Steagul Roşu, mai 1971 (Anul 23, nr. 6791-6815)
1971-05-08 / nr. 6797
ORGAN Al COMITETULUI JUDEŢEAN ILFOV AL P. C. R. ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN I Anul XXIII — Nr 1 6797 Sîmbătă 8 mai 1971 6 pagini 30 bani ANIVERSAREA GLORIOSULUI SEMICENTENAR AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN ■■■■■■■■■»■■■■■■■iiiinariBimwMiiMiBiHiiiiiMiii iiiiiiiiiiwiiiiihiiiiiiimiiiiiii» ii» i ■Biimwii?MBwnnwOTTiYi'iiiifffrwiirB^ Twwinrwnm1^ Adunarea solemnă din Capitală EXPUNEREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Stimaţi tovarăşi şi prieteni, Sărbătorim astăzi împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Român, eveniment de însemnătate istorică epocală în viaţa poporului nostru. Cu acest prilej festiv permiteţi-mi să vă adresez dumneavoastră, tuturor comuniştilor, întregului nostru popor, cele mai calde felicitări şi un cordial salut din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a Consiliului de Stat şi a guvernului Republicii Socialiste România. (Aplauze puternice, prelungite). Această aniversare prilejuiește o retrospectivă a drumului parcurs de partid, a luptelor duse de clasa muncitoare, de toţi oamenii muncii din patria noastră pentru dreptate şi libertate socială şi naţională, pentru răsturnarea regimului lurStimaţi tovarăşi, Istoria partidului nostru este istoria luptelor sociale şi naţionale ale clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, ale tuturor oamenilor muncii fără deosebire de naţionalitate, este istoria naşterii şi dezvoltării mişcării muncitoreşti şi ghezo-moşieresc, pentru cucerirea puterii politice şi făurirea cu succes a socialismului în România. Drumul străbătut nu a fost neted ; au trebuit învinse multe greutăţi, trecute mari obstacole — dar nici teroarea sălbatică, nici închisorile şi nici chiar moartea nu i-au putut abate pe comunişti din calea lor. Comuniştii au ţinut întotdeauna sus steagul luptei sociale şi naţionale, acţionînd ca organizatori şi conducători încercaţi ai clasei muncitoare, ai întregului nostru popor muncitor. (Aplauze puternice, prelungite). Ceea ce i-a însufleţit permanent pe comunişti în lupta lor a fost încrederea nestrămutată în învăţătura atotbiruitoare marxist-leninistă, devotamentul nemărginit faţă de năzuinţele de libertate naţională şi dreptate socială ale poporului. (Vii aplauze). revoluţionare din România. Noi, comuniştii, sîntem continuatorii tradiţiilor progresiste ale poporului. Cinstim pe toţi acei care au stat în fruntea luptei împotriva asupririi străine, pentru neatîrnarea poporului, pentru formarea statului naţional român. Greul luptelor l-au dus întotdeauna masele largi popiiLa această adunare festivă participă veterani care au luat parte la formarea partidului, mulţi activişti din anii ilegalităţii care şi-au îndeplinit cu înalt devotament neţărmurit sarcinile încredinţate de partid, aducîndu-şi contribuţia la toate marile succese obţinute de partidul şi poporul nostru. Partidul preţuieşte în cel mai înalt grad pe activiştii din anii ilegalităţii. In numele Comitetului Central, la adresez tuturor calde felicitări şi mulţumiri comuniste ! (Aplauze îndelungate). Mulţi din cei care au luat parte la înfiinţarea partidului în 1921 şi care au activat în rîndurile sale nu mai sînt printre noi. In semn de adînc omagiu, propun să păstrăm un moment de reculegere. (Asistenţa se ridică pentru cîteva clipe în picioare, cinstind memoria celor dispăruţi),care le adresăm recunoştinţa noastră fierbinte şi ne plecăm cu smerenie în faţa jertfelor grele pe care le-au dat în aceste lupte. Secolul al XIX-lea s-a caracterizat prin mari mişcări pentru eliberarea naţională şi socială. Răscoala din 1821, revoluţia din 1848, Unirea Principatelor în 1859, războiul pentru independenţă din 1877 — sunt momente cruciale în istoria ţării noastre. Aceste evenimente au marcat totodată intrarea ţării