Steagul Roşu, martie 1959 (Anul 5, nr. 1522-1547)

1959-03-01 / nr. 1522

SOSESC NOI MEMBRI IN GOSPO­DARIA AGRICOLA COLECTIVA (Pictură de locii Bene) VIZITIUL RAIONULUI ! Ferice de conductori. Se plimbă ’cu trenul toată ziua şi dau ocol ţării...“ Rostite cu oarecare nostalgie, aceste cuvinte mi-au dezvăluit visul magnific al unui vizitiu care mina cu blazarea rutinei birja sfatului popular al raionului Urziceni. Dorise omul cindva să devină dacă un şef de tren măcar conductor. Dar născută din­­tr-o precocitate de mult tocită, năzuin­ţa, supremă altă dată, şi-a redus cu timpul dogoarea, avînd în prezent o intensitate de gradul doi. Alta mai pu­ternică­­ a luat locul. Aceasta din urmă mi-a fost înfăţişată treptat, îm­brăcată într-o puzderie de amănunte care demonstrau că vizitiul raionului este un tip foarte complex şi mai ales în toate ştiutor. De e furtună sau soare, birja lui străbate drumurile cu oaspeţii „de la centru“. Este deci cu­noscut „la centru", şi Jose, mai ales jos. — Vezi, vara cind trec cu birja pe drumul ăsta, butucii de pe margine sînt încărcați cu ciorchini grei. Ro­minii mă strigă din vii: „Stelică, vin’ de la un strugure". Dini, uritot... Se pare că nu-i­ scapă nimic din ce se întîmplă în raion. Prezent de fapt întotdeauna acolo unde se petrece ceva (ca „însoţitor" de oaspeţi), el a suferit o metamorfoză plină de inedit, devenind un fel de enciclopedie locală pe patru roate. Ştie ce premiu a obţi­nut cutare echipă artistică de amatori, cind a luat fiinţă fiecare gospodărie colectivă şi cîte altele . — Duminică e sărbătoare mare vn ra­ion■ Se inaugurează încă cinci colec­tive la Roşiori, Bocăneşti, Moldoveni, Coşereni şi Panţoi. Au văzut românii­­unde-i bine, asta e! Dacă vrei să mergi la vreuna, ascultă-mă pe mine, să te duci la Bocăneşti. O să fie pras­­nic mare acolo. Au adus de la Bu­zău un vin ce nu s-a pomenit... Interesant. Are deci şi cunoştinţe viticole. Nu-i face gura o clipă. Din cind în cînd face unele aprecieri care mă pun pe gînduri: — Nu ştiu ce te-a găsit să mergi tocmai la colectiva din Broşteni. Ştiu că ziariştii umblă după lucruri apar­te, aşa, ceva ce nu s-a pomenit. La Broşteni sunt dintr-acelea cu care acum s-a obişnuit populaţia. Ştii ce fac colectiviştii ? Toată ziua ţin adunări generale. Nu mai prididesc cu cere­rile. Mai pe la începutul lunii 5, după cîteva zile 22, apoi 86, duminica tre­cută 26. Au văzut românii unde e bine, asta e. Acum zece ani se întrebau, se sfătuiau, nu prea ştiau ei ce este co­lectiva. Astăzi ştiu. Poftim... Vechii colectivişti trebuie să se ţină de adu­nări generale ca să aprobe cererile... Şi oftează: — Hei..., dacă n-aş avea sarcini la raion, aş intra şi eu in colectivă la Broşteni. Ştii dumneata ce-i acolo "! Valoarea zilei-muncă 40 lei. La înce­put, în ’52 cind s-a întemeiat gospo­dăria, valoarea era de trei ori mai mică. Acum dumnealor şi noaptea sunt gata să-ţi zică ce-i aia DEZVOLTARE. Constantin Meteleanu a luat, una peste alta, bani şi produse în valoare de peste 20.000 lei, anul trecut. Te duc la el dacă vrei. De cite ori îl vizitez, mă rog, ca musafir, încarcă masa cu toate bunătăţile. Şi dăi cu m­uşchiu­­leţ, dăi cu vinişor, ba te obligă şi la plăcinte că de, e colectivist. Nu te lasă pină nu-l onorezi cu toate. Ai să vezi... 11 ştiu de pe vremea cind ciu­gulea coaja de mămăligă şi foaia de ceapă. Atunci nu prea visa că o să-şi primească musafirii cu bunătăţuri ca azi. Asta zic şi eu dezvoltare... Revine la dorinţa lui actuală: — Să nu crezi că n-am tatonat te­renul ca să intru în colectivă. L-am luat aşa, diplomatic pe preşedinte. Zic: „Măi Mihai tată, n-ai nevoie de un vizitiu ?* Auzi ce minunăţie mi-a spus: IVu Stelicăi. Ne trebuie un şofer că ne cumpărăm autocamion".. S-au plictisit de căruţe şi cai. Se mo­dernizează. Trebuie să ne moderni­zăm şi noi, vizitiii, să ne facem şoferi. Uite la Broşteni, vezi că altfel nu se poate. Mi-aduc aminte că acum 10 ani se adunau rominii la marginea şanţului în uliţă şi învirteau vorba in gură ca pe o flaşnetă. Acum nu-i mai vezi la şanţ, nici acasă. Unde crezi că sînt cînd nu au de lucru ? La clubul colectivei, joacă şah şi tot felul de comedii. La club. Păi au pomenit ei aşa ceva ,înainte de colectivă ? De mult, in faţa conacului unde îşi are gospodăria sediul ,se ţinea hora satu­lui. Intr-un foişor, înconjurat de ar­­năuţi, sta moşierul şi ochea fetele. Cu un semn trimetea