Steagul Roşu, octombrie 1954 (Anul 1, nr. 160-186)

1954-10-01 / nr. 160

C Slavă partidului drag! Slavă lui Mao Tze-dun c­ onduşi de partid, Ne-am durat fericirea în lupte. Mao Tze-dun e cu noi, Comandant şi prieten iubit. Doi munţi ne-au trînt Ani de-a rîndul spinările rupte; Dar miliardul de braţe Pe veci la pămînt i-a trîntit. Izgonind pe „stăpînii“ De peste apa cea mare, Izbăvit din robia Feudalilor cei hrăpăreţi, Azi stăpîn e poporul. Şi-un cîntec se-nalţă în soare, Cîntec al muncii şi-al păcii. Al izbînzilor cîntec măreţ. (Fragment) Zboară cîntecul, zboară Şi în iureş tot creşte şi creşte. Peste Tianşan se avîntă, Peste Ţinhai şi Sintzian. Himalaia-l aude, Peste Zidul cel mare pluteşte Şi-n Tibet se revarsă Şi răsună-n talazuri de-ocean. Dreptatea pe-a sale Aripi îl poartă. Şi falnic, Ca şi soarele, cîntecul Drumu-şi urmează în ani. Glasul lui va răzbate năvalnic Şi-n Tai­vanul azi încă obidit şi strivit de duşmani. i • » « » I • • t I Noi ştiam că scânteia Creşte flacără-n luptă. Şi iată, A voastră chemare, Fraţi ruşi, ne-a-ndemnat să luptăm. Şi sub steagul lui Lenin, Pe calea de voi arătată, Noi astăzi cu toţii, Cu Mao Tze­dun vă urmăm. Slavă, slavă în veci Uniunii Sovietice, slavă! — Strajă păcii în lume, Supremul popoarelor bun. Slavă Chinei, ce azi Libertatea o apără bravă! Slavă partidului drag! Slavă lui Mao Tze-dun! In romînește de I. BLOCK Pag. 2 STEAGUE ROȘU Poporul chinez pe­nru socialism Uzina electrică nr. 2 din Sian. - EMI­SIAO Un puternic centru industrial: China centrală de sud C­hina centrală de sud este una din cele şase mari regiuni administrative ale R. P. Chineze. Această regiune este compu­să din şapte provincii și anume: Henan, Hubei, Hunan, Tziansi, Guandum, Guansi și Canton. Teritoriul Chinei­­ centrale de sud este bogat în zăcăminte de cărbune de piatră, fier şi alte metale. Regiunea aceasta ocupă, din punct de vedere ale rezervelor şi al exploatării metalelor preţioase, ca wolframul şi antimoniu­, primpul loc în lume. Ea mai dis­pune de bogate rezerve de mangan, plumb, zinc, aur, aramă şi alte metale neferoase. Dintre mineralele nemetalifere ce se extrag în această regiune, de cea mai mare impor­tanţă sunt: ghipsul, caolinu­l, arsenicul, gra­fitul şi marmora. Se mai găsesc în regiune şi pietre preţioase şi semipreţioase ca dia­mantul, agatul şi altele.. Dintre ramurile de bază ale industriei, cel mai­­mare rol, pină la eliberarea ţării, l-au jucat industria de exploatare minieră (extragerea wolframului, minereului de fier), precum şi cîtev­a ramuri ale industriei u­­şoare. China centrală de sud este cunoscută în istoria poporului chinez ca un teritoriu unde s-au desfăşurat evenimente de o mare în­semnătate, evenimente legate de lupta Partidului Comunist­ Chinez împotriva for­ţelor feudalismului şi imperialismului străin. Aici şi-a început activitatea revoluţionară preşedintele Mao Tze-duni, aici a întemeiat el, în provincia Hunan, unul dintre primele cercuri comuniste ale Chinei. După eliberare, în urma refacerii indus­triei, în anii 1950—1952, au fost reconstruite şi construite multe uzine şi fabrici. Căile ferate din China centrală de sud — Pekin- H­ancon şi Canton-Hancon care leagă par­tea de nord a ţării cu cea de sud, Lur­hei şi Cetzian-Tziansi, ce unesc partea d­e răsă­rit cu cea de apus, avariate în timpul răz­boiului, au fost refăcute şi s-au construit linii noi. De la Guiguam provincia Guansi şi pînă la Mumati­guan, care se află la