Steagul Roşu, octombrie 1954 (Anul 1, nr. 160-186)
1954-10-01 / nr. 160
C Slavă partidului drag! Slavă lui Mao Tze-dun c onduşi de partid, Ne-am durat fericirea în lupte. Mao Tze-dun e cu noi, Comandant şi prieten iubit. Doi munţi ne-au trînt Ani de-a rîndul spinările rupte; Dar miliardul de braţe Pe veci la pămînt i-a trîntit. Izgonind pe „stăpînii“ De peste apa cea mare, Izbăvit din robia Feudalilor cei hrăpăreţi, Azi stăpîn e poporul. Şi-un cîntec se-nalţă în soare, Cîntec al muncii şi-al păcii. Al izbînzilor cîntec măreţ. (Fragment) Zboară cîntecul, zboară Şi în iureş tot creşte şi creşte. Peste Tianşan se avîntă, Peste Ţinhai şi Sintzian. Himalaia-l aude, Peste Zidul cel mare pluteşte Şi-n Tibet se revarsă Şi răsună-n talazuri de-ocean. Dreptatea pe-a sale Aripi îl poartă. Şi falnic, Ca şi soarele, cîntecul Drumu-şi urmează în ani. Glasul lui va răzbate năvalnic Şi-n Taivanul azi încă obidit şi strivit de duşmani. i • » « » I • • t I Noi ştiam că scânteia Creşte flacără-n luptă. Şi iată, A voastră chemare, Fraţi ruşi, ne-a-ndemnat să luptăm. Şi sub steagul lui Lenin, Pe calea de voi arătată, Noi astăzi cu toţii, Cu Mao Tzedun vă urmăm. Slavă, slavă în veci Uniunii Sovietice, slavă! — Strajă păcii în lume, Supremul popoarelor bun. Slavă Chinei, ce azi Libertatea o apără bravă! Slavă partidului drag! Slavă lui Mao Tze-dun! In romînește de I. BLOCK Pag. 2 STEAGUE ROȘU Poporul chinez penru socialism Uzina electrică nr. 2 din Sian. - EMISIAO Un puternic centru industrial: China centrală de sud China centrală de sud este una din cele şase mari regiuni administrative ale R. P. Chineze. Această regiune este compusă din şapte provincii și anume: Henan, Hubei, Hunan, Tziansi, Guandum, Guansi și Canton. Teritoriul Chinei centrale de sud este bogat în zăcăminte de cărbune de piatră, fier şi alte metale. Regiunea aceasta ocupă, din punct de vedere ale rezervelor şi al exploatării metalelor preţioase, ca wolframul şi antimoniu, primpul loc în lume. Ea mai dispune de bogate rezerve de mangan, plumb, zinc, aur, aramă şi alte metale neferoase. Dintre mineralele nemetalifere ce se extrag în această regiune, de cea mai mare importanţă sunt: ghipsul, caolinul, arsenicul, grafitul şi marmora. Se mai găsesc în regiune şi pietre preţioase şi semipreţioase ca diamantul, agatul şi altele.. Dintre ramurile de bază ale industriei, cel maimare rol, pină la eliberarea ţării, l-au jucat industria de exploatare minieră (extragerea wolframului, minereului de fier), precum şi cîteva ramuri ale industriei uşoare. China centrală de sud este cunoscută în istoria poporului chinez ca un teritoriu unde s-au desfăşurat evenimente de o mare însemnătate, evenimente legate de lupta Partidului Comunist Chinez împotriva forţelor feudalismului şi imperialismului străin. Aici şi-a început activitatea revoluţionară preşedintele Mao Tze-duni, aici a întemeiat el, în provincia Hunan, unul dintre primele cercuri comuniste ale Chinei. După eliberare, în urma refacerii industriei, în anii 1950—1952, au fost reconstruite şi construite multe uzine şi fabrici. Căile ferate din China centrală de sud — Pekin- Hancon şi Canton-Hancon care leagă partea de nord a ţării cu cea de sud, Lurhei şi Cetzian-Tziansi, ce unesc partea de răsărit cu cea de apus, avariate în timpul războiului, au fost refăcute şi s-au construit linii noi. De la Guiguam provincia Guansi şi pînă la Mumatiguan, care se află