Steagul Roşu, februarie 1956 (Anul 3, nr. 572-596)
1956-02-01 / nr. 572
Pag. 2-a -----sau* Discuţii pe marginea scrisorii „Cazul elevului Cărjoliu” Copilul meu a devenit mai disciplinat Am citit scrisoarea învăţătoarei Eleonora Vlădoianu, publicată în ziarul „Steagul roşu“, intitulată „Cazul elevului Gărjotiu“. Conţinutul acestui material, problemele pe care le ridica, m-au interesat mult deoarece şi eu am un băiat, elev în clasa a III-a elementară, la şcoala de 7 ani nr. 177 băieţi, care s-a dovedit a fi, la început, un elev ce nu se acomoda cu disciplina şcolară, nu învăţa bine, dînd mult de lucru învăţătorilor lui. învăţătoarea Vlădoianu a arătat că ea a reuşit, datorită unei munci pline de răbdare şi perseverenţă, să-l schimbe în mare măsură pe elevul Cărtoliu, dar că transformarea copilului nu este încă deplină, deoarece părinţii lui, în special mama, nu au înţeles încă să colaboreze cu şcoala, să se ocupe de educaţia copilului acasă. . Băiatul meu, copilul cel mare, a fost privit în familia noastră, din totdeauna, cu multă dragoste. Atît soţia mea cit şi eu, căutam să-i satisfacem cele mai mici dorinţe, să nu-l punem la treburi gospodăreşti, pentru ca — ziceam noi — să aibă o copilărie mai bună decît a noastră. Afecţiunea părintească, greşit canalizată, a dus la faptul că băiatul nostru, atunci cînd s-a trezit la şcoală, unde i s-a cerut să muncească pentru a învăţa, s-a dovedit a fi neînţelegător şi nedisciplinat. Din această cauză notele lui erau mici şi chiar, a fost ameninţat să rămînă repetent Ce am făcut noi, părinţii, în situaţia de faţă? Ne tot spuneam că băiatul este încă mic şi trebuie să treacă timp pînă ce se va obişnui cu şcoala. A început alt an de învăţămînt. Aurel al meu era acum în clasa 11-a, mai crescuse cu cîteva degete în înălţime, dar la şcoală se dovedi a fi şi mai puţin preocupat de învăţătură. Avea acum un învăţător nou — pe tov. Zamfirescu Chirică. încă din primele zile ale şcolii, tov. învăţător m-a chemat la şcoală. Eram cam supărat, căci mă gîndeam că băiatul are nevoie de cîtva timp după vacanţă, pînă să se acomodeze din nou cu cartea, că în fond el este un copil bun, nu se bate, nu-i gălăgios, şi este treaba învăţătorului să-l facă să înţeleagă lecţiile, să-l educe. Dar învăţătorul răbdător, ai discutat cu mine nu numai atunci, dar în nenumărate rînduri, arătîndu-mi că datoria noastră, a părinţilor, este să ne ocupăm acasă de copii, să sprijinim şcoala. El mi-a arătat că trebuie să-l controlez regulat pe copil dacă-şi face lecţiile — atât temele scrise, cit şi cele orale, după cum să-i dau şi diferite treburi casnice, de care el să se achite. Tov. învăţător Zamfirescu mi-a atras însă atenţia ca tiu cumva să alunec în cealaltă extremă — adică de unde eram prea îngăduitor cu el, să nu devin prea aspru. Dar la început, nici vorbă n-a fost să se întîmple aşa ceva. îmi era milă să-l văd pe băiat cum se „chinuieşte“, spuneam eu, şi am ajuns la concluzia că Aurel este cam greoi de cap. De fapt însă, el nu putea să înveţe uşor materia din clasa Il-a, deoarece învăţase superficial în clasa l-a şi nu avea o bază serioasă. In întilniirile următoare pe care le-am avut cu tovarăşul învăţător, el mi-a arătat că astăzi scopul şcolii şi al educaţiei în învăţămînt este de a creşte oameni noi, cu o bogată pregătire, cadre care vor construi socialismul. El m-a