pe calea dezvoltării capitaliste, precum şi apariţia pe scena istoriei, o dată cu burghezia, a clasei muncitoare. In a doua jumătate a secolului trecut, îndeosebi după formarea statului naţional român în 1859, România a cunoscut o puternică dezvoltare capitalistă. Situaţia specifică, determinată de dependenţa faţă de imperiul otoman şi de pătrunderea în economia ţării, încă din acea perioadă a capitalului străin, a creat oamenilor muncii condiţii deosebit de grele. In acest cadru, încă în perioada 1860—1870, începe crearea organizaţiilor muncitoreşti. Trebuie să menţionez că formarea primelor cercuri muncitoreşti, începutul răspîndirii ideilor socialiste în România, au fost stimulaţi de legăturile militanţilor români cu făuritorii socialismului ştiinţific — Marx şi Engels. Intr-o scrisoare trimisă militantului socialist Ion Nădejde în 1888, Engels arăta că încearcă o mare satisfacţie văzînd că socialiştii din România au adoptat în programul lor principiile fundamentale ale teoriei marxiste. Dezvoltarea mişcării muncitoreşti şi răspîndirea ideilor socialismului ştiinţific au dus la formarea în 1893 a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. Deşi a activat numai 6 ani, datorită trecerii unor fruntaşi de partea burgheziei, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România a marcat un moment deosebit în lupta politică a proletariatului. Organizarea pe plan naţional a mişcării sindicale în 1906 şi refacerea Partidului Socialist în 1910 reflectau maturizarea politică a clasei muncitoare din România, rolul tot mai important pe care îl dobîndea în viaţa ţării. Continuînd să întreţină legături cu mişcarea revoluţionară din alte ţări, mişcarea muncitorească din România a ajutat la transportul în Rusia al literaturii tipărite de emigraţia rusă din Apus —, inclusiv al Iskrei leniniste —, a manifestat o activă solidaritate cu lupta proletariatului rus împotriva ţarismului în 1905, printre altele acordînd ajutor echipajului revoluţionar de pe crucişătorul Potemkin care, după cum se ştie, a primit azil politic în România. Militanţii socialişti români au avut legături nemijlocite cu V. I. Lenin, în anii premergători, precum şi în timpul primului război mondial imperialist, mişcarea muncitorească şi socialistă a acţionat cu hotărîre împotriva războiului, participînd la conferinţele internaţionale antirăzboinice şi organizînd mari manifestări de masă în ţară. După terminarea războiului şi realizarea statului naţional unitar, România a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare ; totodată, mişcarea muncitorească şi socialistă a căpătat dimensiuni noi. La sfîrşitul deceniului al doilea al secolului nostru, în ţară se acumulaseră multe contradicţii sociale şi naţionale, care creau necesitatea unor profunde transformări în viaţa societăţii. Se impuneau, în special, înfăptuirea reformei agrare, crearea unei industrii naţionale avansate, lichidarea dependenţei faţă de capitalul străin, democratizarea vieţii politice şi de stat. De realizarea acestor transformări depindea progresul rapid al ţării , din punct, de vedere economic şi social. In viaţa internaţională se adînceau, de asemenea, continuu contradicţiile de clasă ; avea loc un puternic avînt revoluţionar al clasei muncitoare, se prăbuşeau imperii, creştea lupta de eliberare naţională şi socială. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie vestea începutul, unei noi ere în istoria omenirii — era trecerii la făurirea socialismului şi comunismului, în aceste împrejurări interne şi internaţionale, clasa muncitoare şi alte forţe sociale din România s-au ridicat cu hotărîre la luptă împotriva asupririi sociale şi naţionale. Grevele din 1918—1919, greva generală din 1920 adeveresc creşterea avîntului revoluţionar, afirmarea tot mai puternică a clasei muncitoare ca cea mai avansată forţă socială a societăţii româneşti. Situaţia internă şi internaţională, luptele de clasă din acei ani au grăbit cristalizarea necesităţii creării unui partid revoluţionar de tip nou, în stare să conducă clasa muncitoare şi celelalte forţe sociale şi progresiste în lupta pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor lor democratice, pentru înfăptuirea unoradinei transformări sociale, în rîndurile partidului socialist se manifestau tot mai puternic forţele care se pronunţau pentru un partid revoluţionar, bazat pe ideologia marxistleninistă. La 8 mai 1921 Congresul Partidului Socialist a hotărît, cu o mare majoritate de voturi, transformarea sa în Partidul Comunist din România. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Cred că sînteți de acord să salutăm prezența la adunarea noastră solemnă a celui care a fost primul secretar general al PartiduluiComunist din România, tovarăşul Gheorghe Cristescu. (Aplauze puternice). Crearea partidului comunist a marcat triumful forţelor revoluţionare şi a marxism-leninismului în mişcarea muncitorească din ţara noastră ; din acest moment, mişcarea revoluţionară din România a intrat într-o etapă nouă, superioară a dezvoltării sale. încă din timpul primului Congres al partidului, cercurile reacţionare au dezlănţuit o prigoană sălbatică împotriva comuniştilor. După trei ani de activitate legală, guvernul burghezo-moşieresc a scos partidul în afara legii. Timp de două decenii, comuniştii au fost obligaţi să activeze în condiţiile grele ale ilegalităţii, înfruntînd represiunile regimului burghezo-moşieresc. In toată această perioadă, partidul a fost organizatorul şi conducătorul tuturor luptelor revoluţionare ale oamenilor muncii. Dintre numeroasele bătălii de clasă din acea vreme, voi menţiona greva minerilor de la Lupani din 1929, grevele petroliştilor şi ceferiştilor din 1933 — care au exprimat în modul cel mai grăitor spiritul combativ al clasei noastre muncitoare, afirmarea rolului partidului comunist, a capacităţii sale de a organiza şi (Continuare în pag. a 21 a) Măreţe tradiţii revoluţionare de luptă pentru eliberarea socială şi naţională a poporului, pentru socialism Cea de-a 50-a aniversare a întemeierii Partidului Comunist Român, eveniment de importanţă epocală în istoria mişcării muncitoreşti din ţara noastră, în viaţa poporului român, a fost sărbătorită, vineri dimineaţa, în Capitală, în cadrul unei adunări solemne organizate în sala Palatului Republicii Socialiste România. Marea sală are un aspect festiv. Pe fundalul scenei, dominat de faldurile drapelelor partidului şi statului, se văd stema Partidului Comunist Român, cifra jubiliară „50" şi datele jubiliare: „1921—1971". La ora 10 dimineaţa, o furtună de aplauze şi urale salută sosirea în sală a conducătorilor partidului şi statului. In prezidiu iau loc tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dănălache, Constantin Drăgan, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Dumitru Popescu, Leonte Răutu,Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Petre Blajovici, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniţă, Carol Király, Vasile Pafilinei, Ion Stănescu, Mihai Telesen, Iosif Uglar, Richard Winter, precum şi participanţi la crearea partidului şi alţi veterani ai mişcării muncitoreşti din ţara noastră — Gheorghe Cristescu, primul secretar general al Partidului Comunist din România, Constantin Pîrvulescu, Chivu Stoica, Mihail Cruceanu, Ion Niculi, Alexandru Sencovici, Gheorghe Vasilischi, Petre ConstantinescuIaşi, Wanda Nicolschi, Constantin Ţiulescu, Constanţa Crăciun, Vasile Bîgu, Victor Brătfăleanu, Ion Popescu- Pufuri, Sanda Ranghel, Anton Breitenhofer, Ladislau Banyai, Lajos Csogor, József Meliusz, Gheorghe Petrescu, Gheorghe Rusu, Mihai Roşianu şi Vida Géza — fruntaşi în muncă din industrie şi agricultură — eroi ai muncii socialiste — conducători ai organizaţiilor ole (Continuare in pag. a V-a)