la graniţa R.P. Chineze cu .Vietnamul, circulă acum trenuri directe. . Primul plan cincinal a cărui îndeplinire a început în 1953, prevede dezvoltarea industriei din China centrală de sud, uimind să ia fiinţă, trei raioane industriale noi: Cencion-Loian, în provincia Henan, Uhan- Huan şi (Dae) , în provincia Hubei şi în partea centrală a provinciei Hunan. In China centrală de sud va lua fiinţă o nouă bază metalurgică de mari proporţii. Se lucrează de asemenea la efectuarea de cercetări şi proiectări pentru construirea de staţiuni electrice pe fluviile Huaohe, Hanşi, Inanşi, Tzîşing şi Guanţio. Construirea staţiilor electrice în raionul celor trei strîmtori de pe fluviul Iantzîtzian, la vest de Ican, provincia Hubei, va asigura producereaa 10 milioane de kilowaţi de energie electrică. China centrală de sud va juca un rol uriaş in opera de industrializare a ţării, în ridicarea nivelului de trai material şi cultural al poporului chinez. In marea bătălie pentru înflorirea vieţii . Răsare soarele deasupra satului chinez vii în China cîteva expoziţii, cum nu se întîlnesc multe în lume. In ele s-au strîns documente depreţ care ilustrează existenţa de mizerie a ţăranului chinez înainte de eliberare. „In timp de 20 de ani—scriu ţăranii din satul scriitorului Siao Cien. — noi cei care cultivăm orez, nu am putut mînca un singur bob de orez. Noi ne-am hrănit cu cartofi uscaţi. Hainele noastre erau zdrenţuite şi o pereche de sandale era pentru noi un mare lux“. Soarta ţăranilor din satul scriitorului Siao Cien pare să fi fost totuşi, judecind după aceste rinduri, oarecum „fericită“ în comparaţie cuviaţa ţăranilor din China centrală de sud, aşa cum este înfăţişată în cele 6 pavilioane ale expoziţiei din oraşul Hancou. Hrana ţăranului chinez se reducea vreme de 3—4 luni la un pumn de orez, restul anului hrănindu-se cu făină din scoarţă de copac şi cu ierburi, aşa cum s-a întâmplat sub dinastia Tsing. De mulate ori tiranilor le serveau drept hrană bucăţi de argilă amestecată cu paie. Intr-unul din marile palate ale „Oraşului interzis“ din Pekin sînt strînse dovezi despre viaţa de fiu şi desfrtu a împăraţilor şi mandarinilor. Un singur prinz al împărătesei Terani, alcătuit din 150 feluri de bucate, era atît de costisitor, incit cu banii irosiţi se putea cumpăra orez pentru a sătura cîteva zeci de mii de oameni. La ceremoniile aniversării acestei impărătese au fost cheltuite 163.606 kg. argint, din care se puteau cumpăra alimente pentru a hrăni 700.000 de oameni un an întreg. Alte numeroase dovezi vorbesc despre cîinoşenia moşierilor. Moşierul Li Cenciu a smuls inima unui ţăran pentru a o da vracilor să-i facă leacuri dintr-însa, o moşiereasă a fiert într-un cazan de aramă pe copilulunui ţăran pentru că îi omorîse un căţel turbat. O grămadă de zdrenţe, o pernă cu o cărămidă şi un cazan găurit alcătuiau singura „avere“ din coliba unui ţăran. Hainele şi lanţurile însîngerate vorbesc despre suferinţele îndurate de ţăranii datornici, din partea moşierului socotit „latîaner“ — al doilea după cer. Adeseori copilele datornicilor erau luate ca „tuniansi“ — ca viitoare logodnice ale fiilor moşierului, dar în realitate aceste copile erau duse în adevărată, sclavie la curtea moşierului. Sunt mii de obiecte expuse în astfel de expoziţii şi fiecare constituie un document zguduitor de acuzare împotriva trecutului întunecat. Răsare soarele deasupra satului chinez, aşa cum