Steagul Roşu, aprilie 1956 (Anul 3, nr. 624-649)

1956-04-01 / nr. 624

f I­lie Condrea are cu totul, mari şi late, trei pogoane de pămînt. Le munceşte însă zdravăn, mai face şi grădinărie şi toamna tot mai culege cite ceva, aşa că omul tot în rindul plugarilor s­e socoteşte. Nu-i de mirare că acum cinci ani, cînd prin casele vecinilor a început să se înfiripeze gândul întemeierii unei gospodării agricole colective, s-a lăsat­­şi el fu­rat de frământarea satului. Zărea un pilc de gospodari stînd pe uliţă, seara la taclale şi numai ce-i vedeai proţap în mijlocul lor, gata cu întrebarea : — Ce facem, măi fraţilor, ne scriem stau ba? —­ Ne scriem ! Ce, mai e vorbă? Cînd auzea răspunsul hatârit al oamenilor, Ilie Con­drea se scărpina în cap, căzut pe gânduri. Câteodată se nimerea să-i iasă în oale cite unul din­tre cei nehotărîţi, căruia nu-i prea dădea inima ghes spre gospodăria colectivă. — Eu, mă Ilie, vorbii şi cu naşu’ şi zisei să mai stau. Dinţii să văz ce le poate pielea. De-o fi r­înduială bună şi-or scoate boabe destule, mă bag şi eu. De nu... Ilie iar se scărpina în creştet şi plescăia din limbă. — De-o fi bine — hop şi eu, de-o fi rău... cum vine treaba asta, măi omule? Păi dacă om sta toţi să aş­teptăm, cine mai fiinţează colectiva? Judecă şi tu, că ai cap! De ce adică să nu fie rînduială bună, ce, nu-s oameni din satul nostru? Şi boabe de ce n-ar scoate? Păi n-or să mai zgîrie, bă, pământul. Or să vie ca trac­­toru’ să taie brazdă de trei palme... Şi uite aşa, timp de o lună încheiată, Ilie Condrea îşi întorcea părerile de pe o parte pe alta, perpelindu-se de grija pentru pogoanele safe. Intr-o zi, pe cînd iscodea din nou gândurile oameni­lor aflaţi la asfinţit în crucea satului, careva (pesem­ne că îi ştiia toată frământarea) îşi îngădui să-il ia în zeflemea. — Matale ce tot te codești, bre nea Ilie ? Ba că intri, ba că nu intri — parcă ai fi cine știe ce pricopsit. Matale nici n-ai pămînt! Ilie Condrea, văzând că oamenii încep a zîmbi pe sub mustăţi, se făcu la faţă, de minte, ca o pătlă­gică. — Eu n-am pămînt? strigă cu revoltă. — N-ai! Ce, ăla e pămînt? Trei casmale jumătate... Acum, cînd toți se apucară să hohotească de-a bine­­ilea, proprietarul celor trei pogoane îi săgeta cu o pri­vire neiertătoare şi mîngîindu-şi cu demnitate catarama galbenă a chimirului, le grăi de sus: — Mult, puţin, ci­ pămînt am, nu e treaba voastră. Vorba e că am. Dacă sînteţi aşa de deştepţi, n-aveţi decit să vă duceţi la secretarul sfatului să vă uitaţi în registru! Gata socoteala! Gospodăria colectivă s-a întemeiat curînd. Ilie a ră­mas însă pe dinafară. — Las-o cu încetul, i-a spus nevesti-si, cu glas măsu­rat, scuturindu-şi mina. Să nu dăm vrabia din mină pentru cioara din par. Şi s-a apucat să-şi are şi să-şi semene mai departe locul. Seara migălea în meşteşugul de cu­re­nar pe care l-a învăţat încă din tinereţe. Repara hamuri, împletea urnie şi făcea căpestre împodobite cu ţinte de alamă strălucitoare. Dar, ocupat mai tot timpul în atelierul mirosind a taval şi a argăseală, tot îi mai ajungeau la urechi frânturi din isprăvile de buni gospodari ale colectiviştilor. Toamnă de toamnă, i-au trecut pe sub geam carele scîrțîind sub