vătafii să-i a­­ducă pe cea mai frumoasă. Şi nu-ţi mai spun ce se intimpla acolo unde este azi clubul... Deodată opreşte birja şi mă întreabă îngrijorat: — Ştiu că eşti ziarist, dar spune-mi, ai şi ceva agronomie la bază? — Cum adică ? — Dacă nu cunoşti agronomia să nu stai de vorbă cu colectiviştii. Alt­fel e greu să te înţelegi cu ei. Au un cap tot felul de metode şi au învăţat nişte cuvinte speciale, grele de tot. Ce să-i faci, ăştia-s oamenii. Au ei ce au cu dezvoltarea, înainte ingînau lite­rele şi citeau cu degetul pe ziare. Acum, parcă sunt nişte savanţi. Uite, Nar­eu Nistor care şi-a făcut casă nouă şi a stropit-o cu nu ştiu cum îi zice el, cind începe să vorbească de agronomie, parcă o viaţă întreagă a umblat prin şcoli, îmi zice intr-o zi: „Măi Stelică, în anii aceia de început, cind au apă­rut primele colective, mă codeam. Parcă eram legat la ochi. A fost insă cineva care m-a făcut să văd­. Acum sunt alt om. Şi tot ce mă înconjoară îmi spune că partidul a avut dreptate. Totul s-a petrecut aşa cum m-a făcut să văd partidul..." Aşa îmi spunea intr-o zi Nancu Nistor care şi-a făcut Casă nouă de cind e în colectivă.. Astfel, ascultind vorbele vizitiului, am ajuns la colectiva din Broşteni. De fapt popasul la această gospodărie devenise inutil. Tot ceea ce vroiam să știu despre ea, aflasem pe drum... D. TURTUREANU „Un prieten a intrat în casă“ NOTA AUTORULUI In ultimii zece ani, ca reporter, am avut prilejul sa cercetez nume­roase gospodării colective. Rodul acelor repetate şi îndelungate docu­mentări năzuiesc să fie „Cartea tăcerii“, la care lucrez de doi ani în­coace. Dacă tovarăşii colectivişti din Slobozia Mîndra,­­raionul Tr. Măgu­rele, vor vedea că multe din intîmplările zugrăvite în cartea aceasta seamănă cu intimplări aevea, petrecute la ei, nu fac nici un secret că m-am folosit de un material istoriceşte adevărat. De pildă, în Floarea Ch­­lovan, eroul principal al cărţii, eu am pus mult din ceea ce îl caracterizează pe bătrînul Ion Cirmiş, fost participant la răscoalele ţărăneşti din 1007, astăzi membru în G.A.C. „1907" din Slobozia — Mîndra. In ţăranul sărac Iacob Bobu (apare în acest fragment) m-am inspirat in oarecare măsură de destinul fostului ţăran sărac tot din Slobozia Mîndra, Ion Bînă, astăzi colectivist. EL are 3 feciori şi de cinci s-a înscris în gospodărie şi-a zidit trei case. Pentru fiecare băiat cite una, Dobre organiză un fel de curs, la care vroia să explice şi să discute statutul gospodăriilor agricole colective, dar în afară de cei ce făcuseră cereri de înscriere în gospodărie nu mai veni nimeni. Atunci schimbă tactica şi ho­tărî să organizeze nişte cercuri de ci­tit la casele oamenilor. Ceruse şi în­­sfîrşit venise de la raion un pachet cu douăzeci de exemplare din romanul „Pămînt desțelenit“ al lui Mihail Șolo­­hov. In cîteva zile se răspîndi vestea în sat că a sosit o carte în care se ara­tă cum a mers colectivizarea în Uni­unea Sovietică. Cei care o citiseră în­cepură să povestească fel de fel de în­­tîmplări din ea, ba chiar îl botezaseră pe Dobre, poreclindu-i „Davîdov“. Lui Florea Invan începură să-i spună „Na­­gum­ov“, pentru că era repezit și aspru. Dar oamenii tot se codeau să vină la cercul lui de citit, spunind că au treabă destulă pe cîmp și că seara cad frînji de oboseală acasă. Atunci se duse Di­bre după ei pe cîmp. Cit era ziua de lungă, umbla pe hotar, se oprea unde vedea cîte un om la prașilă și-l uita dumnezeu vorbind cu omul. Cu Iacob Bobu care avea lotul de pămînt chiar lîngă lotul lui Florea Iovan se întîmplă un lucru despre care se făcu apoi mult haz în sat. El îi spusese lui Dobre : — Dumneata ești fochist de locomo­tivă şi eu nu mă bag în chestiile alea că nu mă pricep. Cum ar fi să viu eu la cef­erea şi să le s­pun mecanicilor, nu faceţi bine focul şi cărbunii trebuie băgaţi pe coş că ard mai bine. Dobre a înţeles unde vroia să bată Iacob Bobu şi îi răspunse că şi el e fecior de ţăran. — Da ? făcu Iacob Bobu neîncreză­tor. — Și din care sat ? Din satul cu oameni ? Ori de la Chiajna ? — De la Silistraru, de lingă Braila, răspunse Dobre fără urmă de supărare. — Pe acolo creşte secara ca şi la noi ? Şi arătă cu mina lanul lui de grîu, vălurat de adierea uşoară a vîn­­tului. Dobre înţelese ironia și răspunse simplu : — Peste două săptămîni va fi bun de secerat grîul dumitale. Iacob se uită lung la Dobre şi tot bănuitor îi spuse : — Poate că