a răsărit vreme de secole şi milenii, dar strălucirea lui poartă cu fiecare dimineaţă neinăzuinţe ale ţăranilor care s-au convins că munca şi forţa lor valorează de mii de ori mai mult decit implorarea lui Kuan Yin , zeiţa mizericordiei. Ridienindu-şi grumazul din apăsătorul jug feudal, satele chineze cunosc o epocă de prosperitate şi înflorire fără egal în istoria Chinei. Prin înfăptuirea reformei agrare, ţăranii au primit pămînturi care depăşesc de cinci ori şi jumătate suprafaţa Franţei, marile sisteme hidraulice i-au scăpat de pericolul inundaţiilor, pe avutul, viaţa şi soarta lor sînt astăzi singuri stăpîni. Nu-i de mirare că într-un Cătun îndepărtat ca Tsi Ho Tun din provincia Sanshi, de unde înainte de înfăptuirea reformei agrare numai două din cele 20 de familii ale cătunului aveau cu ce să se hrănească, astăzi numărul vitelor a sporit de la 18 la 39, al oilor de la 50 la 120, iar în sat există 6,5 tone de produse agricole peste nevoile de hrană ale locuitorilor cătunului. Cei care au străbătut satele Chinei noi ne dau dovezi mult mai grăitoare decît aceste cifre desprebunăstarea ţăranilor chinezi. Fiind oaspete în satul Ianţiaţî din nord-estul Chinei, scriitorul V. Em. Galan povesteşte despre încurcătura în care este pus adesea un primar, neştiind cum să domolească sfada originală în felul ei — ce se iscă între săteni cînd e vorba să găzduiască un oaspete dintr-o ţară prietenă, asemenea ţăranilor Tan An Jiu şi Yan Pan-tun, fiecare ţăran îşi face un titlu de onoare din a-şi oferi ospeţia. ...E un salt greu de socotit de la starea ţăranului, care îşi amăgea stomacul cu bucăţi de argilă amestecată cu paie, pînă la ţăranii de azi, care se sfădesc pentru titlul de gazdă. ★ Go Sun-tz'.an s-a născut în satul Huba, sat aşezat la 20 km. de centrul administrativ al provinciei Tziansu de Nord, oraşul Iucion. Ani de-a rîndul a trudit ca pălmaş. Muncind pe pămîntul moşierului cit îl ţineau puterile, nu izbutea niciodată să o scoată la capăt. Pentru arenda pămintului plătea o jumătate de recoltă. Cealaltă jumătate se ducea fie pe datorii, fie în contul numeroaselor dăjdii impuse de gomindaniști; bruma ce-i mai rămânea, abia de-i ajungea să-şi înnoade zilele. Cînd li s-a confiscat moşierilor pămîntul, Gorun-tzian a primit 10,5 mii de pămînt, iar din vînzarea primei recolte şi-a cumpărat, împreună cu vecinul său, un bou şi inventarul agricol necesar. Cu restul de bani şi-a cumpărat haine, doi purcei şi alte cîteva lucruri trebuincioase pe lingă casă. Perspective noi î se deschid lui Go Sun-tzian de cînd a intrat într-un grup de ajutor mutual. Ca şi alţi 145 de ţărani din satul Huba, Go Sun-tzian nu va mai fi niciodată numit ţăran sărac, ci va trece în rîndurile familiilor mijlocaşe. De la izvoarele sale din munţii Tung Pai şi pină la vărsare, fluviul Huai — unul dintre marile fluvii ale Chinei — străbate 1.230 kilometri purtindu-şi apele prin trei provincii- Honan, Anwei şi Kiangsu. Larg şiadine, navigabil şi liniştit cea mai mare parte a anului, fluviul Huai îşi umflă matca în lunile plopase — iulie şi august, provocînd inundaţii şi distrugeri pe suprafeţe întinse. In decursul a 70 de generaţii — între anii 246 dinaintea erei noastre şi 1948, — fluviul Huai s-a revărsat de 979 de ori, ceea ce înseamnă odată la aproape fiecare doi ani. Apele afluenţilor năvăleau nestăvilite în matca fluviului Huai, fluviul Galben (Hoang ho) care curge,mai la nord