făcut să înţeleg că viitorul copilului meu depinde în cea mai mare măsură de felul cum el este educat şi învaţă astăzi. Vorbele tovarăşului învăţător m-au pătruns adine, şi atunci l-am rugat eu pe el să mă cheme la şcoală de cite ori copilul este nedisciplinat sau nu ştie lecţia. De asemenea, l-am rugat să mă sprijine şi să-mi arate cum trebuie să mă port cu copilul. Tov. Zamfirescu, m-a sfătuit să-i fac băiatului un program de activitate după care să mă ghidez atît eu cît şi soţia mea. In program sînt prevăzute orele necesare pentru studiu, pentru joacă şi plimbare, după cum şi pentru mici treburi casnice. Atît eu cît şi soţia mea ne-am străduit să urmăm sfaturile tovarăşului învăţător, care ne-a ajutat să devenim părinţi conştienţi, cărora nu le este indiferent felul în care copilul lor se poartă şi învaţă. Astfel, datorită faptului că am colaborat cu tovarăşul învăţător, l-am sprijinit în munca lui, i-am urmat sfaturile şi m-am ocupat mai atent de băiat, astăzi copilul meu a devenit disciplinat şi învaţă din ce în ce mai bine. Am înţeles cu această ocazie că nu există copii „grei de cap“ şi alţii care pot învăţa, că tot eU depinde de educaţia care li se dă în şcoală şi in familie. Am înţeles cu această ocazie că nu există copii care nu pot fi educaţi şi transformaţi. Tot astfel, şi elevul Cărjolîu ar înceta să mai devină un „caz", dacă ar exista o colaborare între părinţii bol şi învăţătoare. STELIAN DUMITRU muncitor, uzinele „Republica* O legătură strînsă între şcoală şi familie Am citit cu mult interes scrisoarea „Cazul elevului Cărjolîu“ semnată de tov. învăţătoare Vlădoianu de la şcoala de 7 aici nr. 96 băieţi din Bucureşti. Acest articol ne înfăţişează unul din cazurile cînid învăţătorul sau dirigintele se străduiesc să formeze oameni adevăraţi din copiii pentru care familia are prea puţină grijă. Iji mare parte familiile elevilor Săi au fost îndrumate în cursul dor ani de către şcoală, în aşa fel, încât astăzi îi sunt cele mai preţioase colaboratoare. Sunt însă şi familii care au rămas încă sub influenţa teoriilor burgheze care au negat şi continua să nege rolul şi puterea educaţiei. Astăzi, în republica noastră populară, cînd fiilor oamenilor muncii île sînt deschise toate drumurile către un viitor fericit, nu-şi mai au locul astfel de teorii despre educaţie. Prin activitatea sa, şcoala caută să-l atragă şi să-l transforme pe copil aşa încît acesta să poată deveni mai tîrziu util societăţii, dar, în acelaşi timp, familia care nnd creiază, la rîndul ei, condiţiile favorabile de muncă, îl împiedică, îl trage înapoi. Numai eforturile comune şi în aceeaşi direcţie, ale şcolii şi ale familiei, pot duce la succese în munca de educaţie. Urmărind schema de mai jos se observă uşor cît de puternică poate şi trebuie să fie influenţa familiei, datorită nu numai legăturilor de rudenie dintre părinţi, bunici, copii,, dar însuşi timpului mult mai îndelungat pe care elevul şi-l petrece acasă, în comparaţie cu cele 4—6 ore de la şcoală. Cele 9 ore de odihnă şi cele 10— 11 ore de activitate desfăşurată în familie, fie că e vorba de efectuarea temelor pentru şcoală, de muncă gospodărească sau de joc, trebuie să fie direct îndrumate de către părinţi, în perfectă concordanţă cu stilul de muncă din şcoală. Altfel, efectul educativ al celor 4—5 ore petrecute în clasă, sub îndrumarea învăţătorului