eşti fecior de ţăran, dar pe tatăl dumitale îl înveţi să se scrie un colectiv ? — De ce nu ? Doar îl învăţ de bine. Apoi Dobre luă o sapă şi începu să prăşească un şir de porumb. Iacob se uită la el și-l preveni tot pe un ton nițel ironic: — Vezi domnule, să nu-ţi tai dege­tele de la picioare, că-i ascuţită sapa aia ca securea. Să nu păţeşti ca ăla cu grebla. Dar repede văzu că Dobre știa să prăşească porumbul tot atît de bine ca şi el. Era cald şi faţa lui Dobre deveni strălucitoare de sudoare. Dobre dădea cu sapa şi vorbea cu Iacob. Ii pimea tot felul de întrebări şi-l lăsa răbdător să răspundă cum vroia, cu amănunte care păreau că nu au nici un interes. După vreun ceas, Dobre era tot acolo, năduşit ca şi Iacob. îşi scosese bluza de doc şi rămăsese în maieu şi continua să prăşească la porumb parcă ar fi lucrat în parte cu Iacob. Acesta înce­puse să se uite la Dobre cu oarecare admiraţie şi bucurie, dar şi bănuitor. Intr-un tîrziu, trăgînd un gît de apă din ulciorul pus la umbră sub haina lui, Iacob îi spuse : — Despre toate văd că­ m-ai între­bat, dar numai despre colectivă n-ai suflat o vorbă. Dobre zîmbi și se uită la el mirat: —Cum nu ? Tot timpul numai despre asta am vorbit. Nu mi-ai povestit că ai patru copii și că ai pămînt cam pu­țin, că iarna trebuie să mai pleci pe la Turnu și să lucrezi la cefereu, la linie ? Nu mi-ai povestit că ţi s-a întîmplat o nenorocire cu copilul cel mai mic, cu Costică ? Intr-o primăvară,­ cînd avea doi ani, l-ai lăsat la marginea ogoru­lui, lingă foc şi că s-a întins focul pînă la locul unde dormea el înfofolit şi că i-a ars mina şi că au trebuit doc­torii să-i taie braţul de la cot? — Tot nu pricep. Asta înseamnă că am vorbit despre gospodărie ? — Păi cum nu ? E la mintea coco­şului că dacă eşti colectivist nu mai pleci iarna să lucrezi la linie, pentru că n-ai de ce. Ai mălai, ai pîine, ai de toate, copiii mici stau la grădiniţă, nu-i mai rîmîie porcii, nu-i mai ajunge focul... Toată ziua aceea Dobre stătuse cu Iacob Bobu şi pînă la urmă terminară împreună prăşită ogorului de porumb. Iacob abia atunci îşi dădu seama că Dobre lucrase vîrtos şi că prăşise par­tea lui vreo zece şiruri de porumb. Atîta făceam singur într-o zi întreagă, se gîndi Iacob tulburat de-‘socoteala aceea simplă, neștiind acuma ce să zică și cum să-l răsplătească pe om. Se simțea îndatorat față de el, se uita la el că-i trecuseră apele; madeul lui Dobre era ud leoarcă. — Acum cum să-ți plătesc, tovarășe dragă ? îl întrebă el stînjenit nespus de toată povestea, stînjenit mai ales că la început îl luase cam peste picior, și iată că pînă la urmă omul acela nu numai că nu se supărase, dar chiar îi dăduse o bună mînă de ajutor la pra­șilă. Dobre îi răspunse simplu : — Ce plată să cer? Mi-am­ dezmor­ţit oasele. Și apoi am stat de vorbă cu un om şi nu-mi pare rău de tim­pul pierdut. — Ba, domnule (acuma îi zicea „domnule“ şi mai mult stînjenit) tre­buie să te plătesc într un fel.­ Mergi acasă la mine şi mănînci în seara asta la noi. Dobre primi şi porniră împreună spre casă Se lăsa amurgul, dar zăpu­şeală de peste zi ţinea încă, înăbuşitoa­re Tălăngile vitelor ce se întorceau de la păscut sunau limpede şi totul părea să fie aşa de cînd lumea şi satul care se zărea în vale, cu şoseaua albind prin mijlociul lui şi oasele pitite în gră­dinile de pruni şi meri şi fîntînile care se auzeau scîrţîind prelung în înserarea ce se lăsa uşor ca o ceaţă. $ • • • • • •' • • • • * • • • Ajunseră acasă. Casa lui Iacob era cea mai din margine. De aci încolo se lăsa un cot al Siului şi o rîpă de lut. Dincolo de Siu se întindeau loturile oamenilor, pînă în hotarul Şuşiţei. In­trară într-o curte așezată niţel în pantă şi de aci în tinda casei. Unul din co­piii lui Iacob plângea cu sughiţuri şi mamă- sa îl drăcu­­­­a. Ceilalţi copi­i vor­beau şi ei ceva şi rîdeau. Iacob intră întîi şi îmipingînd uşa pînă la perete, îl pofti pe Dobre : — Poftim, tovarășe, ne primiţi aşa cum sîntem. Era o formulă de politeţă plină de candoare şi modestie, sinceră şi deschi­să Dobre intră în bucătărie. Cînd îl văzură, copiii tăcură şi unul din ei spu­se destul de tare, îneît auzi şi Dobre : — Asta-i Davîdov ! Apoi se ridicară în picioare şi rosti­ră într-un glas, cum fac elevii la şcoală, cînd intră cineva străin în clasă: „Bună sea­ra !