poveri. Pline vîrf cu saci de grîne, mer­geau în convoi neîntrerupt, ca o răsplată pentru cei care cu cinci ani în urmă au pornit pe calea gospodă­riei­ colective cu curaj şi încredere. Pe malul altădată sterp al Sabarului, au început să răsară ca nişte flori albe casele noi ale colectiviştilor. Odată, îl auzise pe Radu Miron vorbind cuiva pe uliţă: — Mă duc la gară, că-mi vine feciorul de la Bucu­reşti. A isprăvit cu examenele şi şi-a luat diplomă de inginer... Ilie muncea şi-i spunea nevestii cu mîhnire : — De, cu capul meu am făcut-o... Acu’ să mă duc să le spun că vreau să intru, îmi ride tot satul în nas. „Vii la de-a gata, ai ?“ Și oftînd, împungea de zor în curele. Într-o zi geruită de februarie, un om a venit la Ilie Condrea să-i bată în poarta casei. — Astă-seară la 7 e adunare, nea Ilie. Stăm de­­ vorbă cu deputata. Vino și matale! — La cămin ? strigă Ilie din prag. , — Nu, la gospodăria colectivă la ora şapte — mai­­ zise omul încotoşmănat în şubă şi o porni mai departe­­ pe uliţă.­­ Ilie se apucă iar de lucru şi fiindcă nu are ceasor-­e­nie, toată după-amiaza fu stăpânit de teamă să nu­­ întîrzie. Cînd îşi făcu el socoteala că se face ora, se­­ îmbrăcă zdravăn şi o porni agale spre capătul satului.­­ Străbătu singur uliţa şi o apucă pe malul Sabarului , îngheţat-bocnă, trecu podul şi se opri abia în curtea­­ gospodăriei.­­ — Unde-i adunarea, măi flăcăule? întrebă el un­­ băieţaş ce-şi făcea de lucru cu sania. Acesta îşi trase­­ mai pe ceafă căciula mare cu­ o oaie şi-l întrebă plin­­ de uimire :­­ — Păi de-acuma bre? La șapte!...­­ Ilie pricepu că a venit prea devreme, dar că să nu , facă drumul înapoi, se apucă să umble cu pași rari , prin ograda largă. Așa dădu cu ochii de grajdul gos-­­ podăriei — grajd-model, cum i se zice — zidit din­­ toamnă, care poate să adăpostească 50 de vite. Privi­­ cu pricepere de cunoscător construcţia şi se trezi mi-­­ nunîndu-se singur: ‡ — Bă, dar mare mai e !... j — Ba-i mic, nea Ilie, auzi o voce în spate. ‡ — Cum mic, măi Niculae? ¤ Niculae Ene, unul dintre cei mai vechi colectiviști,­ începu să-i explice rîzînd:­­ - POVESTIRE - de ADRIAN DUMITRAŞCU — Adică, vreau să zic că o îi el mare acuma, dar peste un an-doi, iar o să ni se pară mic și o să facem altul. Pricepi ? Pe urmă îl pofti pe Ilie la căldură. — Hai să vezi germinația. — Ce să văd ? — Hai colea, la laborator. Uite, noi încercăm din vreme puterea de încolţire a seminţelor. In fiecare ladă îş cite o sută de boabe. Pricepi ? — Măi, să fie... murmura Ilie. Şi aici ce drăcie mai e ? — Ei, aici creştem trufandale. La astea le spune paturi calde — răsadniţe adică. Uite castraveţi, ardei, toate neamurile... Pricepi ? Multe lucruri pricepea, cu adevărat Ilie Condrea în momentele acelea. Chiar şi mai tîrziu, cînd într-o sală a gospodăriei adunarea începuse, el tot la cele văzute se gîndea. Acum vorbea deputata. Ilie îi auzea cuvintele ca prin vis. — Să ne apucăm de pietruitul drumului. Pietriş „Toţi au şube îmblănite şi cizme bune“ — se gîndea Ilie, privind în jur, fără să asculte ce spune adunarea. — Cine mai are ceva de spus ? — se auzi o voce. Şi Ilie, care privise cu jind straiele oamenilor, cizmele lor şi feţele vesele, se trezi cu