se azvîrlea mintos peste panta ce i separă de Huai, silindu-l pe acesta să se reverse la rîndul său către sud, în fluviul Yangtze. Astfel, suprafeţe uriaşe uneori mai mari decît întinderea țării noastre, zăceau acoperite de ape. După ce fluviul Galben s-a revărsat în matca fluviului Huai în anul 1194, împărații dinastiilor Sun şi Yuan nici nu s-au gîndit să ia vreo măsură pentru a îndrepta cursul apelor. Birurile grele strînse ia timpul dinastiilor următoare Ming şi Ching au intrat în bună parte în buzunarele funcționarilor imperiali, iar restul s-a folosit absolut fără nici o socoteală pentru digul de protecţie al Marelui Canal, care asigur irigarea ogoarelor cu orez destinat „Fiului Cerului“. Inundaţii catastrofale au avut loc şi în 1855 cînd fluviul Galben şi-a reluat direcţia pe la nord de Huai,*revărsîndu-se prin vechea matcă către mare, iar statisticile anului 1931 arată că prin inundarea unei suprafeţe de aproape 150 milioane mii, 52,7 milioane oameni au suferit îngrozitor în acel an de pe urma dezastrelor. In anul 1938, gomindaniştii au distrus digul fluviului Galben şi barajul Huamanko, distrugînd întregul sistem de reglare a apelor fluviului Huai. 470.000 de oameni şi-au găsit atunci moartea în valurile învolburate, peste 3 milioane de oameni au rămas fără adăpost, iar cîteva zeci de milioane s-au văzut lipsiţi de posibilitatea de a-şi cultiva pămîntul. Visul milenar al poporului chinez de a pune stavilă revărsărilor necruţătoare ale fluviului Huai, denumit „pacostea“ şi „jalea Chinei“ se împlineşte astăzi prin uriaşa bătălie ce se desfăşoară pentru, supunerea apelor. * „Fluviul Huai trebuie îmblînzit cu orice preţ“ — a spus Mao Tze-dun, şi cuvintele sale au devenit lozincă de luptă pentru milioanele de oameni care muncesc de-a lungul întregii văi a fluviului, din munţii Tung Pai pînă la Marea Galbenă. De multe secole, cauzele care provocau inundaţiile rămîneau aceleaşi lipsa de baraje pentru reţinerea apelor afluenţilor şi pe cursul superior al fluviului, lipsa de lacuri rezervoare pe cursul mijlociu, iar pe cursul inferior, albia era prea înaltă din cauza aluviunilor şi malurilor mult prea joase pentru a putea stăvili năvala valurilor vijelioase. Fluviul nu ar fi putut fi niciodată îmblînzit dacă nu s-ar fi întreprins deodată lucrările pe întregul său curs Planurile gigantice de lucrări au prevăzut toată valea fluviului, menite să combată în acelaşi timp şi seceta şi inundaţiile, să transforme cursul fluviului Huai într-o linie navigabilă pe mari distanţe şi să folosească energia căderilor de apă pentru punerea în funcţiune a turbinelor hidroelectrice. Potrivit acestor planuri, o parte din defileurile munţilor străbătute de fluviul Huai în cursul său superior se vor transforma in „mări interioare“, vor lua naştere 21 lacuri uriaşe de acumulare, în care apa va fi reţinută cu ajutorul barajelor. Capacitatea lor va atinge 3,1 miliarde metri cubi. 17 mari rezervoare prevăzute cu sisteme de irigaţie se construiesc pe cursul mijlociu al fluviului în terenurile mlăştinoase, adunînd apele a peste 200 afluenţi. O serie de diguri, baraje, stăvilare mobile şi rezervoare vor permite scăderea simţitoare a apelor fluviului în anotimpurile ploioase. Un mare canal va strînge apele celor cinci mari afluenţi Hung, S, Kuan, Pu şi Vina, purtîndu-le spre lacul Hunte, iar pe cursul inferior al fluviului Huai se va construi un canal de la lacul Hunte