“ Dobre zîmbi, răspunse la salut, apoi se posomori dintr-odată cînd îl văzu pe cel mai mic dintre ei (avea vreo şapte sau opt ani) cu un ciot de braţ. ,.Acesta-i Costică“ se gîndi Dobre şi aplecîndu-se, îl luă în braţe, săltîndu-1 pînă în tavan. Costică era într-o căma­şă lungă de cînepă, murdară de dude negre. In mîna sănătoasă ţinea un abe­cedar şi tatăl său îl preveni pe Dobre. — Nici unul nu învaţă ca el. Şi e munti­,a doua abia! E de mirare ce arit­metică ştie ! Ga să-i arate lui Dobre cîit era Cos­tică de deştept, îl întrebă cu tonul unui inspector şcolar: — Cît e de cinci ori cinci ? Copilul nu vru să răspundă, ruşinat, şi îşi acoperi faţa cu abecedarul. Iacob mai încercă de cîteva ori, apoi îl lă­muri pe Dobre: — Se ruşinează, nu te cunoaşte... — Ba-l cunosc, interveni copilul. E tovarăşul Davîdov. „­­ Iacob se făcu stacojiu la faţă, nu ştiu în primul moment ce să spună şi ce să facă, dar Dobre îl scoase din în­curcătură zîmbitor, cu vădită plăcere — Aşa, Costică ! Bravo ! Iacob îl prezentă pe Dobre nevesti-si. Dobre îi întinse m­îna, dar aşteptă cîte­va clipe cu ea în aer, pînă ce nevasta lui Iacob se şterse pe mîini cu catrinţa. — Tovarăşul Davî... Dobre, rectifică el repede, cinează la noi. Vezi, nevastă dragă, fă nişte ouă jumări, cu nişte brînză... Curăţă şi ceva ceapă verde... ceva ridichi... să nu zică tovarăşul pe urmă eu ştiu pe­ Tovarăşul a venit la Valoşeşti trimis de la Bucureşti cu problema aia... a socialismului la sate... cu gospodăria agricolă... cu colectiva. Apoi găsi că-i dator să explice cum s-au cunoscut: — A venit pe lotul nostru... a lucrat "'Sărăciţi ca un ziuaş la praşilă. Termi­narăm lotul de lîngă conu Mihai. El aşa numi locul din faţa conacu­lui şi dîndu-şi seama că a greşit spu­­nînd aşa, rectifică, scuzîndu-se : — Noi aşa ne-am obişnuit din ve­chimi, da’ Mihai Văloşescu nu mai are nimic acolo. S-a zis cu el... Nevasta lui Iacob ieşi în tindă şi de acolo îi făcu semn bărbatului ei să vină nițel pînă afară. Iacob scoase sticla cu rachiu pe care o luase de la MAT, o puse pe masă și ieși în tindă. Acolo șuşotiră ceva amîndoi, apoi Dobre­tt auzi cum îi spunea femeii : Vezi tu, ce dracu ! încearcă la Polina, cu toate că nu-mi convine deloc. Femeia lui Iacob dispăru repede şi Iacob intră în casă. Căută două păhă­rele, abia le găsi, le spălă în tindă, fluierînd vesel, apoi veni cu ele scute­rîndu-le de zor şi începură să bea — E de la me­a­te ţuica asta, că noi n-avem livadă deocamdată.- Da e bună, a dracului. Face poftă de mio care ! Copiii se urcaseră pe laviţă şi se uitau de acolo curioşi, cu vădită poftă. — Voi nu beţi, le spuse Iacob, că sin­­teţi minori. Cînd ăţi creşte, se schimbă povestea. Vă cumpăraţi singuri şi beţi ! Hai mă, Costică, nu-i spui tu lu' tata cît fac de cinci ori cinci ? Iacob se întoarse spre Dobre : — Ştii, dom’le ce tare e la socoteli ? II bușiră și ceilalți pe Costică, îndem­nîndu-l­ să spună: dar Costică nu vru nici în ruptul capului. — Ce vrei ? E copil! constată pe un ton superior Iacob, apoi, parcă și-ar fi amintit de un lucru important, pe care îl neglijase pînă atunci, î­l întrebă pe Dobre : — Și zici că va fi bine aşa, cu gospo­, daria ? — De ce să nu fie? Pămîntul va fi la un loc, ca o moşie mare. II lucrăm cu tractoarele, îl recoltăm cu secer­ăto-, rile mecanice, îl treierăm cu batozele... — Şi la împărţeală ? Dacă ia unul mai mult ? — Păi fiecare ia după zilele munca. — Ia te uită, dom'le ! O fi bine aşa? Vasăzică după zilele-muncă ? Dar cina la ţine socoteala ? — E a oare­ un socotitor. — Şi dacă ne înşeală? —Păi e ales de adunarea generală dintre colectivişti... Dobre se uită la Costica şi faţa­­ sa lumină: , . .. „ . . — Uite, cînd va creşte Costică, daca va fi şi atunci grozav la aritmetică, și el are să fie socotitor. Iacob rise fericit și îl întrebă: — Ia-l auzi, bre Costică, vrei sa te faci socotitor? Contabil expert? Apoi se întoarse spre Dobre și tur­­nînd un nou păhărel, îi apuse bucuros și mândru de ideea aceea: — De ce să nu vrea ? Apoi veni nevasta lui Iacob cu cîteva ouă în poală şi în scurt timp începu tigaia să sfîrîie, încăperea se umplu de mirosul aţîţător al mâncării şi copiii se foiră pe laviţă, flămînzi, nerăbdători să se pună masa. .. . întâi nu-i lăsară pe copiii sa^ vină şi ei la masă, zicînd că mănîncă pe ur­mă, dar Dobre le spuse că nici nu gustă fără ei. Copiii îi zîmbiră recunoscători şi Costică trecu în braţe la Dobre. Mîncau lacomi, hulpavi, le luceau ochii de poftă şi virau în guri bucăţi mari