mina ridicată. — Spune, tovarăşe! Şi o sută de ochi îl înţepară din toate părţile. — Eu... acuma... — îşi drese el glasul — viu... Adică... cum să vă zic mai bine... poate ştiţi c-am vrut şi acum cinci ani... vreau să mă primiţi şi pe mine în colectivă... am stat destul pe-afară!... Aşa că... zic, să fac şi eu pasul... ^ Auzi freamăt în jur și-l cuprinse o înfiorare. Dar nu... Nimeni nu-l privea hain. Oamenii aveau feţe se­nine, ba unii din fundul sălii prinseră a bate din palme. De la masa învelită în pînză roșie, președintele gos­podăriei se sculase în picioare, rîzînd. — Văd că am schimbat ordinea de zi a adunării. Este... foarte bine că am schimbat-o! Să rămîi pe urmă să faci cererea, tovarășe Ilie. Cînd adunarea s-a terminat, oamenii au pornit ciopot spre casă. Zăpada scîrțîia sub pași, dar nimănui nu-i era frig. In mijlocul tuturor, Ilie Condrea vorbea cu aprin­dere, dînd din mîini. — Grijă de hamuri să nu mai aveţi de acum înainte. Pămînt, ce-i drept n-am prea mult, dar e gras ce nu s-a pomenit. Unt, nu altceva... avem. Desen de F. GRONSKI MOTTO: „...Mă perpeleam ca pe foc și nu știam încotro s-o apuc. Pe urmă, cînd am văzut cu ochii mei folosul colectivei,— am făcut pasul. Şi n-am greşit deloc!...“ (dintr-o carte poştală sosită la redacţie). N. A. NEKRASOV: Fe­meile ruse (decembristele). 120 pagini — 2,75 lei. Edi­tura „Cartea Rusă". HEINRICH HEINE: Proză (Colecţia „Clasicii literatu­rii universale“). 660 pagini — 12,10 lei. Editura de stat pentru literatură şi artă. VOLTAIRE: Fecioara din Orleans. (Colecţia „Biblio­teca pentru toţi“). 160 pa­gini — 2,50 lei. Editura de stat pentru literatură şi artă. PIERRE CORNEILLE: Ciclul — tragedie în 5 acte. (Colecţia „Biblioteca pentru toţi"). 128 pagini — 1,75 lei. Editura de stat pentru literatură şi artă. IN LIMBA MAGHIARĂ KISS LÁSZLÓ: Bună di­mineaţa. 112 pagini — 1,70 lei. Editura de stat pentru literatură şi artă. HAJDÚ ZOLTÁN: Poezii. 108 pagini — 2,25 lei. Edi­tura de stat pentru litera­tură şi artă. existat şi din păcate mai există prejudecata că literatura pentru copii ar fi un gen minor şi că dato­rită acestui fapt, ea ar oferi oricui teren de exerciţii lite­rare. S-a văzut însă că micii cititori au şi ei exigenţa lor şi că această exigenţă depă­şeşte în multe privinţe pe cea a cititorilor vârstnici, dove­­dindu-se că scrisul pentru copii nu numai că nu consti­tuie un gen minor, ci că, dimpotrivă, este foarte pre­tenţios şi dificil, necesitînd, în afară de talent, aptitudini speciale­­ __ Una din condiţiile de ba­ză ale unei lucrări destinată copiilor este simplitatea, cursivitatea povestirii. E vorba de acea simplitate ca­re — folosind în măsura cu­venită figurile de stil — să ajute pe copil în înţelegerea faptelor istorisite, să-i sti­muleze gîndirea şi imagina­ţia. Fraza preia încărcată, împodobită cu înflorituri şi comentarii pretenţioase, în­greunează lectura, plictiseşte pe copil sup­unîndu-l la e­­forturi inutile şi distrăgîn­­du-i atenţia de la sensul ma­jor al lucrării. De lucrul acesta îşi dă seama oricine răsfoieşte cu­legerea de povestiri „Are tata doi băieţi“, apărută re­cent la Editura tineretu­lui şi semnată de Octav Pancu-Iaşi,­­­ autorul a­­preciatului