pînă la Marea Galbenă cu o lungime de 100 km. Vapoarele care circulă pe Marele Canal vor putea astfel să urce pe cursul fluviului Huai pînă dincolo de calea ferată Pekin-Hancou, în provincia Honan. Liniile Tenţin-Pekin şi Pekin-Hancou vor fi legate prin cartale de navigaţie. Dar pentru înfăptuirea tuturor acestor lucrări este necesară dislocarea cîtorva mliarde de metri cubi de pămînt, construirea a sute de kilometri de ziduri, turnarea cîtorva mii de garnituri de tren de beton. La această crîncenă bătălie pentru supunerea fluviului Huai iau parte două milioane şi jumătate de oameni — în majoritate ţărani — şi peste 30.000 ingineri şi tehnicieni. De mare ajutor le sunt constructorilor hidrotehnici chinezi specialiştii sovietici sosiţi pe malurile fluvuilu' Huai. încheierea cu succes în iunie 1951 a primei părţi a lucrărilor a fost urmată de sporirea avîntului constructorilor: pe şantierele hidrotehnice asaltul pentru stăpînirea fluviului a fost pornit de cinci milioane oameni. A fost terminat marele rezervor Silimantan de pe cursul mijlociu al fluviului şi imensul sistem de reglementare mecanică a apelor de la Ienhoci, în apropierea lacului Censi; capacitatea totală a rezervoarelor construite pe cursul superior depăşeşte 20 miliarde metri cubi; pe cursul inferior se dă lupta pentru irigarea unui milion şi jumătate mu de pămînt din marele şes Kianan. ★ Pe întinderi uriaşe de 20—30 milioane mu (măsură chineză), se vor învălura curînd în bătaia vîntului, lanuri de orez şi grîu, vor creşte legume şi livezi pe locurile bintuite în trecut de viforul mintei fluviului Huai, îmblînzit şi transformat de mina omului în izvor de belşug. DEM. POPESCU Pe cursul fluviului Huai Artiştii uzinei La intrarea principală a teatrului, zilnic este o mare însufleţire. Un necontenit du-te-vino de oameni ce au mîinile încărcate de costume în culori vii şi de instrumente muzicale. Muncitorii de la uzina de ciment „Liubike" se pregătesc să aducă contribuţia lor la concursul artistic pe ateliere care cuprinde un program bogat, alcătuit din piese, dansuri, dialoguri umoristice etc. Cele mai populare numere ale concursului sunt acelea care reflectă viaţa muncitorilor — toate rolurile, cintecele şi dansurile fiind interpretate a numai de muncitori. Muncitorii atelierului de împachetat au participat la concurs cu piesa „Aşa a fost mărită producţia“; dansul „Muncitorii veseli ai uzinei de ciment" a fost interpretat de un grup de tineri muncitori. Spectatorilor le-a plăcut dramatizarea victoriilor lor în muncă aplaudind fiecare număr. Iată că pe scena puternic luminată apare un muncitor în costumul său de lucru şi cintă despre farmecul zilelor de azi. EL este ascultat cu atenţie de sute de tovarăşi de ai săi. Au făcut pină şi copiii care stau pe genunchii părinţilor lor. Virstnicii sorb cu atenţie cuvintele artistului. Oare aceasta ar fi fost posibil in tinereţea noastră? — se întreabă el. Uzina de ciment „Liulihe“ a devenit renumită in întreaga Chină de nord datorită recordurilor sale în producţie. Acum ea cucereşte o nouă glorie, aceea de a fi fruntaşă în munca artistică. In primele zile după eliberare, mitingurile şi alte manifestări se ţineau in ateliere sau în curtea uzinei. In prezent, centrul întregii activităţi social-culturale a devenit teatrul construit din fondul directorial şi din mijloacele financiare sindicale destinate muncii culturii educative, teatrul a mai