaru și Ion Stelea, muncitorii Ion Cîrcu, Ion Gh. David și alții. C. BUCULEI Modernitatea „Simfoniei Fantastice“ Există, firește, și destule puncte ale programului romantic, pe care arta revoluționară modernă le-a abandonat, dar dincolo de acestea și de eventuala echitate a unor curente artistice ale secolului nostru ca neoromantice, se vorbește cu îndreptățire de romantismul revoluționar al celei mai moderne arte actuale,arta socialismului. Apropierea apare și mai evidentă dacă vom compara contextul în care se ivesc și se manifestă cele două revoluții artistice, și explică de ce arta modernă creator atîtea din presa și dezvoltă tezele esteticii romantice. Ascultînd de curînd (vineri 26 ianuarie) „Simfonia Fantastică, de Hector Berlioz, în meritoria interpretare a Filarmoniei băcăuane, am recunoscut sugestii ce vor deveni direcții majore de dezvoltare a muzicii moderne, de la Liszt și Richard Strauss, la Stravinski. Se pot cita, dintre acestea, expresia muzicală a idealurilor și creațiilor, a ideilor înaintate ale epocii, programatismul superior al unor genuri simfonice, socotite de clasicism inaccesibile literaturii, sincretismul, în sensul invocării de către muzică a unor arte adiacente, menite să-i mărească forța de expresie, să-i lărgească sfera afectivă tradițională, este un procedeu tot atît de prezent în „Simfonia Fantastică", pe cît e de răspîndit in muzica modernă. Ca să nu mai vorbim de asemenea descoperiri ale autorului ei, cum ar fi utilizarea ansamblului orchestral ca unic instrument, îmbogățirea registrelor expresive cu mijloace de mare originalitate, valorificarea pre-impresionistă a unor noi resurse cromatice, subordonate trăirilor lirice și pâráiei grandoarea arhitectonică. Colectivul simfonic, de sub bagheta lui Ovidiu Bălan, s-a străduit să suplinească dimensiunile reduse ale orchestrei prin patos și acuratețe interpretativă, izbutind adeseori execuții memorabile, cum ar fi părțile intita, a doua sau ultima. Punînd probleme deosebite unor orchestre mai pretențioase, „Simfonia Fantastică" a fost, pentru temerarii interpreți băcăuani, încă un prilej de confirmare a ascensiunii profesionale în care se află, încît, confruntarea cu mari momente ale simfonistului universal, la care am asistat de mai multe ori în această stagiune — ca de altfel și în cea anterioară — nu trebuie privită numai sub semnul ireproșabilei finisări artistice — aici, desigur, ar fi de făcut cîteva observații — ci mai ales sub cel al dublului ecou educativ : asupra publicului, dornic să-și gustul regăsească modern proiectat în perspectiva durabilității istorice, și asupra orchestrei, căreia i se oferă prilejul perfecționării la școala valorilor nepieritoare. ...Pianista Ioana Minei a interpretat cu virtuozitate și căldură Concertul pentru pian și orchestră, nr. 4, in Sol major, de Beethoven, valorificându-i la tensiunea corespunzătoare dramatismul. Siguranța tonurilor sale, ca și sensibilitatea execuțiilor evidențiază o capacitate de vibrație pe măsura conținutului emoțional al lucrării. Poate mai multă strălucire interpretativă — manifestată printr-un plus de dezinvoltură — și o mai organizată integrare în ansamblul orchestral — atunci cînd partitura o cerea — ar fi dat și mai mult farmec momentului, altfel notabil, pe care l-a constituit prezența pianistei Ioana Minei la Bacău. în deschidere Ovidiu Bălan a dirijat Simfonia a X-a, de Mihail Andricu, una din ultimele creații ale venerabilului compozitor român. Lucrarea reține atenția prin spontaneitatea inspirației și prin încercarea de a confrunta mijloacele simfonismului modern, cu rigorile altor vîrste ale artei muzicale. Rezultatul este pilduitor în originalitatea sa, evitînd atît modernismul excesiv, cît și tradiționalismul desuet. Este însăși pilda marelui Enescu.„ V. S. jî. ► i 1 \ * i V