graniţa R.P. Chineze cu .Vietnamul, circulă acum trenuri directe. . Primul plan cincinal a cărui îndeplinire a început în 1953, prevede dezvoltarea in­dustriei din China centrală de sud, uimind să ia fiinţă, trei raioane industriale noi: Cencion-Loian, în provincia Henan, Uhan- Huan şi (Dae) , în provincia Hubei şi în partea centrală a provinciei Hunan. In China centrală de sud va lua fiinţă o nouă bază metalurgică de mari proporţii. Se lucrează de asemenea la efectuarea de cercetări şi proiectări pentru construirea de staţiuni electrice pe fluviile Huaohe, Hanşi, Inanşi, Tzîşin­g şi Guanţio. Construirea sta­ţiilor elec­trice în raionul celor trei strîmtori de pe­ fluviul Iantzîtzian, la vest de­ Ic­an, provincia Hubei, va asigura producerea­­a 10 milioane de kilowaţi de energie electrică. China centrală de sud va juca un rol uriaş in opera de industrializare a ţării, în ridi­carea nivelului de trai material şi cultural al poporului chinez. In marea bătălie pentru înflorirea vieţii . Răsare soarele deasupra satului chinez vii în China cîteva expoziţii, cum nu se întîlnesc multe în lume. In ele s-au strîns documente de­­preţ care ilustrează existenţa de mizerie a ţăranului chinez înainte de eliberare. „In timp de 20 de ani—scriu ţăranii din satul scriitorului Siao Cien. — noi cei care cultivăm orez, nu am putut mînca un singur bob de orez. Noi ne-am hrănit cu cartofi uscaţi. Hainele noastre erau zdrenţuite şi o pereche de sandale era pentru noi un­ mare lux“. Soarta ţă­ranilor din satul scriitorului Siao Cien pare să fi fost totuşi, jude­cind după aceste rinduri, oarecum „fericită“ în comparaţie cu­­viaţa ţăranilor din China centrală de sud, aşa cum este înfăţişată în cele 6 pavilioane ale expoziţiei din oraşul Hancou. Hrana ţăra­nului chinez se reducea vreme de 3—4 luni la un pumn de orez, restul anului hrănindu-se cu făină din scoarţă de copac şi cu ierburi, aşa cum s-a întâmplat sub dinastia Tsing. De mulate ori tiranilor le serveau drept hrană bucăţi de argilă amestecată cu paie. Intr-unul din marile palate ale „Oraşului interzis“ din Pekin sînt strînse dovezi despre viaţa de fiu şi desfrtu a împăraţilor şi mandarinilor. Un singur prinz al împărătesei Tera­ni, alcătuit din 150 feluri de bucate, era at­ît de costisitor, incit cu banii irosiţi se putea cumpăra orez pentru a sătura cîteva zeci de mii d­e oameni. La ceremoniile aniversării acestei impărătese au fost­ cheltuite 163.606 kg. argint, din care se puteau cumpăra alimente pentru a hrăni 700.000 de oameni un an întreg. Alte numeroase dovezi vorbesc despre cîinoşenia moşierilor. Moşierul Li Cen­ciu a smuls inima unui ţăran pentru a o da vracilor să-i facă leacuri dintr-însa, o moşiereasă a fiert într-un cazan de aramă pe copilul­­unui ţăran pentru că îi omorîse un căţel turbat. O grămadă de zdrenţe, o pernă cu­ o cărămidă şi un cazan găurit alcătuiau singura „avere“ din coliba unui ţăran. Hainele şi lanţurile însîngerate vorbesc despre suferinţele îndu­rate de ţăranii datornici, din partea moşierului socotit „latîaner“ — al doilea după cer. Adeseori copilele datornicilor erau luate ca „tun­ia­nsi“ — ca viitoare logodnice ale fiilor moşierului, dar în realitate aceste copile erau duse în adevărată, sclavie la curtea moşierului. Sunt mii de obiecte expuse în astfel de expoziţii şi fiecare constituie un document zguduitor de acuzare împotriva trecutului întunecat. Răsare soarele deasupra satului chinez, aşa cum a răsărit