dispare şi pe nedrept vina cade asupra şcolii. Şcoala are de multe ori de luptat cu mentalitatea greşită a părinţilor, care cred că odată ajuns la vîrsta de 7 ani, copilul trebuie lăsat cu totul pe seama şcolii. La fel de i periculoasă este însă şi atitudinea pe care o manifestă mai ales părinţii cu un singur copil, cărora li se pare că intrarea acestuia în colectivul şcolii o să-i înăbuşe întreaga fiinţă. Aceşti părinţi au o concepţie greşită despre viaţa în colectiv a copiilor tot. Urmărind copilul unor astfel de părinţi în munca sa, îţi dai uşor seama că rămîre un izolat, că nuparticipă din plin nici măcar la jocurile cele mai atrăgătoare ale colegilor, simţind o permanentă oprelişte între el şi colectiv. Nici în acest caz rezultatele educative nu vor fi bune, chiar dacă la învăţătură elevul va face faţă. Nici pe acest copil familia nu-l pregăteşte pentru viaţă. Între şcoală şi familie trebuie să existe o colaborare bazată pe adiîncă încredere. In multe şcoli din Capitală s-a închegat o strînsă legătură între familie şi şcoală, datorită lectoratelor cu părinţii. La discuţiile în urma conferinţelor prezentate, părinţii au ridicat diferite probleme pe care lepuneau în legătură cu educaţia copiilor, la început mai sfios, apoi cu mai multă siguranţă şi curaj. Numai astfel şi-au dat seama de greşelile educative pe care le comiteau şi au reuşit să le înlăture. Părintele unei eleve care nu reuşea niciodată în clasă să-şi termine lucrarea de control, a explicat singur, în urma unei conferinţe la care s-a arătat modul cum trebuie ajutaţi copiii cînd îşi fac temele acasă, că el însuşi e vinovat, deoarece prin modul greşit de a-şi ajuta copilul nu l-a lăsat niciodată să-şi facă singur tema, ci i-o scria aproape în întregime. Succesele obţinute în munca colaborării dintre şcoală şi familie sunt multe, iar acei părinţi carte le-au trăit din plin sunt cei mai apropiaţi colaboratori ai şcolii. Sunt însă multe probleme rămase nerezolvate din lipsa de colaborare între şcoală şi familie. Atît şcoala cît şi familia trebuie să facă efortul necesar pentru a stabili această colaborare. Izvor viu al muncii comune de educaţie. L. NICOLAU metodistă Cabinetul Pedagogic al Capitala Ajutorul prețios al instructorului După ce a rotit în jur o privire cercetătoare, tinărul, care tocmai intrase pe poarta S.M.T. Slobozia, s-a îndreptat către clădirea birourilor administrative. — Vă rog, cu tovarășul director, aș putea să vorbesc ? — Da, este alături, în biroul dinsului — l-a informat binevoitor un referent. Pe director l-a aflat cufundat un lucru, aplecat deasupra hirilor şi a tabelelor cu situaţiile reparaţiilor, planuri de muncă şi felurite adrese. A salutat stringindu-i viguros mina, apoi i-a întins delegaţia, recomandîndu-se simplu : — Nan Dumitru, instructor al Comitetului regional U.T.M... — A, fii binevenit la noi, tovarăşe ! — şi-a arătat directorul mulţumirea. Poftim, ia loc. Să ştii că utemiştii noştri se cam lasă pe trnjeală... Ar trebui scuturaţi niţel... — Păi, tocmai de aia am venit şi eu, tovarăşe director, să văd aici la faţa locului, cum muncesc şi activează tinerii din staţiune. Dar mai inul v-aş ruga să-mi daţi citeva date generale despre felul cum se prezintă şcoala de ucenici organizată pe lingă staţiunea dvs... — Şcoala de ucenici ?... Mă rog, dacă-i nevoie, se poate... Directorul se aşteptase ca instructorul să întrebe despre activitatea organizaţiei U.T.M., despre ţelul cum muncesc utemiştii, cum ţin şedinţele, ajutorul dat de conducere... in sfirşit, lucruri de acestea, la care se ocupau mai întotdeauna activiştii de la raionul U.T.M. cînd veneau prin staţiune. Despre şcoala de ucenici nu întrebase nimeni.