de brînză, muşcau din ceapă incit , usturau ochii şi lăcrămau. — Cruţaţi-mă, nu se mănîncă din brînză aşa ’• Orî voi credeţi că brînza-i ridichi ? Dobre se scuză că nu-i flăm­înd şi luă puţin din mîncare. Intr-un sfert de ceas dispăru toată mâncarea şi Dobre înţelese că dacă ar mai fi fost încă odată pe atîta, tot n-ar fi rămas nimic. In tim­pul mesei, Iacob iar aduse vorbia des­pre gospodărie. Se vede că îi era gin­­diri numai acolo și era mândru că dis­cută cu Dobre. La u­n moment dat îl întrebă: — Dar să-mi spui drept, tovarășe, ai trecut azi pe-acolo anume pentru mine să mă lămurești, ori num­­ai așa din întâmplare ? Dobre rise și ocoli răspunsul pre­cis. — Ei, prea vrei să le știi pe toate. Dar crezi acuma di-s băiat de țăran ? — Cred, la sufletul meu că te cred, mă tovarășe ! — Se întoarse spre nevastă-sa și-i spuse: -- Știi cum dădea cu sapa? Nu-i nimeni în Valosești să-il întreacă la prasilă pe dumnealui... Tîrziu pe la orele unsprezece. Do­’ bre plecă spre casă. Iacob vru să-l însoţească măcar pînă în faţa sfa­tului, dar Dobre nu primi. Se des­­părţiră în şosea şi Iacob îi ţinu pal­ma strîns în mîinile lui a­mîndouă şi i-o scutură spunîndu-i fericit, plin de mândrie : — Nici nu ştii cît mă bucuri, to­varăşe Dobre. Şi m­i-era nu ştiu cum de dumneata întîi, cînd ai venit la Valoşeşti. Ziceam că dacă vii spre mine să mă prelucrezi, îţi dau cu ceva în cap. Şi acuma­, or doamne crezi că au să mă primească şi pe mine? — Au să te primească. Vino m­îine şi fă cererea. Fragment de roman de PETRU VINTILĂ In ajutorul propagandistului şi agitatorului Un deceniu pe drumul făuririi agriculturii socialiste Ţărănimea muncitoare din ţara noastră nu poate uita traiul greu, de rob, pe care l-a dus în trecut sub domnia burgheziei şi a moşieri­m­ii. Tabloul satului din trecut în care domneau nu numai exploatarea ne­miloasă a moşierului şi chiaburului, biciul vătafului, dar şi bolile sociale, analfabetismul şi ignoranţa, a rămas viu în mintea celor care îşi con­struiesc astăzi o viaţă nouă. Ţără­nimea muncitoare nu va uita torsada­tă că de toate acestea a fost izbăvită prin­­lupta clasei muncitoare condusă de partidul ei. In alianţă cu clasa muncitoare şi luptînd sub conducerea ei, ţărănimea muncitoare şi-a realizat visul ei de veacuri, a devenit stă­­pînă pe pămîntul ce i se cuvenea de drept. Simţind din plin, an de an, ajutorul statului democrat-popular, sprijinul frăţesc al clasei muncitoare, ţărănimea muncitoare păşeşte pe dru­mul socialismului. Schimbările inter­venite în viaţa satului ca şi în viaţa întregii ţări, au fost posibile pentru că puterea politică aparţine poporu­lui, pentru că în statul nostru clasa muncitoare este alasă conducătoare. Aplicînd cu fidelitate învăţătura le­ninistă, confirmată strălucit de­­ prac­tica revoluţionară a P.C.U.S. care a­­rată că problema ţărănească este o parte a problemei generale a dicta­turii proletariatului, că aliatul firesc şi principal a! clasei muncitoare în lupta pentru cucerirea puterii este ţărănimea muncitoare, partidul nos­tru a acordat în tot decursul exis­tenţei sale o atenţie deosebită înfăp­tuirii şi consolidării acestei alianţe. Pe această linie, un rol important l-a avut Rezoluţia plenarei C.C. al P.M.R. din 3—5 martie 1949 care precizează politica partidului la sate. Pornind de la faptul că numai agri­cultura mare, socialistă, este singura cale de izbăvire a ţărănimii munci­toare de mizerie şi ignoranţă, Rezo­luţia prevede: „In faza actuală, sarcina principală a muncii noastre la ţară constă în îngrădirea exploatării capitaliste şi pregătirea condiţiilor în vederea orga­nizării socialiste a agriculturii, pentru a se asigura astfel înflorirea agricul­turii şi un nivel de trai din ce în ce mai ridicat ţărănimii muncitoare“. Rezoluţia plenarei C.C. al P.M.R. din 3—5 martie 1949 arată că par­tidul nostru aplică la condiţiile spe­cifice ale ţării, învăţătura lui Lenin despre cooperaţie. Prin cooperarea în muncă, masele ţărănimii muncitoare se educă în spiritul socialismului. Unirea milioanelor de gospodării in­dividuale mici şi mijlocii în gospo­dării agricole colective, cooperative a­­gricole de producţie şi întovărăşiri a­­gricole, îmbină interesele personale ale ţărănimii muncitoare cu interesele ge­nerale ale întregului popor. Rezoluţia precizează căile şi mijloacele prin care se va realiza transformarea socialistă a satului, ajutorul pe care statul