vreme de secole şi milenii, dar strălucirea lui poartă cu fiecare dimineaţă nei­năzuinţe ale ţăranilor care s-au convins că munca şi forţa lor valorează de mii de ori mai mult decit implorarea lui Kuan Yin , zeiţa mizericordiei. Ridienindu-şi grumazul din apăsătorul jug feudal, satele chineze cunosc o epocă de prosperitate şi înflorire fără egal în istoria Chinei. Prin înfăptuirea reformei agrare, ţăranii au primit pămînturi care depăşesc de cinci ori şi jumătate suprafaţa Franţei, marile sisteme hidraulice i-au­­ scăpat de pericolul inundaţiilor, pe avutul, viaţa şi soarta lor sînt astăzi singuri stăpîni. Nu-i de mirare că într-un Cătun îndepărtat ca Tsi Ho Tun din provincia Sanshi, de unde înainte de înfăptuirea reformei agrare numai două din cele 20 de familii ale cătunului aveau cu ce să se hrănească, astăzi nu­mărul vitelor a sporit de la 18 la 39, al oilor de la 50 la 120, iar în sat există 6,5 tone de produse agricole peste nevoile de hrană ale locuitorilor cătunului. Cei care au străbătut satele Chinei noi ne dau dovezi mult mai grăitoare decît aceste cifre despre­­bunăstarea ţăranilor chinezi. Fiind oaspete în satul Ianţiaţî din nord-estul Chinei, scriitorul V. Em. Galan povesteşte despre încurcătura în care este pus adesea un primar, neştiind cum să domolească sfada originală în felul ei — ce se iscă între săteni cînd e vorba să găzduiască un oaspete dintr-o ţară prietenă, asemenea ţăranilor Tan An Jiu şi Yan Pan-tun, fiecare ţăran îşi face un titlu­ de onoare din a-şi oferi ospeţia. ...E un salt greu de socotit de la starea ţăranului, care îşi amă­gea stomacul cu bucăţi de argilă amestecată cu paie, pînă la ţă­ranii de a­zi, care se sfădesc pentru titlul de gazdă. ★ Go Sun-tz'.an s-a născut în­ satul Huba, sat aşezat la 20 km. de centrul administrativ al provinciei Tziansu de Nord, oraşul Iucion. Ani de-­a rîndul a trudit ca pălmaş. Muncind pe pămîntul moşierului cit îl ţineau puterile, nu izbutea niciodată să o scoată la capăt. Pentru arenda pămintului plătea o jumătate de recoltă. Cealaltă jumătate se ducea fie pe datorii, fie în contul numeroaselor dăjdii impuse de gomindaniști; bruma ce-i mai rămânea, abia de-i ajungea să-şi înnoade zilele. Cînd li s-­a confiscat moşierilor pămîntul, Go­run-tzian a primit 10,5 mii de pămînt, iar din vînzarea primei recolte şi-a cumpărat, împreună cu vecinul său, un bou şi inventarul agricol necesar. Cu restul de bani şi-a cumpărat haine, doi purcei şi alte cîteva lucruri trebuincioase pe lingă casă. Perspective noi î se deschid lui Go Sun-tzian de cînd a intrat într-un grup de ajutor mutual. Ca şi alţi 145 de ţărani din satul Huba, Go Sun-tzian nu va mai fi niciodată numit ţăran sărac, ci va trece în rîndurile familiilor mijlocaşe. D­e la izvoarele sale din munţii Tung Pai şi pină la vărsare, fluviul Huai — unul dintre marile fluvii ale Chinei — stră­bate 1.230 kilometri purtindu-şi apele prin trei provincii- Honan, Anwei şi Kiangsu. Larg şi­­adine, navigabil şi liniştit cea mai mare parte a anului, fluviul Huai îşi umflă matca în lunile plopase — iulie şi august, provocînd inundaţii şi distrugeri pe suprafeţe întinse. In decursul a 70 de generaţii — între anii 246 dinaintea erei noastre­ şi 1948, — fluviul Huai s-a revărsat de 979 de ori, ceea ce înseamnă odată la aproape fiecare doi ani. Apele aflu­enţilor năvăleau nestăvilite în matca fluviului Huai, fluviul Galben (Hoang ho) care curge,mai la nord se azvîrlea mi­ntos peste