* Iată însă că acest instructor de la Comitetul regional U.T.M. se interesa in primul rind de ea... De fapt, dacă stai să te glndeşti, are dreptate... E şi asta tot o problemă de tineret... — Păi, dacă-i vorba de şcoala de ucenici, să-l chemăm pe tovarăşul inginer mocanu lacob Ion, că-i responsabilul şcolii. . . . Inginerul lacob s-a arătat la fel de nedumerit cînd a fost să dea lămuriri despre situaţia şcolii al cărei responsabil era — Şcoala de ucenici?... Mmaa... avem aşa ceva. A fost organizată incă de la începutul lui noiembrie 1955... Avem 26 de elevi... grup de lectori organizat... avem... — Orele de practică se ţin cu regularitate ?... Aici, inginerul şi directorul au ridicat din umeri, privind întrebători unul la altul: „se ţin, ori nu se ţin ore de practică ?“ Era limpede. Aşa ceva nu se obişnuia in şcoala de ucenici de aici. — Sala de clasă este amenajată cum trebuie ? Există materialul didactic necesar? — Da, — mai există cite ceva... Răspunsul, dat cu gura cam pe jumătate, spunea limpede că nici in privinţa aceasta situaţia nu-i strălucită. Cit despre sala de clasă, instructorul, după cit se vede cam... „curios“ din fire, a ţinut neapărat să vadă cum arată. Şi a văzut o cameră cu citeva bănci în ea, fără geamuri, fără sobă şi fără clanţă la uşă ! De elevi, nici urmă ! — Unde-s elevii, tovarăşe director ? — Cum, nu-s aici? Trebuie să fie pe undeva, prin curte... Intr-adevăr, prin curte au fost găsiţi zece elevi care, din lipsă de alte ocupaţii, se jucau. Restul ? Prin oraş, pe la gară... cine-i mai ştia? Directorul recunoştea In mod autocritic că, intr-adevăr, elevii au cam fost lăsaţi de capul tor, dar... „or să se ia măsuri". — Ba eu cred că ar fi bine şi începem chiar de acum cu măsurile, tovarăşe director — a spus instructorul. De pildă, să încercăm să-i adunăm acum pe toţi... Nu sunteţi de părere ? A fost chemat şi secretarul organizaţiei U.T.M. din staţiune şi s-a început alergătura după elevi. Vreo doi-trei au fost găsiţi la gară. In jurul unei locomotive, discutau despre mecanismele ei complicate şi-şi mărturiseau dorinţa de a ajunge mecanici de locomotivă. Alţi cîţiva au fost adunaţi de prin oraş. In sfirşit, cu chiu cu vai, au fost strînşi la şcoală o bună parte din elevi. Cînd a început discuţia cu el, instructorul a aflat că nu au făcut nici o oră de practică în atelier, că de la începutul cursului li s-a predat o singură oră de mecanică şi trei de matematică, iar rechizite şi material didactic... cite un caiet şi un creion de fiecare elev, date la începutul cursului. — Ei, ce-l facem tovarăşe director? a întrebat instructorul. In situaţia asta, şcoala de ucenici n-o să dea rezultatele aşteptate... — A, păi nu va rămîne aşa, tovarăşe. Luăm măsuri neapărat! Pînă acum am fost prins cu alte treburi: ba aia, ba cealaltă... nu prea am avut vreme... dar de acum, se va schimba situaţia, categoric... — Ba, eu reînnoiesc propunerea mea: ce-ar fi să luăm chiar de acum măsuri de îndreptare a lucrurilor?... Să începem chiar din acest moment