român „Marea bătălie de la Iazul Mic“ şi unul dintre cei mai a­­preciaţi scriitori ai noştri pentru copii şi tineret. Uti­­lizînd procedeul povestirii di­recte, autorul a intenţionat să stabilească un contact a­­propiat cu micii săi cititori şi—plimbîndu-i de-a lungul celor peste şaizeci de pagini ale cărţii — să le înfăţişe­ze păţaniile Ghindaghindei cea îngâmfată şi ale iepuraşu­lui lăudăros, păţaniile ariciu­lui răutăcios şi ale iedului cel răsfăţat. Autorul a împînzit cartea cu o sumedenie de co­mentarii personale cuprinse între paranteze — făcute u­­neori sub forma unor calam­bururi de calitate îndoielnică — şi care, pe deasupra sem­nificaţiei generale a poves­tirii, au rolul unor concluzii moralizatoare imediate. Iată un exemplu: După ce se îmbracă în straie de vî­­nător­i,iepurele îşi luă puşca la spate şi plecă să împuşte vinători. Mergea ţopăind şi cintînd: „Dacă împuşc un vinător e binel Dar dacă-i împuşc pe toţi e şi mai bine­” (Ce-i drept, copii, versurile acestui cîntec sînt cam proaste, dar iepurele nu ţi­nea cu tot dinadinsul să se spună despre el că e poet, aşa cum ţin alţii...)" (pag. Peste cîteva pagini, îl re­găsim pe iepure, dar regă­sim şi gluma aceasta la ca­re, pare-se, autorul ţine in mod deosebit, de vreme ce o reipetă cu atita insistenţă. Flămînd, iepurele „nu mai putea ţopăi, dar de ciitat, cu toata că habar n-avea să evite, tot nu se lăsa. (Eh, dar parcă e singurul, copii, care se ambiţionează să evi­te, deşi toată lumea îl sfă­tuieşte să-şi găsească alt rost)" (pag. 24). Totuşi, nu s-ar putea spu­ne că parantezele din cu­prinsul cărţii nu adăpostesc şi altfel de glume. Iată luna: „Soarele era la amiază. (As­te înseamnă, copii, că el e drept deasupra capetelor noastre şi, bineînţeles, şi deasupra pălăriilor noastre, dar asta numai atunci cînd purtăm pălării!)’’ (pag. 43). Sau, cînd iepurele se înfu­rie pe’ Ghindaghinda pentru că aceasta se oferise să-l a­­pere de ploaie dar nu reuşi­se, iar blana i se udase atît incit „pe ochi i se aşezase o pînză de apă, iar pe spinarea­ lui puteai da drumul la băn­cuţa de hirtie" — şi-i strigă mintat: „Ai noroc că sînt bi­ne crescut că altfel ţi-aş spune eu multe" — autorul intervine prompt. (Intr-ade­văr, capii, iepurele, deşi­ nu împlinise decit doi ani, ii avea pe cei şapte de aca­să...)*. Nu ştim dacă micii citi­tori vor fi sezisat umorul subţire din aceste remarci a­le autorului şi nici cam în ce fel ar putea da drumul la bărcuţe de hîrtie pe spina­rea udată de iploaie a iepu­relui — însă ştim cu preci­zie că pe ei i-ar fi intere­sat în primul rind întîmplă­­rile şi păţaniile eroilor căr­ţii, felul cum­ sînt sau nu sînt ele rezolvate şi din a­­cesteia ei singuri — fără să fie traşi de mînecă la fieca­re pagină — ar fi desprins învăţămintele necesare. Vorbind despre Ghinda­ghinda, care vroia să trăias­că „independentă", autorul are grijă să facă o recoman­dare —­leinenţelea tot în cu­­prinsul unei paranteze: — „(Copii, dacă acest cuvînt „independentă" vi se pare prea greu şi nu-l înţelegeţi, vă rog să-mi scrieţi, ca să nu-l mai folosesc şi în altă poveste)”. Sîntem siguri că a primit destule scrisori care să-l a­­sigu­re că mulţi copii nu au înţeles şi că autorul