panta ce i­ separă de Huai, silindu-l pe acesta să se reverse la rîndul său către sud, în fluviul Yangtze. Astfel, suprafeţe uriaşe uneori mai mari decît întinderea țării noastre, zăceau aco­perite de ape. După ce fluviul Galben s-a revărsat în matca fluviului Huai în anul 1194, împărații dinastiilor Sun şi Yuan nici nu s-au gîndit să ia vreo măsură pentru a îndrepta cursul apelor. Birurile grele strînse i­a timpul dinastiilor următoare Ming şi Ching au intrat în bună parte în buzunarele funcționarilor imperiali, iar restul s-a folosit absolut fără nici o socoteală pentru digul de protecţie al Marelui Canal, care asigur irigarea ogoarelor cu orez destinat „Fiului Cerului“. Inundaţii catastrofale au avut loc şi în 1855 cînd fluviul Galben şi-a reluat direcţia pe la nord de Huai,*revărsîndu-se prin vechea matcă către mare, iar statisticile anului 1931 arată că prin inundarea unei suprafeţe de aproape 150 milioane mii, 52,7 milioane oam­eni au suferit îngrozitor în acel an de pe urma de­zastrelor. In anul 1938, gom­ind­ani­şt­ii au distrus digul fluviului Galben şi barajul Huam­anko, distrugînd întregul sistem de reglare a apelor fluviului Huai. 470.000 de oameni şi-au găsit atunci moartea în valurile învolburate, peste 3 milioane de oameni au rămas fără adăpost, iar cîteva­ zeci de milioane s-au văzut lipsiţi de posibilita­tea de a-şi cultiva pămîntul. Visul milenar al poporului chinez de a pune stavilă revărsărilor necruţătoare ale fluviului Huai, denumit „pacostea“ şi „jalea Chi­nei“ se împlineşte astăzi prin uriaşa bătălie ce se desfăşoară pen­tru, supunerea apelor. * „Fluviul Huai trebuie îmblînzit cu orice preţ“ — a spus Mao Tze-dun, şi cuvintele sale au devenit lozincă de luptă pentru mi­lioanele de oameni care muncesc de-a lungul întregii văi a fluviu­lui, din munţii Tung Pai pînă la Marea Galbenă. De multe secole, cauzele care provocau inundaţiile rămîneau aceleaşi lipsa de baraje pentru reţinerea apelor afluenţilor şi pe cursul superior al fluviului, lipsa de lacuri rezervoare pe cursul mijlociu, iar pe cursul inferior, albia era prea înaltă din cauza aluviunilor şi malurilor mult prea joase pentru a putea stăvili năvala valurilor vijelioase. Fluviul nu ar fi putut fi niciodată îmblînzit dacă nu s-ar fi întreprins deodată lucrările pe întregul său curs Planurile gigantice de lucrări au prevăzut toată valea fluviului, menite să combată în acelaşi timp şi seceta şi inundaţiile, să transforme cursul fluviului Huai într-o linie navigabilă pe mari distanţe şi să folosească energia căderilor de apă pentru punerea în funcţiune a turbinelor hidroelectrice. Potrivit acestor planuri, o parte din defileurile munţilor străbă­tute de fluviul Huai în cursul său superior se vor transforma in „mări interioare“, vor lua naştere 21 lacuri uriaşe de acumulare, în care apa va fi reţinută cu ajutorul barajelor. Capacitatea lor va atinge 3,1 miliarde metri cubi. 17 mari rezervoare prevăzute cu sisteme de irigaţie se construiesc pe cursul mijlociu al fluviului în terenurile mlăştinoase, adunînd apele a peste 200 afluenţi. O serie de diguri, baraje, stăvilare mobile şi rezervoare vor permite scăderea simţitoare a apelor fluviului în anotimpurile ploioase. Un mare canal va strînge apele celor cinci mari afluenţi Hung, S­, Kuan, Pu şi Vina, purtîndu-le spre lacul Hunte, iar pe cursul inferior­ al fluviului Huai se va construi un canal de la lacul Hunte pînă la Marea Galbenă cu o lungime de 