punerea la punct a şcolii de ucenici... Ce ziceţi, nu-i bine ? Şi pentru că nimeni nu a zis că ar fi rău, s-a şi pornit la treabă. S-a reorganizat grupul de lectori, s-au repartizat elevii pentru practică la cele patru ateliere ale staţiunii (lăcătuşerie, mecanică, strungărie şi elsectricitate), ţinîndu-se cont de preferinţa fiecăruia, s-a pus la punct sala de cursuri, dormitorul a fost de asemenea curăţat şi lenjeria schimbată şi totodată s-au luat măsuri pentru introducerea disciplinei necesare in rindarile elevilor. A fost o treabă frumoasă, care a dat roade imediat. Şi cînd a plecat din staţiune, tîrziu de tot, instructorul Nan Dumitru avea în buzunar carneţelul plin cu însemnări din constatările „ făcute (material pentru şedinţa pe care avea să o ţină cu activul, comitetului raional U.T.M şi pentru informarea pe care avea să o facă la raionul de partid) — dar, mai cu seamă, avea inima plină de mulţumire. îşi îndeplinise misiunea In bune condiţiuni: nu se mulţumise să facă simple constatări — luase şi măsuri. In felul acesta, tinerii de la S.M.T. Slobozia au simţit Intr-adevăr ajutorul dat de către instructorul Comitetului regional U.T.M. Un ajutor concret, eficace și, mai cu seamă, sosit tocmai atunci cînd era nevoie de el... ION MACARIE Desen de F. GRONSKI » * * *«| ți 9 Tle! ^ '* •ft •' *t STEAGUIi ROŞ® 1 3ocooooooooooooooooooooocoo3coooooooogocx300ooo<^ j O (NTiMPLARE DIN VIATA \ ! LUI IULIAN CHITĂ Y -am cunoscut deunăzi pe Iulian 8 | J Ghiţ ă din Miroşi. Să nu cre ° deţi că m-a atras la el faptul jj % că ar fi cumva vreun mecanizator 8 § care se străduie să lucreze ci mai § % mulţi hantri, sau poate pentru că e 8 un fruntaş al recoltelor bogate. Iu- 3 g Han Ghiţă nu e nici tractorist şi nu 8 8 face parte nici dintre harnicii noş- 8 8 tri ţărani muncitori. E pionier, are 8 g 13 ani, copil de ţăran muncitor. Are 18 buzele răsfrânte, ochii senini, părul g I de culoarea spicelor coapte. Alt 8 8 semn caracteristic e acela că Iu- jj 8 lan n-a călătorit niciodată departe 8 8 de comuna lui. 8 Și iată că intr-o zi instructoarea g I de pionieri i-a dat de veste că va 8 8 pleca împreună cu alţi copii tntr-o jj 8 tabără la Sinaia. El, care n-a plecat g g niciodată din satul lui, va face o că- jj 8 lătorie de aproape 300 kilometri cu jj trenul şi va poposi pentru zece zile a 3 la Sinaia, oraşul munţilor şi vile- 8 jj lor acoperite de zăpadă. 8 La Sinaia, Iulian Ghiţă s-a intrl a 8 nit cu alţi opt sute băieţi şi fetiţe 8 ji veniţi din regiunile Bucureşti, Con- 2 8 stanţa şi Galaţi. Mai toţi sunt din 8 8 sate care pe harta ţării apar ca 8 p nişte puncte minuscule. Sint copiii de ţărani muncitori, care ave a menea lui Iulian, n-au mai făcut 8 g probabil călătorii aşa de hingi. Să ne închipuim aceşti copii ins- 8 taiaţi in vitele confortabile din Si- 8 rvaia... Iureşul de dimineaţă la ezergofiile de înviorare, apoi vizita doritorului care-i întreabă de sănătate. 