de­mocrat-popular îl va acorda ţărănimii muncitoare. Subliniind că trecerea ţă­ranului muncitor de la gospodăria in­dividuală la gospodăria socialistă presupune o intensă muncă educativă, de lămurire şi convingere. Rezoluţia atrage atenţia că trebuie respectat cu stricteţe liberul consimţământ. Toate aceste măsuri vor duce la con­solidarea alianţei dintre clasa mun­citoare şi ţărănimea muncitoare sub conducerea clasei muncitoare, în frun­te cu partidul, în spiritul luptei de clasă, împotriva duşmanilor socialis­mului. ★ Au trecut 10 ani de la istorica ple­nară a C.C. al P.M.R. din 3—5 mar­tie 1949. In acest timp, viaţa satului a cunoscut mari transformări. Reali­zările obţinute confirmă pe deplin jus­teţea liniei partidului. In toţi aceşti ani, ţărănimea muncitoare s-a bucu­rat de sprijinul larg al statului de­mocrat-popular. Ţinînd seama că transformarea so­cialistă a agriculturii şi creşterea pro­ducţiei agricole sînt strîns legate de mecanizarea agriculturii, de introdu­cerea progresului tehnic în toate ra­murile producţiei agricole, statul — pe măsura dezvoltării industriei grele — a creat la sate o puternică bază tehnico-materială. In anul 1931, tru­ditorii ogoarelor mai foloseau încă 25.000 pluguri de lemn. După 20 de ani, adică în 1958, agricultura ţării dispunea de peste 110.000 maşini şi utilaje agricole principale din care peste 28.500 tractoare fizice. Statul democrat-popular a investit in a­­ceastă direcţie sume uriaşe. Pentru dezvoltarea sectorului socialist al a­­griculturii şi sporirea producţiei a­­gricole, prin planul de stat pe anul 1959, se acordă agriculturii investiţii însumând 2,9 miliarde lei, cu 600 mi­lioane lei mai mult decît în 1958. Din aceste fonduri, gospodăriile agri­cole de stat şi S.M.T.-urile vor fi înzestrate cu încă 6100 tractoare, 4700 combine, 6200 semănători şi alte maşini. înzestrarea tehnico-materială, spriji­nul dat ţărănimii muncitoare prin credite avantajoase, seminţe selecţio­nate, îndrumări agrotehnice, au ridi­cat agricultura ţării din înapoierea seculară în care se afla. Totodată sta­tul s-a preocupat de pregătirea cadre­lor necesare dezvoltării socialiste a agriculturii, in anii puterii populare s-a dat o largă extindere învăţămân­tului agricol de toate gradele. In ţară funcţionează în prezent 5 institute de învăţământ agronomic în care se pre­gătesc mii de viitori ingineri agro­nomi. De asemenea s-a extins re­ţeaua şcolilor profesionale şi tehnice agricole. Dotarea tehnico-materială a agri­culturii, pregătirea de cadre de spe­cialitate, munca politică concretă şi perseverentă, pe bază de fapte, des­făşurată de organizaţiile de partid, şi sfaturile populare, au avut ca ur­mare firească atragerea pe făgaşul socialismului a sute de mii de ţă­rani muncitori. Acest proces a fost accelerat în urma Congresului al II-lea al P.M.R. care a stabilit: „Sarcina fundamentală a celui de al doilea plan cincinal este făurirea economiei socialiste unitare, în care, pe baza dezvoltării continue a in­dustriei socialiste, să se asigure transformarea socialistă a agriculturii, astfel că în 1960 sectorul socialist în agricultură să fie preponderent, a­­tît ca suprafaţă cît şi ca producţie marfă“. Spre îndeplinirea acestui obiectiv care arată perspectivele dezvoltării a­griculturii, s-a îndreptat şi se în­dreaptă atenţia întregului popor. Pe baza măsurilor concrete luate de par­tid şi guvern, şi în urma rezultate­lor obţinute de unităţile agricole co­operatist-colectiviste s-a creat un cli­mat favorabil pentru trecerea a noi şi noi familii de ţărani muncitori pe drum­ul­ muncii unite. In prezent, ur­mând cuvintul partidului, peste 1.850.000 familii lucrează in unire şi înţelegere în cele 16.000 gospodării colective, cooperative agricole de pro­ducţie şi întovărăşiri agricole. Regiu­nea Constanţa, în întregime colecti­vizată, constituie un exemplu viu şi un îndemn pentru întreaga ţărănime muncitoare. Numeroase raioane din regiunile Timişoara, Galaţi, Craiova, Iaşi, Bucureşti şi altele sînt în în­tregime colectivizate sau cooperativi­­zate. Unirea a aproape două milioane de gospodării răzleţite in unităţi agricole socialiste, a avut o influenţă hotărî­­toare în direcţia sporirii producţiei a­­gricole. In ansamblu, producţiia a­­gricolă a ţării a întrecut cu mult cele mai mari producţii realizate în timpul regimului burghezo-moşieresc. Iată un exemplu: media anuală a