100 km. Vapoarele care circulă pe Marele Canal vor putea astfel să urce pe cursul flu­viului Huai pînă dincolo de calea ferată­ Pekin-Hancou, în provincia Honan. Liniile T­enţin-Pekin şi Pekin-Hancou vor fi legate prin ca­rtale de navigaţie. Dar pentru înfăptuirea tuturor acestor lucrări este necesară dis­locarea cîtorva m­liarde de metri cubi de pămînt, construirea a sute de kilometri de ziduri, turnarea cîtorva m­ii de garnituri de tren de beton. La această crîncenă bătălie pentru supunerea fluviului Huai iau parte două milioane şi jumătate de oameni — în majo­ritate ţărani — şi peste 30.000 ingineri şi tehnicieni. De mare ajutor le sunt constructorilor hidrotehnici chinezi specialiştii sovietici sosiţi pe malurile fluvuilu' Huai. încheierea cu succes în iunie 1951 a primei părţi a lucrărilor a fost urmată de sporirea avîntului constructorilor: pe şantierele hi­drotehnice asaltul pentru stăpînirea fluviului a fost pornit de cinci milioane oameni. A fost terminat marele rezervor Silimantan de pe cursul mijlociu al fluviului şi imensul sistem de reglementare me­canică a apelor de la Ienhoci, în apropierea lacului Censi; capaci­­tatea totală a rezervoarelor construite pe cursul superior depăşeşte 20 miliarde metri cubi; pe cursul inferior se dă lupta pentru iri­garea unui milion şi jumătate mu de pămînt din marele şes Kianan. ★ Pe întinderi uriaşe de 20—30 milioane mu (măsură chineză), se vor învălura curînd în bătaia vîntului, lanuri de orez şi grîu, vor creşte legume şi livezi pe locurile bintuite în trecut de viforul mintei fluviului Huai, îmblînzit şi transformat de mina omului în izvor de belşug. DEM. POPESCU Pe cursul fluviului Huai Artiştii uzinei L­a intrarea principală a teatrului, zilnic este o mare însufleţire. Un necontenit du-te-vino de oameni ce au mîinile încărcate de costume în culori vii şi de instrumente muzicale. Muncitorii de la uzina de ciment „Liu­­bike" se pregătesc să aducă contribuţia lor la concursul artistic pe ateliere care cuprinde un program bogat, alcătuit din piese, dansuri, dialoguri umoristice etc. Cele mai populare numere ale con­cursului sunt acelea care reflectă viaţa muncitorilor — toate rolurile, cintecele şi dansurile fiind interpretate a numai de muncitori. Muncitorii atelierului de îm­pachetat au participat la concurs cu piesa „Aşa a fost mărită producţia“; dansul „Muncitorii veseli ai uzinei de ciment" a fost interpretat de un grup de tineri muncitori. Spectatorilor le-a plăcut dramatizarea victoriilor lor în muncă aplaudind fiecare număr. Iată că pe scena puternic luminată a­­pare un muncitor în costumul său de lucru şi cintă despre farmecul zilelor de azi. EL este ascultat cu atenţie de sute de tovarăşi de ai săi. Au făcut pină şi copiii care stau pe genunchii pă­rinţilor lor. Virstnicii sorb cu atenţie cuvintele artistului. Oare aceasta ar fi fost posibil in tinereţea noastră? — se întreabă el. Uzina de ciment „Liulihe“ a devenit renumită in întreaga Chină de nord datorită recordurilor sale în producţie. Acum ea cucereşte o nouă glorie, aceea de a fi fruntaşă în munca artistică. In primele zile după eliberare, mitingurile şi alte manifestări se ţineau in ateliere sau în curtea uzinei. In prezent, cen­trul întregii activităţi social-culturale a devenit teatrul construit din fondul direc­torial şi din mijloacele financiare sin­dicale destinate muncii cult­urii­ educa­tive, teatrul a mai fost ridicat şi cu contribuţia personală a