nu va mai folosi acest cuvîint în altă poveste. Credem însă că va primi şi altele care să-i ceară să scrie mai simplu şi mai... fără paranteze. Pen­tru că, în paranteze fie spus, parantezele folosite în cartea „Are tata doi băieţi“ se dovedesc a fi de prisos şi nu slujesc cîtuşi de puţin ca­lităţii povestirii. Dimpo­trivă, dar tovarăşul Octav Pancu- Iaşi, care se bucură de atîta dragoste şi simpatie în rîn­­durile micilor cititori şi care şi-a cucerit un binemeritat prestigiu în frontul nostru literar va înţelege fără îndo­ială că această... jonglerie stilistică n-are ce căuta în cărţile pe care le doresc şi le aşteaptă copiii noştri. I. MACARIE PARAN­TEZE. 15300C 30 OO OOOOCOOOOOOOCO00000030000000» î Un film despre viaja lui Franz Liszt Cineaştii şi muzicienii maghiari au pornit o acţiune extrem de inte­resantă: evocarea prin filme bio­grafice a vieţii celor mai mari maeş­tri ai muzicii maghiare. Astfel, ei au început să realizeze un film despre viaţa lui Franz Liszt. Scenariul filmu­lui este semnat de Asztalos Sandor, poet şi estet muzical Multilateralita­tea preocupărilor sale artistice i-a ofe­rit posibilitatea de a împleti în chip fericit scenariul literar cu scenariul muzical al filmului. De-a lungul filmului vor răsuna cele mai frumoase opere ale lui Liszt. Bucăţile pentru pian vor fi interpre­tate de Fischer Armie, artistă emerită a R. P. Ungare Pe scenele teatrelor din Belgrad .A­nul acesta, în R.P.F. Iugoslavia * * vor fi sărbătorite centenarul morţii şi 150 de ani de la naşterea scriitorului clasic sîrb Jovan Sterija Popovici. In acest sens viitoarea pre­mieră a Teatrului National din Bel­grad va fi comedia „Kir Janja“. In a­­fară de aceasta, reprezentarea altor două piese ale scriitorului Sterija Po­­povici este prevăzută pentru luna a­­prilie — „Mincinos şi supramincinos“ şi „Maimuţa magică“. Repertoriul aceluiaşi teatru include de asemenea şi­­piesa „Ultima oră” a scriitorului român Mihail Sebastian. Opera şi baletul Teatrului Naţional vor avea de asemenea cîteva premiere pină la sfîrşitul stagiunii, printre care „Hovanşcina” de Mussorgski şi,,Gnea­­zul Igor” de Borodio. Pînă la sfirşitul stagiunii, la teatre­le din Belgrad sunt programate apro­ximativ 15 noi dram­e, opere, operete şi balete. „Domnul Andel la munte" S­tudiourile cehoslovace au produs în 1955 un nou film teh­­nicolor, „Domnul Andel la munte“, urmare a filmului „Vacanţă cu Andel“ pe care spectatorii bucureşteni au avut ocazia să-l vizioneze nu de mult pe e­­cranele Capitalei. In ambele filme ro­lul principal este deţinut de talentatul actor Jarosilav Marvain, artist emerit al R. Cehoslovace, laureat al Premiului d­e Stat. Scenariul filmului este sem­nat de Josef Neuberg şi Fratisek Vilcev, laureaţi ai Pre­miului de Stat, iar regia de Borivoi Zeman.