produc­ţiei globale de cereale pe 5 ani (1934—1938) a fost de 8.268.000 tone, în 1951—1955 de 8.416.000 tone, iar in anul 1957 s-a obţinut o producţie globală de peste 11.100.000 tone. O creştere simţitoare se observă com­­parind producţia medie la hectar. Astfel,­­ grîu şi secară, între anii 1934—1938 se obţinea o producţie medie de 1030 kg. In anul 1957 me­dia la hectar a fost de 1200 kg. In aceiaşi ani (1934—1938) se obţinuse în medie la hectar 1040 kg. porumb. In anul 1957, producţia a fost de 1.720 kg. la hectar. S-a schimbat şi se schimbă în bine viaţa ţărănimii muncitoare. Creşterea producţiei agricole, dezvoltarea ramu­rilor anexe în gospodăriile agricole colective, desfiinţarea sistemului de cote obligatorii la cereale, faptul că în ultimii ani, unităţile agricole so­cialiste şi-au valorificat surplusul de produse prin organizaţiile comerciale de stat, toate acestea au dus la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai. Veştile despre felul cum trăiesc colectiviştii din Lenauheim — regiunea Timişoara, din Hărman şi Hălchiu — regiunea Stalin, din Pala­­zu Mare — regiunea Constanţa, din Tîbucani — regiunea Bacău, din Pe­­chea — regiunea Galaţi, au străbătut de mult întreaga ţară. Ele grăiesc despre faptul că, urmînd cuvîntul par­tidului, ţăranii muncitori păşesc pe drumul bunăstării şi al culturii. In casele colectiviştilor şi întovărăşiţi lor au pătruns lumina electrică, radioul. Tot mai multă mobilă, mai multe ma­şini de cusut, biciclete, confecţii au luat drumul satului. In anii de democraţie populară s-au construit atitea case noi incit se pot face din ele 400 de sate. Prin grija partidului şi guver­nului s-a îmbunătăţit asistenţa sani­tară. In comune şi sate funcţionează 225 spitale, 2000 dispensare, 1500 puncte sanitare. In 1938 la 1900 de oameni revenea un medic, iar în anul 1958 unui medic la sat îi revin mai puţin de 800 de oameni Conştientă că toate înnoirile din via­ţa ei se datoresc politicii înţelepte a partidului, ţărănimea muncitoare din Republica Populară Romînă urmează cu încredere drumul arătat de partid — drumul agriculturii socialiste. ★ Traducerea în viaţă a Rezoluţiei plenarei C.C. al P.M.R. din 3—5 mar­tie 1949, a avut ca urmare transfor­mări simţitoare şi în regiunea noas­tră, în trecut una din cele mai îna­poiate regiuni ale ţării. Haturile au dispărut de pe o suprafaţă de 730.000 hectare. In gospodării colective, co­operative agricole de producţie şi în­tovărăşiri agricole, s-au unit 292.000 familii. In prezent regiunea Bucureşti este cooperativizată în procent de 65,3 la sută. Aceste realizări confir­mă că ţărănimea muncitoare din re­giunea noastră, convinsă de superio­ritatea agriculturii mari, mecanizate, vine cu încredere pe făgaşul muncii unite, spre socialism. An de an gospodăriile colective de pe meleagurile regiunii Bucureşti se dezvoltă, creşte puterea lor economi­că. învăţămintele Consfătuirii ţărani­lor şi lucrătorilor din sectorul socia­list al agriculturii, care a avut loc la Constanţa, au stimulat întărirea economico-organizatorică a gospodări­ilor colective. Crearea de noi ramuri anexe, dezvoltarea­­culturii plantelor tehnice, a culturii de legume şi zarza­vaturi, valorificarea surplusului de produse prin organizaţiile comerciale de stat şi cooperatiste au sporit veni­turile băneşti ale colectiviştilor. In a­­nul 1958, veniturile băneşti ale gos­podăriilor colective din regiune însu­mează peste 92.000.000 lei. Un număr de 217 G.A.C. au împărţit trimestrial avansuri băneşti iar 17 au dat avan­suri lunar. La G.A.C. „Gheorghi Di­mitrov“ din Ceacu de pildă, valoarea zilei muncă a ajuns la peste 40 lei. Iată un exemplu grăitor din această gospodărie: colectivistul fruntaş Con­stantin Nica, împreună cu familia sa a realizat 1.113 zile­ muncă. Ce a pri­mit el ? Numai în numerar el a pri­mit 16.138,50 lei, iar dacă calculăm şi valoarea produselor, veniturile ob­ţinută din gospodărie au întrecut su­ma de 45.000 lei. Ca urmare a aplicării măsurilor iniţiate de organele de partid şi de stat, a antrenării colectiviştilor la muncă, ca rezultat al organizării ra­ţionale a muncii şi al aplicării meto­delor agrotehnice înaintate, gospodă­riile agricole colective şi-au dovedit superioritatea obţinînd recolte vizibil sporite. Astfel în anii 1957—1958, ele au strîns în medie la hectar cu 430 kg grîu şi 560 kg porumb mai mult decît gospodăriile individuale. In