muncitorilor care au realizat mari economii din con­fecţionarea în timpul liber a diferitelor obiecte. Şi înainte de eliberare uzina dispu­nea de un club, dar aci nu aveau acces decit funcţionarii d­ankaisişji şi agenţii japonezi. Din decembrie 1948, cînd pe coşul svelt al uzinei a fost înălţat stea­gul roşu, muncitorii au început să tră­iască cu totul altfel,­ cercul lor de preo­cupări lărgindu-se. Uzina a trecut in miinile poporului. Producţia creştea zi de zi. Condiţiile de viaţă ale muncito­rilor se îmbunătăţeau neîncetat ei pri­mind un salariu mai mare cu 50—100 la sută. Noua administraţie aleasă de muncitori s-a îngrijit de nevoile munci­torilor, de dezvoltarea lor culturală construind un teatru frumos. In septembrie 1949, colectivul drama­tic al artiștilor amatori din uzină avea numai cîteva persoane. Astăzi, din el fac parte 150 de oameni. Repertoriul co­lectivului cuprinde 70 de piese din care 25 sunt scrise chiar de muncitori. De o deosebită popularitate se bucură cercul de dansuri. Membrii acestui cerc interpretează nu numai dansul „ranghe“ şi alte dansuri chinezeşti şi străine, dar creează dansuri noi originale. Muncitorilor le plac cintecele. Ei chiar şi le compun. Cîntecul „Lauda mun­citorilor uzinei de ciment" este o pro­ducţie colectivă. Cîntecul „Găseşte o me­todă efectivă“ e creat de­­muncitorii lăcă­tuşi. „Luptă pentru steagul roşu“ e scris de muncitorii de la staţiunea elec­trică. . Cuvintele au fost scrise de lui Bo, organizator sindical in fabrică. Cuvinte simple. Versuri neşlefuite. Măiestria va veni la timpul său. Insă important e că muncitorii cintă exprimînd simță­mintele lor de bucurie — simțăminte ce umplu inimile muncitorilor Chinei noi, populare. Se înnoiesc oraşele K­vnt din zbor, Pekinul, capitala Chinei Popu­lare, prezintă o impresionan­tă privelişte. Lacurile şi e­­leşteele, grădinile şi parcu­rile, acoperişurile de olane ale caselor vopsite în dife­rite culori, care se cufundă în marea de verdeaţă a po­milor deşi, palatele măreţe, monumentalele poduri de piatră aruncate peste rîuri şi lacuri, chioşcurile şi pa­vilioanele, templele şi pago­dele înalte — toate aceste minunăţii arhitecturale crea­te de oamenii muncii chi­nezi dau Pekinului un as­pect feeric. Planul de reconstrucţie a Pekinului, calculat pentru 15—20 de ani, este încă în elaborare, deşi o serie de lu­crări au fost începute. Ora­şul trăieşte o furtunoasă epocă de construcţii, care-i va face o capitală demnă de China Populară. Pe cimpiile acoperite cu gadlean ce se întindeau pină la zidurile ce îm­prej­­muiesc partea de nord-est a Pekinului, nu existau pînă nu de mult decit cîteva clă­diri. Astăzi, se construieşte aci, ,pe o suprafaţă întinsă, centrul cultural al Pekinu­lui, în care vor fi clădite 25 de instituţii superioare de îmvăţămînt, 5 instituţii de cercetări ştiinţifice. P­ EKINP In partea de sud-est şi sud-vest vor creşte raioanele industriale la care vor fi construite întreprinderi de industrie uşoară, industrie chimică, etc. Dezvoltarea Pekinului se face într-un ritm asemănă­tor întregii dezvoltări a Chinei. Pekinul este oraşul care construieşte mereu, oraş străvechi dar veşnic tinăr, oraş care simbolizează forţa şi talentul poporului chinez, care păşeşte cu avînt creator pe drumul socialismului. Turnul Alb din parcul Peihai, Pekin. In partea de vest a Pe­kinului, creşte zi de zi tocă un raion al oraşului. Aici se construiesc, pe ambele laturi ale bulevardelor largi, sute