fost ridicat şi cu contribuţia personală a muncitorilor care au realizat mari economii din confecţionarea în timpul liber a diferitelor obiecte. Şi înainte de eliberare uzina dispunea de un club, dar aci nu aveau acces decit funcţionarii dankaisişji şi agenţii japonezi. Din decembrie 1948, cînd pe coşul svelt al uzinei a fost înălţat steagul roşu, muncitorii au început să trăiască cu totul altfel, cercul lor de preocupări lărgindu-se. Uzina a trecut in miinile poporului. Producţia creştea zi de zi. Condiţiile de viaţă ale muncitorilor se îmbunătăţeau neîncetat ei primind un salariu mai mare cu 50—100 la sută. Noua administraţie aleasă de muncitori s-a îngrijit de nevoile muncitorilor, de dezvoltarea lor culturală construind un teatru frumos. In septembrie 1949, colectivul dramatic al artiștilor amatori din uzină avea numai cîteva persoane. Astăzi, din el fac parte 150 de oameni. Repertoriul colectivului cuprinde 70 de piese din care 25 sunt scrise chiar de muncitori. De o deosebită popularitate se bucură cercul de dansuri. Membrii acestui cerc interpretează nu numai dansul „ranghe“ şi alte dansuri chinezeşti şi străine, dar creează dansuri noi originale. Muncitorilor le plac cintecele. Ei chiar şi le compun. Cîntecul „Lauda muncitorilor uzinei de ciment" este o producţie colectivă. Cîntecul „Găseşte o metodă efectivă“ e creat demuncitorii lăcătuşi. „Luptă pentru steagul roşu“ e scris de muncitorii de la staţiunea electrică. . Cuvintele au fost scrise de lui Bo, organizator sindical in fabrică. Cuvinte simple. Versuri neşlefuite. Măiestria va veni la timpul său. Insă important e că muncitorii cintă exprimînd simțămintele lor de bucurie — simțăminte ce umplu inimile muncitorilor Chinei noi, populare. Se înnoiesc oraşele Kvnt din zbor, Pekinul, capitala Chinei Populare, prezintă o impresionantă privelişte. Lacurile şi eleşteele, grădinile şi parcurile, acoperişurile de olane ale caselor vopsite în diferite culori, care se cufundă în marea de verdeaţă a pomilor deşi, palatele măreţe, monumentalele poduri de piatră aruncate peste rîuri şi lacuri, chioşcurile şi pavilioanele, templele şi pagodele înalte — toate aceste minunăţii arhitecturale create de oamenii muncii chinezi dau Pekinului un aspect feeric. Planul de reconstrucţie a Pekinului, calculat pentru 15—20 de ani, este încă în elaborare, deşi o serie de lucrări au fost începute. Oraşul trăieşte o furtunoasă epocă de construcţii, care-i va face o capitală demnă de China Populară. Pe cimpiile acoperite cu gadlean ce se întindeau pină la zidurile ce împrejmuiesc partea de nord-est a Pekinului, nu existau pînă nu de mult decit cîteva clădiri. Astăzi, se construieşte aci, ,pe o suprafaţă întinsă, centrul cultural al Pekinului, în care vor fi clădite 25 de instituţii superioare de îmvăţămînt, 5 instituţii de cercetări ştiinţifice. P EKINP In partea de sud-est şi sud-vest vor creşte raioanele industriale la care vor fi construite întreprinderi de industrie uşoară, industrie chimică, etc. Dezvoltarea Pekinului se face într-un ritm asemănător întregii dezvoltări a Chinei. Pekinul este oraşul care construieşte mereu, oraş străvechi dar veşnic tinăr, oraş care simbolizează forţa şi talentul poporului chinez, care păşeşte cu avînt creator pe drumul socialismului. Turnul Alb din parcul Peihai, Pekin. In partea de vest a Pekinului, creşte zi de zi tocă un raion al oraşului. Aici se construiesc, pe ambele