a­­nul 1957, cultivind porumb hibrid, 39 G.A.C. au obţinut între 3000—5000 kg la hectar. Lărgirea supr­afeţelor iri­gate cu porumb, legume, sfeclă de zahăr a contribuit la creşterea puterii lor economice. Multe gospodării co­lective cum sunt cele din Ceacu, Cu­­za-Vodă, Mircea-Vodă (raionul Călă­raşi) Slobozia-Mîndina (raionul Turnu Măgurele), Gheorghe Lazăr, Mărcu­­leşti (raionul Slobozia) şi altele au­ devenit milionare. Cifrele sînt grăi­toare şi în ceea ce priveşte creşterea Fondului de bază care constituie un indiciu al trăiniciei gospodăriilor co­lective. In anul 1955, fondul de bază al gospodăriilor colective din regiu­nea noastră avea o valoare de 44.294.391 lei. In 1958 valoarea fon­dului de bază a crescut la 101­.738.825 lei. Nu este întîmplător faptul că în ra­ionul Călăraşi, raion în care se află numeroase gospodării milionare des­pre care s-a dus vestea și peste ho­tarele regiunii, mii de familii de înto­vărăşiţi păşesc sp­b forma superioară de producţie agricolă — gospodăria colectivă. Procesul de colectivizare este în plin avînt şi în raioanele Slo­bozia, Urziceni, Lehliu. In regiunea Bucureşti sînt nume­roase întovărăşiri agricole. Rodul obţinut de ele a fost în anul trecut — an cu condiţii climatice grele — mai bogat decît cel al ţăranilor cu gos­podării individuale. Organizarea pe brigăzi şi echipe, efectuarea întregii munci şi la toate culturile in comun, constituirea şi dezvoltarea fondului de bază sînt probleme principale de care depind consolidarea întovărăşi­rilor agricole, ridicarea lor la nive­lul cerinţelor. Realizările obţinute în transforma­rea socialistă a­­agriculturii sînt strîns legate de ajutorul permanent acordat de stat. In regiunea noastră sînt 39 S.M.T.-uri care constituie o bază tehnico-materială în continuă dezvoltare. In anul 1959, S.M.T.-urile vor fi dotate cu încă 950 tractoare fi­zice, cu 360 combina pentru păioase, 550 semănători pentru păioase, 962 pluguri de tractor, 359 cultivatoare purtate, 285 sape rotative, 197 grape cu disc, 75 rutiere, etc. Ca şi în întreaga ţară, în satele şi comunele regiunii, schimbările în via­ţa economică au fost urmate de schimbări în viaţa oamenilor. Cei ce muncesc pe ogoare trăiesc mai bine, se îmbracă mai bine. Reţeaua de ma­gazine şi cooperative săteşti a cunos­cut o largă dezvoltare. Prin ele se desfac anual milioane de metri de ţe­sături, confecţii, încălţăminte, unelte agricole, materiale de construcţii, dulciuri, articole tehnice, etc. Proble­mele sănătăţii populaţiei săteşti au stat şi stau în atenţia organelor lo­cale ale puterii de stat din regiunea noastră. Zeci de spitale spaţioase, u­­tilate modern, peste 186­­ case de naştere, 800 de medici sînt la înde­­mîna populaţiei. Ridicarea nivelului de trai şi măsurile sanitare au deter­minat o scădere masivă — la mai puţin de jumătate a mortalităţii. Peste 800 de cămine culturale, 118 cinematografe, mai mult de 90.000 a­­bonaţi la radio, un număr sporit de schi, sute de echipe artistice — vor­besc despre dezvoltarea culturală a satelor din regiunea noastră. Toate acestea demonstrează că partidul nostru duce o permanentă politică de ridicare a satului, de îm­bunătăţire a vieţii ţăranilor munci­tori. Răspunzînd grijii pe care i-o poartă partidul, ţărănimea muncitoare de pe meleagurile regiunii Bucureşti îşi sporeşte eforturile în lupta pentru creşterea producţiei agricole vegetale şi animale. Dezbătând documentele plenarei C.C. al P.M.R. di­n noiem­brie 1958 colectiviştii, întovărăşiţii s-au angajat să mărească suprafeţele cultivate cu sfeclă de zahăr şi floa­rea soarelui, să aducă o contribuţie mai m­are la creşterea producţiei de lină fină şi semi­ fină, să lărgească suprafeţele arabile participînd la ac­ţiuni de folos obştesc pentru redarea de noi terenuri agricultu­ri, să contri­buie la refacerea şi întreţinerea reţe­lei de drumuri, la înfrumuseţarea sa­telor. Este o datorie patriotică a ţă­rănimii muncitoare să valorifice tot mai multe produse agro-aliment­are prin organizaţiile comerciale socialiste, întărind astfel schimbul dintre oraş şi sat — baza economică a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. La împlinirea unui­ deceniu de la plenar la C.C. al P.M.R. din 3—5 mar­tie 1949, ţărănimea muncitoare de pe meleagurile regiunii Bucureşti păşeş­te cu tot mai multă încredere pe dru­mul agriculturii socialiste — drumul belşugului şi bunăstării.

Next