de clădiri administrative şi locuinţe cu multe etaje. C­­uvîntul „Şanhai“ se tra­duce în mod obişnuit, prin „oraşul de lingă mare“. In realitate, marea se află la o depărtare de peste 70 km. de Sanhai. Marea este legată de portul Sanhai prin fluviul Huanipu. Adâncimea apei în rada portului este suficientă pentru a permite intrarea marilor vapoare transoceanice. Pe Huanpu e mare înghe­suială, dar șalupele reușesc să-și facă loc, să străbată păienjenişul de vase Şi să a­­costeze lingă malul unde se înalţă clădiri uriaşe şi care, datorită turnurilor şi săgeţi­lor de pe turnuri, par şi mai înalte. Ia trecut, nu se găsea pe mal nici o casă de locuit, nici un magazin. In port se Ş­ANHAI aflau clădirile şi birourile comerciale ale marilor socie­tăţi. Acolo se afla şi centrul bancar, acolo se păstrau mari stocuri de metale preţioase. 50 de societăţi de navigaţie şi peste 100 de debarcadere aparţineau marilor monopo­luri străine. Băncile strîn­­geau averi uriaşe, iar în oraş mişunau afaceriştii şi proxe­neţii. Setea de jaf se împle­tea cu exploatarea leosr­ală, a oamenilor muncii. Azi în portul şi oraşul Şan­­hai este un du-te-vino de va­poare care aduc Chinei Popu­lare mărfuri necesare dez­voltării economiei ţări". So­sesc în primul rînd maşini şi metale neferoase, chimi­cale şi produse petrolifere. Cu ajutorul Uniunii So­vietice, la Şanhai se produc astăzi macarale electrice pen­­tru turnătoriile de oţel, maşini de foraj, filtre cu vid, concasoare de piatră pentru eduistria extractivă, turbine cu aburi, transformatoare de înaltă tensiune pentru cen­trale electrice. In prima jumătate a anu­lui 1953, oraşul Şanhai, unul dintre cele mai importante centre ale industriei de con­­strucţii de maşini din China, a produs o mare varietate de maşini pentru uriaşele şantiere de construcţie din întreaga ţară. Şan­haiul Chinei noi este un oraş în care locuitorii săi trăiesc o viaţă tumultuoasă, lipsită de asuprire şi mizerie, o viaţă cîştigată cu preţul luptei revoluţionare a între­­gului popor chinez. raşul Ciunţin este cel mai mare centru indus­trial din China de sudi-vest. Pe ambele maluri ale flu­viului Iantzî şi ale afluentu­­lui său Tzialintzian se înal­ţă coşurile uzinelor şi fabri­cilor, se ridică node clădiri C­IUNŢIN ale întreprinderilor indus­triale. Aici a început să se construiască încă de la în­ceputul anului într-un ritm rapid cea mai mare hidro­centrală din China de sud­­vest, una dintre numeroa­sele întreprinderi construite cu ajutorul generos al Uni­unii Sovietice. încă în luna martie a acestui an, această centrală electrică a început să furnizeze curent pentru industria oraşului Ciunţin. Se reconstruiesc întreprin­derile metalurgice şi carbo­­nifere. In anii puterii popu­­lare, în minele de cărbuni si­tuate în împrejurimile ora­­şului, extracţia de cărbune a crescut de peste trei ori. La uzina metalurgică nr. 101 se construiesc în prezent noi cuptoare Martin, a căror pu­nere în funcţiune va mări producţia de oţel de aproxi­mativ cinci ori. Industria uşoară a oraşu­lui Ciunţin se dezvoltă de asemenea în ritm rapid, a­­provizionînd tot mai bine şi­ mai deplin populaţia cu mărfuri de larg consum. La sfîrşitul anului trecut, în­ a­­cest oraş a fost pusă în funcţiuni o nouă ţesătorie automată, care va produce anual aproximativ 36.000.000 metri de­ ţesături de bum­­bac. O Vedere a noului Palat de festivităţi, recent construit la Ciunţin. Sala de şedinţe are peste 4.000 locuri.

Next