1j Răspunsul dau obrajii îmbujoraţi, aminele vasele şi pofta de mâncare , pe care o dovedesc zilnic la cele cinci mese. ...Apoi excursiile pe munţi, fireşte -s nu prea lungi, dar suficiente ca să a se audă peste tot gălăgia lor t»doar fi să de copii. După amiază merg la ţ „ casa de cultură, la teatrul de pă- 8 a puşi, vizionează filme sau joacă şah. 8 8 S-au Intllnit cu scriitori, cu munci- 8 8 tori fruntaşi. De la el au la învăţat că lucrul cel mai de preţ 8 j este sd-ţi iubeşti fierbinte patria, să - i înveţi pentru a fi folositor popom g jiul. jj Iulian mi-a spus că cel mai mult ţ i-a plăcut Castelul Peleş. A intrat 'j■ j acolo, fără sfială, admirtnd toate minunăţiile adunate din munca po- § i porului. El ştie că astăzi aceste jj j minunăţii aparţin poporului. S L-am întrebat pe Iulian dacă lui şi jj j altor copii, cele zece zile la Sinaia jj j nu i s-a părut un vis. S-a gtndit ? i o clipă şi mi-a răspuns că nu i s-a jj j părut un vis, ci realitate. S Sl Intr-adevăr, aceasta e realitatea 8 zilelor noastre. g § LUCIAN BLUJDEA g 1 Premierea organizaţiilor U. T. M. şi de pionieri din regiunea Bucureşti fruntaşe la colectarea metalelor vechi La sediul comitetului regional ■ Bucureşti al U.T.M. a avut loc o adunare în cadrul căreia s-au împărţit premii comitetelor raionale, organizaţiilor de bază U.T.M., deptaşamentelor de pionieri, activiştilor, utemiştilor şi pionierilor, care s-au evidenţiat în acţiunea de colectare a metalelor vechi. Şedinţa a fost deschisă de către tovarăşul Gheorghe Bobocea, secretar al Comitatului regional U.T.M. care a dat cuvîntul tovarăşului Ion Manciuc, secretar al Comitetului regional U.T.M. In cuvîntarea sa tov. Ion Manciuc a arătat că acţiunea patriotică de colectare a metalelor vechi s-a bucurat de un larg răsunet in rîndulle utemiştilor şi ale pionierilor care, participind intr-un număr foarte mare la această acţiune, au reuşit ca in perioada 20 mai—1 decembrie 1955 să colecteze 1.569.899 kg. fier vechi din care s-a expediat I.C.M.-ului şi cooperativelor, cantitatea de 769.399 kg. In această acţiune, pe primul loc s-a situat raionul U.T.M. Răcari care a predat 105.350 kg. fier vechi. Comitetul raional U.T.M. Roşiori a reuşit sa predea 83.670 kg, iar comitetul raional U.T.M. Olteniţa a predat 78.740 kg. Organizaţia de bază U.T.M. de la Şantierul naval Olteniţa, precum şi organizaţiile de bază din comuna Potlogi, raionul Titu şi cea de la G.A.S. Chirnogi, raionul Olteniţa, au fost primele in această acţiune. Organizaţiile U.T.M., detaşamentele de pionieri, precum şi utemiştii şi pionierii evidenţiaţi au primit premii numeroase. In încheiere a vorbit tovarăşul Marin Vasile, prim secretar al Comitetului regional U.T.M. Bucureşti. Exemplul utemiştilor din satul Buda — In legătură cu creşterea întovărăşirii legumicole — Noaptea pătrunsese pe furiş pe uliţele pline de glod ale satului. Cetăţenii se retrăseseră prin casele lor. Gheorghe Mihai, secretarul organizaţiei de bază U.T.M. din satul Buda, raionul Domneşti, unul din membrii întovărăşirii legumicole „Argeşul“, îndată ce a ajuns acasă a despăturit ziarul şi a început să citească. Atenţia i-a fost atrasă de un titlu deosebit : „Vă chemăm alături de noi". Apoi a citit conţinutul scrisorii Aşa a aflat primă dată de îndemnul unor colectiviştidin comuna Bucu, adresat unor ţărani muncitori cu gospodărie individuală, pentru a păşi pe drumul nou al agriculturii socialiste. Lui Gheorghe Mihai i-a venit în minte un gînd: „Au dreptate cei din Bucu. In satul Buda sunt tineri care pot intra în întovărăşirea legumicolă şi ei au nevoie de îndemnul nostru. Insă înainte de a lua vreo hotărîre trebuie să merg să mă sfătuiesc cu tovarăşul Dumitru Barbu, secretarul organizaţiei de bază P.M.R. Aşa o să-mi fie mai lesne munca“. A doua zi s-au sfătuit. In