­ ­Din U.R.S. S. • LA Leningrad a fost deschis un nou muzeu — Muzeul de Istorie al Oraşului — instalat într-o veche vilă de pe cheiul Nevei, în faţa locului unde în zilele istorice din octombrie 1917, a fost ancorat crucişătorul „Aurora“. • Cu ocazia unor cercetări efectuate în apropiere de Aşhabad, de către o expediţie arheologică a A­­cademiei de Ştiinţe a R.S.S. Turcmene, a fost fă­cută o descoperire uimitoare: s-a găsit cea mai veche arhivă din Asia Centrală formată nu din cărţi şi manuscrise ci din plăci de lut pe care se disting litere scrise cu cerneală roşie. • OAMENII de ştiinţă sovietici au scris cîteva lucrări interesante în legătură cu problemele limbii şi literaturii engleze. In prezent membrii colectivu­lui catedrei de literatură străină din Leningrad lucrează la o serie de monografii consacrate operei lui Bernard Shaw. • IN depozitele uriașe de opere de artă ale Er­mitajului de stil din Leningrad a fost descoperită o lucrare necunoscută pină în prezent a lui Ferdi­nand Bol, unul din discipolii lui Rembrandt. In studiourile franceze C­ineastul francez Albert Mahuzier, care este în acelaşi timp un pa­sionat sportiv şi turist ■— a realizat de curînd un foarte interesant documen­tar de scurt metraj, intitulat „Aventuri în ţara cangurilor”. Filmul are la bază o expediţie între­prinsă recent în Australia de către Mahuzier, care fusese precedată în 1952 de o călătorie a acestuia în Afri­ca Centrală. După cum menţionează „Les lettres franţaises”, filmul consti­tuie pentru orice spectator o adevă­rată descoperire, căci cel de al cinci­­­lea continent este şi cel mai puţin cunoscut, datorită faptului că vînăto­­rii de... imagini au lucrat prea puţin în această parte a lumii. Locul cel mai important în film îl ocupă fauna iar spectatorul — par­curgând alături de îndrăzneţul sportiv şi cineast cei 20.000 km. şi peste 250 zile de tabără — are prilejul să vadă că aceasta este de o bogăţie şi o varietate cu adevărat uimitoare. • DUPĂ falsul „adio" de la scenă din 1954 al lui Maurice Chevalier se anunţă că celebrul cîntăreţ francez va reveni în toamna viitoare pe scenele pariziene cînd îşi va celebra a 68-a aniversare. Despre baletul Moiseev La Paris a apărut un album de artă închinat reprezentaţiilor date de ansamblul Igor Moiseev. Emoţia pe care au trăit-o spectatorii parizieni e reîmprospătată de album printr-o se­­rie de fotografii de artă care au sur­­prins din plin măiestria, mişcarea, in-­­tensitatea de trăire a dansatorilor soi­vietici. Georges Soria îmbogăţeşte ilustra­ţiile cu o serie de explicaţii interei­sante. Expoziţie Rubens I­n vara această, începînd din iunie­­ şi pînă în august, la Anve­rs, va rafi yea loc în casa lui Rubens, o expoziţie închinată lucrărilor de desen ale ma­relui pictor, flamand. Se vor expune cu acest prilej o serie de copii după sculpturile­ antichităţii şi ale maiştrii lor italieni, o serie de croquis-uri du­­pă natură, schiţe pentru mari compo­ziţii, numeroase portrete ca şi ilus­traţii de cărţi. Această expoziţie va înlesni publicului o cunoaştere aproa­pe completă a lucrărilor în desen ale lui Rubens. Andel şi bunul său prieten Vyhlidka (Josef Kami) într-o scenă comică din film. O scenă din filmul „Aventuri în ţara cangurilor” m­wmm mm ÎNTÎMPLĂRI CU TÎLC Lupul şi trandafirul Lupul, răsleţit de haită, dete prin grădini o raită şi — cu firea lui de sbir — vru să rupă­ un trandafir: poate l-ar fi rupt de tot dar... s-a înțepat în bot! Stete-o clipă, se sbîrli, şi privind chioriş, rînji: „Dacă l-aş fi linguşit „n-o păţeam... Prea m-am pripiţi'' Şi se-ntoarse, prefăcut: — „Cum ? nu m-ai recunoscut ? ! „Am vrut doar să te sărut!... „ne-nrudim din buni-străbuni: „amîndoi sintem­ veri buni !" — „Eu am frunze, tu ai păr, „cum să fiu cu tine văr? „ăsta-i un neadevăr !