Steagul Roşu, mai 1971 (Anul 23, nr. 6791-6815)

1971-05-08 / nr. 6797

ORGAN Al COMITETULUI JUDEŢEAN ILFOV AL P. C. R. ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN I Anul XXIII — Nr 1 6797 Sîmbătă 8 mai 1971 6 pagini 30 bani ANIVERSAREA GLORIOSULUI SEMICENTENAR AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN ■■■■■■■■■»■■■■■■■iiiinariBimwMiiMiBiHiiiiiMiii i­iiiiiiiiiwiiiiihiiiiiiimiiii­iii» ii» i ■Biimwii?MBwnnwOTTiYi'iiiifffrwiirB^ Twwinr­wnm1^ Adunarea solemnă din Capitală EXPUNEREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Stimaţi tovarăşi şi prieteni, Sărbătorim astăzi împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Român, eveniment de însemnătate istorică epocală în viaţa poporului nostru. Cu acest prilej festiv permiteţi-mi să vă a­­dresez dumneavoastră, tuturor co­muniştilor, întregului nostru popor, cele mai calde felicitări şi un cordial salut din partea Comitetu­lui Central al Partidului Comunist Român, a Consiliului de Stat şi a guvernului Republicii Socialiste România. (Aplauze puternice, pre­lungite). Această aniversare prilejuiește o retrospectivă a drumului parcurs de partid, a luptelor duse de clasa muncitoare, de toţi oamenii muncii din patria noastră pentru dreptate şi libertate socială şi naţională, pentru răsturnarea regimului lur­Stimaţi tovarăşi, Istoria partidului nostru este istoria luptelor sociale şi naţiona­le ale clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, ale tuturor oame­nilor muncii fără deosebire de na­ţionalitate, este istoria naşterii şi dezvoltării mişcării muncitoreşti şi ghezo-moşieresc, pentru cucerirea puterii politice şi făurirea cu suc­ces a socialismului în România. Drumul străbătut nu a fost neted ; au trebuit învinse multe greutăţi, trecute mari obstacole — dar nici teroarea sălbatică, nici închisorile şi nici chiar moartea nu i-au putut abate pe comunişti din calea lor. Comuniştii au ţinut întotdeauna sus steagul luptei sociale şi naţionale, acţionînd ca organizatori şi condu­cători încercaţi ai clasei muncitoa­re, ai întregului nostru popor muncitor. (Aplauze puternice, pre­lungite). Ceea ce i-a însufleţit permanent pe comunişti în lupta lor a fost în­crederea nestrămutată în învăţătura atotbiruitoare marxist-leninistă, de­votamentul nemărginit faţă de nă­zuinţele de libertate naţională şi dreptate socială ale poporului. (Vii aplauze). revoluţionare din România. Noi, comuniştii, sîntem continuatorii tradiţiilor progresiste ale poporu­lui. Cinstim pe toţi acei care au stat în fruntea luptei împotriva a­­supririi străine, pentru neatîrnarea poporului, pentru formarea statului naţional român. Greul luptelor l-au dus întotdeauna masele largi popii­La această adunare festivă par­ticipă veterani care au luat parte la formarea partidului, mulţi acti­vişti din anii ilegalităţii care şi-au îndeplinit cu înalt devotament neţărmurit sarcinile încredinţate de partid, aducîndu-şi contribuţia la toate marile succese obţinute de partidul şi poporul nostru. Partidul preţuieşte în cel mai înalt grad pe activiştii din anii ilegalităţii. In numele Comitetului Central, la a­­dresez tuturor calde felicitări şi mulţumiri comuniste ! (Aplauze îndelungate). Mulţi din cei care au luat parte la înfiinţarea partidului în 1921 şi care au activat în rîndurile sale nu mai sînt printre noi. In semn de adînc omagiu, propun să păs­trăm un moment de reculegere. (Asistenţa se ridică pentru cîteva clipe în picioare, cinstind memoria celor dispăruţi),c­­are­­ le adresăm recunoştinţa noas­tră fierbinte şi ne plecăm cu sme­renie în faţa jertfelor grele pe ca­re le-au dat în aceste lupte. Secolul al XIX-lea s-a caracteri­zat prin mari mişcări pentru elibe­rarea naţională şi socială. Răscoala din 1821, revoluţia din 1848, Unirea Principatelor în 1859, războiul pen­tru independenţă din 1877 — sunt momente cruciale în istoria ţării noastre. Aceste evenimente au mar­cat totodată intrarea ţării pe ca­lea dezvoltării capitaliste, precum şi