urma îndrumărilor primite, Mihai Gheorghe a organizat o şedinţă cu tinerii din comună. La ea au luat parte utemişti, membri ai întovărăşirii ca Anghel Florea, Constantin Neacşu, GheorgheFilip şi numeroşi tineri cu gospodărie individuală din sat. A fost invitat şi secretarul organizaţiei de bază. Scrisoarea „Vă chemăm alături de noi“ , a spus Mihai Gheorghe, este un îndemn şi pentru tinerii din satul nostru“. La şedinţa aceea au discutat vreme îndelungata despre chemarea colectiviştilor din Bucu. S-au străduit să găsească metodele cele mai bune de lămurire, de îndrumare a tinerilor din comună pe drumul agriculturii socialiste. Utemistul Gheorghe Filip propunea să se procedeze într-un fel deosebit Să se vadă cine are proprietate personală cu loc aparte şi care are pământul la un loc cu familia. Cu unii vor vorbi într-ium fel, iar cu alţii într-alt fel. Celor ca Ştefan Gh. Caliţa care au proprietate separată, vor trebui să le arate că ei singuri trebuie să-şi hotărrască viitorul, încă din tinereţe, de la începutul vieţii. Cu cei ca Vasile F. Şerban, Dumitru Vasile, C Iflnu Marin, Radu Vasile care au pămîntul la un loc cu părinţii, vor discuta altfel, te vor arăta cum să-şi lămurească familia. Deşi ajunseseră la această concluzie, totuşi nu erau mulţumiţi. Utemiştii Ştefan Caliţa şi Vasile F. Şerban care ascultaseră toate cele cite se spuseseră vroiau să dea glas frăţia irttării care-i cuprinsese dar nici unul, nici altul, nu ştia cum să înceapă. Vasile F. Şerban a fost acela care a spart gheaţa şi care a adus în discuţie o propunere foarte importantă : — N-o să avem rezultate prea mari numai cu vorba. Fapta o să fie aceea care o să atragă tinerii în întovărăşire. Ce folos dacă vom spune tinerilor să intre în întovărăşire, iar noi utemiştii vom sta pe de lături. De aceea ca să reuşim în această acţiune trebuie mai întîi de toate ca utemiştii cu gospodării individuale să fie pildă pentru toţi, să intre ei în întovărăşire. Acest exemplu îl voi da chiar eu. Mîine de dimineaţă voi aduce tovarăşului Ion D. Barbu secretarul întovărăşirii, cererea de primire. In tot acest timp Ştefan Gh. Caliţa îl privea pe Vasile Şerban cu puţină ciudă. Şi de astă dată i-o luase înainte ! Luă şi el cuvîntul: — Are dreptate Vasile. Utemiştii trebuie să fie exemplu. Al doilea exemplu îl voi da eu. De aceea, răsipitnzînd chemării, vin alături de voi, în întovărăşire. Voi completa cerereade primire în întovărăşire chiar astăzi, pînă-n seară. Dumitru Barbu, secretarul organizaţiei de bază P.M.R. care urmărise cu luare aminte frămîntările tinerilor, luă şi el cuvîntul: — E frumoasă iniţiativa voastră, tovarăşi. O priviţi cu toată seriozitatea pe care o merită. Nu-i lucru uşor să urneşti pe drumul întovărăşirii, un grădinar care a lucrat din tata în fiu, sfertul sau jumătatea lui de pogon de pămînt. Metoda propusă de Vasile F. Şerban e cea mai justă. Exemplul vostru personal va avea rezultate bune. Noi, comuniştii, vă vom sprijini cu dragă inimă. Vasile F. Şerban şi Ştefan Caliţa au făcut a doua zi cereri. In acelaşi timp ei şi alţi utemişti care intraseră mai de mult în întovărăşire au început să discute cu tinerii din sat despre roadele muncii în întovărăşire. Pretutindeni auzeai: „Vă chemăm alături de noi“ — şi numărul acelora care au început să se alăture întovărăşiţilor creştea pe fiecare zi. Au făcut