“ — „Pentru ce să te revolţi ? „tu ai ghimpi şi eu am colţi..." — „Tu ai colţi şi eu am ţepi, „nu cu-acelaş rost ! Pricepi ? ! „fiindcă — oricît te prefaci — „eu mă apăr, tu ataci T‘ Schiul şi zăpada­ ­’n faţa cabanei, grămadă, sînt schiuri infipte-n zăpadă... e numai lumină şi soare, pe crestele strălucitoare.. pădurea, pe-aproape şi ea, iernează sub șubă de nea... — Eu, spune un schiu către-ai lui, am chef într-o zi să mă sui, și-apoi fără nici un popas — spre vale gonind să mă las, să nu mă mai uit îndărăt, să uit c-am trăit în omăt, — de albul zăpezii clăduc aminte să nu-mi mai aduc!... Un brad ce-ascultase-n tăcere șopti : Pierzi ceva din vedere! Omătul de care te strîmbi îţi pune aripi la carîmbi, şi-n drumul prin munţi uriaşi ţi-aşterne podoabe sub paşi, din albe covoare şi cergii... ... zăpada-ţi slujeşte să mergi!!! GEORGE SILVIU Floarea-soarelui Zi de vară, zi senină... Sus pe boltă aurora îşi ţesea dantela-i roză. Undeva într-o grădină Stau la sfat, de dimineaţă Floarea-soarelui cu nalba, o salcină şi-o mimoză: — „Fetelor, grăi semeaţă Inălţindu-şi capul sus Şi privind cutezătoare Către... soarele răsare: — „E aşa cum v-am mai spus: „Fără mine, dimineaţa ar fi veşnic mohorîtă „Şi urită. „Şi nici zilele senine „N-ar mai fi... „Fără mine „Soarele n-ar răsări... „Pină nu-i zimbesc nu iese la iveală dintre nori „Şi cînd mă burzuluiesc către dînsul uneori, „Pleacă peste culme capul şi se pierde-n fund de zări. „înţelegeţi voi ce mare e puterea mea, surate? „Şi că orice vietate , „Ştiţi prea bine ! „Ca şi mine, , „Fără aer, fără soare, , „Doar la umbră şi răcoare ' „Moare!... ] „Unde mi-aş întoarce faţa , „Soarele ' „Se tot ţine după mine * şi aleargă să mă prindă • „Mîngîind cu paşi de aur lunca şi ogoarele. \ „Numai mie mi se-nchină,­­ fiindcă eu îi sînt stăpină. „Eh, n-am chef de tărăboi \ „Să-i strig odată: „înapoi!" „Şi-atuncea soarele smerit „Ar asfinţi la răsărit! ] „Ce med, nu e zeflemea, „ Viaţa lui e-n mina mea. \ ★ Morala n-o mai căutaţi E vorba despre... îngîmfaţi. PAVEL CLIUCINA In romîneşte de VALENTIN DEŞLIU Prin expoziţie Varietatea imaginilor „A. S. PUŞKIN” pictură de Sorin Ionescu Sala „Nicolae Cristea” din str. Brezoianu 23- 25 va adăposti înce­­pînd de astăzi o nouă ex­poziţie în cadrul căreia un grup de pictori şi sculptori prezintă o serie de intere­sante exponate ce oglin­desc viaţa nouă care pulsează în patria noastră. Sorin Ionescu aduce în parte din lucrările sale as­pectul marilor şantiere şi înfăţişează într-o atmosfe­ră specifică peisaje indus­triale, portretele sale sunt interiorizate reuşind să re­dea structura psihologică a personajelor pe care le prezintă, peisajele pictorului Con­stantin Georgescu oglin­desc intr-un colorit viu şi variat frumuseţile deose­bite ale patriei de pe ţăr­murile mării şi pină în vîr­­furile munţilor. Lucrările în ulei şi aqua­­rele ale lui Mihăilescu Craiu V., se remarcă prin­­tr-un colorit de o sensibi­litate apreciabilă. Sculptură prezintă tova­răşa Elena Serova care reu­şeşte să dea aspectul