apariţia pe scena istoriei, o dată cu burghezia, a clasei muncitoare. In a doua jumătate a secolului tre­cut, îndeosebi după formarea statu­lui naţional român în 1859, Româ­nia a cunoscut o puternică dezvol­tare capitalistă. Situaţia specifică, determinată de dependenţa faţă de imperiul otoman şi de pătrunderea în economia ţării, încă din acea perioadă a capitalului străin, a creat oamenilor muncii condiţii deosebit de grele. In acest cadru, încă în perioada 1860—1870, începe crearea organizaţiilor muncitoreşti. Trebuie să menţionez că formarea primelor cercuri muncitoreşti, în­ceputul răspîndirii ideilor socialiste în România, au fost stimulaţi de legăturile militanţilor­ români cu făuritorii socialismului ştiinţific — Marx şi Engels. Intr-o­ scrisoare tri­misă militantului socialist Ion Nă­dejde în 1888, Engels arăta că în­cearcă o mare satisfacţie văzînd că socialiştii din România au adoptat în programul lor principiile funda­mentale ale teoriei marxiste. Dezvoltarea mişcării muncitoreşti şi răspîndirea ideilor socialismului ştiinţific au dus la formarea în 1893 a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. Deşi a activat numai 6 ani, datorită trece­rii unor fruntaşi de partea burghe­ziei, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România a mar­cat un moment deosebit în lupta politică a proletariatului. Organi­zarea pe plan naţional a mişcării sindicale în 1906 şi refacerea Parti­dului Socialist în 1910 reflectau maturizarea politică a clasei mun­citoare din România, rolul tot mai important pe care îl dobîndea în viaţa ţării. Continuînd să întreţină legături cu mişcarea revoluţionară din alte ţări, mişcarea muncitoreas­că din România a ajutat la trans­portul în Rusia al literaturii tipărite de emigraţia rusă din Apus —, in­clusiv al Iskrei leniniste —, a ma­nifestat o activă solidaritate cu lupta proletariatului rus împotriva ţarismului în 1905, printre altele a­cordînd ajutor echipajului revolu­ţionar de pe crucişătorul Potemkin care, după cum se ştie, a primit azil politic în România. Militanţii socialişti români au avut legături nemijlocite cu V. I. Lenin, în anii premergători, precum şi în timpul primului război mondial imperia­list, mişcarea muncitorească şi so­cialistă a acţionat cu hotărîre îm­potriva războiului, participînd la conferinţele internaţionale antirăz­boinice şi organizînd mari manifes­tări de masă în ţară. După terminarea războiului şi realizarea statului naţional unitar, România a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare ; totodată, mişcarea muncitorească şi socialistă a căpă­tat dimensiuni noi. La sfîrşitul de­ceniului al doilea al secolului nos­tru, în ţară se acumulaseră multe contradicţii sociale şi naţionale, care creau necesitatea unor profun­de transformări în viaţa societăţii. Se impuneau, în special, înfăptuirea reformei agrare, crearea unei indus­trii naţionale avansate, lichidarea dependenţei faţă de capitalul străin, democratizarea vieţii politice şi de stat. De realizarea acestor transfor­mări depindea progresul rapid al ţării , din punct, de vedere economic şi social. In viaţa internaţională se adîn­­ceau, de asemenea, continuu con­tradicţiile de clasă ; avea loc un puternic avînt revoluţionar al cla­sei muncitoare, se prăbuşeau im­perii, creştea lupta de eliberare na­ţională şi socială. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie vestea începutul, unei noi ere în istoria omenirii — era trecerii la făurirea socialismului şi comunis­mului, în aceste împrejurări interne şi internaţionale, clasa muncitoare şi alte forţe sociale din România s-au ridicat cu hotărîre la luptă împotri­va asupririi sociale şi naţionale. Grevele din 1918—1919, greva ge­nerală din 1920 adeveresc creşterea avîntului revoluţionar, afirmarea tot mai puternică a clasei munci­toare ca cea mai avansată forţă so­cială a societăţii româneşti. Situaţia internă şi internaţională, luptele de clasă din acei ani au grăbit crista­lizarea necesităţii creării unui par­tid revoluţionar de tip nou, în stare să conducă clasa muncitoare şi ce­lelalte forţe sociale şi progresiste în lupta pentru apărarea drepturi­lor şi libertăţilor lor democratice, pentru înfăptuirea unor­adinei transformări sociale, în rîndurile partidului socialist se manifestau tot mai puternic forţele care se pro­nunţau pentru un partid revolu­ţionar, bazat pe ideologia marxist­­leninistă. La 8 mai 1921 Congresul Partidului Socialist a hotărît, cu o mare majoritate de voturi, trans­formarea sa în Partidul Comunist din România. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Cred că sînteți de acord să salutăm prezența la adunarea noastră solemnă a celui care a fost primul secretar general al Partidului­­Comunist din Ro­mânia, tovarăşul Gheorghe Cristes­­cu. (Aplauze puternice). Crearea partidului comunist a marcat triumful forţelor revoluţionare şi a marxism-leninismului în mişca­rea muncitorească din ţara noastră ; din acest moment, mişcarea revo­luţionară din România a intrat într-o etapă nouă, superioară a dezvoltării sale. încă din timpul primului Con­gres al partidului, cercurile reac­ţionare au dezlănţuit o prigoană sălbatică împotriva comuniştilor. După trei ani de activitate legală, guvernul burghezo-moşieresc a scos partidul în afara legii. Timp de două decenii, comuniştii au fost obligaţi să activeze în condiţiile grele ale ilegalităţii, înfruntînd re­presiunile regimului burghezo-mo­şieresc. In toată această perioadă, parti­dul a fost organizatorul şi conducă­torul tuturor luptelor revoluţionare ale oamenilor muncii. Dintre nu­meroasele bătălii de clasă din acea vreme, voi menţiona greva mineri­lor de la Lupani din 1929, grevele petroliştilor şi ceferiştilor din 1933 — care au exprimat în modul cel mai grăitor spiritul combativ al clasei noastre muncitoare, afirma­rea rolului partidului comunist, a capacităţii sale de a organiza şi (Continuare în pag. a 21 a) Măreţe tradiţii revoluţionare de luptă pentru eliberarea socială şi naţională a poporului, pentru socialism Cea de-a 50-a aniversare a întemeierii Partidului Comunist Român, eveniment de impor­tanţă epocală în istoria miş­cării muncitoreşti din ţara noastră, în viaţa poporului român, a fost sărbătorită, vi­neri dimineaţa, în Capitală, în cadrul unei adunări solem­ne organizate în sala Palatu­lui Republicii Socialiste Româ­nia. Marea sală are un aspect festiv. Pe fundalul scenei, do­minat de faldurile drapelelor partidului şi statului, se văd stema Partidului Comunist Român, cifra jubiliară „50" şi datele jubiliare: „1921—1971". La ora 10 dimineaţa, o fur­tună de aplauze şi urale sa­lută sosirea în sală a con­ducătorilor partidului şi sta­tului. In prezidiu iau loc tova­răşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bod­­naraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Ma­xim Berghianu, Florian Dănăla­­che, Constantin Drăgan, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Du­mitru Popescu, Leonte Răutu,­­Gheorghe Stoica, V­a­s­i­le Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Pe­tre Blajovici, Miron Constan­­tinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniţă, Carol Király, Vasile Pafilinei, Ion Stănescu, Mihai Telesen, Iosif Uglar, Richard Winter, precum şi participanţi la crea­rea partidului şi alţi veterani ai mişcării muncitoreşti din ţara noastră — Gheorghe Cristescu, primul secretar ge­neral al Partidului Comunist din România, Constantin Pîr­­vulescu, Chivu Stoica, Mihail Cruceanu, Ion Niculi, Alexan­dru Sencovici, Gheorghe Vasil­i­sch­i, Petre Constantinescu­­Iaşi, Wanda Nicolschi, Con­stantin Ţiulescu, Constanţa Crăciun, Vasile Bîgu, Victor Brătfăleanu, Ion Popescu- Pufuri, Sanda Ranghel, Anton Breitenhofer, Ladislau Banyai, Lajos Csogor, József Meliusz, Gheorghe Petrescu, Gheorghe Rusu, Mihai Roşianu şi Vida Géza — fruntaşi în muncă din industrie şi agricultură — eroi ai muncii socialiste — con­ducători ai organizaţiilor ole­ (Continuare in pag. a V-a)

Next