cereri de primire utemiştii Vasile F. Şerban, Ştefan Gh. Caliţa şi mulţi alţii. Pînă acum 28 de familii dintre care foarte mulţi tineri, au venit alături de vechii întovărăşiţi, al căror număr a ajuns astfel la 95. „Vă chemăm alături de noi“, această chemare a avut ecou în multe inimi ale tinerilor care păşesc acum cu însufleţire pe drumul agriculturii socialiste. CORNEL POPESCU corespondentul ziarului „Steagul roşu“ pentru raionul Domneşti. Utemişti! sunt exemplu şi la pregătirea recoltei Din viaţa organizaţiilor U. T. M. Atitudinea faţă de lumeă, o problemă importantă La întreprinderea „Noua Filatură de Bumbac“ din Capitală, comitetul organizaţiei U.T.M. şi-a propus de mai multe ori ca în activitatea sa să aibă o preocupare mai temeinică pentru îmbunătăţirea muncii tineretului în producţie, pentru antrenarea tinerelor — care formează marea majoritate a lucrătorilor din Întreprindere — în întrecerea socialistă. Totuşi nu toţi tinerii din această întreprindere au o disciplină socialistă faţă de muncă. Din păcate, se poate spune că se găsesc chiar unii utemişti care nu constituie un exemplu bun pe locul de muncă, dau dovadă de delăsare iar în unele cazuri au o atitudine nerespectuoasă faţă de vîrstnici şi faţă de sfaturile celor cu mai multă experienţă in producţie. Despre tovarăşa Gherghina Mirca nu poţi afla multe lucruri bune deoarece în producţie nu toloseşte din plin timpul de lucru, stingherind de nenumărate ori şi pe celelalte filatoare. De asemenea şi tovarăşa Eugenia Zaharia nu ţine seama de îndrumările meşterului secţiei considere că nu mai are nimic de învăţat pentru a-şi ridica nivelul profesional. Este cunoscut faptul că în munca de educare comunistă a tineretului un rol deosebit de însemnat îl are exemplul personal al utemiştilor care fac parte din organele de conducere. De felul cum fiecare membru al comitetului sau al biroului organizaţiei U.T.M. se comportă în producţie cît şi în afara întreprinderii sau instituţiei, depinde influenţarea şi a celorlalţi tineri. Ce fel de exemplu poate constitui tovarăşul Alexandru Paizan, secretarul organizaţiei de secţie de la întreţinere, cînd el personal nu se achită de sarcinile de producţie şi de cele încredinţate de către organizaţia de tineret ? Trebuie arătat că faţă de asemenea lipsuri în ce priveşte educarea comunistă a tineretului, nu s-a făcut suficient. Comitetul organizaţiei U. T. M. şi birourile organizaţiilor de secţie nu acţionează cu perseverenţă, nu critică cu curaj pe cei nedisciplinaţi şi nu folosesc metode concrete de educare a tinerilor cum ar fi: conferinţe cu caracter educativ, convorbiri colective, recenzii şi discuţii asupra diferitelor cărţi, munca de agitaţie de la om la om, etc. Este de datoria organizaţiei de bază P. M. R. din întreprindere şi a comitetului raional U. T. M. „23 August“, să ajute in mod concret şi sistematic organizaţia U.T.M. de la „Noua Filatură de Bumbac“ pentru a găsi metodele cele mai bune de educare a tineretului, pentru a combate manifestările de indisciplină şi pentru a-i ajuta pe tinerii nedisciplinaţi să se scuture de năravurile înapoiate. Muncind zi de zi cu tineretul, ajutîndu-l să depună eforturi sporite pentru traducerea în viaţă a Directivelor Congresului partidului, munca se va înrădăcina în conştiinţa tineretului ca o datorie de onoare, ca o necesitate vitală. V. GLAVAN !