lumi­nos al omului nou îndră­gostit de muncă şi viaţă. RADU PANA Peisaje de pe meleagurile patriei Sf Gheorghe Naum şi Gheorghe Ivancenco,­­ prin arta Iar, se stră­duiesc să exprime frumu­seţile vieţii. Ambii dăru­iesc imagini peisagistice, studii, portrete. Ei vor şi creează de altfel o plas­tică pe înţelesul tuturor. Gheorghe Naum se o­­preşte în gravura şi mono­­tipia pe care o expune, la viaţa pescarilor, a portu­rilor, a oraşului Brăila în special şi a împrejurimilor pescăreşti. Intenţia­ lui de a rupe cu monotonia temelor a rea­lizat-o atacînd aspecte pu­ţin abordate, ca de exem­plu portrete de pescari. In general din exponatele lui Gheorghe Naum se de­gajă un calm accentuat şi prin faptul că foloseşte în monotipie de exemplu nu­mai 4 culori, rareori cinci. Lucrările lui Gheorghe Ivancenco aduc vizitatoru­lui expoziţiei imagini cu­lese din Valea Jiului sub forma peisajelor industria­le, a scenelor, studiilor de gravură, în linoleum, lito­grafie şi desen. Sunt interesante prin te­matică peisajele industria­le cum ar fi cel de la Pe­­trila, schiţa de compoziţie „După un treierat” etc. întrebuinţează uneori li­tografia în culori, puţin cunoscută, dar care pro­duce un efect agreabil o­­chiului. Dacă pe Gheorghe Naum îl leagă genul comun, nu e mai puţin adevărat că ma­­niera este mult deosebită. Ea conţine un dinamism şi o vitalitate caracteristice lucrărilor lui Gheorghe Ivancenco. In general expoziţia des­chisă în ultima zi a lunii martie la Galeriile de artă din Bd. Magheru nr. 20, constituie o mărturie a strădaniilor celor doi ar­tiști. LELIA FLORIAN La o repetiţie cu maestrul Ion Manolescu­ ­ ...M-a blestemat bă­­trînull... Grav, cu vocea joasă şi îndurerată, artistul poporului Ion Manoles­cu, rosteşte cuvintele bă­­trinului bufon Triboulet din piesa „Regele petre­ce" a lui Victor Hugo. Nu de multă vreme, conducerea Teatrului Na­ţional „I. L. Caragiale" a ales din valorile dra­matice ale clasicilor uni­versali piesa lui Victor Hugo, de a cărei punere în scenă se ocupă artis­tul Ion Manolescu, care interpretază în acelaşi timp rolul bufonului de la curtea lui Francisc­­• Intr-o discuţie fugară în timpul unei pauze, marele actor ne-a mărtu­risit că în distribuţie a ales alături de artişti cu experienţă şi mulţi tineri pentru ca succesul spe­rat al acestei piese să poată fi pentru tinerii actori un prilej de a-şi afirma posibilităţile. Munca e abia la în­ceput. Repetiţiile care se fac zi de zi impun o strădanie şi o seriozitate deosebită. Dacă opera „Rigoletto" al cărei libret a fost scris după piesa lui Victor Hugo a fost primită de spectatorii din Capitală cu entuziasm, piesa „Regele petrece", care va intra peste vreo două luni în repertoriul Teatrului Naţional,­­ pro­mite să fie de asemenea un succes al colectivului acestui teatru. Artistul poporului Ion Manolescu utilizează în interpretarea rolului său, şi în realizarea întregii piese, toată dragostea şi experienţa sa de vechi actor. Marieta Deculescu, Victoria Gagialov, Costel Bărbulescu, Marcel Enes­­cu şi ceilalţi interpreţi, urmînd îndrumările ma­estrului şi muncind stă­ruitor, vor realiza, fără îndoială, cu piesa lui Victor Hugo, un specta­col de calitate. N. SANDU

Next