laturi ale bulevardelor largi, sute de clădiri administrative şi locuinţe cu multe etaje. Cuvîntul „Şanhai“ se traduce în mod obişnuit, prin „oraşul de lingă mare“. In realitate, marea se află la o depărtare de peste 70 km. de Sanhai. Marea este legată de portul Sanhai prin fluviul Huanipu. Adâncimea apei în rada portului este suficientă pentru a permite intrarea marilor vapoare transoceanice. Pe Huanpu e mare înghesuială, dar șalupele reușesc să-și facă loc, să străbată păienjenişul de vase Şi să acosteze lingă malul unde se înalţă clădiri uriaşe şi care, datorită turnurilor şi săgeţilor de pe turnuri, par şi mai înalte. Ia trecut, nu se găsea pe mal nici o casă de locuit, nici un magazin. In port se ŞANHAI aflau clădirile şi birourile comerciale ale marilor societăţi. Acolo se afla şi centrul bancar, acolo se păstrau mari stocuri de metale preţioase. 50 de societăţi de navigaţie şi peste 100 de debarcadere aparţineau marilor monopoluri străine. Băncile strîngeau averi uriaşe, iar în oraş mişunau afaceriştii şi proxeneţii. Setea de jaf se împletea cu exploatarea leosrală, a oamenilor muncii. Azi în portul şi oraşul Şanhai este un du-te-vino de vapoare care aduc Chinei Populare mărfuri necesare dezvoltării economiei ţări". Sosesc în primul rînd maşini şi metale neferoase, chimicale şi produse petrolifere. Cu ajutorul Uniunii Sovietice, la Şanhai se produc astăzi macarale electrice pentru turnătoriile de oţel, maşini de foraj, filtre cu vid, concasoare de piatră pentru eduistria extractivă, turbine cu aburi, transformatoare de înaltă tensiune pentru centrale electrice. In prima jumătate a anului 1953, oraşul Şanhai, unul dintre cele mai importante centre ale industriei de construcţii de maşini din China, a produs o mare varietate de maşini pentru uriaşele şantiere de construcţie din întreaga ţară. Şanhaiul Chinei noi este un oraş în care locuitorii săi trăiesc o viaţă tumultuoasă, lipsită de asuprire şi mizerie, o viaţă cîştigată cu preţul luptei revoluţionare a întregului popor chinez. raşul Ciunţin este cel mai mare centru industrial din China de sudi-vest. Pe ambele maluri ale fluviului Iantzî şi ale afluentului său Tzialintzian se înalţă coşurile uzinelor şi fabricilor, se ridică node clădiri CIUNŢIN ale întreprinderilor industriale. Aici a început să se construiască încă de la începutul anului într-un ritm rapid cea mai mare hidrocentrală din China de sudvest, una dintre numeroasele întreprinderi construite cu ajutorul generos al Uniunii Sovietice. încă în luna martie a acestui an, această centrală electrică a început să furnizeze curent pentru industria oraşului Ciunţin. Se reconstruiesc întreprinderile metalurgice şi carbonifere. In anii puterii populare, în minele de cărbuni situate în împrejurimile oraşului, extracţia de cărbune a crescut de peste trei ori. La uzina metalurgică nr. 101 se construiesc în prezent noi cuptoare Martin, a căror punere în funcţiune va mări producţia de oţel de aproximativ cinci ori. Industria uşoară a oraşului Ciunţin se dezvoltă de asemenea în ritm rapid, aprovizionînd tot mai bine şi mai deplin populaţia cu mărfuri de larg consum. La sfîrşitul anului trecut, în acest oraş a fost pusă în funcţiuni o nouă ţesătorie automată, care va produce anual aproximativ 36.000.000 metri de ţesături de bumbac. O Vedere a noului Palat de festivităţi, recent construit la Ciunţin. Sala de şedinţe are peste 4.000 locuri.